M-am logodit vineri, 13

Vineri, 13, eu si iubitul meu ne-am hotarat sa anuntam sambata, 14, ca ne-am logodit. Am incercat degeaba sa evitam circumstantele fatidice, fiindca oricum ele au ajuns sa aiba legatura cu data groazei. Desi teoretic ne-am logodit instantaneu, de cand ne-am vazut prima oara, nici unul n-a avut cum sa rosteasca asta cu voce tare, fiecare cauta sa para clinic sanatos, mai ales la cap. Dar aveam amandoi ochii in forma de inele cu piatra neagra (pupilele, exact). Si vineri, 13, n-am mai rezistat sub asediul discretiei. Am zis: gata, sambata, 14, va sti toata lumea.

Ieri a fost vineri, 13. In ziua logodnei mele, cred ca si camera de garda lancezea. La UPU, lumea juca table si chirurgii faceau sudoku la ATI, fiindca nimeni nu se interna pentru operatii in asemenea zi. Noroc cu vreo doua peritonite si-o beizadea cu capul spart de ghinionul celor 200 de kilometri la ora, mai pe seara, care au atras chiote de bucurie in randurile personalului medical.

Vineri, 13, taximetristii si-au dublat numarul de cruci de la oglinda, m-am temut sincer pentru viata mea cand, la fiecare intersectie, soferul se inchina si dadea claia de icoane la o parte din parbriz, ca sa vada pe unde-o ia. Nu de alta, dar mi-era frica sa n-ajung la UPU, unde am stabilit ca lumea isi cam iesise din mana.

Vineri, 13, toate posturile tv difuzau filme horror de arhiva, inclusiv parodia “Sambata, 14″. Noroc ca mai dadeau, intre doua productii cu monstri, si cate-un divertisment relaxant cu protestantii de pe strada, care se cafteau cu jandarmii. Cred ca de-aia ne-am si logodit tocmai atunci, simteam ca vine sfarsitul lumii si voiam sa terminam odata cu traiul in desfrau.

Pe umarul vostru am plans cand am avut calamitati in viata sau mi-am savurat tristetile si tradarile cu care m-am pricopsit in anii trecuti. Si, fiindca n-am avut prea multe de ascuns nici atunci (desi, din respect pentru femeile care imi luau barbatii, nu le dadeam numele reale), nu va ascund nimic nici acum. Doru Roman (alintat “Doru” pe acest blog si in dashboard) este de-acum inainte logodnicul meu, iubitul meu si un barbat pe care ma mir ca nu l-a insfacat vreo femeie misto de pe-aici, inainte sa ma gaseasca el pe mine. E un om minunat, dar cum voi avea o viata de-acum inainte sa ma laud cu el, nu lungesc compunerea acum. Cei de pe Facebook stiu deja de azi-noapte despre aceasta schimbare de status, insa pe unii dintre voi va gasesc doar aici.

Anticipez o ingrijorare, de fapt am primit astfel de intrebari si pe Facebook, asa ca lamuresc chestiunea de pe acum: textele mele vor grai la fel si in continuare, nu ma va lovi in niciun caz vreun idealism baltind de truisme, de utopii sau de vreun delir amoros. Eu vad lumea la fel si voi scrie la fel, fiindca am adunat in viata asta istorii incredibile.

Sunt fericita asa cum n-am fost niciodata si va multumesc tuturor, mi-ati purtat noroc!

Sa ne razgindim pozitiv

Toata viata mea am fugit de oamenii care nu stiu ce vor. Dar se pare ca am fugit in cerc, fiindca in cele din urma tot ei mi-au mincat sufletul. Suceala este o pandemie de care nu se ocupa nimeni momentan, fiindca exista alte urgente mondiale, mai febrile si stranutacioase. Prieteni, colegi, rude sau iubiti mi-au pavat cu bune intentii drumul spre iadul inimii.

