„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Presa, a patra victima in stat

de

Sunt ziarist, dar (sau poate tocmai de-aia), la un moment dat, am inteles ca trei sferturi din ziarele si revistele Romaniei sunt mituite sau santajate. Fie la varf (cu multe mii de euro bagati in publicitate sau alte servicii), fie la nivel de reporter invitat la o bere si cadorisit cu un iPhone, rugat fiind el sa descrie partea catifelata a evenimentului monden, politic, sportiv – dupa caz. Subiectivismul ziaristilor atinge cote dureroase.
Cu ani in urma, un miliardar a convins presa, cu sume care-ti blocheaza maxilarul, sa-l transforme intr-un personaj mitic, faimos, genial si fericit. Casatoria lui cu o femeie cu 30 de ani mai mica nu l-a prefacut intr-un tip hulit de catre patura conservatoare, ci dimpotriva, cu sprijinul ingrat si imoral al presei, casnicia asta ajunsese un model de familie frumoasa. Situatia era de-un ridicol fara precedent. Divortul a sosit cam tarziu, durata casniciei se inscrie in statistici, deci lumea inca nu-l scuipa pe cel care crede ca dragostea functioneaza cu monezi sau jetoane.
De-a lungul timpului, au fost instaurate in opinia publica turme de pseudo-vipuri, dar aveam macar consolarea ca multe dintre ele dispareau tot atat de repede cum se lansau. N-aveau miliardele necesare, ca sa-si mentina la infinit cota stralucirii la un nivel coplesitor.
Pe un personaj controversat (ca sa ma exprim elegant) al fotbalului romanesc, patron al unui club sportiv, il iau peste picior vreo 30 de ziaristi si-l lauda gretos vreo 300. Abuzurile lui, discursurile agresive, cu accente mitocanesti, injuraturile, megalomania si aroganta au inceput sa faca parte din societatea curenta. Milioanele lui de euro au fost convingatoare, feliute din aceasta avere s-au scurs pe ici, pe colo, prin punctele esentiale, prin buzunarele unor ziaristi pe care patronii nu-i platesc suficient.
Sub genericul mostenit de la Corleone, din filmul Godfather, celebrul indemn “fa-i o oferta pe care n-o poate refuza” a ajuns litera de lege morala in Romania. Oportunismele din presa se vad de la o posta. Ziaristi clontosi, acizi in cronicile lor cu unii amarati care fac greseli de mana a treia, tac sau lauda sau se gudura incredibil pe langa niste personaje corupte, infame, nemernice.
Fiecare isi negociaza karma dupa cum il duce mintea. Dar mai apoi, cand cugeti mai bine, realizezi ca pacatul nu-l otraveste numai pe autorul lui, ci si o cohorta intreaga de prozeliti sau de persoane a caror opinie e manevrata abil de cronicile incorecte. Pentru ca tu, ca jurnalist, nu esti numai un scrijelitor de compuneri libere prin gazete, ci esti un formator de opinie. Se presupune ca deschizi ochii si inima cuiva asupra unui fapt. Iar daca tu, ziarist care te pretinzi remarcabil, ajungi sa faci stire de presa din orice stranut al lui Columbeanu si din orice injuratura de-a lui Becali, carora le culegi scamele de pe sacou, atunci comiti un pacat de moarte. Generatii intregi vor fi produsul condeiului tau maculat de coruptie.
Nu le pasa ce spunem noi, astia care ne incapatanam sa nu ne vindem, pentru ca puful banului e mai persuasiv decat principiile etalate zgomotos prin putinele gazete ramase verticale.
Banul i-a dezvatat pe multi de remuscari si i-a convins, hipnotic, ca merita sa-si amaneteze virtutile pe-o mana de arginti picati la timp in buzunar. Cata vreme lipsurile romanilor vor lasa contuzii urate in suflet, aproape oricine are un pret, mai mic sau mai mare, depinde de cata influenta are asupra maselor.
O gluma amara circula prin Romania: daca vrei sa vezi cat de bun si de influent esti ca jurnalist, incearca sa te lasi mituit si vezi cat ti se ofera.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • presa a rescris povestea cenusaresei. pe banii lui iri si pe naivitatea si nervii lui moni. nu poti sa iei inapoi acum nimic. si ar fi si culmea sa vrei sa rescrii sau sa corectezi cind in sfirsit avem si continuarea de la „si au trait fericiti…”
    imprejurarile m-au cam silit sa pun tv romanesc. 🙂 si n-am ce face si imi mai arunc un ochi sau o ureche pe la tv-ul in cauza. eu ma blochez la ridicol. nu pot sa rid si nici la glume nu raspund cind ele se invecineaza cu ridicolul. mi s-a intimplat saptamina trecuta de doua ori. prima data cind am vazut-o pe Iulia Albu la premiile Gopo. de ce si cum a ajuns ea acolo nu stiu… dar m-a blocat, m-a oripilat prezenta ei fizica (n-am auzit-o vorbind niciodata… dar parca nici n-as vrea). A doua oara cind am vazut-o pe Esca la stiri comentind 2 mari evenimente: divorturile Columbeanu si Oana – Pepe. ceva mai ridicol si ceva mai „mi-e rusine de rusinea lor” n-am mai trait de multa vreme.
    chiar asta vrea sa auda poporul? asta vrea sa vada poporul? parca n-as vrea sa cred…

    iana 5 aprilie 2011 17:55 Răspunde
  • Simona, din nefericire, situatia cam asa arata. Nu stiu ce sa spun, ai spus tu destul de bine, de trist si de real, incat mie nu imi mai ramane decat sa te aprob zambind amar, cu sufletul indoit de nefericire.

