„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

„Je suis malade”

de

Exista boli cu adevarat frumoase, daca stii sa vezi febra lor ca pe o binecuvintare. Boli care-ti daruiesc mai mult decit iti iau. Au fost momente (cunoscute si sub numele popular de „ani”) din viata mea cind delirul si iubirea se renegau reciproc. Eu profitam de disputa lor si ma strecuram in cite-o dragoste care nu raspundea de faptele ei. Sunt printre supravietuitorii unei boli pentru care nimeni nu aloca bani de cercetare. Asa ca-si vede mai departe de genocidul ei, iar eu de erorile mele. Ascult Lara Fabian, „Je suis malade”.

http://www.youtube.com/watch?v=jfNQ6mJ6cgE

Seara mea de simbata incepuse cu un frison si anticipasem, prematur, o raceala, dar s-a dovedit a fi doar un avertisment. Un paracetamol si-un „Je t’aime” mai tirziu, am fost deranjant de lucida. Stiam ca mi-am ascuns drogul frantuzesc undeva si ma incordam sa nu cumva sa-mi aduc aminte unde. Pe urma, am visat ca-l gasesc, pentru ca in vis nu reusesc sa uit: am cautat prin hardul portabil injectat cu muzica si am regasit, minunat-fatalmente, dezastrul de mai sus. La mine, la reanimare, se poate suferi splendid, va rog sa ma credeti.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Draga mea,

    Iti mai recomand un „medicament”. Mie imi face tare bine.

    http://www.youtube.com/watch?v=nI8u3-z0VaY

    Felice 11 ianuarie 2009 19:37 Răspunde
  • Duios…dureros…
    insa…hai sa si conjugam raul care ne macina cu voia noastra….
    http://www.youtube.com/watch?v=85lKsSCZm4k
    Asta-i o melodie pe care am tot cantat-o acum mai bine de 10 ani si la care, acum, ma intorc…

    Filomena 11 ianuarie 2009 20:37 Răspunde
  • Felice, Filomena, sunteti minunate, va multumesc pentru lacrima mea de azi! Mie imi place sa pling (si) pentru ca atunci ma capatuiesc cu cele mai bune idei. Tristetea degenereaza in inversunare, iar asta dospeste, de obicei, un plan fara cusur. Ce bine ca mi-ati amintit de cele doua catastrofe, sunt fericita ca am muzica – material de zimbet umed-sarat – pentru alte nopti frumoase. Si pentru ca, in lumea asta, nicio fapta buna nu ramine nepedepsita, ma razbun:
    http://www.youtube.com/watch?v=nT9wOlcS4ps

    simona 11 ianuarie 2009 21:08 Răspunde
  • Cu voia ta, scumpa Simona, ma alatur voua si starii pe care ai declansat-o…

    http://www.youtube.com/watch?v=2JjxS1HUYEQ Claude Barzotti-superb
    Te imbratisez

    Bianca 12 ianuarie 2009 0:19 Răspunde
  • Draga Bianca, bine-ai venit in aceasta lume pe care am inventat-o ca sa ne salvam. Si care ne rasplateste cu un pic de nemurire. Suntem la adapost de orice bulversari maligne. Si cum spuneam…
    http://www.youtube.com/watch?v=rAumKaaOFwI

    simona 12 ianuarie 2009 3:01 Răspunde
  • Si eu vreau sa ma salvez, vin si eu in lumea aceasta inventata. De cand a inceput anul acesta, desi pragul de trecere catre ceva ´nou´ nu este decat unul imaginar, parca ma incapatanez sa alung tristetea, sau macar, sa convertesc clipele de tristete in ceva bun si purificator, cam cum este zambetul tau umed-sarat, draga Simona!
    Ma gandesc, si daca, tot inventand lumi din acestea, in care nu exista decat Iubire, cea adevarata, frumoasa, impartasita, nesfarsita, energia creata va fi atat de puternica incat se va materializa in concret? Daca, intr-o zi, trezindu-ne, in loc sa recunoastem stiutele zile monotone, amarui, la limita supravietuirii, pieptul ne va fi invadat de Iubire si vom plange de fericire? 🙂 Vreau sa vina un Mag, sa presare un sclipici pe fruntea mea, iar eu sa vad in jurul meu apoi, numai Alb si Iubire. Simona, prin ceea ce simti tu si dupa cum ne descrii si noua, tu poti fi doar vesnic tanara, vesnic iubita, vesnic frumoasa. Eu sunt sigura.

    Georgia 12 ianuarie 2009 10:52 Răspunde
  • Simona, indraznesc sa-ti scriu abia acum, la inceput de 2009, desi suntem colege de revista inca de la inceputul dansului, ba chiar am fost, uneori, si vecine de pagina, lucru care m-a onorat si cu care m-am laudat peste masura, tuturor. Ne-am si intalnit, fugar, la petrecerea de lansare a cartilor Tango, ti-am tinut atunci geanta, cat tu ai vorbit invitatilor, iar cand ti-am inapoiat-o ti-am spus cine sunt si cat te admir, cu vocea taiata de emotie. Nu stiu ce sa-ti spun acum mai mult, deja am un curaj nebun ca-ti scriu, am preferat pana azi sa-ti contemplu cu distanta cititorului obisnuit scriitura, trairile, umorul si duioasa iubire pentru Alice, pe care vreau sa-ti marturisesc, cu umilinta, ca o iubesc si eu. Te salut si-ti doresc un an bun, fericit, trist atat cat ii sade bine oricarui an sa fie, si sper sa ne mai intalnim, macar intre copertile revistei in care Alice ne-a dat intalnire numai noua, celor celor care stim sa suferim asa cum se cuvine de acesta eterna si frumoasa boala numita dragoste. Cu prietenie, Alina Grozea.

