Delicii, evadari

Saptamana trecuta, am fost la Poiana Brasov. Impartasesc cu voi cateva fotografii, cateva stari, cateva primaveri montane, cateva rasfaturi poate nemeritate, cateva jocuri. Am pus pozele si pe Facebook, dar stiu ca nu toti frecventati reteaua, deci ma repet cu sfiala (si placere). De cate ori merg in cate-un loc minunat, imi aduc aminte ce indaratnici suntem atunci cand e sa ne planificam evadarile – dar cat de extaziante sunt aceste relaxari, aceste indrazneli, in cele din urma. A, era sa uit: avem o tara minunata, mi-e mila de ea.

Mic bilant al cat p-aci repatrierii mele

Am plonjat in Romania acum sase luni cu bilet one-way si, ca sa-mi fac curaj sa ma dau jos din avion la Otopeni, am inceput sa precizez, fara sa ma intrebe nimeni, ca stau aici pe o perioada nedeterminata, adica nu de tot. Asta fiindca e foarte greu de determinat cat se poate intinde un sistem nervos fara sa-i sara arcurile.

La inceput, a fost foarte duios. Toata lumea ma astepta cu grai de miere si dor de foc. Treceam dintr-o poala-ntr-alta, sub rafale de dezmierdari, ma simteam ca o oaie netunsa. Toti imi aminteau ca asta este tara mea si neamul meu cel romanesc si-aicea eu sa mor as vrea. Discutabil, dar ma rog, am basculat geamantanele si m-am apucat sa traiesc in Romania.

In prima luna, am mers sa lesin civilizat pe la niste ghisee, am fost la Enel, care imi incasase lumina in avans pe un an, ca nu venisem cu “citirea”, desi eu lasasem vorba pe tot palierul ca sunt rezident canadian si nu mananc kilowati. Am facut patru drumuri la Enel ca sa-i conving sa recalculeze. Se uitau la mine ca la falsificatorul de contoare. Nu mi-au dat banii inapoi, dar macar acum consum in contul lor, ard becuri intr-un dezmat total.

N-am putut functiona fara buletin, aveam rotile corpului blocate, desi astia spun ca pasaportul si buletinul au aceeasi valoare. Cu toate astea, in Romania, nimeni nu te angajeaza, n-ai doctor de familie, nu ti se deschide cont la anumite banci si am banuiala ca nu poti sa-ti instalezi nici Windows 7 daca nu ai buletin. Capiata de atatea ineptii ale sistemului, m-am dus sa-mi fac buletin. Am efectuat cinci drumuri la politie, dintre care patru s-au soldat cu un gemulete trantit in nasul meu curios si abia a cincea oara am rezolvat, in sensul ca au zis sa vin peste alte doua saptamani sa-mi iau buletinul.

Mai intai, imi poruncisera sa ma repatriez si sa merg la mama naibii sa declar si sa platesc si sa pup pamantul tarii, care ne rabda pe noi, astia fara capatai. Pe urma, am lamurit-o pe tanti de la ghiseu ca eu stau aici doar temporar. Ea s-a uitat la mine ca la poza lui Pacepa, ii mirosea a ingrata nestatornicie si-a tradare.

Drept care mi-au facut “carte de identitate temporara”, valabila un an, imi pare rau ca mi-e prea lene acum s-o scanez si sa v-o arat. Voi aveti carduri din astea colorate, lucioase… Eheeei, eu am o hartie mototolita, vernil-cacanie, cu poza mea lipita pe ea, cum avea tataie permisul CFR (nu mai spun ce poza stramba si gri-soarece mi-au facut, zici ca sunt la avizierul criminalisticii, la Urmarire Generala). Ei, si cu peticutul asta merg peste tot si toata lumea se uita bulbucat la el, mai intai nu-l atinge nimeni, parca are antrax, pe urma se uita pe toate partile, zici ca le-am dat un ambalaj  gol de prezervativ, nu un act de identitate.

