fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Contratimpul probabil

de

Cand am plecat in Canada, in 2003, tocmai scapasem din zgarda unei indragosteli. Iubisem un tip pana prin iarna lui 2002, cand am realizat ca prefera sa faca Revelionul cu meseria lui de chitarist-sef. Probabil chitara arata mai bine ca mine sau nu era asa cicalitoare. Ma rog, n-am zis nimic cu voce tare, am inchis telefonul si am mormait, in gand, mersi. In fond, ma perpelisem vreun an jumate, puteam sa iau o pauza de oftat, incepusem sa obosesc (in ciuda cumplitei mele energii de a rabda o situatie tampita la infinit).

Nici nu mi-am trantit bine valizele la Toronto, ca a inceput sa zbarnaie telefonul. Era el, pasamite o parasise pe chitara, temporar. Acum ii tunase, in schimb, sa ma intorc in Romania, la el, si „sa ne mai dam o sansa”. I-am amintit, cu voce sugrumata si de emotie, dar si de fusul orar (la mine era 3.00 noaptea, dar el asa intelesese, ca eram cu sapte ore inaintea lui, nu in urma, cum e logic), ca ne mai daduseram 445 de sanse pana atunci si, printr-o lugubra coincidenta, toate se crapasera la fiert.

Toata viata mea sentimentala a fost tapisata cu contratimp de cea mai buna calitate. Cand ma saturam de toate sortimentele de concesii, asteptari si naivitati de care eram capabila (iar meniul era foarte amplu), ma tiptileam afara din relatia groazei si-mi vedeam de drum. Doar ca, la primul semafor, ma astepta dansul, disperat, cu ochii loviti de exoftalmica buimaceala, de suferinta suspecta, de crize sentimentale. Ca unde ma duc. Zic: pai credeam ca ai treaba si te retin. Ce?! N-am, draga, nicio treaba, eu te iubesc! Bine, ma, da’ de trei ani se aude musca in relatia asta, ai tacut ca o pastruga, nici nu te-ai dat in vorba ca as insemna ceva consistent pentru tine…

Aproape totul a venit mai tarziu si mai departe decat se puteau intinde corzile rabdarilor mele. Dupa ani si ani in care un fost adorat de-al meu nu si-a putut lasa nevasta (pe care n-o mai iubea nici in gluma) de dragul meu, eu am plecat in Canada si de-acolo mi-a ajuns la ureche ca a divortat, in sfarsit, dar pentru alta duduie, pesemne mai persuasiva decat subsemnata. Pe urma, s-a despartit de aia si a incercat o manevra periculoasa, spunandu-mi ca, de fapt, dezalcatuirea lui conjugala mi se datora, ca a divortat „de dragul povestii noastre”. L-am intrerupt din gratioasa-i acidulare si i-am spus ca eu si el fuseseram impreuna acum… aaa…  unspe ani, deci sa mi se explice cum dracu de a facut asemenea gest vitejesc abia acum, cand mai adunaseram fiecare cate trei-patru relatii pe panoplie. N-a stiut sa-mi spuna, si-a scufundat botul in cafea si-a gajait niste consoane nechituite, dar otova.

Nu mai am curaj sa-mi doresc vreo dragoste rupta din soare si cusuta cu raze de luna (ouch!). Am ajuns la venerabila varsta cand imi doresc o iubire care vine atunci cand o chem. Sa-i zic „Apporte!” si ea sa-mi aduca fericirea si sa mi-o aseze in brate, dand din coada. Nu mai am alte pretentii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Fericire de aia vreau si eu. Cand gasesti vreun cufar plin cu iubiri ca aceea pe care ti-o doresti tu, ma chemi si pe mine sa-mi aleg si eu una?

    Alexandra B. 8 aprilie 2010 14:07 Răspunde
  • Cufar plin de iubiri? Ha, ha, ha, esti tare draguta! 🙂 Eu m-as multumi si cu un cufar gol, sa-l umplu eu, numai sa cedeze incuietoarea. La timp.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 14:11 Răspunde
  • Ah, ce ma bucur ca te-am facut sa zambesti, pentru ca tu ma faci mai mereu sa scap cate-un zambet, cand te citesc. Asa ca o sa sper si eu, pentru tine, sa gasesti la timp ceea ce cauti.

    Te imbratisez!

    Alexandra B. 8 aprilie 2010 14:14 Răspunde
  • asa ziceam si eu. ”nu mai am alte pretentii”. si apoi am avut….poate nici la un ”apporte”, fericirea nu e de ajuns. si decat vai de doi, mai bine vai de unu’. suntem facuti intr-un fel in care niciodata nimic nu ne multumeste pe deplin. si cand reusim sa spunem ”in sfarsit”, vine asa un val de ceata in creier si peste ochi, de ne copleseste pana si privitul in oglinda. ajungem sa ne obisnuim atat de mult cu singuratatea, incat ajungem apoi atat de usor sa dam cu piciorul….(nu singuratatii) de obositi ce suntem…

    Lm 8 aprilie 2010 14:49 Răspunde
  • mda…

    justine 8 aprilie 2010 15:01 Răspunde
  • Lm, cateodata este, intr-adevar, prea tarziu. Si te doare sufletul sa vezi ca omul dupa care ai plans vreo cativa ani, leganandu-te dintr-o incertitudine in alta, se trezeste ca te vrea atunci cand:
    1. Esti cu altcineva
    2. Nu-l mai iubesti
    3. Ti-ai sters ochelarii si l-ai vazut asa cum e: indecis si detasat
    4. A imbatranit el prea mult si ii pari, subit, eligibila

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 15:14 Răspunde
  • asta pentru ca barbatii sunt niste nerozi, multi dintre ei, iar competitia le trezeste interesul mai mult decat persoana in sine, chiar daca nu concureaza decat cu timpul sau cu indiferenta noastra.

    justine 8 aprilie 2010 15:25 Răspunde
  • Simona, sa inteleg ca nu te ajuta intr-o iubire sa fii smart, sensibila, spirituala, delicata, luminoasa? 🙂

    Anca 8 aprilie 2010 15:34 Răspunde
  • hai sa ma bag in gura lupului 😀 : cred ca numai tu esti de vina. Daca stiai ce vrei cu adevarat nu ajungeai sa ai amintiri cu tot felul de ratari sentimentale. Dar este mai usor sa dam vina pe altii si mai greu sa ne dam seama ca nu ne-a obligat nimeni sa ne bagam undeva unde nu aveam ce sa cautam.

    george 8 aprilie 2010 15:34 Răspunde
  • Anca, draga mea, bine ai venit. Vestea buna e ca ajuta, intr-o relatie, sa fii „smart, sensibila, spirituala, delicata, luminoasa”, cum spui tu. Vestea proasta ar fi ca nu e (nici pe departe) suficient. Iti mai trebuie ceva traductibil, la modul simplist, prin „noroc” – asta reprezinta, de fapt, un cumul de abstractaciuni gen „chemistry”, gen potriveala salvatoare. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 15:39 Răspunde
  • George, bun venit in gura lupului! 🙂
    Noroc ca ti-ai inceput atacul cu „cred ca”, altfel criza polemica ar fi fost mai presanta. 🙂 Ar trebui sa-ti povestesc prea multe ca sa intelegi ca treaba asta cu „ne bagam undeva unde nu aveam ce sa cautam” e complicata. Nu stiu daca ma poti crede, n-am intuitia intr-atat de atrofiata, asa ca, daca am intrat intr-o relatie, am facut-o fiindca am gasit poarta deschisa. Problema a fost ca, imediat ce-am trecut pragul, au inceput sa latre cainii.
    A, si inca un detaliu: in ciuda aparentelor, nu am avut numai iubiri ratate. Dar pe-alea frumoase le pastrez pentru o postare de Craciun – sau pentru un moment la fel de inaltator – cand nu se cade sa vorbesti prostii. 🙂
    Multumesc pentru franchete, acum permite-mi sa te prezint si „lupilor” de-aici, de pe blog (tu ai adus vorba), in realitate niste Husky foarte frumosi, destepti si eficienti. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 15:45 Răspunde
  • Simona, esti urmarita de mine mereu. (pe blog 🙂 )
    Ma semnam Adelina, dar, acum m-am gandit ca e frumos si numele meu nu doar un simplu id :). Inca iti multumesc pentru raspunsul pe care mi l-ai dat atunci cand am intrebat daca merita sa emigrez in Ca. Ai avut dreptate, e subiectiv si personal.
    Calitatile pe care le-am insirat reprezinta parerea mea despre tine….si ma irita un pic sa vad ca nu se intampla lucrurile cum ar trebui…..uneori pare nedrept….de fapt cred ca este….

    Anca 8 aprilie 2010 15:48 Răspunde
  • primo: stiu ca este complicata dar trebuie sa intelegem ca fiecare avem partea noastra de vina intr-o relatie. Nu putem sa dam vina pe celalalt cand noi nu am stiut sa cascam ochii mari si nu ne-am dat seama din timp. Stiu ca sentimentele ne orbesc, cateodata, gandirea dar cand ne trezim in suferinta sa ne dam doua palme ca am fost prosti incat sa ajungem acolo.
    secundo: nu am spus ca ai avut numai iubiri ratate. sper din tot sufletul ca suma iubirilor da pe plus 🙂
    tertio: prefer labradorii 😀

    george 8 aprilie 2010 15:51 Răspunde
  • Fereasca Dumnezeu de barbatii alaturi de care nu poti nici sa traiesti, da’ departe de care nici nu ai putea muri linistita..
    Cred ca unele exemplare masculine au nevoie de ideea de dependenta de relatia, fie si inchipuita, cu tipa respectiva pacalita indelung. Trebuie sa simta ca el are toate fraiele in mana si e un mic zeu caruia ofrandele nu-i prisosesc niciodata, desi, poate, numai numarul donatoarelor-enoriase conteaza:)
    Panica-i aproape daca doamna ( iubita, sotia, amanta, credula, etc) ii da un bobarnac final sau il paraseste brusc si congruent cu ticalosiile colectionate in timpul petrecut cu acest alpha-male al zonei de impact.
    Stiu ca sunt si destule femei care fac asta in relatiile lor, avand permanent un barbat in sah(mat) stiind exact cum sa-l foloseasca si pe el si tot ce are el, ca sa-i fie ei cald si bine permanent: ) doar stiti bancul misogin cu nevoile satisfacute de cele 4 animale -simbol utile intr-o experienta de viata feminina:
    1. nevoia de o vulpe/ samur/ chinchila (alegeti voi alt mamifer blanos si dragut care e omorat de dragul cucoanelor amatoare de blanuri scumpe)
    2. jaguarul din garaj
    3. taurul satisfacator in pat
    4. si un bou care sa plateasca (suporte? ) toate astea..
    Stiu, bancul e vechi si grosier, presimt ceva dezamagiri curgatoare pentru ca l-am spus, dar deja ma pregatesc sa dau ”submit comment” : )

    Una 8 aprilie 2010 16:00 Răspunde
  • george ’83 e prea mic sa inteleaga cum sta treaba cu greselile in dragoste si ca stiutu’ si vrutu’ n-au o legatura directa cu rezultatul final. pe de alta parte si el are dreptate. sunt curti in care chiar n-avem ce cauta, iar ele sunt deschise pana in pragul casei; o data ajuns(a) acolo poti gasi usa bine ferecata cu 3 lanturi groase pe ea si ti se ofera, eventual, un pres mucegait pe care esti invitat sa innoptezi. daca primesti – treaba ta, nu, ca doar nu ti-a pus nimeni pistolul la tampla.
    dar lasand la o parte metaforele, nu stiu daca o sa gasesti aici raspunsuri(le tale); poate doar raspunsurile altora, asa cum li s-a aratat lor viata si (ne/)fericirea in cuplu.

    justine 8 aprilie 2010 16:00 Răspunde
  • foarte emotionalo-educativo-instructiv topicul…
    dar am si eu o (alta) intrebare…ca de obicei, mai pe linga subiect…
    sa presupunem ca ai parte in recuzita de multe (smart, sensibila, spirituala, delicata, luminoasa) si ca si beneficiarul ofrandelor tale poseda si el munitie pe masura. si in plus, te-a calcat trenul vietii asa de bine ca ai parte si de „one and only relationship” si asta e cazul pentru ambii parteneri (o raritate, stiu! dar hai sa abstractizam de dragul probabilitatilor)…ce faci cind vine anotimpul furtunos? (care vine negresit, mai ales de cind cu incalzirea globala si schimbarea de climat)…cum iti scoti din titinii neunsi ai creierilor ideea ca „the only one” poate nu e chiar cel mai potrivit? ca poate „somewhere outhere there is someone better for you”? cum compensezi lipsa de experienta/lipsa de esecuri (care intre noi fie vorba, cred ca sunt o mina de aur pentru a-ti construi acea emotional maturity)???

    Dea Valma 8 aprilie 2010 16:03 Răspunde
  • George, admit, spasita, tot ce spui. Asta in general. Doar ca, in cazul particular al acestei marturisiri (cea legata de contratimp), ma legam strict de ideea ca, atunci cand eu casc ochii mari, in sfarsit – vorba ta -, domnii visurilor mele (domnii fostelor mele visuri, pardon) ies din cocon si, ce sa vezi, ei de fapt ma iubesc. 🙂 Dar, fiindca s-au luat cu treburile, mi-au spus, dintr-o regretabila eroare, cu vreo trei ani mai tarziu decat data limita. 🙂 Atat. In rest… daaaaaaa, ai dreptate, imi asum suta la suta imponderabilitatea sperantei. Vei avea ocazia sa constati asta atunci cand mi-oi scrie memoriile, peste un numar sanatos de ani. 🙂

    PS: si eu prefer labradorii.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:05 Răspunde
  • Una, bancul nu e grosier, e chiar foarte destept si realist, in cazul de fata serveste o filosofie. You were just making a point. 🙂
    Eu sunt campioana colectionarilor de lucruri pe care nu le pot folosi. Cu atat mai neindemanatica ma simt la folosirea fiintelor. Vad si eu, zilnic, crampele ecologice ale adaptarii la mediu si la economie. Fete care stiu ce vor (ce vor barbatii pe care ii agata, adica). Mai ales ca, plonjand eu acasa, din Canada, in plin ochi de criza, am avut destule surprize socio-mondene mitocanesti. Ai mare dreptate. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:13 Răspunde
  • dea valma, daca pornesti de la premisa ca undeva-candva exista cineva mai bun pt tine, ai toate sansele sa ratezi ce ai in prezent. problema, zic eu, nu e ca vine furtuna – ci ca unul e dispus sa o infrunte si altul prefera sa fuga.

    justine 8 aprilie 2010 16:14 Răspunde
  • @justine: varsta nu are nici o legatura cu experienta. sper ca la varsta ta ti-ai dat seama de asta :P…oricum raspunsuri ideale nu exista si doar incercam sa invatam din propriile greseli (cateodata si ale altora)
    @simona: din pacate avem un talent deosebit sa ne dam seama de ceea ce am tinut in mana deabia dupa ce a zburat pe alt gard (si in special barbatii). As putea sa ma hazardez si sa spun ca barbatii aceia pur si simplu au incercat marea cu degetul invocand dragostea suprema 🙂

    george 8 aprilie 2010 16:15 Răspunde
  • Dea Valmo, quelle plaisir: )
    Mie de chestia asta cu ”the one” care la un moment dat poa’ sa nu mai fie chiar asa de cum credeai tu ca scrie pe eticheta la inceput mi-e cam teama. In sensul ca suntem schimbatori (ma refer acum la noi, aia muritorii) si musonul ne poate infoia poalele exact cand ne credeam mai smechere..(da, acum ma refeream doar la noi, femeile acestei lumi complicate si fara busola): )
    Sper sa mor la timp si sa nu apuc dezamagiri fioroase din partea sufletului meu pereche, da’ nici dinspre mine spre el si retur la mine..

    Una 8 aprilie 2010 16:16 Răspunde
  • Justine… foarte interesant spus… 🙂 Daca ai sti tu cate curti am traversat si am mirosit tembel trandafirasi de o parte si de cealalta a aleii… 🙂 Si, cand am ajuns la usa casoiului, asa cum bine spui si tu, am vazut rugina, cifrul, lacatul, tablita cu „caine rau”.
    Dar, apropo de bancuri, eu am crezut mereu ca, fireste, cainele rau e cel care nu papa tot din castronel, deci n-am tinut cont de somatii si-am toooooooot zgaltait clanta.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:17 Răspunde
  • ma tot intrebam ce putea fi mai rau decat contratimpul….iata, contratimpul probabil. pfu!, simona!

    drept urmare, sentimentele devin contratemporale, asha cum de altfel nu le sta bine niciunde, nicicum si mai ales nicicand.

    -Nu mai am curaj sa-mi doresc vreo dragoste rupta din soare si cusuta cu raze de luna (ouch!). –

    …..eu stiu ca dragostea cusuta cu raze de luna este parte din iubirea adevarata, dintr-un timp cel mult probabil. suna prea romantic, cel mai….probabil…..

    tania 8 aprilie 2010 16:18 Răspunde
  • Sim, draga, sa stii ca intentionam sa te-ntreb cum te simti pe-aici, prin Romania in astea aproape 2 luni de cand ai revenit. Dar ma gandeam ca e prea devreme , desi nu e niciodata prea devreme pentru a o lua in freza, apoi, sincer, si din lipsa de timp, pentru ca te-am vazut destul de rar pe-aici si nu stiam cand se va intampla sa fim conectate in acelasi timp: )

    Una 8 aprilie 2010 16:20 Răspunde
  • Dea Valma, e racoritor si frumos ceea ce scrii, ca de obicei. Dar n-as fi in stare sa-ti raspund inteligent, n-am cursivitate, fiindca pe mine furtunile de care pomenesti ma ataca emotional, mai devreme decat lovitura fizica.
    Nu sunt un bun organizator in situatii de criza, desi, cu ani in urma, am participat pompos la un seminar romano-olandez de „comunicare”, a carui tema era tocmai gestionarea crizei. Am primit si o diploma cu care i-am impresionat pe canadieni, dar mi se stafidise inima de teama ca voi fi pusa in situatia de a ramane lucida intr-o situatie limita.
    Iar in relatiile sentimentale, nici atat nu ma orientez rapid, pe mine labirintul ma inhiba si prefer sa ma fac ghem la o rascruce de coridoare (by the way, cele mai rele sunt labirinturile cu oglinzi!). Fiindca multi au vocatia dezlegarii de puzzles, deci pana la urma va da cineva peste mine si-mi va arata o iesire. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:23 Răspunde
  • Da, George, asa e. Iar marea, obisnuita de cand lumea cu testele tactile, a ramas rece (la propriu). Cum spuneam: complicat. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:25 Răspunde
  • Tania, poeta mea draga, tu intotdeauna imi acorzi circumstante atenuante, stiu asta, simt asta. 🙂 Da, si pentru mine probabilitatile sunt romantice, asta pana cand ma lovesc de ele la modul serios, nu in vis. M-am obisnuit sa bajbai pe intuneric, sa simt situatia dupa contur, dupa caldura ei.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:28 Răspunde
  • Draga mea Una, 🙂 cu greu m-am abtinut pana acum sa incep pe blog un serial despre constatarile mele generale, de cand am venit in Romania. Pe urma, insa, mi s-a parut un loc comun, am realizat ca pe mine ma frapeaza lucruri cu care lumea s-a obisnuit, deja. Sau pe care le stie, ma rog. Si am amanat chestiunea, tocmai ca sa nu fiu foarte subiectiva, sa-mi las timp de focalizare. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:30 Răspunde
  • una – nu cred ca „schimbator” e cuvantul potrivit, suna, cumva, rau. pur si simplu oamenii cresc, uneori in directii diferite. uneori foarte diferite, si cum nu toti pot sau vor sa faca ei concesii la nesfarsit….. desi eu cred ca in ziua de azi se si renunta foarte-foarte usor, din motive dintre cele mai stupide cu putinta.

    justine 8 aprilie 2010 16:32 Răspunde
  • @george, suna axiomatic treaba asta cu varsta, atinsa de tine zambaret si in treacat : )
    Speranta ta vag definibila ( ”sper ca la varsta ta ti-ai dat seama de asta :P” ) e scuzabila doar din punctul de vedere al anilor ’83, altfel pare glumita fara poanta..
    S-ar putea, cand o sa devii cu adevarat barbat – si nu o spun ca sa te jignesc, chiar baietii trag mai mult de timp si tineretea lor nu le joaca feste, precum celor mai multe dintre femeile care aleg maturizarea si responsabilitatea vesnic asumabile – o sa-ti dai seama ca experienta, multa, putina, cata o fi acolo, e vazuta intr-un fel pana in 30 de ani, si cantarita si altfel explicabila dupa, sa spunem, 49 de primaveri..

    Una 8 aprilie 2010 16:34 Răspunde
  • @george: bine ai venit. Stii unde ai ajuns?

    CristinaC 8 aprilie 2010 16:35 Răspunde
  • @simona: Ce bine ca esti pe aici… imi faceam griji

    CristinaC 8 aprilie 2010 16:36 Răspunde
  • justine, s-ar putea sa nu fi ales eu chiar cuvantul potrivit asa e.. Dar poate realmente suntem intr-o intersectie serioasa, noi, ca specie, si tre sa ne demonstram nonstop mediocritatea ascunsa atata amar de timp de noi insine; pentru ca si eu am aceeasi impresie: e cel mai usor sa renunti, abandonul e sport simplu de practicat.
    Dar DACA renunta usor doar cei nemotivati suficient?

    Una 8 aprilie 2010 16:42 Răspunde
  • loool@ CristinaC.
    Cum unde? Intr-un loc unde labradorii nu-s accesibili ; )))))))

    Una 8 aprilie 2010 16:43 Răspunde
  • Simona,
    desi imi port pasii pe tarimuri olandeze de ceva ani si fac acum echilibristica biciclind prin furtunile de pe aici, cred ca mi-ar prinde bine si mie acel seminar romano-olandez de comunicare 😉
    daca pe mine in prag de craciun ma apuca crescutul fluturilor, va imaginati ce ocupata sunt primavara! mai ales primavara asta! si curioasa din fi(e)re, si cu galerie facuta de doua bune prietene romance, priense temeinic in relatii (de ani buni) cu olandezi, am zis sa incerc si eu marea (nordului) cu degetul, ca n-o fi foc, ba poate se lasa si cu „sparkles”…si sincer, ma bucur ca mai am in arsenal si ceva umor, cinism, realism, acrism…cum o vrea cine-o vrea sa-i spuna, si ca mi-am imprumutat fluturii prietenilor si nu m-am pierdut in fata unui individ care mi se descrisese: You can recognize me by the blond hair, blue eyes and athletic figure 🙂
    dar a fost o experienta…de neuitat…incheiata fabulos cu „Ik vondt het gezellig”, pentru cunoscatori ;-). si nu mi-a fost dat pina atunci sa intilnesc un om mai aratos, mai monoton si mai plat, cu asteptari ce depasesc inaltimile cerului, care sa imi scrie a doua zi, ca desi nu a simtit a „sparkle that could light a more brighter fire, and still has that after a good night sleep”, el crede ca amindoi am performat „alright” si in consecinta: „So how are we going to deal with it?”…
    deci am facut-o si pe asta! cum soune buna mea prietena (ea referindu-se acum la faptul ca a rams insarcinata)
    asa ca, probabil in curind ma voi apuca de un workshop pe tema „how to get/give sparkles from/to a Dutch guy…”

    Dea Valma 8 aprilie 2010 16:43 Răspunde
  • Sim, eu voi astepta sa decizi tu momentul in care focusarea va fi fost depasita experimental de realitatea in care o vreme vei trai romaneste si simti europeneste; )
    Normal, voi fi pe-aici, sa te citesc!

    Una 8 aprilie 2010 16:45 Răspunde
  • @una: Speram ca argumentul varsta nu va fi folosit in acelasi sens cu experienta. Imi pare rau dar experienta nu are nici o legatura cu varsta. Este posibil ca doua persoane sa aiba o experienta diferita la un anumit palier de varsta. Atat timp cat se aduc argumente logice intr-o discutie partea cu varsta nu are nici o relevanta. Nu mai spun de faptul ca anumite persoane la 80 de ani gandesc mai „copilaresc” decat anumite persoane la 20 de ani. Prin urmare te rog sa nu folosesti acest cliseu, in discutiile cu mine, ca si argument pentru ca nu o sa il accept 🙂

    ps: dar cred ca nu are rost sa purtam aceasta polemica pe articolul scris de simona asa ca imi cer scuze si ma retrag

    george 8 aprilie 2010 16:48 Răspunde
  • CristinaC, draga mea, niciodata sa nu-ti mai faci griji in ceea ce ma priveste, tu doar stii ce ai la usa. 🙂 Ma rog, la o usa aflata la 60 de km de mine, la Hamilton (acceptand ca o parte din mine a ramas la Toronto si, cu riscul de a scandaliza, am senzatia ca acolo voi imbatrani si voi muri). Ubi bene, ibi patria. Sunt aici, dar sunt (sa nu mai spui nimanui) lenesa. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 16:53 Răspunde
  • Dea Valmo, ai idee care va fi continuarea cu chipesul domn? Adica: esti curioasa, sau sunt sanse sa te prinda si flama?; )

    Una 8 aprilie 2010 17:00 Răspunde
  • Uno draga,
    am o vaga banuila: The End 🙂

    Dea Valma 8 aprilie 2010 17:02 Răspunde
  • Ha, ha, Dea Valma, esti delicioasa cu povestea platinato-albastruio-atletica! 🙂 Cum s-ar spune, avem un palmares olandez la fel de zburator. Doar ca al meu e mai pragmatic. Cel putin asta credeam pana cand am vazut ca nu-mi ajuta la nimic. 🙂
    Hai ca ma retrag un pic, am ceva de lucru. Promit (yeah, right) sa nu mai dispar pe termen lung. Iertati-maaaaa. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 17:03 Răspunde
  • dea valma, mai sunt si oameni care asteapta ca dragostea sa le cada din cer, eventual si cu un fulger asortat la cravata lor cu dungulite. daca asta asteapta, si iti zic tie ca nu au fost trazniti la vederea ta – eu te sfatuiesc grabnic sa ii lasi in plata domnului sa isi astepte stelutele (verzi) in continuare. nu poti sa „deal with it”, nu e o problema de inginerie la care sa gasiti amandoi o solutie. si mie, oricum, nu mi-au placut niciodata barbatii care, dupa o prima intalnire, mi-au zis ca sunt „draguta” sau vreun alt compliment din asta „politically correct” care nu inseamna absolut nimic, decat ca da, poate ar mai iesi cu mine, in lipsa de ceva mai bun.
    nu, tu n-ai nevoie de nici un workshop. el are.

    justine 8 aprilie 2010 17:05 Răspunde
  • @george, nu faceam polemica, era o parere personala pe care o puteai combate cu argumentele tale, ceea ce deja ai incercat sa faci, sau sa ignori, ceea ce cavalereste nu ai facut.
    Nu impun nimanui ce si cum sa gandeasca, asa ca retragerea ta sper ca ma priveste personal, ca dialog si nu are legatura cu blog-ul pe care tocmai ai inceput sa postezi.
    Mie imi face placere ca ai venit pe-aici, am descoperit cu ocazia asta spatiul tau virtual care-mi place si ca fond si ca forma.

    Una 8 aprilie 2010 17:06 Răspunde
  • Simona,
    merci de articol… nu dezvolt fiindca ma aflu intr-o situatie de „contratimp probabil” si habar n-am cum sa „deal with it” in asa fel incit sa nu ranesc prea multa lume. Si citesc o carte despre „sincronicitate” ca fenomen. si nu pot sa nu ma intreb de ce ai scris asta tocmai acum???

    Dea Valma, fata draga, tu si olandezul zburator mi-ati facut ziua. chiar asa a scris? ce carti o fi citit si ce filme o fi vazut el de visa asa de… „sparkle”.

    iana 8 aprilie 2010 17:07 Răspunde
  • iana,
    ce ma ingrozeste pe mine e ca cica a studiat vreo 3 ani psihologia…dar nu a terminat-o…

    Dea Valma 8 aprilie 2010 17:09 Răspunde
  • @draga colega una (indraznesc sa sper ca imi permiti acest apelativ) ma retrag doar din polemica „experienta versus varsta” :)….sa speram ca o sa mai avem ocazia sa purtam discutii si pe alte teme (asta cu voia simonei bineinteles)

    george 8 aprilie 2010 17:11 Răspunde
  • Dea Valma,
    va termina psihologia abia cind se va fi vindecat… if ever…:)

    iana 8 aprilie 2010 17:14 Răspunde
  • George, Una, feel free! 🙂
    Intr-o lume in care libertatea e marfa de contrabanda, va ofer un fel de Alaska a blogurilor, un loc cu taxe de vinovatie infime (care tind catre zero, orice o fi insemnat asta in anii algebrei mele zbuciumate), un loc unde puteti conveni sau polemiza pe orice teme, nu am nici cea mai mica aspiratie sa ramaneti strict in aria subiectului propus de mine. 🙂 Dimpotriva. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 17:17 Răspunde
  • modul in care gandesti are legatura si cu experienta, si cu varsta., si cu multe altele..

    justine 8 aprilie 2010 17:19 Răspunde
  • Iana, stiu ca randurile postate azi de mine suna a rabufnire impulsiva, dar (ciudat) nu sunt dictate de ceva curent. Nu stiu de ce-am ales subiectul asta taman acum. Doar ca am cazut pe ganduri, m-am ridicat, am cazut iar, m-am ridicat si, cand am vazut ca de fapt solul e alunecos si nu ma pot impotrivi defel, am cazut si am ramas acolo. 🙂
    Interesanta lectura ta, iar cand ajungi la o concluzie, spune-ne si noua, ne-ar fi util, ne-ar fi frumos.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 17:20 Răspunde
  • hehehe
    nu o va mai termina…s-a mai apucat intre timp si de matematica, si s-a lasat; acum e programator, de fapt consultant…pe soft…si are cam la 40 de ani si „basically, he doesn’t need a relationship to function. he is happy and if he dates, it is because he likes to think that he could meet someone to fit him perfectly and make him even more happy”…
    credeti-ma ca nu glumesc, sunt vorbele lui, cuvint cu cuvint…
    asa ca…aviz amatoarelor de sparkles…olandez(e)

    Dea Valma 8 aprilie 2010 17:22 Răspunde
  • iana, mai e carte care mie mi-a placut, pt ca mi-a oferit niste raspunsuri, la vremea respectiva – drumul catre tine insuti. undeva pe la sfarsit autorul vorbeste despre gratie – darul de gasi lucruri frumoase. nu, nu va ganditi la lucruri – obiecte; pot fi intamplari, oameni care iti ies in cale cand ai nevoie de ei.. sigur vi s-a intamplat si voua…

    justine 8 aprilie 2010 17:24 Răspunde
  • Justine, George, ma bag si eu in vorba, strict veleitar, cu nimic solid in traista, doar cu placerea conversatiei. 🙂
    Cumva – fara aerul ca as vrea sa va impac, gretos-diplomatic – cred ca aveti dreptate amandoi. Pe de o parte, cred ca, intr-adevar, varsta si experienta sunt lucruri diferite. Concret, cum zice George, sunt oameni care in 80 de ani au trait mult mai putin decat altii in 20. Sunt femei de 70 de ani care cred ca iubirea adevarata inseamna performanta de a atinge nunta de aur. Sunt barbati de 70 de ani care cred ca iubirea adevarata inseamna sa fii capabil sa ramai cu aceeasi femeie o viata, dupa ce te-ai mai culcat cu doispe intre timp.
    Pe de alta parte, si varsta vine cu bocceaua ei, un produs unicat, cu neputinta de copiat, de piratat, de simulat. Varsta nu inseamna numai experienta, inseamna o coacere biologica, vizibila, o rumenire a rabdarii si a perceptiei. Poti sa aduni zece iubiri vartoase pana la 22 de ani, dar perceptia ta ramane a unui june, a unui optimist, a unui crud, a unui om care mai are cel putin saizeci de ani de trait.
    Fiindca, draga George, din pacate nu ne croim viata numai dupa trecut, ci (mai ales) dupa viitor. Asta iti garantam noi, astea mai batrane :), fara pretentia ca stim toate codurile, desigur. Doar cu certitudinea ca viitorul e cameleonic, se schimba de la un moment la altul, din te miri (si te ingrozesti) ce.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 17:28 Răspunde
  • de-a valma, tipul tau pare a fi o cauza pierduta. lasand la o parte diferentele culturale si asteptarile diferite pe care le aveti, ce anume te face sa te mai gandesti la el?!

    justine 8 aprilie 2010 17:28 Răspunde
  • Dea Valmo, iti dai seama ce era pe capul tau daca si termina psihologia?!
    george, sigur ca poti sa-mi spui cum ai tu chef : ) pe-aici ideea de libera expresie e la ea acasa, dar deja cred ca banuiai asta.

    Una 8 aprilie 2010 17:30 Răspunde
  • justine, dar am zis eu ca mai gindesc la ceva?!

    Dea Valma 8 aprilie 2010 17:32 Răspunde
  • asa se intelege…

    justine 8 aprilie 2010 17:33 Răspunde
  • Simona,
    cititul cartii merge cam greu caci citesc cite o pagina sau un paragraf si de cite 2-3 ori.. neuronul, deh…
    interesant ca dupa ce am citit introducerea si, sa zicem, primele 2-3 pagini, ai ajuns tu in Romania si ne-ai scris cum l-ai visat pe colegul tau de scoala (remember?) si a doua zi el a scris pe blog aici… eu deja aveam „electricitate” in mine cind v-am citit pe amindoi. 🙂

    iana 8 aprilie 2010 18:05 Răspunde
  • buna…
    nu stiu daca sunt neaparat la subiect sau nu….. taman ce am fost parasita de un nene, de aceeasi varsta cu mine, care dupa ce imi promisese soarele, luna, casa in care vom trai, cum vor fi copiii, unde vom merge in vacante…. brusc, dar efectiv brusc, si-a dat seama ca nu ma iubeste. intreb curioasa, ca mintea mea functioneaza dupa o oarecare logica. cum adica? poi avusesem planuri impreuna… raspuns: nu stiu. eu: bine bine, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. toti trecem prin perioade mai putin bune, ne punem intrebari existentiale… ce ai patit? el: nu stiu. simt ca nu te mai iubesc. eu: poi da, dar acu 2 saptamani te tranteai pe jos de marea iubire dintre noi. el: da, dar brusc s-a intamplat…. si ete asa eu, cu mintea mea incalcita, bag de seama, nu am putut pricepe nici azi cum de s-a ajuns la asta. am dedus eu ca e importanta comunicarea intr-o relatie, dar se pare ca ajunsesem la monolog. ca tanarului domn nu ii plac „discutiile astea.” a preferat, „eroic” sa imi puna decizia in palme, asa ca pe o plastilina, si eu sa incep sa o modelez cum vreau eu. ca deh, de ce sa ii spui omului ce te doare cand e mai usor sa fugi? zic. nu am incercat inca. si ete asa astept eu „contratimpul”, in care nenea probabil isi va da seama ca a gresit ( sper eu) si ma va suna spasit (nu, nu e dulce razbunarea, dar creste moralul copilului care nu l-a suparat cu absolut nimic, mai aresi 3 vorbe la purtator, si vreo 2-3 neuroni functionali, deci eram o partida buna, dupa afirmatiile dansului) sa imi spuna ca ma iubeste. nu pot afirma acum cu mana pe inima ca ii voi intoarce spatele…..

    va pupa un suflet care e inca in refacere 😀

    euuuu 8 aprilie 2010 18:33 Răspunde
  • probabil contratimpul este si….exact 🙂 pentru ca exact cand ati dezbatut din plin (am impresia ca niciodata n-ati avut o asemenea verva) si mai din plin acompaniate de Simona (se vede ca usor,usor isi revine din nedumeririle locale) eu am fost in contratimp.
    dar ma bucur ca, in felul asta, va aduc (si eu) mai aproape de confirmarea ipotezei contratimpului asta atat de hulit 😛

    un trecator 8 aprilie 2010 19:45 Răspunde
  • Mi-e foarte cunoscut acest contratimp probabil . Privind in urma acum cand am mai uitat din amaraciunea si tristetea de care am avut parte, incerc chiar sa fac haz de necaz . Mi-aduc aminte de o poveste din care am ales sa plec dupa ce epuizasem tot arsenalul , trecuse deja destul de mult timp si chiar ma linistisem cand domnul apare si imi spune ce mult ma iubeste , cum nu poate trai fara mine – desi cum va spuneam vreo 6 luni nu daduse niciun semn – si mai mult , ma cere de nevasta . A fost socat de refuzul meu si a tinut sa spuna tuturor prietenilor comuni ce mult m-a iubit el si eu ingrata nu l-am vrut !
    Dupa ce timp de 5 ani am incercat din rasputeri sa-mi salvez casnicia am hotarat sa divortez si sa-mi cresc singura copiii . Abia dupa divort fostul meu sot a incercat sa faca orice numai sa ma aduca inapoi dar era prea tarziu , omorase orice urma de iubire din sufletul meu .
    Am mai avut o iubire in care tipul era atat de legat de maica-sa incat era imposibil ca ea sa nu fie tot timpul in centrul atentiei . Am hotarat sa plec din poveste cand a venit la intalnire cu maica-sa ! Nu radeti ! Chiar asa s-a intamplat . Nu ne vazusem de vreo 2 luni , fusese plecat in strainatate si cand ne-am intalnit am inghetat cand am vazut-o si pe maica-sa . Mi-a spus ca n-a putut s-o lase acasa , ca si ea vrea sa fie cu el . Si el m-a vrut inapoi , ca si ceilalti atunci cand a fost prea tarziu !

    Fetelor va imbratisez pe toate ! V-am citit mereu desi nu am postat nimic . Am avut o perioada cam plina si agitata .

    Marina 8 aprilie 2010 20:10 Răspunde
  • euuu, tu de fapt nu asteprti contratimpul… tu astepti sa vina el ‘napoi. caci contratimpul e tocmai opusul a ce astepti tu… adica omul vine way too late… cind ti-a trecut si aproape ca ai si uitat…
    oricum, iti doresc asteptare usoara.

    iana 8 aprilie 2010 21:39 Răspunde
  • Marina,
    uite asa isi mai aminteste omul.. citind de la altii… mi-a placut faza cu mama la intilnire. Am avut si eu dar nici chiar asa… doar cu telefoane zilnice ca sa o intrebe cum sa se comporte intr-o situatie sau alta la serviciu… unde el era manager intr-o multinationala – pe zona sudica a Romaniei.

    iana 8 aprilie 2010 21:42 Răspunde
  • e posibil un paradox.

    contratimpul ne poate deschide ochii si, cred, sufletul.
    in contratimp, te poti afla sub insemnul claritatii, atentiei distributive, curajului, puterii, fricii, lipsurilor etc. Actiunea e alta, in contratimp. apoi devine problema celor doua ramificatii- actiune spre mai bine sau spre mai….hau?????

    interesant, foarte interesanta pagina asta.

    tania 8 aprilie 2010 21:49 Răspunde
  • euuu, iti recomand sa citesti „alchimia dorintei”…sper sa-ti placa…
    Simona draga , as vrea sa nu inteleg ce ai scris , dar nu pot, se pare ca avem aceleasi dorinte si pretentii 🙂
    tania, e foarte posibil…ti-am ramas datoare cu un raspuns: mi se trage din vremuri apuse si oscilasem intre all blacks si emo girl

    all blacks 8 aprilie 2010 22:13 Răspunde
  • Si vorbind de contratimp, eu vreau sa cred ca o mare iubire o traiesti din nou si din nou, in alte vieti.
    Va doresc la toti si la toate aceasta dragoste.

    Odille 8 aprilie 2010 22:20 Răspunde
  • sunt de acord cu tine, Tania: contratimpul iti ofera sansa de a reflecta…analiza, autoanaliza…daca stii cum sa privesti problema, realizezi ca se pot trage multe foloase din asta. ca din toate experientele mai putin placute, e mai mult de invatat decit din experientele placute, atunci cind lucrurile se leaga si merg de la sine. si vrem sau nu sa acceptam, adevarul e ca o relatie se face si desface intre doua persoane. deci sunt si bune si rele de ambele parti.
    sincer, eu am realizat ca m-am maritat prea repede (23; m-am grabit ca fata mare la maritat, ce mai pot sa spun altceva), cind habar nu aveam cine sunt si ce vreau, si nici nu ma prea intrebam asta. credeam ca viata merge de la sine, si dragostea la fel…si aveam asteptari f mari de la partener (cum avea olandezul pretentii de sparkles 😉 ). aveam impresia ca solutia tuturor nefericilor mele trebuie gasita in partener. acum vad o reletie cu totul altfel; cred ca o relatie trebuie sa inceapa intre doi oameni fericiti (poate e prea mult spus, dar cel putin multumiti de ei insusi) care stiu sa isi umple viata cu bucurii si nu stau sa astepte…sa le pice niste fluturi de undeva…si care au de oferit neconditionat din preaplinul lor. si chiar cred, si am testat si functioneaza, ca daca il respecti pe celalalt si incerci sa te porti cit mai frumos posibil, ti se raspunde la fel (vorbesc de oameni intre niste limite ale realului). dar trebuie sa deschizi bine ochii, mai intii sa stii ce vrei, si apoi sa stii sa evaluezi ce ti se ofera, ce poti sa dai, si sa stii si sa ceri. parerea mea 🙂

    Dea Valma 8 aprilie 2010 22:24 Răspunde
  • Dea Valma, daca ai sti ce bine ai prezentat subiectul relatiilor conform culturii canadiene. Ideea este ca pentru a avea sanse de a avea o relatie fericita, trebuie sa fii „A whole person”. Adica sa fii foarte constient de cine esti tu si sa fii stapin pe tine. Daca te simti slab si intri intr-o relatie pentru a deveni „Intreg” (Whole), sansele sunt mult mai mici.

    Din cauza asta este foarte riscant sa intri intr-o relatie rapida, dupa un divort, pentru ca inca nu ti-ai re-capatat acel deplin „EU” , sau esti inca ranit si ravasit si mai mult te refugiezi in acea relatie.

    Bineinteles ca asta nu inseamna ca aceasta stiinta se si aplica in Canada, dar macar sunt constienti de ea.

    Odille 8 aprilie 2010 22:38 Răspunde
  • – Din cauza asta este foarte riscant sa intri intr-o relatie rapida, dupa un divort, pentru ca inca nu ti-ai re-capatat acel deplin “EU” , sau esti inca ranit si ravasit si mai mult te refugiezi in acea relatie.- odille, co-rect! impartasesc parerea asta….. whole of it!

    tania 8 aprilie 2010 22:45 Răspunde
  • eu cred ca e asta e un lucru bun Odille, sa fii constient de aspectele astea.
    si alte aspecte sunt virsta si maturitatea emotionala. normal ca nu poti gindi asa la 20 de ani, cind iti sunt sperantele sufletului inca neciobite si te pregatesti, entuziast, sa cuceresti lumea. gindesti asa dupa ce treci un pic prin viata, si vezi ca nu tot ce zboara se maninca, si ca sparkles nu rezolva mare lucru…ba, uneori mai mult incurca. glumesc, desigur, ca fara sparkles chiar nu se poate; dar eu cred ca se poate sa le tii un pic in friu, pina vezi cu cine ai de-a face si daca merita investitia…
    eu nu as mai sfatui pe nimeni in ziua de azi sa se casatoareasca inainte de 30 de ani; nu ai acumulat destule experiente ca sa te cunosti pe tine, sa stii ce poti sa oferi, ce vrei, ce poti sa primesti, sa accepti…sau ce nu poti. cuplurile sa traiasca impreuna inainte de nunta, sa se cunoasca, sa se gestioneze din toate punctele de vedere: sentimente, casa, masa…dar sa spuna „I do” dupa ce au ce evalua…
    acum se poate sa gindesc asa si pentru ca sunt „patita” si na…dupa ce te frigi cu ciorba, sufli si in iaurt.

