„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Revedere peste ani si bani

de

„Mi-e dor sa mai merg la un ceai,/ Sa fiu liceanul balai,/ Sa n-am decat bani de tramvai”. Adorabil, cand il canta altcineva. Dorul de saracie si junete a devenit un loc comun, nu stiu nicio persoana care sa nu se grozaveasca – la intervale masurate – ca ar vrea sa fie iar student sarac, sa n-aiba dupa ce bea apa (sa aiba, in schimb, din ce-si cumpara o bere ieftina). Ne place sa ne mintim in termeni boemi – desi, admit, daca ne-ar derula cineva vietisoarele pana la 20 de ani (cu traditionala minte de-acum, insa), probabil ca am fi in stare sa umblam cu doi lei in buzunar, din nou. Dar cum nimeni nu ne va nivela ridurile fara botox, exercitiul aducerii aminte ramane o nerealista consolare.

Nu traiam doar alte varste, traiam alte vremuri. Erau ani cand saracia era o virtute si ramificatia imprumuturilor de la unul la altul era cea mai frumoasa harta morala. O suta albastra (da-mi pana iau bursa, ca ti-o dau inapoi…) era un certificat de eliberare temporara din foame si griji. Am mancat atatea conserve de peste in facultate, de-am ajuns promotia de filologi cea mai bogata in proteine, vitamine, fosfor, fier si zinc. Eram niste prapaditi frumosi. Hainele, zaharul, ojele, painea, fierbatoarele, maruntisul, rujurile sidefate, toate astea circulau pe tot palierul caminului studentesc, in cel mai reconfortant ritm.

Cand ne-am intalnit dupa zece ani, aceeasi promotie batea moneda (valuta forte, in orice caz) pe realizarile profesionale, cu accent ascutit pe traversarea lor in lichiditati. Un grup de coafate, in ciuful carora se zarea artizanatul hairstylistilor, plus un grup de intelectuali fiabili, 4 x 4, umpleau un amfiteatru prafos si impunator, acolo unde, pe vremuri, scriam cursuri cu pixul pe foi si mancam, in pauza, paine cu gem. Fiecare coleg avea remorcat dupa abisalul sine cate un partener la fel de bine echipat ca el. Oameni care in facultate trageau din aceeasi tigara povesteau acum ca se lasasera de fumat (si se apucasera de single malt, ma rog).

Banii sunt termitele care ne-au ros moralul si ne-au convins ca nu putem trai decat prin amabilitatea lor. Am sa aud destule voci pretinzand ca banii nu sunt importanti, veti avea ocazia sa luati la cunostinta abordari biblic de verticale, in care glasuitorii ne vor blama pentru superficialitatea noastra. Mda.

M-am batut si eu cu pumnul in piept, ani de zile, ca pot trai si mai boem, si mai saraca, si mai de-la-salariu-la-salariu, dar am abdicat rapid si elocvent de la aceste principii. Halucinam. Chiar si in iubirile mele, m-am lovit de pofta si necesitatea banilor, nu reuseam sa fiu suficient de frumoasa fara investitii rezonabile in haine, cosmetica si accesorii convingatoare. Poti taia de pe lista destule farafastacuri, dar la un moment dat ramai cu creionul in aer, intr-o tampeala dramatica, si vezi ca, daca mai tai ceva, ai ratat proiectul.

De la un moment incolo, esti evaluat si dupa chiverniseala ta. Daca treci de 30 de ani si n-ai masina, un pui de casa si un flux viril de cash in geanta, deja frizezi ratarea, in ochii semenilor tai atat de amabili. Familii bine incleiate s-au spart in bucati din motive materiale, sotii artisti au fost parasiti de sotiile business-women pentru niste soti business-men, dupa cum nevestele artiste au fost parasite lacramos pentru diverse managerite trufase. O vreme, ma revoltam galagios, pana am realizat ce caraghioasa sunt. Eu insami stiu ce important e ca lipsa banilor sa nu-ti obstructioneze visurile. Am prieteni saraci care au fost nevoiti sa renunte la zeci de planuri superbe, fiindca taxa se platea in roni – asa ca au ales sa plateasca taxa in lacrimi, la cursul zilei.

Nu e nici momentul, nici tara in care sa exersam curatenia saraciei. Smerenia si modestia nu mai au nimic comun cu nuditatea portmoneului, iar un om care se aprovizioneaza de la reduceri nu va fi niciodata prea seducator. Ma intristeaza acest tablou si acest cod nemernic de virtuti rusinoase, dar a trebuit sa admit ca saracia vine cu complicatii maligne. Criza economica nu mai izbuteste sa fie scuza pentru nimeni, atata vreme cat multi se strecoara pe terenul ei minat si scapa cu toate mainile si picioarele intregi. Limitarile materiale trag dupa ele, inversunate, frustrarile estetice, lipsa vacantelor, aspectul mat al unei existente care nu incita curiozitatea nimanui. Atrag robia, disperarea, resemnarea de a ramane intr-o familie chinuitoare, fiindca nu ai unde sa te duci, fara bani in buzunar. In acest secol, inca mai cunosc oameni care nu se pot rupe de o relatie sau dintr-o casnicie, fiindca nu pot trai pe cont propriu si nimeni nu le intinde nicio mana. E un cerc vicios, nimeni nu-ti acorda credit daca la 35 de ani esti sarac, te considera un incapabil care nu merita sansa descotorosirii de mlastina.

Nu stiu ce m-a apucat cu subiectul asta. Nu sunt bogata, nu sunt nici saraca, dar cand am calculat cate haine, cosmetice, abonamente la fitness si inot, vacante, gadget-uri, branduri, incursiuni mondene si cocktail-uri fancy iti trebuie ca sa pari interesant si fin, am renuntat sa scriu despre dragoste, cum planuisem. Poate si pentru ca dragostea era un ingredient – la fel de aromat si activ, vezi bine –  inclusiv in acest talmes-balmes mercantil.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona, o sa las fondul problemei pentru cele 498 de comentarii care vor urma, si am sa ma leg doar de forma ei: scrii misto de tot. Cel mai misto. Si sunt mandra ca-ti sunt colega, si de blog, si de job, deseori si de trairi pentru a caror etalare tu stii construiesti cele mai frumoase castele de cuvinte.

    Alina Grozea 3 octombrie 2010 21:00 Răspunde
  • M-am indragostit de stilul tau ironic si incisiv de cand am citit prima oara un articol scris de tine. Mi-aduc aminte de un comentariu pe care l-ai lasat pe Coffeechat, la articolul lui Alice „M-au descaltat!”, prin ianuarie, am murit de ras!

    Victoria West 3 octombrie 2010 21:20 Răspunde
  • @Simona- Na, că iar ai scris superb!

    Omuldelamunte 3 octombrie 2010 21:39 Răspunde
  • Ronomanii si dansul din buric.
    (Banu e Maracinele Dracului)
    Da, sunt si eu de acord cu Alina* o data : Simona e marchiza cuvintelor. Regina chiar !
    Banii, eterna si fascinanta problema. N-aduc fericirea dar netezesc drumul catre ea, cum se zice. Obiectiv trist care transforma uneori fundamental subiectul, mai dependent decat cocainomanii, gata sa faca un targ faustian sau un dans maramuresan la buricul gol daca îi intra ceva în sutien sau buzunar. Si treburile involueaza masiv o data cu varsta : tot mai maturii sunt tot mai adictivi si permisivi, ei sunt fragili si mistificati de zeul «Banu Maracine».
    Daca e sa-mi aplic criteriile de valoare explicitate, sunt pe trei sferturi ratat. Nu am regrete pt ca, fantoma cu neuronii deranjati, folosesc alte instrumente de masura. Defazarea asta a mea nu-i o reteta, e un tembelism, probabil, sau o reactie imunitara sau un teribilism pe care mi-l ofer ca un lux intelectual («adevarata bogatie este în/cu lucrurile de care te poti lipsi»). Eu nu vreau sa par interesant si fin, cat despre cocktailuri… ma umfla rasul, nu stiu cum sa le ocolesc daca, prin accident, îmi dau tarcoale. 🙂
    Societatea asta în care ne agitam morfologiile nu-mi spune mai nimic bun 🙁 De aceea, ma mai retrag aici, în oaza asta de coolitudine, sa ma «sociabilizez» fantomatic, sa abandonez un pic monoloagele 🙂 )
    Societatea mioritica actuala este 90% cladita pe valori false : morale, materiale, culturale si nu în ultimul rand, politice. Cred ca n-ar trebui sa intram «în sistem», sa cautionam moduri de viata ca furtul, «aranjamentele», prostitutia sau mitocania, care sunt parte integranta si sporturi nationale. Sa conlucram cu el, cu sistemul – altfel nu se poate – în masura în care asta ne poate ajuta sa traim la limita demnitatii de supravietuire, si sa-l dinamitam dinauntru lui prin comportament, ar fi, poate, o pista de urmat ?
    Evident, nu punem semnul egalitatii între saracie si tinerete. Elanul juvenil înlocuieste toate accesoriile si astampara orice foame. Iar saracia e uneori mai sanatoasa decat fuga daca e sa ma uit în directia jurnalistilor îmbogatiti care ne vand gogosele si mere rosii otravite pe la antenele irealitatilor.

    *Alina ne-a masurat principala dilema existentiala întrun post orgasmatic – «Esti buna la pat ?» – inspirat din peluza pe care planteaza Simona floricele nemuritoare de ani buni de zile. Efect bumerang (?), Simona a lasat în acest post amorul în antecamera (sau postcamera) si a atacat un subiect gravisim pe care nici frivolitatea miraculoasa a lexicologiei ei nu l-a putut edulcora prin chipul unui zambet.

    Thomas Man 3 octombrie 2010 22:47 Răspunde
  • Simona, tu trebuie să-ţi cauţi sufletul pereche printre un român.
    Cel mai banal bilet pe care-l pui sub magnetul de pe frigider cu ” azi să iei tu ţelina, să ţi-o razi şi s-o consumi până vin eu, ca să nu mai zici că te subapreciez. A ta tomată în pârg.” , trebuie să-i zbârnâie şi coarda sentimentală, iar dacă nu, înseamnă că ai scris în engleză, nu cântăreşte la fel şi antena lui prinde alte posturi.

    Omuldelamunte 3 octombrie 2010 22:50 Răspunde
  • mai tii minte seminarul de araba din anul I, tarziu dupa-amiaza, cu Madam Anghelescu, era la cucurigu la Universitate, dura o suta de ani sa urci toarte scarile, poate de aceea cand ajungeam acolo ma lua somnul acultand-o cum vorbeste … si vorbeste… sau serile de toamna tarzie din curtea interioara a caminului unde stateam ore ascultand cantece rusesti la chitara? cu tigari Carpati si cu vodca Saniuta…
    da, am fost niste nebuni frumosi. unii din noi s-au schimbat, poate nu au avut de ales. iti trebuie intr-adevar multe ca sa „pari interesant si fin”, dar ceea ce pari nu este ceea ce esti si cei pentru care ai vrea sa pari asa nu merita efortul… banii sunt importanti doar daca nu trebuie ca in schimbul lor sa renunti la ceea ce este mai valoros in tine….

    Flori 3 octombrie 2010 23:10 Răspunde
  • Nici nu stiu de ce sa ma minunez mai intai: Ca TM citeste (si ) ce bloguiesc eu sau ca, fie si pentru o concluzie atat de fara echivoc, e de acord cu mine! 🙂

    Alina Grozea 3 octombrie 2010 23:15 Răspunde
  • Alina, multumesc frumos, dar tu (spre deosebire de restul) stii ca am o divizie de buldozere cu care demolez splendid toate castelele pe care catadicsesc sa le construiesc in prealabil! 🙂

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 23:17 Răspunde
  • Victoria, ce dragut din partea ta ca-ti sufoci mintea cu textele mele…
    Daaaa, imi amintesc textul lui Alice de pe coffeechat.ro, m-a mobilizat fantastic, m-a inspirat instantaneu… adica mi-a activat agitatii mai vechi 🙂 Mi-a fost tare drag articolul ala al ei…

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 23:18 Răspunde
  • Nu ratez nicio silaba, Alina, îti sorb literele ca pe o bautura fermecata 🙂
    Lasand gluma deoparte, sunt bucuros 🙂 sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu tine ! 🙂
    Si regret (SINCER) mica disputa ce ne-a trimis în corzi 🙁

    Thomas Man 3 octombrie 2010 23:20 Răspunde
  • Thomas, societatea mioritica actuala si valorile false sunt stand-up comedy-ul nostru de zi cu zi. Ce vrei, altfel am plesni de prea-bine. Doamne fereste… Cateodata, ma tem ca, daca as fi fericita, as face atac de panica.

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 23:21 Răspunde
  • Omuldelamunte, printre un roman imi caut alesul, asa-i. 🙂 Doar ca am o banuiala ca nevasta lui nu e de acord, deci va trebui sa-mi caut de lucru printre alt roman, cat de curand. Story of my life.

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 23:23 Răspunde
  • TM, nu-ti face probleme, nu m-am suparat – il iubesc pe MB si mi-esti drag si tu. Am destula dragoste pentru amandoi! 🙂

    Alina Grozea 3 octombrie 2010 23:23 Răspunde
  • Flori!!!!!! Ce nebunie, ce surpriza… Daca esti cine cred eu (ca nu eram prea multi in grupa de araba, sa fim seriosi!) sunt asa emotionata! Bine-ai venit! Vad (am vazut eu, nu restul) ca esti casatorita… Adica… normal, ma mir ca si cum ar fi ceva iesit din comun… ce faaaaci? 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 23:26 Răspunde
  • Simona,ce bine ca esti! Ce bine ca scrii atat de frumos,cu haz,cu har,despre trairi pe care multi dintre noi le avem! Esti minunata!

    Dana 3 octombrie 2010 23:41 Răspunde
  • eu fac bine, am mai crescut…. un pic, de schimbat nu m-am schimbat in punctele esentiale, o sa mai vorbim daca ai timp si vrei… dar nu aici. sa ai o seara buna…

    Flori 3 octombrie 2010 23:43 Răspunde
  • Dana, ce bine ca sunteti voi, cei care-mi rabdati nebuniile… Multumesc! Bine ai venit! 🙂

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 23:46 Răspunde
  • Flori, sigur ca vreau… poate pe e-mail atunci, cum vrei… Noapte buna si tie!

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 23:46 Răspunde
  • Alina, parca trebuia sa-mi trimiti pozele de la dezmatul nostru de vineri seara! 🙂 Poate vii fara ele in redactie, maine…

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 0:08 Răspunde
  • pai acuma, la noi, lumea isi ia revansa cetateneasco-monetara fatza de vremurile de trista amintire si, vrei, nu vrei, la fiecare rand de pe mesenger, la intrebarea „ce mai faci?” capeti balanta contabila a interlocutorului, cu intrari si iesiri. Pe urma eu strecor cate un „mi-e dor” penibil, desfiintat intr-o suflare de chestiuni mult mai concrete si, pe alocuri, zornaitoare. (si nu, nu mi-am luat casa si nici nu imi iau :))

    amalia 4 octombrie 2010 8:26 Răspunde
  • Esti minunata.Esti un aspirator de ganduri prin mintile noastre.
    Citesc cu placere randurile tale, am citit si recitit carticelele

    Mari 4 octombrie 2010 8:34 Răspunde
  • TANGO-ul ca dans de colectie

    Ca sa citesti Tango ai nevoie de (lista):
    Suflet cu usa, ochean si-o batista
    Ocheanul sa fie perfect calibrat
    Pe usa sa vezi cum si cine-a intrat
    Batista sa fie taiata in doua
    De ras si de plans (uneori de-amandoua)
    (De cautii emotii cu-efect imediat
    E bine sa lasi sufletul descuiat)

    Melodie de trezire la virtualitate:
    http://www.youtube.com/watch?v=WmAwaeatZPg&feature=related

    Ana-fun 4 octombrie 2010 9:59 Răspunde
  • Mie chiar mi-e dor!
    Alaltaieri m-am intors in tara,si ieri,dintr-un elan nemaintalnit, am inceput sa fac ordine (ca ma mut:) ).Prin nenumaratele posete pe care le am acum, am gasit o gramada de bancnote si monede, la sfarsit constatand ca am strans taman cat sa imi mai iau o poseta… Si mi-am amintit.
    Mi-am amintit de infrigurarea cu care, impreuna cu celalalte 3 fete din camera minuscula de camin, scotoceam prin toate buzunarele, prin singurele posete pe care le aveam (si atunci nu erau mari ca acum, terminam repede cu cautarile). Cautam bani sa cumparam o paine si niste iaurt sau niste oua.Emotionata si coplesita de amintiri, am sunat=o pe colega care dormea in patul suprapus patului meu, pe care o tineam nopti intregi de mana cand plangea din cauza unui idiot, astfel incat stateam cu mana spanzurata in sus pana faceam carcei). Nu mi-a raspuns. Mai tarziu mi-a trimis un sms in care mi-a scris ca este in China…Am sunat=o imediat si am intrebat=o, razand-plangand, daca isi mai aminteste de cautatoarele de monede.Mi-a raspuns, ce trist, ca nu sunt sanatoasa si ca pentru asta ii consum eu roaming-ul, ca vorbim cand vine in tara…Am inchis telefonul si am plecat sa imi mai cumpar o poseta.

    Anemone 4 octombrie 2010 10:11 Răspunde
  • @Anemone- foarte sugestivă istorioara ta. Face parte din Cartea de Pilde pentru căminişti şi căministe.
    Am stat la cămin. De băieţi (vremelnic, la fete).
    În sesiune, ne apuca noaptea învăţând şi odată cu ea, şi foamea. Curăţam cartofi, ceapă tăiată mărunt şi, pe reşou, trânteam o mâncărică de cartofi ungureşti de se aduna tot căminul la uşa noastră. Nici reşou nu aveam voie. Atunci, am cumpărat un ventilator, deschideam geamul şi puneam reşoul în dreptul lui. Tare frig se făcea în cameră, dar foamea era de zece ori mai mare decât frigul. Reşoul l-a păstrat unul dintre noi. De câte ori ne adunăm, frigem o ţuică fiartă şi, în amintirea acelor vremi, facem nişte lobsteri, caviar şi şampanie. Mai pe româneşte, mici, hamsii şi bere. Hai, noroc!

    Omuldelamunte 4 octombrie 2010 11:44 Răspunde
  • D-na Simona
    Trist, foarte trist si adevarat, ce pacat ca piticul cel sarac s-a innecat!!!(scuze daca nu am scris corect verbul)
    Iar Thomas Man are dreptate,dvs. sunteti marchiza scrisului jurnalistic si contemporan.

    iris 4 octombrie 2010 12:22 Răspunde
  • Din facultatea de care ma mai leaga putinele facultati mentale ramase dupa ce a trecut caravana (in)succeselor imi mai amintesc: figura domnului profesor de filosofie (materie fara nici o legatura cu specificul facultatii mele si, tocmai de aceea, iubita cu patima de nota 10), cateva seminarii care ne transportau in timp si ne rascoleau toate resturile de homo sapiens sapiens, figura unui coleg frumos care s-a combinat cu semi-frumoasa anului, conservele cu pate (de fel gras, ca gasca francofona nu se cobora la nivelul buzelor noastre), Saniuta care ii ducea pe baietii din gasca pe plaiuri inzapezite in mijlocul verii carpatine, cativa ciobanesti mioritici care ne-au scos din niste incurcaturi si mai mioritice in care ne bagasem de buna voie si siliti de prostie, amfiteatrul plin si geaca mea de piele cu model de piei rosii, alergia la Contabilitate, materie care m-a durut doar doua semestre, nebunia noptilor din sesiune, cand beam ness pana la sublima stare de voma recurenta si constatam a doua zi ca respectiva substanta nu tine loc de materie cenusie, o magnolie inflorita, niste fluturi care isi facusera casa in stomacul meu si care plecau in tari mai calde cand in sufletul venea anotimpul rece, Fagarasul sub ploaie, Vama Veche sub ploaie, eu sub nisipul Vamii, muzica rock care nu ne lipsea deloc, ghitarele pe care le acordam la minim 1500 m altitudine, pentru corectitudine, bucuria vacantelor si a bursei… si pe cea mai buna prietena a mea, cu care ma vad foarte rar (nici nu stiu daca ea stie ca e cea mai buna prietena a mea). Imi mai amintesc cat de idealista eram, boala de care sufar si acum, desi in spitalul de nebuni cu nume de tara, Romania, exista sectii in care se trateaza cu succes, imi amintesc caminul in care stateau prietenii neposesori de parinti posesori de pereti in Bucuresti, culoarele lungi cu bai in stil Pipisso de la capat, resourile, da resourile si greselile alimentare care ma leaga de ele, lipsa de mancare in ziua de dupa cate un chef, paturile etajate ca sa se poata antrena la catarare gandacii intelectuali, mai pe scurt, imi amintesc cea mai frumoasa perioada a vietii mele, cea pentru care inca mai sper in posibilitatea stiintei de a face masina timpului in timpul vietii mele. 🙂

    Ana-fun 4 octombrie 2010 12:27 Răspunde
  • Dar am pierdut esentialul: dezamagirile mele n-au fost niciodata financiare (a nu se intelege ca am bani, ma feresc de ei cat pot desi n-ar trebui, se feresc ei suficient de bine si singuri de mine), nu mi-am dorit niciodata ceas marca „eleganta e o atitudine” desi o ador pe Audrey Hepburn, ma simt mai bine intr-un tractor decat intr-o masina sofisticata (desigur, cand voi avea bani, imi voi lua, totusi, o masina, aud ca in tractor te trage curentul iarna si politia pe dreapta), prefer o discutie buna la un pahar de bere proasta decat o discutie proasta in care sa imi vad interlocutorul „Crystal” (nu ca s-a oferit cineva sa ma imbete pe 700 eur), nu vreau sa am casa mea ci doar bani sa stau cu chirie pana mor si sa plec la munte o data pe saptamana, nu vreau sa am nimic fara numar daca pot avea cateva lucruri in numar mic dar cu valoare mare (dar care nu se pot cumpara cu bani).
    Si o citesc pe Simona si ma gandesc ca, inainte de a scrie, de gadila cu pana pana ne scoate, prin ras, toti dracii din noi si ne lasa doar amintirile cele mai frumoase, cele pe care le ascundem sub taioare de firma, medalioane cu sclipici si inele de legatura cu civilizatia, as we know it.

    Ana-fun 4 octombrie 2010 12:43 Răspunde
  • ODLM, caviar mancam si noi in facultate. Te pomenesti ca si tu ti-ai facut studiile in Romania ! 😀

    Ana-fun 4 octombrie 2010 12:45 Răspunde
  • Foarte curand voi trece pragul de treizeci de ani si voi intra in cea de a patra decada a vietii mele fara sa-mi fi facut vreun rost profesional si deci material, fara niciun ban in buzunar. Am pe cartea de munca mai putin de doi ani de activitate salarizata. Am copil mic si nu iau indemnizatie, desi copilul a fost planificat si conceput dupa ce aveam un an si patru luni pe cartea de munca, dar si o luna deja de pauza. A fost un concurs de imprejurari nefavorabil, am fost pacalita si m-am lasat pacalita, am avut incredere in angajatorul care cu cateva luni in urma ma batuse la cap ca neaparat trebuie sa mai fac macar un copil, care a zis ca el e sigur ca o sa-mi gasesc imediat altceva la cat de desteapta sunt si care m-a asigurat ca voi beneficia de toate drepturile, insemnand preaviz platit, ajutor de somaj etc, atata doar ca el nu stia despre ce vorbeste si altcineva a facut calculele iar lui nu i-a mai pasat cata vreme erau in favoarea sa. Mi-a dat vestea concedierii exact in ziua cand m-am intors din concediu si plangand absolut socata am semnat fara sa stiu ce semnez desfacerea contractului de munca cu acordul partilor.
    Am aflat ca nu am dreptul la ajutor de somaj abia cand mi-am ridicat cartea de munca si deja ma simteam insarcinata desi testele ieseau negative si m-am hotarat sa nu-mi fac sange rau, sa nu ma mai gandesc la ce putea fi ci sa trag linie si sa am incredere in Dumnezeu ca are pentru mine alte planuri si nu ma va lasa la greu si asa a fost. Pentru a supravietui in lunile urmatoare, cata vreme testele ieseau negative si ma situam in primele luni cu grad crescut de risc de pierdere, stiindu-ma patita, mi-am adunat creativitatea si am scris cateva povesti care mi-au tinut de cald peste o iarna. Apoi, vara, dragul meu sot, tocmai pe cand se temea ca ,,da faliment”, ca salariul lui fara al meu nu mai acoperea cheltuielile, desi tara se afla in plina criza, dragul meu sot a reusit sa-si schimbe serviciul cu unul mai banos. cresterea salariului sau a compensat pierderea salariului meu si ba chiar si inflatia, asa ca slava Domnului, de foame n-am suferit niciodata. Eu sunt o femeie care mizeaza pe naturalete si autenticitate, umblu necoafata, nemachiata, neimbracata dupa ultima moda si de pe la case de lux ci cu ce mi-e la-ndemana, cu rochite ieftine care imi pun in valoare silueta neafectata de sarcini si nasteri…pentru ca eu stiu ca frumusetea vine din interior si mai stiu si ca frumusetea este in ochii celui care priveste iar eu am mare grija de ochii sotului meu, ca si de ai mei…in general, toata viata mea am avut suferinte mult mai mari decat ocazionalele lipsuri materiale, banesti si poate de aceea am invatat sa fac multe alte lucruri decat(dar nu) bani. Am invatat sa vad frumusetea in lumea asta aparent urata, sa extrag ce e mai bun din orice situatie oricat de rea, am invatat sa-mi fac barbatul fericit si puternic si capabil de a castiga mai multi bani…i-am facut copii frumosi cu care sa se mandreasca si pentru care sa simta ca merita sa munceasca, sa traiasca, sa lupte…si ocazional il invidiez pentru ca e mai implinit decat mine, mai fericit, mai avut…

    Livia 4 octombrie 2010 12:53 Răspunde
  • ODLM, sub magnetul de pe frigider (care are forma mea, dupa cum am stabilit, dar este mult mai greu…de cap) Simona nu poate pune decat urmatorul mesaj: „Te-am simtit azi-noapte foindu-te in pat. Stiu de ce… iar nu ti-a dat pace decriptarea poemului inchis de mine ermetic sub pleoapa stanga. Am uitat sa iti spun ca poti gasi cheia daca imi rascolesti in suflet. Dar tu nu poti gandi mai departe din filosofia orientala si ai asteptat sa dau eu din buric pentru a putea culege usor ceea ce ar fi trebuit sa fie greu de atins. Daca pana la orele 19.00 nu realizezi un eseu de minima genialitate, va trebui sa pleci sau sa citesti versurile tuturor manelelor de succes din 2010, in picioare, in timp de eu iti voi indesa sub tricou ace de par de camila (smulse din manusile pe care mi le-ai dat cadou vara trecuta, cu atata mandrie…, in timp ce eu transpiram in tricoul fara maneci). Ma intorc dupa ce mai dau accept la cateva comentarii, unele au devenit chiar interesante, pe blogul meu se afla oameni care sunt de 4 ori 4 mai atenti la poezia vietii decat tine. Nu-mi spune ca ma iubesti daca n-o faci macar precum Eminescu. Si baga ciorba in frigider, altfel diseara n-o sa avem ce manca!”

    Ana-fun 4 octombrie 2010 12:54 Răspunde
  • Ma uitam cine era treaz cand a postat Simone si am ajuns si la poezia mea: „De cautii” doveste ca nu sunt printre cei care s-au trezit inainte de a „submite” un „comment”…

    Ana-fun 4 octombrie 2010 13:05 Răspunde
  • Si acum, pentru ca am dat ce este al Cezarului, voi trece direct la motivul aparitiei mele acum pe acest blog: tot weekendul m-a bantuit povestea Ulicicai, cea referitoare la pierderea iubitului…Ulicica, toti cei de aici iti admiram talentul scriitoricesc, stii deja asta, toata lumea te incurajeaza sa te exprimi, sa-ti scrii romanul…eu simt ca pot si trebuie sa fac mai mult decat sa-ti spun ca esti talentata…eu m-am identificat cu povestea aceea mai mult decat ti-am spus si mult mai mult decat crezi. ti-am spus ca ne asemanam, tu ai spus ca ne deosebim…tot weekendul m-am framantat gandindu-ma la tine si mi-am dat seama ca nu voi avea liniste si imi voi pierde si bruma de echilibru pe care o am, daca nu fac tot posibilul sa te ajut sa-ti recapeti si tu echilibrul.
    Draga mea Ulicica, tu te afli doar la un pas, un pas mic…altfel, sa nu te autoamagesti crezand ca ai calcat cu mai multa grija pe blog pentru ca adevarul este altul, anume acela ca tu inca nu esti suficient de puternica sa trezesti…dar poti deveni, eu cred ca poti deveni chiar pana la sfarsitul saptamanii acesteia. Psihologii te-ar pune sa vorbesti si sa tot vorbesti (intinsa pe o canapea) iar ei s-ar face ca asculta, insa eu nu sunt psiholog si am avut in familie un caz de ratare psihiatrica clara, care cu toata deschiderea mea mentala si sufleteasca m-a facut sa nu prea am incredere in psihologi, in primul rand pentru ca sunt si ei oameni…asa ca pentru tine voi incerca sa adun si sa aduc ajutor mai de sus, de la ingeri, heruvimi si serafimi, de la Dumnezeu…si s-ar putea sa ma coste scump, pentru ca imi pun la bataie sufletul…exact cum zicea Thomas Man (superba expresie) ca ,,dezvelirea sufletului in piata publica este de o fragilitate dezintegratoare”…vom vedea impreuna daca am destul (narcisism) si daca rezista la cutremure…eu cred ca ranile sufletului se pot petici numai tot cu bucati de suflet, nu exista alt material suficient de rezistent…
    Ulicica, eu mi-am scris ,,romanul” cu vreo doi ani in urma, am reusit (cu ceva vreme in urma dar nu de la-nceput) sa-mi pun de acord iubirea si cunoasterea cu sotul si de-asta acum suntem mai fericiti ca niciodata si cu speranta de ,,pana la adanci batraneti”…cand era fata mea mica si eu eram studenta si ma simteam si eu neinteleasa de sot…si eu aveam multiple cicatrice din trecut…o sa le expun aici, pentru tine, cu toti spectatorii aflati in aceasta piata…sufletul meu cel mai bine s-a exprimat in rime, asa ca voi expune multe versuri, care nu au nicio valoare literara ci sunt pur ilustrative

    Livia 4 octombrie 2010 13:25 Răspunde
  • Aici sunt niste versuri despre mine copil ajuns la o maturitate extrem de fragila:
    Convorbire interioara

    Ce-ai mai gresit si platesti? De ce suferi?
    In ce-ai mai crezut, de te vad suspinand?
    Ori iar ai adormit la soare pe frunze de nuferi
    Si din vis te-ai trezit in furtuna tipand?

    Dac-as putea sa uit durerile inabusite,
    Sa nu-mi mai vina sa strig si sa plang,
    |mpartasind din lectiile de viata -nsusite
    Prietenilor, as invata cu ei bucurie sa strang.

    Dar cand cei mai dragi tie lovesc si tradeaza
    Si viata iti este un sir de dezamagiri ce sa crezi?
    Te ai doar pe tine? Pe tine mizeaza.
    Suflete, fa un efort viitorul sa-ti vezi!

    Si nu cauta sensul vietii in copilaria apusa,
    La fetita blonda care-ti zambeste-amar
    Si care traia in inocenta-i nespusa
    Pe insula-i de vise, inconjurata de cosmar.

    Fetita credea ca vietii ii poti da o culoare noua
    Daca urmezi cu drag indemnuri si datini strabune.
    Am obosit sa mai caut curcubeul in stropii de roua
    Si m-am saturat sa cred in povesti cu zane bune.

    Nu mai aud deasupra-mi aripi de inger falfainde
    Si nici nu mai simt primprejur vreo rasuflare divina;
    Nu mai pot da culoare aripilor de fluturi zburande
    Sa-mi inalte fruntea spre bolta cerului senina.

    Dac-as putea sa ma dezbrac de trup,
    Ca de o haina prea stramta si ponosita,
    De asta lume meschina sa ma rup,
    Sufletul sa-mi scap de cruda ursita,

    Mi-as intinde aripile si-as zbura spre lumina,
    Lasand in urma lumea, in nimicnicia-i mizera,
    Sa-i dezlege altii tainele in nopti cu luna plina,
    |n imbratisari si soapte de iubire efemera.

    Livia 4 octombrie 2010 13:27 Răspunde
  • Si cu toate cate ai de facut cum ramane?
    Stii ca nu poti trai nici numai in interior,
    Caci frumoasa-ti lume de vise apune
    De n-o alimentezi luptand in exterior?

    Si mai stii ca nefacand cate ai de facut
    Pe tine tie insati n-o sa te mai meriti,
    Daca te pierzi crezand ca ai de desfacut
    Trecutul, in loc sa-ncerci sa-l uiti si sa ierti?

    Sa uiti, sa lasi deoparte toate relele cate-au fost
    si sa-ncerci sa treci cu capul sus mai departe,
    Caci nici un regret nu-si are vre-un rost
    Si nici refugiu n-ai voie sa-ti cauti in moarte?

    Va trebui sa-ti aduni laolalta o mie de forte,
    Si ingeri si demoni impreuna sa-ti stapanesti,
    Demonii arzandu-i sa-ti lumineze ca torte
    Viata, cu ingerii impiedicandu-te sa urasti.

    Vei avea nevoie de ajutorul catorva heruvimi,
    Ai raiului paznici, sa-ti arate ce ai de pierdut,
    Daca te lasi sa cazi prada a urii patimi,
    Demon ce devoreaza ce Dumnezeu a facut.

    Dragostea, care facea inima sa-ti bata usoara
    S-a dus si golul lasat de ea te-a ingreunat.
    Ce-are sa fie de-l umpli cu-a urii povara?
    Sa nu mai bata, fiind prea-ncarcata n-ar fi pacat?

    Mai mult decat Phoenix tu trebuie sa dovedesti
    Ca-ti poti aduna din cele patru zari cenusa
    Si cu mai multa pofta de viata sa-ti reunesti
    In trup toti ingerii ca sa-ti deschida usa…

    Sa poti vedea iar albastrul de pe cer
    Si privirea sa-ti patrunda usor printre nori,
    Dezvaluindu-ti ce este invaluit in mister,
    Puterile sporindu-ti de o mie de ori!..

    Livia 4 octombrie 2010 13:28 Răspunde
  • Salutare tuturor!

    Simona, ma alatur celor ce iti multumesc pentru iscusinta deosebita pe care o dovedesti in manuirea condeiului. Pur si simplu, superb!

    Multe, multe si ….marunte au fost gandurile ce m-au napadit cand am citit topicul.
    Ce a iesit la suprafata? O intamplare traita saptamana trecuta.
    Pe fetita noastra (2 anisori si putine luni peste) am lasat-o la bunici, la tara..unde este iubita, rasfatata..are o pisica de alegat prin curte, un mar plin de fructe de unde-si culege singura gustarica, o verisoara de-o schioapa ca si partenera de joaca si nazdravanii.
    La plecare, am explicat fetitei ca noi mergem la birou, la „Buculetzi” ( in traducere libera -Bucuresti”)…sa avem bani pentru ghetute, jucarii, culori..etc. Raspunsul ei a fost: „Aduc eu banutzi, mami”…zis si facut..a intrat repede-repejor in casa, si a revenit cu un banut in palma…fericita …cu speranta ca mami va sta cu ea. Of, Doamne…cat de sincer si profund am urat atunci banii….cat de mare si inecator era si inca mai este nodul ce il am in piept..si nu este de la bani..este de la dorul ce-l port puiului meu. Sau o fi si apasarea banilor?

