„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Actiunea Bancomatul loveste din nou

de

Asa, deci unde ramasesem ieri? A, exact, la momentul cand ma zbateam intre viata si moarte intr-o sucursala de banca. Si, daca pe lume ar fi existat dreptate, s-ar fi zbatut intre viata si moarte si functionara de la ghiseul impricinat.

– Mi-a inghitit bancomatul cardul! am spus, in loc de buna ziua.

– Cine? n-a auzit bine doamna, personalizand cu generozitate rabla mancatoare de averi nevinovate.

Am vrut sa-i spun asa: cainele maica-tii mi l-a inghitit. Dar mi-am amintit ca purtam cercelusi de aur, eram o doamna, deci nu se cade sa vorbesc asa urat cu o lenesa inocenta.

– Evident, bancomatul! – am indicat printre dinti.

A urmat acest dialog fascinant:

Ea: – Si ce-ati facut la acel moment?

Eu: – Am crapat in bucati, dar pe urma le-am lipit cu superglue si am venit intr-un suflet aici. De mentionat ca, in cele din urma, bancomatul a vomitat cardul la loc, insa era zdrentarit si am sinistra banuiala ca lipsesc toti banii de pe el.

– Bine, verificam, dati-mi cardul. Aaaa, pai stati asa, ca asta e un card eliberat la alta banca, ne pare rau.

-Da, dar bancomatul mancacios e al dumneavoastra! Ma scuzati ca am indraznit, insa nu aveam niciun bancomat de la banca mea pe o raza de 20 de kilometri, deci a trebuit sa profit de bunatatea si taxele imense ale bancii dumneavoastra, ca sa scot niste bani gheata!

– Pai atunci cum sa verific eu daca v-a mancat banca noastra banii dumneavoastra? Mergeti la banca care (sic!) v-a eliberat cardul si verificati acolo cati bani va lipsesc. Pe urma, daca va lipsesc, faceti o sesizare la noi, iar in 30 de zile lucratoare vom rezolva situatia.

Preferam sa-mi spuna ca am sifilis. Ma uitam la ea si deschideam gura fara sonor, ca o stiuca. Logic, am tabarat pe primul taxi si i-am spus sa ma care la cea mai apropiata sucursala a bancii unde-mi primesc eu salariul (cam rar, dar il primesc). Ala nu stia, ma privea cu ochi bovini, voia mai multe amanunte despre aceasta calatorie. Evident, i-am poruncit sa ma duca undeva departe, unde stiam eu ca e un sediu dintr-asta. Asta e, da-i in ma-sa de 75 de lei, cat aveam sa dau dus-intors-bacsis.

Acolo, credeam ca nu mai ajung la ghiseu, era o coada unde fiecare avea de intrebat un catralion de lucruri. Functionarele se miscau ca la reluare. Cand am ajuns in fata, cu ultimele sistole, am cerut sa mi se spuna cat am in cont. Aia m-a legitimat timp de opt minute si mi-a raspuns in trei secunde:

– Cineva a incercat sa va intre in cont, trebuie sa-l chem pe sef.

– Nu-l chemati, eu am incercat sa intru in cont, nu „cineva”!

– Pai cum, ca asta s-a intamplat acum 43 de minute undeva foarte departe de-aici!

– Doamna, sa trecem peste detaliile logistice, imi lipseste ceva din cont sau nu?

– Nu, nu lipseste nimic, bancomatul a luat doar cardul, nu si banii. Dar sa stiti ca aveti buletinul expirat! Si ce buletin este acesta, constand intr-o foaie?

Intr-o secunda jumate, eram dincolo de usa, ca ma astepta taxiul afara si deja ma claxona. Fiindca si pe el il claxona o masina de politie, parcase aiurea. Asta voiam sa stiu, ca aveam banisorii in contulet. Abia dupa ce-am intrat in Loganul galben cu patratele, am racnit pe geam, fiindca nu e frumos sa nu-i raspunzi persoanei care te-a luat la misto:

– E buletin temporar, domnisoara, de flotant, ca am domiciliul stabil in Canada! Acolo eu sa mor as vrea, acolo vreau eu sa traiesc, vorba lui Ioan Nenitescu!

