fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Aparentele te insala cu cea mai buna prietena

de

Intr-o vreme, tabietul meu era sa savurez un gin tonic, cam inainte de pranz. Isi merita numele, parca-mi tonifia un pic mintile. Pe urma, m-am plictisit de carcaletele asta si am renuntat, am inceput sa beau apa minerala cu lamaie. Ieri, un coleg a vazut paharul si-a salivat: „Mmm, arata misto ginul tau, ma duc sa-mi iau si eu unul”. Intr-adevar, ce puteam sa zic, ginul tonic si apa acidulata arata la fel, un lichid cu bule, cuburi de gheata si lamaie-n varf.

Asta mi-a adus aminte de o emisiune foarte haioasa din Canada, un reality-show menit sa demonstreze ca punem foarte repede etichete asupra oamenilor. Intr-o editie, stiu ca invitasera in studio un fel de rapper tatuat si-n cerul gurii, cu o sapcalie sinistra, cu cozorocul la spate. Parea un fel de Eminem ratat. Plescaia un pic de guma si-avea un inel infipt in buza de jos. Publicul era invitat sa-si spuna parerea: ce fel de existenta credeti ca duce personajul din fata voastra? Au raspuns cu clabuc: e un pierde-vara, un tip certat cu scoala si poate si cu legea, nu mi-as tine poseta sau telefonul prin preajma lui. Mai mult ca sigur are si pistol! E un golan pe care si parintii lui pesemne ca-l ocolesc! Un natarau cu belciug in bot!

Moderatoarea i-a lasat sa-si faca damblaua si sa-l gratuleze p-ala cu toate supozitiile lor deloc magulitoare. La final, le-a spus: baietele din fata lor era in anul VI la Medicina, la cea mai buna universitate din Canada, avea 10 pe linie, era preferatul profesorilor si urma sa se specializeze in neurochirurgie, neurologia fiind materia lui preferata, era pur si simplu un as, un talent. Si nu, nu se deghizase in teribilist golanas de dragul emisiunii, el chiar asa umbla decorat in permanenta, asta-i placea lui, asa se simtea confortabil si degajat. Wow! – se inecara masele din studio.

Concluzia emisiunii era de fiecare data aceeasi: ne grabim sa judecam oamenii dupa aparente. In cazul paharului meu de gin, era o iluzie optica amuzanta, atata tot. Dar exista si cazuri cand ochiul public poate provoca dezastre. Faptul ca un om are o aparitie iesita din tipar nu trebuie sa ne duca automat spre ideea ca e un tampit.

Sigur, si aparentele placute insala la fel de pervers. Mi s-a intamplat si mie, ca si altora, sa patrundem la vreun concert rock cu vodca in sticla de apa plata, fiindca nu era voie cu alcool in arena. Tot vodca din sticla de apa plata am baut odata la New York, in Times Square, fiindca e interzis sa bei alcool pe strada. Era insa o seara atat de frumoasa – si eu eram atat de sigura ca nu ma imbat si nu ma dau in stamba – incat am incalcat legea si m-am jucat cu aparentele. In ochii trecatorului grabit, eram o tipa care traia sanatos, se hidrata corespunzator si admira centrul megalopolisului. In ochii mei, eram o obraznicatura care jongla cu perceptiile celorlalti, care se baza pe chiondorasenia lor, vorba lui Marin Preda.

Am cunoscut, in viata mea, barbati pe care CIA i-ar fi recrutat intr-o clipa, dar care ulterior s-au dovedit a fi niste lichele duplicitare. Am cunoscut si Maici Tereze pentru care as fi bagat mana-n foc, iar azi imi fac cruce cu aceeasi mana la care-as fi renuntat de dragul lor, fiindca am descoperit ca erau abjecte. Dupa cum am cunoscut si oameni cu nimb de boschetari care, de fapt, erau artisti geniali (si, culmea, unii erau chiar antialcoolici convinsi). Am cunoscut femei tacute si aparent ciudate, care de fapt erau atat de generoase, placute si destepte, incat m-am rusinat de presupunerile mele superficiale.

Nu stiu cat de moral e sa ne complacem intr-o aparitie care contrazice adevarata noastra valoare. Dar, in definitiv, e dreptul oricui sa-si manifeste originalitatea cum vrea, atata vreme cat nu devine agresiv vizual sau ofensator.

