La hanul din alt veac

„Hai la un restaurant, sa mancam si sa bem ceva! Stiu eu un loc misto!”, aud foarte des in urechea dreapta, fiindca de-acolo bate vocea Alinei, persuasiva noastra colega, care are biroul in imediata si coruptibila mea vecinatate. Prima mea tentatie, de om supus desfraului, e sa zic „ok”. Am si zis de vreo doua ori, dupa care i-am spus cinstit ca nu mai merg cu ea la carciuma. Deoarece, desi pe drum se jura ca i se innoada stomacul de foame, cand ajunge la terasa schimba playlist-ul si trece la hiturile mondene: bea un sfert de bere chioara, cu 2% alcool, cu aroma artificiala de lamaie intr-insa, mananca patru centimetri de cartofi prajiti si plimba prin farfurie doua aschii de pui, pe care le inghite ca un operat, cu noduri si ofuri. Dupa care se da pe spate, isi pune palma pe talie si spune ca, daca mai ia o inghititura, se sufoca.

In aceste circumstante, eu, care sed cu dansa la masa, devin acel personaj care a mancat deja jumate de snitel si uite ca inca mai continua, oare unde-l mai baga? Mi-as lua si 50 de whiskey, pentru incurajare, dar interlocutoarea mea bea lesinatura de-aia light si nu vreau sa par ca obisnuiesc sa trag la masea. Fiindca – sa fim seriosi – pentru cineva care face betii cu lichior de caramel (cum e Alina), un bautor de snaps inainte de masa trebuie sa para un element-problema pentru societate.

Am inceput cu biata Alina fiindca a fost cea mai recenta experienta, insa viata mea e plina de gasti care, din motive invaluite in mister, adora carciumile. Nu stiu insa de ce le place asa de mult la restaurant, fiindca prea putini dintre cei pe care i-am insotit la local au fost relaxati si firesti. Restul par ca au firimituri in ghete. Se foiesc, se stramba, spun ca portiile sunt prea mari si apa plata e prea rece, ca broccoli-ul are prea mult unt pe el sau ca ei nu vor decat cotlet de soia.

Pe urma, intotdeauna, cineva vine cu eterna propunere care pe mine personal ma cam agita: hai sa luam fiecare cate ceva si sa le rotim intre noi, sa mancam toti din toate. De obicei, la faza asta eu sunt cea care ma uit piezis, dezaprob din fulgerul ochiului si imediat par din alta specie. N-am chef niciodata sa le explic pe loc (de-aia o fac aici, acum) ca eu nu sunt obisnuita sa mananc sase feluri la o masa, stomacul meu nu e invatat cu atata diversitate de colesteroale, nu pot sa molfai opt feluri de dumicati si doispe feluri de garnituri, nu e stilul meu, plus ca rar gasesc atatea tentatii intr-un meniu – prin urmare, daca ne jucam de-a masa rotativa si gura glisanta, statistic vorbind, ai sanse 20 % sa mananci ce-ti place si 80 % sa constati ce porcarii le plac celorlalti.

Pe urma, in gastile mari, incepe circul cu bautul. Ca, desi toti blestema traficul din Bucuresti, toti sunt cu masinile, deci mananca tochitura si beau apa plata. Fetele cer la aperitiv mamaliguta cu branza, smantana si unt, iar alaturi au un pahar de suc dulce, de la soare te poti uita, dar la dansele ba.

Alta tevatura e regimul e viata al fiecaruia. Vedeti, de-asta nu mai avem gastile de pe vremuri, cand mancam toti la McDonald’s si stiam o treaba. Acum, dintr-un grup de, sa zicem, zece persoane, obligatoriu trei sunt cu masina si nu beau, unul mananca numai tofu si alge, altul are intoleranta la lactoza, altul nu mai mananca pizza de cand i s-a facut lui rau odata de la aia cu pepperoni, altul e dupa anestezia de la dentist si nu poate sa mestece carne, alta e gravida si lesina cand vede ou, altul vrea bulz ardelenesc si in meniu nu exista asa ceva, deci el inchide hartoaga si nu mai vrea nimic.

De multe ori, am stat ca proasta si m-am intrebat de ce nu mai functionam sub forma de grup de nebuni, cum eram in liceu. Si pe urma, am priceput. Fiindca, de-a lungul timpului, incep gastritele, revelatiile mistico-alimentare, casniciile, yoga, dietele, e-mail-urile forwardate, care-ti spun ca prajelile sunt cancerigene si apa din sticla de plastic are dioxina si o mierlesti prematur. Incet-incet, pe masura ce se duc anii, ne feliem grupurile, ne incordam, ne caram tabieturile si hachitele cu noi. Ne e din ce in ce mai greu sa ne-ntalnim sambata seara, intr-o carciumioara la sosea.