„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Cum invat sa ma vand scump

de

De fapt, trebuia sa pun semn de intrebare in titlu. Nu stiu sa ma vand scump si asta ma costa, la propriu si la figurat. Pentru ceea ce scriu, mi se ofera mult mai putin decat stiu eu ca valorez, iar situatiile-limita in care ma gasesc din ce in ce mai des, in ultima vreme, ma impiedica sa trantesc prea multe usi in nasul celor care ma jignesc cu oferte derizorii.

Atitudinea micilor investitori din presa se rasfrange asupra calitatii muncii mele. Scriam mult mai bine pe vremea cand eram bine platita. Multa lume crede ca fac intentionat, ca acum scriu cu picioarele fiindca au scazut remuneratiile si vreau sa ma razbun. Asta e o prostie, la urma urmei e vorba de numele meu, n-am niciun motiv sa-mi bat joc de el, e cam tot ce va ramane dupa mine, dupa ce-o mierlesc.

E doar un reflex ca oricare, sufletul si trupul meu resimt austeritatea si produc o substanta numita deprimare. Daca va spun ce oferte primesc in ultima vreme, o sa credeti ca sunt surda sau mincinoasa. Risc si va spun: majoritatea sunt propuneri glorioase de a scrie gratuit in tot felul de publicatii tiparite sau online, cu promisiunea lihnita ca poate, intr-o zi, vor exista bani sa fiu si rasplatita pentru stradanie. Dar pana atunci – incearca ei sa ma convinga la modul absurd – uite, am expunere, stie lumea de mine, citeste vreun patron bogat ce scriu si-mi face o oferta grasa. Cu alte cuvinte, s-ar cuveni sa le si multumesc celor care-mi propun sa scriu ani de zile gratis, fiindca astfel ei imi dau sansa extraordinara de a ma afirma.

Si sa nu credeti ca prietenii buni imi ofera asemenea solutii aberante, nici vorba – dimpotriva, prietenii apropiati sunt singurii care ma respecta suficient, care ma iubesc si ma inteleg, care ma iarta si cred in mine. Din pacate, n-am prea multi prieteni bogati, care sa-si permita sa ma angajeze. Cei care-mi ofera munci pro bono sunt niste persoane oarecare, imi afla e-mail-ul de pe Facebook si-mi scriu din senin, imi spun ca au un proiect interesant, ca ma admira la culme si ma apreciaza enorm, ma invita la o cafea in oras si eu abia astept sa merg, crezand ca in sfarsit s-a spart blestemul si presa isi revine in simtiri.

Pierd vreme din viata mea, ma imbrac, ma apretez, ma fardez, ma impachetez in tinuta business, sparg bani pe taxi pana-n oras (nu pot sa trag dupa mine noroaiele RATB-ului), iar la locul faptei, dau de cate-un fitecine care-mi spune ce planuri marete are el: o revista (care n-a iesit inca, poate la anul), un site (care nu produce nimic, dar poate va produce intr-o zi), alt site (dar unde nu pot sa scriu, ca e de fotbal), o firma de PR (unde prefera sa angajeze tineri, ca sunt entuziasti si muncesc pe te miri ce), un ziar (daca da Dumnezeu intr-o zi, ca nici asta n-a aparut, normal). Pana atunci, n-as vrea eu sa scriu zece materiale saptamanal gratis, cu promisiunea ca, imediat ce se va imbogati el porceste, ma va plati cat de cat?

Mai am un defect: zic foarte greu „Nu”. Unii vor face glume nesimtite pe tema asta, de-aia precizez ca numai in cazul unor asemenea tratative profesionale zic „Da” suspect de usor. Mi se pare ca nu e de demnitatea mea sa spun „Aaaa, pai daca nu ma platesti, nici nu ma gandesc”. Asta in timp ei (sau majoritatea celorlalte fiinte umane de pe planeta) n-ar concepe nici sa clipeasca gratis.