Eram odata tot prin America, printr-un stat uitat de lume (Oklahoma, daca-mi aduc bine aminte), cand am experimentat ceva delirant de placut: mi-am pulverizat niste sclipici verde in par, mi-am pus un lipstick verde si aveam buze ca un mutant, mi-am vopsit unghiile bleu, genele albastre si am purtat blugi rupti. O zi intreaga! Daca atunci ma vedea cineva cunoscut, probabil nu m-ar mai fi angajat nicio firma, niciodata. A fost un experiment unic, nu-mi mai trebuie a doua oara. Dar stau si ma gandesc ce-ar fi fost daca ma evalua cineva dupa imaginea din ziua nebuniei mele.

Caut sa ma strunesc, sa nu pun etichete. Inca am acest pacat, inca ma trezesc vorbind. Inca mai cred ca preotii nu se gandesc niciodata la ispitele trupesti, inca mai cred ca actorul e la fel de interesant precum personajul pe care il interpreteaza, inca mai cred ca un ginecolog e sastisit de femei, inca mai cred ca un minoritar e un pericol pentru buzunarul meu, inca mai cred ca toti barbatii frumosi te insala, inca mai cred ca un caine care ma latra o sa ma muste, inca mai cred ca pizza e buna si afinele sunt insipide. Inca gresesc si dau verdicte prostesti, nedrepte.

Zilele trecute, eram intr-o banca. Ma plictiseam la coada, cand a intrat un tip ciudat, haina de la costum era sifonata si ii statea cam stramb, parul i se zburlise ridicol, avea un mers apasat, era repezit. Parea derutat si nelinistit, purta ochelari inchisi, heliomati. Mi-a stat inima-n loc, am crezut ca scoate pistolul si jefuieste sucursala. Ma si vedeam tavalita pe pardoseala, cu mainile la ceafa, la umbra teroristului. Inima-mi batea in gat. O sfeclisem. M-am uitat ciulita la functionara de la ghiseu, sa vad ce face. Ea a ranjit spre insul dubios si-a mieunat: „Oooo, bine ati revenit la munca, domnu’ director, cum a fost in concediu?”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Frumos……! Deranjant de adevarat…..!!!!

    Dan Suciu 3 octombrie 2011 17:07 Răspunde
    • Dan, asa e, indiferent ca esti etichetat sau etichetant 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:05 Răspunde
  • Să știți că vă citesc absolut tot ce scrieți, uneori chiar fac eforturi supra-omenești și imi las aricolul apărut in ziua respectivă, să il citesc pe bus, cand merg sau ma introc de la facultate (cam 40de minute durează „deplasarea”, in care am timp să ma pun la punct cu noutățile din țară) pentru că binedispun ori imi iau gândul de la problemele zilnice. Tango este și singura revistă pe care mama mi-o trimite din România. Intai devorez toate articolele dvs, apoi citesc restul revistei. Cu ocazia aceasta tin să vă mulțumesc și pentru acceptul pe facebook.

    Mara 3 octombrie 2011 17:33 Răspunde
    • Mara, iti multumesc, stiu cum e sa te agati de publicatiile din tara, am stat la randul meu departe, foarte departe. Cu atat mai magulita sunt. Si mai bucuroasa ca pot contribui cu ceva la seninatatea ta zilnica…

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:06 Răspunde
  • Mda, oamenii se impiedica in etichete care vorbesc mai mult despre ei si n-au nici o legatura cu ceilalti. Vorbesc fricile si prejudecatile. Cunoasterea celuilalt presupune rabdare…

    Gabi Dobre 3 octombrie 2011 20:03 Răspunde
    • Gabi, ai dreptate, cunoasterea celuilalt presupune rabdare. Dincolo de asta, cred ca e si o forma de entertainment, adica ce e mai simplu decat sa pornesti o barfa pornind de la un cliseu, de la o eticheta capsata la repezeala? Uneori, nici noi nu credem ce spunem, dar simtim nevoia sa parafam ceva.