    Dea Valma 8 aprilie 2010 22:47 Răspunde
  • madam Smith, mi-ai deschis o poarta cu haul ala, insa mai am ceva de rezolvat pana sa va ridic mingea la fileu. daca n-adorm, revin :))

    un trecator 8 aprilie 2010 22:48 Răspunde
  • simona, dragii mei, eu aici m-am blocat:

    Am ajuns la venerabila varsta cand imi doresc o iubire care vine atunci cand o chem. Sa-i zic “Apporte!” si ea sa-mi aduca fericirea si sa mi-o aseze in brate, dand din coada. Nu mai am alte pretentii.

    simona, circumstante? hehhehehheh 🙂 stii, inteleg ce spui. dar, daca este adevarat ca poti gandi asha, atunci eu sunt de parere ca:

    contratimpul ascute ratiunea, dupa o revolta a sufletului. dupa ceva de genul…..nu mai vreau, nu mai pot, gata, imi ajunge, enough is enough…..este ca o descarcare profuuund sufleteasca si tamaduitoare, dar asta nu denota, in nicun caz, ca ai vindecat definitiv toate ranile. cu siguranta, le-ai acoperit, devenind mai puternica, mai capabila, chiar si mai dezinteresata. devenind dezinteresata in cautarea iubirii, aici e aici. contrar la….cine cauta-gaseste, e posibil ca iubirea chiar sa vina, neasteptat de frumoasa, de nebuna, de…atat de pregatita sa te implineasca……deci chiar ma faci sa cred in asta. simt ca este posibila sosirea ei la strigatului contratimpului…..asta- poate probabil, poate chiar precis.

    dar…..intrebarea mea ar fi…..daca iubirea vine pe cursul asta rapid de apa, crezi ca mai poti iubi, asha cum doar tu poti sa iubesti?

    tania 8 aprilie 2010 22:57 Răspunde
  • mister smith, am si eu atata treaba, dar ma tine pagina simonei de maneca de nu-mi vine a crede. mi-e mintea pe aici. nici nu am apucat sa va citesc pe toti. 🙁

    ha, treaba cu haul? da, despre hau vorbeam….

    tania 8 aprilie 2010 22:59 Răspunde
  • Dea Valma, sunt cu totul de acord, numai ca noi, in Romania credeam si visam asa de mult la iubirea ideala. Ne casatoaream asa devreme fara sa stim cine suntem noi insine, cu atit mai putin putind sa apreciem o alta persoana.

    Aici sunt mai practici, acest fenomen al relatiilor rapide dupa divort are si echivalent in dictionar.
    Someone who is on the rebound is upset or confused because a romantic relationship they had ended. : He married Victoria on the rebound after Louise left him.

    Odille 8 aprilie 2010 23:02 Răspunde
  • Draga Iana, epilogul visului meu cu colegul e ca, de fapt, a disparut imediat dupa ce-a scris aici. Asa ca stau si ma gandesc foarte serios daca nu cumva am visat inclusiv ca a scris pe blog. 🙂

    Euuuu, stiu ce simti (asa cum stiu ca e enervant si superficial sa-i explici cuiva ca stii ce simte). Iarta-ma, insa chiar stiu, de-aia am si scris, acum cateva saptamani, materialul cu razgandirea pozitiva, stii tu, aici, pe blog. Daca ai rabdare sa recitesti ce-am scris atunci, ai sa vezi ca pandemia sucelilor e scapata rau-rau de sub control. Ti-as zice „uita-l mai repede”, dar stiu ca suna a sfat de tinichea, ca o psihoterapie de cartier. 🙂 Oricum, recunosc, ceea ce ti s-a intamplat e absurd.

    Trecatorule, contratimpul tau e modest :), ai rasarit cand noi inca mai aveam ceva sentimente pentru tine, deci te-ai incadrat in organigrama. Fie si pe ultima mie de metri. 🙂 Nu, serios, timing-ul tau e impecabil, inclusiv cu intuitia despre dezbuimacirea mea. Incep sa inteleg, desi ma lupt, zilnic, cu ghiseele, cu „nu se poate”-urile patriei, cu nerabdarea neaosa. Important (sau tragic) e ca incepe sa-mi placa. 🙂

    Marina draga, si tu ai traversat un caz clasic si mazarat de contratimp trist. Vezi, exact asta voiam sa spun, cum spunea si Justine: pentru unii barbati, ambitia, ciuda, competitia si teama de schimbare sunt mai importante decat dragostea. Asta e. Dar m-ai amuzat feroce cu tipul care a venit cu mamica la intalnire, ha, ha, ha, imi acorzi un copyright, s-o folosesc si eu intr-un articol? 🙂 Ai fost fenomenala cu povestea asta! 🙂

    All Blacks, scumpa mea, si eu imi doresc, de multe ori, sa nu intelegeti bine despre ce vorbesc eu aici, fiindca atunci cand intelegeti, devine clar ca ati trecut prin patania asta. Pe urma, realizez ca asta ne si apropie, ca trecem prin aceleasi transee, prin aceleasi perfuzii, prin aceleasi anestezii si incizii. Si, implicit, ramanem cu acelasi gen de cicatrice.

    Odille… interesant… si frumos… De multe ori, in metempsihoza mi-e si mie nadejdea. 🙂 Daca afli vreodata ca nu exista, sa nu-mi spui. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:14 Răspunde
  • tania, Mrs Smith… hai ca m-ai zapacit…
    „crezi ca mai poti iubi, asha cum doar tu poti sa iubesti?”

    dar tu de unde stii cum poti sa iubesti? cit de mult sau cit de putin poti tu / esti dispus(a) tu sa daruiesti? cine isi cunoaste masura sau limita?

    iana 8 aprilie 2010 23:14 Răspunde
  • Ma bag si eu in gura-leului, ca doar înfloresc atatea zambile în gradina Simonei.
    Pilde cu bestiar si povesti cu incompatibilitati spectaculare, de la trimisele noastre speciale la pescuit de portocale sau la întalniri de gradul 1 în 3 cu mama la pachet, scrise cu pana înmuiata în bun simt, umor fin si sintaxa cumpanita – cred ca Simona e bucuroasa de asa fane, cum mai rar se poarta sau se aduna pe centimetrul patrat în blogosfaraiala.
    Treaba cu potriveala e un nod gordian si regnul nostru animal îl ilustreaza curcubeistic pe scara involutiei : cum se brodesc un cetaceu cu o galinacee, o caprioara cu un batracian, o lepidoptera cu un camiloi, un taur cu o miriapoada, o albinuta cu un pahiderm, un gnu cu o aricioaica, o bibilica cu un pur sange araboi, un gugustiuc cu o stiuca, samd.
    Si pana la coada, scuzati-mi expresia, cum necum se aduna si suspomenitii : o vibratie cosmogonica, un close encounter of the third kind, un nusce miraculos (ca sa nu spun prozaic un puseu hormonal, ar fi complet dizgratios, beurk) face ca suprapuneri temporare sa se întample chiar si cu cei mai indepartati protagonisti.
    Suntem diferiti si foarte diferiti – din fericire ! – daca am fi doamne fereste perfecti si unii si altii n-ar mai avea niciun farmec, ce mai monotonie ar domni pe divane si în sentimente – asa ca sa ne încantam de difereala, de întamplare de s-o întampla si sa încercam sa ne detasam cu oaresce filozofie de legaturile prea tensionate, alea de dincolo de 1001 kilovolti, ce risca sa duca la rupturi dureroase, de cord sau anevrism. Atasare cu detasare pe teren, deci. Bun, e usor de zis, asa, fata in fata cu laptopu’ asta lipsit de sexapil, mai greu de controlat cand esti în inima lucrurilor, gata sa musti sau sa saruti o beregata, atunci cand egourile supralicita mai ceva ca la o bursa lovita de streche.
    De multe ori iubim doar o idee din capul nostru, o gogorita, si suntem total convinsi ca e vorba de iubirea number 1. Pan’ la urma cel mai bine reusim sa ne iubim pe noi desi uneori nici nu prea suntem foarte constienti de asta.
    Amorul e un lucru foarte mare (fara aluzie la PPK, Simona :)),
    GP

    Vegetal Ink 8 aprilie 2010 23:16 Răspunde
  • Simona,
    nu ai visat… a fost chiar „sincronicitate”. pun ghilimele fiiindca nu stiu daca traduc bine.
    tocmai asta e: putem sa influentam actiunile celorlalti… putem sa facem sa „apara” oameni si evenimente. Putem sa cerem un sfat. Ca in cazul meu: tot intrebindu-ma „ce e de facut?” am gasit, daca nu raspuns, macar „orientare” in postul tau.

    iana 8 aprilie 2010 23:20 Răspunde
  • Vegetal Ink :), dupa niste ani de iubit gogorite, de halucinat dureros, de colici amoroase si de nu-stiu-cand-uri, plecam naibii de-acolo. Eh, atuncisa vine monsieur cu glasul valvoi si cere socoteala. Ca io te-am iubit, fato. Sa se calculeze deci care e vina mea, care e onoarea mea si unde e clondiru’ cu mastica. Suntem oameni si nimic din ce e omenesc nu ne pica bine. Homo homini lupus.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:22 Răspunde
  • ma intreb daca nu mi-as fi mai de ajutor daca as mai uita de realitate si de scepticism si as crede in reincarnare si deci, in multiple vieti…in cazul asta, m-as rog ca, daca in viata asta sunt femeie, sa fiu in cea viitoare barbat, si stiind deja ce gindeste Ea, sa devin un El perfect…

    Dea Valma 8 aprilie 2010 23:27 Răspunde
  • Va anunt pe aceasta cale ca Odille si Omuldelamunte s-au retras la postarea anterioara, cea cu amintirile din liceu… 🙂 Sunt o paracioasa care, din gelozie ca doi dintre musafiri s-au izolat in penumbrele terasei, atrage tuturor atentia asupra lor, ca sa-i imbujoreze. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:28 Răspunde
  • @ Vegetal Ink : „Pan’ la urma cel mai bine reusim sa ne iubim pe noi desi uneori nici nu prea suntem foarte constienti de asta.”

    Bravo tie… eu inca nu am resit-o pe asta! Probabil ca cu asta trebuie sa incepem.

    CristinaC 8 aprilie 2010 23:31 Răspunde
  • Cu intarziere, la ora tarzie, vin si eu la voi, in casuta, la iubita mea Simona, si va imbratisez pe toti, cu drag.
    Simona, am citit ultimul numar din Tango, te-am citit si am zambit.
    Am zambit fericita ca te-am cunoscut, fericita ca te-am revazut in poza, in „Tango”, la mal de mare. Si, bref, iti zic, aici, Simona mea draga, „CE BINE CA ESTI ( ce mirare ca sunt) !!!”.
    Te astept cu noi articole, cu vesti noi, cu alte vizite (mai lungi, te rog) la Constanta!
    Cu drag, mereu.

    Angi D. 8 aprilie 2010 23:31 Răspunde
  • Dea Valma, spectaculoasa metafizica! Doar ca, atunci cand ai sa fii un El si ai sa vezi ce bine e, n-ai sa mai vrei sa fii perfect. 🙂

    Iana, ma mir ca desprindeti vreo orientare din bucata de lectura de mai sus, eu de obicei seman deruta. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:32 Răspunde
  • Revin sa va citesc mai pe seara la mine… pana atunci incerc sa numar contratimpurile mele… bine ca ploua afara!

    CristinaC 8 aprilie 2010 23:32 Răspunde
  • Simona, mai in contratimp decit am fost eu cu comentariul meu la postarea ta anterioara, nici ca se putea. Vorbeam despre vesnicie si voi erati deja pe alta pagina , la un topic cu totul opus.

    Dar as vrea sa-ti spun ceva din suflet. Dragostea este sursa noastra de viata, fie ca este dragoste pentru familie, flori, cer, soare, sau pentru persoana iubita.
    Tu ai asa o mare capacitate de a iubi, incit ar fi un mare pacat sa te multumesti cu mai putin decit o mare iubire. Eu stiu ca exista si-ti doresc o mare iubire, pentru ca meriti cu adevarat.
    In privinta omului de la munte, noi avem umbre multe de rezolvat. Poate in alte vieti!

    Odille 8 aprilie 2010 23:36 Răspunde
  • AngiD si Crsitina Bizu, si toti ceilalti care ati intilnit-o pe Simona… permiteti-mi sa va asigur de invidia mea… 🙂

    iana 8 aprilie 2010 23:36 Răspunde
  • Angiiiiiii….. 🙂 🙂 Bine ai venit aici, nu e ora tarzie, noi suntem rezistenti si viata noastra abia de-acum incepe. Ma rasfeti si nu merit, drept pedeapsa am sa le spun tuturor, aici, ce frumoasa esti, te stiam din poze, dar realitatea e cu mult mai interesanta. Deci, dragilor, tot in calitate de paracioasa nocturna, va declar pe propria raspundere ca Angi e o fata splendida. 🙂 Si draguta, gratioasa ca un fir de floare.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:37 Răspunde
  • Nu se cere niciodata socoteala in dragoste. Flama nu se masoara la apoticar.
    Unii lupi se cred rechini. De fapt, nu sunt decat niste amarati de cavaleri ai tristei figuri. Pune-le o oglinda in fata, îsi vor încasa gandurile ridate si pretentiile deselate.
    Nu-ti mai consuma nicio calorie pt astfel de energumeni penibili, ai alte chemari si mai ai si ceva ce n-are nimeni : geniul scrierii. E o injonctie prieteneasca, îmi inchipui ca e plumb pe traseu dar suntem multi noi astia care te sustinem cu gandul, te asigur, desi foarte putini care o si spunem aici.
    Un contratimp tragic pt noi ar fi sa ratam urmatoarea ta carte.

    Vegetal Ink 8 aprilie 2010 23:37 Răspunde
  • si eu ma asez la coada dupa tine, iana…coada la impartit invidia. dar sper ca n-om fi chiar mereu in contratimp, ni s-or mai sincroniza si noua acele de la busolele spatiului fizic cu cele ale sufletului, si intr-o zi…o vom face si pe asta 🙂

    Dea Valma 8 aprilie 2010 23:39 Răspunde
  • iana, intrebarea mea facea referire la……a fi tu insati. (ea, simona) ea, iubirea ei, naturaletea, originalitatea, ea, doar ea. sunt de parere ca iubirea implinita, cea atat de indeung cautata, este manifestarea totala a EULUI, amprenta lui. revin intreband asha:

    = dar…..intrebarea mea ar fi…..daca iubirea vine pe cursul asta rapid de apa, crezi ca mai poti iubi, asha cum doar tu poti sa iubesti?- cu

    dar…..intrebarea mea ar fi…..daca iubirea vine pe cursul asta rapid de apa, crezi ca mai poti fi tu insati? sau…….poti iubi la fel cum ti-ai dorit, cum ai visat, cum ai simtit daca iubirea la chemarea contratimpului tau? pe scurt, iana, s-ar putea iubi o astfel de iubire??

    tania 8 aprilie 2010 23:40 Răspunde
  • Iana, nu le invidia pe Cristina Bizu si pe Angi, fiindca – desi ele sunt asa dragute si ma descriu supraapreciativ (inventez si eu un cuvant, ma scuzati) – amandoua sunt mai intelepte, mai fine si mult mai frumoase decat mine. Dar sunt modeste si aproape timide. Plus ca ele au avut ocazia sa constate ca, in realitate, nu sunt asa amuzanta pe cat incerc sa par cateodata. 🙂

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:41 Răspunde
  • imi este imposibil sa va urmaresc. tin greu pasul cu voi. cred ca intru in….contratimp. 🙂

    tania 8 aprilie 2010 23:42 Răspunde
  • Oh, Doamne, Simona! Cel mai frumos compliment citit azi si in ultimii ani!!! Compliment, primit, da, tot de la tine, la intalnirea din Constanta!
    Eu sunt frumoasa numai cand sunt in preajma unor oameni frumosi si buni. Iar in seara in care ai venit la Constanta, am fost cu tine, un OM deosebit, un caracter minunat si frumos, o femeie puternica si – da-mi voie, te rog, o prietena adevarata!

    Angi D. 8 aprilie 2010 23:43 Răspunde
  • Vegetal Ink, n-o sa ratati urmatoarea mea carte, fiindca nu cred ca se spulbera asa repede de pe rafturi. Nu va lasati sacosele la usa, deci:) Apropo, nu stiu carei generatii apartii, dar trag nadejde ca stii tehnica socialista a cozilor din crapatul zorilor. In rest, daca asta se poate numi „rest”, sa stii ca voi sunteti cei care ma sustin, cu adevarat, la propriu. Uite, nici nu mai pun zambete aici, ca sa stii ce serios vorbesc.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:45 Răspunde
  • Iana, intalnirile cu Alice, cu Simona si cu cei dragi lor, sunt, intradevar, daruri de la Cel de Sus.
    Nu spun vorbe mari! Este ceea ce simt! Este ceea ce, imi doresc si iti doresc, sa simti si tu!
    Imbratisari.

    Angi D. 8 aprilie 2010 23:45 Răspunde
  • Tania, si eu fac eforturi disperate sa tin pasul. Daca afli ceva, sa-mi spui si mie. 🙂

    Angi… multumesc mult, ma coplesesti, esti prea generoasa, acus intru in panica si ma duc sa-mi pun un whisky :).

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:48 Răspunde
  • Bine Simona,
    cind apare cartea o sa lasam sacosa la rind la autograf. asa e bine? 🙂

    intrebarea e CIND APARE?

    iana 8 aprilie 2010 23:48 Răspunde
  • simona, esti aici. uite, incerc sa tin pasul. ma aflu chiar acum in echilibru. sa zic…:)

    simona, cum sa fie acel barbat????? care sa ti aduca fericirea la o pocnitura de degete? cum?

    tania 8 aprilie 2010 23:49 Răspunde
  • Iana, draga mea, ca s-o luam (crono)logic, intreaba-ma mai bine cand o scriu. 🙂 🙂 🙂
    Multumesc, oricum… ma motivezi…

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:51 Răspunde
  • Tania, cum o fi, cum n-o fi, acum vreau doar sa se trezeasca la timp. 🙂 Sa nu-l apuce abia cand vaporul meu se leagana-n larg.

    Simona Catrina 8 aprilie 2010 23:52 Răspunde
  • Nu ma bag in seama, doar vrea sa stiti ca tin pasul cu cititul si ma amuz rau 🙂
    Seara faina! 🙂

    Anca 8 aprilie 2010 23:52 Răspunde
  • superb., simona. asta e! este un el cunoscut, deci inclusiv fericirea asta tremuranda din codita se trage dintr-un inceput. doar ca acum doarme. ah, era absurd sa fie altfel. Chiar si iubirea asta implorata la secunda este tot de dinaintea ei, nu una noua. Su-perb!

    tania 8 aprilie 2010 23:56 Răspunde
  • pai daca doarme la ora asta, ori e deja in contratimp, ori e pe alte fuse. pardon, fus, orar care vrea sa zica :))

    un trecator 8 aprilie 2010 23:57 Răspunde
  • si eu Anca 🙂 si am asteptat raspunsul Simonei cu sufletul la gura 🙂

    all blacks 8 aprilie 2010 23:58 Răspunde
  • da, chestiune de sincronizare, clar. acelasi val, aceeasi dorinta, aceleasi impartasiri. acum inteleg…..cand unul din doi traieste cu ochii inchisi, nu-ti mai poti dori decat fericirea servita la pat, la masa, la….pt ca, la naiba, fix de asta avem nevoie, in limbaj neaosesc. feed back, corespondenta. pfu!

    tania 9 aprilie 2010 0:01 Răspunde
  • All Blacks, Anca, sunteti tare dragute, credeam ca sunteti la nani, deja. 🙂

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 0:03 Răspunde
  • simona, fac pariu ca tipul care s-a trezit tarziu cu…..eu te-am iubit, fato…..habar nu are despre pasii de tango. 🙂

    tania 9 aprilie 2010 0:03 Răspunde
  • Tania, eu sper ca nici aia clasici de batuta sa nu-i stie :))

    un trecator 9 aprilie 2010 0:07 Răspunde
  • Tania, n-ai cu cine sa pui pariu, fiindca sunt de acord cu tine. 🙂

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 0:08 Răspunde
  • Trecatorule, batuta n-o stia :), dar se dedase(ra) la sarba tot pe loc, pe loc, pe loc, pe loc… Pana cand am inceput sa pricep ca facem groapa intr-un singur punct si nu se cade. Trebuia sa mergem mai departe. Atunci s-a rupt hora, fiindca a fost un malentendu, el a luat-o intr-o parte, iar eu in cealalta.

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 0:11 Răspunde
  • trecator, cum s-ar dansa acum batuta asta in….contratimp? ffff interesant insa, tangoul se poate manifesta in contratimp. alti pashi, mai repezi, tehnici de racordare, de sincronizare mai simpli, un pachet intreg izvorand din interior – si el probabil tot in contratimp- dar iese dans din tango, clar, chiar si in contratimp. din batuta, nu cred. 🙂

    tania 9 aprilie 2010 0:11 Răspunde
  • Ma mananca limba ….si citindu-va, trag concluzia ca barbatii astia sunt toti niste costipati emotional……sau majoritatea, sa fiu blanda…:)

    Anca 9 aprilie 2010 0:14 Răspunde
  • am mancat o litera….de ciuda 🙂

    Anca 9 aprilie 2010 0:15 Răspunde
  • anca, nu generaliza. 🙂 ca daca o faci, cine ne mai aduce fericirea? 🙂

    un constipat emotional nu are ce cauta nici macar la sarba, darmite la tango. :

    tania 9 aprilie 2010 0:18 Răspunde
  • trecatorii , tania 🙂

    all blacks 9 aprilie 2010 0:22 Răspunde
  • Anca, Tania, nu s-a inventat pana acum nicio situatie pe care o Activie existentiala sa n-o clarifice. Dar, vorba Taniei, sa nu generalizam, nu de alta, dar e inuman sa nu mai asteptam nicio deceptie. 🙂

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 0:23 Răspunde
  • eu ma duc la nani… va iau in gand, va iau in vis… somn dulce si celor care ma vor urma.

    Angi D. 9 aprilie 2010 0:26 Răspunde
  • tania da, are dreptate all blacks… trecatorii … fara nici o gluma si fara nici o aluzie la persoanele de fatza! trecatorii sint aducatori de fericire! tocmai pentru ca nu ne dau timp sa ne obisnuim, sa vedem mai in profunzime … declar ca pentru mine asta e concluzia zilei de azi: trecatorii aduc fericirea. ma gindesc miine la ce lasa ei in urma – dupa plecarea lor… fiindca azi vreau sa vad fata buna si frumoasa a lucrurilor.

    iana 9 aprilie 2010 0:26 Răspunde
  • da, simona, am fi prea umani daca am avea doar implinire. de acord, de trei ori de acord cu tine. 🙂

    tania 9 aprilie 2010 0:26 Răspunde
  • well, iana, inteleg perfect ce spui doar daca accepti, la randul tau, ca si un barbat impartaseste aceeasi opinie despre….trecatoare! ar fi un sincron perfect! 🙂

    tania 9 aprilie 2010 0:29 Răspunde
  • eu de cele mai multe ori vorbesc despre barbati si femei in general…
    prea putin separat… mi-e teama sa nu fiu subiectiva… si sint!

    iana 9 aprilie 2010 0:30 Răspunde
  • Anca
    de ce ciuda, de ce blanda?
    ca barbatul nu-i osanda
    este chiar promitator
    – zic de al’ din viitor
    ca pe asta, actualul
    mi l-a cam lovit banalul
    contratimpul, sau cuvantul
    pana l-a-nghitit pamantul

    😛

    un trecator 9 aprilie 2010 0:31 Răspunde
  • Sunteti sharp, imi place de voi! 😀
    Si nu v-am facut avansuri acum 🙂

    Anca 9 aprilie 2010 0:37 Răspunde
  • acesta este trecatorul? sau alt autor? 🙂 ha!

    iana, subiectivi suntem cu totii, in linii mari si desprinse din noi. teoria trecatorilor este insa prea simpla pentru ce spune simona aici. nu trecatorii ne aduc fericirea, ca veni vorba, in niciun caz, ci cei care cred, nesfarsit, in nemurirea iubirii, a fericirii (ce cuvinte banale, nu-i asha?). or, cum nemuritorii de genul asta sunt foarte putini (asha cred) ne raman altii, care se numesc barbati. precum noi ne numim femei.

    tania 9 aprilie 2010 0:42 Răspunde
  • Si eu am cunoscut acesti contratimpi in diferite relatii si situatii. Cand respectivii s-au intors la mine si nu ii mai iubeam, am realizat cat de norocoasa sunt ca relatiile respective au esuat. Pentru ca in prezent, dupa ce am descoperit adevaratul lor caracter, nu m-ar fi satisfacut o viata alaturi de asemenea personaje. Sunt si astazi singura, si cu toata sinceritatea pot sa spun ca ma simt mai echilibrata si mai implinita ca oricand. Ma bucur ca traiesc si am grija sa am o viata plina de evenimente care ma ajuta sa cresc spritual. De ce as avea nevoie cu disperare de un barbat? Sunt capabila sa imi fac o viata fericita si singura. Nu exlud posibiliatea de a cunoaste pe cineva cu care sa dezvolt un parteneriat benefic pentru ambele parti. Sunt recunoscatoare ca am cunoscut barbati care nu mi-au oferit o dragoste ca in povesti, barbati care m-au chinuit emotional si care mi-au creat sperante in van pentru ca mai apoi sa dispara fara urma. Toate aceste povesti m-au modelat si m-au facut ceea ce sunt acum. Si cred ca mai am nevoie de cateva esecuri pentru a ajunge la acel nivel de dezvoltare personala pe care mi-l doresc

    Liana 9 aprilie 2010 1:21 Răspunde
  • Liana, singura si implinita? parteneriat benefic pt ambele parti? deci fericirea poate fi o firma, cu doi asociati, fifty-fifty sau doar cu un asociat unic?

    tania 9 aprilie 2010 1:34 Răspunde
  • Dragele mele, dar despre sufletele partenerilor nostri de viata nu am vorbit deloc. Sunt sigura ca si ei iubesc ca noi si sufera ca noi. Numai ca societatea nu le permite sa spuna tot ce simt.
    Noapte Buna!

    Odille 9 aprilie 2010 2:14 Răspunde
  • Apar si eu in contratimp evident….
    Simona scrie o carte cu cum ti-ai regasit Romania… ma angajez solem sa o vand aici.

    Trecatorul e poet
    amator de un cuplet
    Ne sustine si pazeste
    ca de nu Doamne fereste
    ce s-ar mai putea intampla,
    pe unde am mai umbla,
    cate le-om mai judeaca…
    sa ne treaca usor timpul
    sa uitam de contratimpul

    Noapte buna… ma prezint maine vineri in mijlocul zilei si discutiilor voastre dupa ce am citit tot ce ati mai spus si scris

    CristinaC 9 aprilie 2010 3:14 Răspunde
  • P.S.
    George s-a speriat?

    CristinaC 9 aprilie 2010 3:15 Răspunde
  • Simona, e o mare placera sa-ti citesc „scrierile” chiar daca sunt cu vreo 20 de ani mai „matura”.

    Mioara 9 aprilie 2010 8:19 Răspunde
  • Eu cred (si stiu ca e cel mai uzat cliseu) ca exact ceea ce vrei, asta si primesti. Nu la nivel constient. Sunt convinsa ca acum multi vor sari pe mine sa ma atace cu intrebarea la fel de cliesistica „Pai vreau eu sa ma paraseasca? Pai vreau eu sa fim in contratimp? Vreau eu sa nu mearga relatia, cand sunt indragsotit/a pana peste urechi?” Nu, constient nu. Dar contratimpul, nehotararea, incurcaturile sentimentale pot veni atunci cand tu, in forul tau interior, iti doresti o dragoste „cu nabadai”, iti doresti adrenalina in relatie, fugi de o relatie liniara… Si atunci fugi de o iubire liniara… Eu am iubit obsesiv, cu pasiune, cu greseli, cu despartiri dureroase si impacari gretos de dulci pana cand am obosit. Eram foarte tanara, aveam nevoie de pasiune, aveam nevoie „sa simt” nestiind ca o iubire calma si „plicitisitoare” te poate face sa simti si mai mult. Am luat o „pauza de iubit” cand am realizat ca vreau responsabilitate si stabilitate in alegeri si in iubire de la partenerul meu, ca am obosit de atata adrenalina. Si a sosit si omul in viata mea si desi nu ma loveste cu romantisme, accese de pasiune clocotitoare, etc, seara, cand il tin de mana pana adorm, simt mai mult decat am simtit in toate iubirile mele cu nabadai din trecut.
    Chiar cred ca totul tine de ceea ce iti doresti.

    Andutza 9 aprilie 2010 9:20 Răspunde
  • Wow…cat ati scris! Voi nu dormiti noaptea? Ca eu pic de somn pe la orele 22-23, in ultima vreme.
    Liana – numai de-ar fi asa de simpla formula relatiei perfecte =”parteneriat benefic pentru ambele parti”… eu nu stiu cat de fericita as fi doar cu un „parteneriat” din asta cand l-am scos din minti pe ultimul partener incercand sa scot de la el marturisirea ca eu sunt ‘love of his life’, nici mai mult, nici mai putin (fireste ca n-am obtinut nimic, tehnicile mele de interogare necesita imbunatatiri majore), deci nu cred ca pot face un pas mare inapoi si sa renunt la ideea de a fi cea mai cea pentru o anumita persoana. Cred ca nu aspir sa evoluez spiritual 😛

    Justine 9 aprilie 2010 9:28 Răspunde
  • juztine, eu vreau sa evoluez spiritual, dar nu ca asociat unic. 🙂

    trecatorule, tu esti autorul versurilor de mai sus sau nu am eu cultura poetica????

    cristinaC, buna si a ta! 🙂 poezia.

    tania 9 aprilie 2010 10:05 Răspunde
  • Tania, la imbarligatura aia de rime te referi? sa faca ea parte din cultura poetica? ai putea, cel mult, sa le asemeni cu o buruiana rasarita la soare :))

    un trecator 9 aprilie 2010 10:13 Răspunde
  • Tania, mai sunt si alte variante: asociatie familiala, societatea cu raspundere limitata sau cooperativa munca in zadar 😀 Pentru idealisti: organizatie fara profit, iar pentru menajuri a troi/sau mai multi: societate pe actiuni. Daca iti iei un strain se numeste multinationala 😛

    Justine 9 aprilie 2010 10:14 Răspunde
  • asta cu multinationala chiar e haioasa 😉 … dar nu cred ca ma prinde.

    Dea Valma 9 aprilie 2010 10:34 Răspunde
  • Buna dimineata!

    Simona draga si voi prietene vechi si de nadejde….nu se poate sa nu stiti celebrul slagar al domnului Bertzi „Fara ea”. Din care, daca-mi permiteti, versurile „De abia cand a plecat plingind si n-a mai fost a mea/ M-am indragostit numai de ea” pe mine m-au scos intotdeauna din minti si din simtiri! Eu nu inteleg „contratimpul”, nu l-am inteles niciodata si n-am sa ma apuc acum, la timpla alba. Am avut grija (cu o singura, dramatica exceptie, cunoscuta deja de catre toate cititoarele caci s-a publicat respectiva patanie in Cartea Iubirilor Tango) ca de cate ori am incheiat o relatie sa ma asigur ca respectivul intelege pina in cel mai indepartat colt de inima si pina si cu ultimul, singurul neuron afectat de despartire, ca there is no way back! Ca telefoanele in miez de noapte si razgandirile in miez de viata nu-si au nici rost, nici motiv, nici palida sansa de castig! Le-am dorit, cu fermitate in glas si in privire, sa-si menajeze orgoliul, nervii si sufletul (da ma, toti avem! Si barbatii!) si sa nu care cumva sa vina cu flori, ciocolate, scrisori de explicatii inapoi! Nici macar cu diamante sa nu vina inapoi! Sa vorbeasca atunci sau sa taca pe veci, exact ca in filmele americane! Pentru ca atunci cand o relatie se rupe, e rupta fir-ar! Nodu-i nod si se vede indiferent, cat de fin il tesi! Sigur ca strategia asta a mea, cretina si incapatinata, m-a facut sa sufar ca o jupuita de (macar) 2 ori in viata! Dar v-am mai spus eu odata: cand iubesti pe cineva spune-i atunci! Atunci cand simti, exact in secunda aia, chiar daca esti in buda, pe strada, la piata! Nu exista momentul perfect, situatia perfecta! Cand iubesti, iubesti si-n blugi, si fara papion la git! Iar daca nu spui asta niste ani, ascunzindu-te dupa niste scuze penibile, pe care nici tu si nici pisica batrinei tale mame nu le (mai) crede („eu nu-s asa”, „eu nu spun, prefer sa fac/ demonstrez”, „eu nu folosesc cuvinte mari”, dar ce, trebuia sa-ti spun, tu n-ai simtit ca te iubeam?!?”) geaba te trezesti, despletit si disperat ,dupa ce trenul a plecat din gara si avionul a decolat (ba a si aterizat la o diferenta de 7 ore fus orar!) ca „pai eu te-am iubit, fato”…..pai sa fi sanatos, baiete! Si data viitoare, cand si daca ti-o mai da Dumnezeu norocul asta, spune-i proastei! Ca sa nu plece s-aia, prapadita, cu arme si bagaje, in Canada sau in alt capat de lume!
    Cat despre ce asteptari ai tu, Simona scumpa, ce sa-ti zic?!? Esti modesta tare! Nici nu vrei mare lucru!!! Iubirea nu vine niciodata, dar niciodata, nici la varste fragede, nici la senile si fericite batraneti ATUNCI CAND O CHEMAM! Ea vine cand vrea, cum vrea, DACA vrea! Bine e sa fim pregatiti! Sa nu ne prinda cu ochii gogonati a mirare, cu sufletul impiclit de surogate, in relatii plicticoase, pe cale de a sucomba! Bine e sa o recunoastem, sa fim vigilenti, sa n-o lasam sa scape. Asa ca tot ce trebuie sa faci tu draga mea Simona, si noi toate celelalte, este sa te uiti atent, ca este extrem de posibil ca iubirea sa se gudure si sa dea fericita din coada pe linga tine in this very moment, iar tu, suparata si ciufutita de contratimpii trecutului sa nu-i zici nici picata cu ceara „apporte”! O, si iarta-ma daca din asta ai inteles ca te fac neatenta sau ca insinuez ca nu esti capabila sa distingi iubirea nici daca e la un lat de palma de tine! Departe de mine gindul! Zic doar sa lasi contratimpii in trecutul lor si sa nu-i mai consideri un pattern! Nu sunt toti asa, nu vin toti asa, nu fac toti asa!

    Dea Valma mea draga, din experienta mea de viata iti spun ca there is nor sparkles neither butterflies, cand apare dragostea! Buluceala de creier, trepidatiile, senzatia de lesin si de par dupa ceafa nu inseamna neaparat dragoste! Chimia si atractia fizica sunt indiscutabil mai puternice decat orice fel de romanta, indiferent cat de serioasa, bazata si bine construita e aceasta! Un „lunch” impersonal nu e niciodata locul in care numitele „sparkles” pot sa apara! Oamenii care-si calculeaza viata asa „Basically, I don’t need a relationship to function or be happy, and the reason why I do date is that I like to think that I can meet someone who fits me perfectly and can make me even more happy” sunt abonati la nefericire vesnica prin platitudinea lor! Si I can bet my life and my love, ca ala n-ar recunoaste „a sparkle” nici daca ar fi salva de artilerie si i-ar arde mutra aia perfecta, cu par blond si ochi albastri! Eu nu stiu cat de desteapta a fost chestia aia de-a zis-o Kennedy cu nu va ganditi ce poa’ sa faca tara pt voi ganditi-va ce puteti face voi pentru tara dar pot sa-ti spun tie, si voua tuturor, ca relatiile reusite alea sunt! In care unul dintre parteneri (ideal amandoi) nu se gandesc ce poa’ sa faca al doilea pt ei, ci se gandesc ce-ar putea ei sa faca pentru ca aceluia sa-i fie mai moale, mai roz si mai pufos! Chiar cred asta! Chiar fac asta!
    Si, personal, n-am fost niciodata in contratimp! Niciodata! Cand iubesc, iubesc cand plec, am plecat, cand promit fac si cand ma-ntorc cu dosul asa raman! Si cand vreau sa fluier, fluier (frumos film!) 🙂
    Va imbratisez cu drag

    Anca G 9 aprilie 2010 11:17 Răspunde
  • Sunt de acord si cu gradina de zambile (GP), si cu contratimpul dureros care, culmea, se poate intampla sa lucreze uneori in favoarea noastra.Uneori, in cazurile fericite.
    Am o buna prietena care dupa ce a nascut a ramas cu vreo 20 kg peste greutatea ei obisnuita. A avut cateva maraieli de la ”printul consort” in primele luni, iar la mai putin de 2 ani omul s-a indragostit de altcineva; o cucoana mai scolita pretindea el, dar , de fapt, mult mai supla si cu vreo 2-3 ani mai tanara decat el. Nimeni nu credea faptul ca tipa in cauza, traducatoare, avea o clasa peste nevasta-sa care era invatatoare si care in toti anii de casatorie il sustinuse si afectiv si financiar cand el se intampla sa aiba somajul la cheie.Si-l avea destul de des..Acum, insa, ii suradea brusc norocul, castiga de 2-3 ori salariul prietenei mele care ii mai era, inca, in acte, sotie, plus avea o femeie noua; si incet-incet s-a mutat de-acasa.
    Cam pe-atunci am cunoscut-o eu si ne-am imprietenit pe viata. Era nefericita, aveam in jur de 20 de ani, ea fiind cu 14 ani mai mare decat mine. A divortat multi ani dupa, povestea e lunga si nu e cazul sa intru in mai multe detalii decat am facut-o deja, dar prietena mea, dupa ce i-a plecat sotul de-acasa, dar si dupa o perioada de doliu afectiv, a inceput sa si traiasca. A aflat ce-i ala orgasm, ce-nseamna sa te alinte un barbat, sa fii centrul micului univers al cuiva..
    Ma gandesc acum ca cei/cele care traim sau am trait experimentul contratimpului in care ne incapatanam sa-l credem ”the one” pe cel/cea care ne tinea in lesa, dezlegandu-ne la un moment dat si iesind din povestea dependentei reusim, poate, sa dam intamplator si peste fericire.

    Una 9 aprilie 2010 11:25 Răspunde
  • Ilustrata muzicala cu nepotrivire (antropologica) in dragoste :
    http://www.youtube.com/watch?v=aA-tOsM6F4Y&feature=related

    Vegetal Ink 9 aprilie 2010 11:39 Răspunde
  • : ))
    super ; si niciodata in contratimp prezenta.

    Una 9 aprilie 2010 11:43 Răspunde
  • Simona glumea, evident, cand termina noul post cu dragostea la comanda. Dar lumea se îndreapta cu pasi de ciclop spre dragostea consumabila, la cheie, la pachet. Va fi totusi mereu loc de o inima albastra chiar si atunci cand vezi rosu de frustrari fiziologice.
    Barbatii sunt probabil si intimidati, complexati, inhibati de o relatie cu Simona. Cum e sa ai de-a face cu o specialista in domeniu, aureolata de doua carti «tehnice» si jubilatorii ? Te-ai simti ca o insecta in insectar, sub microscopul Expertei, îsi zic poate unii. Plus ca mai tarziu risti sa ilustrezi, cu morfologia ta bancala, paginile unei istorii usor de decriptat, ca doar elementele biografice abunda în textele catrinesti.
    Not easy sa vii sau sa revii într-o astfel de relatie ca sa devii rapid erou de carton în scurtele dar pline de mirodenii idile ale Simonei. Te stie apoi tot cvartalul care se numeste Romanica.
    Pretul succesului are uneori un gust amarui.

    Vegetal Ink 9 aprilie 2010 12:08 Răspunde
  • ce de scrieri pe aici de cand am iesit 🙂

    @Vegetal: cred ca unii barbati s-ar simti mandri de o relatie cu Simona. Mie cel putin imi plac mai mult relatiile care implica un efort mental sustinut decat cele in care stii deja reactiile partenerelui. Si sa ma explic:
    Cand stii anumite „reguli” intr-o relatie, de orice fel, incepi sa contracarezi actiunile celuilalt sau sa le preintampini. Dar cand ai gasit pe cineva care se pricepe la fel de mult, sau chiar si mai bine, la aceste reguli atunci jocul este mult mai interesant. Pentru ca nu prea mai poti sa il „pacalesti” cu niste chestii simple ci trebuie sa gasesti alte reguli. Si asa se stimuleaza relatia 🙂

    @Liana: sper ca nu am inteles eu acest parteneriat si doar imi pare ceva prea superficial pentru o relatie in adevaratul sens al cuvantului

    @Simona: cred ca ar trebui sa faci un forum ca sa putem dezvolta toate aceste idei din comentarii 🙂

    george 9 aprilie 2010 12:21 Răspunde
  • relatia ca joc, relatia ca parteneriat. sau relatia, pur si simplu?!?

    anca g, dar cand doar unul ii face roz si pufos celuilalt, nu ajunge iremediabil sa dezvolte niste ranchiuni si frustrari ca lui nu-i face nimeni moale?

    justine 9 aprilie 2010 13:31 Răspunde
  • Eu cred ca barbatii trebuie sa vada doar femeia si faptul ca nu s-ar plictisi usor in compania ei.
    Si nu ma refer doar la Sim, acum, ci in general, referindu-ma la oameni care sunt impreuna cu parteneri mai celebri sau mai merituosi decat ei insisi.
    Asta-i parerea mea, ca cel mai fustangiu barbat ramane acolo unde s-a sfarsit cu monotonia pentru el; poate d’aia alearga unii asa dezesperati, cred ca in intimitatea altei perechi de picioare sau de neuroni vor avea parte, in fine, de ceva interesant..Sigur, nu luam in considerare cazurile patologice. Dar iau in calcul faptul ca omul nu este un mamifer monogam decat daca se incapataneaza el asaa, pentru el insusi, sa si-o demonstreze perpetuu.