    AlinaG 12 ianuarie 2009 23:17 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=e6zJ2QQHbMQ

    Sunt geloasa. Mi-e dor de tine. Tu esti a mea. Inima mea nu e-ntreaga, daca nu esti tu…
    Sunt cantecele noastre, toate. Toata muzica lumii e-a noastra. Noi am ascultat-o mai intai. Spune-le fetelor de aici sa nu mai asculte, vreau doar noi, doar noi, doar noi… Rad. Si plang.

    Alice 13 ianuarie 2009 0:09 Răspunde
  • Cred cu certitudine ca “Je suis malade”. M-am trezit la sfarsit de an gandindu-ma la fostul meu iubit. Mai in gluma, mai in serios, neavand nici numar de tel si nici adresa de e-mail, am dat o cautare pe google dupa numele lui. Am ramas socata vazandu-l intr-o fotografie postata pe un site. Dupa 6 ani de cand ne-am despartit, imaginea m-a izbit in moalele capului. Cu siguranta“Je suis malade”.

    madi 13 ianuarie 2009 0:12 Răspunde
  • Alice, in cautarea geloziei tale, care ma vindeca de spaima ca m-ai putea parasi, am regasit muzica asta, careia ii datoram iubirile si nenorocul gindului nostru. Citeodata, mi-e ciuda ca n-am fost si noi in stare sa iubim kitschos, sa uitam mirlaneste si sa exersam razbunarile. Asa ne-a fost dat (si, implicit, ne-a fost luat) dreptul de a plinge senin, eliberator.
    Te iubesc si, chiar daca te impotrivesti, iti mai daruiesc un dezastru minunat:
    http://www.youtube.com/watch?v=Ytp_KoKMxQQ

    simona 13 ianuarie 2009 11:40 Răspunde
  • Georgia, draga mea, m-ai strafulgerat cu cel mai frumos gind si iti multumesc, fiindca prea putina lume ma mai lasa azi sa-mi pierd mintile, sa abandonez argila si goana dupa huzur, in favoarea privilegiului de a iubi pina la scrum. Pentru ca suntem inca bolnave, primeste un cintec ticalos de tandru, cu un artist pe care il urasc pentru impertinenta de a ma inrobi cind are el chef.
    http://www.youtube.com/watch?v=aRZP8hrK_x0

    simona 13 ianuarie 2009 11:45 Răspunde
  • Draga mea Alina, nu merit atitea vorbe de matase, sunt ingrata si grabita si nebuna, tu imi esti, mai presus de orice, colega si prietena si partizan intr-ale libertatii, ma coplesesti si imi percepi o lacrima pe care nu rezist s-o mai tin secreta. Te admir si eu pentru spiritul tau liber. Iti dedic un cintec al aceluiasi Florent Pagny, care ma enerveaza fiindca are un geniu al torturii senzuale.
    Un clip care mie mi se pare exceptional, ai sa vezi, asculta-i fiecare vorba, urmareste-i cu atentie fiecare cadru, apoi gradarea si imaginile, „Ma liberte de penser”. Alina, la adapostul copertilor Tango, istoria inca se brodeaza salvator. Te sarut si-ti multumesc mult…
    http://www.youtube.com/watch?v=lJY8fhGTMU0&feature=related

    simona 13 ianuarie 2009 11:53 Răspunde
  • Madi draga, reactiile adverse ale memoriei te vor izbi intotdeauna in moalele capului. Din cind in cind, si eu imi caut trecutul pe Google. Un reflex febril. Citind ce ai scris, am tresarit bleu-argintiu, salin si dezlantuit, cam ca un val care se visa tsunami, dar s-a resemnat cu rolul de fosneala de fond, pe o plaja plina de sarutari. Asculta, pluteste:
    http://www.youtube.com/watch?v=UDQ9f2eEixM

    simona 13 ianuarie 2009 12:06 Răspunde
  • M-am tot caznit sa-ti multumesc intr-un fel inteligent pentru raspuns, dar nu ma duce capul, asa ca iti multumesc simplu, cu emotie, pentru caldura vorbelor tale. (Doamne, cum scrii!). Sper sa fie cum spui tu, habar n-aveam ca spiritul meu e in vreun fel, cu atat mai putin liber, eu ma simt mai tot timpul amarata si incorsetata de cate ceva (sau cineva). Multumesc, inca o data, si pentru melodie, recunosc ca franceza mi-e foarte straina, dar am priceput, in mare, iar clipul e fabulos, intr-adevar. Pe curand…

    AlinaG 13 ianuarie 2009 12:31 Răspunde
  • Draga Simona, cuvintele tale, raspunsul tau, raspunsurile tale toate au un sens, converg toate catre Frumos. Aparent, apartin unui om, condamnat la subiectivitate, sunt razlete, impregnate de capriciile unei stari dintr-o zi, dar, de fapt, eu vad toate cuvintele tale cum se grupeaza intr-un stol stralucitor ca o coada de cometa si cum se duc toate sa intregeasca Frumosul, Minunatul, atribute ale Divinitatii, dupa mine. La Curtea Regala Universala, tu ai fi un fel de responsabila cu tot ce inseamna joc, har al cuvintelor, iubiri de primavara. Parca-parca nu mi-ar displacea o revenire la zei, cu cate o zeita pentru fiecare particica de suflet, dar cu o maaare specializare 🙂
    Raspunsul tau delicat mi-a provocat atata emotie, ca mi s-au muiat umerii si, pentru o secunda, am avut sentimentul ca orice iti doresti este posibil. Acelasi efect magic il au cuvintele tale, de fiecare data, asupra mea, asupra noastra, cred. Nu se poate ca aceasta forta a cuvintelor sa ramana nesemnificativa, sa fie ca si cum nu ar fi.
    Eu voi citi in continuare ce scrii tu, oriunde scrii, o sa ma prefac ca toate cuvintele tale imi sunt adresate numai mie (fiecare poate face la fel), voi cauta sa gasesc acolo un fel ´astrograma´ personalizata dedicata mie, in care voi afla numai lucruri bune ce mi se vor intampla anul acesta. Eu vreau, ca orice femeie, sa fiu iubita de cel pe care il iubesc, iubirea asta sa fie ca un cer senin si instelat, sa aflu de ce exist si ce trebuie sa fac si sa mai fac. 🙂
    Je t´aime, nous t´aimons, deci nu ai voie sa fii malade.