    Cu drag,
    mami de Iris

    Ela 4 octombrie 2010 14:21 Răspunde
  • Ela, e si apasarea banilor. Dar nu apasarea ca nu ai de ajuns sa iti iei pantofi de firma. E apasarea mamei care trebuie sa ii refuze puiului ei jucarii sau altele pentru ca, spre deosebire de iubirea de mama, banii sunt limitati. Am simtit apasarea o data cu tine si am simtit si un gol, si nu era in buzunar.

    Ana-fun 4 octombrie 2010 14:28 Răspunde
  • @Ana-fun- mi-am făcut studiile cu caviarul pe bancă. Foarte condimentat. Viaţa de student ustură frumos. Cineva spunea ( cred că Gerula) că ceea ce înghiţi azi te poate frige în partea ailaltă, mâine.
    Ca student am înghiţit multe şi acum mă frige tinereţea aia şi numai aia…
    Pe Simona aş vedea-o ca pe o cireaşă pietroasă şi dulce, iar sub magnetul de frigider, de forma ta, i-aş pune un post-it cu „Simona, eşti tot”

    Omuldelamunte 4 octombrie 2010 14:33 Răspunde
  • ODLM: tu cu ce caviar ai facut banking ? 😀 Citatul tau e din Tocomer. Pun pariu ca 90% din ce ai inghitit era lichid si se tragea din fructe.
    Eu nu i-as pune Simonei nici un mesaj. M-as teme de corecturi. In schimb, daca as fi barbat (si destept, ca sa mai taiem putin din posibilitati 😀 ) i-as pune in mana viata mea si i-as spune: du-ma unde vrei, dar nu uita de prioritatea de dreapta (sau era de stanga, partea cu inima ?), sa nu ne calce vreun nebun pe fericire 🙂

    Ana-fun 4 octombrie 2010 14:39 Răspunde
  • ODLM, astept un post-it de la Simona (de care vorbim de parca n-am fi in bucataria ei) cu „Ana, esti tot aici ?” 😀

    Ana-fun 4 octombrie 2010 14:46 Răspunde
  • Simona ne-a deschis robinetul la amintiri «facultative» 🙂
    Cum nu am fost nicicand în toate facultatile si nici n-am simtit în piept apasarea tzechinilor, nu pot sa deapan conform normelor în vigoare, desi am mancat si eu, slava mahometului, destul salam cu soia studentesc.
    O scena recurenta, totusi, care confirma psihopatiile de care eram lovit înca de pe atunci : colegele îmi pregateau dulciuri si mangaieri (de cuvinte !) ca sa nu ma (mai) contrez cu profii ! Acestia tineau sa ma penalizeze caci nu «serveam» cursuri deloc si-mi descopereau mutra doar la notatiile din sesiuni, iar colegele, saracele, care intrau dupa mine (la oral, evident), îi gaseau tare indispusi si o severitate suplimentara parea ca se revarsa asupra lor 🙁
    Din stomacul gol al epocii de aur studentesti s-au nascut, firesc, si visele de foc ale eului. La ele ma încalzesc si acum, în prelungirile imaturitatii. (As miza niste sfanti (banutzi 🙂 ) pe conceptul de «imaturitate vesnica» dar asta-i cu totul alta dezbatere)

    Thomas Man 4 octombrie 2010 15:23 Răspunde
  • AF, programul tau de guvernare vitala si subiectiv imateriala seamana aproape poleit cu o himera simpatica dupa care alerg si eu cu limba scoasa de ceva vreme 🙂 De-ar fi si contagioasa utopia asta la care ne-am înhamat de buna voie si nesiliti de nimeni 🙂
    Pt ca muncesti cu gratie lexicala de diva ludica si fatala 🙂 pt noi toti cat tine lumina zilei pe cerul saptamanii (fara WE, deocamdata), emisiunea „Melodia Perforata” îti face o dedicatie în alb-negru :
    Aloe Blacc – Femme Fatale
    http://www.youtube.com/watch?v=ZagfIvECkeA

    Thomas Man 4 octombrie 2010 15:26 Răspunde
  • Am fost si eu studenta, daca as pune cap la cap toti anii, 4 neintrerupti si soldati cu o diploma, inca doi neterminati si iar un an si jumatate de masterat si el nefinalizat, stiam deja de pe la parintii mei povesti ca ale voastre, tata zicea ca un coleg baga capul prin capatura usii camerei lui de camin intreband: ,,are cineva 2 cm de slana? ca ii dau inapoi”…eu n-am trait asa ceva, n-am avut nici gasca, mi-au ramas cateva prietene dar in afara de cursuri eu n-am avut viata studenteasca, n-am stat la camin pentru ca m-am nascut in Bucurestiul facultatii…in plus, tocmai in anii aceia eu imi peticeam de zor sufletul si am ratat si petrecerile…n-am facut parte din generatia mea decat ca varsta in buletin si ca prezenta la orele de curs, altfel eu ma invarteam in alte sfere…de fapt de-asta am mai si facut bucati de facultati, ca sa recuperez ceva ce pierdusem prima data, dar n-am recuperat nimic…mai rau m-am sfaramitat decat sa ma adun. Si cu siguranta nu pot spune ca anii studentiei au fost cei mai grozavi din viata mea, cu toata tineretea lor cu tot. Doar copiii mei ce mi-au mai redat din gustul vietii:

    Ingerii mei

    Imi trebuie un inger
    inca unul, sa ma echilibreze.

    O sa-mi fac propriul inger
    inca unul, sa-mi stea pe umarul stang.
    Cel drept nu-mi poate purta singur povara
    se-nclina si-aripile-i amortesc
    ma tem sa nu se franga.
    Mi-ar trebui acum o armata de ingeri
    sa-mi apere fragilitatea.

    Imi trebuie imbratisarea ta
    ca sa-mi pastrez caldura trupului
    si ingerii mei sa-si poata intinde aripile
    caci adierea aripilor lor imi da fiori
    si ma tem ca m-ar putea parasi.

    Imi vreau ingerii mei,
    astept sa se-ntrupeze ingerul stang
    ca ingerul meu drept sa-si imparta povara
    si impreuna sa ma reechilibreze.

    Livia 4 octombrie 2010 15:40 Răspunde
  • Amalia draga, ma intalnesc uneori cu foste colege care ma intreaba, intr-adevar, ce mai fac, iar pe urma, cand incerc o poveste duioasa despre cum am capatat eu vocatia nefericirii in amor, scutura din buclisoare: „Nu, adica unde lucrezi, te descurci, ai salariu bun?”. Ma enerveazaaaaa!!!!!! 🙂

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 15:45 Răspunde
  • TM, (imi) sunt fatala 🙂 La Femme Fatale est une chanson tres belle. Pas moi, pas dans cette vie (adica nu in via asta, ca nu e cu struguri de soi 🙂

    Ana-fun 4 octombrie 2010 15:50 Răspunde
  • Mari, iti multumesc mult-mult-mult! 🙂

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 15:51 Răspunde
  • Anemone… am citit cu ochii intredeschisi (dar cu inima data de perete) ce-ai scris, abia ma trezisem, lasasem laptopul deschis langa mine si, printre gene, am plans. Era ca si cum mi-as fi revazut cate ceva din viata, iar deznodamantul m-a smuls de tot din perna, am tresarit si-am suferit inefabil. Minunat decupaj, imi va fi dor sa te mai citesc si n-am sa stiu de unde sa te iau…

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 15:55 Răspunde
  • Iris, iti multumesc frumos… si te implor sa nu-mi mai spui „doamna Simona”, ca ma deprima, aici ne spunem pe nume, cu totii… 🙂 Bine-ai venit!

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 15:56 Răspunde
  • Omuldelamunte, mi-ai facut pofta! 🙂 Ramane sa identific daca e pofta de tinerete, de cartofi pe resou sau de dragostea studentiei…

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 15:57 Răspunde
  • Ana-fun, si tu m-ai proiectat undeva departe, iar anumite tablouri imi amintesc de „4. 3, 2…”, filmul lui Mungiu, nu stiu daca sa ma doara sau sa-mi fie dor, dar iti sunt recunoscatoare pentru infuzia de ani, de idei, de imagini, de speranta, pana la urma… Superb.

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 16:00 Răspunde
  • Livia, esti de admirat ca ai reusit sa-ti ridici naturaletea la grad de modus vivendi, noua ne este din ce in ce mai greu. Iti doresc sa-ti pastrezi aceste virtuti. Eu nu ma mai laud de mult cu simplitatea (vestimentara si cosmetica), fiindca nu ma ajuta la nimic, dimpotriva. Zic mersi ca exista remedii de alta natura…

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 16:04 Răspunde
  • Ela, ce poveste induiosatoare, copiii stiu sa-ti rupa sufletul in cel mai fermecator mod… Parca va si vedeam, pe tine si pe Iris a ta, cu banutul in palma… Da, din pacate, lectiile constrangerilor materiale se invata absurd de devreme.

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 16:06 Răspunde
  • Simone, povestea vietii mele: cand ma tem ca o sa iau o palma, cineva ma lauda. 🙂 Ma bucur ca ai extras esenta (toti au de la tine cele mai mari asteptari si tu esti mereu exact acolo unde se asteapta ei sa fii; ma intreb cat iti e de greu…) care ma duce, cel putin pe mine, mai departe: speranta 🙂 Cate ai rascolit tu in noi, cate regrete pitite sub stern si cate bucurii am retrait citindu-te…asta numai noi stim 🙂 Si pagina asta, la fel de volatila ca trecutul 🙂

    Ana-fun 4 octombrie 2010 16:13 Răspunde
  • TM, ma bantuie imaginea unei fantome cu limba scoasa; obrajii sunt de hartie, limba din ce ? 😀

    Ana-fun 4 octombrie 2010 16:21 Răspunde
  • Thomas, e cam fascinanta forta ta de a-ti gasi in viata delicii care nu costa, e un gen de libertate la care aspir de mult. Esti o lectie, o cascada a carei racoare ne trezeste si pe noi, nedezmeticitii. 🙂

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 16:22 Răspunde
  • Asadar, Ulicica, sunt convinsa ca te poti repara si singura insa drumul este lung si anevoios….e unde te simt ca esti tu acum eu am mai parcurs niste ani de zile…ceea ce sper eu sa reusim impreuna, eu dezvaluind cum am facut si tu citind, este sa scurtam cat mai mult procesul. este nevoie de un salt, nu de pasi mici iar tu poti face acest salt, eu asa simt, insa nimeni nu o poate face pentru tine. Scopul vietii fiecarui om consta in valorificarea potentialului cu care s-a nascut, iar scopul final si ultim al vietii este sa ajungem sa gasim fiecare in sine insusi totul, sa scoapem la iveala toate bogatiile sufletelor noastre si astfel sa observam ca suntem inzestrati cu posibilitati infinite, suntem seminte de Dumnezeu. Asadar, ar trebui sa gasesti in tine insati toate resursele…suna utopic si delirant si nici eu n-am ajuns asa departe si nici nu cred ca voi ajunge in viata asta, ceea ce face imposibil ca eu sa te ajut in mod direct, ceea ce am mai spus, ajutorul va veni de sus, eu sunt cel mult un vehicul, un mesager. Ceea ce trebuie sa faci tu este sa te conectezi direct la sursa, dar iti trebuie energie suplimentara si asta incerc eu sa fac, sa adun energia suplimentara de care ai tu nevoie. In momentul cand o sa te simti tu cat de cat echilibrata o sa poti sa-ti dai seama ca poti gasi tot ceea ce vrei de la un barbat in exact barbatul de langa tine, sotul tau. Eu asta am facut, la-nceputul relatiei i-am reprosat ca degeaba ma iubeste pentru ca nu ma cunoaste deloc si ca iubirea lui nu ma ajuta…el venea obosit saracu’ de la munca si gasea casa vraiste, eu visam la cai verzi pe pereti incapabila sa ma adun iar cand el imi reprosa ca nici macar cana de cafea nu mi-am dus-o la bucatarie eu ii ziceam ca nu trebuia sa ne casatorim, ca lui ii trebuie o femeie ca mama-sa care a facut doar zece clase dar e foarte ordonata si buna gospodina, ca eu sunt prea complicata pentru el si n-o sa-mi dea de capat niciodata, ca degeaba imi spala cana si curata mizeria din casa daca nu ma poate ajuta sa-mi curat mintea…din fericire am ramas repede insarcinata si am reusit sa ma adun cat de cat, sa-mi canalizez energia in ceva, o noua viata…si cam in faza asta cred ca esti tu, ai scoala, copilul, scrisul…ai si indemnizatie, eu la fata as fi avut dreptul din start dar am aflat abia pe ultima suta de metri, am luat doar 6 luni din 2 ani…iar tu ai sanse mari sa-ti termini si scoala…

    Livia 4 octombrie 2010 16:36 Răspunde
  • Simona, mai trag si eu cat pot de naturalete, pentru ca frumusetea este efemera…daca nu voi reusi nici peste zece ani sa am banii necesari pentru a prelungi in mod artificial frumusetea, atunci va trebui sa fiu destul de puternica in interior ca sa suport sa-mi vad in oglinda ambalajul deteriorat. Inca nu sunt dar inca nu e cazul, spre norocul meu. Nu cred ca voi avea vreodata bani si nici chef de operatii estetice, nu am celule stem la congelator…fiecare se descurca cum poate. Dar tu ai fost ca mine, asa cred…parca ai si spus pe undeva ca erai frumoasa inalta si slaba…eu inalta n-am fost niciodata…tu ai spus ca sunt frumoasa, dar dupa standarde moderne mi-ar trebui o marire de sani si 15 cm in plus la inaltime…deci nu ma incadrez in tipare moderne dar mi s-a spus (de catre barbati) ca seman cu statuia zeitei Venus din Milo…deci subscriu la ce zice Alice: noi suntem zeite!!

    Livia 4 octombrie 2010 16:53 Răspunde
  • In ciuda mesajelor cu tenta trista postate, sa stiti cu totii ca azi am o mare bucurie si fericire: baiatul meu face primii pasi singur iar fata a luat FB la scoala.
    In plus, apropo de bani si de ce zice Ana-fun, si eu am preferat sa avem bani de cate o vacanta decat de ceva mobila mai de soi in casa sau termopane…si iata ca voi avea si termopane pentru ca blocul in care locuiesc este in plin proces de…desfasurare a programului sponsorizat pentru refacerea fatadei si izolare termica si asta inseamna si termopane…si mai inseamna ca suport cu greu un zgomot asurzitor si ma trezesc cu muncitori la geam…e bizar, dar voi avea termopane…

    Livia 4 octombrie 2010 17:06 Răspunde
  • Simona, tu intotdeauna scrii pentru sufletele noastre si ne aduci amintiri foarte dragi, acum , azi, cand toti studentii au inceput un nou an universitar.

    Eu n-am stat la camin, imi amintesc insa cum se termina „ratia” de ulei mult prea repede la noi acasa pentru ca in vreo fereastra dintere doua cusuri grupa voia cartofi prajiti.

    CristinaC 4 octombrie 2010 17:06 Răspunde
  • TM, am cautat ceva in negru si alb ca sa merga cu alb si negru si am gasit 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=ycekLtDDGnc

    Ana-fun 4 octombrie 2010 17:06 Răspunde
  • Asta asa, ca sa stiti ca cineva acolo sus ma iubeste…
    Nu mai suport zgomotul, asa ca imi iau la revedere de la voi…Ulicica maine voi continua sa-ti scriu…ma duc in parc si pe la treburile casnice…pupici

    Livia 4 octombrie 2010 17:08 Răspunde
  • Ana-fun 4 octombrie 2010 17:19 Răspunde
  • Doamna Simona, 🙂 (se pare ca asa te numesti, mai nou! 🙂 🙂 )
    Eu raportez ca mor de somn, mai am putin si adorm pe tastatura! Am muncit ieri si azi de mi-au sarit ochii din cap, am dormit 4 ore si am baut o galeata de cafea. Aproximativ! S-ar putea sa fie mai mult! 🙂 Intre doua treburi care daramau natiunea daca nu se finalizau pana azi, te-am citit azi-noapte si mi-am zis ca de-asta e bun blogul tau in viata mea: sa ma pocneasca amintirile in moalele capului, ca si-asa n-aveam nici timp sa dorm! 🙂 Zicea ODML ca ai comis-o iar, ai scris frumos! Eu as zice ca ar trebui sa te simti si putin rusinata! Pai, da! Faci omu’ sa mediteze daca a realizat ceva in viata, sa vorbeasca o zi intreaga intrebandu-se (in gand, normal 🙂 ) cam ce branzeturi a realizat din viata lui pana acum si dupa ale cui standarde! Stateam si eu linistita, in lumea mea, si acum ma trezesc ca desi nu dadeam doi lei (tot bani sunt si ei!) pe standardele astora ce formeaza marea majoritate, acum cica nu ma incadrez in ele! 🙂 Sincer, Simona, dar cat pot eu de sincer: de-aia NU mai pot eu de standardelele lor!!
    Imi place sa cred ca nu trec prin viata ca nu stiu ce pasare prin apa, fara sa invat o lectie extrem de importanta: depinde care-ti este reperul! Cu cine te compari? De cate ori nu m-am intrebat eu asta??!! Si-am gasit singura (sunt foarte inteligenta!:)) un raspuns (gaseam si mai multe, dar m-am gandit ca-mi iese grila si m-am abtinut!). Hai ca era sa uit ce ziceam, mai si canta o tanti in capul meu:
    http://www.youtube.com/watch?v=9FbKl6KQdxc
    Sa ma „recompun”, cica asa se zice azi! Ca la puzzle.
    Singurul raspuns pe care l-am gasit este ca EU imi sunt datoare MIE INSAMI sa fac tot ce pot in viata, bazandu-ma pe acele 2-3 calitati ametite pe care le am si care imi vin de la Dumnezeu, de la mama si de la tata sau cine mai stie de unde! Atat! Eu sunt datoare sa fac tot ce pot eu cu putinul „talent” pe care-l am. Nici nu stiu cum sa-i spun, nu suntem toti talentati! Asa ca m-am apucat sa ma gandesc la ce-oi fi eu buna si m-am apucat sa fac acel lucru. Asta e! Sunt foarte departe de a fi facut ceva grozav, dar stiu ca fac ce cred eu ca este bine.
    Unii fac ceva foarte bine intr-o directie, altii fac cariere sau case sau bani, altii fac copii, altii intalnesc dragostea eterna, altii bifeaza 2 dintre enumerarile de mai sus si altii le fac pe toate. Nu este nici un standard (cel putin nu al meu!) care sa-mi spuna mie cum sa-mi traiesc viata si ca trebuie sa excelez in toate!
    Si, ca sa ma fac complet inteleasa, te iau pe tine de exemplu! Pot? 🙂 Nu stiu eu ce-ai facut tu cu viata ta si nici nu e treaba mea, ci doar a ta, dar stiu sigur ca ai talent la scris. Ai facut tot ce-ai putut cu el?? Eu si altii de pe-aici credem ca da. Ai putea mai multe? Tu singura stii! Ai fi putut insa sa nu faci nimic cu scrisul? Cam da! Ai fi putut sa te apuci de meserii banoase, construit vile, insirat amanti bogati ca pe margelele de sticla? Probabil ca da. Dar, tu ai ales sa scrii. Ti-ai urmat „gena” aceea care tipa in tine. Asa ca, dupa standardul meu, tu esti „realizata”.
    Fiecare are o vocatie in viata. Imi place sa cred asta. Unii au vocatie de soti, mame, manageri, bogati (!), amanti, etc. Cat de insignifianta ar fi vocatia ta, s-o fructifici este tot ce poti sa faci. Restul (bani, case, soti, copii, cariera) vine sau nu vine. Chestie de noroc… Cred ca important este sa nu te minti si sa stii, noaptea cand adormi, ca macar AZI ai incercat… Si ca maine incerci din nou.
    Oamenii afiseaza realizari materiale pentru a umple golurile lasate de alte esecuri… Dar, aceasta este alta discutie…
    Ce spun altii nu este atat de important decat daca tu ii faci pe acei oameni sa fie importanti pentru tine! Cand vezi ratarea in ochii celorlalti, probabil tu singur crezi in acele mici ratari. Sau nu??
    Nu stiu, sunt obosita, cred insa ca am putina dreptate! 🙂

    Tania, eu sunt in toate gashtile tale! 🙂 Multumiri pentru link! 🙂
    ODLM, nu stii ce-i MTR? Cum se poate asa ceva? 🙂 MTR= Muzeul Taranului Roman. Tastatura mea nu vrea diacritice, dar eu asa scriu in sinea mea! Si in afara ei. 🙂

    Anamaria 4 octombrie 2010 17:33 Răspunde
  • Simona, daca am mai facut greseli, iertare. Vad stelute. Noapte buna! 🙂 🙂

    Anamaria 4 octombrie 2010 17:40 Răspunde
  • Citesc demult blogul tau Simona, dar e prima data cand ma incumet sa las un comentariu . M-a impresionat si mi-a placut foarte mult ce ai scris, ai reusit sa exprimi exact gandurile mele si ale multor altora , sunt convinsa, legate de implinirea personala care acum se confunda cu implinirea profesionala. De multe ori m-am gandit care sunt sansele sa ajung o persoana „implinita ” sau cum spui tu ” interesanta , fina ” avand in vedere ca nu sunt o persoana de cariera , nu visez sa ajung manager si sa conduc o multinationala , ma apropii de pragul de 30 de ani si nu am masina , casa si nici bani multi. Sunt un om simplu, duc un trai decent, si incerc pe cat posibil sa ajung mai bine decat sunt , din toate puntele de vedere. Mi-ar fi placut ca lumea sa fie mai simpla si „accesul” la fericire sa fie mult mai facil decat mi se pare ca este acum . Fiecare om ar trebui sa stie ce inseamna implinirea, fara sa fie nevoie pentru asta de bani multi , responsabilitati de serviciu greu de suportat , stres maxim la munca, functie de top, cariera planuita in cel mai mic detaliu . Din pacate multi oamenii au aceasta idee, ca atunci cand bifezi aceste aspecte , esti un om implinit ( in ochii altora ). Desi in sufletul lor stiu , si vor stii intotdeauna care este realitatea. Si mi-ar fi placut ca toti oamenii sa aiba acces la iubire , fara ca pentru asta sa fie nevoie de investitii care sa ii transforme in zana sau printul din poveste. Parca am ajuns prea pretentiosi , prea ” pretiosi „, iubirea nu mai suporta par necoafat, haine simple, nebranduite, mers pe jos, vacante ” ne-exotice „, viata fara adrenalina.. S-a complicat mult si iubirea asta . Spun aceste lucruri din convingere, dar in acelasi timp recunosc faptul ca incerc sa devin o persoana „interesanta si fina” profesional si personal, pentru ca e prea greu sa fii contra curentului.

    Madys 4 octombrie 2010 18:04 Răspunde
  • Dupa facultate, lipsa banilor chiar nu mai are niciun haz. Lipsa aceea e, in general, o lipsa a luxului (lipsa benefica, as zice), dar cheltuielile esentiale tot sunt acoperite de parinti. Am cunoscut doar doi studenti care munceau ca sa-si plateasca facultatea si as jura ca nu se distrau chiar asa de bine ca noi, restul. Si noi ne bateam cu pumnul in piept ca suntem fericiti cand facem cheta pentru un pachet de tigari si ce romantica e saracia, dar nu eram saraci cu adevarat, eram doar un pic lefteri, asa cum sade bine la 20 de ani :).
    Ai mare dreptate, idealizarea saraciei e o tampenie. A fi sarac nu inseamna doar sa bei beri cu artistii in baruri pitoresti, inseamna si sa nu-ti permiti sa-i ajuti pe cei dragi, sa suporti un job pe care-l urasti, sa nu-ti poti pune o plomba… inseamna multe lucruri triste, sordide, care n-au nimic de a face cu romantismul.

    catintherain 4 octombrie 2010 18:17 Răspunde
  • Inca nu am apucat sa va citesc pe toti. M-am simtit datoare sa-i raspund Liviei.
    Tu esti un om sensibil, un suflet frumos. Te rog sa nu te mai gandesti la mine ca la o nefericita. Sunt foarte departe de a fi asa. Am sa-ti spun cate ceva despre mine din spatele cuvintelor. Sunt produsul disciplinei pe care mi-am impus-o mereu.Muncesc de la 16 ani si din punct de vedere al carierei pot fi numita o persoana de succes. Fata mea e imaginea pozitivismului si increderii de sine. Sunt destul de inalta, tin spatele drept, am mersul apasat si o voce ferma. Sunt genul care mai degraba intimideaza, un alpha de varf. Am trait toata aria de drame imaginabile, dar niciodata, niciodata, nu am acceptat sa-mi plang de mila si sa fiu compatimita. Nu ma ajuta, Livia, nu vreau sa fiu ajutata. Nu vreau sa ma vindec de nimic. Sunt recunoscatoare pentru tot ce am trait. Am invatat sa-mi iubesc durerea, face parte organic din mine. Nu vreau sa uit nimic, nici sa ma consider o nenorocita a sortii. Am un cap care ma poate duce pana la capatul lumii si inapoi daca-l pun la treaba. Nu am nici un handicap, sunt sanatoasa, sunt tanara. Nu-mi pasa cat de greu mi-a fost, cat am pierdut, eu pot. Asta e motto-ul vietii mele „eu pot „. Sunt o incapatanata dusa la extrem, o luptatoare patologica. De fiecare data cand primesc un sut, ma ridic, ma scutur de praf si ma simt si mai plina de ravna si determinare. Sunt genul in care lovesti si nici macar nu clipeste. Poti sa ma lovesti oricat, cata vreme am viata in mine, tot ma ridic de jos si te privesc cu un zambet batjocoritor. Nu urasc, nu simt furie, scot din fiecare miez de viata pe care-l am toata seva de bucurie de care sunt in stare. In scris se dezvaluie sufletul meu, el este infasurat in mii de fire de matase, baricadat, un fel de prunc in fasa. Am sa-l desfasor incet si cu mare grija, sa-l cunosc, sa-l inteleg. Pana acum cateva luni singurul meu motor a fost mintea. Pentru ca subzistam, nu-mi permiteam luxul de a mai si trai. Nu stiu cand s-a ridicat in sfarsit povara de pe umerii mei, dar tot ce vad e incantator. Totul e ca o lume de basm, la picioarele mele. Vreau sa scriu pentru ca astfel un capitol sa se aseze frumos in urma mea in vrme ce altul, splendid, imi sta inainte. Iubesc durerea, ea este cea care m-a facut omul care sunt. Omul pe care incet, imi las ragazul de a-l cunoaste. Pentru asta scriu, pentru a afla cine sunt, dincolo de imagine, dincoace de cuvinte.

    Ulicica 4 octombrie 2010 20:27 Răspunde
  • Am ajuns la Thomas, aproape ca mi-au dat lacrimile. Am incercat ambele variante. Prima a fost incursiunea in succesuri. Cu excursii la cinci stele, job cu remuneratie foarte satisfacatoare, cerc simandicos de prieteni etcetera. Cu ce m-am ales? Cu un mare gust amar si o senzatie cumplita de nonsens. Banii ma incorseteaza, ma impovareaza, ma schimonosesc. Ma detest in haine scumpe, atunci cand trec pe langa o batranica ce n-are ce duce la gura. Vreau sa imbatranesc senina, sa-mi iubesc ridurile si imperfectiunile. Vreau sa fiu iubita in rochiile mele simple de lana, pentru ochii mei plini de vise. Vreau sa fiu libera sa ma simt un om simplu, care are ca cel mai de pret dar bucuria fiecarei zile. Si sa fac o multime de bani, cu care sa-mi cumpar acest drept, de a fi un om simplu. Pentru ca asta sa fie o alegere si nu o constrangere.

    Ulicica 4 octombrie 2010 20:42 Răspunde
  • Ana e minunata, adorabila. Cu cat o citesc mai mult, cu atat mai mult imi doresc sa o cunosc. Si eu ma simt foarte in largul meu in tractor, by the way 🙂 M-am emotionat, uneori scrii asa sensibil ca nu stiu ce sa-ti zic. Iti spun ca in filmul cu Nicholas Cage si nu stiu mai cine, daca castig si reusesc sa-mi asez romanul pe raft, la loc de cinste, iti promit sa-l impart cu tine. Te rog sa dai copy paste, am de gand sa ma tin de cuvant. Si- o sa facem amandoua inconjurul lumii intr-o barca, cu sticle de bere, tigari de foi si palarii.

    Ulicica 4 octombrie 2010 20:54 Răspunde
  • Simona, nu ma asteptam sa determin in tine asemenea emotii inefabile, cu povestioara din cartea de pilde, citata de ODLM 🙂
    Vin des pe aici, dar ma abtin sa scriu, uneori pentru ca imi dau seama ca as face nota discordanta cu restul(sufleteste, ma inscriu mai degraba in „noi suntem zeite”), alteori pentru ca nu vreau sa fortez pe nimeni sa imi citeasca elucubratiile(cum vad ca practica altii , cu succes).

    In general, in rarele momente cand ni se intersecteaza drumurile, stau chiar in fatza ta 🙂

    Anemone 4 octombrie 2010 20:58 Răspunde
  • Din nou Liviei, se pare ca avem destul de multe in comun, avem amandoua intre stele un foarte bun prieten si soti care ne iubesc enorm. Sotul meu e minunat si ma iubeste cat poate el de mult, dar eu am un vis si vreau sa-i dai viata. Ma tin de el cu maini si cu picioare si nu am de gand sa-i dau drumul. Si da, cea mai mare motivatie a vietii mele este fiul meu, am renascut si eu o data cu el. Sa fii mandra de tine, Livia. Esti un om extraordinar, iar daca simti nevoia sa faci mai mult, nu te lasa descurajata. Esti inteligenta si foarte creativa, te cred foarte in stare, daca vrei, ne ajutam reciproc. Eu iti acord cu drag pritenia mea si adresa mea de mail. ulicica.november@yahoo.com Acolo poti sa-mi povestesti mai multe despre tine, am sa-ti raspund. Iti doresc o noapte frumoasa!

    Ulicica 4 octombrie 2010 21:05 Răspunde
  • Anamaria, ma tot intreb acum care e lucrul acela pe care-l faci tu cu atata daruire. Cred ca foarte bine ai ales si in toata autoprezentarea asta cerebrala, se arata un om cald, minunat si inca plin de vise. Stii, stelutele alea din privire, asa mi te imaginez eu, cu ochii instelati.

    Ulicica 4 octombrie 2010 21:11 Răspunde
  • Asa deci, va las putin si iar va melancolizati in discutii despre cum era in facultate si ce nu ne pasa de bani…pentru ca zau daca ne pasa! Am reusit (cu singurele pile din viata mea) sa nu stau in 6 martie, ci in Grozavesti cu prietena mea de la gradinita, intr-un camin in care baietii nu aveau voie decat ziua si lasand buletinul la intrare. Intr-un an, a venit revolutia si caminul a devenit complet mixt (adica si camerele, si baile:). Cand am inceput, ne era jena sa trecem prin fata caminelor cu straini, daca patzeam ceva:) Dar mergeam in vizita in 6 martie, sa vedem ce rau e cu 4 in camera….si nu mai vedeam gandacii prin comparatie!
    Am facut traduceri in facultate ca sa am maruntzish suplimentar, dar nu stiu ce faceam cu el. Se vindeau rochite, farduri si BR RC prin camere, mergeam la Costinesti vara, sau ieseam la film la ScalA. Ce altceva sa faci cu banii?
    Am terminat limbi straine, 20 de locuri si vreo 25 cei care am terminat, insa nu ne-am revazut niciodata, asa cum a fost cu cei din liceu (toti cu copii si familii, la „casa lor”). Ne-am imprastiat prin lume, sau poate nu eram prea apropiati (mai mult apropiate).
    A fost perfect, cu multe flirturi dar un singur prieten cu care mi-am cam irosit niste ani tare frumosi, probabil am facut-o cu placere…Gata, suntem prea seriosi si e prea frig afara, sa ne revenim!

    Corina L 4 octombrie 2010 21:37 Răspunde
  • Cristina, draga mea, ii mai spuneam cuiva recent asta, nu va invidiez deloc pe cei care nu ati facut studentia la camin, e o etapa care merita traita, desi la modul la care am descris-o, suna deprimant. Nu era, tocmai asta e problema, tineretea e un panaceu minunat. 🙂 Te pup si mi-e drag mereu sa te regasesc aici… 🙂

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 21:49 Răspunde
  • Madys, iti multumesc pentru poveste si stare, mi-ai dat curaj, ajunsesem sa cred ca numai eu plutesc nerealist si suav, pe deasupra ratiunilor moderne. Imi esti dintr-o data simpatica, apropiata, reala… Bine ai venit! 🙂

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 21:51 Răspunde
  • Catintherain, imi vine sa-ti iau textul si sa-l adaug la al meu, la cel de sus. 🙂 Exact, spui ceea ce am gandit si am simtit. Ne place intotdeauna sa tanjim dupa asa-zisa saracie, dar de fapt ne e dor de tinerete si de lipsa de griji a studentiei sponsorizate de parinti. Da, eram lefteri, dar nu trebuia sa suportam un job pe care il uram, ai dreptate. Eu, din fericire, imi ador jobul, dar stiu multa lume care trage la jug ca sa-si poata plati facturile (si, peste ani, retetele scumpe de antidepresive, presupun).

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 21:54 Răspunde
  • Anemone, esti prea modesta si prea ingrijorata de asa-zisele „elucubratii”, tu scrii superb si atat de pertinent, de profund… Te astept aici cu drag, ori de cate ori ai ragaz si iti face placere, in rest am sa stiu ca esti cu noi, chiar cand taci. Stiu, uneori ni se intersecteaza serile si drumurile si stam fata in fata, ai dreptate (dragilor, Anemone e o fata superba, credeti-ma!!!!!!!), apoi alergam fiecare la obligatiile noastre (serviciu, ganduri, fapte), si asteptam urmatoarea minune. Mi-e dor sa ne vedem si poate vom avea ocazia, curand…

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 21:59 Răspunde
  • Anamaria, ce frumos m-ai smuls din plangaceli! 🙂 Esti formidabila, cred ca le induci tuturor o stare tonica, o mobilizare benefica. Am citit cu drag si speranta si incantare ce-ai scris, imi venea sa strig, sablonard si penibil, „a venit si vremea noastra!”. Un militantism frumos imi trece prin cap si-o farama de nadejde pentru fata lumii. 🙂

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 22:07 Răspunde
  • Corina, deci noi am fost cat de cat colege, si pe mine m-a prins revolutia in facultate, eram in anul 3 la Filologie. Noi am stat in 6 Martie (patru in camera), iar dupa revolutie ne-am mutat in caminul mixt din Grozavesti, in 6 Martie statusem in camera cu Alice si cu alte doua fete. Iar in Grozavesti ne-am pus cate doua, dar stateam perete-n perete, ce naiba. Bun, asa era, aveam chiuveta in camera, dar aveam si gandaci si sobolani pe coridor, nu era lumina la wc si mergea cate un baiat iubitor cu noi, sa aprinda ziare acolo si sa faca astfel lumina, sa fuga sobolanii, ca si muream daca vedeam vreunul. Am musofobie. Asa ca in anul 5 ne-am cerut singure la loc in 6 Martie, asa am vrut noi, n-am mai stat in Grozavesti, ne iesise pe nas. Acum oricum aveau voie si baietii sa vina in camine, se destupasera si prizele in 6 Martie (ca asta fusese principala problema inainte), deci nu ne mai deranja sa revenim acasa… 🙂 Si eram si intr-un loc mai frumos, si mai aproape de scoala… 🙂 Mi-e doooor!

