Clientul nostru, prostul nostru

Probabil credeti ca am o dominanta pe scoarta sau ca toate mi se-ntampla numai mie.
Am un telefon mobil cu abonament si mai am unul cu cartela reincarcabila, ambele la Orange. Mi l-am luat si pe cel alimentabil fiindca obisnuiesc sa vorbesc enorm in retea si-mi ajuta. De fapt, doar teoretic imi ajuta, aveam sa aflu.
Alaltaieri, cautand un loc unde sa “incarc” (habar n-aveam cum se face asta), dau de-un magazin pe usa caruia era sleita o fituica (printre altele): Orange Prepay. Intru. Vanzatoarea cantarea niste muschi tiganesc. Pentru de dimineata, vorba reclamei.
In fata mea, inca patru insi au dorit inca patru sortimente de mezeluri, deci nu mica-i fu mirarea cucoanei de la cantar cand m-a auzit ca vreau 7 euro credit pe Orange. Din reflex, s-a uitat in gramada de salamuri, dar cum n-a vazut asa ceva, a chemat-o pe colega ei:
- Miki, de unde iau oringi pripei?
Miki disparuse fara urma. Intr-un final, s-a auzit un mormait infundat. Mi-a sarit inima, am crezut c-a luat-o cineva ostatica, in depozit.
- Stati putin, ca e la veceu! imi traduce colega care nu stia unde e raftul cu oringiuri.
Cred ca draga de colega mancase ceva nepasteurizat, deoarece a aparut de la wc peste 16 minute. Isteata foc, a stiut totusi sa-mi ia 7 euro plus TVA si sa-mi dea un bon lung ca o tenie. Cica alea erau instructiunile, eu doar sa merg frumusel acasa si sa fac ce scrie acolo.
Am ajuns la domiciliu-mi. De la usa am inceput sa butonez, nici nu mi-am scos geaca. Eram transfigurata de emotie. Sun la 222 si cica sa introduc codul unic de incarcare. Tastez cele paispe cifre si astept. Liniste. Vazand ca nu ma baga nimeni in seama, apas pe butonul verde, fie ce-o fi. “Numar invalid, va rugam verificati numarul si formati din nou”. Nu era mai operativ sa-mi zica direct “tampito”?
In fine, o iau de la capat. Sun iar la 222 si bag iar codul, cand mi se porunceste. Nimic. Era liniste ca-ntr-o nuca.
Intr-un final, cand deja iesisem pe balcon ca sa arunc telefonul afara, in zapada, tiuie ceva in urechea mea. Era un sms. Era numai primul, au urmat vreo patru. Bine ati venit, bine ati incarcat, Orange va ofera premii, inscrieti-va la, aveti atata credit, bucurati-va de, avem o oferta, alegeti optiunea, mai poftiti pe la noi, va invitam sa reincarcati etc, etc.
Seara, am vorbit o ora cu cineva. Stiam ca am 2800 de minute in retea, 2800 de sms-uri in retea, 100 de minute nationale si 100 de sms-uri nationale, toate astea in banisorii susmentionati. A doua zi, am dat iar sa sun si-am crezut ca faramitez mobilul si-l torn in supa, sa-l mananc. Cica “inainte de a forma, suna la serviciul cu clientii, pentru reincarcarea cartelei”. Am sunat mai intai la numarul care-mi dezvaluie creditul si mi-a spus, cu pretul micii mele apoplexii, ca mai am in cont 0,006 euro, nici nu stiam ca exista o asemenea subunitate financiara. Cum am ramas cu 6 miimi de cent sau ce-or fi alea, ca nici nu stiu sa le citesc? Ma rog.
Nervoasa ca o ursoaica, am cautat pe bonul cel lung un numar de la Relatia cu clientii Orange. Nu exista asa ceva. Am deschis laptopul si-am cautat pe Google. Am gasit 411. Sun. Piiing-piiing-piiing (ocupat). Ei, cum naiba? Mai caut pe Internet, gasesc 401. Sun, Ma pune sa apas pe treizeci de taste pana ajung la sectiunea de care aveam nevoie, moment la care imi spune ca intre aceste ore trebuie sa formez 410, ca 401 e numai intre 12 noaptea si 12 ziua sau asa ceva. De ce nu mi-a trantit asta de la inceput? Sun la 410, mai apas saizeci de taste si ajung cu chiu, cu vai, la un baiete care ma intreaba cu ce ma poate ajuta. Sa-ti impusti patronii! – am vrut sa-i spun, dar mi-a fost mila de el.
La finalul convorbirii, s-a dovedit ca nu ma poate ajuta cu nimic, deoarece, cand i-am spus ce-am patit si cum e posibil sa fi vorbit intr-o ora 2800 de minute, el mi-a grait asa: “Da, doamna, ati incarcat aseara 7 euro, dar nu ati selectat nicio optiune si ati vorbit pe credit”. L-am rugat sa-mi traduca in romana sau macar in engleza si el mi-a explicat ca la cretini: cand incarcati, primiti un semese si acolo va spune sa tastati si sa alegeti una dintre optiuni. Ca daca nu alegeti optiuni, vorbiti pe credit, adica vorbiti la tarif mare si terminati banii imediat.
Va dau cuvantul ca nici pe roaming nu terminam 44 de lei intr-o ora. Mi se pare jaf la drumul mare si, mai mult de-atat, o manevra sireata de a impinge o cohorta de naivi catre aceeasi greseala. Cum adica sa “selectez optiunea”? Pai cine ar prefera sa vorbeasca cu 10 centi minutul cand poate vorbi 100 de minute cu un leu, cum ofereau ei teoretic? Asta e ca si cum as cumpara un televizor LCD scump si as descoperi ca e alb-negru, iar cand m-as infoia la ei, m-ar mustra ca n-am activat in magazin optiunea “color”. Cine vrea alb-negru in loc de color? Cine vrea alterat in loc de sanatos? Cine vrea scump in loc de ieftin? Exista asemenea fantezii si perversiuni?
Baiatul de la telefon mi-a spus ca de-acum incolo sa-mi cumpar minute, sa nu-mi mai cumpar bani (sic!). Ca atunci nu mai e nevoie sa activez nicio optiune.
Eu inteleg ca sunt cam proasta, ca la mine, la tara, n-am avut chiosc cu prepay, ca de cand ma stiu am avut abonament si nu ma interesau reincarcarile, dar chiar sa-ti bati joc de mine-n halul asta si sa faci pe prostul, asta mi se pare o magarie pe care n-o puteam asocia defel cu o multinationala plina de ifose.
Acest material nu se vrea o instigare la parasirea unei firme (toate fac faze de-astea, am aflat), ci e un avertisment din seria “cine-o mai face ca mine…”. Vreau sa va crut nervii. Iar prietenilor mei din Canada sa le rezolv dilemele.