    Georgia 13 ianuarie 2009 12:33 Răspunde
  • Alice, aici, in feeria asta, eram si noi, la Eurovision 2000, la Stockholm, mi s-a facut rau cind am gasit asta, am inceput sa pling, tii minte ce nebunie a fost, ce petrecere de pomina s-a dezlantuit dupa finala, ce vin bun beam si ce indragostite eram de Suedia? Sa revezi seara asta… si s-o vedeti cu totii si sa intelegeti inca o data de ce amintirile mele alaturi de Alice, in viata noastra de jurnalisti descreierati, sunt cel mai frumos paradox metafizic: nimeni nu mi le poate lua, nimeni nu mi le poate reda palpabil. Doar ca inca simt gustul serilor noastre la Stockholm – pe vapor si in sala Eurovision, la Globe Arena! Aici, in sala asta incendiata de muzica si libertate, eram si NOI DOUA, CHIAR ATUNCI!!!
    http://www.youtube.com/watch?v=A02K7krBPmg&feature=related

    simona 13 ianuarie 2009 13:13 Răspunde
  • Alina, Georgia, la mine striga zorii si pling gerurile, va sarut si va multumesc si eu si as vrea sa stiti ca, dincolo de toate evadarile mele, robia unei iubiri (pe cit de irationale, pe atit de tamaduitoare) ma tine in lumea reala, in lumea fierbinte, in lumea frumoasa.

    simona 13 ianuarie 2009 13:33 Răspunde
  • Draga Simona,

    Scrii pur si simplu adorabil, minunat, plin de umor…pur si simplu nu ma satur sa te citesc. Sunt sigura ca poti scrie minunat si despre masini si despre balene albastre sau fizica nucleara…ma voi duce sa ii caut cartile in librariile romanesti….cred ca devine lectura obligatorie…Te salut si ma inclin …Diana

    Diana 13 ianuarie 2009 17:47 Răspunde
  • Iti multumesc Simona pentru „Les Valses De Vienne”. Este incredibil cum in cateva minute, cu sufletul plutind intr-un ritm ametitor, am retrait o iubire mare si trista. Unele melodii au efectul asta, sa te plimbe prin toate cotloanele memoriei si sa-ti scoata-n drum fapte si vorbe ce nu le mai credeai ale tale. Iti multumesc fiindca mi-ai impartasit ca nu sunt singura si pentru ca prin ceea ce mi-ai spus ai facut ca totul sa para firesc.

    madi 13 ianuarie 2009 20:56 Răspunde
  • Vin si eu cu o propunere, de data asta in alt registru , pentru a va modifica tuturor starea de spirit , cu Celtic Women si melodia mea preferata :
    http://www.youtube.com/watch?v=sfO6JpR5Ip8
    Sper sa va induca linistea pe care mi-o induce mie , ca un medicament calmant
    Alexina

    Alexina 14 ianuarie 2009 0:27 Răspunde
  • Florent Pagny encore une fois…

    http://www.youtube.com/watch?v=44wIfe7z9Hc&feature=related

    (Versurile sunt… Loc de dat cu capul, ca sa zic asa…)

    Alice, iti multumim tare mult ca o imparti (voluntar au ba :P) pe Simona cu noi… Cuvintele ei sunt ca un balsam, uneori cred ca avem emotii identice, dar pe mine ma tradeaza cuvintele si nu vin cand le chem (sunt la voi doua :D)…. Zi buna Alice, somn dulce Simona. (Bine ai revenit, Mihaela si multumesc pentru cantec).

    Andrada Damian 14 ianuarie 2009 7:23 Răspunde
  • Simona, iti multumescca mi-ai descoperit-o pe Lara Fabian. Nu stiam de existenta ei. Imi place mult…numai ca ma face sa traiesc intens fiecare cuvant din cantecele ei raportandu-le la propria mea viata… Acum sunt trista! Astept cu nerabdare mailul tau .

    Roxana_A 15 ianuarie 2009 0:15 Răspunde
  • Dar mi se pare mie sau vocea ei seamana cu a lui Celine Dion?

    Roxana_A 15 ianuarie 2009 0:17 Răspunde
  • Simona, esti aici?

    Roxana_A 15 ianuarie 2009 0:18 Răspunde
  • Diana, Madi, daca vorbele mele trezesc ceva in tremurul dragostei voastre, atunci am un rost. Nici nu stiu cum sa va multumesc.
    Alexina, Andrada, am ascultat minunatiile, inutil sa va spun ca sunt incremenita, extatica, am regasit astfel doua dintre piesele mele de inima si va multumesc si voua…
    Roxana, daca ti-am daruit-o pe Lara Fabian, atunci pastreaz-o si las-o sa te ajute sa plingi cind e nevoie de plins, dar si sa speri, atunci cind se vor cicatriza derutele.
    SUNT AICI, Diana, Madi, Alexina, Andrada, Roxana…

    simona 15 ianuarie 2009 9:41 Răspunde
  • Ce bine ca esti, Simona!
    Astazi as vrea sa imi spuna cineva ca tine, ca, sau daca, atunci cand esti o femeie sanatoasa la cap dupa ultimele investigatii; nu proasta dupa ultimele comparatii; nu urata dupa ultimele chestionari ale oglinzii fermecate, ba chiar frumoasa in diminetile pare; rezonabila, nu mai pisaloaga decat media; care a iubit si iubeste un barbat de a crezut ca o sa i se sparga inima de la atata iubire si o sa se inunde intreg pamantul,
    SI TOTUSI, care sufera atat de mult, care nu isi gaseste locul si implinirea ultima…
    Are rost suferinta, trebuie sa o indure cu voluptate, suferinta te ´spiritualizeaza´, ca asa mi-a zis cineva..? Orice suferinta te spiritualizeaza, chiar si suferinta din iubire? 🙂