    Simona Catrina 4 octombrie 2010 22:14 Răspunde
  • Cuuum sa-ti placa mai mult in 6 Martie? Mda, era mai aproape de facultate (eu aveam si in EQ si in Pitar Mos, deci asta cu distanta era relativa)… Oricum erau ambele mizerabile, dar as lua anii aia de la capat de vreo 10 ori, am bocit ca disperata ca nu ne-au mai dat voie sa facem master si a trebuit sa plec dupa 4 ani… asa ca m-am razbunat si am mai facut 2 mastere de -a lungul vietii, dar ce folos, fara camin:) Cu prizele inteleg, si cu sigurantele care se ardeau non stop… ce frumoooos, m-am intristat rau, parca am facut o gramada de lucruri dupa, dar nimic nu se compara..Si aveam inspectii, sa nu ne gaseasca resouri, sau baieti (in ordinea asta). Si aveam tura la cantina (ce oroare!!!).

    Corina L 4 octombrie 2010 22:40 Răspunde
  • daca ash avea, inca o data, anii studentiei, m-ash indragosti de acelashi baiat (aproape) sarac, ambitios, muncitor, cu vointa mare cat coloana-i vertebrala de a-si depasi conditia.
    i-ash iubi fiece privire de peste tomurile de carti si dintre tonele de cursuri. ash imparti acelashi covrig, aceeasi lamaita, acelashi bilet de cinema pentru a ma reindragosti pana peste cap de prima mea mare iubire.
    erau trairi unice, care pareau frumos shi etern impartashite. nu se compara parca nimic, atunci, cu visele shi planurile de viata ale unei studentii lipsite de siguranta sau confortul banului. un portmoneu saturat asigura buzunarul zilnic al studentului, coborandu-i aripile dinspre cer spre pamant. cei cu bani erau mai…practici, se spunea in vremea mea, in timp ce cei cu adevarat bogati erau nobili sau, dupa caz, snobi. si…pentru ca erau mai ales snobi pareau lipsiti de romantism, reverie shi zbor. or, buna parte dintre filoloagele tocilare (ca erau sarace, modeste, dar shi bogate) si-ar fi vandut cel mai iubit roman (daca nu chiar shi intreaga biblioteca) pentru o veshnicie traita de mana cu un sentimentalist, existentialist, in niciun caz cu unul din tagma realishtilor.

    de cealalata parte, nobilii, cei proveniti din familii de vita veche, erau cei selectivi, in majoritate. stiam ca intalnirile cu studenta pereche se petreceau organizate, musai, cu si sub acordul parintilor. ieshirile erau selecte, scrupuloase, iar serile se lasau cu…statistici si contabilitati- «cat avea fata in buzunar, cum era imbracata, dar mai ales cat a investit…fimio in ieshirea asta».)

    acum, daca ash vedea o tanara indragostita de un student sarac, visator, ambitios, i-ash intreba pe ambii ce planuri au, din ce traiesc, prin ce calatorii se preumbla. ash zambi amar sa shtiu ca posibilitatile lor, impreuna, sunt reduse. le-ash intelege doar varsta, pentru a le visa visele lor.

    sa spun ca sta in maturizarea omului necesitatea confortului, mai ales acum cand traim intr-o societate aflata pe punctul de a se consuma, ea pe sieshi, infinit, pana la ultima letzcaie. nu pricep imposibilitatea omului de 35 care este identic, financiar, cu el la 25. ca este femeie, ca este barbat. asta cu…«banii aduc sau nu aduc fericirea» chinuieshte sau fericeste, dupa caz, un intreg mapamond. sa spun ca veniturile sigure shi munca echilibrata macar multumesc starea evolutiva a cuplului.
    confortul material nu a daunat niciodata nimanui, decat in punctul in care s-a ajuns sa cheltuim mai mult decat stim sa iubim.

    simone, de la prima la ultima fraza, mi-ai amintit de:

    http://www.youtube.com/watch?v=6bq8BsIZejE
    🙂

    tania 4 octombrie 2010 23:26 Răspunde
  • tania, ce frumos…
    nu mai am putere in seara asta sa-mi depan si eu iluziile inaripate din anii studentiei…m-ai ravasit cu amintirile despre „prima mea mare iubire”… ironic sau nu, si eu sunt convinsa ca daca as mai avea inca o data 20 de ani m-as indragosti tot de el, cel caruia i-am purtat numele…din pacate numai pina la data expirarii…

    http://www.youtube.com/watch?v=rJs-6LWX79Y

    Dea Valma 5 octombrie 2010 0:09 Răspunde
  • ah, si mie mi-e doooor, se aude?
    eu am studentzat la Cluj dar, cam o data pe luna, faceam un drum la Bucuresti pentru „sesiuni informative”.

    hm, oare cand au crescut oamenii astia mari si oare de ce nu crestem toti?

    amalia 5 octombrie 2010 0:47 Răspunde
  • Circulă pe net următoarea pildă:

    Cum se formeaza caracterul la romani?
    Prin educatie ?!!!!!

    1. Prima poezioara pe care o invatam este… „Catelus cu parul cret”…
    care ne invata: „Fura rata din cotet / Si se jura ca nu fura…”

    2. A doua poezie semnificativa pe care o invatam este… „Miorita”…
    care ne invata ca doi romani invidiosi se asociaza si-l omoara pe al
    treilea care era cel mai productiv in domeniul lor de activitate…

    3. A treia poezie semnificativa pe care o invatam este… „Luceafarul”…
    care ne invatza ca tanara romanca de maritat il aduce pe geniul roman
    in pragul sacrificiului suprem dar il prefera pe un viclean baiat din
    flori si de pripas…

    Si ne mai si miram ?!!

    Am parcurs aceste poezii, dar nu le-am desluşit niciodată semnificaţiile descrise. Şi mai ştiu că am cântat în autobuzele rablagite ale drumeţiilor studenţeşti „Suflecată până la brâu…”, dar n-am văzut de fel, aievea, aşa ceva şi nici n-am posedat vreo vecină care să mă facă din om neom. Cântam noaptea pe ponton, în Deltă. Eram alocaţia de hrană a ţânţarilor. Cântam noaptea în cabană. Eram alocaţia de subcultură a clienţilor. Cântam noaptea sub balconul căminelor. Eram feţii- frumoşi ai grozăvistelor. Puneam pe note cursurile de tocit, doar-doar ne rămânea dracu’ ceva în cap. Dimineaţa uitam cuvintele şi nu ne puteam prezenta la examen numai cu na-na-na-naaaa.
    Am ajuns azi să nu-mi mai permit s-o fredonez…

    Omuldelamunte 5 octombrie 2010 1:10 Răspunde
  • cum as putea sa nu-l iubesc?
    http://www.youtube.com/watch?v=CrRPA25UBGg

    Ulicica 5 octombrie 2010 10:56 Răspunde
  • pentru sufletul frumos al Simonei
    http://www.youtube.com/watch?v=Mxw_ggMycCE&ob=av2n

    Ulicica 5 octombrie 2010 11:01 Răspunde
  • Bine-mi pare sa vad ca pe aici doamne care spun un nu hotarat standardelor impuse de o lume cangrenata de împaratul Negru !
    Daca ma ghidez dupa morala reper (politically correct) si regulile social-economice recunoscute si acceptate cu capul plecat de cei mai multi, eu mi-am ratat în mod stralucit cariera de om 🙁
    Am însa o a doua sansa cu vocatia de fantoma 🙂 care vrand nevrand se realizeaza 🙂

    Thomas Man 5 octombrie 2010 12:12 Răspunde
  • Tania, mi-ai amintit de baiatul meu „sarac si ambitios”, prima mea iubire din facultate (singura mea iubire din facultate, de fapt), care de fapt nu era prea sarac nici atunci, nici din cale-afara de ambitios. Intre timp, ambitia s-a incolacit pe casnicia lui cea noua, e si mai rumen financiar si din cale-afara de emigrat in tari mai calde. Dar nostalgia lucreaza la fel, desi acum, daca ar fi s-o iau de la capat (eterna metafizica de periferie), as casca ochii mai bine si sufletul mai prudent.

    Simona Catrina 5 octombrie 2010 12:13 Răspunde
  • O imagine (oarecum sablonistica), fiindca tot se rememoreaza iubiri studentesti cu ochii umezi pe intervalul asta : Ea si El mana în mana, sub soare, sub noapte, sub tei, sub orizont, sub fiecare zi, fara nicio avutie stiuta în afara de «celalalt» dar cu bucurie intensa si somatizata.
    A doua imagine (oarecum sablonistica) : Ea, la fel de frumoasa, plangand, cu un alt barbat, varstnic dar finantzist, pe terasa acoperita a unui restaurant scump ; El, întrun tricou de bumbac alb si subtire, întorcand spatele si plecand, cu capul plecat, sub o ploaie rece si dureroasa.
    Daca tot suntem condamnati sa ilustram mitul lui Aristofan cautand-ne «jumatatea» barem sa si iasa ceva din completarea asta, nu-i asa ? Socoteala din pat nu se potriveste însa cu cea din inima 🙁
    Amorul e o chestie compulsiva si suprapusa în care hormonasii asculta adesea fermecati glasul ratiunii materiale 🙁

    Thomas Man 5 octombrie 2010 12:21 Răspunde
  • AF, mersi pt cadoul muzical dar poate ai gresit andrisantul cu videoclipul bicolor 🙂 ; titlul merge mai bine cu un trecator (subconstientul te îndreapta spre el ? 🙂 )

    Thomas Man 5 octombrie 2010 12:23 Răspunde
  • Thomas, avand in vedere ca suntem simple siluete, trecand ca-n vis pe fata pamantului, sufletul mi se pare de departe cea mai buna investitie. Orice altceva, e un surogat si o palida amagire, ceea ce reflecta ochii celorlalti despre noi e o falsa aparenta. Abia in singuratate, intr-un sincer si crud dialog cu noi insine, ne putem judeca singuri talantul. Intr-o buna zi, toate imobilele noastre vor fi una cu pamantul, asemenea noua. Chiar cred ca viata e mult prea scurta incat sa ne hazardam sa o contabilizam in cifre. Pana la urma, banii ar trebui sa vina la pachet, e drept, in fapt nu se intampla asa. Lupta pentru supravietuire ne stoarce de orice urma de traire spirituala. Totusi, e vital sa nu uitam cand este cazul sa ne oprim in loc, sa privim in jur, sa ascultam soapta vantului, cantecul ploii, bataia inimii.

    Ulicica 5 octombrie 2010 12:26 Răspunde
  • Tot punem periscopul pe idile si amoruri 🙂 Iata un flirt la rostbeefi :
    Harper Simon – Berkeley Girl
    http://www.youtube.com/watch?v=VfXv6RBPEdI

    Thomas Man 5 octombrie 2010 12:29 Răspunde
  • Ulici, ai facut o investitie judicioasa 🙂
    Prin luneta mea, silueta-ti nu mi se pare simpla 🙂
    Eu o sa ma opresc (pe loc 🙂 ) ; nu pt vant sau ploaie ci pt banale obligatii administrative 🙁
    Zi luminoasa si bucuroasa !

    Thomas Man 5 octombrie 2010 12:34 Răspunde
  • TM, stiam ca asta o sa zici. Mai putin partea cu Trecatorul 🙂

    Ana-fun 5 octombrie 2010 12:38 Răspunde
  • La scoala e greva dar s-a nimerit ca soacra-mea e in vizita la cumnata-mea asa ca am expediat scolarita la rude si sunt libera sa-mi depan amintirile. Afara e frig, s-a facut frig si in casa dar macar muncitorii nu mai fac zgomot deranjant urechilor mele. Baiatul se joaca singur pe covor, fetita este un mic uragan, baiatul e pasnic. M-am trezit greu si inca beau cafea. Ascult Adamo. Am incercat sa vad linkurile voastre dar zice: cannot dysplay the page…
    Omule de la munte, sa stii ca si eu m-am intrebat cu privire la poemele mentionate, la Miorita care este emblematica…chiar si legenda mesterului Manole are ceva anormal, in Biblie sunt povestioare despre jertfe, dar in final jertfa nu are loc pentru ca Dumnezeu voise doar sa testeze credinta omului iar nu sa faca varsare de sange…in schimb legenda mesterului Manole ne arunca in trecutul salbatic, in care oamenii credeau ca daca omoara cativa semeni Zeii vor fi imbunati si cei ramasi in viata vor trai mai bine…din fericire, daca ne raportam cat de cat la scrieri mai noi, la noul testament si la cuvintele lui Iisus aflam ca omul nu are dreptul sa ia viata sub nicio forma si cu niciun pretext. Am o banuiala ca si Coranul zice la fel si toate celelalte scrieri sfinte zic la fel cum a zis Moise, porunca de pe tablita: ,,sa nu ucizi”…problemele apar la interpretare. Cand am citit Coranul eu una n-am vazut niciun indemn la omor, dar am vazut de curand o emisiune despre lumea islamica in care erau redate versete si diferite interpretari iar la sfarsit concluzia emisiunii era ca Coranul este ca un Supermarket din care ia fiecare ce vrea, intelege fiecare ce vrea si mai zicea ca gruparile extremiste, cele care se indeletnicesc cu Jihadul au suficienta putere si destui bani ca sa-si tipareasca Corane adaptate, in care au adaugat pasaje care indeamna la violenta. In plus, primele texte in araba sunt scrise fara punctulete si de aceea fiecare cuvant poate avea pana la treizeci de sensuri…asa s-a ajuns si la interpretarea conform careia femeilor trebuie sa li se vada doar ochii…am vazut de mult un film foarte frumos, cu titlul :,,Domnul Ibrahim si florile Coranului sau”, era film francez, l-am vazut la cinema Elvira Popescu…un batranel ii vorbeste unui baietel despre invataturi din Coran si mereu face referire misterioasa la ,,florile coranului sau”, iar dupa ce batranul moare baiatul deschide Coranul si din el cad doua flori presate…este un film superb.

    Livia 5 octombrie 2010 13:06 Răspunde
  • Trecatorule, fereste-te, daca TM nu greseste (si fantomele gresesc, nu-i asa ?) subconstientul meu se indreapta spre tine cu viteza cu care am (ne)gandit eu dedicatia alb(5%)-negru(95%) de ieri. De unde pot rezulta doar doua sau mai multe concluzii la iluzii:
    -cu cat te afisezi mai rar pe blog, cu atat mai atragator esti pentru fapturi diafane si bolnave de logoree aplicata precum mine
    -este suficient ca numele sa iti apara (in varianta mot a mot sau voalata) intr-un cantec ca sa faci minim o victima virtuala
    -„(sau) mai multe” minti vor minti intotdeauna mai mult decat o singura minte, indiferent cat minte ultima dintre minti (out loud sau printre dinti) 😀

    Ana-fun 5 octombrie 2010 13:08 Răspunde
  • Ana, Patricia Kaas e adorabila, ma ierti ca azi, in superficialitatea-mi, nu am putut sa nu fiu foarte amuzata de cat poate fi de prost croit costumul „trecatorului” din clip 🙂

    Ulicica 5 octombrie 2010 13:17 Răspunde
  • Anutzo, nu o fi mai degraba inconstientul? Cica ala e un recycle bin al creierasului nostru, un fel de arhiva creata ca atas al functiei de autoconservare, reprimare, inclusiv fanteziile noastre voueuriste, vai, ce aberez, da parca piesa asta ma duce cu gandul la chestiuni de jenu …sau jena 🙂

    Ulicica 5 octombrie 2010 13:19 Răspunde
  • Uli 🙂 : ma voi apuca cu placere de fumat daca imi vei oferi tigari de foi de roman pe o barca in deriva (dar suficient de aproape de vreun mal civilizat, ca mie mi-e frica de: rechini, pesti-balon, balene, piranha, vase mari de croaziera care au depasit viteza de croaziera si politia marii nu e prin preajma, furtuni negre cu ploi albe, terminarea rezervei de rom, lipsa dusului, terminarea rujului in nuanta preferata etc.). Stiu ca mult din ce scriu eu aici are sanse sa se intample aproximativ egale cu sansele ca, dupa 18 ani, sa mai cresti esential in inaltime, dupa 80 de ani sa mai auzi ca la 19 sau dupa primele 3 milioane de eur sa mai ai macar un praf din modestia saraciei. Dar e atat de frumos ca, dupa ce idealurile ti-au ajuns punga de gunoi, dorintele: fructe oxidate sub aerul tare al realitatii si mai ai exact atat oxigen cat sa ajungi din spatiul cosmic pe cea mai nenorocita planeta a sistemului solar, sa vina cineva, pe ritm pasional de Tango, si sa stranga prin puterea mintii si a sufletului o mana de oameni frumosi, langa care sa iti gasesti loc pentru suflet in intervalul dintre doua infarcturi sociale…
    Cum se va numi cartea ta, Uli ? 🙂

    Ana-fun 5 octombrie 2010 13:27 Răspunde
  • Uli, am vrut sa ii scriu lui TM ca subconstientul meu e momentan inconstient 🙂 Noroc (?) ca subconstientul tau e la datorie si da credit subconstientului meu 🙂

    Ana-fun 5 octombrie 2010 13:28 Răspunde
  • Dedicatie fara andrisant, sa se oglindeasca in ea ce fantoma vrea, ca eu motive de suparare nu mai dau niciunei fiinte virtuale, ca te pomenesti ca ma trezesc / adorm bantuita de blestemul rimei fara rima 🙂
    Un cantec care a fost scris pentru cine stie cine, dar cantat pentru mine, desi nu stiu cine-l canta:
    http://www.youtube.com/watch?v=2baGMo671Y0

    Ana-fun 5 octombrie 2010 13:33 Răspunde
  • Ana, nu-ti spui, nu inca, sa nu se rupa vraja 🙂

    Ulicica 5 octombrie 2010 13:37 Răspunde
  • Propun: „Cand fantomele vorbesc” sau „Ce ne paste si de ce” sau „Taci tu, ca scriu eu” sau „Memoria ectoplasmei” sau „Eroziunea sufletului, dupa mine” sau „De gustibus sa mai vorbim” sau „Atunci i-am condamnat pe toti sa nu citeasca” sau „De ce trag clopotele de nunta?” sau „A fost odata, apoi de „douaori”” sau „Pamantul ca farfurie pentru pitici” sau „Minte sanatoasa in corp vicios” sau „Colectie de cristaluri scumpe, sparta cu arta” 🙂
    Daca nu-ti place nici unul, renunt. Pana imi vin alte idei 🙂

    Ana-fun 5 octombrie 2010 13:47 Răspunde
  • N-o sa uit toata viata mea cum o prietena care a intins 4 ani de facultate de 4 bluze, 4 perechi de jeansi si-un milion pe luna, mi-a zis plina de parapon dupa ce s-a angajat ca ea nu intelege cum pot trai unii cu salariu de 3-4 milioane lei (desigur din aia vechi si leii si milioanele).

    Ilona 5 octombrie 2010 13:47 Răspunde
  • Tania, mi-am insusit critica facuta in stil Marina Soresc 🙂 In postarea anterioara. Rog lista de lecturi rimate recomandate (vorbesc serios) si, in spatiul virtualitatii comune, precizarea sursei cand dai citate, ca altfel o sa iti spun ca „La steaua care-a rasarit, E-o cale-atat de lunga” nu e cel mai bun inceput de poezie si ca ti-as sugera niste variante mai plastice inainte sa o publici 😀

    Ana-fun 5 octombrie 2010 13:59 Răspunde
  • Cantec celebru pt cocosei tristi, cu faimosul Roger Miller, AF. Ce mai alegere, citesti în trecutul meu de fantoma cu pori extrasensibili 🙂
    Altceva, nu la schimb, ca trocul de clipuri nu-i un procedeu prea creativ.
    O lectie de seductie, azi, desi voi, cele din zona, nu aveti nevoie, aveti toate strategiile declinate la superlativ absolut 🙂 :
    Brigitte – Ma Benz
    http://www.youtube.com/watch?v=qVZwg5Lk8BA

    Thomas Man 5 octombrie 2010 14:02 Răspunde
  • Ulicica, bravo, asa te vreau. Nu te vad nefericita ci vad ca te minti in legatura cu cateva aspecte. Ca sa nu te minti este necesar sa-ti pui de acord exteriorul cu interiorul, sa fii capabila sa renunti la masti. Mai am multe povesti special pentru tine dar n-am sa te mai nominalizez ca sa nu te mai simti stanjenita de prea multa atentie.
    Omule de la munte, tocmai din pricina a ceea ce ai scris tu eu ma straduiesc sa scriu povesti educative care sa nu poata fi interpretate prost. Aceasta este misiunea ce cred ca mi-a fost incredintata ca scop al acestei vieti: sa aduc un plus de lumina in viata copiilor, a adolescentilor. De aceea vreau sa public cele zece povesti. Si de aceea desi Simona imi acorda votul ei de incredere eu nu pun pret pe ceea ce am scris pentru adulti.
    Iata un exemplu de poveste pe stilul meu…care incape aici si despre care va voi povesti mai apoi imprejurarile ce m-au facut sa o scriu:

    Aquarius

    On a very cold night, at january’s end,
    The sun got upset on a little star friend,
    Who dared to claim with pride and irony
    That he could better warm up the sea.

    As punishement for his pride and arrogance,
    God took away little star’s brilliance
    And to revenge the insult of the beloved sun
    The star was sent on earth as a man.

    Born in the sea he claimed he could warm,
    Aquarius felt ashamed and abandoned in scorn
    Without brightness he was just dull and cold,
    Feeling all miserable and small in the world.

    Aquarius, with his eyes of mysterious waters,
    That sometimes sparcle in remind of the stars,
    To establish the order, regain his place in eternity,
    He must learn to shine in respect for the Trinity.

    Because he got born as any other child,
    Aquarius has an angel, who is tender and mild,
    An angel who guides that he does his best
    And whenever he doesn’t she suffers the most.

    So, now Aquarius has to learn for God’s sake,
    That he must always be himself, not pretend as a fake,
    Be real, not to lie nor to harm cause it costs
    And for each fault he shall pay to regain what he’s lost.

    Livia 5 octombrie 2010 14:02 Răspunde
  • Narcisa Suciu, cu o voce extraordinara si cu o energie care trece prin toate monitoarele, ecranele, sufletele:
    http://www.youtube.com/watch?v=MvIoqzxKsKs

    Ana-fun 5 octombrie 2010 14:20 Răspunde
  • Ilona, bine ai venit! 🙂 Am avut si noi colege care imparteau cu noi o coaja de paine, iar peste cativa ani se uita de sus la garsonierele noastre, ea avand deja un viloi dobandit cinstit, prin casatoria pompoasa cu un tip bogat. Era cea mai saraca dintre noi si probabil asta a inrait-o si i-a ascutit ambitii penibile. Nu stiu…

    Simona Catrina 5 octombrie 2010 14:23 Răspunde
  • @Thomas- Nici la apogeul unui vis erotic din intervalul de vârstă 11-80 de ani nu cred că aş putea fi sedus de o astfel de defilare sur la chaise a unei făpturi care, după modesta-mi presupunere, s-ar putea upgrada vreodată la statutul de femeie.
    Toate popoarele au clipuri cu scăpaţi de sub supravegherea infirmierilor, dar francezii sar gardul adesea.

    Omuldelamunte 5 octombrie 2010 14:32 Răspunde
  • ODLM, as fi pariat doi centi si o bruschetta ca dama de pe scaun nu te inspira nici cat griul de sub unghie 🙂
    Am zis „Lectie de seductie, azi”, nu ca m-as topi dupa ciorapii cu plasa din coregrafie 🙂
    Piesa, o reluare dupa un rap zgomotos, este însa de nerecunoscut în varianta asta onirica ; nu o asculta cu urechile închise din cauza imaginilor ! 🙂 Are un exotism lejer erotic si modistic 🙂

    Thomas Man 5 octombrie 2010 14:45 Răspunde
  • Dragelor si dragilor, if you were a melody… I used only the good words 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=LiH4HPdbhmc

    Ana-fun 5 octombrie 2010 14:50 Răspunde
  • and the winner is Minte sanatoasa in corp vicios” M-ai nimerit perfect, cu piatra inteligentei, superb plasata in prastia fascinantei tale minti. Nu ma gandeam sa fie prea aluziv titlul, dar accept provocarea. Nu ca mintea mea ar fi sanatoasa 🙂 Mai tristul „branza buna in burduf de caine ” , laitmotivul anilor mei scolaresti. Cel mai aiurit dintre pamanteni etc.

    Ulicica 5 octombrie 2010 14:53 Răspunde
  • Sa definim trocul: daca eu ii dau cuiva sufletul meu, tot, si acel cineva imi da in schimb cat ii curge printre degete, asta se cheama troc, inselatorie, prostie feminina, cruzime masculina sau viata ? 😀

    Ana-fun 5 octombrie 2010 14:53 Răspunde
  • Uli: „Branza buna in burduf de Lady” 😀

    Ana-fun 5 octombrie 2010 14:54 Răspunde
  • Uli: sau „Margaritare virtuale”, „Perle de corectie””, „Imi sunt egala”, „Zero=eu minus tu” 🙂

    Ana-fun 5 octombrie 2010 14:56 Răspunde
  • Uli: „And the winner is” suna foarte bine ca titlu… gasesc eu traducator autorizat, nu printre cei care isi traduc soatele, desigur, caci se stie ca femeia e intraductibila 🙂

    Ana-fun 5 octombrie 2010 14:58 Răspunde
  • Si Peter Pan spuse: „Girls talk too much!” 😀

    Ana-fun 5 octombrie 2010 14:59 Răspunde
  • clipul cu pricina e un imaginar perfect al viciului, Pandora in varianta grotesca, putin beata 🙂

    Ulicica 5 octombrie 2010 14:59 Răspunde
  • Pe cand aveam aproape 19 ani si tocmai intrasem la facultate, m-am dus peste drum de blocul meu la un magazin ca sa cumpar mancare pentru motanul meu persan si acolo am dat peste o doamna care in timp ce ma servea m-a chestionat cu privire la motan. Doamna era patroana magazinului si avea acasa o pisica persana de la care voia niste pui, asa ca m-a invitat la ea acasa sa-mi faca cunostinta cu pisica ca sa vad eu ca e demna de motanul meu si apoi voia sa vin cu motanul si sa i-l las cateva saptamani ca sa-si faca treaba. in vremea aceea eu locuiam cu tata dar el era director la o multinationala si deci era foarte ocupat si mai mereu plecat prin diverse delegatii in care lipsea zile si saptamani.
    Am mers acasa la doamna si acolo am facut cunostinta pe langa pisica si cu fiul sau, care era la liceu. Am dus motanul si simtindu-ma si mai singura am ajuns sa petrec tot mai mult timp in casa doamnei sub pretext ca mi-e dor de motan. Si asa am ajuns sa stau foarte mult timp de vorba cu fiul doamnei, care era un pusti fascinant. Imi placea si mama lui dar ea era mai mereu ocupata cu magazinul. Mama lui era o femeie foarte dura, transanta, cum ma vad pe mine unii astazi (cred ca de la ea mi se trage). Ea mi-a spus atunci ca sunt o fata draguta dar nici grozav de frumoasa si nici grozav de desteapta iar mai apoi mi-a spus in repetate randuri ca s-a-nselat, mai ales acum cateva luni cand m-a vazut impreuna cu cei doi copii ai mei si mi-a spus ca arat mai bine decat acum zece ani, ca stralucesc…dar sa revenim la trecut…pustiul care imi spusese ca are 17 ani era extraordinar de inteligent si mi se parea frumos ca un print, cu parul blond buclat si ochii albastri, asa ca in comparatie cu el eu nu ma vedeam nici pe jumatate frumoasa sau desteapta si deci ii dadeam mamei sale dreptate. dar mama lui fiind si ea o tipa foarte desteapta si-a dat seama foarte curand ca eu nu arat si nici nu ma exprim la adevaratul meu potential si a inceput sa ma incurajeze. mi-a cumparat o fusta scurta pentru ca purtam numai rochii lungi si mi-a reprosat ca desi sunt foarte tanara port numai culori terne, ca arat stearsa…fusta cumparata de ea nu intra pe mine, era prea mica. Nu eram grasa dar aveam soldurile nitel mai late decat fusta. I-a parut rau si a schimbat fusta cu o bluza rosie. Apoi mi-a croit chiar ea o fusta foarte scurta cu care sa merg la balul bobocilor. Am purtat-o cu mandrie si treptat am renuntat la a ma imbraca astfel incat sa nu ma observe nimeni.
    pentru ca de multe ori se facea foarte tarziu si noi trei, eu, doamna si fiul inca discutam, doamna ii spunea fiului sa ma conduca acasa. Intr-una din seri eu i-am spus fiului sa nu se-ndragosteasca de mine. Simteam o atractie extraordinara si stiam ca ma pot stapani cata vreme nu este reciproca sau macar cata vreme nu era recunoscuta. Imperecherea pisicilor a fost un esec, mi-am luat motanul inapoi acasa si nu m-am mai vazut o vreme nici cu doamna nici cu fiul. Si mi-era dor. Apoi m-am dus iar sa cumpar mancare pentru motan si de data aceasta la magazin vindea fiul, care mi-a spus ca si lui si mamei sale le este dor de mine si m-a invitat la ei. Am ramas peste noapte si am dormit cu mama lui. Apoi fiul mi-a marturisit ca s-a indragostit de mine, ca nu s-a putut abtine. Si eu eram deja indragostita de el pana peste cap si poate. El mi-a propus sa incercam sa avem o relatie de adulti si dupa cum singur a specificat nu se referea la sex ci la implicatii, la responsabilitati. Eu i-am spus ca nu ma simt adult si nu stiu cum trebuie sa se comporte un adult responsabil intrucat n-am avut parte de modele bune in viata. El m-a contrazis spunand ca ba da, stiu si ca vom invata impreuna iar eu am acceptat. Am fost fericiti cateva saptamani, pana la ziua lui, pe 28 ianuarie, cand l-am gasit in lacrimi spunand ca mama lui l-a somat sa-mi spuna adevarul si ca stie ca daca imi spune adevarul eu n-am sa-l mai iubesc, iar adevarul era ca abia atunci implinea 16 ani. Ma mintise ca este cu un an mai mare. Era o diferenta de 3 ani si doua luni intre noi iar el era mai mic decat fratele meu, ceea ce era jenant. Am inceput sa plang si sa dau cu pumnii in pieptul lui dar cand sa-l ating desfaceam palmele. El tot spunea loveste-ma ca merit, dar sa stii ca te-am mintit pentru ca esti cel mai frumos lucru care mi s-a-ntamplat si n-am vrut sa te pierd. Si a pus sa se repete o melodie, dar am uitat care, era ceva referitor la situatie si cred ca pe melodia aceea dansasem cu el cand am probat fusta facuta de mama lui, a zis ca e melodia noastra. Am plecat de la el plangand si i-am scris urmatoarele versuri:
    28 ianuarie 2000

    Recuperand iubiri de 15 ani,
    Iubire pura las-o ,,mami’-n lacrimi
    Copile dulce si cu par balai
    S-a dus un vis si m-a umplut de patimi.

    Tot clocotul de dor ca un vulcan erupe
    In flacari de amor, in iluzii pierdute
    O ploaie de lacrimi o sa-l inchege iar
    Si-o sa zaca-n zadar pe carari nebatute.

    Vor trece niste ani si s-o aprinde iar
    Si va ramane-aprins, mare de necuprins
    C-atunci faptura sa va fi de tot a mea
    Copil ce-l voi veghea, din sangele meu prins.

    Livia 5 octombrie 2010 15:06 Răspunde
  • Mi-asterne seara pe platou un ceas
    Si foamea mea de timp imi spune sa va las 🙂

    Ana-fun 5 octombrie 2010 15:22 Răspunde
  • Un dar doamnelor dudui sarmante care monologheaza cu noi cu chemari lexicale suprinzatoare si gaselnite demne de concursul mondial de inventii. De fapt, un remember, am vaga impresie ca e chiar primul clip propus de mine pe planeta Simonei (nu am timp sa verific 🙁 ), acum vreo zece ani în urma 🙂 cand am început sa umblu fantomatic în constelatia ei blogala :
    http://www.youtube.com/watch?v=yd_-8Iv_Bk8

    Thomas Man 5 octombrie 2010 15:22 Răspunde
  • Ulicica, iubirea adevarata este miraculoasa si supravietuieste inclusiv mortii si trecerii timpului. Prima mea iubire, cea descrisa aici nu s-a terminat atunci doar pentru ca mi-a facut o marturisire socanta, pentru ca eu l-am iertat si l-am iubit in continuare…povestea este ceva mai complicata si o voi spune mai tarziu, poate maine…ideea e ca oricum s-a terminat, n-a durat decat cateva luni si mi-a sfasiat inima, asa cum banuiam de la-nceput, pentru ca sunt o fire foarte intuitiva. Si apoi nu l-am revazut, doar pe mama lui am vazut-o din cand in cand iar ultima data m-am dus la magazinul ei special ca sa-i arat ca m-am tinut de cuvant: am facut un baiat blond cu ochii albastri, frumos ca fiul ei…si i-am spus ca l-am iubit enorm si ea a spus ca stie si ca mai stie si ca si el m-a iubit si nici acum n-a gasit iubire cu care macar sa spere sa ma-nlocuiasca…eu m-am maritat si am facut 2 copii si imi iubesc sotul, dar tot imi dau lacrimile cand ma gandesc cat l-am iubit pe Aquarius, pustiul care mi-a sfasiat inima dar cu ajutorul caruia am ajuns in stare sa iubesc…deci morala este ca trebuie sa scoti ceva pozitiv…uita-te bine la fiul tau si vezi: nu cumva este iubitul tau revenit langa tine sub alta forma pentru ca te-a iubit si dincolo de moarte?

    Livia 5 octombrie 2010 15:24 Răspunde
  • Si alta varianta vizuala care se aude mai bine :
    http://www.youtube.com/watch?v=QdxyPYVBh5I&feature=related

    Thomas Man 5 octombrie 2010 15:27 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=0Fx697HtijA&feature=channel …asta e baiatul meu, avea 8 luni si nu eu l-am filmat si pus pe youtube ci cumnata-mea

    Livia 5 octombrie 2010 15:29 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=ys3rMJD4rCY m-am inamorat subit de ernesto cortazar 🙂

    Ulicica 5 octombrie 2010 15:41 Răspunde
  • Thomas, asta e genul de batran de care m-as lasa, la o adica, sedusa. Precum Lady Ann de monstruosul Richard al III lea, fascinata de genialitatea lui, desi machiavelica, superba

    Ulicica 5 octombrie 2010 15:46 Răspunde
  • am alergat, see u cu drag totmorow, ma asteapta vraful de carti, prezentari, haine de spalat, jucarii de adunat 🙂
    multumiri pt. clipele placute pe care mi le infuzati!
    Livia, te-am citit, ai un baietel superb si un suflet frumos, inocent.

    Ulicica 5 octombrie 2010 15:49 Răspunde
  • Voiam si eu sa-mi iau la revedere de pe blog, inchisesem calculatorul si incercasem sa citesc, insa ma doare ingrozitor de tare capul, imi face rau si vreme dar poate si deschiderea cutiei Pandorei…nu conteaza, ma simt rau si gata, n-am putut nici sa citesc desi era liniste deplina, baiatul dormea. Baiatul s-a trezit si m-am dus sa-l iau din patut. Atunci am observat ca e murdar tot de ceva maroniu-cacaniu. M-am uitat in jur si totul e murdar: hainute, patut, jucarii de plus…m-am uitat bine la baiat si avea toate hainele pe el, peste pampersi si body, dres, pantaloni si bluza…nu putea fi rahat…apoi mi-am amintit: eu tin mereu ciocolata in sertarul de la noptiera si uneori dupa ce mananc uit ciocolata pe noptiera. Oricum, baiatul a-nvatat sa cotrobaie prin sertare, asa ca de dimineata cand am luat baiatul din patut am mutat ciocolata pe o policioara de deasupra patutului, unde baiatul n-avea cum sa ajunga decat din patut, dar el nu mai era in patut…cand l-am pus in patut am uitat sa mut inapoi ciocolata. Acum am de spalat…

    Livia 5 octombrie 2010 16:25 Răspunde
  • Lipsesc de langa voi in seara asta, scumpilor, veti da de mine maine, abia… 🙂 Joaca placuta si reverii asijderea, sunt cu ochii si sufletul pe voi! 🙂

    Simona Catrina 5 octombrie 2010 18:08 Răspunde
  • culeg vise….are cineva ceva de predat, la mine-n cosarca? Nu va zgarciti, un vis fiecare, sa vedem ce iese. Sa nu ma-ntind prea tare…eu pun un vis de toamna calda, aramie, un noiembrie insorit, cu cer rosiatic, numai bun de plimbari lenese printre frunze vestede. Simona a plecat, Ana e cu jumatate de norma, Livia are de curatat dupa odor, Thomas avea treburi administrative, a fost fascinat de doi ochi tristi pe care i-a invitat la o ceasca de ceai si ceaiul se prelungeste pe acorduri de pian si se prelinge pe gatul alb, lung si fantomatic, cu un galgait jucaus. Tania e pcupata in vremea asta si nu prea ii place oricum sa dialogheze cu mine, desigur, ma alint, de ce i-ar placea? Omuletul iubeste a sa Ilinca, visele lui au deja sange prin vene, amazoanele sunt frante, dupa o zi infernala de munca. Poate maine se mai incumeta cate cineva sa viseze cu mine in cosarca. Sa visati indraznet, temerare fantome!