Actiunea Bancomatul loveste din nou

Asa, deci unde ramasesem ieri? A, exact, la momentul cand ma zbateam intre viata si moarte intr-o sucursala de banca. Si, daca pe lume ar fi existat dreptate, s-ar fi zbatut intre viata si moarte si functionara de la ghiseul impricinat.

- Mi-a inghitit bancomatul cardul! am spus, in loc de buna ziua.

- Cine? n-a auzit bine doamna, personalizand cu generozitate rabla mancatoare de averi nevinovate.

Am vrut sa-i spun asa: cainele maica-tii mi l-a inghitit. Dar mi-am amintit ca purtam cercelusi de aur, eram o doamna, deci nu se cade sa vorbesc asa urat cu o lenesa inocenta.

- Evident, bancomatul! – am indicat printre dinti.

A urmat acest dialog fascinant:

Ea: – Si ce-ati facut la acel moment?

Eu: – Am crapat in bucati, dar pe urma le-am lipit cu superglue si am venit intr-un suflet aici. De mentionat ca, in cele din urma, bancomatul a vomitat cardul la loc, insa era zdrentarit si am sinistra banuiala ca lipsesc toti banii de pe el.

- Bine, verificam, dati-mi cardul. Aaaa, pai stati asa, ca asta e un card eliberat la alta banca, ne pare rau.

-Da, dar bancomatul mancacios e al dumneavoastra! Ma scuzati ca am indraznit, insa nu aveam niciun bancomat de la banca mea pe o raza de 20 de kilometri, deci a trebuit sa profit de bunatatea si taxele imense ale bancii dumneavoastra, ca sa scot niste bani gheata!

- Pai atunci cum sa verific eu daca v-a mancat banca noastra banii dumneavoastra? Mergeti la banca care (sic!) v-a eliberat cardul si verificati acolo cati bani va lipsesc. Pe urma, daca va lipsesc, faceti o sesizare la noi, iar in 30 de zile lucratoare vom rezolva situatia.