    Una 9 aprilie 2010 13:32 Răspunde
  • Acum am citit si eu mesajul Lianei. M

    Una 9 aprilie 2010 13:39 Răspunde
  • OOps. Sa reiau.
    Mi se pare fair ce spune, cand trecem prin experimente mai putin fericite se-ntampla sa nu adunam doar aluviuni, ci si cate-o caecasa de scoica cu perla blocata acolo inauntru: )

    Una 9 aprilie 2010 13:40 Răspunde
  • o relatie este un joc intre doi parteneri (cateodata si mai multi) care incearca sa isi gaseasca fericirea 🙂

    george 9 aprilie 2010 13:42 Răspunde
  • george, misto aforism; ma duc sa vad ce mai e nou la tine-n pagina: )

    Una 9 aprilie 2010 13:49 Răspunde
  • fericirea sau sa isi alunge plictiseala?

    justine 9 aprilie 2010 13:55 Răspunde
  • fiecare isi gaseste fericirea prin diferite moduri…unii chiar prin alungarea plictiselii 🙂

    george 9 aprilie 2010 13:59 Răspunde
  • eu vreau sa-mi fac un PFAT, adica Persoana Fizica Autorizata Tania. 🙂 🙂 🙂 asociat unic din starttt. 🙂

    juztine, relatia ca joc? relatia ca parteneriat? ambele suna aranjate, deci premeditate.

    eu propun relatia polimagnetica. adica….fierarita, sa nu spun aurita, ca doar fierul are, proprietate termica, energo-dinamica, magnetica si electrostatica. sa excludem proprietatea electrostatica, pe premiza ca duce la batuta pe loc si in curand la….plictiseala, ca tot s-a pomenit de ea. dar, iote cate mai raman. 🙂 ce de proprietatiiiii. 🙂 facem apoi un cod CAEN unic, in care le trecem pe toate la activitati de baza ca sa ne asiguram drumul catre fericire. 🙂 Ce zici Una? 🙂

    tania 9 aprilie 2010 14:18 Răspunde
  • sa excludem proprietatea electrocasnica: )

    Una 9 aprilie 2010 14:30 Răspunde
  • electrocasnica?????? 🙂

    pai cum sa o excludem, daca ea nu a fost inventata? exista, din cate stiu doar proprietate casnica. tocmai, daca punem electro plus casnica, suna super optimist! 🙂

    tania 9 aprilie 2010 14:55 Răspunde
  • da’ ce aveti, domle’, cu asociatii astia unici? unde-i parteneriatul in pfa? 🙂

    justine 9 aprilie 2010 15:02 Răspunde
  • pai, justino…asociatii unici dau impresia de micburghezie asumabila: ))
    la PFA platesti, ce-i drept, impozite mai mici, dar jucariile sunt mereu la indemana si te poti mai lesne cara din sandrama : ))))

    Una 9 aprilie 2010 15:42 Răspunde
  • Poate ca uitam cam repede de unde venim si unde ne ducem. Poate ca, în goana dupa iluzoria «fericire», pacatuim uitand ca suntem niste milimicroni ridicoli in fata eternitatii si n-ar trebui sa ne luam niciodata suta la suta in serios, mai ales intr-o relatie. (Aici am deschis o paranteza pt a-mi arata uluirea in fata multora, unii cu studii extrasuperioare, care spun «suta-n mie» cand vor sa certifice ca-i extrem de sigur, dar procentul da doar un pitifelnic 10 la suta). Exemplele de humblitudine si relativizare se multiplica voios ca iepurasii pe mapamond asa ca nu o sa scot decat unul modest, of corse, dintr-o palarie muzicala – iata cum procedeaza Amanda Palmer si coechipierii ei într-un soi de clip artizanal/improvizat al piesei gingas intitulate «Do You Swear To Tell The Truth The Whole Truth And Nothing But The Truth So Help Your Black Ass” :
    http://www.youtube.com/watch?v=Awux6TXnxqk

    Vegetal Ink 9 aprilie 2010 15:45 Răspunde
  • Buna Dimineata! Am inceput sa citesc comentariile de jos in sus pentru ca nu aveam rabdare sa citesc totul pina la concluzie.
    Nimeni nu a vorbit de spre Soarta? Sa-i dam si ei un rol, ca sa o avem de partea noastra.

    Odille 9 aprilie 2010 15:46 Răspunde
  • draga PFA Tania,
    imi pare tare interesanta chestinunea proprietatii casnice, dar cea eletrocasnica pare sa ma atarga si mai mult… cind justine propune multinationala cum poti tu sa te opui trendului globalizarii?? nu inteleg… intr-o lume tot mai dispusa la diversitate, parteneriat, asociere, tu esti contra curentului lui PFA-ul tau. 🙂

    iana 9 aprilie 2010 15:56 Răspunde
  • Liana,
    mi-e teama ca stiu ce vrei sa spui. daca te lovesti de citeva ori de „contratimpi”, daca viata iti da periodic cite o palma peste ceafa… si tocmai atunci cind credeai si tu ca ti-ai intilnit jumatatea sau chiar atunci cind credeai tu ca fericirea ta este for ever and ever si ca acela este drumul tau ajungi sa vrei exact asta: un parteneriat.

    iana 9 aprilie 2010 16:02 Răspunde
  • Simona,
    trebuie sa-ti marturisesc ca m-am gindit si eu uneori la fel ca Vegetal Ink. Citindu-te, ma intreb citeodata daca nu cumva barbatii se simt intimidati de puternica ta personalitate, de franchetea ta si nu in ultimul rind de talentul si intelegenta ta.
    Daca e adevarat am o veste proasta pentru ei: este o pierdere enorma! si isi vor da seama de asta in „contratimpul probabil”. 🙂

    iana 9 aprilie 2010 16:06 Răspunde
  • eu nu vreu nici pfa, nici parteneriat, as vrea sa creez un regat – cu mine regina (a bucatariei, probabil 🙂 ). nu conteaza cati metri patrati are regatul, nu?, importanta este ideea 😛

    justine 9 aprilie 2010 16:11 Răspunde
  • pai vreau si eu regat, cu mine regina. 🙂

    tania 9 aprilie 2010 16:13 Răspunde
  • fetelor,
    incoronareaaa!!!

    iana 9 aprilie 2010 16:14 Răspunde
  • iana, buna ideea cu intimidarea. femeile perfecte barbatilor nu trebuie sa fie nici puternice nici inteligente.

    tania 9 aprilie 2010 16:24 Răspunde
  • eh…ba da, dar nu Mai inteligente decat el 🙂

    justine 9 aprilie 2010 16:28 Răspunde
  • modestelor! 😛

    un trecator 9 aprilie 2010 17:09 Răspunde
  • Liana, toleranta si inteleciunea ta deschid usi pe care nici nu le vazusem, erau acoperite de cate-o panza de paianjen. Esti, intr-adevar, foarte atenta la detalii…

    AncaG, draga mea, bine ai revenit! Nuuu, nu sunt modesta deloc, a cere ca o iubire sa sune la usa atunci cand o astepti e o solicitare capitala. 🙂 Ca de obicei, e o desfatare sa citesc ce scrii, energia tasneste din fiecare frantura de fraza.

    Vegetal Ink, Iana, va asigur, fara niciun efect de modestie butaforica, de faptul ca niciun barbat nu e intimidat sau complexat de o relatie cu mine. Dimpotriva, as spune. 🙂 De multe ori, relaxarea lor mi s-a parut frapanta. Pe de alta parte, nici nu sunt „experta”, credeti-ma, dragilor. Tocmai, ca nu sunt, asta e si sursa exploziva a atator boli fara leac, transformate in materiale, confesiuni, jurnale…

    George, chiar daca unii barbati au fost si „mandri” de relatia cu mine (sa zicem), asta a fost total independent de dragostea noastra. Erau segmente de zi in care eram prieteni si ei erau un fel de fani si un fel de confesori, asa cum erau si momente in care deveneam pasionali, fara ca articolele sau cartile mele sa ne fie contraceptive sau sursa de inspiratie erotica. 🙂

    Odille, ai dreptate, desi m-am dezbarat de mult de tot ce-mi suna ocult, am tendinta sa-i dau sortii un rol supradimensionat. Destinul e un camion cu gabarit depasit, fiindca preia din drum tot ce pare abandonat si incarca la refuz mintea cu rugaciuni, superstitii, visuri cum ca exista o lege a compensatiei si ne vine tuturor randul la fericire. Daaaa… 🙂

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 17:10 Răspunde
  • modestia este calitatea mea principala 😛

    justine 9 aprilie 2010 17:29 Răspunde
  • S, eu cam banui ca relaxarea lor e doar de fatada (nu sta bine machoului mioritic si nemioritic sa para stresat) si domnii incriminati nu uita niciun moment ca «tipa asta a scris sute de articole despre subiect, oricum stie mai multe decat mine» sau «fir-ar sa fie, tipa asta se documenteaza pe pielea mea» 🙂 sau «daca ma ratez, aoleu, pac la Razboiul», etc.
    Expert expert in trebusoara asta e doar cerescul tata sau amicul de vizavi, Scara care-si baga codita unde-i fierbe olita.
    Va doresc la toate si toti contratimpi levitationali în acest WE.

    Vegetal Ink 9 aprilie 2010 17:46 Răspunde
  • Simona,

    Nu sunt puturoasa doar ca stau rau cu timpul!
    Ajunge, m-am tot abtinut sa comentez, dar acum a venit timpul.
    Am citit fiecare articol din blogul tau si cartile tale.
    Rasu’-Plansu’- nu al lui Nichita Stanescu, al tuturor.
    Cand eram la un party gazda mi-a recomadat sa citesc o carte scrisa de tine. Nu la party ci acasa, dar dupa ce am pus mana pe carte am inceput sa o rasfoiesc. Si am terminat prin a o citi in cateva zile ( corect- am inceput-o la party!). Habar nu aveam de cine esti sau numele tau. Si eu pe aici prin Canada carand povestea vietii.
    Am ras de m-am strict – asta apropo de Rasu-Plansu- de fiecare data cand citesc cartile sau postarile pe blog.multumesc lui al de Sus ca am un birou inchis si nu cred colegele ca am luat-o razna.
    Acasa disper familia cand citesc carti scrise de tine ca rad de una singura. Apoi ei ma pun sa citesc cu voce tare sa vada de ce rad. Le citesc, dar nu inteleg! Ca sa intelegi trebuie sa treci prin trairile alea si evenimentele deopotriva.
    Sper ca va veni o zi cand sa o sa am ocazia sa te si intalnesc in persoana, nu doar virtual.

    Este absolut minunat ca ti-ai pastrat profilul la ceea ce ai facut in Romania in Canada. Era o reala pierdere daca te opreai din ascensiune. Ce bine ar fi daca am face ce suntem buni sa facem nu ceea ce ne aduce MULTI bani.

    miki 9 aprilie 2010 19:27 Răspunde
  • Simona , ma bucur ca te-am amuzat cu povestea tipului exagerat de mamos care la vremea respectiva avea 37 de ani . Mi-ar placea sa scrii un articol despre astfel de barbati care raman legati ombilical de mamele lor toata viata si fac un chin viata femeilor de langa ei .
    Din pacate sunt foarte multi , in special cei care sunt singuri la parinti . Am multe exemple in jurul meu , am prietene – femei in jurul varstei de 40 de ani ai caror iubiti desi se declara indragostitit de ele pana peste cap , le lasa pe un loc doi in favoarea mamelor lor .
    Eu am crezut intotdeauna ca problema cu mamele barbatilor e undeva la tinerete nicidecum la o varsta matura dar m-am inselat . O prietena a mea a avut o vacanta ratata de Craciun in Tailanda pentru ca iubitul ei o suna pe maica-sa de 10 ori pe zi sa-i povesteasca in amanunt tot ce faceau . Si ca sa fie tacamul complet , cand au intrat intr-un magazin de bijuterii pentru a cumpara cadouri , mamei i-a cumparat un inel de 3 ori mai scump decat cerceii ei …
    Si eu sunt mama de doi baieti si desi am simtit in momentul in care au inceput sa devina independenti , ca i-as lega de mine cu lanturi , m-am autoeducat sa ma comport in asa fel incat sa nu-i sufoc , sa – si poata trai viata frumos .

    Marina 9 aprilie 2010 19:45 Răspunde
  • Marina,
    mie imi place sa cred ca barbatii despre care vorbesti sint exceptii. si mai stiu si femei care ramin legate pe viata de familia lor exact asa: cu datul raportului zilnic.

    Ma gindesc ca eu sint legata de ai mei. Nu le dadeam telefoane in fiecare zi (zic dadeam, fiindca acum sint la mine sa ma ajute cu cresterea copilului) nu le dadeam zilnic raportul dar… stiau de mine daca pot sa ma exprim asa. Mi-au stiut prietenele, mi-au stiut o parte dintre iubiti, au stiut unde munceam, ce prestam, cind plecam in vacante sau la munte in week-end, cind eram bolnava… ba chiar ma mai trezeam cu cite un telefon de la mama pe timpul iernii ca a vazut ea vremea din Bucuresti la Tv si ca sa fac bine sa nu mai umblu cu capul descoperit… zimbeam, fiindca stiam ca ma iubeste.
    Nu cred ca este bine sa ajungem in situatia de a alege intre omul de linga noi si parinti. Pe mine daca ma intrebi acum si oricind pe cine as alege ti-as raspunde scurt: pe ai mei… fiindca ei nu vor gasi niciodata una mai frumoasa, mai desteapta ca sa fuga in lume cu ea. fiindca ei, atita timp cit vor trai, vor fi alaturi de mine neconditionat. Fiindca daca ei ma critica este infinit mai dulce critica lor decit cea a barbatului meu…
    Am intotdeauna grija ca barbatul meu sa isi sune mama – macar saptaminal… imi place sa stiu ca ii ajuta pe ai lui, ca nu le uita datele de nastere, ca ii viziteaza.

    iana 9 aprilie 2010 20:43 Răspunde
  • Miki, bine ai venit! Iti multumesc, ma rasfeti si tu cu motivatii esentiale… Si, apropo de contratimp, eu am venit in Romania, pentru multa vreme, poate pentru totdeauna… Ziarul a ramas acolo, cu asociatul meu, Raul Dudnic. Nu am idee cand si daca revin in Canada, am mai spus ca am impresia ca ma va apuca, pe la aproximativ pensie, un dor naprasnic de America de Nord. Sau poate (mult) mai devreme. Bine ai venit la noi, te vei simti bine aici! 🙂

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 21:49 Răspunde
  • Marina, nici eu n-am sa pricep niciodata de ce unii barbati – pe care, altfel, ii vezi falnici ca un conifer reusit – se prostesc amestecand dragostea si recunostinta fata de mame (complet justificabile, de altfel) cu comportamentul prostesc, ridicol (mergand pana la grotesc) fata de mamucile in cauza. E si vina clostilor care i-au culcusit sub burta de puf pana la 30 de ani (si dupa aia lor le e frig, nu scot capul de-acolo nici in veacul vecilor), dar si a lor, a barbatilor care nu casca ochii la lumea din jur, nu receptioneaza cel putin ironiile din filme, daca nu pe-alea din viata reala. Peste tot, lumea rade de se strica de barbatii pititi in pliurile unei fuste, incapabili sa-si faca program fara mamica, dar ei parca sunt picati din luna, nu observa cum isi rateaza orice sansa de a fi fericiti, pentru ca le e mai comod – fizic si, mai ales, moral – sa stea la taclale cu matca stupului, cantandu-i in struna si cocosandu-se, obedienti. E uluitor, cunosc si eu destule cazuri… As putea scrie o carte despre asta. Dar nu merita, fiindca tot femeile-victime or s-o citeasca, puiul mamei cel cocolosit n-o sa priceapa o iota.

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 22:03 Răspunde
  • Iana, ai dreptate, nu vreau sa fiu inteleasa gresit, apreciez si respect barbatii care isi iubesc parintii si pastreaza o relatie calda, amicala si apropiata cu ei. Dar delimitarile sunt clare, una e sa-ti suni mama si s-o vizitezi la un interval rezonabil de timp, sa-i porti de grija material si moral, si alta e sa nu faci un pas fara sa-i raportezi ispravile sau, mai rau, s-o iei cu tine si unde e cazul, si unde nu e. Daca vezi un barbat care isi duce mama la doctor sau la cumparaturi sau chiar in parc, o data pe saptamana, e elegant si frumos. Daca il vezi cu mamuca la intalnirile amoroase, uita-l, he really sucks. Sorry. 🙂

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 22:16 Răspunde
  • Draga Iana ce spui tu sunt lucruri absolut normale si firesti ! Eu nu la astfel de manifestari m-am referit . Si eu m-am comportat la fel cu parintii mei , din pacate trebuie sa vorbesc la trecut . Vorbeam zilnic , stiau tot ce fac si stiam tot ce li se intampla , n-a existat Craciun sau Paste fara sa fim impreuna . Ma refeream la cazurile exagerate cand barbati maturi sunt condusi pana in cel mai mic amanunt de mamele lor si nu sunt capabili sa le iubeasca pe cele doua femei din viata lui – mama si femeia de langa el – in asa fel incat sa nu raneasca pe niciuna .

    Marina 9 aprilie 2010 22:25 Răspunde
  • scuzati dezacordul !

    Marina 9 aprilie 2010 22:27 Răspunde
  • Freud ii numea „mama’s boy at 40”? mie mi-a placut mult expresia.. 🙂

    iana 9 aprilie 2010 22:39 Răspunde
  • Simona, cum isi ducea iubitul lui Carrie mama la biserica? voua v-a placut episodul acela?

    iana 9 aprilie 2010 22:40 Răspunde
  • Iana, mie mi-a placut episodul (tot din „Sex and the City”) in care sotul lui Charlotte facea baita in cadita si mamica lui sedea cu aristocratu-i fund pe marginea cazii. 🙂 Si Charlotte, care navalise in baie, peste barbatu-sau, cu oarece ganduri senzuale, a intepenit in prag. Soacra-sa fuma pe marginea cazii in care fiu-su se balacea gol pusca (ce-i drept, sub un strat dantelos de spuma). Si stateau la povesti – iar lui i se parea firesc! Oh, si stai ca trebuie sa-mi mai amintesc si alte faze! 🙂

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 23:14 Răspunde
  • Uite, am gasit scena la care ma refeream mai sus! 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=irHIjN-s8lw

    Simona Catrina 9 aprilie 2010 23:19 Răspunde
  • da, da… e tare si asta… uitasem. 🙂

    iana 9 aprilie 2010 23:21 Răspunde
  • sinteti in week-end, da?
    bineee.. lasa ca are si iana week-end.. saptamina viitoare! nici nu mai vin pe la voi tot week-endul, sic! 🙂
    sa petreceti bine!

    iana 10 aprilie 2010 0:12 Răspunde
  • Iana, doar noi am mai ramas, acum se vede cine are viata si cine nu! 🙂 Initial, voiam sa tac chitic azi, sa ma credeti ocupata, zumzaitoare, indragostita etc. Dar pe urma te-am gasit aici, Iana, si am decis vitejeste sa ies din ascunzatoarea simularii. 🙂 Or sa ne strige: „Get a life, for God sake!”. Ceea ce am sa si fac. 🙂

    Simona Catrina 10 aprilie 2010 0:23 Răspunde
  • la mine e „fara viata” ianuarie-15 aprilie. si ca sa fie si mai cu motz, week-endul asta muncesc si duminica.
    sint iesita total din programul celor din casa… nici o lista de cumparaturi nu mai stiu sa fac… dupa 15 Aprilie imi vor trebui cel putin 2 saptamini sa ma reintegrez in viata de familie fiindca ei in timpul asta au program fara mine, au glume noi, filme noi. Bine ca inca ma mai primesc acasa. 🙂

    iana 10 aprilie 2010 0:29 Răspunde
  • Fetelor si eu v-am citi azi…n-am avut timp sa va scriu.
    weekend placut

    CristinaC 10 aprilie 2010 0:50 Răspunde
  • Si mamica lui Trey avea multiple fundite, cateva in cap, ca un bradut.
    Apoi mai era un episod in care alegeau un pat pentru tinerii indragostiti si l-au incercat, la magazin, toti trei.
    Dupa experienta aia nefericita, al doilea sot, Harry, a fost ca o intoarcere la o bautura acidulata, dupa ce te-ai strapezit cu dulcegarii care s-au depus pe esofag.

    amalia 10 aprilie 2010 1:40 Răspunde
  • Simona,
    Corect este, eu acum sunt in Romania si poate am sa revin in Canada.

    Pentru mine distantele de mult nu mai inseamna nimic iar materialul ( case, masini…bla…bla) nu au fost niciodata nimic. Eu cred in fericirea pe care oamenii pot sa si-o construiasca si in bunul din noi. Citeam intr-un ziar un articol scris de tine despre case, masini si etichete.
    Mai nou am prieteni aici cu care ma stiu de 20 de ani si mai bine. Ne-am reunit aici in Canada si nu ne mai vizitam deoarece in casa mea vin persoane sub ”statutul lor social”. Le-am spus in fata sa isi faca bagajele ca pe aici nu prea fac purici.
    Fitele comuniste din romanica sunt de cel mai prost gust aici. Imi amintesc o faza de exceptie pe care am tarit-o la Metro imediat dupa deschidere. Aveam card VIP – nu ca eram un vip ci doar ca multinationala la care lucram tot cumpara de le ei si noi toti din management aveam VIP card.
    Intr-o duminica ma duc cu copilul la cumparaturi si intru pe la VIP. Eram imbracata ca de cumparaturi si bodyguard-ul a venit ma luat de mana si ma dat afara. Nu aveam voie sa intru pe acolo dar animalul bovin ca sa nu spun pe nume- putea sa intrebe mai intai frumos daca am card de VIP. Eu i-am spus sa ia copita dupa mine dar el ca pe un gunoima tarat si mi-a aratat usa principala. I-am tras o palma ca sa imi dea drumul din stransoare dar el a reactionat ca adevarat barbat roman. Mi-a dat-o retur. M-am dus direct la manager si am cerut sa fie dat afara.
    Managerul a fost socat dar sti de ce – de ce am cerut eu , nu de ce a facut mitocanul lui de angajat. Nu vrei sa sti pana unde am ajuns cu asta.
    Am uitat sa spun un lucru foarte important. Eu ma intorsesem in romanica duap un an si ceva de Canada pentru un contract de un an jumate. Doamne, de cate ori mi-am dorit sa plec in anul ala si sase luni nu vrei sa sti.
    Pacat, este asa de mare pacat, ca toti anii aia de comunism ne-au timpit, ne-au modificat genetic si nu ne vedem. Sunt mandra de nationalitatea mea si de feedback-ul pe care il primesc despre ce lucruri minunate fac romanii aici. Dar de cate ori spun numele tarii cu foarte mici exceptii am aceeasi remarca: a tara aia plina de tigani.
    Si asta este un stereotip si unul grosolan , ca ce nu stiu ei este ca mai multi romani sunt tigani (vorbind de etnie) decat vice-versa.
    Eu am lucruri mult mai interesante de facut decat stirile din romanica dar daca cineva vrea un rezumat sa vizioneze cateva seriale celebre vede un resume al realitatii de acolo.

    Sorry pentru lunga poleminca.

    miki 10 aprilie 2010 3:43 Răspunde
  • @miki: Unde esti acuma?

    CristinaC 10 aprilie 2010 4:25 Răspunde
  • Miki
    Sa stii ca si eu am cunostiinte carorara le place safie invitati la mine dar nu ma invita pentru ca nu am msini ca ale celor pe care ii viteza si asa mai departe… ma bucur. Nici nu vreu sa fiu invitata… ei vin la mine ca pot sa manace bine ( gratis) si pentru ca au un alt spatiu in care pot sa se laude…

    CristinaC 10 aprilie 2010 4:28 Răspunde
  • @cristina: acum sunt in CA.Si sunt foarte fericita de alegere. Nici nu ne trebuiesc prieteni de acest gen. Prieteni sunt totusi un cuvant de care eu demult am inceput sa ma tem sa il pronunt. Sunt asa putini oameni de calitate si eu am avut fericita ocazie sa intalnesc si sa ii fac prieteni aici.

    miki 10 aprilie 2010 6:29 Răspunde
  • intr-un contratimp deloc probabil :), va trimit versuri superbe pe portativ de…chris de burgh. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=sGKzXtEShnM

    tania 10 aprilie 2010 14:08 Răspunde
  • Multumiri Tania ! Superb !

    Marina 10 aprilie 2010 14:34 Răspunde
  • sa ma minunez, sa nu ma minunez, sa ma min…. 🙂
    voi parca scrieti despre romanii (ma rog, majoritatea romanilor) din zona DC si nu din Canada… faza la biserica (obisnuiam sa merg destul de des fiindca am avut privelegiul de a-l cunoaste pe parintele Calciu Dumitreasa): „miine la gratar mergem cu jaguarul tau sau cu Mertzul meu?” ce bine ca nu stiu romana decit romanii… ca altfel muream de ridicol… de ridicolul lor.
    cind mai scria Simona despre romanii din Canada si primea reprosuri de genul „daca nu-ti place de ce stai aici cu romanii” si alte asemenea… imi venea sa ma reped in Canada sa stau ochi in ochi cu semnatarele acelor posturi.
    Da Simona, sint in continuare una dintre militantele active: Nu libera intrare pentru romani in USA! am intilnit destule exemplare care nu stiu cum au putut sa ia green card, mi-e groaza sa ma gindesc cum ar fi sa nu le trebuiasca visa la intrarea in US.

    iana 10 aprilie 2010 16:16 Răspunde
  • tania PFA, fa-mi si mie o dedicatie mai hei-rup asa, ca sa ma apuc de munci, please. 🙂

    iana 10 aprilie 2010 16:20 Răspunde
  • o dedicatie….strong, iana 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=qrO4YZeyl0I

    tania 10 aprilie 2010 16:57 Răspunde
  • Sa sarbatorim faptul ca am primit acest dar, Intuitia si sa-l folosim. Cred ca noi toate auzim vocea mica, dar persistenta a Intuitiei, care ne spune ca se cinta cintece de leagan, unei puzderii de alte “zine”, dar noi alegem sa o ignoram.
    Succes in ascultarea si urmarea acestei mici, dar intelepte voci.

    Odille 10 aprilie 2010 17:53 Răspunde
  • Da… citind „contratimpul” tau, imi aduc aminte ca si eu am avut unul cam la fel. Cand sunam magarul (la vremea aia iubirea vietii mele si ratiunea existentei) si el facea mofturi de zor ca n-are chef, ca e obosit, ca e asa si pe dincolo, sau si mai aiurea (pentru mine, evident) ca pur si simplu nu vrea. Dupa ce ma rugam ca proasta de el la telefon si zicea intr-un final un „bine, hai vino la mine” (n-am prea inteles de ce nu se obosea sa iasa din casa la venire, ca la plecare ma ducea mereu, probabil sa fie sigur ca plec!) ma duceam cu sufletul la gura, ajungeam ravasita si rosie toata in obrajori, ca sa aud aceeasi placa nenorocita, cum ca n-are rost, ca de ce tot vreau sa-l vad, si tot asa. Se schimba brusc dupa vreo ora cand nervii mei tociti si ultimul rest de mandrie tavalita ma saltau in picioare si imi ordonau sa deschid yala aia afurisita. Incepea sa se tavaleasca de iubire si amor, ca sa-mi ceara sa raman, sa nu-l las singur, ca el accepta orice conditie numai sa nu plec. Nu puneam nici o conditie, ca ma topeam de fericire si n-aveam decat ochisori de vitel tembel si mangaieli dragastoase, ca doar viata lui era nimic fara mine! Nu l-am inteles niciodata, nu pentru ca as fi fost eu complet tampita, ci pentru ca nici macar nu l-am cunoscut pe el, cel dintre crizele astea extreme. Ca doar pe astea le facea!
    Au mai fost si altii, (relativ) cu toate doagele la purtator, fara investitii majore, macar ma invatasem minte!
    Si nu stiu de ce, Dumnezeu mi l-a pus in fata pe unu’ care imi aduce iubirea aia rupta din soare de fiecare data cand il chem si mi-o pune in brate. Si care are chef mereu, nu se supara, imi suporta iesirile de multe ori foarte putin feminine (asta ca sa fiu delicata cu mine insami, in realitate eu fiind o combinatie aproape ucigatoare de coleric cu sangvin) si care nici nu da semne ca ar vrea sa plece! Este sotul meu, nu mai este „partenerul meu din aceasta etapa de viata”!
    Ideea e ca toate avem parte de imaturi emotional! Tampitii fac parte din experienta noastra de viata. Grija mare, ca rolul lor nu e totusi sa ne invete sa-i mancam ficatii mai cu spor aluia care e intruchiparea viselor noastre (de la 5 ani pana in prezent, oricat ar insemna acest prezent), omului de langa noi, taman ala nevinovatu’! Asta am invatat-o cand deja eram cu sange la gura de la organele lui interne. (A nu se sesiza politia, sotul meu traieste!!!)

    Lora 10 aprilie 2010 19:01 Răspunde
  • Miki, te admir si sincer imi pare rau ca nu ne-am cunoscut cat eram la Toronto… Relatarile tale despre ambele tari imi confirma ca esti un om profund si dintr-o bucata. Repet, te admir… Si ma faci sa-mi fie un dor nebun de Canada! 🙂 Ceea ce e un pic mai grav. 🙂

    Simona Catrina 10 aprilie 2010 20:34 Răspunde
  • Lora… bine ai venit! 🙂
    Foarte interesanta povestea ta, imi aduce aminte de „Why Men Love Bitches”, o carte despre care noi am mai vorbit aici, pe blog, si pe care mi-au recomandat-o prietenele mele, Ina si Alina (in prezent suparate pe mine, mai mult ca sigur – si au tot dreptul sa fie, am fugit din Canada si nu ne-am luat ramas bun cum se cuvine…).
    Revenind, cartea dezvaluia tocmai aceasta latura a barbatilor carora le plac mai degraba scorpiile decat fetele cu suflet de garofita roz.
    Si mai ai o abordare interesanta: chestiunea cu tendinta noastra de a ne corecta greselile trecutului prin penalizarea prezentului (nevinovat). Ai dreptate si ma tulbura concluzia asta.

    Simona Catrina 10 aprilie 2010 20:42 Răspunde
  • Simona si Lora, pe mine ma intristeaza aceasta idee despre mariaj. Cred ca trebuie ca fiecare dintre parteneri sa incerce sa faca viata celui de linga el mai usoara si mai frumoasa. Pentru asta stam impreuna.

    Este si o limita cit suporta un om. La un moment dat se produce ruptura.

    Din discutiile avute aici ,cu tineri canadieni, am ajuns la concluzia ca pe barbati ,ideea mariajului nu-i mai incinta deloc, tocmai de teama ca vor avea o relatie nefericita. Se casatoresc numai cind hotarasc ca vor sa aiba si un copil. Problema este ca daca se hoatarasc pe la 40-45 de ani, atunci vor sa se casatoreasca cu o tinara de 20-25.

    Odille 10 aprilie 2010 22:13 Răspunde
  • Cred ca ceea ce spun se aplica la foarte multe cupluri canadiene, cu venituri medii si peste medie. Barbatii doresc sa faca mariaje cu femei mai putin destepte decit ei, care cistiga mai putin decit ei si care au slujbe mai putin importante decit ei.

    Odille 10 aprilie 2010 22:24 Răspunde
  • Buna sambata!
    Eu am lucrat de la 9 la 2…
    Tania foarte frumoasa dedicatia
    Miki, ai sesizat ca am spus cunostinte nu preiteni… din acelea care isi amintesc ca prietenul bun la noevoie se cunoaste… cand are el nevoie de tine. Reciproca nefiind adevarata!
    La inceput esti fericit ca ai gasit pe cineva cu care vorbesti aceeasi limba si ai „amintiri romanesti” comune… cu timpul si dupa ce unii din noi investim mult sentiment prietenii se cern.
    Va sarut pe toate si va urez un weekend superb
    Simona e soare pe aici…. si au inflorit lalele prin fata caselor!

    CristinaC 10 aprilie 2010 22:38 Răspunde
  • Cristinaaaaa, nu-mi mai spune de lalele, de aromele Canadei si de primavara voastra… de fapt a noastra… Ca imi pierd mintile si ma urc in avion! 🙂 Si-asa mai am putin si consider ca mi le-am pierdut… Mi-e foarte, foarte dor… Obiectiv si subiectiv, tanjesc dupa anii trecuti. GROAZNIC.

    Simona Catrina 10 aprilie 2010 22:59 Răspunde
  • Odille, stiu ca nu e drept ceea ce se petrece in lumea cuplurilor – realiste sau nu, canadiene sau nu. Dar eu am renuntat de mult la aspiratii privind justetea noroacelor sentimentale… Deocamdata, cel putin, pana nu innebunesc din nou. 🙂

    Simona Catrina 10 aprilie 2010 23:09 Răspunde
  • De ceva vreme in cuplurile din Romania observ o ciudatenie pe care nu prea pot sa mi-o explic . Ma refer la cuplurile cunoscute cumva datorita presei , la cuplurile longevive nu la cele de o saptamana , o luna , in care partenerii stau impreuna in special pentru publicitate . Dupa o convietuire de cativa ani buni , 4 , 5 sau chiar mai multi , dupa nenumarate iesiri la rampa in care declarau ce mult se iubesc ,vorbeau foarte convingatori despre secretul fericirii vesnice si despre cat de fara valoare e pentru ei un certificat de casatorie , se despart fulgerator si nu trece nici juma de an si amandoi nu numai ca-si gasesc alt partener dar se si casatoresc cu acte in regula desi pana mai ieri actul in sine nu era decat o biata bucata de hartie fara valoare .

    Marina 10 aprilie 2010 23:18 Răspunde
  • Simona, eu am trecut prin ceea ce cred ca treci tu, dorul imens de Romania si dorinta de a ma intoarce si apoi dorinta de normalitate si intoarcerea in Canada. Am suferit, m-am zbuciumat ani de zile. Am incercat sa stau in Bucuresti 3 luni, dar nu a fost destul, eram inca turista. Dupa ce am stat un timp mai indelungat, m-am intors in Canada. Imi este inca dor de prieteni, de copilarie si adolescenta, de amintiri, insa mi-am dat seama ca viata mea este in Canada. Pina nu te convingi ca vrei cu adevarat sa traiesti in Canada, sfatul meu este sa nu te intorci, pentru ca vei fi numai intre tari. Pentru oameni ca tine, cu atita bogatie sufleteasca aceasta decizie este foarte greu de luat.
    Imi cer scuze ca indraznesc sa-ti dau un sfat.

    Imi aduc aminte ca eram intr-un taxi, In Toronto si plingeam. Eu plingeam si daca vedeam un ghiocel. Totul imi aducea aminte de Romania. Soferul , un om dragut a incercat sa ma incurajeze. Era din Ecuador. Mi-a spus ca el a trait in Canada cu asa un dor pt tara lui, incit a decis sa se intoarca. A vindut tot si s-a intors, numai ca nu isi mai gasea locul. Dupa un timp s-a intors in Canada, insa a inceput de la zero. Atunci nu am inteles pina nu am incercat si eu.

    Va trebui , insa, ca sufletul tau sa-si gaseasca o liniste.
    Zilele trecute am fost in parc. Perechi de rate si giste salbatice se plimbau linistite in mijlocul orasului. Oameni straini zimbesc si te saluta. Aici este o mare pace de care eu am asa de mare nevoie.

    Odille 10 aprilie 2010 23:27 Răspunde
  • Intr-adevar, Odille, nu ma pot clatina la nesfarsit intre doua tari. Stiu asta – si tocmai de-aia am senzatia asta de sfarseala, uneori de deznadejde. Stiu ca va trebui sa stau mai mult aici ca sa merit un raspuns si o decizie. Si chiar si concret, ma impiedica multe lucruri sa ma intorc in Canada acum.
    Dar pe de alta parte, nici pe-aici nu-mi gasesc locul. Nu deocamdata. M-am intors de doua luni, sunt inca „turista”, cum bine spui. Vreau sa am rabdare, sa lupt ca sa-mi dezvat sufletul de doruri aproape imorale.
    Adevarul crunt e ca nu numai sistemul canadian (irezistibil) ma tine legata de Toronto. Am lasat acolo prieteni dragi, o mare iubire, strazile mele, ziarul meu, sufletul meu. Probabil si asta ma sfasie, daca eram mai detasata macar de segmentul uman, ar fi fost cu mult mai simplu.
    Sigur ca si in Romania am o parte din inima rasadita ireversibil in pamantul asta, am si aici oameni atat de dragi, memorii incurabile, o profesie, un spirit, un mic paradis al mintii.
    In orice caz, e greu de anticipat si de luat o hotarare acum, stiu doar ca orice relatare din Canada imi face si bine, si rau, radacinile pe care le prinsesem (si) acolo au inceput sa ma doara abia dupa ce m-am intors aici – unde imi plac si iubesc multe lucruri, multi oameni, dupa cum si detest destule.
    Iarta-ma, e un haos in scrierea mea, in topica mea, asa cum e in sufletul meu acum. 🙂

    Simona Catrina 10 aprilie 2010 23:57 Răspunde
  • Marina, stiu dureros de bine ce spui, eu n-am asistat la astfel de relatii din perspectiva mondena, ci de multe ori am parcurs personal acest grafic bizar. De cate ori am zis in viata mea „incredibil!”… Si am zis-o cu disperare, cu neputinta, cu durere.

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 0:00 Răspunde
  • Amalia, ha, ha, esti simpatica, uitasem faza cu el, ea si mamica lui in patul din magazin! 🙂 🙂 🙂 Daca n-ar fi de ras, ar fi de plans. 🙂

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 0:11 Răspunde
  • Gata Simona. Promit ca nu mai suflu o vorba si te las sa te obisnuiesti si sa nu mai tanjesti dupa balta Ontario si ratoni.
    Ma gandesc ca dupa 6 ani aici iti trebuie inca 6 acolo….
    Noapte buna!

    CristinaC 11 aprilie 2010 3:02 Răspunde
  • Simona, iarta-ma daca intervin neoportun…cred ca de acum mereu te vei simti leganata intre cele 2 lumi…cand vei fi in Romania iti va fi dor de tot ce inseamna Canada pt tine, iar cand vei fi in dincolo, inevitabil iti va fi dor si de ce te-a legat de tara asta.
    Probabil ca timpul si imprejurarile vor hotara, asa cum se intampla mereu.
    Imi aduc aminte, cand am citit „Noi suntem zeite”, cat de dor ii era lui Alice de tine…credeam ca o asemenea prietenie nici nu e posibila. M-am bucurat pt Alice, cand am auzit ca vii in tara, desi ma gandeam ca iti va fi foarte greu sa te acomodezi, dupa toate cele petrecute.
    Ce sa-ti spun, ce sa-ti urez?!…sa iti fie bine, oriunde ai fi!

    je 11 aprilie 2010 9:20 Răspunde
  • simona, nu stiu de ce, mi-ai amintit de…..intre doua lumi. :

    http://www.youtube.com/watch?v=Td_-glrheTI

    In the distant maze, I see two doors
    One leads to change, one leads to where I’ve been before
    I am an angel, on broken wings
    I am the beast, the devil and all in between
    Nothing at all

    It’s never dark here, it’s never light
    Feeling like I’m caught between two worlds
    Between two worlds

    tania 11 aprilie 2010 15:05 Răspunde
  • It’s never dark here, it’s never light…

    Tania… minunat, iti multumesc pntru ca tragi daperiile de pe gandurile mele.

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 15:18 Răspunde
  • Je, nu e deloc inoportun ceea ce-mi spui, dimpotriva… Eu stiu ca, la ora asta, am un singur tratament: timpul. Doza de soc, inainte si dupa mese, preferabil nu dupa indicatia medicului. Intr-o zi, am sa stiu… E vital sa stiu, dar nu fortez momentul. Se pot intampla atatea intre timp… Multumesc…

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 15:21 Răspunde
  • Cristina, era doar o interdictie retorica, in adancul nebuniei mele eu voiam sa ascult cate ceva din primavara canadiana. 🙂 Te sarut de departe, de prea departe, draga mea…

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 15:23 Răspunde
  • Va citesc…sunt aici dupa draperie si fac ochi mari la comntariile voastre.
    Dar nimeni, nu a pomenit de momentul cand ei insasi au fost surprinsi in contratimp(cu „vinovatul” care ne fura noptile si zilele dupa caz). Apoi dureros si inutil si-au dat seama ca nu vor sub nici un chip sa parasesca relatia in care stateau tolaniti si nu faceau nimic, si unde detineau tot ei posesia telecomenzii castigata la fel de simplu ca si iubirea oarba a celuilalt.
    Eu am fost in astfel de situatii. Am strigat cu ochi blegiti ca-mi vreau viata mea in care nu dadeam nimic si primeam totul, dar „protagonistul” care ma iubea sufocant de mult, totusi a plecat;(nemaisuportand indeciziile mele).
    Acum stau de trei ori sa ma gandesc inainte „sa-mi iau geanta si sa plec”. Pentru ca ma gandesc, ca „el” nu o sa alerge dupa mine la nesfarsit si o sa ma prinda de brat exact cand sa ies pe usa…

    Lorelai 11 aprilie 2010 15:49 Răspunde
  • CristinaC, ca sa nu o mai asmuti tu pe Simona cu lalelele (am scris corect? parca prea o lalai) si pentru ca m-ai intrebat ce flori va mai trimit, uite ca va mai dau inca o data link-ul de primavara, cu lalele. sa nu-l mai cautati in postarile vechi 🙂

    http://s960.photobucket.com/albums/ae87/GicaContra/primavara%202010/

    un trecator 11 aprilie 2010 16:16 Răspunde
  • Buna, ma primiti printre voi, cei cu „carte de munca” pe acest blog?

    pisica neagra 11 aprilie 2010 16:21 Răspunde
  • trecatorule, sau chiar:

    http://media.roportal.ro/forum/uploads/1106491624/gallery_2_6_1106492343.jpg

    „Când va înflori laleaua mea, — îşi continuă Cornelius gândurile, — vreau, dacă liniştea va fi revenit în Olanda, să dau săracilor numai cincizeci de mii de florini; la urma urmelor şi atât e destul pentru un om care nu datorează nimănui nimic, iar cu ceilalţi cincizeci de mii de florini voi face experienţe. Cu aceşti cincizeci de mii de florini vreau să dau viaţă lalelei parfumate. Oh! dacă aş izbuti să dau lalelei parfumul trandafirului, al garoafei, sau poate chiar un miros complet nou; dacă aş putea reda reginei florilor mireasma naturală pe care a pierdut-o în trecerea ei de pe tronul din Orient pe cel din Europa, acea mireasmă pe care o are probabil în India, la Goa, la Bombay, la Madras şi mai ales în insula care altădată, după cum spun cunoscătorii, a fost paradisul terestru, — numită Ceylon! Ce triumf! Atunci, n-aş da gloria lui Cornelius van Baerle, — o spun deschis, — nici pentru gloria lui Alexandru, Cezar sau Maxi-milian. Dragi muguraşi!…”

    tania 11 aprilie 2010 17:27 Răspunde
  • Cata dreptate ai, Simona, cu acest contratimp din vietile noastre, ale tuturor. Unii au avut parte de un contratimp de calitate si nici nu au observat ca sunt defazati cu persoana alaturi de care pasesc prin viata, altii au avut parte de un contratimp continuu, incat nu mai stiu alta stare de a exista si li se pare anormal atunci cand intalnesc o persoana care e in rezonanta cu ei/ele. Cu toate aceste, drumurile noastre trecatoare prin viata asta, atat de scurta, se intalnesc tangential (sau paralel uneori). Si nici nu ne dam seama ca fie noi am luat-o inainte, fie altii nu pot tine pasul cu noi, oricum nu prea stim cum sa reactionam cand constatam ca nu pasim impreuna pe acelasi durm. Si tot speram.. speram sa obosim noi, speram sa ca cei ramasi in urma sa prinda forte noi si sa ne ajunga din urma, speram sa intalnim alte persoane care sa tina pasul cu noi… si tot asa ne irosim vita in sperante desarte si in iluzii create.Iar cand ne trezim la realitate nu stim incotro sa ne mai indreptam pasii, pentru ca pana atunci nu am invatat sa ne calauzim proprii pasi. Si iata cum acest contratimp face parte din viata noastra…
    Ma opresc, nu stiu daca sa mai continui sau nu, ca sa nu fiu in contratimp cu subiectul discutiilor.

    pisica neagra 11 aprilie 2010 17:57 Răspunde
  • Trecatorule, agonizez de dor, lalelele m-au drogat si simt totul ca o supradoza. (Am luat cu copy/ paste lalelele de la tine, ca sa fiu sigura ca nu lalai si eu prea mult. Bine ca n-am spus ca ma uit „la lalelele” de la tine, ca ma angajam logoped la guvern).
    Nu ma chinuiti, Trecatorule, Tania, Cristina, 🙂 ca scot acum poza de anul trecut, stiti ca am publicat aici o fotografie cu gradina mea din Toronto (fosta gradina, ca nu mai stau acolo…), facuta primavara, un rasfat cu care v-am torturat eu. Trebuia sa ma astept la razbunari, in fond. 🙂
    Tania, superbe lalele… Intotdeauna m-am intrebat de ce florile albe (calele, de exemplu) sunt mai funebre decat florile negre… Si, in fond, cate flori negre stim?

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 18:26 Răspunde
  • cum spui tu

    simona 11 aprilie 2010 18:26 Răspunde
  • Trecatorule multumesc pentru „killing me softly” cu florile si tie tania la fel cu muzica.