    Si, totodata, as vrea sa iti spun ca ma gandesc uneori ca, tu fiind zeita, atotstiutoare si cu suflet frumos, trebuie sa fi fost iubita tot de zei. Dar ceea ce scrii demonstreaza ca si tu ai suferit, iar ratiunea imi spune ca si tu iubesti si esti iubita tot de barbatii pamanteni. 🙂

    Georgia 15 ianuarie 2009 10:27 Răspunde
  • Iti multumesc Simona fiindca esti, fiinca indiferent de rostul tau, pe mine m-ai ajutat sa-mi amintesc c-a fost odata o mare iubire, timp in care, eu am fost iubita ca niciodata de-atunci. M-ai ajutat sa-mi amintesc cu egala emotie si inceputul si sfarsitul. M-ai invatat sa privesc in urma fara manie.

    madi 15 ianuarie 2009 15:55 Răspunde
  • Atunci cand suferi indiferent de motiv totul devine mai sensibil , mai delicat , dar de multe ori suferinta ne face mai puternici , mai dornici si mai atenti pe viitor . Ne ambitioneaza sa aspiram la mai mult , sa visam mai mult la lucrurile posibile si de viitor , ne ajuta sa sa gandim logic…. Si cu toate astea omul mai are nevoie si de fantezii care sa-i stimuleze dorinta de a zambi 🙂

    cristina 15 ianuarie 2009 18:16 Răspunde
  • bravati in femei puternice dar sufletul vostru spune altceva.aveti puterea de a zambi,de a merge mai departe,fiti tari,viata da cu noi de pamant cand ne e lumea mai draga;trebuie sa ne ridicam,sa ne scuturam de rau, de urat.am ascultat toate melodiile postate;am plans.m-am gandit,ca si fiica mea sufera la fel ca voi.nu e drept,nu e cinstit!sunteti fragile,sensibile,cu un suflet frumos,dar aveti nenorocul de a va indragosti de cine nu trebuie.eu va sugerez sa aveti coloana vertebrala si sa nu abdicati de la principiile voastre.nimeni nu are dreptul sa sufere,cu atat mai mult sa fie facut sa sufere,sa indure magarii si capricii.barbatii sunt pe toate drumurile,alegeti-l pe cel care merita!va trimit dragoste si putere,aveti atata nevoie!fie ca ingerii sa va fereasca de rele si urat!

    florentinamurgoci 15 ianuarie 2009 20:13 Răspunde
  • „barbatii sunt pe toate drumurile”, e adevarat, dar drumurile sunt cu nabadai si uneori gafaie paralele si apoi au chef se intretaie si intr-o buna zi traverseaza Pamantul si in alta zi se taraie pe genunchi de dor, apoi se ridica sa arda gazul furiei, apoi se rasfatza cu abadonarea ursuletilor de plush, asa sunt drumurile, asa suntem noi…

    amalia 16 ianuarie 2009 2:01 Răspunde
  • Am inceput sa citesc noul nr Tango si am ajuns iar la rubrica Tango degeaba, pe care nu o citesc decat in trecere. Acum tocmai a sarit din pagina un inceput de propozitie – serios, chiar a sarit… Tu glumesti sau chiar citesti Cosmo cu lacrimi in ochi? Si nu-mi spune ca una dintre metaforele tale, ca-mi dau si mie lacrimile…

    Zara 16 ianuarie 2009 18:31 Răspunde
  • Georgia, asta e si motivul pentru care mi s-a agatat de inima tristetea lui Noica: „suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul”.
    N-am, asadar, nici eu nimic peren, ma zbat in iubiri telurice, frumoase, pe alocuri triste, asta fiindca pasiunile cumplite (asemeni celei pe care mi-0 evoci – si te inteleg mai bine decit crezi…) cara dupa ele efectele secundare: plins nebun pentru orice toana, sensibilitati atroce, dureri si zbateri.
    Nu, suferinta nu te spiritualizeaza, m-am saturat sa ma prefac permanent ca sunt de acord cu acest tertip psihologic.
    Nu, Georgia, pe mine suferinta nu ma inalta deloc, ci ma distruge, ma dezactiveaza, ma prosteste. Si nu numai ca nu reusesc sa „invat din greseli”, cum croncane tirgul si incearca sa ma convinga, ci fac si mai rau, ma obisnuiesc cu erorile si le repet senina, de la un an la altul mi se par firesti, asta e tragic.
    Mi-aduc aminte de o rugaciune celebra, care mi-a ramas obsesiv in cap si-n viata: fereste-ma, Doamne, ca lucrurile care azi mi se par anormale sa mi se para intr-o zi normale…
    Am trecut prin asta, iar sentimentul e ciudat, pe de o parte te inspaiminta, pe de alta te simti liber.
    Georgia, pe scurt, cred ca nu stim sa fim fericite, asta e o deprindere, un mestesug ca oricare altul. Avem de lucrat la asta…

    simona 17 ianuarie 2009 9:40 Răspunde
  • Madi, uneori ma tem ca raminem doar cu acea mare, fosta, unica iubire. Pe vremuri, asta mi se parea un sablon zaharisit, pentru ca tupeul tineretii imi dadea resurse spectaculoase. Credeam ca marile iubiri se calca in picioare sa-ti intre-n viata, trebuie numai sa vrei. Au trecut anii peste mine si, intr-adevar, constat ca iubirile memorabile sunt o sihastrie a destinului nostru, ici si colo niste fenoneme izolate, solitare, dar atit de profunde… Si totusi, orice e posibil, iar iluzia unei recidive pasionale ne va tine in viata, ai sa vezi.