N-am cerut niciodata sume mari, gogonate, nerealiste, mai ales ca stiu ca presa e la perfuzii, deci nu abuzez de conturile nimanui. Dar nici nu pot sa nu observ ca oameni care sunt din ce in ce mai bogati fac oferte din ce in ce mai penibile, in timp ce apropiatii, aflati la limita falimentului si-a disperarii, hartuiti de birocratie si invinsi de propria onestitate (care e fatala, in caracatita din Romania), se dau peste cap sa-mi ofere ceva cat de cat convenabil, lasandu-se pe ei la urma ca sa-mi fie mie bine. Tuturor acestor oameni, acestor prieteni minunati, le sunt recunoscatoare, poate mai mult decat isi imagineaza ei. Mi-au salvat viata.

Din pacate, eu imi caut job, in continuare.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • gata ..esti sora cu mine …am ris amar dar, asa de bine ma recunosc… doar ca eu nu scriu, eu dau din gura si cica sint asa, emotionanta si sint in stare sa amotivez si pietrele !!ha ha ha…da, si eu imi caut job care sa aduca bani… altfel stau acasa si ma scuzati!dar o sa frec pisica in continuare,nu e chiar rau. Te astept la mine sa-ti pun o pisica in brate; am 6 – ne ajunge sa frecam cam jumate de an. love you!

    nuami 11 ianuarie 2013 18:51 Răspunde
  • Simona, citindu-te de cativa ani pot spune ca poti fi nu numai un jurnalist (in toata esenta cuvintului jurnalist)extraordinar dar te pot vedea un pedagog cu multe de predat pentru generatiile noi de ziaristi, un scenarist de televiziune pentru emisiuni de calitate cum realizau odata Vornicu si Bocanet si nu in ultimul rand romanciera.Daca s-au facut o caruta de bani cu „Shades of Grey”,tu ai putea fi milionara cu o carte de zece ori mai bine scrisa in conditiile in care engleza ti-e a doua limba.
    Iarta-mi sugestiile daca suna de parca stiu eu mai bine pentru tine.
    Am vrut doar sa te reasigur in calitate de cititor ca prin ochii mei autoarea Simona Catrina se vede la superlativ!

    hanna 11 ianuarie 2013 19:52 Răspunde
  • Simona,e tragic ceea ce spui – dar trebuie sa realizazi ca vremea presei scrise a trecut.Probabil,in circa 5 ani presa va fi istorie…tu ar trebui sa te reorientezi cum a spus si antevorbitorul meu,sa predai jurnalism pentru cei care vor lucra online…sau sa gasesti un asemenea proiect (gen ,,Dilema veche”) care sa te plateasca asa cum meriti.Mult succes !

    cristi_seven 12 ianuarie 2013 4:31 Răspunde
  • Stiu cum e ca si eu am patit la fel acum cativa ani! sa pici de la o suma anume, bunicica la vremea aia, vorba ta, nu era aberanta, da’ nici mica, era cam cat credeam eu ca fac la momentul ala, sa pici, zic, de la suma aia la o treime din ea, nu-i de colo. Te pandeste depresia cu ochi mici si te bate pe umar ranjind. Lucram la stat si am tinut locul sefului, care se mutase cu serviciul, pentru 1500 lei; cand a fost uns alt sef de birou (sigur ca fara examen si fara sa-l vad macar o singura data cat am mai lucrat acolo) am avut gloriosul salariu de 500 lei. Fireste ca am cautat alt job si am plecat de-acolo. Am gasit greu, da’ am gasit. Si da, am scris corect sumele, stiu sa fac trecerea de la lei vechi la noi. Acum pare ok si tonul e mai mult decat relaxat, da’ ce-am mai blestemat la vremea aia si ce-am mai bocit in pumni de furie ca nu-mi ajungea nici de un tampon, d-apoi de un ciorap mai asa, noroc a eram asatorita si mai era un venit in casa, ca singura n-as fi reusit nici macar sa platesc ale blocului!