    Simona mea draga eu stiu ca asa e… tu ai vrea de fapt un buletin de stiri si daca s-ar putea doar cu stirile bune de pe aici… e timpul acela in care inca nu e vara si nu mai e iarana stii tu care sunt anotimpurile in Canada: almost winter, winter, still winter and „road repaires”.

    CristinaC 11 aprilie 2010 18:28 Răspunde
  • Bine ai venit, Pisica Neagra, facem cate trei pasi inainte, spre tine, nicidecum inapoi. Bine ca ai venit duminica, si nu martea. 🙂 Esti draguta! Inteleg terifiant de bine randurile tale, imi asum toate „de ce”-urile tale, si noi cautam raspunsuri, desi ele nu vor fi decat rasaduri pentru alte intrebari… Ma bucur ca ai venit. 🙂

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 18:42 Răspunde
  • Simona draga, ma bucur ca esti aici si ma intreb pe cine ai aprobat 🙂

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 18:44 Răspunde
  • Cristina, eu am adorat iernile canadiene, in ciuda faimei lor tzurtzuroase, deci sugestia ta nu face decat sa ma inrobeasca si mai tare. 🙂 Dar m-ai intuit perfect, ca de obicei. 🙂 Iernile din Canada sunt spectaculoase, minunate, binefacatoare pentru sufletele care stau cu nasul lipit de geam si asteapta ceva frumos.

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 18:46 Răspunde
  • Un trecator, m-am bucurat de pomii infloriti, in Toronto abia au inceput sa aiba o timida culoare verzuie.

    Tania, frumos mesajul tau, ca intotdeauna.
    Inca nu am vazut aici Regina Noptii care sa aiba parfumul celei din Romania, insa avem chipmunks de culoarea caramelelor cu lapte, cu dungulite maronii care abia asteapta sa primeasca alune din mina. Isi infunda boticul cu alune incit arata ca niste balonase umflate si fug sa-si ascunda darurile. Apoi vin, prietenosi, inapoi.
    Asteptam sa vedem perechi de rate salbatice cu bobocei, in parcurile din Toronto. Probabil ca nu este inca sezonul.

    Odille 11 aprilie 2010 19:13 Răspunde
  • Odille, primele poze pe care le-am facut in Toronto, in 2003, au fost intr-un parc unde ademeneam veverite si chipmunks si le dadeam alune din palma. Veneau tematoare, le smulgeau si fugeau cu falcutele pline, radeam de ele de lesinam. Nu mai am pozele alea, au ramas in computerul unor amici la care stateam atunci si ulterior le-au pierdut. Va ofer insa un chipmunk din Google. 🙂
    http://st-elmo-colorado.com/chipmunks7.jpg

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 20:00 Răspunde
  • simona, lalelele trecatorului m-au trimis cu gandul la Al. Dumas…..

    nu stiu in schimb cum sa simt mai bine simbolistica florii albe. calele mi se par atat de triste, mereu parca in asteptarea unei inviorari stralucitoare, care nu vine niciodata. par totushi flori nobile si respectuoase. ma feresc de crini, ale caror miros si culoare ma sufera de funerarii. in schimb, pt laleaua neagra nu vad alta frumusete decat misterul. mi se pare o floare neinteleasa, mult prea sobra si singutarica…dar cred ca mult mai vie decat orice crin…

    odille, mi-ai pus capac cu…..reginele noptii. regina noptii, nu stiu, pare o poveste nostalgica a unei vieti de dupa…funerarii….cred ca asta e motivul pentru care respira atat de frumos doar seara sau mai ales noaptea. oricum….respira mult peste ele:

    http://www.youtube.com/watch?v=4c8IvUBJ30c&feature=related

    tania 11 aprilie 2010 20:15 Răspunde
  • Sa nu privim înapoi cu mânie, cu regrete, cu inima gri, regretele sunt o combustie poluanta pentru lumina mentala (ma «esprim» ca-n carti, remarcati :), a alergatorului de cursa lunga. Sa nu ne mai poticnim în detalii, e stiut ca „The Devil Is in the Details”, sa ne bucuram chiar si de povestile terminate in coada de peste (da, e posibil, efectul placebo asupra craitelor !) si sa fim noi buni ca painea calda în lumea rece si rea în care ne zbatem :
    Laura Jansen – Wicked World
    http://www.youtube.com/watch?v=ep_6QitSMLc
    În ecosistemul în care ma învart ca o centrifuga ametita, departe de complicatiunile indecizionale de genul «2 într-o barca fara s-o mai socotim si pe mama soacra», functionez in mod «amfibiu» : pt faza «uscat» dau din picioarele de siguranta, pt faza «capul la fund», departe de lumea dezlantuita, din maini pe coarde :
    Kane – In Over My Head
    http://www.youtube.com/watch?v=umXlivaMh40
    Sa se buluceasca multi cobai frumosi si dragastosi (Alejandro sau Fernando, cf ultimului clip Lady Gaga) la poarta Simonei si simonetelor, gata pt comanda «apporte !»
    Jos cu pterodactilii care ne balmajesc simtirile ! Sus cu ratonii care ne tin de cald la metafalange !
    Da Olimpului cu Zeite blande si consimtitoare si cu stringul agatat de piercingul din meridianul Guvernatorului !
    Porniti înainte, Tovarase si Tovarasi, cu vaslele la vedere si cu tonul rosu la cantec !
    Une buna împreuna, ca doar suntem generosi, solidari si putem partaja si veveritele ! (Prietenii stiu de ce 🙂
    Never more 2 luntri, o Barca si un Messi(e) pentru fiecare !

    PS : Scuze pt deliriul suspostat, cred ca mi se trage de la un drob halucinogen.

    Vegetal Ink 11 aprilie 2010 20:45 Răspunde
  • Una buna împreuna, nu une, sry.

    Vegetal Ink 11 aprilie 2010 20:47 Răspunde
  • trecatorule, un buchet de lalele spune mai mult decat 1000 de cuvinte! nu e slogan, pe cuvant

    all blacks 11 aprilie 2010 21:44 Răspunde
  • all blacks, sunt doua acolo, deci ar fi vreo 2000? 🙂

    un trecator 11 aprilie 2010 21:49 Răspunde
  • vegetal ink, te recitesc… mi-e greu , sa te inteleg din prima 🙂
    Simona, te salut si ma bucur sa te avem asa mult printre noi, esti o dragutza! Eu am incercat sa simulez…, nu sunt o viteaza 🙂 , dar acum la sfarsit de week-end nu m-am mai putut abtine,ma impotmolesc si eu ca tiganul la mal.

    all blacks 11 aprilie 2010 21:51 Răspunde
  • stai, sa ma mai uit odata, doua nu e de bine…

    all blacks 11 aprilie 2010 21:54 Răspunde
  • Bonsoir: )
    Insorita atmosfera, trecatorul e cu gradina de lalele up-datata, Simona (ce placere sa te regasesc atat de prezenta in pagina zilele astea) e cu inima impartita, Tania pare cumintica, iar Vegetal Ink se simte in delir incurcand vocalele, dar ne da de gandit cu alintaturi lirice..
    Ma bucur sa va regasesc, am umblat zilele astea cat de mult am putut in aer liber, am dat verde unor mai vechi si amanate placeri nevinovate din cauza primaverii si -a pomilor infloriti care nu se mai hotarau sa ne ia in calcul : jucat volei in parc, peripetii tipice malului dambovitean(parcari cu probleme, tiganiade prost regizate), picantate si cu ceva mall si cafenele in asa-numitul old-town, zona Selari-Covaci unde, nu stiu daca ati mai fost de curand, dar s-a umplut de cafenele civilizate si nu mi se mai zdrelesc tocurile cand ma avant pe-acolo: )
    Ce facem asta seara, ne ducem devreme la nani? E careva pe-aici?

    Una 11 aprilie 2010 22:04 Răspunde
  • 2000 de ani

    all blacks 11 aprilie 2010 22:04 Răspunde
  • ..deci, ma grabesc sa adaug: trecatorul este omniprezent pe-aici precum H2, loool.
    M-am grabit sa-ncep cu ”deci” intrucat ma trag dintr-un popor conclusiv, dar plin de intentii bune. Din primele ocheade, inteleg simplist ca suntem cel putin 3 pe-aici, cu tot cu all blacks-ul nostru preferat, emotionata ad-hoc de buchetul trecator: )
    Cat priveste pulsul diagnozelor stilistice sub semnatura Vegetal Ink, eu personal gasesc acolo echilibru si decriptari coerente.

    Una 11 aprilie 2010 22:15 Răspunde
  • Vegetal Ink, nu-ti face vreo umbra de griji, tu delirezi interesant, de fapt duminicile sunt halucinogene. 🙂

    All Blacks, si mie mi-e drag cand te vad aici, esti calma si gratioasa in abordare, ne mai potolesti din agitatie. 🙂

    Una, periplul tau de azi m-a facut sa realizez ca n-am mai trait o duminica adevarata de mult timp, de pe vremea cand eram la Toronto si mergeam prin oras cu iubitul meu, de nebuni, de liberi ce eram. Imi place cum iti petreci sfarsitul de saptamana…

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 22:30 Răspunde
  • Omuldelamunte, multumim pentru interesanta muzicadelaoras… 🙂

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 22:32 Răspunde
  • Noapte buna la toata lumea..

    iana 11 aprilie 2010 22:38 Răspunde
  • Si tie o dupa-amiaza relaxanta, Iana! 🙂 Desi… noi o mai noctambulim un pic. 🙂

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 22:39 Răspunde
  • Va admir ca aveti asa o colectie de clipuri (oare asa se face pluralul in romina, sau ar fi mai corect, clips?) si ca puteti cu asa o rapiditate sa le potriviti tonului conversatiei. Sunteti niste dragute si draguti ca ni le oferiti si noua.

    Simona, multumim pentru ca ne oferi asa o gratioasa si placuta gazduire.

    Odille 11 aprilie 2010 22:44 Răspunde
  • Odille, nu conteaza foarte mult cum e treaba cu pluralul.Mie imi pari oricum o dulcica si o atenta, incercand sa ne iei pe fiecare dintre noi in seama..
    Eu una eram pe vremuri o pasionata de gramatica, si au fost ani buni in care am sustinut ca orice om tre’ sa-si vorbeasca impecabil limba.Nu am abandonat lupta si inca ma dau peste cap zdruncainaturile limbii materne etalate de foarte multi oameni care au probleme flagrante si de exprimare si de logica..In ce te priveste, insa, mi se pare ca scrii/vorbesti romana fara probleme, tinand cont ca traiesti si muncesti, invatand sa si gandesti in limba tarii tale adoptive.
    Draga Simona, am zambit amintirii tale canadiene: )
    Desi fac parte din categoria celor care vad repede si remarcabil (uff! ) defectele oamenilor si locurilor dragi, detin inca rezerve de optimism sanatos privind weekendurile loco: ) Nu traiesc in cel mai misto oras cu putinta, dar ma simt bine cand il parcurg si-s inconjurata de cei pe care-i iubesc. Nu-s prea multi, ce-i drept, dar starea mea de bine depinde nu de loc, ci de timp si cine-i prin preajma. Am fost in destule locuri cu nume si valente istorico-geografico-economice ” de top” singura, pentru ca asa s-a intamplat si am simtit emotia de moment ca-s io acolo, in nemarginirea aia spectaculoasa, apoi mi-am dat seama ca omul (pe care-l vreau langa mine) imi sfinteste locul.
    Pisica neagra a fost doar episodica? A fugit, gata?: )

    Una 11 aprilie 2010 23:04 Răspunde
  • Iano draga, tie zi senina: )
    Mie inca nu mi-e somn.

    Una 11 aprilie 2010 23:06 Răspunde
  • JR – I’d rather be with you
    http://www.youtube.com/watch?v=aAJfhZamFmo

    Vegetal Ink 11 aprilie 2010 23:06 Răspunde
  • Un Vegetable Car de La Vegetal Ink, tot cu JR, înca un refren de mirosit pe perna :
    http://www.youtube.com/watch?v=6oPdGJA13rA

    Vegetal Ink 11 aprilie 2010 23:13 Răspunde
  • faina faza de mai sus cu ”simonetele”: )
    deja sunt tentata sa-mi fac un cont pe youtube si sa-mi trec la ”favorite” tot ce gasesc eu incantator pe-aici, printre fraze..

    Una 11 aprilie 2010 23:16 Răspunde
  • Nusce m-a apucat, poate admiratia Odillei sau nesomnul Unei, dar as scoate din maneca, spre surprinderea mea personala dar sub palaria prieteneasca a Simonei, si 2 cantece pt Alice, patroana Tangoului, care i se potrivesc în acest moment ca doua manusi din piele de om :
    1) Florence & The Machine – You Got The Love
    http://www.youtube.com/watch?v=PQZhN65vq9E&feature=fvst

    2) Pt Iza, care iata ce rapid creste pe bancheta din spate :
    Izia – Let me alone
    http://www.youtube.com/watch?v=2vXMLYAG4F4

    Vegetal Ink 11 aprilie 2010 23:26 Răspunde
  • Io as spune ca e de la drobul mai devreme amintit.
    Oricum, frumos ca suntem mai multi insomniaci ce soir: )
    (Sa)Indraznesc sa sper ca e si Simona prin preajma?!

    Una 11 aprilie 2010 23:30 Răspunde
  • Sunt prin preajma, Una. 🙂 Am atipit doua ceasuri dupa-amiaza si acum ma resimt. 🙂

    Simona Catrina 11 aprilie 2010 23:37 Răspunde
  • ”Patroana Tangoului” suna asaaa..cam prea prozaic.Cineva a numit-o ”patroana unei fabrici de nasturi”. Oricum, mi se pare irelevant..
    Ma uitam pe celelalte blog-uri ale echipei si stiti, doar, ca nu-mi pun stavila comentariilor. Fiecare om care deschide online revista aceasta si are ceva timp, da, mai devreme sau mai tarziu si peste scrierile si numele mai putin ”sonore” sa spunem, ale autorilor din Tango. Mie imi pare fiecare potrivit cu stilul asumat si cu locul lui aici, atat virtual, cat si fizic, in paginile fosnitor-colorate.Care sa fie explicatia ca in paginile simonesti e-asa rumoare, fie ca ea ne scrie/raspunde regulat, fie care are mai putin timp de asta?!

    Una 11 aprilie 2010 23:40 Răspunde
  • La mine o fi de la ceaiul negru, ca am alergat si am dormit cam putin zilele astea..

    Una 11 aprilie 2010 23:41 Răspunde
  • Una, ai dreptate. Cind sunt impreuna cu prieteni dragi, Bucurestiul pare cel mai frumos loc din lume. Insa atunci cind vad saracie , oameni nepoliticosi, ma doare sufletul mai mult decit m-ar durea in orice alt loc, pentru ca este tara mea.

    Odille 11 aprilie 2010 23:42 Răspunde
  • O sa dau, insa, spectacol maine, cand abia o sa vreau sa ma extrag dintre asternuturi si sa plec la birou..
    Sa vezi imbufneala si pleosteala si injuraturi multiple pentru ziua fatidica de Luni: )

    Una 11 aprilie 2010 23:43 Răspunde
  • Bun, atunci pt Tango’s Boss, s-ar mai potrivi poate si asta, si nu numai din cauza nuantelor capilare :

    http://www.youtube.com/watch?v=MWe07krS8_E&feature=PlayList&p=4FB84D146D4FB5B7&playnext_from=PL&playnext=1&index=16

    Vegetal Ink 11 aprilie 2010 23:47 Răspunde
  • Miroase a dragoste matura, bazata pe interese comune si respect reciproc, sentimente de prietenie, si cu mai multa gingasie decat pasiune 🙂 cea mai sanatoasa dragoste din toate care exista

    cosânzeana 11 aprilie 2010 23:48 Răspunde
  • tania si un trecator, v-ati retras asa de devreme?

    Odille 11 aprilie 2010 23:52 Răspunde
  • Vegetal Ink 11 aprilie 2010 23:53 Răspunde
  • Ne traduce Una din franceza ca a spus ca se pricepe.

    Vegetal Ink 11 aprilie 2010 23:54 Răspunde
  • Odille, oameni nepoliticosi, saraci(cu duhul si nu numai) plus garnituri intregi de mitocani si mizerabili sunt presarati prin toata lumea. E-adevarat, in Bucuresti s-au aciuat cam multi.
    Nu stiu de cand nu ai mai fost pe-aici, dar incet, se schimba unele lucruri, e-adevarat, depinde pe unde mergi. Daca alegi Herastraul sau padurile consacrate, gen Cernica, Baneasa et&co, ai toate sansele sa ramai strivit de miros de gratar si vaiere tiganesti de prin limuzine scumpe, cum in Canada si in alte tari in care middle class-ul e bine definit, iar oamenii isi castiga banul cinstit si-si platesc taxele la zi, o sa vezi mai rar.
    Si adusesem vorba de schimbare, si vreau sa ma explic: a sofa in Bucuresti nu mai e o placere de foarte multa vreme. Trafic intens, strazi cu gropi, multi marlani si la volan si pe strazi(si nu ne legam de aia de pe trotuare, ca nu mergi cu masina, cel putin teoretic, pe trotuar), plus parcari cu locuri putine, etc.
    DAR! De mai mult de un an remarc, in randul celor care se deplaseaza de drag sau de nevoie cu masina prin orasul asta, un inceput de (caimac in formare ) de politete. D’aia minimala si ne-vascoasa, dar prezenta; in trafic; intre cei care incep sa-ti permita o schimbare de banda, care iti dau uneori o prioritate nemeritata din punctul de vedere al codului rutier, mai putine injuraturi pentru ca esti femeie si ”incurci”..
    Eu spun ca e un inceput . Bineinteles ca balanta inclina spre cei care conduc furibunzi si gretos de neatent, zei ai soselelor si neinfranti ai acceleratiilor, dar pentru mine e un prim pas spre ceva bun.

    Una 11 aprilie 2010 23:56 Răspunde
  • Am glumit, cred ca Simona stie bine franceza.

    Vegetal Ink 12 aprilie 2010 0:01 Răspunde
  • Una, doresc din toata inima ca aceasta schimbare ,despre care tu vorbesti, sa aiba succes.

    Odille 12 aprilie 2010 0:03 Răspunde
  • A propos de siesta, putin green new age, sa va induca un somn curat :
    http://www.youtube.com/watch?v=cfPtwccPLdo

    Vegetal Ink 12 aprilie 2010 0:11 Răspunde
  • : )
    Mai toata lumea stie French pe-aici: P
    Voioasa tinerea de minte, ma duc sa ascult muzica propusa.

    Una 12 aprilie 2010 0:17 Răspunde
  • Copii la culcare ca maine lucrati… la noi e just after dinner asa ca… noi mai avem voie sa stam.

    CristinaC 12 aprilie 2010 0:37 Răspunde
  • Multumesc mult pentru primirea calduroasa si pentru cei trei pasi facuti inainte, catre mine. Bine ca nu sunt cei trei dinti.. din fata sau nu, ca sunt altii care au muuuuuuuuuulti dinti pentru mine. Iar legat de marti.. ce sa zic, poate ca nimeream in unul din ceasurile bune ale zilei, ca doar trei dintre ele (iar cifra asta?) sunt fatidice. Si chiar de nimeream in cele 3 ceasuri rele de marti, aplicam principiul matematic, conform caruia minus cu minus da plus.
    Asadar, acum daca tot mi-am facut curaj si am intrat in hora voastra, incerc si eu sa tin pasul cat pot si cat imi permite timpul sau lenea… si voi incerca sa mai scriu.
    Inca o data multumiri si sa aveti cu totii o saptamana asa cum vi-o doriti!

    pisica neagra 12 aprilie 2010 0:43 Răspunde
  • Dragilor, inainte de ziua de luni, senzatia e inecacioasa, chiar daca mie, una, imi place la nebunie viata din redactia Tango si abia astept sa merg la serviciu, maine… Ma consider norocoasa pe planul asta, multi oameni isi urasc joburile si cred ca e groaznic sa te duci la lucru in sila, intr-o lehamite care te ucide lent.
    Va doresc o zi de luni frumusica, relaxanta… Desi inca nu ma culc. 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 0:45 Răspunde
  • Una, sa stii ca nu am fugit, desi sunt o pisica fricoasa, chiar daca sunt neagra. Stii doar ca putini oameni iubesc pisicile negre. Poate ca voi fi cam episodica pentru inceput, pana ma mai acomodez si eu cu voi, si voi cu mine…

    pisica neagra 12 aprilie 2010 0:48 Răspunde
  • Mie imi plac pisicile negre 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 0:51 Răspunde
  • Simona, ti-ai reluat obiceiurile? Pai e 1 noaptea la tine si ar trebui sa dormi…( zice mama).
    Ce citesti ce ce lucrezi luni la 1 am?

    CristinaC 12 aprilie 2010 0:54 Răspunde
  • Nici eu nu am adormit inca, ascult muzici si ma amuz pe net si prin youtuburi: )
    Luni e cam aproape. Sim draga, chiar ca e noroc pe capul tau din punctul asta de vedere, al job-ului.Eu nu pot spune ca-l urasc pe-al meu (sau poate nu inca, loool), dar ideea de a ma da jos din pat la 7-8 am si de a intra in pielea ”profi” versus cea de weekend.

    Una 12 aprilie 2010 0:54 Răspunde
  • Pisico neagra, welcome; )
    Vad ca munteanu e si el prin zona, ma duc sa dau clik-uri si prin link-urile propuse mai sus.. Imi propun sa trag pilota pe ochi in 10 minute si sa ma retrag la dodo : )

    Una 12 aprilie 2010 0:57 Răspunde
  • Cristina, mai devreme am lucrat ceva pentru Editura Cartile Tango (nu e cartea mea, e vorba de alta surpriza, mai frumoasa si interesanta, dar toate la timpul lor) si acum lucrez la niste tv si niste youtuburi, vorba Unei. 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 1:11 Răspunde
  • Poate imi fac timp sa va scriu maine (adica azi) unde am disparut pt un timp, dupa ce am fost atat de bine primita printre voi, desi mi-a mai scapat degetul pe cate o tasta in plus… sau in minus… bine ca m-ati inteles si ati fost si intelegatori.

    pisica neagra 12 aprilie 2010 1:12 Răspunde
  • Eh, Una, draga, eu ma trezesc un pic mai tarziu, asta mi-e bioritmul, seara n-as mai apune pe perna si dimineata, guess what, imi cade ceru-n cap cand suna ceasul. 🙂 Doar ca suna mai tarziu ca al tau. 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 1:12 Răspunde
  • Domnii vigilenti cu ziua de Luni inceputa de ceva timp s-au retras, cred, pe la culcusuri.
    Tu CristinutoC ce fel de weekend ai avut?Cum e vremea la tine azi?
    Va pup, ne gasim maine, cred ca ma retrag si eu ”demn” la mine-ntre perne: )

    Una 12 aprilie 2010 1:13 Răspunde
  • Imi plac surprizele!
    Ma gandesc ca daca apar scurt in vara in ro trebuie sa vin cu 2 tricouri si doi pantaloni la cate carti am de luat cu mine in Ca.
    Ma duc si eu la niste TV si u tuburi

    CristinaC 12 aprilie 2010 1:14 Răspunde
  • Omuldelamunte, genial clip! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 We are sinking! 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 1:16 Răspunde
  • omuldelamunte, clipul cu baietelul si sinceritatea este delicios, la fel si cel cu reclama pentru cursuri de engleza.

    Noapte Buna dragilor si o zi de Luni frumoasa.

    Odille 12 aprilie 2010 1:21 Răspunde
  • Cristina, daca vii, trebuie sa ne vedem neaparat, poate nu stai numai in Brasov, te mai abati si prin Bucuresti, nu? 🙂 Hai, ca la noi e misto de tot, viata de noapte, poluare de zi, fitze, tot ce vrei. 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 1:23 Răspunde
  • Pentru fitze sa trag o fuga!

    CristinaC 12 aprilie 2010 2:20 Răspunde
  • Buna dimineata.
    A facut careva ochisori pe ziua de azi?: )
    Pisico neagra, ai mai fost pe-aici si-n alte dati, esti pisica noastra clasica ce-a disparut la un moment dat, sau sau te referi ca ai mai scris episodic si ieri ai decis sa revii?: )
    TT-urile sunt macar la ora de cafeneala, sau inca dorm in front?: )
    De Vegetal Ink nu indraznesc sa intreb, ma uit doar sa vad de apare cu tonusul si muzicile pregatite de o noua saptamana.

    Una 12 aprilie 2010 9:43 Răspunde
  • CristineC, pentru fitze merita sa-ncerci o aparitie pe-aici, ca sa ai de ce sa fugi repede inapoi far’ sa te mai uiti in urma: )
    Da’ sigur atentiei tale nu-i vor scapa si alte aspecte ale normalitatii sociale romanesti, important este ca vei gasi in spatiul asta mioritico-carpatin si oameni care tin la tine si abia asteapta sa le apari in prag, presimt ca asta e cel mai important pentru tine.Restu’ e funny si poti gasi si prin youtuburi..

    Una 12 aprilie 2010 9:46 Răspunde
  • cel putin unul din partile TT-ului de care spui e in linia intai de dimineata, de unde atata somn? as fi vrut eu :))

    un trecator 12 aprilie 2010 9:57 Răspunde
  • tzup si eu pt buna dimineata din linia a doua. 🙂 Uno, vezi si tu ce vad si eu la Vegetal INK??? ce mai prezenta muzicala pe frontul imbietor al simonei.

    La fitzele de care spuneti nu ma bag neam!

    poate caut o melodie faina care sa va (ma) trezeasca la ziua de luni? Cui ii place lunea?

    tania 12 aprilie 2010 11:00 Răspunde
  • Una, trecator, prin somnul meu inca netrezit, la auzul TT-urilor, iata unde m-am dus cu gandul:)

    deci iata cum arata un TT : un Audi TT 🙂

    http://www.e-transport.ro/_files/newscustom/audi-tt-s-by-mtm-FRONT.jpg

    🙂

    tania 12 aprilie 2010 11:03 Răspunde
  • lol
    mi-amintesc ca am avut porecla TT printre fostii mei colegi de la un job mai vechi, cand la o intalnire pe Valea Prahovei, unul dintre invitatii de-acolo cu care m-am tot intretinut pe la serile festive a insistat sa revin in Bucuresti nu cu grupul colegilor mei, ci cu el in masina lui personala care-l insotise la event-ul cu pricina: ) Si care era modelul de Audi de care ne-a spus Tania.
    Omul era OK, prospera in afacerile lui si se-ntamplase sa fie unul dintre clientii companiei la care prestam pe-atunci. Nu avea si nici nu cred ca a capatat intre timp, ca nu era genu’, fitze de meltean, era un tip celibatar convins, care avea chef sa traiasca in stilul propriu, si-si permitea asta.

    Una 12 aprilie 2010 11:15 Răspunde
  • Tania draga, sa raspund la intrebare: da, vad; )

    Una 12 aprilie 2010 11:16 Răspunde
  • deci de la porecla ta ni se trage noua, TT-urilor? 🙂 vad ca trecator nu zice nimic cu privire la aceasta titulatura (tot cu T! :), dar asta nu inseamna ca nu ador audi TT. este masina mea preferata. 🙂 macar din punctul asta de vedere suna bine. 🙂

    tania 12 aprilie 2010 11:24 Răspunde
  • Una buna împreuna, în varianta canadiana (prietenele stiu de ce):
    http://www.youtube.com/watch?v=yukrEhNG-Po&feature=related

    Vegetal Ink 12 aprilie 2010 12:06 Răspunde
  • : )
    trecatorul stii cum e: discret ca o boare si sensibil ca o floare: )))
    azi sunt full de rime
    si full de trebi, daca ma uit in jur si vad cate chestii amanate si curente se-ngramadesc peste mine asa de lunea..
    mi-amintesc de niste reviste de-acum cca zece ani, cand eram inca studenta si ma mai scufundam in pitorescul cate unei glossy magazine ce tot apareau in peisajul presei autohtone. Si unele invatau, printre alte povete despre cum sa fii o femme fatale sau sa-ti disciplinezi dupa caz buclele sau barbatul, si cum sa te organizezi intr-un birou cu multe post-it-uri si agenda incarcata.. Le gaseam si atunci banale ca sfaturi, dar poate umpleau bine paginile respective, acum,amintidu-mi-le, zambesc amintirilor si imi par povetele cu pricina de-a dreptu’ patetice..

    Una 12 aprilie 2010 12:26 Răspunde
  • atunci, scoate-le definitiv din cap , una draga 🙂

    all blacks 12 aprilie 2010 12:31 Răspunde
  • all blacks ma desprind greu din patetisme: )
    hai, trimiteti-ma la munca, as sta toata ziulica pe la voi prin curte.

    Una 12 aprilie 2010 12:35 Răspunde
  • Uno, nu stiu daca sunt pisica voastra, clasica, neagra.. Nici nu am mai scris, nici macar episodic, pentru ca nu cred in talentul meu scriitoricesc. Ieri mi-am facut curaj, in sfarsit, sa ma introduc si eu printre voi, desi va mai citeam din cand in cand, din gand in gand. Si tot ieri am disparut dupa primul mesaj, pentru ca am fost sa vad o bebita de cateva ore si sa raman in stare de prostie vegetala, minunandu-ma de acest miracol numit viata, numit maternitate. Nu am experimentat acest sentiment pe propria-mi piele, dar chiar si asa, momentul a fost emotionant pentru mine. Asadar, asta e motivul pentru care am disparut ieri subit.

    pisica neagra 12 aprilie 2010 12:35 Răspunde
  • Eu lucrez ceva si nu pot sa ma joc acum cu voi pe blog, dar revin spre seara, deocamdata va pup si stau cu ochii pe voi. 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 12:48 Răspunde
  • Una, treci imediat la munca ! :)))))

    un trecator 12 aprilie 2010 13:30 Răspunde
  • T-ule, tarziu: )
    Acum sunt in asa-numita eufemistica ”pauza de tigara”, dar ma uit dupa voi pe-aici, ca relatia mea cu tutunul e defuncta de niste luni bune.
    Pareti crancen implicati in diviziunea muncii, mai putin t-ul cu lalele manunchi, ce mai da pe-aici din alt+tab-uri: )

    Una 12 aprilie 2010 13:49 Răspunde
  • Buna Dimineata! Ce zarva pe aici.
    Cred ca vom avea o zi frumoasa, am primit si un soare astazi.

    Odille 12 aprilie 2010 14:00 Răspunde
  • Vegetal Ink 12 aprilie 2010 14:03 Răspunde
  • Nu aveam nevoie de teoriile doctorului Kneipp nici de emisiunile vocale ezoterice ale lui Oreste pt a simti pe epiderma efectele binefacatoare ale H2O. Pana la spa, mai e doar un pas, grafic, pe care-l puteti face cu acest hidromasaj :
    http://www.youtube.com/watch?v=1QngeN-5wGQ

    Vegetal Ink 12 aprilie 2010 14:03 Răspunde
  • Vegetal Ink 12 aprilie 2010 14:09 Răspunde
  • …”imi doresc o iubire care vine atunci cand o chem. Sa-i zic “Apporte!” si ea sa-mi aduca fericirea si sa mi-o aseze in brate, dand din coada. Nu mai am alte pretentii.”

    Simona, ceea ce-ti doresti tu nu exista, chiar daca Alice l-a intalnit pe Paul.
    In esenta este o utopie. Nu putem pretinde „sa vina iubirea, sa ne aduca fericirea si sa ne-o aseze in brate, dand din coada.” Printre altele, am coborat pe Pamant si pentru a lupta pentru fericire. Trebuie cucerita zilnic prin gesturi mici, dar constiente. Este nevoie de concentrare, de perseverenta si de atentie. De exemplu, sa nu ne permitem sa ne enervam atunci cand fara nici un motiv vanzatoarea de la paine se uita urat la noi, sa nu ne iesim din minti cand suntem striviti in mijloacele de transport, sa nu ne pierdem echilibrul emotional atunci cand un functionar ne demonstreaza cat este de mitocan…N-o sa apara niciodata cineva dispus sa ne puna iubirea si fericirea in poala. Le vom intalni atunci cand vom fi iubire si fericire, atunci cand vom emana constant sentimente inalte, armonioase, suave, profunde. Suntem magneti. Atragem ceea ce suntem. Nimeni nu ne va face cadou iubirea si fericirea dupa care tanjim. Si in orice caz, iubirea unui muritor este doar o copie palida si fragila a iubirii divine, care ne insoteste in permanenta dar de care, din lene si ignoranta, nu vrem sa devenim constienti. Pe deasupra, atunci cand vom atinge starea asta sublima ne vom gasi linistea sufleteasca si ne vom simti minunat, singuri sau insotiti, in orice coltisor al planetei, in SUA, Mongolia, Congo sau Australia.

    Alma 12 aprilie 2010 14:11 Răspunde
  • Vegetal Ink 12 aprilie 2010 14:11 Răspunde
  • Vegetal Ink, vazand clipul tau nu imi vine in gand decat sa iti fredonez in soapta „padure, padure nebuna…”. O stii?

    calina 12 aprilie 2010 14:54 Răspunde
  • Omuldelamunte 12 aprilie 2010 15:29 Răspunde
  • Alma, pana la iubirea divina nu e char asa rau sa gusti si din cea pamanteana, care te poate invata la fel multe lucruri si ea. Doar ca, daca D-zeu te iubeste neconditionat si permanent, e mai greu sa gasesti reciprocitatea si permanenta in celalalt tip de dragoste.

    Dar ce spor aveti la postat youtuburi – imi aminteste de o perioada des blamata cand se practica exact acelasi lucru, insa de catre alte persoane.

    Justine 12 aprilie 2010 15:30 Răspunde
  • Pentru noi, cei din Canada, este minunat. Ne trezim de dimineata, in plina si placuta conversatie, cu muzica si glume. Multumim!

    Odille 12 aprilie 2010 15:46 Răspunde
  • Alma, cred ca esti rea si cu Simona si cu Alice. Adica ce vrei sa sugerezi? ca Paul e pentru Alice un fel de…”apporte!”??? Te-ai gandi vreodata ca poate Simona a fost atat de dezamagita de acest mod de a iubi, specific barbatilor (isi declara iubirea vesnica abia cand te vad plecand sau cand te ajung din urma la primul semafor), incat singura iubire, neconditionata si impartasita, pe care o mai asteapta acum, in suferinta fiind, este cea a unui patruped? Poate ca oamenii au dezamagit-o intr-atat, incat a descoperit ca doar necuvantatoarele iti pot oferi mai multa iubire decat primesc. Uneori ne place sa ne complicam singuri viata si sa citim printre randuri acolo unde nu ar trebui. Oricum, tot imi sustin ideea ca ai fost rea cu ambele.
    Semnat: o pisica (blanda, care zgarie rau daca e calcata pe coada)

    pisica neagra 12 aprilie 2010 15:47 Răspunde
  • oops !

    un trecator 12 aprilie 2010 15:49 Răspunde
  • „suntem magneti. Atragem ceea ce suntem” Atunci, cum iti explici, Alma, ca oferind iubire primim in schimb palme? Uneori chiar la propriu, nu doar la figurat? Cum sa cuceresti un mitocan prin gesturi mici, zilnice, constiente?Cand tot atat de zilnic si constient ne sunt batjocorite sentimentele? In asemenea conditii orice iubire, oricat de mare ar fi, iti garantez ca, zilnic, incet si constient, VA MURI.

    pisica neagra 12 aprilie 2010 15:52 Răspunde
  • Buna dimineata dragii mei.
    Am inceput prin a trage cu ochiul la voi in loc sa pornesc outlookul( adica uitatul pe afara ) ca sa incep dimineata bine.
    Am ras deja destul de la iutubele voastre; multumesc pentru ridicarea moralului luni dimineata.
    Am luat aminte cum e cu canadienii… sincera sa fiu inca n-am intalnit vre-unul cu asa dinti… ortodentia e cam obligatorie pe aici prin ograda asta.
    Odille iti multumesc pentru soarele trimis si la vest de toronto
    Una, pentru fite si penrtu voi trebuie sa fac cumva sa vin… macar sa va VAD

    Tineti-mi pumnii azi se prezinta noul sef…. a fost investit sef peste noi ( eu banuiesc ca nu mai facea fata la el in departament dar va povestesc mai tarziu)

    Spor la scris

    CristinaC 12 aprilie 2010 15:54 Răspunde
  • Dar de ce sa cuceresti un mitocan?!???! In definitiv, daca vezi si vezi ca un om te trateaza mizerabil – iar tu stai si accepti acest comportament – nu se poate spune, pana la urma, ca esti si tu de vina ta ca ii validezi acest comportament?!? Daca oferi iubire si primesti palme si, in loc s-o rupi la fuga, mai astepti o runda de palme, pai asta-i masochism, nu iubire fata de celalalt, nici macar iubire fata de tine!

    Justine 12 aprilie 2010 15:57 Răspunde
  • si de ce Alma n-o sa apara niciodata cineva care sa ne puna fericirea in poala???
    si daca o fi asa, si n-o sa apara… putem macar sa visam ?
    am coborit pe Pamint sa visam, sa ne hranim sperantele… sa incercam sa facem visele realitate…
    dupa cautari, incercari, lupte … de gasi fericirea, de a te simti „implinit”… unele reusite, altele mai putin reusite, altele (majoritatea?) neuresite, de ce n-ar fi buna atitudinea: „am facut destul, ia sa mai puna umarul si soarta sau timpul ca merit si eu o pauza”

    iana 12 aprilie 2010 16:07 Răspunde
  • Am folosit cuvantul „mitocan’ in contextul folosit de Alma, care ne indeamna sa nu ne pierdem cumpatul cand ccineva de demonstreaza cat e de mitocan, sa ne uitam la noi, ca de fapt, atragem ceea ce suntem, ca daca daruim iubire primim iubire. Atunci? Cum explici faptul ca abia cand nu mai avem de oferit iubire ni se raspunde (aparent si momentan) cu iubirea pe care ne-am tot straduit sa o mentinem si sa o cucerim zilnic? Poate ca a fost cam dur cuvantul „mitocan”, dar nici nu cred ca poate fi numita altfel o persoana care e un fel de vampir sentimental, care se hraneste cu iubirea altuia si ofera in schim NIMIC. Scuze daca am zgariat retina cuiva cu vorbele mele.

    pisica neagra 12 aprilie 2010 16:08 Răspunde
  • „In definitiv, daca vezi si vezi ca un om te trateaza mizerabil …” deci accepti fptul si ideea ca daca iubesti acorzi circumstante atenuante persoanei iubite, indiferent de comportamentul acesteia.
    Gata, promit sa ma opresc, nu mai miaun pe ziua de azi.

    pisica neagra 12 aprilie 2010 16:10 Răspunde
  • lol, io nu ma simt zgariabila nici pe retina, nici prin alte zone mai sensibile.

    vad ca T-ul deja s-a pozitionat in oops-uri ample, ce pui de lele-mi esti: ))))
    CristinaC, tin pumnii, sa nu fie noul tau sef vreun fitzos de multinationala care se crede ombilic al cosmicului pedepsit la un teluric neemancipat si fragil in timp/spatiu..
    Justino, perfect de acord si cu link-urile si cu fuga de mitocani despre care spui; mai bine niste iutub sincer in vena, decat experiment de viata reala cu un tip din categoria celor de care zici; intamplator am o amica frumoasa si cu ceva scoala, dar obsedata de singuratati nepansabile, asa ca-si ia de vreo 5 ani suturi din toate directiile, de la unul si acelasi obosit individ cu psihic agonizant si patologica oboseala de viata pe bigudiu..
    Io spun asa: Alma are opiniile si crezurile ei si poate se bazeaza pe ceva scriindu-le aici, nu vreau sa ma pozitionez in nicio tabara, dar stiu ca oamenii sunt liberi in parerile lor pe diverse subiecte; iar asta e o tema serioasa cu iubirea, venirea, plecarea, magnetizarea.. Stiu ca pare ca iau in deradere, dar nici nu ma gandesc sa fac asta,pur si simplu gandesc astfel: ca suntem liberi sa ne exprimam pe un topic cu sau fara argument fatis , riscul de a fi impotriva parerii generale existand mereu.

    Una 12 aprilie 2010 16:26 Răspunde
  • Pisico brunette, io spun sa continui cu mieunatul, abia ce ne antrenam si (unii dintre ) noi cu tine: )

    Una 12 aprilie 2010 16:28 Răspunde
  • sigur ca oferi circumstante atenunate unei persoane pe care o iubesti, si sigur ca exista si vampiri, si oameni nerecunoscatori, si, din pacate, viata poate fi atat de nedreapta! si nu ma refer doar la micile probleme sentimentale care sunt, pana la urma, ca niste fire de praf in toata panza asta de paianjen in care ne-a invaluit viata. iar daca teoretic trebuie sa lupti pentru o fericire cucerita pas cu pas, eu pot sa inteleg oboseala care vine dupa aceasta lupta perpetua si dorinta de ‘aporte’ – pentru ca la unii s-a putut sa vina iubirea vietii lor peste ei fara ca ei sa miste un deget, dar la altii nu se poate, altii au o programare permanenta la lupta marunta de zi cu zi, trebuie sa emani sentimente suave si nu mai stiu ce, sa fii una cu iubirea divina, etc, ei bine, vine un moment in care nu mai chef sa faci nimic pentru nimic, pentru ca oricum faci degeaba, si, desigur, acum chiar ca bat campii…

    Justine 12 aprilie 2010 16:33 Răspunde
  • Una, oops ca s-a schimbat brusc macazul dintr-o data, si ca, de dimineata alerg de colo-colo fara prea mari sanse de pauza. pana acum, cand s-a mai calmat putin ziua. si nu ma las pana nu imi bag si eu coada la faza cu magnetul, ca vaz ca de-acolo s-au incins spiritele. si cu ajutorul lui ctrl+c si din nou +v, “suntem magneti. Atragem ceea ce suntem”, va intreb si eu. da’ daca dintr-o eroare ati nimerit gresit polaritatea? :))

    un trecator 12 aprilie 2010 16:37 Răspunde
  • trecatorul se fereste de polaritatea isterica – nu stie ca asta e una de baza la femei, doar aparent ne purtam normal 🙂

    Justine 12 aprilie 2010 16:45 Răspunde
  • Pisicute si ne-pisicute, din sutele de mariaje pe care le-am vazut in jurul meu, cred ca se aplica mai mult o lege a compensatiei in defavoarea celor buni.
    Am vazut mariaje deosebit de armonioase, este adevarat putine, insa iti este drag sa fii in preajma acestor cupluri.
    Am vazut, insa si mariaje unde partenerii erau opusi. Oameni buni, generosi sufleteste atrageau pe cei mai mari egoisti. Oameni sinceri atrageau pe cei mai sofisticati Baroni Munchausen. Am vazut mai multe mariaje de acest fel decit armonioase.

    Sa dorim sa fim in prima categorie.

    Odille 12 aprilie 2010 16:53 Răspunde
  • ..daca nimerim polaritatea gresita o sa ne prindem relativ repede, ca nu-i greu sa dai in gropi o data ce te-ai prins in hora.
    Problema, din punctul meu de vedere este daca stim/ vrem sa ne luam la timp talpasita dintr-un astfel de film. Pentru ca pare simplu, iar la sfaturi se pricep multi, ca si la idei directe si dusuri reci, dar fata-n fata cu o astfel de chestiune ce faci?!
    Plangi si/sau te incapatanezi in ramanere sperand intr-o schimbare, gasind scuze si explicatiuni pentru orice aberatie de-acolo, sau spui ce e-n capul tau si cauti din ochi trotineta, pentru parasirea lui ”xanadu” cat mai ai timp si nu s-a intins flacara prea mult pe viata ta..