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • cind va spun eu ca Romania e o gluma proasta ziceti ca sint eu a naibi.

    iana 24 februarie 2012 17:39 Răspunde
  • Iana, nu esti a naibii! 🙂 Esti amabila. 🙂

    Simona Catrina 24 februarie 2012 17:51 Răspunde
  • Pfiiii, am respirat uşurată. Dă-le-ncolo de funcţionare ignorante, noi să fim sănătoase. Nu-i aşa că te simţi minunat acum? Musai să te simţi, că vreau să te rog, ba nu, să te implor, să vorbeşti cu nenea responsabil de schimbarea fontului şi-a culorii literelor. Să ţi le dea înapoi p’alea de-au fost prietenoase cu ochii mei, ca eu să-mi pot lectura textele dragi cu plăcerea de odinioară. Jur că văd steluţe în faţa ochilor după ce mă chiorăsc să citesc scrisul ăsta duşmănos.
    Doamne ajută! Mulţumesc şi iartă-mi îndrăzneala.

    S. 24 februarie 2012 18:41 Răspunde
  • Ehhh… dupa ultimele tale posturi si articole se pare ca va vom vedea curand la Toronto… 😀 Cercelusii de aur sunt cadou de la „jumatate”?

    cristi 24 februarie 2012 19:00 Răspunde
  • Ma bucur ca ai scapat cu bine. Daca te pot ajuta vreodata cu ceva, sa nu eziti. Uneori chiar e mai usor cand ai un avocat rau cu tine 😉

    Andrada Damian 24 februarie 2012 19:03 Răspunde
  • Simona, stiam ca e naibii cu doi de i dar nu mi-am recitit postul (ca de obicei) i-am dat si eu drumul asa.. dar stiu sa scriu cu doi i, pe cuvint. 🙂

    iana 24 februarie 2012 21:40 Răspunde
  • simone, hai sa emigram. in canada! 🙂

    tania 25 februarie 2012 0:58 Răspunde
  • Simona, cand vii la Toronto? 😀

    Victoria West 25 februarie 2012 6:09 Răspunde
  • Da, dar in canada o calatorie cu taxiul nu ar fi fost atat de fermecatoare. Ca nu pot sa cred ca taximetristul nu ti-a povestit, in timpul asta, din vasta lui experienta de viata. Ca pentru 75 de lei, merita chiar sa inventeze…

    lulu 25 februarie 2012 11:00 Răspunde
  • Draga Simona, mare tam-tam pentru nimic! Doar o problema tehnica, care se mai intimpla.
    In legatura cu reactia functionarei de la banca cu bancomatul cu pricina, chiar n-ai dreptate – intr-adevar o banca nu are de unde sa stie citi bani ai tu in contul de la alta banca. Mai mult, asa cum ti-a spus si functionara, daca intr-adevar au disparut banii de pe card (unde sa dispara? daca nu s-a efectuat tranzactia iar bancomatul nu ti-a eliberat suma, e logic ca banii nu se puteau afla decit in cont) depui o reclamatie si situatia va fi rezvolvata cit de curind.
    Iar despre taxi – nu iti ramine decit sa muti contul la o banca cu mai mare acoperire de bancomate si sucursale. In plus, nu pot sa imi dau seama de unde pina unde te-ai deplasat in taxi de te-a costat 75 de lei; eu am traversat orasul (Bucuresti) de la nord la sud cu mai putin de 30 de lei.
    In concluzie, as zice ca asa ne place tuturor sa circotim, sa facem din tintar armasar si sa evitam sa vedem logica lucrurilor.

    Arianna 25 februarie 2012 20:24 Răspunde
    • Draga Arianna, cei care citesc acest blog obisnuiesc sa mai stie si de gluma, si de exagerari stilistice. Dar daca acuratetea preturilor si-a conturilor e atat de importanta pentru tine, nu-mi ramane decat sa-mi cer scuze pentru mareata-mi superficialitate. A, si probabil ca faci parte dintre cei alesi, care nu au niciodata probleme nici cu bancile, nici cu taxiurile. Si lucrezi la companii care nu te obliga prin contract sa-ti primesti leafa la o anumita banca. Sau poate, ferice de tine, nici n-ai nevoie sa lucrezi. 🙂
      Cat despre „tam-tam pentru nimic”, da-mi voie sa fac si eu tam-tam pentru ce vreau, pe blogul meu personal. Daca nu te deranjeaza, desigur. Daca voi sari calul vreodata, probabil se va ocupa vreun psihiatru de asta. Weekend placut!