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:08 Răspunde
  • Simonaaaaa si eu ma lupt cu aparentele, dar ale oamenilor asupra mea. Vorba aia de fata ciudata si prea linistita si aparentele inseala cand de fapt ador oamenii. Azi mi s-au intamplat multe lucruri iar vazand articolul tau pot sa spun ca suntem gand la gand. Nu pot sa nu iti multumesc pentru cuvintele tale care m-au ajutat si consolat intr-un fel. Si da! Oamenii judeca dupa aparente, si odata ramase acolo, in mintea lor, acolo raman. Chiar daca omul se schimb ori e altfel decat etichat Neuronala…Te pup si mie dor sa mai citesc de tine cu tine despre tine..Te imbratisez cu mult drag,

    A ta Lina, daca imi permiti, vesnica prietena de la distanta.
    Te pup !

    Lina 3 octombrie 2011 21:01 Răspunde
    • Lina draga, ma bucur daca pe undeva coincidentele din viata noastra fac in asa fel, incat atenueaza socurile. 🙂 Te cred, eu zilnic sunt victima etichetarilor si, recunosc, zilnic pacatuiesc etichetand…

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:10 Răspunde
  • Aparenta nu salveaza esenta, insa , uneori, o protejeaza . Marturisesc ca sunt o persoana sobra si distanta , in aparenta. Asta pana gasesc mediul in care sa fiu eu insami, adica expansiva , deschisa, calda si chiar obositor de comunicativa. Insa, daca as asculta parerea celor care m-au cunoscut dupa aparenta, sunt convinsa ca as auzi ca sunt impenetrabila, rece, calculata. Cred, Simona, ca aparentele sunt si un mod de adaptare la circumstante : aratam atat cat ne permitem, asteptam momentul si locul prielnic cand sa ne putem regasi, fara sclifoseli si false aparente. Nu-i asa?

    AndreeaB 3 octombrie 2011 21:44 Răspunde
    • AndreeaB, si eu m-am obisnuit si eu cu impresiile eronate pe care le creez. Nu o data sunt intrebata: „de ce esti suparata?”. Nu sunt suparata deloc – le zic. „Dar ai o mutra posaca…”, insista ei. De multe ori, cand cad pe ganduri sau sunt serioasa, par abatuta. Tine de trasaturile mele, de mimica mea, presupun.

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:11 Răspunde
  • Simona, raspuns la postarea anterioara 🙂
    In ceea ce priveste aparentele, eu sunt tipa care fac gafe groaznice. Ma inseala aparentele de cele mai multe ori si, in prostia mea, nu ma las, continui. Cred ca este una din greselile mele de capatai si nu stiu zau, cum sa fac sa ma dezvat de obiceiul asta tampit, de a cataloga oamenii din prima clipa. Tot ce pot spera este ca citindu-te sa ma autocenzurez barem un timp, de acum inainte. Sincer, chiar sunt constienta de greseala mea de caracter. Promit mereu sa o corectez. Cu proxima ocazie, recidivez. Sunt naspa, rau…

    Moi 3 octombrie 2011 22:13 Răspunde
    • Moi, exagerezi 🙂 Cu totii facem asta, sa stii, nimeni nu face uz de prezumtia de nevinovatie. Avem tendinta sa observam stridentele, evident, nu lucrurile normale. Si etichetam fara mila. Eu te cunosc, tu esti foarte generoasa si toleranta, niciodata nu mi s-a parut ca tragi concluzii malitioase, dimpotriva, gasesti oricui circumstante atenuante. Asa ca nu mai fi cruda cu tine insati, esti un om normal, ba mai mult, esti un om tare bun!

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:14 Răspunde
  • Poza ta de pe blog, Simona, e super, felicitari! 🙂

    Moi 3 octombrie 2011 22:14 Răspunde
  • Eu chiar credeam ca esti o tipa ok, Simona ! Dupa vorbe, dupa port 🙂
    Adica ma pot însela ? 🙂
    Spectaculoase exemple ne-ai daruit. Motiv de cugetare la duble si misterioase identitati.
    Morala e cu semnul întrebarii : s-o privesc pe domnisoara de pe centura ca pe o religioasa ? O calugarita deghizata, despuiata ?
    Orice-as face, dupa absolut toate aparentele, Iliescu si banda lui au fost criminali pentru Romania si romani. Aici nu-i loc de îndoiala.
    Mai ramane sa le vedem si pe cele doua gaste (inter)nationale Mihaela si Andreea laurate ale Nobel-ului de bun gust si literatura si atunci ne putem duce nelinistiti sa ne tratam judecata.

