Promit ca in 2012…

Acum, ca v-am captat atentia cu titlul asta, va pot spune, cu malitiozitate, ca v-am indus in eroare. Nu promit nimic pentru 2012. De cate ori mi-am promis luna, stelele, planetele, iubirile, slabirile, noroacele, belsugurile, sanatatile si schimbarile, am auzit un chicotit din ceruri. Stiam si eu poanta adorabila conform careia, daca vrei sa-L faci pe Dumnezeu sa rada, poti sa-I spui planurile tale pentru urmatorul an. Dumnezeu rade cu lacrimi. Asa ca va doresc voua tot ce-i mai bun, mai frumos, mai pufos, mai voios, mai sanatos, mai ingenios, mai norocos! Va multumesc pentru incredere, pentru prezenta, pentru mesaje, pentru bunatate, pentru consecventa! Pentru prietenia neconditionata, de care aveam atata nevoie! LA MULTI ANI… si cateva imagini care va ajuta in rezolutiile extatice ale noptii!

Cand? Unde? Cine? Cum? De ce?

Invatand eu jurnalismul din goana tirajelor, am priceput devreme ca, indiferent daca scriu o stire chioara sau un material labartat pe doua pagini de ziar, continutul trebuie sa faca lumina in cinci chestiuni obligatorii: cand, unde, cine, cum si de ce. Daca lipsea una dintre aceste piese, seful de departament (in caz ca era mai destept ca noi, la momentul dat) facea o teatrala criza de nervi, semna amenzi (poprite din drepturile noastre de autor) si silabisea retoric ultimatumuri.

Niciodata n-am uitat sa raspund la cele cinci intrebari, in textele mele. Ba mai mult, obsedata de cap si de coada, am inceput sa extind metoda si in viata mea civila. Orice-mi bubuia prin cap, orice iubire inceputa si neterminata, orice nebunie, orice risc si orice suferinta raspundeau, obligatoriu, la intrebarile esentiale. Stiam cand m-am indragostit, unde am gresit, cine se face vinovat de (ne)fericirile mele (de obicei, eu), cum a fost posibil (iarasi) asa ceva si de ce excelez in teorie si esuez in practica, aproape de fiecare data.

Cand? La asta raspund eu: de Sarbatori. La restul va astept pe voi sa-mi raspundeti: unde, cine, cum si de ce e plecat de Sarbatori? Unde mergeti voi de aceste Craciunuri, Revelioane, sfinti de sezon sau weekend-uri 2010-2011, inghesuite printre ocaziile laice si religioase? Ce planuri aveti pe langa brazii, iubitii si prietenii din acest an?

Eu inca nu stiu ce sa va spun, e posibil orice, poate stau singura, poate ma voi distra incendiar. Ma voi surprinde pe mine insami. Habar n-am. Dar daca n-am sa pun nicio poza pe blog, dupa Revelion, va implor sa nu ma intrebati de ce.

Vom visa un vis ferice

Tin minte ca, din prima secunda a lui 2010, am inceput subit sa-mi doresc altceva pentru 2011. La miezul noptii, de Revelionul trecut, eram suficient de voioasa, dar as minti sa spun ca plesneam de fericire. Ma plantasem intr-un loc elegant si ma tineam strans de-o sampanie, deci imi facusem datoria mondena. Si m-am gandit (imediat dupa aperitive, cand mi-am mai iesit din vaga hipoglicemie) ca iarasi sunt la unul dintre Revelioanele alea cand sufletul mi-e pe jumatate gol si pe cealalta jumatate disperat. Era cam al cincisprezecelea Revelion cand traiam acest mixaj de frustrari asortate, din diverse motive. Deja, nu mai aveam cum sa dau vina pe altii, angoasa era exclusiv opera mea. Macar lamurisem acest aspect.