    Daca e sa ma intrebi pe mine, sa stii ca asta ma inspaimanta cand ma gandesc la aceasta minunata profesie. Si, cu toate ca imi place extraordinar de mult sa scriu, ceva ma retine in a-mi forma din asta o cariera, o speranta pentru viitor. Pentru ca nu vreau, de nicio culoare, sa renunt la principii si valori morale in care cred cu adevarat doar ca sa nu mor de foame. Si stiu ca, pana ajungi sa+ti castigi independenta, vrei, nu vrei, trbeuia sa pipi papucii celui care iti semneaza fluturasul de salariu. Macar o perioada.

    E trist si ingretosat de evident, dar ma tem ca nu avem ce face. Intr-o societate in care banul conduce (doctrina dupa care se ghideaza si conducerea scolii -am ramas masca auzind o astfel de replica de la un om, ditai directorul, care se presupune ca are autoritate suprema intr-o institutie menita sa formeze oameni- in zilele de preafumoasa criză), nu stiu ce ne-ar mai putea motiva intr-adevar, sa alegem sa spunem adevarul. Cred ca doar siguranta unui viitor fara foame, fara chinuri si fara prea multe probleme, financiar vorbind. 🙂

    Alexandra Bohan 5 aprilie 2011 20:25 Răspunde
  • Simona scumpa si draga, nu situ daca sa plang sau sa rad. Ultimele 2 zile le-am petrecut avand TVul aproape. M-am tarat de pe canapea in pat si invers si din lipsa de altceva mai bun nu aveam decat sa butonez telecomanda. Pe toate canalele de stiri am vazut fix 2 senzatii mari si late, Iri-Moni si Oara-Pepe. Stiti bine stirile. Gasesc povestile astea asa pline de penibil, manjite pe toate partile. In primul caz cel putin, ma minunez la cat de… offf, care e cuvantul potrivit, cat de ipocriti sunt unii. Exact cum spunea si Iana mai sus, iata continuarea de la „si au trait fericiti”. Si cu astea suntem bombardati zi de zi. De ce asa? Nu sunt alte o mie de cazuri in care se intampla asa ceva, nu se mai desparti si altii si isi judeca custodii si averi(daca sunt). Ba da, dar nu toti sunt… cine sunt.
    Si cu asta suntem noi indoctrinati. Duca-se tv-ul si toata presa!

    Andres

    andres 5 aprilie 2011 21:08 Răspunde
  • Vivat Don Corleone…
    Simina,ce sa zic,la asa vremuti,asemenea condeie,dar,cred ca pana la urma fiecare isi merita soarta.Sa ai verticalitate si cu baierele pungii in vant…
    Si uite ca boboru se uita de zor la divorturile iminente.Ce mai conteaza ca sa scumpit cartoful,vai sarmana Monica.
    Cred si chiar imi place pana intr-un punct sa practic varianta:provoc cu buna stiinta sa vad ce raspunsuri primesc(asta am invatat-o de la D,Trump).Dar sa ridici in slavi acolo unde ,clar nu sunt talente…Asta e,dar presa se incadreaza inca la capitolul formatori de opinie.Pana cand?

    adrianagianinna 5 aprilie 2011 21:50 Răspunde
  • Simona as vrea sa public ceea ce ai scris pe peste tot. Fa-l dau comiunicat de presa sa apar pe peste tot ca poate asa li se va face unora rusine (chiar daca personal cred ca multi nu mai stiu ce inseamana acast cuvant).
    La mine in casa functioneaza doar TVRInternational, si asta pentru ca mamele mele sa poata urmari ce se intampla in tara si acolo nu chiar asa de rau ca pe alte canale si prin alte ziare.
    Ma doare sufletul, crede-ma dar asa cum spui si tu, ” cata vreme lipsurile romanilor vor lasa contuzii urate in suflet, aproape oricine are un pret…” Pacat ca cel mai mult sufera presa, invatamantul, sanatatea… institutii care ar trebui ridicate sus caci pe umerii lor sta viitorul tinerilor si reputatia tarii

