„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Encore une fois. 2010

de

De cite ori se incheie cite-un an, incerc sa ma manifest cu totul altfel decit la Revelionul precedent, ca sa contracarez efectele startului gresit. Urasc sa-mi iau angajamente tremolante in noaptea dintre ani sau sa fagaduiesc scarlettian „cu orice pret, am sa schimb, am sa reusesc, am sa fiu fericita”, toate cuprinse apetisant intr-o coaja de juraminte.

De cite ori am plins de Revelion, am crezut cel putin ca am invatat o lectie din asta si am privit totul ca pe un circ plin de tragism compensatoriu. Insa la Revelionul urmator care ma prindea cu batista ghem sub viitura de lacrimi, realizam ca nu se invata nimic din plins – deci va implor, renuntati sa mai lacrimati solemn-vindicativ la miezul noptii, fiindca inima nu se invata minte doar dupa o drama si-o betie de Anul Nou.

As vrea sa va stiu fericiti ca exista un moment exaltat, feeric si artificios la miezul acestei nopti, pe urma om mai vedea noi. Va rog sa aveti o singura superstitie: sa purtati neaparat un strop de haz de necaz in geanta, am auzit ca aduce noroc.

Amintiti-va ce faceati si ce simteati anul trecut de Revelion, cum va contorsionati gindurile si sufletul in cautarea celor mai bune unghiuri de unde s-ar putea zari fericirea in zilele senine (sau cu un telescop bun). V-ati jurat, v-ati ambalat, v-ati facut visuri si-ati tremurat ca poate nu v-ati luat toate masurile de intimpinare a destinului ameliorat substantial. De fiecare data cind ceasul mare din piata publica geme teatral la miezul noptii, plaminii ne tremura patrunsi de spiritul, nu-i asa, gindirii pozitive ce-are sa ne paleasca din primul ceas al lui 1 ianuarie.

S-a mai dus un an pe care, la vremea lui, l-am jurat, l-am asteptat, l-am cocolosit cu promisiuni, l-am plins, l-am analizat, l-am zapacit cu atitea angajamente si rezolutii.

Cind l-am infruntit pe raposatul 2009, ce era la gura noastra? Am sa termin cu dragostea bolnava si-am sa incep o dragoste sanatoasa. Am sa slabesc de n-o sa ma mai recunoasca nici mama. N-am sa mai pling pentru niciun barbat, am sa las barbatii sa plinga pentru mine. Am sa string bani, n-am sa mai cheltuiesc niciodata pina la ultimul cent pe prostii. Am sa-mi gasesc dragostea pe care o caut de-o viata. Am sa-mi fac toate analizele la timp. Am sa ma casatoresc cu dragostea vietii mele. Am sa scriu cartea vietii mele.

Si nu ne-am tinut de juraminte. Am continuat sa plingem din dragoste si sa ne consolam cu cite 4000 de calorii pe zi. Am pastrat iubirile bolnave, fiindca erau mai ademenitoare decit orice iubire clinic sanatoasa. Am cheltuit tot cum stiam noi, iar rochiile de mireasa au ramas tot unde le e locul: prin vitrine si prin dulapurile femeilor care si-au respectat juramintele de la miezul noptii, de la Revelionul trecut.

Deci hai sa nu mai juram, sa nu mai fim disperati, sa nu ne mai lasam haituiti de suflarea intretaiata a unui destin care oricum isi va face de cap. Hai sa ne relaxam in aceasta noapte, sa descuiem inimi si priviri, sa fim liberi si sa asteptam, cu gratitudine, picaturile de bine si frumos care ne sunt pregatite. Sa invatam sa primim momentele dulci fara suspine sceptice. Sa invatam sa vedem, sa acceptam si sa descoperim oamenii din jur, revelatiile pot fi miraculoase, salvatoare. Sa nu mai fortam rezistenta si nervii juramintelor, mai bine sa avem incredere in ochii, bratele si inima noastra.

Va multumesc din tot sufletul meu pentru ca mi-ati fost alaturi si mi-ati descifrat si seninul, si furtunile. LA MULTI ANI!

Tag-uri:
· · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Foarte frumos si intelept scris!Imi place mult cum gandesti,scrii si cred ca traiesti pe masura.Sa ai un an nou absolut normal,asa ca tine!Si noi iti multumim ca existi!

    DORULET 31 decembrie 2009 17:55 Răspunde
  • La multi ani, Simona draga! Si eu am renuntzat sa ma mai incrancenez, sa-mi mai pun dorintzele in cea mai perfecta ordine, sa-nghit cu disperare boabe de strugure si peste, si sa cred ca acum, in al 12-lea ceas, sunt cea mai curajoasa femeie si tin eu strans fraiele inimii mele, si-ale mintii mele, si ca totul va fi altfel de-acum, sau diferit. Aiurea. De-acolo de Sus, programul suprem, mai precis decat toate programele instalate de noi in inima si-n mintea noastra, isi continua download-ul.

    anda 31 decembrie 2009 18:06 Răspunde
  • La multi ani si un an plin de satisfactii si tie, draga Simona.
    Ti-am fost alaturi, cu gandul, cu mesajele, cu tacerile, cu glumele si voia buna, asa cum mi-ai si ne-ai fost alaturi si tu.
    Eu, personal, iti multumesc pentru lectiile de viata pe care le-am prins, din zbor, pe care, uneori, mi le-am insusit, de la tine, pentru momentele – si nu putine! – cand randurile tale mi-au descretit fruntea si hranit sufletul!
    Te astept si in 2010, tot aici, dar, poate, si in Romania, la o cafea, in ritm de Tango, depanandu-ne povestile de iubire, povestile de viata.
    Te imbratisez si iti urez o noapte magica!

    Angi D. 31 decembrie 2009 18:13 Răspunde
  • Stii ca scrii foarte frumos, si ca cititorii tai asteapta cu nerabdare un nou articol, o noua carte. Multumesc pentru tot, pentru ca esti tonica si realista.
    Un An Nou asa cum vrei tu, iti doresc!

    je 31 decembrie 2009 18:31 Răspunde
  • Draga Simona, iti citesc blog-ul de foooarte mult timp, dar n-am scris niciodata. Nu ma laud cu talent la scris. Dar azi vreau iti urez sa-ti dea Cel de Sus mai multa liniste in suflet in anul ce vine, bucurii mici si dese, sanatate si echilibru! Te imbratisez cu mult drag.
    Un gand bun tuturor cititoarelor tale si ale revistei Tango.

    PS Pune-ti o dorinta la miezul noptii… you never know.. 🙂

    Alina 31 decembrie 2009 18:41 Răspunde
  • La multi ani, Simona, te asteptam la zapezile (si „nezapezile”) noastre din Romania… La multi ani, dragi oameni cu suflete frumoase!

    Anemone 31 decembrie 2009 18:42 Răspunde
  • La Multi Ani, printre ultimele ore ale acestui an! Ma regasesc in ceea ce ai scris si se pare ca reteta indepartarii nemultumirilor noastre nu sta decat in creierul nostru, ca doar de acolo pleaca toate care incotro apuca. Asa ca trag doar o concluzie: de ce sa fim tristi cand putem fi veseli? Oricum nu ne costa nimic! Asa ca va urez un an nou in care sa ne-aducem aminte sa fim mai buni si sanatate cat cuprinde! Va pup!

    nico 31 decembrie 2009 18:53 Răspunde
  • La multi ani, draga Simona!
    La multi ani, oameni de pretutindeni!
    Un An Nou mai bun, mai cald, mai luminos!

    corina 31 decembrie 2009 20:41 Răspunde
  • LA MULTI ANI, SIMONA! LA MULTI ANI VOUA TUTROR!
    Fara planuri, fara juraminte in prag de an nou. Doar cu sufletul si bratele deschise!

    iana 31 decembrie 2009 21:22 Răspunde
  • La Multi Ani! Sper ca tu ai gasit la Toronto împacarea pe care n-am gasit-o eu la Montréal. Si mai sper ca dupa Paste sa te citesc din partea cealalta a Oceanului, undeva în Nord-Vestul Mediteranei. Numai bine!

    Antoaneta 31 decembrie 2009 23:13 Răspunde
  • Draga Simona

    La Multi Ani !!! Ca sa nu uit ….
    De cand ai venit in Canada, si eu si mama te-am urmarit la TV si ne-ai uns pe suflet intotdeauna. Articolul acesta este „the cherry on top”. Ce este interesant – pentru unii – ca pana ajungem sa fim intelepti, facem exact tot ce ai descris tu : cu finantele, cu inima, cu slabitul si dietele care incep si nu se mai termina si tot nu dau rezultate. Ca sa ajungem sa facem totul cu cap – ca sa zic asa – trebuie sa ni se para absolut natural, si asta nu se intampla decat cand am ajuns la o intelegere cu noi insine : adica ne acceptam si ne placem asa cum suntem. Atunci ne dam voie sa ne distram, in orice situatie, in orice zi din an.

    Draga Simona : te-as ruga tare mult sa ma contactezi. Am o poveste interesanta pentru care am nevoie de ajutorul tau. Ar fi o supriza foarte placuta in noul an (daca as primi un semn de la tine) … cine stie ce poate iesi din ideea aceasta. Daca doresti mai multe amanunte despre mine, cauta-ma pe LinkedIn, Amalia Steiu. Am un CV solid – no tricks.

    La Multi An !!! Un an foarte bun (definitia mea) iti doresc : sanatate, liniste sufleteasca si prieteni adevarati.

    Amalia 31 decembrie 2009 23:34 Răspunde
  • La multi ani! Simona, sa fie precum spui. Sa facem haz de necaz si de anul asta cu toate neiubirile, necuvintele, negesturile pe care ni le-a daruit cu generozitate.
    Sa aveti un 2010 binecuvintat!

    nina dumitru 1 ianuarie 2010 0:44 Răspunde
  • La Mulţi Ani, Simona Catrina! La Multe mulţumiri sufleteşti, clipe frumoase şi bune tuturora!

    Să vă fie acest an ce n-a fost cel care s-a încheiat!

    tania 1 ianuarie 2010 1:28 Răspunde
  • Eu niciodata nu am facut promisiuni in noaptea dintre ani. Niciodata nu am facut bilanturi. Am considerat ca nu e bine. Nu stiu de ce, in acele momente suntem mai sensibili. Poate speram intr-un an urmator mai bun, intr-un an in care visele sa ni se implineasca asa cum ni se tot ureaza si cum uram si noi celorlalti…? Anul asta a fost un an destul de urat pentru mine, de-abia asteptam sa-i spun: „Adio si n-am cuvinte”. N-am cuvinte sa-i spun cat mi-a fost de antipatic acest 2009. Asa ca nu l-am onorat cu nici o petrecere de despartire, m-au enervat ingrozitor artificiile si pocnitorile pe care le auzeam sub geam ( mai ales pentru ca-mi speriau catelul de mi-era sa nu faca un infarct).
    Stiti ce -am facut? Am mancat si am baut un pahar de vin impreuna cu ai mei, apoi ne-am uitat la un film. Asa ne-a prins miezul noptii, admirandu-l pe Morgan Freeman in rolul lui Nelson Mandela, cu sonorul dat aproape de maxim ca sa nu auda catelul zgomotul de afara. Atata consideratie i-am acordat eu anului 2009. Daca 2010 s-a suparat pe noi pentru ca i-am tratat sosirea cu indiferenta, asta e. Sper ca-i va trece. M-am saturat sa tot cinstesc sosirile astea, sa le astept cu nerabdare si-apoi sa ma dezamageasca. Anul asta am vrut sa fie altfel, sa mai fac si cum vreau eu. Poate asa va fi mai bine.
    Singurul lucru bun care mi s-a intamplat in 2009 a fost ca te-am regasit pe tine, Simo, si ca am cunoscut oamenii care scriu pe blogul tau si al lui Alice. Momentele in care am citit ce scrieti voi mi-au adus bucurie si incredere ca mai exista si oameni cu suflete frumoase. Si sa stiti ca am citit in fiecare zi ceea ce-ati scris. Chiar daca nu m-am aratat, am fost aici tot timpul. M-am bucurat si am suferit alaturi de voi. Si v-am apreciat pe fiecare. Si-apoi, am cunoscut si cativa oameni deosebiti pe Facebook. Vezi, relatiile mele interumane se limiteaza la lumea virtuala. E bine si-asa.
    Tie si tuturor celor de pe-aici, oameni pe care-i respect si-i apreciez, va doresc un an 2010 nemaipomenit, care sa va stearga cuvintele tristete, singuratate si nefericire din vocabular.

    LA MULTI, MULTI ANI!!!!!

    Carmen S 1 ianuarie 2010 8:59 Răspunde
  • La multi ani, Simona, te citesc si esti ca o alifie pe rana….imi vine sa plang si ma alini in acelasi timp……suntem multe ca tine, multe pentru care viata nu prea are sens….si ce daca ? asta nu ne incalzeste cu nimic…….
    iti doresc numai bine si impliniri si multumim ca existi !

    PS. Esti extraordinar de frumoasa

    RODELSIA 1 ianuarie 2010 9:27 Răspunde
  • Carmen, S, imi place cum scrii „nu l-am onorat cu nici o petrecere de despartire”…asa am simtit si eu pentru anul care, in sfarsit! a trecut – cel mai greu si mai urat an din viata mea – dar nu am gasit cuvinte potrivite sa exprim asta.
    Va doresc tuturor, ceea ce imi doresc si mie, un an care sa fie mai bun, mai bland, mai senin cu noi toti…
    Tie, Simona, iti doresc, in plus, scrieri frumoase, care sa ne lumineze mintea si sufletul.

    je 1 ianuarie 2010 12:52 Răspunde
  • La multi ani,draga mea!!!!!! Lasa lucrurile sa curga,nu interveni si ai sa vezi ca se va intampla o minune!! 2010,este anul implinirii dorintelor tuturor!!!!!!!!!!! Fii fericita suflet drag! La multi ani!!!!!!!!

    florentinamurgoci 1 ianuarie 2010 15:38 Răspunde
  • Buna tuturor si La multi ani! poate ca preventiv am incercat cu totii sa ne ferim de a face promisiuni, pentru a nu fi apoi dezamagiti ca nu ne-am tinut promisiunea. sau poate ca viata nu si-a tinut promisiunea de a oferi fiecaruia din noi macar o mica parte din binele, dragostea ce circula la nivel global. pentru prima data, de revelion nu am facut nici eu promisiuni, nu am tinut cont de superstitii( asemenea celor cu lenjeria rosie, bani in buzunar, ruj pe buze). dar mi-am dat seama ca pasesc intr-un an nou important. pentru ca cred ca de vrei ceva, de iti doresti cu ardoare si nu indoiesti de tine sau de dorintelele tale, acel ceva va veni la tine si te va intampina nepregatit fiindca nu toti stim sa ne dorim ce avem cu adevarat nevoie. asadar gandurile mele pentru noul an sunt: iubesc fara limite, plec in strainatatea cu o mana de oameni alaturi de care voi rade toata viata, termin facultatea printre primii si cunosc oameni din ce in ce mai multi, fiecare oferindu-mi o parte din neprevazutul, adrenalina de care am nevoie pentru a ma mentine tanara, inca neplicitisita de ispite. asa e anul meu.

    andreea 1 ianuarie 2010 15:53 Răspunde
  • Ai mare dreptate. Izbanzile, pierderile sau dorurile nu sunt mai puternice si nici nu devin mai importante daca le cuantificam de la an la an sau le scriem pe o lista „realizate/de facut”. In 2010, suntem aceiasi care eram cu o secunda in urma, in anul care, cronologic, s-a scurs. Asa cum ne numaram (sau nu) anii de viata, ii socotim si pe acestia care sunt bifati simultan de toata lumea si…mergem inainte. La Multi Ani!

    Anda 1 ianuarie 2010 16:39 Răspunde
  • Ce poate fi mai tulburător şi deopotrivă mai satisfăcător pentru melancolia unui om să aibă la dispoziţie cel mult o secundă pentru a-şi lua un adio vajnic de la un an parcă inventat special pentru recesiunea sentimentelor, pentru acelerarea bătăilor minţii până la limita hipertensiunii, pentru gratificarea unui crepuscul aproape retard al şansei înlocuite de creşterea accelerată a numărului de lacrimi, de nesperanţe, de făgăduieli fără de fapte? Şi eu, Simona, mi-am impus să privesc altfel înnoirea vieţii de după 00.00. Fără promisiuni, fără speranţe extreme, ci doar cu îngăduinţa care nu m-a putut caracteriza întregul an care şi-a găsit sfârşitul destul de greoi. Mi-am întors ochiul minţii către spate, pentru o fracţiune, şi-am spus un ADIO infinit, într-o ameninţare aproape sangvinică, pentru că nu-l mai vreau pe anul trecut vreodată întors şi nici măcar amintit.

    «Anul asta am vrut sa fie altfel, sa mai fac si cum vreau eu. Poate asa va fi mai bine.»- Carmen S, asa am făcut şi eu, ieşind din conformismul tradiţional al trecerii dintre ani, fără prea multe «congratulations», ci doar cu «Bine că ai sosit!»

    tania 1 ianuarie 2010 16:39 Răspunde
  • AN NOU cu incredere in si realism! Si cu un imens ,,bine c-a trecut!”

    Am primit anul 2010 cu bucuria trecerii celuilalt.

    mi 1 ianuarie 2010 18:55 Răspunde
  • La multi ani!!….te urmarim cu drag si admiratie….

    Gabriela 2 ianuarie 2010 0:24 Răspunde
  • Unul dintre putinele lucruri bune pe care le-a avut 2009 a fost felul in care s-a incheiat: ultimele sale ore au fost ale mele si atat. Am desfacut sampania pe la 8, mi-am urat singura la multi ani, am aruncat o privire incruntata pe fereastra plina de artificii si pocnitori, dupa care am tras jaluzelele, am trecut in pijamale groase si sosete de lana si mi-am infundat in urechi castile de la MP3 player , ascultand pe repeat, cu volumul la maxim, tot fisierul rock inregistrat. Si privind din cand in cand catre ceas, ca sa nu pierd miezul noptii: si nu pentru ca voiam sa-mi pun vreo dorinta sau sa mai beau inca un pahar de sampanie(ma ametisem serios cu jumatatea data vitejeste pe gat pana atunci), ci pentru ca voiam sa fiu treaza in momentul in care puteam sa zic acestui hatru 2009 un „ha! you’re gone and I’m still standing!” , cu pumnii batuti cap-in-cap si ni-ni-ni-ul de rigoare. Ceea ce am si facut, dupa care am asteptat sa treaca nebunia petardelor si a artificiilor, pentru a putea incerca sa adorm (one can only take that much rock for a night)…
    M-am trezit linistita, pe la 6 dimineata. La 8 eram afara, intr-un 1 ianuarie cu un soare atat de frumos incat mi s-a facut dureros de dor de primavara… Mi-a placut intotdeauna sa ma trezesc inaintea celorlalti, indiferent unde m-am aflat, dar in aceasta dimineata am simtit strada, parcul, aerul, doar si cu totul ale mele. Nu era suflet de om, se auzeau clopotele bisericii si eram doar eu. Singura iar, dar stiti ceva? Zambeam potolit si deloc amar: mai ca-mi venea sa-i zic lui 2009 „imi pare rau, am fost rea, cu 2010 am sa fiu mai blanda”
    …si cu mine:)

    La multi ani, fete dragi!

    Anomis 2 ianuarie 2010 0:34 Răspunde
  • La Multi Ani Simona!

    La Multi ani Voua tutror prezentelor de pe acest blog

    Sa aveti un an plin de noroc, bucurii, dragoste, impliniri si sanatate!
    Sa va dea Domnul tot ce va doriti si nu aveti!

    CristinaC 2 ianuarie 2010 2:29 Răspunde
  • La multi ani, Simona! La multi ani, prieteniilor legate aici pe acest blog!

    Cristina Bizu 2 ianuarie 2010 12:58 Răspunde
  • La multi ani Simona!