    Ulicica 5 octombrie 2010 21:02 Răspunde
  • Am eu vise multe, Uli, doar ca parca nu stiu cum de nu prea se implinesc…Niciodata nu au fost legate de cariera si chestii materiale, dar exact astea au iesit, altele mai importante, nu. Visez drumuri prin lume cu un …cineva, mari si tari si oameni interesanti…apusuri de soare sau copaci infloriti (magnolii, preferabil:). Asa ca, daca in cosarca ta au loc, ti le las o vreme cu mare drag! Noapte buna:)

    Corina L 5 octombrie 2010 21:19 Răspunde
  • @Ulicica- Eu nu visez. Mângăi, deci exist…

    Omuldelamunte 5 octombrie 2010 21:48 Răspunde
  • Ulicica,
    ia si visele mele… realizibile. dar doar la week-end: sa ma duc la ferma. sa ne plimbam cu tractorul cu paie. sa ne culegem dovlecii. sa culegem mere. sa veniti si voi toti. 🙂

    iana 5 octombrie 2010 22:04 Răspunde
  • Eu visez la „vara indiana” cu lumina calda coborata printre copacii rosii/ galbeni si miros de mere si dovleac copt (ne da iana si noua) si crizanteme frumoase rasarite peste frunzele florilor trecute in gradina.

    CristinaC 5 octombrie 2010 23:00 Răspunde
  • cel mai apropiat vis: sa dau mai repede cele 4 kg achizitzionate fara vrerea si stiinta mea.
    tzin primul meu regim din viata: nu mai mananc dupa ora 19.00
    anunt oficial: sunt in greva foamei.
    alte vise, acum, cu ochii deschisi: va vad pui la rotisor. 🙂 🙂
    incerc sa ma revad peste maine shi nu reusesc. 🙂

    tania 5 octombrie 2010 23:06 Răspunde
  • din ciclul „tania nu-mi poti face una ca asta” : am mai zis niste posturi in urma ca am ciudatenii.
    una dintre ele este ca nu pot sa maninc daca vad animalul sau pasarea intregi pe masa. vin cu tine in greva foamei, deja mi-e stomacul suparat pe imaginea mea ca pui la rotisor.

    iana 5 octombrie 2010 23:16 Răspunde
  • iana ce faci de Thanksgiving? Nu te uiti la curacan?
    Eu nu pot manca cand animalul, de regula pestele, e intreg si cu ochi. Am impresia ca se uita la mine

    CristinaC 5 octombrie 2010 23:31 Răspunde
  • iana, de atata ingrijorare si snobism kilofragilistice, psihicul meu a nimerit prin alte locuri, executandu-mi o stare de angoasa, pentru a pricepe macar ca:
    «a hungry man is not a free man.»- in cel mai real sens al intelegerii:

    http://www.youtube.com/watch?v=TcRSCynTsWc

    tania 5 octombrie 2010 23:33 Răspunde
  • Criminal chicken 🙁
    Nu-i deloc glamour comparatia cu puii la rotisor, Tania 🙁
    Magnolii si dovlecei, ok, Cori & Iana ! 🙂
    Cat despre vis :
    Eu mai am un singur Doru 🙂
    Doru de duca ! 🙂
    Be my ghosts ! 🙂

    Thomas Man 6 octombrie 2010 1:12 Răspunde
  • Uli, ia un vis cu imprumut si de la mine: sa ma plimb vara prin Sankt Petersburg si, daca s-ar putea, in alt timp, inainte de tristeti, de faramarea viselor, de razboaie si de atatea dureri…Si daca nu ajungem acolo, ne-am putea multumi cu o plimbare prin Bucurstiul interbelic, pe Pitar Mos, la Sosea intr-o zi de sambata, la terasa la Otetelesteanu, cu o ultima halta la teatrul ce-a ars. Ce conteaza ca am putea amesteca anii, macar sa tragem cu ochiul pe la mesele de la Capsa, seara… 🙂
    Si, Uli, multumesc! Ai un suflet ca o paine pe vatra…

    Tania, pune mana si mananca ceva, sa nu-mi lesini sau sa mi te zburlesti din cauza glicemiei reduse ca nu stiu ce-ti fac! 🙂 Singura regula pe care o stiam eu era sa nu mananci cu 4 ore inainte sa adormi, altfel te trezesti asediind frigiderul 🙂 iar tu mai si bantui pe aici la ore mici! Per te:
    http://www.youtube.com/watch?v=PAYmRpOWUJ8&feature=related

    Anamaria 6 octombrie 2010 1:21 Răspunde
  • Anamaria you made my day cu melodia asta!

    CristinaC 6 octombrie 2010 1:31 Răspunde
  • 🙂 🙂

    Anamaria 6 octombrie 2010 1:49 Răspunde
  • Acest site contine un virus. Daca il inchideti, vi se va sterge tot cheful de viata. Virusul se transmite pe cale virtuala, din generatie in generatie (de calculatoare). In perioada de incubatie, persoana afectata nu da nici un semn evident de contaminare: isi face regulat control(ul blogurilor), isi ia zilnic portia de lectura, data pe gat cu scriitura, doarme linistita si cand abonamentul la Internet nu e platit. Manifestarile virusului, in faza sa de magnitudine, sunt foarte diferite; acesta se localizeaza in zonele cele mai sensibile ale persoanei (inima, cap, stomac) si, de acolo, da complicatii: unii uita cine sunt, altii se intind langa tastatura si incep sa povesteasca, unii se autocritica, altii sar din link in link, unii mananca diacritice, altii dovedesc existenta acestora, unii au accese de ni(mic)k, altii se apuca sa versifice cu toate masinile unelte din atelier, crezandu-se copiii din flori de mucigai ai vreunui poet care a avut cel putin o data pereche (in aceasta ultima situatie, se poate face un studiu de caz fara scapare chiar pe mine). De aceea, la Spitalul Marilor Iluzii, azi e aglomeratie, ii putem spune chiar tambalau. Centralista, lipsita temporar de conexiune la linia agramata, pronunta raspicat in tot ce amplifica sunetele si se afla in apropierea sa:
    -Doamna doctor Simona este chemata pe sectia de Urgente. Repet (mai tare cu doua semitonuri), doamna doctor Simona este chemata pe sectia de Urgente !
    Cu mana pe o ureche, incercand sa atenueze volumul sunetelor care ii atingeau ciocanelul, doamna doctor apare in fuga, tinand stetoscopul literalmente intre degetul mare, aratator si mijlociu si intreband cu o urma de plictis:
    -Ce e ? Ce s-a mai intamplat ?
    -Pai sa vedeti doamna doctor, deci sa va zic, adica, ce s-a intamplat: ne-a venit un grup de persoane virusate, da’ eu nu pot sa le fac fisa, pacatele mele; stau toti cu cearceaful pe cap si nu vor sa spuna cum ii cheama, de fapt spun ei ceva da’ eu de asa nume nu am auzit si nu cred sa existe. Eu banuiesc ca sunt afectati mai mult la cap, da’ Dumneavoastra sunteti specialistul, deci v-am chemat.
    -Ne va trebui o rezerva (si un plan de rezerva; sa nu inchideti usa catre scara de incendiu). Suna repede pe Sectia Cardiologie si roag-o pe doamna doctor Alice sa vina sa ii consulte la inima. Da un telefon la Dermatologie, subsectia „Probleme temporare cu pigmentarea parului”, la doamna doctor Alina si cere niste paturi, din cele bune, ca astia sunt multi si necesita internare. Apoi vezi daca doctorul Ionut e pe sectia Radiologie, sa vina sa le faca o poza tip encefalograma alb-cenusie (sau alb-negru, daca nu mai are substanta de contrast), vintage. Cheama, de fapt, toti doctorii care stii ca iau lectii de Tango, situatia pare scapata de sub Control panel si trebuie gasit repede antidotul.
    Apoi, intorcandu-se precum semnul intrebarii in limba spaniola (sau poate era in portugheza ?) catre cearceafurile care fluturau speriate si, curios, incantate, doamna doctor Simona spuse:
    -Asigurare lexicala aveti ???

    Ana-fun 6 octombrie 2010 9:55 Răspunde
  • Tania, cura de slabire in care intre 18.00 – 19.00 si 22.00 – 24.00 (depinde cand te culci sau cand lesini) te gandesti (si atat) inclusiv la mancaruri de care in vremuri fara restrictii nici nu te-ai fi atins este cea mai buna solutie sa slabesti. Cere cea mai mare stapanire de sine, ca si ceva mult mai gustos ca mancarea, ceva cu care sa iti ocupi timpul in care alta data faceai prestidigitatie cu furculita, lingura, cutitul si degetele. Din experienta proprie, iti spun ca mancarea nu poate fi inlocuita decat cu mancare. Deci nu mai cauta alternative: cea mai frumoasa carte, cel mai bun film, cea mai buna amica devin palide surogate cand intri in razboi cu stomacul tau, si stomacul aproape intotdeauna invinge. Exista, totusi, o solutie: pleaca de acasa fara bani si chei si spune familiei tale sa nu iti deschida usa decat daca:
    -s-a facut ora de culcare
    -ai inceput sa mananci scoarta de copaci. 🙂
    Iti urez rabdare si putere, iti va lua cam o saptamana sa te obisnuiesti cu sunetele de disperare ale stomacului in ceasurile serii, dar te vei obisnui si vei fi mandra de modul cum cantarul isi va spune parerea despre tine 🙂

    Ana-fun 6 octombrie 2010 10:04 Răspunde
  • ODLM: sau „mangai, deci ea exista” (spre deosebire de tine, de care nu suntem siguri 🙂 )

    Ana-fun 6 octombrie 2010 10:05 Răspunde
  • De la Lara Fabian, culeasa de mai sus, am ajuns cu drag la Caruso: cantaretul, nu cantecul:
    http://www.youtube.com/watch?v=t936rzOt3Zc

    Ana-fun 6 octombrie 2010 10:07 Răspunde
  • va dau buna dimineata, cu un ranjet mare pe fata mea, de copil bosumflat care nu si-a implinit nevoia de somn. Pustiulica a avut o noapte „furtunoasa” si din motive care-mi scapa, la 5:30 era la datorie, cu mainile incalcite in parul meu, semn ca e gata cu somnul si sa inceapa distractia. Aaa, zi de mare veselie. In casa e un haos general, asa ca am renuntat la cursurile de azi si ma indeletnicesc cu chestii casnice. Asa ca mai adaug un vis la cosarca: o tanti de treaba care sa se ocupe cu menajul si bucataria ca eu sa pot abera in voie. La ordinea zilei, carnetul de sofer, e o mare necesitate, noi locuim departe de oras si transportul cu autobuzul de epoca e un calvar (si o mare pierdere de timp foarte pretios). Etapa a doua a operatiunii cosarca e aceea de a monitoriza creantele pe care le detine fiecare la Fauritorul de Realitati (palbabile, derivate din subliminalul cvasi constient) pe o perioada de n timp aferenta. Dead line-ul este un an, pentru vara indiana si calatoriile cu iz de magnolie, maxim doua saptamani pentru culesul de poame, sa fim indulgenti, sa-i acordam Taniei noua saptamani si jumatate, eu am indraznit sa fortez nota si astept rezultate imediate 🙂 Asteptam adresa si date de contact ale fermei dovlecesti, poze before si after cu Tania, si mai multe poze din calatorile Corinei, daca suntem toti aici la vara, indiana sa fie. Pentru Anamaria punem la bataie un strop de suflet, cateva grame de imaginatie, un iz de nebunie si cu mare drag facem un colaj intocmai, numai bun de inramat. Thomas, duca-se invartindu-se, peste mari si tari, ca vantul si ca gandul, cu pletele fluturandu-i, ca un Poseidon al imaginarului. Si planand peste gandurile noastre rasfirate, sa ne trimita cate o pala calda de vant, cu iz de magnolie, petale de crizanteme si gust de mar copt, cu scortisoara. Si-am incalecat pe-un neuron (a se citi martoaga) si-am trimis misiva Tiitorului in palme a lacasurilor celeste. Buna sa vie inima si nebuna imagianatia 🙂

    Ulicica 6 octombrie 2010 10:15 Răspunde
  • Ana, m-am hlizit copios, te ciufulesc cu drag si te salut din zborul pe coada de la aspirator 🙂

    Ulicica 6 octombrie 2010 10:19 Răspunde
  • @Ana-fun- Cum nu eşti sigură că exist? Cine te ţine, în fiecare dimineaţă, ca magnetul de frigider în formă de tine, cu un post-it ” de citit zglobia, pentru reîncărcare baterii” ?

    Omuldelamunte 6 octombrie 2010 10:38 Răspunde
  • ODLM: ha!, deci functionezi pe baterii ! Ce esti ? 😀

    Ana-fun 6 octombrie 2010 10:39 Răspunde
  • @Ana-fun- Robot cu acid dezoxiribonucleic. Mai precis, funcţionez pe pile.

    Omuldelamunte 6 octombrie 2010 10:45 Răspunde
  • ODLM: electrice sau galvanice ? 😀

    Ana-fun 6 octombrie 2010 10:48 Răspunde
  • ODLM, sper sa nu existe congruenta intre pilele de mai sus 🙂

    Ana-fun 6 octombrie 2010 10:49 Răspunde
  • @Ana-fun- electro-galvanice cu influenţe anglo-saxone.

    Omuldelamunte 6 octombrie 2010 11:13 Răspunde
  • Ana-fun, tu esti o delicatesa. Ma bucur ca am acces la umorul tau reconfortant.

    Livia 6 octombrie 2010 11:37 Răspunde
  • Ana-fun, tu ai ce mie imi cam lipseste…tare sper sa ma pot molipsi

    Livia 6 octombrie 2010 11:41 Răspunde
  • Ulicica, inima buna si imaginatie nebuna zici?
    Alearga inima-mi nebuna

    O cafea n-as vrea, mai degraba un distonocalm
    Sa stavileasc-a inimii alergatura;
    Alearga inima-mi nebuna
    Sa-si iasa din inertia letargica
    Sa n-o ajunga moartea.

    Alearga inima-mi nebuna
    Trezita parca dintr-un somn adanc
    Un somn de noapte neagra, fara luna
    Alearga inima-mi sa prinda o raza de soare
    Sa-si ncalzeasca sangele-nghetat.

    Livia 6 octombrie 2010 11:45 Răspunde
  • Uli, vrajitoare moderna, eu inca zbor pe matura 🙂

    Ana-fun 6 octombrie 2010 11:54 Răspunde
  • Livia, vezi ca eu ma dedulcesc repede la complimente. Si apoi voi fi nevoita sa mananc frunze cu Tania 🙂

    Ana-fun 6 octombrie 2010 11:56 Răspunde
  • I’ll keep them coming

    Livia 6 octombrie 2010 11:59 Răspunde
  • Ieri cand ma durea tare capul am ras in hohote la vederea baiatului meu scaldat in ciocolata mea preferata: milka chocolate mousse, dar se pare ca pe-aici n-am facut pe nimeni sa rada de aceasta pozna…deci imi lipseste ceva. Si ma tratez cu tine, Ana-fun

    Livia 6 octombrie 2010 12:02 Răspunde
  • Clinica nalucilor lexicopate
    AF, azi scrii cu termometrul ! Poetic si ghidus ! 🙂
    Ce placut ne-ai mai luat temperatura ! Vrem cu totii sa fim pacientii tai 🙂 Diagnostic exact, ca la tomograf, cu celule albe de fantoma : suntem numai buni de internare la SCR (Spitalul de Cuvinte Rasucite) sau la SFR (Spitalul de Fantome Ratacite). Ramane sa vedem cu ce perfuzie de vorbe ne trateaza doamna doctor Simona ! Sa speram ca nu scoate bisturiul sa ne taie de pe blog 🙁

    Jace Everett – The Good Life
    http://www.youtube.com/watch?v=TrsIgPQ5Xu8

    Thomas Man 6 octombrie 2010 12:07 Răspunde
  • Hei, AF, acum, dupa portia meritata de magna cum laudae, nu da vina pe bietul Grivei 🙂

    Thomas Man 6 octombrie 2010 12:09 Răspunde
  • Iar azi, cand fii-mea trebuia sa stea la scoala pana la ora 14 si am fost nevoita sa o iau la 11 pentru ca m-a sunat invatatoarea sa-mi spuna ca fata sta mai mult pe la toaleta si da la boboci, cu tine m-am inviorat. Am de fel o doctorita pediatra minunata pe care insa n-am vazut-o de 7 luni desi fiul meu ar fi trebuit vazut macar la un an si a mai si fost bolnavior in repetate randuri, ultima data saptamana trecuta cand a facut febra 39,5 si l-am tratat tot singurica dupa intuitia de la Dumnezeu, pentru ca draga si minunata doctorita a nascut in aprilie o fetita de care este atat de fascinata incat a uitat ca mi-a promis ca nu ma lasa la greu. Eu i-am scris ca mi-e copilul bolnav iar ea mai tarziu mi-a trimis poze cu fetita care la 5 luni sta in fundulet. Azi mi-a raspuns ca poate ne vedem vineri.

    Livia 6 octombrie 2010 12:09 Răspunde
  • Thomas Man, da-mi te rog adresa ta de mail

    Livia 6 octombrie 2010 12:10 Răspunde
  • Aseara m-am tratat de durere de cap cu cantecul tau si vreau sa vad ce alte valente terapeutice mai ai

    Livia 6 octombrie 2010 12:11 Răspunde
  • TM, au, double au, triple miau, la asta nu m-am gandit, desi mereu m-am temut ca Simona imi va face externarea intr-o zi. Macar m-o anestezia inainte sa ascuta bisturiul ? 🙂

    Ana-fun 6 octombrie 2010 12:15 Răspunde
  • Si stiu ce o sa-mi zica draga doctorita: ca stia ca ma descurc singura…

    Livia 6 octombrie 2010 12:15 Răspunde
  • Livia, cauta alt pediatru. Cu un copil mare te mai lamuresti verbal ce-l doare, pentru unul mic ai nevoie de cineva care sa ii puna diagnostic fara sa faca prea multa conversatie in prealabil 🙂

    Ana-fun 6 octombrie 2010 12:16 Răspunde
  • Ana-fun, ce zici tu este rational logic si corect, atata doar ca in viata asta am fost foarte tare dezamagita de doctori si pe minunata doctorita am gasit-o printr-o alta minunata doctorita care i-a dat referinte minunate si apoi m-am conversat cu ea cateva ore si am declarat-o eu insami cat sunt eu de pretentioasa ca fiind cea mai minunata pediatra. Daca-ti spun pe scurt istoricul experientelor medicale ai sa te crucesti. practic despre asa-ceva era vorba in articolul reportaj despre nasterile mele pe care Simona a vrut sa-l publice si n-a reusit…pe scurt, prima nastere naturala la spital m-a traumatizat asa de tare incat a doua oara am nascut aproape acasa singurica, am ajuns la spital in expulzie: baiatul meu a iesit ca din pusca si eu am plecat din spital la nici doua ore cu declaratie pe proprie raspundere. Mi-au prescris vreo 4 feluri de antibiotice pe care le-a cumparat sotul si dupa ce am citit prospectele le-am aruncat fara sa clipesc si sunt bine-mersi si n-am mai calcat pe le vreun doctor. Cand avea fata 4 luni m-a-mpins dracu si pacatu sa-mi pun un sterilet Mirena care imi fusese recomandat de 4 medici ca fiind cel mai bun si m-am dereglat hormonal de-am ajuns sa cad din picioare de slaba si sa obosesc ca la 80 de ani aratand de 12 intrucat corpul se golise de estrogen dupa cum au aratat analizele…fata a avut apoi un chist sinovial pe care medicii de la Grigore Alexandrescu au vrut sa-l extirpeze chirurgical, ceea ce ar fi insemnat ca fata sa-mi stea cu piciorul in ghips jumate de vara si prima minunata doctorita a tratat-o homeopat si in timp si cu rabdare chistul a disparut.

    Livia 6 octombrie 2010 12:45 Răspunde
  • Asa ca eu fug de doctori ca dracu de tamaie…de-aia si arat bine, ca sa fiu sanatoasa-tun sa nu am nevoie de ei

    Livia 6 octombrie 2010 12:49 Răspunde
  • Imi tremura inima dar ma descurc singura la nevoie, ma-nvata Dumnezeu ce sa fac…sunt atat de intuitiva incat cand am in cap o intrebare, o problema si intru intr-o librarie, pun mana exact pe cartea si o deschid exact la pagina care contine raspunsul. Sau ajung sa-ntalnesc un om care imi da raspunsul si tot intuitiv recunosc raspunsul ca fiind corect.
    Sambata seara aveam in cap povestea Ulicicai, am intrat intr-o librarie diverta si am citit dintr-o carte care se numea mesaje de dincolo de moarte. Era scrisa de un individ care studiase teologia si era cat pe-aci preot si comunica cu spiritele plecate dintre noi pentru a-i ajuta pe cei vii sa se vindece de traumele sufletesti legate de moartea celor dragi.

    Livia 6 octombrie 2010 12:55 Răspunde
  • Eu ma tratez cu poezie. Am avut in gand ca azi sa sa vorbesc despre moarte si sex…misticii spun ca orgasmul este o moarte si o renastere totodata si prin sex se poate ajunge la supraconstiinta…doctrina care descrie drumul de la sex la supraconstiinta se numeste Tantra…am cumparat si citit carti dar n-am reusit sa aprofundez inca subiectul, insa intuitiv stiu ca Tantra are dreptate
    dar sa vorbim intai despre moarte:

    Flori de gheata

    Albastrul a-nghetat in ochii tai
    Cum geru-ngheata flori pe geam de gheata
    Si-n clipa-aceea m-au cuprins fiori de gheata
    Caci viata asta-i doar o lacrima pe fata
    Iar ochii tai albastri-au inghetat.

    Clipeste-n miile de stele
    Albastrul ochilor tai mari,
    Tot mai departe si tot mai inghetate
    Stelute reci ca niste flori de gheata
    Asa au inghetat ochii tai mari.

    Livia 6 octombrie 2010 13:17 Răspunde
  • am scris si o varianta in engleza si o varianta in germana (desi germana stiu foarte putina)

    Frozen flowers

    The blue has frozen in your eyes,
    Like flowers that freeze on a window in winter
    And a shiver of ice has got my body in prison
    Because this life is just like tears that dry out
    And blue in your eyes has frozen forever.

    But now the blue is glittering
    In thousands of stars on the blue sky of winter
    And like a snowdrop that flourishes in spring for an instant
    The tears in my eyes have dried out
    And in my mind has tarried
    Only the image of your blue eyes alive.

    Livia 6 octombrie 2010 13:19 Răspunde
  • Ca sa indulcesc un pic contextul, va spun ca poezia trateaza moartea motanului meu birmanez

    Livia 6 octombrie 2010 13:22 Răspunde
  • Livia, de ce vrei tu sa vorbesti despre moarte si sex?

    tania 6 octombrie 2010 13:31 Răspunde
  • In primul rand pentru ca vine in completarea povestilor pe care le-am depanat ieri si alaltaieri special pentru ulicica, in al doilea rand pentru ca de ceea ce am de spus ar putea sa beneficieze si altii

    Livia 6 octombrie 2010 13:43 Răspunde
  • Nu te teme, ceea ce urmeaza nu este trist iar sexul este descris delicat si metaforizat, promit

    Livia 6 octombrie 2010 13:44 Răspunde
  • simona,esti geniala!
    citesc ceea ce scrii de mult timp,atit pe tine cit si pe alice nastase!
    pur si simplu imi schimbi ziua atunci cind citesc postarile de pe blog dar si din ”tango”!

    simona popescu 6 octombrie 2010 13:59 Răspunde
  • livia, daca poezia mai sus postata de tine trateaza moartea motanului tau birmanez, ce ai putea spune despre sexul lui? a ajuns motanul la o asha-numita supraconstiinta? si daca da, ai putea descrie, te rog?

    tania 6 octombrie 2010 14:06 Răspunde
  • Tania, you’re in good mood today! 🙂

    Ana-fun, multumesc pt doza de moral ridicat! Mi-ai facut pauza de pranz foarte frumoasa! 🙂

    Anamaria 6 octombrie 2010 14:18 Răspunde
  • Si in al treilea rand pentru ca pot. Voi incerca sa ma exprim foarte clar pentru a nu lasa loc de interpretari.
    O alta amintire pe care mi-a starnit-o povestea ulicicai s-a intamplat cand aveam 13,5 ani si eram impreuna cu tata si cu fratele meu langa un lac inconjurat de padure pe o latura si lanuri de grau sau porumb si o zona mlastinoasa dar secata pe alta latura. Tata si fratele meu pescuiau iar eu intotasem in lac si aveam pe mine un costum de baie intreg legat cu sforicele la ceafa. Mi s-a facut sete si stiind ca exista in apropiere un izvor (in zona mlastinoasa) am plecat de langa ai mei. Pe drum am trecut pe langa niste oameni. Am ajuns la izvoras si in timp ce umpleam sticla cu apa, un individ m-a inhatat pe la spate si m-a trantit in noroi, incercand sa ma dezbrace de costumul de baie. Din fericire aveam parul lung si sforicelele erau bine innodate la spate, si in timp ce ii venise lui ideea sa dea doar chilotul la o parte, am tipat cat de tare am putut, dupa ce in prealabil ii spusesem individului ca tata se afla in apropiere. individul, un tanar la vreo 18-20 ani, a fugit in lanul de porumb. Eu am plecat la ai mei tremurand ca varga iar fratele meu m-a-ntrebat de ce sunt plina de noroi si i-am raspuns ca am alunecat langa izvoras. tata nu si-a dat seama si nici nu i-am spus, m-am confesat seara unei vecine care mi-a servit drept mama si ca pe o mama o iubesc si astazi. Aceasta poveste a insemnat moartea inocentei mele, aceea a fost ziua cand mi-am spus ca ori este ceva in neregula cu mine ori cu lumea in care traim, dar ca sa fiu sigura ca nu voi mai pati asa-ceva am incercat sa devin invizibila. la aproape 18 ani am intalnit un domn in varsta care m-a-nvatat sa nu-mi fie frica de sex si de barbati, insa cu adevarat m-am lecuit de traume abia cand am intalnit marea mea iubire, pustiul de 16 ani. Ceea ce urmeaza este povestea recapatarii inocentei…pentru ca viata este un montaign-russe (rolercoaster-nu stiu sa scriu exact).
    Ieri v-am spus ca pustiul m-a mintit si in loc de 17 ani implinea abia 16. El era ditai matahala pe langa mine, arata de 20 de ani iar eu aratam de 16. pustiul se antrena zilnic, lua proteine si tragea de fiare la sala de fitness. Dupa cateva zile de la cruda marturisire mi-am luat inima-n dinti si m-am dus sa-l caut ca sa-i spun ca il iert si ca daca el se simte in stare sa avem impreuna o relatie de adulti eu sunt de acord sa incercam.
    Pustiul imi spusese si povesti cu iz sexual si se laudase cu fel de fel, asa ca eu nu stiam ca el habar-n-are despre partea cu sex. Intr-o seara cand tata era plecat l-am luat pe Aquarius la mine acasa. Am vorbit si ne-am privit ore-n sir pana am ajuns sa curgem unu-ntr-altul fara sa mai avem nevoie de cuvinte, el stand cu capul in poala mea si eu mangaindu-i buclele-aurii. pentru ca pustiul avea responsabilitati, a doua zi dimineata era el cel care trebuia sa deschida magazinul, la un moment dat ne-am culcat, in acelasi pat, el a adormit iar eu mai mult l-am vegheat, fiind probabil mai contienta de ceea ce se intampla. Pentru mine era un miracol. Nu fusesem in stare pana atunci sa iubesc decat motani, de barbati ma temeam si mi-era sila.
    De dimineata, inainte de a pleca la magazin el a vrut sa facem sex iar eu nu l-am oprit si dupa cum era de asteptat s-a terminat intr-o clipa, dupa care el s-a scuzat ca m-a dezamagit si mi-a spus ca va trebui sa-l invat. Eu i-am spus ca nu-l pot invata ceva ce nici eu nu pricep decat la nivel mecanic dar ca ii pun la dispozitie material didactic.
    In afara de sex relatia intre noi mergea ca unsa, iar curand am completat si partea cu sex si am devenit precum copiii din filmul ,,Laguna albastra”. Dar inainte de marea si minunata contopire am incercat sa-i fac sex oral si am vazut uimita cum se ridica fotoliul de langa canapeaua pe care ne iubeam si mi-am dat seama ca asemeni mie nici iubitul meu nu functioneaza dupa regulile normalitatii si deci tot ce stiam eu despre sex nu-mi folosea la nimic, asa ca am pus tehnica de-o parte si m-am relaxat, am luat-o intuitiv, din aproape in aproape.

    Livia 6 octombrie 2010 14:29 Răspunde
  • AF, uitasem sa-ti spun: cand scrii tu o carticica a ta (de poezii, proza scurta, etc), chiar romane fluviu 🙂 sau orice vrei tu, eu cumpar fara sa clipesc! Esti antivirusul ce trebuie lasat sa se plimbe liber prin spitalul Simonei! Iar Uli e calmantul. 🙂

    Anamaria 6 octombrie 2010 14:34 Răspunde
  • Tania, poezia mea putea fi despre orice moarte, din text nu reiese a cui moarte o descrie iar eu v-am spus doar ca sa-ntelegeti ce anume m-a facut sa o scriu

    Livia 6 octombrie 2010 14:39 Răspunde
  • Simona, Felicitari!

    Odille 6 octombrie 2010 14:53 Răspunde
  • Psihoterapia pt catei, pisici si purcei pitici este in plin avint. Am vazut o emisiune in care citiva psihoterapisti citeau gindurile animalelor cu o acuratete de 100% 🙂 🙂

    In curind cred ca vom avea carti scrise de acesti psihoterapisti despre aventurile amoroase ale pacientilor lor, povesti in genul „Laddy Chatterley’s lover”. Teama mea este ca pisicile si cateii ar putea sa aiba cine stie ce viata promiscuous si atunci, oricit i-as iubi, voi prefera sa citesc documentatie despre un nou software, decit despre aventurile lor, in detaliu.

    Odille 6 octombrie 2010 14:54 Răspunde
  • Aoleu, Livia, tu realizezi ca este, oarecum, ceva in neregula cu tine?

    De ce nu cauti tu o editura sau un blog de profil, care, cu siguranta, nu te va rata, pentru «deliciul» extraordinar de care dai dovada in povestirile despre sex? Nici nu trebuie sa fie reale. nuuu, in niciun caz. Ai, sigur, mintea si trupul atotcuprinzatoare pentru depanarea unor trairi sexuale reale din trecutul tau greu asumat, apoi, ar fi o idee sa pornesti cu cele fictionale. De ce nu faci un film? In sute de episoade? Ai putea transforma sexul in arta pornografica de zece stele sau in erotism jumatate frivol, jumatate estetic, sau cum te simti tu mai multumita, cu tine, fireste, protagonista. Zic si eu, te-ai descurca de minune. Unde suferi tu, de fapt? In a-ti gasi originalitatea, identitatea sau pe tine, femeie?

    Sau: spune-i sotului tau ce ne spui tu noua aici. te va iubi etern si dincolo de viata, de orgasm, de sex oral sau de moarte!!!

    Sau: apuca-te serios de scris un roman analitic. In stilul: «Secretelor amorului transfigurator extatic in tantra yoga.», o carte care sta de altfel pe noptiera privata a unei femei sau chiar a unui barbat cu toate tziglele pe casa, ma refer la aia care ajung interesati de armonia sau dizarmonia orgasmului shi ale mortii, draga mea. Ai acolo, ultimele secrete ale sexualitatii, caci pe primele vad ca le stapanesti indeajuns de bine! Cu toate ca, sincer, n-am nicio placere sa tzi le vad (citesc). Sunt chestiuni foarte intime pe care tu le atarni, publicitar, in bannere mult prea vulgare, pentru bunul simt al acestui blog!

    tania 6 octombrie 2010 15:00 Răspunde
  • Simona, multumesc mult, chiar daca nu admit calificativul decat in sens poetic (in rest, te asigur eu ca sunt geniala deloc). 🙂 Bine-ai venit! 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 15:01 Răspunde
  • Odille… 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 15:02 Răspunde
  • Tania, imi declin orice competenta in stingerea incendiului care va urma. 🙂
    Eu sunt intr-o zi zgribulita, la propriu si la figurat. Imi spui si mie ce vreau? Ca tu ai intuitie, spune-mi ce naiba vreau, Tania, ca de ideile mele sunt satula…

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 15:06 Răspunde
  • Am trait cateva saptamani de fericire intensa impreuna cu Aquarius, cand eram impreuna nu mai conta nimic altceva, eram stapanii lumii si cei mai iubiti dintre pamanteni. Iubirea asta m-a sustinut cand dupa cel mai frumos weekend din viata mea de pana atunci, cand duminica ne-am plimbat prin Cismigiu si am pierdut jumatate din filmul la care luasem bilete pentru ca nu stiusem ca se modificase ora, eu i-am spus iubitului meu ca sunt atat de fericita incat ma tem ca o sa se-ntample ceva sa puna capat, aveam o presimtire. A doua zi dimineata, in timp ce Aquarius era la scoala, am primit telefon de la subalternii tatei, care mi-au spus ca tata e in coma la spitalul Floreasca si ca sa ma grabesc ca nu stiu daca scapa…atunci a avut loc prima tentativa de suicid a tatei, ma mintise ca pleaca in delegatie si in loc de asta se dusese la birou, scrisese si trimisese prin fax la firma mama din Olanda un bilet de adio (scris perfect coerent intr-o engleza impecabila) si apoi luase doua flacoane de pilule, parca diazepam si metopramat, intrase in coma si se-nnecase in propria voma incat horcaia…ii spusesem sa faca bine ca daca incearca sa se sinucida sa si reuseasca…si n-a reusit, s-a vindecat miraculos dar apoi a intrat pe mana unui psihiatru destept care stiind ca e alcoolic i-a dat antidepresive pe care el le-a luat cu alcool si de aici si-a paradit creierul, a-nceput sa halucineze si in final a fost gasit mort, dupa ce apropos de tema dezbatuta de Simona, despre studentie si bani, tata a prapadit toata agoniseala ramanand de pe urma lui doar apartamentul gol si asta pentru ca fusesem eu desteapta si ii luasem actele casei la timp. Eram in anul 3 cand a murit, m-am aruncat in bratele primului barbat dispus sa ma iubeasca si apoi am luptat sa pastrez casa, in care nu mai ramasesera nici macar robineti, nici vorba de vreo lustra sau chiuveta…
    Pustiul mi-a fost alaturi si m-a iubit inca o luna, pana ce tata s-a repus pe picioare, apoi am fost plecati la mare de 1 mai impreuna cu niste colegi de-ai lui si cam atunci ne-am dat seama ca desi suntem extem de compatibili unul cu altul, prietenii, cunostintele etc nu ne sunt compatibile. Chiar el a spus despre cele doua liceene care erau cu noi la mare ca vorbesc arata si se comporta ca niste fufe iar eu arat de departe mai tanara si mai inocenta…pentru ca n-am mai suportat compania prietenilor lui am stat inchisi in camera toata ziua si ne-am jucat de-a amorul. Am ignorat bataile in usa si am iesit abia seara cand ne era foarte foame. Aveam la noi cozonac facut cu mainile noastre caci era Pastele, aveam si oua rosii dar atat…Eu obisnuiam sa fac cozonaci mereu de paste si craciun impreuna cu mamica mea de imprumut, vecina care era de meserie cofetar iar atunci a fost prima data cand am facut cozonacii in propria casa, impreuna cu iubitul meu care a-ntrebat: mami, cu ce sa te mai ajut? exact cand intra pe usa vecina sa-mi sara-n ajutor…cei mai gustosi cozonaci au fost aceia…mai inainte de asta mama mea, care era sef contabil la o fabrica de slefuit diamante, avea imprimanta stricata la serviciu si dupa ce au incercat vreo doi depanatori fara succes sa o repare, am traversat tot orasul impreuna cu iubitul meu care i-a reparat mamei imprimanta devenind eroul zilei (al inimii mele era deja). Dupa niste ani am aflat ca reparatia fusese mai degraba o coincidenta fericita decat un semn de geniu, insa nu conteaza, important este ca atunci iubitul meu a salvat situatia, ca de zile-ntregi mama trebuia sa depuna nu stiu ce acte care nu se lasau printate. in dupa-amiaza aceea am venit cu eroul meu acasa si am gatit niste pastravi pe care ii aveam in congelator, tata congelase vreo 6 pachete dar cum mie nu-mi placea pestele de fel si nu voiam sa ma ating de el ii mancase pe ceilalti singur…pastravul a fost excelent, meniu de-amor

    Livia 6 octombrie 2010 15:09 Răspunde
  • Pai, simone, sa ma risc? 🙂
    Sunt destul de ciufulita astazi, daca ma mai ciufulesti si tu…:)

    Tu ai nevoie, cred, de iubirea unui om insurat. si nu inteleg de ce musai insurat, fir-ar sa fie! 🙁

    tania 6 octombrie 2010 15:18 Răspunde
  • Desi, in conjunctura actuala, par nostime scuzele pt dublu „d” in Lady, sorry!