    ilona 12 ianuarie 2013 7:17 Răspunde
  • Fac parte din „gasca”, mai mult sau mai putin idealista, careia i s-a servit deprimare pe paine, in nenumarate imprejurari.Jobul trebuie sa iti asigure existenta, nu este, din pacate, idealul spre catre tindem; dar in numele acestuia avem sentimentul, pe la patruzeci de ani, ca am incurcat niscai borcane.M-am reprofilat „din mers”, de cateva ori, fiindca a fost necesar si fiindca numai asa puteam controla, cat de cat, fluxul substantei de care zici.Saracia boema, un pic hippie, de la 20 de ani, nu sade bine la maturitate si nu face bine la sanatate. Ca sa nu mai zic de copil, pe care nu il poti pune pe stand-by.
    Nu am nici cea mai mica intentie sa dau sfaturi cuiva.Cert este ca, in locul tau, nu as accepta sa scriu „10 materiale pe sapatamana, gratis”, ci as incerca sa fac bani din altceva, ca sa pot scrie ce vreau, cand vreau.Scrisul ramane, Simona. Scrii, realmente, bine.As fi atee sa cred ca experientele sunt complet inutile si ca ne miscam impinsi haotic de hazard.Eu cred ca pana si incercarile astea te duc undeva; talentul este un dar si nu o risipa inutila – ce risipa imensa ar fi!
    Sus inima!

    alina 12 ianuarie 2013 13:28 Răspunde
  • E foarte bine ca ai prieteni. Dar daca nu ai si iti cauti un job de trei ani ca mine??? Sincer, nu stiu cum de nu m-am sinucis pana acum.

    amelia 12 ianuarie 2013 15:23 Răspunde
  • Pare ca scrii despre mine. Mi s-a spus si „Esti in perioada de negare. Cine crezi ca te mai angajeaza pe tine, la varsta ta”. ????

    Maria-Luiza 12 ianuarie 2013 16:37 Răspunde
  • Străduiește-te în continuare, succesul tine și de tenacitate. A scrie neglijent nu are legătură cu banii și nici nu poate fi justificat. A fi bun nu e o opțiune, tine de talent, educație și caracter și este clar ca le ai pe toate. Poți eventual sa scrii mai puțin, dar nu mai slab. Ramai în atenție, chiar cu bani mai putini, pentru ca ai de unde construi. Mai grav e când nu te mai cauta nimeni. Atunci ori joci și câștigi la loto, ori renunti.

    gf 12 ianuarie 2013 17:33 Răspunde
  • E prima oara cand citesc ceva scris de tine. Chiar daca initial am crezut ca va fi un mod de a castiga mai multi bani pana la urma tot am avut ceva de castigat prin simplul fapt ca imi place cum pui problema. Sunt sigur ca ai sa scrii in continuare deoarece cred ca altceva nu ti-ar face placere sa faci. Totusi in astfel de monente sper sa gasesti cea mai originala solutie. Succes !

    George 12 ianuarie 2013 17:34 Răspunde
  • Scrii orice fel de articol sau doar pe un anumit domeniu? Ca sa nu fac reclama , intra pe site-ul de la url-ul meu si vezi ce fel de articole poti sa oferi astfel incat sa fie comandate. Imi poti trimite un email daca ai nelamuriri. Succes!

    Laur 13 ianuarie 2013 0:15 Răspunde
  • Eu cred ca presa scrisa nu are niciun viitor, dar mai cred ca esti foarte desteapta si talentata si ca, din desteptaciunea asta a ta, se pot naste proiecte frumoase. Mi-ar placea sa te vad in televiziune, moderand o emisiune de bun-simt cu bunul tau simt fenomenal si cu umorul usor cinic. Ar fi o alternativa buna (pentru mine) la toate mihaelele_tiganu_radulescu_banica & Divas’ Co. Oricum, poate daca ti-ai face tu propriul proiect ar fi o idee mult mai buna…zic si eu…Apropo, ce s-a intamplat cu Damen Tango?!

