„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Cineva ne poarta simbetele

de

Ucidem zile intregi, cu goana noastra descreierata dupa simbete, vacante si Revelioane. Alungam timp din propria viata, ca sa ajungem mai repede in weekend, sa vina vara, sa luam leafa, sa treaca tusea si cosul din barba, sa se astimpere copiii, sa invete catelul sa faca pipi afara. De zeci de ori pe zi, mintea noastra toarce un pacat autodistructiv: sa treaca si asta, sa vina mai repede clipa cind…

Cind murim, de fapt.

Povestea lui Dea Valma – despre plutirile mortii, cazuta peste noi intr-o zi de simbata – precum si ceea ce a scris Alice pe blogul ei, despre asteptarile ca niste colici, mi-aduc aminte cine suntem, ce apucaturi absurde avem. Abia asteptam sa treaca timpul, apoi, dupa ce anii se usuca si pica, ne intrebam sablonard unde naiba s-au dus. Miorlaim in permanenta ca timpul trece prea repede, apoi, in clipa urmatoare si-n alte o mie de clipe, ne rugam sa treaca timpul mai repede – ca sa inceteze ploaia, sa ni se intoarca iubitul, sa ni se coaca placinta.

Stiu, tragem zilnic de boccelele plictisului, ale jobului, ale parului electrizat, ale iubitului ratacitor, ale fripturii prea tari, ale poleiului, lacrimii, amigdalitei. Toate astea trebuie usuite, zburatacite, afurisite. Sa plece, sa dispara, sa inceteze. Dar o data cu ele, se scurge, in sifonul chiuvetei, timp din viata noastra. Orele noastre, anotimpurile noastre.

In fiecare luni, ma trezesc tinjind dupa simbata. Dintr-o data, doua treimi din viata mea e biciuita pe spate, ca sa alerge mai repede. Ca sa nu mai spun ca, de multe ori, ideea de simbata nu e nici pe departe echivalenta cu vreo veselie acuta. Simbetele in contul carora detestam restul saptaminii sunt un templu al sperantei fara piloni de sustinere.

Simbetele mele au fost intotdeauna un joc de ruleta, mi le-am poftit frumoase si romantice, dar citeodata au venit mofluze, plouate, solitare. Am avut multe zile de luni mai frumoase decit zilele de simbata. Cu toate astea, ingrata si superficiala in a-mi judeca sufletul, am continuat sa urasc zilele de luni, la un mod visceral, ilogic.

Simbetele nu-si merita dragostea noastra neconditionata; ne-au lasat de prea multe ori plinse, deceptionate, cu asteptarile facute ghem in stomac. Rochii pe care le-am pregatit toata saptamina au ramas atirnate dramatic pe cite-un spatar de scaun, singurul martor al iubirilor fragile. Simbetele dupa care tinjim intreaga saptamina, cu zvircoliri de anticipatii placute, sfirsesc uneori prin a ne ride-n nas.

Simbetele s-au tradus, de foarte multe ori, prin telefoane care nu suna, vesti intepenite pe drum, vorbe asteptate degeaba, caderi in abisul iluziilor noastre.

Prin petreceri pe care le-am asteptat sase zile si le-am ratat intr-a saptea. 

Prin saruturi pe care le-am asteptat de luni pina vineri, iar simbata au venit, dar pe obraz.

Prin „te iubesc”-ul pe care l-am asteptat un an si care a venit intr-o simbata, deghizat intr-un „tin destul de mult la tine”. Ulterior, m-am prefacut ca a fost, totusi, un „te iubesc”.    

Daca, la asfintit de viata, ai putea edita trairile tale ca pe un program digital de radio, in asa fel incit sa comprimi, intr-o inregistrare unica, numai ce-a meritat trait, ai avea un soc si te-ai sinucide inainte ca soarta sa aiba aceasta onoare. Ai constata ca, din 75 de ani, ai trait cu adevarat, intens si frumos, vreo trei. Pe restul, i-ai asteptat nerabdatoare sa treaca.

Scris azi, simbata, 2 mai.

Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Inteleg, printre lacrimi, si as vrea sa nu inteleg. As vrea sa fiu din gasca lui „traieste clipa”, dar nu pot, de fapt nu stiu cum. La mine totul se petrece maine sau la anul, niciodata azi. Maine voi fi mai buna si mai frumoasa, maine voi avea mai mult avant, maine voi primi raspuns la sms, la mail, la anul sigur voi face revelionul cu cineva. Intre timp altii traiesc, viermuiesc pe langa mine, alterneaza ras cu plans, intalniri cu divorturi, isi pupa copiii, isi bat copiii, fac scandal sau fac gratar. Si, culmea, ma invidiaza pe mine! Ca n-am nicio grija, niciun stres, ca sunt ca pasarea cerului… Ca sambetele sunt numai si numai ale mele. Am strans prea multe sambete numai ale mele, nu le mai vreau, nu-mi mai plac, s-au prafuit, s-au demodat, stau imprastiate peste tot, prin destinul meu, si ma impiedic de ele. Le vrea cineva, ca le dau gratis? Mai bine le arunc la gunoi. Maine…

    AlinaG 3 mai 2009 10:13 Răspunde
  • pentru mine sambata este o sarbatoare cu mine insami. inchid telefoane, inchid usi, inchid ferestre si stau de vorba cu mine insami. ies pe strada cu castile in urechi si privesc oamenii. intru pe blog si imi ascult prietenii. nu stiu daca e un furt. nu stiu daca ma pacalesc pe mine insami tinand cu dintii de aceasta zi. dar stiu ca duminica, in orele acelea cand imprastii borcane prin baie, ma doare amenintarea zilei de luni.
    nu am invatat niciodata sa am grija de mine. ma tot risipesc in vise si lupte si dorinte. alerg ca un calut spre alte zile si uit de ziua in care sunt. nici o pierdere, nici o lacrima nu m-au invatat sa privesc ziua in care sunt ca pe o binecuvantare.
    dar exista cineva care o face?

    pisica 3 mai 2009 11:04 Răspunde
  • o variatie pe aceeasi tema, in scumb, cu final fericit (sper sa nu treaca repede): http://22-2009.blogspot.com/2009/04/tic-tac.html

    diana 3 mai 2009 11:08 Răspunde
  • scuze, linkul e de la alta postare… variatia pe aceeasi tema e aici: http://22-2009.blogspot.com/2009/04/acasa.html

    diana 3 mai 2009 11:14 Răspunde
  • Ma doare azi ceea ce pe vremuri imi aducea bucurie: sa constat ca imi esti suflet-pereche, ca gandesti si scrii si traiesti cu vorbele, gandurile, trairile mele. Ca esti a mea. Cum spune Paunescu, in poezia pe care am transcris-o la inceputul interviului din Tango.

    Si jur pe tine si pe apa toata,
    care ne tine barca inclinata,
    ca vei ramane, dincolo de numar,-
    si dincolo de forme, masti si vorbe-
    a mea, de-a pururi, ca un brat in umar.

    Ma doare azi dragostea pentru tine, asa cum ma dor marile mele iubiri nepermise. Pentru ca si tu mi-ai devenit interzisa, nu de stari civile, ci de distante, nu de neiubire, ci de nemarginire.
    Asa imi sunt si mie sambetele, asa mi-au fost dintotdeauna. Si m-am razvratit mereu, si uneori am cersit, si mi-am jurat in inima ca, intr-o alta bucata de viata, toate sambetele imi vor fi stralucitoare, efervescente, intesate de muzica si lumina si iubire, iubire, iubire.
    Si le visez cu tine aproape, sa ne intalnim, sa radem, sa ne impartasim fericirea doar aruncandu-ne o privire fugara, asa cum faceam noi, odinioara. O fractiune de intalnire a privirii noastre ne lamurea lumile, reaseza universul in ordine.
    Buna dimineata, Simona, a inceput duminica, si te iubesc.

    Alice Nastase 3 mai 2009 11:52 Răspunde
  • Buna, Simona. Te citesc de ceva vreme. Scriu abia acum. Dar nu am putut sa nu scriu. Articolul asta doare. Si doare atat de tare, ca nu pot sa scriu mai mult.

    DawnSeeker 3 mai 2009 13:38 Răspunde
  • Prea multa tristete draga mea! Nu te vreau asa,mi-e dor de ironia ta fina,de hazul tau,de zambetul tau. AlinaG,Pisica ,Alice,nu vreau sa simt lacrimi in glasul vostru.Va tin pe toate in brate si vreau sa va dedic un Cantec de leagan,de Ion Minulescu:
    Nani,nani…
    Dormi in paza nesecatului izvor
    de priviri
    Ce te-nfasoara ca-ntr-o haina de matase,
    Nani,nani…
    Ochii mamei au vegheat intreaga noapte,
    Si-acum dormi,caci obosite dorm si florile din vase,
    Si parfumurile lor,
    Toate,unul cate unul,pe-al tau leagan se cobor
    Nani,nani…
    Dormi in vraja-mpletiturilor de soapte
    Ce patrund printre predele
    Si te-ndeamna:
    Dormi,caci somnul a cuprins de mult gradina-
    Lacul,
    nuferii,
    castanii,
    stangeneii si glicina,toate dorm.
    Dorm toate-n paza albelor priviri de stele…
    Dormi si tu-
    Prin candelabre,iata,adoarme si lumina,
    Dormi,
    Si somnul tau sa fie mai senin ca infinitul
    Oglindit in necuprinsii ochi albastrii de femeie,
    Visul tau sa fie totul,
    Tot,precum e rasaritul,
    Inceputul celor bune si sfarsitul celor rele.
    Si anii
    Sa te-mbrace-n infinitul fericirii.
    Nani…nani…

    florentinamurgoci 3 mai 2009 16:23 Răspunde
  • doamna murgoci sunteti asa de buna cu noi! imi sunteti atat de draga!

    pisica 3 mai 2009 18:10 Răspunde
  • Alina, draga mea, si la mine „totul se petrece la anul”, asa cum adevarat spui (si n-as vrea sa fie adevarat). Si eu imi amin fericirea ca pe facturi. La anul, voi avea cel mai frumos Craciun din viata mea. Spui limpede si trist. Nici nu ma gindeam ca suntem atitea in liga asta.

    Pisica draga, pina acum n-am fost in stare, decit foarte rar, sa-mi construiesc sarbatorile pentru mine, fara sa le agat de razgindirile unui barbat. Invat mult de la tine – desi, citind pina la final ce-ai scris, mi-am recunoscut si cearcanele, si lacrima, descoperindu-ma in oglinda confesiunii tale.

    Diana, Chevantonje, va multumesc pentru link-urile catre blog, respectiv catre muzica, pentru ca ati imbracat paradoxurile noastre intr-o haina de protectie…

    Bine-ai venit, DawnSeeker, n-as vrea sa-ti fie trist, nici frig, nici spaima, noi plingem doar fiindca nadajduim, in permanenta, sa creem astfel anticorpi si, intr-o zi, sa fim imuni la lovituri si la singuratate.

    Florentina, draga mea, asa cum spune si Pisica, esti tare buna cu noi, cu rascolirile noastre. Sa stii ca am prietene care-mi spun mereu sa dau o sansa rozurilor din viata. Sa gindesc (ai ghicit) pozitiv si sa tin capul sus. Si le multumesc si lor, si cu atit mai vinovata ma simt ca nu reusesc mereu sa scot sabia la timp, sa zimbesc profilactic. Iti multumesc mult…

    Alice, dragostea mea, noi ne-am cunoscut pe cind orbecaiam amindoua prin tunelurile asteptarilor: sa treaca sesiunea, sa vina ziua de cenaclu, sa bata poetii nostri la usa scorojita a camerei de camin, sa vina simbata, sa ne urcam in tren, sa n-avem bilet, sa gonim clipele si haltele, sa trecem de Scrovistea, de Prahova, sa te pierd la Ploiesti, sa gonesc trenul pina la Buzau, sa fug de nas.
    Sa vina 1 Mai, ca sa tipam sub palma valului rece, la mare.
    Sa treaca si tristetea asta, si urmatoarea, si cele ce vor urma.
    Sa ne invatam cu raul, sa ne invatam si cu binele.
    Sa fim la casa noastra, sa fim frumoase, sa fim iubite, sa divorteze ei (asa cum au promis din prima zi a dragostei noastre, fara sa-i roage nimeni s-o faca), sa ne ceara de neveste sau, cel putin, sa fie cu noi de-un Revelion, doua.
    Sa ne astepte si pe noi cineva asa cum stim noi sa asteptam cu anii, cu veacurile.
    Noi avem exercitiul amar al asteptarii cu deznodamint colturos.
    Noi ne vom astepta una pe cealalta toata viata, fiindca stim, mai bine ca oricine pe lumea asta, sa asteptam la nesfirsit, din iubire.

    simona 3 mai 2009 19:45 Răspunde
  • simona banui ca m-ai citit si prin vecini. dar nu pot fi numai acolo sau numai aici pentru ca tu si alice sunteti impreuna, legate, chiar si in asteptarile fara de margini.
    nu te stiu si totusi am trecut dincolo de admiratie, in mai mult, mai profund, pentru ca o stiu pe cea din oglinda sufletului tau si o iubesc pe ea: Alice.
    si cand iubesti un om, ii iubesti si oglinda.
    ma tem ca nu am ce sa te invat din asteptarea mea… dar pot sa iti daruiesc un zambet. negru. mare. ca al tizei mele de Cheshire.

    meninne… am urat acest week-end pe care l-am plans fara tine.
    dea valma mai am candela noptii aprinsa pentru bunica ta.
    andrei pe unde esti?
    ancag imi lipsesti.
    iris? ce face campina?

    pisica 3 mai 2009 23:33 Răspunde
  • Ma bucur ca la fiecare vizita pe care v-o fac pot sa descopar oameni adevarati, reali, normali. Nu am indraznit pana acum sa va tulbur micul vostru univers. S-a intamplat ca in aceasta seara, in care intrebarile imi inunda gandurile sa citesc post-ul Simonei si comentariile voastre. Ne pierdem viata visand, sperand, asteptand. Daca ma gandesc mai bine, asta inseamna sa traiesti. Daca maine ne-am trezi si am renunta sa mai asteptam? Daca nu mai credem in sambata, in sarut, in zambet, in petrecere, in somn, in timp liber, in prieteni, in… Daca traim doar azi fara sa mai speram ca ceva bun va veni, fara sa mai asteptam un print pe cal alb sau poate chiar pe o martoaga? Daca n-am mai avea sambete? Daca n-am astepta sarbatorile, zilele libere pentru ca nu ne asteapta nimic bun? Daca traim acei 75 ani, zi de zi, clipa de clipa, incercand sa stergem din calendar restul de 3?

