fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Mic bilant al cat p-aci repatrierii mele

de

Am plonjat in Romania acum sase luni cu bilet one-way si, ca sa-mi fac curaj sa ma dau jos din avion la Otopeni, am inceput sa precizez, fara sa ma intrebe nimeni, ca stau aici pe o perioada nedeterminata, adica nu de tot. Asta fiindca e foarte greu de determinat cat se poate intinde un sistem nervos fara sa-i sara arcurile.

La inceput, a fost foarte duios. Toata lumea ma astepta cu grai de miere si dor de foc. Treceam dintr-o poala-ntr-alta, sub rafale de dezmierdari, ma simteam ca o oaie netunsa. Toti imi aminteau ca asta este tara mea si neamul meu cel romanesc si-aicea eu sa mor as vrea. Discutabil, dar ma rog, am basculat geamantanele si m-am apucat sa traiesc in Romania.

In prima luna, am mers sa lesin civilizat pe la niste ghisee, am fost la Enel, care imi incasase lumina in avans pe un an, ca nu venisem cu “citirea”, desi eu lasasem vorba pe tot palierul ca sunt rezident canadian si nu mananc kilowati. Am facut patru drumuri la Enel ca sa-i conving sa recalculeze. Se uitau la mine ca la falsificatorul de contoare. Nu mi-au dat banii inapoi, dar macar acum consum in contul lor, ard becuri intr-un dezmat total.

N-am putut functiona fara buletin, aveam rotile corpului blocate, desi astia spun ca pasaportul si buletinul au aceeasi valoare. Cu toate astea, in Romania, nimeni nu te angajeaza, n-ai doctor de familie, nu ti se deschide cont la anumite banci si am banuiala ca nu poti sa-ti instalezi nici Windows 7 daca nu ai buletin. Capiata de atatea ineptii ale sistemului, m-am dus sa-mi fac buletin. Am efectuat cinci drumuri la politie, dintre care patru s-au soldat cu un gemulete trantit in nasul meu curios si abia a cincea oara am rezolvat, in sensul ca au zis sa vin peste alte doua saptamani sa-mi iau buletinul.

Mai intai, imi poruncisera sa ma repatriez si sa merg la mama naibii sa declar si sa platesc si sa pup pamantul tarii, care ne rabda pe noi, astia fara capatai. Pe urma, am lamurit-o pe tanti de la ghiseu ca eu stau aici doar temporar. Ea s-a uitat la mine ca la poza lui Pacepa, ii mirosea a ingrata nestatornicie si-a tradare.

Drept care mi-au facut “carte de identitate temporara”, valabila un an, imi pare rau ca mi-e prea lene acum s-o scanez si sa v-o arat. Voi aveti carduri din astea colorate, lucioase… Eheeei, eu am o hartie mototolita, vernil-cacanie, cu poza mea lipita pe ea, cum avea tataie permisul CFR (nu mai spun ce poza stramba si gri-soarece mi-au facut, zici ca sunt la avizierul criminalisticii, la Urmarire Generala). Ei, si cu peticutul asta merg peste tot si toata lumea se uita bulbucat la el, mai intai nu-l atinge nimeni, parca are antrax, pe urma se uita pe toate partile, zici ca le-am dat un ambalaj  gol de prezervativ, nu un act de identitate.

Dupa tot circul birocratic si alaiul de spagi traditionale, alti factori ataca sistemul meu imunitar: din televizor, sar numai racnete, efectele secundare ale micsorarii salariilor, ale taierii pensiilor, ale jignirii doctorilor si-ale saracirii profesorilor, ale taxelor impuiate fara control, cu nesimtire clasica. Eu vin din Canada, unde TVA-ul era 12%, deci va dati seama ce senzatie exotica am avut cu TVA-ul de 24%. Pe urma, cad peste noi stirile cu mormane de fiare si masini, cu echipaje de descarcerari (daca o stire n-are descarcerari, Smurd, martori ingroziti sau pe doctorul Ciuhodaru de la Urgente Iasi, alea nu sunt stiri).

As mai putea lua cu copy/paste tot ce-am mai scris inainte pe tema asta, a ramas valabil.

Un singur lucru ma ingrijoreaza cu adevarat, asta ca sa anticipez intrebarea voastra: asa mi-era si cand am plecat data trecuta din tara, acum sapte ani jumate. Aveam exact tensiunea asta, sentimentul asta, glicemia asta, tulburarea asta, greata asta, sfasierea asta, speranta asta. Vor fi destui care ma vor intreba de ce nu plec in cealalta tara a mea, daca am asemenea streche. N-am spus ca nu plec niciodata. Dar n-as vrea. Daca insir si lucrurile pe care le ador aici, am sa devin agasanta, fiindca in Romania binele plictiseste de moarte. Cand vrei sa anesteziezi pe cineva mai repede ca protoxidul de azot, vorbeste-i despre imbobocirile si realizarile vietii tale. Deci va scutesc de micile mele exaltari cotidiene si de marile mele exaltari cronice. Deocamdata.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Scumpilor, am sa lipsesc vreo trei zile, voi fi plecata din tara (nu, nu fug iar in Canada, in ciuda textului de mai sus), revin duminica la voi, sper sa nu va gasesc incaierati de la ceva, cum mi s-a mai intamplat. 🙂 🙂 🙂 Mai deschid blogul si trag cu ochiul, nu ma izolez total, doar ca nu stiu daca am timp sa va scriu. Auf Wiedersehen! 🙂

    Simona Catrina 12 august 2010 0:09 Răspunde
  • Simona, mi-ai smuls hohote de rasu-plansu ! Asta-i Romania noastra : o idee si contrariul ei, un paradox dulce-amar, o stamba generalizata ridicata la rangul de cutuma traditionala arty, etc. Vedete chici si parlamentari mafioti, «usor întreprinzatori» si muuuulte garzi de corp, parveniti agramati si muuuuuulte paripateticiene deghizate în vipuri, etc. etc.
    Singura repatriere posibila : visul, scrierea ta fosnitoare, posteritatea 🙂

    Thomas Man 12 august 2010 0:25 Răspunde
  • Drum bun !
    Vom încerca sa ne cumintim 🙂 Nu vor fi lupte corp la corp, asta pot sa-ti garantez 🙂
    Eu ti-am udat gradina azi cu o ploaie de deliruri asa ca dau stacheta mai departe… 🙂

    Thomas Man 12 august 2010 0:28 Răspunde
  • Daca nu mi-a ridicat înca nimeni stacheta 🙂 o sa predau stafeta 🙂

    Thomas Man 12 august 2010 0:36 Răspunde
  • Drum bun,Simona,plin de rasfat si lucruri frumoase !Te imbratisez !

    emily 12 august 2010 10:51 Răspunde
  • Autoportret cu pisica neagra si pahare de vin cu picior
    Ca sa-mi mai crut vederile si auzurile, sa evit crash-uri, mofturi si split-uri carpatico-humanoide, eu sunt deja cu un picior în lumi paralele, alternative. O repatriere mai cool decat se poate imagina pe linia de start, fara nevoie de carte de identitate 🙂
    Si APOI, viata e si înainte si dupa viata 🙂 :
    http://www.youtube.com/watch?v=LEoGQU_k78k
    Umorul negru e de fapt gri-roz : de fapt, dracul nu-i niciodata chiar asa de negru precum pare 🙂

    Thomas Man 12 august 2010 11:07 Răspunde
  • Am ras din nou la cea ce ai scris tu. de abia astept sa ajung la serviciu sa citesc ce mai scrieti voi, nu ca as avea voie sa citesc reviste in timpul serviciului dar asta e viciul meu Revista Tango. Nu iau pauze de tigari, iau pauze de Simona Catrina si Alice Nastase.

    In fine postul tau mi-a adus aminte cum am stat la coada, la sectia de politie, in picioare, patru ore (cred ca sint cam sensibila) ca sa ajung la rand sa ii schimb copilului pasaportul. Numai ca surpriza, politistii voiau sa vada si buletinul meu, pe care nu il aveam la mine. Aveam in schimb, permis de conducere si pasaportul, eliberat tot de ei, in baza buletinului. Acu rad cand imi aduc aminte, dar atunci mai aveam un pic si ii saream la beregata bietului functionar de la ghiseu. Norocul lui ca a apucat sa spuna ca nu e el de vina ci sistemul. Bata-l vina de sistem.

    Pana la urma, dupa ce am umblat inca doua ore sa legalizam o copie dupa parlitul ala de pasaport, sa treaca drept buletin, am reusit sa obtinem pasaportul copilului. A, dupa ce am mai stat o data la coada.
    Dar cred ca nu m-as simti acasa daca nu ar trebui sa trec prin toate astea de cate ori poposesc pe plaiurile mioritice.

    Functionarii si vanzatoarele ma aduc cu picioarele pe pamant de cand calc pe pamant romanesc.
    Mi-s tare dragi vanzatoarele cand se rastesc la tine sa te hotarasti mai repede daca cumperi sau nu. Nu ca ar fi coada sau ceva, doar asa din obisnuinta. Ce m-as face daca nu mi-ar aduce ele aminte ca sint in Romania?

    Dana 12 august 2010 12:24 Răspunde
  • Fir-ar sa fie, Simona! Stii care-i chestia? Ca sistemul asta ce ne pare atat de strain si absurd e format chiar din noi sau, din rudele/prietenii/vecinii nostri. Sa incercam sa ne schimbam pe noi?!! Cam nashpa!
    Petrecere frumoasa pe acolo pe unde haladuiesti! Love&peace!

    ciresica 12 august 2010 13:19 Răspunde
  • Am fost la consulatul Romaniei sa isi schimbe sotul pasaportul. Avem la noi vreo 5 formulare completate, 6 poze, buletin, pasaport vechi, copii la toate actele. Tot ce scria pe site ca trebuie si ceva in plus.
    Cand am ajuns la ghiseu ni s-a zisca e totul ok, doar ca trebuie recompletate formularele pentru ca sunt scrise cu pix albastru si trebuie cu pix negru(WTF!?). Toata lumea in jur scria cu pixuri albastre. I-am zis ca pe net nu e precizat lucrul acesta …. a ridicat din umeri.
    Ne-a intrebat daca avem poze. Noi am zis ca da, de cate are nevoie? Raspunsul: 3-4. 😀

    In concluzie, oricand ai nevoie de institutille romane(in tara sau strainatate) trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare si cu bani.

    Pupici

    Maria 12 august 2010 14:09 Răspunde
  • Th. Mann, corect se spune peripateticiana, cu e. Dar probabil ca tu stii asta si doar ti-a alunecat mana pe tastatura. Insa ma surprinde ca folosesti termenul asta. Eu l-am auzit la niste francezi, nu stiam c-a patruns (cu sensul din contextul de mai sus, desigur) si pe plaiurile noastre mioritice! Si da, evadarea intr-o realitate alternativa e intr-adevar o solutie, cu conditia (scuzati cacofonia) sa nu ramai acolo. Desi, uneori e preferabil si s-au mai vazut cazuri…
    Simona, pleci in vizita la nemti? Bine ca e doar o vizita, pentru ca si astia au o birocratie de-a dreptul inspaimantatoare, daca tot veni vorba! Si foarte multa obtuzitate. Dar tot nu e ca la noi, unde defectele deja stiute sunt combinate si cu multa nesimtire si cu asteptarea functionarashului de-a lua spagutza respectiva sau de-a fi induplecat intr-un fel sau altul sa-ti rezolve problema, cu aerul ca el e d-zeul tau pe pamant in clipa respectiva si de el nu se poate trece.
    Oricum, avand in vedere ca sistem perfect nu exista si nici n-o sa existe vreodata pentru ca e pura utopie, nu ne mai ramane decat sa „live long and prosper”, vorba lui Spock din Star Trek!…

    Vizitatoarea 12 august 2010 14:20 Răspunde
  • Articolul asta imi aminteste de vremea cand m-am intors din Germania, acum vreo 7-8 ani si a trebuit sa imi schimb buletinul. Tanti de la ghiseu mi-a trantit gemuletul in nas ca „s-a terminat programul”, desi trecusera doar cateva minute peste ora limita si n-as mai fi fost decat eu de servit…dar n-a mai avut tanti chef. Asta a fost asa… ca sa-mi intre bine in cap ca m-am intors acasa :))

    Diana 12 august 2010 16:47 Răspunde
  • Oh God, am ras cu lacrimi…
    Ma uit la stiri romanesti, si mi se strange inima de fiecare data cand vad ce se intampla in Romania… Good Lord!
    Te asteptam sa revii in vizita din strainatate (Germania?)

    Victoria West 12 august 2010 17:46 Răspunde
  • ERATA — „din vizita din strainatate” trebuia sa fie.