    ” Sa invatam sa primim momentele dulci fara suspine sceptice.”… asta mi-am spus si eu in dimineata zilei de 1 Jan 2010. nu putem sa schimbam ce ni se intampla, putem schimba doar modul in care privim lucrurile. si cel mai important este ca focusandu-ne asupra unui singur lucru sau detaliu al vietii noastre uitam sa privim in jur si sa ne bucuram de celelalte lucruri…iubirea este in inima noastra, dar nimeni nu o va vedea decat daca stim sa o transmitem in jur…sa daruim mai mult decat speram sa primim si fara sa ne intrebam atat de mult „de ce”…

    Ramona 3 ianuarie 2010 13:20 Răspunde
  • LA multi ani ! Simona ! La multi ani ! Tuturor ! Sunt o admiratoare a cuvintelor scrise pe acest blog. Sunt intelepte, pline de umor si spontaneitate. Impun analize deloc superficiale dar intr-o forma destinsa, deloc incorsetata de rigori absurde si conservatoare. Felicitari pentru tot ce s-a scris si idei bune pentru noul an. Nu a fost ce mi-am dorit acest revelion, nu m-am extaziat de artificii si nu am savurat sampania traditionala. Mi-am dorit sanatate pentru toti cei care imi sunt in suflet, dincolo de evenimente si ani. Las ca bunul Dumnezeu sa duca destinele celor pentru care ma rog pe drumul cel bun si plin de soare. Soare in suflet, tuturor.

    Moi 3 ianuarie 2010 15:31 Răspunde
  • La multi ani, Simona! Encore une fois tu as ete formidable avec tes mots! Un embrassement fort

    Bianca 3 ianuarie 2010 22:12 Răspunde
  • Mi-am dat seama ieri, Simona, ce anume mi-a reţinut atenţia în postarea ta, dincolo de lucrurile frumoase şi certe pe care le-ai descris în sfătuinţe- ideea consolării cu cele 4000 de calorii, după un plânset al unei dragoste bolnave. Mi-am căutat irosirea unei iubiri poate atât de visată, poate atât de promisă, şi totuşi atât de neputincioasă, de suferindă. Şi mi-am amintit zile furtunoase de dragoste simţită până în rărunchii stomacului, zburat în fluturi înmiresmaţi, acum naufragiaţi prin cine ştie ce cotloane neştiute. Nu am numărat acele zile, nu o pot face nici acum, de teamă să nu ies, cantitativ, în minus, dar ştiu că, hrănindu-mă din sufletul lui, nu mi-a mai fost poftă de nimic. De masa de dimineaţă, de cină, de vreun pateu cald, whatever…Apă şi dragoste, apă şi suflet. Am slăbit de invidiat, ajungând la o siluetă de manechin, fără să ştiu, fără să mă întreb, fără să înţeleg, doar trăind. Şi s-a sfârşit. Sfârşit neiertător de dureros, de bolnav. Şi mi-am servit atunci şi micul dejun, şi prânzul şi cina şi ceaiul, şi, şi, şi, săturându-mă de calorii (mai mult de 4000 ), am promis luna de pe cer unei dragoste sănătoase, educată, ordonată, matură, relaxată etc. Trăiesc, ţinându-mi cuvântul ăsta, şi încercând totodată să aflu unul dintre sensurile vorbelor lui Nichita Stănescu: «rasăritul cerului cu stele îl luăm drept martor vederilor noastre, ne înţepenim cu picioarele în pământ, cum păsările cu aripile lor pe cer. La o privire ageră, aripa are rădăcină în aer, cum verdele în iarbă. A dispreţui pasărea este un sens al dispreţuirii şi un fel de noroc de a nu fi pasăre.» şi atunci întreb- fluturii – acei fluturi- pot fi vreodată dispreţuiţi sau există vreun fel de noroc de a NU FI fluture?

    tania 3 ianuarie 2010 23:20 Răspunde
  • M-am gandit sa vad cu ce-as putea veni eu pe langa cele deja spuse, simplu si cu caldura. Si, vazand cum se scrie noul an, am zis sa aveti cel putin un an de nota 10. Sau de 2 ori, sau, de ce nu, de 20 de ori !

    un trecator 4 ianuarie 2010 10:41 Răspunde
  • Va imbratisez pe toti, de buna regasire.Sa fiti sanatosi, luminosi, cu suflet frumos si impacat! S-a scris enorm zilele astea pe-aici, va citesc incantata. Trecatorule si Tania, postarile voastre imi par speciale, cum, de fapt, cred ca sunteti si voi, ca oameni reali, dincolo de ce exprimati din tasta.: ) Ma adresez in primul rand voua pentru ca sunteti revelatia lui 2010 pentru mine in acest blog in care eu ma simt super atunci cand deschid paginile. Si fac asta cat de mult si des am timp!
    In rest, sa auzim doar de bine!
    Nu stiu cum ati petrecut zilele astea, sper ca macar v-ati odihnit si ati evitat televizorul, sau, in fine, ati facut ce va place voua mai mult.
    Simona draga, nu stiu daca ai trecut prin piciorul de plai/gura de rai numite, legendar, Romania, din pacate daca ai facut-o si v-ati intalnit in gasca eu v-am ratat; sper, insa, intr-o proxima ocazie in care sa pot fi impreuna cu voi la un ceai, cico, ceva cafia: ))

    Una 4 ianuarie 2010 12:25 Răspunde
  • La multi ani, Simona! LA multi ani, tuturor!
    2010 sa fie cale mai frumos an din viata voastra!

    Si pentru ca matzele mele au fost foarte vesele, si nu mi-au cerut acordul de petrecere, am petrecut din cauza lor acasa. Este primul an cand la miezul noptii nu mi-am pus dorinte anume. Cred ca faca-se voia LUI este starea importanta pentru mine. Cumnatul mi-a zis ca sunt ca grasa si nu ma va lua nimeni de nevasta, si nu e asa, dar cred ca ar trebui sa-si puna ochelari, iar despre celelalte urari nu va spun, ca fiecare spune altuia ce vrea sa aiba el, ce vrea sa i se intample lui.

    Da, am avut o vacanta frumoasa in familie si nu numai. M-am odihnit, am citit, am visat, am scris, am privit iarna, am respirat aer curat, m-am bucurat, m-am jucat, am calatorit.

    Monica Andrei 4 ianuarie 2010 15:06 Răspunde
  • 2010 sa fie cel mai frumos an din viata voastra!
    LA MULTI ANI!

    Monica Andrei 4 ianuarie 2010 15:08 Răspunde
  • Azi m-am jucat si eu, cu elevii mei, in zapada, Monica.
    Imi era asa dor!!! Am facut ,,ingerasi” in zapada si ne-am bulgarit.
    Nu am avut dorinte pt ora 00.00, am fost preocupata de gandul trecerii. Imi doream chiar si noaptea de Revelion sa se furiseze mai iute dincolo de mine. Am razbit asa, fara cereri anume, spre 2010.
    Vreau sanatate pentru ai mei, pentru mine, pentru toti. Se pune, daca au trecut 4 zile?

    mi 4 ianuarie 2010 19:36 Răspunde
  • De data asta nu m-am gandit la nimic. Nici la fericire si nici la avutie, nici la sanatate si nici la noroc. La doispe fix am zis doar: „e ataaat de frumos” si am inchinat paharul de sampanie 🙂

    evergreen 4 ianuarie 2010 20:39 Răspunde
  • Cred ca trebuie cenzurat felul in care gandim – ca vrem sa facem , ca putem face , ca vom face . O privire mai lucida asupra diferentelor esentiale intre cele trei moduri de „a face” ne-ar scuti de multe deceptii si angoase ….
    La multi ani !

    Aurel 4 ianuarie 2010 22:59 Răspunde
  • La multi ani tuturor! si un an nou-nout cu sufletul plin ochi de bine, de frumos, de sperante implinite, de fluturi jucausi si colorati si sinceri, de neasteptari mai mari si mai frumoase decit toate asteptarile…
    V-as picura in suflete picaturi din marea mea poveste, din marea mea bucurie…sunt ca o esenta tare, concentrata, si vreau sa va contaminez cu binele si frumosul care ma inunda. Am primit mai mult decit am crezut ca e omeneste sa imi doresc…si cred ca secretul e sa stim ce sa cerem, sa stim sa ne dorim si sa nu incetam sa speram ca vom obtine…

    Dea Valma 5 ianuarie 2010 5:14 Răspunde
  • Una, speciali sunteti voi, toti cei de aici, pentru ceea ce exprimati de fiecare data, prin cuvinte 🙂

    Aurel, nu cred ca trebuie CENZURAT felul în care gândim, pentru că atunci nu am mai avea gânduri libere. Avem dorinţe, vreri şi putinţe de a FACE. Cel mult, ar trebui să ne obişnuim cu gândul că Trebuie să Facem sau, simplu, să Facem. Dar cum gândurile vin înaintea vorbelor…:)

    Dea Valma, îţi doresc cei mai frumoşi fluturi din iubire, iar pentru binele şi frumosul care te inundă îţi ofer această melodie.

    http://www.youtube.com/watch?v=gF-qs_jxrH0&feature=related

    tania 5 ianuarie 2010 11:15 Răspunde
  • Dea Valma, si, si???

    iana 5 ianuarie 2010 17:01 Răspunde
  • As fi vrut initial sa evit „contaminarea” urarilor de an bun, intr-o prima etapa, dupa mesajul transmis de Una. Si, ca sa incep cu un zambet, am sa astept sa posteze Tania inaintea mea de fiecare data, pentru ca in mare, pana acum, le-a spus cum as fi facut-o si eu. Cu mici amendamente, asa ca dupa ea am sa apar si eu cu briz-brizurile mele.
    Una, da, cu totii sunt speciali si, pana la urma, cred ca exista o minima afinitate din partea tuturor celor ramasi pentru ceea ce se posteaza aici, cu toate diferentele de opinie,iar cei ce nu se regasesc deloc in acest peisaj isi vad de drum in continuare.
    Acum, ce m-a facut sa scriu astazi. Mesajul lui Aurel. Cu dubla constrangere – si trebuie, si cenzurat. Mie nu-mi plac constrangerile. Mai ales atunci cand sunt asociate gandurilor! Cred ca este bine sa gandim, iar singurele motive pentru care am putea sa ne oprim cu gandurile intr-un anumit punct sa fie cele date de bunul simt. Altfel am ramane limitati, Si in gandire, si in putinta. Iar atunci nu prea am mai face nimic. Ati putea trai asa?
    Disconfortul asta starnit de „trebuie cenzurat” mi-a fost amplificat de citirea unui mail pe care este posibil ca unii dintre voi sa-l fi primit deja – fiind din categoria „citeste si da mai departe” – avand titlul „10 motive sa urasti scoala”. Mi se pare irelevant sa spun cine este autorul, cu toate ca este un personaj destul de notoriu. Il amintesc doar pentru ca se afla la polul opus al ideii pe care am simtit-o eu in ceea ce spunea Aurel, in ciuda indemnului care se vrea a trage un semnal de alarma referitor la ceea ce se face astazi, in scoala. Tonul folosit ma duce cu gandul (necenzurat, da?) ca acei copii cei ce-l vor citi vor conchide ca titlul este in acelasi timp si esenta mesajului, refuzand in cele din urma sa mai gandeasca in vreun fel, ca pana la urma se dovedeste ca e mai comod sa ne spuna altii ce si cum.

    un trecator 5 ianuarie 2010 20:30 Răspunde
  • Tania , cine stabileste ca vrea ceva si cine plateste pretul indeplinirei acelei dorinte? Omul liber , nu? Eu vin in „ajutorul” acestui om liber sfatuindu-l sa fie mai ponderat in ceea ce-si doreste , in ceea ce spera … atat . Omul liber in acceptiunea ta vesnic nemultumit – liber sa-si doresca orice … e fericit?

    Aurel 5 ianuarie 2010 21:37 Răspunde
  • Citind ce au scris toti ceilalti relativ la spusele mele imi dau seama ca nu am ales cele mai potrivite cuvinte … si poate aveti dreptate . Am folosit insa cuvinte ceva mai „dure” -sau constrangeri cum spunea cineva- adica „trebuie cenzurat” pt a indica solutia care cred ca e utila pt evita astfel de angoase

    Aurel 5 ianuarie 2010 22:03 Răspunde
  • Eu am inteles altfel mesajul ”aurel-ian”, mai putin ca o constrangere si, mai degraba, ca pe un indemn universal pentru pastrarea fiintei cu picioarele pe pamant, desi, eu personal, nu cred ca a visa si a calari, cand si cand, caii verzi de pe pereti a omorat vreodata pe careva, mai ales daca asta nu devine sport de baza al mintii, ca sa nu ai apoi probleme angoasante si caderi in penumbre. Aurel, cu parerea lui, m-a impins chiar pana in prea-plinul acelei ziceri: ”cata luciditate, atata drama..”
    Nu-s de acord cu constrangerile de niciun fel, dar sunt putini oameni pe pamantul asta care-si permit sa faca doar ce-si doresc! Majoritatea sunt inchinati definitiv lui ”asa trebuie” si/sau ”asa e bine, asa se face” & bla!
    Trecatorule, nu am citit mailul de care spui, evit sa deschid emailuri de genul asta, unele sunt glumite reusite, probabil, altele te-nvata ce sa-ti doresti si cand, si cum sa te rogi, e plin internetul de traznai ! Ca sa nu mai vorbim de ppt-urile acelea cu muzici si vorbe de duh:)
    Sa revin la motivele (indiferent care-i numarul lor) de a uri scoala. Sunt sigura ca pot fi nenumarate, sunt sigura ca cei ce le pot formula gasesc si argumente solide pro! Stiu, insa, foarte bine, ca poate exista suficient dezghet la cap pentru a convinge ca scoala in sine nu e neaparat cel mai rau/crunt lucru ce se poate intampla unui pui de om. Sau unui om in toata firea, ca doar a face scoala azi nu tine de varsta, ci de vointa. Iar constrangerea nu are ce cauta in topicul asta pentru ca nu este obligatoriu sa inveti niciodata nimic, nu e, de fapt, nimic obligatoriu. Aparent lucrurile se opresc la verbul a vrea: daca vrei mergi la scoala, daca vrei faci temele si/sau treci clasa, daca vrei si numai daca vrei se alege ceva de capul tau..
    Nu voi cadea in sintagma ”generatia/copiii din ziua de azi, of, of” pentru ca mi se pare un cliseu prea la indemana; nu am pareri general valabile pentru cei care acum sunt la scoala si nu trateaza prea doct fenomenul asta cu ce ajutoare pot ei: internet, fituici, sms-uri, casti minuscule pitite in ureche pe sub plete, samd. Ei apartin, din pacate, unei generatii tragice, fara prea multe repere ale unui sistem de valori, foarte multi dintre ei sunt semi-orfani, cu parinti plecati sa ”faca bani afara” sau cu parinti acasa,dar extrem de ocupati de propriul business, de propria telenovela,sau servanti prin multinationale si lista e lunga. Asta e lumea in care traim, practic e un tavalug de care habar nu am cum ne vom descotorosi. Pentru ca-mi inchipui ca trebuie s-o facem daca vrem sa ne si traim un pic propria viata, situindu-ne, macar, undeva intre semi-luciditate si reverie acceptata.

    Una 5 ianuarie 2010 22:53 Răspunde
  • aoleu, deavalma, daca ai gasit si secretul fericirii e clar ca ai avut niste sarbatori reusite:) dar da-mi voie sa fiu mai sceptica ca exista vreun secret (cel putin nu in Romania) si iti pot si demonstra in 3 pasi 1. eu am cerut 2. eu nu am primit 3. quod erat demonstrandum

    dar mi se pare mie sau se vorbeste prea mult de noul an? probabil sunt singura care nu s-a emotionat ca am trecut in 2010. daca era 2020, mai intelegeam, macar era simetric..

    juztine 6 ianuarie 2010 0:37 Răspunde
  • Aurel, un om liber liber nu este nicidecum, nu obligatoriu, un om veşnic nemulţumit. Exclus. Îmi pare rău să-ţi spun, dar gândirea ta este una aruncată in extremis, sau….

    “Cine stabileşte că vrea ceva şi cine plăteşte preţul îndeplinirei acelei dorinţe?” Încerc să înţeleg sensul acestei întrebări şi, sincer, îmi scapă ceva. Tonul şi scopul întrebării tale mă duce cu gândul mai degrabă la o analiză riguroasă asupra unui preţ impus achitării păcatelor şi NU săvârşirii fericirii !!! pentru că fericirea nu a fost şi nu va fi niciodată ceva de genul. În opinia mea, un om liber “veşnic nemulţumit” nu ştie ce vrea, nu ştie clar ce-şi doreşte, ce forţe deţine, pentru a-şi găsi un scop bine definit în viaţă. Acest om, poate unul destul de “liber” în accepţiunea lui proprie, nu şi-a convenit, în esenţă, principiile liberului arbitru. Cu alte cuvinte, se zbate într-o carapace confuză, haotică, în care voinţa şi dorinţa personalităţii sale sunt cel mai probabil veşnic condiţionate, veşnic lipsite de acţiune. Or, tocmai stările astea determină sau mai précis cauzează lipsa libertăţii pure, îndemnând la o revoltă intrinsecă, la o zbatere poate chiar dureroasă, dar atât de gratuită. La întrebarea ta, eu aş răspunde astfel: “EU stabilesc ce vreau, iar dacă vine vorba de plata unui preţ al îndeplinirii acelei dorinţe, EU îl plătesc, pentru că EU au am acţionat-o. Dorinţa. Apoi îndeplinirea ei. ”. Un individ celebru, pe numele lui Buddha, şi-a stors mintea, creînd o combinaţie perfectă a unor concepte cu care mentalul omului a fost oricum hărăzit. Nenea cu pricina spunea că omul îşi trăieşte existenţa cu scopul de a găsi sensul vieţii, punându-şi la bătaie raţiunea şi bunul simţ. Orice, oricum, se naşte şi se trăieşte în jurul acestor două idei care sunt imposibil de întreprins dacă nu au la bază un liant. Iar liantul ăsta se numeşte libertate. Libertatea de a gândi, de a allege, de a acţiona, de a-ţi propune, de a realiza. Problema este că libertatea nu poate fi compatibilă cu cele două chestiuni care marchează comportamentul uman decât într-o singură condiţie- moderaţia. În lipsa ei, prea multă raţiune ar anihila sentimentul, şi am ajunge să nu avem scrupule, tot în lipsa ei, prea mult bun simţ ne-ar transforma în prostime. Undeva pe aici, libertatea greşit înţeleasă s-ar transforma în libertinaj… şi ca să inchei – în marea lipsă a moderaţiei- am deveni atât de constrânşi, încât am ajunge să ne autocenzurăm. Ăsta ar fi un mare păcat. Iar preţul cred, nu poate fi calculat.

    Da, Una, dacă vorbim de îndemnul universal, mă bag şi eu 🙂

    Un trecator, ma faci sa rad….Sau esti ironic? 🙂 daca impartasim, in linii mari, aceleasi idei, e de bun augur. Imi pare rau insa, trebuie sa ti le expui oricand simti ca trebuie s-o faci. Doar de asta existam pe aici, nu? Sau crezi prea mult in…lady first? 🙂

    tania 6 ianuarie 2010 11:39 Răspunde
  • Ha, ha, ha, mintea aceasta maimuta muscata de scorpion…. se produce si pe aici, doar in limite impuse de gandire in emanatii…. de care vreti voi!

    Monica Andrei 6 ianuarie 2010 11:46 Răspunde
  • Un trecator……chiar gandim la fel???????????
    Recitind comentariile:

    „Tonul folosit ma duce cu gandul (necenzurat, da?) ca acei copii cei ce-l vor citi vor (…)” asta spui tu.

    „Tonul şi scopul întrebării tale mă duc cu gândul mai degrabă la o analiză riguroasă (…)” asta spun eu.

    Jur ca niciun nu-ti citisem postarea pe de-antregul (nu ca ar fi lipsita de importanta)- asta pentru ca este nevoie de o explicatie- desi de regula nu obisnuiesc sa ma explic, daca nu am motive.

    Cel mult, profesam meserii asemanatoare sau intamplator poate chiar gandim la fel in anumite privinte…, dar sa avem si acelasi gen de exprimare…..ciudat….Am ramas fara…cuvinte…

    tania 6 ianuarie 2010 15:03 Răspunde
  • Monico Andrei, te pup de buna regasire. Nu stiu la ce maimuta muscata de scorpion te refereai, dar m-a facut sa rad postarea ta de mai sus.
    Tania, indemnul ala universal mie mi se pare foarte potrivit pentru mine insami si-l iau ca atare-n freza, intrucat mi se intampla s-o mai iau razna si sa spun mai multe decat sunt capabila sa fac..