    Una 12 aprilie 2010 16:58 Răspunde
  • dupa cum spune vorba aia din batrani (cre’ca tot de la faza cu magnetul ni se trage, numai ca pe vremea aia nu-i stiau a spune pe nume) „de ce ti-e frica, de aia nu scapi”, nu caut sa ma feresc in mod deosebit de etapa isterica. mai degraba accept posibilitatea ca ea sa se manifeste. cum ma manifest eu in astfel de situatii, depinde de la caz la caz, dar in cazul asta de fata, nu va vad eu isterice. cel putin nu aici. doar o umbra de patima din partea pisicii, parca. stiind ca pana la urma se regleaza presiunea aici, nu ma ingrijorez deloc in privinta asta, asa ca am sa astept plin de interes reactia Cristinei dupa intalnirea anuntata. sper doar sa nu fie din categoria celor ce nu pot fi exprimate in public :)))

    un trecator 12 aprilie 2010 16:58 Răspunde
  • Odille, din pacate si eu am intalnit mai multe exemple din a doua categorie spusa de tine.
    Si ma-ntreb acum, asaa, aproape retoric, de ceva vreme, care-o fi explicatia pentru atatea cupluri de romani care pleaca in Canada, deci cu predilectie tara asta, si ajunse acolo, in cativa ani destul de multe se despart; ca e divort sau separare nu mai conteaza termenul, ideea este ca nu mai POT(vor!?) sa ramana impreuna. Am si amici, dar si destule cunostinte, si cunostinte ai altor amici care au patit asta ..
    Eu sper ca sunt eu mai ghinionista avand astfel de informatii si majoritatea sunt cei care au viata buna acolo, dar am zis sa va intreb si pe voi, doamnele care sunt de ceva vreme stabilite in tara cu pricina, sa ma linistiti ca pur si simplu mi se pare mie ca ceva nu e-n regula: )
    Recunosc, demersul meu e copilaros in ce tocmai am formulat in mesajul asta, dar stiti ca-s o extroverta si cand am ceva de intrebat /aflat, cer pareri si nu ma dau in laturi sa insist, nici cu riscul banuit ca voi starni surasuri jenate sau ironice.

    Una 12 aprilie 2010 17:06 Răspunde
  • si eu cunosc cupluri care s-au despartit in Canada, de regula el se intoarce in tara, ea prospera (?) mai departe acolo. probabil ca la greu multe cupluri cedeaza. sau, din cauza transmutarii intr-o alta lume, descopera cu uimire ca, de fapt, nu prea au multe lucruri in comun.

    Justine 12 aprilie 2010 17:12 Răspunde
  • Una, Justine, stresul emigrarii este mare. Majoritatea trebuie sa intre in domenii noi de munca decit ceea ce faceau in Romania. Atunci cind mariajul nu este solid si daca mai erau ceva crapaturi in el, se produce ruptura.
    Divortul, aici, cred ca este mai simplu decit in Romania. Se imparte totul in doua, fara nici o alta discutie, decit daca ai avut un pre-nuptial agreement.

    Odille 12 aprilie 2010 17:17 Răspunde
  • Una, parerea mea…
    cind o iei de la capat, intr-o alta tara, intr-un alt mediu, la asa o departare… pe un teren – cel putin la inceput – alunecos, incep crrizele. Dar crize… nu d-alea de „de ce n-ai dus gunoiul?” sau „cine spala masina”. Nervii sint intinsi la maxim, moralul e la 2-3 metri sub nivelul marii… incep sa apara reprosurile, apoi izbucnesc intrebarile (fara rost) cine a avut ideea plecarii, cine ne-a bagat in r…. asta. Uite de ce ajungi la separare si la divort.
    Sincer, daca nu as fi avut un green-card conditional pe doi ani de zile, divortam in primele 6 luni. si motivele sint exact cele enumerate.

    iana 12 aprilie 2010 17:20 Răspunde
  • As vrea sa mai adaug un lucru, dar nu as vrea sa supar pe nimeni. Femeile sunt mult mai maleabile decit barbatii. Daca vad ca nu pot sa-si gaseasca job in meseria lor, aplica pt alte joburi, fac cursuri, pina la urma gasesc ceva de inceput.
    Barbatii vor sa fie ce au fost in Romania. Trec citiva ani pina isi dau seama ca nu se poate sa vii si sa fii sef aici, imediat ce ai sosit. In timpul asta sunt mari discutii intre parteneri. Sotul se simte umilit, neimplinit.
    Nu vreau sa generalizez. Adevarul este ca nu este usor, mai ales la inceput.

    Daca esti mecanic, matriter, sau o alta meserie de acest gen, atunci gasesti ceva similar. Problema este pentru arhitecti, economisti, contabili, medici veterinari, etc.

    Odille 12 aprilie 2010 17:23 Răspunde
  • C, nu stiu cantecul.
    Raman in domeniul padure, vis, apa, sanatate si legaturi primejdioase.
    Adaug si gesturi tandre dar esentiale pt a reusi in dragoste si viata :
    HEALTH – “We Are Water”
    http://www.youtube.com/watch?v=toG4bHjPLEU

    Vegetal Ink 12 aprilie 2010 17:51 Răspunde
  • Am certitudinea absoluta ca Simona, de undeva din partea spirituala si divina a fiintei ei, va intelege perfect despre ce este vorba, va surprinde detaliile si nu va face interpretari care n-au legatura cu esenta comentariului postat mai sus. Este complicat, dar nu imposibil, sa ne ridicam peste nivelul eului, care confunda nuantele si formele si crede ca o sfoara aflata in mijlocul drumului este un sarpe amenintator, gata sa ne muste.

    Alma 12 aprilie 2010 18:08 Răspunde
  • @Odille – M-ai delogificat, mi-ai răsturnat valorile pe care le pagodasem ani buni !
    Continuând, tu sfătuieşti femeia română să ia un sculer-matriţer, să-l ducă la Canada şi să-i dea drumul din curte, fără nicio grijă că se va inadapta la muncă şi stres.
    Noi creativii, cititori de cărţi, învăţaţii ţării, ce facem? Lăsăm fetele noastre frumoase în plata sculerilor-matriţerilor şi noi rămânem singuri, între noi?
    Crudă soartă ne povăţuieşti să ducem! Cine să ne mai înjure la intersecţii?

    Omuldelamunte 12 aprilie 2010 18:12 Răspunde
  • Odille sunt de acord cu tine si revin la ce am mai spus, trebuie sa stii de ce emigrezi si cand iti este foarte greu sa iti amintesti. Daca ai putere sa treci peste greul inceputului relatia se intareste si devine chiar mai frumoasa cu vremea.
    Ai dreptatea femeile sunt mai flexibile. Egoul la barbati e mai puternic (scuze).
    Eu mi-am schimbat meseria si ma bucur… sotul meu face acelasi lucru pe care il facea in Romania. Nu a fost usor dar eu am ajuns la concluzia ca in tara asta” daca vrei, poti”

    CristinaC 12 aprilie 2010 18:14 Răspunde
  • Pentru fumători.Eu m-am lăsat. Doar visez că fumez, dar tot aşa o visez şi pe Charlize Theron şi nu-mi face rău…

    http://www.youtube.com/watch?v=ssD6lpTDydk

    Omuldelamunte 12 aprilie 2010 18:34 Răspunde
  • Omule, si tu?
    eu m-am lasat de aproape 3 ani…dar visez macar o data pe luna ca fumez.. si e asa de bineee. Ba chiar am descoperit ca pot „prelungi” visele acestea. 🙂

    iana 12 aprilie 2010 18:41 Răspunde
  • bravo voua celor care v-ati lasat… eu am rezistat 5 ani si pe urma am venit in Ro cu o coazie forate trista… m-am reapucat din pacate.

    CristinaC 12 aprilie 2010 18:46 Răspunde
  • ocazie… vre-un doctor pe aici? cred ca sunt dislexica

    CristinaC 12 aprilie 2010 18:48 Răspunde
  • omuldelamunte, nu am privit lucrurile din perspectiva asta, pina acum, dar probabil ca pentru Canada, matriterii ar fi soti ideali , iar daca ar scrie si un pic de poezie si ar si cinta cite un cintecel, in timpul liber, nu ar avea pereche in lume. Timpul liber ar putea fi numai Duminica pt ca Simbata ar lucra over-time ca sa acopere cheltuielile, rochite, etc.

    Ceilalti, ne-matriterii, probabil ca vor trebui sa stea in Romania si sa scrie pe bloguri.
    (Pentru cine nu ma cunoaste, glumesc!)

    Odille 12 aprilie 2010 18:49 Răspunde
  • dintre multele perechi imperecheate in Romania si venite impreuna in Olanda, majoritatea s-au desperecheat aici…au rezistat doar cei veniti cu copii, sau care au facut intre timp copii…celalte cupluri si-au pierdut cuplajul. si sincer m-am gindit si eu ca ar putea fi un fel de sindrom si m-am intrebat cu tristete (mai ales ca si eu ingros rindurile), daca exista vreun numitor comun…
    trebuie sa mentionez ca ma refer la o categorie socio-profesionala poate un pic mai aparte, majoriatatea celor la care ma refer am venit ca studenti si am ramas pentru doctorate si apoi diverse joburi…unul din aspecte este deci virsta frageda la care cuplurile s-au format si au plecat sa infrunte lumea, lasind in urma (printre multe altele) intelepciunea parintilor si prienilor care, uneori mai pot dezamorsa niste conflicte. un alt aspect este acela al mentalitatii romanesti privind relatia barbat/femeie si indatoririle in cuplu; desi pe pozitii egale din punctul de vdere al studiilor si al cistigului material, in jurisdictia femeii romance raman inca majoritatea indatoririlor casnice (cumparaturi, mincare, curatenie…copii-daca ai…) in timp ce barbatul are tot dreptul sa se relaxeze seara cu telecomanda si berea la purtator. comunicarea ramine undeva in raftul cu carti, suntem prea obositi sa ne mai ocupam de prostii din astea, prea stresati de viata de zi cu zi, de grija actelor, de gasitul unei locuinte satisfacatoare, de gasitul unei slujbe, de economisit niste bani, de integrat…. si uite asa se maresc distanta si tacerea… si mai contribuie si mediul inconjurator, femeile nascute si crescute aici, care, desi nu lucreaza full-time (mai ales daca au copii) au timp pentru ele, pentru iesit in oras cu prietenele, pentru multe…si incepem sa visam la cai verzi pe pereti, nu?!

    Dea Valma 12 aprilie 2010 18:54 Răspunde
  • Vila lui Căşuneanu, care locuieşte acum într-o cameră cu gratii la ieşire.Este de vânzare. Preţul de cost a fost de 12 mil. Euro şi se vinde tot cu atât, luându-se în calcul uzura proprietarului.
    Melodia este superbă. Tot o caut în MP3 şi nu dau de ea.

    http://www.youtube.com/watch?v=xp-u8hVtT18

    Omuldelamunte 12 aprilie 2010 18:55 Răspunde
  • Omule, cauta si tu in barul lui Buddha melodia „Secret Love”, pentru orice format.

    un trecator 12 aprilie 2010 19:04 Răspunde
  • Una, cultura noastra si a canadienilor este asa de diferita. Barbatii canadieni participa la activitatile domestice. Insa aici femeile canadiene nu gatesc ca romincele.
    Cuplurile de romini sunt precum perechile de ratza-ratzoi, adica tot timpul impreuna. Barbatii canadieni se intilnesc intre ei, participa la tot felul de sporturi, iar femeile se intilnesc cu prietene, merg la cluburi (?), joaca bingo.
    Am impresia ca noi, rominii, nu ne lasam destul aer de respirat. Nu ne dezvoltam fiecare ca individ, suntem un fel de accesoriu al celuilalt si la un moment dat obosim.

    Odille 12 aprilie 2010 19:06 Răspunde
  • Adica voi nu iesiti fara soti si ei nu ies fara voi???
    eu as lua-o raznaaaa… cum sa stau dupa el tot timpul si cum sa se tina dupa coada mea tot timpul??? cum ar fi sa apara la o cafea cu fetele sau cum ar fi sa ma duc la gym printre barbati si el sa vina la aerobic sau la dans latin hahahahaha ….

    iana 12 aprilie 2010 19:17 Răspunde
  • odille, agreez stilul canadian dar jinduiesc si dupa cel gen ratza-ratzoi. 🙂 Genul asta nu inseamna musai ca nu ai aer de respirat. De pilda, ma impresioneaza teribil imaginea unui cuplu in varsta, care se tine iubaretz de mana sau de…cot, ce sa mai spun de un ratzoi si o ratza sarutandu-se in vazul tuturor sau stand, pur si simplu, lipiti unul de celalalt la un film sau, sau sau……repet, agreez si stilul canadian, atunci cand este cazul. e benefic, e tot viata de familie, face parte tot din vaita de cuplu. Zic…

    tania 12 aprilie 2010 19:23 Răspunde
  • iana, nu o lua chiar asa… mergem si noi singure … la alimentara la piata, la gim dar nici ei nu prea merg fara noi ( cazul meu) dacat la Best Buy sau alt computer shop… recunsosc ca la Home Depot ne care cu ei!

    Odille trebuie sa ne intalnim numai noi doua!

    CristinaC 12 aprilie 2010 19:27 Răspunde
  • @Trecător- Cruţă-mi timpul rogu-te şi dă-mi măcar linkul Barului lui Buddha. Am citit până acum biografia lui Raymond Vişan şi istoria restaurantelor sale, dar link-ul despre care bănuiesc că dă MP treiuri mai am de săpat.

    Omuldelamunte 12 aprilie 2010 19:36 Răspunde
  • @Trecător- Sunt atâtea „Secret love” pe isoHunt torrent şi trebuie să le descarci pe toate ca să vezi care-i aia care-ţi place. Secret love cu cine?

    Omuldelamunte 12 aprilie 2010 20:11 Răspunde
  • din ce stiu eu nu e cea de pe discul 3, daca mai ai putina rabdare pot sa-ti spun cu exactitate si care anume este.

    un trecator 12 aprilie 2010 20:17 Răspunde
  • Este exact aceea trimisă de tine pe blogul meu. Eşti o fonotecă umblătoare. Mulţumesc mult.

    Omuldelamunte 12 aprilie 2010 20:22 Răspunde
  • secret love cu nicos.

    tania 12 aprilie 2010 20:31 Răspunde
  • Tania, TT-ul meu venea de la un pistol, nicidecum de la Audi, acum ca te-am vazut prezenta :))

    un trecator 12 aprilie 2010 20:44 Răspunde
  • cred ca sunt in urma cu mp3-urile, omuledelamunte.

    dar pe aici gasesti sigur ce vrei.

    http://www.bomb-mp3.com/download.php?mp3_id=5124941&title=Secret+love+nicos-

    tania 12 aprilie 2010 20:45 Răspunde
  • Trecator, zic sa facem schimb atunci. 🙂 dau un Audi TT pe un pistol TT. 🙂 🙂

    tania 12 aprilie 2010 20:51 Răspunde
  • pai vad ca deja ai dat cu bomba, ce nevoie mai ai de pistol? 🙂 🙂

    un trecator 12 aprilie 2010 20:54 Răspunde
  • Omule, Tania a zis bine, e cea cu nicos si e pe vol3 discul 1.

    un trecator 12 aprilie 2010 21:08 Răspunde
  • Alma, Una, Justine, dragilor, cred ca eu am fost derutanta si confuza, atunci cand spuneam ca vreau o iubire care sa vina atunci cand o chem, am abstractizat prea mult si-a iesit ceva caraghios, imi cer scuze. Fiindca nu ma refeream la orice iubire, in general, ci voiam sa spun ca m-am saturat ca barbatul pe care il iubesc la un moment dat sa inceapa sa ma vrea cu disperare abia dupa ce eu incetez sa-l iubesc. Si voiam o iubire care sa vina la timp, adica sa ne corelam atratia. Nu ma gandeam la a gasi sau nu iubirea in general… Imi pare rau ca v-am derutat un pic, a fost fara voie… Revin imediat 🙂

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 21:30 Răspunde
  • Tania, si eu fac parte din cultura ratzusca-ratzoi, insa sunt atitea cupluri unde simti ca poti taia tensiunea cu cutitul si care cred ca ar beneficia de un gura de aer.
    Vorbesc de o seara in care sa joace carti, sau o cafea si o ora de stat de vorba cu o prietena. La noi nu se aplica bingo, cluburi, etc.

    Odille 12 aprilie 2010 22:29 Răspunde
  • Cristina C, va trebui sa ne intilnim la o prajitura.

    Odille 12 aprilie 2010 22:31 Răspunde
  • omuldelamunte, cum se poate, iti lipseste din colectie o melodie??? Noroc cu un trecator.

    Odille 12 aprilie 2010 22:32 Răspunde
  • Dupa atitia ani si tot nu inteleg cum de nu am vazut cupluri anglo-saxone care sa aiba argumente in spatii publice. Cei care se cearta sunt in general romini.
    Va imaginati ca anglo-saxonii apartin la toate clasele sociale. M agindesc ca sau se cearta inca de acasa, sau au alt gen de a argumenta.
    Poate Cristina C va confirma?

    Odille 12 aprilie 2010 22:35 Răspunde
  • Iana, foarte haioasa disperarea ta… 🙂
    Ce-i drept, cand pui problema asa, pare exasperant sa vezi perechi-perechi pretutindeni, insa exista si cazuri de luni de miere extinse, de alte soiuri de motive pentru care partenerii se insotesc reciproc in cele mai stupide circumstante.
    Am mai auzit, la multi, explicatia careia nu indraznesti sa i te opui tu, muritor de rand, care nu stii ce-i dragostea: „Il iau cu mine peste tot si nu ma duc singura nicaieri, fiindca nici mie nu mi-ar conveni sa se duca el singur undeva si sa nu ma ia cu el”.
    Si asa, pe principiul supravegherii si al reciprocitatii in exclusivitatea de cuplu, se ajunge la structurile astea mobile pluriumane, practic cuplul devine o entitate bicefala, o combinatie prinsa cu suruburi bune, ca un tandem, ca o motocicleta cu atas.
    Nu suntem noi in masura sa decidem, insa, daca e bine sau nu, presupun ca e bine, teoretic la inceput tindem sa sufocam, sa iubim intens, „total”, sa fim sufocati. Iar pofta de agenda individuala apare mult mai tarziu (si, din nefericire, pe unul il apuca o criza de independenta si de libertate inaintea celuilalt…). 🙂
    Si uite-asa ajungem iar la contratimp.

    Simona Catrina 12 aprilie 2010 22:39 Răspunde
  • Simona,
    eu nu decid daca e bine sau nu. eu spun doar de mine. n-as suporta pur si simplu. Cum mi-ar sta mie sa ma duc in fiecare seara de joi la club la judo cu sotul meu? sa stau sa il pazesc acolo, apoi sa ma duc cu baietii la o bere sau la cina? cum m-as simti eu? cum s-ar simti el?

    timpul acela de joi seara e timpul meu. nu bate nimeni la usa de la baie: „ce faci dom’ne acolo?” si cind ies cu masca pe fata: aoolleeeooo ce e aia? nu ma intreaba nimeni unde am ajuns cu cartea, ce impresie am de nu stiu ce intimplare din carte, sau din film … joi seara e de „respirat”… 🙂 si sint absolut sigura ca duminica dimineata – cind am eu clasa de aerobic si apoi cafeaua cu fetele, el „respira” la fel ca mine joia.

    iana 12 aprilie 2010 22:52 Răspunde
  • Odille… s-a facut. Repara sotul cuptorul de la aragazul meu si facprajitura cu visine!
    Nici eu nu stiu unde se cearta anglo-saxonii…n-am vazut si n-am auzit inca nici o pereche facand asta… numai vezi ca s-au despartit… fiindca nu se potriveau. Ma intreb ce anume fac impreuna…
    Colega mea are o schema si stie cand e randul ei sa pregateasca cina si cand e a sotului… o dat ape an merg o saptamana impreuna undeva .. de obicei camping si in rest tot timpul liber este petrecut separat el cu baietii ea cu fetele… Si eu sunt tot pe modelul ratzusca-ratzoi… ca asa e la noi la romani!

    CristinaC 12 aprilie 2010 23:22 Răspunde
  • dar la mall? sau la shopping pentru voi ? merg si ei cu voi? daca da, eu ma duc acasa si fac revolutie (sa iau un steag sa-l gauresc, sa fiu pregatita).
    eu daca il iau pe Gelu cu mine la mall divortam… clar! el daca sta mai mult de 15 minute in mall e bolnav. nici n-are nevoie de mai mult. Ii trebuie o camasha, se duce direct la rafuri de camashi, gaseste numarul lui, plateste si pleaca.

    iana 13 aprilie 2010 0:04 Răspunde
  • @CristinaC- Nu te întreba ce fac anglo-saxonii împreună, pentru că vedem şi în filme. Se iubesc cu patimă şi se despart tot aşa. Filmele în care rămân până la adânci bătrâneţe iau Oscarul.
    De ce ea este răţuşcă şi el răţoi? Un apelativ mai frumos pentru el nu se poate,vă rog!?
    Parcă-parcă ne-am încadra la vulturi mai degrabă. Un răţoi este sculer-matriţerul care recită poeme şi cântă la harpă duminica, pe răcoare.

    Omuldelamunte 13 aprilie 2010 0:31 Răspunde
  • ea ratzushca si el ratzushc? 🙂

    iana 13 aprilie 2010 0:37 Răspunde
  • ea ratzuscha si el mac-mac? 🙂

    tania 13 aprilie 2010 0:48 Răspunde
  • Ratzustele si partenerii lor sunt perechi pe viata. Nu stiu cum sunt vulturitele si vulturii.

    Sunt sigura ca daca i-ai vedea pe acesti ratzushci, i-ai indragi. Au un capsor verde inchis ca o catifea, cu putin argintiu , iar penele sunt o combinatie de nuante de bej si maroniu.
    Mie imi plac pt ca fiecare ratzushc se tine tot timpul dupa ratzusca lui si o apara.

    Odille 13 aprilie 2010 0:54 Răspunde
  • tania, am crezut ca si tu si un trecator deja sunteti la nani. V-am dus lipsa.

    Odille 13 aprilie 2010 1:04 Răspunde
  • un trecator si omuldelamunte,
    chiar asa de tare v-a deranjat „sculer-matriterul”? nu-mi vine sa cred..

    iana 13 aprilie 2010 1:08 Răspunde
  • @Odille- Drept grăieşti despre vulturi. Mai scapă câteodată şi la găini, dar numai pentru a aduce papa la cuib. Vulturul trăieşte până ajunge pleşuv, dar răţoiul se bucură de viaţă doar câţiva anişori.
    Tu-mi descrii răţoiul canadian, de parcă nu l-aş fi văzut în carne şi pene…
    Da,da, o apără de ceilalţi răţoi, protejându-şi de fapt exclusivitatea lui, ca singurul răţoi care face cercuri concentrice în jurul ei, pe lacul cu nuferi.
    Luna a intrat în nori şi o broscuţă cântă de somn uşor. Romantic de pici!

    Omuldelamunte 13 aprilie 2010 1:32 Răspunde
  • omuldelamunte, se pare ca romantismul meu nu este pe placul tau. Scuza-ma.

    Odille 13 aprilie 2010 1:35 Răspunde
  • Suntem penibili sa argumentam despre ratzuste, ratzoi si vulturi. Dar fiecare isi alege ce razboi vrea sa poarte.

    Odille 13 aprilie 2010 1:40 Răspunde
  • @Odille- Dacă tu glumeşti eu n-am voie? Nu te atac pe tine,doar fabulam pe tema raţelor.
    Nu mă lua în serios!

    Omuldelamunte 13 aprilie 2010 1:49 Răspunde
  • Bine… sa le spunem albatrosi… „cate doi mor alabatrosii”… si am uitata cine a spus asta in ce poezie…
    omule… imi inchipui si eu ce fac dar n-am vrut sa spun.

    iana draga mea nu face revolutie ca nu ai de ce.
    Nu, la mall nu vine cu mine si nici la shoping. Sotul meu nu cred ca stie in ce magazine se cumpara hainele… eu i le cumpar si pe ale lui caci el nu stie nici ce masura poarta… din cand in cand in drum prin sua oprim pe la vre-un mal unde mai reusesc sa il aduc pe la magazine de pantofi… aici nu prea risc. In Canada cumpar si pantofi… daca nu i se potrivesac duc inapoi la magazin. Cand mai trebuie oprit pentru lapte si paine si suntem impreuna ma asteapta in masina si doarme in parcare. ( sa nu ma spuneti) Baietii mei vin cu mine shoping cateodata pentru ca stiu ca daca mergem impreuna plateste mama….

    CristinaC 13 aprilie 2010 3:19 Răspunde
  • Ce ma topesc aici de ras cu ratuste, ratuscute si alte cele.
    Cristina C vin si eu la o prajitura cu visineeeeeeee, dar cu ratoii mei cu tot ca noi inca suntem la faza ratusca mama, ratuscul tati si ratuscumutul junior…no ca am mai inventat un nume de pasare::)))))) Sunteti simpatici tare, eu citesc noapte de noapte pe acilea si cand incept sa apas tastele si ochii mi se inchid, asa ca nu prea mai apuc la scris; dar imi face asa bine sa citesc despre tot ce se scrie pe acilea. Cand am citit despre ce ai scris Cristina despre anotimpurile canadiene m-am tot intrebat asa sa fie oare??/ iar azi cand am fost prin To si am innebunit pe Bloor unde am stat si de 5 ori la un semafor, ti-am dat dreptate, nu neaparat cu Iarna asta lunga si vestita ci cu ultimele 2 cuvintele…repara astia frate drumurile si nu le mai termina never ever. Bine ca stau la 80 km N de To si de cate ori merg admir alte cele si ma las mai putin impresionata (negativ) de alte aspecte…poate ii mai trece la Simona un pic din dor ….sau nu??!!!!!
    In orice caz e tare faina atmosfera de pe bloguri-le Tango , multe lucruri bune de luat in seama.
    Simona, salutari si ganduri bune de la mine !!!

    Claudia 13 aprilie 2010 6:05 Răspunde
  • iana, nu m-a deranjat absolut deloc, ce sa am eu cu oamenii? eu am ce am cu ne. doar ca aseara am parcat ceva mai repede ca de obicei.

    un trecator 13 aprilie 2010 9:35 Răspunde
  • hai sa ma bag si eu in chat-ul asta 😀

    @Alma: ai dreptate. din punct de vedere energetic atragi un anumit tip de persoana in functie de starea in care te afli si dorintele tale. Cand ma refer la dorinte vorbesc despre cele launtrice si la care tii cu adevarat si nu la cele superficiale, de suprafata.
    @Odille: am si o exceptie la ce ai spus tu: un cuplu de prieteni au emigrat acum cativa ani in Canada (da, se pare ca este un punct comun) iar el era informatician la baza. Ea era considerata cap de familie pentru ca vorbea franceza si avea job asigurat dar el a trebuit sa isi caute de lucru. Cum nu si-a gasit in domeniul lui s-a angajat in constructii. Dupa 1 an a gasit pana la urma de lucru in programare. Deci nu i-a fost greu sa munceasca pe un nivel considerat inferior ci a considerat doar o etapa din viata.
    Insa din punct de vedere social femeile au o sansa mai mare de angajare si asta tine de incredere. O femeie este mai de incredere decat un barbat si de aici si sansele de angajare mai rapida.

    george 13 aprilie 2010 10:21 Răspunde
  • Asta da zi de 13!
    Primul meu impuls azi dimineata a fost sa ajung la voi… si uite ce am patit!… am plans ca va pierdusem in spatiu necunoscut
    Multumimi pe aceasta cale companiei IT care are grijeas a ne revenim la normal… intrasem in withdrawal.

    CristinaC 13 aprilie 2010 22:21 Răspunde
  • Toti ati renuntat?

    CristinaC 13 aprilie 2010 22:22 Răspunde
  • @Odille esti tare. Iubesc ideea cu ratusca si ratoiul dar…cateodata este prea mult. Cand gasesti unul de te ignora si nu te iubeste. Cand unul care te sufoca cu iubirea.
    @Cristina, eu prefer sa fiu lasata in plata mea la cumparaturi, adica fara. Dar nu prea pot, ca asa cum spuneam, prea multa dragoste sufoca. Si apoi poate ca nu ai aceleasi dorinte si mai vrei si o pauza.

    Eu nu mai stiu ce este cu binele asta.Iar in primavara sunt de groaza.Am o depresie de imi vine sa ma arunc pe geam.Multumesc lui Cel de Sus ca am biroul la parter.
    Si apropo, cand aveti de gand sa va intalniti dati de stire.

    miki 13 aprilie 2010 22:32 Răspunde
  • …..

    Juztine 13 aprilie 2010 22:36 Răspunde
  • Hai ca ne-am revenit. 🙂
    Miki, in ciuda acestor zambete necontrolate, cred ca si eu traversez o forma de depresie – nu ca asta te-ar incalzi cu ceva, insa retine ca n-o spun in sensul poetic, exista semne clinice de cadere, in cazul meu, majoritatea nefiind detectabile cu ochiul liber, le stiu numai eu.

    Simona Catrina 13 aprilie 2010 22:36 Răspunde
  • @George afirmatia ta este total gresita.Nu este vorba de increderea care altii o au in tine. Este vorba de increderea pe care altii o au in ei. Eu asta fac la servici, lucrez cu noi-veniti. Cand vorbesti cu o femei si o intrebi daca a facut asta sau asta…raspunsul este poate NU dar am sa invat, nu este mare lucru.
    Daca intrebi un barbat, raspunsul este NU si nu pot sa fac daca nu am fost pregatit sa o fac. Aici este marea diferenta.
    Cat despre acceptarea oricarui job ( sub educatia avuta in RO) cred ca femeile bat recordul.

    miki 13 aprilie 2010 22:39 Răspunde
  • @miki… si eu m-am invatat sa merg singura la cumparaturi.
    Impart cu tine depresia … si eu m-as arunca pe geam azi. am avut o zi dificila la birou
    Putem stabili de comun acord un loc si o data si ne intalnim si noi… ce numai cei din ro…

    CristinaC 13 aprilie 2010 22:40 Răspunde
  • @miki… si eu lucrez la fel dar nu numai … azi era sa iau si bataie de la o clienta
    Simona… ne trebuie tratament oricat de tari ne-am tine… undeva departe la soare… Bali?

    CristinaC 13 aprilie 2010 22:42 Răspunde
  • Chestia de mai sus era de test, ca nu puteam posta 🙂

    Justine 13 aprilie 2010 22:42 Răspunde
  • Simona, viata mea a fost si cred pana mor va fi ca o carte. Nici nu stiu al ce sa ma mai astept ca atatea coborasuri si urcusuri ca imi vine cateodata sa urlu.
    Nu stiu daca 42 este jumatatea sau…cine stie…dar este asa de greu sa iti gasesti calea. Dar si mai greu cand o gasesti si nu poti sa intri pe fagas ca mai sunt alte ocolisuri de parcurs.
    De cate ori pic in depresie incerc sa imi amintesc de momente neplacute din viata mea si a altora. In final, dupa ore bune de plans imi spun ca trebuie sa multumesc ca sunt sanatoasa si eu si copii si ca am un job pe care il iubesc.Cam atat!

    miki 13 aprilie 2010 22:43 Răspunde
  • Miki, deja poti spune ca ai multe, de ce te-ai (mai) plange?

    un trecator 13 aprilie 2010 22:44 Răspunde
  • SUNTEM NADIA COMANECI LA STAMBA
    Hai sa ma bag si eu în gura leului (bis) ca cea a dolarului canadian e mai mult închisa, daca e sa ma iau dupa utopia prajiturii de visine coapta intr-un cuptor reparat ad hoc.
    Nu mi se pare nimic derutant sau confuzional în formularea deus ex machina cu dragostea la comanda, ca doar nu vorbeai, Simona, de amor tarifat sau de vreo goanga pe chelie. Era doar o imagine, o gaselnita literara de neinterpretat ad literam, o cireasa portocalie în varful unui text gri etajat. Cand te-ai saturat pana peste trepanare de contratimpi si bagajele lor afectionale, îti doresti, evident si paradoxal, linistea iubirii asigurata de un robot estropiat. Constat cu uimire juvenila ca aparatele noastre de captare au senzorii calibrati vraiste, la parametri diferiti. Mai constat ca se combate serios la perechi mixte, cu ratoi cu rabdarea pitica la mall si ratuste fine si gospodine. Nici nu ne mai vedem de vorbe si ipoteze de conlucrare în doi si uitam ca desperecherea vine de la porumbeii voiajori (nu trebuie sa fii columbofil diplomat ca sa-ti dai seama ca «voiajori» aici n-are conotatie de gen clara). Fenomenul desperecherii ia proportii stambice la cuplurile carpato-danubiene, ca doar romancutii-s ca Carpatii (fara filtru) si romancutele ca Dunarea (la Cazane). Ne dam in stamba cat cuprinde, aista-i un neaos brand national, ni se trage poate de la numeroasele fabrici de textile/confectii, de la traditionalele dansuri populare «saltate» (priviti de ex. coregrafiile noastre septentrionale, cu pasii mici si desi si capul dat din cinci în cinci secunde peste umar «intr-o parte», vi se par NORMALE ?), de la certurile maritale care miros a ciorba de burta sau merdenele cu branza de putinica alterata, de la ditirambicele chefuri bahice pe care le-am însusit atat de rapid prin intermediul urmasilor fanarioti încat ma întreb daca nu cumva grecii antici le-au mostenit de la strabunii nostri sciti, ca prea suntem buni performeri în materie, etc. Canadienii nu-s capabili de stamba asta de nivel olimpic, nici alte natii fie ele si latine, poate doar unii italieni mai prin sudul peninsulei, fara 4 clase primare si cu burtica frustrata din lipsa de grappa.
    Alta constatare : munteanului, cum îi spune o gura de aur cocheta (dezumanizandu-l involuntar = i-a scos «omul» din carcasa) si abila în relatii interumane mai directe, i-a casunat pe o dragoste secreta, ca te si întrebi daca-i loc de un ménage à 3 cu Ilinca în plan sau doar un pretext ca sa puna mana pe bomba doamnei T, experta în pantofi fara toc, în explicatii lexicale (vezi «cocalari»), în analize de intertext si profil psihologic, în clipuri euforice si… în cautarile de mp3. Cel mai rapid la scos beretta a fost însa un trecator, capabil sa castige un slumdog millionaire cu tematica Buddha, în doi timpi si trei vaci sacrificate. Atentie, discret discret, dar totdeauna gata, cu un deget pe tragaci si alte doispe la butoane, un trecator are si limba muiata-n hidromel si biblioteca muzicala la purtator.
    Penultima constatare, trista ca un cozonac dezumflat : un cobai dragalas si disponibil nu o poate accesa pe Simona pe calea blogului, baietii care circula cu ITT-ul «nu ni audi si blochiaza drumul ca zice ca apgredeaza». Uite asa se duce pe apa Sâmbetei, pe autoruta asta virtuala, bunatate de flirt. Curat sabotaj de dragoste, monser.
    Ultima nota : recentele propuneri iutubistice au fost alaturi cu poteca voastra (vis, apa si hemoglobina) dar asta-i pentru ca merg, scuze, în «normalitatea» mea, cu sindrom de fus orar oricum si oriunde in decalaj, pe 7 carari !

    Vegetal Ink 13 aprilie 2010 23:03 Răspunde
  • Trecatorule este punctul tau de vedere si il respect. Eu vreau mai mult de la viata. Stiu, poate o sa spui ca unii nu au nici ce manca sau dorm in cutii de carton pe strada. Dar…tot vreau mai mult de la viata. Si ultima care moare este speranta.

    miki 13 aprilie 2010 23:10 Răspunde
  • Miki, intuiam continuarea si de asta te-am si scormonit. si mi se pare un lucru bun. sa vrei mai mult. acum ar mai ramane de vazut cat, dar si cum. de Speranta am rugamintea sa nu-mi spui nimic, o stiu si pe asta, e sefa mea :))

    un trecator 13 aprilie 2010 23:17 Răspunde
  • Vegetal, de-o fi stamba, casha, matase sau panza muncitorului, cred ca tre’ sa recunosti ca stim s-o facem cu aceeasi gratie. de nota 10.

    un trecator 13 aprilie 2010 23:21 Răspunde
  • cerneala vegetala are o zi mai proasta?

    Justine 13 aprilie 2010 23:26 Răspunde
  • Hai, sa aveti fun in continuare. Eu plec la cele de acasa.

    miki 13 aprilie 2010 23:30 Răspunde
  • Vegetal Ink….ce sinteza!

    CristinaC 13 aprilie 2010 23:31 Răspunde
  • cine sa nu-si doreasca mai mult decat are????

    mie imi place ca singura chestiune din propozitie care nu se doreste este speranta. sau poate este cea mai intriganta dintre dorintele statice??? merg tot pe mana ratzoiului si a ratzustei, macar ca de acolo se pleaca si tot acolo tindem sa revenim. mai bogati sau mai saraci, dar tot pe acolo, nu-i asha odille?

    tania 14 aprilie 2010 0:07 Răspunde
  • @ Simona- Este a treia oară în decurs de două luni când cei de la firma voastră de hosting au probleme cu serverele, vă ţin blocaţi 10-12 ore cu un motiv inventat: upgradare soft.
    O firmă cu ştaif, care are hostingul site-ului revistei Tango precum şi blogurile staff-ului revistei, nu se bazează numai pe un server. Dacă pică curentul trebuie să aibă generator, dacă pică un server sau, să admitem că-i upgradează softul, trebuie să aibă cel puţin un server de back-up.
    Inginerul vostru de reţea ar trebui să înceapă să caute o altă firmă capabilă să asigure permanenţa 24 din 24, sau, în cel mai rău caz să-i ameninţe pe actualii cu penalizări drastice pentru orice întrerupere. Sunt atâtea firme serioase de hosting…

    Omuldelamunte 14 aprilie 2010 0:11 Răspunde
  • Simona si dragii mei, astazi am panicat cind am vazut ca nu pot lua legatura cu voi. Mi-a fost teama ca am eu o problema sa accessez blogul Simonei. Considerind ca era un fapt de forta majora , am trecut peste suparare si l-am rugat pe omuldelamunte sa ma ajute. A fost un dragut de Vultur, daca asa ii place lui si m-a linistit cu informatiile date.

    Cristina C si miki, trebuie renuntat la speranta aruncatului pe geam, dintr-un bloc de business in Canada. Toate geamurile sunt fixe, nu se deschide nimic. Eu aveam o „usoara” impresie ca din cind in cind ma sufocam, asa ca m-am interesat si am aflat ca numai o cladire din downtown avea 10% sursa de aer proaspat, restul era reciclat. Se mindreau cu acest lucru pt ca celelalte cladiri aveau un procentaj mai mic.
    Chiar si la blocurile de locuit, geamurile se deschid numai citiva centimetri, avind un fel de blocaj obligatoriu.

    Vegetal Ink, cred ca teoria ta cu scitii s-ar putea sa fie adevarata.

    tania, eu merg tot cu ratusca si mac-mac.

    Odille 14 aprilie 2010 0:12 Răspunde
  • vegetal ink, interesanta evaluarea psihotronica a ultimelor evenimente de pe blog. te citisem pe diagonala, dar nasul meu de pseudolexicoana mi-a mirosit a niste ace impunse in pufarinul conversatiilor de aici. mult nerv, ash putea spune, in acelasi cuvant greoi calitativ, mult suspans de altfel la mijlocul manunchiului de idei tinute in anticamera caninilor, dar cel mai mult si de fapt cea…… mai multa….stare devine dintr-un gol flagrant de apoteotic din lipsa de punct culminant. well, imi amintesti de un ego pierdut prin rasnitele cuvintelor facto-blogosferice. ceea ce nu-i deloc rau, ash putea spune….

    tania 14 aprilie 2010 0:20 Răspunde
  • tania, Anul Tigrului este un an confruntational pentru toate semnele, dar mai ales pentru semnele care iubesc dialogul fierbinte.

    Odille 14 aprilie 2010 0:25 Răspunde
  • oricum, T, trebuie sa recunosti ca ai fost prima brodata, deci e ceva (ce?).
    stii ca unii (scitii? tracii?) scriau invizibil cu suc de lamaie cand isi trimiteau ravase, asa ca eu zic ca o cerneala mai vegetala de atat nu se poate sa fie, ca daca ar fi, s-ar povesti.

    Justine 14 aprilie 2010 0:26 Răspunde
  • hai, mai, lasati omul in pace! ce, m-ati auzit plangandu-ma ca pe undeva in text ar fi fost nevoie de un oarece prefix pentru o mai digestiva intelegere? uite, eu ma simt bine ca m-a lasat la urma (exceptandu-i, desigur, pe baietii de la cablu’). ca voi fi cel dintai in cele din urma. sau cum mai e? ca din salt in salt la paralele inegale (sincer, ma feresc de barna din ochiul altuia, ma uit intai dupa scobitoarea mea) mi-e ca o izbesc de sol in cele din urma. sau dintai? ca sa revin, nu de alta. sau mai bine sa-mi revin?

    un trecator 14 aprilie 2010 0:33 Răspunde
  • justine, mi-ash dori ca vegetal ink sa lase picturile – cele terminate si cele incepute (ultimele cred ca sunt zeci) si sa paraseasca galeria artei, pentru ceva minute. VINK a reusit, sincer, sa-mi distraga atentia de la un pachet intreg de alte prioritati, tocmai de aceea, ma imbrac in speranta ca va lasa vopseaua, pensula si halatul, pentru un reply in varianta overobscura. vegetal INK, ma intereseaza cu preponderenta ziua si ora la care iti ascuti dintii, dincolo de orice context benign al canturilor colectate aici. ce zici?

    tania 14 aprilie 2010 0:35 Răspunde
  • trecator, eu spun ca nu ai din ce sa-ti revii. cel mult, apuca-te de pictura.
    Unde suna bine treaba asta? revino-ti in fire????? In fire de matase sau de…stamba???? 🙂

    tania 14 aprilie 2010 0:41 Răspunde
  • as prefera sa fiu copil acum si sa ma pelticesc, s-o dau din fire-n file. de poveste.

    un trecator 14 aprilie 2010 0:43 Răspunde
  • nu las nimic 😛

    Justine 14 aprilie 2010 0:44 Răspunde
  • trecator, ai limba muiata-n hidromel?????? pai si muzica la purtator ?????? 🙂

    odille, vegetal ink nu are curaj la un dialog frontal. nu te gandi la cele fierbinti. nu dau bine, sunt fumate, spooky si dezagreabile. anul tigrului este fff bun la altceva. iti spun eu, ca m-am predocumentat. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 0:47 Răspunde
  • la ce e fff bun??

    Justine 14 aprilie 2010 0:49 Răspunde
  • Vegetal Ink, esenta zilei de astazi se va numi „Vegetal Ink Evening Spray” ?

    Nu vreau sa cred ca pe tine te-ar opri o banala cadere de baza de date de la un fleurt. Daca esti semn de apa romanta iti cinta la chitara inca de la 6 dimineata.

    Odille 14 aprilie 2010 0:49 Răspunde
  • Justine, nu-s foarte multe, dar sunt ffff bune.

    sa zicem asha: curaj, dreptate, vointa, putere, ambitie. am retinut doar calitatile lui 2010. restul, nu ma intereseaza. m-am priponit aici. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 0:52 Răspunde
  • tot d’astea obositoare?! preferam „noroc cu ghiotura si pe nemeritate” – asta in ce zodie o fi picand?

