Va astept la o seara vieneza si indragostita!

Dragii mei, vineri, 28 octombrie, incepand cu ora 19, va astept la Hilton Athenee Palace, sala Le Diplomate, impreuna cu Alice Nastase Buciuta si intreaga echipa a revistei – si multi alti invitati interesanti, celebri, incantatori – la un eveniment romantic, relaxat, organizat de Tango si de sponsorul nostru, Flyniki – o seara vieneza dedicata dragostei, romantismului, destinatiilor superbe de vacanta. Un cocktail reconfortant, intr-o vineri seara in care incheiem o saptamana si deschidem o cutie cu visuri.

Nu exista niciun dress-code rigid, imbracati-va asa cum va simtiti bine, de exemplu in tinuta de zi – voi decideti!

Astept confirmari aici, pe blog, sau pe e-mail (simona@revistatango.ro), sper sa fiti alaturi de noi – gasiti alte detalii in invitatia de mai jos. Va asteptam cu tot dragul in povestea noastra vieneza, luati-va cu voi amintirile, iubirea, speranta!

O invitatie, o intrebare, multe raspunsuri

Ce le face fericite pe femei? Parca si aud raspunsuri cu amortizor, care mai inspaimantate, care mai elaborate, care mai misogine (fiindca sunt si domni in preajma, chiar daca tac chitic). Despre asta vom discuta la intalnirea cu cititorii revistei Tango, miercuri, 23 martie, ora 18.30, la Restaurant Margo, strada Lipscani 29-33. Invitatii speciali care ne vor explica (sper) ce cred ei ca le face fericite pe femei sunt Florin Chilian, Lucian Mandruta, Cornel Ilie. O combinatie fatala de opinii si personalitati complexe.

Cu aceeasi ocazie, vom vorbi si despre noua noastra carte – Andiamo. Asta fiindca oricum m-a intrebat multa lume cand facem lansarea in Bucuresti. Este o invitatie orientata, evident, catre prietenii care vor sa ne fie alaturi, dar pentru a evita aglomeratia (parca asa se spune in asemenea situatii), as avea rugamintea sa-mi comunicati daca veniti sau nu – pe schema clasica: nume, prenume, numar de persoane etc.

Ganditi-va bine, fosgaiti in agenda, pregatiti-va, anuntati-ma… Insist sa confirmati prezenta in avans, pe blog sau la simona@revistatango.ro, ca sa va includ in lista oaspetilor! Am pornit cronometrul. Va astept!

Cununii de-un mov imaculat

Cand am plecat din Romania, miresele inca mai purtau pampon alb pe fund. Cand m-am intors, purtau rochii mov, barbati gri si nasa cu sange albastru. Nuntile s-au dat de trei ori peste capul tuturor si s-au prefacut in ceva in care eu nu mai stiu sa ma port.

Din ciudatenie si egoism (varianta ei), din cauza faptului ca eram plecata din tara (varianta mea), am lipsit festiv de la nunta unei amice oarecare, din Bucuresti. Sincera sa fiu, cand am primit invitatia, am crezut ca mi-a trimis-o din greseala, fiindca nu mai vorbiseram de vreo sase ani. Dupa ce n-am comunicat, deci, atata amar de vreme, ea si familionul ei s-au suparat si (culmea) nu mai vorbesc cu mine – desi, repet, n-am auzit un alo din gatlejul lor de pe vremea cand aveam colecist bun.

Probabil ca au presimtit ei ceva, si anume ca oricum nu m-as fi napustit la nunta, chiar si daca nu m-ar fi purtat valizele pe meleaguri mai frumoase. Intrucat capul meu nu reusea sa proceseze motivatia demersului. Nici nu stiam cu cine se marita, ca ultima oara cand vorbiseram, ea aderase penelopic la o relatie cu un tip atat de insurat, incat nevasta-sa statea linistita, desi i se adusese la cunostinta pe unde vagabondau cromozomii XY ai familiei.