    Una 6 ianuarie 2010 15:04 Răspunde
  • Eu n-am ramas fara cuvinte, Tania draga, am remarcat, citindu-va postarile, ca sunteti aproape siamezi:) D’aia am si simtit acut nevoia sa va scriu numele parand ca sar cu complimentele pe voi doi, Tu si Trecatorul; si sa ma bucur zgomotos ca v-am gasit aici, ati aparut exact cand eu plecasem sa ma plimb prin lume..
    Ma intrebam candva unde naiba au disparut din internetul asta necuprins oamenii care stiu sa scrie si sa se exprime impecabil, care-s sansele sa gasesc un forum in care sa nu dau peste prosti semidocti si/sau spectaculosi prin ipocrizie. Asta este motivul pentru care m-am bucurat in prima zicere de pe 2010 pe blog-ul Simonei Catrina.

    Una 6 ianuarie 2010 15:48 Răspunde
  • Tania, nu ar fi fost nimic ciudat daca am fi profesat in domenii asemanatoare (si, acum sa glumesc din nou, cred ca ar fi fost deja prea mult pentru unii de-aici 🙂 ) desi nu cred. Cred ca ne raportam, in mare, unor repere apropiate sau, daca vrei, avem parte fiecare din noi de scari de valori din aceeasi gama de produse. Si, ca sa ma dau putin de gol, nici eu nu fac prima lectura a postarilor cu o atentie deosebita, fie pentru ca nu reusesc sa ma deconectez complet dupa o zi de munca, fie o fac in graba intre doua drumuri, dar pornirea de-a raspunde este uneori mai mare. Asa ca o fac, urmand apoi sa ma delectez in liniste cu intregul discutiilor. Si da, glumeam, nu eram ironic. Nu atunci, nu acum. Dar vazandu-ti raspunsul, frumos punctat de accente, stiam deja notele melodiei care-mi suna in cap. Doar ca tu stii sa pui cuvintele la locul lor. Eu, obisnuit mai mult cu calculele, am momente in care treaba asta imi da cu virgula. La fel ca cea care apare in bucata aia de text scrisa de mine si pe care, crede-ma ca virgula aia in plus mi-ar fi placut sa fie scoasa de tine.
    Si, daca tot indemni tu asa frumos la a spune, citindu-te, cred ca ar fi o adevarata placere sa te asculte omul vorbind, daca tot ti-am spus de punctare si accentele pe care le folosesti.

    Una, tonul asta al tau tineresc m-a destins dupa o zi usor mai proasta pe final, in ciuda unui inceput surprinzator de placut. Si, daca tot am dat din casa mai sus, am sa continui si-am sa iti marturisesc ca acelasi motiv invocat de tine azi m-a facut si pe mine sa raman aici si sa citesc. Cu multa placere si zambete de cele mai multe ori.

    P.S. ori scorpionul ala era al naibii de slabit, ori maimuta are alte afectiuni de nu s-a umflat pana acum. Oricum, Monica, azi ai fost cea mai tare si m-ai facut sa rad. Cu gura pana la urechi 🙂

    un trecator 6 ianuarie 2010 22:29 Răspunde
  • Buddha a zărit la un moment dat un scorpion care a căzut în apă. S-a repezit să-l scoată. S-a trezit însă înţepat. Buddha încerca să-l scoată din apă, scorpionul îl înţepa de fiecare dată. O dată, de trei ori, de nu mai ştiu câte ori. La un moment dat, un ucenic l-a intrebat pe Buddha: «Stăpâne, de ce tot încerci să-l scoţi din apă, dacă te înţeapă de fiecare dată?» Răspunsul: «Aşa cum stă în natura scorpionului să înţepe, aşa stă în natura lui Buddha să ajute.»

    maimuta muscata e buddha. am ras si eu cu lacrimi. 🙂 🙂 🙂 foarte tare, monica andrei !!! 🙂

    tania 7 ianuarie 2010 1:41 Răspunde
  • Tania, se vede ca ai niste lecturi in cap, dar nu cu intelesurile lor reale. Ai grija, cum retrogradezi fiintele! Buddha n-a fost „un individ celebru care si-a stors mintea”, cum te exprimi, sau un nenea, ci un initiat. S-a nascut om si a devenit Dumnezeu. Exact inversul lui Iisus Hristos in crestinism.
    Citeste „Jocul cu margelele de sticla” sau „Sidartha” scrise de acelasi autor Herman Hesse, si iti vei da seama ce inseamna o initiere.
    Se stie ca muscatura de scorpion este fatala daca nu se iau masuri. Te-ai intrebat de ce nu a murit Buddha, dupa ce l-a intepat de mai multe ori?
    Nu era nimic de ras in ceea ce am scris. Si am facut o comparatie: mintea este o maimuta muscata de scorpion. Atat! Cenzura se produce cand ne exteriorizam gandurile in vorbit si in scris pe aici si prin alte parti. Nu m-am referit la altceva. Pur si simplu asa mi-a venit.

    Una, ma refeream strict la minte. Creierul este organul iar mintea produsul psihic. Se manifesta ca o maimuta muscata de scorpion.
    Pana una alta buna regasire aici. Ma produc si eu artistic ca toata lumea pe aici, cand am timp.

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 11:02 Răspunde
  • Un om liber este acela care isi asuma in egala masura si implinirea si suferinta.
    Calea e lunga si trebuie sa o parcurgem singuri. Nimeni nu ne impune nimic, suntem solitari in alegere.
    Daca ,,maimuta” ar adormi, s-ar putea ca scorpionul sa moara de plictiseala…

    mi 7 ianuarie 2010 11:10 Răspunde
  • ..Si da, Monica Andrei, maimuta este mintea, te-am inteles perfect! Nu as vrea sa stea nemuscata, crede-ma!

    mi 7 ianuarie 2010 11:12 Răspunde
  • Aurel a dat cu bomba si a fugit. Voi ati desfacut firul in patru. Poate citeste si el si se amuza. E bine cand apare cate unul care dezmorteste atmosfera.

    Asocierile care se fac in mintea noastra difera de realitate. Ce-am scris eu si ce trimiteri s-au intamplat in mintea voastra. Vedeti cum va pacaliti? Asa faceti si in viata reala, apoi va plangeti de probleme. Unaul spune ceva, altul intelege ceva, urmeaza o suspiciune… si cine-i de vina? Ma refer la o situatie generala, acum.

    Trecatorul se da cu toate femeile pe aici

    Dea Valma e prea indragostita si se influtureaza. Fluturii ei sunt mai frumosi de la o luna la elta si zboara spre stelele mele.

    Simona citeste si se cruceste, pentru ca noi facem zarva. Encore une fois!

    Tania desface firul in patru si intelege ce vrea ea. Oricum e activa.

    Mi a ramas preocupata doar de gandul trecerii in noul an, si a e tot acolo…

    Juztine e impresionata de reteta fericirii Dea Valmei , dar acolo e doar o stare a ei. Si atat!

    Eu sunt o carcotasa ca intodeauna.

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 11:17 Răspunde
  • Eu sunt o carcotasa ca intotdeauna. Asa e corect, dar tastatura mea trebuie sa o schimb.
    cu drag,

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 11:18 Răspunde
  • Mi, altfel ai muri, daca mintea nu produce nimic. Se incurca in angoase, apoi fixatii, apoi depresii, apoi obsesii si drumul spre nebuni e sigur!

    Ma refeream la libertatea din mintea noastra. Acolo suntem liberi cu adevarat. Cenzuram, asa cum spunea Aurel, cand vorbim sau scriem. Depinde de caz.

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 11:20 Răspunde
  • Mi, sa nu divadam de la subiect. Nu ne referim acum la liberatea personala, ci la cat de liberi suntem in capul nostru. Despre celalalt subiect altadata…

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 11:22 Răspunde
  • Sa nu divagam de la subiect am vrut sa scriu MI. (tot tastatura e de vina)

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 11:22 Răspunde
  • Monica Andrei, despre initiatul Buddha ar curge multa…tastatura aici. Sa inteleg ca nu ai prins nuanta ironica a… retrogradarii lui? Pentru stilul tau aprig si jucaus, ai zis bine carcotash, care imi place de mor, nu am sa iau ca pe o ofensa indemnul tau catre mine la a afla ce inseamna o initiere. Am studiat cativa ani fenomenul asta fascinant, dar nu am niciun interes sa-mi expun aici cunostintele acumulate pana acum. Ash parea ipocrita. Prefer s-o fac pe la universitate. Intrebarile pe care mi le pui tu, mi le-am pus eu prin 2000 si, crede-ma, atunci am deschis vreo cateva carti sau chiar mai multe.

    tania 7 ianuarie 2010 12:09 Răspunde
  • Pai da, Monica Andrei, am ramas cu mintea agatata pe undeva, pe puntea aia dintre ani, pentru ca ….pentru ca…
    vezi?? GANDESC ce vreau sa spun mai departe, dar uite, imi vine sa imi cenzurez spusa. Si atunci, insirui punctele astea de suspensie care ma pun la adapost de orice carcoteala. Prin urmare,nu stiu daca sunt libera cu adevarat, acolo, in mintea mea. Dincoace, in plan personal, stiu sa baletez destul de bine, zic eu, ,,intre ratiune si bun simt”.

    mi 7 ianuarie 2010 13:26 Răspunde
  • Monica, foarte pe scurt acum, nici cu, nici la.

    un trecator 7 ianuarie 2010 14:19 Răspunde
  • Si, trecatorule, stai calm, nu te ofensa! Eu ca sa fiu foarte sincera, ash prefera sa te dai mai degraba la mine sau cu mine, ca sa citez din monica andrei. Dar nu oricum, ci prin scriitura asta care te caracterizeaza, prin postarea ideilor tale, care, haideti sa fim serioase fetelor, sunt chiar impecabile, cum spune UNA. Sa vin si eu apoi si sa…despic firul in patru, ca sa inteleg doar ce vreau eu. 🙂 Stii, Monica, carcoteala ta ar fi perfecta si, cred, unica, daca nu ar emana si niste rautati gratuite. Ma intreb cui ii folosesc? Trecatorul este in opinia mea un gentleman si e chiar necesar pe aici. 🙂 Acum dau si eu drumul la interpretari. 🙂 🙂 femeile….:)

    tania 7 ianuarie 2010 14:45 Răspunde
  • Mersi, Tania!
    carcoteala perfecta, idei impecabile… ha, ha, ha….

    Trecatorule, te-am prins: esti gay!

    Mi, ai dreptate!

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 15:00 Răspunde
  • Monica, ti s-a intamplat vreodata sa nu te simti bine cand mergi in vizita la cineva? sa stai ceva clipe, poate chiar facand act de o prezenta formala? sau sa pleci pur si simplu? Mie da. Mai ales atunci cand sunt luata peste picior. Nu pentru ca nu ash tine la gluma- daca ai stii ce simt al umorului am, m-ai indragi rapid- dar, sincer, nu prea tin la atacuri subliminale. Nu-mi prea plac jocurile astea si nici nu incerc sa ma obisnuiesc cu ele. La ce bun?

    tania 7 ianuarie 2010 15:12 Răspunde
  • Sunt vie, Tania!
    Nu era vorba de niciun atac si mai ales subliminal. Radeam si eu. N-am voie?
    Crezi ce vrei. Nu m-ai suparat. Privesc cat de usor reactionezi tu la orice si te dezvalui din nimic. Mie imi place sa ma joc. Imi umple viata. Hai, incearca si tu.

    Monica Andrei 7 ianuarie 2010 15:23 Răspunde
  • Monica andrei, tu stii perfect la ce ma refeream, nu-i asha?

    Eu sunt cam dintr-o bucata si vie cat nu ma pot cuprinde. Considera ca reactiile mele sunt la fel de…vii, iar cat priveste dezvaluirea- ea este interzisa???? Uite, considera ca si de aceasta data am reactionat usor, m-am dezvaluit profund si deja imi poti face profilul psihologic. Ce zici? Mi-e teama ca te grabesti, si o sa te prinzi in tastatura. Dar chiar, ti-ai schimbat tastatura? Citeam ca ai o problema serioasa. Si daca nu, chiar ar fi o idee super de a o schimba. Sa rad acum?

    tania 7 ianuarie 2010 16:06 Răspunde
  • Si eu sunt vie!!

    Desi nu s-ar spune, dupa cat de imobila pare a fi mintea mea. Sau inflexibila. Sau inceata, de vreme ce, in anul ce-a trecut sau in asta de tocmai veni, mi-au ramas gandurile suspendate la omul meu, care lupta in Afganistan. Poate de aceea nu pot trece testul de femeie mintoasa. Cred ca sunt prea vie si astept prea mult si iubesc prea mult.

    mi 7 ianuarie 2010 17:32 Răspunde
  • …dar promit sa fac tot ce pot si sa-mi agit maimutzica asta de minte. AMR-9 ZILE!!!

    mi 7 ianuarie 2010 17:34 Răspunde
  • S-au incins spiritele rau de tot pe-aici, de cand n-am mai intrat. M- am straduit sa-nteleg de la ce v-ati luat si… tot n-am priceput. Am facut o singura constatare: atunci cand se aduna mai multe femei la un loc si-apoi apar 1-2 barbati, e prilej de zazanie. Ma conving pe zi ce trece ca noua, femeilor, ni se potriveste mult mai mult legenda greaca a „marului discordiei” decat cea biblica a „pomului cunoasterii”. Cu toate ca si-aceea are un sambure de adevar.
    Acum, serios vorbind, si foarte sincer (eu nu prea stiu sa ma cenzurez, sunt un „spirit liber”, Simona poate sa va confirme, din pacate), nu cred ca Simona are nevoie de asta.

    Trecatorule, poate ca fara sa vrei ai atatat spiritele, deci tu trebuie sa le calmezi. Esti Capricorn, nu-i asa? Te rog sa-mi raspunzi, sa stiu daca mi-a mai ramas vreun pic din simtul detectivistic de care eram foarte mandra candva. Si-n alta ordine de idei, sa stii ca m-am gandit mult la jocul acela al tau, cu creionul. M-am tot gandit ce as face eu , pana cand as putea sa mentin in echilibru acel creion. Concluzia a fost ca, atata timp cat celalalt jucator se straduieste din rasputeri sa nu ma raneasca, sa nu ma intepe cu varful ascutit, o fac si eu. La cel mai mic semn de ezitare din partea celuilalt, la cea mai mica trepidatie, la cea mai mica impresie ca as fi obligata sa tin de creion, ii dau drumul si greu mai pot fi convinsa sa-l apuc din nou. Asta sunt eu, nu pot accepta impunerile de niciun fel, nu pot accepta ca cineva sa-mi ingradeasca libertatea.

    Carmen S 7 ianuarie 2010 18:24 Răspunde
  • Bonsoir la toata lumea. Sunteti niste zvapaiati(e?), dar nu cred ca Trecatorul are un rol pregnant in toata chestiunea, pur si simplu doua doamne s-au intrecut in cuvinte: ))
    Eu recunosc sportiv, treaba cu maimutza muscata de scorpion care era, de fapt, mintea, mi-a scapat la marele fix, ca sa ma exprim ”elevat”. Eu, va spun sincer, m-am gandit ca ‘mintea’ e, de fapt, verbul ”a minti” la imperfect, iar fraza era despre o maimuta mincinoasa, nici vorba sa ma gandesc la Siddharta Gautama.. Monica s-a gandit sa ne dea cu tifla un pic, si n-a facut rau.
    Nu pricep, insa, de unde mica inflamatie in astea 20 de ore (chiar mai putin) de cand nu am mai apucat sa va citesc. Probabil imi scapa mie niste amanunte, n-ar fi prima data cand nu remarc din prima ceva si, la ingrijorator de putin timp, vin cu cate-o fraza sau ineptie atroce, de zici ca-s calare pe tancuri sovietice!
    Spun asta pentru ca din primele dati cand am hotarat sa ma ”inscriu la cuvant” pe acest blog am reusit sa fac niste lume sa-si faca pe-aici catrafusele, desi va jur ca nu aveam intentii de genul asta. Fireste, asta nu m-a facut sa-mi schimb ceva din stilul de a spune lucrurilor pe nume, dar mi-a parut un pic rau; au plecat niste oameni care se simteau bine, probabil, in aceasta mica lume, si virtuala, pe deasupra, in parte si pentru ca m-am gandit eu sa-mi expun opiniile necerute de nimeni.
    Nu cred ca azi aici a inceput o noua mica batalie, sau, in fine, vom vedea. Nu cred nici ca e vreun concurs (de frumusete a ideilor sau a cositzelor pe-aici) si nici ca trebuie sa ne dam unii altora cate-o stampila-n nara din orice. Bine, puteti inlocui ”stampila” cu alt substantiv, ce aveti voi chef:)
    Asadar, Trecatorule, mai apari azi, esti suspendat in cifrele tale?De ce?:)

    Una 7 ianuarie 2010 20:50 Răspunde
  • OK, Una, ai dreptate, imi pare rau ca m-am bagat. Fiecare poate sa-si spuna parerea, bineinteles. Promit sa nu mai fac niciodata asa ceva. Mereu o spun si tot nu ma-nvat minte sa ma tin de cuvant. Nu stiu ce treaba aveam eu sa ma implic. Poate pentru ca sunt femeie…?

    Carmen S 7 ianuarie 2010 21:12 Răspunde
  • mi, draga mea, ma induiosezi… tu gindesti mai profund decit multi dintre noi!

    eu vad asa … dupa ce am citit si m-am gindit (cit imi permite neuronul)… sigur ca fiecare poate sa-si spuna parerea dar putem sa ne spunem parerile si ce ne mai trece prin „maimutza” pardon, minte, fara ca mai intii sa ne urcam la inaltimi si sa vorbim de sus? caci eu cred ca aceasta este „buba” – vorbitul acesta „de sus”. glumim? daaa. Dar ca de la egal la egal, ca intre prietene. si nu ca de la destept si a-stiutor-si-intelgator la… necititi si la necontrolati si vai, ma uit la voi si ma amuz…
    am prins si eu o nuanta adevarata aici sau nu?
    asta era deranjul tania si mi si trecator? daca nu… scuze!

    iana 7 ianuarie 2010 21:26 Răspunde
  • buna seara va spun si eu…ce lucruri frumoase vi s-au intamplat pana acum in acest 2010?
    eu abia am asteptat sa treaca 2009. si zorii zilei de 01 Ian mi-au adus un suflet frumos care a stat insa foarte putin langa mine. dar ma gandesc sa imi schimb putin modul de a privi lucrurile si sa ma bucur de putinul pe care il primesc.

    Ramona 7 ianuarie 2010 21:50 Răspunde
  • Ramona, abia asteptam sa puna cineva intrebarea…
    dupa foarte, foarte multi ani … pe 1 Ianuarie am mers la biserica. Am stat la toata slujba… cind simteam ca mi-o ia mintea razna, ma straduiam sa nu pierd firul, sa am rabdare, sa ascult, sa inteleg… nu stiu ce fel de an ma asteapta… imi doresc doar sa accept ce va trebui sa se intimple si sa primesc senina tot, cu bine si rau.

    iana 7 ianuarie 2010 22:02 Răspunde
  • Carmen, nu ma referisem deloc, parol, la ceea ce ai spus mai sus.Ma exprimasem si eu un pic, daca tot trecusem pe-aici.Scuze daca am lasat sa se inteleaga altceva, sau ca te-ar fi vizat personal ceea ce tastasem; chiar toata lumea poate sa-si spuna parerea fara oprelisti;si eu la fel, impreuna cu ea, lumea:)

    Una 7 ianuarie 2010 22:05 Răspunde
  • Ciao, Iana draga, si la multi ani! Ai pus exact caciulitza pe â in ce-ai spus mai sus!!
    Si eu am avut la un moment dat sentimentul ca sunt destui oameni prin online, mai ales, care se intrec in a-si scoate merite si calitati nesfarsite in evidenta, dar las lucrurile sa treaca asa. Cu siguranta am avut si am defecte cu duiumul si voi fi facut vreodata, poate fara sa-mi dau seama, pe grozava.Pe-aici, sau prin alte pagini, ca nu este exclus..
    Dar asa cum pe vremuri ma amuzau talk-show-urile unde cel care facea pe moderatorul simtea nevoia sa epateze in fata invitatilor lui, placandu-i sa se auda vorbind mai mult pe sine in fata oamenilor alora din studio (adeseori niste somitati reale care nu pricep cum de se deranjau sa vina in emisiuni gazduite de pacalici), dar si in fata celor ce cascau ochii la emisiune din fotoliile personale, prevazute cu vecinatatea telecomenzii , uite ca si prin pagini de net am/avem ocazia sa vedem fel si fel de lume care se simte bine facand pe instruita si pe vizionara ! Si cum, pana la urma, intr-o pagina de net fiecare intelege sa-si imbrace, poate, un rol si sa-si asume niste vocatii, asta e : asistam, ne amuzam, uitam:)

    Una 7 ianuarie 2010 22:21 Răspunde
  • Ptiii, cate s-au mai scris pe-aici in ultimul timp. Inainte sa raspund cum se cuvine, tuturor care mi s-au adresat, am sa-i dau dreptate lui Carmen : si eu cred ca Simona nu are nevoie de asa ceva, cum nici ceilalti de aici nu au nevoie.