    Victoria West 12 august 2010 17:47 Răspunde
  • Ca de obicei, ceea ce scrii tu imi place, ma face sa rad 🙂 Maica-mea este plecata in Canada de vreo 3 ani jumate si are stari ciudate: cand este acolo vrea in Romania, cand vine in Romania vrea in Canada. Bine, la ea este alta situatie: are 58 ani, iar pentru o pensionara este muuult mai bine in Canada decat in Romania, incepand de la mersul pe bicicleta si terminand cu orice.
    Noi, astia mai tinerei :), facem deocamdata sport extrem in Romania. 🙂 Pacat ca nu suntem foarte bogati, pentru ca ar fi chiar distractiv.
    Iti doresc drum bun (oriunde esti) si te voi citi in continuare cu aceeasi placere (dar numai cand ma voi intoarce din calatoria mea in adevaratul „land of choise” 🙂 )

    DanaB 12 august 2010 17:53 Răspunde
  • eu iti doresc sa-ti fie bine . dar eu am o vorba : „fie painea cit de rea, tot nu-i rea ca-n tara mea „.

    rose_dubai 12 august 2010 18:07 Răspunde
  • Iar am ras cu lacrimi, evident ca stim cu totii exact cum sunt starile si situatiile prin care ai trecut tu. Eu am stat tot anul trecut la Londra, si intre BBCul de dimineata si descarcerarile sau violurile de acum nici nu prea pot face vreo comparatie.
    Toate sunt complicate aici, traficul e grobian, scoate tot ce e mai rau in noi, iar de statul la coada sau orice relatie cu vreo autoritate cu ghiseu am o groaza adanca, mi se increteste pielea doar la gandul de a cere cuiva vreun document pe la vreo autoritate.
    Si pana la urma intrebarea e…stam din masochism, de ce naiba nu ne luam campii? De ce ne mai si intoarcem? Eu zau ca nu stiu raspunsul. Mda, parinti batrani si bolnavi, dar parca daca ma indragosteam pe acolo, tot ramaneam si gaseam alte solutii:)

    Corina L 12 august 2010 20:49 Răspunde
  • Scurta vacanta romaneasca m-a costat o ora de explicatii pertinente si concludente , amabil si zambitor expuse , ca nu cumva de IQ -ul cititorilor de CI / BI /PAS sa se indoiasaca cineva. Desi in pasaportul baiatului meu scria ” cetatean roman cu domiciliu in strainatate ” nu ne-au permis iesirea din tara fara acordul tatalui. Desi aveam asupra-mi toate documentele utile si inutile, am insistat in a nu le arata , incurajandu-ma ca poate logica mea intalneste macar o farama de simpatie . Ceea ce s-a si confirmat ! De data asta as fii preferat totusi sa primeze prima !

    Grace 12 august 2010 22:32 Răspunde
  • Simona,tu mereu povestesti foarte frumos,am ras,dar e trist ca asa se intampla…
    Pana cannd?

    simfo 12 august 2010 23:10 Răspunde
  • Simona, aici ploua si e vreme urata !
    Dar daca esti aici, daca e Dresda, atunci e pentru tine !

    http://www.myvideo.de/watch/4515383/Ich_Ich_So_soll_es_bleiben

    Grace 12 august 2010 23:24 Răspunde
  • Draga Grace, asta e legea in Romania.Minorii , cu cetatenie romana(indiferent unde au domiciluil) nu au voie sa iasa neinsotiti din Romania si fara acordul ambilor parinti, scrie pe site la pasapoarte. Si eu eram sa ma confrunt cu astfel de situatie, dar am avut noroc cu un nene dragut, la ceas tarziu din noapte, care mi-a zis in momentul cand am dat pasaportul romanesc al copiilor,( cand intram in tara): ”stiti, ca la iesire trebuie sa fie si tatal sau cu procura de la tata”.La care eu am zis, ”Daca folosesc pasaporul strain, mai am nevoie de acordul tatalui la iesire?”. ”Nu”, a fost raspunsul lui si am bagat pasapoartele romanesti inapoi in geanta.Si m-am intrebat de ce oare am dat 3 mil pe bucata, am stat pe la cozi, mi-am carat copiii pe la ghisee daca nu ma pot folosi macar in Romania de pasaportul romanesc?
    Oricum, pana copiii nu fac 18 ani nu le reinnoiesc pasapoartele romanesti, le este suficient certificatul de nastere ca sa se legitimeze , la o nevoie.
    In rest, eu sunt plecata de 16 ani, dar inca am buletin romanesc si permis de conducere romanesc pe care le folosesc( f rar) in Romania cand vin. Iar pe pasaport am domiciliul in Bucuresti.
    Cand a venit termenul de schimbare al buletinului, acum 6 ani, aflandu-ma in vacanta in tara, m-am dus la politie cu contractul de casa, pe numele maica-mii , certificat de nastere, casatorie, la fel ca acum 16 ani , am platit taxa de urgenta si treaba a mers fara probleme, in 2 zile am avut buletinul.Deci … eu am 2 domicilii stabile! Nu ma ajuta la nimic, dar nici nu ma deranjeaza cumva. Las’ sa fie acolo!

    miki 12 august 2010 23:32 Răspunde
  • Logic /ilogic , nu stiu cum e mai bine ! Am trait de ambele parti , in cei aprox.2 ani de exil voluntar , atatea intamplari .
    Una logica : eram in spital cu copilutul meu si geamul camerei dadea in parcarea cu plata a spitalului.La intrarea in parcarea,bariera ridicata si coada mare de masini .Taxatorul era nefunctional ( ca e prea mult sa-i spun stricat ) si nemtii nu intrau in parcare pentru ca nu aveau cum sa-si ia cartele de intrare… Si bariera ridicata ….Intrare libera. Si ei nu stiau ce sa faca !

    Grace 13 august 2010 0:09 Răspunde
  • @Grace- Eu cred că numai primul neamţ era confuz. Ceilalţi din spate, poate ar fi intrat. Nu toţi nemţii sunt la fel. Unii au ajuns şi la Stalingrad…

    Omuldelamunte 13 august 2010 1:15 Răspunde
  • @Miki- Ai dreptate! Prea mulţi copii au plecat ilegal, sub bine cunoscuta formulă „doar cu buletinul”.
    Poliţiştii de frontieră suflă şi în îngheţată acum. Bănuiesc că este o directivă voalată a Cons. Europei de a fi foarte stricţi cu du-te vino de copii.

    Omuldelamunte 13 august 2010 1:21 Răspunde
  • Miki, dar de la Finante nu te-au cautat, daca tot mai ai domiciliul in Romania, sa te intrebe de ce nu mai platesti zeciuiala, darile, taxele si impozitele?
    Intreb pentru ca mi s-a plans cineva (plecat din tara fara sa declare ca va avea resedinta altundeva) ca a primit o depesa in care era invitat sa vina cu adeverinte de venit, dobanzi si altele. Aceleasi pe care anii trecuti, fiind angajat, le trimitea frumusel, chiar inainte de termen.

    Monica 13 august 2010 5:09 Răspunde
  • Ah, Enel-ul si sistemul de facturare anticipata! M-am luptat trei zile cu ei anul trecut, si cand am cerut sa vorbesc cu directorul s-a rezolvat in trei ore. Asta am invatat in Canada, daca functionarul nu e in stare sa-ti rezolve cererea, ceri sa vorbesti cu managerul.
    Amuzant e ca, desi teoretic te poti legitima si cu pasaportul, institutiile la care trebuie sa completezi formulare pentru diverse lucruri nu au decat rubrici pentru carte de identitate. A turbat o doamna de la banca incercand sa bage in sistemul automat datele de pe pasaport, in vremea in care buletinul expirase si nu apucasem sa-l innoiesc. Nu m-am ridicat de-acolo pana n-a rezolvat. Si a rezolvat pana la urma!
    Impozite nu-mi mai cer, desi nu m-am declarat plecata definitiv (pasaportul nu e pt romani cu domiciliul in strainatate, de pilda, pentru ca am fi intrat pe alt teritoriu complicat – transcrierea certificatului de casatorie). Doar primarul imi trimite scrisoare semnata cand imi cere impozitul pe casa si-mi spune la ce vrea sa foloseasca banii mei.
    Acum stii cum e – perfect nu e nicaieri. Important e daca dupa ce tragi linie iti iese cu plus sau cu minus.

    Beatrice 13 august 2010 5:54 Răspunde
  • Corecta observatia ta #Omuldelamunte#. Povestioara mea era de fapt un ” laudatio ” pt cotectitudine. Confuzi nu am prea vazut pe aici. Nu-i lasa sistemul. Confuzia naste idei .

    Grace 13 august 2010 11:26 Răspunde
  • Si care e morala? Te plictiseai si te-ai apucat sa scrii ceva, orice? Tot romanul stie ce este in RO, aproape toata lumea stie ce este in Canada (chiar daca isi inchipuie). Haide cu ceva nou, chiar daca ar fi un anunt de genul: „Nu ma mai intorc niciodata in rahatul asta de tara”.

    Te pup,
    Grigore din Singapore

    Grigore 13 august 2010 12:39 Răspunde
  • Simona, si tu esti parte a contractului de furnizare, deci ai si tu niste obligatii. de preferat este ca in momentul in care locuinta va fi nelocuita un timp indelungat, sa iti modifici conventia de consum pe zero. asa nu risti nici o eventuala deconectare. ca ai anuntat palierul, crede-ma nu ii impresioneaza pe ei. de obicei daca nu se poate citit locul de consum pe o perioada mai mare de 6 luni, se trece la deconectarea acestuia. ai avut noroc, pentru ca taxa de deco reco nu e mica 😀
    dreptul tau ca si client, este sa ti se restituie banii incasati in avans prin facturile de estimat. in urma regularizarii, soldul creditor pe care tu il ai l ei, sunt obligati sa ti-l restituie. ia mergi tu pana la contabilitate si intreaba-i daca au ceva acord semnat de tine prin care tu ii imputermicesti pe ei sa se foloseasca de banii tai (pentru ca aia sunt banii tai) chiar si pentru a compensa facturile urmatoare.
    si inca ceva: nu consumi in contul lor. onsumi din „contul” tau. deci cu cat esti mai chibzuita in consum, cu atat nu o sa le mai dai lor bani o perioada 😉
    m-am cam intins. 😀

    dennis 13 august 2010 13:49 Răspunde
  • Prietenii stiu de ce!
    Nu stiu daca este cineva care sa nu fi avut probleme cu schimbarea buletinului sau eliberarea unuia nou, de altele nici nu mai spun (Enel, Eon etc etc sa nu ne mai enervam).
    Stiu ca buletinul temporar arata ca naiba si daca stai mai mult de un an trebuie din nou sa il schimbi, esti tratat ca atare si cand il prezinti e ca si cum ai scoate pachetele de droguri cu care te-au prins.
    Si eu mi-am schimbat buletinul anul acesta, dupa casatorie si trebuia sa dureze 3 saptamani (deci ca acum cativa ani buni) acest proces minunat. Cand mi-am depus dosarul cu actele respective (ca sa vedeti culmea culmilor) a trebuit sa fie si unul din parintii mei de fata, sa semneze ca e de acord sa ma primeasca in spatiul locativ (adica sa-mi fie trecuta adresa parintilor in buletin) intrucat eu locuiesc in Bucuresti, dar nu am apartamentul meu (din motive lesne de inteles). M-am simtit ca in clasa I cand m-au dus parintii de manuta prima data la scoala.
    Dar am avut noroc cu cineva care m-a ajutat sa obtin buletinul in 3 zile, aveam nevoie urgenta de el, asa ca sa traiasca!
    In perioada asta in care stai fara buletin (fiind in curs de prelucrare) daca ai de ridicat ceva de la posta, vei constata ca tot cu taticul de manuta trebuie sa mergi, altfel nu iti poti ridica pachetul.
    Buletinul sotului meu are o alta problema, s-a devidat din moment ce toata lumea a tras de el (si continua sa traga, desi il tine in folie pentru a-l proteja, ei il scot si il manevreaza) si cand trebuie sa il prezinte e privit ca un criminal ”deosebit de periculos”. E obisnuit cu poezia pe care trebuie sa o recite de fiecare data, ca nu e fals, ca a tras toata lumea de el etc. Pai schimba-l…sigur ca poti sa mergi pana acasa, in judetul Cluj si sa iti iei 3 saptamani concediu pana iti elibereaza buletinul, fara sa fii dat afara, ca doar e trendul acum.
    De poza din buletin nici nu mai vorbim, prin cate treci pana il vezi te miri ca ai iesit asa de bine 🙂
    Romania, simply surprising!
    Ar trebui sa-l imprumutam pe Mircica, ariciul lui Thomas Man de fiecare data cand avem incursiuni pe la diferite institutii.
    Distractie placuta Simona! un weekend racoros tuturor!