Dupa tot circul birocratic si alaiul de spagi traditionale, alti factori ataca sistemul meu imunitar: din televizor, sar numai racnete, efectele secundare ale micsorarii salariilor, ale taierii pensiilor, ale jignirii doctorilor si-ale saracirii profesorilor, ale taxelor impuiate fara control, cu nesimtire clasica. Eu vin din Canada, unde TVA-ul era 12%, deci va dati seama ce senzatie exotica am avut cu TVA-ul de 24%. Pe urma, cad peste noi stirile cu mormane de fiare si masini, cu echipaje de descarcerari (daca o stire n-are descarcerari, Smurd, martori ingroziti sau pe doctorul Ciuhodaru de la Urgente Iasi, alea nu sunt stiri).

As mai putea lua cu copy/paste tot ce-am mai scris inainte pe tema asta, a ramas valabil.

Un singur lucru ma ingrijoreaza cu adevarat, asta ca sa anticipez intrebarea voastra: asa mi-era si cand am plecat data trecuta din tara, acum sapte ani jumate. Aveam exact tensiunea asta, sentimentul asta, glicemia asta, tulburarea asta, greata asta, sfasierea asta, speranta asta. Vor fi destui care ma vor intreba de ce nu plec in cealalta tara a mea, daca am asemenea streche. N-am spus ca nu plec niciodata. Dar n-as vrea. Daca insir si lucrurile pe care le ador aici, am sa devin agasanta, fiindca in Romania binele plictiseste de moarte. Cand vrei sa anesteziezi pe cineva mai repede ca protoxidul de azot, vorbeste-i despre imbobocirile si realizarile vietii tale. Deci va scutesc de micile mele exaltari cotidiene si de marile mele exaltari cronice. Deocamdata.

Sufocant

Am scris de-atatea ori ca m-am saturat de matracucile si nulitatile Romaniei, care au ajuns modele de viata (in fapt, streanguri sclipicioase in jurul grumazului public), incat mi-era si lehamite s-o mai iau de la capat. Doar ca, dupa ce-am citit ce-a scris Marina (la postarea trecuta), ma mai enervez o bucata, ma ambalez aproband-o si asumandu-mi, la randul meu, greata fata de o societate care umbla in chiloti - dar, ce-i drept, cu o sarsana de 20.000 de euro.

Intr-adevar, in Romania trebuie sa mori ca sa-ti castigi dreptul de a fi pomenit, e mai simplu sa bocesti teatral, cand piere cate-un actor sau cantaret, decat sa te interesezi de el cand inca mai sufla. Daca pici lat sau te calca masina, la autopsie vor iesi la iveala toate faptele tale bune si, cuviincios, ele vor fi transferate intr-un epitaf starmocit pe toate posturile. Colegi si rude care nu ti-au mai deschis usa de zece ani vor jeli cabotin in talk-show-uri si jurnale, laudandu-se ca te-au cunoscut, ca ati fost prieteni, ca ai murit in bratele lor.

Asta daca mori. Daca nu, e treaba ta, esti pe cont propriu. Cariera teatrala, muzicala, cinematografica nu ofera destule argumente sa fii difuzat la tv, daca esti viu. Infarctul tau, cancerul tau sau accidentul tau mortal fac audienta, slagarele tale nu mai faceau de mult. Nu erai in niciun playlist de radio, dar esti acum in toate emisiunile de stiri, pe catafalc.

Va rog sa ma iertati pentru tonul asta ingretosat, sictirit, mofluz, stiu ca v-am obisnuit cu alta abordare, in principiu pot lua orice in ras, dar vin si momente cand urasc mult. Da, cateodata nu-mi vine sa cred ca orice mahalagioaica (frumoasa, de altfel) cretinoida, obraznica si vulgara e cu cinci trepte peste orice artist, cercetator sau scriitor roman, inca nu pot intelege insalubra minte libidinoasa a celor care promoveaza tarfe proaste la ore de maxima audienta. Un act iresponsabil si jegos, prin care ucizi, practic, generatiile urmatoare, strivesti discernamantul unor copii care, in lipsa de modele veritabile, invata sa-si doreasca niste cariere de cocote. Traim intr-o tara in care materia majoritara e alcatuita din prostovani onanisti, capabili sa caste gura la toate molustele porno tratate ca niste printese la tv si in ziare. Si, doar printre picioarele toapelor, mai scapa cateodata cate-o stire cum ca a murit un actor, a plecat din tara un savant, a demisionat un specialist de geniu. Si atunci… vai, ce i-am iubit, i-am apreciat, i-am stimat…

Ce naiba ne facem?