    CristinaC 5 aprilie 2011 21:59 Răspunde
  • Eu n-am sa dau nume, ca nu vreau sa gafez, dar am si eu “falitii mei”, pe care sunt foarte pornita. La astia angajamentul politico-financiar e pe fata, la modul grosier. Nu sunt prosti, nici naivi. Dar prin tot ce fac si spun, isi compromit viitorul, fiindca va exista viata si dupa alegerile urmatoare si poate se va intampla o schimbare radicala in peisaj, care ii va oblige la o schimbare si in atitudinea si modul lor de abordare. Clar, romanul uita repede, atentia lui e usor de deturnat. Si mai clar, ca proviziile stranse in doua mandate ii asigura pe viata. Si totusi, vorbim de o profesie, care concureaza de-acum la modul cel mai serios, cu cea mai veche profesie din lume… Ce miza poate fi atat de mare, ce suma atat de ispititoare, incat sa te compromiti fara sa clipesti? Poti sa faci lucruri minunate, ai talent, vocatie si soarta te-a adus in punctul in care caracterul, singurul, poate inclina balanta intr-o parte, sau intr-alta.
    Ei, care “alta”, asta e problema…
    Pana la urma, pe ziaristii “de monden” nici nu-i blamez . Ei si-au ales nisa asta, unde, sa fim seriosi, nu se formeaza “opinii” decat asupra carui club e mai cool, sau carui fotbalist e mai bine cotat pe piata matrimoniala.
    Moderatorii partizani sunt cei mai vinovati de formarea unui electorat nauc, cu emisiunile lor in care invitatii croseteaza, delireaza, se contorsioneaza de ura. Si opiniile formate de acestia, se reflecta dureros in rezultatele exit poll-urilor si a “calitatii” vietii noastre (n-am pus intamplator ghilimelele).
    Exista o emisiune (n-am s-o numesc), pe care eu o percep ca pe “minutul de ura” din cartea lui Orwell, “1984”…

    Marilena Guduleasa 5 aprilie 2011 22:26 Răspunde
  • Presa se prostitueaza ? Mai sa fie. Pai doar n-o sa stea de gatul unui singur partener. Ca doar zic bine peripateticienele : sa ai un sot înseamna sa ai un singur client toata viata. Cam trist, nu-i asa ?
    Bine spui, Simona : „jurnalistii” mioritici, cu putine exceptii (din pacate) si-au vandut putina demnitate pe care o mai aveau fara sa le pese de urmari, de responsabilitati, de vreun cod deontologic si nici macar de sfincterul personal.
    Am discutat acum ceva timp, în odaia asta primitoare, despre rolul formator al celor ce tin microfonul sau pixul sau tasta în mana si balacareala si putregaiele continua bine mersi. Otravuri, dantelute si pantofi stiletto – cam asta-i meniul televizoristic brevetat pe Dambovita.
    Unde-i Dylan sa ne cante de-o „Vanzare de suflet” ?
    Unde-i Tepes ?

    Thomas Man 6 aprilie 2011 0:46 Răspunde
  • bine-aşa, domnişoara autor. ţine un like.

    Cougar 6 aprilie 2011 3:36 Răspunde
  • Cum televiziunile se vand la rating, iar marea masa a telespectatorilor sunt, nu saraci cu duhul – pentru ca asta e o virtute, ci spalati la creier (scuze, dar altfel nu inteleg apetenta pentru emisiunile tembele difuzate pe toate canalele comerciale), apoi pleiada de jurnalisti scosi pe banda in ultimii ani care sunt flamanzi si fara principii (cu exceptii, evident), asta se serveste. Nu stiu ce se intampla cu natia asta, ce se alege de ea. Interese personale sau de grup (gasca), coruptie, minciuna. Oamenii cu principii, cu caracter, cu suflet, se ascund, nu mai au glas, nu mai au putere sa lupte cu un astfel de sistem. Asta ma inspaimanta de fapt. Lipsa de reactie si acceptarea tacita.

    Blue 6 aprilie 2011 7:51 Răspunde
  • Şpaga are dimensiunea ei în funcţie de PIB-ul de ţară şi de orânduirea socială a momentului.
    Peşcheşul către Înalta Poartă a asigurat domnia pe o perioadă conformă culorii acestuia: argintie sau aurie. Birul către voievod îi sălta sau îi băga la beci pe boierii mai cu dare de mână, respectiv, scăpătaţi. Iaurtul şi gugoşelele îi puneau în capul bucatelor pe marii dregători.
    Ştacheta a coborât-o ‘Nea Nicu’ la simbolicele Rexona, pachetul de cafea şi Kent care rezolvau admiteri pardonabile prin simplitatea lor.
    Suntem în epoca în care cotizaţia doldora la partid asigură un loc eligibil, dar mă uit şi peste fruntariile ţării unde un avion particular sau un iacht descâlceşte o licitaţie.
    Aş vrea să apuc orânduirea în care să donez un pachebot pentru a mi se aproba cererea de strămutare de la bloc la casă, adică încă 100 de ani bătuţi pe muche.

    Omuldelamunte 6 aprilie 2011 10:12 Răspunde
  • @Alexandra- Ce mi-a mai plăcut expresia asta „…trbeuia sa pipi papucii celui…” !
    Fără să vrei, ai spus un adevăr aplicabil bi-lunar patronului ziarului.

    Omuldelamunte 6 aprilie 2011 10:18 Răspunde
  • ieri am am primit pe e-mail un filmulet dragut cu un spectacol de magie si mi-am adus aminte ca l aun momentdat un numar d emagie foarte simplist dar care tuturor a parut extraordinar, a avut succes pentru ca magicianul a atras toate privirile catre ceva luminos, zgomotos, stralucitor, usor de comentat si care nu necesita vruen IQ deosebit , iar el, in timpul aceasta a facut un farafastc simplist fara ca nimeni sa vada.LUMEA ERA PREOCUPATA DE SCENA ZGOMOTOASA. Ati inceput sa va prindeti? Cam asta e Romania din ziua de azi. Pana in campanie romanului i se da circ sub forma de Becali, emisiuni cu pitzipoance, divorturi/casatorii celebre dintre miliardari de carton si cenusarese , toti expunandu-si , dupa cultura si inteligenta: aerele, banii, caracterul.
    Apoi, in campanie, dupa circ, romanilor li se da de mancare: frimituri de paine sub forma de cresteri ale punctului de pensie cu 0,0001 % sau dezbateri fanfaronice si cfaragialesti intre persoanje politicie care , dupa ce s-au infruptat pe rand din bogatiile tarii, vor sa imparta amaratilor praful care a ramas in traista d ecartofi dupa ce acestia s-au terminat.