    Teo 13 august 2010 13:55 Răspunde
  • Draga Simona, te-am tot citit si te voi tot citi. Ma indragostisem initial de „cronicile” spectaculoase si delicios de imbibate in umor pe care le faceai lunar revistelor. Apoi le-am tradat pentru rubrica de tratate despre sex si am ajuns iata sa ma delectez cu roadele materiei tale cenusii si pe blog. Ma bugur sa te gasesc si in acest format care-ti vine atat de bine. De acum, te voi citi si mai des 🙂

    Ulicica 13 august 2010 17:14 Răspunde
  • Foarte fain 🙂 si tipic romanesc de altfel in ceea ce priveste maratonul de 100 km garduri ptr un simplu act.Cred ca ai fost la fel de mandra de tine ca si o atleta care a castigat aurul olimpic cand te ai vazut cu mirifica foicica in mana.Nimic mai frumos decat matusile proaspat vaduve,consumatoare de ginseng si telenovele, care impletesc frumos mataniile cu frigiditatea ca si cum ar impleti goblenuri si care te pupa in toate orificiile si-ti dau sfaturi pretioase si mii de motive sa- ti venerezi patria muma…

    AndreiAndrei 13 august 2010 18:04 Răspunde
  • Monica… Cand am plecat eu din tara, acum 16 ani eram in anul 2 de facultate. Am renuntat la facultate, mi-am luat din dosar doar diploma de bac( sa fie!) si am plecat ca turist, cu viza de tip B+ certificatul de casatorie (cu cetatean strain).Asta pt ca nu mi-au dat viza de plecare definitiva. Ma rog, cica asa era procedura, pt ca mi-am luat bilet one-way si nimeni nu mi-a pus bete in roate in aeroport.
    De la Finante de ce sa ma caute? Nu am fost angajata, pt ca eram studenta.Nu stiu ce taxe ar fi trebuit sa platesc pt ca oricum nu aveam ( si nu am)nimic pe numele meu.
    Ideea cu acordul tatalui e o solutie partiala, pt ca daca acel copil are 2 pasapoarte( dubla cetatenie),s- a rezolvat problema iesirii din tara.
    O chestie ”draguta” mi s-a intamplat in Romania. Mi s-a imbolnavit fetita, diaree, crampe, febra 40 .Ma aflam intr-un satuc langa Campina, am chemat salvarea si… a trebuit internat copilul. Ne-a dus la spital la Campina. La camera de garda, nume, prenume… hopa! – cetatean strain?- Cu dubla cetatenie, spun eu. -CNP -ul va rog… Pai, nu-l stiu, (uitasem actele la Bucuresti si la Buc nu era nimeni, nicio ruda si niciun vecin, iar eu nu aveam cum sa ma duc pt ca eram cu copilul in spital). Ce facem?? Am lasat un nr de mobil si o adresa , apoi dupa ce ieseam din spital urma sa ma duc la Buc , sa aduc CNP-ul. Ideea este ca am gasit oameni binevoitori si …culmea! nu a trebuit sa platesc spitalizarea! Cica , orice copil , cetatean roman, are dreptul la spitalizare gratuita. Copil..dar nu mai stiu daca pana la 16 sau 18 ani! Am uitat!
    In general nu am avut probleme cu statul roman, pana acum… dar urmeaza, sunt sigura!

    miki 13 august 2010 18:23 Răspunde
  • aaa.. am avut o problema! au scris gresit prenumele meu(culmea prostiei!) pe certificatul de nastere al copilului la ambasada romana . Si cand am vrut sa-l corectam, nu s-a putut decat in Romania, iar acolo pierdusera duplicatul . Procedura de rectificare a numelui a trebuit facuta cu proces, cu avocat la tribunal.. Am facut o procura speciala pt matusi-mea sa ma reprezinte, verisoara-mea a fost avocata, asa ca ele s-au plimbat pe la ghisee.. . Dar daca nu le aveam pe ele… ce faceam?? Nici nu vreau sa ma gandesc!

    miki 13 august 2010 18:36 Răspunde
  • Simona draga, schimba orasul…la BV, cu actul de repatriere in mina, a mers treaba relativ repede…nu stiu daca e o regula, sau pur si simplu am avut noroc?!!! mai greu a fost in Ca. cu cerfificatul de nastere al fetitei…ne-am trimis 3 pina au „nimerit” numele …la baiat am avut noroc ca nu s-au incurcat decit o data, basca ca noi avem 2 certif. de casatorie…

    Laura 14 august 2010 1:30 Răspunde
  • ah, Miki, asta nu luasem in calcul.
    aoleu, povestea cu prenumele de pe certificat si tevatura de dupa e ingrozitoare.

    Monica 14 august 2010 3:54 Răspunde
  • ce-mi place sa va regasesc pe toti dormind. 🙂
    am aterizat, oficial, dintr-o vacanta cu dor neinchipuit de repatriere, simone. 🙂
    macar printre picaturi mexicane, cum am descoperit la tine, monica. tare bine – sub stropi vanturati in toate zarile.

    noapte buna (la mine) shi buna-dimineata cu roua destoinica la voi!

    grace, imi place nespus prezenta ta aici. va citesc si eu maine. sau azi 🙂

    pana atunci, pentru un vis de ploaie, o umbrela pe masura. roz. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=ntO9HzTZ5RE

    tania 14 august 2010 5:35 Răspunde
  • Simona, eu astept sa scrii despre lucrurile pe care le adori aici, in Romania; despre ”micile tale exaltari cotidiene”; despre ce are Romania si nu are Canada(sac! 🙂 ).

    camellia 14 august 2010 7:49 Răspunde
  • Concluzie dupa doi ani de la revenirea in tara: de Romania ma leaga doar radacinile=FAMILIA=PARINTII

    Au trecut mai mult de doi ani de cand traiesc din nou in Romania dar parca nu imi mai gasesc locul. Dar…ma simt mult mai linistita sufleteste.

    Ma bucur nespus ca baietelul nostru, care astazi implineste 4 ani, are o a doua cetatenie, dreptul sa aleaga mai tarziu in ce tara va dori sa studieze si sa traiasca. Si pentru noi este confortabil sa avem un al doilea pasaport.

    Incercam sa supravietuim in Romania. Nu stim cat vom mai rezista.

    Dar cel care va decide va fi copilul.

    ACASA va fi intotdeauna Romania.

    Voi face o lista a ceea ce imi place/nu imi place in Romania/Canada. Dar dupa ce ma intorc din vacanta.

    Rezistenta la canicula!

    Sa va delectati, revigorati si destindeti cat de mult posibil!

    Tina

    Tina 14 august 2010 11:58 Răspunde
  • Draga Simona,

    E prima data cand raspund la un subiect de-al tau ,desi de foarte multe ori m-au „mancat” dagetele sa-ti scriu. Partea funny e ca acum cateva zile ma gandeam sa-ti scriu – dar nu am gasit unde, probabil e in fata mea o adresa de email si nu o vad, ca de obicei – si sa te rog sa scrii subiectul pe care l-ai scris. Dar sa adaugi si partile bune, sa vad de ce mai esti in Romania, daca iti place, daca te-ai acomodat, daca te gandesti sa intorci in Canada si daca da crezi ca vei pendula iarasi intre doua lumi deasupra oceanului? Am aceleasi intrebari si pentru celelalte fete care s-au intors in Romania. Eu sunt in Canada de 11 ani si in fiecare an am avut momentul meu de „vreau sa ma intorc acasa” desi acum dupa multi ani in care ne-am chinuit sa ajungem la joburi linistite, am ajuns in sfarsit, pot sa spun ca suntem in sfarsit aranjati din punctul asta de vedere….ei bine sufleteste nu sunt impacata. Si cred ca sufar de sindromul din TInerete fara batrante.Partea buna e ca merg in toamna acasa, in vizita si am sa-mi incarc bateriile un pic dar tot voi veni cu 100 de intrebari inapoi si sufletul ramas acasa.
    Simona eu te urmaream si aici la Noi romanii, de fapt ma uitam doar pentru tine la emisiune.
    O zi frumoasa va doresc
    Andra

    Andra 14 august 2010 14:51 Răspunde
  • Viata este frumoasa, daca reusesti sa iti pastrezi umorul:

    http://jumatati.blogspot.com/2010/08/iron-maiden-si-turismul-ecumenic.html

    VirtualKid 14 august 2010 17:48 Răspunde
  • simone, citindu-te, in minte imi fredona un tudor gheorghe alarmant cu un beculetz rosu aprins ca de lanterna, a carei lumina se micsora sau se marea in functie de ce-mi exprimau cuvintele tale. ma intrebam de multe ori ce ma face pe mine, de pilda, o fosta sustinatoare a parasirii de tara, sa fiu, sa raman atat de romanca. de fapt, parcurgandu-te, mi-ai amintit ca is mai romanca decat am banuit vreodata. bag seama ca treaba asta este adanc injectata in sange (chiar daca nu-i unul romanesc suta la suta). de multe ori mi-e greu sa-mi recunosc, sa-mi imbratisez originea si pamantul intr-o tara pe care o vad din ce in ce mai despuiata de caracter, nemiloasa, dezechilibrata, ba de multe ori am suspicionat-o , pe ici, pe colo, si de un soi de caracter retard. (asta legat de mentalitate). deci, inainte vreme ma tot intrebam DE CE? de ce nu reusesc sa ma desprind de meleagurile astea… in mod definitiv adica, nu prin pacaleli de doua saptamani, cel mult o luna, printr-un bilet aviatic dus-intors. anul asta am cam aflat, iar tu mi-ai confirmat oarecum raspunsul: ma cred mai mult si mai bine atunci cand spun ca nu tara este a mea, ci eu sunt a ei, cu tot cu anii de nervi, revolta si sila prin care ma trece, ori de cate ori ma apuca nevoia de duca. oriunde m-ash duce, oricat, simt ca vreau sa ma intorc, tanjind dupa locul meu mai abitir decat orice patrioata convinsa. am nebunia sa-mi asum eu ca ma intorc, a nu se stie cata oara, la nervii mei romanesti, la uraciunea multora dintre concetatenii mei, la convulsiile mele cotidiene, sperand, sperand si tot sperand la mai bine, la mai curat, la mai fair.

    pentru ca, oricum, nu ma pot abtine, de data asta nu am ascultat cu ochi razvratiti melodia asta, nu am mai gasit-o nici penibila, nici patetica, ci mi-am tradus, mie, fiecare cuvant, ca sa-l ingurgitez pentru niste adevaruri pur romanesti. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=XbQCyhluIE8&feature=related

    tania 14 august 2010 22:12 Răspunde
  • Bun venit celor care au scris aici prima data… (Sa-mi urez si mie bun venit din Germania? ) 🙂 si ma bucur sa-i regasesc pe cei care ma rasfata de obicei. A fost superba escapada mea, sper ca ati avut (si aveti) un weekend plin si suportabil termic. Eu m-am intors de la 20 de grade… Iar in avion am cam tremurat de frig si m-am infofolit, drept care am intrat in aeroport, in Romania, cu un hanorac pe mine, de se uitau toti la haina mea ca la circ. In fine, valul m-a palit si m-am despuiat furibund de hanorac, nestiind ce cosmar m-a zdruncinat. Revin, dragilor. 🙂

    Simona Catrina 15 august 2010 11:05 Răspunde
  • August, strania luna…
    Simona, povestesti lucruri care ni se intimpla atit de des, incat au intrat in viata noastra, de la nesimtirea functionarillor la stirile oribile.
    Eu am fost nu in Germania, ci in Bucuresti!!??, exact astea doua zile, si am petrecut, in canicula de acolo, doua zile si o seara de vacanta- modesta totusi- am ascultat muzica live intr-un club in spatele Ateneului, nu era aproape nimeni, voi fiind plecati in vacante, am privit cinci lebede insirate pe ata in Cismigiu, am sorbit o bere neagra la Monte Carlo- o relicva comunista, de altfel, a, mancat un tortulet la Caffe&latte. Am plins putin, am dansat putin, am uitat si m-am intors la ploile de la Brasov si la 24 de grade. Nu am vazut nimic de rau in Bucuresti. E posibil?
    Tu bucura-te ca ai fost, ai trait si acolo si te poti intoarce oricand. O sa uiti de rele si vei veni mereu inapoi. Si vei sta mai mult sau de tot unde este dragostea ta.

    prinsa 15 august 2010 13:11 Răspunde
  • Si nu uitati de Maria…

    prinsa 15 august 2010 13:11 Răspunde
  • Prinsa, cred ca ai desenat cel mai bine starea de fapt, de o ploaie de ori multumesc!

    Nu, nu uitam de sarbatoarea de azi, LA MULTI ANI tuturor celor care poarta numele sfinte!

    Andra, n-am sa dau niciodata nimanui sfaturi despre intoarcerea in tara, niciodata cu pretentia de obiectivitate. Decizia e absolut personala, e a fiecaruia. Un singur lucru iti spun si mi-ar placea sa ma crezi: un drum in Romania „in vizita” difera dramatic de un drum pentru a te restabili in tara definitiv. Niciodata sa nu confunzi reuniunile temporare cu o schimbare radicala. Iti doresc noroc nesfarsit si… mi-e dor de Canada. Asa cum mi-era dor de Romania cat eram in Canada. Vezi… asta e zbaterea.

    Laura, sunt sigura ca, printr-o ciudatenie poreclita si noroc, uneori lucrurile merg bine. 🙂 Ai dreptate.

    Miki, ai o poveste de curaj, o poveste de iubire, o poveste ca o expeditie. Frumos!

    AndreiAndrei, cu multumiri, zambet si incuviintare, citesc remarca ta si rearanjez ganduri.

