Pariuri. Ce facem la Olimpiada?

Va previn ca am fost sportiva inraita, chiar daca acum sunt sedentara si mai inraita. Trupul mi s-a dedat la lene, dar mintea si sufletul mi-au ramas in salile de concurs, pe terenuri, in ringuri, in arene. Mai e putin pana la Jocurile Olimpice si, desi incerc sa ma strunesc, sa-mi las inima sa bata normal, sa iau totul ca pe o distractie, eu plesnesc de emotie.

Cand eram copil, n-aveam prea multe lucruri palpitante transmise la TV. Stiam pe dinafara discursurile si cravata cu puchitei a lui Ceausescu, deci olimpiadele erau evenimente iesite din comun. Cat durau Jocurile, nu se intelegea nimeni cu mine, eram ca microbistii care vad meciurile cu carnetelul in poala, facand calcule si statistici.

In mod absolut previzibil, emotiile mele se inghesuie catre gimnastica. Am fost gimnasta in copilarie si adolescenta, nu ma pot dezbara de aceasta dragoste. Am facut gimnastica acrobatica pana la 13 ani, apoi gimnastica ritmica pana la 18 ani. A fost greu si terifiant cateodata, dar ma simteam puternica. Langa bloc, ceilalti copii ma rugau sa fac elemenete acrobaticepe iarba si pe urma se mirau admirativ, tipau cu magulitoare uluire. Iar eu pocneam de mandrie.

Mi-e frica de olimpiada de la Londra, asteptarile sunt (sunt?) mari, iar in ceea ce ne priveste pe noi, romanii, nimic nu e batut in cuie, nimic nu e sigur, nu ne putem baza pe mare lucru. Eu, una, as vrea sa plang ca proasta, de emotie, cand ai nostri se catara pe podium. Mai dati-mi voi curaj, spuneti-mi daca (si ce) credeti ca vom castiga, cine credeti ca va lua medalii, care sunt sporturile care ne vor da voie sa topaim de bucurie, de mandrie. Oricum, va promit ca vom comenta aici in timp real ceea ce se petrece la Londra…