    Nu am vazut nici un jurnalist, corupt sau cinstit , care sa insiste in vreo emisiune:”dl cutare, v-am pus intrebarea x, raspundeti va rog” . In schimb am vazut emisiuni la B1, unde multa lume o ridica in slavi pe Moni, cat de desteapta e ea ca a studiat nu’s ce dracu la o facultate careia nici numele nu i l-am retinut.Nu am sa spun ca am fost intoxicata de emisiunile „by Monica columbeanu” pentru ca uneori ma uitam si eu. Imi placea sa vad pana unde se merge cu ridicolul si cu luxul. Vroiam sa vad pana unde se merge cu minciuna pupaturilor de prost gust facute in fata camerelor sau cu comentariile dintre cei doi indragostiti : ” ete, niste prosti, noi ne iubim, ce stiu ei” Ei adica romanul de rand in fata carora ei performau ca niste adevarati artisti si platisera pentru asta. Are vreun sens sa mai vorbim?
    Ceea ce ma scarbeste este ca , din intamplare , dau drumul la televizor si vad , ca aseara , cum o gramada de asa zisi jurnalisti si fotografi si cameramani infig microfoane in fata unei tinere rapusa de dorul copilului ,intreband-o ineptii si hartuiesc un om care , se vede cu ochiul liber ca nu are ce sa raspunda in asemenea situatie in care bunul simt si decenta ar trebui sa ne dea un pas inapoi. Ce se intampla oameni buni, ma intreb eu dupa alta persoana siderata de o alta scena in care Madalina Manole a fost filmata pe catafalc si parintii ei au fost filmati plangand. Ce se intampla cu voi „ziaristii” ? pana unde mergeti acoperindu-va de sintagma „asta vrea romanul”. Care roman, ma intreb ? pe mine nu m-a inntrebat nimeni, pe parintii mei nu i-a intrebat nimeni, pe sotul meu nici atat, pe colegii de birou asemenea. Si atunci de unde scoateti circul asta? Cum ar putea fi romanul interesat sa vada morti la televizor si inca oameni pe care i-au iubit si i-ar fi vrut vii in continuare.

    Alina 6 aprilie 2011 10:24 Răspunde
  • @Omuldelamunte, acum am vazut, am recitit si-am concluzionat ca am scris gresit. Era-ntuneric, recunosc, si-am mai nimerit si-alaturi. De la „pupi” la „pipi”, diferenta semnatica e semnificativa, spre deosebire de cea de la tastatura care e aproape alaturat de nesemnificativa. In realitate, insa, mai bine platiti sunt aia care „pup” si nu „pip” papucii patronului. Desi, ce-i drept, nu intotdeauna mijloacele scuza scopul care trebuie. 🙂

    Alexandra Bohan 6 aprilie 2011 13:10 Răspunde
  • Iana, nici eu nu cred ca asta vrea lumea sa vada, insa pe undeva programele alimenteaza curiozitati cumplite.

    Alexandra, ai dreptate. Nu pot sa-ti ascund, e o meserie supusa ispitelor si compromisurilor, eu insami am fost hartuita de tentatii, numai eu stiu cum le-am rezistat. Nu-mi fac statuie din asta si nu comentez aici cazul meu, stiu doar ca as fi putut fi cu mult mai bogata, astazi, daca…

    Andres, nici mie nu-mi vine sa cred ca prime time-ul s-a redus la doua divorturi grotesti, e ingrozitor!!

    Adrianagianinna, ideea de presa include (ar trebui sa zic „din pacate”) toate canalele de manipulare, deci alta sursa de informatie nu exista. Nu intamplator a ajuns putere la nivel de stat. Revolta ta e indreptatita.

    CristinaC, iti multumesc pentru sustinere si promptitudine, crede-ma ca toata lumea stie ce spun eu aici, dar toata lumea ia o pozitie defensiva, lasa, calduta.

    Marilena, iti multumesc… Stii care e culmea? Ca ma gandeam si eu la Orwell cand scriam despre rostogolirile incontrolabile…

    Thomas, asa e… Si cand ma pregateam sa condamn mai vehement, m-a palit o mila ciudata, maladiva si enervanta. De ei, de mine, de situatie in sine?

    Cougar, iti multumesc. Apropo, tocmai urmaresc un serial haios, Cougar Town.

    Blue, lasa moralitatea, dar eu nu stiu cum de nu s-au plictisit de aceleasi pitipoance si aceiasi mitocani, nu mai e vorba nici macar de bun simt, ci de omeneasca plictiseala… Asa e…

    Omuldelamunte, spaga e magulitoare, daca macar acopera pretentiile si valoarea celui cumparat. Ceea ce e odios ca e se practica, si in mica noastra coruptie, preturi de dumping.