    Justine 14 aprilie 2010 0:55 Răspunde
  • Tania, iar vorbesti de mine in absenta mea?:)))))))))))))))))))

    un trecator 14 aprilie 2010 0:55 Răspunde
  • Va jucati asa frumos, ca nu indraznesc sa va deranjez, cel putin nu deocamdata. 🙂 Dar noaptea insomniaca abia incepe. In curand adormiti si raman eu cu nord-americanii. Cristina, Iana, Amalia, Odille – in sensul asta… 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 0:56 Răspunde
  • aaaa, si trecatorrr sa stii ca, uite, copiii nu au voie la pistoale. 🙂 🙂 ce sa mai spun de marca TT. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 0:57 Răspunde
  • atunci imi pun pana, trag cu arcul, si ma joc si eu cu nord-americanii Simonei. desi s-ar putea ca astazi, la munca, in loc de piele rosie sa ajung ochi rosii :))

    un trecator 14 aprilie 2010 0:59 Răspunde
  • pai, trecator, nu esti?????? sau…unde esti? 🙂

    simona, joc???? 🙁 lipseste vegetal ink ori ba?? 🙂

    tania 14 aprilie 2010 0:59 Răspunde
  • Juztine, aia e zodia a 13-a, de merit :))

    un trecator 14 aprilie 2010 1:02 Răspunde
  • noroc cu ghiotura si pe nemeritate??? :), justine???

    asta vine cred, in fiecare an, dar nu cu ghiotura. 🙂 treb sa-l aduni, strop cu strop si de pe peretii celor anteriori sau, eu stiu, urmatori ani. 🙂 pe nemeritate? hmmm, ce sa zic. de ce nu am merita?? justine?

    tania 14 aprilie 2010 1:05 Răspunde
  • trecator, sa numim zodia asta DIPLOMA. de la merit adica. dar nu stiu daca-i de foc, apa, aer sau pamant. sau din alt univers? 🙂 nu de alta, dar cam greu toate la un loc. sau grele. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 1:08 Răspunde
  • Trecatorule, presupun ca plecam la serviciu cam la aceleasi ore, deci roseata ochilor va fi intr-o gingasa sincronizare. Eu inca nu port ochelari, dar vad ca ma straduiesc din plin sa mi-i merit. Esti binevenit printre nord-americani, desi eu fac o diversiune si lupt in deplasare, momentan – precum stiti cu totii – ma manifest in Bucuresti. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:12 Răspunde
  • Alta constatare : munteanului, cum îi spune o gura de aur cocheta (dezumanizandu-l involuntar = i-a scos «omul» din carcasa) si abila în relatii interumane mai directe, i-a casunat pe o dragoste secreta, ca te si întrebi daca-i loc de un ménage à 3 cu Ilinca în plan sau doar un pretext ca sa puna mana pe bomba doamnei T, experta în pantofi fara toc, în explicatii lexicale (vezi «cocalari»), în analize de intertext si profil psihologic, în clipuri euforice si… în cautarile de mp3. Cel mai rapid la scos beretta a fost însa un trecator, capabil sa castige un slumdog millionaire cu tematica Buddha, în doi timpi si trei vaci sacrificate. Atentie, discret discret, dar totdeauna gata, cu un deget pe tragaci si alte doispe la butoane, un trecator are si limba muiata-n hidromel si biblioteca muzicala la purtator.

    vegetal ink, ai ascultat, totusi, vreodata, secret love de la nicos? nu te bloca in titrare, melodia aia, saraca…spune atatea minuni. si, vrei sa-ti spun ceva? intamplator, este una dintre cele mai favorite melodii ale mele. listen to this, Vegetal man sau thomas INK? just listen.

    http://www.youtube.com/watch?v=kM05SQ2zqfo&feature=related

    nu ai cum si de unde sa stationezi in, nu stiu, insensibilitate?

    tania 14 aprilie 2010 1:15 Răspunde
  • Vegetal Ink, pohta fanariota ce-am pohtit, si anume sa-mi corelez mintea cu inima si iubirea cu logica, se domesticeste o data cu secretele mele. 🙂 Eu tot mai sper si ma uit in zare, poate si pentru ca nici unul dintre evocabilele mele concubinaje nu avea aroma de sosuri (desi erau destul de picante, recunosc).

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:16 Răspunde
  • tania, am indraznit astazi, sa-ti trimit un e-mail, cind am vazut ca am probleme cu blogul Simonei. S-ar putea sa fi gresit adresa si s-ar putea ca tu sa-l fi sters.

    Odille 14 aprilie 2010 1:18 Răspunde
  • simona, te pot intreba ca esti aici….tu ce parere ai despre melodia de mai sus?

    tania 14 aprilie 2010 1:18 Răspunde
  • odille, si eu am constatat astazi problemele tehnice.
    nu, nu am primit….pe ce adresa ai trimis totusi? poate o ai gresita.

    tania 14 aprilie 2010 1:20 Răspunde
  • Tania… inca mai lucrez la definirea jocului… 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:21 Răspunde
  • Au fost niste probleme tehnice, din pacate, stiu, dar s-au remediat, bine ne-am strans gramada iar. Bine am revenit la naravuri.

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:23 Răspunde
  • tania, am trimis pe tania.nistor@yahoo.com. Imi cer scuze, dar nu stiam cum sa dau de voi.

    Odille 14 aprilie 2010 1:23 Răspunde
  • well, simona, atunci dupa decriptare, promite-mi ca bagi un nas pe link. 🙂

    cred ca am vreo doi ani si ceva de cand o ascult. ma fascineaza de fiecare data. daca o astfel de reusita melodica nu-l misca pe vegetal ink prin nimic, inseamna ca sunt depasita.

    tania 14 aprilie 2010 1:26 Răspunde
  • tania, melodia este foarte frumoasa, dar sfisietoare!

    Odille 14 aprilie 2010 1:26 Răspunde
  • MaMa Mia!
    Cat ati mai scris in timp ce eu conduceam spre casa si apoi pregateam cina….
    Girls and Boys… fiti fericiti ca ne-au dat inapoi spatiul virtual si hai recunoasteti ca ati suferit ca si mine…
    Vegetal Ink ( de unde iti vine numele?)… daca poftesti la prajitura cu vinisne adevarate… esti bine venit.
    Fetele de pe langa mine pot da comanda la ce vor ele si ma voi stradui…
    Altcineva? Dortiti invitatie in Canada? Dolarul canadian e sus foarte sus adica egal cu americanul….

    CristinaC 14 aprilie 2010 1:29 Răspunde
  • Superba melodie, Tania, dar imi cauzeaza, ca sa zic asa, stii ca am colaps moral si depresie care se manifesta in principal prin lene, somn, inghetata Nirvana si dor de duca. Si am zis lene? 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:31 Răspunde
  • Cristina, tu daca mai inviti multa lume in Canada, ai sa dormi in basement in cel mai bun caz. 🙂 Lasa ca-i invit eu, doar ca or sa fie nevoiti sa mearga acolo in lipsa mea, ca eu sunt cetatean canadian (fara viza de) flotant in Bucuresti. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:34 Răspunde
  • odille, bingo! 🙂

    am reusit sa-mi descurc adresa de email. (dupa virusi, a urmat un spam cam agatator ce-i drept.)

    tania 14 aprilie 2010 1:34 Răspunde
  • simona, mai bine doar inghetata Nirvana si dor de duca. 🙂

    (acum recunosc ca ego-ul meu nu sta bine nu din cauza coltilor scosi la Doamna T. – oricum nu sade deloc bine nici asta-, ci mai degraba de atacul asupra cantecului asta, ca, deh, sunt si eu melomana ca multi de aici. )

    trecatorule, tie trebuie sa-ti multumesc pt repetarea lui nicos pe aici sau omuluidelamunte? sunt conversatii care-mi scapa, nu am apucat sa va citesc pe de-antregul. 🙁

    tania 14 aprilie 2010 1:39 Răspunde
  • mai, mai, mai….hai sa va bag putin in ceata, desi la cat de inuneric e afara, nu stiu cat v-ar mai putea incurca. unul din neajunsurile genului muzical discutat mai sus este ca are mai multe melodii cu respectivul nume, astfel incat mi-a fost putin mai greu sa ii spun munteanului la prima strigare ce si cum. dar mi-a fost, in acelasi timp, ca o incurca. din „secret love” sa nu o dea in „love secret” 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=S1CWjz1ZNz4

    PS Simona, daca-mi dai voie. ce e ala colaps moral la tine? cu depresia, mai treaca mearga, inghetata Nirvana e la fel de ok ca si lenea. cat despre somn, vezi cata lume te sustine? 🙂

    un trecator 14 aprilie 2010 1:45 Răspunde
  • Simona
    Daca tu veneai… vedeai ca se poate…
    Eu dorm si in basement si lor chiar cred ca le-ar place mai mult ca e mai racoare dar daca mai dati melodii din acestea ma mut la mental health hospital si nu stiu daca acolo ma lasa sa ma internez cu laptop si nici daca au wireless nu stiu

    CristinaC 14 aprilie 2010 1:46 Răspunde
  • tania, a fost un atac in bloc, Vegetal Ink a avut, probabil, o zi cu multe frustrari.
    Dar teoria ta ca este rac nu cred ca este buna.
    Vad ca Una si Dea Valma au scapat.

    melodia este foarte frumoasa, dar parca iti intra in fiecare coltisor de suflet. Daca esti un pic deprimat parca te trage un val puternic spre adincuri.

    Odille 14 aprilie 2010 1:47 Răspunde
  • Trecatorule, paradoxal, desi am inclus somnul desucheat pe lista de simptome, realitatea din teren ma contrazice, ai dreptate, e ora 2.00 noaptea, aproape. 🙂 Eu asta spuneam, ca dorm mult, in sensul ca as dormi muuuult, as hiberna de-a dreptul, doar ca e deja aprilie si scorburile nu mai sunt in trend. Ma trezesc pe la 8.30 – 9.00 dimineata, dar daca ar fi dupa mine, as dormi cate 15 ore. Cat despre colapsul moral, nu-l lua(ti) in seama, e o expresie menita sa-mi albastreasca un pic sangele, sa sufar mai boiereste. Sa revenim la depresia noastra, asadar. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:50 Răspunde
  • madam Smith, eu ca am dintii mai tociti, pot recunoaste un performance Omuldelamunte ft io, ca el a dat ceva si il interesa muzica. io i-am amintit doar cum se cheama (m)elodia de nu mai reusea s-o gaseasca.
    si mai zic sa nu te ingrijorezi prea tare cu ala micu’ de l-ai dat la grupa mare (adica Ego. sau alter Ego?) in seara asta. este posibil sa fi fost doar forma de manifestare a ingrijorarii disparitiei contactilor (urat mai vorbesc astazi), exprimat intr-o forma de-acum familiara. zic si eu, pana apare vegetalul pe-aici sa mai faca un mic carnagiu. sau ar fi fost mai bine sa renunt la finalul asta?

    un trecator 14 aprilie 2010 1:51 Răspunde
  • Cristina, hospital-ul nostru canadian e foarte dotat, dar nu cred ca are wireless, nu de alta, dar stii ca in Canada nu te interneaza decat daca esti in coma, asta e politica (te trateaza iute, impecabil, si te usuie acasa), deci leguma calare pe laptop nu s-a pomenit, ca atare au investit mai degraba in aparaturi alambicate si paturi ergonomice, ca niste OZN-uri. Iti spun eu, care am ajuns de doua ori la Urgente, via 911, si de fiecare data m-am declarat multumita de cazare. 🙂 Dar n-am avut curaj sa intreb de conexiunea la Internet, ca eram ocupata (ma invatau sa-mi fac singura injectii) si indeletnicirea era prea interesanta 🙂 Nu va mai povestesc, gata, ca dupa aia n-o sa-mi mai cumparati cartea de memorii, peste 30 de ani. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 1:57 Răspunde
  • odille, eu apreciez doar melodiile care ti se incurca in suflet, sau se exprima intr-un colt de suflet. altfel, de unde placerea muzicii? nu vreau sa ma mai dau cu parerea despre zodii, cu atat mai mult in cazul lui vegetal ink. nu ca ash avea motive, ci poate doar pentru ca ma baga in intuneric un personaj cu doua nick-uri. oricum, stii ca am si un soi de experineta pe tema asta pe aici. trecatorul este, contrar tuturor banuielilor mele, un sagetator. drept urmare, promit, nu ma mai bag. 🙂 tu pari ca te pricepi la semne. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 1:58 Răspunde
  • Simona, uite, iti ofer o solutie. un somn sanatos de 8 ore, iar cand pleci la culcare, te uiti la un ceas reglat dupa meridianul ala de nord si adunand diferenta de fus, iti ies fix 15 ore de somn pe zi. ce ti-ai putea dori mai mult de-atat? 🙂

    un trecator 14 aprilie 2010 1:58 Răspunde
  • Simona, ala de peste 30 ani cred ca e volumul I, da? ca eu il astept si pe-al doilea, chit c-o fi numai dupa….nu, tot 30, ca „dupa 20 de ani” e deja luat 🙂

    un trecator 14 aprilie 2010 2:01 Răspunde
  • Mister Smith, nu prefer aceasta forma de manifestare despre care vorbesti tu, crede-ma. Stateam bine, planetand cu voi si printre voi, prin cuvinte si muzica buna. nu vreau sa mai revin asupra motivelor pentru care ne aflam pe aici. Nu, nu-mi fac griji pentru ala Micu, dar stie cand sa nu stea degeaba- crede-ma ca nici carte de munca nu are, ca nu am niciun interes, sa-mi fie cu iertare. si, mister Smith, ori renunti la finalul ala, ori te inscrii si tu la scoala de pictura. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 2:06 Răspunde
  • Eu cumpar totul in doua exemplare… un exemplar cu dedicatie numai pentru mine si un exemplar pe care il imprumut pe semnatura tuturor cunostintelor carora le va face foarte bine sa o citeasca pe Simona

    CristinaC 14 aprilie 2010 2:07 Răspunde
  • Simona, cred ca acum sufletul tau are niste conversatiii cu el insusi fara sfirsit. Nu mai stie nici el saracul ce doreste. Trebuie sa-i dai timp, bucura-te de toti cei dragi si vei vedea ca hotarirea va apare in sufletul tau asa de clara cum nu poti sa-ti imaginezi. Dar da-ti timp.

    Tania, ai dreptate in privinta muzicii. Eu am un CD pe care-l ascult in fiecare seara inainte de a adormi. Este ca o suzeta. Nu vreau melodii noi, adorm cu cele care sunt pt sufletul meu.

    Odille 14 aprilie 2010 2:10 Răspunde
  • Trecatorule, tot cu matematici din astea abisale am ajuns eu sa fac Filologia. Dar din punct de vedere filosofic, am avut o revelatie, tu ai dreptate! 🙂 Bine, admit ca, la ora asta, punctul meu de vedere e cam intetosat (la propriu), insa strategia ta e perfecta. E ca in temele exasperante ale elevilor care, desi greseau fiecare etapa de calcul, obtineau rezultatul corect, naiba stie cum. 🙂 Eu am fost un astfel de elev.

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:12 Răspunde
  • odille, asta este cea mai inovatoare comparatie a muzicii cu o… suzeta. esti un co-pil! 🙂

    nu stiu, odille, suna banal, foarte banal, dar muzica face parte totusi din viata noastra. ca si sufletul, nu? 🙂

    tania 14 aprilie 2010 2:13 Răspunde
  • Odille, draga mea, ti-o spun pe sleau, ca acum e noapte si nu ne aude nimeni: imediat ce am sa ma indragostesc, am sa stiu ce vreau. 🙂 Tot e bine, macar imi stiu leacul. Daca unii se cramponeaza de destinul geografic, la mine functioneaza asta amoros. Tu ai dreptate, acum sunt ca intr-un mixer de idei, fiecare ceas are furia si zbaterea lui, decizia lui, concluzia lui, ratiunea lui. Dar si cand va scapara prima bricheta deasupra sfesnicului, am sa stiu exact unde mi-e locul. Si am sa va spun in secunda urmatoare, la cat ma cunosc. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:17 Răspunde
  • tania, nu asa vrea sa ma avint prea mult in subiect pt ca iti aduci aminte ce am patit cu ratzusca. Insa eu trebuie sa fiu atenta ce muzica ascult pt ca are un foarte puternic impact asupra sufletului meu. Muzica poate sa ma traga intr-o furtuna cumplita a marii, sau poate sa-mi aline sufletul. Ma feresc de furtuna pt ca doresc sa tin unele aminiri pitite pe fundul marii.

    Odille 14 aprilie 2010 2:19 Răspunde
  • Simona pune sticla in frigider ca vine ceata!

    CristinaC 14 aprilie 2010 2:20 Răspunde
  • pfuuuuuuuuuuuuuuu
    imediat ce am sa ma indragostesc……..simona, stii ce imagine am avut acum, trecanda pe langa ochi????

    cu tine fugind de timp…..

    tania 14 aprilie 2010 2:20 Răspunde
  • Cristina, daca e un mesaj codificat (asta cu sticla) descifreaza-mi-l, te rog mult, ca la ore a.m. nu functionez la parametri maximi. 🙂 Desi banuiesc eu ceva…

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:23 Răspunde
  • Tania, eu fug de timp, doar ca momentan ma doare un piciorus si, daca ma ajunge din urma, am sa pierd o batalie. Nu si razboiul, insa.

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:23 Răspunde
  • Simona, iti doresc din toata inima sa te indragostesti din nou pt ca este un sentiment de o frumusete, generozitate si gingasie imposibil de imaginat pt cei ce nu le-au trait.
    Adevarat, atunci crezi ca ai toate raspunsurile, chiar daca nu este asa.

    Odille 14 aprilie 2010 2:24 Răspunde
  • odille, daca esti rac, esti romantica, si daca esti romantica, poate fi asha?

    http://www.youtube.com/watch?v=AVi4PUx8bXk

    tania 14 aprilie 2010 2:24 Răspunde
  • simona, atunci razboiul trebuie sa fie momentul cheie al timpului tau real, cred,….fara contratimpul probabil, nu-i asha?

    tania 14 aprilie 2010 2:26 Răspunde
  • eu va cant un sweet lullaby, altfel nu stiu cum o sa-mi fie morning after dark

    http://www.youtube.com/watch?v=4ffDiZlTEFw&feature=related

    PS Odille, poti sa asculti si tu, e harmless :))

    un trecator 14 aprilie 2010 2:27 Răspunde
  • Simona… ma gandeam ca ceata din suflet e legata de melodie si de vreo sticla din preajma… sorry!

    CristinaC 14 aprilie 2010 2:27 Răspunde
  • tania, atit de frumos si diafan!

    Odille 14 aprilie 2010 2:31 Răspunde
  • Trecatorule, tocmai a fost „Morning After Dark” pe un post TV muzical, deduc ca fie ai fost in aceeasi arie acum cinci minute, fie telepatia e o certitudine. 🙂 Dar si cantecul tau de leagan incepe sa-si faca efectul, intra repede in sange, ca un „single malt”.

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:32 Răspunde
  • un trecator, esti asa un dragut. ai dreptate.

    Odille 14 aprilie 2010 2:35 Răspunde
  • Cristina, par cumva anesteziata de vreo licoare? Gresit. Nu beau singura, din principiu.

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:35 Răspunde
  • Atunci sa va urez Noapte Buna? Si o dimineata frumoasa!

    Odille 14 aprilie 2010 2:36 Răspunde
  • Ai,ai, ce-l mai buftruluiţi pe Vegeta Link! Ele este bine intenţionat, vă laudă pe toate şi toţi şi-i căutaţi unghere diferite de vedere ce se preschimbă în lipsusuri.
    Este modul lui de exprimare, un discipol al lui Thomas Man care i-a lăsat o crustă mai anevoie de sfredelit.
    Dacă ar scrie un roman de 50 pag. ar trebui să-mi iau concediu pe 5 ani în avans, spre a-i intui măcar sensul celor gândite şi scrise.
    Chiar mi-ar place o atari perspectivă. Aş hiberna şi aş citi. Ca Simona.

    Omuldelamunte 14 aprilie 2010 2:37 Răspunde
  • trecatorule, buna sweet, dar parca vine si mai sweet daca este dupa night pana la morning, nu dupa dark. 🙂 mai cu seama ca ziua luminoasa si-a prelungit sederea de la iarna incoace. 🙂 zic….eu de fapt detesc cuvantul dark, ca sa nu-l mai si traduc. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 2:37 Răspunde
  • Multumesc, Odille, e clar ca e (doar) o chestiune de timp pana cand……. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:37 Răspunde
  • Omuldelamunte, asta cu „Vegeta Ink” a fost intentionata sau e greseala de tipar? Daca e un accident, pot sa corectez eu, iar daca nu, ca sa fie fara echivoc, puteai sa-i spui Delikat Ink sau Maggi Ink. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:39 Răspunde
  • ha, ba bine ca merge si secretul gustului??????

    sau nu, aia era din secret love si nu are treaba cu thomas man. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 2:41 Răspunde
  • Noapte buna! – zise ea, hodoronc-tronc, asezandu-si pernele pisiceste. Sa dormiti minunat, pe divane moi. Pe maine, la cafea. 🙂

    Simona Catrina 14 aprilie 2010 2:47 Răspunde
  • Merge şi Delikat şi Maggi, dar Vegeta o ştie tot mapamondu’. Este cea mai gustoasă, cea mai plină de savoare, cea mai sarea în bucate.

    Omuldelamunte 14 aprilie 2010 2:47 Răspunde
  • Bravo Simona… nici eu. Nu are nici un farmec!
    Du-te la culcare ca e foarte noapte acolo. Eu trebuie sa traduc comentariile de la American Idol mamelor mele… n-am incotro ca nu mai e nimeni pe acasa pe aici…
    noapte buna

    CristinaC 14 aprilie 2010 2:49 Răspunde
  • la ce maraton v-ati inscris oamnei buni!?
    ce sete de vorba stirneste o cadere de server!
    noroc ca a dat dimineata si o noua zi de munca peste voi, sa va mai odihniti degetele si articulatiile, sa nu dati in RSI…si sa am si eu timp sa va citesc.

    buna dimineata 🙂

    Dea Valma 14 aprilie 2010 11:24 Răspunde
  • Hello dragilor.
    Normal, si eu am bombanit ieri in vreo 2 randuri mentenanta si problemele ivite, dar deja vad ca domnul muntean face si observatii pertinente plus propuneri: )
    Banuiesc doar ca nu e simplu sa faci asa repede schimbari de hosting, mai ales ca-s contracte agreate, bartere si advertoriale de care echipa de softisti a companiei cu pricina nuau de ce sa se sinchiseasca. Nu suntem decat niste useri care au stat un pic in pending, blabla : )
    Vad ca mai multa lume s-a panicat, bine ca ne-am regasit, vorba Simonei.
    Recunosc, postarea lui Vegetal Ink mi-a dat paratraznetul de-a rostogul prin praf stelar, inca simt nevoia sa recitesc. Chiar ma intrebam ieri, in drum spre casa, cine suntem noi astia de pe-aici, inafara de Simona, amfitrioana si recunoscuta ca om de litere si pilon Tango, care ne abordam cu atata degajare si simpatie, ciocnindu-ne, poate, fara sa vrem, prin mall-uri si spunand ”pardon” sau claxonandu-ne pe la semafoare sau carrefoururi..
    Ma intrebam, de exemplu daca Domnu’ Smith fumeaza, iar daca Doamna T. se cafeleste in fiece dimineata, ca tre’ sa mai aiba si alte obiceiuri decat alergatu’ dupa pantofiori; ))
    Fireste, am intrebari care vizeaza si restul ”personajelor” cu care ma intretin aproape zilnic, dar o sa mai revin asupra lor, indraznesc sa presupun ca s-a terminat, macar pentru restul primaverii, cu up-date-urile de soft si alte chichite technical stuff ce ne-ar putea pune piedici virtuale in regasiri.

    Una 14 aprilie 2010 11:39 Răspunde
  • Neata DeaValmo, pe-aici e aproape pranzisor cand iti scriu: )
    Daaa, au cazut serverele si ne-a surprins cu limbarnita-n vine: ))))
    Bine, io de-abia acum incep sa ma revansez, ca ieri am mormait nemultumita si am prestat la serviciu de mi-au sarit toate tirbusoanele din plete..Bune si mentenantele astea, ma gandesc, mai motiveaza cate una /unu’ de pe-aici sa-si vada si de job, lool.

    Una 14 aprilie 2010 11:42 Răspunde
  • ‘neatza Uno 😉
    hai ca poate azi ne scoatem si noi pirleala, ca prea am muncit ieri peste limita admisa (din cauza inaccesibilitatii blogului)

    Dea Valma 14 aprilie 2010 11:50 Răspunde
  • Una, da, ma cafelesc dimineata. Uneori prea mult si nu-i bine, ca mi se urca tensiunea din vene catre firisoarele care imi asigura mentenantza pasnicului meu creierash. 🙂 Si hai sa nu facem din shoppingul de pantofi un motiv veshnic de ocupatie, deshi ash fi tare fericita sa ma preocup doar de asta. 🙂

    Vegetal Ink, experta in pantofi nu fara toc, ci cu toc mediu, asha cum ii shade, cred, bine unei Doamne T. aflata intr-o alergatura cotidiana un pic mai la inaltime fata de vilanul unei Terre uneori mult prea prafuite in circuitul unui- bine ai zis Simona- contratimp. Din nefericire un contraT sigur, ca sa citez, din nou, din sintagmele trecatorului. Trecatorule, nu te supara, rogu-te pe mine. Confirm simpatia si afinitatea pe care ti-o port, in vazul tuturora, pentru ca prea imi citesti deseori gandurile. O pica bine sau nu, Vegetal Ink stie. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 11:52 Răspunde
  • Buna Dimineata! Vad ca au revenit si Una si Dea Valma.
    M-am trezit cu gindul la Vegeta. Probabil ca stiti ca mai toate supele la pachet contin monosodium glutamate, substanta foarte daunatoare. Presupun ca si Vegeta contine acelasi lucru.

    Nici o legatura cu Vegetal Ink al nostru, numai ca nu aveam liniste daca nu va scriam.
    Aici se folosea si ca spray in salad bars pt a le tine proaspete, sau peste legume fierte ca garnituri la fripturi in restaurante. Eu am avut citeva experiente neplacute. Am vazut restaurante unde anunta ca ei nu folosesc aceasta substanta.

    Odille 14 aprilie 2010 11:59 Răspunde
  • Tanio, helau: )
    Asta cu pantofii oricum ar fi haioasa pentru destule cucoane , va dati seama cum ar fi sa si fii platit pentru timpul cheltuit la shopping de pantofi.Bine, mie imi mai place sa ma avant si prin posete, si prin desuuri, da’ asaa, e interesant tratamentul de destresare pe care-mi place sa mi-l aplic foarte des. Probabil o fi si stress-ul pe mine cat casa, ca altminteri, as putea sa mai incerc o tacla cu o prietena, un parc; )..
    Mda, glumesc cu mine insami pe-aici, asteptand sa va dezteleniti din somn, cafele si task-uri : )

    Una 14 aprilie 2010 12:06 Răspunde
  • Una, shoppingul este nu necesar, ci sublim. La lumea din care facem parte, ramane una dintre cele mai dragastoase placeri ale femeii. Ma bag si eu la desuuri dar mai am pe lista: sacouri, esarfe etc….ma rog, cat am vrea noi, femeile, cred ca lista asta este etern valabila. 🙂

    Eu mai am un pic din somn…. Odille, fluturashii, bine ati revenit! 🙂

    tania 14 aprilie 2010 12:12 Răspunde
  • Bine v-am gasit! Pentru mine un shopping foarte relaxant este de rochite. Nu m-as satura probind. Noroc ca aici poti sa iei in cabina de proba cite lucruri doresti ,in majoritatea magazinelor.

    Odille 14 aprilie 2010 12:17 Răspunde
  • Odille, te pup, bine-ai reaparut.
    Vegeta de care spui cred ca e cel mai putin nociva fata de alte chestii nou-aparute-disponibile prin ce ingurgitam noi. Eu ador sa mananc prin restaurante pentru ca-mi da sentimentul ca-s musafir si nu tre sa supraveghez cuptorul..:) Dar comand sa-mi aduca la masa chestii facute simplu, cu cateva ingrediente..desi am de multe ori indoieli si pentru alea. Asa ca m-am obisnuit sa comand relativ putine chestii, iar in cele cu specific (asiatic, italienesc) doar chestii testate in prealabil tot pe propria-mi piele
    Parca n-as vrea sa ma transform intr-o fricoasa obsedata de E-uri si coloranti sintetici, ca am destule obsesii si-asa : )

    Una 14 aprilie 2010 12:17 Răspunde
  • Odille, uitasem de rochii si rochite. Pfu! Ce poate fi mai fascinant? Punem si o sanda???? Ha, cu toc mediu ca sa moara Ink de ciuda. 🙂 Sau, stai, ca daca rochita e lunga, aici treb sa fim experte in sandaua fara toc sau toace. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 12:23 Răspunde
  • si haideti sa adaugam si niste accesorii: cercei, bratari, inele, coliere…daca sunt si din argint si cu ceva pietre, cu atit mai bine 😉 nu ca sughit la aur sau alte metale mai sus clasate, dar cam sughite bietul meu card…

    Dea Valma 14 aprilie 2010 12:30 Răspunde
  • Una, te pup si eu. Eu nu aveam idee de acest monosodium glutamate pina cind nu mi-a fost rau de citeva ori si asa am aflat. Apoi am citit cit este de daunator.
    S-ar putea sa fie interzis in Europa, desi supele contin asa ceva cu siguranta.

    In Bucuresti am citeva restaurante pe care le-am testat si unde ma intilnesc si cu prietenii.

    In Canada nu ne mai putem feri pt ca totul este modificat genetic si contine tot felul de minuni. Mergem ca la poker pe „blind”.

    Odille 14 aprilie 2010 12:30 Răspunde
  • tania, bineinteles ca si o sanda.Ce bine am inceput ziua de astazi! Si este abia 5.30 dimineata.

    Odille 14 aprilie 2010 12:32 Răspunde
  • Dea Valma, da, subscriu pentru bratari. din argint, ca sunt mai binefecatoare decat aurul. 🙂 finutze 🙂 merge si un inelush cu o pietricica pe vreun deget la mana stanga. Nu neaparat ca nu ash fi de…dreapta. 🙂

    tania 14 aprilie 2010 12:35 Răspunde
  • Odille, nici aici nu mai e o problema, poti sa faci morman de lucruri in cabina de proba, ti se da un cartonas cu un numar pentru cate objecte iei cu tine acolo si nu te deranjeaza nimeni. Decat dupa, sa stranga cat te duci sa iei altele: ) eventual.
    Poate tu pastrezi amintirile vanzatorilor indolenti si carcotasi de acum ceva vreme, intre timp au venit destule reprezentante de-afara cu toale/incaltari/cosmetice si ne-au populat mall-urile; iar angajatii lor si-au insusit cultura lor corporatista, sau nu.In cazurile ”nu” si-au facut si bagajele si-au parasit cladirea: )

    Una 14 aprilie 2010 12:36 Răspunde
  • Dea Valma, Tania, Una, merg si eu cu voi la cumparaturi.

    Odille 14 aprilie 2010 12:37 Răspunde
  • pai, atunci, adunareaaaa! 🙂 🙂 🙂

    tania 14 aprilie 2010 12:38 Răspunde
  • Una, eu ma refeream la Paris. Am fost cu citiva ani in urma intr-un boutique si nu mi s-a dat voie sa iau doua bluze cu mine in cabina. A trebuit sa probez una si sa o dau inapoi si apoi pe a doua. Vinzatoarea a fost foarte ofensata cind am rugat-o sa mi-o pastreze pe prima pt a vedea la care ma hotarasc. Nu am cumparat nimic pt ca era atmosfera asa de neprietenoasa.

    Odille 14 aprilie 2010 12:40 Răspunde
  • Nu stiu de ce la bijoux-uri nu ma prea arunc asaa..la orice ora.Probabil imi trebuie un anume mood, dreaq stie. Dar la ”calarit” mall-uri sunt sefa de cadre, nu alta: )
    Cand sunt insotita (de ratusco-vultur, de exemplu) avem o anume ora fixata unde ne intalnim ori in vreun starbucks, ori la intrare in cinema (unde am luat dinainte bilete, altfel incep discutii neprincipiale despre ora si fil si faptul ca l-am pierdut din cauza de shoppingu-mi..). Bineinteles, ora se negociaza, pentru ca oricate magazine cu gadget-uri/carti/chestii haioase ar fi in spatiul respectiv, timpul lui de vizionare este mai scurt decat al meu care, uneori, nu reusesc sa mai ies din cabina de proba a unui singur magazin.Sansa mea e ca fiecare mall are un Diverta prevazut cu fotolii unde poti rasfoi/citi ce vrei..E un fel de biblioteca in care nu prea gasesti mereu loc disponibil..ca mai mult de 5-6 fotolii-canapele nu-s pe-acolo..
    Numai ca norocul surade rar, iar cele mai multe ocazii sunt alealalte cand io intarzii suficient cat sa-mi dea sms ca e deja in parcare si ma asteapta si, de fapt, ne pregatim sa plecam acasa, lool..Ceea ce imi alunga, pentru seara respectiva, cheful de cheltuit; ))) Dar cum in ultima vreme profit ca biroul meu e tocmai in apropierea unui astfel de loc al pierzaniei, pauzele mele de pranz prelungit imi scutesc weekendurile si ocaziile de mall de discutii inutile, eu facand ravagii si revenind la birou adeseori flamanda dupa cate vreo sesiune d’asta de ”lunch”: )
    Chiar ma intrebam daca sufar de vreo boala, pentru ca ma apuca periodic..si foarte rar in vacante. Mai ales in locurile unde nu am mai fost nu prea dau atentie rafturilor, mai mult vreau sa vad locuri si oameni noi; doar prin duty-free-uri ce mai dau iama, cand ma plictisesc sa astept si am ajuns mult prea devreme pentru zborul meu.

    Una 14 aprilie 2010 12:53 Răspunde
  • Odille, poate era intr-o zi proasta cucoana aia..stii ca Franta, predilect Parisul, au fitze din greu . Credeam ca te referi la stilul romanesc de altadata, eu il tin minte, nu puteai sa respiri de stilul toxic in care erai tratat, de parca trebuia sa meriti ca sa-i platesti pe aia tocmiti sa vanda marfa. Si nu ma refer neaparat la comertul socialist, ani buni dupa s-a prelungit stilul, pana le-a venit de hac pretinsul capitalism de jungla in care ne-am trezit ca ne ducem vietisoarele; )

    Una 14 aprilie 2010 12:59 Răspunde
  • hop si eu! am auzit de glutamatul ala, se pare ca este pus cam in orice, cel putin la noi. eu am aceeasi problema cand ajung intr-un hipermarket – atata ma uit la etichetele produselor ca sa vad ce contin ca, pana la urma, nu mai cumpar nimic pt ca nu ma pot hotari! cred ca o sa ajung sa mananc paine cu unt dimineata, desi nici de paine nu mai sunt asa sigura…
    mai e un tip de shopping care imi lipseste – de carti si de carti postale, de ceaiuri si cutiute colorate…

    Justine 14 aprilie 2010 13:06 Răspunde
  • Una, imi aduc aminte bine. Ceream pantofi 35, desi purtam 37, si-mi spunea ca nu are, atunci ceream 36 si nu avea, si atunci intrebam „Nici 37 nu aveti?”
    Raspunsul scirbit era: 37 avem. Si asa cumparam o pereche de pantofi.

    Insa am alte amintiri. Invatasem, ca toti rominii o tactica de a ma sui in autobuz. Ma pozitionam paralel cu autobuzul si mergeam spre el cind autobuzul inca se misca. La piata Romana rugam pe cite un barbat sa fie dragut sa ma impinga din autobuz afara, pt ca fiind cam slabuta nu aveam putere sa trec printre oameni.
    Am ajuns in Canada si ma suiam in autobuz printre primii 2-3. Mi-a luat ceva timp pina am inteles ca oamenii se asezau la coada in ordinea venirii si tot asa se si urcau. Nimeni nu mi-a facut observatie pt ca erau prea civilizati. Nu va spun ce jena mi-a fost cind mi-am dat seama ce faceam. Noroc ca am deschis ochii destul de repede.

    Odille 14 aprilie 2010 13:13 Răspunde
  • justine, paine cu unt suna bine. sa pui si dulceata. si sa mai si un ceiuletz. 🙂 nu ca-i british, dar e atat de placut.

    carti??? ufff. recomanda cineva o carte buna buna de spalat prafuiala asfaltului banalicesc? in afara celor din seria Tango-ului? ce mai cititi? cu ce va mai delectati? eu, de pilda, simt nevoia acuta a unor pagini de o simptomologie sacra in profanul zilei de astazi.

    tania 14 aprilie 2010 13:13 Răspunde
  • tania, simptomologia sacra ma depaseste nitel. ultima carte citita cap coada – ca doar ‘cap’ ar mai fi cateva, este pessoa cu cartea nelinistirilor lui. am citit cu atata pofta prima jumatate cu dupa aceea nu o mai puteam termina, mi se parea prea mult, prea „not me”, si am tras de mine saptamani in sir sa o termin ca s-o pot arunca pe un raft.

    Justine 14 aprilie 2010 13:19 Răspunde
  • tania, pot sa recomand o carte foarte buna, care cred ca ar trebui predata in toate scolile: The Most Noble Adventure, The Marshall Plan and How America helped Rebuild Europe. Autor; Greg Behrman.
    Nu este o propaganda pro-americana, este ca un jurnal al luptei de reconstruire a Europei.

    Odille 14 aprilie 2010 13:19 Răspunde
  • odille, suna provocator cum SUA au ajutat la reconstruirea europei. 🙂 ma abtin, fiind in necunsoctinta de cauza. deci suna atat de profan! 🙂 o sa caut cartea negresit. iti multumesc.

    tania 14 aprilie 2010 13:37 Răspunde
  • tania, de cind am sosit in Canada ,citesc. Marele noroc este si faptul ca bibliotecile sunt foarte bune si pot sa cer sa-mi aduca carti de oriunde din Canada, inclusiv de la bibliotecile universitatilor. Am fost uluita cit de ignoranta eram, sau cit de spalata pe creier.
    Crede-ma ca noi cei veniti din comunism, tot ce citim trecem printr-un filtru al neincrederii foarte sever. Am invatat sa ne indoiam de totul.
    Aceasta carte este un „must read”, pentru noi toti.

    Ca sa fiu cinstita trebuie sa recunosc ca nu numai noi am fost spalati pe creier. Toate natiunile isi pregatesc cetatenii asa cum doresc ele.

    Odille 14 aprilie 2010 13:45 Răspunde
  • Sper ca nu s-a inteles ca cei de aici sunt mai cititi, sau au o cultura mai bogata decit europenii.
    Imi cer scuze daca asa s-a inteles.
    Ce am vrut sa spun este faptul ca noi , rominii, am invatat istoria in mod deformat.

    Odille 14 aprilie 2010 14:14 Răspunde
  • Hello, nu-mi vine sa cred, dar se pare ca ne deblocaram:)
    Tocmai cand citeam interviul cu Romulus Vulpescu, mi-a atras atentia in dreapta ca se vad , in fine, si blogurile:)
    E careva pe-aici, sau ati plecat toti la plimbare?

    Una 15 aprilie 2010 11:27 Răspunde
  • Ieri, tocmai ii raspundeam lui Odille si Taniei, dar o fac iar acum: )
    ..
    A spala creiere e un obicei la indemana multora, nu stiu daca suntem vizati doar astia care-am zis adio cortinei de fier. Poate ne indoim de orice, Odille, draga, pentru ca suntem obisnuiti cu dualismele si nuantele de limbaj, de gest. In plus, mai avem si poverile toxice ale parintilor nostri care s-au trezit in lumea anilor ’50, in care istoria pe care o (re)invatam azi lor le era interzisa, tre’ sa mai luptam si cu ele, sau macar sa fim in stare sa le ignoram. Dar sa nu uitam de ce clatiri neuronale au parte foarte multi oameni care lucreaza prin multinationale, intamplator (sau nu) cu ”motherboard-ul” in S.U.A(nume luate la intamplare: AMWAY, MICROSOFT, IBM,CISCO)
    Fanaticii religiosi sunt in alta schema, din punctul meu de vedere, nu-i confund cu cei mai sus mentionati.
    Da, si eu am auzit despre planul Marshall care a recuperat cat a putut dupa razboi resturile de demnitate si nu numai, ale Europei devastate, pompand cash si know-how destul dincoace de ocean; dar sunt sigura ca n-au facut-o pe gratis si nici nesolicitati. Pe vremea aia mai erau, inca, unii conservatori din batranul continent care numeau Statele Unite tot Colonii UK, ceea ce ele nu prea mai erau de la inceput de secol.
    Nu am aprofundat pana acum subiectul asta.Mi-e si cam teama ca citind cartile pe tema de fata scrise de americani o sa ajung mai credula decat sunt deja;) Glumesc, pur si simplu nu am apucat inca sa citesc, important e sa stii cat mai multe versiuni despre un subiect sau fapt, istoric, de viata, etc..
    Am inceput sa citesc Pamuk, eram curioasa ce-i cu turcul asta cu Nobel. Asadar citesc ”Eu sunt rosu”. Tanio, inca nu pot spune daca sa ti-o recomand au ba, deocamdata sunt la faza de transee cu stilul autorului, usor plicticos, usor nerecomandat oamenilor colerici asa, ca mine: )
    Presimt ca n-o sa rezist si la prima abatere n-o sa-mi mai fortez rabdarea si o sa las cartea in raft sa se mai coaca pentru cand oi imbatrani si mi-o veni mai multa minte-n boxa.
    Ce mi-a placut si am citit cu placere si iti recomand cu caldura este John Fowles. Atat ”Colectionarul”, cat si ”Magicianul”, dar si ”Iubita locotenentului francez” mi-au placut. Dar nu cred ca le-ai ratat, ziceai ceva de Filologie mai sus. Fowles e unul dintre preferatii mei

    Una 15 aprilie 2010 11:29 Răspunde
  • da, se pare ca beneficiem de o fereastra de deblocare…sper sa apuc sa va zic buna dimineata…
    Una, am citit si eu „Ma numesc Rosu”; in mintea mea am asemanat-o ca stil cu „Numele trandafirului” de Umberto Ecco…Nu pot sa spune ca nu mi-a placut, dar nici ca e printre preferatele mele, sau ceva ce as dori sa recitesc…

    Dea Valma 15 aprilie 2010 11:40 Răspunde
  • Dea Valma, bine-ai reaparut.
    Sper ca nu doar noi doua am fost cu noroc pe pagina asta azi:)
    De Pamuk, ce sa-ti spun, zace pe noptiera. Presimt c-o duc inapoi la biblioteca si oi lua-o altdat sau, in vreun acces de intelegere, peste ani, o sa o cumpar. Nu se stie niciodata..
    Ce fel e vremea azi la tine in oras?
    Prin Bucuresti se chinuie sa ploua, mai o raza de soare, mai un vanticel care scutura urmele de flori de cais..