    Alexandra 4 mai 2009 0:54 Răspunde
  • Alexandra, azi tind sa-ti dau dreptate… Acum realizez intelepciunea vorbei care spune ca lucrurile sunt bune sau rele in functie de unghiul din care le privesti. Si poate ca noi, deseori, ne pozitionam nefericit in fata vietii, poate si dintr-o voluptate a nevoii de a fi trist – pentru ca n-avem abilitatea necesara de a ne gestiona fericirile, sunt ca o materie pentru care nu ne-am pregatit la scoala si chiuleam de la ore, sa nu cumva sa ne asculte.
    „Ne pierdem viata visand, sperand, asteptand. Daca ma gandesc mai bine, asta inseamna sa traiesti” spui tu. Sa stii ca asa e! De noi depinde ce culoare dam asteptarilor noastre, in ce masura facem din ele miracol sau blestem…

    AlinaG 4 mai 2009 10:32 Răspunde
  • Nu stiu daca sa ma consider vinovata de tonul trist al ultimei tale postari, Simona. Eu iti multumesc mult ca imi simti framintarile si ca vibrezi cu mine pe aceleasi acorduri, care au fost mai mult triste in ultimul timp, si sper ca vom vibra impreuna si de bucurie. Si iti multumesc si pentru maniera eleganta in care ai adus-o pe Alice in casa ta, printre noi.
    In orice caz, si bune si rele, fac parte din viata si drumul nostru catre maturitate ne invata ca trebuie trecem prin multe…
    Si vreme trece, vreme vine, fie ca vrem sau nu, din prima clipa de viata stim incotro ne indreptam, stim ca acelasi final ne asteapta pe fiecare in parte, o calatorie catre necunoscut, pe care o facem de unul singur. Normal ca daca am trai permanent cu gindul asta viata n-ar mai avea nici un rost, n-am mai vrea sa ne nasteam, sau ne-am sinucide cit mai repede cu putinta. Dar din fericire memoria se mai joaca cu noi, si asa cum orice mama uita durerile nasterii cind se vede cu pruncul in brate (sau ma rog, dupa un timp) si e capabila sa isi mai doreasca inca unul, si inca unul, desi stie ce-o asteapta, asa si noi ignoram gindul sfirsitului iminent.
    Si stim ca sfirsitul va veni, dar important e ce facem pina atunci, cum traim…nici macar cit traim. Asadar e datoria fiecaruia sa isi umple cosul cu cit mai multe si mai variate produse din supermarketul numit Viata…Unii spun sa fim atenti, ca va trebui sa achitam nota de plata la casa Mortii, dar cine stie cu siguranta ce va fi dupa?!
    Sunt diferite faze prin care trecem in drumul nostru…Si de cele mai multe ori uitam scopul primodial: sa traim, sa ne bucuram. Sunt numai citiva cei ce pot sa traiasca impacati si fericiti fiecare clipa, sau ma rog, cele mai multe…Cind am sansa sa intilnesc o astfel de persoana incerc sa ma hranesc si eu din aura de stralucire din jurul ei. Nu stiu ce au descoperit acesti citiva oameni, care e secretul, dar am cumva impresia ca totul pleaca de la impacarea cu sinele.
    Ne nastem fericiti si ocrotiti, am mai spus asta; fericirea-inocenta e primul nostru dar de la viata. Ce facem mai departe cu fiecare clipa e doar responsobilitatea fiecaruia dintre noi.
    Dar trebuie sa trecem prin furtuni, sa urcam munti, sa coborim vai adinci, ca sa ne instruim, sa ne facem ucenicia, sa ne invatam lectiile si sa stim sa pretuim Darul…
    In ultimele doua luni si eu am fost ucenic, si am trudit din greu sa imi invat lectiile. M-am plins, m-am impotrivit, am vrut sa fug, sa evadez, dar unde?! tot in propria mea viata. Si a trebuit sa ma accept pe mine, cu bune si cu rele, cu limitari, cu vise, cu sperante, cu ce-am facut bun, cu ce-am facut rau, cu greselile mele care m-au invatat mai mult decit faptele bune.
    Cum simt eu azi, cine sunt eu azi!? Sunt o fiinta bucuroasa, care asteapta rasaritul soarelui in fiecare dimineata. Ma trezesc cu pofta de joaca, si vad fiecare zi ca pe un joc, ca pe o provocare, orice mi-e pus in cos, trebuie sa ma descurc, sa supravietuiesc si pe cit posibil sa ma bucur… ca pe un labirint pe care trebuie sa il descurc, din care trebuie sa ies; desi iesirea dintr-un labirint coincide cu intrarea in altul.
    Am sansa sa traiesc o doua studentie! Nu sunt singura, sunt cu mine, cu visele mele, cu sperantele mele, cu gindurile mele, cu deciziile mele. Si merg inainte, uneori o iau la fuga, incercind sa prind zborul gindului…
    Sunt bucuroasa ca am avut sansa sa ma regasesc, sa ma reintilnesc cu mine, sa-mi fiu alaturi trup si suflet…Imi pierdusem increderea in mine, ma pierdusem pe mine de fapt, stateam in multe umbre si nu puteam nici sa vad lumina, nici sa las lumina mea sa fie vazuta. Dar acum luminez, luminez din nou, sunt iarasi eu, ma lupt cu mine uneori, dar ma lupt pentru mine in acelasi timp.
    Nu vreau sa dau lectii de viata nimanui. Imi spun numai parerea, imi scriu gindurile, mai mult pentru mine, si daca cineva are ceva de invatat din ele m-as bucura.

    Dea Valma 4 mai 2009 11:51 Răspunde
  • Buna ziua si bine v-am (re)gasit!

    Draga mea Dea_Valma draga, condoleante! Din pacate pentru fiecare dintre noi, in fata marilor durerii, ca si in fata mortii, suntem intotdeauna infioratori de singuri! Nu conteaza cata lume ne tine in brate sau de mina, nu conteaza cati membrii ai familiei si cati prieteni sufera alaturi de noi! Imi amintesc ca tie ti-am spus ca, in urma cu un an, mi-a murit bunica materna…nici nu-mi mai pot aminti exact zilele alea, nici nu mai vreau! Am iubit-o pe bunica mea cu atata devotament, cu atata recunostinta si chiar si azi ii aud in urechi vocea subtire si draga, chiar si de dincolo de moarte: „veniti, mama, pe la mine, ca mi-e dor de voi mama!”…si amanam mereu, si asteptam mereu un maine izbavitor, in care sa am mai mult timp, in care sa fie mai mult soare…si ma gandesc azi cu revolta si cu durere ca nu m-am dus cand m-a chemat si acum degeaba trec odata la 3 zile pe langa casa ei…e goala, si bunica mea e departe si eu am ramas cu dorul! Nesfarsit….insuportabil….necuprins….ca moartea!
    V-am mai zis voua, tuturor, chiar si aici pe blog, nu amanati nimic din ce vreti sa faceti, din ce vreti sa spuneti….spuneti „te iubesc” cum dati buna dimineata daca asta este ce simtiti! Pentru ca nu o sa stiti niciodata cand „prea tarziu” vine peste noi!
    Alina A, mi-a placut mult comment tau dar yet again: si n-ai invatat nimic din „La mine totul se petrece maine sau la anul, niciodata azi”?!??? Si n-am invatat noi toti nimic din zicala aceea banala care spune ca viata e acel ceva care se petrece in timp ce noi facem planuri de viitor?!???!
    In w/e am inceput si am terminat de citit o carte care se numeste „O viata de rezerva”. ii apartine unei scriitoare de care nu auzisem nimic, Jodie Picoult si am cumparat cartea datorita recenziei schematice de pe spatele ei! M-a intrigat subiectul! O familie cu 2 copii, dintre care fetita se imbolnaveste la 2 ani de leucemie – de o forma grava de leucemie! Si pentru ca aveau nevoie de un donator permanent de sange, si pentru ca nici unul dintre parinti si nici fratele nu erau compatibili, parintii iau decizia sa faca al 3lea copil, dintr-un embrion atent selectat, care sa poata fi donatorul perfect! Si care copil, o fetita, isi da familia in judecata la varsta de 13 ani, cand aceasta (familia) ii solicita sa-i doneze surorii ei un rinichi deoarece intrase in insuficienta renala acuta din cauza numeroaselor tratamente cu chimioterapeutice……e dramatica povestea dar autoarea are talentul necesar de a o nara ca si cand ar relata suferinta vecinei de la 2, careia i s-a naruit permanentul in ziua nuntii…..am terminat de citit cartea duminica la ora 12 si pana la ora 14.00 nu m-am putut opri din plans! Nu am sa va dezvalui sfarsitul, am sa va recomand calduros sa cititi cartea! Finalul absolut „twisted” fata de ceea ce isi imagineaza – argumentat – cititorul, dincolo de faptul ca te convinge de maiestria autoarei ofera cea mai dureroasa lectie de viata: nu e sfarsitul pana cand nu se ajunge la sfarsit! Si chiar situatiile al caror deznodamant e atat de evident ca nu lasa putinta de dubiu, chiar cartile care par scrise, chiar vietile care par traite……Diferenta de voi toate (cel putin acelea dintre voi care ati comentat deja!) eu nu astept niciodata sambata! Nu ma imbrac frumos doar la evenimente! Nu vorbesc frumos doar prietenilor mei! Nu iubesc doar zilele cu soare! Nu astept moartea dar atunci cand va fi sa vina, am sa o privesc direct in ochi si am sa-i spun ce va spun acum voua: o sa-mi fie cumplit de dor! O sa-mi fie dor de fetita mea cu ochi de steluta rasare si de fetita ei, pe care vreau mult sa traiesc, sa o cunosc! O sa-mi fie dor de bunica si de mamica mea, de trasaturile lor pe care le regasesc pe fata mea cu fiecare zi care ma apropie mai mult de varsta lor, o sa-mi fie dor de tatal meu cel care m-a crescut nu cel care m-a facut, de ochii lui verzi ca iarba din gradina noastra de la tara si de risul lui puternic, sanatos, de om bun si fericit! O sa-mi fie dor de fratii mei, bucatele din mine, care umbla libere prin lume implinindu-si destinul! O sa-mi fie dor de prietenele mele care m-au tinut de mana cand mi-a fost greu, de cap cand mi-a fost rau, de suflet si de inima, oprindu-le sfasierea atunci cand viata tragea de ele! O sa-mi fie dor de oamenii speciali care mi-au intersectat destinul, de dirigita mea din generala, care era profesoara de romana si care nu mi-a dat niciodata voie sa vorbesc incorect – „nu in prezenta mea” obisnuia sa spuna, „lasa ca aveti destul timp sa va prostiti cand nu sunt eu de fata”, de prietena mamei – Erszi, o femeie minunata care a murit tanara, de varsta mea acum, din cauza unui chiuretaj nefericit…..la sfarsit, dar nu in cele din urma, o sa-mi fie dor de iubitul meu, de ochii lui albastri ca tot oceanul dragostei noastre! O sa-mi fie dor de zilele in care am plins, de zilele in care am ris si sper, din toata inima sper, sa existe o viata dupa moarte, in care sa-i mai pot intalni pe toti! Dar daca nu exista, daca asta mi-a fost parcursul, am sa-i spun mortii, cum va spun si voua: nu am nici un regret! Oamenii pe care ii iubesc, sau i-am iubit sau ii voi iubi, stiu/ vor stii asta! Au stiut-o din secunda in care am constientizat-o eu! Nu m-a interesat sa am haine „bune”, bani pusi „deoparte”, o „cariera” fulminanta, o vila mare, o masina puternica…..am vrut sa iubesc pana in plaselele depresiei, am vrut sa fiu iubita – nemarginit iubita! – am vrut sa fiu frumoasa, admirata, am vrut sa fiu o buna prietena, o nepoata si o fiica exemplara, am vrut sa fiu femeia barbatului meu, FEMEIA barbatului meu! Nu stiu daca am reusit in totalitate dar sper ca mai am pana am sa intalnesc moartea…si ma stradui in fiecare zi!

    Nu mai asteptati sambata, miercurea e o zi minunata si daca nu va place, sa stiti ca joia si martea (cu tot cu ceasurile ei rele!!!!) au fost dintotdeauna printre preferatele mele! Vizitati-va bunicii, parintii, prietenii, matusa preferata! Intindeti o mana, daruiti o floare, cititi o carte! Certati-va partenerul care va supara, iertati-l, iubiti-l! Avem o eternitate la dispozitie sa ne fie dor! Eu, eu vreau sa-mi fie drag! Si bine! Ceea ce va doresc si voua!

    Dea_Valma, cand ai sa vii tu in tara fata draga, merg cu tine sa aprindem o lumanare la mormantul bunicii tale! Care asa cum iti spuneam in alt mail, in alta zi, ride probabil impreuna cu bunica mea de felul in care ne zbatem noi in fiecare zi……

    Va pup cu drag!

    Anca G 4 mai 2009 13:15 Răspunde
  • Dea_Valma stii cum se spune draga mea: great minds think alike! Hai ca m-am distrat, ete cum scriam noi, ambele amandoua in acelasi timp 🙂

    Anca G 4 mai 2009 13:16 Răspunde
  • Va salut.. Intre a astepta cu speranta si vise frumoase si a trai cu voluptate fiecare clipa, ceva se rupe, ceva moare.. Cand ai cu cine sa traiesti si n-o faci, e pacat mare. Cand n-ai cu cine si astepti visand insa, cum e? Esti vinovat de netraire, esti tradator ca astepti, esti fericit ca visezi?! Mi se innoada lacrimile sub pleoape si stiu ca n-au voie sa iasa. Oamenii din jurul meu nu trebuie sa stie, norii mei nu trebuie sa faca umbra nimanui.. Singuratatea nu asteapta, nu lupta, nu viseaza, niciodata destul, niciodata fericita? Am incercat ambele variante: sa fiu fericita fara griji, care se distreaza cu o plimbare prin Bucurestiul vechi sau cu o carte buna si un ceai; am incercat si sa ma ascund de soare in casa, zvarcolita de plans. Am incercat sa cunosc oameni noi, violent, agatand in parc posibile prietene. Am incercat sa curat si sa spal/calc toata casa. Degeaba.. N-as vrea sa va intristez, dar cumva, intr-un mod odios, singuratatea ( = asteptare, vis, lipsa de griji) n-are leac, n-are pastile. Se leaga ca o boala cronica de cineva (indiferent de regimul alimentar sau statutul de fumator) si numai prin interventie divina se mai vindeca. Altfel, omoara demnitate, orgoliu, sperante, inteligenta, pofta de viata… Devin un vaiet, un cersetor: „Ajutati un om singur sa castige o clipa de nesinguratate. Mi-e foame!”

    Monica Radulescu 4 mai 2009 13:37 Răspunde
  • AncaG,

    eu am fost la masa si acum am revenit in birou si am dat cu ochii de tine!
    si uite na, acum ridem amindoua! si ce-o sa mai ridem cind ne-om intilni de-adevaratelea!
    mi-ai lipsit, dar acum ai umplut golul.