    Vreau sa va sfatuiesc pe toti sa recititi, eventual, comentariile de la acest material, intrucat am lipsit trei zile, intre timp se adunasera destul de multe de moderat, le-am facut vizibile, iar acum, daca priviti pe firul apei in sus, veti vedea ca sunt multe lucruri noi inserate in lista de raspunsuri. Deci avem destui prieteni noi… 🙂

    Revin un pic mai tarziu, cu siguranta. 🙂

    Simona Catrina 15 august 2010 17:35 Răspunde
  • Ulicica, iti multumesc frrrrrumos!!!!!!! 🙂

    Grigore, (unu) eu nu scriu de plictiseala si (doi) chiar daca ma plictisesc, o fac domestic, in interiorul discret al blogului meu personal. 🙂 Dar multumesc pentru zgaltaiala, bine ai venit, bine vei mai reveni, sper. Evident, daca nu voi fi intr-atat de plicticoasa… 🙂

    Dennis, Little Miss Columbo s-a prins: fie lucrezi la Enel, fie ai avut si tu ciondaneli cu ei si acum ne dai voie sa invatam din experienta ta. 🙂 Cel mai probabil prima varianta. Am atins un punct sensibil? Mi se intampla frecvent. 🙂 Cum intuiesc ca ti se intampla si tie…

    Draga DanaB, bag de seama ca ador sportul extrem romanesc, din moment ce insist. 🙂 Asa e! 🙂

    Vizitatoare draga, ma bucur ca incursiunea mea nemteasca m-a tinut departe de birocratia lor, am vazut lucruri superbe, dar sunt in afara oricarui pericol de a ma stabili acolo – pana la noi ordine. Bine ai venit! 🙂

    Thomas, Emily, Ciresica, Victoria West, Simfo, Grace, Camellia, VirtualKid – va multumesc pentru doza de zambet si caldura (in mod ciudat, complementara cu canicula) si va multumesc si va astept aici de fiecare data. Si nu numai eu va astept. 🙂

    Tania, Miki, Tina, Teo, Beatrice, Monica, Diana, CorinaL, Maria, povestile voastre s-ar putea aduna savuros intr-o carte despre miracolul birocratiei mondiale. 🙂 Am citit cu nesat si curiozitate jurnalul perindarilor voastre la ghiseele vietii. 🙂 Oh, and by the way, welcome to Canada, aici birocratia este extrem de redusa, este (era sa zic „o nulitate”) absolut nula. 🙂

    Adria_Rose, EXACT! 🙂 🙂 🙂 Sweeeeeet.

    Simona Catrina 15 august 2010 20:11 Răspunde
  • Multumesc Simona de raspuns.
    Eu merg acum in vizita sa-mi tin parintele de mana pentru ca trece prin incercari grele si stiu ca voi veni rupta in doua de acolo.
    Stiu ca nu poti compara mersul in vacanta acasa cu intoarcerea definitiva. Vroiam doar sa aflu de la tine si de la cine a mai parcurs acelasi drum ca si tine, daca v-ati linistit la intoarcerea acasa ( daca fazele cu buletinul, renelul, traficul infernal sau nesimtirea de volan, nesimtirea care o gasesti la unii lucratori comert, cainii vagabonzi, etc – parte din cele enumerate le-am trait din plin acum 5 ani cand am fost in vizita acasa- v-au lasat sa va bucurati de decizia luata).
    E adevarat ca nu poti da sfaturi, la fel cum nu poti da pentru cineva care te intreaba daca ar trebui sa emigreze in Canada sau nu.
    Eu de exemplu incerc sa ma inchipui acasa. Ce as face, cum mi-as gasi de lucru,unde as locui, cum s-ar acomoda copiii care cred ca ar avea cosmaruri numai la gandul intoarcerii.
    Complicated 🙂

    Va doresc o Duminica frumoasa,
    Andra

    Andra 15 august 2010 21:54 Răspunde
  • andra, atunci nu este vorba de „acasa” daca intoarcerea este „complicated”. cred. 🙂

    tania 15 august 2010 23:50 Răspunde
  • Simona: nu la Enel, la compania romaneasca. nu e vorba de puncte sensibile, dar pe cat se poate, vreau sa dau un sfat pentru a scuti de nervi (pe cat se poate) pe altii.

    dennis 16 august 2010 7:32 Răspunde
  • Din nou acasa si eu : )
    Sim, dincolo de surprizele sistemului romanesc ce-ti intretine aceeasi glicemie cu noduri in gat aferente, eu sper magistral sa-l invingi prin motivele definitive care te vor tine in picioare aici. Cat o sa vrei si o sa poti tu sa ramai in arealul asta nu tocmai primitor, dezvoltat ca o hidra. De apa dulce.
    Invincibilul se poate declina fericit in conditii minunate, iar astea ti le doresc din tot sufletul!
    In rest, nemultumirile si frustrarile ce se aduna in noi traind in conditiile astea tipic romanesti si greu zdruncinabile poate reusesc sa se atenueze in contrabalans cu viata noastra personala. Ca a-ti ”iubi Romania cu o ura grea” nu-i o idee chiar asa noua, tine de conditiunile noastre ca popor, fara sanse maxime de natiune in istorie..

    Una 16 august 2010 11:24 Răspunde
  • Marea Înghesuială din decembrie ’89 m-a prins la Montreal. Nu era nicio cursă care să zboare spre România. Viza canadiană îmi expirase şi m-am dus la Immigration Office pentru prelungire. Ofiţerul mi-a zis în quebecoază că ” ohice bun chetien( nu cretin! n.a.) este de aşteptat să se întoahcă în ţaha lui de obâhşie, dah la situation me donne la possibilite să pot hămâne ilimitee au Canada, ca veut dire, că o dată-n la vie zboahă un cuhcan fhipt”
    M-am întors cu primul avion şi de atunci, sunt ca optimistul din banc care a primit o balegă de ziua lui şi încă mai aşteaptă calul.

    Omuldelamunte 16 august 2010 13:49 Răspunde
  • ODLM, you made my day! (mesaj din Toronto) 🙂 🙂 🙂

    Odille 16 august 2010 15:10 Răspunde
  • Dennis, iti multumesc, iarta-ma daca am parut ironica, de fapt incercam o autoironie. Sa-ti spun cum a fost, scurtand la maxim, sa nu te plictisesc: apartamentul meu n-a fost locuit vreun an, inainte sa vin in tara, si Enel-ul lasa facturi si mama mergea si le platea docila, cand avea timp, fara sa duca si citirea, credea ca e firesc, n-a luat in seama. Pana cand s-a dus totusi cu o citire, dupa luni de zile, dar deja diferenta dintre ce estimasera ei si ce vedeau acum era colosala, mii de kilowati, si normal ca au spus ca „nu se poate asa ceva”. Am mers si-am cerut inspector de teren, ca asa se face, si urma sa ne sune sa vina sa citeasca el cu ochisoru’ lui, dar nu venea, evident. Apoi reclamam iar, si el iar promitea si iar nu venea, asa a tinut-o luni de zile. Si in sfarsit am rezolvat cu o (evident) pila, aveam 9 milioane in plus platite!! De atunci, ai dreptate, consum in contul meu, eu am zis la misto ca in contul lor. Nici n-aveam pretentia sa-mi dea banii inapoi, era greseala mea, ei m-au enervat doar ca nu se tineau de cuvant cu activitatea de teren. Si era o situatie imposibila si nu stiam ce sa fac. Pana la urma, s-a rezolvat. Sunt un client serios, tin in permanenta multe becuri si aparate deschise, simultan. 🙂
    Iar cu palierul, ai dreptate, nu era datoria lor, dar promisesera ca ma ajuta, mama le lasase totusi o citire odata si n-au dat-o aluia de la lumina. Era frumos, cand a venit vecina mea nevropata sa ma intrebe daca n-am vazut motanul ei negru, sa-i zic si eu ca „nu”? Era. Dar eu, fata fina, i-am zis: vezi ca e p-afara, il alearga cainele aluia de la cinci.

    Simona Catrina 16 august 2010 16:13 Răspunde
  • Una, bine ai revenit, cu stilul tau spumos si ideile tale, ne-ai lipsit de pe aici, draga mea. Empatia se simte, imi confirmi frumos o groaza de fulgere si stelute. 🙂

    Simona Catrina 16 august 2010 16:17 Răspunde
  • Omuldelamunte, savuros, ha, ha, ha! 🙂 🙂 🙂 De fiecare data cand pierzi un tren, ramane ceva in urma lui. Eventual, un support-group de pierzatori asijderea tie. Alergatori de cursa scurta, care au tabacit peronul in zadar, vagonetii mergeau mai repede decat fibra lor musculara. Totusi, la final, romanul se impaca vesnic cu ineptia ca totul are un rost. Eu nu stiu cum vine asta, fiindca am dat de multe lucruri fara rost.
    Daca ramaneai atunci in Montréal, acum faceai parte din aripa celor care urau visceral cealalta aripa (erai imigrantul vechi asmutit asupra imigrantului nou). 🙂

    Simona Catrina 16 august 2010 16:23 Răspunde
  • e buna asta cu pisica.
    stiu foarte bine cum sta treaba in asemenea situatii. am avut si eu de rezolvat cazuri similare. treaba e simpla. se duce indexul, se factureaza cu minus si se face o cerere de restituire a soldului creditor. iti dai seama ca atunci se misca baietii mult mai cu talent, pentru ca ii arde seful daca nu. in fine. e bine ca oarecum s-a rezolvat, dar iti dau un sfat: pune estimatele mai mici. trust me! si daca mai pleci, pune-le pe zero 😀

    dennis (daniel rus) 16 august 2010 16:45 Răspunde
  • Simona, nici eu nu am dat si nu voi indrazni sa dau un sfat in privinta plecarii din tara. Insa pot sa va spun ce am observat la prietenii si cunostintele mele din Toronto.

    Am plecat din Romania, imediat dupa ce am terminat facultatea, inante de 1989, complet nepregatita pt emigrare. Atunci, nici nu mi-am dat seama ce insemna acest pas dur. Am plecat cu o casca de uscat parul, rosie si frumoasa, tocmai potrivita pt lagarul de refugiati in care am ajuns. 🙂 Mi-a fost ingrozitor de dor de Romania si inca imi este, insa acum mi-am gasit pacea, in cea mai mare masura.

    In 1990 am venit impreuna cu sotul meu, decisi sa ne repatriem. Am stat la Intercontinental, unde holul hotelului era plin cu femei usoare si cu niste figuri ciudate care faceau comert cu de toate, inclusiv valuta. Limba romina pe care o vorbeau imi era complet straina, de o vulgaritate de neconceput. Pina atunci nu crezusem ca exista acest sub-limbaj. A fost un soc. Am renuntat la repatriere.

    Din experienta mea, cei care si-au gasit linistea sufleteasca in Canada, au fost cei care si-au sponsorizat parinti, frati, surori si chiar bunici.
    Copiii, cu cit mai mici , cu atit se integreaza mai usor si mai bine. Foarte dificil este pt adolescenti. Am vazut si cazuri cind acesti tineri, dupa terminarea liceului, s-au intors in Romania la bunici. Parintii au ramas in Canada si isi intretin copiii din Romania.

    Simona, parerea mea este ca imigrantul vechi nu are niciun sentiment negativ fata de cel nou, numai ca noi am trecut prin asa un inceput de greu, incit nu mai avem putere sa trecem prin alt zbucium al unor noi experiente de imigrare. Noi suntem intr-o alta etapa, dar tot a imigrantului. Abia a doua generatie sunt ca ratzsuca in apa si sunt canadieni, fara grija si dorul tarii lasate in urma.

    Te rog sa ma crezi ca sunt bucuroasa si mindra de noii veniti care vin aici si-si realizeaza visurile.

    Odille 16 august 2010 19:44 Răspunde
  • Empatica mea Sim, cu ceva comete-n plete si cu drapelu’n posheta bat un pic prin poarta amicilor nostri mai vechi sau mai nou pititi printre draperiile crenelate: )
    Sper ca tinutul teuton a fost prietenos si netipicar cu tine in zilele turistice, iar pentru restul de timp pe care-l mai vrei in meleagul asta cu mitici tin pumnii sa nu te lasi prea usor agresata. Tu poti face presa oriunde in lumea asta, dar talcul si stilu-ti mestesugit cu povestea vorbei in pridvor , impreuna cu motivele tale frumoase care ni te-au readus aici poate-s mai tari decat neajunsurile sistemului romanesc cu forme fara fond atat de vizibile..

    Una 16 august 2010 20:47 Răspunde
  • @Simona-pun rămăşag pe umbra lui Mircea la Cozia şi 10% din averea-mi viitoare, că dacă aş fi rămas la Montreal nu m-aş fi dat asmuţit la noii veniţi cu traista-n băţ sau chiar cu oleacă de cheag de la rude.
    Sunt român şi dacă compatrioţi se repatriază sau venetici se aciuează, îi stimez pe toţi deopotrivă. Cum ar putea să mă treacă fiorii dispreţului când minţi luminate ca tine aşează cetăţenia ailaltă în rastel, o mângâie ameninţător de câte ori Enel o face pe deşteptul, dar, cu stoicism, îndură ifosele unui imberb funcţionar?
    Totuşi, am o excepţie: sunt nişte români a căror deviză în viaţă este „fiari vechi cumpăăăr” şi care au învăţat „dă şi mie!” în toate limbile. Sunt repatriaţi acum din Franţa, dar am convingerea,( întărită şi de bucuria) că au sădită în gene mentalitatea de bumerang.
    Ei sunt generaţia de mahmudele care, precum Bulă, trimit e-mailuri din Franţa cu: „trăiască Partidul Comunist. Rămân!”