Dupa nunta pe care ea a petrecut-o la un local kitschos din centru si eu am petrecut-o in vestul Europei, am primit relatari sugrumate de la fata locului, de la altii. Am crezut mai intai ca am un inceput de apoplexie, ca nu reuseam sa pun piesele cap la cap. Astia vorbeau de lucruri care pe vremea mea nu existau. Mireasa avusese un buchet uscat, de (paradoxal) imortele, cica arata ca o statuie de cavou. In fine, asta n-ar fi fost nimic, dar mirele avea costum de culoarea lemnului turbat, taman ca buchetul ei.

Oaspetii erau amplasati la mese prestabilite, era cu cartonase, zici ca aveai loc la cinema. Normal, la scurt timp dupa atare mise-en-scene, au inceput mutrele, fiindca ala nu voia langa ala, in schimb voia langa alalalt, deci prima cincime de nunta s-a derulat sub genericul apararii siciliene. Musafirii fusesera dresati in prealabil, adica in invitatie se dadea indicatia sa poarte fiecare ceva mov, ca asa era conceptul.

Cu ocazia asta, am vazut ca au importat si ai nostri nuntile cu tema. Nunta asta avea tema (ati ghicit) “Mov”. Asta pentru cine intreaba cand e lumea ocupata. Pentru cine intreaba pe cineva care avea timp sa explice, tema era asa: crepuscul de toamna, la final de curcubeu. Poftim? I-am zis sa-mi mai spuna o data, dar pe silabe.

Aveau fete de mese mov, lumanarici mov, nasa era mov si mutra mirelui cam tot mov, probabil mostenire genetica de la ma-sa, deoarece soacra era foarte nervoasa din cauza mezaliantei (fiu-su era stomatolog si nora-sa era asistenta lui, deci mami nu pricepea cum, din toata clinica aia plina de doctorite nemaritate, el o alesese tocmai p-asta care ii dadea amalgam dentar la mana, pentru obturatii).

Meniul era inmovulit de lumina mov, deci sarmalutele in frunze pareau uitate afara peste noapte. Tortul avea crema mov, deci le-a ramas jumate neatins. Nu de alta, dar dupa cinci sortimente de mancaruri mov, desertul mov pica abisal la ficat. Repertoriul era plin de Meneaito, Pinguini si Lambade, abia atunci am realizat pe langa ce-am trecut. Valsul mirilor a fost Dunarea albastra remixata, singurul derapaj de culoare din gama mov.

Dupa ce s-a strecurat darul si s-a depasit pragul psihologic de 0.8 la mie alcool, mireasa dansa singura dupa La Isla Bonita, iar mirele inca o mai cauta pe unde o furasera astia cu mult mai devreme. Cand au dus-o intr-o debara pe-acolo, ginerica nu s-a prins, a mai baut vreo patru sprituri cu niste veri, apoi n-a vrut sa plateasca trei butelci de coniac pentru nevasta-sa, rascumparare, si s-a apucat iar de baut. Ea s-a plictisit si-a iesit din ascunzatoare, dar el, amneziat de Feteasca, a purces s-o caute in contratimp.

Pe la finalul nuntii, deja mesenii susoteau elocvent, analizand oportunitatea de a ramane (sau nu) pacientii unui dentist care bea o lada de vin la o cina. Ma rog, cica a fost nunta groazei, cu mai multa muzica latino proasta decat in ring-tone-urile de periferie. La spartul parangheliei, aia a aruncat buchetul si n-a sarit nimeni sa-l prinda si-a nimerit pe o masa, ca toate burlacele din distributia nuntii se pupau deja cu cate-un matrafoxat, prin colturi.

Nu pot sa fiu asa domnita si bombonica si sa sustin, zmeuriu, ca-mi pare sfasietor de rau de fapta mea. V-am spus, in primul rand, nu pricep invitatiile la nunti din partea unora care nici nu mi-ar mai cunoaste vocea la telefon. Dincolo de asta, anumite nunti ma arunca in bulboana depresiei. Nu de invidie, cum ar sari unii sa presupuna, ci de groaza ca ma invita careva sa dansez Pinguinul.