„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

„The Women” (sau ce-ar fi sa ne razbunam?)

de

Am traversat noaptea cu ochii larg deschisi, asa cum mi-e obiceiul. Cu prejudecata aferenta, am catadicsit sa vad un film pe care, marturisesc, il anticipam a fi usurel-si-atit, „The Women”, o productie la care ma ademenea mai mult distributia decit banuiala intrigii: Annette Bening, Meg Ryan, Eva Mendes, Jada Pinkett Smith, Debra Messing, Bette Midler, Candice Bergen. Regia: Diane English.

Dar mi-a fost bun la inima (desi ticsit de sabloane – roz-lacrima, ce-i drept), m-a convins sa nu mai maninc inghetata si mi-a adus aminte de cite resurse colcaie intr-o femeie care, in rest, se foloseste de orice prilej traumatizant pentru a-si scuza blazarea, ciufuleala, rateurile sentimentale. Fie si pentru schema actoriceasca desteapta, filmul merita vazut, chiar daca un cronicar tifnos l-ar numi „chick movie”, in semn de dispret pentru damele care inca mai spera la miracole sfidate de orice statistici.

Merita sa-l vedeti pentru rafinamentul sarcastic, genial, al lui Annette Bening (personal, o admir pina la lesin, sunt ca orice fan idiot), pentru candoarea sexy si ticneala spontana a lui Meg Ryan, pentru tupeul (voit cabotin) al divei Mendes, pentru abordarea cool-gay construita de Jada Pinkett Smith. Si pentru costumatiile ravisante, moda splendida, stilul placut urban, unde ifosele si parvenitismul sunt persiflate subtil si curajos.

E un film despre dragoste, tradare („… it happens in every relationship, eventually somebody betrayes somebody else”) si, mai ales, despre leacurile adulterului contemporan. Si ale nehotaririlor („When you don’t know what to do, do nothing!”). Replicile cu gust de sampanie iti imbata simturile si te trezesti ca, atunci cind te pregateai sa te declari lamurita, mai apare ceva incitant in agenda. Si, in orice caz, e momentul sa recapitulam cam ce se intelege prin „femeie”, iertati-ma.

Nu va povestesc filmul, dar simt nevoia sa patinez macar pe linga mantinela unei conditii umane. Asta si apropo de ceea ce scria Alice pe blogul ei, despre barbatii care au permisiunea primordiala de a savirsi fapte interzise unei doamne, fie ea oricit de zbanghie. Femeilor, in schimb, le e ingaduita razbunarea, pe post de accesoriu sexy al caracterului bine invelit in Prada si Ralph Lauren.

Ce-ar fi sa ne razbunam, in loc sa bocim filosofic? Ce-ar fi sa ne razbunam, in loc sa ne monitorizam defectele din cauza carora suntem, chipurile, altoite de soarta? Exista razbunari fabuloase, va rog sa ma credeti, razbunari care pornesc din tine, din rarunchii responsabili cu metamorfoza.

Am citit de curind ceva ingrozitor: studiile (evident) au ajuns, in sfirsit, dupa ce-au tocat bani grei de la bugetul Statelor Unite, la concluzia ca 80% din starea de a te simti bine e conditionata de starea de a arata bine. Cica oricit de intelectuala si elitist-tacanita ai fi, oricit te-ai plasa tu deasupra tuturor micimilor superficiale dictate de un crac frumos, in simburii sinelui tau tot frumoasa, slaba si ondulata senzual ai vrea sa fii. Femei cu trei doctorate si saispe premii de excelenta le-ar dona pe toate la Armata Salvarii, daca ar primi in schimb un corp superb si-o dioptrie mai mica, o glezna mai subtire si-un nas mai drept, un par mai valurit si-un bot mai frumos.

Am avut intotdeauna o viata interesanta, am citit mult si-am calatorit mult. Si-am iubit mult si-am sperat mult si-am cunoscut mult. Si-am muncit mult si-am invatat mult. Si-am experimentat mult si-am inteles mult. Dar, desi stiu ca am sa va dezamagesc odios, recunosc: as da oricind toate astea, gramada, oricui vrea sa le ia, iar eu vreau in schimb sa fiu frumoasa, terapeutic de frumoasa, inspaimintator de frumoasa, trivial de frumoasa, ridicol de frumoasa.

Citeodata, senzatiile astea superficiale imi iau mintile, imi plac pacatos, nu ma pot dezbara de aroma lor, sunt viciul personalitatii mele. Visez sa-mi fac o teza de doctorat despre (culmea ironiei) cit de reconfortant e sa ai mai putina carte si mai multa parte. Si ce bine, ce bine ar fi fost sa avem sansa de-a renunta la ce-am citit si-am buchisit pe la masterate, in schimbul unei frumuseti halucinante, fara cusur, eminamente exterioare (fiindca, in ceea ce priveste beneficiile asteia interioare, ne-am cam edificat).