    Codrinne 13 ianuarie 2013 13:37 Răspunde
    • Simona ar fi buna la ceva de genul „the soup”…

      iana 16 ianuarie 2013 21:09 Răspunde
  • Buna Simona

    Eu tot mai sper ca unul dintre oamenii cu bani din Romania sau de oriunde va fi destul de destept sa iti faca o oferta decenta. O meriti din plin. Daca tu te-ai vedea cu ochii cu care te vedem noi cititorii care iti cautam numele in revista in fiecare zi ti-ai putea aduna curajul sa le trantesi usa in nasul ofertelor lor de doi bani.

    Si eu imi caut de lucru pentru ca firma pentru care lucrez se duce usor de rapa, si imi lipseste motivatia in dimineata asta. Articolul tau m-a facut sa zambesc cel putin.

    Iti tin pumnii sa se destepte unul cu bani si sa isi dea seama ce om talentat esti tu Simona.

    Bafta multa

    Daniela

    Dana 14 ianuarie 2013 10:08 Răspunde
  • Simona, dupa cum bine spune Dana mai sus, daca te-ai vedea prin ochii nostri, ai spune Nu atat de uror celor care ofera nimicuri… Sunt convinsa ca vei gasi locul acela al tau si scrisul iti va fi rasplatit pe masura.

    Am schimbat la randul meu cateva joburi, m-am simtit uneori ca tiganul cu cortul si am tras usi dupa mine cu lacrimile siroind. Am visat mereu la un loc placut, un loc cu oameni frumosi alaturi de care sa imi beau cafea dimineata, alaturi de care sa realizez lucruri frumoase, marete. Am visat sa gasesc un loc in care sa-mi asez anii rand pe rand cu drag, cu bucurie. Inca il mai caut, cu inima mai stransa ca inainte, e drept. Si aceste cautari mi-au dat de inteles ca daca nu imi port singura de grija, ei, cei care cred ca imi ofera cei 2lei de parca ar fi cea de 8a minune a lumii, nu imi vor oferi decat iluzii. Grija trebuie sa mi-o port singura si sa nu renunt. Am trecut, din pacate, prin multe locuri „urate”. Au fost si frumoase, dar acei oameni frumosi m-au lasat sa plec stiind ca nu imi pot da mai mult. Pe ei ii iubesc. Celorlalti le doresc intelepciune si minti luminate – asta pentru a sti sa aprecieze comorile de oameni pe care le au alaturi…

    Stiu ca nu vei renunta Simona. Zambetele si bucuria pe care le oferi prin cuvintele tare frumoase nu au pret. Spune NU usor. Spune DA celor care merita. Te imbratisez cu drag!

    Andres

    andres 14 ianuarie 2013 12:38 Răspunde
  • Ofera-i textul de mai sus 🙂 Daca ii place, poti sa ii dai permisiunea sa iti publice si alte texte de pe blog, cu mentionarea sursei si fara sa preia dreptul de copyright, astfel incat sa poti ‘vinde’ (cu sau fara ghilimele) acelasi text si altor antreprenori.

    Toata lumea castiga – tu iti faci reclama si iti cresti audienta fara efort suplimentar, el are ceva sa puna pe hartie.

    Apoi, cand e gata sa iti ofere ceva lucrativ, puteti discuta din nou.

    Dick 14 ianuarie 2013 18:14 Răspunde
  • Daca Simona are nevoie de reclama atunci si Delta are nevoie de apa, nisip si tintari.

    Gilu 15 ianuarie 2013 1:57 Răspunde
  • Draga Simona, tot ce pot sa iti spun este ca esti de un talent extraordinar, ti-am citit catile si mi-as dori cat mai curand o alta carte scrisa de tine…sunt must have sau ca sa ma exprim mai corect in topul de 100 de carti citite intr-o viata! Capul sus, vor venii si zilele senine!