“La multi aaaaani!”, racnea animatorul, din toata splina, la miezul noptii, pulverizand confetti in cocurile cat p-aci distinselor doamne. Am inceput pupaceala incrucisata, ne-am imbratisat cu ai nostri si cu prietenii alor nostri, precum si cu cateva persoane la intamplare, selectate pe principiul proximitatii sau alcoolemiei. Unii isi trantisera monezi in cupa, ca sa aiba “belsug” (cuvant obligatoriu in lista de termeni-cheie pentru rezolutiile de Anul Nou). Altii isi incolaceau mainile ca un kurtos kalacs, ca sa nu le rugineasca indragosteala, peste an. Noi, ceilalti, ne formulam dorintele in gand, in timp ce galgaiam sampania demiseaca, si ne juram, cam a nouaspea oara, ca urmatorul Revelion va fi mai fericit si mai nebunesc-pasional si mai cum am vazut noi in finalul filmului “The Holiday”.

S-a crapat, asadar, de noiembrie – si am inceput colectia de palpitatii toamna-iarna. De anul trecut pana acum, grupul nostru s-a decantat: eu am ramas prietena buna cu barbatul pe care il iubeam, alti prieteni (care pareau familionul fara cusur) au divortat glorios, altii (care se ciondaneau de Revelion) au facut un copil, iar al patrulea cuplu a emigrat in Australia (si au divortat abia acolo, pentru un australian, respectiv o australianca). Masa noastra de zece persoane era completata, atunci, de un cuplu din Venezuela parca, unul si una disparuti ulterior fara urma, pe la casele si tarile lor. Deci formula de anul trecut s-a agitat ireversibil, in ciuda tuturor pronosticurilor poleite si artificiilor care ne inspirau la betie si dorinte.

Atunci, nu prea stiam ce sa-mi doresc pentru 2010, dar inteleg acum ce-mi doresc pentru 2011. Imi doresc mai intai un Revelion obisnuit din punct de vedere emotional, relaxat, fara expectative mari si, prin urmare, fara caderi direct proportionale cu asteptarile. Imi doresc un moment frumos, pe care sa ma pricep sa-l traiesc doar asa, ca moment, fara sa-l lungesc si sa-l latesc, in incapatanarea de a-l face vesnic. Nu-mi doresc sa fiu indragostita de Revelion, ca sa pot sa ma bucur de fiecare vorba a barbatului alaturi de care voi fi (oricine va fi el), sa ma bucur – dezinhibata si fara crispari sentimentale – de orice dans, tandrete ori pahar de vin bun, fara sa constat, din trei in trei minute, ca imi doresc (a cata oara?) ceva ce nu pot avea.

Pentru 2011, imi doresc, deja, sa nu-mi mai umplu mintea si inima cu dorinte pompoase. Citeam aseara pe www.coffeechat.ro ce scria Alice, spunea ca multe visuri nu se lasa convinse pentru ca nu stim sa le formulam clar, nu stim sa ne dorim ceva concret. Intr-adevar, nu stiu sa-mi doresc ceva minunat, fiindca nu stiu ce-ar fi minunat pentru viata mea. Imi doresc sa nu ma astept la mare lucru, fiindca, de fapt, tanjesc sa fiu luata prin surprindere de intorsaturi de soarta superbe, spectaculoase. Ma educ de pe-acum sa nu-mi doresc ceva ce-ar putea constitui scenariu de film american fondant. Sa nu ma rog pentru un talmes-balmes de miracole gen sanatate plus belsug plus iubire plus succese, pentru ca toata lumea se roaga pentru aceleasi lucruri, in fiecare an, si cu toate astea mereu vor fi si oameni plansi, ratati, bolnavi sau saraci, pe fata pamantului. Va trebui sa nu ma lacomesc, sa nu vreau de toate, ci sa caut dumicatul de gand perfect, modest, infaptuibil.

Am sa trag cu ochiul la altii, am sa copiez peste umarul vostru, am sa spionez ce scrieti la http://www.coffeechat.ro/dorinte/ Anul asta voi incerca alta formula de speranta, voi recruta doar visuri realiste, dintre toate cele ingramadite la usa lacomiei mele de a fi (ha, ha!) fericita. Un lucru stiu, ca n-am sa-mi mai doresc fericiri de-o viata (discutabile), ci fericiri de-o clipa (incredibile). Vreau sa fiu uimita de ceea ce mi se intampla intr-un moment, nu de ceea ce nu mi se intampla intr-o viata.