    Monica, da, ai dreptate si nu stiu daca ai spus-o in gluma sau nu, dar da, sunt gay. Te deranjeaza cumva asta? Sau ti-ar putea putea schimba de-acum incolo recunoasterea asta perspectiva asupra ceea ce voi spune? Nu cred.

    un trecator 7 ianuarie 2010 22:26 Răspunde
  • Loool. Trecatorule, welcome back. Si io-s gay,dar m-am maritat de ochii lumii, placandu-mi sa fac pe indragostita:)
    Am un chef nebun de vorba, vacanta mi-e pe sfarsite, si vad ca sunteti cam tacuti!!

    Una 7 ianuarie 2010 22:38 Răspunde
  • Carmen,
    mi-ar placea sa cred ca nu eu sunt cel care, chiar fara sa vrea, am agitat spiritele. Este cert ca nu am fost agreat de toata lumea, nu este insa nici prima, nici ultima data cand mi se intampla iar eu ca sa fac eforturi sa-i impac pe toti gasesc ca este o totala si foarte paguboasa pierdere de timp si de energie. Iar spiritele, in mare, pot vedea ca s-au aprins de la tastatura Monicai. Si a unei defectuoase confuzii a mintii cu minciuna.
    Nu sunt nici capricorn, insa daca ma gandesc bine, mai sunt doar 9 pasi de trecut, cel mult, pana se poate descoperi ce si cum. Despre creion am considerat potrivit si de bun simt sa nu mai amintesc nimic aici, unde se vorbea despre un an trecut si pentru care am vazut ca multa luma a scapat un „huh! bine ca s-a dus”, dar si pentru unul care a inceput. Pentru unii mai bine, pentru altii mai putin bine dupa cum se poate vedea.
    Insa fiind prima data cand mi te adresezi, am sa-ti raspund, pentru ca am observat si la tine notiunea de echilibru. Eu m-am gandit la dinamica unei relatii, asta ca sa ma leg si de atata viata, lume vie si frematatoare cata a fost azi pe aici.

    Tania,
    nu m-am ofensat, nu este locul in care sa ma ofensez. Pentru simplul motiv ca intru de placere, cum deja am mai spus, de luni bune. Pentru ca citind, rezonez altfel, regasesc raspunsuri stiute, mai bine si ordonat legate. Si asa reusesc sa descopar si intrebarile nestiute pe care nu le gaseam. Ca am intervenit, s-a intamplat. Ca am ramas a fost pentru tonul placut de aici, folosit de majoritatea. Ca se mai intampla accidente, si asta este stiut. Ca stiu si pot si eu sa fiu rau, ironic si acid, insa la ce bun aici (ma enerveaza, sincer, explicatiile dar pe asta o dau, aici, tie, pentru ca ce-am spus legat de rautate nu se refera la tine)? Ar insemna sa ma stric eu pe mine, in primul rand intr-un loc unde ma simt bine. Si nici celor din jur nu le-ar bine. Si nu consider potrivit o asemenea maniera de reactie pentru ca nu exista alta miza decat destinderea. La nervi, insa, nu este posibila. In rest, da, cand exista miza (la munca), ma bat cu ce-mi vine la minte si la gura.

    Iana,
    ce m-a facut sa raman a fost placuta dezbatere in jurul unei idei, intrerupta uneori de o gluma, sau de dragostea venita Dea Valma. Niciodata nu mi s-a parut ca s-ar inscrie cineva la cuvant si s-ar cocotza (sa nu creem confuzii, da?) neaparat pe un piedestal. Si sa se apuce fie sa predice, fie sa tina lectii. Daca asta vi s-a parut ca as incerca eu sa fac – s-a mai spus o data in clar acest lucru – imi cer scuze. Am scris tot timpul despre modul in care vad eu o anumita problema adusa in discutie. Fara citate, fara note de subsol.

    Una,
    ramai asa zvapaiata, iti sta bine:)

    Monica,
    as fi putut sa-ti raspund in fel si chip azi. Repet, nu cred ca-si are rostul aici. Doar la remarca ta ca m-as da cu doamnele pe-aici n-am rezistat. Dar, ai spus bine. Fiecare cu gandurile lui. Si a propos, mai sus glumeam. Nu am cum sa fiu gay. Poate mort, dar si atunci ar fi impotriva vointei mele. Ne-am inteles, da?

    un trecator 7 ianuarie 2010 23:08 Răspunde
  • Simona, scuze, din nou.

    un trecator 7 ianuarie 2010 23:13 Răspunde
  • nina dumitru 8 ianuarie 2010 0:07 Răspunde
  • un trecator, ce dezamagire… eu chiar te crezusem… incepusem chiar sa ma gindesc ca vom avea pareri si experiente ale cuiva dintr-un cuplu mai … deosebit… hhmmm

    iana 8 ianuarie 2010 0:50 Răspunde
  • nu tu mi-ai parut a vorbi de sus trecator…

    iana 8 ianuarie 2010 0:51 Răspunde
  • hop si eu iar…si desi stiu ca pana la urma tot de inima mea voi asculta…ajutati-ma si pe mine va rog sa inteleg ceva.

    cum poate un om caruia ii esti draga sa stea fara tine…de ce amana momentul sa fie cu tine… eu nu cred ca e un moment potrivit pentru iubire, e adevarat ca ea vine pe parcurs, dar atunci cand astepti momentul de la foarte mare distanta si te despart doar cateva minute sa o vezi, sa o strangi in brate, sa ii pui zeci de intrebari sau poate doar sa stai si s-o privesti in ochi, care sunt motivele sa o lasi sa te astepte?
    si urmatoarea intrebare este cat sa mai astept eu? si urmatoarea ce sa intreb ca sa aflu daca este doar o gluma si eu cad iar in plasa propriilor mele povesti ca si pana acum…

    Ramona 8 ianuarie 2010 1:36 Răspunde
  • cata energie aveti sa dezbateti o zi intreaga cine ce a zis….

    ramona, alea-s intrebari retorice? si ca sa-ti raspund la intrebarea ta de mai devreme – nu mi-a adus nimic, trebuie sa-mi aduca? suntem deabia pe 7 (ma rog, 8), deci presupun ca o sa-mi aduca totusi niste facturi cat de curand..

    juztine 8 ianuarie 2010 2:04 Răspunde
  • Trecatorule, de ce fugi de tine?
    peste noua pasi vine balanta… te dai blanata? nu ai ac de scorpion.
    Si daca erai gay nu-mi displaceai. Sunt cei mai buni prieteni ai femeilor. Am un prieten gay pe care l-am aparat ca umbla mereu batut de un vecin, pentru motivul ca este gay. Un tanar foarte discret. De atunci ne-am imprietenit. Ma uimeste ce raspunsuri imi da, daca ii adresez o intrebare, daca am o confuzie sufleteasca, sau etc. etc. Pot discuta orice cu el. Imi place analiza lui. A reusit sa-mi demonteze niste presupuneri despre un barbat din viata mea pe care-l credeam unic. M- am si certat cu unul ca m-a vazut cu el, dar suntem vecini, stam in acelasi bloc. Oricum, si eu si el avem vietile noastre separate cu bune cu rele.

    Nervii tai, imprastiati prin scris pe aici imi vor declansa mie rasul. Asa ca, poti scrie ce vrei tu. Si nu uita, ca ceea ce scrii te reprezinta indiferent ca ti-ai luat pseudonim sa nu vada, vecinii, mama, amanta, iubita, prietena, nevasta cum te produci tu artistic.
    Vad multe prin scrisul tau. Este un exercitiu de intuitie pentru mine.

    Ramona, am asteptat si eu unul, candva, vreo doi ani, si sunt cam 15 ani trecuti de atunci si n-a venit. Dar eu m-am consolat in bratele altuia, care venise sa mi-l scoata din cap, fara sa stie. A fost frumos! Asa ca… iti doresc asteptare usoara!

    Mina Dumitru, ce stii tu despre teatru?

    Tania, azi pe tine nu te mai necajesc.

    Imi place cum va infuriati, cum muscati totul foarte usor, cum dezbateti aprins. pe mine ma amuza. Nu am de ce sa ma supar pe voi. Si ca sa raspund la intrebarea despre cum a inceput anul: cu multe evenimente, intalniri unice, si un nou start in viata mea, se pare ca se produce acum. Va scriu concret peste o luna, dupa ce se aseaza lucrurile.

    Simona, sa stii ca mai vorbesc cu poza ta, si ma bucur, si astept sa ajungi pe la noi sa sporoaim de bine, de rau, de firesc in toate nuantele. Mi-e dor de tine. Si nu mai este mult si ajungi pe aici, nu-i asa? Te astept cu dor si drag!

    Juztine, intrebarile alea nu-s retorice, doar framantari de moment despre un eseu despre iubire. Am citit o carte din care voi scrie aici un citat in care m-am regasit. Barbatul cauta in femeie caprioara. Cine-i caprioara?

    citat:
    „in femeie e totdeauna ceva de caprioara, spre norocul ei, spre dezastrul nostru si cand aceasta caprioara intra in alarma, suntem pierduti, fiindca face exact ce fac toate caprioarele: cu picioare-i fine se infioara miraculos, isi intoarce cu dispret capsorul delectabil si o rupe la fuga in aceeasi clipa. Arma caprioarei este fuga. Iar noi, tot naivi, obsedati sa o vanam, ne tinem intruna de urmele ei ireale, o umrarim, si ea, alternand galopurile si salturile, ne atrage catre inima tainica a codrului, catre locul magic unde se savarsesc farmecele. Daca se-ntampla asta, nu mai e nimic de facut. Ramanem fermecati… si muti. Or, acum se impune sa nu ne lasam fermecati, ci sa rezistam farmecului macar pe durata acestor trei intalniri pentru a pastra distanta de creola si a o vedea si relata cele vazute. Pentru a fi vazute si bine vazute, lucrurile reclama o anumita distantare.”

    Studii despre iubire- Ortega Y Gasset, 1995, Humanitas

    Acum aveti ce dezbate, ca eu am destula treaba. Si nu va mai certati. Pe curand!

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 9:37 Răspunde
  • Ciao, lume buna:)
    Ramona, eu cred ca e ok sa asculti de ce anume-ti dicteaza ”inside”-ul pe tema asta cu asteptarea.Sper sa nu regreti daca intinzi prea mult de ragazul asta. Exista mereu explicatii si motive obiective pe care un om le poate da variat, in functie de cine intreaba, de ce amana ceva.Eu personal cred ca un om care pretinde ca iubeste un altul, dar intarzie momentul sa fie cu el, are alte prioritati si n-are apasarea unui altu’ care se arunca fara oprelisti cu capu-nainte pentru ca nu mai poate trai fara celalalt. Deci asta cu amanarile cam are viata lui si preocuparile-i personale, treaba asta cu iubirea nu-l arde, ca daca s-ar simti pe jar le-ar lasa pe toate si ar veni sa fie cu cine vrea; doar cunosti visul noptii de vara shakespearean unde se urmareau aia ca nebunii, iar piticania tragea cu arcu’ si se amuza copios..
    Stiu ca ti s-o fi mai spus asta pana acum si nu suna prea fericit ca formulare, dar iti zic din prisma unei tipe care si-a facut planuri de una singura niste ani asteptand divortul unui ”barbat nefericit la el acasa”, deci cazuta si ridicata din capcana asta cu asteptari si promisiuni.
    Cat priveste restul dezbaterilor de pe-aici eu o sa tac, deocamdata. La un delta te anume o sa spun ce cred despre ele, mai ales ca par a se hrani din propria seva orgolioasa:)

    Una 8 ianuarie 2010 10:53 Răspunde
  • Trecator, daca femeile te-ar fi dat in urmarire generala, cred ca s-ar fi pus mare pret pe capul tau.

    Acum, ca sa-mi aduc si eu intr-un fel aportul la verificarile care se fac asupra ta si incercand sa raspund eforturilor doamnelor de a te demasca, macar prin intermediul semnului zodiacal care te reprezinta, imi pun la munca niste veleitati extrasenzoriale. 🙂 Desi eu nu prea cred in portrete creionate in functie de zodie, fac pariu ca vii din lumea fecioarei. Pariu. De doua ori pariu. Daca gresesc, promit sa-mi cumpar o carte groasa despre astrologie. O fac si pe asta. 🙂

    cat despre ce spune Ortega, o sa ma inscriu si eu…later.

    tania 8 ianuarie 2010 10:57 Răspunde
  • Monica, daca spun ca o caut pe Bamby ai sa ma faci pedofil de data asta? 🙂

    un trecator 8 ianuarie 2010 11:06 Răspunde
  • Tania,
    preferam sa se puna pret pe inima, dar cum femeile – in general – nu prea se descurca cu ingineria, ce sa faca ele cu o biata pompa? Si aia destul de complicata, cu patru camere. Ca sa nu mai spun ca ideea de urmarire nu-mi place, suna a haituire, fuga, oboseala, nebunie uneori.

    Una,
    eu zic sa spui acum, ca la acel T1 diferit de T0, s-ar putea sa aiba aceeasi priza ca nuca la perete 🙂 Iar orgoliile sunt si ele bune. Daca le folosesti cu cap 🙂

    un trecator 8 ianuarie 2010 11:14 Răspunde
  • lol@Bamby

    Una 8 ianuarie 2010 11:16 Răspunde
  • Trecatorule, nu spun ca gresesti, dar T_zero de acum imi pare un moment nu prea oportun, daca ma insel si fac niste afirmatii aiurea, mai ales ca nici n-am avut timp sa urmaresc prea atent din ce pleca micul ”pocinog”.Tot ce remarc este ca Monica ne-a dat un ”verde” maret si ne-a anuntat ca e ocupata, deci va mai arunca un ochi pe-aici cand va avea timp. E clar ca nu e o fire ranchiunoasa, doar are niste pareri diferite si spune lucrurilor pe nume; nu pe ”numele lor din buletin”, ci pe numele pe care-l gandeste ea. Acuma noi, astia, restu’, care parem apucati de streche si tinem sa ne exprimam, putem sa ne avantam acum in fel si fel de supozitii, nimeni nu e contra. Dar cu cat mai mare va fi patima exprimabila(ta), cu atat amuzamentu-i va fi mai copios:)
    Deci mai astept reactii si opinii, d’aia nu am decat semi-pareri..

    Una 8 ianuarie 2010 11:25 Răspunde
  • Ceea ce incerci tu sa aflii Monica, sau se pare ca ai si aflat .
    Justine, si eu sunt uimita , si cred ca succesul se datoreaza cifrelor , insa mie una din postarile la care inclin sa cred ca faceai referire mi se pare o adevarata pledoarie , care nu are nici o legatura cu calculele .
    Imi place sa vad cum neuronii unor minti ascutite se produc intr-un regal care -mi incinta simturile mele vizuale .Critica in detaliu si constructiva pina la urfma a participantilor la dezbaterille de ieri m-a facut sa stau sa va citesc cap-coada. N-am inteles de unde s-a produs marul discordiei si nici nu cred ca asta e important astazi.
    Ramona, cu riscul unei asocieri cu Maica Paraschiva( nu ar fi prima data) , eu cred ca raspunsul e la tine , chiar daca inca tu nu stii asta. Roaga-te , pentru ca Dumnezeu iubeste sufletele bune calde, si ca sa o citez pe Mi „sufletele bune si calde , isi vor gasi fericirea”.Vei gasi calea in felul acesta si te vei salva de o suferinta inutila (daca e cazul).
    Tania , pune pariul , si tripleaza miza.

    nina dumitru 8 ianuarie 2010 11:31 Răspunde
  • si daca trecatorul e geaman?! ei sunt cei care se ascund doi intr unul, si , dupa caz, lasa sa li se vada doar ”fata” care le convine.

    Ramona, mi-e teama ca Una are mare dreptate. cu asteptatul. spun asta, dupa ce am asteptat si eu cateva luni un trecator care sa imi zaboveasca cel putin o viata. imi facusem sperante fir ar sa fie . credeam ca daca ii sunt draga,asa cum imi spunea mereu, va alerga mancand pamantul , macar sa imi simta parfumul. sau ca ma chema pe mine,manat macar de dorinta… dar el amana mereu momentul.din motive pe care atunci le credeam, si , ca sa nu par ”disperata, grabita,sa nu stric eu ceva”, repetam umila si tampita ca il inteleg, dar in realitate nu mai rezistam. jur. si ma durea enorm. si obosisem sa fiu mereu prezenta, dar niciodata preferata numarul unu in ordinea prioritatilor din programul lui de viata.
    …si am inteles totusi,ca o relatie nu se poate construi doar din vorbe. e musai sa te afli in acelasi metru patrat ,nu virtual, ca sa poti”lega” ceva. toate vorbele ”scrise” zboara pt ca nu au sustinerea faptelor in realitate.
    ce nu se face la momentul potrivit,nu se mai face niciodata. si cand astepti prea mult , poate fi prea tarziu. si cand tot tu vei fi cea vinovata…fara cuvinte…
    Nu voi intelege niciodata, cum pot amana unii ”iubirea” pe principiul azi nu pot sa fiu cu tine, dar mai incearca maine, ca poate ,poate. te vreau dar simt ca acum nu. Cool…..ce poate fi eronat aici?! ca ii dai sperante false unui om?! si ce daca…
    Pana la urma Ramona, chestiile astea , sunt doar semne de nedorinta, doar ca cei implicati, din pacate nu vor sa vada,si mai tot spera asa …in van, caci trezirea e al naibii de periculoasa.

    Lm 8 ianuarie 2010 12:02 Răspunde
  • trecatorule ,dupa preferinta ta,ar insemna ca inima ta are pret…

    Lm 8 ianuarie 2010 12:08 Răspunde
  • Mda.Deci au am luat-on freza, cum va spuneam, si m-am invatat asa de bine minte incat nu numai ca NU mai gasesc niciodata scuze cuiva, dar nici nu mai am asteptari si/sau iluzii.Imi place sentimentul coplesitor pe care-l traiesc nerevenindu-mi din cate-o uimire pozitiva, si ma refer acum mai putin la un context amoros barbat-femeie, ci la unul mai larg, ala de zi cu zi. E rara trairea asta, ca nu gasesti usor oameni speciali care sa-ti treaca prin viata, dar poate si frecventa redusa a unei chestii anume ii sporeste valoarea.Sunt truisme astea, stiu..
    M

    Una 8 ianuarie 2010 12:12 Răspunde
  • Scuze, reiau
    Ma gandeam, Lm, ca orice i s-ar spune acum Ramonei, nu va avea valoarea pe care o va descoperi ea, prin propria experienta. In plus, poate ca este un caz special, un ceva de exceptie care va confirma regula, eu mi-am spus parerea referindu-ma la cazul general in care s-a regasit si experienta mea de viata trecuta. Din pacate avem extazierile noastre care nu ne raman launtrice, iar daca nu-si au ecou real in subiectul vizat, ghiciti care-i ala de ramane mofluz dupa!?:)

    Una 8 ianuarie 2010 12:17 Răspunde
  • Intr-o viata anterioara am fost barbat. Ma indragosteam de femeia-caprioara. Nu rezistam foarte mult s-o observ, s-o cunosc, sa-i admir frumusetea de la distanta. Imi impuneam s-o prind, sa-I leg mainile de ale mele, sa-mi apropii privirea de a ei, s-o cuceresc astfel. Dar fashaitul frunzelor, urletul copacilor si nebunia mea de a o incatusa in mrejele mele, o faceau sa fuga de fiecare data. Si, da, acolo unde se oprea, acolo unde-si gasea adapost, de acolo se produceau cele mai sclipitoare si nebunesti farmece. Eforturile ma slabeau si in acelasi timp imi dadeau putere, ambitie si poate orgoliu? Doar pe moment…Apoi mi-a fost teama ca o sa-mi scape de fiecare data, ca nu invatam nimic din experienta de ieri, ca nu aveam nicio strategie, niciun potential complet sa mi-o inham in dragoste. Pentru ca dincolo de mine, in mine, fugeam EU. Fugeam eu de teama, de frica esecului repetat, de preadesavarsitul ei mister. Poate nu o prindeam niciodata, poate ma multumeam sa cred ca este doar o himera, o fata Morgana desavarsita. Poate oboseam si poate, in egala masura, ma saturam de infatisarea frumusetii ei straine mie, chiar la mijlocul drumului.