    Dea Valma 4 mai 2009 14:06 Răspunde
  • Anca G, tu esti facuta dintr-un aluat rar, ca tine nu prea se mai fabrica, esti tonica, esti puternica, inteleapta, fara sa-ti pierzi deloc acea sensibilitate, acea fragilitate interioara tipic feminina. Sa stii ca nu te-am uitat si n-am uitat ce am promis, ai rabdare cu mine, acum sunt mobilizata la domiciliu din probleme oarecum de sanatate, dar ma fac eu bine si o sa te invit sa bem impreuna cafeaua, ceaiul, sucul, ce vrei tu. Si sa tragem dintr-o tigara din aia subtire si eleganta, care am descoperit la intalnirea de Florii ca ne place amandurora…

    AlinaG 4 mai 2009 14:11 Răspunde
  • pisica sa ma ierti.
    sambata…am dormit. am stat peste noapte la o strangere de fonduri a asociatiei americane pt cancer…nici nu stiu ce am cautat acolo, m-am simtit asa mica fata de durerea mare a multor oameni. am vazut o copila care avea pe spate, pe tricou scris „i am here in the memory of my mom” era mult mult prea tanara ca sa isi piarda mama.
    imi e inima prea plina de durere sa va povestesc de sambetele mele care imi sunt cele mai frumoase zi din saptamana. mi le petrec printre rasul copiilor mei, sunt sarbatorile fiecarei saptamani.
    duminica am aflat ca sotul unei prietene a murit (de moarte subita) mult prea inainte de vreme…nu cred ca avea 40 de ani. trebuia sa o vad cand mergeam in spania. trebuia sa ne intalnim 4 fete cochete care am impartit painea si cafeaua in timpul facultatii…acum o sa ne intalnim sa o tinem in brate si sa ii spunem minciuni in care nu credem ca totul o sa fie bine, ca viata merge inainte. am vorbit cu ea ieri „nu e nimic mai rau decat moartea” mi-a zis. „il caut si nu il gasesc, nu stiu unde e, nu il mai simt”, „cand mi-am culcat copilul mi-a spus,mama aici miroase a tata”.
    luni…ploua, si eu plabg durerea prietenei mele care si-a pierdut barbatul, ma fac ca eu sunt bine, ca barbatul meu traieste chiar daca nu mai e am meu, stiu ca viata e frumoasa dar nu ma mai intereseaza, mai cred inca in d-zeu cu toate ca nu mai inteleg nimic, ma duc sa imi trezesc si copilul am mic si sa o mai miros cat inca imi este vie caci daca imi e frica de ceva imi e frica de moarte.
    te am in suflet pisica stii bine.

    meninne 4 mai 2009 14:40 Răspunde
  • Buna ziua

    Multumesc pentru tema; eu nu va spun decit atit, sunt nascuta la sfirsit de vara torida , istorica (1969), bineinteles intr-o zi de sambata!
    Cand eram copil si locuiam la casa pe pamant (ha parca , casele sunt si in aer sau pe Luna!) din toamna si pina in frageda primavara, doar sambata seara ne facea biata mama baita( pentru ca in cursul saptamanii faceam dus) dar intotdeauna in abia asteptatele si binecuvantatele sambete trebuia sa ne imbaieze mama inainte sau dupa TELEENCICLOPEDIE nicicum in timp ce se difuza la telev. aceasta emisiune de sambata si nu prea devreme ca erau la televizor sambata dupa prinz Stan si Bran sau Charlie Chaplin!!!!!!!!!; apoi cind am mai crescut am inceput sa urasc sambetele pentru ca dupa ce veneam de la scoala( invatam dupa-amiaza) in fiecare sambata TREBUIA sa fac eu curat adica dat cu aspiratorul si sa sterg praful in toata aceeasi casa (pe pamant!!) abia daca imi ramanea timp de iesit vre-un pic pe afara dupa aceea bine.
    Asa ca de atunci in subconstientul meu cel putin ( nu stiu cum o fi la fratele meu , culmea nascut tot sambata !!!) aceasta zi a saptamanii este speciala- in toate felurile, niciodata definit clar dinnainte…….imi cer scuze ca am batut apa in piua doar cu sambata – ziua saptamanii, cind de fapt tema era despre greseala nostra imensa de a incerca sa gonim timpul – uneori….
    Am listat toate aceste pagini de pina acum si urmeaza sa le citesc cind ajung acasa, asa ca de aceea ma simt datoare sa ma scuz daca nu am citit tot inca( nu mi-am facut temele in totalitate).

    iris 4 mai 2009 14:51 Răspunde
  • AncaG ma bucur pt tine ca esti asa de impacata in fata mortii. Eu nu sunt si nici nu vreau sa fiu. Dupa socul si durerea initiala, o sa vina eventual si pacea, dupa multe lacrimi, dupa multe dureri de cap si de suflet, dupa ce te ierti de toate greselile pe care le ai intre tine si cine ti-a murit…apoi te apuca dorul, un dor mistuitor care te trezeste dimineata devreme si nu te lasa sa adormi…si viata merge inainte, prietna mea mi-a plans in telefon spunandu-mi „soarele a rasarit, si viata merge inainte si oamnii isi vad de treburile lor,pentru ei nu s-a schimbat nimic, dar el nu mai e”

    meninne 4 mai 2009 16:20 Răspunde
  • cred ca ne putem impaca cu ideea fata de propria moarte; probabil la asta se referea si AncaG.
    dar cind iti moare cineva drag, mai ales cind lasa in urma copii necrescuti, iubiri neiubite, prieteni lipsiti de prietenie, nu te poti impaca. nu poti opri jalea si dorul care iti mistuie sufletul.

    Dea Valma 4 mai 2009 16:32 Răspunde
  • Meninne drag,fii alaturi de prietena ta! Nu-i nevoie de cuvinte,de altfel nici n-ai avea ce spune,dar simtindu-te aproape ,prietena ta iti va fii vesnic recunoscatoare. Mereu isi va reaminti ca atunci cand i-a fost greu si nu-si putea opri lacrimile a existat cineva,prietena ei care a stiut sa asculte,sa mangaie,s-o inteleaga. Fii convina ca sotul ei o vegheaza din ceruri,dar stiind ca esti langa ea,iti va trimite o adiere pe care o vei simti numai tu,un semn de multumire ca sotia lui,iubita lui,are langa ea brat puternic care s-o sustina si s-o inteleaga. Dumnezeu sa-l odihneasca!

    florentinamurgoci 4 mai 2009 16:44 Răspunde
  • Mennine draga mea, ma tem ca you got me wrong! Nu sunt impacata in fata mortii, incerc doar sa fac ce simt, cum simt, cand simt acum, cat inca mai am timp! Eu inteleg disperarea prietenei tale, eu stiu, am fost acolo! Asa e….viata merge mai departe, si iese soarele, si oamenii rid in jurul tau, si seful tau e acelasi, si asternutul in care dormi ramane acelasi…..si pot sa-ti dau un citat care nu o sa te intereseze, dar ti-l dau totusi ca poate iti suna cunoscut:

    „Cand rupi din codru o ramurea/
    ce-i pasa codrului de ea?/
    Ce-i pasa unei lumi intregi/
    De moartea mea?”

    Si mai pot sa-ti spun o fraza pe care am citit-o intr-o carte de-a Rodicai Ojog Brasoveanu si care m-a marcat: „ca sa vezi ca si mortii imbatranesc”….sigur ca imbatranesc, ce s-ar face oamenii daca n-ar fi uitarea?!?
    Cat despre dorul care nu te lasa sa dormi…pai tocmai de aia draga mea, v-a batut Anca G campii despre incercarea de a trai fara regrete, fara remuscari! Pentru ca vine o zi in care ramanem doar cu mana intinsa si cu dorul! Nebun, mistuitor, ravasitor! Si oricat cat ai imbratisa mormantul sau fotografia celui disparut, oricat ai plange, in oricate biserici te-ai ruga….de aceea, e bine sa pretuim oamenii cat ii avem, cum ii avem! E bine sa incercam sa ne gandim la fiecare zi, la fiecare moment petrecut impreuna cu cineva drag ca la un posibil ultim moment! Si am sa-ti dau un exemplu graitor, dureros, din familia mea: acum 5 ani, sau poate 6 ani (deci, vedeti?!? mortii imbatranesc!) a murit unchiul meu, fratele mamei! Un om bun si infricosator de singur in patima pentru bautura pe care o avea, Dumnezeu sa-l odihneasca! Cu o seara inainte sa moara, ca si cand ar fi stiut, a venit pe la noi pe acasa! Era baut dar asta nu era nimic nou! Si cand a plecat, a vrut sa o pupe pe mama! Iar mama l-a gonit, ma tem ca poate i-o fi si zis vreo 2, iar el a rugat-o frumos, a insistat si a plecat pana la urma amarat, fara sarutul surorii lui! A doua zi l-a gasit fiu-sau mort in baie! Au trecut ani de atunci, mama i-a facut toate pomenile, a ars poate mii de lumanari si s-a rugat in multe biserici…..dar amintirea aceea, a momentului acela de rautate, de lipsa de ingaduinta – chiar daca justificata de faptul ca era el era baut…..ei bine, dragele mele si dragii mei (ca iar ma trage Valin de urechi!) despre asta vorbesc eu! Daca ati stii ca maine sau peste cateva ore omul la care tipati, prietena pe care va suparati, bunica pe care nu o mai sunati nu vor mai fi……eu nu cred ca-s pesimista daca gandesc asa! Eu cred ca ma ajuta sa fiu un om mai bun, o prietena mai atenta si mai calda, o fiica mai iubitoare si mai devotata, o mama mai ingaduitoare, o sora mai apropiata, o iubita mai…altfel!!!! Ai spus la un moment dat „dupa ce te ierti de toate greselile pe care le ai intre tine si cine ti-a murit”….n-ar fi frumos sa ne traim viata astfel incat intre noi si oamenii dragi care ne mor, ca asta ne e conditia, sa fie cat mai putine greseli de iertat?!? Sau deloc?!??! N-ar fi frumos sa ne traim viata astfel incat, atunci cand noi murim sa nu regretam ca nu ne-am cerut scuze, ca am fost rai, meschini, indolenti?!? Sa nu regretam ca n-am spus „te iubesc”, sa nu regretam ca nu ne-am dus, ca n-am vazut, ca n-am stiut, ca n-am ascultat?!? N-ar fi frumos?!?

    M-a impresionat ce a scris Monica Radulescu si este adevarat tot ce a spus ea dar Monica, scumpa mea….cand singuratatea se tine de noi ca legata cu lantul singura modalitate de a ne dezlega este de a accepta ca asa ne nastem si asa murim! Dar intre coordonatele astea nu ne tine nimeni sa ne daruim, sa ne imprastiem iubirea cu larghete, cu generozitate! Am vazut toti filmul acela cu Tom Hanks in care cel mai bun prieten al lui era o minge! Stiu cazuri dramatice de cei mai buni prieteni caini, cele mai bune prietene pisici….e foarte simplu sa ne uitam la suferinta noastra, la singuratatea noastra! E infinit mai complicat sa ne macinam pentru altii, fie ei oameni, animale, plante! E foarte simplu sa ne gandim la noi ca la cei care au nevoie de companie, de alint, de dragoste, de sprijin! E infinit mai complicat sa ne oferim sa fim noi cei care tin companie, care alinta, care iubesc, care ofera sprijin! Si sper ca n-am fost prea subtila….

    Alina G, multumesc pentru tot si te astept! Oricat! Cu rezerva ca daca maine da vreo masina peste mine eu am sa mor impacata si tu ai sa plangi ca nu ai vrut sa luam masa impreuna :-)….ma explic?!?
    Dea_Valma, te astept sa ridem impreuna, fata in fata, ochi in ochi!
    Cu drag

    Anca G 4 mai 2009 17:33 Răspunde
  • D-na Murgoci, sunteti prea buna cu mine. Prietena mea este in Spania si eu in America…nu am nevoie de semne de la sotul ei, ea are si nu o sa le primeasca…cel putin nu deocamdata.
    Si Dea Valma…nu stiu daca Anca G vorbea de moartea ei sau in general…mie moartea mi se pare „normala” atunci cand esti batran (si asta e discutabil)…in rest este ca un zid rece care desparte familii si prieteni. Tatal meu a murit la 57 de ani…si stiu ca si-a gasit pacea in moarte pentru ca el nu si-a gasit locul pe pamant niciodata…socotelile lui erau gata aici…

    meninne 4 mai 2009 17:57 Răspunde
  • Si Anca G…yes, I don’t get you but you don’t get me either! Daca ai simti durerea oamenilor din jur asa cum o simt eu…poate nu ti-ar fi asa usor sa o tot dai cu „capu sus si joc de glezne” tot timpul. Fata mea draga eu sunt optimismul intruchipat dar cand dau de durere (si vb de durerea autentica nu aia inchipuita) fie ca e de singuratate (te imbratises MonicaR.)fie ca e din cauza ca ti-ai pierdut iubitul sau ca ti-a murit catelul sau pisica…ma plec in fata dureri asteia. Durerea asta e pretul pe care il platim pentru frumusetea viatii.
    Sa aveti pace.

    meninne 4 mai 2009 18:06 Răspunde
  • Si da AncaG…ne uitam mortii…dar cand ei sunt un copil nascut sau nenascut pe care la-ai dorit si iubit, cand ei sunt un om ce a fost parte din sufletul tau…atunci nu cred in uitare. Acceptare DA…dar uitare…ar fi prea simplu, prea usor.

    meninne 4 mai 2009 18:13 Răspunde
  • Mennine, Mennine! „Fruntea sus si joc de glezne” n-a fost niciodata, nici filozofia mea de viata, nici motto-ul meu, nici credinta mea din momente de betie! Nu sunt optimista, poate e suficient sa-ti spun ca spaima mea constanta, de fiecare zi (ca sa vezi cat sunt de paranoica!!!!!!!) este personificata in faptul ca „vad” in detaliu, cu ochii mintii, inmormantarea fiicei mele! Eu nu suport durerea, eu inteleg durerea, aceea adevarata de care vorbesti tu! Eu inteleg singuratatea si pentru ca am gasit calea sa o combat imi permit sa impartasesc aceasta experienta a mea si altora! Am spus „impartasesc”! Nu „sfatuiesc”! Pe nimeni! Ar fi poate, de asemenea, util de mentionat ca am facut o ditamai depresia cand a murit Muck, porcusorul meu de Guinea, si am plans o saptamana, si am sa o rog pe Simona sa ma gireze cu cuvantul ei, ca ei i-am scris cand mi s-a intamplat asta….sufar ca o jupuita de vie cand se intampla sa-mi moara cate o floare din cele de apartament, toate au nume, toate au povesti….eu doar le mangai, e Dan cel care le ingrijeste (iubitul meu!), le uda, le muta, le curata…tot el le arunca pe cele care mor, dar eu le plang! My point precisely in chestia asta ar fi ca inteleg durerea, o simt asa cum o simti tu si alte milioane de oameni din lumea asta larga, ma devasteaza, ma seaca de puteri; stiu si pot sa plang, stiu si pot sa fiu trista, stiu si pot sa sufar!!!! Nu imi este usor, Dumnezeu mi-e martor ca nu mi-a fost niciodata! Am iubit si am fost parasita, am fost maritata si am divortat, am iubit un barbat insurat si m-am rugat si am asteptat sa ni se implineasca cumva iubirea, mi-a murit iubitul (si eram zguduitor de tanara!), am facut un copil si am vrut sa-l omor (nu holbati ochii, am facut lauzie imediat dupa nastere! M-au pazit cei din spital si mama ca pe hotii de cai, numa’ sa nu reusesc sa sfaram viata pe care o dadusem lumii!!!!) si am inteles intre timp cat de mare e pacatul si poate de asta traiesc cu spaima asta dementa ca poate Dumnezeu m-a auzit cand ma rugam sa o ia ca eu nu pot sa o cresc….si ma rog in fiecare zi sa ma ierte, si sa uite de noi, de mine si ea, sa ne lase sa traim impreuna sau sa ma ia pe mine, de pacatoasa ce sunt!!!!!! In cei 35 de ani ai mei mi-am privit in ochi toate spaimele: nu intelegeam cum poate o mama sa-si omoare pruncul abia nascut si mi-a dat Dumnezeu incercarea de care v-am povestit, ca sa nu mai hulesc, sa nu ma mai revolt aiurea! Mi-a fost frica de extrauterina si in anul de gratie 2000 m-am operat la Spitalul Militar de cea mai crunta dintre sarcini si le multumesc doctorilor care au ciobit taisul coasei alei cu pelerina neagra de care vorbea Dea_Valma…..mi-a fost frica de momentul mortii bunicii mele, pe care am iubit-o, pe care o iubesc si in moarte, iata, si eram acolo cand s-a intamplat si nu m-am putut pravali pe dusumele, si n-am putut urla ca un lup ranit, ca a trebuit sa o tin pe mama in brate…ca ei ii murise mama, mie doar bunica!!!!
    Si nu, durerea nu e un pret, durerea e un ingredient al vietii! Dar unii lupta cu ea, cu ei si cu viata, iar altii se resemneaza! Dar si unii si altii pling, si unii si altii dispera, si unii si altii sunt mici in fata ei! Eu – care fac parte din categoria celor care se lupta cu durerea – ma plec doar in fata celor care, cu ochii rosii de plins si cu trupul stalcit de efort stiu sa treaca peste ea si sa-si accepte cu demnitate destinul! Ma plec in fata oamenilor! A durerii, niciodata!