    Omuldelamunte 16 august 2010 21:21 Răspunde
  • Odille, scumpa mea, chiar voiam sa glumesc in legatura cu imigrantii vechi si noi, am fost rautacioasa, eu insami cunosc multi imigranti dinainte de ’89 (fiindca asta e granita dintre „vechi si nou”, asa cum am simtit in Canada) si cred ca unii dintre cei mai buni prieteni de-ai mei sunt in Canada de 25 de ani.
    Si ai dreptate, probabil ca, pentru cei care isi pot aduce acolo intreaga familie, e superb. Sunt insa multi parinti care nu ar veni nici in vizita, stiu multi imigranti necajiti din cauza asta, parintii sau bunicii au fobia zborului sau alte retineri. Iar de mutat definitiv in Canada, alaturi de copii, nici nu vor sa auda. Si atunci, e greu…
    Tu surprinzi foarte frumos si obiectiv viata canadiana a romanilor, am remarcat asta de multe ori… Ai aprecieri corecte, civilizate, moderate, recunosc in cronicile tale atatea aspecte cu care m-am confruntat si eu… Multumesc fiindca ai revenit! 🙂

    Simona Catrina 16 august 2010 21:22 Răspunde
  • Draga Una, Herr Teuton a fost un lord, ca pe vremea imperiului, neamtul ramane neamt, in ciuda redegizarii lui de dupa caderea zidului. A fost o baie de parfum si aer proaspat, de punctualitate, curatenie si umbre medievale. Minunat. 🙂
    Iti multumesc fiindca vezi un rost asa frumos in preumblarile mele!

    Simona Catrina 16 august 2010 21:25 Răspunde
  • Omuldelamunte, citesc apasat ceea ce scrii si recunosc: esti un roman mai bun decat mine. Pe mine nu zalele si sabia luptei ma vor tine in patrie si nu respectul pentru steag, ci eventual o dragoste mare.
    Iti spun deschis ca voi ramane sau nu mai departe in Romania in functie de cat de indragostita voi fi aici. Si de cand se va intampla asta. Deocamdata nu stiu, va fi in termen asadar nedeterminat, dar sper ca unul rezonabil, dictat de limite ale suportabilitatii. Presimt eu ca un „ceva” frumos va substitui salvator o ucigasa dilema. 🙂 That’s just me.

    Simona Catrina 16 august 2010 21:32 Răspunde
  • Draga Vizi, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ : o peripateticiana, doua peripateticiene, dar matroana îti face un pret daca iei doua la pachet ! A-ul iesise «împlantator» din tastatura, ai ghicit ca o Vizi-onara ! 🙂

    Thomas Man 16 august 2010 22:16 Răspunde
  • Grigore din Singapore,
    Simona nu scrie «orice» nici daca si-ar propune asa ceva. N-ai observat : penita ei e turnata din alkaest !
    Grigutza din Sing., mai ai AZI nevoie de MORALA ? Chiar daca subiectul e mai subtirel, Simona îl tratariseste* cu penel (usurel ca blana de berbece 🙂 : «treceam dintr-o poala-ntr-alta, sub rafale de dezmierdari, ma simteam ca o oaie netunsa».
    Si apoi : cu generozitate si sinceritate, aici ne face partasi la fragmente autobiografice ! Nu este deja prea mult ?
    Ti se pare ceva nou sa spui – “Nu ma mai intorc niciodata in rahatul asta de tara” ? Hm, din pacate, înjuraturi din astea curg valuri 🙁
    Malone din Singalone
    * nu corectati, va rog

    Thomas Man 16 august 2010 22:22 Răspunde
  • Bine ati revenit Simona , Tina si Una ! Simona , esti atat de frumos de sincera , incat indemni , la ceas de seara , la confidente. Eu am plecat din dragoste , lasand in urma intrebari si nedumeriri , barfe rautacioase si un statut social bine mestegiuit in cativa ani de ” multinationala ” . Am carat cu mine un copil si rani sarate de lacrimi, doi saci cu carti si doua icoane. Aici nu mai am cuibul meu propriu, stau in chirie , am grija sa nu curga apa la vecina de jos , sa nu strig prea tare in telefon , cand vorbesc cu tata , acasa. Dar am invatat sa ud florile !
    Si mi-e tare dor sa ma sune iar mama de 5 ori pe zi sa ma intrebe daca am ciorba, daca vreau vinete , daca stiu unde-i sunt ochelarii… Dar mi-e bine acum asa !
    Dar tin spatele tare si aici zic numai de bine de Romania mea !

    Grace 16 august 2010 22:24 Răspunde
  • Thomas Man , esti savuros ca un vin bun rece.

    Grace 16 august 2010 22:28 Răspunde
  • Grace, ma bucur sa te aflu: ) pe-aici.
    Simt asa adieri canepii prin tufele de rapita si mladitele par cununate azi cu ghindele! Si se joaca de-a vacanta..
    Invoc urgent tabletele mele de ciocolata in forma de ursulet : ))
    In rest? V-ati bronzat? V-ati temperat dorurile de concedii?

    Una 16 august 2010 22:36 Răspunde
  • @Grigore din Singapore-comentariul tău are un damf de răutate transfrontalieră. Nu te plictiseşti numai cu tine însuţi?

    Omuldelamunte 16 august 2010 22:36 Răspunde
  • looool@ steluta incorigibila
    Al cel dirigentos si atent, ca de obicei!

    Una 16 august 2010 22:43 Răspunde
  • De cand ma stiu m-am prapadit dupa domnii care stiu sa-si conduca singuri barca. Ca sa nu mai vorbim de aia care-si propun si mai si reusesc sa-si faca macar o data-n viata femeia fericita**..
    Ce hodoronc-tronc-ist suna ce spun, si cum imi da calimara-n foc ce soir: )

    ** nu (ma) comentati, va rog ! : )

    Una 16 august 2010 22:48 Răspunde
  • Thomas, multumesc pentru rafuiala frumoasa, a carei beneficiara sunt, esti dragut, eu am incercat sa trec absenta peste malitiozitatea unui om care (deduc din e-mail-ul lui) mi-e coleg de presa, lucreaza la un cotidian! 🙂 Sigur, nu-l cunosc personal, dar e interesant atacul. 🙂

    Simona Catrina 16 august 2010 22:53 Răspunde
  • Draga Grace, cat te inteleg… Iar in ceea ce ma priveste, n-am niciun motiv sa nu fiu sincera cu asta, am recunoscut dintotdeauna ca marile mele revolutii au izbucnit din iubire. Si probabil ca asa am sa mor, cand va fi sa fie.
    Daca ai plecat din dragoste, mare dragoste trebuie sa fi fost, Grace, si sunt fericita pentru tine, chiar daca oftam la limita lacrimei si ezitam la limita dorului…

    Simona Catrina 16 august 2010 22:55 Răspunde
  • ar trebui, intors de pe coclauri sa spun si eu ca ar mai trebui fo cateva zeci, undeva intre 3 sau 4, de ani in care sa reusim sa schimbam cate ceva in toata harabura asta?
    neee, mai bine mai citesc si eu ce s-a scris, ce pareri mai vin d’afara, ce raspunsuri vin din rarunchi, si-asa mai departe. ma duc mai departe, adica 🙂

    Simona, pe cine spuneai ca preseaza domnu’ ?

    un trecator 16 august 2010 23:03 Răspunde
  • Te, iata-te sarmant si dogoritor, de prin paduri ecuatoriale. Azi as spune sa nu te agiti prea mult printre foi volante si manuale, te invit in pinacoteca: )

    Una 16 august 2010 23:11 Răspunde
  • Iubita Simona, fain articol, ca de fiecare data! Felicitari! M-am mai racorit si eu un pic, ca aveam mare, mare nevoie. O singura chestie: pe doctor il cheama Ciuhodaru, si nu Ciubotaru (si aici chiar am ras mai cu pofta), si da, apare des pe la tv. Sa vezi ce e pe posturile locale la ora de stiri… :))

    In ceea ce priveste tarisoara noastra, nu mai spun. Nu vreau sa mai stiu, sa mai scriu, sa mai aud, pur si simplu, pentru ca-s satula pana la cer si muult dincolo de el.

    Alexandra Bohan 16 august 2010 23:22 Răspunde
  • Alexandra, multumesc frumos ca ai venit, mersi si pentru dr. Ciuhodaru, l-am corectat, saracu’! El e zelos, nimic de zis… Acum, apropo de sistemul medical, asist bulversata la maratonul tragediei de la Maternitatea Giulesti. Incredibil! Daca s-ar fi intamplat asta in alta tara, era iad la nivel guvernamental! Te mai astept.

    Simona Catrina 16 august 2010 23:26 Răspunde
  • Trecatorule, m-am si speriat de tine, era sa te trec la moderat! 🙂 Bine te-ai sustras din vacante, bine ai revenit la locul faptelor!
    Cat despre domnul cu presa, deocamdata nu are sens sa detaliez pe blog, nici n-ar fi etic din partea mea, avand in vedere ca adresele de e-mail nu se fac publice. 🙂
    Ti-a priit escapada? Asteptam relatari. 🙂

    Simona Catrina 16 august 2010 23:31 Răspunde
  • Mersi Grace 🙂 Red Red Wine…
    Salut, Una e numai Una 🙂
    Îi eram dator ODLM cateva precizari pe care nu mi le-a cerut.
    Fata Morgana dupa care ma holbez ca un huhurez ar fi si mai si daca :
    1 Ar citi/vorbi limba visurilor mele 🙂
    2 S-ar hrani sufleteste 100 % bio 🙂
    3 Ar avea ganduri si platforme calipige 🙂
    4 Ar cunoaste manuirea vorbelor ca pe apa 🙂
    5 Ar avea buletin de Bucuresti (caci se stie «Fetite dulci ca-n…») si pasaport de fantoma 🙂
    Etc.
    Ca sa ma scuz pt acest intermezzo fara noima, o dedicatie muzicala facuta cu ochiul doamnelor :

    The Cribs – Housewife
    http://www.youtube.com/watch?v=LKciOAXMxk0

    Thomas Man 16 august 2010 23:34 Răspunde
  • va sa zica sa (re)devin moderat, asta daca mi-a reusit vreodata 🙂
    escapada? planul initial a fost schimbat in mod succesiv. dupa prima modificare, cea mai radicala. de vreo 5 ori 🙂

    un trecator 16 august 2010 23:37 Răspunde
  • Te pare bulversat de primiri, marsurile triumfului pot da caderi tensionale si reprimi(a)ri pasionale.
    Eu eram destul de atenta la detalii, nu de alta, dar din lipsa de fonduri si crize globale scolile-s inchise, iar salile de meditatie de prin biblioteci nu par suficiente pentru cata nevoie de meditatie exista: ))

    Una 16 august 2010 23:44 Răspunde
  • Sa stii ca o nota de 5(cinci) nu ar ajuta prea mult, iti spun cu ingaduinta de care abia mai reusesc sa nu ma feresc la timp !
    Cand in loc de scoala umbli brambura tre’ sa si platesti apoi ”pretul succesului”..
    Emma (din port) Hart! : ))

    Una 16 august 2010 23:50 Răspunde
  • G’Morning panselutelor si pastelatelor garofite!
    Cei care nu-si dibuiesc roua de la prima ora, sa se arunce in cana cu cafia.. Pentru restul gasitorilor se promite toujouuurs recompensa: ))
    Pana la recitire sau reinmanusare va astept in ”ring(a krypton)”
    enigeaua.

    Una 17 august 2010 9:04 Răspunde
  • Bravo, draguto!!
    Am ras cu lacrimi. Apropape uitasem cum e de cand sunt pe alte meleaguri.
    Multumesc.

    Maria 17 august 2010 10:10 Răspunde
  • Maria, toti uitam cum e, dar memoria revine sarcastic. 🙂 Multumesc frumos! 🙂

    Simona Catrina 17 august 2010 13:51 Răspunde
  • M-am cufundat in cafea insa tot nu sunt treaza. 🙂
    De ieri ascult intr-una,dar mai bine va fac partasi sperand sa va placa si voua:
    http://www.youtube.com/watch?v=y3Rx4Aluw6k
    Ma bucur pt cei veniti din concedii,imi lipseau si ma bucur pt cei vesnic neobositi de prin zona,fara de care unde-ar mai zbura gandul meu de 20 de ori pe zi?!Si vorbesc serios!
    Bun,dar mi-e si f dor de Iana,voua?
    Zilele trecute vorbeam cu cineva despre emigrare si a izbucnit in plans cand in timp ce vorbeam a zarit drapelul nostru..Exact cand incerca sa-mi explice cat ii lipseste Romania ..
    Mi-e draga si mie tara mea doar ca si eu spun ca iubirea este mai presus de orice. 🙂

    simfo 17 august 2010 13:56 Răspunde
  • Simfonico draga: ), da, iata-ma-s si diminutivala pe ziua de azi!
    Si mie imi lipsesc, atat Iana, cat si Paca..Si nu numai, sunt si alti oameni speciali in prezenta carora ma simt minunat ‘pe acest interval’.
    Imi valuresc inutil sperantele pe-aici, vin ele cand or sa poata sau or sa aiba si de ce.
    Despre subiectul cu emigrarea ma feresc sa ma mai exprim, nu neaparat azi si in acest loc. Eu si iubitul meu preferam sa fim turisti prin fel si fel de locuri, cat mai mult timp, dar Romania, cu tot sistemul ei bolund si fel de fel de oameni conlocuitori de care ne izbim la tot pasu’ inca nu a reusit sa ne goneasca.

    Una 17 august 2010 14:34 Răspunde
  • 🙂 Una,multumesc frumos!..

    simfo 17 august 2010 14:51 Răspunde
  • Si io multumesc, Maria!
    Sunt toata-n lacrimi si cand curat ceapa: ))
    Asta da veste care ar putea sa miste vrejul de fasole al cuiva fitzos care poa’ sa mai treaca pe-aici cand si cand !

    Una 17 august 2010 14:52 Răspunde
  • : ) Simfo.
    Presimt deveniri chatice in vecinatatea care ne va fi curand controlata la unghii si batistute, eventual criticata si priponita’ntre hotare! Va deranjati greu azi, btw!