Si-apoi suna ceasul, ma trezesc si-mi aduc aminte ca sunt condamnata, pe viata, sa-mi port eventualele frumuseti doar pe interior, fara posibilitati de eliberare conditionata. Si fara drepturi civile.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • M-ai convins sa vad filmul;) Si daca e sa dai cuiva gramada aia, ma sacrific si o iau eu:D Oricand!

    ambasadoarea 26 ianuarie 2009 16:06 Răspunde
  • Simona, Simona!!

    Sa-ti spun si eu parerea mea, ceva la care m-am gandit de cand ai mai declarat tu prin articole preferinta pentru frumusetea fizica evidenta, in schimbul oricarui spirit colorat.
    Eu cred ca, daca tu ai fi fost mai frumoasa, ai fi fost… prea frumoasa (superlativ absolut)! 🙂 Si cred ca stii si tu asta. Daca imi permiti sa fac o analiza psihologica a dorintei tale exprimate, eu cred ca, in realitate, cand spui asta, nu te desprinzi cu adevarat de ceea ce esti tu azi, in aceasta viata, ci doar ai vrea, ca, pe langa ce esti, sa mai fii si frumoasa-mar!

    Pe de alta parte, bineinteles ca ma regasesc si eu in ceea ce spui, la fel ca multe alte fete care au studiat, si-au stors creierasii pentru niste examene care, odata luate, te fac sa simti mai degraba desertaciune, decat lauri. Plus ca, in prezent, urcarea treptelor profesionale te obliga si la o serie nesfarsita de conformari birocratice, iar in Romania exista o placere fantastica de uniformizare a valorii, toata lumea este valoroasa acum.

    Ups, am deviat. Revenind, uite un exercitiu pe care il fac eu cand sufar ca nu sunt un fel de Ornella Muti. In primul rand, imi aduc aminte de momentele cele mai fermecatoare ale iubirilor mele, al caror gust nu l-as fi simtit daca eu nu as fi fost eu, daca eu as fi fost alta, fie si superbissima. In seara aceea de iunie, cand parfumul teiului patrundea pana in plamani, cand ochii imi ardeau si obrajii imi erau doi trandafiri de foc; cand respiratia sacadata imi inalta si imi cobora decolteul si nimeni nu mai stia daca circumferinta acestuia este sub sau peste 90 de cm; cand imi simteam mainile fine si alungite ca intr-un desen stilizat; cand rochia imi fosnea si parca acest fosnet era singurul zgomot din univers… Intr-o astfel de seara, eu am stiut ca sunt frumoasa, din moment ce l-am cucerit pe el, care era frumos. El a fost de acord cu mine, mi-a spus si el ca sunt frumoasa. Stiu sigur ca, daca eu nu eram eu atunci, as fi ratat seara aceea. Poate as fi trait alte seri, dar nu pe aceea.

    In general, tanjesc acut dupa frumusete recunoscuta in unanimitate atunci cand nu ma simt iubita. Atunci urasc frumoasele si ma simt urata si desteapta si, daca ma gandesc si mai bine, incep sa cred ca nici prea desteapta nu sunt. In schimb, cand ma simt iubita, ma simt si frumoasa, si originala, si cea mai cea.

    Hmmm… pe-asta cu frumusetea am mai descalcit-o… dar pe-aia cu ´cit de reconfortant e sa ai mai putina carte si mai multa parte´, ma tem ca este dureros de adevarata. Norocul este necesar tuturor. Dar… sa fie si norocul relativ?… Pentru ca… Simona, eu, daca as fi in locul tau, m-as simti tare norocoasa 🙂

    Georgia 26 ianuarie 2009 16:36 Răspunde
  • multi imi spun ca sint o femeie frumoasa… barbatii in special ma fac sa inteleg asta… frumusetea nu e suficienta, te rog mult sa ma crezi ! daca esti iubita esti cea mai frumoasa din lume. adica… esti multumita !

    salvecris 26 ianuarie 2009 16:36 Răspunde
  • Buna Simona! Citind ce-ai scris despre razbunare mi-au venit in minte doua zicale larg raspandite in popor:” Razbunarea e arma prostului” si ” Cea mai dulce razbunare este cand dusmanul tau e silit a recunoaste ca esti bun si el e rau…”
    Tare bine ar fii daca razbunarea ar avea alt sens decat cel cunoscut: daca ar insemna depasirea toturor complexelor si frustrarilor, daca in loc sa ne razbunam pe iubit ca ne-a parasit ne-am razbuna pe soarta, am lasa plansul la o parte si am trece mai departe cu capul sus si cu ganduri oprimiste….si poate atunci soarta ne-ar surade…..
    Da, recunosc e mult mai simplu sa ne complacem in situatii zice-se „fara iesire” dar cred ca trebuie numai un impuls de vointa pentru a trece mai departe…Eu una ma ascund in spatele a 10 kg in plus pe care numai comoditatea si problemele vietii cotidiene ma impiedica sa le las undeva in urma…si stiu ca daca as face un efort, sau macar as incerca….m-as simti razbunata pe soarta, pe mine si pe toti cei care ma judeca numai ca port marimea XL…dar asa e de greu sa te razbuni…