    Anca G 4 mai 2009 18:44 Răspunde
  • Simona sa ma scuzi ca am exagerat cu parerile personale, sunt totusi la tine acasa…nu am vrut sa monopolizez discutia…asa ca revin la sabetele tale, noastre…ce spui tu despre sambata simt eu duminica…bine „lucrez” asiduu la a face tot felul de „activitati” care sa imi ia mintea de la „singuratate”…cred ca alergam dupa cai verzi pe pereti…ai fost tare la obiect cu postul asta, se vede ca l-au scris din inima 🙂

    meninne 4 mai 2009 19:35 Răspunde
  • simona, meninne, sunt pe-aici… dau din coada.
    dea valma ma gandesc la tine mult. am citit ce-ai scris.
    ancag bun venit inapoi… eu sambata ma imbrac cu ce-apuc, ca imi ajung parazile obligatorii din celelalte 5 zile si o traiesc eu cu mine foarte bine. nu astept sambata in mod special, se intampla sa vina… si are tabieturile ei. cand jumatatea mea lucreaza in fiecare week-end nu e chip de petreceri si de socializari, asa ca imi hranesc spiritul.
    iris parca te si vad facand conspecte… zambesc. iarta-ma, nu e decat o gluma nevinovata, citeste ce vrei, ce iti place, ce poti… nu suntem obligatorii pentru nimeni.
    monica radulescu… profunde intrebari. dar stii cum sunt oamenii, pana nu se lovesc, nu raspund.

    pisica 4 mai 2009 20:22 Răspunde
  • am venit aici sa vad ce mai faceti,va gasesc ingandurate si triste cum poate nu v-am gasit niciodata…si fara sa vreau mi-am adus si eu aminte de zilele cand spuneam: o sa sun maine, o sa fac maine, o sa-ti zic maine, azi sunt prea ocupata…si poate cea mai grea palma pe care mi-a dat-o viata asta a fost cand mi l-a luat pe Alex..nu stiu cat si cum l-am iubit, nu stiu ce ne-a leagat, dar stiu ca mi-e cumplit de dor de el…asa ne spuneam si noi: lasa ca vorbim maine mai mult, lasa ca ne vedem dupa craciun si stam cateva zile impreuna si o sa facem concediul la vara impreuna,lasa ca mai sunt zile…dar zile nu au mai fost pentru el,degeaba plang acu ca nu-i mai pot da zile de la mine si am momente cand inca imi vine sa pun mana pe telefon si sa-l sun…si parca tot nu m-am invatat minte. si astazi traiesc din weekend in weekend ( traiesc e un fel de-a spune, ca weekendul se duce si eu nu stiu ce fac in cele doua zile)..ieri cascam ochii mari la calendar si ma intrebam cand a venit mai…ca parca abia beam sampanie de revelion..si ma intreb obsesiv oare de ce nu ma invat sa traiesc momentul asta,sa nu mai visez mereu la caii verzi de pe pereti de maine…caci acesti cai verzi ii pot avea acum!
    mai da-ti si voi din cand in cand doua palme sa-mi aduc aminte ca ziua de azi e tot ce am!

    dalila_tua 4 mai 2009 20:38 Răspunde
  • AncaG, mi-era atat de dor de tine si de postarile tale lungi, atat de luuungi. 🙂
    Bine ai revenit, draga mea.

    Felice 4 mai 2009 21:27 Răspunde
  • Anca G, la primul comentariu am ras si m-am minunat de cat de „alive” esti! La al doilea comentariu am plans, sub povara greselilor mele si a adevarurilor rostite de tine. As vrea sa te pot avea aproape si sa imi spui la fiecare greseala gandita sau infaptuita sa imi cer iertare. Pentru ca stiu sa cer, sa astept, sa cred ca mi se cuvine, dar nu stiu sa imbratisez, sa inteleg, fara sa astept nimic. Apoi, cu fiecare cuvant pe care l-ai scris am inteles si am invatat de la tine. Dar tare mi-e teama ca voi face din nou aceleasi greseli, ca voi astepta vremuri mai bune, stari ma serene, ca sa le spun celor de langa mine ca ii iubesc.
    Alina G, imi plac postarile tale, te simt aproape prin ele. Iti simt sufletul pur, asa simt eu cand citesc raspunsurile tale.
    Simona, tu care ne ridici moralul mereu cu vorbele tale desucheate, acum ne pui fata in fata cu propriile neajunsuri. Dar acum ai grait altfel, mai putin amuzant, mai trist.

    Alina A. 4 mai 2009 22:13 Răspunde
  • Draga doamna AncaG, ma inclin. Sunt clipe de disperare necontrolata, in care vorbele (si faptele) tasnesc fara mila, in care sunt singura si lovita in fundul unei fantani secate, in intuneric si frig, in tara straina. Apoi, pentru cateva secunde numai, si in acel loc ascuns ajunge soarele. Astazi, pentru mine si fantana mea, dumneavoastra ati fost secundele de soare. Va multumesc si va voi da ascultare.. Cu drag pentru toti, o zi insorita si-un zambet!

    Monica Radulescu 5 mai 2009 9:18 Răspunde
  • hello!
    1. Ati observat ca au disparut barbatii din zona: Valin, Andrei ??? unde sunt???, ca parca ne lipseste ceva!! nu-i asa?!?
    2.Pentru „pisicuta” (Camelia) de departe mi-a placut foarte foarte mult poezia D-lui Adrian P. : Daca tu ai disparea – superba, ca de altfel mai toate creatiile poetice ale maestrului ; am citit tot ce ai scris si simt in rindurile asternute de tine aici durerea despartirii, a distantei de locurile natale si de oamenii dragi lasati in urma ( acasa); poate gresesc dar asa am inteles eu
    3.Monicai Radulescu – uite ca aici nu esti singura, chiar daca tu esti departe aici distantele se sterg cit ai clipi si frumos; nu fii trista daca esti aici printre noi trebuie sa iti faci singura elan spre noi toti ……..
    4.Meninne , AncaG, AlinaG, Dea Valma – va citesc cu mare mare placere si ma intristez sau ma bucur, ma minunez de puterea voastra interioara care va da atita ghes sa scrieti aici , va multumesc pentru tot ce scrieti voi;
    5. Ce mai face Simona gazda noastra ?, temele de pe acest blog sunt destul de reale si ravasitoare – multam” fain

    iris 5 mai 2009 12:13 Răspunde
  • Ei bine, la cererea publicului, ca un DIV , va salut!!! :))

    Glumesc. Nu ma consider div, dar am chef de caterinca azi. Eu fac bine. Cred. Oricum, nu e rau. Supravietuiesc. Nu am fost la mare, am fost la gratar pe malul unui lac dupa urziceni, la casa cuiva. Privat , dragut. Civilizat. In rest…nimic. Voi cum sinteti?? Ce faceti? De fapt stiu ca citesc. Mai rar , dar citesc.

    Keep in touch.

    Andrei 5 mai 2009 12:26 Răspunde
  • Dragelor… Cred că Tudor MuÅŸatescu spunea: „Ne trăim viaÅ£a în rate, de aceea suntem mereu datori”. Dulce-amar, dar cam adevărat, nu? Åži eu, ca ÅŸi voi, am tendinÅ£a de a amâna lucrurile, de a le lăsa în stand by cât mai mult posibil. Dar poate doar pe cele către care nu am nici o tragere de inimă să le fac. SpuneÅ£i-mi că trebuie să plec la Alba-Iulia (oraÅŸul meu de suflet), dar că nu e urgent, ÅŸi îmi las baltă „toate interesele” ÅŸi zbor într-acolo cât ai zice „Du-te!”. SpuneÅ£i-mi că-i rost de-o excursie în Apuseni ÅŸi nimic nu mai are prioritate decât drumul – tot în zbor! – într-acolo!
    Cât despre sâmbetele fără instrucÅ£iuni de folosire, hmmm! Mai că-mi vine să vă trag d eurcehi! Åži eu am fost singură până la 32 de ani, iar până atunci nu am avut niciodată nici un prieten – ÅŸi nu glumesc! -, am avut doar iubiri imaginare sau părelnice (despre care v-am mai povestit aici). Dar nu am iubit nici o zi mai mult decât pe alta, poate doar le-am construit o altă lumină unora pe care le-aÅŸ fi vrut sau mi s-ar fi părut a fi mai speciale. Åži astăzi zilele mele de sâmbătă încep în după-amiaza de vineri, când pregătesc încet, încet confortul ÅŸi liniÅŸtea ce vor să vie. Apoi, sâmbăta dimineaÅ£a are miros de bucătărie ÅŸi de toate bunătăţile pe care le pregătesc celor doi Gabriel ai mei, tată ÅŸi fiu, iubirile mele necondiÅ£ionate. Până la prânz, bucătărie, aÅŸadar. Apoi, timpul meu: în care ei dorm cuminÅ£i, făcându-ÅŸi „somnul de frumuseÅ£e”, cum spune pruncuÅ£ul, iar eu fac o baie fierbinte ÅŸi prelungită, cu arome ÅŸi răsfăţ cosmetic. Urmează leneveala. care poate însemna a sta în curte, citind o carte, o revistă, ceva bun, oricum, sau a mă întâlni cu prieteni dragi. Mai rar, din păcate, sâmbetele înseamnă ieÅŸiri la Å£ară, la adevăr, la ne-betoane. ÃŽn general, însă, sâmbăta are chipul pe care îi permit eu să-l aibă. Nu-mi plac vizitele neanunÅ£ate ÅŸi nici „băgătorii” în viaÅ£a mea, cu orice preÅ£. Vreau liniÅŸte ÅŸi mi-o fac. Duminica, la fel, chiar ÅŸi când avea gustul singurătăţii, o făceam bucăţi ÅŸi o trăiam simplu ÅŸi liniÅŸtit: biserică, dimineaÅ£a, prânzul în familie, apoi citit, prieteni, natură… Mai ÅŸi scriam, din când în când, ca tot ce adunam din liniÅŸtile astea să rămână undeva. Dar serile de duminică erau cam lungi, epntru că abia aÅŸteptam ziua d eluni, să pot începe din nou să acÅ£ionez, să pun în practică toate ideile ce-mi treceau prin cap în timp ce savuram liniÅŸtile sfârÅŸitului de săptămână. Åži fără ele, fără aceste liniÅŸti, n-aÅŸ fi putut răzbi peste restul săptămânii, fie ea mai grea, mai uÅŸoară, mai plină sau mai goală…
    Åži sâmbetele, ÅŸi duminicile, fac parte din viaÅ£a noastră ca oriÅŸicare alte zile, ÅŸi, înÅŸirate unele după altele, tot viaÅ£a noastră se cheamă a fi. ÅžtiÅ£i ce spunea Ileana Vulpescu în magnifica sa „Artă a conversaÅ£iei”? Nu ÅŸtiu citatul exact, dar ÅŸtiu că se întreba: de ce am considera că visul nu e viaţă? Cu ce mai prejos ceea ce ai visat, ceea ce Å£i-ai dorit să realizezi la un moment dat, ceea ce ai tânjit să trăieÅŸti, decât realitatea însăşi? Poate visând că veÅ£i fi iubite, chiar aÅ£i fost! Poate visând că nu veÅ£i mai fi singure, nu aÅ£i mai fost!
    Dragelor, tristelor… Nu mai priviÅ£i sâmbetele-duminicile ca pe un cuÅ£it răsucit dureros în rana singurătăţii, priviÅ£i-le ca pe alte zile care vă pot aduce iubirea visată, împlinirea meritată… Nu le alungaÅ£i din viaţă, alungându-le din calendar ÅŸi din suflet!… ÃŽndrăgiÅ£i-le, ca să vă îndrăgească ÅŸi ele, descoperiÅ£i-le, împodobiÅ£i-le cu podoabele sufletului vostru frumos!
    …Åži mai vorbim!

    Camelia 5 mai 2009 12:52 Răspunde
  • Ce prostii scriu! „Să vă trag de urechi”, am vrut să spun…Scuze!

    Camelia 5 mai 2009 12:52 Răspunde
  • Draga Monica, „stimata doamna” ar fi foarte fericita daca i-ai spune, simplu, Anca! E drept ca exista si varianta „madam Gaina” dar crede-ma ca putinele persoane care au apucat sa vada diferenta intre „Anca” si „madam Gaina” n-au fost fericite deloc 🙂
    Eu cred, sau asa spune experienta mea, ca atunci cand viata ne impinge in fantani dintr-acelea de care vorbesti tu si de care cunosc si eu foarte bine chiar daca nu las impresia asta, calea cea mai sigura catre lumina izbavitoare a soarelui este concentrarea catre problemele altora! Imi vine mereu in minte scena aia din Allie McBeal (vai, ce mi-a mai placut mie serialul ala!)in care prietena ei o certa „What makes your problems bigger than anybody else’?” Si raspunsul: „they are mine!” Da, ma tem ca asa gandim toti, pana si eu (uneori)! Nu sufera nimeni ca noi, n-are nimeni ghinion ca noi, n-a fost nimeni parasit ca noi, n-a avut nimeni asa o viata trista si prapadita……ani multi am pierdut (sau am castigat?!?) pana m-am lamurit ca secretul iesirii din depresie este concentrarea pe oamenii din jurul meu! Nu izolarea de ei, nu suferinta in singuratate, indarjita, incapatanata! Da, nimeni nu poate sa te ajute, dar v-ati intrebat vreodata cati oameni ati putea ajuta voi?!??! Of, luptele mele pierdute, ranile mele neinchise, suferinta mea tacuta ,sau urlata, ca lupii in padure…..ce greu am trecut peste toate, ce-mi vine sa intind mana cand vad lacrimi, cand simt durere, cand aud geamat de suflet infrant…..daca v-as putea povesti (si pot, dar sincer, nu vreau!) sa va descriu zilele acelea de dupa plecarea lui Doru Bogdan……sau cum mi-a fost cand la 5 dimineata, vecina mea mi-a batut la usa sa-mi spuna ca a murit Marian (nici telefon nu aveam, stiti cum e sa primesti o veste de asta pe telefonul vecinei de la 8?!?)…..daca v-as putea spune cum mi-a fost dupa divort, daca v-as putea povesti de cate ori am trecut ca beata pe strada unde era fostul meu „acasa”….pe urma, cati ani lungi nu am mai vrut sa trec deloc pe acolo si as fi fost in stare sa ocolesc pe la Viena, numai sa nu trec prin vecinatatea blocului meu, al nostru!!!!
    In toate perioadele astea a facut Anca noastra ce face toata lumea: a plans, s-a rugat, a strigat, s-a revoltat, si-a vazut prietenele, dupa aia nu si le-a mai vazut, ca o plictiseau/ agasau cu aceleasi sfaturi, extrem de bine intentionate! Mi-am ascultat o vreme parintii ,dar cum experienta lor de atunci era a lor si nu a mea, nu i-am mai ascultat nici pe ei – mi se pareau depasiti, prapaditii, si daca ati stii ce dureros e sa regasesc pe chipul Taniei emotiile mele, si indoielile mele de atunci, azi, cand incerc sa o sfatuiesc la randul meu cate ceva sau sa o indrum pur si simplu, sa-i fie mai usor!!!!!!
    Da, am disperat si eu, da, am plins, da, am urat, da, m-am inchis in mine….dar inainte ca singuratatea sa-si puna capastrul dureros in gura mea, pentru totdeauna, am aflat ca vindecarea, sansa ei, este aceea de a nu mai fi asa concentrata pe mine! Pe ceea ce mi se intampla mie! Pe supararile mele! Pe iubirea mea! Si am inceput sa ma vindec, sa rid, sa inteleg altfel lumea, atunci cand am invatat sa daruiesc fara sa astept! Sa surid chiar daca persoana din fata mea se incrunta! Sa merg, sa fac, sa dau chiar daca eu nu pot, nu stiu, nu am, la randul meu! Sa iubesc neconditionat, sa dau fara sa astept nici macar o guma de mestecat la schimb…dar nu ostentativ, nu facand parada de asta, nu asteptand sa se vorbeasca despre mine, sau sa-mi fie cineva recunoscator! Ci profund, din suflet, ca si cand as fi gandit pentru mine! Eu nu ma prefac ca ma gandesc la soarta voastra de exemplu si cand inchid blogul ma duc zambind la Tania mea, sau ma intorc incruntata la tristetile mele de zi cu zi! Daca Dea_Valma are probleme, sau Felice, sau Mennine, daca Pisica n-are ghemele acasa, daca Alina e amara si Simona nu mai e ghidusa….chiar ma gandesc inainte sa raspund, chiar le iau acasa problema, chiar mai citesc odata comment-ul, dupa ce l-am postat, chiar le las pe ale mele la o parte ca sa le iau pe ale voastre…si imaginati-va – va spun asta cu tot sufletul si cu toata piosenia! – ca nu-mi sunteti nici cele mai apropiate, nici cele mai la indemana….va dati seama ca intre a trata o depresie de-a mea si a o ajuta pe mama, care traverseaza criza de la 50 de ani si care in plus s-a operat de curand (si nu de apendice!!!) ….pai amarata mea de depresie nu mai are nici o sansa! Si asta e doar un exemplu! Ati incercat vreodata?!? Ati vrea sa incercati?!?