    Alina, bine ai venit! Ai spus lucruri interesate. Dar sa stii ca reporterii hartuitori, sunt, de fapt, fortati de imprejurari sa puna aceleasi intrebari idioate. Fiindca, daca afla seful lor ca altii au intrebat bazaconia si ei nu, raman someri. Asta ma doare.

    Simona Catrina 7 aprilie 2011 2:12 Răspunde
  • Simona, mila e un sentiment nobil (cu ceva substrat mistic) ce te onoreaza ca OM.
    Eu, ca fantoma, sunt eliberat de constrangerile umanoide si arat cu indexul în directia monumentelor nerusinarii radioactive care au pus umarul consimtitor la catastrofa morala nationala. Sunt fara Dumnezeu, „fara rusine”, aceste persoane izotopizante vandute pe te miri ce, doar cu gandul la friptura de azi în detrimentul genocidului de maine. De fapt, sunt cu rusinea la vedere, pe sticla, nici macar epilata, aceste persoane jurnalistice care din pacate sunt mult prea numeroase. La un moment dat îmi spuneam ca nu pot fi decat cateva, ca si ucigasii, nu pot fi multi cu gena asta „pot fi cumparat pe 2 mici cu sau fara mustar” sau „3 actiuni cu strontiu la Gandul” dar m-am cam lamurit ca-s puzderie prin multe redactii. Daca pana si „Nea Penita” (cum îi spun eu CTP-ului pt ca are un pic de har la scris), MARE reprezentant al presarilor carpatini este în halul ala de partizan pornit si catranit, daca pana si Hure sau Stelica T dau mana cu satane confirmate în vazul tuturor camerelor, etc., contagiunea pare nationala 🙁
    Nicaieri în lume raporturile presa-politic nu-s chiar limpezi si corecte dar la noi se întrec masurile stiute pe mapamond.
    Sunt însa semne de curatenie de primavareala. Poate mai aruncam în groapa cu laturi (acolo unde le e locul) pe cativa dintre otravitorii sistematici ai cotidianului romanesc.
    Si atunci, ne-am putea uita în oglinda mai usurati, noi ce presam cuvinte în articole. Riscul de contaminare sau asimilare cu mizeriile ar fi mai mic.

    Thomas Man 7 aprilie 2011 10:44 Răspunde
  • Noi romanii avem o gramada de probleme reale dar in fiecare zi trebuie sa asistam la circul din nu stiu care divort….de parca alte griji nu avem……dar, cu toate astea ma revolta sa vad cum un personaj sinistru ne arata ce pot face banii, terfelind imaginea (mai buna sau mai rea…nici nu mai conteaza) unei mame, poate copilul ala aude sau vede….este putin prea mult, copilul nu trebuie luat de langa mama niciodata nevorbind aici de situatii extreme, iar presa si mass media parca a inebunit, nu poti sa calci in picioare viata unui om in halul asta, cum de li se permite?????
    Nu sunt fana cuiva dar sunt mama….

    cecilia 7 aprilie 2011 11:41 Răspunde
  • Ca orice afacere într-o economie de piaţă şi presa funcţionează cu bani. Dacă la începutul anilor ’90, până să se prindă alde Frontul Salvării Naţionale cât de periculos este cuvântul scris şi să intervină prin monopolul pe care-l deţinea asupra preţului hârtiei şi al tiparului, introducând cenzura prin scumpire, se mai putea face presă de dragul presei, acum presa este sclava publicităţii, a banilor veniţi din publicitate. Și nici nu vreau să mă gândesc a cui sclavi sunt deontologii de presă angajați pe la vreun magnat aflat în luptă crâncenă cu Statul doar pentru existența propriilor afaceri (alea conectate la țâța bugetului și care, acum, că n-a câștigat „cine trebuie”, tragic decuplate).
    Numai că nu este cazul să ne lamentăm că a luat-o presa scrisă în freză doar pentru că s-a scumpit hârtia şi manopera de tipar. Pierderea cititorilor şi a tirajelor nu din aceste motive s-a făcut, ci din pierderea credibilităţii cuvântului scris/vorbit/vizualizat – că s-a angajat împachetatorul de cuvinte la magnat cu tot cu conștiință, nu numai cu talentul.

    Sare' n Ochi 8 aprilie 2011 6:31 Răspunde
  • va rog din suflet sa rezistati cu revista voastra multi ani inainte!am citit mai demult de procesul avut de voi cu fiica domnului voiculescu si atunci am priceput cine sunteti-raritati pe piata.

    lumi 8 aprilie 2011 19:51 Răspunde
  • Buna seara, Simona! Mi-a facut mare placere sa te intalnesc si am ramas extrem de placut impresionata de modestia ta, de nobletea, de caldura umana pe care am simtit-o in putinele minute petrecute langa tine. Te imbratisez!

    Cristina Socaciu 9 aprilie 2011 21:04 Răspunde
  • Ma bucur ca ne-am cunoscut, Simona. Dialogul s-a legat firesc, indeajuns sa ne faca placere. Te citesc cu interes, in continuare.

    Lacramioara 10 aprilie 2011 9:55 Răspunde
  • Ăsta e un adevăr pe care îl recunosc mulți, poate prea mulți pentru ratingurile uriașe ale emisiunilor în care fătucile își dezgolesc toate părțile corpului care nu mai e nici el corp. E exact ca în cântecele lui Puya: Toți suntem oripilați, dar stăm și ne uităm.
    Standardele sunt așa de jos încât nici cu lupa nu mai putem să le vedem.