    Odille 6 octombrie 2010 15:18 Răspunde
  • Odille, nu-i bai. Ne destindem de doua ori. 🙂 🙂

    tania 6 octombrie 2010 15:20 Răspunde
  • Tania, eu sunt in gashca ta! 🙂 Is atat de mandra!

    Simona, scuza-ma, stiu ca nu ajut la stingerea incendiului, dar nu mai rezist nici eu 🙂 Stiu ca nu m-ai intrebat pe mine, da’ ma apuc sa-ti sugerez … un calorifer! Intre noi fie vorba, eu numai asta visez. Si, asa, ideile tale se vor incalzi si-ti vor reintra in gratii. Ai suras macar? Daca da, am facut si eu o fapta bunicica azi! 🙂 🙂

    Anamaria 6 octombrie 2010 15:24 Răspunde
  • Dupa ce am venit de la mare ne-am mai vazut cam o data de doua ori iar apoi el n-a mai vrut sa-mi dea niciun semn de viata. Am aflat ca ii murise bunica si mama lui ii reprosase ca nu-i fusese alaturi bunicii in ultimele zile si cumva ea l-a determinat sa nu ma mai vada, probabil i-a explicat ca sunt prea multe complicatii, ca oricum o sa se termine si oricum va suferi…din mai nu l-am vazut pana in noiembrie, cand am primit cadou de ziua mea de la el printr-un mesager iar apoi l-am gasit la magazin si i-am cerut explicatii, i-am spus ca nu inteleg pentru ca simteam ca ma iubeste…toata vara, toate lunile acelea ma rugasem si dadusem acatiste pe la biserici…eram innebunita, simteam ca mor fara el. L-am luat acasa la mine si am petrecut ultima noapte de dragoste. El mi-a spus ca m-a iubit mereu dar nu credea ca relatia ar putea merge si ca mama lui l-a amenintat…eu slabisem mult si aratam suferinda de problemele cu tata internat la balamuc…a doua zi de dimineata, desi era sambata el a plecat spunand ca se intoarce in cateva ore, eu am stat acasa si i-am gatit bunatati iar el a venit abia a doua zi seara si m-a gasit plansa asteptandu-l si atunci si-a dat seama ca statusem in casa tot weekendul cu gandul la el, doar l-am intrebat de ce nu m-a anuntat ca intarzie sau ca nu mai vine, el nu mai avea cuvinte sa-mi explice, sa-si ceara scuze…realitatea era ca realizase ca eu implinisem 20 de ani iar el avea tot 16, eu eram la fscultate anul 2 el era intr-a 11 a si i s-a parut prea frumos ca sa fie adevarat si tot weekendul s-a gandit ce sa faca in timp ce mama-sa il povatuia sa renunte la mine pentru ca am prea multe probleme, destule si fara el. Si cand m-a vazut in ultimul hal mi-a spus ca si-a dat seama ca imi face rau, si-a dat seama ca nu poate fi si face ceea ce s-a angajat, adica sa aiba o relatie de adulti, mi-a spus ca ii e teama ca imi face mult mai mult rau decat bine. Mi-a spus ca eu as putea face fericit orice barbat si ca sa-mi gasesc pe cineva care sa ma merite. Apoi a plecat fara sa mai priveasca in urma si nu l-am mai vazut niciodata.
    Am facut si ce a zis el, ca sa gasesc pe altcineva pe care sa-l iubesc si sa-l fac fericit, am si reusit sa fac barbati fericiti…am facut si ce ma povatuise mama lui: am devenit mai frumoasa, mai desteapta, mai stilata…am facut si un copil ca el…am invatat sa iubesc, am iubit si iubesc din toate puterile…

    Livia 6 octombrie 2010 15:27 Răspunde
  • Asta este toata povestea…toate amintirile pe care mi le-a trezit si rascolit Ulicica…le-am scris pentru a-mi recapata echilibrul

    Livia 6 octombrie 2010 15:28 Răspunde
  • Anamaria, Simone are nevoie de iubire. Iubire matura shi concreta, de zi cu noapte, pana la fapte shi dincolo de ele. Si….nu are cum sa fie satula de ideile astea, ca atunci noi, femeile, am innebuni cu toatele. 🙂 🙂
    PS. Simone, astept parul, nuiaua, biciul sau scaunul electric. Mi le asum rrrau. 🙂

    tania 6 octombrie 2010 15:29 Răspunde
  • Tania draga, sotul meu stie toata povestea asta…in fond, daca nu-ti place esti libera sa nu o citesti

    Livia 6 octombrie 2010 15:30 Răspunde
  • Si gata, de acum daca va fi sa mai impart cu voi vreun gand va fi scurt si fara conotatii sau deloc

    Livia 6 octombrie 2010 15:32 Răspunde
  • Livia, fantomele n-au adresa mail !
    Si nici valente terapeutice (din cate stiu) !
    Lasand gluma în buzunarul de la spate, îti spun, cu toata simpatia pe care o am pentru tine (si am !), ceea ce am declarat deja pe aici : nu amestec biografia mea de om (ratat) cu viata (si mai efemera) de fantoma pe blogul Simonei. Scuze, sper ca ma întelegi si ca nu te vei simti ofensata/ranita !
    Sunt în deplin acord termal cu temperatura ridicata din zona : ma duc sa opresc focul, altfel mi se ard ardeii umpluti ! 🙂

    Thomas Man 6 octombrie 2010 15:34 Răspunde
  • Livia draga, poate-ar fi mai bine sa-ti faci blogul tau unde sa scrii tot ce-ti trece tie prin cap despre fabrici de slefuit diamante si imprimante si spatii temporale care se suprapun evident! Ce zici??!!

    Anamaria 6 octombrie 2010 15:35 Răspunde
  • Tania, sa stii ca Simonei ii plac povestile mele…ea insasi a spus asta…iar eu nu am blog si mi-e draga Simona, zeita scrisului
    Simona, promit ca asta a fost ultima poveste, dar am spus ca ii dedic Ulicicai aceasta saptamana si in fapt si de fapt pentru Ulicica am scris in primul si in primul rand si apoi pentru tine, gazda noastra, ca sa-ti completez ceea ce deja stiai din alte lecturi

    Livia 6 octombrie 2010 15:37 Răspunde
  • Livia draga,

    Ulicica a dat dovada de atit de mult bun-simt si respect la dresa tuturor de aici si ti-a dat adresa ei de email unde sa ii scrii absolut cit si ce vrei! ce se putea mai mult de atit?!?!?! sau poate a fost prea subtila?

    Dea Valma 6 octombrie 2010 15:39 Răspunde
  • Livia, iti multumesc pentru intelegere!
    Triplu! Adica de cate ori ar fi trebuit sa-ti filtrezi pornirile lingvistice!

    tania 6 octombrie 2010 15:39 Răspunde
  • Tania, ma gandeam eu ca despre asta e vorba, dar nu stiam ce sa-i sugerez Simonei astfel incat sa nu se sature de propriile-i idei. Ai dreptate, ce ne-am face noi atunci?? 🙂

    Simona, trec si eu la rand, dupa Tania, si imi asum toate nuielele, mustrarile, chiar si scaunele acelea electrice!! Zau daca-s capabila sa retrag ce-am scris! 🙁

    Anamaria 6 octombrie 2010 15:40 Răspunde
  • Thomas Man, este dreptul tau sa nu ai curaj…de ce nu luati voi relatarea ca pe o simpla poveste, ca si cand ati citi o carte? In fond, multi scriitori scriu chestii de genul acesta, memorii, jurnale…cel mai frumos jurnal este al Oanei Pellea.
    In incheiere va redau cateva versuri din poemul Tulips al Sylviei Plath, poem din care reiese ca daca esti suferind si lalele-ti dauneaza:
    Sylvia Plath – Tulips

    The tulips are too excitable, it is winter here.
    Look how white everything is, how quiet, how snowed-in
    I am learning peacefulness, lying by myself quietly
    As the light lies on these white walls, this bed, these hands.
    I am nobody; I have nothing to do with explosions.
    I have given my name and my day-clothes up to the nurses
    And my history to the anaesthetist and my body to surgeons.

    They have propped my head between the pillow and the sheet-cuff
    Like an eye between two white lids that will not shut.
    Stupid pupil, it has to take everything in.
    The nurses pass and pass, they are no trouble,
    They pass the way gulls pass inland in their white caps,
    Doing things with their hands, one just the same as another,
    So it is impossible to tell how many there are.
    ……………………………………..

    The tulips are too red in the first place, they hurt me.
    Even through the gift paper I could hear them breathe
    Lightly, through their white swaddlings, like an awful baby.
    Their redness talks to my wound, it corresponds.
    They are subtle: they seem to float, though they weigh me down,
    Upsetting me with their sudden tongues and their colour,
    A dozen red lead sinkers round my neck.

    Nobody watched me before, now I am watched.
    The tulips turn to me, and the window behind me
    Where once a day the light slowly widens and slowly thins,
    And I see myself, flat, ridiculous, a cut-paper shadow
    Between the eye of the sun and the eyes of the tulips,
    And I hve no face, I have wanted to efface myself.
    The vivid tulips eat my oxygen.

    Before they came the air was calm enough,
    Coming and going, breath by breath, without any fuss.
    Then the tulips filled it up like a loud noise.
    Now the air snags and eddies round them the way a river
    Snags and eddies round a sunken rust-red engine.
    They concentrate my attention, that was happy
    Playing and resting without committing itself.

    Livia 6 octombrie 2010 15:45 Răspunde
  • Este prea lung, cautati-l pe net…eu va spun la revedere.

    Livia 6 octombrie 2010 15:46 Răspunde
  • Dar ziceti-mi si mie care este diferenta intre povestea expusa de mine si povestea expusa de Ulicica? Ca Ulicica n-a facut sex cu iubitul si se jeneaza sa zica cum a facut copil? Ce-i asa mare filozofie: ca sa-mi fac baiatul am facut sex de doua ori pe zi timp de trei saptamani cu dragul meu sot
    v-am explicat cum viata are suisuri si coborasuri si eu am reusit sa le dau de capat, sa ies din mocirla la suprafata si sa traiesc eliberata de trecut, asta este, povestea mea este despre triumful vietii asupra mortii, triumful inocentei asura abuzurilor…de ce nu pricepeti? V-a picat greu? Pai daca o simpla poveste va pica greu atunci nu pricep cu traiti…asa ne deosebim…eu traiesc pentru ca inteleg, am pus totul cap la cap si am priceput ce vrea Dumnezeu de la mine, care este rostul meu, al vietii…am incercat sa impartasesc

    Livia 6 octombrie 2010 15:54 Răspunde
  • Curaj ? 🙂 Intram în domeniul calificarilor morale ? 🙂
    Esti o glumeatza involuntara, L.
    Este dreptul tau sa intelegi ce poti. Cel putin pe asta nu ti-l poate lua nimeni.
    Eu nu trag în ambulante nici în OZN-uri.
    Desi am cartusiera plina.
    Îti doresc echilibru bun !

    Thomas Man 6 octombrie 2010 15:55 Răspunde
  • Tania, nu ma incuraja, ca eu abia astept sa am motive sa comit tampenii. 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 15:55 Răspunde
  • Livia, poti sa-ti faci blog in 5 minute pe google si sa elucubrezi acolo cat vrei. Esti absolut penibila. Simona, te admir, iarta-mi interventia, mie-mi place sa (te) citesc, nu sa-ti scriu, dar acum nu m-am putut abtine, atata tupeu si narcisism si mitomanie n-am vazut in viata mea.

    Delia 6 octombrie 2010 15:56 Răspunde
  • daca ii scriam Ulicicai in mod direct nu-i foloseam cat cred ca ii folosesc asa, pentru ca ulicicai ii este rusine…Ulicica trebuie sa se vindece de jena asta, numai asa vocea ei va avea forta sa se transpuna intr-o scriere valoroasa.
    Ulicica, mai am un singur lucru sa-ti spun, daca vrei sa micsorezi distanta dintre tine si sotul tau, daca vrei ca el sa te inteleaga cumpara si citeste cartea ,,Cele trei limbaje ale iubirii” scrisa de Garry Chapman

    Livia 6 octombrie 2010 15:59 Răspunde
  • Ma acuzati de mitomanie…pentru ca nu va vine sa credeti ca cineva a putut trai asa o viata…Simona ma crede

    Livia 6 octombrie 2010 16:00 Răspunde
  • Delia, ai avut o existenta destul de lina si pufoasa, daca n-ai vazut asa ceva in viata ta. 🙂 Iti multumesc ca ai venit si ca ma citesti, numai ca ma doare sa va vad incaierandu-va la modul deschis, gaseste si tu o cale mai aluziva, mai matasoasa. Zic si eu. 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 16:01 Răspunde
  • Simona, aluzivi si matasosi au fost altii, dar degeaba! 🙂
    Si, daca tot ti-am scris, cu o motivatie nu foarte eleganta, vreau sa-ti spun ca ti-am citit toate cartile, sunt la loc de cinste in biblioteca mea, si fac toti banii. Asta apropos de subiectul acestui post. 🙂

    Delia 6 octombrie 2010 16:08 Răspunde
  • Nu vreau sa-mi fac blog pentru ca daca pe blogul Zeitei Scrisului dau de oameni care nu pricep inseamna ca pe orice alt blog as da de si mai multi oameni care nu pricep…problema cu lumea asta este ca e locuita de oameni…norocul meu este ca am propria familie, caldurica unui om care ma intelege si a altor cativa ca el…
    Eu v-am aratat pana la ce nivel m-a tulburat pe mine povestea Ulicicai iar voi ma acuzati de cate si mai cate…este clar ca lumina zilei un lucru, anume ca eu nu am ce cauta in mijlocul vostru desi o iubesc nespus pe Simona care deja a spus ca sunt binevenita si care a spus si ca sunt frumoasa si talentata la scris…eu am scris in respect pentru Simona, i-am onorat invitatia si i-am impartasit din trairile mele si stiu ca chiar daca voi ceilalti nu pricepeti Simona intelege…ma retrag, oricum s-a facut tarziu…copiii-mi dorm…

    Livia 6 octombrie 2010 16:09 Răspunde
  • Simona, sa nu te doara nimic…plec cu inima usoara si-mpacata. Si cu capul sus si echilibru-n oase. Iti doresc sa-ti gasesti barbatul potrivit si sa ai copilul visat, sa ai parte de toate bucuriile vietii…eu o sa-ti fiu aproape cu gandul si o sa te citesc…

    Livia 6 octombrie 2010 16:12 Răspunde
  • Livia, dupa cum vezi, ma feresc sa ma amestec in asemenea inclestari, din doua motive: nu mereu pot fi obiectiva, fiind blogul meu, si nici nu cred ca e cazul sa moderez altercatii. Cert este ca unele persoane au un disconfort in fata acestui tip de confesiuni, nu trebuie sa te simti blamata, dar nici sa-i blamezi pe ei. Mie, repet, mi-e greu sa decid obiectiv, dar atunci cand mai multa lume manifesta o respingere fata de un exces de detalii, e de datoria noastra, a tuturor, sa ne reanalizam textele. Am simtit nevoia sa ma justific, sa precizez asta, nu puteam sa tac chitic aici, in plin uragan…

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 16:12 Răspunde
  • Livia,
    daca adaug numele meu pe aceeasi lista cu: tania, Odille, De-Valma, Ana-fun, Anamaria… te convingem?
    Exista viata dincolo de sex. Exista viata inainte de moarte. tu crezi ca ai putea sa ai experientze inedite in afara sexului (care pare sa fie chinuit rau) si a mortii?
    Ulicica ti-a lasat adresa ei de e-mail (n-o inteleg de ce dar e treaba ei). N-am vazut sa fie Ulicica incintata ca i-ai scris asa epistole. Trag de aici concluzia ca nu e foarte interesata.
    Scuze Uli, stiu ca n-ai nevoie de purtator de cuvint si de pareri. am incheiat.

    iana 6 octombrie 2010 16:13 Răspunde
  • Livia draga,

    Intre timp m-am mai calmat asa ca voi incerca pentru prima si ultima data sa-ti explic ceva ce oricum se pare ca nu pricepi: deosebirea dintre tine si Uli, de fapt, deosebirea dintre tine si toti ceilalti consta in faptul ca ei dezvaluie bucati minuscule din viata lor, mai mult idei si ganduri care au toate ca numitor comun CEEA CE SCRIE SIMONA!!
    Tu insa vorbesti si scrii si scrii si scrii despre tine fara ca nimeni sa-ti ceara asa ceva…

    Te compari cu scriitori? Jurnale?? Dar, draga mea, nimeni nu ne obliga sa cumparam si sa citim carti… noi doar ALEGEM sa facem asta. Tu nu ne dai de ales, asta nu pricepi.

    Si te folosesti de acest blog, de bunul-simt al Simonei, de rabdarea acestor oameni pentru a expune povesti si, ceea ce este si mai rau, pentru a da sfaturi pe care nu ti le cere nimeni… Habar nu am de unde ai tras tu atatea concluzii aiuritoare despre viata Ulicicai, doar am citit cu totii ce-a scris ea, dar numai tu ai ajuns sa ai astfel de idei. Si nici nu inteleg de ce presupui ca poti sa ii spui cum sa traiasca??!!
    Vrei sa ne impartasesti ce stii?? Pai, fata draga, adevarul tau nu este neaparat si al nostru si, in nici un caz, nu este adevarul absolut!

    Eu capitulez, nu stiu cum sa explic mai frumos, sunt muuult prea multe probleme care ar trebui tratate individual, dar, vorba lui TM, n-am valente terapeutice. Cred ca e frumos in lumea ta… Iti doresc mult succes in toate!

    Anamaria 6 octombrie 2010 16:14 Răspunde
  • Multumesc, Simona!

    iana 6 octombrie 2010 16:15 Răspunde
  • Anamaria 6 octombrie 2010 16:20 Răspunde
  • Io n-am nici un chef sa explic ceva frumos cuiva, asa ca Livia, mai da-ne o pauza de tine, nu-i o rugaminte! Ia-ti dreaq ramas bun pentru mai multe zile si mai publica-te si prin alte site-uri!
    Hai!

    Una 6 octombrie 2010 16:30 Răspunde
  • P.S.
    Bine v-am regasit!

    Una 6 octombrie 2010 16:32 Răspunde
  • Livia, revino-ti in firele-ti morale, draga mea!
    «Sexul» tau apare reiterat obsesiv in fiece fragment. Nu incurca tragediile reale, trecuturile grele ale unor destine cu… sexul oral si fotoliile miscatoare. problema aici este ca pricepem exact si dincolo de exact. in sinea ta ai inteles asta deja.
    Multumesc din nou!
    Iti urez tot binele din lume!

    tania 6 octombrie 2010 16:33 Răspunde
  • Chiar asa , Narcisa narcisista e deajuns ca pleznesti de admiratia propriei persoane ! Nu putem sa te admiram in fiecare minut, daca nu stii , intr-o zi din an, vara, se sarbatoresc narcisele in Poiana Narciselor! Eu personal te cred ca esti splendida , dar chiar nu mai pot sa vad atat impaunare.

    Blanca 6 octombrie 2010 16:33 Răspunde
  • doamne, blanca, ai idei geniale. 🙂
    fratilor, surorilor, haideti in poiana narciselor, chiar daca o vad pe…diagonala. 🙂

    http://alpinet.org/foto/2008/06/06/MmFkNzM3ZjRkYjJmOWY3OWM1Y2VkYjQwMGQ3MDI3Zjfoto_72664.jpg

    anamaria, am uitat sa-ti multumesc pt lara.
    vazusem si…duffy la tine, de nu ma inshel:

    http://www.youtube.com/watch?v=KFjF64Mcaao

    simone, promit sa nu te mai incurajez. 🙂 🙂

    tania 6 octombrie 2010 16:41 Răspunde
  • Mi se pare mie sau cineva nu si-a luat medicamentele azi?

    Justine 6 octombrie 2010 16:53 Răspunde
  • De fapt, daca ma uit mai bine, nici ieri…

    Justine 6 octombrie 2010 16:54 Răspunde
  • Da, Simona, ai dreptate si mi-am dat seama, de aceea am si spus ca ma retrag. Dar mai vreau sa precizez un lucru: fiecare raporteaza ceea ce citeste la experienta sa de viata, fiecare intelege in functie de propria minte, in functie de propriile experiente de viata si de aceea fiecare om traieste in propria sa lume. Adica exista tot atatea lumi cati oameni sunt pe pamant, fiecare isi creeaza in permanenta lumea sa…asta vor sa spuna maestrii spirituali cand spun ca traim in iluzie, in Maya…fiecare vede in felul sau, nici macar culorile nu le vedem la fel, este demonstrat stiintific. eu am expus in astea trei zile exact toate gandurile care mi-au navalit in minte cand am citit povestea Ulicicai, aceea care a impresionat pe toata lumea…eu am spus in ce fel m-a impresionat pe mine si dandu-mi seama ca m-am identificat cu ea in mare masura am incercat sa o ajut sa depaseasca trauma pierderii iubirii vietii sale…am avut intentii bune, chiar daca a picat prost

    Livia 6 octombrie 2010 16:56 Răspunde
  • haide doamnelor si domnilor sa nu mai lovim in cei cazuti. e adevarat ca doamna pare sa nu priceapa argumentatia de mai sus, dar in mod sigur va recepta mesajul daca ii dati un bob zabava sa inteleaga.

    gioni boamba 6 octombrie 2010 17:02 Răspunde
  • Justine, buna dimineata! 🙂

    Tania, eu aveam treaba cu Duffy, asa-i. Multumesc! 🙂 Vezi ca te fericiesc cu urmatorul link:
    http://www.youtube.com/watch?v=Y8_Qhq7XpFU&feature=channel

    Anamaria 6 octombrie 2010 17:05 Răspunde
  • fericesc… eh, o cafea, urgent.

    Anamaria 6 octombrie 2010 17:07 Răspunde
  • Anamaria, eu am plonjat in aburii cafelei, acum cinci minute. Infuzia asta imi ordoneaza gandurile.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 17:10 Răspunde
  • ‘neata.
    am si eu o dilema, asa… ca pt prima ora: cine subsemneaza cu „gioni boamba” pe acisilea?

    Justine 6 octombrie 2010 17:11 Răspunde
  • Tania:)
    Eu n-o inteleg pe Livia de ce nu vrea sa comunice pe mail cu Uli.
    Unii au impresia ca nimeni n-a mai trait si nimeni n-a mai simtit ceea ce experimenteaza ei la un moment dat.

    Blanca 6 octombrie 2010 17:11 Răspunde
  • TM, esti in hainele unei fantome cu o cizma intr-un picior ?

    Ana-fun 6 octombrie 2010 17:13 Răspunde
  • EU … e dupa un personaj dintr-un volum aparut inainte de 89 si care la a doua editie si-a schimbat titlul pentru ca primul a fost considerat ca nefiind conform doctrinei de partid

    gioni boamba 6 octombrie 2010 17:14 Răspunde
  • E un barbat, oricum 🙂 Asta e tot ce va pot dezvalui.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 17:15 Răspunde
  • Hah, pai e tot un gica contra, pare-se…

    Justine 6 octombrie 2010 17:17 Răspunde
  • bai nene, da’ ce-i aici? bar de negri? :)) (Simona, spor la facut tampenii 🙂 )

    un trecator 6 octombrie 2010 17:37 Răspunde
  • Ma amestec si eu prin valvataia starnita pe buna dreptate. M-am gandit toata ziua ce si cum sa scriu, sa spun ce am de spus si in acelasi timp sa n-o supar pe Simona.
    Si pentru ca subiectul a fost deschis de Tania, ma alatur ei si spun pe sleau „N-o mai suport pe Livia”!
    Una, mi-a fost dor de tine tot timpul si ma intrebam cum de nu ai nimic de zis. Iata ca ai facut-o! Te sustin.
    Livia, iti spun si tie ceva: ai mai zis odata ca pleci si nu mai vii. De data asta sper sa te tii de cuvant. Drum bun!

    Marina 6 octombrie 2010 17:39 Răspunde
  • Mai mult o conducta corcodusata: ))
    Tara de extractie: Sparta!

    Una 6 octombrie 2010 17:40 Răspunde
  • Trecatorule, tocmai asta e problema, ca nu prea am spor. Nu constiinta ma tine in frau, ci alte vicisitudini. 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 17:40 Răspunde
  • Simona … si mie mi-e lene azi… trimit un Starbucks?

    CristinaC 6 octombrie 2010 17:43 Răspunde
  • Cristina, dar avem si noi Starbucks in Romania! 🙂 E drept ca mi-e dor de Starbucks-urile din Toronto… Era unul pe Eglinton St./ Yonge St. unde pierdeam multe ceasuri (in sensul ca le castigam, erau placute). 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 17:49 Răspunde
  • Marina,multumesc.Faptul ca scriu mai rar nu inseamna nimic altceva decat ca uneori nu am cum sa vin cu frecventa de odinioara.: )

    Una 6 octombrie 2010 17:57 Răspunde
  • Simona, buna ideea! Am baut cafeaua, am ordonat ideile si-am incalecat pe-o sa si-am plecat la o portie de linistire a sufletului! 🙂 Lasa vicisitudinile mititele si treci la treaba. Esti mai viteaza decat ele! 🙂

    Anamaria 6 octombrie 2010 18:07 Răspunde
  • Stiu Simona ca aveti Starbucks si m-am bucurat. Din pacate eu intru, cumpar cafeaua si fug si asta doar cand am timp sa ma abat din drum inspre birou. Ma gandesc sa le propun sa deschida un Starbucks la colegiu dar pe aici lumea prefera Tim Hortons ca e hamiltonian.

    CristinaC 6 octombrie 2010 18:10 Răspunde
  • Pentru voi o poezioara si apoi inca una:

    . Ţi-am rescris chipul cu pete de nor ţinute la rece;
    2. Ţi-am redesenat surâsul cu frânturi de cer;
    3. Acum îmi spun poveşti cu tine râstignindu-mă de apusul acesta abstract;
    4. Nu îmi frânge aripile, nu mă alunga mai departe de zori !
    5. Luminează-mi calea până ce va fi să te revăd !
    6. Până atunci am să te păstrez oglindită în gându-mi;
    7. Rămânându-mi doar un ram când eu rămân la fel, acelaşi;
    8, Înflorindu-te în amintirea mea de parcă ai fi atât de aproape încât te-aş putea ţine în palmă;
    9. Reinventându-ţi părul grizonat din fărâmiţe de cuvânt;
    10. Până atunci rămân la geam şi te privesc, oriunde-ai fi !
    11. Deşi la atâtea ferestre mi te-am imaginat, încât mi-ar fi de ajuns doar să taci;
    12. Am să urc până la tine, ştiu că mă aştepţi zâmbind !
    13. Ştiu că de aici par mult prea mic şi fără de folos;
    14. Eu ştiu că nu ai să mă vinzi pe nici un ban din lumea asta;
    15. Răpeşte timpul ce va fi să treacă până când
    16. Mă vei revedea şezând, zâmbindu-ţi la picioare;
    17. Până atunci, chiar de voi lăcrima, chiar de-mi va curge sânge…
    18. Rămâi privindu-mă din apusul acela abstrac;
    19. Rămâi în gândul meu şi în fiecare centimetru de surâs;
    20. Din depăratea asta ştiu că tu ştii că exist;
    21. Ştiu că tu ştii că te prives aproape neîncetat din depărtarea asta;
    22. De la fereastra asta unde ţi-am cioplit numele în timp;
    23. Atâtea apusuri amare fără prezenţa ta abstractă,
    24. Atâtea anotimpuri împinse mult prea departe de tot ce însemni;
    25. Mi te vor returna zâmbind ştrengar în colţul gurii;
    26. Mi te vor returna zâmbind şi aşezată la masa mea înaltă;
    27. Cioplindu-ţi chipul într-un trup de floare ilicită;
    28. Te aşteaptă paharele goale îmbrăcate-n trecut;
    29. Te aşteaptă magnolia plânsă de atâta privit înspre cer;
    30. Din depăratarea asta îţi trimit un necuvânt;
    31. Îţi trimit surâsul care stă să nu te mai cunoască;
    32. Mi-e frig acum, mă încălzeşte un gând rătăcit prin amintirea ta somnoroasă;
    33. Şi te redesenez în alb şi negru şi în pete de lumină;
    34. Te redesenez aşa cum, poate nu vei fi nicicând;
    35. Îngrijindu-mi floarea în care te-am cioplit zâmbind;
    36. Împuşcând apusul ăla abstract ascuns după o fărâmă de vers;
    37. Ascunzându-te pe tine însăţi într-o floare nepermisă oricui;
    38. Zâmbindu-ţi ostentativ ca şi cum;
    39. Astăzi îmi înmormântez în tine gândul;
    40. În apusul acela abstract care încă mă zgârie pe chip;
    41. Până va fi să te revâd şi să te strig în gura mare;
    42. Rămâi ascunsă în amintirea mea căruntă;
    43. Luminează-mi calea până va fi să te revăd;
    44. Până îţi voi scrijeli surâsul în pete de nor;
    45. Am mai întinerit o secundă, un ceas;
    46. A mai întinerit o floare în semn de bun-rămas;
    47. Te vei coborî de acolo să mă revezi zâmbind;
    47. Să mă revezi cioplindu-te în flori de alabastru;
    48. În fărâme de nor, în pete de lumină obscură;
    49. În pete de cer răstignindu-te iarăşi de mine;
    50. Scrijelindu-te în amintirea asta ce încă mă zgârie pe chip:
    51. Am să mă rog ţie, am să mă închin la tine până când;
    52. Te vei coborî să mă înmormântezi în ochiul tău;
    53. În depărtarea asta atât de comună acum;
    54. îndepărtându-mă de tine când se sfârşeşte şi tot ce am scris simţind pentru tine.

    liviu 6 octombrie 2010 18:37 Răspunde
  • Si inca o poezioara draguta pentru voi .
    Mai tarziu ,stati pe-aproape , o sa detaliez experienta de la examenul de bacalaureat , apoi examenul de licenta . Numai mai in final o sa va delectez cu picanteriiiiiii !!!! :))

    zilele noastre s-au terminat
    luna pe cer acum a urcat
    nimeni n-aude ce eu vorbesc
    sunt singura si ma plictisesc

    zilele trec neincetat
    nu mai exist,cred ca m-am evaporat
    aud doar glasuri ce canta plangand
    si-apoi se lasa o liniste de mormant!

    totul se naruie,e praf inutil
    totu-a murit , nimic nu-i viril
    lumea-i o clepsidra eterna
    lumina e mica, ca de lanterna

    orice lucru ce a existat
    pe lumea aceasta, a fost maturat
    de vantul cel negru ce vine mereu
    si-ncerca sa fure si sufletul meu

    gandind aceste vorbe,acum am inteles
    ca orice exista azi, va fi ieri un exces
    de ce exista acest mare mister
    invaluit in vorbe nascute din eter?

    nimic nu are sens si este minunat
    cand cerul cel albastru acum e-ntunecat
    cu-n sir de viermi oribili astazi m-am hranit
    si orice durere pe loc s-a si sfarsit

    ma simt exasperat de tot ce ma-nconjoara
    stiu ca orice fiinta maine o sa moara
    caci linia scaderii a fost trasata
    si vine des monentul sa ma simt disperata

    in jurul meu exista numai scheleti
    cu corpul rotund, dar fara de feti
    masina timpului este oprita
    oprita de-un tanar cu ochii de vita!

    coperta de carte nu-i fabricata
    e-nlocuita de-o perna in miere-nmuiata
    totu-i ciudat si fara de sensuri
    si orice fiinta vorbeste in versuri

    cand cainele latra in versuri o face
    canta cu luna ce pe cer zace
    o ora din viata mai am de trait
    tot ce era in jurul meu a murit….

    …niciodata in viata ta cat vei traii
    nu vei reusi pe mine a ma lamurii
    nu vei putea raspuns sa-mi dai
    la toate intrebarile pe care in gand ai sa le ai…..

    acum doua ore eu am murit
    sufletul meu in cer a venit
    va merge acum spre judecata
    si voi fii trimisa catre o poarta

    aici totu-i inconjurat de nori
    aici vei veni si tu cand ai sa mori
    totu-i linistea intruchipata
    in cer nu exista decat o zi de armata

    totu-i doar alb, albastru si gri
    daca mai poti acum poti muri
    liniste in minte nu ai sa ai
    pana cand sufletul nu ai sa ti-l dai

    nu mai pot gandi lucid
    un gand am in minte sa ma sinucid
    nu stiu ce s-a intamplat
    am un cosciug ascuns pe sub pat

    tot ce-mi doresc e sa nu mai fiu
    dar sufletul meu e inca viu
    trupu-mi sta jos inchis intr-o groapa
    a fost ucis de-o zvelta lopata

    gandurile rele s-au terminat
    din tot ce-a fost rau nimic n-a ramas
    decat un os de schelet ambulant
    care se crede acum elegant

    orice fiinta a luat viata
    o mica meduza mananca doar ata
    totu-i ciudat si foarte evaziv
    o furnicuta are fusta cu tiv

    tot ce-a fost rau a disparut
    dar lucruri ciudate au aparut
    o batistuta cu flori rosii de mac
    viseaza ca are u frate buimac

    natura isi continua demersul
    dar si-a schimbat cu totul sensul
    si toate au devenit ciudate
    un scaunel citeste „sarea-n bucate”

    findca totul e ciudat
    o foame de castor m-a apucat
    si de scris am sa termin
    ca trebuie sa plec la magazin!

    liviu 6 octombrie 2010 18:41 Răspunde
  • Livia te-ai clonat ? Mi-e rau !

