Bancomatul groazei (va urma)

Va rog sa ma scuzati, va scriu intre doua isterii manifestate la doua sucursale ale unei banci al carui nume nu m-am decis daca sa vi-l spun sau nu, depinde ce rezolv. Azi, un bancomat monstru din Titan mi-a inghitit cardul, mi l-a scuipat la loc dupa 10 minute (timp in care am facut un infarct si doua preinfarcturi) si mi-a spus ca totul e blocat, deoarece totul e, nu-i asa, defect. Groaza n-ar fi fost asa de mare daca nu declansasem operatiunea de retragere de numerar masiv. In sensul ca am vrut sa scot tot ce mai aveam in cont, gratie unor urgente personale. Revin maine cu precizari importante, va iubesc, iubiti-ma si voi macar putin, altfel sucomb! Ma duc sa rezolv, cu toate ca, in Romania, asta e un verb extrem.

De ziua iubitului meu

Azi, iubitul meu (exact, stiti voi, acela pe care il astept cam de 20 de ani, ca sa aproximez in avantajul meu) implineste 39 de ani. Bine, i-am si spus, ar fi putut sa implineasca si el macar 40, ca sa-mi amelioreze cumva siguranta de sine, dar ma rog, nimeni nu-i perfect. Doru Roman e un barbat minunat si, asa cum v-am promis, incep deja sa ma laud cu el, ca si cum l-as fi construit eu.

Nu stiu ce-am facut ca sa-l merit, probabil mai nimic, fiindca am vazut ca barbatii cei mai buni de pe fata pamantului ajung la femeile care nu se straduiesc prea mult sa evolueze spiritual. Ani la rand, decenii la rand, mi-am meritat nefericirea, pe principiul ca, daca un barbat te insala o data, e vina lui, dar daca te insala a doua oara, e vina ta. Cred ca Doru nu ma va insela niciodata. Si, mai important de-atat, stie sa iubeasca. Pana la proba contrarie, pe care promit s-o transez tot alaturi de voi. Desi ma indoiesc sincer ca va fi cazul.

La multi ani, Doru, dragostea mea!

M-am logodit vineri, 13

Vineri, 13, eu si iubitul meu ne-am hotarat sa anuntam sambata, 14, ca ne-am logodit. Am incercat degeaba sa evitam circumstantele fatidice, fiindca oricum ele au ajuns sa aiba legatura cu data groazei. Desi teoretic ne-am logodit instantaneu, de cand ne-am vazut prima oara, nici unul n-a avut cum sa rosteasca asta cu voce tare, fiecare cauta sa para clinic sanatos, mai ales la cap. Dar aveam amandoi ochii in forma de inele cu piatra neagra (pupilele, exact). Si vineri, 13, n-am mai rezistat sub asediul discretiei. Am zis: gata, sambata, 14, va sti toata lumea.

Ieri a fost vineri, 13. In ziua logodnei mele, cred ca si camera de garda lancezea. La UPU, lumea juca table si chirurgii faceau sudoku la ATI, fiindca nimeni nu se interna pentru operatii in asemenea zi. Noroc cu vreo doua peritonite si-o beizadea cu capul spart de ghinionul celor 200 de kilometri la ora, mai pe seara, care au atras chiote de bucurie in randurile personalului medical.

Vineri, 13, taximetristii si-au dublat numarul de cruci de la oglinda, m-am temut sincer pentru viata mea cand, la fiecare intersectie, soferul se inchina si dadea claia de icoane la o parte din parbriz, ca sa vada pe unde-o ia. Nu de alta, dar mi-era frica sa n-ajung la UPU, unde am stabilit ca lumea isi cam iesise din mana.

Vineri, 13, toate posturile tv difuzau filme horror de arhiva, inclusiv parodia “Sambata, 14″. Noroc ca mai dadeau, intre doua productii cu monstri, si cate-un divertisment relaxant cu protestantii de pe strada, care se cafteau cu jandarmii. Cred ca de-aia ne-am si logodit tocmai atunci, simteam ca vine sfarsitul lumii si voiam sa terminam odata cu traiul in desfrau.

Pe umarul vostru am plans cand am avut calamitati in viata sau mi-am savurat tristetile si tradarile cu care m-am pricopsit in anii trecuti. Si, fiindca n-am avut prea multe de ascuns nici atunci (desi, din respect pentru femeile care imi luau barbatii, nu le dadeam numele reale), nu va ascund nimic nici acum. Doru Roman (alintat “Doru” pe acest blog si in dashboard) este de-acum inainte logodnicul meu, iubitul meu si un barbat pe care ma mir ca nu l-a insfacat vreo femeie misto de pe-aici, inainte sa ma gaseasca el pe mine. E un om minunat, dar cum voi avea o viata de-acum inainte sa ma laud cu el, nu lungesc compunerea acum. Cei de pe Facebook stiu deja de azi-noapte despre aceasta schimbare de status, insa pe unii dintre voi va gasesc doar aici.