Preferam sa-mi spuna ca am sifilis. Ma uitam la ea si deschideam gura fara sonor, ca o stiuca. Logic, am tabarat pe primul taxi si i-am spus sa ma care la cea mai apropiata sucursala a bancii unde-mi primesc eu salariul (cam rar, dar il primesc). Ala nu stia, ma privea cu ochi bovini, voia mai multe amanunte despre aceasta calatorie. Evident, i-am poruncit sa ma duca undeva departe, unde stiam eu ca e un sediu dintr-asta. Asta e, da-i in ma-sa de 75 de lei, cat aveam sa dau dus-intors-bacsis.

Acolo, credeam ca nu mai ajung la ghiseu, era o coada unde fiecare avea de intrebat un catralion de lucruri. Functionarele se miscau ca la reluare. Cand am ajuns in fata, cu ultimele sistole, am cerut sa mi se spuna cat am in cont. Aia m-a legitimat timp de opt minute si mi-a raspuns in trei secunde:

- Cineva a incercat sa va intre in cont, trebuie sa-l chem pe sef.

- Nu-l chemati, eu am incercat sa intru in cont, nu “cineva”!

- Pai cum, ca asta s-a intamplat acum 43 de minute undeva foarte departe de-aici!

- Doamna, sa trecem peste detaliile logistice, imi lipseste ceva din cont sau nu?

- Nu, nu lipseste nimic, bancomatul a luat doar cardul, nu si banii. Dar sa stiti ca aveti buletinul expirat! Si ce buletin este acesta, constand intr-o foaie?

Intr-o secunda jumate, eram dincolo de usa, ca ma astepta taxiul afara si deja ma claxona. Fiindca si pe el il claxona o masina de politie, parcase aiurea. Asta voiam sa stiu, ca aveam banisorii in contulet. Abia dupa ce-am intrat in Loganul galben cu patratele, am racnit pe geam, fiindca nu e frumos sa nu-i raspunzi persoanei care te-a luat la misto:

- E buletin temporar, domnisoara, de flotant, ca am domiciliul stabil in Canada! Acolo eu sa mor as vrea, acolo vreau eu sa traiesc, vorba lui Ioan Nenitescu!

Bancomatul groazei (va urma)

Va rog sa ma scuzati, va scriu intre doua isterii manifestate la doua sucursale ale unei banci al carui nume nu m-am decis daca sa vi-l spun sau nu, depinde ce rezolv. Azi, un bancomat monstru din Titan mi-a inghitit cardul, mi l-a scuipat la loc dupa 10 minute (timp in care am facut un infarct si doua preinfarcturi) si mi-a spus ca totul e blocat, deoarece totul e, nu-i asa, defect. Groaza n-ar fi fost asa de mare daca nu declansasem operatiunea de retragere de numerar masiv. In sensul ca am vrut sa scot tot ce mai aveam in cont, gratie unor urgente personale. Revin maine cu precizari importante, va iubesc, iubiti-ma si voi macar putin, altfel sucomb! Ma duc sa rezolv, cu toate ca, in Romania, asta e un verb extrem.

De ziua iubitului meu

Azi, iubitul meu (exact, stiti voi, acela pe care il astept cam de 20 de ani, ca sa aproximez in avantajul meu) implineste 39 de ani. Bine, i-am si spus, ar fi putut sa implineasca si el macar 40, ca sa-mi amelioreze cumva siguranta de sine, dar ma rog, nimeni nu-i perfect. Doru Roman e un barbat minunat si, asa cum v-am promis, incep deja sa ma laud cu el, ca si cum l-as fi construit eu.

Nu stiu ce-am facut ca sa-l merit, probabil mai nimic, fiindca am vazut ca barbatii cei mai buni de pe fata pamantului ajung la femeile care nu se straduiesc prea mult sa evolueze spiritual. Ani la rand, decenii la rand, mi-am meritat nefericirea, pe principiul ca, daca un barbat te insala o data, e vina lui, dar daca te insala a doua oara, e vina ta. Cred ca Doru nu ma va insela niciodata. Si, mai important de-atat, stie sa iubeasca. Pana la proba contrarie, pe care promit s-o transez tot alaturi de voi. Desi ma indoiesc sincer ca va fi cazul.

La multi ani, Doru, dragostea mea!