    Asa ca draga mea Monica, ca de la tine plecasem, pot sa te rog frumos sa te uiti in ochii mei – virtual vorbind – si sa-mi spui „tu”?!?

    Va pupa Anca mult!

    Anca G 5 mai 2009 13:03 Răspunde
  • Doamne, Anca (tu!) cata dreptate ai.. cat de mica, egoista si rosie de rusine ma simt acum. Ca orice puschea pe limba proprie, orice suferinta mi se pare insuportabila, ucigas de speranta si vise. Promit sa ma indrept, ca prea mi-e draga viata si lumea asta ca s-o las sa treaca incruntandu-ma la ea. In plus, stiu ca cei carora le duc eu dorul nu ma vor asa, stramba de plans si intunecata de ganduri. Inca nu mi-am definitivat educatia, trebuie sa invat sa ma concentrez pe lume… Multumesc! Cat timp si suflet v-ati rupt pentru mine… sa va fie rasplatit inmiit!

    Monica Radulescu 5 mai 2009 15:07 Răspunde
  • Draga Simona,

    Ca mai mereu, odata cu emotiile si trairile tale, transpuse cu nesfarsit talent in cuvinte, mintea mea (re)proceseaza propriile experiente asortate temei pe care tu o dezbati.

    Candva, de dragul sambetelor si al sarbatorilor (pe care de atunci le urasc sincer), am tradat brutal si josnic ceea ce iubeam profund. Cu o luciditate care acum, privind in urma, ma sperie, am facut ferfenita o relatie splendida, o binecuvantare autentica.

    „Dar sambetele? Dar sarbatorile?” ii suieram cu raceala, iar el se uita perplex, uimit si ranit de detasarea femeii pe care o adora. S-a prefacut ca-mi intelege pasiunea nemasurata pentru sfarsituri de saptamana , s-a straduit sa mi le ofere, a incercat sa pledeze pentru rabdare si cu nesfarsita tandrete a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-si dovedi dragostea. L-am respins dur, am invocat greseli de-ale lui reale sau inchipuite, am argumentat doct de ce nu pot oferi ceea ce stiam ca l-ar face fericit (nu, nu ma credeam nici eu).

    Bineinteles ca viata santioneaza invariabil deciziile gresite si ca „what goes around comes back around”. Bineinteles ca a venit si ziua in care a fost el in pozitia de a-si argumenta refuzul (cu argumente parca la fel de subrede si neverosimile ca cele pe care le insiram eu, dar cu mai multa hotarare), iar sambetele si sarbatorile au capatat semnificatia de zile blestemate, in timp ce restul zilelor s-au golit de orice semnificatie.

    De atunci nu s-a mai intamplat nimic. In toate zilele, oriunde ar fi fost situate in saptamana sau in calendar, am simtit gustul singuratatii si al regretelor. Pana intr-o (culmea) sambata cu lacrimi, trandafiri si miros de ploaie…

    Filmul se termina cu o femeie care face tot posibilul sa arate ca, in afara de exercitiul rabdarii pe care inca nu si-l poate insusi cum trebuie, a dobandit tot ce-i lipsea candva si ca este capabila sa cladeasca poduri, mai trainice si mai frumoase (vorba cantecului) decat cele pe care le ardea pe vremuri. Tot in secventa de final a filmului mai apare un barbat frumos, care face tot ce poate sa priveasca in alta parte si s-o lege pe ea in argumente ipocrite, si s-o ingroape sub umbrele uitarii…

    Andrada 5 mai 2009 16:33 Răspunde
  • Anca draga, te-am citit si am zambit. Cum m-ai nimerit tu si de data asta. Eu sunt in faza pe care ai descris-o tu si chiar daca problemele mele nu s-au rezolvat, am renuntat la gandurile negre, la depresie, si mi-am propus sa vad latura pozitiva. Si parca s-a schimbat ceva. Am reinceput sa-mi vad prietenii, sa vreau sa stiu ce se intampla cu ei, sa ma eliberez de unde ma inchisesem singura cu 7 lacate. Si nu stiu daca e de la tehnica trandafirului (multumesc Pisica, multumesc Dalila), de la energia pozitiva a dragelor mele de aici (nu va numesc ca va stiti), dar de cand mi-am schimbat atitudinea, s-au schimbat multe. Imi doresc lucruri si ele se intampla. Se poate sa fie si o simpla coincidenta, nu zic nu, dar, stiu sigur ca ma simt ca si cand as fi venit dintr-un mare hau si am reusit sa ajung din nou la lumina. Si nu mai (ma) jelesc si zambesc si ascult muzica vesela si mi-e bine. Si sunt convinsa ca o sa-mi fie si mai bine ca altii au avut probleme si mai mari si n-au murit. Si cum zice francezul, dracul nu e atat de drac, cat e negru.
    Cat despre el, daca va fi sa se intoarca si sa ramana, vreau sa ma gaseasca asa cum ma stie: vesela, zambitoare, luminoasa, nu amarata si plansa.
    Multumesc. Ma inclin.

    Felice 5 mai 2009 17:10 Răspunde
  • Anca G, sarut miinile, ma inclin, iar.

    Valin 5 mai 2009 17:16 Răspunde
  • Iris, sarut miinile, sa zicem ca sunt bine. Nu am uitat sa revin. O voi face.

    Valin 5 mai 2009 17:19 Răspunde
  • Camelia, ce bine ca esti cu noi, si tu Felice, si Valin, si Monica, si Andrada si Iris si toti ceilalti. ne-a reanimat AncaG pe toti :-)…parca am fost in moarte clinica si acum ne-am reintors la viata. si asta intr-o zi de marti…
    sper sa ne tina tot asa pofta de viata si de scris.

    Dea Valma 5 mai 2009 17:27 Răspunde
  • mare dreptate ai…chiar scriam pe blogul meu ca zilele se duc de a dura mai tare decat alte dati…defapt alergam spre nicaieri intr o goana nebuna.In Viata pe un peron , Paler spunea ca nu conteaza daca prindem sau nu primul tren,daca stam in picioare pe hol ori avem un loc…pentru ca toate trenurile duc,mai devreme ori mai tarziu,in acelasi loc.
    O seara frumoasa sa aveti!

    Ioana 5 mai 2009 18:12 Răspunde
  • Asa ma si simt Dea Valma draga. Parca as fi fost intr-un hau adanc si negru si acum vad din nou lumina. Si mi-e bine, mi-e liniste, mi-e speranta.

    Felice 5 mai 2009 18:49 Răspunde
  • se intoarce si pisica… cu gheme, anca, cum sa nu si cu o nostalgie de zile mari provocata de tine: mi-e dor de Ally McBeal, de muzica din filmul acela, de replici…
    sa ne traiesti andrei… uite cum iti ducem dorul!
    oooooooooooo… aaaaaaaaaaaa… valin-merlin s-a intors acasa: plecaciuni prietene drag. ti-am purtat grija si dorul.
    dea valma tu cum esti?
    felice.. .sa fii sanatoasa si sa iti fie de folos trandafirul.
    iris draga mea eu mi-s brasoveanca la a cincea generatie atestata cu documente. n-am plecat de-aici, de langa trocari, nici pe vremea facultatii. iar despre dl. paunescu sau oricare alt autor/artist eu spun ca sunt mai selectiva… nu chiar tot ce a scris dansul imi place. unepri prolificul nu e si magnific… dar… e numai parerea mea de mare si plecat iubitor de poezie.
    camelia… intoarcere buna sa ai printre noi.

    pisica 5 mai 2009 20:32 Răspunde
  • meninne… stii tu cum e cu inima mea si inima ta… ti-am purtat zambet printr-o zi nebuna.
    sunt cam trotilata astazi, dar amr-ul este tot de trei zile… apoi holiday!!!! holiday!!!
    bucurie mare, dar departe de tine…
    simona… o imbratisare mare-mare-mare…

    pisica 5 mai 2009 20:34 Răspunde
  • Simona, salutari! M-am gandit la tine, cand si cand, ca oare ce faci, ce mai faci, cum iti e, ai vrea sa vii inapoi?! Sa nu vii! Azi am avut un gust ranced din cauza birocratiei, mitocaniei, prostiei, mizeriei si lista ar putea continua cu toate literele alfabetului si a inca unuia de s-ar mai inventa.Tristete!
    Anca G, daca-mi dai voie, te iubesc! Pur si simplu! E musai sa ne vedem!

    Simona Radoi 5 mai 2009 22:21 Răspunde
  • Simona draga, cat de frumos ai exprimat tu in cuvinte ceea ce multe dintre noi simtim… Ma alatur si eu gastii triste de personaje feminine care stiu, inteleg, pot si, mai rau, vor sa astepte ani intregi. Astept un Craciun fericit in doi, asa cum nu am avut niciodata, un Revelion la care sa nu ma duc singura, cand in jurul meu sunt numai cupluri, o zi in care sa ma simt atat de bine incat sa regret ca nu pot da fiecarui om de pe planeta un strop din ceaa ce simt eu; astept sa am ocazia sa port bluza aia draguta in care nu m-as simti avantajata decat daca ma tine el de mana. In iubire sunt un monument al rabdarii si as vrea sa nu mai fiu. Exista vreo metoda de a nu mai avea rabdare atunci cand nu ai ce astepta? Eu nu am gasit-o.
    Te imbratisez, Simona! Sa-ti fie bine, sa te bucuri de dragoste!

    Bianca 5 mai 2009 23:09 Răspunde
  • Eu nu grabesc timpul. Cu nedrept de multi ani in urma, bunica mea, imi spunea asta imi spunea, „Nu grabi timpul fatu mieu”, nu prea intelegeam atunci, insa mi-a ramas in minte pentru mai tirziu, cum mi-a ramas si tristetea si lacrima ei cind ne spunea, tot asa, „De-as putea, as lua ceasul si multe zile si ani l-as tot da inapoi, Doamne”. E adevarat ca sunt multe zile la capatul carora spun ca am mai jertfit inca o zi pe altarul lenii, dar asta e altceva. Mi-a fost intotdeauna greu sa-mi fac program peste N zile, luni, etc. Nu astept o anume data pentru ceva, cadourile, tandretea, distractia sau lenea nu vin numai in cele 2,5 zile de week-end, decit daca vrei, daca astepti. Nu grabesc timpul, desii tot mereu sunt in miscare, incerc sa fac ce m-au invatat altii „make time to serve you”, da,…nu prea imi iese, recunosc.
    E adevarat ca minutele de dimineata sunt cele mai scurte, ca Lunea si Vinerea sunt parca dilatate, ca Sambata si Duminica, trec de parca nu ar fi; insa cit pot nu las ziua sa treaca fara sa nu simt si sa am, fara noi.

    Valin 6 mai 2009 0:56 Răspunde
  • Simona Radoi, draga mea 🙂

    Eu nu numai ca-ti permit sa ma iubesti, dar iti multumesc pentru asta! Ma vad insa obligata sa-ti atrag atentia ca nu sunt usor de iubit, ca sunt nebuna, razvratita, apucata, patimasa….mi-e foarte simplu sa iubesc, nu stiu sa ma las iubita…sunt ani lungi de cand tot astept sa ma invete cineva! Acu’ sa nu cadem in patologic, nu ma astept sa ma inveti tu sau alta femeie extraordinara sa ma las iubita, ha, ha, ha
    Vroiam doar sa-ti spun – inafara de multumesc! – ca imi place mult vinul rosu :-)! Printre favorite: Cabernet Sauvignon de Murfatlar, cu o preferinta clara pentru anul 2005 si Recas, Pinot Noir! Asa ca….oricand permite agenda doamnei
    Cu drag

    PS – Dragele mele si Valin dragule…..Anca G este o femeie lenesa, indolenta si lipsita uneori de cel mai elementar social skill! Nu vreau sa va multumesc la fiecare interventie pentru atentie, pentru delicatete, pentru simpatie/ antipatie cu scriitura mea! Ca si voi, parcurg cu mare atentie toate post-urile voastre, ma bucur imens cand cineva dintre voi imi da replica si va multumesc pentru ca ma luati in seama cu generozitate si prietenie! Dar nu vreau sa ajung sa insir liste de lungi de multumiri! Dupa cum ati observat, comentariile mele au de fiecare legatura cu cate o idee/ paragraf din post-urile voastre..de aceea, ma veti auzi/ citi, ori de cate ori am sa am cate ceva de spus, mai placut sau mai putin placut! Asa ca multumiri Iris, Felice, Pisica, Monica, Mennine, Dea_Valma, Valin, Simona…..e, uitati-va cu ce incarcaram pagina de blog 🙂
    Va pupa Anca

    Anca G 6 mai 2009 13:00 Răspunde
  • Valin, m-a luat cu frisoane!!!! „Lay back in the arms of someone” alaturi de „Some people” a lui Cliff Richard seamana cel mai bine cu ceea ce mi-am dorit eu de la viata!!! Sa lay back in bratele cuiva si bratele alea ca capete ulterior forma anatomica a corpului meu si sa gasesc acel some people who was born for me!!!! Cred ca am avut noroc de (macar) 2 ori in viata asta pacatoasa! Vai, Valin, multumesc frumos!

    Anca G 6 mai 2009 13:04 Răspunde
  • You make my day, Anca G.Cu multumiri, la randu-mi! Semanam mult… in materie de iubire, iau mereu initiativa, stiu bine sa iubesc!!!! ( LAUGHTER!!!!)

    Simona Radoi 6 mai 2009 14:49 Răspunde
  • ..Anca G…abia azi am citit o postare a ta..cu versurile : „de rupi din codru o ramurea, ce-i pasa codrului de ea, ce-i pasa unei lumi intregi de moartea mea”..Versurile acestea..le-am citit prima oara in cimitir pe un mormant..Atunci mintea mea a inteles multe..si am tacut..si am ramas asa..in fata mormantului unui om pe care nu-l cunosteam..dar care m-a cutremurat prin cuvintele scrijelite pe piatra funerara..
    ..Sunt acele cuvinte pe care nu le uiti niciodata..

    Sara 6 mai 2009 18:36 Răspunde
  • Bine ai revenit Anca G!Jur ca mi-a fost tare,tare dor de tine.
    Va sarut.

    pisi.ro 6 mai 2009 19:09 Răspunde
  • Anca G, eu iti multumesc si va multumesc tuturor, eu sunt cel ce ma infrupt din tot ce voi impartasiti. Multumesc.