    Una 17 august 2010 14:55 Răspunde
  • Râd datorită modalităţii de a scrie dar plâng din cauza adevărurilor expuse.

    Anca Hotineanu 17 august 2010 15:23 Răspunde
  • NU SE SCHIMBA CALIMERA PE PORTATIVUL NOSTRU CU UNA CU DOUA
    Kali méra la dvs !
    La loc comanda ? ! 🙂
    Tonul la cantec ! 🙂
    Brigada centrala de fantome este din nou în formatie aproape completa (lipsesc cu hotarare la apelul de dimineata spre seara fidelul soldat Tania, pragmaticul capitan Iana si mateloata albastra a Rinului, Paca…, pt a nu le pomeni si pe celelalte brave infanteriste ale placerii scrisului care stau cu nasul în piscina si piciorul întins spre soare rasare). Simona ne-a revenit rapid cu o uncie în plus de germanofonie :), Un trecator si-a aratat ochii vacantieri doar cat sa-i pozam varful nasului, ODLM a repus în drepturi glumele mioritice traditionale, Simfo crede ca-i imposibil sa nu ne placa «E imposibil» si Una ne-a incendiat cu vorbe imagistice si cerneala simpatica de i-a luat foc calimara ! 🙂
    Bun venit noilor voci – Anca, Maria, Andra, Ulicica, Monica, Laura, Ciresica, Rose Dubai, Beatrice, DanaB, Corina L, Diana, Prinsa, AndreiAndrei – Grace, Miki, Teo & cie au state vechi de artileriste aici 🙂 – în ansamblul coral al armatei gheneralesei noastre iubite !

    Thomas Man 17 august 2010 17:58 Răspunde
  • AndreiAndrei, faza cu matusile, ginsengul si orificiile este zisa cu geniu carpatin 🙂 Este si rupta un pic din autobiografie ? 🙂
    Lasand gluma la locul ei, daca mai ai astfel de interventii, detasam un detasament (sic !) de simonete sa te astepte cu flori de colt în gara 🙂

    Thomas Man 17 august 2010 18:00 Răspunde
  • Draga Vizi, nu stiu cum se face dar chestiile subliminale aterizeaza mai mereu la punct fix, cu parasuta sau fara : ma tot întreb cum de s-a instalat A-ul taman între picioarele primelor consoane de la peripateticiana… 🙂

    Thomas Man 17 august 2010 18:01 Răspunde
  • V-am aratat-o deja aici pe Taylor Momsen, dragutza temerara, o Gossip Girl rock’n’ roll în «Miss Nothing» (clip baroc de revazut). Cum rolurile cinematografice i se multiplica, cum dupa imaginea «Material Girl» pt Madonna, Galliano tocmai a înregimentat-o pt noul lui parfum, cum revine în Gossip Girl sezonul 4 si nu se mai opreste din turnee cu grupul sau «The Pretty Reckless», v-o arat din nou cu degetul :
    the pretty reckless – make me wanna die
    http://www.youtube.com/watch?v=dYeGw-bo430

    Thomas Man 17 august 2010 18:03 Răspunde
  • E clar ca Vizi ”n-o sa mai raspunda o vreme nici la Nokia” dupa ce i s-a parasutat caramida a-ului printre suvitele raschirate din breton o data pe incercatelea, dar a parut pierduta concretetea momentului si s-a revenit cu un bis : )))
    As pregati un lant hercinic din corali pentru domni ziaristi pupaciosi care ar admite ca mai au de ce veni prin zona si da cu exemplu’n lalea si cu tulipu’n branza, dupa!
    Al aduce o umbra de tus peste formatia aproape completa fantomatica si iluzoriu-deztelenita, io as matrasi niste bulgari dalbi in poarta Adrianei care m-a sedus si abandonat . ; )

    Una 17 august 2010 18:49 Răspunde
  • Dragii mei dragi, draga Una, draga Simone,

    Eu de aseara, de cand s-a intamplat nennorocirea la maternitatea aia a mortii nu mai am chef de nimic si nimic de spus. Nici macar de discutii pe tema, ca ar putea face parte din tema, imi cer scuze dar n-as fi un companion placut, si decat sa plictisesc… Simt nevoia sa golesc un incarcator.

    adriana 17 august 2010 19:49 Răspunde
  • Simona draga, urmaresc si eu oripilata stirile de la tv si incerc, ma straduiesc sa inteleg cum de s-a putut produce asa ceva, in secolul nostru, cu atata tehnologie pe cap. Si oftez trist iar si iar, mereu, pentru ca eu nu am ce face ca sa reglez situatia (iar cine poate fie nu vrea, fie nu stie, fie nu vrea sa stie daca/ce/cum se poate schimba ceva…). Asa ca noua nu ne mai ramane decat sa invatam din asta sa nu fim ignoranti, pentru ca din asta se moare. Si e pacat, mare pacat…

    Alexandra Bohan 17 august 2010 21:18 Răspunde
  • Am fost pe aici azi , dar nu mi-a mers mana usor. Cred ca de la incarcatorul Adrianei mi se trage.

    Grace 17 august 2010 21:28 Răspunde
  • Simfo, nici macar nu ma mai scufund in cafea. Dar raman treaza. cat despre lacrima si steag, cred ca si steagul se infoaie matasos in directia dragostei.

    Anca, asa ma legan si eu, la umbra alternativelor.

    Adriana, am ocolit subiectul tocmai fiindca mi se pare tragic-definitoriu pentru lumea in care traim. Si n-am vrut sa va indispun. E groaznic ceea ce s-a intamplat si e inca si mai groaznic ceea ce se va tot intampla de-acum inainte, avand in vedere sistemul…

    Simona Catrina 17 august 2010 21:44 Răspunde
  • N-am mai fost in Romania de vreo 3 ani..sint in Canada de la 14 ani; mai mult de jumatatea vietii mi-am petrecut-o aici. Citeodata ma apuca „dorul” de…inca nu am reusit de izolez exact de ce imi este dor, ca familie si prieteni acolo nu prea mai am, dar de fiecare data cind ma ia valul de nostalgie vorbesc cu careva care tocmai s-a intors din RO si imi trece imediat! 😀

    Iti admir curajul sa te intorci acolo. Sincer nu cred ca a-si supravietui, sau cel putin m-as baga in ceva incurcatura ca probabil ca ar fi inevitabil sa nu dau in cap la vreo vinzatoare sau „duduie” de la vreun ghiseu!

    Este prima data cind i-ti citesc blogul; l-am adaugat la favourites ca sa iti urmaresc in continuare aventurile!

    Cheers!

    RookieBlue 17 august 2010 22:04 Răspunde
  • va salut pe toti!
    va citesc dar sint si eu un pic in „discretii” ca TM intr-o epoca apusa. 🙂
    ma caut un pic prin doctori si asta imi da o stare cam nasoala. dar sint pe aici…

    iana 17 august 2010 22:08 Răspunde
  • RookieBlue, bine ai venit! 🙂 Ramane de vazut cat de elastic si creativ e curajul meu. 🙂 Motivul ghiseului pare derizoriu, dar numai noi, cei carora le este trantit geamul in nas, stim cat atarna chestiunea asta. 🙂 Asa e…

    Iana, ce-i cu tine, sunt ingrijorata… Ai grija, tine-ne la curent cu starea ta. Aici e canicula si ne tinem de copaci sa nu lesinam. 🙂 Sper ca la tine e mai omenoasa realitatea…

    Simona Catrina 17 august 2010 22:17 Răspunde
  • As vrea sa mai schimb ideile negricioase care s-au întrevazut prin zona si sa va ofer niste cartofi frantuzesti cu piper ! Si, pt unii fericiti, sa va fac sa descoperiti un grup care mi-e atat de aproape de senzori de zici ca-i patch :
    Morphine – French Fries With Pepper
    http://www.youtube.com/watch?v=2n7yOkeFJMM

    Thomas Man 17 august 2010 22:25 Răspunde
  • Din pacate, trioul Morphine a ramas duo 🙁
    Dar iata alte doua piese care fac bine la lingurici 🙂 :
    Morphine – Buena
    http://www.youtube.com/watch?v=M34iZH4-qkI
    Morphine – You Look Like Rain
    http://www.youtube.com/watch?v=WkSzV6jAkhQ

    Thomas Man 17 august 2010 22:27 Răspunde
  • În seara asta, cura cu Morphine 🙂 :
    Morphine – Cure for Pain
    http://www.youtube.com/watch?v=985JGeGq_tc&feature=related
    Morphine – The Saddest Song
    http://www.youtube.com/watch?v=pJH4hXWuV_I&feature=related

    Thomas Man 17 august 2010 22:29 Răspunde
  • Eu n-aş fi atât de categoric. De vină sunt, în ordine:
    – electricianul( dacă Maternitatea are aşa ceva) sau portarul care a improvizat instalaţia electrică în sistemul mioritic „merge ş’aşa!” şi a băgat două fire în priză, în loc să cumpere dracului un ştecher. Spitalul este vechi şi sunt convins că are conductori de aluminiu îngropaţi în perete şi firele, neizolate, fiind slobode în priză, au făcut rezistenţă de contact şi s-au încins până la roşu. Apoi, să ascunzi toată tărăşenia după un dulap! Mare imbecilitate!
    – asistenta care stătea la cafea, în loc să facă de caraulă din sfert în sfert de oră, măcar.

    Aici chiar nu poată fi acuzată lipsa dotărilor necesare, din contră, secţia de terapie intensivă era recent renovată.
    Sunt accidente stupide în viaţă, din cauza unor inconştienţi care nu-ţi strâng bine prezoanele la roată, care uită siguranţa la lift pe „off” după revizie, un semafor nesincronizat, un imbecil băut sau vitezoman, o siguranţă lipsă la nava Apollo.
    Toate sunt încadrate la „omor prin imprudenţă” şi mulţi plătesc greu pentru asta.
    Este o tragedie, mă gândesc la părinţi, dar şi la sufleţelele acelea neputincioase care se zbăteau să intre în viaţă şi li s-a creat iadul pe pământ. Dumnezeu să-i odihnească în pacea de acolo, că aici n-au avut!

    Omuldelamunte 17 august 2010 22:29 Răspunde
  • Si acum, devreme, e ora întalnirii cu cearsaful de satin 🙂 :
    Morphine – Early To Bed
    http://www.youtube.com/watch?v=4zw1Bli1jbc&feature=related

    Thomas Man 17 august 2010 22:30 Răspunde
  • Simona,
    habar nu am ce am. sistemul este foarte discret aici. testele se duc la doctorul tau si numai doctorul le discuta cu tine. astia care fac testele nu scot un cuvint de ce vad pe ecranele alea… voi afla in curind.

    iana 17 august 2010 22:38 Răspunde
  • iana, asteptam vesti bune, da? 🙂

    un trecator 17 august 2010 22:42 Răspunde
  • iana, iti tin pumnii. nu prea pricep ce are vara asta cu noi, racii. 🙁

    tania 17 august 2010 23:12 Răspunde
  • o cantzoneta pentru voi, cei dragi mie:

    http://www.youtube.com/watch?v=60NDl4afzxc

    (thomas, m-am ivit un strop la datorie, asta apropo de soldati, caci mi-a chiar placut) 🙂

    tania 17 august 2010 23:15 Răspunde
  • omule, simone, adriana, tragedia de la maternitate traduce perfect starea majoritara a sistemului sanatatii din Ro. imi este cu atat mai sila cu cat aceasta drama a devenit, deja, un subiect exclusiv cu miza politica. cu toate strigatele lansate pe sticla, tara asta nu va fi cautata acolo unde doare cel mai mult. si stim cu totii unde, asta ca sa nu ma apuce vreo suta de pagini de varsat naduful. astept sa vad vreo demisie demna, vreun implicat tras la raspundere penala si nu doar cu vreo pisica aratata. daca printre parintii celor decedati s-ar fi numarat vreun VIP, la acest moment cineva, cumva, ar fi fost, cu siguranta, intr-un arest preventiv. asta e rezultatul nenorocit al indiferentei si iresponsabilitatii si, da, ODML, al cafelelor cu aroma de jomanfishism tipic asistentelor medicale, pe care eu, de pilda, le-ash arunca intr-un somaj pe viata. sau nici macar somaj.

    tania 17 august 2010 23:36 Răspunde
  • Si apropo de tema Simonei , la care tot SUBscriem , sistemul de autoconservare nu ar trebui sa ne dea un schut , celor ce-am plecat sa nu ne mai intoarcem si celor ce mai sunt, sa nu mai ramana prea mult. Se intampla peste tot in lume, dar in alta parte ” is destiny ”, la noi e intotdeauna cineva vinovat si din pacate anonim.

    Grace 17 august 2010 23:52 Răspunde
  • Grace, din fericire, nu e anonim. din pacate, e colectiv. sau negru pe plantatie.

    un trecator 17 august 2010 23:57 Răspunde
  • grace, mi-a placut asta cu anonimul. in cazul de care spui, da, e vorba de anonimi. atat de vinovati si anonimi, incat devin celebri. 🙂

    tania 17 august 2010 23:59 Răspunde
  • Da, Tania, reverberatiile tragediei vor inceta brusc atunci cand va surveni o alta tragedie si stirile o vor prelua lacom.
    Vinovatul e colectiv, cum spune Trecatorul. Negru (de fum) pe plantatia cu pamant crapat.
    Grace, in momente de genul asta, reflexul e sa-mi scot pasaportul canadian la indemana. A doua zi, mi-aduc aminte de dragoste si pun pasaportul la loc, in sertar. S-a intamplat de mai multe ori.