    irina 26 ianuarie 2009 16:37 Răspunde
  • razbunarea…. ? pentru unii nu va fi niciodata o solutie. nu au ,,putinta” asta.
    simona, intotdeauna ma emotioneaza cuvintele tale. azi, mai mult ca oricind, nu stiu de ce… poate pentru ca afara ploua si sint melancolica…

    salvecris 26 ianuarie 2009 16:41 Răspunde
  • Simona, o ador ÅŸi eu pe Annette Bening. Ce altă lecÅ£ie mai grandioasă de răzbunare a dat cinematograful dacă nu răzbunarea ei din Being Julie?!:) Mie una mi-a mers la suflet.

    innuenda 26 ianuarie 2009 17:32 Răspunde
  • Asa e omul faurit.. chip spoit, orgoliu usor de gadilat, ochi estetic, instinct animalic. Carturia, doctoratele si cunoasterea sunt detalii organizatorice. Ca sa fiu brutal de sincera, mi-a placut mai mult (unde mult tinde dramatic la un mic infinit) cat dragului meu i-au sclipit privirile la gandul unui port-jartier nebanuit pana atunci la vesnica mea atitudine in blue-jeans, decat povestirea unei lucrari stiintifice proprii la o conferinta internationala de profil. Si nici nu mi-a venit sa vomit ulterior! Asa ca inteleg pe deplin nevoia ancestrala de a fi macar uneori o frumusete extrem de exterioara, vizibila, palpabila si fara oboseala. Si nu pentru ca as fi femeie, si domnii sunt la fel de sensibili la acest aspect. Si mai inteleg ca filmele americane, stralucitoare, urbane si aparent neglijente, sunt minciunele spoite frumos, ca parul nu sta in bucla perfecta pentru ca asa te-ai trezit de dimineata, ca hainele se si mototolesc dupa o zi de munca si razbunarea nu aduce nimic bun in realitate. Aseara am adormit la ‘Cei 7 samurai’ (1954).. Simplu, corect, cu umor si minte iute. Totul e sa traim frumos, sa visam frumos si sa iubim frumos. Si sa fim frumosi in ochi cui trebuie! (Aviz celor frumoase cu exteriorul in trecere pe langa santiere, prin tramvaie, etc.)

    Monica Radulescu 26 ianuarie 2009 18:01 Răspunde
  • Subscriu la spusele Monicai: „Totul e sa traim frumos, sa visam frumos si sa iubim frumos. Si sa fim frumosi in ochi cui trebuie!” . Esteticul e 1.discutabil, 2.insuficient, 3.schimbator

    Partea cu razbunarea…mie mi-e straina, si nu din lipsa ideilor, a curajului sau a simtamintelor care sa o puna in miscare. Pur si simplu am refuzat sa depun eforturi din care eu ies obosita, iar cel/cea catre care se indreapta „arma” nu invata nimic si va merge prin viata la fel. Razbunarea mea a fost zambetul care mi-a insotit drumul spre mai departe.
    As vrea sa spun ca asta mi-a adus doar satisfactii…evident ca nu-i asa, ca tot doar iar si iar, altfel de fiecare data.

    Chiar ma gandeam ce film as putea sa vad asta seara. Ies ca sa vad daca-l gasesc pe acesta de inchiriat.

    Simona, multumesc pentru fiecare gand, sentiment, rand, cuvant!

    Bianca 26 ianuarie 2009 19:45 Răspunde
  • nu pot sa cred draga mea ca ti-ai dori sa fii ridicol de frumoasa!stiu ca vrei doar sa ne provoci!cea mai crunta razbunare este sa fii desteapta! proaste sunt pe toate drumurile.daca ar durea prostia ar fi un vaiet general!cat creier crezi ca au barbatii care isi doresc acesorii cu creier de bibilica?frumusetea este trecatoare.femeile destepte si culte au o sclipire in ochi speciala,le citesti,le simti ca sunt altfel decat marea majoritate de naroade care viseaza cai verzi pe pereti.o femeie desteapta poate sa faca si pe proasta daca considera ca e necesar sa nu lezeze mandria masculina.asta cred ca e razbunare :sa faci pe proasta,dar sa nu ramai asa!prostii sunt atat de usor de manipulat;mai cumplit e ca au o parere atat de buna despre ei incat devin ridicoli si obositori.un creier odihnit e periculos!trebuie sa fii desteapta brici,incisiva,sa nu accepti compromisuri!prin vointa tii cura de slabire,te imbraci cu gust,te machezi si crede-ma le dai clasa frumusetilor halucinante!