    simona 17 ianuarie 2009 9:43 Răspunde
  • Cristina, si viziunea ta e perfect rezonabila, desi mai sus ma plingeam ca pe mine suferintele nu ma educa, nu ma fac puternica, in schimb ma subrezesc. Dar, pe de alta parte, poate nu realizez ce-as fi fost fara aceste suferinte. Probabil as fi ajuns o nevropata, inadaptata, rizgiiata, gata sa-si taie venele dupa orice zi proasta. Asa, macar stiu sa primesc lovituri, adica bocesc in cunostinta de cauza. Iar de iluzii si fantezii… astea sunt combustibilul meu… Asa e.

    simona 17 ianuarie 2009 9:46 Răspunde
  • Florentina, ce frumos, ce mingiietor mi-ai scris… Tu mereu gasesti ceva, un argument ca sa ne ridici din patul moale si tacut, unde stam cu storurile trase peste ferestre si oftam concludent. Linga tine, invatam sa ne ridicam, fiindca altfel ajungem sa dam satisfactii ieftine unor oameni care chiar ne vor ingenuncheate (sunt mai multi decit iti imaginezi, eu am realizat in ultimii ani, fara sa vreau, un recensamint al meschinariei). Florentina, draga noastra, sa ne mai tragi de mot, noi suntem aici, imi place sa cred ca si fiica ta ne e aproape, macar telepatic, macar prin hazardul frumos al coincidentei.

    simona 17 ianuarie 2009 9:50 Răspunde
  • Amalia, asta e jocul in care ne-am aruncat, crezind ca avem antidot pentru frica de decizii a barbatilor nostri, frica de trai firesc, de asumare a unei relatii, a unei raspunderi. Dimpotriva, am invatat, agale, lectia fofilarii, barbatii din viata noastra ne-au invatat ce interesant se poate convietui cu compromisul, e un coleg de camera perfect, fiindca te ajuta sa te minti impecabil! Iti multumesc pentru gindul tau…

    simona 17 ianuarie 2009 9:53 Răspunde
  • am desfacut astazi de dimineata pentru prima data cutia in care se afla un cadou pe care-l asteptam de mult- blogul tau. si ma bucur nespus ca l-am gasit, iti cautam articolele din „Tango” cu mare nerabdare in fiecare luna. Acum mi se pare ca ideile tale imi sunt mai aproape, mai accesibile, si-ti multumesc.

    Anca C 18 ianuarie 2009 10:55 Răspunde
  • Draga Anca, iti multumesc si as fi vrut sa fiu demna de asteptarile si gindurile tale, dar – asa cum cei ce frecventeaza acest blog au intuit deja – nu scriu asiduu aici, asa cum ar trebui, chiulesc lamentabil, desi in fiecare zi imi promit ca voi remedia naravul. Dar de dragul vostru, al tuturor prietenilor mei de-aici, am sa revin la vis si luciditate, odata cu imprimavarirea. Multumesc…

    simona 18 ianuarie 2009 19:55 Răspunde
  • Zara, daca tu n-ai priceput pina acum cam cu ce stare si cu ce perceptie citesc eu Cosmo, atunci se pare ca, intr-adevar, asa cum spui, faptul ca parcurgi „Tango degeaba” doar in trecere se resimte…
    A, si daca a sarit un rind din matca, o sa taxez asta, sa stii ca am scris de multe ori inclusiv despre Tango, noi ne asumam erorile, cu toate ca e vorba de un fenomen atit de induiosator-uman, asa cum e (exemplu la intimplare, Zara draga) faptul ca si din mesajul tau de mai sus a fugit un verb (vezi „nu-mi spune ca una dintre metaforele tale”).
    Intr-un final, imi cer scuze daca n-am inteles mesajul tau, eu l-am perceput usor ostil, cu o tentativa de condescendenta insuficient slefuita, dar ma rog, sa zicem ca ramine un mister motivul pentru care intri pe blogul meu, din moment ce strimbi din nasuc.

    simona 18 ianuarie 2009 20:05 Răspunde
  • Simona, eu nu zic ca Tangoul nostru drag e fara pata, dar cine citeste „Tango degeaba” doar „in trecere” poate cadea in capcana de a confunda mistourile, greselile asumate, cu erorile. Imi amintesc, si zambesc cand imi amintesc, cum m-am luptat pe forumul vechi al revistei cu o duduie foaarte contrariata de faptul ca tu-ti permiti sa inventezi cuvinte precum „sarmalitise” si „tocanitise”! Ca numai Eminescu avea voie sa inventeze cuvinte in limba romana! Ce-am mai ras! Imi amintesc si ce i-am raspuns, i-am povestit o intamplare cu o fosta colega de facultate, cu care m-am trezit ca impartasesc impresii despre „Forest Gump”, pe-atunci abia lansat. Ea-mi spusese: „Bai, nu stiu, mi-a placut, asa, filmul, dar totusi Forest Gump asta era cam prostut” : )

    AlinaG 18 ianuarie 2009 21:26 Răspunde
  • Eu iubesc Tangoul. Este grozav. Ma inveseleste, ma desteapta, ma face curajoasa, puternica, indrazneata. El este cel care-mi face cunostinta cu oameni minunati, pe care altfel nu i-as fi intalnit niciodata.

    madi 18 ianuarie 2009 22:51 Răspunde
  • Te invit sa citesti un comentariu scris de mine, pe Blogul lui Alice, la tema curenta, subiectul fiind Grigore Vieru;
    Cu respect