    Una 15 aprilie 2010 11:51 Răspunde
  • la Amsterdam a venit primavara!
    e soare si senin de vreo saptamina, si vad ca o sa o tina tot asa cel putin inca o saptamina. e frig inca dimineata (cam 4 grade) dar pe la prinz se ajunge in jur de 15 grade…
    mi-e dor de iesit la terasa…si de alergat dupa fluturi 🙂

    Dea Valma 15 aprilie 2010 12:08 Răspunde
  • una, fluturashi, va salut de buna…joi. 🙂

    suna foarte bine umberto eco. autor complex pentru week-end. 🙂

    intre ploaia de la bucuresti si primavara infloritoare de la amsterdam, am decis sa ma delectez cu Metamorfoza impricinatului Kafka. cred ca, cel putin pentru cateva zile, am gasit ce cautam:

    Într-o bună dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare. Zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, cînd ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri ; plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă. Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau, neajutorate, înaintea ochilor.
    «Ce s-a întîmplat cu mine ?» îi trecu prin gînd. Nu era vis. în jur se afla camera lui liniştită — o adevărată cameră omenească, deşi cam mică — cuprinsă între cei patru pereţi pe care-i cunoştea atît de bine. Deasupra mesei, pe care se vedea, împrăştiată, o colecţie de mostre de stofe — căci Samsa era voiajor comercial — sta atîrnată fotografia ce-o tăiase deunăzi dintr-o revistă ilustrată şi o pusese într-o ramă frumoasă, aurită. Reprezenta o femeie cu căciulită în cap şi cu un boa de blană la gît : femeia şedea drept şi întindea spre privitor un manşon mare de blană, în care îi dispărea întregul braţ, pînă la cot.
    Privirea lui Gregor lunecă apoi spre fereastră, şi vremea mohorîtă de afară — căci se auzeau picurile de ploaie ţîrîind pe glaful de tablă — îl făcu profund melancolic. «Ce-ar fi, dacă aş mai trage un pui de somn şi aş uita de toate smintelile astea», gîndi el, dar ideea se dovedi întru totul nerealizabilă, deoarece se obişnuise să doarmă pe partea dreaptă şi, în situaţia actuală, nu se putea întoarce în poziţia respectivă. Cu oricîtă forţă căută să se arunce pe partea dreaptă, se rostogolea de fiecare dată îndărăt pe spate, încercă de sute de ori, închizînd ochii pentru a nu fi nevoit să-şi vadă picioarele zvîrcolindu-se, şi renunţă abia în clipa cînd începu să simtă într-o parte o durere uşoară, surdă, pe care n-o cunoscuse pînă atunci…..

    (metamorfoza, kafka)

    KFC e de o simplitate socanta in cartea asta. v-o recomand si pe ploaie si pe fluturi. 🙂

    tania 15 aprilie 2010 13:07 Răspunde
  • ; )
    Misto asta cu fluturii, de cand ma stiu imi scapara picioarele dupa ei.
    Cafenelele-terase s-au deschis in Bucuresti imediat ce-a dat firul ierbii, gasesti cu greu o masa, mai ales in weekend ; sunt haioase, colorate, populand si inveselind, de cativa ani si Bucurestiul vechi (Lipscanime, Curtea Domneasca ). Nu am de gand sa le compar cu cele parisiene sau de pe trotuarele Romei, dar au farmecul lor.

    Una 15 aprilie 2010 13:12 Răspunde
  • Restu’ lumii tace pe-aici, vad. Te pomenesti ca-i vreo forma de protest la adresa mentenantelor neobosite : )

    Una 15 aprilie 2010 13:16 Răspunde
  • Buna Dimineata voua la toti cu fluturasi si carti de citit.

    Ieri am fost asa de bosumflata cu caderea bazei de date incit m-am gindit sa facem o petitie de daune pt trauma emotionala.

    Am incercat sa citesc Pamuk, dar este una din putinele carti pe care nu am putut sa o termin. Inca se uita l amine de pe un raft. M-a inspaimintat mentalitatea descrisa, interzicearea oricarei inovatii, repetivitatea.

    Odille 15 aprilie 2010 13:37 Răspunde
  • Una, ai dreptate ca Planul Marshall nu a fost dezinteresat, dar daca ne gindim de ce ar cheltui o natie sume enorme pt o alta zona din lume? Lupta s-a dat si in America pt ca foarte multi nu intelegeau de ce este necesar asa ceva, dar mai ales in Europa. Europa ar fi putut sa fi cazut in plasa comunista fara aceasta reconstructie.
    In privinta spalarii pe creier, m-a surprins un coleg de serviciu turc, care era ferm convins ca turcii se plimbau prin Europa numai pt ca erau chemati sa ajute si nu pt ca erau invadatori. Asa invatase el.

    Odille 15 aprilie 2010 13:44 Răspunde
  • Ciao Odille, draga, ma bucur ca esti pe-aici.
    In legatura cu al tau coleg turc..situatia e tare complicata.Ei, la istorie, chiar invata ca sultanii lor si armatele enorme platite pentru a-i servi n-au fost caftiti niciodata in Europa. Am un bun prieten, cu doctorat in istorie medievala care stie ca in Turcia exista foarte multa documentatie a vremii, netradusa din turca veche in vreo limba contemporana, de larga circulatie, din motive pe care Guvernul tarii in cauza nu le recunoaste public. Este una dintre metehnele lor pur socio-politice, cum, de altfel, nu vor fi dispusi sa recunoasca nici genocidul comis asupra armenilor, care e mai de pe la inceputul secolului trecut, deci rani mai noi; sunt state care-si asuma, chiar cer scuze uneori public, ca gest diplomatic probabil ca are o valoare serioasa asta, pentru faptele stramosilor, pentru unele gesturi sau decizii care au provocat traume in masa; dar sunt relativ putini cai care fac asta, stii doar ca se spune ca istoria e scrisa de invingatori.
    Cat priveste petitia de care spui tu mai sus..cred ca am semna-o multi dintre noi, dar sunt gata sa pariez ca nu i-ar determina pe cei de care depinde situatia asta sa nu repete pe viitor aceiasi pasi pe care-i au de parcurs in domeniul lor de ”expertiza”. Crede-ma, pentru cei care scriem si ne conversam pe-aici acest blog are o anume valoare sentimentala, pentru altii, cu drept de management al bazelor de date, de exemplu, e doar biznis si nimic mai mult.

    Una 15 aprilie 2010 14:23 Răspunde
  • Una, nu ma surprinde ceea ce ai scris. Pe o nota nostim-trista, la putin timp dupa sosirea in Canada am citit intr-o carte de istorie a Canadei pentru elevi ,cum a fost populata Canada la inceput. Aveau barbati, dar nu aveau femei si atunci au adunat femei usoare de pe strazile Parisului si le-au adus. Primul meu gind a fost ca asa ceva ar fi trebuit cenzurat. Am fost chiar indignata ca se invata asa ceva. Dupa citeva momente m-a amuzat, dar si infricosat gindul ca acceptam cenzura ca ceva bun si normal.
    Cind am venit aici citeam tot ce imi cadea in mina, ziare, reviste, carti bune si proaste ca sa inteleg unde sunt.

    Odille 15 aprilie 2010 14:56 Răspunde
  • Odille, esti de multa vreme in Canada? Ai plecat de-aici pentru ca aveati nevoie de ceva aventura in viata voastra, sau nu va simteati impliniti si ati incercat , tu si ai tai, sa reusiti in alta parte? Am ceva amici plecati din Ro pe continentul american si-mi spuneau ca ei au plecat dupa anii 2000, dar ca cei care au decis sa se duca acolo imediat dupa 1990 au avut conditii mult mai bune..Nu am inteles in ce fel ”mai bune”, e drept, nici nu am cerut detalii, poate s-au referit la ajutoare sociale primite pana cand si-au gasit slujbe.
    Te intreb din curiozitate amicala, eu nu ma gandesc sa ma stabilesc in alta parte..

    Una 15 aprilie 2010 15:05 Răspunde
  • Una , iti voi raspunde in dupa-amiaza aceasta.

    Odille 15 aprilie 2010 15:18 Răspunde
  • da Simona, e trist cum unii considera ca a fi sau nu intr-o relatie e dupa bunul lor plac.
    eu am suferit in ultima vreme de boala „m-am lasat dus de val”… adica bietul de el nu a stiut ce e cu el. si e suficienta scuza asta, nu? bine, sunt si altele pe langa, scuza cu „momentul nepotrivit”, dar ciudat cum totusi imediat dupa momentul nepotrivit pentru noi apare momentul potrivit pentru o alta…
    si cum n-am mai avut rabdarea sa inteleg sau sa accept aceste povesti, sau macar sa incerc sa redevin ce am fost odata pentru el, i-am urat trezire placuta sau nu la realitate, una in care foarte probabil ca n-o sa mai fiu… nu stiu daca a inteles sau daca a fost timp irosit.
    cred ca Cupidon era protectorul barbatilor prosti pentru ca asta ar fi singurul motiv pentru care cadem in plasa cruda a unor asa de prosti actori…

    Ramona 15 aprilie 2010 15:35 Răspunde
  • scuze, ei au suferit de boala „dus de val”…
    pana la urma ce e val, ca valul trece. nu?

    Ramona 15 aprilie 2010 15:36 Răspunde
  • Buna dimineatza,
    merci tania de ideea de lectura… miine incepe week-endul lung. 15 Aprilie e ziua de sarbatoare la iana!!! s-a terminat sezonul de taxe… uurrraaaa!! am supravietuit si anul acesta!
    am asa: Pacientul Englez, Podurile din Madison. am Virsta Inocentei si dvd-ul si cartea. am recomandarile voastre de lectura…
    in DC e o super-vreme de primavara. Miine duc copilul cu trenul (ok, metroul) prima data in viata ei!! mergem la Jefferson Park poate mai prindem niste urme de flori de cires.
    ma bucur sa va citesc dupa „ceatza” de zilele trecute.
    va trimit raze de soare si flori de cires, de cais si de magnolii.

    iana 15 aprilie 2010 15:48 Răspunde
  • Am încercat şi eu valsul ăsta şi cu răbdare, 1,2, 3- 1,2,3, iese de-un dans pe lună.

    http://www.youtube.com/watch?v=1QQzbCmlZM4

    Omuldelamunte 15 aprilie 2010 16:38 Răspunde
  • Odille sunt atatea lucruri care inca ma mai socheaza pe mine in CA -related to- cat de ignoranti am fost:

    – de exemplu scoala- iti amintesti zilele cand tremuram la deschiderea catalogului si strigatul numelui, sau spusul cu voce tare a numelui asociat cu notele ( ai luat 4…ohhh).
    – copii cu diverse dizabilitati trimisi sa „moara’ in scoli de ajutor sau cum naiba se numeau.Aici am fost „socata” – la modul pozitiv cand am vazut ca sunt amestecati cu toti copii.
    – cat de liberi vorbesc oamenii despre orice. Imi amintesc o discutie cu o colega, care pot spune ca nu duce lipsa de nimic, cand a venit si mi-a spus ca trebuie sa se duca la un party cu o anumita tema si ca vrea sa treaca pe la Goodwill store (sorry pentru cei care nu stiu de Goodwill) sa se uite de o rochie . Nu vedea sensul sa isi cumpere una noua pe care nu o mai imbraca a doua oara. Atunci , primul lucru care mi-a venit in cap: daca erai romanca nu ai fi spus in veci ca te imbraci de la Goodwill sau Value Village. Si era atat de naturala.

    Apoi de biblioteci ce sa mai vorbim…este dureros de cate lucruri suntem socati. Eu de fiecare data am aceeasi intrebare: noi de ce nu putem sa facem asta in Romania. Iubesc unde sunt acum si sunt foarte foarte fericita dar nu sunt ipocrita si recunosc ca ma doare cand vad atata stigmatizare in tara unde m-am nascut.

    miki 15 aprilie 2010 17:02 Răspunde
  • Buna ziua
    Ieri m-au antrenat sa devin „simply the best”… nici un PC prin preajma asa ca…
    Pe seara cand am ajuns acasa blogurile… disparusera…
    Ma bucur sa va regasesc
    Multumesc pentru recomandari de carti.
    justine eu am descoperti Rooibus, un ceai sud african intr-o cutie superba!
    Odille unde faci tu cumparaturi?

    CristinaC 15 aprilie 2010 17:21 Răspunde
  • Salutare tuturor.!
    Miau si eu printre voi.
    Va recomand si eu carte care am citit-o acu vreo 2-3 ani si pe care, momentan, nu o am in fata ochilor. Va pot spune doar titlul ; 19 secunde. Autorul, spre rusinea mea, nu-l mai tin minte. Sper sa o mai gasitit prin librarii in Ro, la editura Humanitas in colectia „carte de recitire”.
    Spor in toate!

    pisica neagra 15 aprilie 2010 17:28 Răspunde
  • Recomand si eu jurnalul Oanei Pellea.
    Pentru cele din Canada, cred ca Oana vine saptamana viitoare la voi….vor fi niste piese de teatru si lansarea cartii ei.
    Zi placuta in continuare! 🙂

    Anca 15 aprilie 2010 17:47 Răspunde
  • Anca, o iubesc pe Oana Pelea!

    Omuledelamunte, chiar iese de-un dans pe luna.

    pisica neagra, daca e vorba de 19 secunde si tot suntem in….contratimp, vin si eu cu…7 seconds:

    http://www.youtube.com/watch?v=VMZ4SBYpeZw&feature=related

    tania 15 aprilie 2010 18:11 Răspunde
  • Anca, o iubesc pe Oana Pelea!

    Omuledelamunte, chiar iese de-un dans pe luna.

    pisica neagra, daca e vorba de 19 secunde si tot suntem in….contratimp, vin si eu cu…7 seconds:

    http://www.youtube.com/watch?v=VMZ4SBYpeZw&feature=related

    tania 15 aprilie 2010 18:13 Răspunde
  • N-am cazut pe nicaieri, voi reveni in vreo doua ceasuri, voiam doar sa stiti de mine. 🙂 Va pup si sper sa nu mai fim sinistrati, ca aseara. 🙂

    Simona Catrina 15 aprilie 2010 18:31 Răspunde
  • am gasit azi cele mai frumoase flori de cires – in Japonia: http://picasaweb.google.com/mikitan5/qkTVLB02#

    justine 15 aprilie 2010 18:52 Răspunde
  • Cristina C, am sosit la computer si ma bucur sa va regasesc. Ma intrebi unde fac cumparaturi. Ca un adevarat rac ,eu trebuie sa cumpar de la magazine mari pentru a avea linistea ca as putea duce inapoi daca ma razgindesc. Ca urmare cumpar de la Hudson Bay, Bayview Village , sau Sherway Gardens.

    Odille 15 aprilie 2010 19:08 Răspunde
  • Odille, multumesc, am auzit ca Sherway Gardens e un mall fain. N-am fost niciodata.
    Si eu trebuie sa fiu sigura ca pot duce inapoi lucruri

    CristinaC 15 aprilie 2010 19:21 Răspunde
  • După cât timp se înapoiază marfa la magazin, în Canada? Mi-a spus cineva că a luat un set de cratiţe şi le-a returnat după doi ani zicând că s-a îngrăşat de la atâta gătit.
    De fapt, a fost cu „no question asked”, dar cineva ăla s-a simţit dator să dea o raţiune returului.

    Omuldelamunte 15 aprilie 2010 19:23 Răspunde
  • Omule, depinde la ce magazin si ce anume duci inapoi
    Eu am dus un scaun de birou inapoi la Walmart dupa 8 luni… s-a rupt pur si simplu ( made in China). La unele magazine iti i-a lucrurile inapoi timp de o luna cu banii inapoi apoi doar cu credit de magazin. La Costco, un fel de Selgros, am vazut cu ochii mei o returnarte de birou care se deteriorase caci fusese folosit 5 ani. clientul nu mai avea chitanta de cumparare in sistemul lor a confirmat cumparatura si a primit banii inapoi aducand biroul bucati bucatele inapoi la magazin. nu mi-a venit sa cred. Home Depot te lasa sa imprumiti anumite scule/ masini care iti trebuie prin casa tocmai ca sa nu le cumperi sa le folosesti si sa le duci inapoi. Colega mea a cumparat un cort anul trecut, a fost in vacanta camping si apoi l-a dus inapoi… si tot ea s-a dus la un magazin alimentar si le-a spus ca carnea de friptura nu a fost buna si le-a dus-o sa o custe… i-au dat banii inapoi pe carne si probabil au aruncat-o la gunoi…

    CristinaC 15 aprilie 2010 19:38 Răspunde
  • guste

    CristinaC 15 aprilie 2010 19:39 Răspunde
  • omuldelamunte, la unele magazine aproape nu este limita de timp. Eu am dus inapoi un aspirator, la Canadina Tire, dupa multe luni. M-am dus cu el, bucati, intr-o punga.
    Fusese prost de la inceput si nu stiu ce am sperat, dar m-am straduit sa-l folosesc.

    Odille 15 aprilie 2010 19:47 Răspunde
  • Una, am inceput sa scriu raspunsul la intrebarea ta. Desi am vrut sa fac un rezumat, as avea foarte mult de scris. Daca vrei pot sa-ti trimit un e-mail, daca-mi dai adresa ta. Nu as vrea sa trimit un raspuns asa de lung, pe blog, pt ca nu vreau sa abuzez de timpul celor pe care , poate nu-i intereseaza acest subiect.

    Odille 15 aprilie 2010 19:51 Răspunde
  • miki, si eu sunt foarte surprinsa cit de modesti sunt canadienii.

    In privinta scolilor, sunt puncte foarte bune, insa sistemul are si mari deficiente. Copiii nu sunt invatati sa fie deloc competitivi si apoi in universitate au primul soc, iar cind incep sa lucreze este al doilea mare soc.

    Odille 15 aprilie 2010 19:58 Răspunde
  • Odille- te contrazic. Eu lucrez in invatamant. Corect, asa vezi sistemul de afara, ca parinte. Depinde mult in ce scoala iti inregistrezi copilul si cat de mult te ocupi ca el sa faca ceva in scoala.Daca copilul tau este competitiv si vrea mai mult, primeste mai mult- FOR FREE. In RO a trebuit sa platesc pentru a primi mai mult copilul meu. Sa nu mai spun ca nu a fost tratat ca emigrant niciodata si NICIODATA nu a fost intrebat : CE FAC PARINTII TAI? UNDE LUCREAZA?
    La universitate socul vine pentru ca …este universitate. Un alt misconception – universitatea aici nu este pentru toti. Exista colegiul sau scolille de meserii. Nu toti canadienii devin ingineri sau subingineri! Aici diploma conteaza dar mai mult conteaza ce sti sa faci si cum faci de bine.
    Si pot continua…

    miki 15 aprilie 2010 20:14 Răspunde
  • miki, tu vorbesti despre Toronto?

    Odille 15 aprilie 2010 20:17 Răspunde
  • despre GTA. Programele in general sunt provinciale dar…corect…trebuie sa admit ca singurul lucru care conteaza este un locuiesti. Dar si asta o poti rezolva!

    miki 15 aprilie 2010 20:26 Răspunde
  • Miki si Odille,
    ma bag si eu in seama…
    asa este si sitemul european, in vest…competitiv…nu toata lume face facultate, ca in Romania…copiii nu sunt fortati, doar cei care pot si vor, merg mai departe, pe propriile puteri, nu prin meditatii, nu printr-o vointa artificiala, mai mult a parintelui decit a copilului…e o selectie naturala, e o gaussiana care se aplica in toate domeniile si care stratifica orice populatie, o imparte in procente, unele mai performante decit altele…
    asta si pentru ca sistemul social este bine pus la punct, incit oricine isi are locul si rostul, si cei care au o meserie, chiar fara o diploma inalta, au dreptul si au parte de un trai decent…

    Dea Valma 15 aprilie 2010 21:00 Răspunde
  • Hello, plus bonsoir : )

    Odille, sigur, imi poti scrie cand vrei tu pe adresa-mi de email: oana_a7@hotmail.com.
    Sunteti vioi vad si dezbateti cu sarg despre invatamantul planetar, si nu numai. Plec la un film, sper sa va regasesc mai incolo.

    Una 15 aprilie 2010 21:18 Răspunde
  • si ca sa continui pe aceeasi tema, cind am ajuns in olanda ca studenta, nu stiam sa sustin o prezentare in public…nu stiam sa o structurez, sa imi exprim ideile, sa captez publicul…
    foarte repede mi-am realizat handicapul fata de colegii de aici, educati nu sa-si antreneze memoria in comenatrii literare si dictari pe la cursuri, ci in a-si forma gindirea si logica si a-si forma si exprima propriile opinii…
    diferentele sunt multe si majore, incep probabil de la gradinita sau chiar mai devreme…la inceput aveam tendinta sa ii iau in ris, ca ei nu isi forteaza odraslele sa faca nimic, sa invete o poezie, de pilda…serbarile lor sunt penibile, uneori si cei care recita citeva versuri la vreo vizita oficiala a reginei se bilbiie de nu mai pricepi nimic, si nu ramin apoi cu nici un complex sau cu vreun deget asmutit necrutator asupra lor…dar si cei care pot si sunt talentati sunt incurajati li se ofera totul…

    Dea Valma 15 aprilie 2010 21:18 Răspunde
  • La noi in casa are loc aceasta discutie „scoala de la voi e proasta” de cateori vine soacra si se minuneatza ca copii nu stiu isoria Romaniei ( au plecat din ro cand aveau 7 si 9 ani) si asa mai departe. Sunt cde acord ca cultura genereala se face mai putin decat in Ro dar pentrusistemul de aici consider ca sistemul de invatamant este bun… pentru ca pentru cerintele de aici functioneaza. Copiii sunt dezinvolti si nu le este frica sa recunoasca cand nu stiu ceva, ba dimpotriva intreaba si li se explica, vorbituyl in public se exerseaza din clasa a treia si se organizeza concursuri in acest sens. Se pune in valoare creativitatea si majoritatea parintilor recunosc potentialul copiilor si ii indruma ca atare. Decanul meu are un baiat care va urma colegiul ( echivalentul unei scoli post-liceale de la noi ) ca sa ajunga sa aiba o meserie pentru ca nu ii place sa invete si lui nu ii este rusine ca e asa.
    La facultate pretentiile sunt mult mai mari ca la noi si se bazeaza foarte mult pe studiul individual ( student vine de la a studia) si eu inca nu am intalnit pe nimeni care urmeaza doua facultati in acelasi timp ca in Ro.

    CristinaC 15 aprilie 2010 21:51 Răspunde
  • 100% de acord Deavalma- este vorba de sistemul social.
    Pe noi de fapt asta ne-a tampit in RO. Ca tot vorbim aici de masini, de unde ne imbracam, la ce scoli pe bani grei ne merg copii…
    Aici daca poti si le arati ca poti te tin in puf…pentru ca meriti.
    Poti sa ai cea mai tare pecete daca nu te duce capul tot degeaba. Si nu conteaza cine esti. Esti parlamentar si te-a prins baut la volan sau in posesie de cocaina…bye-bye. Ti-a disparut imunitatea parlamentar ieri nu azi dupa event. Esti doctor si alergi pe highway…cica sa vezi un pacient…foarte rau ca nu ai respectat viteza, nu seti salvare si ca atare ti-au ridicat masina iar tu te duci la spital cu taxiul.
    Ma gandesc la cate am vazut pe sosea in RO si cati politisti au fost BATUTI de infractori…

    miki 15 aprilie 2010 21:51 Răspunde
  • Dea Valma, asa este…
    si eu am avut acelasi handicap la scoala in US… ei dezbat mult, isi spun propriile pareri isi sustin afirmatiile. Cred ca principalul lucru pe care l-am invatat aici a fost sa vorbesc cu glas tare in public si sa-mi formulez propriile pareri. Invatamintul este total diferit. Principalul motiv care ma tine sa nu ma mut inapoi in Romania este scoala. Nu vreau ca Ana invete la o scoala din Romania.

    iana 15 aprilie 2010 21:54 Răspunde
  • Critsina imi aduci aminte de o discutie dintre cel mic al meu si sotul:
    Fiul- Azi am facut un brainstorming la scoala despre…
    Si este clasa I.
    Barbatul meu- Ce ai facut? Ce este ala? ( nu ca nu ar fi stiut dar vroia sa auda explicatia lui)
    F – Un brainstorming despre cum…Ce tu nu ai facut brainstorming in clasa I despre…
    BM- Ba da, mereu era in capul meu – brainstorming cand ma cafteaua aia in curtea scolii.

    Concluzia- un alt mod de a vedea viata. Si uite de aia nu toti reusesc aici pentru ca nu toti ne putem acomoda. Cum, nu sete copilul meu cel mai bun? Nu are coronita? Nu este primul?NU AM CARAT SUFICIENT?

    Ascultati la asta, este de exceptie. SI ESTE REALA! Ce dureros!!!!!!!

    http://www.220.ro/farse/Satra-Cu-Trei-Iezi-Frasa-Lui-Buzdugan/SEBVz3HKDG/

    miki 15 aprilie 2010 21:58 Răspunde
  • miki,
    vara trecuta ii aratam mindra foc barbatului meu ce mai mindrete de autostrada au facut romanii.. autostrada soarelui… eu fusesem in Ro si in iarna si tot asa eram tare voioasa sa conduc pe autostrada de la Bucuresti la Slobozia in drum spre Braila.
    El s-a uitat speriat de viteza cu care ne depaseau ceilalti si m-a intrebat: „dar daca politia sau ambulanta vor sa intoarca sa mearga pe celalalt sens pe unde intorc?” Am inghetat… nu exista pasarela de trecere pentru politie sau ambulanta… nu m-am mai dus pe autostrada mi s-a facut frica. 🙂

    iana 15 aprilie 2010 22:00 Răspunde
  • Am făcut şi eu testul ăsta, dar am ajuns la concluzia că nu merită să mă obosesc pentru o alună. Dacă ar avea un sistem să apară o ceva bună…

    http://www.youtube.com/watch?v=zJAH4ZJBiN8

    Omuldelamunte 15 aprilie 2010 22:09 Răspunde
  • Iana,
    Eu nu am mai fost in Ro de mai bine de 6 ani. Nu ma plang ca nu duc dorul. Am avut parintii in vizita sunt fericita. Si in afara legaturii de business pe care o pastrez cu cei cu care am lucrat in rest ma lasa tare rece RO.
    Sa nu mai spun ca nu ma surprinde nimic din ce se intampla acolo. Am patit prea multe pe pielea mea ca sa mai am vreun soc.

    miki 15 aprilie 2010 22:09 Răspunde
  • miki… ma doare sufletul… am ras ca proasta singura. Colegele mele sunt de parere ca imi trebuie a „stress leave”.
    Eu am lucrat si in invatamant in Romaina panan in 95 si am avut de suferit ca nu „primeam” nimic si nu se puteau pune pile la mine. Fratele meu spunea prietenilor ca eu am plecat din Ro pentru ca vreau sa imi pastrez principiile sanatoase. E foarte trist ce se intampla acum pentru ca exista copii care sunt foarte buni si merita mai mult! Am sopnzorizat acum cativa ani niste olimpici din Ro care venisera la Montreal la olimpiada internationala de mate si am fost foarte mandra ca erau copii din ro… Au luat multe premii!

    CristinaC 15 aprilie 2010 22:15 Răspunde
  • @Odille- Cum se poate să duci un aspirator bucăţi? Primeşte şi aspiratoare scăpate de la balcon?
    Să nu-mi spui că i-a sărit motorul şi a luat-o hai- hui prin casă!
    Eu, dacă aş fi Canadian Tire, ţi-aş da un aspirator şi un inspector care să supravegheze folosirea lui.
    Eu am calificarea unui astfel de inspector. Şi sunt blând şi înţelegător…

    Omuldelamunte 15 aprilie 2010 22:17 Răspunde
  • Omule bag seama ca vrei in Canada

    CristinaC 15 aprilie 2010 22:21 Răspunde
  • Cristina,

    O sa razi! Eu cand am ascultat prima oara…am plans..am ras si am plans. Fiul meu nu pricepea de ce dracu plang?! Am incercat sa ii spun ca de bucurie ca am fost atat de desteapta si am scapat de acolo. Tot nu intelege!?
    Bravo cu sponsorizarea! Tu esti o fiinta tare buna! Foarte sincera si saritoare!

    miki 15 aprilie 2010 22:22 Răspunde
  • Ia uite ce s-au adunat canadiencele mele dragi aici!… Voi v-ati vorbit sa-mi frangeti inima, mi-e dor de Toronto/ GTA si citesc lacoma ceea ce scrieti. 🙂 Nu intru in dezbateri pe tema invatamantului canadian, nu am copii si n-am avut tagente semnificative cu ambianta didactica, de aceea ma limitez la a-mi casca ochii si a-mi darui inima…

    Simona Catrina 15 aprilie 2010 22:25 Răspunde
  • Omuldelamunte, iti pot confirma ca in Canada si SUA se primeste inapoi aproape orice marfa, la magazin, in afara de software desigilat. Am vazut sute de scene – pe care eu le-as fi considerat prea penibile ca sa atentez vreodata, dar carora clientilor tupeisti li se par firesti. O tipa a inapoiat la un magazzin de cosmetice o cutie goala de crema La Prerie, care e foarte scumpa, spunand ca… ii crease alergie!! Dar cutia era goala deja, consumata pana la ultima picatura! Vanzatoarea a incercat o polemica firava, dar clienta a racnit ca vrea sa-l vada pe manager si imediat conflictul s-a stins, i-au dat banii integral! Daca asa ceva e posibil, atunci nu se mai mira nimeni ca toata lumea cumpara rochii scumpe de seara si costume elegante inainte de Revelion si le inapoiaza in primele zile ale lui ianuarie.
    Magazinele sunt multumite oricum, e un fel de a-ti rula banii o vreme, pentru ei oricum e un profit, deci e o clasica, nord-americana „win-win situation”. 🙂

    Simona Catrina 15 aprilie 2010 22:32 Răspunde
  • Cu dedicatie pentru cei care ar vrea sa plece din Ro si nu au facut-o din varii motive, dar si pentru cei care au ales sa ramana in Ro din aceleasi varii motive. Am vazut ca se poarta dedicatiile.
    http://www.youtube.com/watch?v=qwWKxlIRWdo

    pisica neagra 15 aprilie 2010 22:39 Răspunde
  • Simona, nu chiar totul. Cat despre rochiile de seara sau costume depinde de unde le cumperi.Depinde mult de magazin. De acord cu Costco pentru ca lantul de magazine are asa un rulaj mare si contractul cu furnizorii este facut in asa fel incat furnizorul plateste nu Costco.
    Lenjerie de corp, bijuterii, costume de baie….nu se pot returna si asta scrie pe bon de cand le cumperi.Rochiile de seara aceeasi poveste daca nu mai au etichetele intacte , miros a parfum ori par folosite. Si am senzatia ca este si o perioad de timp in care ai voie sa le poti returna.
    Pot sa spun ca, cu certitudine ei nu folosec sistemul. O colega de al mine a trebuit sa se duca musai la un party la care ii trebuia rochie de seara. Noi in cor i-am oferit solutia sa se duca sa ia una si luni sa o duca inapoi. Ce penibile ne-am simtit cand ia ne-a explicat cum ca nu poate…
    Dar daca este vorba de dreptul lor…imediat returneaza orice fara jena. Si mi se pare normal. Asta pleaca tot de la situatia sociala a tarii.

    miki 15 aprilie 2010 22:43 Răspunde
  • Mda, va citesc si-s surprinsa de cat de simplu este sa vezi atat de multe parti proaste in tara din care ai luat decizia sa pleci.
    Sunt constienta de relele si incercarile pe care le ai ca roman care a ramas in Romania, dar am sentimentul ca foarte multi dintre cei plecati (si exceptiile de pe-aici sau din alte parti sa ma scuze!) privesc inapoi cu of si ceva poveri. Poate e dorul de cei dragi ramasi, poate e din cauza greutatilor care nu ocolesc pe nimeni indiferent unde te-ai stabili..
    Nu cred ca este usor sa traiesti si sa te simti implinit nicaieri in lumea asta.
    Am vazut destui oameni care au plecat furiosi de-aici si care continua sa plecem neratand niciun moment sa arunce cu noroi in ce-au lasat in urma (am exemple mai ales printre artisti : Elena Carstea, Narcisa Suciu, Ovidiu Komornic, Gaita, marele om neimplinit de televiziune care acum a revenit si a reusit sa primeasca spatiu TV pentru acelasi gen de emisiuni-glumite rasuflate ca acum 10-13 ani inainte sa plece si sa le rupa el nasu’ canadezilor- etc).
    Spunea Odille acum cateva zile ca oameni care decid sa revina in Ro sunt priviti cu dispret, ca si cum s-ar fi ratat si au revenit de prieteni, neamuri, etc. Probabil avea exemplele ei, eu vad, in schimb, foarte multi care pleaca din Romania si de pe margine si de prin chaturi isi injura tara unde s-au scolit si-au crescut; acum ma refer la artistii neamului dezamagiti de sistemul/publicul/posibilitatile de-aici. Dar ii vad cum vin sa-si dea spectacole tot aici ”la Romanica ” (gen Hrusca sau Doru Octavian Dumitru) si o parte din veniturile lor li se transfera in conturi pentru ca au inca un public suportiv in locurile de unde au plecat..
    Am cam divagat un pic acum, sper ca nu mi-am pierdut sirul.
    Sper sa nu se simta careva criticat citind ce tocmai scriu eu aici, e o parere personala cu sanse maxime de-alunecus in derizoriu si cuvinte mari. Nu zace in mine un patriot frustrabil nonstop, dar incerc sa ma auto-educ, inca, si sa cred ca mai sunt sanse de redresare a unui popor ciuruit si de istorie si socio-geo-politic si de multe neajunsuri si tare genetice.
    Stiu ca mai tot sistemul functioneaza prost in tara asta, ca nemultumirile curg si nu-s usor de stavilit, dar parca se exagereaza minusurile cam mult;mai ales ca s-a vorbit si aici despre singuratate, sentiment constant insotitor pentru cei mai multi care au plecat din locurile natale.

    Una 15 aprilie 2010 22:49 Răspunde
  • Una draga, eu m-am intors in Romania, cel putin deocamdata, deci nu ma simt vizata, stai linistita. 🙂 Si nu am denigrat Romania in sine (pentru ca, in ciuda tonului meu si aparentelor, o iubesc enorm), ci strict motivele care m-au alungat pe mine de-aici, acum sapte ani. Si care, admit, sunt subiective (impanate cu cateva obiectivitati dramatice).

    Simona Catrina 15 aprilie 2010 22:56 Răspunde
  • Una draga nu te supara. nu asta a fost intentia ne-am luat cu vorba. Eu personal iubesc Romania foarte mult si incerc sa ii vad partile bune de cate ori pot dar ma simt bine in Canada sin toate punctele de vedere. Dor imi e si imi va fii de Romania si de Brasov mereu.

    CristinaC 15 aprilie 2010 22:57 Răspunde
  • Imi place discutia voastra…..stau pe margine si va citesc cu interes.
    Eu am luat decizia de a emigra in Canada….de fapt am inceput cursurile de franceza si dosarul e gata :). Sper sa le placa celor de la Viena de mine…:)
    Am avut un consultant bun, pe Cristina C, care e tareee dragutza ! 🙂

    Anca 15 aprilie 2010 22:59 Răspunde
  • Anca tu esti tare draguta si extrem de hotarata. Eu n-am facut nimic.

    CristinaC 15 aprilie 2010 23:03 Răspunde
  • Una Da si Nu. Depinde cum privesti! Eu nu dau cu noroi si sper ca nu ati inteles din ce am scris ca am facut-o cumva! Sorry anticipat! Din contra as veni si as schimba totul, daca as putea. Din nefericire nu pot si asta am vazut-o dupa 12 ani de lucru in multinationale in RO. Cand am venit in Ca primul meu salariu a fost mai mic decat cel pe care il aveam in Ro la momentul plecarii, dar nu aveam altele mult mai importante. Nu ma „drive” banii in viata si ca atare am zis: pot aici pot oriunde! Si am avut sansa pentru ca am vrut cu tot dinadinsul. In Ro fericirea trecea invariabil prin cati bani faceai…aici fericirae are alta valoare.
    Tu imi amintesti de parintii mei cand le-am trimis primul film de aici. Si imi bateam gura sa le spun cum este. Dar cand au venit si au vazut si au atins si au simtit. A fost alta poveste!
    Apoi, suntem in secolul XXI trebuie as ne miscam ca sa gustam din „fructul oprit”. Noi avem in spate ani multi de comunism pe care nu stiu daca ii mai putem recupera.

    miki 15 aprilie 2010 23:05 Răspunde
  • Dragele mel, nu mi-as permite nicicand sa va acuz de ceva, pur si simplu ma doare sa constat ca nu mai iesim odata la liman. Speram altceva in adolescenta, mi se repeta constant ca e doar o perioada gri, in primii ani dupa ’90. Acum, dupa atatia ani, dupa indoieli si incercari si mai ales dupa ce am locuit o vreme intr-o tara civilizata din Batrana Europa (mai mult de 2 ani) am sentimentul idiot ca fiecare om isi croieste drumul cum poate, dar intotdeauna tre sa se zbata intr-un regret mic: ori succesul e prea mic, ori vine tarziu, ori out of Ro nu e chiar asa cum parea in pliante, da’ oricum e preferabil aici decat acolo, tara de manelisti si etc: )
    Si e o abrambureala d’asta permanenta in capul meu, recunosc sportiv chestia asta: )
    Deci, sa reiau: nimeni din colegii de blog, ca sa spun asa, nu era vizat, Simona in niciun caz, imi bagasem si io coada in conversatie cu nemultumirile-mi..

    Una 15 aprilie 2010 23:06 Răspunde
  • Succes Anca!

    miki 15 aprilie 2010 23:06 Răspunde
  • Anca, succes mult, si eu tot pentru Quebec facusem dosar, fiindca merge mai repede; doar ca, dupa ce primesti viza, poti veni oriunde. Iar despre CristinaC… pot sa-ti spun cu mana pe inima ca e o fata extraordinara! Ai dreptate…

    Simona Catrina 15 aprilie 2010 23:09 Răspunde
  • Multumesc, Simona! Chiar sper sa nu ma incurce cei din Viena si sa accepte dosarul….De asta am ales si eu Quebec, ca dureaza cam un an cu totul….doar ca sunt stresata ca am luat franceza de la zero…..eu stiu f bine engleza si in scoala am facut germana….de franceza nu m-am lovit niciodata. Dar cred ca in 6 luni ma pot duce la un nivel de intermediar……asa sper :). Deja ma uit la filme frantuzesti, muzica in masina si acasa rasuna in franceza….doar, doar, poate se prinde si de mine :).

    Miki, multumesc! Dau de veste cand aflu un raspuns 🙂

    Anca 15 aprilie 2010 23:15 Răspunde
  • Una, eu inainte de a pleca din ro am calatorit destul prin Europa . Ce vezi in pliante e pentru vacante. Viata cand platesti chirie, asigurari la masina, facturi lunare e altfel. Am simtit-o pe pielea mea in Anglia unde fusesem ca turist in 91. Acum m-as duce oriunde si ma uit la baietii mei care ar pleca sa lucreze oriunde in lume pentru a acumula o experienta noua. Nu se gandesc ca trebuie sa se aseze la o casa in care sa traisca o viata sau sa lucreze pentru aceeasi companie pana la pensie.. Se mira de bunici care au avut un job de la la inceput pana la pensie… cine stie poate vin in Ro sa lucreze si ei iubesc Romania

    CristinaC 15 aprilie 2010 23:15 Răspunde
  • Miki, nu stiu cum e in Canada, am batut si bat doar Europa in vacante sau trimisa de multinationala care incearca de cativa ani sa-mi spele creierul si sa-i dea macar niste balsam pe circumvolutiunea sefa..
    Ma vad, insa, obligata, sa remarc voluntar si nepios faptul ca suma fericirilor si nemultumirilor mele cotidiene e constanta oriunde m-as duce. Poate pentru multi dintre noi care scriem aici banii nu-s o conditie pentru implinirea personala, dar nu e nimeni incantat sa nu-si zareasca luminita de la capatul tunelului mai niciodata, sau sa stea perpetuu numai in descoperiri de card..
    Stiu ca-s multe probleme nerezolvate in tara asta, n-am sfieli s-o admit si nici sa recunosc vina, in mare parte datorata clasei politice, o mana de smenari din una si aceeasi clasa guvernatoare aici de cand au venit parintii nostri pe lume, ca n-aveau unde sa dispara imediat dupa’ 89.. Stiu, insa, ca e nevoie de o schimbare si auto-educare printre noi astia care ne-am incapatanat sa ramanem si sa ne construim cumva viata printre pitipoance si cocalari si hoti, tot mai jenati purtatori de pasaport romanesc.

    Una 15 aprilie 2010 23:21 Răspunde
  • Simona multumesc dar esti prea draguta. Eu ajut pe cine pot cu ce pot si cu foarte mare placere!
    Tu esti extraordinara!

    CristinaC 15 aprilie 2010 23:24 Răspunde
  • Dragii mei, abia am deschis computerul si va trebui sa citesc metoda rapida ca sa va prind pe linie pt ca la voi este tirziu.

    Voi spune si eu cum fac conversatie canadienii: What a wonderful day we have! Avem plus 21 grade. O minune.

    Odille 15 aprilie 2010 23:27 Răspunde
  • La mine +24 … de necrezut!

    CristinaC 15 aprilie 2010 23:28 Răspunde
  • Cristina, deci e mai cald in Canada decat aici. In schimb, la noi au inflorit magnoliile, azi era superb prin Cotroceni… 🙂 In Toronto stiu ca infloreau abia prin mai…

    Simona Catrina 15 aprilie 2010 23:31 Răspunde
  • CristinaC, cred ca baietii tai ca multi alti tineri din generatia lor sunt mai patrunsi de fenoemnul globalizarii decat am fost sau am putea fi noi vreodata. Ai dreptate, pliantele erau un pretext, ma refeream ca am locuit cu chirie si in altfel de lume. Si va spun ce se intampla, era acum 4-5 ani: intram cand si cand in chaturi romanesti si vedeam acolo fel si fel de lume care spumega impotriva romanilor si Romaniei (campioni erau mai ales unele oboseli care populasera Italia din greu, genul care muncesc si string din dinti pentru fiecare suta de Euro, dar care vara vin in Romania si arunca nonsalant cu banii de realizati ce sunt).. Normal, n-o sa generalizez, dar pentru mine e un semn de intrebare: sunt pustii satele din Moldova si Ardeal, mai ales, tinerii au plecat la munci in Europa, dar oamenii trimit bani acas batranilor si au pe cate cineva care cu banii lor le ridica in satele de unde au plecat, case. Si ziceam ca e un semn de intrebare bun, oamenii aia au de gand sa revina, si locuind ani buni in tari civilizate, poate vin cu alte conceptii decat au plecat.. Dar asta e doar o presupunere de-a mea, optimista: )

    Una 15 aprilie 2010 23:32 Răspunde
  • Ca niciodata Simona, magnolia de la vecinul meu se scutura deja. in weekend in schimb vor fii showers…

    CristinaC 15 aprilie 2010 23:34 Răspunde
  • Una
    Revin mai tarziu cand tu vei dormi probabil si iti mai povestesc… e o diferenta mare cand pleci ca sa lucrezi si sa faci bani si alta cand traiesti sa sa te bucuri de viata!

    CristinaC 15 aprilie 2010 23:35 Răspunde
  • Showers… si stai ca vine humidex-ul… 🙂

    Simona Catrina 15 aprilie 2010 23:36 Răspunde
  • : )
    OK CristineC, nu cred ca mai sunt mult pe-aici noaptea asta, e cam miezul noptii..

    Una 15 aprilie 2010 23:43 Răspunde
  • Miki, am vazut si lenjerie intima si costule de baie returnate si asta m-a cam suparat. Nu stiu daca era la Winners, sau la Bay.

    omuldelamunte, voi incerca sa spun pe scurt povestea cu aspiratorul. Cind era inca nou-nout si am incercat sa-l folosesc, tot timpul cadea ceva, sau sarea furtunul, sau sareau piesele acelea prin care se trage praful.Am avut rabdare, au trecut citeva luni bune, dar intr-o Simbata dimineata, curatenie mare pt ca seara aveam musafiri, si s-a rupt teava aceea prin care se aspira, fiind facuta din plastic prost. Am tras de el cu suparare si s-a rupt si furtunul. Asa ca le-am aruncat pe toate intr-o punga mare, am sarit in masina, de fapt cred ca puteam sa zbor cit eram de nervoasa si am ajuns la magazin. Magazinul era plin si eu mi-am etalat toate piesele pe counter-ul de la Customer service de la intrare. Am primit banii pe loc.