      Simona Catrina 25 februarie 2012 20:31 Răspunde
  • Arianna, stii proverbul malgas ? Faci pasi pe covoras si ne lasi. Sau pe firul Ariannei, uscheaaaa !
    Au mai aterizat pe blog, aici, niste din astea care-si dadeau aere de atotstiutoare si încercau sa puna lucrurile la punct (în timp ce în mintea lor era virgula) si – fas – s-au exclus din miscare. Un soi de AMB carora le pica stramb la lingurica harul ideilor si talentul scrierii.
    Daca atat ai înteles tu din exercitiul stilistic, palpitant si jucaus al Simonei, ai probleme cu capul de ratoi.
    Eu m-am învartit în jurul axei la lecturarea aventurilor gazdei prin banci si taxiuri 🙂
    A meritat sa-mi pierd cardul în Simona Land 😀

    Thomas Man 25 februarie 2012 21:08 Răspunde
    • Draga Thomas, hai sa fim concilianti :), eu cred ca Arianna e functionar la vreo banca si, fara sa vreau, am atins o bubita dureroasa. 🙂

      Simona Catrina 25 februarie 2012 22:07 Răspunde
  • Ok, Simona, retrag 0,69 % din muscatura dureroasa a cuvintelor si las 0,13 % dobanda 🙂
    Duminica placuta tuturor fanilor Simonei !

    Thomas Man 26 februarie 2012 1:06 Răspunde
  • of course, e cea mai simpla forma de „combatere”: cind dam de o opinie care nu ne cinta in struna minimalizam (functionar la o banca) sau de-a dreptul calomniem („ai probleme cu capul” sau magistrala formulare „uscheaaaa !” – nu-mi vine sa cred ca dupa virsta gradinitei cineva mai foloseste expresia asta); in fine…
    Simona, sunt de acord ca e blogul tau si poti sa scrii ce vrei pe el; insa atita timp cit il postezi intr-un spatiu public, e normal sa te astepti ca si cei care citesc ceea ce scrii sa-si dea cu parerea. care nu intotdeauna e una aprobatoare fata de cele postate pe blog – e un risc pe care ti-l asumi.
    dar nu despre asta vroiam sa vorbesc.
    inteleg, desigur, necesitatea de expresivitate stilistica insa consider ca adaosul de exagerari si inflorituri nu are trebui facut in dauna unei priviri obiective asupra lucrurilor si mai ales, nu in dauna veridicitatii. am scris post-ul de mai sus deoarece concluzia finala „acolo vreau eu sa traiesc – in Canada” se sprijina pe acest fel de argumente. iar de fapt, intimplarea de aici s-ar putea intimpla si in Canada si felul in care s-au desfasurat ulterior lucrurile ar fi, probabil, acelasi si in Canada.
    in rest, pace si prietenie intre … cei care scriu, respeciv citesc pe bloguri

    Arianna 26 februarie 2012 1:53 Răspunde
    • Arianna, inteleg si accept, iarta-ma daca vreuna dintre asa-zisele mele glume a sunat jignitor. Iti multumesc ca ai venit, inca o data scuze daca riposta mea a fost cam agresiva. Te mai asteptam aici, in fond o privire obiectiva ne face bine tuturor, mai ales ca eu nu ma pot lauda cu asa ceva… Duminica placuta!

      Simona Catrina 26 februarie 2012 2:15 Răspunde
  • „Ai probleme cu capul” nu e o calomnie, ar fi mai degraba o injurie. Dar eu am spus „ai probleme cu capul de ratoi”, ceea ce, Ciprian ar fi de acord cu mine, este, în cazul tau, tanti A, un compliment.
    Formularea „uscheaaaa” este o invitatie onomatopeistica la „vezi-ti de treaba, cucoana, si da matale cu injonctiile obiective prin alte locuri”. Cum însa ti-a stat în gat episodul trecut cand ai mai venit aici tot cu recadrarea, cu explicatiile superior rationale, sub steagul unui alt nickname, nu te poti abtine, c-asa-i cu fudulia mintii la Dambovita, si recidivezi. Esti tupeistica la puterea paispe sa-i dai lectii Simonei, cea mai buna scriitoare romana, de scriere pe blogul ei : „adaosul de exagerari si inflorituri nu ARE trebui facut in dauna unei priviri obiective asupra lucrurilor si mai ales, nu in dauna veridicitatii.” Pai, vorba lui Banciu, cine esti tu, ma, de crezi ca detii cheile veridicitatii si obiectivitatii ?
    Asta nu mai e o alta parere, sau o „opinie care nu ne canta în struna”, este curat nesimtire !
    Detestabil personaj, invidios, fudul, prost crescut, aceasta tanti A. (Atentie, complimente în serie !)
    Simona, nu sterg nimic din postul anterior, ba chiar ma abtin sa nu adaug 🙁