    florentinamurgoci 26 ianuarie 2009 20:19 Răspunde
  • Draga mea Florentina,

    Ceea ce spui tu este valabil intr-o societate normala. Din pacate, societatea in care traim noi nu mai este de ceva vreme normala. Nu mai exista principii, morala, ierarhii.
    Doar aparentele conteaza. Eu o inteleg perfect pe Simona. Si eu imi doresc de multe ori sa fiu frumoasa si proasta. Si asta o afirma cineva care a simtit-o pe propria piele. Dupa o cura de slabire, oamenii ma priveau altfel desi eu nu ma schimbasem cu nimic. Scapasem doar de cateva kilograme, nu si de cativa neuroni. 🙂
    Si mi s-a parut umilitor si nu magulitor.
    Sa nu faci compromisuri…asa ar trebui sa fie, dar mie nu mi-a folosit la nimic. Nu mai apreciaza nimeni ca ai un suflet curat, ca iti traiesti viata dupa principii sanatoase, ca visezi la o iubire adevarata…lucruri simple, dar atat de greu de obtinut.
    Simona, maine ma duc sa-mi cumpar filmul. Daca intre timp o sa-mi schimb parerea si o sa-mi doresc sa fiu din nou mult mai mult decat „a pretty face”, te anunt. 🙂

    Felice 26 ianuarie 2009 20:38 Răspunde
  • Au fost momente-n viata cand mi-am dorit sa fiu frumoasa si au fost si momente cand mi-am dorit sa fi fost mai desteapta. Uneori m-am simtit suficient de frumoasa alteori deosebit de proasta. Cel mai mult mi-am dorit insa sa fiu fericita, ceea ce cateodata, s-a si intamplat. De razbunat nu mi-am dorit niciodata s-o fac. Ce-i drept pana de curand, cand am constatat ca am inghitit suficiente mizerii si totul are o limita. Sunt nefericita, mai rau , sunt deznadajduita, satula, conditii in care, la nimic nu mi-ar folosi sa fiu mai frumoasa. Insa tare bine mi-ar prinde sa ma razbun. Nu m-ar face sa ma simt mai desteapta si nici mai fericita insa daca o sa am ocazia, o s-o fac fara regrete, deoarece cred in principiul”egalitatii de tratament”.

    madi 26 ianuarie 2009 22:11 Răspunde
  • V-am daruit un filmulet cu castori, dar pana apare pe blog -daca apare, ca disparu pe undeva- ma mai bag in seama pe marginea discutiei despre razbunare. Simona, cea mai puternica, datatoare de adrenalina fantezie a mea, cand sufar, e gandul ca intr-o zi voi avea puterea de a deveni indiferenta, lobotomizata. Cand cineva imi ia sufletul si sterge cu el pe jos, in gandul meu insangerat acel cineva nu moare, ci nici macar nu s-a nascut. Sau, cel putin, nu mai tin eu minte. Cand ajung, dupa durere, dupa umilite, sa ma doara-n cot, e cea mai dulce izbavire, cea mai sfanta razbunare. La ea visez mereu, pe ea o invoc. Elie Weisel spunea ca opusul iubirii nu e ura, ci indiferenta. Da, da, asa e, clatin din capat violent, a aprobare.

    AlinaG 26 ianuarie 2009 22:18 Răspunde
  • Clatin din cap, ma scuzati, desi capul e si el un capat. : )

    AlinaG 26 ianuarie 2009 22:21 Răspunde
  • Ma doare ascutit in cot de el, dar tot nu ma simt razbunata. Totusi, indiferenta ajuta, alunga disperarea, sau macar in cazul meu, o tempereaza pentru un timp. Apoi imi amintesc ca durerea ascutita din cot e pentru el, insa durerea din suflet e pentru mine. Ce sa fac cu cea din urma?

    madi 26 ianuarie 2009 23:00 Răspunde
  • Eu n-am crezut niciodata in chestii de genul :”cel mai destept cedeaza”… si altele asemenea. adica daca esti mai destept taci si inghiti?
    asa si cu razbunarea… in orice forma te simti tu bine… lasa sa se vada ca nu esti presul de la intrare, OK? si sa simta si vinovatii ca au de a face cu „cineva”.
    Vreau sa fiu frumoasa, vreau sa fiu desteapta dar inainte de orice vreau sa fiu sanatoasa. Asa de sanatoasa cit sa-mi pot face planuri sa fiu frumoasa, asa de sanatoasa cit sa pot judeca cine ma merita si cine nu.

    si da, Alina, chiar foarte bine spus indiferenta opusul iubirii. Fiindca daca urasti iti pasa, inca te roade ceva…

    Iana 26 ianuarie 2009 23:07 Răspunde
  • madi, indiferenta, pentru a fi eficienta, trebuie sa o simti, nu s-o mimezi. Trebuie sa fie autentica, plenara, izbavitoare. Cea mai puternica arma.

    AlinaG 26 ianuarie 2009 23:43 Răspunde
  • Plăcerea de a-Å£i citi articolul, Simona, mi-a fost dublată de plăcerea de a citi comentariile la acest articol. Ai o societate aleasă aici, de femei una ÅŸi una care te citesc. Brava! Te felicit ÅŸi pentru comunitatea asta de femei inteligente (ÅŸi, bat pariu, ÅŸi frumoase) pe care ai reuÅŸit să o atragi în jurul blogului tău.