    A fost o vreme când îmi e era milă de toți anonimi deveniți vedete peste noapte pentru că îmi dădeam seama că ei ( de fapt ele) nici măcar nu realizau că intraseră într-un joc periculos. Azi nu mai îmi e milă… pentru că între timp mi s-a făcut milă de ochii mei, de valorile mele și de imposibilitatea mea de a mai găsi un job bun doar pentru că n-am formele standard sau pentru că urăsc tocurile cui.

    Ioana 10 aprilie 2011 15:22 Răspunde
  • Am facut presa un numar de ani buni intr-o localitate de provincie si am decis sa ma retrag momentan scarbita in principal de o parte dintre „colegii” ziaristi, care are fi scris aproape orice atata timp cat mai aveau un „salariu” asigurat. Si nu sunt putini acestia. probelma este ca am trecut de partea cealalta, in invatamant, incercand sa ii invat pe tinerii viitori jurnalisti valorile stilistice dar si morale ale acestei meserii. Si m-am izbit de cateva sute de studenti in ultimii ani, care credeau ca presa inseamna formatele tabloide si care aveau ca scop in viata „sa-si faca relatii” (cei care sunt la facultatea de Comunicare si relatii publice 🙂 ). Nu generalizez, sunt si cazuri de tineri talentati si care practica onest aceasta meserie. Dar din ce am vazut ca se intampla in presa in ultimii ani, incep sa inteleg care sunt modelele pe care le au in fata acesti tineri si ma ingrozesc la gandul ca asa va arata presa si de acum incolo.

    simone 10 aprilie 2011 17:45 Răspunde
  • bref- esti minunata !in toate sensurile …

    nuami 11 aprilie 2011 16:21 Răspunde
  • Mai, copiii mosului… sunt unul dintre cei care se gandeste sa emigreze.
    Sau care si-ar fi dorit sa fie englez. Sau macar un amarat de grec, ori portughez… Ca portughez, as fi aiurit cu vorbe o cantareata de fado, intre doua voiaje. Ca englez, probabil ca as fi udat cu gratie peretii exteriori ai vreunui bar. Ca grec, m-as fi dat mare ca sunt grec.
    Sunt si al dracului de patriot, nu ma intelegeti gresit!
    Am fost „soim al patriei”, am avut note bune la istoria neamului (deci cred, cu tarie :), ca-s fiu de dac si de roman) si am cantat din trompeta la congresul al XIV-lea al PCR. Acolo l-am vazut pe tovarasul Nicolae Ceausescu – un om important, caci nu poti sa fii altfel daca ai voie sa vorbesti ore in sir in fata unui microfon si al unor camere de luat vederi. Ori sa apari in ziare de tiraj. Mama avea oarecare antipatie fata de individ, maraia ceva de neinteles odata pe luna la adresa lui. Era o legatura stranie intre conducatorul iubit si vata, n-am priceput foarte bine despre ce era vorba. Impreuna cu vecinele de la trei si de la unu organizase o celula revolutionara de bloc, avand ca manifest mut „Cruciada Copiilor”. A-na Blan-di-ana, am citit eu cu voce tare scrisul de mana al maica-mii, insirat pe un caiet de mate… Ocazie cu care „mi-am si luat-o”, ca cica aia nu era chiar o carte pentru copii. Tata era ceva mai simplu, era de la tara, primise buletin de Bucuresti la casatorie. Adormeam amandoi ascultand „Europa Libera” – eram copil, imi placea muzica straina. Pe vremea aia era un om dintr-o bucata, stia de toate, repara intr-una Dacia rosie, lot de export, 12-B. N-avea mari framantari, era stelist infocat si avea talentul de a face rost de orice, dand orice la schimb. Bine, era si sef de ferma si asta parea sa-l puna pe o pozitie avantajoasa – doua-trei ladite de rosii proaspat culese de vreun tigan angajat cu ziua se puteau preface intr-o pereche de blugi. Undeva pe langa Bucuresti erau campuri fara margine, care intrau vara intr-un soi de trepidatie ciudata, „incepe Campania!”, masini, oameni si tractoare ridicau in aer miros gros de pamant, motorina si sudoare. „La ferma” am vazut eu prima data tzatze. De tiganca tanara – mari si grele, cu sfarcuri violet-inchis. Am povestit asta tuturor baietilor pe care-i stiam sau nu. Si, uite, ca vi-o zic si voua. Deci, frate, erau doua tzatzoaie, care…..
    Droaia de copii de pe strada se numeau „decretzei”. Locuiam la gramada intr-un bloc de beton, gri. Stiam sa joc binisor „lantzu’ ” si aveam, in consecinta, un teanc apreciabil de surprize „bib-bib”. Din cand in cand, mergeam „la mangleala” prin vecini, fiindca teancul despre care am vorbit nu parea niciodata destul de gros. Am spart geamuri cu niste prastii, apoi am incendiat un balcon fiindca am incercat, cu Stefan, sa lansez o racheta. Dana a cazut din plop peste un gard sudat cu maiestrie de nea Gheorghe, din niste tevi de metal luate de la „coperativa”. A scapat, „ce dracu’ cautai, fa, capro, in pom?!” a intrebat-o nea Virgil. Mosu’ asta m-a prins fumand in scara, cu Roxana, chistoace adunate de pe jos. „Ce fumam azi?”. „Snagoave”, facea Roxi, cu lacrimi in ochi, stand picior peste picior, plina de importanta. Mi-am luat-o din nou de la mama, cu furtunul de la masina de spalat. „Lasa-l, draga, in pace” a comentat tata, plat, evenimentul. Am trecut de milioane de ori prin Cismigiu, metroul ma lasa la Izvor, departe de liceul „Sf. Sava”, numit „Balcescu”, pe vremea aia, probabil din cauza de materialism dialectic. Imi dadeam matricola jos, fiindca in timpul „pasajului” era pericol sa fiu „troznit” oleaca de aia de la „Lazar”. Niste lab@$ii, fireste. Un liceu de tot ca$a&ul, nu se compara dom’le!… Vite.
    In fine, sunt mai multe de povestit, ca am 37 de ani de viatza pe-un picior de plai. Acum, sunt insurat cu o fata care a cazut, la vremea ei, de pe niste stabilopozi nu foarte stabili. A scapat-o, normal, si pe ea, Dumnezeul copiilor, caci daca n-ar fi nu s-ar povesti. Bine, pe ea au chelfanit-o niste salvamari, dupa eveniment. „Fa, vaco, vrei sa ne faci probleme, ha?!”. De aia nu se prea da acum in vant dupa barci albe cu vasle si bere populara.
    Eu, de cate ori vad tzatze, am pretentia sa fie mari, cu sfarcuri violete iar fata sa zambeasca nerusinat, ca o tiganca. Sau sa fie ca ale Cristinei, cea cu stabilopozii, desi e posibil sa mai divortam de cateva ori, precum starurile de la TV… Imi place de Tziolkovski si de Prunariu, fara noima, si nu cred ca americanii au aselenizat de-adevaratelea vreodata. Toti cainii pe care ii voi avea se vor chema Laika, indiferent de sex. Cant la chitara dar ar fi fost misto sa am o trompeta vrajita precum Armstrong. Ori un acordeon, ca var’miu de la tara, fiul lu’ fra’-su lu’ tata, care canta pe la nunti. Acu e in Spania, lucreaza intr-o livada. As vrea, sincer, sa am o masina electrica sau care sa mearga cu apa si sa scoata norisori proaspeti prin esapament. Numa’ sa arate ca alea din „bib-bib”, atata tot.
    Ma simt in continuare pui de dac si de roman, cu osebire atunci cand completez formulare de scoring pentru emigrare. Si vreau sa ma ingroape, cand o fi, la tata, la tara, in orezarie, unde se zice ca a cazut un IAR 80, la ’44. Ma gandesc mereu ca oi fi eu pilotul ala negasit de-atatia ani si ca timpul are rabdare pana ma-ntorc…