    Marina 6 octombrie 2010 18:59 Răspunde
  • liviu… in poezie esti Livia?
    „nimeni n-aude ce eu vorbesc
    sunt singura si ma plictisesc”

    CristinaC 6 octombrie 2010 19:01 Răspunde
  • Simona,
    poate poti, poate vrei… sa faci ceva!!!
    chiar avem nevoie de ajutor!

    iana 6 octombrie 2010 19:07 Răspunde
  • eu tot mai sper ca e doar o gluma. pe care eu nu stiu, nu pot sa o gust.

    iana 6 octombrie 2010 19:09 Răspunde
  • iana, si eu am crezut la inceput ca e gluma dar acuma cred ca e psihoza sau chiar mai rau
    Ma intreb daca avem pe cineva de specialitate printre noi sau macar pe cineva care doar citeste … poate ne salveaza

    CristinaC 6 octombrie 2010 19:18 Răspunde
  • Livia esti diabolica ! Am impresia ca urmaresc un film de groaza prost . Nu confunda blogul Simonei cu cabinetul unui psihiatru ! Ai nevoie de ajutor specializat cum chiar tu ne-ai spus . Nu mai intarzia du-te si trateaza-te si lasa-ne pe noi in pace . Ne simteam atat de bine fara tine ! Din pacate ai reusit sa strici in mare parte farmecul acestui loc si dupa cum observ te inversunezi sa o faci in continuare .

    Marina 6 octombrie 2010 19:21 Răspunde
  • Eu cred ca versurile lui „liviu” sunt un pamflet, specie protejata de lege, pe cale de aparitie si in tara noastra. Le-am citit cu atentie si am murit de ras! 🙂 🙂 :). Nu gasesc emoticonul ala care se tavaleste pe jos! 🙂

    Delia 6 octombrie 2010 19:29 Răspunde
  • Daca ati aprofunda versurile celei de-a doua poezii,daca ati treve prin prisma rationalului si cugetului liber toate sensurile si metaforele, atunci ati intelege de ce ador poezia . Dar nu cred ca puteti ,asa cum numai eu sint in stare.
    Ma gandesc daca sa incep,sau nu, sa va povestesc despre cum am suferit eu o vara intreaga cand am avut o unghie incarnata ,cu tot balamucul de rigoare ,sau mai bine despre lotiunea mea de plaja cu factor de protectie prea mic -ce a dus inevitabil la arsuri pe pielea mea fina de pe spate ,sani si coapse. Cu care vreti sa incep ,ha ?

    liviu 6 octombrie 2010 19:43 Răspunde
  • Delia, nici nu-i nevoie: ) Ne tavalim singuri, in ”chinuri”!
    Liviu, aceasta livie hermafroditiana, are probleme de (auto)cunoastere si a tinut musai sa ne VARE intr-un absurd de situatie.Pionieratele nu ne sunt straine, nici prostia figurativa si maxim afisata, deci nu avem de ce sa ne pierdem in rostiri noi pe o gluma veche si proasta.
    Pisi-mic, livia(ule) sau cine-i fi, nu te lasa, da-ne cu flood-ul peste lentila mai departe, arata-ne ce poti si calareste situatia fara destinatar in continuare.
    Grija mare, totusi, sa nu-ti sperii colegii academicieni!

    Una 6 octombrie 2010 19:51 Răspunde
  • Livia, ori suntem golani ori, nu mai suntem! Cu scrisul nu merge. Încearcă la oral!

    Tantra Verde 6 octombrie 2010 20:16 Răspunde
  • TM, de data asta cred ca ti-a iesit metamorfozarea!
    m-au dat lacrimile de ris!!!
    Dragelor, eu cred ca Liviu e de-al nostru, de partea noastra a baricadei, cineva cu simt crescut al umorului, cu ironie, cu multe…nu va lasati traumatizate de Doamna L ;-), ea nu ar fi fost in stare de asa ceva; ne-ar fi luat la o balacareala din aia cu miinile in solduri si gura inspumata…

    parerea mea

    Dea Valma 6 octombrie 2010 20:17 Răspunde
  • Nu sint TM , dar ,Dea Valma, ai punctat excelent. Desi am ras copios si rad si acum de reactiile postate :))

    liviu 6 octombrie 2010 20:20 Răspunde
  • hai ma,
    ca eu abia mai stau pe scaun de nerabdare sa citesc aia cu lotiunea de plaja…

    iana 6 octombrie 2010 20:20 Răspunde
  • Ha,ha,ha ! Dar v-a placut,nu ? Am fost cat se poate de apropiat de original . Dar daca vreti ,daca insistati ,poate tot o sa va redau povestea cu lotiunea 🙂

    Dar ,

    ” findca totul e ciudat
    o foame de castor m-a apucat
    si de scris am sa termin
    ca trebuie sa plec la magazin! „

    liviu 6 octombrie 2010 20:24 Răspunde
  • TM,
    roaga-te sa nu fii tu… 🙂

    iana 6 octombrie 2010 20:24 Răspunde
  • Io aia cu unghia descarnata si pierduta in lotiunea aia cu factor (mult prea) mic!
    DeaValmito, nu conteaza prea mult cine/ce e, nu cinismul e agasant, ci insistenta : )

    Una 6 octombrie 2010 20:25 Răspunde
  • cum adica Uno nu conteaza cine a fost? pai tu crezi asta moare asa… inainte sa se nasca?
    no way!!!

    iana 6 octombrie 2010 20:28 Răspunde
  • draga Liviu,
    pe mine era sa ma ucizi la propriu! am deschis blogul in timp ce micam si cu mincare in gura m-a apucat un ris isteric, gata-gata sa ma inec! mi-a pus ea doamna L o vorba buna unde trebuie, ca doar sunt pe lista neagra 😉
    trebuia sa ma mai abtin un pic, sa te las sa ne povesti si cu unghia si cu lotiunea si sa cresti suspansul, ODLM…

    Dea Valma 6 octombrie 2010 20:29 Răspunde
  • natura isi va schimba sensul.. ooo daaa.

    iana 6 octombrie 2010 20:30 Răspunde
  • Iano, de ce-ar conta?! Si-a jucat tontoroiul aici, s-a pus pe tapet cu tot cu aschiile de cinism de printre prasele, gata, astept cu interes next level: )
    Oricum, nici n-am citit chiar tot si m-a facut sa ma caut de termometru!

    Una 6 octombrie 2010 20:30 Răspunde
  • e haioasa rau chestia cu lotiunea. Daca nu cumva te apuca un val de imginatie, de te trec toate sudorile. Pana mi-am terminat dereticatul vietii m-a luat o foame de-o visam pe Tania, luptandu-se cu puiu rotisat. Ba-l aseza pe masa cu priviri pofticioase, punand-ui gand rau, sa-l infulece in doi timpi si trei miscari, ba-l izbea de polita de sticla a frigiderului, urand-ui lancezeala placuta, astfel incat sa-l poata da la gunoi fara regrete. Una e stapana pe replica, asa cum ii sade bine 🙂 Excesul de sinceritate dauneaza precum minciuna sfruntata cu picioare, or fi ele scurte, da e grav daca sunt si butucanoase (pe langa ca e a naibii de inestetic )

    Ulicica 6 octombrie 2010 20:35 Răspunde
  • 🙂 Cred ca e unul din baieti TM sau ODLM ….. Recunosc mi s-a urcat sangele in cap cand am vazut poeziile dar abia la comentul urmator m-am dumirit . Acum sunt curioasa !

    Marina 6 octombrie 2010 20:38 Răspunde
  • si eu cred ca e unul din baieti, dar tare mi-ar mai placea sa fie o fata!
    mie mi s-a parut o gluma reusita 😉 acum nu aruncati prea tare cu pietre…dupa mine

    Dea Valma 6 octombrie 2010 20:41 Răspunde
  • poezia parca e de-un Shakespeare al banalului, am imbatranit, zau, pan-am citit-o. Banalul poate fi contorsionat in arta, da banalul asta poetat la rece e un fel de banc sec, care nu se mai termina, asa ca ai si uitat ca trebuia sa razi. Sau sa plangi, ma rog.

    Ulicica 6 octombrie 2010 20:41 Răspunde
  • Liviu, o rugaminte, daca se poate.
    Reia-ti conversatiile, cu virguloaiele alea puse la locurile lor, ok? intentia lor eronata se pedepseshte cu 10 ore de…coregrafie pinguinica.
    simone, ma duc sa pichetez guvernul. acuz dex-ul de remuneratii (ne) simtite. 🙂

    tania 6 octombrie 2010 20:43 Răspunde
  • e buna gluma, Dea…da e prea lunga si mi s-a terminat franghia, n-am de ce sa ma mai prind. Ma duc sa recitesc cuminte, sa nu ma mustre constiinta, poatea-am fost superficiala, sau superflua ? cum se zice?

    Ulicica 6 octombrie 2010 20:44 Răspunde
  • acum ma simt tare vinovata, povestea scrisa pentru Anutza a degenerat intr-o reconstientizare a unor n traume ale Liviei. Dar era o poveste, e drept ca eu ma ocup in timpul cel putin al meu de singuratate, de scris, care, cu toata umilinta il consider o inclinatie, nu neaparat o menire si cu toata speranta vreau sa-l transform in vocatie. First of all, cum dialogam cu Thomas, eu am un exces de imaginatie, a nu se intelege altceva 🙂 Scriu fictiune, creez personaje, dialoguri, senzatii etc. Livia, nu ma intreba cat din ceea ce scriu ma reprezinta, iti dadeam cateva date despre mine (cea „orala” ), sunt un conglomerat de oameni, senzatii, voci. Le amestec, ma joc cu ele ca si cu o plastelina. Marea dragoste a vietii mele este pur imaginara, cum mai spuneam, eu iubesc cu creierul, nici eu nu stiu care mi-o fi fost marea dragoste, de altfel nici nu ma intereseaza, mare, nemare, dragoste sa fie. De asta draga mea nu ma omor dupa trupul meu, cu atat mai putin dupa al altora. In fine, ce ma gasii eu sa dau sfaturi. Eu cu pragmatismul meu zero. Anamaria a punctat perfect, sunt bucatele din noi, inserate printre randuri. De asta tot revenim, sa mai culegem cate-o bucata, sa facem de-un puzzle al naibii de reusit. Am zis bine ? 🙂

    Ulicica 6 octombrie 2010 21:03 Răspunde
  • nu, ai gresit „plastelina” 🙂

    un trecator 6 octombrie 2010 21:10 Răspunde
  • Io, pe de alta parte, nu ca m-ar fi intrebat cineva, dar am chef de vocalizari asta-seara, iubesc doar epidermico-dermal, creierul face nazuri la faze d’astea cu zbateri si vizite in tara cu zani !
    : )))

    Una 6 octombrie 2010 21:15 Răspunde
  • Dragilor, eu recuperez seara ce scrieti voi ziua, si de cele mai multe ori e mai mare dragul sa citesc:) Astazi m-am ingrozit, a fost totul mult prea intens, asa ca ma alatur sirului Taniei, ce bine ca poate s-a mai luminat orizontul si nu mai auzim povesti asa dure… eu am gusturi super kinky la filme si carti, dar blogul asta are alt rol in viata mea, si azi mi-a indus panica mai degraba.
    Deci am scapat de momente de astea cu batalii si traume din tinerete?Bine.Atunci salutari tuturor, mi-era dor de voi toti ceilalti, mi-e mai putin frig pe blog cu voi(pana chiar dau astia caldura mai e). Un pic de muzica, anyone? Thomas, bem un vin virtual (no email address requested:)? Tania, multumesc mult pentru interventii, mie personal mi-au facut bine.

    Corina L 6 octombrie 2010 21:16 Răspunde
  • Ulicica, mai ai ceva si te cred. Dar nu bag mana-n foc, ca am mai bagat-o o data.

    tania 6 octombrie 2010 21:16 Răspunde
  • si Liviu a fost…. trecator. 🙂

    iana 6 octombrie 2010 21:17 Răspunde
  • Ulicica, nu cred ca ai de ce sa te simti vinovata. cred ca majoritatea celor ce chiar simtim ca apartinem acestui loc/blog avem destul de dezvoltate simturile (desi (a)normalitatea e greu de definit, azi am demonstrat ca avem mai toti un numitor comun al decentei, ridicolului, etc.) si e de la sine inteles ca fragmentele prin care „ne expunem” sunt imbogatite de imaginatie. uneori ne mai si testam penita sa vedem ce reactii stirnim sau cu cine ne asemanam „in cuget si simtire”…uneori stirnim reactii si amintiri sau ecouri in altii, dar asta e un lucru atit de normal si natural.

    Dea Valma 6 octombrie 2010 21:17 Răspunde
  • Corina L, vin si eu cu niste musick. 🙂
    ne mai aerodinam un pic, Ca n-o fi..foc. (am ceva cu Cuvantul asta azi) 🙂

    tania 6 octombrie 2010 21:18 Răspunde
  • Iana, nu, n-am fost eu 🙂 nu am avut timp decat de mirarea iuresului pe final de zi 🙂

    un trecator 6 octombrie 2010 21:19 Răspunde
  • Dragilor, abia am intrat in casa, lasati-ma sa ma fac comoda si sa fac si eu un dus, voi reveni. 🙂 Pana atunci, am vrut neaparat sa va spun ca Liviu NU e Livia, in niciun caz, asta va garantez, iar textele lui sunt o parodie la literatura si situatia zilei. 🙂 🙂 🙂
    Azi au fost multi nervi intinsi pe-aici si pare-se ca unii au luat scrierile domnului Liviu prea in serios, in realitate erau caricaturizarea unei situatii cu care ne-am confruntat azi aici (nu vreau sa reiau nume si fapte). 🙂 REVIN.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 21:22 Răspunde
  • tania, sunt atat de inconsecventa ca ma derutez pana si pe mine. Da sa ma crezi, sunt problematic de idealista, am incercat si nu merge. Bat-o vina, eu chiar trebuia sa fiu fantoma. Ca tot veni vorba de barbati insurati, stii, ceea ce poti sa ai si ajungi sa cunosti, previzibilul posibil, se transforma, mai devreme sau mai tarziu, din mare iubire in altceva. Tot iubirile curmate brusc, inainte sa se arda tot fitilul, raman, de la arta pana la realitate, marile iubiri.

    Ulicica 6 octombrie 2010 21:24 Răspunde
  • Dea Valma,
    fata draga, chiar avem simtul ridicolului si al decentei. daca ziua de azi a adus ceva bun atunci chiar asta e: gasirea numitorului comun.

    Ulicica,
    tu scrie si produce-te aici pe blog ca mai citim si noi. e normal. nu e prima data cind cineva intra ca sa vada ce reactii stirneste.
    asta incerca sa faca si Livia. Insa ea nu a avrut sa vada limita decentei sinici pe cea a ridicolului. si-a gresit publicului.

    iana 6 octombrie 2010 21:26 Răspunde
  • Una, tare mi se pare ca noi doua facem de-un barbat perfect 🙂

    Ulicica 6 octombrie 2010 21:26 Răspunde
  • Ulicica, tare mi-e ca mai mult de Una e deja prea mult 😀

    un trecator 6 octombrie 2010 21:29 Răspunde
  • corina L, azi imi place siroposhenia asta:

    http://www.youtube.com/watch?v=dYnZgV7Kz-M&feature=related
    mai am una, dar, din cate vad, o gasesc greu.

    tania 6 octombrie 2010 21:30 Răspunde
  • Ulicica, n-am prins bine faza cu «barbatii insurati». dar daca poti fi mai putin deruta(n)ta :), promit sa ma prind rapidissimo.

    tania 6 octombrie 2010 21:35 Răspunde
  • Ulicica, sunt usor prinsa-n ”plastelini” si s-ar putea sa nu inteleg fara un DEX ajutator!
    Mie nu-mi e uneori decat rau de la prea multa perfectiune afisata pe-aici, virtualizarea a inceput sa-mi dea cu bata-n caseta portelanata: )

    Una 6 octombrie 2010 21:36 Răspunde
  • Ce simplu si frumos poate fi !

    Marina 6 octombrie 2010 21:38 Răspunde
  • SW ca o supapa ? Sau zid de dat cu capul ? Sau dans la bara fara bara ?
    Vad ca s-a sarbatorit un Halloween vesel si un pic XXX ceva mai devreme în SW.
    Oi fi avand eu darul (împartit 🙂 ) de ubicuitate dar nici chiar Liviu nu sunt 🙂 Nici daca fac un dus ! 🙂
    AF, nu port cizme, ci galoshei. Multi, pt ca-s fantoma de miriapod 🙂
    A fost o dupa amiaza sulfuroasa 🙂 Noroc cu Simona care tine casa deschisa 🙂
    În fond fiecare poate sa-si puna rochia-n cap, inclusiv subsemnatul daca nu intram în incidenta CNA si NU-I DERANJAM PE CEILALTI PREA TARE.
    Data viitoare o sa avem parte de cronometraj si dimensiuni 🙂 (azi, a fost ritmul si durata) Dam în naturalism, o ruda literara apropiata dar si mai medicala a naturismului 🙂
    Am o slabiciune personala pt atipisme si provocari, asa, ca sa-mi gasesc o scuza. Deh, cultiv anormalul în gradinitza mea. Uneori, daca-i bine udat si înfloreste !
    As încerca chiar, în nesanatosenia mea, un soi ciudat de tandrete daca striptease-ul asta voluntar nu mi s-ar parea un fel de hara-kiri în direct, un deget ridicat în sus de catre o persoana cu fruntea-n jos, o fragilitate nelinistitoare 🙂
    Nu m-as alatura linsajului pt ca partenerul nostru de disputa nu are disponibilitatea psihica si culturala sa ne înteleaga deruta în fata avalansei de „creatii”.

    Thomas Man 6 octombrie 2010 21:47 Răspunde
  • va rog, fie-va mila, nu-mi cereti sa ma explic. Tania, daca ti-as spune, ar trebui sa te omor 🙂 Barbatul insurat e amantul perfect, mereu pus la punct, galant si zambitor, toate laturile sale negative le pastreaza de obicei pentru sotie. Trecatorule, Una e cea mai alpha femeie pe care am intalnit-o eu ever. Si nici nu stiam ca se poate sa ma simt intimidata.

    Ulicica 6 octombrie 2010 21:50 Răspunde
  • Ulicica, imi pare rau pentru certitudinile tale impartashite aici despre barbatul insurat.
    nu-ti impartasesc opiniile, deci ma opresc. asta ca tot vreau sa raman in viata.

    tania 6 octombrie 2010 21:55 Răspunde
  • Thomas, erau atatea zambete ca mi-era teama ca te-ai imbatat 🙂 am inteles bine, vrei sa incerci un anumit soi de tandrete? Daca e soiul ala la care ma gandesc eu, ar fi tare interesant, dar se poate lasa cu repercursiuni. Ti-a mai revenit curajul? 🙂

    Ulicica 6 octombrie 2010 21:55 Răspunde
  • Ulicica, ma derutezi si chiar si un pic debusolezi.
    E OK, sa stii, ma topesc precum o fondanta in fata micilor ironii care ne ajuta sa crestem mari, dar oricat serbet ai pune in pahar, tot apa dulce se cheama!

    Una 6 octombrie 2010 21:56 Răspunde
  • Am aberat foarte destul, mi-a facut deosebita placere compania voastra virtuala! Va doresc o noapte buna de tot!

    Ulicica 6 octombrie 2010 21:57 Răspunde
  • am gasit ce cautam:

    http://www.youtube.com/watch?v=SSd_DbWzbVc
    dupa 2.20 e chiar ok, deshi clipul e total neinspirat.

    tania 6 octombrie 2010 21:59 Răspunde
  • Una, ironia e o chestiune care nu-mi sta deloc in caracter, decat daca e auto. Eu chiar te-am receptat ca atare si in primele mele interventii pe blogul Simonei, am avut cateva strangeri de stomac citindu-ti comentariile. Dar mi-au prins bine, putina autocenzura nu strica.

    Ulicica 6 octombrie 2010 22:01 Răspunde
  • Simona, am intrat in casa, bine-dispusa dupa o seara superba si, butonand telecomanda, am dat peste Marius Manole la Antena 3. Voi aveti idee cat de talentat este baiatul acesta?? Nu-mi vine sa cred ce spune…

    Anamaria 6 octombrie 2010 22:01 Răspunde
  • Ulici, cred ca ne exprimam în aceeasi limba dar vorbim dialecte diferite.
    Eu în loc de microfon tin fusul orar în mana 🙂

    Thomas Man 6 octombrie 2010 22:02 Răspunde
  • In psihoza,decompensarile apar la la cea mai mica situatie conflictuala deschisa. Este de altfel o afectiune psihiatrica, psihoterapeutul nu are cum sa rezolve singur aceasta problema. Tot din pacate, uneori apare forma discordanta, cu tulburari destul de grave de personalitate, dedublari, fabulatii, comportament compulsiv-si lista poate continua.

    Este o parere medicala, iar sfatul este de a ignora COMPLET elucubratiile.Persoana in cauza nu isi recunoaste niciodata afectiunile, si, din pacate, daca nu exista o comunicare cu cei din jur (familia), acestia afla dupa ani de zile…traumele din copilarie reprezinta o cauza determinanta, dar mai exista si o mostenire genetica.

    Mediul virtual ofera „sansa” decompensarilor pentru acesti oameni.Trebuie sa ne bucuram ca noi suntem sanatosi – sau aparent sanatosi.

    Scuzati-mi „interventia”.

    Anemone 6 octombrie 2010 22:03 Răspunde
  • TM,
    partea proasta e ca a fost Halloween fara ca noi, majoritatea, sa fi stiut ca era Halloween.
    dar ne-o mai luam si noi in freza ca deh… asa e cind te prinzi in plastelini. 🙂
    ce ma mira este ca doar Una si eu (si mai cine?) am fost deranjate de gluma. de parca restul stiau si se amuzau de mama focului. multumim dragi colegi de SW. va asteptam si data viitoare cind va mai trebuie material pentru caricaturi.

    iana 6 octombrie 2010 22:03 Răspunde
  • Nu stiu cine-i MM, Anamaria dar stiu ca pantena 3 m-a infestat destul 🙁
    Or fi bicepsii lui mintali grozavi dar mi-e teama ca-s tot stampilati Felix 🙁

    Thomas Man 6 octombrie 2010 22:03 Răspunde
  • Multumim de precizari, Anemone, adevar ai grait, ca la carte 🙂

    Thomas Man 6 octombrie 2010 22:06 Răspunde
  • Anamaria, mai bine o melodie?
    la masa din altveacul asta, s-a cam lasat cu ciocnituri zgomotoase de pahare. muzica de peste ani si in surdina lipseste. si simone.

    tania 6 octombrie 2010 22:06 Răspunde
  • Nu pot sa cred asa ceva, Iana. Este imposibil, asa cum va stiu, ca Una si tu si ceilalti de pe aici, care nu-si tin limba-n buzunar, sa „o ia în freza”. Pay back-ul nu-i doar de resortul meu 🙂

    Thomas Man 6 octombrie 2010 22:08 Răspunde
  • Credeti ca Simona e si acum sub dus ? 🙂
    A spus ca REVINE.
    Altceva : vreti s-o dau (si eu) pe versuri din alea cu „frunzulita de” si literatura de chiloti tetra ? 🙂

    Thomas Man 6 octombrie 2010 22:10 Răspunde
  • M-am intors, pielea mea are parfum de trandafiri… oops :), vedeti ce face o zi de-asta de memorii dintr-un om? Cat p-aci sa va spun foarte multe despre mine, dar mi-era ca ma trezesc cu vreo parodie de la Liviu. 🙂

    Tania, imi placea chestiunea cu barbatii insurati, ce-am ratat? 🙂

    Ulicica, va veni o zi cand voi adora o polemica suava cu tine pe tema barbatului (insurat) mai mult ca perfect. 🙂 Altadata, ca acum ti-e somn. 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 22:13 Răspunde
  • Iana, nu-i asa grav. Era sa va zic io acuma unde ne tinem limbile! : )))
    Dar m-as mai tempera asta seara, si-asa am senzatia ca Ulicica s-a suparat un pic pe mine..
    Poate ma iarta la un moment dat.

    Una 6 octombrie 2010 22:13 Răspunde
  • Anemone, multumim… E un sfat competent (iar eu STIU ca e competent)… Ma bucur ca esti aici, chiar daca mai sfioasa… 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 22:17 Răspunde
  • Iana, ce s-a intamplat?… Cred ca mi-a curs apa prea fierbinte in cap, mi-a scapat ceva… Sa nu te superi, te rog, spune-mi mie daca te-a necajit cineva…

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 22:18 Răspunde
  • iana, nu am reactionat pt ca mi-a luat timp sa ma dezmeticesc. Uneori ne trebuie un pic de timp sa credem ce citim. 🙂
    Cind am reusit, Simona ne-a lamurit.

    Odille 6 octombrie 2010 22:21 Răspunde
  • Simone, eu am zis ca nu te mai incurajez, dar au facut-o altii. 🙂
    iana, nici eu nu am ghicit episodul.

    tania 6 octombrie 2010 22:21 Răspunde
  • Tania, nu numai ca m-au incurajat, mi-au facut pofta de-a dreptul! 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 22:22 Răspunde
  • odille, esti implicata???
    ancheta? din nou???? 🙂

    tania 6 octombrie 2010 22:22 Răspunde
  • Asa e, draga Odille, „totul s-a petrecut cu repeziciune”, ca sa vorbesc exact ca la telejurnal. 🙂 Dar lamurim noi… 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 22:23 Răspunde
  • pai hai, Simona, fa lumina, ca altfel nu mai pot dormi la noapte 😉

    Dea Valma 6 octombrie 2010 22:25 Răspunde
  • simone, si mai shi: «au fost accidente prin precipitare.» plus de asta, precipitatiile zilei nu au lipsit, parca parca dinadins. 🙂

    tania 6 octombrie 2010 22:26 Răspunde
  • M-as baga si eu in polemica pe tema barbati insurati, sunt un pic experta, dar nu destul:) dar mai bine cu muzica- Mersi muuult, Tania, mi-a placut al doilea (Hurts), eu cu Enrique mai putin, cat e de latin lover, e intr-adevar prea siroposhit!
    Parca Chisu scrisese „Singur sub dus” sau asa ceva, nu? Nu, n-am citit, nu vreau sa stiu ce facea el sub dus..Ceva tot gen Halloween, cred, omul nu stie ca-i trece timpul, cred. Nu stiu ce mi-a venit cu Chisu, din cauza dusului Simonei:) Neimportant. Va doresc vise impufoshite…sper ca nu la propriu, ma gandesc sa mai pun vreo doua paturi…Nu am diacritice, un singur pat cu doua paturi pe el!!Ma simt razna, ma duc sa ma culc totusi.

    Corina L 6 octombrie 2010 22:27 Răspunde
  • Corin L, fugi! 🙂 🙂 e un virus clar in zona. Nici Tm nu sta prea bine, din cate am sesizat. Una e ok, un trecator la fel, ODML pauza, odille apare si dispare, marina e ok, nico?, blanca ok, justine, ok? eu sunt cam prafuita ca am m-a prins ploaia in avion….nu mai stiu….pe unde mai sunteti toti…:)
    caut un rainbow. ofer recompensa.

    tania 6 octombrie 2010 22:30 Răspunde
  • Iana , sa nu ne suparam intre noi . Eu nu m-am prins din prima ca cineva face o gluma , nici n-am citit poeziile , chiar am crezut ca e Livia . N-am stat sa ma gandesc ca nici chiar ea nu s-ar fi numit „Liviu” .Apoi mi-am dat seama ca nu poate fi ea si cineva vrea sa ne (se) amuze pe seama ei. Nu ma supar . Ma bucur ca intram in normalitate .

    Marina 6 octombrie 2010 22:31 Răspunde
  • Corina L, eu am citit Chisu…chiar m-a impresionat prin „stilul” lui (recunosc ca aveam asteptari destul de joase, cred ca l-am citit dupa ce m-a impins curiozitatea sa degust „literatura” Mihaelei Radulescu – prima si singura ei „carte” pe care o voi fi citit in viata asta…). destul de decent Chisu in comparatie cu doamna L, care mai avea un pic si aspira (in visele ei) sa devina varianta feminina a lui Henry Miller.

    Dea Valma 6 octombrie 2010 22:33 Răspunde
  • Simone, spune-ne cine-i Liviu, unde e, cat are, din ce familie se trage, cat poarta la shiret etc, s-o lamurim. 🙂

    tania 6 octombrie 2010 22:34 Răspunde
  • TM, citesc si eu pe-aici. Nu ma ocup cu Antene, ci cu butonatul telecomenzii cateva minute pana mi se ia tot cheful. Nm urmarit ce-avea omul de zis si atat. Marius Manole este un tanar actor foarte talentat de la TNB. Poti sa mergi sa-l vezi jucand, e altceva… Vorbea despre colegi de-ai lui, care nu mai au bani nici de mancare… E prea trist, stii?? In fine…

    Simone, am fost la un spectacol superb la Ateneu, m-am intors de putin timp si nu mai inteleg nimic desi toata ziua dadusem si eu cu parerile proprii de toti peretii. Nu inteleg de ce s-au suparat fetele, cum de rasari barbatul insurat in discutie, blogul asta al tau e prea palpitant! 🙂

    Tania, ce zici de baiatul asta? L-am vazut in asta seara cantand! 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=GsnHpbWngY0
    Accepti muzica sau trecem la lesinaturi? Si nu te mai consuma. 🙂

    Anamaria 6 octombrie 2010 22:37 Răspunde
  • Variante «Liviu»:
    1. ODML, pentru ca a lipsit toata ziua.
    2. Un trecator, pentru ca e shugubatz.
    3. ODML, pentru ca a lipsit toata ziua.

    🙂

    tania 6 octombrie 2010 22:38 Răspunde
  • da. frumos franz, anamaria. deshi s-a cam ciupit de vreo patru ori. 🙂
    ieshisem de ceva vreme din notele simfonistice in glas de vioara (mai ales). 🙂

    tania 6 octombrie 2010 22:43 Răspunde
  • Tania, subscriu si mor de curiozitate ! 🙂 Desi ma mai incita un subiect pe aici : barbatii insurati !

    Marina 6 octombrie 2010 22:44 Răspunde
  • aloooo, fetelor! aveti grija, Ulicica se trezeste de dimineata 😀

    un trecator 6 octombrie 2010 22:46 Răspunde
  • Tania, las’ ca-s bune notele astea, macar o data la o suta de ani. Ne mai vaicarim si noi. 🙂
    Am intors pagina si a iesit asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=u91flodrsnI&feature=channel

    Anamaria 6 octombrie 2010 22:49 Răspunde
  • eu nu vreau sa-mi spuna Simona cine e Liviu decit a fost ea.
    altfel, vreau sa ne zica el/ea… sau cine /ce o fi.

    subscriu pentru barbatii insurati dar si pentru femeile maritate. ma gindesc ca, prin analogie, e cam acelasi lucru. 🙂

    iana 6 octombrie 2010 22:49 Răspunde
  • trecator,
    ma gindisem si eu la fel. 🙂

    iana 6 octombrie 2010 22:50 Răspunde
  • mi-ati amintit de barbatii insurati de aici:

    http://www.youtube.com/watch?v=-TG2WJpdbmc

    The world is full of married men
    With wives who never understand
    They’re looking for someone to share
    The excitement of a love affair
    Just as soon as they find you
    They wine you and dine you
    You fly on the wings of romance
    But in the eyes of the world
    You’re just another crazy girl
    Who loves a married man.

    ulicica nici nu doarme. mai grav. 🙂

    tania 6 octombrie 2010 23:04 Răspunde
  • Dragilor, maximele lamuriri pe care vi le pot da despre Liviu (absolut certe), tot pe puncte: 🙂
    1. Nu e ODLM
    2. Nu e Thomas
    3. Nu e Un trecator
    4. Nu e insurat (Marina! :))
    5. E o persoana ca si voi, care a mai fost candva, sporadic, pe blog, iar azi a folosit alt pseudonim doar de dragul parodiei, si nu ca sa insceneze ceva dubios.

    🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:11 Răspunde
  • si dupa ce a trecut parodia ce o/il impiedica sa vina si sa spuna: „io am fost si mi-a fost dor de voi”?

    iana 6 octombrie 2010 23:15 Răspunde
  • Buuuuun, sa revenim deci la barbatii insurati, daca asta va e dorinta. 🙂
    Exista barbati insurati imposibil de atras in legaturi adulterine? 🙂 Sigur, barbatii persoanelor de fata se exclud. In ce conditii cedeaza cineva? Altfel spus, cedeaza direct proportional cu ce? E adevarat ca oricine are un pret (erotico-moral)? 🙂 Cred ca asta era dominanta zilei de azi, nu?

    🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:15 Răspunde
  • asta daca nu ne considera niste caricaturi, of course…

    iana 6 octombrie 2010 23:17 Răspunde
  • La voi e noapte… eu mai am multe ore in care sa ma gandesc cine e Liviu… pe care m-am enervat cumplit mai devreme si cer scuze.
    Eu sunt cu voi tot timpul, aproape tot timpul, si cand am vazut versurile cu ..”sunt singura si ma plictisesc” m-am bucurat ca plecase clientul meu ca cine stie ce isi mai auzea.

    Acum plec acasa si la bucatarie n-am PC sa va urmaresc, (cu toate ca n-ar fii o idee rea sa ii cer lui Mos Craciun un frigider cu PC, touch screen pe usa) asa ca sper ca pana ajung eu la voi sa il deconsipirati pe Liviu.

    Noapte buna

    CristinaC 6 octombrie 2010 23:18 Răspunde
  • Off , Tania ce-mi faci ? Stiu ca pamantul e plin de barbati insurati ! ….. dar eu sunt o nebuna care am iubit unul ….

    Marina 6 octombrie 2010 23:18 Răspunde
  • Nu, stiu, Iana, ce-l impiedica, e posibil ca la ora asta sa-l impiedice doar somnul 🙂 Desi e intelectual si se trezeste mai tarziu. 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:20 Răspunde
  • Simona,
    glumim, nu? ce diferentza e intre un barbat insurat si unul neinsurat?
    toti sint atrasi de o aventura sau alta. mai mult sau putin adulterina. de mai lunga sau mai scurta durata… depinde in ce dispozitie ii gasesti.

    iana 6 octombrie 2010 23:20 Răspunde
  • Iana, te asigur ca nu considera pe nimeni caricatura (cu unele dramatice excepti)… E un om bun.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:21 Răspunde
  • Marina, numai unul? 🙂 Esti boboaca.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:21 Răspunde
  • Marina,
    iti place sau nu… nu esti singura. sa vezi pina miine cita gashca se aduna. 🙂

    iana 6 octombrie 2010 23:22 Răspunde
  • sint iar in perioada de lecturi serioase si complicate.
    deci… barbatii sint vinatori! asta e! si nu scrie ca aia insurati stau mai prost cu instinctele decit burlacii.

    iana 6 octombrie 2010 23:24 Răspunde
  • si stiu de pe acum ce va spuneau insuratii adorati. ca divorteaza. ca n-au chef sa se duca acasa. ca ei ar pleca si miine dar vezi copilul… si vezi sotia face totul aproape imposibil… dar lasa ca inima lor stie adevarul… bla, bla, bla…. si povestea merge si 6 luni, si un an… de fapt merge atita timp cit esti dispusa sa te minti singura.

    iana 6 octombrie 2010 23:27 Răspunde
  • dragele mele, dati-mi voie sa ma mandresc, sunt o exceptie printre voi. n-am iubit niciodata un barbat. nici insurat, nici ne. :))))))

    un trecator 6 octombrie 2010 23:27 Răspunde
  • trecator,
    tu esti exceptia care confirma regula… hihihi

    iana 6 octombrie 2010 23:28 Răspunde
  • Trecatorule, dar femei maritate ai iubit? 🙂 Ca putem extrapola frumos, avem abilitati.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:29 Răspunde
  • Iana, citeam si mi se parea ca faci playback dupa unul dintre fostii mei. 🙂 Cutremurator de adevarat!!