    Simona Catrina 18 august 2010 0:05 Răspunde
  • Iana, stiu cum e sistemul nord-american, ai dreptate. Deviza lor ramane „No news is good news, please do not call the lab!”, orice detaliu suplimentar li se pare cronofag. Totusi, romanul asteapta si vestile bune, asa ca noi te asteptam. Take care…

    Simona Catrina 18 august 2010 0:08 Răspunde
  • da, trecatorule, da, simone. eu faceam haz de necaz. din pacate, e vorba de colectiv. ca daca ar fi fost doar unul, anonimul, ne-am fi salvat repejor, iar solutiile s-ar fi ivit mult mai usor. dar, asha, colectivul, prinde-l si scoate-i cate perechi de ochi?

    tania 18 august 2010 0:13 Răspunde
  • prin nu stiu ce circuite, mi-am amintit de vocea PINK si de altele dintr-o melodie colectiva si celebra:

    http://www.youtube.com/watch?v=Glny4jSciVI&feature=related

    (treceti peste primul min)

    tania 18 august 2010 0:25 Răspunde
  • aseara am mutit cind am vazut imaginile de la Giulesti… targile acelea mici-mici acoperite cu folie… am adormit tirziu cu imaginile acelea in minte… sigur ca de vina este un intreg sistem.
    nu vor sa auda de cei plecati. eu pe ei i-as chema primii sa ajute cu solutii la guvernare. Sint medici, sint cercetatori, sint economisti, sint IT-isti… oameni care ar aduce cu ei experienta unor sisteme care merg… cit de cit… care nu sint asa murdare si asa netrebnice ca sistemul din Ro. citesc despre studenti romani la Sorbona, despre studenti romani la Harvard, la Oxford, la Cervantes… toti sint foarte buni. Ajung apoi sa lucreze in multinationale al caror profit net abia daca stiu sa-l scriu corect. dar astia nu sint buni… aia de termina la Spiru Haret… ei da, astia da creiere..

    iana 18 august 2010 0:36 Răspunde
  • Absolut intotdeauna o masa de cretini e mai simplu de condus, ca nu pun intrebari, asculta chestii suburbane si mananca mici cu mustar. Absolut nimeni nu are nevoie de oamenii foarte buni care au plecat si vor mai pleca, ma refer la jivinele astea care au reusit sa se catere foarte sus. Stiu ca suna urat cum formulez, dar asta este ceea ce ni s-a pregatit si nu am cracnit. Unii s-au carat, iar altora nu le mai pasa.
    Stiu ca frizez patetismul, noapte buna!

    Una 18 august 2010 0:41 Răspunde
  • iana, in Ro au ramas si sunt si medici foarte buni, in cadrul unor spitale in adevaratul sens al cuvantului, din pacate putine la numar. pun pariu ca Giulestiul se scalda in datorii de miliarde, in salarii care indeamna la spagi, iar punerea la punct a sectiilor se face de mantuiala- atunci cand se face. mai fac un pariu ca o astfel de tragedie nu va deschide ochii celor responsabili. nu atat cat trebuie. vom citi peste ceva timp niste stiri sau chiar un reportaj de la Giulesti- „ministerul a investit 20 de miliarde in sectia maternitate”. iar toata lumea va aplauda, vorba simonei, pana dupa uitare.

    tania 18 august 2010 0:48 Răspunde
  • Una, eu nu am nimic impotriva micilor cu mustar. 🙂 cei de la gratarul meu, fireste. 🙂

    tania 18 august 2010 0:54 Răspunde
  • Iana,iti tinem pumnii,stii tu!
    Despre copii si tragedii,pur si simplu nu pot sa ma pronunt.Mi-a fost de ajuns si mie o imagine.Dar de-as putea spune ceva,de-ar avea rost,as fi muult mai acida decat Una.Este inadmisibil!!!

    Cum aseara am ascultat de Thomas si piesele lui(am fost cuminte si m-am culcat devreme),in dimineata asta m-au emotionat Tania si Grace..
    Am sa incerc sa revin la starea mea si propun sa ascultam impreuna o piesa care ne poate ritma (sper) ziua:
    http://www.youtube.com/watch?v=y0qeTnigoOI

    simfo 18 august 2010 7:38 Răspunde
  • n-am fost niciodata o detractoare a romaniei, nici n-am avut experiente umilitoare sau pur si simplu enervante cu functionarimea tarii noastre si nu am visat niciodata sa plec dintr-o tara in care ma simteam bine chiar si atunci cand nu imi era bine. mi s-a parut normal sa traiesc in tara in care m-am nascut, intr-un oras mare si bucurestiul mi-a oferit tot ce a avut el mai bun (dar si mai rau, cateodata) pentru o buna bucata de vreme. vroiam sa ma stabilesc aici, sa am casa mea, dar am ramas, tot timpul, fara radacini prea adanc infipte, o frunza-n vant, vorba unui amic, si asta fusese un motiv de tristete la un moment dat.

    pe undeva, insa, firul hotararilor mele s-a rupt, nu mai simt ca locul meu ar fi aici si ma bucur ca, slava domnului, nu am facut greseala sa ma leg pentru vreo 30 de ani de cine stie ce credit ipotecar, ca sunt inca tanara si suficient de inconstienta incat sa plec si sa iau totul de la capat in alta parte, ca pot sa o fac, ca sta doar in puterea mea, ca sunt libera… am sentimentul ca acest oras nu mai imi poate oferi nimic nou, ca e ca o batrana sastisita care nu mai crede in nimic, insa mai are cateva ambitii meschine si limitate. viata aici presupune prea multa resemnare, renuntare, orizonturi inguste; cultura societatii actuale nu imi spune nimic, oamenii mi se par abrutizati si uratiti, casele urate, aerul irespirabil. e ca o dragoste care se stinge incetul cu incetul, pana cand, intr-o zi, te trezesti ca dintr-un vis si incepi sa privesti spre alte orizonturi, mai frumoase si mai ademenitoare, si lasi in urma haina uzata care ti-a ramas prea stramta, dar pe care iti parea rau s-o arunci din motive pur sentimentale…

    justine 18 august 2010 10:35 Răspunde
  • Multumim Thomas pentru prezentarea tuturor intr- o structura organizata si hazlie. Ai incercat sa ne scoti din gaura neagra a gandurilor, dar din pacate suntem socati de multitudinea cazurilor cu final tragic din spitalele romanesti.

    Nu au bani pentru lucruri elementare, pacientii vin cu pansament si cu multe alte lucruri la ei, bani se dau in stanga si in dreapta, de la portar la tot ce misca prin spital. Management?
    Nici nu are sens sa mai vorbim. Aud acum o stire cum ca in spitalele din capitala vor fi verificate instalatiile si vor fi montate dispozitive pentru detectarea fumului. O picatura intr-un ocean…

    Teo 18 august 2010 12:45 Răspunde
  • da tania, stiu. numai ca pina la medicii cei buni (pentru care am toata stima) ne ingroapa incompententa cadrelor medii. Incepe sa imi fie clar ca au ceva cu nou-nascutii. Unele ii spala pe cap cu solutie de spalat podele, altele stau la cafele si ii lasa fara aparare in fata focului… altele se dau mame maternale si ii omoara in chinuri… si n-am vazut nici un ministru sa zica „eu sint partash la toate astea fiindca s-a intimplat in timpul mandatului meu”.

    Teo draga,
    acest incident n-a facut decit sa dea apa la mora „managementului”… banii pentru medicamente si pansamente s-au dat pe geamuri termopan si instalatii de aer conditionat platite la supra-supra pret.
    iar acum pe ce se vor da banii??? ai ghicit… pe instalatii si dispozitive pentru detectarea fumului care vor costa macar de 3-4 ori mai mult peste pretul normal.

    iana 18 august 2010 16:17 Răspunde
  • Iana, mi-ash fi dorit nespus sa nu continuam acest subiect care mie imi smulge lacrimi si revolta si o durere din strafunduri de mama. Dar in contextul repetitiei acestei tragedii pe toate canalele de comunicare, mi se deruleaza, involuntar, in fata mintii, momentele unice pe care le-am trait in spital in primele zile de dupa nasterea fiului meu. Imi amintesc despre starea sufletului care-mi spunea ca in lume exista mai mult decat fericirea perfecta, mult mai mult decat minunile asteptate, calde, luminoase, sublime. Sa petreci noaptea adunand toate secundele care se scurg pana-n dimineata, cu gandul la usha sectiei in care copilul te asteapta sa-l porti in palme, in brate, sa-l zambesti, sa-l mangai, sa-l iubesti, sa-l hranesti, sa-l visezi, sa i te dedici pentru tot prezentul, viitorul, vesnicia. Sa strabatzi cu un trup greoi, dar cu o inima inaripata pana la cer si inapoi o distanta de cativa metri, care desparte salonul tau de Neonatologie pentru a-ti atinge o parte a sufletului in varsta de cateva ore, sa vrei sa se termine zilele de spitalizare, de birocratie, sa o iei spre casa, cu inima bogata, inaltatoare, pulsand de preaplin dumnezeiesc, sa…., sa….sa….si….. refuz sa ma mai intreb, refuz sa mai stiu orice, orice despre nenorocirea care le-a izbit pe cele patru mame care nu au mai apucat sa deschida usha aia.

    tania 18 august 2010 17:09 Răspunde
  • O banda de vreo mie doua de jigodii (ca sa citez pe clasici), organizati în structuri paramafiote, cu binecuvantarea lui Iliescu si cu legi pro domo (redactate pt ei) a pus ghearele pe Romania si nu-i mai da drumul. Ei si familiile lor si «confratii» de «afaceri» au despuiat-o de tot si acum o trimit goala-golutza pe centura continentului la «produs».
    Confiscarea averilor facute în/pe dosul tzarii nu-i deajuns. Chiar si plutonul de executzie e o pedeapsa blanda pt acesti netrebnici.

    Thomas Man 18 august 2010 17:42 Răspunde
  • Iubirea este mai presus de orice, trece si marea de gheatza.
    Dragostea e mai puternica decat tragedia.
    Din nefericire, au si ei au spitalele noastre :
    Yeasayer – Madder Red
    http://www.youtube.com/watch?v=QO1y1wJduCo

    Thomas Man 18 august 2010 17:43 Răspunde
  • O ilustrata curatzica, sa ne mai îmblanzim dispozitiile, cu picioare, chitara si ghidon, în direct din sânul Mamei Nature :
    Marit Larsen – Don’t Save Me
    http://www.youtube.com/watch?v=kXZqRagpdaU

    Thomas Man 18 august 2010 17:43 Răspunde
  • Au de 2 ori, aoleu !

    Thomas Man 18 august 2010 17:44 Răspunde
  • Da Iana, din pacate ai dreptate si probabil ca incidente de tot felul fac sa apara noi masuri care servesc interesele unora.

    Tania cred ca ai surprins exact ceea ce au mai pierdut oamenii aceia, inafara de copii, o parte din sufletul lor si nu cred ca asta valoreaza 5000 de lei. Ei trebuiau sa mearga cu copilul acasa si nu sa isi incaseze 5000 de lei.

    Teo 18 august 2010 18:00 Răspunde
  • thomas, in sfarsit o melodie deloc ciudata, ba, dimpotriva, almost perfect mai ales pentru campul de maci de la 2.19. 🙂

    stie cineva care este tara macilor, asha cum Olanda are lalelele ei? 🙂
    in tara asta m-ash intoarce, spre repatriere, simone. 🙂

    tania 18 august 2010 18:31 Răspunde
  • Draga Justine, am un flash-back atunci cand citesc ce scrii, probabil ca nu numai eu. Iti doresc si curaj (desi vad ca-l ai deja), si noroc… In fond, e ametitor, in sensul bun, sa iei decizii fundamentale. Imi amintesc perfect.

    Simona Catrina 18 august 2010 21:20 Răspunde
  • Da, Teo draga, s-au gandit acum la detectoare, a fost nevoie de o tragedie de proportii ca sa le dea prin capatani ceva ce trebuia impus de mult. In Canada, aveam toti detectoare de fum si de monoxizi, daca te punea dracu sa coci vinete pe aragaz fara sa decuplezi alarma, urla de te zapacea si te trezeai cu pompierii la usa. Dar ce vorbim noi aici… Si totusi, inima mea se incapataneaza sa-si faca de lucru prin Romania, cred ca-mi lipseste o doaga. 🙂

    Simona Catrina 18 august 2010 21:23 Răspunde
  • da, Simona…asa o fi cu doagele alea. dar, oare, mie imi lipsesc mai multe de nici n-am cutezat pana acum sa cochetez macar cu gandul luarii lumii in cap? chit ca mi-am urcat-o de multe ori, chiar de era doar cea inconjuratoare… 🙂

    un trecator 18 august 2010 21:33 Răspunde
  • Nu, Trecatorule, nu-ti lipseste niciuna. Inventarul doagelor se face dupa un anumit protocol. Adica: pleci din Romania, stai (exemplu la intamplare – 7 ani) intr-o tara civilizata si te intorci. Si, desi esti dezolat si speriat de diferente, nu te poti desprinde, nu poti (deocamdata) sa fugi iar. Eu traiesc acum o incremenire care sper ca e linistea dinaintea iubirii. Sper sa nu fie altceva.