    Asadar, doamnelor si domnilor, cata presa trebuie dumneavoastra sa scrieti iar eu trebuie sa diger ca sa ma schimb si s-o schimb si pe fiica-mea?
    Cate copilarii ca alea de mai sus citesc acum blogul asta?
    Salut! Io sunt guma turbo, „seminte baieti!” si cartile furate de la maculatura. Tu cine esti?

    PS. Am scris aiureala aia de mai sus fiindca imi place de Simona Catrina.

    mecanic de locomotiva 13 aprilie 2011 0:29 Răspunde
  • @Mecanic chefere- câte transformări eşti tu în stare să suferi în decurs de câteva luni, numa’ noi ştim…
    Nicuşor este într-un early booking la ultra all inclusive şi n-are a te vedea prin preajmă, dar când s-o întoarce o să-şi revendice locul deţinut ad interim de-un pui de dac şi de roman de dragoste.
    O să vă înţelegeţi voi, că doar aveţi acelaşi condei…

    Omuldelamunte 13 aprilie 2011 11:40 Răspunde
  • Hei, mecano-trompetel, si noua ne place de Simona Catrina ! Dragut zapingul tau 🙂 Saltareala de idei e ca Perinita pe dezbracatelea !
    Apropo de subiect : „Petra e a patra victima din sat”, iata nitel jurnalism de pe la noi :
    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-8496346-video-viralul-zilei-cum-lesini-direct-realitatea-miting-protest.htm#loginPanel
    Comentariile de sub clip sunt edificatoare !
    „De cîte ori e-April şi zi cu soare
    Îmi amintesc… şi sufletul mă doare.”

    Thomas Man 13 aprilie 2011 12:51 Răspunde
  • O dedicatie pt ODLMV, stie el de ce :
    http://vimeo.com/22215803
    Fetele sunt nimfe sau îngeri ?

    Thomas Man 13 aprilie 2011 12:57 Răspunde
  • Simona, Alice te-a vorbit de bine ieri seara, pe B1TV. Tu ai umor, ea nu 🙂 A fost onesta, bravo ei !
    În schimb, unul dintre animatori era alaturi cu drumul comentand scrierile tale si ce-si inchipuia el despre biografia ta amoroasa.
    O sa-l desfiintez cu prima ocazie 🙂

    Thomas Man 13 aprilie 2011 13:01 Răspunde
  • @Thomas- mulţumesc pentru dedicântec.
    Calitatea sunetului lasă de dorit( este distorsionat pe başi), dar calitatea conţinutului lasă dorinţi.
    Sunetul în high definition 1080p sau 720p este cu mult deasupra în:
    http://www.youtube.com/user/xoxxxoooxo
    dar dispare conţinutul care, işi au farmecul lor, de bărbaţi necontestate fiind.