Encore une fois. 2010

De cite ori se incheie cite-un an, incerc sa ma manifest cu totul altfel decit la Revelionul precedent, ca sa contracarez efectele startului gresit. Urasc sa-mi iau angajamente tremolante in noaptea dintre ani sau sa fagaduiesc scarlettian “cu orice pret, am sa schimb, am sa reusesc, am sa fiu fericita”, toate cuprinse apetisant intr-o coaja de juraminte.

De cite ori am plins de Revelion, am crezut cel putin ca am invatat o lectie din asta si am privit totul ca pe un circ plin de tragism compensatoriu. Insa la Revelionul urmator care ma prindea cu batista ghem sub viitura de lacrimi, realizam ca nu se invata nimic din plins – deci va implor, renuntati sa mai lacrimati solemn-vindicativ la miezul noptii, fiindca inima nu se invata minte doar dupa o drama si-o betie de Anul Nou.

As vrea sa va stiu fericiti ca exista un moment exaltat, feeric si artificios la miezul acestei nopti, pe urma om mai vedea noi. Va rog sa aveti o singura superstitie: sa purtati neaparat un strop de haz de necaz in geanta, am auzit ca aduce noroc.

Amintiti-va ce faceati si ce simteati anul trecut de Revelion, cum va contorsionati gindurile si sufletul in cautarea celor mai bune unghiuri de unde s-ar putea zari fericirea in zilele senine (sau cu un telescop bun). V-ati jurat, v-ati ambalat, v-ati facut visuri si-ati tremurat ca poate nu v-ati luat toate masurile de intimpinare a destinului ameliorat substantial. De fiecare data cind ceasul mare din piata publica geme teatral la miezul noptii, plaminii ne tremura patrunsi de spiritul, nu-i asa, gindirii pozitive ce-are sa ne paleasca din primul ceas al lui 1 ianuarie.

S-a mai dus un an pe care, la vremea lui, l-am jurat, l-am asteptat, l-am cocolosit cu promisiuni, l-am plins, l-am analizat, l-am zapacit cu atitea angajamente si rezolutii.

Cind l-am infruntit pe raposatul 2009, ce era la gura noastra? Am sa termin cu dragostea bolnava si-am sa incep o dragoste sanatoasa. Am sa slabesc de n-o sa ma mai recunoasca nici mama. N-am sa mai pling pentru niciun barbat, am sa las barbatii sa plinga pentru mine. Am sa string bani, n-am sa mai cheltuiesc niciodata pina la ultimul cent pe prostii. Am sa-mi gasesc dragostea pe care o caut de-o viata. Am sa-mi fac toate analizele la timp. Am sa ma casatoresc cu dragostea vietii mele. Am sa scriu cartea vietii mele.

Si nu ne-am tinut de juraminte. Am continuat sa plingem din dragoste si sa ne consolam cu cite 4000 de calorii pe zi. Am pastrat iubirile bolnave, fiindca erau mai ademenitoare decit orice iubire clinic sanatoasa. Am cheltuit tot cum stiam noi, iar rochiile de mireasa au ramas tot unde le e locul: prin vitrine si prin dulapurile femeilor care si-au respectat juramintele de la miezul noptii, de la Revelionul trecut.

Deci hai sa nu mai juram, sa nu mai fim disperati, sa nu ne mai lasam haituiti de suflarea intretaiata a unui destin care oricum isi va face de cap. Hai sa ne relaxam in aceasta noapte, sa descuiem inimi si priviri, sa fim liberi si sa asteptam, cu gratitudine, picaturile de bine si frumos care ne sunt pregatite. Sa invatam sa primim momentele dulci fara suspine sceptice. Sa invatam sa vedem, sa acceptam si sa descoperim oamenii din jur, revelatiile pot fi miraculoase, salvatoare. Sa nu mai fortam rezistenta si nervii juramintelor, mai bine sa avem incredere in ochii, bratele si inima noastra.

Va multumesc din tot sufletul meu pentru ca mi-ati fost alaturi si mi-ati descifrat si seninul, si furtunile. LA MULTI ANI!