    Thomas Man 26 februarie 2012 10:58 Răspunde
  • Eu pot spune oricarui functionar de banca/consilier clientela/director clientela persoane fizice/director clientela persoane juridicedirector sucursala/director general unde au disparut banii mei atunci (v-am povestit la postarea anterioara a Simonei). I-a „subtilizat” un angajat de nadejde si incredere, care daduse in patima jocurilor de noroc.Cat a durat pana i-am recuperat? Peste 3 luni pana cand, efectiv, mi-au intrat din nou in cont! A fost ceva de domeniul fantasticului si nu am aparut la stiri la tv cu povestea asta din lehamite- nu e nici o exagerare stilistica, eu nu am talentul Simonei.

    Despre taxiuri, nici nu vreau sa deschid discutia 🙂

    Simona, eu te citesc si aici, si pe dailycotcodac, si in adevarul.. si te-as citi si in noua ta carte, daca te induri de noi si o vei scrie!

    Monica V 26 februarie 2012 12:27 Răspunde
  • Iana, S., Cristi, Andrada, Tania, Victoria, Lulu, Thomas, Monica V. si, nu in ultimul rand, iubitule Doru, va multumesc – deja stiti voi pentru ce, nici nu mai e nevoie sa detaliez. Fiecare in parte stiti… Ma simt protejata langa povestile si parerile voastre, ca intotdeauna! Va doresc o duminica indestulata, amuzanta si comoda! A, si pufoasa, desigur! 🙂

    Simona Catrina 26 februarie 2012 13:42 Răspunde
  • Datorita unor probleme care mi-au mancat cea mai mare parte din timp, nu am mai postat niciun comentariu pe blog, doar am citit, am zambit si am plecat. Ceea ce ai relatat tu, Simona, este o poveste deja clasica. Asta cand ghinionul te alege,culmea, chiar atunci cand ai mai mare nevoie de noroc bani) si cand te grabesti sa iti iei cash-ul. Ca asa e in Romania, ne pierdem timpul (si, pe alocuri, bani) cu drumuri inutile , stand la cozi, asteptand informatii la ghisee (unde functionarii gandesc incet si prots), blocati in trafic si tot asa. Nu stiu daca ati vazut filmul „Pas in doi”? Ideea filumului este ca, atunci cand ai doua mari iubiri, nu poti sa alegi, ci ti-e dat sa le traiesti pe amandoua, pe fiecare cu binele si raul ei. Asa ca nu ai de ales, ci de iubit Romania (neconditionat) si Canada (ca merita). Te imbratisez dintr-un colt de duminica.

    AndreeaB 26 februarie 2012 21:03 Răspunde
  • Weeeell… nu are rost să îmi mai bat capul cu anumite comentarii răutăcioase, au dat replica foarte bine Simona şi Thomas.
    Ariannei îi recomand doar să mai citească. Literatură. Adevărată. Poate să înceapă cu poveştile lui Ion Creangă -probabil însă că îl va trage de urechi pe autor pentru simplul motiv că o capră cu trei iezi NU poate să facă sarmale, başca să mai stabilească şi parole de acces în locuinţă, apoi să se răzbune pe cumătrul lup- apoi poate continua cu Luceafărul -chiar dacă îl va pune la zid pe Eminescu pentru că, idiotul, a îndrăznit să personifice o chestie coborâtoare (stupoare: chiar în jos!)- şi, în final, când probabil că va înţelege cum e cu exagerările stilistice, va putea să treacă (respectiv, să înţeleagă) şi la literatura scrisă de Simona.
    Arianna, acest blog nu este o emisiune de ştiri. 😉

    Doru 27 februarie 2012 10:17 Răspunde
    • Si in fond exagerarea nu era prea mare. Ia sa incerce Arianna sa traverseze Bucurestii in deal si-n vale, sa-l puna p-ala s-o astepte cat se cearta cu niste gagici din trei sucursale (am scurtat atunci povestea, ca sa nu plictisesc) si sa-i lase si un bacsis.