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:30 Răspunde
  • Simona, persoanele de fata se exclud? :))))))

    un trecator 6 octombrie 2010 23:31 Răspunde
  • Lotiunea :

    Prima data cand am plecat la mare, impreuna cu sotul meu, fara sa imi iau cu mine lotiunea tocmai potrivita de plaja, a fost acum 2 ani. Tocmai ne-am trezit cu noaptea in cap ,dupa o noapte duuulce si focoasa (hmm) si am inceput sa ne adunam bagajele facute deja . In ast timp am simtit ca ochii sotului meu nu se pot dezlipi de pe trupul meu impecabil , dar deja asta devenise o obisnuinta pentru mine asa ca am zimbit si am mai tras un fermoar ! Ne-am urcat in masina in tacere , pentru ca faceam un inventar al bagajelor si lucrurilor luate ( nu mi-as fi permis sa uit ceva din garderobele mele acasa) . Am listat totul in minte ,pentru ca memoria mea e un computer, si am plecat la drum spre litoral ,locul dorintelor interzise, momentul desprinderii de banal. In clipa in care am ajuns la hotelul nostru ,sotul meu a coborat tacticos si mi-a deschis portiera masinii ,nelasandu-ma sa ma ating de portbagaj . In drum spre receptie , din „neatentie” am simtit o ciupitura de-a lui ,dar am zambit si i-am facut cu ochiul. Am avut o surpriza nemeritata in acea zi . Receptionerul ne-a intampinat cu un zambet larg si mi-a spus ca parca ma cunoaste de la televizor, de undeva . Mirata i-am raspuns ca nu se poate ,ca ma confunda . Si totusi , a insistat sa ma intrebe daca nu am jucat in filmele lui Florin Piersic, seria „Margelatul”
    Atunci am inteles cat de atractiva sint si cat de bine ma pastrez . Sigur ca dieta mea si miscarea zilnica ( amorul) isi spun cuvantul . Am urcat in camere ,beti de atat magulire ,iar inainte de a ne devora din priviri ,eu si sotul meu am desfacut bagajul cu cosmetice si jucarioare. Si atunci m-a troznit in moalele capului ,cand am privit in borseta …..

    continuarea in episodul urmator

    liviu 6 octombrie 2010 23:32 Răspunde
  • liviu, revi-no la locul tau. 🙂
    discutam lucruri serioase acum. 🙂

    tania 6 octombrie 2010 23:33 Răspunde
  • Simona,
    mi-am vazut cea mai buna prietena intr-o asemenea legatura. 6 (sase) ani!
    plingeam cu ea. apoi o faceam de tot risul. apoi iar boceam de mila ei…
    pina i-am zis sa se marite. si sa plece departe. am cununat-o. sta in San Francisco. 🙂 si e fericita. da, da… fericita.

    iana 6 octombrie 2010 23:34 Răspunde
  • lasati barbatii insurati ,astia nu mai sint prospaturi ,sint deja uzati . Axati-va pe holtei focosi si pe….lotiuni :)) :))

    liviu 6 octombrie 2010 23:35 Răspunde
  • revi-no? pfu! 🙁

    tania 6 octombrie 2010 23:35 Răspunde
  • Liviu, 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 vaaaaaaai, ce rautate… Si eu ce suparata sunt, hm? 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:35 Răspunde
  • Iana, ca nu puteai sa plangi si cu mine vreo patru ani, mm? 🙂 Inteleg mai bine decat ti-ai putea imagina…

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:36 Răspunde
  • cine naiba m-a pus sa zic ca vreau povestea cu lotiunea???? aaaaaaaaaaaaaaaaa

    iana 6 octombrie 2010 23:36 Răspunde
  • 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

    liviu 6 octombrie 2010 23:38 Răspunde
  • Trecatorule, whaaaat??? Persoanele de fata? Deci e cineva de-aici??
    Dragilor, repede, faceti inventarul femeilor maritate de pe blog, una dintre ele a avut o poveste de taina cu Trecatorul!!! 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:39 Răspunde
  • iana , n-ai sa crezi dar nu mi-a spus niciodata nimic din ce ai enumerat tu . N-a vorbit-o niciodata de rau pe nevasta-sa , nu s-a plans , n-a facut pe victima . O singura data l-am intrebat pentru ce are nevoie de mine si pentru raspunsul ala am ramas impreuna 10 ani . A fost o mare iubire , a fost emotie pura , a fost reciproc.

    Marina 6 octombrie 2010 23:39 Răspunde
  • povestea mea cu insuratul s-a intimplat dupa ce am trimis-o pe ea la SF.
    nu i-am zis niciodata. 🙂 dar derapajul meu a fost de scurta durata. am mai povestit asta anii trecuti aici pe blog. ca a venit nevasta-sa (o scumpa si o draguta) la mine sa-mi zica ea varianta ei. regret ca ea n-a avut curaj sa divorteze fiindca eu as fi o avut o super prietena in nevasta insuratului meu.

    iana 6 octombrie 2010 23:40 Răspunde
  • Liviu, ne-am axa noi pe burlaci focosi, cum ne-ai sfatuit, doar ca holteii nu sunt de-acord sa le public identitatea pe blog!!! 🙂 Da’ las’ ca-i conving eu. 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:41 Răspunde
  • Bine ca n-ai gresit la tastare, cines tie ce mai iesea? pfui, daca in loc de taina scriai tania, ah? :))))

    un trecator 6 octombrie 2010 23:41 Răspunde
  • Marina,
    ceva e gresit in tabloul ala… crede-ma.

    iana 6 octombrie 2010 23:42 Răspunde
  • ahaaa
    deci nu degeaba ziceam eu in secolul trecut (care isi mai aduce aminte bine, care nu, si mai bine) ca e ceva acolo…

    iana 6 octombrie 2010 23:44 Răspunde
  • Marina… interesant… sa stii ca iarasi imi faci pofta, iar asta e o pofta foarte periculoasa… Dar irezistibila, nu stiu de ce.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:44 Răspunde
  • aoleu, sa-mi sara inima, nu alta! 🙂 🙂

    tania 6 octombrie 2010 23:45 Răspunde
  • o fi prietenu’ lui ODLM (parca!), cel cu salutarie pt domnisoare! 🙂
    Sau o fi cineva din redactia Simonei….hm!

    Anamaria 6 octombrie 2010 23:45 Răspunde
  • Simona,
    nu publica identitatea holteilor. ca incepem sa ne ciufulim pe-aici. sint doar citiva barbati. vrei revolutie? 🙂

    iana 6 octombrie 2010 23:46 Răspunde
  • simone, irezistibila? DE CE?

    tania 6 octombrie 2010 23:46 Răspunde
  • Si tot pentru Marina: sincer, e prima oara cand aud de asemenea om… E ca un film.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:46 Răspunde
  • Iana, da, vreau, pai a inceput sa-mi placa. 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:47 Răspunde
  • Tania… asa, de dragul palpitatiilor. Eu am o fantezie bolnava: viata cu sufletul la gat, cu genunchii moi de emotie, cu asteptari… cu interdictii frumoase… nu stiu… ai dreptate, nu stiu.

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:49 Răspunde
  • sint luni, daca ti-ai dat seama, de cind nu ne-am contrat pe-aici.
    si ai vazut azi ce uniti in cuget si simtiri am fost?
    nu ne placi asa? sintem plictisitori? 🙂

    iana 6 octombrie 2010 23:50 Răspunde
  • Anamaria, care prieten al lui ODLM? Care salutari? Mai, m-am sclerozat? 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:50 Răspunde
  • Iana, pai tocmai ca va plac asa! Nu vezi ca ma furisez prin spatele pompierilor si torn benzina-n foc? 🙂 Ca sa lungesc preludiul. 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:51 Răspunde
  • noapte buna. v-am pupat. pufosilor.

    iana 6 octombrie 2010 23:52 Răspunde
  • Trecatorule, Tania, cam chicotiti, sunteti cam dubiosi! 🙂 Voi stiti, cea mai buna minciuna e adevarul… Poanta e ca stim si noi! 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:53 Răspunde
  • Noapte pufoasa, Iana! 🙂

    Simona Catrina 6 octombrie 2010 23:53 Răspunde
  • Simone, eu uitasem sa dau refresh si imi dadeam cu parerea legat de subiectu’ minune „cine-o fi Liviu!” 🙂 Ia uite ce-mi iesi, ca voi vorbeati despre ala insuratul! 🙂 🙂 mor de ras!

    Anamaria 6 octombrie 2010 23:56 Răspunde
  • Cate as avea sa-ti povestesc Simona ! Dar nu pot s-o fac aici pe blog .

    Marina 7 octombrie 2010 0:04 Răspunde
  • Marina, pai las’ ca ne-om vedea si-n afara blogului… 🙂 Nu?

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 0:05 Răspunde
  • Draga Anamaria, tot de asta vorbeam si eu, nu stiam la care prieten de-al lui ODLM te referi cum ca o fi „Liviu” :)) Nu e prieten cu ODLM, apropo…

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 0:07 Răspunde
  • simone, hai ca rad necontrolat la final de zi workaholica. 🙂
    un trecator, vezi ce-a iesit?? ha? 🙂
    bine ca-mi esti inca simpatic, altfel faceam un scandal monstru. 🙂

    o melodie de somn usor si va spun si eu un NB cam obosit, ce-i drept. 🙁

    tania 7 octombrie 2010 0:10 Răspunde
  • Eu abia astept ! Dar nu stiu cum s-a intimplat ca anul asta am ratat toate evenimentele Tango-ului , n-am reusit sa ajung nici la lansari , nici la aniversare .

    Marina 7 octombrie 2010 0:13 Răspunde
  • Noapte buna, Tania, daca ti-e somnic! 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 0:14 Răspunde
  • Marina, fii linistita, vorbim de exemplu pe Facebook si stabilim cumva… 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 0:15 Răspunde
  • Simona , tie ma adresam mai sus, ai inteles tu …

    Marina 7 octombrie 2010 0:15 Răspunde
  • Simona, nu mai stiu exact la cina ma refeream… era o poveste cu nu stiu al cui prieten care transmitea salutari domanelor de pe-aici (Ulicica, Tania…), dar nu mai stiu daca era prieten cu ODLM sau cu TM. Zau, m-am rablagit! 🙂
    Si mai aveam si varinata cum ca ar fi cineva din redactie… nici asta nu merge?

    Anamaria 7 octombrie 2010 0:18 Răspunde
  • 🙂 Simona , stii , chiar azi am vrut sa-ti trimit un mesaj pe Facebook .

    Marina 7 octombrie 2010 0:19 Răspunde
  • Si despre povestea asta a mea voiam sa-ti povestesc . Ma gandeam ca ti-ar prinde bine si o alta parere in ceea ce credeam eu ca te framanta de cateva zile .

    Marina 7 octombrie 2010 0:21 Răspunde
  • Simona, da’ tu de unde stii atitea detalii despre Liviu? ce, se vede in IP ca e un om bun, ca e intelectual, ca nu e prieten cu ODLM, ca …multe…cam prea multe…
    parca ai vorbi de cineva pe care stai cu un ochi asmutit toata ziua
    si eu nu mai pot! azi la lucru am stat toata ziua pe blog, daca si miine o tin tot asa (ca de, va trebui sa dezleg misterul lui Liviu)…halal cersetator o sa ajung 😉

    Dea Valma 7 octombrie 2010 0:21 Răspunde
  • mda, caut Acea melodie. 🙁
    Anamaria, nu ma baga in paranteza asta cu Ulicica, pt ca nu, nu eram eu aceea. 🙁

    tania 7 octombrie 2010 0:21 Răspunde
  • dar n-am indraznit …

    Marina 7 octombrie 2010 0:22 Răspunde
  • well, noapte buna va urez!

    vazusem, mai devreme, un e. morricone, parca:

    http://www.youtube.com/watch?v=bkIsX5G8WyQ

    tania 7 octombrie 2010 0:27 Răspunde
  • Tania, scuze, lasa ca te salut eu zilnic :), ma gandeam la o melodie:
    http://www.youtube.com/watch?v=1ygI3BZxdCY

    Anamaria 7 octombrie 2010 0:28 Răspunde
  • Draga Marina… de ce sa nu indraznesti?… Stiu ca mi-ai mai spus ceva odata, dar trebuie sa reluam… 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 0:29 Răspunde
  • Multumesc Simona !
    Eu va spun somn usor . Pe maine !

    Marina 7 octombrie 2010 0:32 Răspunde
  • Deci tot nu se stie cine e Liviu… Dea Valma cred ca si eu o patesc daca mai stariu pe blog asa de mult… Simona stie dupa IP si nu a primit permisiunea scrisa sa divulge date personale.

    CristinaC 7 octombrie 2010 0:33 Răspunde
  • Noapte buna tuturor!
    Si succes maine, cand s-o trezi madame Narcisa narcisista (vorba Blancai) si-o vedea ca a rasarit una bucata Liviu necunoscut, care scrie mai mult decat ea! 🙂

    Simone, da’ tu acum esti cititoare in IP-uri de stii cu cine nu este prieten acest Liviu?? 🙂 🙂
    Daca-i pe-asa, vezi ca eu cred ca intre IP-ul meu si-al Taniei se infiripa o prietenie muzicala. 🙂 Sa ne citesti si noua daca e ceva adevar in asta presimtire… 🙂

    Liviu acesta e sigur prietenul tau. Las’ ca merg eu la culcare cu aceasta idee fixa. 🙂 Noapte buna!

    Anamaria 7 octombrie 2010 1:04 Răspunde
  • Anamaria, noapte pufoasa, tie si ideii tale fixe! 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 1:27 Răspunde
  • Marina, cel mai drag si usor somn iti dorim! 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 1:27 Răspunde
  • Simona, draga mea zeita a scrisului, ti-am citit toate articolele din noul Tango si sunt splendide, imi place indeosebi articolul tau despre melodiile pe care facem sex, intregul numar de octombrie este frumos, echilibrat…doar femeia din poza cu Avon pentru campania impotriva cancerului la san arata deja moarta…in rest e perfect
    Azi sunt foarte matinala, m-am trezit cu tine in gand pentru ca am sa-ti spun ceva, sa-ti dau un raspuns. Sa-ti spun ca nu sunt in stare sa-ti urmez sfatul si sa merg din poarta-n poarta pe la edituri ca sa-mi public scrierile. Mi-am recitit nuvela si m-a tulburat, imi place si mie si dupa ce am corectat cateva cacofonii si alte greselute mi-am dat seama ca ar putea merge la tipar si n-as avea de ce sa-mi para rau sau sa-mi fie rusine. Dar ceea ce am facut eu zilele trecute aici, pe blogul tau a fost si un auto-test din care am iesit prost, am iesit dezechilibrata, marti m-a durut capul rau, aseara am fost abatuta si incapabila de a ma concentra la nimic, asa incat am privit in gol pana ce mi-am vazut sotul panicat nestiind cum sa ma salveze de mine insami…nu pot merge la edituri pentru ca acolo dau peste oameni, cum am dat si aici pe blog. Eu am inteles parerea lor cum ca s-au simtit invadati, cotropiti, dar ce nu stiu ei este ca era reciproc…Simona, nu pot sa public pentru ca ma invadeaza lumea, exteriorul imi cotropeste interiorul pe care cu greu l-am echilibrat si ma tem ca prea repede ma zdruncin si-mi pierd iar echilibrul si nu vreau sa ajung sa privesc in gol zile si saptamani…Sfatul tau este bun si logic si corect ca si al Anei-fan referitor la pediatru, insa povestea Ulicicai a fost buchetul meu de lalele…m-a zdruncinat.
    Chiar daca nuvela este fictiune izvoraste tot din aceeasi minte si expunerea ei ar fi exact la fel ca expunerea povestii segmentate in trei zilele trecute aici, pe blog. M-as simti invadata de energiile cititorilor chiar si fara sa le citesc parerile. M-as simti ca Sylvia Plath cand a scris poemul ,,Lalele”. Mai stii? Poate o sa castig si eu ca ea premiul Pulizer post-mortem…dar in viata, cel putin acum nu pot lupta sa public nimic, nu am destula energie, nu am destul echilibru…echilibrul meu e valabil numai in lumea mea

    Livia 7 octombrie 2010 9:06 Răspunde
  • G’Morning!
    V-ati luat distonocalmele-n cioc? Knock-knock?: )))

    Una 7 octombrie 2010 9:09 Răspunde
  • Looool@femeia cu Avon arata deja moarta; ))
    Medicina o spune clar: daca ma criogenizezi n-am cum sa fiu o companie placuta si nici n-am cum sa arat vie..

    Una 7 octombrie 2010 9:12 Răspunde
  • Thomas Man, sa stii ca am vrut doar sa iti dau sa citesti nuvela mea, cea care i-a placut Simonei. Am vrut sa ti-o dau sa citesti pentru ca am considerat ca orice opinie ai putea avea tu imi va fi de folos, imi va fi terapeutica.
    Culoarea fericirii

    Ajung mereu s-adun sufletu-n cioburi
    Ce-n puzzle alb si negru prinde usor contur
    In care ici si colo timid se insereaza
    Paleta de culori predominant azur.

    Fragilele culori ades se estompeaza
    Si primele ce-mi scapa sunt nuantele de roz
    Ce viata imi reflecta-n clipe de bucurie-
    Caldura lor se pierde si ma infrigurez.

    Se-ndeparteaza toate pana ramane azurul
    Care treptat se-nchide-n indigo si cenusiu
    Coplesitoare napadesc nuantele de gri
    Cotropind spatiul veselului potpuriu. (/purpuriu)

    Tot ce scriu eu este personal, fie ca este adevar sau fictiune, nu conteaza
    Fabrica de diamante la care a lucrat mama se numea Ergad industries si era o fabrica unde se slefuiau diamante aduse brute prin Israel de prin Africa de patronii firmei care erau israelieni si venisera sa slefuiasca diamantele aici, in Romania pentru ca mama de lucru era extrem de ieftina. Mama imi povestea ca muncitorii erau platiti foarte prost si li se lua din salariu valoarea diamantelor care nu ieseau la socoteala. Am fost eu insami uimita de cat de multe detalii imi amintesc de acum zece ani intregi…asta e dovada ca a fost o perioada traita foarte intens, cand in decurs de cateva luni am avut totul si am pierdut totul: tata, iubit, banii tatei

    Livia 7 octombrie 2010 9:17 Răspunde
  • Livia, ti-as cere pretenia pe Facebook, nu am de multa vreme cont si-s si plina de cautari, ca sa dau acum de pamant si cu litota si cu metonimia-n lanul lalelelor,dar si in blandetea de feriga: )

    Una 7 octombrie 2010 9:17 Răspunde
  • Liviu, te rog sa ma ierti, ca te iert si eu ca ai alternat versuri cu diacritice cu versuri pe care le poti citi in mai multe feluri, dupa cum te hotarasti sa pui caciula, virgula, accentul 🙂 Zic (din nou) te rog sa ma ierti, pentru ca mi se pare ca ai fost singur in centrul atentiei si adulatiei, si nimeni nu a dorit sa afle mai multe despre gioni boamba. Daca nu iti asumi si rolul antementionatului gioni cu g mic, atunci nu pot decat sa ma adresez Simonei:
    Simone, deci (! 🙂 ) il stii pe gioni. Daca spui ca e barbat, nu cred ca te bazezi pe compozitia testosteronala a adresei lui de e-mail, si nici pe ip, care ramane de obicei neutru la ratacirile posesorilor 🙂
    Intru azi in spatiul virtual revendicand atentie pentru gioni boamba. gioni, imi ramai dator. sau, daca nu vroiai atentiei, iti raman eu datoare. 😀

    Ana-fun 7 octombrie 2010 9:37 Răspunde
  • TM, miriapod ? Mireasa era miriasa, mirele era miriapod, impreuna erau mirifici 😀

    Ana-fun 7 octombrie 2010 9:39 Răspunde
  • Indubitabil sucoase (traducere mot a not a lui juicy) discutiile despre barbati insurati. Deocamdata pot discuta subiectul doar teoretic. Dar asta nu ma poate impiedica sa scriu 100 de pagini despre acest subiect, ca si cum l-as fi trait la maxima intensitate a curentului pro-love-inafaracasatorieilui 🙂 Pe scurt: intrebarea problemei este daca, stiind ca ti-ai gasit dragostea adevarata, eterna sau temporara, mai are vreun rost sa te cauti prin buzunare de principii de genul (el are copii, nevasta-sa a avut deja 5 tentative de sinucidere, cum ar fi sa fiu eu in locul jumatatii verighetei lui etc.); probabil se aplica ce a spus acel om destept, sex necunoscut si fara importanta, „all is fair in love and war” sau asa ceva. Pe mine ma roade pana la basici curiozitatea: ce as gandi, cum as simti daca as fi pusa in acea situatie ? Cate bucurii si cate remuscari as recolta si in ce fel de panere le-as pune; cate din ele ar ajunge in recycle bin, cate in memoria temporara, cate in hardcore ? Dar sunt prea soft ca sa aflu pe reteaua neuronala proprie 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 9:51 Răspunde
  • Si ultima, ca ma asteapta infinitul, sub forma de munca datatoare de satisfactii nebanuite (de-aia tot muncesc, sa vad care sunt): am trecut dimineata pe langa o vitrina pe care era un afis: „Ferestre si usi termopan cu preturi negociabile”; deci, afara, gardul in pastel de toamna, bland, linistitor. Inauntru, nimeni altul decat un domn de 2 m / 2 m, probabil ales ca sa ilustreze dimensiunile maxim fabricabile in PVC and beyond. M-am imaginat negociind cu el:
    Eu: as vrea o usa mica, pentru gura, cu deschidere oblica si posibilitate de lacat. Cat ar costa?
    El, ridicandu-se de pe scaun: 100 lei!
    Eu, coborand privirea: daca va dau 200 lei si plata pe loc, o puteti face pana la anul ?

    Ana-fun 7 octombrie 2010 10:03 Răspunde
  • Nu mi-am luat inca distonocalmul, dar o sa inaugurez in curand o cutie ca sa trec cu bine si aceasta zi livida…

    Justine 7 octombrie 2010 10:04 Răspunde
  • O, Simona Catrina Cristina – tu Isis a scrisului romanesc, Atena a Revistelor, iti spun un buna dimineata, in aceasta minunata zi de joi.

    liviu 7 octombrie 2010 10:13 Răspunde
  • Juztino: ) Azi parca m-as trata dupa reteta(r), sunt indubitabil prinsa in mrejele cu parfum de nurofen!
    Ma simt ratacita printre neamuri alese de olimpici ! Ma regasesc eu, nu-i problem’..
    Mai ales ca scatoalca livia-liviu ne-a sunat adunarea de prin ungherele in care ne prafuiam silogismele
    : )
    Bine, acum nici cu Ana, fana a negocierilor cu ferestruici, nu pot spune ca-mi simt umerasul dislocabil printre antete, asa ca o sa profit de fofilarile-mi de prin orar si voi fi mai atenta cu prezenta-mi !

    Una 7 octombrie 2010 10:38 Răspunde
  • Forma feminina a numelui Liviu – doua prenume imprumutate la inceputul secolului al XIX-lea, impreuna cu multe alte nume romane, Liviu si Livia sunt astazi prenume des intalnite in multe zone ale Europei. La noi se gasesc raspandite cu preponderenta in zona Transilvaniei. Cu o indelungata traditie, „Livia” era numele uneia dintre cele mai cunoscute ginti romane, gasit atestat de multe ori in izvoare istorice. Numele latine Livius si Livia raman, insa, necunoscute din punct de vedere etimologic. Exista o varianta a lingvistilor care arata ca o posibila explicatie pentru faptul ca numele isi au originea din cuvantul latin “”liveo” care se traduce prin „a invidia”, insa, cea mai reala semnificatie pare sa fie aceea conform careia numele provin din termenul de „lividus”, care inseamna „albastru”, „livid”, „palid”. Numele de Liviu a capatat renume si datorita personalitatilor care au purtat acest nume. Amintim aici pe Livius Andronicus (poet greco-roman, considerat parintele dramaturgiei romane, el a tradus multe opere grecesti in limba latina), Titus Livius (a scris lucrarea „Ab urbe condita” – „De la fondarea Romei”, o monumentala istorie a Imperiului Roman), Livia Drusilla (sotia imparatului Augustus, cel care a creat sistemul politic numit „Principat”) sau cunoscutul scriitor Liviu Rebreanu. Ca nume de familie intalnim forme ca: Livciuc, Livianu, Livigiu, Livinschi, Livintz, Livinti sau Livitchi. In limba italiana se gasesc variante ca Livio si Livia, in limba maghiara – Liviusz si Livia, in rusa – Livii si Livia etc. In calendarul ortodox, prenumele de Liviu este sarbatorit pe data de 25 iunie a fiecarui an.

    liviu 7 octombrie 2010 10:39 Răspunde
  • Mai, dragilor (vorba unui clasic in viata!), eu v-am zis de-azi noapte ca va trebuie succes! 🙂 Na, ca va trebuie si cafele, si distonocalme, si comprese pe frunte, si ceaiuri calmante sau revigorante… Veti avea o zi superba! 🙂 Voi, ca eu nu mai apuc sa va citesc pana diseara.

    Liviu, buna dimineata! Sosi si expertul etimolog! Simona, un exemplar din acesta n-aveai!:)
    Liviu, sa te tii bine in sa, nu cumva sa scrii mai putin decat alter ego-ul tau feminin sau s-o lasi fara sa-i dai replica!:)

    Va doresc o zi fara narcise!

    Anamaria 7 octombrie 2010 11:04 Răspunde
  • Draga, Livia, eu vreau sa te ajut. Sa te ajut sa nu mai publici din gandurile si faptele tale erotico-personale pentru un public care iti invadeaza interiorul, un public deja cu nervii si rabdarea la pamant-publicul Simonei.
    Deci: Nu te mai apropia de calculator. Daca totusi o faci, nu-l deschide. daca totusi il deschizi, nu te conecta la internet. Daca se conecteaza automat, cum o fac multe, nu clikai pe Internet Explorer sau Mozilla vulpita-n flacari. Of, nu te-ai putut abtine. Nu-i nimic, mai ai sanse. Evita Favoritele, Bookmarksurile si, sub nici o forma, nu tasta http://www.revistatango.ro. Uf, n-a mers, mana e mai rapida ca vointa. Ok, ocoleste Blogurile Tango. Stiu, sunt irezistibile, dar multumeste-te sa le citesti. Ajungi la blogul Simonei. Niste fantome, cum zice Thomas Man, te invoca, si, desi nu-i deloc de bine, tu o iei drept o invitatie la destainuri si incepi iar sa scrii poezele. Scrie-le, sunt prea bune ca sa nu fie scrise, iar tu te oglindesti atat de superb in ecranul glossy al monitorului. Dar cu o ultima sfortare de vointa, smulge firul cu terminatie usb atasat de tastatura. Gata! Ai reusit sa scrii fara sa publici nimic! 🙂

    Delia 7 octombrie 2010 11:05 Răspunde
  • Simona, nu pot citi…poate peste o saptamana voi putea.
    Stupid pupil, it has to take everithing in.
    Si lumile se desarta in mine…

    Simt cum toate lumile se desarta in mine
    Si sunt prea mica si prea slaba ca sa le pot contine
    Am imbatranit cu mii de ani
    Sunt obosita si ma dor toate
    Am invatat sa ma deschid, am invatat sa impartasesc
    Dar n-am invatat sa tin piept puhoaielor
    ce simt cum ma inunda, ma-neaca
    Sunt incapabila de a le stavili pentru ca nu mai am baraje
    Ma zdruncin, ma dezintegrez
    M-am lasat cotropita, n-am fost pe metereze
    Am lasat portile deschise larg
    Hotilor de frumusete

    Am stiut sa rasar din noroi ca o floare de lotus
    M-am ridicat din mocirla tuturor lucrurilor
    Mi-am organizat o lume-ntreaga sa-mi stea la picioare
    O lume-n care guvernez, in care sunt regina
    Punand cel mai mare pret pe frumusete
    Mi-am creat propria armata de ingeri
    Mi-am instruit ostirile de versuri
    Sa-mi apere fragilitatea

    Dar celelalte lumi au pornit la atac
    Si lumea mea se naruie
    Se prabuseste
    Asist neputincioasa si cu ochii-n lacrimi
    Era o lume din carti de joc si castele de nisip
    Era o lume iluzorie, o lume de vise

    Era singura lume in care puteam supravietui
    Si nu am decat sa o reconstruiesc
    Daca mai am materiale
    Daca mai am putere si merit
    Daca mai am combustibil si hrana.

    Doar daca si daca si daca

    Pentru ca sunt incompleta
    Sunt slaba si subreda si defecta
    Ma cutremur si ma dezintegrez
    Este pe drum armata-mi de ingeri
    Sper sa ajunga la timp
    Ca sa ma poata ridica
    Sper sa ma vindece ca sa ma recladesc.

    Dar daca lumea mea e ireala si eu sunt ireala
    Sunt doar o poveste, o fantoma
    Bantui printre cuvinte
    Si printre lumi ireale
    Si iarasi ma cufund in mine insami
    In nimic, in neant, in haos si solitudine.

    Voi mai renaste oare vreodata?

    Livia 7 octombrie 2010 11:56 Răspunde
  • 🙁 🙁 is too much ,woman. vom mai scapa oare vreodata?

    Lm 7 octombrie 2010 12:31 Răspunde
  • OMG!!!!!! Livia, interneaza-te, mama! Dar nu la spa!

    Delia 7 octombrie 2010 12:44 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=UxuEl8qkErs
    http://www.youtube.com/watch?v=ddC6GEHAlkg
    Hellou , people! 🙂 Nu aud ,dar pot vedea si va dedic doua video -clipe! 🙂

    nico 7 octombrie 2010 12:46 Răspunde
  • @Ana-fun- pe aceeaşi stradă, câţiva centimetri mai jos, era o vitrină cu o foaie A4, scrisă landscape şi lipită cu un scotch care se dezlipise la un colţ. Nu am putut citi decât: „Bogat sortiment în pantaloni”.
    M-am grăbit ruşinat spre munca mea, ca să am şi eu ce pune copilaşilor pe masă.

    Omuldelamunte 7 octombrie 2010 12:54 Răspunde
  • Revederea peste ani si bani chiar are loc la mine, dovada vie a faptului ca prieteniile inchegate in perioada lipsurilor acute, sunt veritabile si durabile. 🙂
    Zi fara vant si cu avant, va doresc! 🙂

    nico 7 octombrie 2010 12:55 Răspunde
  • Omuldelamunte… 🙂 🙂 🙂 superb!

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:11 Răspunde
  • Lm, Nico, bine ati revenit la casele voastre, dragelor! 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:12 Răspunde
  • Liviu, je suis d’accord, je vous remercie, dar vezi ca la templul meu am pretentia unor sacrificii, in orice caz, ceva sangeros, care sa-mi justifice salariul. 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:15 Răspunde
  • Anamaria, asa-i, n-aveam etimolog, in rest avem tot ce ne trebuie. 🙂 Esti haioasa.

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:16 Răspunde
  • Ana-fun (si alte voci cristaline) 🙂 , de ce vreti voi sa stiti cu tot dinadinsul cine sunt Gioni Boamba si Liviu? Nu e nimic spectaculos de stiut, sunt doi barbati seriosi, la fel cum sunt Thomas Man, Omuldelamunte si Un trecator, semneaza, ca si cei citati mai sus, cu pseudonime, deci asa cum nu stiti cine sunt Thomas, ODLM sau Trecatorul, abordati-i la fel si pe Liviu, si pe Gioni Boamba. 🙂
    Dintre cei cinci barbati citati, recunosc, pe patru ii cunosc personal si garantez pentru ei. Garantez cu mana pe inima si pentru al cincilea, stiu cine e, chiar daca nu l-am intalnit in carne si oase niciodata. 🙂
    A, Gioni Boamba e in concediu pana marti, e plecat, si daca n-o avea laptopul la indemana pe-acolo, n-o sa auziti de el zilele astea.
    🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:20 Răspunde
  • Livia, mersi pentru aprecierile pe care nu le merit, cu precizarea ca „femeia care arata deja moarta” e Beatrice Rancea (fosta Bleont, pentru conformitate), regizor si coregraf, o femeie fantastica, iar stilul ei este intr-adevar aparte. E implicata in campania Avon anticancer si eu o stimez pentru asta, dar ma rog, fiecare cu perceptiile lui.
    In rest, nu mai comentez. Sunt racita si obosita.

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:25 Răspunde
  • Delia, ma pregateam sa-mi fac un Fervex, ca sunt moarta-coapta, dar m-ai facut sa rad si mi-am mai revenit in bioritmul care m-a consacrat! Tu tot rea esti, noroc ca esti desteapta si ti se iarta ofensiva. 🙂 🙂 🙂 Ma bucur ca ai venit printre noi…

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:27 Răspunde
  • Una, Justine, bine ati venit in clubul pastilistilor, eu ma umflu de vitamina C cu propolis si de Fervex, cum va spusei, ca am racit. Auzi, mai, dar nu eram racita si acum trei saptamani? 🙂
    Dude, my immune system sucks! 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:32 Răspunde
  • Multumim, Simona 😛 Pe mine m-au lovit atat de tare suferintele de mai sus ale bietei Livia incat am simtit o nevoie imperioasa sa ma tratez cu un KitKat si un ceai verde cu iasomie.

    „Ma cutremur si ma dezintegrez
    Este pe drum armata-mi de ingeri
    Sper sa ajunga la timp
    Ca sa ma poata ridica
    Sper sa ma vindece ca sa ma recladesc.”

    Sper sa nu.

    PS: cunostintele de facebuk sunt personale? 🙂

    Justine 7 octombrie 2010 13:39 Răspunde
  • Justine, reformuleaza-mi PS-ul, ca din cauza bolii, mi s-au desurubat niste circuite si nu pricep. 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 13:52 Răspunde
  • Eh, nimic, eram putin invidioasa pe cunostintele/stiintele tale :), eu sunt o fiinta cu curiozitati (si placeri) marunte, niciuna din intrebarile care o framanta pe livia nu-mi tulbura mie dupa amiaza, in schimb am stat sa ma gandesc cine sunt aia patru din cinci, de exemplu.

    Justine 7 octombrie 2010 14:08 Răspunde
  • Anamaria- combinatie intre doua nume – Ana si Maria
    Ana – Este unul dintre numele cele mai larg raspandite, atat la noi, cat si in intreaga lume crestina. Dupa cum Ioachim n-are corespondent feminin, nici Ana n-are corespondent masculin. De la el s-au format si nume derivate, ca Aneta si Anca (Ancuta), sau compuse, ca Mariana, Ana-Maria, Anabela etc. Diminutivele sunt destul de numeroase: Anisoara, Anica, Anita, Anuta, dar si, sub influenta occidentala, Ani sau Anita. Originea numelui este tot evreiasca (Hannah), acesta fiind ruda cu masculinul Anania (Hananyah) si avand semnificatia „Iahve a avut mila”, sau „Iahve s-a indurat”.

    liviu 7 octombrie 2010 14:14 Răspunde
  • Simona- forma feminina a lui Simion
    Simion – In prima zi a Anului Bisericesc este praznuit Cuv. Simeon Stalpnicul, mare ascet si rugator din sec. 5, despre care se spune ca s-a nevoit 47 de ani in varful unui stalp. Purtat de multi sfinti crestini, numele Simeon (Simion) e de origine evreiasca: Shim[e]on, de la shama, „a auzi” (intelesul ar fi: „Dumnezeu a auzit”). A fost numele Dreptului Simeon, batranul care L-a marturisit in Templu pe pruncul Iisus ca Mantuitor, dar si al celui mai varstnic dintre Apostoli (Simon Petru/Chefa). Sub forma Simon, numele poate fi insa explicat si prin limba greaca (simos, simon, „carn”). Din el se trag Sima, Siman, Simin, Siminic, Simina, Simona etc.

    liviu 7 octombrie 2010 14:16 Răspunde
  • Justine, deci pe scurt, pe Trecator nu-l cunosc personal. 🙂 El e al cincilea. 🙂 Momentan, si eu am aspiratii si placeri marunte, fantezia mea e sa nu mai tusesc! 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 14:19 Răspunde
  • Dar e o fantezie foarte buna, parol 😛

    Justine 7 octombrie 2010 14:22 Răspunde
  • Liviu, multumesc… 🙂 Acum mi-am amintit ca, in anul in care lucram intr-o ambasada araba (eram translator), aia nu stiau sa pronunte bine si, nu stiu de ce, ma strigau Simeona! 🙂 Pe urma, au aflat ca e nume cu izvoare evreiesti si s-au bosumflat, ma strigau Cristina. 🙂 Pana le-a spus cineva ca si asa era nasol, ca prea suna crestineste. 🙂 Au revenit la Simeona, spasiti.