    Thomas Man 3 octombrie 2011 22:32 Răspunde
    • Thomas, ai dreptate, chiar si in tornada asta radicala, care te caracterizeaza. 🙂 Doar ca eu nu spuneam ca absolut totul e un joc al aparentelor, ci ca exista in noi tendinta sa judecam oamenii dupa formalisme sociale, dupa chip, dupa clisee. Asta nu inseamna ca ne inselam in privinta tuturor, inseamna doar ca uneori ne putem insela, chiar la modul spectaculos.
      Ani de zile, am avut un coleg pe care lumea il stia de heterosexual, din simplul motiv ca avea nevasta si trei copii. Ei, bine, chiar si asta e o pista falsa. Peste inca niste ani, au divortat, el a plecat in Danemarca si s-a combinat cu un tip pe care l-a cunoscut pe Internet. A divortat, explicandu-i nevesti-sii cu lacrimi in ochi ca abia acum se simte liber si fericit, intrucat el e gay, dar ani de zile n-a avut curaj sa admita public. La genul asta e etichetari ma refeream 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:18 Răspunde
  • Laureate ! 🙁 Desi, în cazul lor, merge zeiss si „laurate”.

    Da, faina fotografie, Simona 🙂 Ah, aparentele astea sunt fermecatoare 🙂

    Thomas Man 3 octombrie 2011 22:35 Răspunde
  • Cata dreptate ai, draga Simona.. punem repede etichete oamenilor, si probabil primim la fel de repede etichete din partea lor.. dar sa zici ca e la prima vedere si daca suntem inteligenti vedem si ce e de fapt in spatele mastilor.
    Problema mea la ora asta e alta- am stat 11 ani cu un om, sotul meu, am trait si bune si rele si niciodata in astia 11 ani nu m-am gandit ca ar putea sa ma insele. Si asta nu pentru ca ma cred vreo diva ci doar pentru ca ii pusesem eticheta de barbat la locul lui, familist, nu e el un jegos care sa se duca la vreuna si eu sa nu simt.. pentru ca el e sensibil, si iubitor, si are cu mine un copil minunat caruia nu ar fi avut cum sa-i treaca prin cap sa-i faca vreun rau. Si de ce nu m-ar mai fi inselat? aaa- ca el vine direct de la serviciu acasa, ca aduce toti banii in casa, ca nu vorbeste la telefoane, nu le tine inchise, nu se da la femei aproape never, nu apreciaza nicio femeie in mod deosebit, e alaturi de mine si de fiica noastra de cele mai multe ori, e mai mult mut decat sa vorbeasca, si tot asa.. atatea etichetari care m-au facut sa nu vad ce mi-a spus intr-o zi una la telefon- ca are pe cineva de vreo 7 luni, fapt confirmat ulterior de „etichetatul” de el.. De fapt, pe masura ce scriu, mi se pare ca nu a fost nicio etichetare din partea mea, ci doar prostie maxima, alaturi de bataia lui de joc. Si-mi vine sa ma tavalesc pe jos ca am un asemenea barbat, ca n-am fost in stare de mai mult. Si mi-e rusine ca n-am fost femeia care sa aiba un barbat bun intr-adevar, nu unu care doar sa para bun si cinstit dar sa faca lucrurile astea fara sa clipeasca.. si da, stiu ca ce scriu eu acum n-are nicio legatura cu etichetarile, poate doar in mica masura 🙂

    iulia 3 octombrie 2011 23:03 Răspunde
    • Iulia, povestea ta e fenomenala, nu pentru ca as auzi prima oara asa ceva, ci pentru ca ne pune pe toti pe ganduri. Este si asta un exemplu tipic de sentinta automata: sunt familia perfecta, uita-te la ei! De cate ori n-ati intalnit in viata familii perfecte care se fac praf subit, lasand toata gasca de amici cu gura cascata? Dupa cum stiu si barbati care – de frumosi si spirituali ce erau – pareau golanei, dar care s-au dovedit, in timp, seriosi, de casa, responsabili si devotati.
      Imi pare rau pentru ceea ce ai trait, stiu cum e sa asisti la ceva cu perplexitate dramatica, nefiind capabila sa schimbi nimic. E ca un cutremur, nu exista antidot, exista doar o asteptare care pare veacuri, exista secunde de groaza, exista momentele cand te rogi sa fie totul un vis.
      Noi suntem aici, langa tine, si sper ca ti-ai revenit, sper ca vei avea norocul de a intalni un om minunat, poate mai putin serios si fermecator la prima vedere, dar mai valoros in esenta! Iti multumim cu totii pentru incredere…

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:23 Răspunde
  • Fetelor, ar trebui sa ne intalnim toate intr-o zi. Sa ne privim tacute si aparent ciudate 🙂
    oare ce-ar iesi?

