„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Hotii, politia, vaza si proasta

de

Ieri, o matusa m-a anuntat ca i-au golit hotii casa. Cu aceasta revigoranta ocazie, mi-am amintit si eu de ziua cand mi-au spart mie unii casa, acum cativa ani. Locuiam singura intr-o garsoniera din Titan si nu-mi trecea prin cap ca spargatorii isi pierd vremea cu asemenea coverci, credeam ca au in vedere numai vile si viloaie. “Ei nu vizeaza casa, doamna, ci locatarii”, m-a lamurit un politist, vazandu-ma toanta. “Va pazesc, va fileaza zile intregi, vad cand plecati si cand veniti si, intr-o zi, actioneaza”. Logic, ce sa zic.

Am gasit casa vraiste, cu toate ciorcioboatele in mijlocul camerei, cartile din biblioteca erau gramada pe parchet, imi lipseau lucruri dragi. Am sunat la politie, sugrumata de draci. Echipajul a plonjat dubios de repede la mine si era format din doi membri – politistul in uniforma si amprentatorul. In timp ce acesta din urma umplea casa cu maclavais de-al lui si amusina zadarnic urme de recidivisti, eu am purtat urmatorul dialog cu ofiterul, care mi-a poruncit sa iau o foaie de hartie si-un plaivaz si sa scriu declaratia.

– Scrieti: subsemnata cutare, domiciliata in cutare, buletin cutare, declar ca in ziua, data de azi, am constatat ca locuinta de la adresa cutare mi-a fost sparta si vandalizata, constatand si lipsa unor obiecte, dupa cum urmeaza. Acuma ziceti, doamna, ce v-au luat.

– Aur, o combina audio, o…

– Ne-ne-ne-ne-ne! Nu asa, tre’ sa le luam pe rand, descrieti fiecare aur (sic!).

– Un inel cu safir…

– Scrieti: un inel din aur… de cate carate?

– Nu stiu.

– Nici nu stiti ce-aveti in casa si aveti pretentia sa va gasim obiectele!

– Ma scuzati… iertati-ma…

– Bine, scrieti: inel aur, una bucata, nu cunosc cate carate, piatra de culoare albastra. Cate grame avea?

– Nu stiu sigur… vreo trei?

– Fantastic! Mai departe!

– Un inel cu ornamente sub forma de impletitura…

– Scrieti: una bucata inel aur, nu cunosc cate grame, nu cunosc cate carate, impletit.

– Un inel mic, cu piatra mica alba…

– Una bucata inel mic, nu cunosc cate grame, nu cunosc cate carate…

– De fapt, la asta stiu si cate grame, si cate carate, fiindca…

– Doamna, haideti sa nu ne complicam, ca nu le stiti pe toate si mai rau ne zapaciti. Ce va mai lipseste?

– Mancarea din frigider, dar cred ca e o greseala, ca nu cred ca…

– Nu e nicio greseala, spargatorii de locuinte fura mancare, e ok.

– Sa scriu in declaratie despre mancare?

– Pai ce, vreti sa va recuperam si salamul?

– Sincer? Nu.

– Vedeti? Mai departe!

– Mi-a disparut o vaza…

– Exclus, doamna!

– Cum adica “exclus”?

– Hotii nu fura vaze.

– De cand?! Vaza mea avea 100 de ani, cred ca e in patrimoniu, e de la strabunica!

– Poa’ sa fie si de la Tutankhamon, nu fura astia cioburi.

– Dom’le, va spun ca aveam vaza-n casa si nu mai e!

– Ati cautat-o sub boarfele astea?

– Bineinteles!!!

– Pffff… Bine, hai, scrieti acolo: una bucata vaza, descrieti-o. Da’ eu tot nu cred ca v-au furat vaza!

– Adica mi-au luat roata de cascaval din frigider si nu-mi luau o vaza veche de-o suta de ani!

– Scriem cum vreti dumneavoastra, dar eu va spun ca asa ceva nu se exista, n-avem in antecedente.

– Eu va rog frumos sa-mi cautati vaza, cautati in talciocuri, in anticariate…

– Lasati, doamna, nu ne invatati dumneavoastra pe noi unde sa cautam. Mai departe: banuiti pe cineva ca ar putea fi faptasul?

– Acum, daca ma intrebati, banuiesc ca zugravii care mi-au renovat casa cu putin timp in urma ar putea avea un amestec. Sa va dau numele lor?