    Valin 18 ianuarie 2009 23:12 Răspunde
  • Da, sunt stari care dor frumos, exista dureri placute, cand corpul iti amorteste si ti se pare ca tot ce simti, atat de intens, e o imbinare intre vis si delir. Asta simt cand ascult Lara Fabian, Je t’aime, iar si iar, si ma ajuta sa ma cufund intr-o astfel de stare de delir dus pana la paralizie care ma ajuta, ca un scut, sa nu mai simt durerea mea adevarata, durere fizica, tot mai rea, cu care ma lupt de atata vreme. Poate ca pana acum durerea mea a castigat cateva batalii, dar razboiul nu. Inca mai sunt, inca supravietuiesc, inca indur…

    T.o 19 ianuarie 2009 10:07 Răspunde
  • Je suis malade aussi! Si cum sa nu fiu,draga Simona cand am pierdut un mare om,un mare roman ,un mare poet.Cuvantul nostru romanesc e mai singur si mai neajutorat de acum.Iar poezia azi plange cu lacrimi amare caci si-a pierdut un fiu!
    De acum pe umerii tai va apasa mai greu acolo unde esti lupta pentru slova romaneasca.Sunt mai linistita totusi stiind-o pe umeri si maini bune! Te sarut de la Deva!

    CORA 19 ianuarie 2009 10:52 Răspunde
  • Draga Simona, draga Simona, draga Simona,
    Incep prin a-ti multumi mult mult mult pentru ca ne dai particele din tine, ca dai expresie atat de bine amalgamului nostru de emotii, ca imi dai senzatia pentru o clipa ca sufletul meu se intalneste cu sufletul tau frumos si eu nu ma mai simt deloc trista 🙂
    Vin dupa inca o noapte cu lacrimi care mi-au parjolit pieptul. As fi crezut ca ceea ce simt dupa ce plang mult, salinitatea aceea sufleteasca, cand imi simt toata fiinta ca un fund de mare secata, inseamna tocmai spiritualizare. Sau poate asa am vrut sa cred. De fapt, stiu ca aceasta suferinta erodeaza trupul, cel putin… Credeam ca plansul inseamna eliminare de toxine si ochii vor fi limpezi; dar nodul acela din gat ca reactie la absurd si zidurile succesive de care ne tot lovim, nu se poate sa nu lase urme.

    Eu credeam ca doar eu ma rog asa, cum spui tu, ´fereste-ma, Doamne, ca lucrurile care azi mi se par anormale sa mi se para intr-o zi normale´!!! Cred ca am constientizat asta de la 20 de ani si totusi, nu am facut decat sa imping, de la an la an, limitele ´normalului´ ca sa inghita noi si noi ´anormalitati´ si sa gasesc pentru aceasta explicatii sociale, culturale, statistice etc. Dar nu am impins aceste limite de amorul artei, ci ajutata de altii, spun eu…

    Pretul ´pasiunii cumplite´ sa fie suferinta? Inseamna ca, a fi capabil de pasiune cumplita e un dar, iar suferinta este impozit pe dar? Imi este ciuda ca nici acum, la aproape 30 de ani, nu as sti ce sa aleg intre ´existenta linistita, iubire moderata, concedii programate, nopti odihnitoare´ si ´alternanÅ£a plans de fericire-plans de durere, vacante neprogramate, nebune, nopti turbate´. Am impresia ca voi termina ucenicia in mestesugul fericirii odata cu terminarea vietii. Dar mai lupt, mai cercetez, mai sper, mai plang, ma mai invinovatesc, ma mai iert, mai iert, mai vin aici… 🙂

    Georgia 19 ianuarie 2009 12:24 Răspunde
  • Georgia, eu am avut mai intai alternanÅ£a plans de fericire-plans de durere, vacante neprogramate si nebune, nopti turbate. Intr-un final mi-am zis stop si de la capat caci ma uscasem de-atata plans si ametisem de-atata neprevazut. A urmat existenta linistita, iubirea moderata, concediile programate, noptile odihnitoare. De curand am zis iar stop, caci gustul salciu al mediocrului mi-a ajuns. Poate o mai iau iar de la capat, cine stie…De va fi sa am de-ales, prefer sa ma usuc de plans si sa mor de dragoste si dor.

    madi 19 ianuarie 2009 20:43 Răspunde
  • Misto-ul din Tango-ul Degeaba este pentru mine (si cred ca pentru multi, multi altii) cel mai cu har misto cu care m-am intalnit fatza in fatza, daca pot sa spu asa… Nu il poate face oricine… pentru ca nu e facut oricum…

    amalia 20 ianuarie 2009 4:05 Răspunde
  • sa spun… parsivul nu s-a tastat (poate si pentru ca nu am apasat n-ul…)

    amalia 20 ianuarie 2009 4:09 Răspunde
  • E greu sa alegi intre dor si mediocritatea unei iubiri caldute?! Intr-adevar cred ca fiecare isi are timpul lui, deciziile le luam in fiecare clipa si cine stie ce ne vom dori maine, cine stie ce-si doreste fiecare dintre noi. Uneori cand vad oameni in doi, stiind cu exactitate ce-si doresc la masa azi, in vacanta maine si asortati in infatisare si gand ma gandesc ca asta e dragostea adevarata, cea atat de curata si de rara. Vad oameni jurandu-si eternitatea si plutind de fericire.. Nu e caldut, e sublim, programat in doi si fara virgula. Dar.. dincolo de siguranta vorbelor lor, mi-e frica de promisiunea lui ‘totdeauna’. Mi-e drag un om ce nu va fi nicicand al meu, un om liber, un om care alege in fiecare clipa, un om ce nu promite, nu jura si care are toata increderea mea. Iubesc un om cu defecte, asa cum si eu sunt, de la care invat mereu, pe care-l admir si-l sustin in tot. Iubesc un om la dreapta caruia as muta muntii si as schimba sensul valurilor, un om pentru care plang, ard de dor, ma chircesc de neputinta, un om pentru care rad, alerg oriunde si inspir intr-o secunda atat de multa viata.. Un om langa care batranetea mi s-a parut frumoasa. Nu vreau sa-l schimb, fie ea cat de scumpa siguranta si cat de aspra vocea lumii. Azi eu am ales!