      AndreeaB, mi-ai adus aminte de „Pas in doi”, a trecut o viata de cand chiuleam de la scoala ca sa-l vad si sa-l revad. 🙂

      Simona Catrina 27 februarie 2012 11:12 Răspunde
  • M-am „repatriat” temporar si eu acum vreo 3 ani, asa ca am picat sub birou de ras citindu-ti ultimele 3 posturi. Rasu-plansu, de fapt, pentru ca eu am fost acolo, stiu exact ce spui si stiu exact ce simti. Am fost chiar mai nepregatita ca tine (nema buletin temporar, nema contract de chirie si invers, stii tu, pe principiul daca-si-numai-daca) si am stat o ora la coada sa-mi platesc darile dupa care in urma unui fax sosit cat noi eram la coada, doamnei din fata mea i-au fost refuzati bani pentru curent (evident si mie) si am fost trimise frumos la datatorul de curent (whatever they’re called). La insistentele mele canadiene de „haideti doamna, va rog frumos, stam la coada de o ora, mai suntem 2 persoane” mi s-a raspuns ca „scrie-n fax, nu mai acceptam plati pt curent, doamna, io n-am ce face”. Atunci ia-te, du-te, pun-te la alta coada, de data asta in fata cladirii (ca era pranzul si cele 3 functionare probabil nu puteau manca una fara alta, acolo, la ghiseu, la aer conditionat, ca „boass-ele”). Afara erau 40 de grade, dinalea de oras coclit, de se topea asfaltul. Si noi, tot 40 la coada; o alta ora. M-a rugat cineva sa-i tin locul, ca se duce sa faca niste cumparaturi. I-am zis „ti-l tin pe-o Dorna la 1L, ca altfel aici mor”.

    In alta zi, cum ma „balsamam” eu pe pletele lungi, in intarziere la un foarte important aranjament de business, ce sa vezi, se ia apa. Si stau…1, 2, 5 minute. Si fierb, fratilor, fierb in timp ce-mi curge balsamul din cap pic-pic-pic. Caut pe internet datatorul de apa, sa sun, sa vad care-i problema: „Se lucreaza, doamna, e oprita pana la 6, am anuntat administratorul”. Ati anuntat pe dracu, ma abtin sa-i spun! Ma-nfasor in prosop si o iau in jos pe scari, cu balsamul picurand peste tot. Ajung la canalul la care „se lucra” si fac taraboiul necesar (pe cand se intampla faza cu pricina ma prinsesem de o vreme care-i mersul trenurilor in Romania, asa ca m-am descurcat stelar, ca sa zic asa :P). Probabil c-au crezut ca-s posedata, ca mi-au dat drumul la apa „5 minute, sa va clatiti, c-avem de lucru”.

    Si am o gramada de povesti similare, de care rad acum copios, dar care, la vreme ‘ceea ma faceau s-mi smulg parul din cap! In mai putin de 7 luni aterizam din nou la Pearson, cu impulsul de-a pupa scara rulanta sub pancarta aia mare care spune „Welcome to Canada”. Nu zic ca nu se intampla tot felul de minuni si la Toronto – chiar saptamana trecuta l-au delapidat de fonduri (debit, credit, tot) pe un bun prieten – diferenta e ca bancile, „datatorii” de servicii si cainii lor se vor da peste cap sa-ti rezolve problema urgent si satisfacator, fara morala ieftina, fara sa-ti pocneasca vena cava, fara sa bati orasu-n lung si-n lat si fara sa te coste un sfantz.

    Eu nu-ti zic „hai acasa, la Toronto” pentru ca stiu prea bine ca noi emigrantii nu avem casa intr-un loc geografic. Acasa e acolo unde ti-e inima. Zic doar ca stiu exact cum te-ai simtit. Sper ca ai avut o tarie la-ndemana, acasa! 🙂

    anda 27 februarie 2012 21:42 Răspunde
  • 🙂 superb textul!

    florecul 28 februarie 2012 15:51 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title