    Daca dupa viata asta, as fi tot barbat, m-as indragosti din nou de femeia-caprioara. Dar n-o sa fiu la fel de temator. O sa alerg in padure, sa-i simt pasii si faptura delicate, sa-I trasez locul unde obisnuieste sa vina, pentru a sti de fiecare data ca este acolo. Mi-ash face o coliba in apropierea ei si mi-as petrece o parte din viata obervand-o, fascinandu-ma de fiecare data, fermecandu-ma pana la durere, pentru ca apoi sa ma obisnuiesc cu ea. Sa ma obisnuiesc cu ea, cunoscandu-ma mai indeapropae pe mine. Apoi, oi vedea eu.

    PS. Monica, acesta este o opinie la ceea ce ai vrut sa ne provoci astazi. O opinie libera, poate incompleta si vie – nu un adevar absolut. Sper sa te amuze. Am scris-o special pentru tine. 🙂

    Trecator, inima nu are pret, fie ea si cu patru camarute. 🙂

    tania 8 ianuarie 2010 12:18 Răspunde
  • ai dreptate, din nou Una, pana nu va ”realiza” ea, experientele noastre nu au nicio relevanta. insa parca ii mai alina intrebarile si asteptatul.in general insa, cam asta e teoria cu amanatul…. si practica,din pacate…
    ii doresc sa fie exceptia, nu de alta…dar ”mofluz” are multe expicatii in dex…

    Lm 8 ianuarie 2010 12:32 Răspunde
  • vad ca anul asta a debutat plin de forta pe aceasta pagina! ma bucur! am sa ma prind si eu in joc in curind, ca de acum am revenit pe tarimuri olandeze si fluturii incep sa isi reia maratoanele de 17000 km…
    si vreau sa va felicit pentru maimutele voastre intepate bine de scorpioni…

    Dea Valma 8 ianuarie 2010 12:32 Răspunde
  • lol, multumim DeaValmo, bine c-ai reaparut, iti simteam, sincer, lipsa..
    sa fie trecatorul nostru de-aici ,cumva, domnul Mirel Curea? Iote un rebus nou spre care nu ma impinsese neuronul. Orice semn zodiacal ar imbraca domnul in cauza, mie imi este absolut egal, mi se pare un domn bine care suporta bine tavalugul feminin care-l apuca de cate-o toarta, cand si cand, aici: )))
    Spunea cineva mai sus ca imediat ce apare un tip, doi, pe blog, se-ncing spiritele..Nu gresea prea mult, cred ca trecatorul are zilele astea soarta unui baiat licean de pe vremuri care se afla intr-o clasa cu fete, eventual intr-un liceu cu profil umanist.Desi el e om al cifrelor, pare sa se descurce minunat in toata anvergura asta chatica, in care ne intrecem sa facem experiente cu vorbe, aluzii si mici orgolii!

    Una 8 ianuarie 2010 12:53 Răspunde
  • Una, foarte adevarat ce spui. 🙂 ma bag si eu. Trecatorule, de unde atata interes pentru persoana ta, ca esti bine asha cum esti. Adica, daca doamnele afla zodia ta, ce ar urma apoi??? eu spun sa vii cu date clare. Uite o lista.

    1. inaltimea si greutatea.
    2. barbos sau nu
    3. cat porti la pantof
    4. pletos sau nu (ca sa ma dezvalui tot pentru monica, asta e genul meu de barbat :), plus barbos
    5. daca ai depasit sau nu 50 de ani.

    Ati fi satisfacute, doamnelor? Haideti, totusi, sa nu fim penibile. Cred ca am intrat deja pe un fagas jenant…Eu, una, UNA, m-as simti chiar haituita in locul trecatorului.

    tania 8 ianuarie 2010 13:04 Răspunde
  • Trecatorule, Si Bamby are suflet de caprioara!
    Inima este un organ, iubirea este o stare. Oare ce ti-a facut tie organul inimii unei femei?
    Tot vrei sa fugi de tine, dar uite ca pe aici se pune si pret pe capul tau. Ce zici? Pari interesant ca barbat? Asa-i ca-ti place, de ce nu? Orgoliul tau gadilat…

    Tania, daca-ti aduci aportul sa-l demascam pe trecator, eu iti multumesc de ajutor, dar dam de un pleonasm mare cat el, si el tot in trecere ramane. Tot simpatica-mi esti!. Cauta in biblioteca, pentru ca este sigur, „Manualul de astrologie” autor Ciuperca. De aici incepi sa inveti. Succes!
    Nici azi nici ieri n-am vrut sa provoc pe cineva. Citatul acela mi-a ramas si mie in minte.Scriu un eseu despre fixatiile zielelor noastre pornind de la acest citat.

    Nina Dumitru, ieri n-a fost niciun mar al discordiei, ci un ras general…

    Una, ce reactie, parere astepti oare? de la cine? de la ce? despre ce? Trairea este inegalabila!

    Lm, trecatorul luneca foarte usor ca o zodie de apa.

    Ce-mi place ca vine sfarsitul de saptamana. Ce-mi place sa ma joc!
    Timp de visat, citit si de iubit.
    TANGO!

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 13:04 Răspunde
  • Dea Valma, La multi ani!
    Ne-ai lipsit. Sa ai cel mai frumos an din viata ta! Cu drag,

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 13:05 Răspunde
  • Una draga, trecatorului ii place sa fie aici, ca altfel n-ar sta. Il mai supar eu, si uite ca tot vine si pleaca si scrie cand are timp.
    Ce verva este azi!

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 13:07 Răspunde
  • REVELION FARA JURAMINTE…?

    Privesc cu coada ochiului sintagma de mai sus. „DA”, este perfect, fara juraminte, fara teluri, fara prea multe promisiuni, de fapt fara disconfort, nu am cerut nu primesc, nu voi primi, este o relatie pur veridica. Asta m-ar face sa ma simt mai bine, mai sanatoasa, dar…., stau si meditez, meditez, incep sa-mi fac rau. De ce? Pai pentru ca am aspiratii, sperante, am renuntat chiar si la acestea???? Nu pot sa cred, sunt atat de „bolnava” de dezamagiri incat anul care vine nu pot suporta un esec, sau cu riscul de a ma repeta, un alt esec. Ba pot, sunt convinsa, iar aceasta lipsa de juraminte e mult prea egoista, e lenesa chiar mincinoasa. Un prieten mai in varsta spunea: Jocul Loto are un singur risc si anume, castigul. Deci, pledez pentru juraminte, daca nu voi izuti cel putin voi incerca, dar daca voi izbuti cu siguranta voi fi cu adevarat fericita.

    LDD 8 ianuarie 2010 13:39 Răspunde
  • …LDD,pledez si eu pt a incerca….encore une fois…et pour toujour(candva credeam in aceste cuvinte cel mai mult)

    Lm 8 ianuarie 2010 14:28 Răspunde
  • Una, nu este domnul Mirel Curea, dumnealui se prezinta politicos, fara pseudonim atunci cand vrea sa ne spuna ceva.

    Cristina Bizu 8 ianuarie 2010 14:37 Răspunde
  • Monica Andrei, ma uitam in jur, mi se parea ca toata discutia o luase pe o panta cam patimasa, mai ales ca tu te amuzi luand cate-o pauza de la eseul tau si mai dand cate-o replica hazoasa pe-aici, iar altii sunt intr-un eseu perpetuu, de rugby:) Nu asteptam o reactie de la cineva anume, imi parea doar ca e cam devreme sa ma angrenez intr-o conversatie din care eu am priceput ca mi-a scapat esenta chestiunii cu maimuta si scorpionul. Iar scaparea se datoreste strict lacunelor mele, dar astea nu-s pentru mine motive de suparare, ca realizez in fiecare zi cat de putine stiu, de fapt;
    si daca se-ntampla sa-mi arate cineva ca nu-s prea instruita singura solutie pentru mine este sa rezolv ”cazul” si sa citesc /aflu si mai multe:)

    Una 8 ianuarie 2010 14:39 Răspunde
  • Cristina Bizu, ma gandeam ca are chef sa se joace cu maimutica pe-aici, pe 2010 o fi devenit si el jucaus: )))

    Una 8 ianuarie 2010 14:41 Răspunde
  • Exact la risu’ ala ma gindeam si eu . Cu toate ca tot nu am inteles de la v-ati luat , sau am inteles, insa scopul nu mi- e foarte clar. Risu’ ala mi-a indulcit durerea de genunchi care ma impiedica sa calc . Daca tot e anul plin si ma marit anul asta , trebuia sa cad obligatoriu in ziua de bobboteaza.
    Ma tem doar ca lansarea asta in previziuni si ipoteze privind nume , zodii , sexe, ce si cum ne place, s-ar putea sa-determine pe cel care face deliciul sau obiectul prezumtiilor sa se risipeasca sau sa dispara .
    Si pina la urma cui folseste adevarul in toata aceasta poveste -dezbatere?! Daca dincolo de misterul care produce atitea controverse se afla o mare dezamagire? Pentru ce o dezamagire in plus? Daca dincolo de taste, se afla un mare hau , sau abis sau nimic?
    Insa in privinta zodiei , merg pe mina Taniei, si triplez miza.

    nina dumitru 8 ianuarie 2010 14:42 Răspunde
  • Cu riscul de a enerva si a spune ca ma amuz, eu am fost prima care a spus nume si prenume, cu indoiala frazoasa:) Daca vine careva sa ma-ntreve ce dreaq e asa amuzant o sa raspund in vreo fraza rasturnata, cred ca-s pur si simplu binedispusa. Din pacate n-o sa mai fiu prea mult sa urmaresc micul blog-chat ca ma vad cu niste amici buni, vechi de eoni in viata mea, dar o sa reapar tot azi, claar!

    Una 8 ianuarie 2010 14:55 Răspunde
  • fetelor, doamnelor, opriti-va un pic. respirati si luati un alt capat de discutie. ca aveti ce. Nu-i asha, monica? 🙂

    Sincer, am inceput sa ma plictisesc pe tema depistarii trecatorului. Faceti aprecieri, va aruncati in supozitii care mai de care mai halucinante etc. Ca sa va calmati, recititi comentariile trecatorului si calculati si voi un „capricorn” plus noua pasi. Mie mi-a iesit fecioara si nu balanta. iar acum, foarte serios, daca trecatorul ar fi sau nu fecioara, balanta, capricorn etc etc etc, la ce va foloseste? O fi mai interesant sau mai putin interesant? Eu nu pun foarte mult accent pe zodii, repet. Plus de asta, trecatorul pare a fi un barbat mult AUTOeducat, iar daca nu gresesc, afirmatia asta ar da peste cap orice constelatie sub care s-a nascut, cand s-a nascut. Pentru ca autoeducarea si experienta de viata- daca ea este una vasta- si asha banuiesc- arunca in aer orice semn zodiacal, iar clarul de luna devine confuz si nici razele soarelui nu ar mai iesi bine la numar. Trecatorule, daca eu aflu (desi nu tin) ca tu esti balanta, ce si cat ai semna tu pentru mine? Eu am o opinie deja formata si singurul scop al desfasurarii tale aici in ceea ce ma priveste este sa putem lega si construi discutii de viata. Din care putem invata ceva.
    Indiferent din ce cale lactee provii, aspectul asta nu-mi va releva nu stiu ce sau cate chestiuni despre tine, pentru ca oricum nu ma intereseaza. Suntem cumva la matrimoniale, doamnelor?

    tania 8 ianuarie 2010 15:02 Răspunde
  • Una, care maimuta? care scorpion? ha, ha, ha…. Si eu citesc cand vreau sa cunosc un domeniu, sau sa aprofundez altul. Sunt biblioteci intregi care stau la dispozitie. Si-mi place enorm sa citesc.
    Asa e cum spui tu, ma joc cand nu scriu, mai dau pe aici.
    Sa fii binedispusa mereu, ca-ti sta bine!

    Nina dumitru, cauta la un magazin naturist al medicului homeopat Chirila crema „unguent cu ribbes” si „symphitum”. Sunt doua creme si costa putin, dar exceptionale pentru orice durere de oase. Eu cumpar de la cel aproape de Spitalul de Urgenta, Calea Floreasca, iar magazinul se cheama „Naturalia”.
    Si „encore une fois” la stare de bine. Aia cu maritisul… nu stiu daca este semn. Sa nu fie semn mai grav la genunchi, dupa cazatura. Dar cremele recomandate te ajuta mult.
    Sa te faci bine! Eu am avut luxatie la genunchi si am pus cremele astea. Sunt minunate!

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 15:07 Răspunde
  • Tania, trecatorul, e saracul de el un minoritar pe aici, hai sa-l protejam putin, ca eu m-am certat prima cu el. Eu nu sunt la matrimoniale.
    Daca te uiti pe postarea dinainte cea cu totul sau nimic, il acuzam ca este cel care mi-a spart parola la mail si a asa a ajuns aici. Atat!
    Ha, ha, ha….. Mintea tot o maimuta muscata de scorpion ramane! Voi ati dovedit-o aici, clar!

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 15:13 Răspunde
  • Monica, luxatia aia de vorbesti tu, a fost la genunchiul maimutei mai degraba 🙂 Astazi puteti spune ce doriti, de fapt puteti s-o faceti oricand simtiti nevoia, azi aveti insa o mare scutire de la mine.
    Si vezi ca am glumit cu luxatia aia, da’ atat am fugarit si-am tras de maimuta zilele astea, ca prea era „servita”. Si sa mai stii ca preferam mai degraba varianta aia cu gay decat asta cu saracul, ca asta e prea de tot. Ce alt rau ti-am facut eu in afara de spartul amaratei alea de parole sa te tot iei de mine? 🙂 (iar gluma, am sa subtitrez de fiecare data pana va veti mai obisnui cu mine)

    un trecator 8 ianuarie 2010 15:38 Răspunde
  • Nu sunt de acord, Trecatorul nu trebuie menajat nicio clipa, lui ii sta bine haituit: )))
    Cum stiu ca gluma e o a2a natura a lui perena, deci deloc ‘trecatoare’, sper sa nu se supere azi pe mine, nu-s rautacioasa, dar imi face placere sa ma zbenguiesc pe-aici, printre litere!
    Nu, nu cred sa fi avut careva pretentii de rubrica de matrimoniale prin zona, cel putin eu nu m-am gandit la asa ceva.Dar maimutele-s jucause, partea cu zodia a venit ca o trufanda (eu care sunt zero barat la aspectul asta, pentru mine este important omul pur si simplu, indiferent sub ce semn l-a depus barza-n cuib):P si a facut furori mai departe, mai ales la mine, care m-am apucat sa fac presupuneri cu voce tare,clara, etc: )

    Una 8 ianuarie 2010 16:03 Răspunde
  • ”Astazi puteti spune ce doriti…azi aveti insa o mare scutire de la mine” citez voit trunchiat, de azi eu pe trecator o sa-l abordez cand si cand, daca-mi permine, cu apelativul gingas de ”domnu’ doctor”: ))
    Bine, faza cu scutirea poate insemna si un mic ignor, dar parca mai conteaza exact, daca ”radem, glumim, da’ nu parasim incinta”?

    Una 8 ianuarie 2010 16:22 Răspunde
  • Trecatorule, ai avut si tu luxatie? Daca erai barbat iti dadeai numele.
    Ma bucur ca am scos leul din cusca. Si daca e dupa preferinte, pardon, va fi cum prefer eu. Si te mai si plangi! Si cine esti tu, ma, sa dai scutiri? Cui dai scutiri? Eu spun intotdeauna ce vreau, cand vreau si fac numai ce vreau eu. Asa ca…

    Una, ai dreptate! Stii ce merita? Ce spunea Caragiale: daca vrei sa pedepsesti un barbat, sa-l lovesti cu creionul peste testicole. Apoi il aruncam in sus, dam cu el de pamant. Iti place reteta? Cu zambete nu merge, ca ne baga la capitolul FRAIERE. Daca suntem blande, uite ce scoate, daca-l poftim la vorba… vine cu maimuta, de la luxat pe undeva.
    Cand incepea stagiunea teatrala actrita Dorina Lazar spunea ceva ce pe mine ma indigna in fiecare an, apoi am ajuns la vorba ei: mai bine sa zica lumea ca-s rea decat proasta si fraiera! Acum o pup cand ma vad cu ea, pentru ca a avut dreptate. Am ajuns la vorba ei. Pe mine oricum nu ma intereseaza ce zice lumea, dar ma doare daca ma ia de fraiera cineva.
    Nu-i asa Una ca nu suntem fraiere? Ce zici? Aplicam reteta, si incepem cu trecatorul?
    Azi avem scrutire, draga, facem cu el ce vrem noi, nu-i asa Una?

    Si eu ma joc si iar ma joc, ca-mi place mie. Ta, na, na…

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 16:39 Răspunde
  • TOt ceea ce preocupa continuu dainuie si alunga praful. Asa ca mintea trebuie sa fie mereu ca o maimuta muscata de scorpion, nu-i asa?
    Ne tine treji si vii!

    Monica Andrei 8 ianuarie 2010 17:04 Răspunde
  • asa agitatie pe-aici nu am mai prins de mult. vin vremuri bune, se pare 😉
    si cind Simona nu e acasa…fetele joaca pe masa. sa o tineti tot asa in forma anul asta! si sa avem timp de blog-uit impreuna.
    va invidiez ca aveti timp azi, eu nu prea am, ca m-as musca si eu cu voi un pic. dar sper ca antrenamentul de ieri si de azi sa va ajute sa va mentineti in forma maimutele si in weekend, ca sa pot intra si eu in joc, ca nu prea imi place sa stau pe tusa.

    Dea Valma 8 ianuarie 2010 17:25 Răspunde
  • Ramona, draga mea, s-a intamplat cum trebuie sa fie: sufletele calde si frumoase sa-si gaseasca perechea. Ce frumos ca tu ai inceput anul langa un suflet pe masura sufletului tau!
    Cred ca este important startul. Mai ales, atunci cand nu-l furi!

    Si este cu atat mai bine cand stim sa ne bucuram de ceea ce avem.

    mi 8 ianuarie 2010 17:32 Răspunde
  • eu zic sa va lasati scorpionii de-oparte, maimutelor saltarete, si sa cititi versurile de mai jos, poate va mai relaxati. (scutite, da, toata ziulica???) Subiect? Acelasi- cum va place voua. Pana la noi muscaturi de scorpion, poate simona catrina va da un semn….

    Eu sunt un trecator

    Eu sunt un trecator banal prin vreme
    Un visator pe tragice coclauri
    Un exaltat prin magice poeme
    Purtat de dor pe nesfarsite valuri

    Eu sunt un trubadur in miez de noapte
    Sub miraculosul cer de stele
    Cautator nebun de nestemate
    Prin lumile desarte si rebele

    Eu sunt un calator purtat de-o pluta
    Pe marea fermecata cu destine
    Eu sunt nefericirea absoluta
    In cautarea fortelor divine

    Eu sunt un solitar pe-o vale moarta
    In cautarea sacrelor izvoare
    Sunt un talaz mereu purtat de soarta
    Spre nu stiu care tinta viitoare

    Eu sunt izvorul minunat al lumii
    Si sunt apusul sau in destramare
    Sunt aventura sfanta a luminii
    Intr-un ocean absurd de-ntunecare.