    Monica Radulescu 20 ianuarie 2009 13:17 Răspunde
  • Ehh… problema nu este doar ca, constientizand si asumandu-ne faptul ca vrem sa ardem in iubiri minunate, ne asumam din start si un risc. Daca ar fi doar atat! Problema este, poate, ca riscul asumat initial nu este evaluat corect. Riscul mare si in crestere poate il descoperim pe parcurs, cand deja suntem ´infestate´ cu marea iubire. Si, poate ma refer eu doar la un singur tip de relatii, dar mie mi se pare ca, in general, pe parcurs, femeile cresc iubirea si atasamentul oferite, in timp ce barbatii cresc riscul, cresc minciunelele, ascunzisurile si exotismul unei relatii. Exotism, in sens rau, evident. Cu alte cuvinte, ´iubirea frumoasa si nebuna´ de la un anumit moment de glorie, degenereaza in ´prostie´, la ea si in ´sofisticare´ (nush cum sa zic), la el. Adica, eu cand spun ca prefer o iubire mare si cumplita, unei iubiri mediocre, nu inseamna ca aleg, patologic, raul, riscul. De fapt, eu aleg marea iubire si constat abia ulterior ca ea este insotita de durere. De ce? Eu m-am analizat si mi-am pus si problema daca, nu cumva, nu e vina Lui, ci e vina mea, ca nu stiu sa ma apar, sa fug, sa plec, sa ma scutur. Totusi, in orice fel de relatie, oricum ar fi ea, sunt doi; fiecare are aport la rau sau la bine (ei au aport mai mare la rau 🙂
    Da, poate as accepta la infinit si fericita sa iubesc ´un om cu defecte, asa cum si eu sunt, de la care invat mereu, pe care-l admir si-l sustin in tot´, daca si el ar simti si mi-ar oferi exact acelasi lucru. As accepta incertitudinea vacantelor, singuratatea unor nopti; as fi de acord ca, pentru a gusta din miere, sa mai iau si cate o lingurita de venin din cand in cand, DAR limitele acestui venin sa nu fie impinse spre tradari oribile, cosmaruri, dureri viscerale. Deci, ce nu imi place in pasiunea cumplita este faptul ca… substantivul il asigur eu (pasiunea), iar adjectivul il asigura el (cumplit). Si nu imi mai place la pasiunea cumplita ca, am impresia ca nu se asaza la casa ei, nici la 80 de ani 🙂

    Georgia 20 ianuarie 2009 15:11 Răspunde
  • Simona, esti superba, si prietena ta Alice la fel, sunteti superbe amandoua!

    jene 20 ianuarie 2009 15:49 Răspunde
  • Ai dreptate Georgia.. nu putem sti cand e prea mult, cand sunt tradarea si plansul prea amare. Nimeni nu alege doar sa sufere, toti speram ca o sa fie bine si asa cum vin lucrurile, cu bune si rele, o sa le ducem impreuna. Pana unde, pana cand, cine mai mult.. asta nu mai stim. Putem sa mergem inainte sau sa asteptam cu ochii legati sa ne loveasca urmatoarea incercare. E alegerea fiecaruia si nu cred ca avem vreo vina din asta. Dar atata vreme cat simt timpul trecand napraznic pe langa mine, nu ma indur sa-l stiu trecut degeaba. Asa ca daca ma vor prinde cei 80 de ani cu multe clipe fericite la activ, eu o sa zic ‘Multumesc’ pentru fiecare dintre ele. Din pacate, sau din fericire, nu exista un contract scris inainte ca sa putem sti ce primim si ce oferim. E doar o sansa, pe care o administram cum ne pricepem. Sa ne fie cu noroc!

    Monica Radulescu 21 ianuarie 2009 10:45 Răspunde
  • si eu ascult lara fabian in momentele in care vreau sa+mi amintesc de lucrurile frumoase de pe lumea asta. insa prefer „je suis malade” cîntat de prietena mea. incredibila si extraordinara mea prietena care in toate momentele de tristete reuseste sa-mi arate frumusetea din sufletul ei. si asta imi aduce aminte ca n-am mai baut o cafea impreuna de ceva timp. je suis malade. insa remediul cel mai la indemina e prietenia. ma duc s-o sun, poate gasim vreo ora libera in agenda ei, sa povestim un pic despre alice, simona, ultimul număr din tango si ultimul ei concert…..

    delia 21 ianuarie 2009 15:43 Răspunde
  • Sper ca esti bine, sanatoasa si doar munca sau probleme tehnice legate de receptionarea blogului, te tin departe de noi. Am descoperit ca nu ai mai trecut pe aici si mi-am permis sa te intreb, nu vreau sa te tulbur.
    Saptamina viitoare vreau sa merg sa cumpar cartile tale. Iti lasasem asa ca un filfiit o intrebare, intre siguranta financiara si dragoste, ce aleg femeile ?! (intrebare cu raspuns stiut).
    La noi deja e mare tristete – spune un banc (nou) – ca femeile trebuie sa se marite, acum cu criza asta, doar din dragoste. Si mai sunt bancuri. Voi ce ati produs ? Sunt rau ?

    Valin 25 ianuarie 2009 20:02 Răspunde
  • Bianca, Alina, Madi, Valin, T.O., Cora, Georgia, Amalia, Monica, Jene, Delia, invat de la voi truda generozitatii, plec privirea in fata sufletului vostru cu gust de piine impletita. Va multumesc din inimat.