    Omuldelamunte 13 aprilie 2011 15:05 Răspunde
  • 🙂
    simona te salut ! n-am mai fost demult pe la tine pe blog, dar am fost pe-aproape…simon, penrtu mine, o perioada….toti din presa erau…”ziaristi” , cand nu era net si numa’ un post , doua de TV……pe urma am observat ca multi si-au spus „jurnalisti” ……a, sa nu mai zic ca unii erau ingineri si au devenit jurnalisti, dar asta e alta poveste 🙂

    salut si pe OLDM si pe Thomas si pe CrisC ; OLDM, e aiurea daca spun ca-l ador pe Plesu? ia sa vad ce ne-ai pus aici…:) mai vorbim si pe la tine pe blog

    mecanicul de locomotiva …aduce din profil cu nicusor…mda mda….

    wind 13 aprilie 2011 19:50 Răspunde
  • imi pare ca am nimerit la o petrecere tarzie, in timp ce ma duceam sa ieu neshte paine de la nonstop… sa-mi fie cu iertare, oameni buni, daca pijamaua si slapii astia seamana din profil cu ale lui nicusor, dar e doar coincidenta ca avem pixuri la fel.
    @ omuldela… cu oarece fiori reci, m-am gandit prima data ca aduci vorba despre „Intaiul Tovaras „nicusor””, prezent in „perinitza pe dezbracate si pe luate” (multzam Thomas, you’re the man!). observi ghilimelele dintre ghilimele? aflat intr-o stare de gandire laterala, finca bere, am inceput sa ma minunez de caldura ciudata care a topit „odiosul dictator” si l-a turnat in „nicusor”. „probabil procesul, transformarea, are drept catalizator o nostalgie ca un cancer lent”, mi-am spus, confuz si speriat ca, la peste douazeci de ani de la ultimul cartus, e posibil ca „nea nicu” sa se intoarca si sa ma ia cu el, acolo, la dracu’, mai early booking decat sunt pregatit.
    si toate astea, fii atent!, numai din cauza ca am iesit pe-afara, fara alt motiv decat s-o vad pe simona scriind.
    femeile!…

    mecanic de locomotiva 14 aprilie 2011 2:29 Răspunde
  • Draga Simona, stiu ca sunt in afara subiectului, insa as vrea sa te invit sa participi la o interesanta leapsa si una dintre cele mai frumoase initiative de pe net din ultimul timp. Ce poate fi mai frumos sa sustinem cultura si sa daruim o carte?

    http://www.ioanabudeanu.com/2011/04/daruieste-o-carte.html

    Multumesc frumos. Te imbratisez cu drag,
    Ioana

    Ioana 14 aprilie 2011 11:10 Răspunde
  • Tania, pe unde-oi fi?
    dispozitie romaneasca: http://www.youtube.com/watch?v=mbhmSgsgrJ0

    Anamaria 14 aprilie 2011 21:50 Răspunde
  • anamaria, ma tin de vreo trei zile sa postez si eu ceva la mesajul interesant al simonei. azi reusesc. 🙂

    simone, asta cu presa-victima e ataaaat de reala si demna de plans, ba chiar taman buna de un parastas. dincolo de exemplul dat de tine cu si despre antipaticul Iri, eu cred ca presa buna si reala poate deveni o putere doar cand este modelata de mainile propriului producator. adica, presa curata e precum ulciorul, sculptura, pictura create de artist. cum sunt scoase la vanzare piesele acestea, si in functie de cine le cumpara, se pierde, putin cate putin, din valoarea reala, bruta, a scopului care a stat la baza crearii lor.
    da, ziaristii se vand pe o ciorba, pe un telefon, pentru o suta veche, apoi pentru un contract care le asigura, poate, jumatatea de finantare. si asta este fabrica DEformatorilor de opinie.
    un perfect day, tot de la publika:
    http://www.youtube.com/watch?v=KO4uzqLYMGo

    tania 15 aprilie 2011 8:47 Răspunde
  • Mecanic de locomotiva, bine-ai venit, nu opri la semnal, mergi mai departe, macazul se schimba computerizat. Multumesc pentru poveste si idei.

    Simona Catrina 15 aprilie 2011 17:02 Răspunde
  • @simona: multumesc pentru multumesc. mi-a facut tare bine, nu stiu sa explic sentimentul, fiindca nu pot sa-l localizez precis – iertata fie-mi vorba proasta. povestea merge mai departe, sigur, chiar daca mai
    „trece pe rosu”, pe alocuri. acum, locomotiva e cu vele, fiindca vantul bate spre larg. pentru urmatoarele 3 luni sunt „consemnat”, intr-o celula din care lumea se vede fara frontiere.
    da’ e tare bine ca primesc blogul asta pe sub usa, din cand in cand.

    mecanic de locomotiva 15 aprilie 2011 21:43 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title