    Simona Catrina 18 august 2010 22:12 Răspunde
  • Simona, de ce-ti doresti , nu scapi…. . Vorba ceea… ” Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se indeplineasca ! ” ( fur un smiley de la Tania…. )

    Grace 18 august 2010 22:20 Răspunde
  • simone, daca e vorba de Acea incremenire:

    http://www.youtube.com/watch?v=Kjbq3vNRf4I&feature=related 🙂

    grace, esti conspirativa. 🙂

    tania 18 august 2010 22:47 Răspunde
  • Bonsoir, un trecator.

    Una 18 august 2010 23:09 Răspunde
  • Uno, ori transmiti din Quebec? 😛

    un trecator 18 august 2010 23:11 Răspunde
  • Prin unde ultrascurte, dap: ))

    Una 18 august 2010 23:13 Răspunde
  • draga da’ noi ce sintem? numai pe trecator il saluti? ce tu crezi ca doar el stie franceza? 🙂

    iana 18 august 2010 23:34 Răspunde
  • Iana, doar stii slabiciunea Unei pt tot ce e (un) trecator 🙂 Si inocenta noastra în materie de limbi externe 🙂
    Eu salut pe toata lumea de la A la Zeta si-napoi, sa n-am vorbe cu capitaneasa 🙂

    Thomas Man 18 august 2010 23:53 Răspunde
  • Sper ca esti într-o forma tot mai olimpica, Iana !

    Thomas Man 18 august 2010 23:53 Răspunde
  • Va propun putina filozofie estivala de înalta cerebralitate si tinuta circumsferica :
    Tommy Trash & Tom Piper – The Bum Bum Song
    http://www.youtube.com/watch?v=UCXORbKLFhM&feature=player_embedded

    Thomas Man 18 august 2010 23:54 Răspunde
  • Sau un remember, placut la ochi, gadilacios la trompe eustachiene. Arta zgomotului, cu alura de thriller parodic si o Lady in Red :
    Art of Noise – Peter Gunn
    http://www.youtube.com/watch?v=iH33RIfi2KI

    Thomas Man 18 august 2010 23:55 Răspunde
  • Sau alt remember, simplu si poate înca eficac (parca asta-i masculinul singular desi-mi suna indigest) :
    «You don’t have to be rich to be my girl…
    Let me be your fantasy» :
    Art of Noise Featuring Tom Jones – „Kiss”
    http://www.youtube.com/watch?v=Iw3so6ClU9I&feature=related

    Thomas Man 18 august 2010 23:57 Răspunde
  • La mine a sunat trombonelul retragerii. Armatele îsi pregatesc sacii de dormit în corturile de nunta 🙂
    Noapte dulce pe toata planeta Simona !

    Thomas Man 19 august 2010 0:00 Răspunde
  • Draga, sunteti importantissimi toti: )
    Dar vezi ca explicatiile vin inofensiv si ambetant, asa ca nu pot da inapoi, priceperile mele-n marsarier sunt desuchiabile!
    Vive le Roi, nha!

    Una 19 august 2010 0:04 Răspunde
  • tania 19 august 2010 0:35 Răspunde
  • Simona, multumesc. Din pacate prea multe persoane din jurul meu incep sa se gandeasca la o posibila plecare din tara. E vorba de o generatie tanara, cu slujbe prin multinationale, asigurari medicale private si un trai relativ decent, nu de capsunari manati de foame spre alte plaiuri. Nu mi se pare de bun augur…

    Justine 19 august 2010 9:29 Răspunde
  • Curiosity killed… ?
    Pisica de dar nu se cauta între dinti 🙂
    Pt cei ce le au si nu stiu înca sa le pretuiasca la nivel de Audi Q7 🙂 :
    http://www.youtube.com/watch?v=EKvNqe8cKU4&feature=player_embedded

    Thomas Man 19 august 2010 10:22 Răspunde
  • Quelle plaisir printre taceri.
    De printre cutii cartonate si fondante topite va masor un pic tacerile, mai fugar asa: )
    Nici nu stiu ce sa ma mai fac de-atata soare, sa pariem ca septembrie va sari intr-un picior de bucurie printre frunze si roua.
    Parca v-as mai deranja si mai incolo daca dati semne ca putem sa ne-ntindem mainile peste ogor. Pliz, cu sonor: )

    Una 19 august 2010 13:05 Răspunde
  • Ma strecor si eu printre cutiile tale Una si sper la o fondanta, drept cutezanta . Sonorizarea de artilerista mi-o invalui in parfum de cafea si sper sa va trezesc pe toti cei/cele ce n-ati mai scris aici de multe ceasuri.

    Grace 19 august 2010 15:36 Răspunde
  • Grace, ma bucur mult ca esti prin zona: )
    Lumea din jur sta prin tufanele, se pare, iar io am tot privit in zare, uitandu-ma dupa catarge, de fapt..
    Si, da, am rasfoit ‘la max’ Tango-ul astazi, cand am avut mai mult timp, razand sau sclipind oblic, dupa caz, intovarasita cu diverse scriituri simonesti. Si nu numai, dar pana ei ma face sa ma batzai predilect printre curenti metaforico-sarcasmo-longitudinali. Si cand ma gandesc ce transversala ma mai credeam candva, loool..

    Una 19 august 2010 15:52 Răspunde
  • ”doarunmelc” pe unde va fi fiind, btw??
    : ))))
    Stiu ca va tot obosesc (again&again&again) cu acest nickname pe care l-am gasit aici de maxim 2 ori postator, dar nu ma fac bine prea curand, v-am mai atras candva atentiunea, treaba voastra la ce va asteptati!: )
    Cum, pe vremuri in nu mai retin ce chat (mIRC?) a venit unu’ sa-mi dea binete intr-o fereastra d’aia obtinuta cu dubluclik pe numele meu si care isi alesese,pt ziua respectiva probabil, numele internaut ”Vei fi obosita”. Nu mai retin amanunte pi Kant-e, ca personajul nu era spectaculos, dar am ras de mi s-au indoit si capriorii si caprele Irinucai.
    V-am pupat nefrantuzeste, va abordez si mai tarziu!: )

    Una 19 august 2010 16:00 Răspunde
  • Bun gasit dragilor,

    scriu pe fuga din camera de hotel inainte de a pleca la plaja. Sunt la mare, la granita dintre Mamaia si Navodari intr-un complex deschis recent si in care eu si familia ne simtim foarte bine.

    Simona, iti doresc liniste si dragoste. Asa cum simti tu.

    Cred ca si mie imi lipseste o doaga din moment ce si acum sunt pe aici.

    Dar la mare este bine.

    Mamaia este full. Foarte multa lume. Oare e criza?

    In complex sunt destul de multe VIP-uri. As fi putut deveni corespondent CANCAN in perioada asta sau chiar paparazzo.

    In ceea ce priveste emigrarea eu cred ca trebuie incercat. Pentru mine a insemnat o experienta de viata extraordinara si care m-a imbogatit si m-a schimbat mult. E bine sa ai o a doua tara. Asa simt eu.

    Sejurul se apropie de sfarsit. Deja imi este dor de nisipul fin si fierbinte, de briza si de scoici. Asa ca fug la plaja. Maine imi voi lua la revedere.

    Pe curand!

    Tina 19 august 2010 16:33 Răspunde
  • Dragelor si dragilor sint pe aici. on and off. astept sa-mi parvina Tangoul. 🙂
    Tina, enjoy!
    Paca e si ea in vacanta?

    iana 19 august 2010 16:54 Răspunde
  • Domnito Iano, ma simt mangaiata pe frunte brusc si prietenos ca ati reaparut si azi:)
    Mai ales ca aseara din lipsa de timp si disponibilitati virtualiste nu am apucat sa raspund prea clar: nici la subiectul cu French, nici la opinarea altcuiva ce-mi viza slabiciunile pentru chestii trecatoare.
    As veni si cu o precizare meseriasa: ma devasteaza total si fragilitatile!: )))

    Una 19 august 2010 17:09 Răspunde
  • Bai, dar ne-au fugit si menestrelii si virtuozii mandolinati!
    Sper macar la niste fire fosnitoare de matasea porumbului, da’ ma simt titirez prin miriste, pana ”una-alta”
    : ))

    Una 19 august 2010 17:18 Răspunde
  • asta ca sa vezi ca nu numai eu m-am simtit marginalizata. cred ca am putea face un club al celor care te-au asteptat p-aci. si cind decizi sa apari il saluti doar pe trecator… well, well… nu ne-o fi picat tocmai bine. 🙂

    iana 19 august 2010 17:56 Răspunde
  • Tina e-n vacanta ! Tina e-n vacanta ! Eu nu stiu cum arata marea anul asta . Nu am vazut nicio mare ! Ba da, marea nesimtire pe sosea, de m-am intrebat daca toti or fi bauti . Doamne sfinte si pazeste ! Si nu intrasem decat pana in Baneasa.
    Scuza-ma Tina , nu are nicio legatura cu vacanta ta. Sa te intorci innegrita si nu prea , ca e cu mult UV.

    Grace 19 august 2010 18:00 Răspunde
  • L-am adus la mare in Romania pe prietenul meu (canadian) acum 8 ani „ca sa vada si el cum e” si in urma expunerii la „moda” pe plaja ochii lui nu au mai revenit de atunci inapoi in orbite! :D:D

    Simona: sa-ti trimit un AC din Canada? iti iau si un convertor de electricitate (sau cumii zice in romana…) Acum in Toronto e o temperatura excelenta-cam 16C noaptea si maxim 30 ziua…jealous? lol

    RookieBlue 20 august 2010 20:49 Răspunde
  • Cred ca toti care am plecat din tara avem cate un story!? Simona poti incepe sa scri o carte si al naibii sa fie ca totul este legat de birocatie.
    La doi ani de la venirea mea in CA am luat un contract bun in RO si am decis sa ma intorc pentru un an. M-ma intors cu cei doi baieti ai mei, cel mic avand un an. La vama cand sa intru in tara, noi doi cu pasaport romanesc, ala de un an cu cel Canadian.
    Vamesul: cetateanul canadian nu are voie sa stea mai mult de trei luni in RO dupa care trebuie sa paraseasca tara.
    Eu: cetateanul canadian are un an si este copilul meu, ce sa fac sa il aduc in cos si sa il pun pe banda la Otopeni????
    Vamesul: nu ma intereseaza, dupa trei luni este expulzat din tara daca nu aplicati pentru viza de sedere temporara.

    Am fost in soc. Am intrat pe mess si i-am zis lui barbatu-meu ca imi bag …picioarele si ca eu ma intorc in Ca. Contractul era bun si salariul mare asa ca nu prea ne venea sa renuntam. Am decis sa aplic sa il fac cetatean roman. Asa ca ma duc la primarie cu actele si dai sa aplci pentru dubla cetatenie dupa parinti.

    Functionara: cand va trebuie certificatul?
    Eu : Cand o implini 18 ani!
    Functionara: Doamna eu nu fac misto. Eliberarea certificatul dureaza mai bine de trei luni. daca chiar va trebuie va costa 100 EU , eu am pe cineva la Bucuresti si intr-o saptamana il aveti.
    Eu: Nu am mai spus doamna, pana cand implinste 18 ani pot astepta. Vreau totusi o hartie ca ati primit actele pentru certificat.
    Functionara: Noi nu eliberam hartii ci doar certificatul.
    Si uite asa am tinut-o si tot nu i-am dat nici o spaga si am avut certifiactul in doua saptamani.

    Apoi m-am dus sa imi inregistrez contractul de munca la FISC. Nu vreti sa mai stiti ca desi nu mai aveam nimic in RO avem de platit o datorie de 8000000lei ( vorbim de 2004) pentru care am ajuns pana la director ca sa aflu ca era o GRESEALA. Am zis ca fac cu capul.

    Am stat un an in care am stat numai la servici si munceam 24/7 fara sa mai aud de nimic si nimeni. Vorba unei buen pritene care a venit si ea acum doi ani in CA definitiv:

    Ii iubesc cand imi spun la intrare in CA: WELCOME HOME!

    Si stie care este culmea, NICIODATA vreun vames in Romania cand am intrat nu mi-a spus : Bine ai venit!

    miki 9 septembrie 2010 6:05 Răspunde
  • Miki, cind ai intrat ultima oare la vama (in vizita decit pentru 2 sapt) cu pasaportul canadian, „duduia” de la ghiseu imi zice in zeflemea:”da’ de ce nu folositi pasaport romanesc?” m-am uitat la ea si i-am zis cu un ton ce am incercat sa fie la fel de „peste picior” – „ca nu am chef si nu-mi serveste la absolut nimic!” . Mi-ai dat seama ca pa peste tot, din pacate, trebuie sa fi la fel de mistocar, de obraznic, de ironic. Alta data un nene militzian, aflind ca sint ofitzer de politie aici in Canada-” hm…da’ nu esti cam mica? (am decit 1m60cm); ce te faci daca te ataca vreunu’?” raspunsul meu „ia incearca sa sa afli de la sursa directa!” 😀
    Cei mici ai tai o sa ramina cu ceva amintiri din experienta din RO; eu inca nu am avut curaj sa o duc pe a mea (6 ani); stiu ca toti o sa ma bombardeze cu reprosuri ca nu vorbeste romana; nu o sa conteze ca e perfect bilingva engleza/franceza si ca acum invata mandarina..

    good luck! / bonne chance! 🙂

    RookieBlue 14 septembrie 2010 17:43 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title