    Valin 6 mai 2009 20:05 Răspunde
  • si pisica va zambeste… valin iti reiei numele de vrajitor… ne rasfeti si imi place mult.
    ce-as putea sa-ti dau in schimb?
    http://www.youtube.com/watch?v=1GVKbhYrcGM

    pisica 6 mai 2009 21:29 Răspunde
  • si inca ceva pentru tine
    si pentru ancag….

    http://www.youtube.com/watch?v=E-UHkQcmbto&feature=related

    pisica 6 mai 2009 21:37 Răspunde
  • Asa ii spuneam unei ei a mea, in seri reci si goale ploioase, linga un foc cu vin ros
    http://www.youtube.com/watch?v=t6nrr-RX4JA

    Valin 6 mai 2009 22:05 Răspunde
  • e superba, vrajitorule!

    meninne sunt cu ochii pe cursuri. exist, respir aerul obosit din jur, ma infometez cu dor de vise…si ma gandesc la tine. mult.

    pisica 6 mai 2009 22:13 Răspunde
  • 🙂

    meninne 7 mai 2009 0:29 Răspunde
  • Pisicuta, pis, pis, pis….buna dimineata! Doamne, ce zi proasta am avut pana am intalnit dedicatia ta! Ce Dumnezeu te-a trimis ca sa-mi faci ziua mai frumoasa! Ca sa zambesc! Ca sa vad ca afara e soare (n-am constientizat-o desi mi-am pus mecanic ochelarii de soare dar uneori fac asta si cand ploua, cand ochii mei nu vor sa vada lumea!), ca sa vad ca prietenii exista si cand nu traiesc in acelasi oras cu noi! Multumesc, fata draga!
    Stefana draga mea, pot sa-ti spun ca si mie mi-a fost dor tine?!? Ai sa crezi? Te imbratisez

    Am intrat ca sa va spun cum mi-am petrecut eu seara, aseara! Dupa o suparare de zile mari, am ajuns acasa trista, prapadita, parca nici rochia mea frumoasa nu mai era asa frumoasa! Am incercat terapia cu shoppingul vindecator de toate si sa vedeti ce intamplare, nu am reusit sa gasesc nimic: primul magazin mi-a inchis in nas, la al doilea nu au avut marimea mea la nimic din ce-mi placea!
    M-am trantit in pat asa imbracata cum eram si probabil ca am stat asa mai bine de jumatate de ora. Si pe urma….m-a sunat sora mea cea mica! Si am discutat 55 minute si 16, pe urma 17, pe urma 18 secunde :-)…ea cronometra asa! Sora mea cea mica, mutata de curand impreuna cu iubitul ei, sora mea cea mica, care facuse curatenie in proaspatul lor „acasa”, care imi susura in urechi cu voce subtire despre cum este ea multumita de noul job, de noul statut, de viata ei din acest moment! Am fumat vreo 2 tigari dintr-acelea subtiri si elegante (Alina G stie!), am baut chiar si jumatate de pahar de vin rosu (de data asta stie Simona Radoi!) ….cand am inchis telefonul depresia mea de aseara era vindecata si eu zambeam, pentru ca daca sora mea cea mica s-a facut mare, si ii merge bine, si e fericita, atunci eu am (macar un) motiv sa fiu cel putin multumita! Pentru ca ei, fratii mei, sunt trecutul meu si viitorul care va dainui si dupa mine! Sunt mai mici ca mine, vor trai mai mult! Si am stiut odata in plus ca tot ce v-am zis e adevarat, ca e suficient sa te uiti la cei din jurul tau si ai sa reusesti sa depasesti orice fel de moment greu! Sa nu va imaginati ca depresia mea de aseara a fost una usurica – si poate de aia mi-a trecut! E serioasa, atit de serioasa incat nu vreau sa discut despre ea! Nu inca! Dar lucrurile bune pe lumea asta sunt mai multe decat alea rele! E, si vestea buna e ca am 4 frati…..va imaginati, aseara am vorbit doar cu una dintre ei…ce potential de vindecare am 🙂

    Si ca sa inchei, azi dimineata am vorbit cu una dintre cele mai dragi, mai realiste si mai devotate prietene ale mele! Filozofiile de viata nu le gasim in carti….mi-a spus asa prietena mea (si-i multumesc din suflet, ca mi-a salvat ziua si viata!) si ziceti voi daca nu a avut dreptate: „la oameni le e mai frica de singuratate decat de nefericire! Si prefera sa fie nefericiti decat sa fie singuri!”…..sa mai spun ceva?!??! Decat atat: depresia mea e legata de nefericirea cuiva, nefericire ca alternativa la singuratate! De ce naiba nu ne-a iscat Dumnezeu ceva mai curajosi?!?
    Cu drag

    Anca G 7 mai 2009 10:17 Răspunde
  • Buna ziua
    Eu doar am intrat in presesiune si nu mai am atit de mult timp cit as vrea, dar deja mi-e dor de voi toti pentru ca simt ca nu va gust pe indelete asa cum as vrea eu sa savurez din plin si clar postarile domniilor voastre, vorba lui Andi Moisescu de la emisiunea ApropoTv : „Inevitabil incepe” iris cu multumirile : sunt chiar fericita ca „ma citeste” cu atentie si pa” mine AncaG si imi raspunde( exact asa cum merit) – poate in aceasta vara voi reusi sa o intreb ceva, sa-i cer si ei o parere, o sugestie ; ma inclin in fata Pisicutei brasovence get- beget de la care mai astept poezii ; Valin – bine ai revenit -imi pare extrem de rau ca nu pot vedea si eu postarile de pe Youtobe, sau ca nu pot trimite si eu de aici ceva frumos…
    O zi buna va doresc, spor in tot ce faceti sa va asteptam si pe voi: DeaValma si gazda nostra minunata Simona!

    iris 7 mai 2009 10:39 Răspunde
  • Scuze, nu te-am uitat Meninne – departarea nostra draga…

    iris 7 mai 2009 10:40 Răspunde
  • am citit pe un site pentru femei ,ca Maestrul- menestrel Tudor Gheorghe merge in Canada in perioada 29 mai – 1 iunie 2009 cu spectacol de dor muzica : asa ca pentru cei de acolo eu v-as trimte cu toata placerea – merita din plin ; Meninne si Simona daca puteti duceti-va

    iris 7 mai 2009 12:13 Răspunde
  • ieri a fost o zi care cica mi-a rotunjit virsta 🙂
    contrar altor ani, in care as fi vrut sa tin „low profile”, ieri am avut chef sa sarbatoresc, si am avut o zi frumoasa, plina de zimbete si daruri, am fost cu sufletul plin de bine, l-am simtit cum se revarsa. mi-a placut si de mine si de cei din jur, aproape ca strabateam distantele sarind intr-un picior (in gind si-n suflet, normal, caci altfel mi-e inca teama de ridicol).
    acum realizez ce adolescenta ciudata am fost, prin dorinta mea de fi ciudata, aparte, peste medie…ma rog, intelegi unde bat, ca si voi ati trecuta prin asta. nu aveam probleme cu vederea dar mi-ar fi placut sa am si sa port ochelari, ca de, asa mi se parea mea mai interesant, sau sa fi avut parul alb, sau altele…cind am vazut ca nu e chiar nimic deosebit cu fizicul meu (cu exceptia platfusului si scoliozei pe care nu mi le doream), am incepu cu alte vise: sa petrec un Revelion de una singura, un Craciun, un Paste, o zi de nastere. astea na, asa ca bonus, cum i se nazare omului care nu e singur si are prea multa dragoste de la parinti si prieteni…
    dar iata ca, viata ne da continuu in carusel, si mi s-au implinit si dorintele! normal, cind nu mi-as mai fi dorit asa ceva. desi teoretic eram foarte maritata la momentul ala, am avut parte de singuratatea dorita in alte momente de timp. si mi-am petrecut cu mine si depresiile mele si o zi de nastere, si un Craciun, si un Revelion, si anul asta si un Paste! asa ca meniul e complet! si stiti ce? acum imi doresc ca in fiecare zi, fie ea ordinara sau deosebita, sa fiu inconjurata de oameni, prieteni, vise, speranta, veselie, viata!
    sper ca sa mi se indeplineasca si dorinta asta!

    Dea Valma 7 mai 2009 12:40 Răspunde
  • Vai, Dea_Valma, ingrata si nesuferita care esti!!!! La multi ani fericiti, bravo, sa-mi fi spus si mie de ieri, aveam 2 motive sa combat depresia si as fi baut un pahar de vin rosu in plus! Asta e, de acum data viitoare! Dar sa-ti dea Dumnezeu, acum si in toate datile viitoare, sanatate! Si sa nu te schimbe! Sa nu-ti puna prea curand ochelari (in toate sensurile pe care le poti gandi!), sa nu te mai lase singura in nici o zi importanta si eu cred ca toate zilele sunt importante! Si sa te inconjoare de oameni buni si de prieteni adevarati! De fapt, numai asta conteaza! La multi ani!

    Anca G 7 mai 2009 13:25 Răspunde
  • Dragele mele, m-am pus si eu, dupa ceva vreme, sa mai citesc gandurile Simonei. Un lucru pe care l-am constientizat in ultima vreme, legat de mine cel putin, este acela ca noua, femeilor, ne place suferinta! Si vad ca o alegem, in mod constient sau nu. Si de cele mai multe ori, eu am ales sa sufar pentru baieti…nu ii pot numi „barbati”, pentru ca inca nu au ajuns in acel stadiu de maturitate! Dar mi-am dat seama mult prea tarziu, ca dragii de ei, sunt inca in plina dezvoltare…cand am aflat asta, era deja prea tarziu. Au fost lacrimi, mi-am frant inima, mi-am facut zilele gri. Da, vreau sa cred ca EU mi le-am facut. Mai precis, de fiecare data mi-am dat inima si nu merita data. Pentru ca, cred ca merit mult mai mult decat am avut parte pana acum. Si acum ca imi dau seama de asta, nu mai imi permit sa stau si sa plang pentru ca s-au dus imbratisarile, pentru ca nu ma mai tine nimeni de mana acum…toate acele gesturi isi pierd din importanta cand nu vin din partea omului potrivit! Dar si experienta isi are rolul ei si evident ca daca nu as fi trecut pe acolo, acum nu mi-as fi dat seama cat valorez si ce trebuie sa cer de la urmatorul!
    Asa ca, dragelor, iubiti-va mai mult, si nu lasati garda jos cand vine vorba de dragoste! Nu uitati ca sunteti minunate si ca meritati ce e mai bun!
    Simona draga, ma regasesc mult in ceea ce spui referitor la iubire. Si eu sunt „nebuna”, imi place sa dau ce e mai bun, ador sa vad ca cel de langa mine e fericit si cand sunt indragostita, toata viata mea e invadata de acest sentiment. Mi-ar place sa ai mai multa grija de tine, si de multe ori, prezenta unui „el” in viata ta, te face ,poate, sa crezi ca e ok si asta, ce atatea pretentii?! Meriti mai mult. Iti doresc sa fii iubita, in primul rand de tine, si apoi, sa iti dea Dumnezeu un barbat care sa vada la modul real Regina din tine!
    Chiar daca comentariul meu nu e pe tema blogului, vreau sa postez o poezie care sper sa va ajute sa traiti din plin „acum”!

    ” Voi sarbatori aceasta bataie a inimii,
    Fiindca poate fi ultima.
    Fiecare zi e un dar de la Domnul de Sus
    Si toate trec atat de repede.
    Multi oameni raman doar cu visuri,
    Eu vreau o viata reala.
    Voi sarbatori aceasta bataie a inimii
    Si voi trai mai departe,
    Privind spre maine, caci trecutul nu mai e.
    Daca rad, nu fac nici un rau.
    Mintea mi-e plina de lucruri marete,
    Am o speranta nepieritoare.
    Desi nu inteleg toate tainele planului divin,
    Sunt convinsa ca Stapanul stie ce face
    Si aceasta mi-e de-ajuns.”

    Va mai atasez un link, cu o poezie deosebita, legata de timp.
    http://www.poezie.ro/index.php/poetry/238023/index.html

    ioana7may 7 mai 2009 14:07 Răspunde
  • iris esti o dulce (ca deobicei).
    pisica…te astept cuminte (ma rog…cat de cuminte pot)
    te salut simona, sa ai pace.

    meninne 7 mai 2009 14:21 Răspunde
  • AncaG, mi-a fost frica sa-ti spun ieri! imi era ca ma trezesc cu tine aici si ma gasesti cu cochilia necuratata! dar de baut un pahar de vin rosu in cinstea mea, iti e ingaduit. hai ca beau si eu unul in seara, asa ca vom bea impreuna. la naiba cu kilometrii si distantele! puterea si viteza gindului sunt mai mari!

    Dea Valma 7 mai 2009 14:40 Răspunde
  • LA MULTI ANI!!! Sanatosi , alaturi de cei dragi printre care si noi ptr. DeaValma!!!

    iris 7 mai 2009 15:42 Răspunde
  • La multi ani,Dea Valma!sa-ti fie noua varsta cu dragoste si mult noroc!

    pisi.ro 7 mai 2009 16:38 Răspunde
  • Dea Valma, draga noastra, considera ca ai fost sarbatorita impreuna cu fiul meu care si-a rotunjit si el varsta ieri. Mi-a spus ca a ajuns la varsta intelepciunii si ca-mi va arata asta. La multi ani! Cu sanatate, liniste si iubire.

    Cristina Bizu 7 mai 2009 17:02 Răspunde
  • LA MULTI ANI,Dea Valma! Fie ca dorintele tainice sa ti se indeplinesca,iar fericirea sa te insoteasca la orice pas!

    florentinamurgoci 7 mai 2009 17:04 Răspunde
  • va multumesc din suflet tuturor, stiu ca sunteti alaturi de mine, va simt prezenta in fiecare moment! dar n-am intentionat sa monopolizez blogul Simonei cu urari si felicitari. ma simt un pic…cel putin stinjenita.
    va doresc si eu zile senine si fericite tuturor.

    Dea Valma 7 mai 2009 17:08 Răspunde
  • dea valma imi vine sa te ciufulesc… zau asa… nici nu am stiut, dar ieri toata ziua m-am gandit la tine… of, mai suflete..n-ai fost chiar singura, ceva ganduri bune te-or fi ajuns, sper, imi doresc.
    ancag ma bucur mult ca ti-am adus un zambet. asta si era intentia. si sa stii ca si eu am infipt un zambet mare amintindu-mi, ascultand… mi-e dor de ally mcbeal… inca mi-e dor…
    iris tinem pumnii de sesiune si ne gandim cu drag la tine (din sicilia merge? acolo voi fi curand…)
    sora mea meninne… vorbim azi, sper… sau in week-end, pe urma o sa suferim amandoua de taceri impuse de vacanta mea. stiu e groaznic de frumos ce mi se intampla, dar si oboseala din mine trebuie sa se duca undeva… si daca nu la agrigento, la salzburg, poate…
    valin?
    andrei?

    pisica 7 mai 2009 19:12 Răspunde
  • pisica 7 mai 2009 19:22 Răspunde
  • La multi ani, Dea Valma draga! Sa fii sanatoasa si sa vina toate la momentul oportun. Noroc si iubire.

    Felice 7 mai 2009 20:02 Răspunde
  • La multi ani, Dea Valma, sa ai parte de tot ce ai nevoie si de tot ce iti doresti.

    Valin 7 mai 2009 20:14 Răspunde
  • Asa e… din pacate nu ne dam seama ca de fapt ne dorim sa treaca viata.
    La multi ani! ii vad pe cei dianinte ca ti-au zis. N-am citit comentariile dar presupun ca a fost ziua ta.

    varza 8 mai 2009 10:48 Răspunde
  • Bine-ati venit (cei noi…), bine-ati ramas (cei iubiti), bine-ati povestit…
    Draga Varza, nu e ziua mea, inteleg ca a fost ziua lui Dea Valma, ii spun si eu LA MULTI ANI, intirziata, dar cu emotia de care nu ma pot dezbara. La multi ani, ne vom gindi la tine si vom gasi terapie pentru neincrederi si teama, draga Dea Valma!
    Si tuturor va sunt recunoscatoare pentru noaptea mea frumoasa. la mine zimbesc zorile.
    Va sarut pe toti.

    simona 8 mai 2009 11:05 Răspunde
  • multumesc Simona,
    si sa zimbesti si tu, si tot ce e in jurul tau sa-ti zimbeasca.
    si sa se limpezeasca apele pentru fiecare dintre noi, sa se astimpere furtunile si sa zburde veselia!