    Mihail Buricea
    Craiova, iulie 1999.

    tania 8 ianuarie 2010 17:47 Răspunde
  • dupa poezia aceasta … ma inscriu si eu la numele de .. „trecatoarea”..
    superb, multumesc, tania.

    iana 8 ianuarie 2010 18:07 Răspunde
  • ,blazare si magie, hazard si devenire, lumina si umbra, sacru si profan, uitare si aducere aminte…toate acestea suntem noi…simultan!!!
    Ce provocare !
    Torentul asta vital e ademenitor rau de tot.

    mi 8 ianuarie 2010 19:47 Răspunde
  • Nici nu stiu de unde sa incep. Adica stiu, normal si firesc ar fi sa incep cu inceputul, chiar daca in luxul permis azi la cele cateva aruncaturi de cuvinte pe parcursul zilei, l-am sarit. Dar azi m-am simtit bine de dimineata.
    Si, ca sa va deslusesc si sa-i inlatur Monicai ideea aia incoltita ca-i orgoliul meu (las’ ca revin si la asta, si-ti dau eu tie, da’ nu cu scutire). Nu. Acum cateva luni nu am stiut sa primesc cum se cuvine cateva cuvinte calde, spuse de cineva din inima la adresa mea. Si, mai mult decat atat, in cel mai dezinteresat mod posibil. Pentru ca eram clar batut in cap. Astazi am realizat ca ma pot bucura pentru ceva oarecum asemanator, cu mult mai firav. Dar ma bucuram sincer. Si inca se intampla. In ciuda cetii de afara care persista de dimineata.
    Iau si eu putin aer azi, dar ma intorc.

    un trecator 8 ianuarie 2010 19:49 Răspunde
  • …blazare si magie, hazard si perspectiva, lumina si umbra, sacru si profan, uitare si aducere aminte…toate acestea suntem noi…simultan!!!
    Ce provocare !
    Torentul asta vital e ademenitor rau de tot. Cum sa fac sa nu ma inec? Unde sa ancorez? Prezent , trecut, viitor???

    Tot retorica, si eu…

    mi 8 ianuarie 2010 19:51 Răspunde
  • opss!!
    s-a postat de 2 ori!
    nu stiu ce-am gresit!

    mi 8 ianuarie 2010 19:55 Răspunde
  • O fi fost prea provocator, Mi, cine stie?:))

    un trecator 8 ianuarie 2010 20:00 Răspunde
  • O prietena care imi citeste blogul inaintea mea (are dintotdeauna viteza de reactie, si la bune, si la rele) m-a sunat sa-mi spuna ca e incendiu aici si ca trebuie sa vin sa ajut. Tragind de doua galeti pline (ca sa sting totul si ca sa va port si noroc), am venit sa vad ce se petrece si – eliberata brusc de spaima – am gasit doar jarul incandescent, imprastiind placute fierbinteli metafizice.

    Mi-am simtit sufletul de aluminiu, topit si modelat dupa fiecare poveste de-a voastra.
    M-am trezit, Nina Dumitru, ca am sarit peste ritualul ludic al Bobotezei care trebuia sa-mi spuna cu cine ma mai marit (si) anul asta. Si ca, in joaca sau nu, am respins orice posibilitate de a visa, momentan – si in somn, si cu ochii larg cascati, cum fac de obicei.

    Cristina Bizu, draga mea, multumesc frumos pentru precizarea pe care o pregateam si eu: intr-adevar, Trecatorul nu este Mirel Curea. Pe de o parte, eu am acces la informatii tehnice care denota clar o persoana diferita, iar pe de alta parte (si cel mai concludent) este ca il cunosc prea bine pe Mirel si stiu ca nu e genul sa opereze cu pseudonime. Asta in niciun caz.

    Una, Monica Andrei, Trecatorule, Tania, va privesc si incerc sa invat regulile jocului fara sa pun intrebari, de mica am avut inhibitia precizarilor suplimentare. Mi-am ascutit mintile incercind sa deduc. Refuzam, cu aleasa prejudecata, orice indrumari. Asist la pasele voastre ample, elegante, incerc sa ma decid ce pozitie de joc imi place mai mult. Fara sa vreti, jucati de aceeasi parte a fileului, de fapt. Ramine sa disting cine se agita de partea cealalta.

    Va multumesc fiindca ati venit aici si am trecut peste prag impreuna, ca am patruns cu totii intr-un an nou, ca primii care au intrat au tinut usa deschisa pentru ceilalti – care aveau miinile si sufletul ocupat cu lacrimi sau revelatii spectaculoase.

    La multi ani………..

    Pisica…
    Dorulet…
    Monica Andrei…
    Anda…
    Angi D…
    Je…
    Alina…
    Anemone…
    Adi_simplu…
    Blanca
    Anca G…
    Ali…
    Mirel Curea…
    Nico…
    Corina…
    Iana…
    Antoaneta…
    Amalia…
    Nina Dumitru…
    All Blacks…
    Tania…
    Carmen S…
    Rodelsia…
    Florentina Murgoci…
    Andreea…
    Mi…
    Gabriela…
    Anomis…
    CristinaC…
    Cristina Bizu…
    Ramona…
    Moi…
    Bianca…
    Un Trecator…
    Una…
    Evergreen…
    Aurel…
    Dea Valma…
    Juztine…
    Lm…
    LDD…
    Adriana…
    Ionouka…
    Ana…
    Monica Radulescu…
    Sara…
    Nela Fisichela…
    Helga…
    Zuzzytutzy…
    Maria…
    Si tuturor celorlalti care au (avut) ceva de spus si de citit aici, cu multumiri…

    La multi ani.
    Revin.

    Simona Catrina 8 ianuarie 2010 20:14 Răspunde
  • Pai, Monica Andrei, si cu si fara scutire facem cam ce vrem, in general. La faza cu ”nu-i asa ca nu suntem FRAIERE?” n-am un raspuns, te las in plin retoric:) Ce importanta are, daca tot nu-ti pasa de gura lumii, ca te-ar lua careva de fraiera?! O data ce te speli de tot ce cleveteste socialul in ce te privestem nici asta nu mai conteaza, zic eu, cu falsa nepasare.Este falsa pentru ca oricat as sustine ca nu-mi pasa ce se spune in spatele meu, este , de fapt, o mica minciuna.Nu mor de grija alora de ma discuta, dar tot parca nu-mi convine, asta e..Ma impac mai greu cu semenii..
    Simona, quelle plaisir:) Nu a fost chiar de chemat pompierii, dar ameninta sa ne dedulcim la hartza!: )
    Am revenit dupa o mica agapa cu ceaiuri si wyborowa cu suc de mere.A fost funny, am spart pahare sa spargem ghinionul, unii sarbatoresc zilele astea Craciunul.Nu eu, fireste, dar ma adaptez repede daca e vorba de petreceri si baute cu prieteni vechi si buni.Continuam maine noapte.Deci, pana atunci, sigur va mai apar in calea zi-maine:)

    Una 8 ianuarie 2010 20:38 Răspunde
  • La multi ani ! Fie ca in noul an sa acceptam ca suntem diferiti, sa venim aici cu buna credinta, sa nu ne mai judecam , sa ne bucuram de casa primitoare a Simonei !

    Blanca 8 ianuarie 2010 21:15 Răspunde
  • pai sa va zic….
    am suferit cam de cateva luni, si n-ar fi decat 15 de pe urma unei „asteptari”. diferenta este ce acel el cam mintea, eu cam inchideam ochii si am lasat soarta sa decida. si a decis, e insurat bine mersi cu femeia care la momentul cand era cu mine nu ii oferea iubire. eu am vrut sa cred ca e iubire intre noi desi poate ca stiam ca nu e…
    spun ca e diferenta…pentru ca intre timp m-am adunat dupa ceva timp si am inceput sa cred, sa sper, sa vreau ceva si sa strig peste tot iubirea exista, o voi vedea si eu…mai greu e cu cei care au ochii incetosati ca nu ma vad…fir’ar sa fie…si atrag numai molii putrede, jur…
    si m-am rugat, Nina, m-am rugat si am sperat mult… cine ma stie cat de cat stie ca eu fara iubire nu ma simt fericita si mi-e tare rau…
    si am crezut ca a venit in dimineata aceea de vis, mi-am odihnit capul pe umerii lui si pentru mine a fost suficient sa respiram acelasi aer pentru putin timp…ca sa si ramana…dar visul nu s-a implinit nici azi, desi promisiunile au fost multe (inainte sa vina si chiar si o zi-doua dupa…) dar ce sa faci memoria joaca feste barbatilor…

    Una, ai dreptate, cred si eu ca are alte prioritati, dar totusi a vrut si el…sau atunci se simtea singur… sa fiu eu oare hrana pentru inimi lipsite de iubire, poate ca da…

    si sa nu credeti ca nu inteleg sau ca nu stiu ce se intampla… si chiar daca voi cadea iar…rapusa de propriile-mi arme eu tot o sa incerc si tot o sa iubesc si tot o sa cred…

    va anunt ce iese 🙂

    Ramona 8 ianuarie 2010 21:26 Răspunde
  • Simona draga, eu am avut parte de o descriere amanuntita a domnului Mirel Curea si era clar pentru mine ca nu este dumnealui, chiar daca filozofia pragmatica si fireasca pe care o practica Trecatorul se aseamana putin cu stilul stimabilului domn Curea.
    Nu ca Trecatorul nu ar fi demn de stima, dar tata vreme cat nu stim cu cine stam de vorba, ramane doar Un Trecator

    Cred ca ai aflat Simona noastra ca am avut pregatit, in cinstea ta, tort cu glazura vernil de martipan si ursuleti din care am mancat impreuna cu Pisica(mai mult eu si Angelo)

    Cristina Bizu 8 ianuarie 2010 21:26 Răspunde
  • Da. Deja ma simt ca zevzecul ala care, cu spatele la usa care da in clasa, continua sa faca tampenii si nu mai e deloc atent cand colegii ii fac semne disperate „sase, diriga!!!!”….
    La multi ani si tie din nou, Simona!

    un trecator 8 ianuarie 2010 21:39 Răspunde
  • Ramona, sa-ti dea Dumnezeu noroc si sa-ti vina cat mai repede lucrurile frumoase in viata. Ar fi o gresala sa nu mai incerci, sa nu mai iubesti, sa nu mai crezi. E ca si cum te-ai priva definitiv de frumusete si ai accepta ca numai haina gri ti se potriveste oricand, oriunde..
    Ma gandesc doar ca unii barbati se decid greu sa faca schimbari; altii sunt pur si simplu sceptici, ca sa nu mai vorbim de cei care s-au lasat imbibati pe veci de blazare si nu mai stiu de multa vreme ce e ala un zvacnet, o respiratie intretaiata de emotie..Poate al tau nu e asa.Sau poate doar tu il crezi al tau. Asta este si motivul pentru care iti spun parerile mele, am mai vazut filmul asta si nu se schimba decat personajele, intriga si deznodamantul sunt identice.Din fericire. Nu am spus din pacate si n-am gresit: e o fericire pe care o apreciezi ulterior, cand vezi mai clar in jur, ca ai ales ce trebuia si nu te-ai anturat cu un fitecine care te tinea intr-un soi de portbagaj, ca pe-o roata de rezerva, sau cric.Sau manivela:)
    Iarta-ma ca zambesc, sunt sigura ca nu ti-e usor, dar gandeste-te ca poate vezi doar ceea ce vrei tu sa ai in fata, iar adevarul, din cauza momentului in care te afli, te priveste sfios, din alt colt.

    Una 8 ianuarie 2010 21:54 Răspunde
  • Bine ai revenit Simona!

    tania 8 ianuarie 2010 21:56 Răspunde
  • Trecatorule, probabil ar trebui sa ma scuz un pic pentru ca m-am lansat in presupuneri.
    Nu sunt azi centrata sa aflu cine esti, e destul ca esti aici si baletezi in ce gama ai tu chef, deci nu esti o fantezie de-a doamnelor amatoare de matrimoniale: ))))
    Si, ca sa revin la ce-ai postat mai devreme, dupa experimentul de acum cateva luni cand n-ai stiut cum sa raspunzi unui gand frumos, ti-a mai venit mintea la cap macar o centima?:)

    Una 8 ianuarie 2010 21:58 Răspunde
  • Cu virgulita de rigoare. Bine ai revenit, Simona! 🙂 Ma intreb cand vei reaparea…:) Realismul tau echilibreaza nebuniile de pana acum. Asta e clar!

    tania 8 ianuarie 2010 21:59 Răspunde
  • Buna seara!
    Sunt din nou in asetimentul Taniei , discutiile au luat o panta cam tragica, si daca nu am frizat penibilul , cel putin eu , mai era doar un pas.
    Pina la urma , eu imi voui lua locul in spatele monitorului si voi face ce am facut si pina azi , sa va citesc ,pentru imi place cum se construiesc jocurile si discutiile voastre.
    AStazi m-am bucurat de avantajele pe care ti le ofera virtualul ,un spatiu in care poti fi cine vrei , si cum vrei , cu conditia sa respecti doar reguluile moderatiei si a bunului simt.
    Eu astazi m-am insinuat in mama Omida, si eram gata sa ma prind cu monica si sa-i smulg un dictionar pe care oricum o sa mi-l cumpar (afirmatia mea ramine perfect valabila, insa nu mai e de actualitate, si nici nu cred ca connteaza vreun pic).
    Simona , mintea mea muscata imi spune ca barbatii astia de pe planeta (excludem persoanele prezente) se sperie pentru ca esti si frumoasa , si inteligenata , si cu umor.
    Cred ca sunt coplesiti cu totii:)):))
    Astazi printr-o confuzie creata voit, ca tot am fost cine am vrut, m-am trezit si nemaritata
    si sfatuita , , chiar am cintat in mintea mea aoleu m-as marita ..(deh , cred ca scorpionul a facut ravagii, sau maimuta, nu stiu exact…)
    Cu toate ca si aici exista un simbure de adevar , pentru ca fac o nunta, dar nu stiu de care , cred ca de cristal .
    Imi pace sa fiu eu , aici si dincolo de sticla care ma aduce la voi . Insa respect- fara a judeca decizia -celor care aleg sa se ascunda in spatele unei porecle. Justifiacate sau nu , fiecare are dreptul la proriile optiuni.
    Monica , iti multumesc mult pentru sfaturi , voi tine cont de ele .

    nina dumitru 8 ianuarie 2010 22:00 Răspunde
  • Ramona, subscriu Unei, ai grija draga mea.

    Cristina Bizu 8 ianuarie 2010 22:06 Răspunde
  • Ramona…LDD le zice tare bine si ni se (cam) potrivesc. jocul…(de oricare ar fi el, pana la urma), are un singur risc…..iar tu, eu, el, ea…vom risca mereu pt ca altfel nu vom stii niciodata…
    eu stiu ca nu vei renunta niciodata la o poveste, pana nu o vei trai .dar, ti-am mai spus….lasa-l…nu te mai pierde, caci e posibil sa nu te mai regasesti. si din pacate, eu o spun dintr-un film pe a carui pelicula mi-a fost scris numele.eu, singura, deloc ”trecatoare”.

    Lm 8 ianuarie 2010 22:19 Răspunde
  • Ramona , nu inceta sa speri , sa crezi si sa te rogi . Pentru ca minunile exista. Avem exemple concludente , la o tasta departare, tocmai in tara minunilor, laAlice. Alice, care a schimbat o iubire mintita , dosita in dulap , pe o iubire intreaga, desavirsita , asumata .
    Numai ca fericirea are un pretul ei , uneori e chiar asteptarea.Care din pacate poate aduce cu ea si dezamagire . E un joc al sortii , sau al norocului .
    Insa daca nu te vei prinde in joc, nu vei risca , te vei intreba in fiecare secunda, cum ar fi fost, sau ce arfi dost daca…

    nina dumitru 8 ianuarie 2010 22:24 Răspunde
  • Buna seara si la multi ani , tuturor !.
    Cu fix un an in urma, un muritor semana cu tine, cel trecator de acum. Sa fii tu, muritor, trecator ? N-am avut timp sa recitesc toate postarile din trecut , dar….zau ca semanati ! Si daca n-ai stiut sa apreciezi un cuvant cald si dezinteresat, fii atent la cuvinte.
    Si ele sunt trecatoare, din pacate .

    sofia 8 ianuarie 2010 22:37 Răspunde
  • Ups! Nu stiam ca analgezicele iti induc asa o stare de euforie incit sa poti face atitea greseli.
    Nici pe tastatura nu mai pot da vina.
    Sa aveti o seara asa cum o doriti ! Enjoy it!

    nina dumitru 8 ianuarie 2010 22:39 Răspunde
  • unii oameni vin tarziu si pleaca repede din viata noastra, parca Paler a spus asta(help me).
    vin ca o ploaie rece de primavara si pleaca precum cele grele si reci de toamna. unii….atat de ”trecatori”, atat de grabiti sa isi traga concluziile din ceea ce se afla dincolo de ”usile inchise”, nici macar nu ar recunoaste vreodata in strafundurile mintii lor (ca inima si constiinta nu au), precum trecatorul aici de fata, ca au intors spatele si au calcat cu bocancii de munte, (aia care s-au dezlipit si a trebuit sa cumparam ”picatura” pt ei) pe singurele ei lacrimi in care si-ar fi putut spala sufletul de nedragoste, pt un real inceput.

    Lm 8 ianuarie 2010 23:12 Răspunde
  • probleme grave.. dar ce ne facem daca se pune taxa pe ciocolata? asta e dilema mea din aceasta seara..

    juztine 8 ianuarie 2010 23:22 Răspunde
  • juztine, probabil ca in cazul mentionat de tine, pentru pastrarea unui pret de raft accesibil consumatorului final, astfel incat diminuarea prognozata a consumului sa nu afecteze intr-o maniera drastica activitatea la producator cu efecte directe asupra revenirii acesteia la cotele dinaintea taxarii suplimentare, iar aceasta revenire sa nu se produca intr-un interval de timp indelungat, un scenariu cat de cat optimist il poate reprezenta doar crestera usoara a somajului in randul marmotelor.

    un trecator 8 ianuarie 2010 23:35 Răspunde
  • Lm,
    Sa ma ierti, dar simplul fapt ca am ales sa ma prezint aici sub acest pseudonim nu inseamna sa preiau in mod automat vina tuturor barbatilor care v-au afectat, fiind simpli trecatori ( ce sa-i fac, hai sa spunem ca de data asta e ghinionul meu….sau e doar o simpla coincidenta de nume). Eu am si imi cunosc partea mea de vina in fiecare relatie avuta. Dar niciodata nu am calcat cu bocanci de munte, de fapt nu am calcat in picioare cea mai mica farama de iubire care mi s-a aratat.

    Si am sa ma opresc la pseudonim. Nu, Monica, nu imi face placere atentia excesiva dintr-o multitudine de directii. Ma jeneaza, asta in primul rand, iar orgoliul ala de barbat de care aduceai aminte nu se simte nicidecum gadilat, asa cum ti-ar placea sa crezi. Din contra, simte un disconfort care se amplifica odata cu crestera acelei atentii. Pentru ca stiu ca aceasta crestere este una artificiala. Iar a-mi spune numele nu ma va face in nici un caz mai barbat decat sunt acum. Am ales acest pseudonim la fel de bine cum as fi putut la prima postare sa-mi spun Laurentiu, Alecu, Octav, Vladimir, Radu, sau cum mai vreti voi si ce soi de nume va trec prin cap. Nu aceste nume, dar nici acest pseudonim, nu ma fac sa fiu asa cum sunt. Pentru ca pentru mine, in primul rand, asta conteaza mai mult. Cum sunt si nicidecum cine, sau ce sunt.

    Si cand spun cum sunt, Tania, nu ma refer la fizic. Si asta conteaza mai putin. As fi putut raspunde, mai in gluma, mai in serios, la chestionarul tau. V-ar fi incazlit cu ceva sa aflati ca am doar 1,65 metri si o nefericita greutate de 70 de kilo? Pentru ca, pe mine, din nefericire, nici macar o fusta mai scurta nu m-ar mai avantaja in situatia asta, din cauza parului de pe picioare. Sau as fi putut, la fel de bine, sa spun ca am 183/82. Si barba de-o saptamana. De care-mi place. Ca-i in patru culori(nu, Monica, albastru nu e una din cele patru).