Anticipez o ingrijorare, de fapt am primit astfel de intrebari si pe Facebook, asa ca lamuresc chestiunea de pe acum: textele mele vor grai la fel si in continuare, nu ma va lovi in niciun caz vreun idealism baltind de truisme, de utopii sau de vreun delir amoros. Eu vad lumea la fel si voi scrie la fel, fiindca am adunat in viata asta istorii incredibile.

Sunt fericita asa cum n-am fost niciodata si va multumesc tuturor, mi-ati purtat noroc!

Va astept la o seara vieneza si indragostita!

Dragii mei, vineri, 28 octombrie, incepand cu ora 19, va astept la Hilton Athenee Palace, sala Le Diplomate, impreuna cu Alice Nastase Buciuta si intreaga echipa a revistei – si multi alti invitati interesanti, celebri, incantatori – la un eveniment romantic, relaxat, organizat de Tango si de sponsorul nostru, Flyniki – o seara vieneza dedicata dragostei, romantismului, destinatiilor superbe de vacanta. Un cocktail reconfortant, intr-o vineri seara in care incheiem o saptamana si deschidem o cutie cu visuri.

Nu exista niciun dress-code rigid, imbracati-va asa cum va simtiti bine, de exemplu in tinuta de zi – voi decideti!

Astept confirmari aici, pe blog, sau pe e-mail (simona@revistatango.ro), sper sa fiti alaturi de noi – gasiti alte detalii in invitatia de mai jos. Va asteptam cu tot dragul in povestea noastra vieneza, luati-va cu voi amintirile, iubirea, speranta!