– Nu e nevoie. Scrieti: nu cunosc identitatea spargatorului liniuta spargatorilor.

– Pai tocmai v-am spus ca banuiesc pe cineva!

– Aveti dovezi?

– Daca aveam dovezi, faceam plangere penala si le dadeam direct numele, nu va mai deranjam pe dumneavoastra.

– Noi nu putem sa hartuim persoane nevinovate.

– Pai atunci de ce m-ati intrebat daca banuiesc pe cineva?

– Da, dar tre’ sa aveti si dovezi, ca asa dumneavoastra puteti sa spuneti orice.

– Sigur ca pot sa spun orice, poate nici nu mi-au spart casa, am intors-o eu cu curu-n sus, ca sa ma distrez si ca sa nu va plictisiti nici dumneavoastra in tura.

Epilog:

Politia nu mi-a recuperat niciun obiect, niciodata.

Peste trei saptamani de la spargere, am fost in vizita la fratele meu si la sotia lui. Cum am intrat in sufragerie, am scos un tipat ingrozit. Pe un raft din biblioteca lor, sedea semeata vaza mea de o suta de ani, de la strabunica. Uitasem total ca le-o dadusem lor cadou, cu cateva luni in urma.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona draga, ma trec fiorii citind povestirea ta! Aveai cumva usa mai veche sau din aia metalica? Ai fost plecata mult timp sau au actionat foarte repede? Tu esti amuzanta, dar e tare aiurea ca ai avut parte de asa o intamplare nasoala!

    Mita Manole 29 ianuarie 2013 18:35 Răspunde
  • Draga Mita, pe vremea aia aveam usa veche, cum spui tu, n-aveam usa metalica. Mi-au scos butucul si au intrat, cica au truse performante de unelte de-astea. Dar am auzit ca sparg si usile metalice, nu vreau sa te sperii, dar asa e. Acum am usa metalica, dar nu prea mai au ce sa-mi ia. 😀

    Simona Catrina 29 ianuarie 2013 19:51 Răspunde
  • Simona, siu si eu ce inseamna sa ai de-a face cu minunata politie romana care trateaza pagubasul ca pe un ceva enervant care a deranjat-o din somn.
    Vin buluc politisti sa amendeze batrane care circula fara abonament pe RATB dar in schimb traficantii de tigarete si de bunuri furate striga in gura mare in buricul targului si nu-i vede nimeni.Camatareala si proxenetismul sunt la nivelul traversarii neregulamentare prin loc nepermis ca si gravitate infractionala dupa modul in care se trateaza de catre politie.Si macar de s-ar opri aici prostia,indolenta si coruptia autoritatilor noastre.Dar nu ,nu se opreste aici.Continua totul in justitie, unde niste adormiti imbuibati de salarii absolut nesimtite (pe langa medici,profesori etc)te scot si platnic pentru cheltuieli de judecata pe tine pagubas care nu-ti vei recupera niciodata bunurile furate pentru ca oricum nu ai avut asigurare, pentru ca oricum nu valorau cel putin 500 de milioane ca sa te luam in considerare,s.a.m.d.

    hanna 30 ianuarie 2013 6:54 Răspunde
  • Super poveste … 🙂 Din pacate, foarte multi „politisti”din astia de cartier seamana din ce in ce mai mult cu faimosul Garcea – personajul sketch-urilor Vacanta Mare. :))

    Carry on !!!! Deja am devenit fan al Simonei Catrina :))) !!!

    Dan 30 ianuarie 2013 7:25 Răspunde
  • Si eu continuu sa fiu fan, are un stil de-a dreptul CAPTIVANT, e tare ce sa zic, mai tare ca mine… !! 🙂

    tot... simona 30 ianuarie 2013 10:41 Răspunde
  • in mod sigur erau (aproape) intelectuali. erau 2. cunosteau cuvantul a harțui. iar la faza cu vaza au fost aproape james bond

    Mendebilul 30 ianuarie 2013 12:06 Răspunde
  • Amuzant si trist in acelasi timp. Zilele trecute am aflat ca au trecut hotii pe la bunicii mie. A 4a oara in cateva luni. De data asta au luat o bormasina si un ciocan. Data trecuta niste porti mari si grele din fier… Nu i-a simtit, vazut nimeni. Politia se jura ca hotii vor fi prinsi. Si se tot jura. Dar na, acolo e la tara, se intra usor in curte… ei sunt batrani.

