fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Perle geniale la examenul pentru obtinerea cetateniei romane

de

Ciudat sau nu, oameni din (cam) toata lumea cer cetatenia romana. Pentru asta, pe langa intocmirea unor hartoage necesare, au de dat un examen de cunostinte generale (politica, drept, istorie, geografie elementara etc), dar si un interviu prealabil, unde examinatorii leaga niste discutii cu candidatii, pe teme generale sau de cultura, mai mult ca sa vada in ce masura stiu limba romana. Am obtinut de la un examinator cateva margaritare de-ale raspunsurilor, la interviuri (examinatorii planuiesc sa scoata si o carte cu asta, mie mi-au dat in exclusivitate numai cateva mostre). Savurati-le!

– Stiti cine este presedintele Romaniei?

– Da, domnul Troian Basculescu.

 

– Cine a fost Stefan cel Mare?

– A fost un presedinte roman care a reusit sa bage Romania in NATO.

 

– Stiti cine este Mihai Eminescu?

– Da, este singurul poet roman si deci un erou este el!

 

– Ce stiti despre relieful Romaniei?

– Este un relief bun, unde din pacate exista si infractori.

 

– Cine are drept de vot in Romania?

– Cine zice guvernul.

 

– Ce va place dumneavoastra cel mai mult in Romania?

– Faptul ca e deschisa pana tarziu, aici e o viata care noi n-am avut-o.

 

– Aveti prieteni romani?

– Am, dar nu mai am, ei au furat de la mine niste afaceri. Dar nu suparat, nu sunt, nu suparat, Dumnizeu are griji.

 

– Stiti care este religia majoritara in Romania?

– Este crestini din aceia care nu stau pe scaun in biserica.

 

– Aveti un loc de munca in Romania?

– Nu am loc caci este foarte aglomerat, mai ales dimineata si seara.

 

– Ce apreciati la poporul roman?

– Caci ii place negrii mai mult decat tiganii, desi tiganii sunt nu asa de negri.

 

– Va place muzica romaneasca?

– Da, mie imi place foarte mult, pentru ca canta despre lucruri fara razboi si Fuego si Pepe sunt niste un fel de simbol etnic.

 

– Cunoasteti vreun sportiv roman?

– Nu cunosc pe nimeni, dar ii stiu pe toti, unii sunt Civu, Haghi, Ghicu, Nadia, Ducadal, Curnicova si Becali.

 

– Care e cea mai importanta calitate a cetateanului roman?

– Calitatea intai.

 

– Aveti familie?

– Am, dar nu este familia mea, este familia lui prietenul meu.

 

– Pe o scara de la 1 la 10, la ce nivel credeti ca va aflati cu limba romana?

– Nu am scara acasa, locuiesc la un bloc.

 

– Ce impresie aveti despre istoria Romaniei?

– E foarte frumoasa pentru ca are culori stralucite pe coperta.

 

– Cu ce va ocupati aici, in Romania?

– Eu nu sunt ocupat cam niciodata.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Am ris cu pofta cum n-am mai ris de mult timp!Ai avut o idee excelenta sa le publici,Simona!Oricum asociez de multa vreme condeiul tau cu umorul sanatos de buna calitate!

    hanna 23 septembrie 2012 21:46 Răspunde
  • Am dar nu mai am (prieteni) ca mi-au furat afaceri.
    Super, de la un capat la altul.

    Genevieve 23 septembrie 2012 22:25 Răspunde
    • Hanna, Genevieve, va multumesc mult si ma bucur ca v-ati distrat, poate mai fac rost si mai public, daca-i conving sa-mi mai dea perle. Dar v-am zis, vor cica sa scoata o carte in care sa adune tot ce-au auzit mai spumos la imigranti! 🙂

      Simona Catrina 24 septembrie 2012 8:26 Răspunde
      • Doamne, ce am ras! Chiar aveam nevoie de asa ceva, mersi 😀

        Nico 20 februarie 2014 21:01 Răspunde
  • Favorita mea e aia cu Romania care e deschisa pana tarziu. Tare. Tare

    Multumesc Simona. Mi-ai inveselit o dimineata ploiosa si mizerabila de luni. 🙂

    Dana 24 septembrie 2012 10:41 Răspunde
  • supeeer! mai vrem Simona! mulțumim

    Lucian 24 septembrie 2012 18:48 Răspunde
  • Recunosc ca si romanii plecati prin strainataturi or fi dat raspunsuri asemanatoare… Si eu am trecut acest examen la canadieni si apoi, mai tarziu, la americani.
    Canadieni si americanii n-au publicat perlele (de… N-au simtul umorului unic al romanului) ci manuale care sa te ajute sa te pregatesti.
    Misto sa vezi ca romanul tot ramane.