Eu nu prea ma razgindesc – sau in niciun caz peste cotele normale. Poate asta e motivul pentru care am o intoleranta majora fata de scarpinatorii in cap, care azi ar face orice pentru tine, iar miine ar evita orice, tot pentru tine. De la iubirea disperata la tabuurile penibile nu e decit o noapte – care o fi ea sfetnic bun, dar e un conservant prost. Am vazut enervant de multe persoane care pun ceafa in perna cu un gind si se trezesc ciufulite, cu gindul intors pe dos. Am participat la pasiuni si planning familial incepute de cu seara si razgindite jignitor, pe cind se crapa de ziua.

Am avut sefi care voiau, seara, o lucrare elaborata si a doua zi uitau ca au vrut-o, deci munceam degeaba. Cind le prindeam naravul, ma faceam si eu ca uit de directivele lor, dar tocmai atunci erau consecventi, o data pe trimestru, si cereau exact ceea ce nu-mi trecuse prin cap sa efectuez.

Ma suna aproape saptaminal cite cineva care-mi propune sa scriu piese de teatru, carti, scenarii, scenete, rubrici. Pierd vremea, ii ascult, consimt daca e cazul, imi articulez si eu modestele-mi pretentii, ei se jura ca de luni incepem lucrul, apoi se evapora si mai aud de ei peste vreo sase luni, cind se scuza ca le-au sucombat sponsorii si proiectul a picat. Cu alte cuvinte, au fugit cu timpul meu, fiindca mie nu-mi mai da nimeni inapoi ora pe care am tocat-o cu ei la telefon si pe care, altfel, puteam s-o folosesc intr-un mod mult mai placut –  spalind geamuri, de exemplu.

Am cel putin opt familii prietene care manifesta un tic verbal curios: “Mai, nu ne-am vazut de mult, hai sa ne intilnim si noi intr-o simbata, sa bem ceva si sa mai vorbim!”.  Se intimpla sa nu-i sun imediat, ca sunt ocupata. Apoi ne intilnim tot intimplator si ei pun placa din nou. In fine, catadicsesc. Las trei simbete sa treaca, iar intr-a patra formez numarul si recit: hai, ne intilnim? Incepe o doina de jale: “Oooo, mai, sa vezi, nevesti-mii i-e rau de la stomac si eu am ceva la masina, dar poate simbata viitoare…”. Bine – zic – sunati voi atunci. Ma suna peste sase simbete si, fiindca nu pot sa vin la ei in clipa aia, cind le trasneste lor, se bosumfla.

Am avut iubiti care, la inceputul descatusat al relatiei noastre, erau frustrati ca e o singura luna pe cer, fiindca p-aia mi-o daruiau o data, bun, dar ce se mai faceau ei dupa aia, ce guguloi de aur mi-ar mai putea aduce? Eram cea mai neasemuita si mai nepretuita femeie, plesneam amindoi de fericire, intr-o sincronizare erotica si sentimentala care-mi lua mintile. Dar mi le inapoia in saptaminile urmatoare, cind domnul si-aducea aminte ca are o nevasta de care, tehnic, n-a divortat. Sau are o nevasta pe care, practic, o regreta. Sau are o nevasta pur si simplu.

Barbati care incetau sa ma mai iubeasca scaparau frenetic si ma iubeau iar, de nebuni, abia cind aflau ca ma iubeste altcineva. Nu ma lasau nici sa mor, nici (mai ales) sa traiesc. Daca stateam cu ei, aveau angoase, nu stiau ce vor. Daca plecam, ma voiau inapoi. Daca nu veneam, eram a dracului. Cite-un barbat care m-a parasit pentru alta femeie astepta pina aveam alt iubit si dupa aia sustinea ca eu l-am parasit pe el, “pentru alt tip”.

Barbati si femei, deopotriva, se razgindesc dureros.

Oameni care-ti spun ca te-au cautat o viata intreaga se crispeaza la scurt timp dupa aceasta asertiune, ca si cum, pe masura ce te apropii din zare, ei constata ca de fapt te-au confundat, nu pe tine te asteptau, a fost o neintelegere. Multi ar face si-ar spune orice, pina isi simt partenerii indragostiti de ei, la rindul lor, apoi constata ca jocul s-a terminat si se pot duce fiecare la casele lor. Scrisorile de adoratie si promisiunile sunt substituite silentios, tiptil, din mers, cu adresari de-o tandrete discutabila si de-o prudenta dramatica. Discutiile infierbintate despre viitor devin discutii caldute despre prezent.   