    Gossip Girl 15 ianuarie 2013 10:31 Răspunde
  • Draga Simona,
    avind in vedere ca esti un profesionist cu experienta destula si relevanta intr-un domeniu ofertant cum este media, ai notorietate si, cu siguranta, o retea bine pusa la punct de contacte si cunostinte iti sugerez sa te gindesti serios la varianta de a deveni antreprenor si a iti lansa propria ta afacere.
    De ce sa astepti sa primesti oferte mai mult sau mai putin potrivite de la unii si de la altii cind poti sa iti creezi singura oportunitatile?
    Think about it, si … mult succes!

    Arianna 16 ianuarie 2013 9:57 Răspunde
  • Eu nu-nteleg… Tu tot incerci sa faci favoruri, in speranta ca intr-o buna zi bunatatea si talentul iti vor fi rasplatite… Tot astepti sa te remarce altii, in special material, pentru ca nu ai idee cum sa ajungi in locul si pozitia lor… Poate ca acea treime de timp liber cotidian in care deobicei suntem disponibili si dispusi sa ne aplecam urechile si ochii in stanga si’n dreapta este prea scurta si concurenta este poate covarsitoare, sau, de ce nu, poate am ajuns sa traim intr-o lume in care ping-pong-ul de idei chiar nu mai are valoare… Probabil, in loc sa continui sa scrii greu si pe bani putini, va trebui sa incerci sa te ridici (sau sa te cobori) la nivelul lor, al celor care eventual ar avea nevoie de serviciile tale… Sau pur si simplu poti sa-i lasi naibii pe toti si sa realizezi ca daca vei incerca sa inventezi o directie noua, ori o variatie moderna a unei teme vechi, ai avea sanse mai mari. Cred ca la momentul asta nu scrii pentru o piata care merita sa te citeasca… Si nu neaparat pentru ca ar fi incapabila, ci pentru ca a devenit mult prea cinica sa poata intelege… In locul tau as cerceta modelul de scriere cu care au reusit, sa zicem, un Dan Brown, ori o J.K Rowling, sau de ce nu, un Coelho… si pornind de la efectul eforturilor lor in sens invers cronologic, as incerca sa-mi inchipui despre ce ar trebui sa scriu si ce ingrediente sa presar (religie, istorie, psihanaliza etc), ca rezultatul final (manuscrisul, romanul, seria etc) combinat cu marketing-ul (tam-tam-ul) de rigoare sa-mi aduca rezultatul (financiar si moral) mult asteptat. Daca asta suna cumva ca si un plan de afaceri, poate asta se si vrea…

    Toate bune!

    Dante 17 ianuarie 2013 21:43 Răspunde
    • Mai e si locul… o J.K. Rowling ar fi trecut aproape neobservata aici, in niciun caz nu ar fi avut impactul pe care il are.

      alina 18 ianuarie 2013 13:05 Răspunde
      • Nu, nu… Simona poate ar trebui sa scrie (sau sa fie tradusa) in engleza, eventual cautand acea audienta internationala, de calibru… „Moartea domnului Lazarescu” e un film splendid, dar n-a prins decat in Romania pt. ca ataca in mod special probleme(le) (negative) ale societatii noastre… Daca vrei sa prinzi un peste mare, e natural sa incepi sa te orientezi pe harta INAINTE sa apuci sa arunci undita in balta. Cu cat balta are pesti mai multi si mai mari, cu atat (evident) cina ta are sansa sa fie mai bogata…

        Dante 18 ianuarie 2013 17:01 Răspunde
  • Draga Simona,

    Nu valoreaza nimic, dar ti-l dau din tot sufletul: un gand bun din parte-mi.
    Sper ca intr-o zi nu prea indepartata sa reusesti sa gasesti de lucru ceva pe masura.
    Dan

    dan 18 ianuarie 2013 16:07 Răspunde
  • Pune-te in locul lor. Tu ai plati pe cineva sa-ti faca o treaba pe care oricum o face gratis? Probabil ca primesti tot felul de oferte pentru ca ti s-a dus vestea ca esti ieftina 🙂