    Simoniq 3 octombrie 2011 23:22 Răspunde
    • Simoniq, de mult ma gandesc si eu la o intalnire a acestui grup, dar am amanat din motive logistice. Suntem din toata tara, cu programe diferite, resedinte diferite, posibilitati diferite de concedii si deplasare. Daca va vine o idee convenabila pentru cat mai multa lume, eu sunt deschisa la idei! 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:24 Răspunde
  • Si mie mi s-a intamplat de cateva ori sa etichetez total gresit anumite persoane, iar apoi sa-mi para rau si sa ma simt ridicol. Cred ca e-n legea firii omenesti, nu ne putem abtine…
    Mult succes!

    Mihaela 3 octombrie 2011 23:46 Răspunde
    • Multumesc, Mihaela, ma bucur ca esti de aceeasi parere. Poate cu timpul invatam ceva din propriile reflexe subiective. 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:25 Răspunde
  • Simoniq, ne-am rusina cu toatele, fara sa stim cine suntem. 🙂 🙂

    simone, fotografia ta ma duce cu gandul la cositze. sa ma insele aparentzele? 🙂
    cred ca aparentzele ne revolta cel mai tare, atunci cand credem ca de-a lungul vietii am devenit niste fini observatori de semeni, dar…ne-am inselat. eu, de multe ori imi doresc sa ma vad de la distanta, sa vad daca si cat ma pot insela despre mine.
    era o emisiune pe un canal interesant cu o specialista celebra in arta machiajului, care sfatuia foarte serios: „machiati-va pentru cum sunteti.” asta m-a facut sa ma intreb de ce naibii nu ne-am nascut machiate, caci, probabil, nu s-ar mai fi facut atata risipa de aparentze. 🙂 🙂

    tania 3 octombrie 2011 23:53 Răspunde
    • Tania, multumesc frumos (si le multumesc tuturor celor care au apreciat fotografia). Am preluat-o din pictorialul realizat de Paul Buciuta, inclus in interviu de pe site-ul Marea Dragoste. Mi-a placut fotografia, exact cum spui, fiindca asa ma vad (ma refer la expresie, la ceea ce razbate din gandurile tasnite la suprafata). Sigur ca in realitate sunt mai putin frumoasa, exista si oarece retusuri, nu ma feresc sa spun asta, fiindca e normal sa pun aici o poza placuta, nu una in care-mi sta vreo suvita de par in sus, ca o antena de robot. 🙂 Zic si eu.
      Stii ca m-a criticat cineva acolo, intr-un comentariu la interviu, ca mi-am „trucat” fotografiile in Photoshop. A scris asta de mai multe ori. Am sters comentariile fiindca nu erau formulate pe ton civilizat, altfel le lasam si iscam o polemica.
      Nu e niciun secret, sigur ca pozele sunt un pic aerisite in Photoshop, dar asta e o practica generala, e din bun simt fata de cititor, nimeni nu iese si nu pozeaza perfect, nici macar fotomodelele. Si vedetele din revista sunt ajustate elegant. A nu se intelege ca ma compar cu un model, Doamne fereste, nici vorba de asa ceva, dar nici nu sunt prelucrate in asa hal, incat sa fiu penibila, fiindca as fi de nerecunoscut. Asta sunt, asa am pozat, nu e nimic „trucat”, cum maraia duduia cea nervoasa. Faptul ca-ti scoti anumite ciufuleli sau iti improspatezi tonurile fetei sau iti indrepti cutele tricoului sau iti scoti cate-un colacel rebel nu inseamna ca ai trucat ceva, in fond ce rost ar avea, eu ma intalnesc cu atata lume si cu totii stiu cum arat in realitate.
      E drept, am tot slabit in ultima vreme si, daca sunt persoane care nu m-au mai vazut de vreun an, de exemplu, ar fi tentate sa creada ca pictorialul e „trucat”. Dar asta e strict problema lor. 😀 Hai ca m-am ambalat in explicatia asta, de mult voiam sa clarific, dar acum, daca ai adus vorba de poza, am gasit momentul prielnic. 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:36 Răspunde
  • In primul rand superba fotografia blogului, apoi…………articolul este minunat si totodata cu „morala” inteleapta si folositoare pt.mine.Mi-a placut mult de tot. Multumesc si sunt nerabdatoare sa mai citesc si alte articole.Multe felicitari, scrii minunat.

