Hai sa ne gandim sambata seara

Sambata in care imi faceam de cap in Antalya (vezi si crezi foto cu cocktail Mojito), cu vreo doua luni in urma, a fost una dintre putinele care si-au meritat statutul. Apartin categoriei care traieste fulminant de luni pana vineri si zace prosteste de sambata pana luni. Altii lesina muncind in timpul saptamanii, iar in weekend chiuie ca apasii pe cai, se distreaza nebuneste, isi iau nevestele sau amantele si pleaca pe coclauri turistice (respectiv in statiuni conspirative), se imbata solemn, dar au timp inclusiv pentru tratamentul cu castraveciori, astfel incat pana luni nici mahmuri nu mai sunt. Asta e adevaratul model suedez, am vazut la Stockholm zeci de mii de truditori pe care nu-i auzeai pana cand se crapa de vineri si rupeau usile barurilor, in goana dupa elegantul adapat nordic.

Cu exceptia unor escapade memorabile, imi toc weekend-urile cu maruntisuri care, daca n-ar fi de ras, ar fi de plans. Obligatoriu, daca raman in raza Bucurestilor, nimeresc la mall, desi cand ies pe usa am cu totul alte intentii. Creativitatea ma lasa balta pe drum si, ostenita sa inventez programe nonconformiste, ma abat superficial de la ruta. In fiecare joi, cam asa, coc un program pompos de weekend, dezvolt conversatii la telefon cu prietene cu care, teoretic, urmeaza sa ies sambata in Centrul Vechi sau in alt loc boieresc. Dar aproape nimic din falnica intentie nu supravietuieste pana la soroc.

Sambata ma trezesc la pranz, fiindca vineri ma culc enervant de tarziu. Pana pe la 2.00 dupa-amiaza, beau cafea si numar puchiteii de var de pe tavan, in acordul unor ganduri pe jumatate dramatice, pe jumatate caraghioase. Cand imi ajunge zatul cafelei pe cerul gurii (beau cafea turceasca), e semn ca am epuizat pretextele de leneveala. Ma imbrac si-o iau la sanatoasa prin grandiosul centru comercial, unde asist la organizarea gintei cumparacioase specifica mall-ului, asa cum va mai povesteam si altadata.

Nu, acum vorbesc serios, voi ce faceti sambata si duminica, in general? Cateodata, am un program de sar fulgii in urma mea, nu stiu unde sa ma impart mai intai, dar acestea sunt slavite exceptii, in rest am agenda exasperanta: fac ordine in casa (dezintegrez musuroiul de haine pe care il cladesc in timpul saptamanii, pe una dintre aripile canapelei de colt), pornesc masina de spalat (ca sa se auda si de la mine din casa zumzet de om viu), ma duc la cumparaturi (unde iau cos mic, fiindca urasc sa imping cos mare) si-l indop cu marafeturi, vin acasa, schimb transa de rufe de la spalat, fac doua milioane de clici pe toti Internetii deschisi (Facebooksi, Yahoouri, bloguri, vplay-uri, youtube-uri), dupa care plonjez in pat si astept sa se faca luni, sa incep si eu sa traiesc intens.

Mall you need is love

In unele weekend-uri, cand beneficiul de a fi o femeie libera imi trimite factura (constand in solitudine cu discount, achitabila pana la o data meschin de apropiata), n-am de lucru si-mi petrec zilele in cadenta generala. Sambata si duminica, lumetul se incoloneaza spre mall. Deci ma duc si eu, sa nu-mi scape ceva. Locuiesc langa cel mai mare mall din Bucuresti, chestiune care la inceput mi s-a parut un privilegiu, dar azi mi se pare o bafta de pierzanie. Cand trec in sus si-n jos spre redactie, sunt frivol ademenita de idei gaunoase, fac o halta la mall si mai sparg niste bani, mai mult sau mai putin prosteste.

In tara asta inconstienta, incontinenta si trista, accesul la mall este un atribut al claselor suspuse. Am batut mall-urile si cat am stat in Canada, dar profilul sociologic al vanturatorului de magazine de-acolo era falnicul canadian de rand, laolalta cu miliardarul de rand, claie peste gramada. Erau locurile unde orice pieton tragea de cafeaua portabila, de tabieturile lui duminicale, de sacosele cu “sales” si de cardurile hartanite. La fast-food mancau, cot la cot si pai in pai, posesorii de rable si posesorii de Porsche, proprietarii cateilor si autorii copiilor, managerii si paznicii. Ei, dupa ce m-a mancat spinarea si m-am intors in Romania, am inceput sa degust iarasi pitorescul snobismului stupid.