    Şi pe voi, vă felicit, doamnelor/domnişoarelor!:)

    innuenda 27 ianuarie 2009 0:29 Răspunde
  • simona draga, am vazut filmul…si cum zici…chiar daca are ceva chicios in el e totusi bun, te ajuta macar a doua zi sa zici „damn it, nu ma las eu calcata in picioare de el…ii arat eu, o sa ma ingrijesc, o sa incep sa fac lucruri pe care vroiam sa le fac de mult dar nu le-am facut pentru ca nu vroiam sa il supar…iaicks”. eu personal sunt o proasta. o proasta cu diplome. mi-am pierdut 10 ani iubind un om care (dupa ce m-a implorat sa fac copii) si-a pus laptopul intr0-un rucksac, a luat masina familiei si dus a fost…ca doar el are o viata pe care vrea sa si-o traiasca. na!
    imi sta mintea in loc in timp ce sufletul imi e pe un roller coster tampit care nu se mai opreste.
    imi zambesc alti barbati si ma intreb ei ce boala au de imi zambesc…ca doar eu am ciuma…si nu are voie nimeni sa se mai atinga de mine…iar in caz ca cineva totusi va insista…sincer imi pare rau de el!
    te pup, simona
    ps: e ok sa ne plangem aici …dar in rest…ar trebui sa ne purtam asa cum suntem…niste zeite 🙂

    meninne 27 ianuarie 2009 8:11 Răspunde
  • Eu cred ca fiecare femeie se stie cum arata, cu bune si rele; ca unele ne simtim mai frumoase sau mai provocatoare, sau mai sexoase, ca astea pot fi zile sau momente in care ne realizam /evidentiem atuurile, e alta discutie..
    Lumea (uneori) e amabila si prietenoasa in jur si tine sa ne asigure ce minunate sintem, dar cred ca frumusetea spre care tindem este aia care sa’i tina respiratia individului pe care’l iubeste dezmatat sau atroce-platonic, dupa caz, fiecare dintre noi.
    Adevarul care ne fringe inimile de fiecare data cind poate este altul: de la balconul circumvolutiunilor mai multe si mai cu zulufi ale masterandelor ce nu vor fi playmate in veci se vede foarte clar ca barbatul viselor a preferat ceva mai usor/usuratic ; si’atunci..poate ca toata ecuatia trebuie regindita, ca sa nu zic si raspopita si chiar flituita, tot dupa caz!
    Asta doare real de tot si astfel de obsesii bintuinde pot naste boli grave.Ajungi la concluzia deliranta ca nu esti suficient de buna pt x, y sau z, ajungi sa crezi ca nu esti destul de interesanta pentru nimeni, intr’un final.De’aici pina la pasul ”tamaduitor” al terapiei e asa de putin de parcurs..

    una 27 ianuarie 2009 12:22 Răspunde
  • „Razbunarea cea mai crunta,
    este cand dusmanul tau
    E silit a recunoaste
    Ca esti bun,…iar dansu-i rau….!”

    Habar nu am ,acum cine si unde a scris asta,dar,este ceea ce cred eu despre razbunare ….
    (sa fie din Tiganiada ?!!!)

    anna 27 ianuarie 2009 12:29 Răspunde
  • innuenda, multumim de gindul bun, mai vino!:)

    una 27 ianuarie 2009 12:41 Răspunde
  • Simona, tu esti frumoasa oricum!

    jene 27 ianuarie 2009 12:42 Răspunde
  • Cred ca fiecare din noi isi doreste mai degraba sa fie placut de cei din jur…Frumusetea e necesara vai noua,in multe ipostaze ale vietii…dar stii bine ca ea paleste cu varsta si ce ne facem daca avem ghinionul sa nu imbatranim frumos?Conteaza sa ai in jurul tau oamenii care sa te perceapa asa cum iti doresti tu,sa te vada frumoasa ca prietena,sa te vada placuta si cand supararile iti umbresc chipul…Stii ,demult ma certam cu prietena mea referitor la infatisarea lui Celine Dion…Eu o vad frumoasa frumoasa…chiar de la primul cantec al ei…O plac prea mult?….si inca ceva….mi-e teama ca barbatii pleaca catre o alta nu ca ar fi mai frumoasa,mai desteapta…haideti doamnelor si domnisoarelor, fiti serioase!!Cred ca procentul acesta e atat de mic!Pleaca ca-i cicalim,ca se plictisesc…,gasesc ei un motiv…Sa nu credeti ca tin cu ei,acestia care ne fac sa umplem pernele cu lacrimi,dar asta e realitatea..Barbatii cauta noutatea.Nu frumusetea perfecta….si nicidecum istetimea…Cred ca mai degraba ar trebui sa ne dezvoltam…genetic abilitatea…