    Ioana 4 octombrie 2011 1:50 Răspunde
    • Ioana, iti multumesc si eu, pentru tot! 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:37 Răspunde
  • Poza e frumoasa? Eu cred ca tu esti si apari frumoasa!

    …dar oare cum ne invatam sa nu mai etichetam?

    Cand ti-am citit prima carte ma tot intrebam cum poate frumoasa din poza sa scrie asa de „ascutit” si adevarat. In mintea mea poza ta nu se potrivea cu textul… apoi ti-am auzit glasul… care e ca si poza!

    CristinaC 4 octombrie 2011 5:07 Răspunde
    • Cristina, ii spusei mai jos Taniei cum e cu poza asta. 😀 Nici eu nu ma insel cand te vad coplesitor de indulgenta cu mine, de buna, deschisa, primitoare, reala! Poate ne vedem curand, intr-una dintre tarile noastre. 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:38 Răspunde
  • Pe mine nu ma deranjeaza, inca, etichetele: nici sa le „fur”, nici sa le pun, au si ele un farmec al lor existential : ). Nici macar deruta ce urmeaza dupa dezlipirea de aparente nu ma ingandureaza, iau totul ca pe’un joc al aparentelor care pana la urma lasa garda jos.. Simogneto, exista si barbati frumosi care nu insala.. decat pe ei insisi. :p

    Una 4 octombrie 2011 6:19 Răspunde
    • Una, cred ca ai dreptate, adica nici pe mine nu ma deranjeaza etichetarile, in majoritatea timpului. Exista si momente cand ma stanjenesc, dar destul de rare, slava Domnului. Si sigur ca exista si barbati neatractivi care insala, dar la astia esti macar libera sa te crucesti: cum or fi reusit? In ce-i priveste pe cei aratosi (si cred ca e valabil si pentru femei, n-are rost sa dam in misandrie), teama e urmata de o resemnare fulgeratoare. 🙂

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:41 Răspunde
  • ..*laurate*, e feminina cu lauri in zuluf?! Al, o eticheta mai veche de-a ta era „prietenul albinelor”, dar uite ca azi o meriti pe cea cu numele de scena „inamicul pupezelor” : )))

    Una 4 octombrie 2011 6:32 Răspunde
  • tare adevarat ! am si eu cateva…experiente..d’astea ..:)

    coco 4 octombrie 2011 12:26 Răspunde
    • Coco draga, sunt sigura ca ai trait, asa cum patiram toti. 😀 Welcome to our not-so-exclusive club!

      Simona Catrina 4 octombrie 2011 14:43 Răspunde
  • Sau amicul pupezelor din tei, Una 🙂
    As reveni la titlul Simonei care-mi place pana peste virtualitate : vicios si intim, personificant si torid, înfricosator si erotic, amoral si delicios 🙂
    Leopardul este un animal domestic 🙂 pentru care poti sa faci o pasiune vinovata (daca visezi la blanuri : ) )?

    Thomas Man 4 octombrie 2011 13:38 Răspunde
  • Draga mea Brumarica,

    Bat la poarta ta ca sa-ti spun La multi ani (cu o intarziere jenata) si sa-ti aduc un brat de flori imaginare, craite, crizanteme, tufanele si carciumarese, pe toate ti le pun in brate, dorindu-ti numai iubire si oameni buni in jur!

    cu tot dragul,

    Angi

    Angelica Lambru 4 octombrie 2011 15:10 Răspunde
  • Draga Angelica, n-ai intarziat deloc, ziua mea n-a fost inca, e abia pe 22! Tu esti tare draguta si eu sunt groaznica, mi-ai scris un mesaj superb pe e-mail, mi-au dat lacrimile cand l-am citit, dar nu am apucat sa-ti raspund – tot in speranta ca voi avea timp sa-ti scriu mai pe larg. Nu-mi vine sa cred ca, dupa atatia ani, ne-am revazut in Cismigiul studentiei noastre, si totul a trecut halucinant, repede, ca un vis straveziu. Te sarut cu dragoste si dor!