    Odille 15 aprilie 2010 23:46 Răspunde
  • Dea Valma, stiu atit de mine ce spui. Cind am ajuns aici mi se parea ca cei de aici nu stiu nimic.
    Discutam cu un coleg turc cum se poate ca aceasta societate sa fie asa de avansata daca oamenii sunt asa de inculti si nu intelegeam.
    In Romania, desi toti inghiteam atit amaterie cu disperare, totusi nu am reusit sa facem ceva care sa fie renumit in intreaga lume.
    Noi nu am invatat sa dezbatem fara sa ne certam sau sa ne suparam. Acum nic nu mai intru intr-un subiect, daca imi dau seama ca persoana cu care ar urma sa dezbat nu este deschisa sa asculte argumentele mele.
    S-a intimplat sa particip la o lectie de Limba Engleza , la o scoala privata, pt adulti. Acesti studenti terminasera o facultate, si vroiau sa-si imbunatateasca limba. Eu am fost numai invitata.
    In grup era si un preot catolic din Italia.
    Profesoara i-a intrebat intii daca ei cred in chiuretaje, sau nu. Apoi i-a impartit in doua grupe, cei care nu credeau trebuiau sa argumenteze „pentru dreoptul la chiuretaj” si cei care credeau, „impotriva”.
    Preotul italian nu a putut sa accepte acest sistem de lectie.
    Dezbaterea s-a tinut fara preot si a fost foarte interesanta, fara ca cineva sa se supere, sau paruiasca. Preotul a fost cam ofensat, dar i-a trecut.

    Sistemul canadian da studentilor asa o mare incredere in ei, incit mie mi s-a parut la inceput chiar daunatoare. Acum inca oscilez.

    Odille 16 aprilie 2010 0:02 Răspunde
  • Simona, ieri am vazut magnolii inflorite.

    Odille 16 aprilie 2010 0:05 Răspunde
  • tania 16 aprilie 2010 0:14 Răspunde
  • tania, esti nemapomenita! Unde ai gasit acest clip si cum de le gasesti la comanda?
    Eu imi save cite o melodie, sau o gluma si fac Search si tot nu le gasesc. Numai daca ma ajuta vreu spiridus bun, le gasesc, dar cind nu mai imi trebuiesc.
    Am crezut ca esti deja in lumea visurilor.

    Odille 16 aprilie 2010 0:23 Răspunde
  • Meritam in dimineata asta de vineri sa ne faci sa plangem, ascunse in spatele monitorului, sa nu se intrebe colegii ce ne-o fi apucat……..Chiar ne-ai nimerit in plin, exact pe „”taietura care ustura, pe care leucoplastul nu sta niciodata lipit”” Parca nu e nici o scriere mai bine ticluita decat a ta, nici nu ma mir ca se intrece lumea la a posta comentarii pe blogul tau, e o distractie teribila sa urmaresc noutatile in fiecare zi. Iti multumim pentru incantarile pe care le nasti in fiecare dintre noi, oricat de patetic ar suna……….

    Lia 16 aprilie 2010 10:03 Răspunde
  • calina 16 aprilie 2010 10:48 Răspunde
  • Am primit asta:

    11 lucruri pe care elevii nu le-au învăţat şi nu le vor învăţa la şcoală.

    Sentimentul de automulţumire şi învăţăturile „corecte” din punctul de vedere al politicilor educaţionale au creat o generaţie de copii care nu au deloc noţiunea de realitate şi despre felul în care realitatea aceasta i-a destinat eşecului în lumea reală.

    Regula nr. 1: Viaţa nu e dreaptă – obişnuieşte-te cu ideea!

    Regula nr. 2: Lumii prea puţin îi pasă de stima ta de sine. Lumea se aşteaptă să realizezi ceva ÎNAINTE de a fi mulţumit de tine însuţi.

    Regula nr. 3: Nu vei câştiga 60.000$ pe an de îndată ce părăseşti băncile şcolii. Nu vei fi vicepreşedintele vreunei companii cu telefon în maşină decât atunci când vei fi muncit pentru acestea.

    Regula nr. 4: Dacă crezi că profesorul tău e sever, stai să vezi când o sa a i un şef!

    Regula nr. 5: A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tăi aveau o altă denumire pentru asta: o numeau şansă.

    Regula nr. 6: Dacă o dai în bară, nu e vina părinţilor tăi, aşa că nu te mai smiorcăi în legătură cu greşelile tale, ci învaţă din ele.

    Regula nr. 7: Înainte de a te fi născut, părinţii tăi nu erau atât de plicticoşi ca acum. Au ajuns aşa din cauză că trebuie să-ţi plătească cheltuielile, să-ţi spele hainele şi să te asculte pe tine spunându-le
    cât de grozav te crezi. Aşa că înainte de a te porni să salvezi jungla de paraziţii generaţiei părinţilor tău, încearcă să-ţi despaduchezi propriul dulap.

    Regula nr. 8: Poate că şcoala ta a scăpat de învingători şi învinşi, însă viaţa NU. În unele şcoli au abolit corigenţele şi elevul poate încerca de câte ori vrea el să dea răspunsul corect la o întrebare.
    Asta nu seamănă, deloc, cu NIMIC din viaţa reală.

    Regula nr. 9: Viaţa nu se împarte în semestre.. Nu ai verile libere şi pe foarte puţini angajatori îi interesează să te ajute să „te regăseşti”. Faci asta în timpul liber.

    Regula nr. 10: Ce vezi la televizor NU e viaţa reală. În viaţa reală oamenii chiar trebuie să mai plece din cafenele şi să meargă la serviciu.

    Regula nr. 11: Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca in viitor să lucraţi pentru vreunul dintre ei.

    Omuldelamunte 16 aprilie 2010 11:39 Răspunde
  • omule, ne-ai luat piuitul cu lista asta, se pare…
    sunt multe lectii de-ale vietii care nu se pot preda/invata in scoli. dar ar trebui sa fim invatati sa evaluam, sa filtram informatia prin propriul creier, sa luam decizii constiente pe care sa ni le asumam, cind ne-am angajat sa facem o treaba sa ne dam tot interesul si stradania, nu sa lasam totul balta cind dam de greu, luindu-l pe „nu stiu” de mina…nu stiu, dar vreau sa invat…cred ca niste lectii din astea ne-ar ajuta mai mereu pe toate ogoarele mapamondului, la orice virsta…

    Dea Valma 16 aprilie 2010 12:30 Răspunde
  • Buna Dimineata!
    Poveste adevarata pt nefumatori si fumatori. Saptamina trecuta am vazut un cuplu cu un catel spilcuit si civilizat, cu o lesa telescopica pt a-i da senzatia de libertate.
    Cum au iesit dintr-o cladire , catelul a pornit pusca in cautare si primul chistoc de tigara gasit, l-a mincat si a pornit iar in cautare. Stapinii s-au scuzat pt acest obicei nociv. Credinta lor este ca ei amindoi fiind fumatori, catelul a devenit dependent de tutun si acum cauta si maninca orice chiosc de tigare gasit. Bine ca acest catel nu are avocat, pt ca ar fi putut sa-i dea in judecata si ar fi si cistigat.

    Odille 16 aprilie 2010 13:28 Răspunde
  • Dea Valma, nu sunt inca sigura daca metoda care se aplica in Canada este buna, sau nu. Aici copiii sunt invatati de mici ca „they can do everything”. Nu sunt pusi la colt ca in Romania si invatati sa fie modesti.

    Este greu, cred, sa ai in casa un copil cu asa un Ego, de fapt nemeritat.In acelasi timp sunt invatati ca orice munca cinstita este importanta. Un exemplu ar fi copiii care la 10-11 ani incep sa livreze ziare. Unul dintre parinti trebuie sa se trezeasca la 5 dimineata si sa-l duca cu masina. Va imaginati ca pe noi ne-ar durea sufletul sa trezim copilul la ora aceea si sa-l ducem pe ploaie si zapada sa livreze ziare. Nu cred ca este rau deloc, dar eu nu asa putea sa fac acest lucru.

    Odille 16 aprilie 2010 13:47 Răspunde
  • Dragilor, pe unde sunteti toti, acum ca ne-am trezit si noi in Canada?

    Odille 16 aprilie 2010 14:19 Răspunde
  • Buna dimineata Odille si buna ziua lume.
    Eu am ajuns ieri acasa … noaptea la voi dar n-am putut sa acceszblogul sau revista nici la 1 noaptea la mine…iar probleme?

    Tania voi trimite utubul tau la toata lumea daca ma lasi!

    CristinaC 16 aprilie 2010 15:40 Răspunde
  • Odille,

    zilele alea doua de inaccesibilitate a blogului ne-au dat bioritmul peste cap…unii s-au pus pe munca, altii s-au suit deja calare pe weekend 😉

    Dea Valma 16 aprilie 2010 15:40 Răspunde
  • Hello, bine v-am regasit
    io am avut multa treaba la job, dara iata-ma-s: )
    Scuze pentru iesirea mea de aseara vizavi de subjectul Romania-romanism, sper ca n-am suparat pe nimeni, iar daca DA, sper sa ma ierte, imi dau seama recitind cateva fraze ca am fost absolut toxica si ciudata in exprimare..

    Una 16 aprilie 2010 16:04 Răspunde
  • Dea Valma, iti multumesc. Nu m-am gindit la weekend pt ca la noi este abia dimineata.
    Ma simteam cam singura pe aici.

    Cristina, ai dreptate , nu a putut fi accesat, spre dezamagirea noastra.
    Va doresc un weekend placut cu vreme frumoasa.

    Odille 16 aprilie 2010 16:06 Răspunde
  • Una, ti-am trimis e-mail . Sper sa nu te superi, dar ti-am scris cum vad eu lucrurile.

    Odille 16 aprilie 2010 16:07 Răspunde
  • Odille, trimtemi-l si mie!

    CristinaC 16 aprilie 2010 16:44 Răspunde
  • : )
    Mersi Odille, tocmai ti-am raspuns. Nu am de ce sa ma supar.

    Una 16 aprilie 2010 16:46 Răspunde
  • Una, cu placere.
    Cristina C, ceea ce am scris ,tu traiesti ca si mine. Pot sa ti-l trimit, dar nu stiu adresa de e-mail.

    Cristina C, iti imaginezi ca eu ma bucur sa te vad pe acest blog si sa citesc ce scrii. De fapt abia astept comentariile tutturor.
    Sunt aproape sigura ca stii, dar voi spune ca sa fiu linistita. Din experienta mea si a prietenilor mei, in Canada, in firmele medii si mari toate e-mail-urile primite pe computerul de la birou , toate mesajele pe telefoane platite de firma, pe BlackBerry si toate adresele accesate se inregistreaza. Sunt si oameni care supravegheaza online adresele accesate. Se dau warnings daca cineva acceseaza adrese nelegate de job, mai mult decit cred ei ca este acceptabil.
    Este legal.

    Odille 16 aprilie 2010 17:58 Răspunde
  • Hei hei hei.
    Bine v-am. Toate. Toti. Un pasaj fulger intr-un cer senin. Iertare pt tacerile vechi si viitoare.
    Am fost ravasit sa vad ca am lasat o gaura in cascaval. Credeam ca sunt doar un soarece oarecare pt ca oricum biografia mea nu seamana cu nimic. Nimic valabil, printre valorile vehiculate de civilizatia asta in care nu ma recunosc.
    LM, soare si panze umflate ! Ganduri albe in rochie cu trena vaporoasa, lunga pana la cerceii de argint.

    Una for president !
    Eu votez Una, imi place programul ei, punct cu virgula plus semnul exclamarii. Semnez tot, cu ochii aproape inchisi. Rezonabil si ingrijorator de destept.
    Smenari, da, mafiosi. Candideaza, in numele sindicatului fantomelor de pe bloage. In numele anonimilor de la ses si de la munte. In numele frustratilor si loosersilor care suntem. Fara gluma, ai sanse.
    Nimic toxic in proza ta, atunci noi astilalti, chiar si doamnele nordamericane care emana bunatate si bun simt cu tona pe cm cub, scriem cucuta.
    A propos de returnari si de practicile la Canadair ; ce e bine cu taromul, e ca dupa o utilizare haotica, poti sa returnezi un pasaport obosit cu poza vitala ferfenita si ai sanse, daca platesti, sa ti se dea unul nou !
    Bun WE in traiste si vine !

    Thomas Man 16 aprilie 2010 18:07 Răspunde
  • @ Odille- Este normal să se înregistreze input/output e-mailuri de şi pe adresa firmei, dar nu au cum controla traficul pe adrese publice de e-mail ca Yahoo, GMail, HotMail, etc.

    Omuldelamunte 16 aprilie 2010 18:12 Răspunde
  • Na, ca ne-am inselat Man draga 🙂 …

    all blacks 16 aprilie 2010 18:16 Răspunde
  • Să vedeţi acum urale, inclusiv eu! Bine c-ai venit Thomas Man!

    Omuldelamunte 16 aprilie 2010 18:17 Răspunde
  • omuldelamunte, se inregistreaza ce anume site ai accesat. Am avut un coleg care lucra cu mine in birou care a fost dat afara pt ca accesa adrese porno.

    Ai dreptate cu Yahoo so Hotmail.

    Multe firme blocheaza accesul la Yahoo si Hotmail, un exemplu ar fi Chrysler. Fac acest lucru pt motive de securitate.
    Pe BlackBerry citesc toate mesajele. Un exemplu. Un coleg isi cauta sa inchirieze casa si purta corespondenta pt o anumita adresa. La un moment dat seful lui l-a intrebat ce a facut cu acea casa pt ca nu citise cum se incheiase acel deal.

    Odille 16 aprilie 2010 18:24 Răspunde
  • Thomas Man, bine ai venit, chiar esti tu? Ne-ai aruncat in mare deruta.
    Vei observa ca in timpul cit ai lipsit am evoluat de la soareci si bieti cobai, la mareti vulturi.

    Odille 16 aprilie 2010 18:30 Răspunde
  • Welcome back Thomas Man… ti-am lipsit nu-i asa?

    CristinaC 16 aprilie 2010 19:02 Răspunde
  • Stiam Odille ca se poate urmari totul… eu am adresa de yahoo cristinacentea@yahoo.com
    Stiu ca daca vor sa se lipseasca de mine pot saimi spuna ca scriam de PC-ul din biroul meu pe blogul Simonei… si am o cunostinta care a fsot „treminated” pentru abusing the internet cand toata munca ei aprope se desfasura on line… daca vor, pot! Eu ma rog sa nu fie cazul meu dar la voi nu prea am chef sa renunt caci am fii in vesnic contratimp si am devenit dependenta!

    CristinaC 16 aprilie 2010 19:06 Răspunde
  • Thomas Man, Una este o scumpa si este o placere sa o citim, dar noi ceilalti, chiar Cucuta? Poate Ciubotica Cucului, sau Traista Ciobanului?

    Odille 16 aprilie 2010 19:15 Răspunde
  • Apropo se pare ca de dat asta nu sunteti in contratimp.
    Pe noi chiar ne-a anuntat sefa ca ne monitorizeaza tot ce facem.
    Ca atare vad ca este un subiect al moda si in RO si in CA.
    Momentan sunt in pauza de masa asa ca acum fac ce vreau. Ma rog, nu intru pe site-uri deocheate.
    Sper ca daca au o problema sa o aiba cand nu sunt in lunch time.

    miki 16 aprilie 2010 19:37 Răspunde
  • Cristina C, ti-am trimis mesajul. Ginduri bune.

    Odille 16 aprilie 2010 21:05 Răspunde
  • Salut calduros pe toata lumea ! Ultimele zile au fost ingrozitoare datorita perturbarilor site-ului . I-am bombanit bine pe cei de la firma de IT. Vad ca unii ( in special draga de UNA) au fost mai norocosi , au mai izbutit sa intre . Eu din pacate am reusit doar sa cirtesc si cand imi era lumea mai draga mi se inverzea pagina si nu de la verdele primaverii ci de la faimoasa firma de IT. Ma rog, bine ca a trecut .
    Thomas Man ce bucurie ! Bine ai revenit ! Cand cineva pleaca de pe aici , eu una ma simt mai singura . Si pentru ca ai revenit , imi cer scuze pentru ca mi-am dat cu parerea despre plecarea ta , despre identitatea ta . Chiar daca nu am divulgat nimic din ce-mi trecea prin minte despre motivele plecarii tale si despre cine cred ca se ascunde sub pseudonim , tot ma simt vinovata desi crede-ma , coincidentele plecarii tale ma indreptateau sa cred ceea ce am crezut .
    Una Felicitari ! Ai fost in forma maxima zilele astea .

    Va imbratisez pe toti !

    Marina 16 aprilie 2010 22:51 Răspunde
  • Va urez un weekend foarte frumos si placut tuturor

    CristinaC 16 aprilie 2010 23:10 Răspunde
  • Thomas Man, bine ai revenit!

    Una, sigur ai avut un concediu magnific. 🙂 Ai lasat urme pregnante pe aici, de stare de bine si mai ales de….saltareatza, asha cum iti vine bine tie. 🙂

    Juztine, LM, trecator, vi se cam simte lipsa pe aici. 🙂

    CristinaC, nu am drepturi de autor pt….canadian, please. 🙂 Odille, la fix clipul, nu? 🙂

    tania 16 aprilie 2010 23:12 Răspunde
  • hai, Tania, de unde atata lipsa? 🙂 LM-ul e cu fluturii, parca n-ai sti. iar juztine e cu ….chiar asa, cu ce esti tu, juztine? 😛

    un trecator 16 aprilie 2010 23:16 Răspunde
  • trecator, nu stiu nici eu ce este cu juztine, dar cred ca lipseste nemotivat. sau poate este plecata pentru o sedinta de fotografie. citindu-l, din nou, pe thomas si stilul sau inconfundabil de altfel, lipit legat de baroci, iata ce-mi veni in minte.

    http://www.youtube.com/watch?v=LfYIM9LCgD8

    asadar, odille, niscaiva rochite spuneai? sa fie de la roccoBarocco, ca tot veni vorba?

    tania 16 aprilie 2010 23:23 Răspunde
  • si da, trecator, asha este, LM este indragostita peste asteptari. sta cu tot cu fluturashi in castelul ei de vis, asteptand luna august. Na, LM, ca am zis de data nuntii. Sau parca se stia deja? 🙂

    tania 16 aprilie 2010 23:26 Răspunde
  • peste asteptarile cui? ale ei, sau ale noastre? 🙂

    un trecator 16 aprilie 2010 23:27 Răspunde
  • Lia, draga mea, nu credeam ca vinerea (zi pe care de obicei o rezerv bilanturilor si razgandirilor), imi va aduce o asemenea emotie placuta, iti multumesc si fiindca ai venit, si pentru vorbele tale… 🙂

    Simona Catrina 16 aprilie 2010 23:30 Răspunde
  • Thomas Man, bine ai revenit din norul vulcanic, din absente (tot) de culoarea cenusei. Aici se avansase ideea ca Vegetal Ink e un alt pseudonim al tau. Eu pot garanta ca nu. Asaltul abia incepe. Mijesc zorii unor idei noi.

    Simona Catrina 16 aprilie 2010 23:32 Răspunde
  • trecator, cred ca peste asteptarile……..peste asteptarile…….dar las sa vina ea sa ne spuna. 🙂

    tania 16 aprilie 2010 23:34 Răspunde
  • Acum stau si recitesc „cele 11 lucruri” ale Omuluidelamunte. 🙂

    Simona Catrina 16 aprilie 2010 23:35 Răspunde
  • tania, combinatiile de culori sunt superbe, iar liliachiul este un vis. Dar ce facem cu shorturile?

    Am impresia ca v-a venit inima la loc si ca sunteti in formatie completa, acum ca Thomas Man s-a intors.

    Odille 16 aprilie 2010 23:37 Răspunde
  • odille, fara shorturi. 🙂 Ce ne facem cu femeile acestea fotomodel, atat de slabe???? Or mai fi la moda? Ma cutremur la cat de firave sunt. 🙁

    tania 16 aprilie 2010 23:40 Răspunde
  • simona, mie imi place regula nr. 11:

    Fiţi amabili cu tocilarii. Există şansa ca in viitor să lucraţi pentru vreunul dintre ei.

    Asta este o chestiune chiar cruda. 🙂

    tania 16 aprilie 2010 23:44 Răspunde
  • si tocilari, si cruzi? asta e de-a dreptul sinistru, Tania! :))

    un trecator 16 aprilie 2010 23:46 Răspunde
  • da, trecator, sinistru spre tragic. eu nu doresc nimanui sa lucreze pentru un tocilar, pentru ca stiu cum vine treaba. 🙂 curios lucru, imi amintesc acum de toate pataniile dramatice. 🙂

    tania 16 aprilie 2010 23:52 Răspunde
  • Cred ca daca ai sansa – nesansa sa dai peste un sef fost tocilar tot e bine comparativ cu sansa-nesansa sa dai peste unul care a trecut prin scoala ca gasca prin apa . Ce ziceti ?

    Marina 16 aprilie 2010 23:52 Răspunde
  • prefer gasca prin apa, Marina. macar ca imagine 🙂

    un trecator 16 aprilie 2010 23:56 Răspunde
  • marina, fara sa vrei, ai punctat un compliment. 🙂 stii ca ai dreptate? eu credeam ca a fi tocilar este atat de….spooky…..:)

    tania 16 aprilie 2010 23:56 Răspunde
  • gasca prin apa??? ca sef????? niciodata. 🙂 asta este peste sinistru, iar imaginea este nefasta. 🙂

    tania 16 aprilie 2010 23:58 Răspunde
  • Tania , dramatic cred ca este si ce mi-a fost mie dat sa traiesc la un moment dat . A fost o perioada cand am lucrat pentru o firma cu activitate de constructii in Germania . Eu ma ocupam tocmai de aceasta activitate . Firma avea vreo 10 asociati , unii mai cu scoala altii mai fara . La un moment dat m-am trezit fara directorul general – inginer scolit si cu mare experienta in domeniu – din motive de gelozie a nevestei , careia ii fugea pamantul de sub picioare cand il stia o saptamana pe luna in Germania . In locul lui , nu stiu prin ce imprejurari pentru ca eu ma aflam in Germania , probabil adunarea generala a asociatilor , m-am trezit cu un director care terminase de sila de mila un liceu economic .
    Nu iti poti imagina prin ce am trecut si mi-ar lua prea mult timp sa povestesc . Am suportat cu stoicism ca nu prea aveam incotro vreo 2 ani dupa care am plecat .

    Marina 17 aprilie 2010 0:02 Răspunde
  • de ce refuzati voi sa vedeti partile bune ? ar fi cateva motive intemeiate sa preferati gasca tocilarului. dar cred ca v-ati blocat putin in ideea de a avea mereu un sef, fie el tocilar, fie gasca prin apa. partea cea mai proasta a primului ar fi ca el are intotdeauna dreptate, pe principiul „stiu eu!” (completat cu „seful are intotdeauna dreptate”) :))

    un trecator 17 aprilie 2010 0:05 Răspunde
  • Tania :), as completa si eu sfatul nr. 11: Fiti amabili cu tocilarii. Exista sansa ca in viitor sa lucrati pentru unul dintre ei sau unul dintre ei sa va opereze pe cord.

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 0:05 Răspunde
  • marina, ce sa spun, sunt tocilari si tocilari.
    cei mai pertinenti sunt de regula cei….capabili. dar capabil inseamna de multe ori specializare. eu sunt de parere ca seful unei societati comerciale dezvoltate sau al unei institutii multifunctionale, nu trebuie sa fie tocilar, ci un bun coordonator al tocilarilor, citim specialistilor. 🙂

    tania 17 aprilie 2010 0:11 Răspunde
  • Bine punctat Simona ! In vremea tineretii mele aveam o gasca de foarte buni prieteni la medicina . Cei care astazi sunt nume sonore , ei bine , erau atunci tocilarii grupei !

    Marina 17 aprilie 2010 0:12 Răspunde
  • trecatorule, buna asta cu….stiu eu 🙂 🙂 🙂 Mi-a placut. parca vorbesti ca un tocilar. 🙂 fara sens periorativ. 🙂

    pfuuu, simona, suna periculos. 🙂

    tania 17 aprilie 2010 0:13 Răspunde
  • trecatorule, care sunt motivele de preferat gasha tocilarului?????

    tania 17 aprilie 2010 0:14 Răspunde
  • primul, si cred ca cel mai bun, ar fi ca te motiveaza suficient de mult sa-ti cauti…alt sef 🙂 tocilarul ar fi mai rigid, cunoaste informatia, insa nu stie s-o coreleze. asta de cele mai multe ori. gasca este posibil ca in momentul in care tu iti atingi obiectivele sa scada din presiune si sa-ti faci treaba mai bine, in liniste. tocilarul, pe principiul ala de care-ti spuneam, s-ar putea ca mai mult sa te incurce. marina spunea de scolit si experienta. astea nu tin musai de tocit. exista si sefi care ajung in pozitia respectiva pentru ca au stiut sa-si imbine simtul practic cunostintelor acumulate de-a lungul timpului. si ar mai fi, dar cred ca macar in week end sa ma lasi cu sefii, da? :))

    un trecator 17 aprilie 2010 0:26 Răspunde
  • Eu cand spun tocilar ma refer strict la formula din scoala . E adevarat ca la vremea respectiva nu-i priveam cu ochi foarte buni pe cei care faceau din nota 10 o obsesie .
    Mi-a fost dat sa-i reintalnesc peste ani pe tocilari si crede-ma chiar erau capabili si specializati . Noi in scoala credeam ca ei tocilarii sunt mai putin dotati cu creier si din cauza asta stateau zi si noapte cu nasul in carte , fata de noi cei care , vezi Doamne aveam atat creier incat puteam sa invatam inainte de sesiune , ceea ce credeam noi ca e important si sa obtinem note onorabile . Acum nu mai cred acelasi lucru . Ma gandesc ca tocilarii isi sacrificau timpul care pentru noi era liber si mergeam la bere , invatand si iar invatand pentru ca stiau exact ce vor . Si eu sunt convinsa ca un Irinel Popescu , un Vlad Ciurea , o Monica Pop si multi altii sunt niste fosti tocilari .

    Marina 17 aprilie 2010 0:29 Răspunde
  • asta e, treacatorule. zici foarte bine. tocilarul are informatia dar note proaste rau pentru gestionarea ei. de aici, problema rigiditatii, care poate afecta un colectiv intreg. sunt si tocilari insa care au dovedit, din motive globale, multa flexibilitate, devenind buni manageri, fiind nevoiti astfel sa se inlocuiasca prin rezerve umane asemenea lor. genul asta de shef poate fi insa foarte selectiv, ceea ce nu-i rau de loc. daca plateste si bine tocirea coatelor pe banca de scoala, nu mai pleaca specialistii in afara romaniei. dar………Ok, ok, fara sefi in week-end. 🙂 🙂

    tania 17 aprilie 2010 0:33 Răspunde
  • marina, spre deosebire de altii, tocilarii aia cu nasul in carti sunt stapanii detaliilor. Asha cred.

    tania 17 aprilie 2010 0:36 Răspunde
  • Fara legatura cu tocilarii, ci doar cu felul in care evolueaza un copil „ciudat”, stiu o poveste adevarata, cazul unui copil care, in clasa intai, cand invatatoarea le-a cerut tuturor sa umple o pagina cu „d” (stiti care era corvoada, fa o pagina de cinciuri, fa o pagina de h, fa o pagina de liniute etc), el a facut un D urias, cat toata pagina, ca s-o umple, cum i s-a cerut. Asta in timp ce toti ceilalti au carcalit meticulos cate 70-80 de „d”-uri in caiet. Invatatoarea i-a chemat la scoala pe parintii astuia cu D-ul mare si le-a spus ca, intrucat nu se afla la prima dovada ca „nu pricepe ce i se cere”, ea le recomanda sa-si transfere odrasla la o scoala speciala. Parintii n-au vrut si copilul a dus-o in destul stres si destule presiuni din partea invatatoarei, care ii prevestea un viitor destul de nenorocit, fiindca il credea batut in cap.
    Anii au trecut. Azi, copilul de-atunci, care era cat p-aci sa fie aruncat afara dintr-o „scoala normala”, e unul dintre cei mai buni chirurgi din Timisoara, dupa ce a terminat Medicina ca sef de promotie si specializarea asijderea.

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 0:38 Răspunde
  • praf invatatoarea aia, simona….sa nu pricepi ca acest copil era altfel decat restul? cu un IQ superior celorlalti copii….

    tania 17 aprilie 2010 0:41 Răspunde
  • Bine spus Tania ! Si detaliile stim toti cat sunt de importante !

    Marina 17 aprilie 2010 0:44 Răspunde
  • Hop si eu in discutie! Eu cred ca indiferent daca este tocilar , sau gisca prin apa, important este sa fie un om de caracter. Daca este gisca prin apa, isi va da seama ca nu stie si se va inconjura de oameni care stiu, daca este tocilar va sti ca nu este detinatorul tuturor informatiilor si va avea bunul simt „to delegate the duties and the thinking”.

    Odille 17 aprilie 2010 0:53 Răspunde
  • Pana la urma realizarea in viata depinde de multe lucruri . De mediul in care te nasti , de posibilitati ce iti sunt oferite , de dorinta de a te autodepasi . Dar exista si minuni . Cel mai bun exemplu care imi vine acum in minte este Ion Barladeanu . Artistul care a trait ani buni ca boschetar si in prezent are expozitii la Paris , Londra , Geneva si uimeste lumea cu colajele lui . Castiga fabulos datorita lucrarilor lui , a talentului cu care este inzestrat . A trait o viata in mizerie dar cultura lui culeasa din carti si reviste aruncate la gunoi de altii , ii poate pune in umbra pe multi .

    Marina 17 aprilie 2010 0:57 Răspunde
  • mi-ati adus aminte de-o sedinta a consiliului profesoral, in facultate, cand se discuta structura anului scolar si programa pentru urmatorul an. noi cautam sa argumentam doleantele noastre, simtind ceea ce ne lipsea din studiu, bazandu-ne si pe practica pe care o faceam, la vremea respectiva. si aveam doar vreo 4 profesori plini, din care 3 trecuti bine de vremea pensionarii, dar care tineau la avantajele oferite de pozitie si nu voiau cu nici un chip sa lase locul altora. a fost distractiva reactia unuia din ei cand, dupa vreo ora de dezbateri, negasind un argument solid, s-a adresat colegului care ii explica de ce anume ar fi nevoie in sectia respectiva ca este prost. am fost pe deplin satisfacuti de raspunsul acestuia, replica venind imediat „pai la asa profesori”. colegul despre care va spuneam este bine, ajunsese, ultima data cand aveam vesti despre el, director printr-o (multi)nationala.

    un trecator 17 aprilie 2010 0:58 Răspunde
  • Trecatorule, scena e magnifica. Este, practic, episodul-pilot al unui lung serial cu paradoxuri profesionale. 🙂

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 1:13 Răspunde
  • Iarasi stam vinerea noapte aici, iarasi ne vor compatimi cei cu merite deosebite, care au o viata si un fotoliu in club.

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 1:15 Răspunde
  • Simona, iti doresc Noapte Buna si un weekend placut.

    Odille 17 aprilie 2010 1:35 Răspunde
  • Noapte buna si dimineata leganata de vise semnificative, dulci, meritat-frumoase.

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 1:46 Răspunde
  • Ciao, am ajuns si io, in fine, acasa, mi-am inceput deja weekendul rasunator cu un spectacol si o cina, nu neaparat in ordinea asta: )
    Normal, ne putem buluci cu urari calduroase de bun venit pentru Thomas, dar io presimt c-a plecat deja.. In sensul ca tacerile-s nu doar din trecut, dar promit si un viitor neluminos:|
    Asta deja nu mai are nicio relevanta, am zis de-acum o luna si-o saptamana ca pentru mine continua sa fie pe-aici, indiferent de va mai scrie au ba.
    Te-mbratisez (ne)virtual , e o placere sa te afle omu’n preajma, comme d’habitude.
    Am venit cam tarziu, deja v-ati dus la somn?Sim, nici tu nu mai esti prin zona?

    Una 17 aprilie 2010 1:47 Răspunde
  • Sa ridice mana care din voi (nu)era tocilar in scoala? : ))
    Eu, de pilda, DA, toceam la fizica, de exemplu. Sau la biologie, de frica notelor mici. Mai ales pana sa intru in liceu, traiam asa, corvoada notelor proaste la unele rubrici din catalog, nu-mi explica nimeni ca nu ai cum sa fii de zece la toate; ai mei erau incantati daca eram premianta, blah
    Fireste, era vina sistemului in care ne formam(u), asta apropo de lista etalata aici de muntean.
    Tocilarii de ieri io nu prea-i vad in functii de conducere, nu stiu de ce; mai degraba pe smecherasii care chiuleau si vanau note, care stiau sa le susure placut in ureche profilor cam ce le placea lor sa auda.. In fine, eu nu ma tem de ei chiar de mi-ar fi sefi la un moment dat astfel de specimene, nu-mi par periculosi. Asta daca, fireste, vedem in tocilari pe aia care invatau ca un papagal ceva activandu-si memoria de scurta durata si/sau medie, si nu ne referim la cei care -si traiau scoala ca pe-o vocatie, sau de altii, aflati in cazuri fericite de rezonanta cu unele obiecte pentru care aveau har, deci excelau, deci erau preferatii dascalilor, aveand, in concluzie si notele maxime asigurate: )

    Una 17 aprilie 2010 2:02 Răspunde
  • Am avut şi eu un cunoscut care a scris o compunere fără niciun semn de punctuaţie. La sfârşit, le-a înşirat pe toate, cu îndemnul „ţuşti la locurile voastre!”. Nu ştiu ce-a ajuns…

    Omuldelamunte 17 aprilie 2010 2:44 Răspunde
  • Una Presedinte, avem de imaginat guvernul blogului.
    Avem o tara de arat si semanat.
    Ministerul Bunatatii si Bunatatilor = Odille, Marina si CristinaC
    Ministrul Amintirilor din Copilarie si al Dragostei (de Ilinca) = Omuldelamunte
    Ministrul Comunicatiilor, Dansului si Clipurilor de Taina = Tania
    Ministrul Integrarii Fluturilor si Cercetarii Portocalilor = De-a Valma
    Ministrul de Externe al Bibliotecilor Muzicale Transnationale = Untrecator
    To be continued…
    Mai ramane sa semneze Simona decretul de numire.

    Thomas Man 17 aprilie 2010 9:32 Răspunde
  • Eu ridic mana.

    Thomas Man 17 aprilie 2010 9:33 Răspunde
  • Buna dimineata:)
    Al= Ministerul Propagandei : )

    Una 17 aprilie 2010 9:40 Răspunde
  • Voua cum va place cafiaua? Nu fierbinte si sorbinda, la ibric, fara zahar sau lapte?
    Traiesc un moment frumos cu cana la ora asta si am zis sa vi-l impartasesc: )

    Una 17 aprilie 2010 9:44 Răspunde
  • Cuvantul propaganda are niste straluciri disuazive 🙁
    Moment frumos cu cana ? 🙂

    Thomas Man 17 aprilie 2010 9:49 Răspunde
  • Fierbinte si mi se abureste si mintea: )
    Incerc sa ma trezesc savurand cafia la ibric. In timpul saptamanii nu apuc sa ma supun ritualului, la birou o beau in fuga si e ”stoarsa” din filtru.. Vous? Program de voie azi?: )

    Una 17 aprilie 2010 9:57 Răspunde
  • Buna dimineata 🙂 ! si eu traiesc experienta cu cana de cafea si lapte din Alpi, cica 🙂 , desi o prefer pe cea cu multa frisca. Una, ai apucat sa si sorbesti din cafea? 🙂 vezi ca daca e fierbinte faci riduri , asta e din ciclu Almanah, nu superstitii 🙂

    all blacks 17 aprilie 2010 10:02 Răspunde
  • sa nu ma impuscati, era o gluma cu sorbitul… stiu sa conjug vb, pe cuvant!

    all blacks 17 aprilie 2010 10:04 Răspunde
  • Cafea la ibric = la nisip = miroase a plaja in Bucuresti. Si eu beau bikini fierbinte. Cu riscurile si placerile aferente.
    De ce „vous” ?
    Sa acordam Taniei un minister XXL, cu un Secretariat de Stat al Pantofilor cu Toc Mediu si altul al Explicatiilor Lexicale peste cele amintite mai sus ?

    Thomas Man 17 aprilie 2010 10:10 Răspunde
  • ‘Neatza

    si eu ma alint cu cafeau, dar si cu mic dejunul pe linga laptop…un caramel machiato imi pica taman bine acum. se integreaza de minune cu fluturii…Thomas Man, multumesc de propunere 😉 pentru asa un minister ma-as avinta cu toate roiurile de fluturi inainte…

    Dea Valma 17 aprilie 2010 10:18 Răspunde
  • lol@ biki.. fierbinte
    Allblacks, o sa am farmecul meu si cu riduri, sunt gata sa pariez: )
    Neata DeaValmo,ma bucur ca esti pe-aici. Io incerc la propriu niste curatenie prin odai si cu youtuburi deschise, ma mai uit spre voi.Misto ca mananci dimineata la cafia, io am obiceiul prost s-o beau simpla si fara niciun acompaniament solid. Pe la 11.30 simt nevoia de mic dejun..

    Una 17 aprilie 2010 10:21 Răspunde
  • Una, si eu am curetenia in menu azi, plus spalat, plus ceva cumparaturi de mincare…dar m-am trezit lenesa si e soare afara si mi-am propus sa ma dezmortesc incetisor, cred ca ma duc un pic la alergat, dar mai incolo, sa nu-mi zdrangane cafeaua si brinzeturile prin intestine. si dupa-amiaza sper sa-mi fac timp sa ies pe marginea vreunui canal cu o carte in mina. proiecte mari, ce sa zic 😉 pina si eu sunt curioasa cite am sa duc la indeplinire

    Dea Valma 17 aprilie 2010 10:38 Răspunde
  • Thomas man, ce de ministri pe aici si…ce de atributii si cata responsabilitate pe mine 🙂 🙂

    tania 17 aprilie 2010 10:44 Răspunde
  • thomas man, se poate o intrebare? 🙂

    ministri astia de noi pot emigra de la un cabinet la altul sau au post fix? 🙂 daca cineva intra in concediu, cum se pot face schimburile? sau avem niste tocilari in subordine? 🙂

    tania 17 aprilie 2010 10:47 Răspunde
  • Una scumpa, nu ti-am contestat farmecul tau (atunci cand vrei!) niciodata. Pariu nu fac, ca pierd…

    all blacks 17 aprilie 2010 11:06 Răspunde
  • Bine punctat draga all blacks, ce bine ma stii: )
    Era vorba mai degraba vorba de un pariu cu mine asaa, care, de-oi apuca varstele senectute, o sa ma lamureasca de-as fi pierdut ori ba.
    Pana la regasire va imbratisez necorcondant: )

    Una 17 aprilie 2010 11:29 Răspunde
  • Orbecaind somnoroasa 🙂 (abia acum m-am trezit, buna dimineata, vezi daca am stat mult cu voi azi-noapte?), votez si eu portofoliile propuse de Thomas Man.
    Dar votez la fel de frenetica si cafeaua propusa de Una :), e varianta mea draga, singura acceptabila: black coffee, fara dantelarii.
    Si mai votez programul de sambata al Dea Valmei 🙂 Probabil ca o femeie cu destin mai fancy ar fi in avion la ora asta (sau macar in mall, la shopping textilo-cosmetic), dar cum norul de cenusa si alte vicisitudini ne impiedica, noi ne vom distra mergand la shopping domestic (alimentaro-detergentic), facand curat, spaland, calcand, deci entertainment de calitate. Imbinam utilul cu neplacutul.

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 11:40 Răspunde
  • Simona, tania, Una, Dea Valma, Thomas Man, All Blacks si toti care sunteti acum pe foaia Simonei, Buna Dimineata! La noi este un pic devreme pt cafea, numai 4 dimineata. Mai tirziu, o ne-gustoasa cafea canadiana.

    Thomas Man, desi sunt de putin timp pe blog, ma bucur ca ai revenit. Te simteam prezent tot timpul, in comentariile prietenilor tai de pe acest blog. De fapt, cum aparea cineva cu un rind scris mai cu har, sau o melodie frumoasa, era imediat acuzat ca este Thomas Man.
    Chiar si acum dupa ce Simona a confirmat ca nu ai fost tu, si tot parca am indoieli. Iarta-ma Simona! Am observat ca omuldelamunte se straduia sa nu-ti vada umbra printre rinduri.
    Eu primesc postul din minister cu placere. As mai infiinta un minister, pe care ti l-as incredinta, Ministerul Cavalerismului si al Misterului. Un trecator merita cu toata increderea un post si in Ministerul Cavalerismului

    Odille 17 aprilie 2010 12:00 Răspunde
  • deci avem doi candidati la acelasi post, odille? 🙂

    tania 17 aprilie 2010 12:19 Răspunde
  • tania, sunt sigura ca vor colabora cu cavalerism.
    Insa, as dori sa mai fac o propunere, sa nu migram de la un minister la altul. In cazul in care ar trebui sa-ti tin tie locul, sau Unui trecator, ati asculta in fiecare dimineata numai Julio Iglesias, Nana Mouskouri, Pavarotii- delle cazoni italiane si Dean Martin.

    Odille 17 aprilie 2010 12:34 Răspunde
  • Buna dimineata.

    Thomas Man sunt onorata si sper sa fac treba buna la acel minister.
    Odille te invit la mine la cafea. E jacobs sau tschibo sau mai bine dalmair prodomo… de la magazinul nemtesc. O beau neagra si simpla sca sa potsa ii simt aroma si gustul… cele machiate sunt fizte…
    Dea Valma dac ai terminat te invit si la mine la curatenie si ordine…. la magazine de mancare am umblat aseara ca sambata e cam aglomerat.
    Pe aici e frig azi… asa ca voi ma trece pe la voi sa ma incalzesc.

    CristinaC 17 aprilie 2010 17:20 Răspunde
  • Cristina, mi-ai facut pofta de black coffee „de la noi de-acasa”. Cu executivul ma abtin, ca mie nu mi-a dat Thomas niciun minister. 🙂

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 18:02 Răspunde
  • Ma apuc sa scriu altceva pe blog, m-am plictisit de tabloul contratimpului. 🙂

    Simona Catrina 17 aprilie 2010 18:04 Răspunde
  • Simona, noi suntem gata cu galetuse si lopatzele sa ne mutam pe ce pagina vrei tu.

    Odille 17 aprilie 2010 19:49 Răspunde
  • Cristina C , esti asa de draguta. Multumesc pt invitatie.

    Odille 17 aprilie 2010 19:50 Răspunde
  • Un mesaj special pentru CRISTINA astazi:

    http://www.youtube.com/watch?v=cTYQANgTwVg

    O combinatie Romano-Canadiana de ziua ta!

    mikipiki 17 aprilie 2010 21:40 Răspunde
  • Da, Tania, poti sa migrezi la Ministerul Mediului (vorbesc, fireste, de inaltimea tocului de pantof).
    Atunci untrecator trece mare guvernator la banca centrala de date si glume fine ? Si omuldelamunte preafericita teoctista a dragostei vesnice ?
    Da, CristinaC, mi-ati… O evidenta nu se mai pomeneste.
    Simona ministereasa ? Nu e nimeni prooroaca in blogul propriu 🙂
    Simona la pupitru in parlamentul nemuritorilor cu lava in pix !
    Un tocilar, doi tocilari. Cutite mici, cutite lungi.
    Ceramix il taie pe Idefix.
    Mi se ascut gandurile sub smirghelul necrutator al buletinelor de stiri.
    In duminica mironositelor, va urez o saptamana renascentista !

    Thomas Man 18 aprilie 2010 18:58 Răspunde
  • sint actrita la Nationalul din IASI . cumpar nerabdatoare revista TANGO in primul rind pentru a citi cu mare pofta articolele scrise de dumneavoastra. mi-as dori sa lucrez un spectacol pe baza acestora. daca va intereseaza ideea , va rog sa-mi dati un semn pe adresa mea de mail, petronelagrigorescu@gmail.com.
    va multumesc! bafta si sanatate!

    petronela 22 aprilie 2010 13:09 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Lia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title