    Fk 25 septembrie 2012 0:52 Răspunde
  • Asta cu „n-am scara” locuiesc la bloc imi pare cunoscuta. Eu locuiam la adresa (sa zicem) – Blvd. Mihai Viteazul nr.2 bloc.15 etj.3 ap.10 … si tot ma intrebau la ce scara, si le ziceam ca n-am scara (era doar un bloc turn, cu o singura intrare) … daca ii vedeam ca insista pe ideea „cum n-ai scara ” le ziceam ca e bloc cu 10 etaje – urcam cu liftul. Expresia fetei lor „priceless” 🙂

    Cristi 25 septembrie 2012 10:53 Răspunde
  • Raspunsurile ar putea fi asa haioase din simpla neintelegere a limbii, dar intrebarile sunt total cretine. Noi avem multi romani care nu stiu sa spuna cine a fost Eminescu sau Stefan cel Mare.

    vienela 25 septembrie 2012 21:11 Răspunde
  • DACA AU DREPTUL LA CETATENIA ROMANA INSSEAMNA CA PRIN LEGATURI FAMILIALE SAU DE ALTA NATURA POT OBTINE CETATENIA!NU CRED CA ROMINII PLECA-TI IN STRAINATATE STIU MAI MULT DESPRE LOCUL UNDE VOR SA SE STABILEASCA,AU CUNOSTINTE DE LIMBA,ISTORIE,SPORT ETC MAI BUNE!CEEA CE ESTE IMBUCURATOR CA ROMANIA A DEVENIT O ATRACTIE PENTRU OBTINEREA CETATENIEI SI DACA VIN CU INTENTII SERIOASE AU SANSA DE ADEVENI CETATENI CREDINCIOSI NOII CETATENII SI SA CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA ROMANIEI! PERLELE UMORISTICE LA RASPUNSURI TREBUIE SA NE FACA SA ZIMBIM!

    COLEENBERG SILVIU 26 septembrie 2012 16:45 Răspunde
    • Sper ca nu esti roman ca te bate limba noastra grav prietene.

      Stefan 9 februarie 2014 14:40 Răspunde
    • Da, pot contribui la dezvoltarea limbii române, printre alte activități, mai mult chiar decât unii cetățeni români din naștere. Cu siguranță. Macar știu unde să folosească cratimele și pauzele dintre cuvinte. Așa că românii mai are de învățat la limba română 🙂

      Ianukovich Lorentz 23 noiembrie 2014 11:23 Răspunde
  • Superb! Multumesc mult! :))

    Lucian Dobrovicescu 27 septembrie 2012 10:08 Răspunde
  • Pingback: PERLE la examenul pentru obţinerea cetăţeniei române: “Preşedintele Troian Basculescu” | Stiri nationale si internationale

  • SUPER !
    Niste oameni sinceri, inocenti, care au spus-o pe sleau !

    Cristian 27 septembrie 2012 13:28 Răspunde
  • Cea mai tare este „am familie dar nu e a mea”. În fine, clar este ca nu astia vor pune umarul ca sa iasa România din rahat!

    Catadanna 27 septembrie 2012 13:30 Răspunde
  • In curand Guvernul Romaniei o sa ofere si el spre studiu aspirantilor la cetatenie o brosura intitulata „Descoperiti Romania: Drepturile si responsibilitatile cetateniei”. Deocamdata manuscrisul este in curs de corectare si adaugire la IML, deoarece nu este foarte clar daca e nevoie sau nu de un examen psihiatric amanuntit inainte sau numai dupa acordarea cetateniei.

    Gilu 27 septembrie 2012 17:40 Răspunde
  • Pingback: Perle la examenul de obtinere a cetateniei romane | News

  • Ce narcisist articol cre’ ca s-a umflat la max pipota in romani ca oh e lume necajita care le cere cetatenia, in sfarsit pot sa-i innebuneasca si pe amaratii aia cu Miorita si Stefan cel Mare

    Gabi 27 septembrie 2012 19:24 Răspunde
    • Ce, dragule, tu nu stii sa razi? Daca nu stii, stai in banca ta si nu strica buna dispozitie a altora.

      vio 8 februarie 2014 19:13 Răspunde
  • ma dor glandele de ras 😀
    si pectoralii tot 😀

    Daniel 28 septembrie 2012 20:26 Răspunde
    • Asta-i cel mai bun comentariu:))

      corina 27 noiembrie 2013 20:07 Răspunde
    • Cel pe care l-ai postat tu aici e scris pe 30 Sep 2012 in timp ce articolul de pe pagina asta e din 23 Sep 2012. Bravo.

      Stefan 9 februarie 2014 14:43 Răspunde
  • ”- Cine are drept de vot in Romania?

    – Cine zice guvernul.” – asta-i cea mai tare, si al dracului aproape de adevar cu guvern usl

    cronicasportiva.com 2 octombrie 2012 17:02 Răspunde
  • evident ca raspunsurile vin de la cei crescuti sub influienta limbii ruse…poate si unii moldoveni, inculti si ignoranti..Pe mine alta ma framinata —sunt multi care au avut totusi cetatania, chiar daca nu stiu o boaba romanrste…cunosc personal persoane…asta e buba noastra purulenta – acolo unde se plateste se obtine totul , inclusiv cetatenia romana.