    Simona Catrina 4 octombrie 2011 15:41 Răspunde
  • Eu intodeauna am crezut ca e pe 2 octombrie, ca sa vezi si tu! Si anul trecut mi se pare ca tot asa am dat-o in bara si te-am felicitat pe 2… Dar de acum am sa stiu ca e de doua ori cate doi. Si am sa te mai felicit o data… Si sa nu-ti faci probleme pentru raspuns. Ce am vrut sa vad, am vazut deja in ochii tai. Restul e tacere.

    Cu drag,
    Angi

    Angelica Lambru 4 octombrie 2011 17:31 Răspunde
  • :)) Mi-a plăcut „la nebunie” postul ăsta tre să mă abonez 😀 Menţiuni: preoţii de mir au voie la „ispite trupeşti”. Contează despre cine e vorba. Soţia? E ok. În rest, n-are cum, nu cred. Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu mă înşel, am citit şi eu un citat, ani în urmă, ar fi zis cam aşa: preote, heruvim eşti (!), nu te uita de multe ori „înapoi”. Adică e şi om, dar în primul rând slujirea. În rest, moralitatea celui care umblă alandala , cred că totuşi un show-off sau orgoliu sau mişto sau dezinteres n-ar fi străine de ăştia originalii. vb din propria experienţă. am avut şi eu ispitele mele. acum zâmbesc, dar probabil mai sunt vulnerabil, până mor. 😀 era să mai zic ceva, dar n-are rost. De ce? Pt. că, una peste alta, cine suntem noi, adică şi eu, să judecăm? M? Nu pot să-mi eu văd de măgăriile mele, şi să le rezolv, şi apoi dintr-ale celorlalţi, dacă mai am timp şi energie?

    Florin Afilipoaei 5 octombrie 2011 23:05 Răspunde
    • Florin, iti multumesc fiindca ai amerizat in oceanul nostru destul de cocosat de cate-un tsunami. Nu suntem zdraveni, dar avem suflet bun, sper sa te simti bine printre noi. 😀

      Simona Catrina 6 octombrie 2011 20:30 Răspunde
  • Bun venit, Florin, in Fanclubul Simonei OTW (nu-i vorba de o televiziune ci de Over The World 🙂
    Si noi suntem abonati si nu regretam deloc fidelitatea, investitia afectiva. Stiu, infidelitatea are si lucruri bune, exaltante, ne-a zis bine Simona in citatul pe care l-ai pus pe blogul tau cum devine cu si fara 🙂
    Revin la tema aparentelor care în dragoste sunt sare si piper si nabadai la foc continuu. Dupa cum se poate vedea aici :
    http://www.youtube.com/watch?v=gmfcYli6vV4

    Thomas Man 6 octombrie 2011 19:41 Răspunde
  • Simona, colegii de blog ne inseala cu cotcodacii ? Sau doar in aparente ? 🙂
    Inainte vreme, era cineva cu catalogu’ de nota absentele.
    Absentii sunt mereu de vina.
    Sau de vina e mustu’ si pastrama care au dat buzna prin pantecele de toamna ?
    Ah, cele mai bune prietene din Simonaland ne-au pus cornite ca la cerbi 🙂

    Thomas Man 8 octombrie 2011 0:38 Răspunde
  • Asa e. Ne grabim sa punem etichete…Eu ,una, m-am invatat sa cunosc omul mai intai, sa ma interesez de la altii ce-i cu el, ce hram poarta, si apoi sa ma hotarasc daca sa-i fac loc in viata mea…Pentru ca, mai nou, am inceput sa-mi triez persoanele cu care vorbesc, care-mi sunt prieteni ( sau nu ), datorita unei neplacute situatii prin care am pus punct unei prietenii de vreo 10 ani cu o femeie pe care am crezut-o ok…si nu a fost. Cred ca e chestie de orgoliu, pana la urma…Nu ies cu oricine, nu ma compromit iesind cu pitipoance sau cu parasute de 2 lei doar pentru ca se imbraca de la Chanel sau au BMW X5…
    Te pup, Simona draga

