Ne revedem la Constanta?

Dragelor si dragilor din Constanta, a trecut exact un an de cand ne-am intalnit la un cocktail si-o discutie despre (ce altceva decat) iubire…

Maine, 25 noiembrie, incepand cu ora 19, va asteptam la Hotel Ibis, detalii gasiti in invitatia atasata. As avea nevoie de confirmari ferme, ca de obicei, fie aici, in cadrul sectiunii de Comments, fie pe e-mail, la simona@revistatango.ro, fie pe Facebook, unde va exista un link cu aceasta postare.

Listele s-au deschis… Pe maine seara!

Eu, Alice si intreaga echipa Tango va asteptam la tarm de mare si de visuri.

Dati-mi textul inapoi!

Totul a inceput tiptil, benign, ca o greseala inofensiva, dar a ajuns la niste dimensiuni care ma revolta. Cred ca a venit momentul sa clarific povestea asta, odata pentru totdeauna.

Cu vreo trei ani in urma, printre alte mii de prostii forwardate pe e-mail, am primit de la o prietena un mesaj care continea un text. Se numea “Femei de cariera” si era semnat Mircea Dinescu. De obicei, cand primesc e-mail-uri din astea cu Fwd: Fwd: Fwd: Cutare, dau Delete in prima secunda, nici nu le deschid. De data aia insa, avand in vedere ca era vorba de Dinescu (un scriitor care-mi place foarte mult, realmente), am inceput sa citesc.

Dupa prima fraza, am fost stupefiata: era, de fapt, un text de-al meu! Un text pe care il publicasem deja intr-una dintre cartile mele (Codul nebunelor maniere) si care se afla – evident, cu acordul si placerea mea – pe site-ul www.revistatango.ro

Cineva il luase de-acolo cu copy/paste si, din motive pe care nu mi le pot explica, l-a semnat, cu de la sine putere, Mircea Dinescu. Nu e vina poetului, dupa cum nu e nici vina mea. Singura mea neglijenta e ca, atunci cand am pus textul pe site, am uitat, ce-i drept, sa trec autorul (adica eu). Am facut asta un pic mai tarziu. Mosmondeala m-a costat. Un individ iute de mana, din seria astora care se ocupa cu confectionarea e-mail-urilor de trimis in masa, l-a sparlit si l-a semnat Mircea Dinescu, probabil ca sa trezeasca si mai mult curiozitatea. Ba mai mult, i-a schimbat si titlul – cel original, pus de mine, era “Iubire, vezi ca azi ajung tarziu acasa: LA 1.00 AM TELECONFERINTA, LA 2.00 NASC, la 3.00 AM MITING”.

Pentru ca i-a modificat titlul si i-a reinventat autorul, trag concluzia clara ca initiatorul acestui carusel al erorilor a facut-o intentionat. Mesajul cu textul “lui Dinescu” a batut lumea-n lung si-n lat, daca a ajuns inclusiv la mine (culmea ironiei, venit de la o prietena buna), care eram in Canada, la ora aia!

Evident, nu m-a amuzat prea tare incurcatura, insa initial n-am reactionat prea vehement. M-am multumit sa-i raspund amicei expeditoare si s-o lamuresc. La randul ei, ea m-a asigurat ca trimite dezmintiri inapoi, pe firul apei. Firul s-a rupt curand, deduc, intrucat au trecut de-atunci ani de zile si nu numai ca si-acum primesc e-mail-ul asta, din cand in cand, din tot felul de surse – la Subject scrie “Femei de cariera – de Mircea Dinescu” – dar gluma s-a ingrosat. Daca dati cautare pe Google cu “femei de cariera de mircea dinescu”, o sa vedeti sute de rezultate. Bloggerii falnici ai neamului au copiat textul, si l-au insusit si putin le pasa de restul lumii.

Si chiar daca ar fi fost textul lui Dinescu pe bune, e incalificabil gestul multora de a lua cu japca materialul si de a-l pune pe site-urile proprii, fara sa-i ceara acordul autorului. Fiindca, nu-i asa, daca-i cereau acordul, el le-ar fi spus, in stilul caracteristic: ba, tu esti prost sau doar mimezi bine prostia?… asta nu-i textul meu!

Ceea ce scriu acum are legatura si cu ceea ce a scris Alice Nastase Buciuta azi, pe blogul ei. Zona media – ca e ziar, ca e televiziune, ca e blog celebru, ca e site – e plina de furtisaguri dezgustatoare.

Admit ca, in cazul astora care mi-au luat articolul din mers, de la altii, nu e vina lor ca e semnat Mircea Dinescu, in loc de Simona Catrina. Dar nimic nu scuza apucatura oribila de a ciordi texte de unde-ti vine, fara a cere voie, fara a informa autorii, fara nicio urma de bun simt. Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu cei care le iau doar ca si le puna pe Facebook, precizeaza autorii si sursa si o fac din admiratie sau respect pentru textul respectiv. Acestora le multumesc pentru aprecieri, sunt magulita!