    Dea Valma 8 mai 2009 11:22 Răspunde
  • peripetiile mele prin Rotterdam

    de citeva zile mi-am adus bicicleta la noua mea locuinta din Rotterdam. si am inceput sa o si flosesc. e drept ca, de ficare data in cele cinci zile in care am mers cu bicicleta la lucru, am nimerit pe alt traseu…dar daca e vremea e buna, nu prea ma grabeste decit foamea in drumul inapoi spre casa. de obicei pedalez cam jumatate de ora/dus sau intors.
    azi dimineata mi-am propus sa o iau pe scurtatura! o scurtatura imaginara, bineniteles, existenta in mintea mea imaginativa. si am reusit sa ma ratcesc un pic, si sa fac scurtatura de 50 de minute, in loc de 30. m-am bucurat ca am renuntat la timp la indreazneata idee de a bicicla in fusta azi. (nu zimbiti pe sub mustati, Valin si Andrei, ca aici asta e o practica destul de intilnita, si da, de multe ori se vad multe…)
    ma rog, am ajuns dupa multe bucle, si canale traversate anapoda, linga cladirea mea. dar venind taman din directia opusa, dupa ce am strabatut orasul in lung si-n lat, intr-un zig-zag dezordonat, ca sa nu o spun pe-aia cu boul…
    asa ca zimbiti va rog, ca si eu am zimbit la spiritul meu adolescentin, caruia i-a ars de hoinareala azi.
    hihihi

    Dea Valma 8 mai 2009 14:44 Răspunde
  • Dea Valma, nu zimbesc rautacios, si eu folosesc bicicleta cit pot, chiar ador sa ramin anonim in multime cit de mult se poate, asa pot sa prind „atmosfera exact” de acolo din focul realitatii. Tin acum o sedinta si sparg oualele facute de unii si altii si ……….asa e de interesant ca stau cu voi si ma delectez dual.
    Dea Valma, ne uneste o stare, poate vreodata iti spun.
    „Oare ce s-o vedea?” Eu i-am luat iubitei mele o bicicleta cu cadru, tocmai sa nu vad decit eu ! Noi bagam bicicletele in Jeep (stie Menine ca am vrut sa i-l trimit) si mergeam asa la paduri si munti, am in plan o coborire pe Transfagarasan chiar.

    Valin 8 mai 2009 15:33 Răspunde
  • Voi stiti ca incepe week end-ul pe tot globul ?! Si vor fi trei zile cu petreceri, ma refer la petrecerea de Vineri, la petrecerea de Ziua Europei si petrecerea de Duminica, facuta la Comana, in delta Neajlovului, acolo unde Mihai le-a „pus capac” turcilor, pentru Europa.

    Valin 8 mai 2009 15:48 Răspunde
  • Valin 8 mai 2009 15:51 Răspunde
  • Cu acei oameni uriasi care sunt si nu vor pleca de linga noi, caci Motzu nu e dus, la multi ani, tuturor
    http://www.youtube.com/watch?v=pfTks-6gqTo

    Valin 8 mai 2009 15:57 Răspunde
  • asa sa fie valin, sa fie petrecere… a mea mai lunga pentru ca intru in vacanta
    🙂

    pisica 8 mai 2009 21:39 Răspunde
  • Mai ii dau titlu ?

    Astept asteptarea,
    ca ochii sa-ntorci
    privirea-ti sa arda
    sa-mi spuna, ceva
    Nu sta, straina ti-e starea
    topeste, asculta,
    si spune,
    e-o patima rea ?!

    Apleaca-ti privirea,
    zimbeste,
    dar spune ceva
    nu mila, nu zahar
    secunda-i pe teava
    minutul zdrobeste
    stii, asteptarea
    e grea !

    Da, ziua-i prea scunda
    noaptea si ea
    Chiar marea-i departe
    Desertul din stele
    Te-apasa in zori
    O carte va cade
    Nu-n gol, va fi
    printre noi !

    Valin 9 mai 2009 2:20 Răspunde
  • Sa aveti pace.

    meninne 9 mai 2009 7:46 Răspunde
  • buna dimineata.
    nu valin, nu-i mai da tiltu… zambesc…

    nu astepta,
    eu sunt aici,
    cu zambetul privirea mi-o ridici,
    cu lacrima.
    nu astepta!

    nu stau, privesc
    si gesturi line iti aduc
    atingeri de felina neagra
    eu sunt aici:
    ca noaptea-ntreaga
    ti-s draga.

    pisica 9 mai 2009 9:55 Răspunde
  • meninne… MI-E DOR DE TINE si nici mess si nici skype, nimic nu ma aduce aproape de tine.
    cum ce am gresit de ne este impusa tacerea?
    ce fire si ce conexiuni ne despart cand sufletele stau lipite?

    pisica 9 mai 2009 10:28 Răspunde
  • Sambetele de care amintesti si pe care le asteptam cu atata drag si nerabdare sunt ca planurile pe care ni le facem in prima zi a anului nou, sunt cura de slabire pe care o tinem, obligatoriu, de luni, sunt ca mersul la sala de la fiecare 1 al lunii, adica sunt fapte de prea putine ori realizabile, chiar daca sunt dezirabile. Si astfel alergam toata viata dupa timpul potrivit, dupa momentul oportun pentru implinirea viselor noastre. Si in goana vietii prin clepsidra timpului realizam ca noi suntem cei care provocam clipele si evenimentele si nu invers.

    Adela Stoicescu 9 mai 2009 22:42 Răspunde
  • Nu stiu de ce nu mai pot sa intru pe blog de pe calculator. Mi-a fost dor de voi. Sa aveti pace.

    meninne 10 mai 2009 4:09 Răspunde
  • buna dimineata in zi de duminica, in zi de sarbatoare, in zi de lumina
    ganduri bune sa aveti, inimile bune sa va fie

    pisca 10 mai 2009 9:59 Răspunde
  • Buna sa iti fie duminica pisica draga, buna sa va fie la toti.

    meninne 10 mai 2009 17:14 Răspunde
  • duminica mea s-a dus… cu pasi repezi.
    unde esti meninne?

    pisca 10 mai 2009 21:32 Răspunde
  • va salut de buna dimineata si de ramas bun.
    sunt printre bagaje si printre emotii si as vrea sa va daruiesc un gand acolo, sa va iau gandul bun acolo unde o sa tac pentru voi, dar o sa ma bucur de lucruri si locuri frumoase.
    sa va fie zilele senine, gandurile luminoase, bucurie…
    cineva, acolo sus, ne iubeste.

    ramas bun dragii mei, sa ne regasim cu bine pe cand ma intorc.

    pisca 11 mai 2009 10:25 Răspunde
  • un ultim gand inainte sa tes tacere cu gust de mediterana:
    simona te imbratisez.
    meninne oriunde sunt, sunt de partea ta si cu gandul la tine.

    pisica 11 mai 2009 21:39 Răspunde
  • Pisica nu mi-ai plecat niciunde. Esti acolo unde iti este locul, in inima mea.
    E liniste la Simona acasa, sper ca sunteti bine cu toti.
    Sa aveti pace.
    Iris esti bine?
    Somona te imbratisez…cum stai cu pompierii? Ti-a aparut vreunul?
    Imi e dor de voi toti, numiti sau nenumiti…sa aveti zile liminate si nopti linistite.

    meninne 12 mai 2009 16:53 Răspunde
  • Oare cit de mica sau mare e lumea in care traim, cum intelegem „aventurile” si ‘”intimplarile vietii” noastre.
    A inceput criza asta si m-a prins cu un purcel de lapte (preparat) in brate si cu trei sticle de vin in mina, in mijlocul unei intersectii, nu cum e in cintec „noaptea pe la trei” ci pe la doua, ora doua in dimineata de Duminica. Chiar ma gindeam ca ma face unul film si ma pune asa pe youtube !
    Vineri seara tirziu mergem intr-un mare magazin cu program non-stop, trecem si pe la raionul de articole sportive si ne jucam cu trotinete si alte articole de acolo, facem ture si intrecere pe linga rafturi, ca doar suntem toti copii, o fetita vazindu-ne a luat si ea o trotineta si a incercat sa mearga cu ea, dar nu putea, ca nu avea axul ghidonului solidar cu axul rotii, i-am reparat copilului trotineta si ne-am jucat si ris toti. Ne-a trezit din joaca, anuntul ca se inchid casele de la 23.30.la oo.10, moment in care ne-am dus la taxare, dar pentru ca era coada, inchipuiti-va am jucat cu fiica-mea, „De-a v-ati ascunselea” (sper ca am scris corect), printre rafturi si marfa, si punete pe ris si alergat, a fost excelent, la un moment dat a venit linga noi si fetita cu trotineta, am bagat-o in joc, va inchipuiti………..Ca tata degenerat ce sunt, am desfacut si niste doze de suc 100% si am baut ca deja ne era sete, (desigur dozele nu le-am lasat pe raft). Cum-necum se apropia ora blocajului si noi nu ajuneam la casa, fii-mea si noua ei colega erau chiar fericite ca asa mai dam citeva ture de joaca si ris, cind totul parea pierdut, am vazut mama fetitei ca avea numai cutia cu trotineta si am invitat-o sa vina la casa sa treaca, sa nu stea inca 40 de min. in noapte cu copilul nedormit, mi-a multumit f mult a trecut si apoi minune intram si noi si trecem de casa, la mustata, spre dezamagirea copiilor care mai doreau o tura de joaca.
    Inchipuiti-va, dupa 27 de ore, in intersectie o doamna ma invita linga ea in masina, caci pe bancheta din spate doarme……….bineinteles fetita din magazin. Doamna mi-a multumit iar, pentru ca am invitat-o sa treaca, avind doar un produs si eu explicindu-le celorlalti ca e cu un copil si asa mai departe, dar mi-a multumit si pentru ca am vorbit si ne-am jucat si cu fata sa; i-am povestit ca am fost la petrecere si ca tocmai eu am intirziat (motivat, dar tot degeaba) si ca surpriza mea cu purcelul de lapte, nu a mai putut fi digerata, caci au comandat pina sa apar, asa ca trebuit sa-l i-au pachet, iar amicii m-au lasat singur la taxi „pedeapsa” ca am intirziat (ca ziceau, eu oricum ma descurc). I-am multumit pentru amabilitatea de a ma duce asa in noapte, a recunoscut ca a trecut de doua ori pe linga mine, ca nu era sigura, dar a indraznit, ca si mine, asa ca am ris soptit amindoi, ca am scapat de youtube si ca m-a gasit criza de Romania cu purcelul si vinul in brate.
    Vineri se stie, iar mergem tirziu pentru o tura de trotinete, joaca si ris.

    Valin 13 mai 2009 0:19 Răspunde
  • Valin…ma bucur pt.tine 🙂

    meninne 13 mai 2009 5:51 Răspunde
  • Traim in viitor pentru ca prezentul nu ne satisface, pentru ca nu avem ceea ce ne-am dori, pentru ca nu ne petrecem timpul asa cum am visat in copilarie. De aceea ne punem iremediabil speranta in ziua de sambata, de aceea asteptam concediul, Sarbatorile, vara viitoare, sperand ca vom deveni ceea ce nu am putut deveni pana acum. Visam la o farama de libertate de a ne exprima, de a ne bucura de viata si nu realizam de fapt ca timpul trece fara noi. Si daca adunam clipele in care cu adevarat am trait, ramanem cu atat de putin…

    Ami 13 mai 2009 10:51 Răspunde
  • Buna ziua

    Multam” de intrebare Meninne draga, brasoveanca mea draga , sunt cam desumflata dintr-o multime de motive, si primul ar fi vremea asta de afara care-i mizerabila!!!!
    Vremea tine cu „ei” sau cu ” ursul” cum ar zice cineva ; sunt amarita , dar am citit aici cu placere ce ati scris voi toti: Valin ce intamplare frumoasa asternuta aici in mestesug si mai frumos ; Pisicuta este pe drum inspre locuri mai insorite sper ; DeaValma ce mai face , de asemeni unde-i AncaG ???; eu daca nu as fi asa deprimata momentan as povestii ceva dar chiar nu am putere acum decit sa va citesc; Pupici dulci Meninnei………….vreau sa sciu si eu aici o poveste intamplata dar nu azi………..

    iris 13 mai 2009 12:59 Răspunde
  • La noi in Europa cam asa e calendarul, la voi „dincolo de nori (mari)” cum e ?

    Sa va relaxati anul acesta, ca in 2010 ……

    2 ian 2010 este sambata
    1 mai 2010 este sambata
    15 aug 2010 (Sf. Maria) este duminica
    25 dec 2010 este sambata
    26 dec 2010 este duminica
    1 ian 2011 este sambata
    2 ian 2011 este duminica

    Practic, raman libere doar:
    1 ian 2010
    A doua zi de Pasti
    A doua zi de Rusalii
    1 dec 2010

    Ce de munca, sa vezi pontaje si carduri grasute, numai bune de subtiat; da de la anu’ de la anu’, acum e altceva !

    Valin 13 mai 2009 13:40 Răspunde
  • Buna ziua. Acum 2 zile a murit bunicu`. Scuze pentru ca nu am zis nimic. O sa mai dureze ceva pina apar din nou. In rest sint bine. Sper ca si voi.

    Andrei 13 mai 2009 17:29 Răspunde
  • Andrei, imi pare rau…Dumnezeu sa-l odihneasca! Cel mai frumos lucru pe care il putem face pentru cei plecati dintre noi, e sa ne amintim cu drag de ei, povestind celor din jur, cat de mult, cat de profund ne-au atins inima sau poate, cum ne-au schimbat viata! Intamplari marunte sau fapte marete, n-are importanta…Doar sa ne amintim.

    corina 13 mai 2009 18:24 Răspunde
  • Andrei, condoleante. Fii tare. Chiar doream sa-ti transmit un salut si sa te intreb cum esti asa tacut. Numai bine.
    Adela Stoicescu, bun venit.
    Ami, bun venit.
    Iris, bun gasit dupa ceva vreme.
    Iana, cum mai esti ?

    Valin 13 mai 2009 18:28 Răspunde
  • Andrei drag,sincere condoleante.Suntem alaturi de tine.
    Valin,unde sa va caut?mi-e dor sa intalnesc si romani fericiti…
    Va salut cu drag pe toti,sa aveti pace.

    Reta 13 mai 2009 19:19 Răspunde
  • Valin… cum mai sint? sint egoista.. va citesc numai pentru mine, pe furis, in gind… e ca o placere ascunsa.
    Mi-am numarat simbetele si duminicile… le-am impartit in bune, nebune si ne-bune… am realizat ca am trait o buna bucata de vreme prin prisma lui ” miine are sa fie altceva cu mult mai bine”, lui „revelionul urmator nu voi mai fi singura” si al lui „vacanta de anul viitor va fi in doi”… si ma bucur ca am avut acele perioade, au fost o experienta buna si pe alocuri tot imi spun ca n-am profitat cum se cuvenea de singuritate, n-am abuzat-o deloc asa cum ar fi meritat si, de ce nu, asa cum as fi meritat si eu.

    Eu traiesc din iarna un neincetat „sa treaca si saptamina asta, si luna asta”.. ooff timpul are viteza melcului… si a trecut si ma bucur si impachetez si cintaresc bagaje si despachetez… e febra de dinaintea plecarii si n-am stare deloc si nici somn… ma asteapta zile cu soare si oameni dragi, cu munti, paduri, drumetii… sint gata! numai sa mai treaca si saptamina asta!!

