Cel putin, drogati-va cu iubiri de unica folosinta

Prea ocupata sa detest narcoticele care au facut din politistul cu cagula un fetis international, tind sa las adevaratele droguri sa-mi scape in poseta si-n singe. Nici n-am fumat vreodata (cu adevarat), ca sa nu-mi scot din sarite norocul si cilii pulmonari, cu aroganta mea si cu cianida de hidrogen. Si, desi sunt un consumator neproblematic, mi-am jumatatit adesea coniacul din pahar –  cu toate ca as fi baut direct din sticla, dupa cite-o coliziune sentimentala frontala (unde orice descarcerari au esuat) – dar m-am oprit, ca sa nu-mi alterez structurile subcelulare hepatice si, mai ales, reputatia de femeie fina.

Atenta sa nu se lipeasca de mine niciun hasis libidinos si nicio marijuana neinvitata, vigilenta mi s-a abatut asupra marilor tragedii halucinogene ale lumii. Si, in acest timp, am uitat poarta intredeschisa exact cind pe strada treceau diverse pasiuni nesupravegheate. M-am trezit, de-a lungul timpului, cu intoxicatii sentimentale de-a ris de mine toata garda de la urgente – asta constind in prietenele mele, carora le plingeam pe umar si pe rabdari, nediscriminatoriu.

Din aceste incidente cu urmari fatale, tot m-am ales cu ceva. Am descoperit ca traficantii de droguri au marfa proasta, niste prafuri care arata suspect si scirbos, ca sulfamidele anilor ’70. Ca n-au invatat nici pina acum care sunt adevaratele stupefiante ale existentei noastre orbecainde. Sunt filme si carti si locuri a caror absenta te arunca in sevraj. Sunt vorbe de a caror doza ai nevoie zilnic, ajungind, in faza critica, pina la o data la sase ore. Sunt tabieturi pe care, daca ti le maltrateaza cineva, te trezesti ca deprinzi ura precoce fata de semeni.

Nu te primeste nimeni la sectia de dezintoxicare, pentru dipsomanie amoroasa. In cel mai bun caz, te trimit la Urgentele curente, bagind de seama ca ti-ai muscat buzele pina la hemoragii inestetice. Nu-ti face nimeni spalaturi sufletesti si nici nu-ti da plasturi antisuferinta. Te lasa acolo, sa te dai cu capul de pereti, si, pina nu inrosesti faianta cu vreo substanta care se preteaza la analiza pe lamele, esti pe cont propriu.

Iubitul meu a plecat din tara citeva zile si eu am deja doruri maniacale. E ca si cum politia mi-ar fi arestat principalul furnizor de visuri. Iau telefonul cu mine si-l tin pe marginea cazii. Inchid dusul la fiecare minut, mi se pare ca suna. Imi scot samponul din ochi si constat ca nu-i nimic pe ecran. Il iau si-l arunc, apoi sar din cada, cu apa si clabucul siroind, iau telefonul, il sarut, il rog sa ma ierte, fiindca de el atirna echilibrul meu nervos.

Apoi, recunoscator ca l-am pupat, suna. Aud vocea pe care o astept si lesin, dau cu capul de ceva, ma trezesc, slava Domnului ca in timpul asta el imi spunea cit ma iubeste si dezvolta asta intr-o fraza lunga, deci n-a avut timp sa remarce ca am traversat o scurta si cuprinzatoare lipotimie din dragoste. Infasurata doar in prosop, ma asez pe gresia aburita, vorbesc o jumatate de ora, apoi, pentru prima data in viata mea, ma ridic fara sa ma uit in oglinda si sa-mi promit cu fulgere-n ochi: „De luni, ma las de nebunia asta”. Nu. Lasati-ma asa, nebuna, fiindca mi-e bine.