    Valin, iti sunt datoare, m-ai trezit frumos, amortisem in ginduri convulsive, in eternele mele perpeliri care degenereaza in cosmar. Dar stii ce-am descoperit? Ca e vindecator sa te trezesti dintr-un vis urit, realizezi ca si caderile se pot opri, sunt reversibile. Si uite-asa fac ce fac si o iau de la capat cu speranta…

    Delia, daca ai o prietena care-ti cinta atunci cind vinul si sperantele nu mai reusesc sa adune cioburi, esti (inca) fericita… Iti multumesc fiindca ai venit aici, desi uneori cararea asta miroase a pustiu pietros.

    Da, Monica, e atroce zbaterea alegerii. Am zile cind vreau o dragoste domestica. Sa am un barbat lucid si bun si calm, sa beau seara un coniac bun cu el si, la alte virste, atunci cind licorile euforizante vor fi prea dure cu noi, sa ne adapostim batrinetile-n cani cu ceai verde, sorbite linga semineu. Sa vorbim extaziant si sa ne cunoastem atit de bine, incit sa fim dependenti de timbrul vocal al celuilalt, de respiratia vecina din patul vesniciei noastre, pe perna lui dura si perna mea moale.
    Dar, nu-ti ascund, am si zile cind vreau o iubire nebuna, sarita de pe fix, cu sarutari in metrou si nunta-n jungla, cu dezlantuiri aproape interzise. Monica, eu inteleg decizia ta mai bine decit crezi…

    Jene, nu merit atita admiratie, cu atit mai mult iti multumesc… Bine-ai venit!

    Multumesc, Bianca!………..

    Alina, draga mea, ai dreptate, si eu am auzit pareri savante potrivit carora „Forrest Gump” nu e un film de soi, fiindca eroul principal e redus mintal (?!!) si chiar isi afisau perplexitatea ca un monstru sacru ca Tom Hanks a acceptat rol de retardat (??!). Asta e lumea in care traim, Alina, din pacate capodoperele au fost create doar pentru oameni al caror suflet si-ai caror neuroni si-au dat silinta sa-si merite trecerea prin lume…

    Amalia, partizanatul tau imi da vieti peste vieti, esti o fata buna, multumesc…

    Madi, ai spus ceva frumos, ca Tango te face curajoasa. Lepadarea de frica e singurul secret al nemuririi, de fapt.

    T.O., ma dor cumplit durerile tale, fiindca le simt nedrepte si cronice. De cite ori ma doare si mi-e greu, ma revolt, apoi mi-e teama de pacat si incerc sa socotesc temeiul acestui calvar. Da-mi voie sa ma gindesc la durerile tale si la dezechilibrul care ne sfideaza. Poate ne unim gindurile si capturam miracolul… Iti multumesc, draga mea, ca esti aici. Te implor sa lupti, avem nevoie de oameni ca tine!

    Cora, Valin, eu de la voi, de pe acest blog, am aflat de Grigore Vieru si de inaltarea lui la sferele pe care le merita. Si am lacrimat, alaturi de rindurile voastre innobilate de traire, de rezonanta. Sunteti minunati si va multumesc fiindca imi dati voie sa pling frumos, fara sa-mi cereti socoteala.

    Georgia, ai scris ravasitor, iar eu iti daruiesc, iata, o dezvaluire: esti foarte tinara, foarte puternica. Lupta in care te-ai inrolat e aristocratica, romantica, stelara. Eu am 41 de ani si am inca forta sa privesc mai abitir inainte decit in urma. Posibil sa sune ridicol, din unghiul virstei tale inca virile, dar sa stii ca senzatia de zbor ne e familiara oricind. Depinde de atitea lucruri din viata asta bizara… Nous sommes malades… dar ce frumoase boli ducem in karma noastra atotcuprinzatoare!

    simona 26 ianuarie 2009 9:03 Răspunde
  • Draga Simona,
    dezvaluirea pe care mi-ai scris-o este chiar un DAR de la tine pe care il primesc cu mare emotie. Acest dar imi este foarte folositor: daca nu sunt chiar puternica, cum spui tu, atunci musai trebuie sa devin; daca sunt cu adevarat puternica, voi deveni si mai si.
    Cand spui tu ca ´senzatia de zbor ne e familiara oricand´, parca viata mi se pare si lunga, si frumoasa, ce-om mai vrea??!! Hi hi

    Georgia 26 ianuarie 2009 17:26 Răspunde
  • Ce dor mi-era de tine, Simona! Ce mail lung vreau sa-ti scriu! Ce mi-e groaza ca n-ai sa ai timp sa raspunzi! Ce tare te inteleg! Ce dor mi-era de tine, Simona!!!!!!

    Anca G 27 ianuarie 2009 18:26 Răspunde
  • Sa stiti ca si italienii stiu canta! Dezastruos! Cumplit! Pe Vasco Rossi nu-l stie decat plansul meu cu sughituri si cateva mi(lioane) de fani 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=ynvFTAoJRqs

    Si de asemenea, imnul vietii mele „Vita spericolata” – da, eu asa am vrut! O viata come quelle dei film……si Doamne, cum m-ai auzit tu si mi-ai dat asa!!!!! Viata mea e cel mai frumos film si inca n-am prins finalul

    http://www.youtube.com/watch?v=AjyorZX3TPY&feature=related

    Si ultima, dar nu cea din urma: „Siamo soli” – foarte adevarat! Ed io non posso smettere di piangere!!!!!! E criminala asta – n-o ratati! Iar Vasco – n-am avut nici norocul, nici onoarea 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=oSS_kmpjUIg&feature=related

    Va pup, o seara linistita, a mea e cumplita!

    Anca G 5 februarie 2009 18:59 Răspunde
  • mihaella2 7 februarie 2009 10:38 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title