De azi inainte, voi lua masuri concrete impotriva celor care preiau texte de pe site-ul si blogurile noastre si le pun pe alte bloguri fara sa ne ceara acordul complet si onest, m-am saturat de scuze cabotine si de tupeul cronic.

In concluzie, informez in mod oficial ca articolul pe care toata lumea il stie drept “Femei de cariera – de Mircea Dinescu” imi apartine mie (Simona Catrina ma numesc, pentru cine a deschis blogul mai tarziu) si, din punct de vedere al copyright-ului, apartine site-ului Marea Dragoste, il puteti gasi si pe http://www.revistatango.ro/iubire_vezi_ca_azi_ajung_tirziu_acasa_la_1_00_am_teleconferinta_la_2_00_nasc_la_3_00_am_miting-1110.html

Academia de zevzeci

In Romania de azi, printre alte paradoxuri paguboase, am ajuns la o performanta de pomina: avem din ce in ce mai multi titrati si din ce in ce mai multi prosti de bubuie. La ora asta, numai cine nu vrea nu face facultate. Si cine n-ar vrea sa fie considerat intelectual? Aud zilnic, prin oras, pitipoance semidocte si cocalari agramati laudandu-se ca merg la facultate, la academie, la universitate. Sigur, prea putini la Medicina. Prea putini la o institutie serioasa, de prestigiu. Majoritatea, studiaza Dreptul, Comunicarea, Managementul, Psihologia, Teatrul sau Marketingul pe la cate-o facultate particulara dubioasa.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa supar pe nimeni, exista si facultati particulare foarte bune si acestea si-au dovedit rolul in dospirea intelectualitatii neaose. Dar multe scolicele de-astea acreditate cu pile (ca mai totul in tara asta) scot recolte intregi de papagali cu diploma. Ii cunoasteti, sunt de obicei genul arogant, vorbesc cu pleonasme, cacofonii si cuvinte despre care habar n-au ce inseamna, si in prea putine cazuri lucreaza pe specialitatea lor. O spun cu amaraciune, multi misuna chiar prin presa, reporterasi care se umfla in penele ciufulite cu licente pompoase, dar spun gogomanii la televizor. Toti fac facultati ca sa poata fi incadrati, conform nomenclatorului meseriilor, in functii ce necesita atare pregatire. In rest, ii doare-n cot.

Cunosc intamplator o persoana care tocmai a terminat o particulara (nu stiu cand, ca parca acum cateva luni o incepuse, dar ma rog), la profilul Relatii Economice Internationale – sau asa ceva. Avea trei examene pe an, si alea tip grila. Dar nu orice grila: inainte de testare, profesorii le dadeau o hartoaga cu toate intrebarile si raspunsurile din care era posibil sa se aleaga teme de examen. Deci ei invatau pe dinafara 100 de optiuni corecte (a, b, c, d sau toate cele de mai sus), dupa care bifau automat, la testul scris. Va dau cuvantul ca testarea la sala pentru permisul auto e examen de doctorat pe langa sesiunile unora dintre studentii patriei.

Asa apar promotiile de loaze, oameni cu CV-uri poleite care, cand deschid gura, te fac praf cu cate-o perla (doua, noua, o suta). Asa se explica faptul ca, desi majoritatea au si masterate (ca, unde-au terminat o facultate intr-un an jumate, ce-are daca mai fac si-un Master in trei luni?), dar robotesc in cu totul si cu totul alte domenii decat alea pentru care s-au pregatit (vorba vine). Fandosite cu facultati de psihologie sunt asistente de platou, mai pe romaneste dau din fund la emisiunile bulevardiere. Titrate care au absolvit cate-un Drept topaie pe langa roata de bingo sau pipaie jetoane prin cazinouri. Sau pur si simplu stau acasa, tolanite in vastele apartamente ale cate unui miliardar caruia i se face mila de sex-appeal-ul lor.

Exista, printre impostorii astia, o patura anume, care ma scoate din sarite cat toti la un loc – cei care cotcodacesc: am studiat la Sorbona. Wow! Prostimea casca maxilarele, cu un respect incontrolabil. Pe urma, daca faci sapaturi (si faci, cand esti ziarist sau cand iti miroase ceva suspect), afli ca a facut o scolicica de vara aflata in acelasi campus cu Sorbona, cateva cursuri platite de tati-bogatanul, un fel de parodii dupa specializari celebre. Asa ne explicam si de ce multe individe umflate de bani si de ifose, care “au studiat la Sorbona”, vin acasa si deschid cafenele, spa-uri sau, repet, deschid conturile unui bou de miliardar.

In Romania, din pacate, CV-ul nu prea mai inseamna mare lucru. Atat de usor pot fi inflorite si masluite niste date, incat ma mir cu toata sinceritatea ca nu s-a acreditat pana acum nicio Academie de Pile si Aranjamente.