    Dea Valma si Andrei… plecare bunicilor este pentru mine un subiect greu de atins… sa fiti bine… si sa trecti peste momentele acestea… eu n-am trecut peste ele fiindca n-am vrut si nu vreau… este nedrept ca ei sa ma vada pe mine de acolo de sus si eu sa n-am nici o veste…

    Iana 13 mai 2009 21:10 Răspunde
  • Andrei, imi pare rau…
    dar amintirile noastre ramin vii; locul lor, din sufletul nostru, n-o sa-l ia nimmeni; lucrurile pe care le-am invatat de la ei ne vor calauzi pasii mai departe; povestile povestite de ei, le vom povesti la rindul nostru nepotilor nostri…
    moartea face parte din calatoria noastra prin univers; e o certitudine, si trebuie acceptata.

    scuzati-mi tacerile, dar eu tot nu pot accesa blogul de acasa in weekend, asa ca weekendurile imi sunt tacute. iar inceputul de saptamina mi-a fost tare aglomerat, cu finalizarea discutiilor pentru noul job si alte evenimente de-ale vietii…dar sunt cu voi.
    mult bine tuturor.

    Dea Valma 14 mai 2009 10:59 Răspunde
  • Iris, eu sunt severineanca nu brasoveanca 🙂 pisica mea draga, sora mea geamana mai mare cu 7 ani si pe care o iubesc pana la jumate e din Brasov. Iti trimit zile mai bune, mai putin mohorate din padurea mea americana. Si aici ploua in fiecare zi si ploaia asta ma apasa pe sufletul meu zbuciumat (he he) si neastamparat…si eu trec prin emotiile Ianei (cele cu imapachetatul) cu diferenta ca eu nici nu mi-am cumparat valizele cu care vin…pentru ca vin acasa in 16 zile. Abia astept…vin in tara sa imi vad bunica, sa o mai strang o data in brate. Abia astept sa mananc mancare gatita de ea, cu legume „organice”.
    Andrei te tin de mana, sa te rogi pentru bunicul tau sa aiba pace acolo unde e.
    Dea Valma si Valin, va trimit salutari de la pisica mea, prietena voastra.
    Simona imi e dor de tine…restul piticilor va rog semnati „petitia” prin care o rugam pe Simona sa stie ca ne gandim la ea!
    Sa aveti pace.

    Mai nou incerc sa accept „teoria” care spune ca viata e perfecta asa cum e…e multa moarte in jur si imi e greu sa accept anumite lucruri…

    meninne 14 mai 2009 16:39 Răspunde
  • Am uitat sa va multumesc ca existati…ar trebui sa ii multumesc si lui Alice dar nu am mai trecut demult prin casuta ei de poveste si ma simt ca fiul ratacitor fata de ea care are un mare rol in faptul ca noi oameni buni ne-am intalnit…poate ii spui tu Simona ca imi e dor de ea si ca ii multumesc din suflet…asta pana cand imi iau inima in dinti si o fac si eu.

    meninne 14 mai 2009 16:44 Răspunde
  • Sunt in asentimentul tau draga Meninne,semnez si eu petitia prin care Simona noastra sa stie ca ne gandim la ea si o iubim!
    Andrei sincere condoleante,sper sa te remontezi repede si sa ne incanti cu postarile tale. E nevoie de un pic de veselie si buna dispozitie,iar tu ne faci zilele mai frumoase!
    Valin ma bucur pt tine,iti doresc din suflet sa fii fericit! Toata lumea merita sa fie fericita,iubita!
    Felice,Iana,Dea Valma,Adela,Iris,Reta,va imbratisez,va citesc,sunt cu voi!Pisicutei noastre ii doresc o vacanta de vis si de abia astept impresiile!
    Simona noastra draga da-ne un semn ceva,ne e dor de tine!!!!

    florentinamurgoci 14 mai 2009 17:38 Răspunde
  • Imbratisari d-na Murgoci. Va am in gand mereu.

    meninne 14 mai 2009 18:27 Răspunde
  • Superba piesa Valin!

    florentinamurgoci 14 mai 2009 20:12 Răspunde
  • Aceasta e „Petitia” mea catre Simona, doar ca sa stie ca noi raminem la fel cum spuneti doamna Florentina Murgoci, nu sa o deranjez; e o poezie care mi-a placut f mult, mi-a citit-o nasa mea, cind eram f mic. Nasa mea, care italiana fiind, a fugit din trenul care ii repatria, si a lasat totul, pentru o dragoste de-o viata traita cu sotul ei, nasul meu; poate va voi spune aceasta poveste tulburatoare de dragoste, pe care eu am trait-o si de care m-am bucurat; nasa care m-a invatat sa-mi fac patul, sa recit, sa citesc, sa respect si sa iubesc femeia, bucatarie si afectiune libera pentru aproapele; uneori stau si ma gindesc departe, acolo, ca am fost harazit sa primesc multa dragoste de la cunoscuti si necunoscuti, poate ca va voi povesti.
    Incerc sa va spun mai multe dar, ………..mai bine cindva.

    „Acceleratul”
    de George Topirceanu

    Peste fagi cu vârfuri sure
    A căzut amurgul rece.
    Înserarea mută trece
    Furişată prin pădure.
    Spre apus abia s-arată
    Printre crengi, întunecată,
    O văpaie de rubin…
    Din frunziÅŸurile grele
    De-nnoptate tot mai vin
    Glasuri mici de păsărele…

    Reci ÅŸi palide-n senin
    Se ivesc deasupra stele.

    *
    Şi deodată, dintre dealuri
    Se desprinde larg un zvon
    Depărtat şi monoton,
    Ca un murmur lung de ape
    Revărsate peste maluri…
    Creşte-n luncă, mai aproape,
    Umple văile vecine
    De răsunet mare…
    Vine!…

    Fulger negru… trăsnet lung
    Dus pe aripi de furtună,
    Zguduind pământul tună,
    Zările de-abia-i ajung…
    Parcă zboară,
    Parcă-noată,
    Scuipă foc, înghite drum,
    Şi-ntr-un valvârtej de fum
    Taie-n lung pădurea toată…

    A trecut…
    Dinspre câmpie,
    Vuiet greu de fierărie
    Se destramă în tăcere…
    Scade-n depărtare…
    Piere…

    *
    Iar în urmă-i, din tufişuri,
    De prin tainice-ascunziÅŸuri,
    Se ivesc pe jumătate,
    Păsărele ciufulite,
    Alarmate
    Åži-ngrozite:
    -Cine-i?…Ce-i?…Ce-a fost pe-aici?…
    Ciripesc cu glasuri mici
    Cinteze ÅŸi pitulici.
    Doar un pui de piţigoi,
    Înt-un vârf de fag pitic
    Stă cu penele vâlvoi
    Şi, făcând pe supăratul:
    – Ce să fie? Nu-i nimic.
    A trecut Acceleratul…

    Nu e o ironie, va impart doar amintiri curate din copilarie.

    Valin 14 mai 2009 22:46 Răspunde
  • Noi chiar ascultam muzica si dansam seara, va mai las un exemplu (de ore tirzii si asteptari, de luminari si vinuri, de suflete si inimi)

    http://www.youtube.com/watch?v=mGqGQ15jVIg&feature=channel

    Valin 14 mai 2009 22:57 Răspunde
  • Mda…acceleratul…merci Valin.
    F)

    meninne 15 mai 2009 4:45 Răspunde
  • Dragul meu Valin drag, am treaba de-mi sare capul si sunt de-a dreptul deprimata de saptamana asta careia nu-i mai vad finalul! Am intrat pret de fericit ragaz, nu eram foarte optimista daca ma intrebati pe mine pe aici pe blog se cam trage mita de coada (ha, ha, e plecata Pisica dar lasa ca eu tot contez pe Mennine sa ma urecheze de ironia asta cu „mita”) daca nu ne ridica Simona mingea la fileu….si cand am intrat pe linkul cu „piu che poi”….cum ai facut, de unde ai stiut?!? Si stau si ma gandesc cu o lacrima intepenita pe coltul genei drepte, da, asa e „Siamo noi, siamo noi/ Che abbiamo voglia di stupire/ Noi/ Siamo noi/ Che la teniamo sempre acessa” – „suntem noi cei care avem nevoia credem in miracole/ suntem noi cei care intretinem asta” – ma rog, asta e interpretarea in lb romana, eu sunt dintre aceia care cred ca nu se pot face traduceri mot-a-mot, ca de ex „voglia di stupire” e „dorinta de a fi surprins” ….ma rog, s-a sculat profa de romana din mine 🙂
    Frumoasa melodie, frumos gand! M-a scos din amortire si din vrafuri, vrafuri, vrafuri de treaba!
    Va salut pe toti, Alina G sa nu ma injuri si nici draga de Simona Radoi, iertati-ma! Ma recunosc vinovata, va rog doar sa ma credeti ca saptamana asta si ultima parte din cea anterioara am fost o companie greu de indurat chiar si de catre subsemnata :-(…da’ uite, maine se duce Anca pe litoralul romanesc, sta la soare si mananca peste (balena, deh! Ha, ha, ha) si vine luni si se pune pe facut (si respectat!) planuri! Daca puteti si voi binenteles….
    Dea Valma, imi dai voie sa te pup cu drag de peste mari?!? Si daca nu-mi dai voie tot aia am sa fac…..da’ cu mare, mare drag! Tzoc!

    PS – Deci, Tania mea, care e innebunita dupa litoral – ca si mama dansei – nu vrea sa mearga in w/e la mare!!!!! Al’data, plecarea pe litoral era motiv de mare sarbatoare in familia noastra si prima plecare din an era mereu cu surle si trambite….acum, copilul mi-a cerut sa se duca la shopping ca pasamite n-are pantaloni de vara, cu „prietenele” ei…intre ele, un baietica dragalash, de data asta nu dau nume…..ce repede ne pierdem copii! Ce trist mi se pare! Dar ca o mama buna ce ma aflu, am incercat sa-i respect alegerea, chiar daca asta inseamna ca in loc sa stau pana duminica va trebui sa ma intorc in aceeasi zi….copilul meu e mare iar eu sunt……….cam trista! Va pupa Anca

    Anca G 15 mai 2009 13:29 Răspunde
  • AncaG, draga mea draga,
    uite cum ma faci tu sa ma simt o fiinta exceptionala…si deja m-am inrosit pina in virful urechilor de la pupatura ta!
    ia-ma cu tine in gind la mare, poarta-mi dorurile si melancoliile, sa ma legene briza, ca pe o esarfa de matase, sa ma mingiie soarele, sa imi umple apusul ochii de culoare…sa fiu podul dintre lumi, apa, pamint si cer…
    mi-e dor de duca, dupa cum se simte. asa visez sa zbor spre casa, si nu mai e mult! si am atitea planuri si ginduri si vise! si n-o sa-mi ajunga timpul, ca asa se intimpla de fiecare data, dar simt deja puterea pe care mi-o va da tarina mea, pamintul meu si oamenii mei dragi, de unde imi trag seva.

    vine w/e si eu iar am sa tac si am sa va duc dorul, ca asta e tratamentul pe care mi-l ofera PC-ul meu…si neuronul meu singuratic, care nu se pricepe sa remedieze problema.
    dar voi sa scrieti, si sa va bucurati de viata, si am sa va citesc cu mare drag si am sa va povestesc si eu de-ale mele, de luni pina vineri.

    Dea Valma 15 mai 2009 14:12 Răspunde
  • Ok, Anca, pe sistemul eu te cred , dar nici tu sa nu mai faci, ramane pe saptamana viitoare! : )

    AlinaG 15 mai 2009 15:51 Răspunde
  • Valin, iti eram datoare cu un raspuns, ti-l dau aici, sper sa nu te superi: keep tryin’! Si atentie la ortografie, in rest ai multe de spus si de povestit. 🙂

    AlinaG 15 mai 2009 15:56 Răspunde
  • AncaG te iert de data asta 🙂
    Iti fac chiar un cadou…o mica povestioara…despre copii care cres cu o viteza mult mai mare decat ne-am dori noi…a doua mea copila, care nu are inca 5 ani ma intreaba „mami cand pot sa am un boyfriend”(eu vorbesc numai romaneste cu ea dar ea tot timpul amesteca limbile…cel putin stie in sfarsit ca mama ei vorbete romaneste…caci acum cateva luni zicea „nu vreau sa vorbim in spanish)….asa…raman trasnita de intrebarea ei…zic, de ce intrebi? „Imi place cineva” 🙂 Nu i-am spus nici da nici ba, fapt ce nu o impiedica sa I’ll prinda pe impricinuit (care are 7 ani) si sa I’ll pupe pe obrajori in tip ce el tipa ” you are not my girlfriend. I have a girlfriend and it is not you!
    Sa aveti pace si liniste.

    meninne 15 mai 2009 16:32 Răspunde
  • Valin,primesti putina duiosie?pentru harul tau de a fi iubit si de (ne)cunoscuti,pt rasfatul muzical,cu care ne-ai obisnuit…
    Alina G,te rog,nu ma pune la colt pentru ortografie(ma simt putin vizata…),dar eu cred ca suntem pe un blog si nu dam „BT”!,nici un examen de care depinde soarta noastra. In rest,sincer,te admir,te citesc cu drag si incerc sa ma ridic la nivelul elevului mediocru,care indrazneste sa-ti sugereze sa nu ne faci morala in vazul lumii,ca pe mine una ma inhibi.Multumesc anticipat.

    Reta 15 mai 2009 19:50 Răspunde
  • Reta, imi cer scuze, raspunsul meu pentru Valin nu se referea la postari de pe blog, ci la un text, o bucata de proza despre care mi-a cerut parerea. Poate ar fi trebuit sa-i raspund in particular, dar graba m-a impins s-o fac aici.

    AlinaG 16 mai 2009 7:35 Răspunde
  • Meninne, draga mea, fetita mea mi-a declarat nu de mult ca ea si Mattew se vor casatori si vor avea o casa si un catel. Ambii sunt in clasa I-a… Sa fie povestile cu printese care se varsa toate ca niste Dunari in marea lui „happily ever after”, sa fie asta, sa fie aia, stiu si eu ce sa zic!!

    amalia 17 mai 2009 5:24 Răspunde
  • Da Amalia asa ar fi frumos…sa ne casatorim, sa avem o casa si un catel 🙂 dar ma uit in jur si ba lipseste casa, ba catelu’ ba barbatul…sa ne traiasca puii intre timp.
    Azi am vazut-o pe skype pe psisca noastra draga.
    Sa aveti o duminica buna.

    meninne 17 mai 2009 6:11 Răspunde
  • Buna ziua tuturor. Va multumesc pentru incurajari si pentru faptul ca sinteti alaturi de mine. Inseamna mult. Multumesc.

    Andrei 17 mai 2009 17:07 Răspunde
  • Azi am implinit 40 de ani! Baietii mei, Luca, de 18 ani si Calin de 13, sint cea mai mare realizare! Si sint mandra de ei!!!Ca mama, sint implinita!!! Ca femeie, am ratat sansa de a fi fericita, profesional, sint o ratata! Nu incruntati din spranceana, nu judecati! Asa ma simt acum si ca sarbatorita, am privilegiul de a avea ultimul cuvant! Oricum, ma bucur ca sinteti aici! Cu toate bucuriile si necazurile voastre! Sint momente cand ratacesti drumul si ai nevoie de un punct cardinal! Voi reusiti sa fiti unul dintre ele! Nu dau nume, fiecare dintre voi, exprima un gand, o emotie, o traire ce-mi par cunoscute si vin sa se aseze in inima mea! Nu v-am cautat, pur si simplu v-am gasit! Va multumesc tuturor!

    http://www.youtube.com/watch?v=Io9qDWpAqrE

    corina 17 mai 2009 21:01 Răspunde
  • Corina…sa ai multi ani inainte…si sa iti traiasca baietii. Cand o sa am varsta ta copii mei or sa aiba aceesi varsta cu ai tai acum 🙂
    Vazuta din exterior si viata mea de femeie si cea profesionala par a fi ratate dar nu imi pasa. Am (de cele mai multe) ori pace si ma consider o norocoasa iar fetele mele sunt ca un cadou permanent ce ma ajuta sa trec prin viata asta care de multe ori e grea sau/nedreapta.
    Sa aveti o saptamana buna.

    meninne 18 mai 2009 3:16 Răspunde

Lasă un răspuns la Camelia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title