    Oana 27 ianuarie 2009 14:22 Răspunde
  • A!!… si sa zic si eu de razbunare. Setea de razbunare este direct proportionala cu cantitatea de ura; iar cantitatea de ura este direct proportionala cu iubirea, sau cu nabadaii ei si mai tine si de temperamentul fiecarEia.
    Eu, in relatiile acelea trecatoare, sau usurele, de o saptamana fara uichend, de verificat aleator potentialul sex-appealului, sau de tip ´lasa-ma sa te las´, in care nu se aprindea nimic din partea niciunuia, oricat ne-am fi chinuit, nu am simtit niciodata nevoia de razbunare. Maximul de ciuda resimtit in astfel de cazuri a fost sa ma hlizesc cu vreo prietena pe seama lui, in caz ca el fusese cel care plecase. In rest, in cazuri din acestea, mi-era mult prea lene sa mai ticluiesc scenarii de a-l pune pe el in situatii neplacute, de a ma razbuna. Uitam imediat si imi era clar ca eu sunt individul puternic ce merge mai departe lasand totul in urma. Deci, daca inima nu este implicata, nici orgoliul nu este nelinistit.

    In schimb, de fiecare data cand marea iubire m-a facut sa sufar, incercam in zadar sa imi recuperez ´chipul´, propriul eu. Imi era imposibil sa vad ziua de maine fara el. Cea mai dulce razbunare am avut-o in momentele in care el revenea la mine; in zilele acelea se uita la mine ca un caine batut si nici macar nu savuram razbunarea mea cum trebuie, pt ca imi venea sa il pup si uitam ce a fost rau. In rest, indiferenta cu adevarat nu am reusit sa fiu si o mimez prost. Ma gandesc ca marea razbunare ar fi sa nu (il) mai iubesc. Dar atunci, cum sa mai simti gustul razbunarii?!

    Iar o fantezie de razbunare infantila si ieftina este urmatoarea: el se afla intr-o casa, eu torn benzina peste tot, pun foc si ma indepartez incet, in spatele meu izbucnesc flacarile; in plus, eu sunt frumoasa, cu parul lung, imbracata intr-o rochie alba, murdara de la bidonul cu benzina etc. 🙂

    Georgia 27 ianuarie 2009 14:38 Răspunde
  • Draga Oana,

    Sa stii ca am intrebat un barbat de ce pleaca…Nu, nu e nevoie sa fie mai frumoasa, mai desteapta, mai blonda, sau mai bruneta. E suficient ca este alta.
    Pentru ei este atat de simplu.
    Si cum spunea cineva, da-le, Doamne, sanatate dusmanilor mei, sa traiasca si sa ma vada fericit!
    Cred ca asta e cea mai frumoasa razbunare.

    Felice 27 ianuarie 2009 16:45 Răspunde
  • Am vazut „The Women”. Multe nume grele intr-un film usurel… eu nu m-as hazarda sa-mi recalibrez personalitatea in functie de genul asta de filme, dar recunosc, pe timpul vizionarii povestea prinde, e placuta ochiului si orgoliului, iar cliseele, oricat de abundente, nu-s deranjante atata timp cat au fost asamblate intru alinarea noastra, a femeilor. Insa, obiectiv vorbind, natura umana e foarte departe de tiparele psihologice rigide, lipsite de nuante, deseori caricaturale, din comediile romantice, iar identificarea cu personajele simplist construite, dupa criterii aspirationale facile, poate deveni frustranta in viata reala, cand dai cu nasul de ipostaze infinit mai alambicate, mai complicate, greu de definit si inca si mai greu de digerat. Mai mult, marea drama a filmelor, oricat de bune, este ca sintetizeaza, in numai 120 minute, trairi si intamplari care, in realitate, se petrec in luni, ani de transformari sociale si sufletesti, dandu-ti iluzia ca rezolvarile trebuie sa apara musai inainte de un obligatoriu generic de final… Cand privesti o poveste filmata te afli in privilegiata pozitie a observatorului capabil sa discearna si sa reactioneze cunoscand toate fatetele aceluiasi adevar, toate unghiurile relevante – si-atunci concluziile vin de la sine, pare simplu sa judeci, sa blamezi, sa empatizezi, sa-ti formezi o opinie. Nu dau cu pietre, ador cinematografia, sunt dependenta de ea – dar viata ma face un personaj deseori obscur, un figurant, si sa realizezi asta doare… In viata, cand te saruti nu se-aude muzica pe fundal… parca Barbra Streisand, in „The Mirror Has Two Faces”, spunea asta…
    Cat despre frumusete, la nivel declarativ simpatizez cu Simona, as vrea sa fiu foarte frumoasa si, in plus, indecent de bogata. Numai ca nu stiu, la actuala mea structura sufleteasca, ce mi-ar garanta asta. Folclorul in domeniu ma face sa inteleg ca nu mare lucru: barbatii insala oricum, si pe oricine. Asta imi aminteste de o replica a unui personaj din „Plansul lui Nietzsche”, cartea lui Yalom: „Pentru fiecare femeie frumoasa exista cate un barbat care a obosit s-o mai reguleze.”