Eu nu sunt o femeie bogata, nici pe departele departelui, dar cum-necum, castig destul cat sa ma lase astia sa intru-n mall si sa ies de-acolo balanganind cate-o punga cu ceva in ea. Ma uit insa in jur, cand treier magazinele, ca nu-s prea multi doctoranzi care pipaie blugi Levi’s ori camasi Tommy Hilfiger. O sa ma intrebati de unde stiu. Pe de o parte, am eu o intuitie care tine de extrasenzorial (asta din nastere, ca pana si moasa a presimtit ceva, cand m-a atarnat cu capu-n jos si m-a plesnit sa bazai), iar pe de alta parte, cred ca stiu fiindca ii aud vorbind cu “ce puii mei” si “ce pana mea”, cele doua motive folclorice care atesta oralitatea si rafinamentul poporului nostru.

Si cum spuneam, am fost sambata la mall. Cand am intrat eu, dupa pranz (dorm mult dimineata, ca un pui de hibernanti), ieseau deja niste pupeze cam ciufute, pline de pachetoaie, dar insuficient de satisfacute de tolomacii insotitori si finantatori. Aceasta e clasa slaba a clasei fortoase, artileria grea se afla inca inauntru. Cand patrund in mall, eu o iau sistematic, asa am fost educata, sa nu racai in gramada. Incep cu stanga-parter si termin cu dreapta-etaj. Magazinele colcaiau de termite ca mine, adulmecand noutatile si ofertele apetisante.

Am invidiat mitocaneste o divizie intreaga de femei care isi carasera iubitii la shopping, in magazinul de haine. Ei le tineau posetele, ca niste schnauzeri dresati si bine hraniti cu boabe, iar ele se probau in draci. Barbatii erau exasperati, obositi, flamanzi, umflati, insetati, ca sa nu mai spun ca juca si Steaua pe undeva, naiba stie unde, ca de vineri seara n-au mai avut acces la internet, au avut program casnic. In fata acestei privelisti pe care nu o surprind prima oara, am un ghem in ficat. Si ma intreb mereu unde i-or gasi pe fraierii care le insotesc dand din coada la cumparaturi atat de femeiesti, improscand laude si ovatii de cate ori imbraca doamna cate-un parpalac (doar-doar s-o hotari sa-l cumpere p-ala, ca sa ia sfarsit si chinurile lor). Ele nu se hotarau, ce-s proaste? Asa, cand le auzi vorbind, ai zice ca n-au mare lucru in dovleacul coafat, insa in materie de tactica si leadership, au instincte impecabile. I-au pus p-astia cu botul pe labe de nu s-au vazut, sunt antrenati sa spuna nevestelor/iubitelor/concubinelor cat de minunat le vine geaca si ce trunchi frumos rasare din paltonas, iubi.

Eu probam pe cont propriu, trantindu-mi geanta pe jos, de cate ori insfacam cate-un pulover, fiindca n-aveam cu mine niciun mamifer dedicat mofturilor mele. Compatimita pesemne de toate madamele escortate de cel mai bun prieten al omului, m-am demoralizat si, la deruta, am inceput sa intru in magazinele scumpe, o diversiune menita sa ma scape de cuconetul caruia i se cauta excesiv in coarne.

Dupa ce mi-am cumparat cate ceva vestimentar pe fond nervos, mi-am incheiat ruta, ca de fiecare data, intrand la supermarket, pentru cosnita curenta si prozaica. Acolo, un alt ritual de familie avea sa-mi zguduie increderea in fascinatia celibatului: cuplurile umpleau cosuri cu de-ale gurii si de-ale rufelor, in cel mai casnic refren, spre deznadejdea aiuritelor de teapa mea. Bot in bot sau fund in fund (dupa caz si dupa vechimea matrimoniala), unii se sfatuiau dulcegaros si cocolinos asupra meniului si adjuvantilor chimici gospodaresti. Ca si la magazinele de haine insa, si aici barbatii aveau doar rol de figuranti sau cascadori, rareori cu cate-o replica scurta, din mila scenaristului. Ele stabileau ce se cumpara, ei impingeau cosul si aprobau, intru ridicarea si stabilizarea moralului de familie.