Am obosit sa ma prefac

Astazi, am incetat oficial sa mai pretind ca nu pot sa sufar Valentine’s Day. De ani buni (prosti, mai degraba), joc rolul femeii agasate de pufoseniile comerciale si de inimioarele rosii. Asta pentru ca, asa cum am scris si in revista Tango, n-am avut niciun iubit care sa tina cont, vreodata, de ziua indragostitilor. Ca sa nu ma simt prost nici eu, si ca sa nu creada nici ei ca sunt o toanta fermecata de jucarii pufoase, i-am lasat pe toti sa bata niste campi care m-au intristat sistematic: draga, asta e sarbatoare-kitsch, numai prostovanii serbeaza asa ceva!
Eu, aparent cinica, in realitate prostovanca din categoria invocata de el, taceam sau confirmam ipocrita, fiindca asa credeam eu ca e bine. Dar, evident – precum constatati in clipa de fata – in prapastia gandurilor mele, tanjeam dupa ursuletii pe care nu mi i-a daruit nimeni pana acum (de Sf. Valentin, ca in rest am primit ursuleti cu toate ocaziile), dupa inimioarele pe care le-am vazut numai la altii in brate. Ma gandeam la florile pe care le primeam si care nu erau niciodata rosii, niciodata de Valentine’s Day.
Nu sunt numai barbati care sfideaza aceasta zi, ci si femei care – fie din scepticism cronic, fie pentru ca nu au de ales – comenteaza la fel de sarcastic zaiafetul catifelat. Deci n-as vrea sa se inteleaga ca noi – diafanele, minunatele, printesele – suntem victimele acestor monstri de barbati, care sunt mai degraba in stare sa cumpere case decat elefantei de plus. Suntem ceea ce alegem sa fim: rasfatate de cate-un indragostit, pe care l-am avertizat la timp ca adoram inimioarele, sau neglijate de barbatii carora am preferat sa le facem pe plac, spunandu-le ca numai idiotii se cununa in Trenul Dragostei, pe 14 februarie.
De ce-o fi ziua indragostitilor mai chicioasa decat Craciunul, decat Halloween-ul, decat Martisorul? Iarna, impodobim brazi la un mod turbat, ii cocosam de globuri tembelizant colorate (macar de Valentine’s ramanem la gama rosu-roz). De Halloween, e un circ oficial, dar cu toate astea, majoritatea prefera sa umble cu mutre horror, decat sa se prezinte cu un trandafir in dinti. Cat despre martisoare, sa fim seriosi, sunt definitia kitsch-ului. Cu toate astea, au farmec si valoare sentimentala. Ne umanizeaza, ne smulg din acreala rutinei, ne aduc aminte ca oamenii de langa noi au nevoie de romantism, de confirmari copilaroase ale unei iubiri vesnic pretinse, nicicand dovedite.
Sfantul Valentin i-a ocrotit si i-a unit pe indragostiti, pe vremea cand romanii ii lichidau pe crestini, pentru asemenea practici. Ceea ce au facut si in cazul sau: afland ca sfantul ii cununa in religia crestina pe cei ce se adorau, romanii l-au arestat si l-au condamnat la moarte. Preotul Valentin a fost un martir, de aceea ulterior a fost sanctificat. Istoria lui trista, sublima, atribuie acestei sarbatori ceva mai mult decat “prosteala comerciala”, cum spun aia care ne iubesc prea putin ca sa-si asume declaratii de dragoste, intr-o zi atat de incercata de simboluri.
Altii spun ca am “furat” sarbatoarea asta de la americani si ca de-aia nu vor ei sa sarbatoreasca, de-aia nu-mi cumpara ei catelusi cu inimioare, chipurile. Bun, pai daca ne-a apucat nationalismul ieftin, atunci hai sa le dam americanilor inapoi si hamburgerii, si filmele, si blackberry-urile, si computerele, si muzica. Si eu zic sa iesim si din NATO, fiindca asa cum avem Dragobetele, putem sa ne facem organizatia noastra paramilitara de lupta pentru pace, n-avem nevoie de armata lor kitsch. Trecem peste faptul ca nici de Dragobete nu vine nimeni cu buchetoaie rosii la usa noastra, semn ca nu asta e motivul neimplicarii, ci ala pe care il stim toti, dar ne facem ca ploua: nu exista suficienta dragoste pentru asemenea gesturi. Cand nu iubesti, nimic nu-i mai simplu decat sa-ti justifici ezitarile prin pomposenii pseudoculturale, prin asa-zisa lupta anti-kitsch. Oameni care au acasa pescari chinezesti, veioze in forma de dragoni si tapet cu berze fac mare caz de kitsch-ul zilei indragostitilor.
Nu stiu cine cumpara mormanele de ursuleti de Ziua Indragostitilor, ca in anturajul meu, toata lumea se stramba. Daca as fi paranoica, as crede ca exista o conspiratie, vor sa ma bage pe mine-n balamuc, dintr-un motiv misterios. Sau poate ca nu-i cumpara nimeni, si dupa Valentine’s strang astia ursuletii si-i trimit la vopsit, sa-i foloseasca de ziua copilului.
In fiecare an, de 14 februarie, aud toate sabloanele enervante care s-au inventat cu aceasta ocazie: de ce sa fie numai o zi a indragostitilor, cand in fiecare zi trebuie sa fii indragostit? Bun, intrebare: te porti in fiecare zi ca un indragostit? Nu. Deci teoria ta fonfanita la ore de maxima audienta cade. Apoi: de ce sa cumparam ursuletii astia caraghiosi? Din acelasi motiv pentru care de Paste cumperi iepurasii aia caraghiosi. Fiindca e o traditie frumoasa, chiar daca nasul tau se stramba superior, ascunzand in spatele acestei mimici o forma de lasitate, in fond.
Deci sa fie clar, de azi nu mai pretind ca nu-mi place ziua indragostitilor. Ba da, imi place, o ador, chiar daca n-am avut niciodata parte de ea, chiar daca primesc, in cel mai bun caz, cate-un “la multi ani” spus la misto, chiar daca nimeni nu m-a considerat demna de vreun ursulet rosu, pana acum. De inimioare, nici atat.
Si nu, nu vreau sa astept Dragobetele, nu de alta, dar nici atunci nu se va petrece nimic pufos, nimic roz, nimic floral. Dincolo de asta, hai sa lasam fandoseala, ca romanii au auzit de Dragobete abia dupa ce-au ajuns sub ocupatia imperialista a lui Valentine’s Day. Ca pana atunci, in afara de o mana de etnologi prost platiti, nu stia nici dracu ca avem si noi, de fapt, o sarbatoare a iubirii.
Va doresc sa aveti o zi napadita de cele mai magulitoare chiciuri si indragosteli, de ursuleti care tipa (sau nu, depinde de pret) “I love you”, cu labutele larg cascate, de inimioare de catifea rosie, de inimioare de ciocolata, de trandafiri rosii, de cununii in trenulete rosii. La multi ani iubirii din noi si asteptarii din noi, de ziua Sfantului Valentin!