    AlinaG 27 ianuarie 2009 17:52 Răspunde
  • alinag. adevar graiesti si frumos vorbesti 🙂
    traim intr-o lume debusolant de inselatoare, nimic nu e ce pare a fi…si atunci te intrebi…care-i rostul? bla bla bla bla. ideea e ca viata e frumoasa, ca se poate si mai rau…si atunci ar trebui in fiecare secunda, minut, zi fa facem ceva pentru sufletul nostru, pentru mintea noastra, pentru corpul nostru…cu cat stim mai mult ne dam seama ca nu stim nimic. eu cred ca nu ne ramane decat sa traim frumos (sau mai corect spus sa incercam sa traim frumos).

    meninne 27 ianuarie 2009 18:46 Răspunde
  • AlinaG,m-ai facut sa rad cu lacrimi!toate ne-am spus parerea,am analizat cu multa seriozitate tema propusa de simona,iar tu cu un citat atat de potrivit ne-ai lasat interzise!bravo!ai fost geniala!!!

    florentinamurgoci 27 ianuarie 2009 19:04 Răspunde
  • Sarutmana, dar sa stiti ca si eu am analizat foooaaarte serios!:)
    Simonei si voua va propun un alt film, „Breaking and Entering” – de Anthony Minghella, cu Jude Law si Juliette Binoche-, nu total lipsit de clisee (mai ales spre sfarsit), dar care jongleaza mai abil si mai sfredelitor, zic eu, cu aceste concepte delicate precum dragostea, prietenia, tradarea…

    AlinaG 27 ianuarie 2009 19:27 Răspunde
  • Imi permit si eu sa va recomand sa (re)vedeti, probabil, un film care se potriveste foarte bine, cred eu, cu tema noastra: Closer.

    Felice 27 ianuarie 2009 19:42 Răspunde
  • Buna Simona,

    ma bucur mult ca ai „aparut” 🙂

    „Starea de a te simti bine e conditionata de starea de a arata bine.”

    Eu cred ca aici este de fapt cheia, raspunsul la framantarile noastre privind modul in care noi aratam fizic. Sa fii impacat cu tine insati. Daca ai reusit sa te simti bine in pielea ta, sa fii impacat cu modul in care arati, atunci cu siguranta te vei simti bine cu totul.

    Am citit de curind chiar ca greutatea noastra este genetic stabilita, si ca degeaba incercam noi sa facem anumite miscari in a slabi sau in a ne ingrasa, ci trebuie sa ne ascultam organismul. El ne spune intotdeauna de ce anume are nevoi si in ce cantitati. Asta doar ca o paranteza.

    Este corect sa nu ne mintim si sa recunoastem ca cel putin macar o data in viata ne-am dorit sa fim indecent de frumoase. Sa fim frumoase, admirate deopotriva de femei si barbati. Pentru ca asa este sufletul omenesc. Bine ar fi fost Dumnezeu sa ne dea din toate pe rand, sa savuram bunele si relele din fiecare situatie si atunci am capata acea stare de impacare cu noi, dupa ce am fi trecut prin toate starile si anume indecent de frumoase si destepte si bogate si…

    Si dupa ce ne-am fi impacat cu noi, ne-am fi linistit.

    Va pup pe toate si esti minunata Simona.

    irina 27 ianuarie 2009 20:52 Răspunde
  • draga mea AlinaG, indiferenta mea pentru el e autentica, insa pe el il lasa rece. refuza sa-mi paraseasca existenta si mai ales locuinta fiindca declara sus si tare ca ma iubeste. eu traiesc o situatie absurda si astept o rezolvare izbavitoare din partea instantei de judecata, timp in care ma rog sa raman in toate mintile.

    madi 27 ianuarie 2009 23:02 Răspunde
  • madi, deja ma simt vinovata ca am aberat la modul abstract… Sigur, cazul tau are particularitati ce-l fac dificil de incadrat in sabloane, iar eu, din pacate, nu stiu ce sa-ti spun, decat ca-i doresc o rezolvare cat mai grabnica pentru ca tu sa capeti pacea dupa care tanjesti.

    AlinaG 27 ianuarie 2009 23:17 Răspunde
  • Nu-i nevoie draga mea, toate trec.

    madi 28 ianuarie 2009 15:03 Răspunde
  • Frumusetea, mai ales la femei, vine totusi din interior. Nici un barbat nu este atat de prost incat sa creada ca femeia pe care o ia acum in brate va arata la fel peste 30 de ani. Gandim, ce-i drept, fugariti de o groaza de hormoni de toate felurile, totusi ne plac intotdeauna, frumoase sau nu, femeile care nu uita nici o secunda de feminitatea lor.