    Astazi, la un moment dat cred ca am stiut ce simte o femeie care, pe langa aspectul placut cu care ar fi inzestrat-o natura, ar fi avut neplacutul dezavantaj fata de clasicele blonde al unei minti sclipitoare si care, in ciuda demonstrarii acestui lucru, singura reactie pe care ar fi starnit-o in randul barbatilor ar fi fost cea clasica : un cot usor de la unul la altul si remarca aia, spusa din coltul gurii „ba, vezi ce buna-i asta?”

    Dar, cum astazi a fost o zi buna pentru mine, nu m-am mai gandit la cele de mai sus. Mai ales ca da, Una, am invatat si azi ceva. Ca mintea ne minte in continuare. Si ca sa nu opresc totusi jocul, am sa fac o mica remarca. V-ati oprit la capricorn. Si de acolo ati numarat cei 9 pasi. Si ati fost induse in eroare si de inceputul de an. Eu unul ma gandeam ca, pe langa capricornul spus aici, a mai fost racul spus prima data de Monica. Printr-o excludere succesiva, dupa cel mult 9 pasi nereusiti, ar fi ajuns si pardalnica mea de zodie sa fie aflata. Iar la ora asta au mai ramas doar 5 🙂

    un trecator 9 ianuarie 2010 0:23 Răspunde
  • Juztine, eu zic asa… dupa ce am citit si rascitit mesajul – interpretare statistica al trecatorului…ca sa punem mina sau buzunarul sau credit cardul sa ne cumparam ciocolata caci in ciuda somajului in crestere la marmote, noi tot consumatori finali raminem… si cica revenirea (nu stiu sigur daca a preturilor, a marmotelor sau a productiei de ciocolata) nu se va intimpla prea curind…

    trecator daca stateam 5 ani si nu scoteam asa comentariu… reteta dupa care l-ai compus banuiesc ca e secreta si nu intreb pentru ea ca ai avut parte azi de intrebari indiscrete cit sa-ti ajunga.

    nu ma bag la ghicitul de zodii ca nu ma pricep si nici nu e treaba mea. si, chiar daca sub influenta unui „nurofen raceala si gripa” adus de mama din Romania, inteleg ca esti intr-o situatie delicata. din vasta mea experienta pe aceste pagini de blog pot sa-ti spun asa: nu pleca pentru ca intr-un final aceste mici si nevinovate indiscretii vor lua sfirsit. probabilitatea ca acest lucru sa se intimple este direct proportionala cu felul in care tu vei incuraja sau nu curiozitatea participantilor la discutii.

    valin stie ce zic caci el a suportat cu stoicism as putea zice un tratament asemanator… La Multi Ani, man!!! nu mai zici nimic-nimic? a ramas pagina Simonei fara muzica, dupa cum bine observi.

    iana 9 ianuarie 2010 0:51 Răspunde
  • Ramona,
    eu sint de aceeasi parere cu Una. si mai adaug (din videoteca proprie) ca asteptarea e cam inselatoare deoarece cind astepti nu prea esti atent la ce mishuna pe linga tine si drept consecinta s-ar putea sa nu vezi exact e cine merita si te merita. zic si eu, inca sub influenta drogului romanesc de mare consum.

    iana 9 ianuarie 2010 0:55 Răspunde
  • Iana,
    incepand din clasa a noua, cu exceptia armatei, am facut parte din colectivitati/grupuri sau cum vrei sa le mai spui in care, pe masura trecerii anilor, ponderea barbatilor a scazut in permanenta. Sunt obisnuit cu astfel de tratament si nu ma sperii cu una, cu doua, mai ales ca cel de-aici este mai mult decat soft pe langa ce experiente am avut 🙂

    un trecator 9 ianuarie 2010 1:02 Răspunde
  • iana, adica sa mai imi fac inca un credit card pentru ciocolata? 🙁 situatia e albastra, nu pot fi de acord cu concedierea marmotelor, sunt prea dragute si am fost si la ele acasa, ca sa zic asa..

    da’ chiar, unde sunt ceilalti baieti de pe blog?

    juztine 9 ianuarie 2010 1:11 Răspunde
  • si nu inteleg ceva… de ce un barbat de 1.65m si 70kg n-ar fi placul femeilor?

    iana 9 ianuarie 2010 1:13 Răspunde
  • sa aveti un week-end placut… la mine este ultimul week-end intreg pina la primavara.
    ma grabesc sa: ascult muzica pe care n-am apucat sa o ascult, sa revad filmele dragi, sa stau cu prietenii si familia, sa ies si pe afara un pic…

    iana 9 ianuarie 2010 1:16 Răspunde
  • 🙂 pai ce sa-ti spun? exact din motivul pentru care intrebarea asta a ta a fost mai la urma, si nu prima.

    un trecator 9 ianuarie 2010 1:18 Răspunde
  • si pana la urma, decat sa va chinui eu pe voi cu exprimarile astea innodate ale mele, despre ziua de azi (sau ieri?), hai mai bine sa va las sa urmariti ceva. cu schimbarile de rol, daca-mi permiteti.

    http://www.youtube.com/watch?v=PNkjXmFn43M

    un trecator 9 ianuarie 2010 1:33 Răspunde
  • bun liiceanu asta, trecatorule. e veche de un an si a facut ceva furori 🙂

    Si apropo, acum chiar m-ai facut curioasa. O tot nu am inteles starea ta de bine de azi, trecatorule. Azi nu a fost ca ieri sau nu va fi ca maine?

    tania 9 ianuarie 2010 1:46 Răspunde
  • …Eu, tot cu gandul la ce-mi aduce anul si nu mi-a adus ceasul…
    Ultimul week-end de asteptare.
    Gata! Peste fix o saptamana imi vine barbatul acasa!

    De-asta sunt asa zapacita!

    Sa aveti parte de reveniri frumoase!

    mi 9 ianuarie 2010 2:24 Răspunde
  • un trecator, sa ma ierti tu. daca erai mai atent, am spus altceva, cum ca unii nu ar recunoaste ”………………”, asa cum ai recunoscut tu…

    Lm 9 ianuarie 2010 11:05 Răspunde
  • si…apropo de ultima opera a lui Liiceanu (citita!!), domnule trecator,schimbarile de rol,nu erau chiar potrivite.sau ma insel eu pentru ca-s blonda?clasica?

    Lm 9 ianuarie 2010 12:08 Răspunde
  • Recitindu-va cu atentie, recunosc faptul ca sunt o gramada de chestiuni pe aici care-mi scapa. Din cate se vede, mai toata lumea il stie pe trecator. Muritor, intelesuri si subintelesuri, blonde «bune», dezbateri din nu stiu ce culise, ciocolata cu sau fara dragoste, explicatii, supozitii, rautati etc. Completez prin a spune ca din toate cele enumerate in comentariile insiruite ieri, am retinut, trecatorule, ca porti barba. Te felicit de trei ori, declarand cu voce tare ca te stimez sincer pentru acest obiect vestimentar din garderoba ta naturala get-beget. Suna haios, nu-i asa, monica?

    Va urez un week-end cu soare de primavara-vara si ne…mai vorbim!

    tania 9 ianuarie 2010 15:05 Răspunde
  • Lm,
    este posibil ca dupa un anumit moment sa fi fost mai putin atent decat mi-as fi dorit la ce s-a scris. Comparatia recunosc, a fost fortata, insa uneori sunt oarecum necesare. Si nu are legatura cu faptul ca tu ai fi blonda naturala. Ma refeream la blondul general acceptat in ziua de azi pentru a descrie….hai ca nu mai stiu ce sa spun cu descrierea asta….

    Tania,
    mai bine mai tarziu decat niciodata. Sfarsitul de an a fost sub presiunea sedintelor de bilant si atingerea obiectivelor. Inceputul de an a fost sub presiunea realizarii, sau nerealizarii obiectivelor discutate, eventualele felicitari si strangeri de mana. Spun eventuale pentru ca in ciuda depasirii, alea anterioare, ioc. Atunci este firesc, cred eu, sa apara mici fisuri in starea de bine si, atunci cand cineva care stie ca tu cauti relocare iti da de veste ca a aparut posibilitatea – iar anuntul vine ca rezultat al unei colaborari pe care ai stiut s-o faci placuta – poti(sau nu) sa interpretezi lucrul asta ca un semn de (oarecare) apreciere. Si cum in ultimul timp am invatat (ma rog, stiam, am regasit aceasta placere in ultimul timp) sa ma bucur si de cel mai mic semn primit, era firesc ca ieri sa ma simt …..deosebit.
    Si pot sa te asigur ca lumea nu ma stie. Ma banuie, doar, si ma confunda. Desi Simona v-a spus, tuturor celor prezenti in ultimul timp, ca eu sunt eu. Si sunt nou.

    un trecator 9 ianuarie 2010 15:51 Răspunde
  • …trecatorule, atunci las-o asa..ca oricum nu imi place sa despic firu in 4 si prefer ”dialogul” simplu,nu cel in care ne invartim in jurul cozii,dar nu spunem nimic concret.

    Lm 9 ianuarie 2010 16:31 Răspunde
  • pai da…dar daca el se dovedeste a fi traznet si eu very in love o sa mai astept putin, ca merita. si nu doar atat, o sa imi folosesc farmecele din dotare sa fie al meu, pentru ca de vrut e clar ca vrea…doar ca nu stie prea bine ce. 🙂
    pup, multumesc pentru ajutor!

    Ramona 9 ianuarie 2010 18:57 Răspunde
  • pai atunci…sa dea dzeu ca EL sa fie si toata dragostea lui sa fie a ta. Ramona, stii bine ca ce imi doresc mie, iti doresc si tie…

    Lm 9 ianuarie 2010 19:59 Răspunde
  • tocmai am aflat ce mi-a adus 2010: o evacuare, deci urmeaza si-o mutare. ce m-am saturat de oamenii astia (unii dintre ei) care se poarta ca neoamenii…

    juztine 9 ianuarie 2010 20:06 Răspunde
  • citesc cu interes blogul si revista de mai bine un an. Sunteti cei mai buni!
    Un 2010 mai bun ca raposatul 2009 si chiar 2008!

    doarunmelc 9 ianuarie 2010 20:16 Răspunde
  • Pentru ca aici a fost prima noapte cu cer senin si stele (si inca ce stele!), si pentru ca printre alte vorbe spuse se mai auzeau si franturi din povestea Ramonei, eram tentat sa va las ceva spre ascultare.

    Fiind, insa, inca inceput de an si vrand sa spun totusi un alt fel de multumesc Simonei, m-am razgandit. Drept pentru care……”no mistakes in the…..”

    http://www.youtube.com/watch?v=3RDTtW3kJgc&feature=related

    un trecator 10 ianuarie 2010 0:20 Răspunde
  • …da, inspirat fel de a multumi, trecatorule!
    este aidoma cu ceea ce se intampla aici, pe TANGO blog- partea nevazuta este atat de… prezenta!

    noapte cu stele !

    mi 10 ianuarie 2010 1:14 Răspunde
  • Juztine, poate va fi o mutare buna, ca-n sah…cine stie?

    Iti urez sa fie asa!

    Numai bine!

    mi 10 ianuarie 2010 1:18 Răspunde
  • Iar eu am o intrebare (sunt direct interesata, nu de alta) in ton cu parfumul de…femeie (cine nu a devorat oare acest film?) – care sa fie, doamnelor, cel mai potrivit parfum pe care sa-l primiti in dar? Si ce sa exprime el…ca sa va exprime?

    tania 10 ianuarie 2010 2:08 Răspunde
  • oooo da , celebra scena cu tangoul…ma trec fiorii de cate ori o revad…
    cel mai potrivit parfum cred ca ar fi mirosul unui ”el” indragostit…de mine…

    Lm 10 ianuarie 2010 9:45 Răspunde
  • Buna sa va fie ziua! Si inima!

    Trecatorul are drepatate . Nu toti trecatorii sunt trecatori prin viata noastra. Insa unii dinrtre ei se simt constrinsi , sau alergati, sau haituiti. Si ii mai ajutam si noi sa se simta asa. Si pentru ca libertatea e o problema e o problema de siguranta nationala, dau bir cu fugitii. Sau fug de rup pamintul .
    L-am pus si eu pe unul pe fuga. Dar norocoasa cum sunt , a venit inapoi, dupa doi ani , ca si nimic nu ar fi fost.
    Culmea (ce o fi fost cu mine), am uitat sa-i reprosez situatia albastra a inimii mele si m-am bucurat de surpriza revenirii. si a ramas. De aproape douazeci de ani.
    Si de atunci e liber ca pasarea cerului, fara constringeri . De fapt asa crede. Ca realitatea e un pic diferita.

    Trecatorul nu e muritor. S-a facut lumina intr-o dilema existentiala. Si noi nu mai avem ce sa tocam. Teme, subiecte, supozitii.
    Ce spuneti de?
    http://www.youtube.com/watch?v=DLnenb6gSIs&feature=PlayList&p=24D7A528C1A394DE&playnext=1&playnext_from=PL&index=12

    nina dumitru 10 ianuarie 2010 13:38 Răspunde
  • Adica trecatorul e nemuritor?=))=)):)):))

    nina dumitru 10 ianuarie 2010 13:45 Răspunde
  • Parfumul daruit de el este exact asa cum ma stie si cum ma stiu.
    Nu este acelasi niciodata, dar de fiecare data ma simt bine in pielea mea.

    mi 10 ianuarie 2010 17:06 Răspunde
  • Sa-ti fie blinda asteptarea , Mi, sa ti-l aduca Dumnezeu acasa sanatos!

    nina dumitru 10 ianuarie 2010 18:11 Răspunde
  • sim, draga mea, la multi ani.
    encore une fois: sunt de partea ta mereu, ca si anul trecut, ca si anul acesta.
    ca si in toate datile cand a fost sau va fi a fie…
    iarta-mi tacerile, dar asa trebuie…

    la multi ani tuturor.

    pisica 10 ianuarie 2010 19:47 Răspunde
  • cine alege parfumul? tu sau el?
    tu pentru ca trebuie in primul rind sa iti placa tie de tine si sa te simti tu bine cu tine asa cum esti, asa cum arati, asa cum mirosi. sau el.. pentru ca tu traiesti doar pentru a-i fi lui pe plac.

    iana 10 ianuarie 2010 19:53 Răspunde
  • La Multi Ani, pisica!
    sper sa ne onorezi in curind cu prezenta si condeiul virtual…sa te scuturi de acest „trebuie” constrins…noi iti ducem dorul, sa stii ;-). te imbratisez cu drag de tine si de brasov.

    Dea Valma 10 ianuarie 2010 20:02 Răspunde
  • eu imi aleg parfumul, sa imi placa mie, caci eu traiesc in pielea mea 24 de ore din 24…daca lui ii place de mine, ii va placea inclusiv parfumul meu, caci face parte integranta din mine, ca si stilul vestimentar, culoarea si frizura parului, stilul de machiaj, etc…

    Dea Valma 10 ianuarie 2010 20:05 Răspunde
  • si, ca sa raspund taniei…
    parfumul trebuie sa fie „ca mine”… nu cred ca poate sa il aleaga altcineva in afara de mine. barbatul meu poate sa observe si sa cumpere unul dintre parfumurile pe care le folosesc … dar parca as vrea sa nu imi cumpere parfum. un pic de originalitate, asta e tot ce cer.

    iana 10 ianuarie 2010 21:21 Răspunde
  • discutiile astea despre parfumuri imi amintesc de o intamplare in care un el imi daruise un parfum anume, nu mai stiu cu ce ocazie, cred ca de Craciun. parfumul imi placea mult, toata lumea ma intreba ce e, caci mirosea bine. nu dupa multa vreme aflu ca el se mai vedea cu altcineva in acelasi timp. si…guess what… ii daruise si celeilate exact acelasi parfum. pe principiul „sa nu miroasa cealalta ca o insel cu un alt parfum”. ce simpli sunt barbatii (no offense). ..

    am mai primit parfumuri de atunci. luate de prin aeroporturi sau de prin mall. fara poveste. am impresia ca barbatii nu se price la asa ceva. e ca la gatit: sunt o mana de barbati care gatesc foarte bine si de regula sunt chef(s) prin vreun restaurant, si sunt ceilalti, care habar n-au sa curete un morcov.

    eu fac povesti mai bune…

    juztine 10 ianuarie 2010 22:07 Răspunde
  • multumesc, nina.
    am avut 8 luni de asteptare. a fost si aspra si blanda astepatarea aceasta.
    sambata il avem acasa, cu voia lui Dumnezeu! Ar mai fi curajul lui, oamenii care m-au ajutat sa am curaj si eu, voi…Multumesc Domnului, voua, tuturor!

    mi 10 ianuarie 2010 23:11 Răspunde
  • La multi ani, Simona ! Esti o scumpa! Si bine te-am gasit,desi te-am citit de la inceputuri… La multi ani si voua, mai noilor 🙂 , mai vechilor!
    Lm, sunt pe urmele tale, imi lipseai!
    Si tu, pisica… Te citeam cu drag si-mi lipseste caldura ta. ..
    Trecatorule, multumesc din suflet! Pt Al Pacino…

    calina 10 ianuarie 2010 23:22 Răspunde
  • PS. De revazut explicatia lui Al pacino despre ce anume face din tango dansul cel mai inteligent, frenetic si inspirat cu putinta intre un barbat si o femeie. Se spune ca inainte de a-si invita iubita la un «important date», barbatul cuceritor ar avea suficient entuziasm (si interes) sa-i pregateasca muzica si scena potrivite unui tango, pe ritmul caruia femeia sa-si dezveleasca, neputiincioasa sau nu, intreaga-si fiinta. Din punctul meu de vedere, oricare om capabil de iubire se poate lansa intr-un tango in care greselile, ezitarile, neindemanarea sau cea mai respingatoare infatisare se pot transforma in estetica perfecta a limbajului trupului care defineste fiorul dragostei.

    tania 10 ianuarie 2010 23:45 Răspunde
  • (ramona, printr-un tango, ai afla sigur ce vrea iubitul tau. 🙂

    tania 10 ianuarie 2010 23:49 Răspunde
  • fie am gresit eu ceva, fie…..desi cred, Tania. ca-ti raspundeam perfect ultimei tale postari…

    un trecator 11 ianuarie 2010 0:05 Răspunde
  • revin, nu cred ca am apasat eu unde ar fi fost bine…

    Ortega si Gabriella Anwar…are (avea) fata asta ceva de caprioara in ea? probabil. iar Pacino, daca va veti uita cu atentie, poate transpune in jocul ochilor, ceva ce probabil putine din voi ati trait cu adevarat. barbatul care nu adulmeca doar parfumul femeii, ci toata natura ei. si ma intorc la ochii lui, care, doar tinand cu o mana mana femeii, iar cu cealalata cuprinzandu-i usor linia spaatelui, poate simti -chiar daca nu vede- toata poezia formelor ei. si ce extaz! fara a avea nevoie, nici o clipa, de acel pamantean orgasm cosmic. si atunci, doaamnelor, de ce spuneti ca in fiecare barbat sade un porc? 🙂

    un trecator 11 ianuarie 2010 0:15 Răspunde
  • LA MULTI ANI, SIMONA! La multi ani, prieteni!
    La multi ani, pisica! sa-ti fie varsta noua, cu tot ce iti doresti!
    La multi ani, Blanca si scuze… nu prea m-am tinut de promisiune…
    No mistakes in the tango, un trecator 🙂 , not like life. Simple…

    all blacks 11 ianuarie 2010 0:41 Răspunde
  • vorbind, concret, de al pacino, trecatorule, mai bine decat ai spus-o tu, eu nu am de unde…recunosc

    ash mai adauga, totusi, Uimirea, uimirea lui, ca…poet.

    tania 11 ianuarie 2010 1:28 Răspunde
  • Eu vorbeam de tangoul sublim, in general- plecand de la cuvintele lui pacino, tu de magia lui si doar a lui…:)

    oricum pentru «fara a avea nevoie, nici o clipa, de acel pamantean orgasm cosmic. si atunci, doaamnelor, de ce spuneti ca in fiecare barbat sade un porc?» – nota 20! 🙂

    tania 11 ianuarie 2010 1:42 Răspunde
  • Am vrut sa scriu ceva nou, dar mi-a fost imposibil sa va smulg din dansul vostru, am simtit ca nu pot sa va retez plutirile. Nu ma induram de priveliste. Imi face bine sa va cites. Si parfumul persista – deci l-am lasat sa se aseze.