    Trist, din nou. 🙁
    Andres

    Andres 30 ianuarie 2013 13:23 Răspunde
  • Aoleu, n-ai prea văzut filme cu mare suspans: adică ești sigură că ai făcut cadou acea vază și că fratele tău nu face parte din cine știe ce rețea complicată de hoți de apartamente? Sunt după un film danez din care rezulta că soțul proprietarei unei galerii de artă se ocupa, fără ca ea să știe, tocmai de furturi de tablouri. O nebunie! Mă rog, aproape că doresc să te consolez în privința polițiștilor: în Mexic, vajnicii oameni ai legii vin la fața locului și mai pun și ei mâna pe ceva, mizând pe faptul că victima jafului e confuză și nu mai știe ce a dispărut și în ce moment anume.

    Monica 30 ianuarie 2013 15:40 Răspunde
  • Da trist dar adevarat,la mine au intrat hotii atunci cand fetita mea dormea singura fiind in casa noi profitand de pauza data (avea 9 ani)ne am permis sa mergem pana la piata…Nu s-a intamplat nimic Mihaela s-a trezit a strigat dupa noi hotii s-au speriat si au fugit…Ingrozita am chemat politia care in stilul specific m-au intrebat: Ce va lipseste ?…raspund nimic…Atunci de ce faceti plangere?..Pentru ca usa e distrusa copilul era singur doamne fereste daca patea ceva?…e da saptamana trecuta am avut o fetita care a negociat cu hotul ce sa ia din casa nu va faceti probleme…..Asta e cu politie sau fara politie e acelasi lucru adica nimic pentru linistea noastra …multumim totusi firmelor de paza care inca isi fac treaba(am mai avut din pacate trei tentative de spargere …abandonate datorita alarmei rasunatoare)

    L 30 ianuarie 2013 15:45 Răspunde
  • La firma la care lucram au venit hotii si au furat niste chestii IT. Au venit politistii, au luat amprente.
    Hotii au fost prinsi peste doi ani, mai sparsesera si in alte locuri si amprentele s-au potrivit cu cele de la noi.

    Unei prietene de-ale mele, tot din judetul Bihor, hotii i-au furst bicicleta (sta la tara) pe la 1 noaptea si la 5 dimineata politistii erau cu bicicleta si hotul la poarta, il prinseser[ si acesta a recunoscut ca de aici a furat bicicleta.

    Am si doua exemple cand politia nu a rezolvat, dar ma axez pe partea pozitiva.

    Genevieve 2 februarie 2013 23:58 Răspunde
  • Meseriasa uitarea despre vaza daruita 🙂 Restul inelelor din declaratie raman in suspensie, din pacate. Ce s-o fi ales de jalba ta dictata de politistul ochios cu vocabularul agatat de aschia profesionalismului patentat?

    Una 3 februarie 2013 9:25 Răspunde
  • Nici in cazul meu politia nu si-a facut datoria. Mereu m-au tratat de sus si cum au plecat dusi au fost. Asta fu acu 6ani

    Mike 7 februarie 2013 15:39 Răspunde
  • pai si ai anuntat militzia? cauta oamenii aia vaza degeaba

    Miky 16 februarie 2013 8:27 Răspunde
    • Da, Miky, sunt convinsa ca o cauta si acum 🙂

      Simona Catrina 16 februarie 2013 13:57 Răspunde
      • si doar ti au zis ca n au antecedente 😀

        Miky 16 februarie 2013 21:03 Răspunde
  • Imi pare rau de furt, dar m-am amuzat teribil citind articolul

    Mircea Stanciu 1 mai 2013 4:52 Răspunde
  • Vorba Rodicai Ojoc Brasoveanu:”Misto coliva,nasol momentu’!”

    Silvia Iulia 12 mai 2013 9:58 Răspunde
  • Naucit de reactia primului comentariu, amuzat de grija, curiozitatea, dar si a unei profunde intelegeri literare, ma bucur inca o data de valoarea inegalabila a umorului involuntar.

    dan malnas 16 mai 2013 14:42 Răspunde
  • …si ai potrivit titlul, al naibii de bine!
    Universul pune si el umarul, unde exista talent si inspiratie!

    dan malnas 16 mai 2013 14:49 Răspunde
  • N-am mai ras asa demult.Simona, pune-te de scris scurt metraje, ai cu ce si despre ce!

    Acuarella 19 mai 2013 17:50 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title