    Lidia 8 octombrie 2011 7:53 Răspunde
  • Pana la urma este vorba de procentaje, pura matematica:) . Ca in exemplul dat de tine cu studentul eminent de la medicina, el este o exceptie ce intareste regula. Cred ca emisiunea respectiva incearca doar sa invete oamenii sa aiba rabdare, sa-si cunoasca semenii nu sa-i eticheteze din prima privire. Aparentele pot fi inselatoare , e adevara. Totusi experienta de viata si intuitia cu care suntem unii inzestrati ne ajuta sa discernem si sa putem face o apreciere justa a caracteristicilor unei persoane nou cunoscute. Mie una nu prea mi s-a intamplat sa ma insel asupra oamenilor.

    Cristina 9 octombrie 2011 15:31 Răspunde
  • Asa e, Lidia, si eu ma grabesc cu etichetele pe borcanele de toamna, ca sa stiu ce hram poarta si apoi sa ma hotarasc ce loc le fac in viata mea 🙂
    De fapt, eu am cam triat fantomele de pe blogul Simonei, s-au cam eliminat singure din hora vorbelor 🙁 si duse au fost 🙁
    Uite si chiar acum ce as juca o perinita cu o fantoma cu idei efervescente ! 🙂 Ca nici eu nu ies la joc cu oricine 😀
    Ai crezut o femeie OK si n-a fost ? Hm, nu-mi vine sa cred 🙂

    Thomas Man 9 octombrie 2011 17:09 Răspunde
  • Unde Dumnezeu sa dau de tine???

    marian 16 octombrie 2011 15:43 Răspunde
    • Marian, vad ca ai dat deja de mine 😀 Nu sunt pe hartile gps-urilor, dar traseele mele sunt previzibile…

      Simona Catrina 16 octombrie 2011 16:17 Răspunde
  • „Oooo, domnule director…” :))) super, Simona, super!!!!! :* Esti o persoana extraordinara, imi e un drag de tine si de Alice de numa’ numa’. Si eu judec mereu oamenii. Insa, daca ar fi sa ma judece ei pentru tot ce fac, zic sau tac…as ramane cel mai nefericit dintre pamanteni. Nu stiu care e calea spre mai bine. O astept de ceva vreme…

    teogirl 27 octombrie 2011 11:18 Răspunde
  • Ma declar surprins ca sunteti aproape toti surprinsi ca,surprinzator, si voi ati etichetat gresit oamenii sau ei pe voi.Sau ca prin surprindere cineva care parea intr-un fel era de fapt in alt fel

    Asa cum bine stiti,cu totii ne-am creat o imagine despre noi pe care vrem sa o promovam catre ceilalti,asa cum vrem sa fim vazuti, si exista o alta imagine pe care o vad eu,asa cum vor ei(sau au nevoie,sau sunt obligati) sa ne vada.De aici surprinderile….Mai exista si o varianta destul de raspandita, a celui care se vrea onest si le spune/face pe toate „verde in fata”…E tot doar o imagine,doar mai periculoasa, cu mai multa ingamfare sau ambitie.

    Sa recunoastem cu totii daca chiar am putea sa ne aratam chiar asa cum suntem si , mai ales, daca chiar ne am dori sa fim etichetati corect….Adica,daca esti un pic peltic in vorbire, ai prefera sa-ti zica iubita „bâlbâitule”?Sau invers, daca esti un savant in travesti,sa te prezinte ca pe „jegosul meu premiant Nobel”?

    Mai bine sa recunoastem ca ne place si sa punem etichete si sa fim etichetati,nu?

    adulter 6 noiembrie 2011 18:34 Răspunde
  • Simona, si aici ai un link catre site-ul cel dubios, pe cuvantul „Marin” din Marin Preda. Cred ca ti-a atacat cineva site-ul – vezi sa n-ai vreun virus in calculatorul de unde publici. Exista programe care iti „fura” parolele si iti baga tot felul de idiotenii in site-urile pe care le administrezi.

    Violeta 17 ianuarie 2012 1:24 Răspunde
  • Super bun articolul. Nu judeca o carte dupa coperta…

    mac 2 martie 2012 0:28 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Lidia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title