    Pe viitor spune-le direct ca nu scrii pe gratis. Nici ei nu muncesc gratis, nu? 😉 Eventual arata-te si jignita. Pune pretul pe care crezi tu ca-l meriti, argumenteaza-l si gata. La urma urmei, e vorba de tine nu de ei. Poti sa faci asta si cu intelegerile actuale. Ai scris, o vazut ala ca are trafic, i-ai dat cu „parfumul succesului” pe la nas, acum sa te plateasca daca mai vrea 😉

    Concluzie: impune-te cu tupeu ca altfel mori de foame 🙂

    motolady 20 ianuarie 2013 7:34 Răspunde
  • Simona,pe unde esti? Esti bine? De obicei interactionai cu cititorii.Din suflet sper ca nu ai facut vreo depresie.K

    dani 21 ianuarie 2013 20:59 Răspunde
  • Simona, mi-am amintit ca anul trecut, candva tot prin ianuarie, te-ai logodit. Iata ca a trecut deja un an, ma bucur pentru tine, pentru voi, asadar: La multi ani impreuna!pupici

    felicia 25 ianuarie 2013 12:43 Răspunde
  • Nici nu stii x=ce sa faci in asemenea situatie, trebuie sa si traiesti din ceva, din pacate cred ca din ce in ce mai mult va trebui sa lasam pretentiile la o parte.

    Edeir 28 ianuarie 2013 6:14 Răspunde
  • Faceti tu cu Alice, inca cineva, o revista mai putin costisitoare, cu mai putine pagini colorate, al carei abonament pe 3 luni sa se poata plati prin SMS, nu aveti treaba cu distribuitori.

    Iolanda 28 ianuarie 2013 10:57 Răspunde
  • Toti pe pamantul asta primim ce meritam, dar mai ales ce credem noi, la un nivel foarte adanc, ca meritam. Nu te-am citit, nu pot sa te apreciez ca jurnalist, insa din ce imi spune articolul asta, lucrurile nu cred ca se vor schimba pentru tine prea curand. Cat timp realitatea ta este ca in presa nu poti sa castigi rezonabil, ca toti burtosii cu bani vor sa profite de tine si ca oamenii cinstiti nu au banii sa te plateasca, asteapta-te sa primesti si mai multe oferte derizorii.
    Da, suntem niste zei prosti pentru ca am uitat ca NOI ne cream realitatea. Impreuna si separat.
    Poate ca asta e momentul in care poti sa schimbi ceva in tine. Ceea ce ti se intampla e doar o consecinta a ceea ce Esti.
    Probabil ca nu o sa-ti placa deloc comentariul meu. Da, nu e placut, dar e sincer si e facut cu dorinta reala de a te ajuta 🙂 Ce faci tu cu el.. asta e alegerea ta.

    Inspiratie!

    renata 30 ianuarie 2013 14:29 Răspunde
  • Draga noastra Simona, de ce nu mai scrii ataaaat de mult pe blogul asta? Ne e dor…

    teogirl 11 februarie 2013 12:07 Răspunde
  • Sa-i ajuti pe altii este laudabil. Sa muncesti gratis, nu prea. Adica nu-i o problema sa muncesti fara bani, insa… si eu si familia mea trebuie sa mancam, sa ne platim facturile.
    Era o vreme cand ii spuneam sotiei ca nu traversez strada pentru o suta de dolari. Stiu ca pot, ca merit mai mult si chiar daca uneori accept un salariu mai mic, trebuie sa-mi fac socotelile inainte, pentru a vedea daca este suficient.
    Recomand asta tuturor prietenilor mei. La sfarsitul lunii trebuiesc platite niste facturi, trebuiesc inlocuiti pantofii si nu mai vorbesc de dusmanul din stomac. Celor care vor sa plateasca infim sau deloc de le-aduc aminte de zicala „if you pay peanuts, you get monkeys”.