    Daca veti scrie atit de inrobitor si de-acum incolo, imi va fi din ce in ce mai greu sa trec la alt subiect. Si, de fapt, n-as vrea sa schimb total densitatea emotiei.

    Imi propusesem sa scriu ceva despre prietenii care nu-ti dau voie sa-ti plingi decesele iluziilor. Prietenii care te iubesc agresiv si-ti interzic sa smiorcai si sa mototolesti perna. Care te indoapa cu (groaznic) „gindirea pozitiva” si „speranta in viitor”. Care te obosesc aducindu-ti aminte ce bun esti si cum nu merita nimeni lacrimile tale. (Bietii de ei iti cauta binele, in fond…). Am sa dezvolt asta curind, in citeva ore, intr-o poveste noua pe blog.

    Imi place, asadar, discutia voastra.

    Imi place asteptarea lui Mi (asist la dragostea voastra ca la un film, unde stiu ca genericul de final va fi cetos, de la bucuria mea plinsa).

    Incerc sa invat din asteptarile Ramonei, desi as putea sa-i spun cit m-au costat pe mine asteptarile astea – apoi imi aduc aminte cum imi spuneau altii mie si ce recalcitranta eram la experienta lor menita sa ma salveze de rele, chipurile.

    Multumesc, Tania, pentru fulguirile de „tango sublim”.

    Multumesc, Trecatorule, ca numele meu apare in acelasi context cu scena aceasta memorabila, vecinatatea emotiilor ma tulbura salvator.

    Pisica, All Blacks, mi-ati lipsit…

    Cristina Bizu, cind am sa vin, aduc eu tortul cu ursuleti, voi l-ati adus odata si eu am lipsit, cu dramatic autoabandon sentimental.

    Calina, Doarunmelc, Sofia, bine ati venit…

    Juztine, povestea ta cu parfumurile are fior de tango (si de Tango – parca ai decupat din vietile noastre cite ceva). Dintotdeauna am spus, nu mai am de mult speranta sa nu fiu tradata, vreau insa macar privilegiul de a nu afla ca sunt tradata.

    Iana si Dea Valma, si eu am jucat multa multa cartea parfumului care „trebuie sa fie ca mine” sau „eu traiesc in pielea mea”, cum spuneti, sa-mi-l aleg eu si sa-l impun in relatia mea de dragoste. Odata insa, s-a intimplat ca parfumul meu preferat sa fie respins de omul pe care il iubeam, i se parea „prea dulce”, desi eu am ocolit dintotdeauna parfumurile prea dulci. Insa perceptiile nu se discuta, a zis omul ca e dulce, asa a ramas, i-am daruit parfumul unei prietene careia ii placea la nebunie (si-avea si norocul sa iubeasca un barbat cu gusturi mai mieroase, la propriu).

    Nina Dumitru, vei ride nemilos de mine daca iti spun ca filmul tau cu floarea de cactus m-a facut sa pling? (Bine, stau si ma intreb ce nu ma face sa pling zilele astea :)) Da’ si cind mi-o trece mie!… 🙂 Iiiiimediat!

    Simona Catrina 11 ianuarie 2010 6:48 Răspunde
  • Lm 11 ianuarie 2010 8:43 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=9VmGg2bK3JY
    si un altfel de tango…in ton cu emotiile ce ne (ma) tulbura…

    Lm 11 ianuarie 2010 8:47 Răspunde
  • Lm, iti multumesc si eu pentru gustul noptii mele (la mine e trecut bine de miezul noptii), ma bucur ca n-am adormit inca, am apucat sa gasesc dedicatiile tale. Si chiar daca erau pentru Calina, ne vom lacomi toti la ele. Mi-a fost rau de bine ce mi-a fost! 🙂 Frumos…

    Simona Catrina 11 ianuarie 2010 9:38 Răspunde
  • Simona….tangoul(in mod special) a fost pt toti cei de aici, ca urmare a celui postat de trecator. la mine e prima ora din ziua de munca, si am zambit larg,duios si copilaros…ca ti-a placut…

    Lm 11 ianuarie 2010 10:01 Răspunde
  • De o mie de ori, multumesc ! 🙂

    calina 11 ianuarie 2010 11:13 Răspunde
  • de o mie de ori imi esti datoare cu niste raspunsuri..

    Lm 11 ianuarie 2010 11:19 Răspunde
  • Incerc, sa-ti raspund printr-un simplu si foarte duios 🙂 , Da … !

    calina 11 ianuarie 2010 11:55 Răspunde
  • Simona, daca parfumul inca persista :), m-am gandit sa-i dau si un nume.

    http://www.youtube.com/watch?v=p-ngh-9eeMo

    parfumul ei, ea- parfumul lui.

    tania 11 ianuarie 2010 12:36 Răspunde
  • imi scapa esenta ”da-ului” cand e prea simplu. simt ca de fapt vrei sa spui altceva…

    Lm 11 ianuarie 2010 12:52 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=uxGjJ8rU01s&feature=related
    intr-o poveste ,cineva,candva imi spunea ”frumoasa mea”…

    sper sa va placa…

    Lm 11 ianuarie 2010 13:28 Răspunde
  • Tango, tango, tango!
    ma duc sa-mi schimb parfumul. si niciodata nu va fi acelasi. descopar esente noi.

    porcul e animalul meu preferat, va rog nu va luati de el (cand e mic rozaliu si guita cu mutrita lui indreptata spre om si numai el stie ce spune)

    tango, tango, tango….

    Monica Andrei 11 ianuarie 2010 15:57 Răspunde
  • Simona, intentia mea nu a fost sa te fac sa plingi. Si stii de de? Nu-ti trebuiesc ochelari sa vezi ca dincolo de umorul fin si un pic rautacois cind vine vorba de propria-ti fericire, se ascunde UN SUFLET IMENS si sensibil.
    Si vei zimbi usor ironic (sau poate nu…) cind iti voi spune ca imi doresc enorm ca inteligenta , frumusetea si umorul special cu care ne-ai obisnuit sa-ti aduca zimbete , nu lacrimi.
    Si iar vei zimbi , cind vei auzi ca eu ma incapatinez sa sper ca anul acesta va fi anul marilor impliniri si pentru tine, si pentru Ramona, si pentru prietenele dragi sufletului meu .
    Sper ca ma vei lasa sa aberez , crezind ca anul asta s –ar fi nascut sub un semn in care barbatii isi vor onora promisiunile facute intr-un 2009 inselator , dar cu sclipirile lui. Ca anul asta doar vor face , fara a mai promite .
    Referitor la prietenii care nu te lasa pur si simplu sa-ti tai venele atunci cind ai chef, incapatinindu-se sa te sune de 20 de ori , fara sa inteleaga mesajul clar, si sa plece odata cu toata ingrijorarea lor, ma intreb (retoric, mi-e teama de raspuns) , cum ar fi dacar disparea odata cu toata rabdarea la care au fost supusi.
    Mi-e teama sa ma gindesc. Au fost niste luni in care ma rugam sa sune telefonul si din greseala . Si nu suna. Murise . Si mai aveam si eu un pic.
    Acum stau si privesc lucrurile de pe partea cealalata a baricadei , a prietenei insistente. Si ma pune pe ginduri locul in care sunt acum…

    nina dumitru 11 ianuarie 2010 16:51 Răspunde
  • micile ezitari sau greseli fac dansul unic, special , Totul e sa tii cadenta . Si sa nu falsezi . Pentru ca se simte …gustul dezamagirii carte alunga parfumul sublimului.

    nina dumitru 11 ianuarie 2010 17:23 Răspunde
  • Simona, pt tine….pt cand te vei trezi din somn, o melodie care pe mine ma omoara…
    http://www.youtube.com/watch?v=lSpfvs9U_X0

    Lm 11 ianuarie 2010 18:31 Răspunde
  • Nina Dumitru, cred ca de aceea este generoasa viata: ne ofera prilejul de a intelege ca si ,,partea cealalta a baricadei” ne este accesibila. Totul este sa nu intelegem prea tarziu.

    mi 11 ianuarie 2010 18:40 Răspunde
  • Simona, tu-mi faci asteptarea mai usoara, stii asta, nu-i asa?
    Tu si emotia ta care razbeste si prin ceata de aici…

    mi 11 ianuarie 2010 19:10 Răspunde
  • all blacks iti multumesc. imi doresc sanatate.
    iar tie un an mai bun.

    pisica 11 ianuarie 2010 20:06 Răspunde
  • „de la mine pina la tine e un pas. de la tine pina la mine e un munte”
    astept sa treaca muntele. am steptat de fiecare data. si a meritat asteptarea .

    nina dumitru 11 ianuarie 2010 20:13 Răspunde
  • mi, imi amintesti de penelopa…:) Iar daca esti din radacina acelei femei rabdatoare, calma, blanda si intelegatoare, atunci ai fi dovada feminitatii fidele intruchipate. 🙂 ceea ce, din cate stiu si eu, rar mai intalnesti in contemporaneitate. Sa-ti fie asteptarea scurta, iar revederea de poveste!

    tania 12 ianuarie 2010 0:24 Răspunde
  • Fara legatura cu subiectul, iertati-ma. (Sau poate da?…)
    Pentru cine doreste sa-si taie venele civilizat si publicabil full-colour, am un fond muzical complementar cu contextul vietii (unora dintre noi):

    http://www.youtube.com/watch?v=HWGRnHOhGiE

    Daca apar manifestari nedorite, nu va adresati nimanui.

    Simona Catrina 12 ianuarie 2010 6:23 Răspunde
  • Simona draga, viata danseaza intre Eros si Thanatos. Rasturnare de situatie!

    „Desfraul este mandria trupului, iubirea este mandria sufletului, mandrie care nu este altceva decat desfraul” – Puschin – Insemnari de taina (1836-1837)

    La mine domina Eros acum.TANGO!

    Monica Andrei 12 ianuarie 2010 9:03 Răspunde
  • Buna dimineata, dintr-o dimineata in care m-am trezit si eu la viata…M-au bucurat cuvintele voastre pe care le-am citit in tacere.Am zambit cand am regasit atmosfera de altadata, si astept si oamenii aceia din acest „altadata” sa mai scrie, stiu ei cine sunt.

    Eu promit ca voi sta la o parte, ca si pana acum, atunci cand simt ca nu sunt sigura cine e maimuta si cine scorpionul 🙂
    Dar pentru ca am terminat-o cu vaicarelile si am regasit putin soare la fereastra in dimineata asta (la propriu, si asta e de ajuns!), v-am scris.Sa avem o zi buna!

    Anemone 12 ianuarie 2010 10:32 Răspunde
  • Buna dimineatza 🙂 ! Va sarut.

    calina 12 ianuarie 2010 10:58 Răspunde
  • Tania, a mai spus cineva, aici, asta, prin august, cred…
    Atunci priveam fara curaj la panza nesfarsita a timpului. Si nu eram in stare de niciun viclesug prin care sa pot pacali trufasul timp.A trecut, gata, peste patru zile vine acasa…ma simt mandra de mine. Sigur, mai batrana putin si poate, mai obosita. Stiu insa, ca la venirea lui, toate vor fi la locul lor. Armonia si echilibrul, acestea le-am asteptat!
    Nu stiu daca posed virtuti rare. Nici macar nu stiu daca sunt fericita posesoare a vreunei. Asteptarea este parte din viata mea si-a lui. O asez la masa mea, o ospatez, iar la plecare,aproape ca o intreb cand mai trece pe la noi…
    Eu sunt o persoana plina de energie, tot ce fac sta sub semnul vitezei. M-as teleporta la el, viteza luminii parandu-mi nesatisfacatoare, cu toate acestea, astept…Unii gasesc aici un paradox, eu nu sunt de acord.

    Cu toatele avem un Ulise,unul manat de liberul arbitru, nu de zei…
    Si cu toatele stim sa ne asteptam. Si e iubire, nu virtute, aici…

    mi 12 ianuarie 2010 18:02 Răspunde
  • Anemone,
    Atata vreme cat cuvintele tale pornesc din suflet, dintr-un suflet ales si ajung la sufletele noastre, chiar nu inteleg de ce trebuie sa stai deoparte.

    Iar daca razele de soare te-au indemnat sa ne dai si noua vestea ivirii lor, ce mare pacat ar fi sa crezi, de pilda, ca maimuta ar fi razele de soare?!

    Acum, daca eu nu inteleg ceva ce tu ai explicat destul de clar, unde ar trebui sa ma ascund pana pricep?????

    mi 12 ianuarie 2010 18:17 Răspunde
  • Mi, am trecut printr-o perioada (grea, cum simte toata lumea despartirile, mai ales cand sunt absurde si „lovituri sub centura”), in care neuronii mei au refuzat sa faca si cele mai simple sinapse… M-am multumit sa tac si sa ma bucur de energia si inteligenta pe care am simtit-o in voi toti, aici, si sa va citesc in fiecare zi. Sa zambesc, bucurandu-ma ca exista atatia oameni in jurul meu, in lumea reala sau virtuala, care iubesc sa traiasca si sa gandeasca, curat si frumos.

    Acum am reusit sa ma smulg din starea de prosteala(putin spus!) in care am stat atatea luni si am aflat ca desi e iarna, mai iese si soarele. Cat despre tacere, tac uneori ca sa nu va intrerup firul replicilor si sa nu va „deviez” de la subiect. Imi sunteti atat, ATAT de dragi! 🙂 Dar daca neuronii aceia ai mei amortiti si obositi vor decide ca a venit primavara, am sa ma indeletnicesc si eu , alaturi de voi, cu scrierea gandurilor…

    Altfel… e frumos sa astepti.Cand ai pe cine, si cand ai de ce. Restul este pierdere de timp, de suflet, de energie, de tinerete.Eu asa am aflat, singurica singurea.Ca nu am vrut sa cred pe nimeni pe cuvant. 🙂

    Anemone 12 ianuarie 2010 19:46 Răspunde
  • Anemone,

    Sa fie primavara, atunci! Si ma bucur cu tot sufletul ca simti primenirea ei.
    Si daca e speranta, este si vointa de a crede in tine.
    As vrea ca soarele asta de-ti zambi in geam azi, sa aduca iubire. De la cineva care sa te merite!

    mi 12 ianuarie 2010 19:54 Răspunde
  • Anemone, te imbratisez , bine-ai revenit; si ma bucur ca ai regasit razele soarelui si-ti doresc sa ai un an mai bun si mai putin ascutit decat cel tocmai incheiat!
    Simone, ce frumos ca te-am recunoscut dupa cuvantul frumos si in anul asta:) Sper ca starea in care te tot preumbli de ceva vreme sa-ti fie liman si nu numai.
    Trecatorule, gata, ai fugit? Sa stii ca ma tot uit dupa tine, da’ linia orizontului pare straina! Treci IMEDIAT inapoi: )))

    Una 12 ianuarie 2010 20:06 Răspunde
  • Nu as vrea sa sar in vreun put (si nu ma refer la unul al gandirii), asa, dezorientata cum sunt, cu tot cu neuronii mei 🙂 Vreau un timp sa mi-i „cultiv” , sa imi amintesc ca pot respira singura, si chiar gandi 🙂 Iubirea…vine si ea, la timpul ei.
    Mi, Una, va multumesc pentru caldura cu care m-ati reprimit.Ma simt bine aici, cu voi, printre voi.
    Trecatorule, e prima data cand iti scriu/vorbesc, si eu ma uit dupa tine. Si dupa celelalte fete.

    Anemone 12 ianuarie 2010 20:26 Răspunde
  • Lm 12 ianuarie 2010 20:45 Răspunde
  • Buna seara 🙂 ! Va saLut, sa nu creez panica 🙂

    un trecator 12 ianuarie 2010 20:46 Răspunde
  • Lm,
    da’ ceva cu barbati d’astia normali, n-ai gasit?

    un trecator 12 ianuarie 2010 20:47 Răspunde
  • Multumesc, Lm. Asa si vreau sa ma simt, in zori de zi.Cu viata si soarele in fata.

    Anemone 12 ianuarie 2010 20:53 Răspunde
  • Simona, stiu ca unele asteptari nu-si au rostul, mai mult ca sigur nici a mea. Si la fel nici lupta nu-si are rostul cand lupta doar unul singur…dar pana va veni voi trai, simti …invata sa dansez tango…

    Ramona 12 ianuarie 2010 21:01 Răspunde
  • Anemone,
    sunt si eu aici, insa mai si tac. daca ma chema Mafalda, v-ati fi plictisit 🙂

    un trecator 12 ianuarie 2010 21:58 Răspunde
  • in loc de raspuns pt tine trecatorule…:)

    http://www.youtube.com/watch?v=bshlibX_G9w

    Lm 12 ianuarie 2010 22:10 Răspunde
  • well….?

    Lm 12 ianuarie 2010 22:11 Răspunde
  • Lm,
    iti multumesc, esti amabila 🙂 imi dai voie sa il mai vad inca o data ?:))))

    un trecator 12 ianuarie 2010 22:14 Răspunde
  • stai ca iti mai trimit una. daca ai stii cat am cautat ceva pe masura ta….:)

    Lm 12 ianuarie 2010 22:16 Răspunde
  • Lm 12 ianuarie 2010 22:18 Răspunde
  • hai sa revin putin la dedicatia ta. de bine, de rau, zic eu ca am capul pe umeri. si ca nu fac parte din targetul lor:)

    un trecator 12 ianuarie 2010 22:20 Răspunde
  • oricum mai caut, de gasesc ceva tulburator….esti primul beneficiar…ok?

    Lm 12 ianuarie 2010 22:22 Răspunde
  • cauta si tu ceva mai….uman, ok?

    un trecator 12 ianuarie 2010 22:24 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=QGrkoAEpPlA
    am plans o saptamana pe melodia asta. si inca mai plang….de 3 luni jumate.

    Lm 12 ianuarie 2010 22:31 Răspunde
  • un trecator 12 ianuarie 2010 22:36 Răspunde
  • da…..superba..am ascultat o azi in masina…

    uite asta
    http://www.youtube.com/watch?v=jVC82T2wpAM&feature=related

    Lm 12 ianuarie 2010 22:45 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=I6cdPeYJh0s&feature=fvst

    daca si pe asta ai auzit-o in masina azi….

    un trecator 12 ianuarie 2010 22:50 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=pALN5jHW-NQ

    noapte albastra va doresc…

    Lm 12 ianuarie 2010 22:52 Răspunde
  • Lm 12 ianuarie 2010 22:55 Răspunde
  • un trecator 12 ianuarie 2010 23:04 Răspunde
  • un trecator 12 ianuarie 2010 23:12 Răspunde
  • poate ar trebui o noua pagina………..

    juztine 12 ianuarie 2010 23:14 Răspunde
  • si de la mine, pentru zorii de maine, o cafea de culoarea sperantei:

    http://www.youtube.com/watch?v=0pKeiRFg7lc

    mi 12 ianuarie 2010 23:16 Răspunde
  • (Juztine…), promit ca miine dimineata veti gasi alta prima pagina pe blog, ai dreptate, aici v-ati jucat destul, dragii de voi 🙂 Va plictisiti cumva? 🙂 Sunteti draguti, iertati-ma, asa fac eu cind sunt nefericita. 🙂

    Simona Catrina 12 ianuarie 2010 23:22 Răspunde
  • nu ne am plictisit. era chiar fun
    uite inca una si va las.ma asteapta patul meu gol…
    http://www.youtube.com/watch?v=iSI8TSl17Gc&feature=related
    (pt cine mai iubeste…)

    Lm 12 ianuarie 2010 23:27 Răspunde
  • Simona, as vrea sa te tin de mana.
    Atat.

    mi 12 ianuarie 2010 23:29 Răspunde
  • zambesti cand esti nefericita?

    juztine 13 ianuarie 2010 0:00 Răspunde
  • Mi, ma tii de mult de mina, fara sa stii… Multumesc!…

    Juztine, mi se intimpla destul de frecvent sa zimbesc atunci cind sunt nefericita, mi se pare, culmea, un act de politete, am senzatia ca lumea din jur simte starea mea si e stingherita oarecum, ca atare incerc sa compensez, macar formal. Daca ai sti de cite ori am plins si-am zimbit in acelasi timp… Stiu, e cam ticnit tabloul, dar s-a format reflexul si nu mai pot scapa de el. 🙂

    Lm, multumesc mult – inca iubim.

    Simona Catrina 13 ianuarie 2010 0:41 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title