Mi-e frica sa mai primesc vreun inel de logodna. Stau cu grija ca mi-l ia inapoi intr-o noapte, mi-l scoate de pe deget cind dorm, fiindca s-a razgindit.

Prietenii ti-i alegi, rudele ti le cumperi

Noua viata a nord-americanului se construieste, culmea, pe baza de vechituri. Cu poze galbene, ei isi albesc trecutul.

Mari amatori de noutati si la fel de mari vinzatori de vechituri, canadienii au gasit o solutie ca sa-si curete chimic reputatia. La multe anticariate, se vind si poze vechi ale unor familii absolut obisnuite, din seria Smith-ilor si Brown-ilor de cartier.

Turistul naucit se intreaba, pe buna dreptate, cine ar cumpara mutra alb-negru, cu reflexii galbene, a rubedeniei unui anonim. Raspuns: oricine. Pentru noi, pare ceva maladiv. Pentru ei, e salvator (de casnicii, logodne, afaceri).

 Adevaratele capturi de arhiva se gasesc la ceea ce ei numesc garage sales. Foarte multi nord-americani organizeaza, cam de doua ori pe an, un mini-talcioc in fata casei. Scot de prin garaje, magazii, pivnite si dulapuri tot ce nu le mai trebuie si vind lucruri interesante, la pret de nimic. Ei, bine, pe linga mese cu 5 dolari si camasi cu 50 de centi, boxe cu 15 dolari bucata si DVD-uri vindute la kilogram, cei care fac turul garage sale-urilor mai pot gasi si teancuri de poze de familie. Culmea, astea costa cam doi dolari bucata, cit patru enciclopedii vechi. De ce? Fiindca sint piese importante in biografia cuiva.

Pe scurt, oameni cu trecut dubios si cu rude si mai dubioase, greu de insailat intr-un arbore genealogic decent, cauta poze pe care sa le atribuie propriilor lor familii: uite, aici era strabunica, eminenta activista in comitetul catolic cutare. Iar aici bunicul, pe vremea cind avea trasura la scara, pantofi cu scirt si afaceri cu bumbac. Uite, mama a avut trei surori, toate doctorite, nu te uita ca una pare asiatica, una ciocolatie si una alba, e doar chestiune de machiaj¦

De ce avea dumneaei nevoie de trei surori, obligatoriu? Fiindca mama individului era de fapt campioana in proba de cazier viteza, pe America de Nord, cu sanse maxime la cupa mondiala. {i, pentru un om care vrea sa ajunga `executive` intr-un `corporation` in `downtown`, e absolut necesar sa aiba o familie stufoasa si astimparata, incheiata la toti nasturii.

Multe profesii ori functii cer neaparat trecut care miroase a detergent. Totul trebuie sa fie perfect, familia mare, fara seringi in casa, fara boli cu trasmitere sexuala, fara ciudati, fara rude care sa depaseasca 200 de kile, fara sinucigasi, fara sectanti. {i-atunci, daca ai o familie din aia aleasa, cu cite-un exemplar din fiecare categorie pomenita mai sus, ce solutii ai la dispozitie? Cumperi un castron de poze de la talcioc, le asezi in album, intr-o ordine cit de cit logica (vor fi verigi lipsa, ca-n orice minciuna, dar trebuie sa le musamalizezi cu maiestrie), apoi socializezi snob, facind o petrecere cu partenerii de afaceri.

Lasi albumul cracanat pe o canapea, nevestele invitatilor or sa se bata pe el si, de unde erai singurul produs normal dintr-o familie de dezaxati, devii brusc prototip de american cu origine sanatoasa.

|n general, formula functioneaza perfect. Cu rarele, fatalele exceptii cind, cu un fursec in gura si albumul tau in poala, madam CEO din firma in care vrei sa promovezi constata, cu parul si vocea vilvoi, ca in poza in care tu sustineai ca sta verisoara ta, mare amatoare de jazz, e de fapt fosta ei agenta de asigurari, mare amatoare de alcool.