    Mihai 29 ianuarie 2009 17:31 Răspunde
  • uneori imi doresc sa nu fi fost frumoasa….pentru a fi sigura ca cel care e atras spre mine e atras de ceea ce SUNT eu, nu de cum arat in exterior 🙁

    Anamnesys 3 februarie 2009 18:35 Răspunde
  • Nu stiu ce se intimpla cu mine, dar de la o vreme nu mai sunt obsedata si captiva ideii de a fi “halucinant de frumoasa”, cu nasul mai mic si mai drept, cu buzele mai voluptoase, cu sinii mai mari, cu fundul mai bombat, cu picioarle mai lungi si mai subtiri, samd. Poate c-am innebunit, caci nu cred ca am descoperit eu cheia impacarii cu sinele. Sau poate si pentru ca ma inscriu in categoria celor care au cite o felie si din carte, si din parte, poate si pentru ca, trecuta fiind de 30 de ani, timpul a inceput sa-mi mingiie nu numai pletele de abanos, dar as zice eu, si circumvolutiunile. Am inceput sa ma impact mai bine cu mine, cu aspectul meu fizic; nasul mare, mostinire de familie pe linie feminina, imi aminteste ca bunica si mama sunt femei puternice pe care mereu le-am iubit si admirat, iar cu privire la resul (buze, sini, picioare, etc.) daca atita s-a putut, de unde sa cer mai mult? Oricum, cert este ca personalitatea mea s-a modelat si pe marginea acestor trasaturi fizice, si cred ca un alt trup ar contrasta puternic cu actualul meu eu. Poate ca vine si din admiratia mea pentru femeile nu neaparat frumoase (natural ca nici grotesc construite), dar care au un farmec aparte, o incredere anume, care au descoperit ce le avantajeaza si cum sa-si puna in valoare mai multul sau mai putin pe care il au, sa se transforme in niste fiinte armonioase. Poate si pentru ca de opt ani traiasc si muncesc intr-o tara in care nu se pune atita accent pe aspectul fizic, unde se spune ca “vacile sunt mai frumoase decit femeile”, dar unde totusi o femeie frumoasa inca atrage priviri…Poate ca in tara asta asta eu ma simt mai frumoasa decit m-as simti pe strazile Romaniei, unde concurenta e foarte acerba. Poate ca printre cercetatorii si oamenii de stiinta din cercul in care ma invirt forma a pierdut teren in favoarea fondului. Si totusi nu mi-am pierdut cochetaria si nici nu m-am vindecat de “shoppingcolism”, sunt deci inca femeie.
    Dar eu nu mi-as amaneta doctoratul (pentru care am trudit citiva ani si mi-am macinat si nervii, si stomacul) pentru a-mi cumpara un trup superb, cu care sa intorc mintea cui, unui Ogica? Sa am un trup superb cu care sa imi cumpar ce, o viata de lux, plictiseala si goliciune interioara? Care sa imi spulbere de linga mine si putinele prietenele pe care le am, ori din invidie ori de teama ca le-as suci mintile barbatilor lor? Prefer sa ramin eu si sa infrunt cu stoicism, cosmetice de rind, ceva sport si voie buna, ridurile si toate altele “ce va sa vie”, dar sa imi pastrez prietenele si sa existe in cercul meu barbati cu care sa am ce sa vorbesc, nu numai din cei care sa ma cintareasca din cap pina in picioare.

    Dea Valma 12 februarie 2009 18:41 Răspunde
  • Am incercat o altfel de razbunare….Ce-ar fi sa-l fac sa ma iubeasca….atunci cand eu nu-l mai iubesc?Iti trebuie rabdare….si mult timp….dar reusita iti da satisfactii!!!Va rog nu aruncati cu pietre!!!

    OANA 13 februarie 2009 16:17 Răspunde
  • Satisfactii? Putin spus! Oana, e pacatos de tentant ce spui, e extraordinar, ai dreptate intr-un procent periculos. Iti impartasesc pe deplin certitudinea ca „prea tirziul” tau va fi disperarea lui… Perfect! 🙂

    simona 14 februarie 2009 11:34 Răspunde
  • Am aparut si eu de curind „in cercul vostru strimt”, si nu stiu inca formula corecta cu care sa ma adresez Simonei Catrina. Dar indraznesc, pe latura care ma atrage cel mai tare si pe care abea am inceput sa o descoper, aceea de jurnalista. Asadar:
    Stimata Jurnalista Simona Catrina,
    M-a incintat si delectat nemasurat articolul „De ce nu se multumesc cu banii?”. Atita putere, tarie si maiestrie in mintea unei femei. Ai toata admiratia mea si abea astept sa mai postezi un editorial ca sa am cu ce ma hrani.

    Dea Valma 15 februarie 2009 14:38 Răspunde
  • stii ce n-ai zis deloc la „The Women”? ca e un film in care nu apare nicaieri, in nici un plan, nici un barbat. ai observat?:)

    Diana 17 februarie 2009 1:12 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title