    Mult succes in gasirea unui loc de munca ce corespunde nu numai cerintelor, ci si valorii articolelor, care infrumuseteaza viata noastra!

    Calin 18 aprilie 2013 3:42 Răspunde
  • „Scriam mult mai bine pe vremea cand eram bine platita”

    Si eu care credeam ca doar mi se pare, fiindca altadata te citeam mai des, mai cu placere. Dar trebuie sa-ti spun ca se simte, nu-ti doresc decat sa ti se intample o minune, sa dai peste un job bine platit 🙂

    mihai 20 mai 2013 7:19 Răspunde
  • nu e nevoie ,dupa parerea mea,de atatea justificari in text pentru eventuale interpretari ale eventualilor semi-analfabeti care ar putea intelege gresit o expresie sau alta.Scrii exceptional !!!!!

    brenda 30 mai 2013 20:26 Răspunde
    • mai e si criza care nu e de neglijat ,rabdare , la asa resurse apare si succesul total cand te astepti mai putin, in forma in care-l ti-l imaginezi si doresti, oricum pe noi cititorii tai ne-ai cucerit demult.
      In vestul salbatic aici la noi, ar ajunge atat…

      brenda 30 mai 2013 20:38 Răspunde
    • …este mai sanatos a para anticipat eventuale lovituri fandate prin cuvinte…
      dar si pentru asta e nevoie de imaginatie si neuroni interconectati…altfel te poti trezi din somn surprinsa!

      dan malnas 21 iunie 2013 11:31 Răspunde
  • Articolul e vechi, parerea mea vine tarziu, dar daca nu stiai sa te vinzi in ianuarie, probabil ca nu stii nici acum, chiar daca e posibil sa-ti fi gasit un job intre timp. Cum inveti sa te vinzi scump: aplici regulile seductiei, functioneaza exact la fel si in business (de fapt, numai acolo functioneaza, dupa parerea mea, dar asta e deja alta discutie). Alea din cartea duduilor pe care le-au parasit barbatii dupa ce au povestit ele cum i-au manipulat. Sau macar prima regula: tu esti cea mai importanta de acolo. Restul vine de la sine:

    – nu te duci la intalnire pana nu afli mai multe detalii

    – setezi tonul intalnirii, presarand citate despre angajamentele tale si despre cat de mult ai de lucru. chiar daca n-ai. despre oferta pe care tocmai ai primit-o, nu poti sa spui mai multe, e confidential.

    – exersezi in fata oglinzii moduri in care sa spui „eu muncesc pe bani, nu pe nasturi” sau fraze echivalente, ca de ex. eu am o viata complicata, si multe alte angajamente, si trebuie sa prioritizez etc.

    – cauti pe net „simona catrina” si vezi ce gasesti – asta ca sa te imbarbatezi si sa-ti intelegi valoarea. auto-imbarligare. la 20 de ani râdeam de ea, acum am de doua ori varsta aia.

    Pe scurt, ii tratezi ca pe amanti fata potential de soti – nu le faci culcusul moale, ci pretinzi ca ei sa ti-l faca tie. E cumva mai curand o stare. Te porti ca si cum. Ca si cum tu ai fi importanta, ca si cum ai avea de ales, ca si cum tu esti cea care alege, decide, are frâiele discutiei, puterea (de negociere).

    Ca si cum la masa aia, mai importanta ai fi tu. Treaba asta cu atitudinea si cu tupeul se poate exersa. N-ai s-ajungi negociator sef in dezastre politice, dar ceva-ceva tot poti sa schimbi, pentru ca oamenii cu tupeu reactioneaza la tupeu, eu am avut surpriza sa vad ca-l si apreciaza. Deci, curaj, gaina 🙂

    PS imi place atat de mult cum scrii, incat am ramas cu gura cascata sa aflu ca a putut exista vreo perioada in care tu sa te fi regasit in situatia asta.

    Ann 19 iulie 2013 1:18 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title