    Xenia Lozinschi 15 decembrie 2012 9:59 Răspunde
  • Buna Simona!

    Imi cer scuze ca indraznesc sa te abordez asa. Am o prietena care isi face lucrarea de licenta pe tema persoanelor care obtin cetatenie romana, si acum cauta in disperare inca 2-3 persoane care sa ii raspunda la cateva intrebari.

    Mi-am amintit de mai demult de articolul tau, si am zis sa te intreb daca ma/o poti ajuta cumva cu asta. Nu stiu mai multe detalii acum, dar daca e nevoie, la pot obtine.

    Multumesc mult, aticipat.

    Irina

    Irina 14 ianuarie 2013 20:53 Răspunde
  • In spatele oricărei chestii haioase e şi mult adevăr… ca întotdeauna.

    gadjodillo 7 noiembrie 2013 21:11 Răspunde
  • Mie mi se pare foarte CORECT orice..au rasopuns..pt ca..si asa TARA ROMANA nu isi CUNOASTE PROPRIA ISTORIE..de ce ..cereti de la altii sa va spuna de istoria tarii cand,..nici ROMANII NU ISI CUNOSC propria ISTORIE?

    Tiberiu 5 februarie 2014 15:27 Răspunde
  • nu a aparut cartea cu toate perlele?

    Namegicus 6 februarie 2014 20:27 Răspunde
  • „oameni din (cam) toata lumea cer cetatenia romana.” – really?!

    anonim 9 februarie 2014 10:07 Răspunde
  • Your message…Nu prea mi-a venit a rade de niste bieti straini care incearca sa ne invete limba si pe care ii obligam sa ne stie cultura, mai bine chiar decat unii absolventi de liceu. Dar asa suntem noi, mistocari, plini de „greturi” si ne credem superiori, chiar daca nu prea avem cu ce. Cei care ati ras cu pofta, v-ati pus in situatia lor? Oricum, daca veti avea ocazia sa iesiti in tari mai civilizate, veti observa ca localnicii va incurajeaza si va apreciaza daca incercati sa le vorbiti limba, nicidecum nu rad…doar noi radem. Veti spune poate ca acestia sunt candidati la cetatenia romana. Ce vom face cu acei cetateni romani, care nu stiu raspunsurile?

    Daniel 12 februarie 2014 18:36 Răspunde
    • Daniel, sunt de acord în totalitate cu cele spuse de tine. Pe lângă faptul că este adevărat ce ai spus, esti printre puținii care au scris comentariul corect; asta mă face să mă întreb cât de români merită să fie cei care abzează de punctele de suspensie atunci când nu este cazul ori cei care scriu „pleca-ți”. Sunt studentă de 3 ani la o universitate în Anglia și, în acest timp, am mers la școli de vară în Franța, Germania și Austria. Știți care a fost rezultatul? Surprinzător, poate, pentru „românismul” manifestat de unii dintre cei care au comentat mai sus mai mult sau (mult) mai puțin corect, am fost mereu încurajată să vorbesc în franceză, engleză și germană cu localnicii, am vorbit în arabă și spaniolă cu ceilalți studenți prezenți, iar dacă făceam vreo greseală, eram corectată de către persoana cu care vorbeam într-un mod foarte elegant. Nimeni nu m-a ironizat vreodata.
      E ușor să îi criticăm pe alții, in mod clar, la fel cum „[e] ușor a scrie versuri/ când nimic nu ai a spune”! Așa cum ai zis și tu, Daniel, ce facem cu cei care nu știu răspunsurile? În ultimul rând, nu cred că este cazul să exagerăm, spunând că sunt foarte mulți oameni care cer cetățenia română. Majoritatea celor care cer cetățenia provin din țările foarte sărace, unde există probleme foarte grave, iar oamenii mor pentru că nu își permit sa mănânce o data la câteva zile. Asta mai e amuzant? Dacă raspunsul e da, voi continua! Voi, cei care râdeți, ați auzit de mutilare genitală sau de tări unde oamenii sunt omorâți pe stradă și nicio măsură nu este luată? Unii dintre acei oameni caută o a doua șansă și vin în România, credeți că îi mai interesează de Eminescu sau de importanța pe care o are anul 1877 în istoria românilor? Haideți, mai bine, să citim o carte și să învățăm să scriem corect înainte să rădem și să criticăm!

      Ramona 20 februarie 2014 2:35 Răspunde
  • hai sa nu fim rautaciosi, ca avem si noi destule „genii” care ar raspunde poate mai hazliu la intrebari

    dana 22 februarie 2014 13:11 Răspunde
  • Foarte tare! Am ras cu pofta! ;))

    Ana 22 februarie 2014 15:38 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title