Nu stiu ce vreau, ies din casa si umblu ca sa aflu ce vreau, dar ma intorc si mai nauca. Pe de o parte, toate vrem sa ne caram celula de baza prin mall, pe la neamuri si prin supermarket, dar o data ajunsi in acest punct cu amanuntul, parca ni se prinde de creieri o crusta de rutina, de plictis sfaramicios, de iubire cu conservanti. Am trecut prin toate fazele: cand am inhalat extatic libertatea si singuratatea, cand am impins caruciorul de cumparaturi langa cate-un logodnic (el cu stanga, eu cu dreapta, amandoi ranjind ca prostii), cand am batut mall-urile cu prietenele mele la fel de realiste si zdravene ca si mine. Dar acum (cred ca) am ajuns in stadiul cand imi doresc sa merg la mall cu un iubit, sa ne despartim imediat dupa ce patrundem in zona cheltuielii, sa mearga el la auto-moto-urile si unditele lui, eu la rochiile mele, si sa ne dam intalnire cam in doua ceasuri, la cafenea. Adica sa fiu geloasa cat scotoceste in marafeturile lui de pescuit, sa fie gelos cat ma probez cu toti pantofii din raion, sa nu stim unul de altul macar 120 de minute, sa ne fie dor si sa ne pupam apoi, izbaviti, in barul mall-ului, pe nervii altora.

Povesti cu happy-(week)end

Cand eram studenta si mergeam cu trenul in nestire, ma uitam la sarmele cocosate de rufe, din curtile oamenilor, pe la Bucuresti, Chitila, Buftea, Darza, Peris, Scrovistea, Crivina, Prahova, Brazi, Ploiesti, Valea Calugareasca, Cricov, Inotesti, Mizil, Buzau. Dupa hainele pe care le labartau pe franghii, la uscat, intelegeam ce fel de viata au.  Nu numai saraca sau bogata, ci si desteapta sau proasta. Intelegeam, din dispunerea si procentajele si culorile hainelor, cati copii mici si mari aveau, cine era tartorul clanului, cine facea scandal mai mult si cine smotruia mai putin.

Intr-o vreme, ma uitam si la balcoanele oamenilor, inventariam rapid uneltele nefericirii conjugale, lipsa de gratie a hainelor intinse – blazat si dramatic – sa se usuce, scarile duble, perdelele trase peste (sau de pe) geamuri, vopseaua sarita, vopseaua impecabila, fericirea obraznica, suferinta cuminte.

Si, mai nou, fiindca nu ghicesc ocult, ci ghicesc in viata din vitrina omului, cunosc standardul de exuberanta dupa weekend-uri. Nu-ti trebuie cesti de cafea intoarse cu fundu-n sus si nici carti de ghicit, nici palme cu linii si noroace adanci. Poti sti ce fel de viata cara dupa el un om, daca asisti (din umbra sau pe fata) la viata lui de weekend.

Nu stiu daca toti cei care sunt departe de Internet azi se afla in locuri molcom invidiabile de catre ceilalti sau, pur si simplu, nu intra pe forumuri si bloguri tocmai pentru a nu crea senzatia dezolanta de timp steril, cu neputinta de umplut si rontait in alt mod. Eu, persoana de fata, ma exclud elegant, tocesc premisa ca, daca e blogul meu, se cheama ca azi am program administrativ, deci ma prefac suav ca stau aici intre doua picaturi de pauze, intre doua oceane de fericire enervant de revarsata.

Cine se uita la noi din afara va deschide gura sa spuna ca n-avem vieti, ca in timp ce altii rascoc gratare la iarba prazulie, noi tacanim intr-o tastatura, ca intr-un ritual de scuturare a Lampii lui Aladin. Poate apare ceva. Dar Duhul Fermecat nu lucreaza duminica.

Azi am fost la un mall, in cel mai frivol si frumos pas posibil, asa cum imi permitea sontacaiala conjuncturala (ma doare un picior, am facut o boacana). Sclipiciul firmos m-a facut un om mai bun, mai intelegator si generos cu slabiciunile comerciale ale parvenitilor si majoretelor patriei. A fost bine, fantanile arteziene scuipau energie si parfum acvatic, oamenii care nu-si uitasera vietile acasa se sarutau pe scara rulanta (cum am vazut noi in filmuletul ucigas postat de Alina Grozea pe blogul ei), premiantele trageau de pachete umflate de cumparaturi trivial de cool si moderne.

E sambata seara si nici n-am curaj sa va intreb ce faceti acum.