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 14:23 Răspunde
  • Simona, câţi n-ar reveni la tine spăşiţi !?

    Omuldelamunte 7 octombrie 2010 14:39 Răspunde
  • Omuldelamunte, de obicei, cand revin ei spasiti, e cam prea tarziu. Scriam candva de contratimpuri, de la asa ceva plecasem. 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 14:47 Răspunde
  • Simone, eu nu vreau sa stiu cine sunt ei 🙂 Vroiam doar sa stii ca stiu ca il stii pe minim unul dintre ei 😀 Maxim pe toti, adica 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:11 Răspunde
  • ODLM: 🙂 🙂 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:16 Răspunde
  • deci liviu e doru, iar boamba e doarunmelc. 🙂
    cine spuneai, Simone, ca e Un trecator? 🙂

    tania 7 octombrie 2010 15:22 Răspunde
  • Anamaria, iti ramasesem datoare cu o lauda voalata la adresa capacitatilor mele scriitoricesti 🙂 si a elasticitatii pipotei din dotarea personala 🙂 Daca o scriu vreodata ceva publicabil (virusul rimei s-a prins de mine doar de cand dau cu submit pe revistatango 🙂 si, dupa cum stii, virusii vin si se duc, da’ poate daca nu ma tratez mai sta cu mine un timp 🙂 ) , o sa iti ofer cu drag respectiva carte 🙂 Poezia e mult mai simpla (pentru mine, nu ma refer la rezultat sau calitate ci la cat mi-e de simplu sa o pun pe hartie), cartea se va numi „Edgar Alan Poezie”, proza scurta se potriveste perfect cu mintea mea de foarte multe ori, cartea se va numi „Daca nu faci fun nu iese fum” iar daca voi scrie un roman fluviu va fi sigur intr-o vara torida, dupa ce 90% din apa fluviului se va fi evaporat si mie imi va ramane sa scriu doar 10% fara sa reduc din pretentiile cu care voi prezenta rezultatul, iar acesta se va numi „Fructul dicotiledonat: daunatori, tratamente, retete de bucatarie” 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:24 Răspunde
  • Tania, nntttt, Liviu nu e Doru deloc si nici Boamba nu e Doarunmelc, sunt cu totul alte persoane. 🙂

    Ana, pai de Omuldelamunte chiar eu v-am povestit 🙂

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 15:25 Răspunde
  • Anamaria, daca am scris ceva gresit, sigur am facut-o intentionat, face parte din actele necesare ca sa imi dea autoritatile licenta poetica 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:26 Răspunde
  • Simone, depinde cand ai povestit, ca eu nu sunt de prea mult timp pe blog, desi nu ratez Tango-ul printat 🙂 , si mai depinde si de ora la care ai zis-o, ca neuronii mei fac cu randul in timpul zilei iar pe seara se culca amandoi si, pana acum, n-au facut pui, cred ca i-am cumparat degeaba, si cate promisiuni mi-au facut la Spitalul 9 cand au zis ca sunt de cultura 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:29 Răspunde
  • Simone, eu te vad cu om care sa te aleaga pentru defecte si, apoi, sa iti descopere calitatile ! 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:31 Răspunde
  • din matematica mea reiese ca avem 5 personaje masculine (ODLM, TM, Un trecator, Liviu, Boamba), care sunt de fapt cel mult 4 personaje, caci Liviu se mai identifica si cu (cel putin) unul dintre: ODLM, TM, Un trecator, Boamba…
    deocamdata am aplicat doar ecuatia de gr I, dar mai am de munca, poate cind oi ajunge si la derivat, integrat, pus intr-o matrice si calculat determinantul, imi va iesi rezultatul 😉

    Dea Valma 7 octombrie 2010 15:31 Răspunde
  • Dea Valma, daca iti da cu virgula ne va mai trebui minim un barbat, sa se imparta exact 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:34 Răspunde
  • sa se imparta exact la cite, Ana-fun :-)? si sa fie insurat ori ba?

    Dea Valma 7 octombrie 2010 15:36 Răspunde
  • Dea Valma, sa ne numaram, zic 🙂 Sa fie insurat, ca sa se poarte frumos cu noi. Ca zicea cineva mai sus ca toate chestiile nasoale sunt rezervate prin contract nuptial sotiei. Desi, pe de alta parte, pentru ca ne limitam la barbatii numarati si enumerati, adica la aceia care citesc ce scrie Simona si inteleg, putem lua in calcul si pe cei fara soata, ca s-au dovedit a fi in targetul nostru de gentle-manie 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 15:44 Răspunde
  • simona, felicitari pentru blog si blogg -erii adunati in jurul tau………am inceput sa citesc replicile lor si, zau, am uitat care era subiectul propus de tine , m-am afundat citind raspunsurile si schimburile de replici intre ei, unii cu vechime se pare pe aici si gasesc o gasca de tipe si cativa tipi care chiar nu dorm mai deloc si spun chestii interesante 🙂 salutare tuturor si revenind la subiect, anii de studentie au fost misto pentru ca eram tanara pur si simplu, nu aveam responsabilitati, nu avem chef de maritis si nu stiam ca e chiar super sa ai masina si casa si bani in buzunar……de fapt….la vremea aia nici un coleg cred, nu avea masina personala, sau era…..vreo unu…cred….am avut o super gasca si ne-am revazut la 10 ani dupa terminarea facultatii, apoi la inca 5 ani si de vreo doi ani reusim sa ne vedem in fiecare an si sa ne simtim excelent; bine, clar, nu au venit toti, din diverse motive…..ciudate……dar, am ramas acelasi „nucleu” in special de caministi, prietenii solide, oameni pe care poti conta, sufleteste vorbind, ca, na, suntem raspanditi care-incotro in toata tara; eu, personal, in prietenii din facultate am gasit sprijin moral atunci cand, in urma cu trei ani m-am dus la aceste intruniri singura, pentru ca tocmai divortasem si m-am simtit ca intr-o mare familie; ne luam si copii si doua zile ne simtim bine, parca suntem iar studenti, radem asa muuuult, beeem, muuuuult, povestim aiurea , ne pacalim cumva ca nu trece timpul, dar unii au pe langa ei copii adolescenti ….

    wind 7 octombrie 2010 15:44 Răspunde
  • cum Simona ne-a dezvaluit ca pe un trecator nu il cunoaste personal, (si se pare ca pe Liviu, da), inseamna ca Liviu apartine intervalului [ODLM, TM, Boamba];
    Boamba e doar o divagatie de ultim moment, deci pica;
    cum ODLM e om serios, cu preocupari de Ilinca, si care de obicei isi asuma parerile si nu sta la umbra alei identitati…mie imi iese tot ca aseara:

    Liviu=TM

    mai ales ca TM a mai comis-o si ca VInk si numai saptamina trecuta ce-si ascutea iar penita (dar nu prea i-a iesit atunci)…Iar Simona si cind cu povestea cu VInk incerca sa ne duca pe piste false…

    Dea Valma 7 octombrie 2010 15:49 Răspunde
  • simone, gata. 🙂
    am pus investigatorii IT-işti sa-i verifice pe baietii astia insurati sau nu. 🙂
    vom avea asadar, in perioada imediat urmatoare, raspunsurile la urmatoarele listinguri:
    1. nume si prenume.
    2. varsta.
    3. locatie
    4. porecla, alintul de la bunici, familie
    5. ce laptic beau in vremea bebelusheniei.
    6. procentul de gentiletze, in functie de certificatul de casatorie sau nu.
    7. mancarea preferata, bautura preferata, tara preferata, continentul preferat
    8. dorintele, visele, vietile anteriore si viitoare, si astea tot preferate.

    daca mai aveti shi alte cereri, spuneti repejor, sa le includ in listinguri, ok? 🙂 🙂 🙂

    tania 7 octombrie 2010 15:58 Răspunde
  • Tania: femeia preferata 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 16:00 Răspunde
  • Ana-fun, notat. 🙂

    vor fi shi date-bonus, adica:

    prima prietena de la gradinitza (scoala, dupa caz), iubita din tineretze etc.
    nu stiu daca pot face rost shi de poze. 🙂

    tania 7 octombrie 2010 16:10 Răspunde
  • haidetzi ca tot vorbind atata, ma duc spre revederea Bac-ului, mai precis pe la primul meu blues dansat in clasa:

    va las cu «Angelia»:

    http://www.youtube.com/watch?v=FujIQkKH15w

    tania 7 octombrie 2010 16:17 Răspunde
  • tania,
    9. mother’s maiden name 🙂

    iana 7 octombrie 2010 16:38 Răspunde
  • Dea Valma, Tania, e ultima oara cand spun, ca deja am ostenit: niciunul dintre cei cinci nu e identic cu altul, nici nu mai stiu cum sa ma exprim ca sa ma fac inteleasa: sunt CINCI barbati diferiti, pur si simplu! Va dau cuvantul de onoare, ce naiba… Si pricep, pana acum de ce n-ati vrut sa stiti cine sunt TM, ODLM, Trecatorul etc? Iar acum, cand au mai aparut doi, nu aveti astampar? 🙂 Sunt cinci barbati, e ultima oara cand spun, Liviu nu e nici TM, nici altul de pe blog, e un om de sine statator. 🙂 Asta ca sa va scutesc de anchete. Asa cum pe cei trei i-ati acceptat atata amar de vreme cu nickname-urile lor (asa cum va accepta si ei, nu?), faceti la fel si cu cei doi recenti, e asa de greu?… Hai ca m-am infoiat si mi se urca vitamina C la cap. 🙂 Va pup. fete cucuiete.

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 16:40 Răspunde
  • Wind, bine ai venit!… Superb spirit in povestea ta, ma tenteaza revenirile astea in timp.

    Simona Catrina 7 octombrie 2010 16:41 Răspunde
  • buna dimineatza.
    asta trebuia sa fie primul mesaj. dar tania zicea ca sa scriem repede si m-am repezit. 🙂

    Livia,
    inutil sa-ti spun ca da, noi te-am invadat pe tine dar… era raspunsul nostru la invazia ta. ok? ieri ne-ai zis la revedere. zi-ne azi adio, please!

    Dea valma,
    vino cu claculele alea mai repede. inca ma mai primesc astia la serviciu. 🙂 nu garantez ca voi rezista la ritmul acesta de ecuatii cu 4-5 necunoscuti.

    Simona,
    dar ei, adica cei 4 cunoscuti personal se cunosc personal intre ei? si daca da, cine cu cine? 🙂

    iana 7 octombrie 2010 16:43 Răspunde
  • Simona,
    uite aici problema noastra. a cucuietelor.
    atita vreme cit ei erau nickname-uri pentru tine si noi nu stiam ca voi va cunoasteti personal… eram linistite. dar acum? eeiii se schimba datele problemei sau ale ecuatiei. avem la ce ne gindi. si avem ce croseta. recomand sa nu ne bagi in seama. si poate, cu timpul, ne vom astimpara. caci de uitat n-as putea sa-ti garantez. 🙂

    iana 7 octombrie 2010 16:47 Răspunde
  • pisicile scot sunete ciudate
    pe strada mea
    dacă ar fi bunicul
    mi-ar spune acum o altă poveste

    eu mă gândesc la iubitul meu
    semănăm
    ne ascundem prin soare de lume
    poate că ar fi trebuit de la naştere
    să mă închin cumva invers
    întâi să mă uit
    cine mă priveşte din spate

    mâine voi avea umbrele ghemuite
    atât cât să mă uiţi o viaţă
    o să-mi cheltuiesc frumuseţea
    aiurea
    pentru că asta fac
    mai bine de treizeci de ani

    voi avea ceva din trecut
    şi o zi liberă din viitor
    cu tine
    va fi un soi de moarte
    şi ceasul cu mâneci scurte

    într-un aer cenuşiu
    fără sunete de pisici
    fără nebuna de Ani
    clarvăzătoarea
    care mi-a spus că o iau de la capăt
    descheiată la piept
    cu răceala pe mâna stângă
    în ziua când nu voi mai suporta fumul
    şi tu ai să treci cu ţigara aprinsă
    în timp ce bucăţi de apă din părul meu
    vor inunda poza aceasta veche
    ce-mi întunecă memoria

    în seara asta când nu plâng
    nu râd nu scriu acest poem
    îmbrac un tricou roz
    şi am în cap
    James Blunt
    Pall Mall ultralight
    o care portocalie
    tot
    timpul schimbător

    şi
    nu mi-e somn
    nu mi-e somn
    nu…

    liviu 7 octombrie 2010 16:47 Răspunde
  • Simone, eram „precisa” ca am citit undeva foarte recent ca sunt 5 persoane, nu 3 luate de mai multe ori 🙂 , da’ la cum m-a servit memoria azi mi-a fost teama sa zic si sa recitesc spre verificare n-am apucat 🙂 Asta nu inseamna ca nu pot fi identici, daca sunt gemeni sau tripleti, nu ? 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 16:47 Răspunde
  • si raceala se ia pe blog. eu asa cred fiindca nici nu ma simt prea bine. adica sint racita. imi fac un ceai.

    iana 7 octombrie 2010 16:49 Răspunde
  • Si inca una, sa nu va plictisiti ( pana apare originalul ) :

    Timp pierdut,oprit,lovit…
    Uitat de tot ce e in jur-secat…
    Secundele trec tic-tac,
    Domol si-ncet ca un gandac,
    O voce-mi spune ca sa tac,
    Iar eu in gând..tic-tac..

    O raza cade lin spre mine
    Strapunge norii cu ruşine
    Ruşine,ca i -a deranjat,
    O zi frumoas-a figurat,
    Peste intinsa şi verde campie
    Ce imi e harăzită mie.

    Copacii tremură de vântul groaznic
    Lovindu-se in crengi năpraznic.
    Frunzele cad ca din cer
    Şi prin dansul lor îmi cer
    O viaţă fără de minciună
    Cu fapte scapate din mană.

    Peste tot începe-a picura
    Dar mai ales în inima mea
    Fiori de gheaţa mă patrund
    Şi eu mă tot,mă tot ascund
    Şi fug mereu de adevar
    Devin un singuratic calator…

    liviu 7 octombrie 2010 16:50 Răspunde
  • Liviu,
    eu as zice sa te culci… ca poate vine somnul. hahahha

    iana 7 octombrie 2010 16:51 Răspunde
  • Simone, tot eu, a tz-a oara 🙂 Eu nu vreau sa stiu cine sunt cei 5. Pentru ca nici eu nu o sa spun niciodata aici ca numele meu real este writing error malfunction please retype

    Ana-fun 7 octombrie 2010 16:51 Răspunde
  • Liviu, bine ca nu esti femeie, ai fi fost o singuratica calatoare 😀

    Ana-fun 7 octombrie 2010 16:52 Răspunde
  • Si eu care credeam ca va dau gata cu poezioarele mele 🙂 🙂 🙂

    liviu 7 octombrie 2010 16:54 Răspunde
  • Simonaaaaaaa,
    pai de ce nu spui asa?! ca atunci nu mai e nicio dilema de dezlagat si putem sa ne bucuram in voie, sa ne mai vedem si de lucru (si sa nu contribuim la cresterea ratei somajului), si sa le spunem bun-venit celor 2 (noi) barbati 😉 asa ca…bine ati venit (sau mai bine zis bine c-ati indraznit sa si postati, ca inteleg ca ochiade trageati pe-aici mai de mult ;-)), Liviu si Mr Boamba!
    (vezi ce cuminte m-am facut? la fel ca iedul cel mare…hehehehe)

    Dea Valma 7 octombrie 2010 16:54 Răspunde
  • Liviu,
    ai incercat pe la edituri? s-au le testezi intii pe noi?

    iana 7 octombrie 2010 16:59 Răspunde
  • iana…TARE 😉

    Dea Valma 7 octombrie 2010 16:59 Răspunde
  • Mai intai pe voi ( sincer ) , sau mai corect spus – pe nervii vostri deja intinsi 🙂 :))

    liviu 7 octombrie 2010 17:01 Răspunde
  • daca nu stiati, „ochiadele” se trag de la ochila…care vede “toate vazutele si nevazutele”.

    Dea Valma 7 octombrie 2010 17:03 Răspunde
  • Un trecator, pentru ca Simona nu te cunoaste personal eu iti propun sa iei un buchet imens de flori de toamna din partea noastra a tuturor si sa dai o trecere trecatoare pe la redactie.
    Astefel una din problemele Simonei vafii rezolvata.

    CristinaC 7 octombrie 2010 17:09 Răspunde
  • Eu cred ca Liviu ar trebui iertat pentru poeziile parodie de ieri.
    Probabil ca este obisnuit sa cerceteze si sa descopere lucruri interesante asa ca l-am putea „angaja” sa faca studii etimologice pentru toate numele ce apar mai mult sau mai putin pe blog; s-ar putea sa aiba si cunostiinte de psihologie si atunci ne-ar spune si de ce unii dintre noi avem cu totul alte nume pe blog, date pe care echipa IT a taniei le va analiza si compara si le va utiliza ca atare…

    CristinaC 7 octombrie 2010 17:15 Răspunde
  • eu cred ca mai corect ar fi ca Liviu sa recunoasca, de fapt, ca sunt eu, asa cum eu sunt gata sa recunosc ca sunt TM. ce spui, ODLM? (de dl. Boamba nu spun nimic, ii urez concediu linistit in continuare: )

    un trecator 7 octombrie 2010 17:20 Răspunde
  • Pentru cele de ieri il putem ierta Cristina dar daca mai persista , nu stiu zau !

    Marina 7 octombrie 2010 17:21 Răspunde
  • Liviu, pe mine m-ai dat. Gata! 😀

    Ana-fun 7 octombrie 2010 17:28 Răspunde
  • Matematici complexate: un gram de ura este mai greu decat un gram de iubire ?
    Liviu, ai o poezie (D)EXplicativa ?

    Ana-fun 7 octombrie 2010 17:29 Răspunde
  • Am plecat, „va urez nota 10” 🙂

    Ana-fun 7 octombrie 2010 17:35 Răspunde
  • Am fost deconspirat ,despre originea poeziilor minunate. Si eu care doream sa vedeti in mine poetul,inspiratia,muza,talentul,harul,rafinamentul,sensibilitatea,naturaletea,cultura si daruirea.
    Pacat 🙂
    O sa ies din scena in plina glorie ca Calas Maria si o sa mai redau un singur vers potrivit :

    ” findca totul e ciudat
    o foame de castor m-a apucat
    si de scris am sa termin
    ca trebuie sa plec la magazin! „

    liviu 7 octombrie 2010 17:43 Răspunde
  • Liviu … etimologie te mai lasam sa scrii.

    CristinaC 7 octombrie 2010 17:52 Răspunde
  • A mai aparut si un (o) Tantra Verde pe aici.

    tania 7 octombrie 2010 18:25 Răspunde
  • As vrea sa stii ca… :
    James Blunt – Stay The Night
    http://www.youtube.com/watch?v=x1yOGhnmYfI

    Thomas Man 7 octombrie 2010 18:43 Răspunde
  • De jumatate de ora ma hlizesc in fata calculatorului, ati fost super ocupati azi!
    Hai sa-mi dau si eu cu parerea: cei 5 sunt 5, asta aproape intelesem si eu de azi-noapte si mai insist si azi ca cel putin unul dintre ei este din redactie.
    Simona, am adormit cu ideea fixa si am ramas cu ea. E bun super-glue-ul asta! 🙂

    Si, Simone, stiu eu de ce acestia 2 au generat atatea valuri! 🙂 Simplu! Dl Bombita si-a trantit si el parerea drept in mijlocul rafuielilor de ieri, drept urmare trebuie identificat si „felicitat” cu un discurs! 🙂
    Iar Liviu, eh, aici e alta problema! Asta este etimolog si, dupa cum se stie, astia sunt la mare cautare printre noi, femeile singure sau nu! 🙂 🙂 Sa ridice mana care dintre voi a avut o aventura cu un etimolog! Pai, vedeti?? 🙂
    Asa… hai ca am lamurit o problema!

    Liviu, mama, hai ca te-ai tinut de cuvant, ai compus frumos toata ziua si, cel mai important, ai trantit vreo 2 fete de masa pline de versuri simtitoare. Ei, bravo! 🙂 Da’, eu zic ca trebuie sa te decizi daca o faci pe Simona de ras sau nu! Pai, bine, s-a jurat ea pe-aici c-ai fi baietel!!! Daca esti, ia pune mana si elucideaza urmatoarea dilema generata de poezia nr 1:
    „eu mă gândesc la iubitul meu
    semănăm
    ne ascundem prin soare de lume”… ca, daca ai alte interesuri, cred ca tre’ sa ne zici cinstit in fata, ca sa nu mai speram si noi aiurea! 🙂 Iar daca era doar „creatie”, sa ma scuzi ca nu m-am prins din prima! 🙂

    Si, Liviu, multumesc pentru etimologia numelui meu! 🙂 Na, ca numai Simonei i-a mai scris asa ceva! 🙂 🙂

    Stiam eu ca Dumnezeu s-a indurat de mine (citam din Liviu: Anamaria= “Iahve s-a indurat”), de-aia n-am mai vazut multe narcise pe aici!

    Anamaria 7 octombrie 2010 21:04 Răspunde
  • Anamaria, legat de narcisele noastre, niciodata sa nu spui niciodata, da? :))

    un trecator 7 octombrie 2010 21:10 Răspunde
  • Ana-fun, bune titluri ai gasit pentru toate cele 3 optiuni de arta pura! Foarte comerciale si total inteligibile, eu le cumpar pe toate, asa ca treci la treaba!
    Nu te mai gandi pe care s-o scrii, cred ca tre’ sa le scrii pe toate 3! Hai, ca poti, mai ales ca 10% roman fluviu iti iese si maine si numai cu juma’ de neuron! 🙂 Vezi ca eu am unul singur, care acum e pe cale sa fie pocnit de-o raceala careia nu stiu cum ii va face fata (el se cam panicheaza cand aude de pastile, e cam salbatic! :)) si, daca e singur de serviciu toata ziua, iti dai seama ca e cam uzat si nu poti sa scrii prea complicat ca nu-ntelege…

    P.S. Par example, situatia de mai sus: nu mai inteleg ce-am vrut sa zic… 🙁 Revin maine!

    Anamaria 7 octombrie 2010 21:16 Răspunde
  • Anamaria, vremea narciselor s-a cam dus. 🙂

    Narcisa 7 octombrie 2010 21:17 Răspunde
  • Un T, acum e noapte, narcisele fac nani noaptea! Macar atat! 🙂

    Anamaria 7 octombrie 2010 21:18 Răspunde
  • Narcisa, ce nume frumos ai! 🙂

    Anamaria 7 octombrie 2010 21:21 Răspunde
  • Multumesc! 🙂

    Narcisa 7 octombrie 2010 21:21 Răspunde
  • Da’ tu nu esti Narcisa narcisista (sper!) asa ca imi place mult de tine! 🙂

    Anamaria 7 octombrie 2010 21:22 Răspunde
  • Nu, nu sunt narcisista, Anamaria. Asta dupa ce am zis sa ma culeg din poiana shi nu mi-am mai gasit anotimpul. 🙂

    http://alpinet.org/foto/2008/06/06/MmFkNzM3ZjRkYjJmOWY3OWM1Y2VkYjQwMGQ3MDI3Zjfoto_72664.jpg

    Narcisa 7 octombrie 2010 21:27 Răspunde
  • Asta e poza diagonala a Taniei. Zi drept! Ce-ai facut cu Tania??!!

    Anamaria 7 octombrie 2010 21:28 Răspunde
  • Tm, sau ca:
    http://www.youtube.com/watch?v=mkJQwE-JiIc&feature=related

    Simona, indraznesc sa iti spun ceva ce mi-a spus o data un insurat -” esti o femeie libera, cauta unul la fel de liber”…
    ma simt bine aici, desi in ultimul timp am preferat sa va tin companie doar cu gandul nu si cu scrisul.

    🙂 tm, sa imi fie cu iertare, dar gandul ma duce la tine cand ma uit la:
    http://www.youtube.com/watch?v=MVFj-_SDIHE
    🙂

    Lm 7 octombrie 2010 21:29 Răspunde
  • anamaria, odinioara imi placea acest nume- narcisa. imi place, de fel, si acum, deshi este foarte rar uzitat, sau- din ce in ce mai rar.
    am o verisoara cu acest nume. cu ocazia fiecarei sarbatori, ea primeste mai mereu in dar doar narcisele. motiv serios de suparare si imbufnare, care pe mine ma amuza copios.

    Lm, mai stai langa noi shi cu scrisul. 🙂

    tania 7 octombrie 2010 21:36 Răspunde
  • Anamaria , cred ca Narcisa a pus-o pe Tania in poiana si a venit ea pe blog 🙂

    Marina 7 octombrie 2010 21:39 Răspunde
  • Lm, foarte tare clipul dedicat lui TM. Haaa! 🙂 🙂
    (cel in care sa-ti fie cu iertare adica) 🙂

    tania 7 octombrie 2010 21:39 Răspunde
  • Marina, ma vezi tu pe mine stand oblic (a)? 🙂 🙂 🙂

    tania 7 octombrie 2010 21:42 Răspunde
  • imi cer scuze pentru „s-au”… acum am vazut. sa stiti ca stiu cind sa-l scriu impreunat si cind nu. dar dimineata nush’ ce naiba m-a apucat…

    iana 7 octombrie 2010 21:44 Răspunde
  • Tania te vad o narcisa !

    Marina 7 octombrie 2010 21:46 Răspunde
  • Lm, m-ai ghicit 🙂
    Sa imi fie cu iertare, dar gandul ma duce la tine cand ma uit la 🙂 :
    http://www.youtube.com/watch?v=JGcNvLjNPkg&feature=related

    Thomas Man 7 octombrie 2010 21:48 Răspunde
  • Tania! 🙂 Stiam eu ca esti tu, vezi ca m-am prins! 🙂 Mi s-a trezit neuronul, beau fervex si e bun tare! 🙂 Bine te-am regasit!

    http://www.youtube.com/watch?v=MsgMdVqxqwA

    Cum se vede de pe diagonala? 🙂

    Anamaria 7 octombrie 2010 21:51 Răspunde
  • Bun venit, wind proaspat, printre noi, dupa atatea ploi tropicale 🙂
    Cadou de spart gheata pt tine :
    http://www.youtube.com/watch?v=e2efTlU36Tw

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:13 Răspunde
  • O poveste de povestit ochi în ochi, la gura (sobei) iubitului, cu creioane colorate în verde si rosu :
    Gorillaz – Rhinestone Eyes
    http://www.youtube.com/watch?v=yYDmaexVHic

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:14 Răspunde
  • Daca vreti frizuri memorabile, aici sunt ilustrari inspiratoare 🙂 :
    POOM-ROLLERCOASTER
    http://www.youtube.com/watch?v=LGf8qggkuUQ

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:15 Răspunde
  • Si canadienii stiu sotron ! Voi stiti ? (Prilej de amintiri pt Simona & The Simonettes ?)
    Eu dansez sotron cand îmi pun costumul din latex 🙂 :
    La patère rose – La marelle
    http://www.youtube.com/watch?v=DVUT-xu4gkA

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:17 Răspunde
  • Lost in translation. Plimbari tokyote, pt cine vrea soare rasare :
    http://www.youtube.com/watch?v=DRhUIJextp8&feature=player_embedded

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:18 Răspunde
  • Anamaria 7 octombrie 2010 22:24 Răspunde
  • desi am ras cu pofta, nu m-ai ghicit. haaaah si era doar o singura incercare

    http://www.youtube.com/watch?v=YRLRDvChClM&feature=related

    Lm 7 octombrie 2010 22:33 Răspunde
  • Anamaria, te repeti, am facut 40 de ani 🙂
    Ori, eu am ramas la 25 🙂 :
    http://www.youtube.com/watch?v=xGz2aEsMAMU
    http://www.youtube.com/watch?v=8PcSfxgYyvs

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:48 Răspunde
  • AF, «Stay The Night» era pt ca sa stai mai mult cu noi «peste zi» 🙂 si sa ne distilezi picaturi de veselie pt ca tu ai tone în dotare 🙂

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:50 Răspunde
  • O (alta) reluare antrenanta în care refrenul devine, din pacate, imbecilizant (din cauza recurentelor) si strica panorama auditiva. Dar pt ODLM si colegii de breasla hormonala, visina din visinata este coregrafia, asigurata de o fetisoara din Piatra Neamt 🙂
    Cine e din Piatra Neamt sa ridice piciorul 🙂 :
    DKS – Sing With A Swing
    http://www.youtube.com/watch?v=LYgxX4roCec&feature=player_embedded

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:52 Răspunde
  • Ma întreb daca Shakira n-are o sora geamana, cam tzichi tzichi la Piatra Craiului 🙂 :
    Shakira – Loca
    http://www.youtube.com/watch?v=bqmbvKuhig8&ob=av2e

    Thomas Man 7 octombrie 2010 22:52 Răspunde
  • TM, unde m-am repetat? Ce-am mai zis? Ce? Am mai pus melodia aia? Nu cred… Ha?? Niste fervex n-ai? 🙂
    raul paz, iupii!
    http://www.youtube.com/watch?v=BK_RGNs8s6w&NR=1

    Anamaria 7 octombrie 2010 22:57 Răspunde
  • Pt Tania, s-ar putea s-o nimeresc 🙂 cu vocea asta (nu si cu omul) :
    http://www.youtube.com/watch?v=LFc3UhTTXxA

    Thomas Man 7 octombrie 2010 23:01 Răspunde
  • 530 de comentarii în 3zile si un sfert, e înghesuiala la vorbe de duh si dezmat de muzici 🙂
    Am avut si poezii în chiloti tetra, am avut si polemici cordiale cu pumnuletii în barbie si mainile-n coapse, am avut si etimologii onomastice si monoloage fantastice, am avut si un arbitru care face dus si consuma fervex, meniul e mereu plin de calorii gustiboase în Simona Blog of Wonderland 🙂

    Thomas Man 7 octombrie 2010 23:10 Răspunde
  • @Thomas- DKS- Sing with a swing -Eu cred că ai dat peste fabrica di fetişoari di la Piatra Neamţ. Numa’ acolo sunt rotunjimi di pi altâ planetâ.

    Omuldelamunte 7 octombrie 2010 23:19 Răspunde
  • ODLM mata di undi stii cum ii pi la Piatra? 🙂

    iana 7 octombrie 2010 23:38 Răspunde
  • @ Iana- Din peregrinărili mieli pi la Mânăstiri.
    Mă duceam să mă curăţ spiritual, dar când mi se iţea câte una d’asta, din pământ din iarbă verde, vizitam frugal mânăstirea pe afară, o luam de-o aripă şi trai nineacă…

    Omuldelamunte 7 octombrie 2010 23:48 Răspunde
  • Dacă facem bilanţul la bărbaţi, aceştia sunt, într-o dezordine oarecare: Thomas, Un Trecător, ODLM, Liviu, Boambă, Doru, Doarunmelc, Cristi.
    Pentru Thomas garantează Una, pentru Un Trecător garantează Tania, pentru ODLM garantează Ilinca, pentru Liviu de sine stătătoriu(stă singur adică) garantează Simona, iar pentru ceilalţi nu avem giranţi.
    Eu cine sunt? M-am confundat! Are you talking to me?

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 0:00 Răspunde
  • Iar eu garantez ca mi-e somn! Noapte buna! Este vineri! 🙂

    Anamaria 8 octombrie 2010 0:19 Răspunde
  • Noapte pufoasa tuturor! 🙂

    Simona Catrina 8 octombrie 2010 0:25 Răspunde
  • Scrii atat de frumos…si de realist! Imi amintesc de un articol din Tango in care scriai despre barbatii care pleaca din viata sotiilor lor si pe care o prietena de-a ta ii desconsidera, aplicand acelasi tratament si amantelor lor. Am citit pe nerasuflate articolul si mi-am inghitit cuvintele cu ochii in lacrimi.
    Condeiul e arma ta! Sper ca stii asta deja 🙂
    Cu drag!

    Teodora 8 octombrie 2010 3:04 Răspunde
  • Am dat un search pe Google( hei, am dat n-am luat!):
    „scriitoare cu talent înnăscut şi cultivat, de trei ori deşteaptă, umor, bagaj lexical, docilă, împăciuitoare până la a fi mama răniţilor de pe blog, nonşalantă, bărbaţi seceraţi” şi …ENTER!
    Mi-a ieşit Simona Catrina.
    De câte ori mai adăugam câte o calitate, tot ea ieşea ! Este Google-ul meu.
    Dacă vouă vă dă pe altcineva, înseamnă că aveţi o versiune veche…

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 3:27 Răspunde
  • Omuldelamunte, inca nu dorm. Iar de acum incolo, cu atat mai putin, avand in vedere emotia indusa de ceea ce ai scris. Ma voi stradui sa-mi continuu povestea in vis, totusi. De fapt, nu e nevoie sa ma straduiesc prea mult. Noapte alba-buna!

    Simona Catrina 8 octombrie 2010 4:04 Răspunde
  • Simone, a fost fantastic: pentru prima data in viata lui, neuronul care se ocupa cu amintirile si-a amintit ca isi poate aminti daca il ajuta amintirea faptului ca posesoarea s-a nu si-a amintit ceva important intr-un cadru sofisticat. DECI: mi-am amintit cand ai zis ca il cunosti pe ODLM !; pana nu uit iar, consemnez ca sa ma pot reciti :); ai zis de ODLM cand ai aflat ca a trecut prin redactie cu un buchet mare de flori si a intrebat daca acolo lucreaza “scriitoare cu talent înnăscut şi cultivat, de trei ori deşteaptă, umor, bagaj lexical, docilă, împăciuitoare până la a fi mama răniţilor de pe blog, nonşalantă, bărbaţi seceraţi” si tu te-ai afundat in monitor si trecut, tacuta, neindraznind sa recunosti ca aceia care te cred fabuloasa ar putea avea dreptate macar cat un spin. De-aia el a plecat sa caute pe google, ca fetele de la Tango, or fi stiind ele sa scrie, da’ daca le pui intrebari simple se uita la tine cu varful crestetului 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 9:22 Răspunde
  • TM, imi place James Blunt. Nu stiu daca e bine ca am recunoscut acest lucru. Imi place si Bonnie Tyler, desi in facultate ma feream ca de dracu’ (degeaba te feresti, ca te gaseste dupa fapte, nu dupa frizura 🙂 ) sa zic asta, nu stiu de ce (ba stiu da’ asta chiar nu vreau sa zic 🙂 ). Din fericire pentru cuplul steril de neuroni, nu am net acasa: imi imaginez cum as sta de la 22.00 la 07.00 cu mana pe F5, sa vad cine mai scrie ce pe aici 🙂 Si cum as putea scrie eu, intr-o dimineata, poezia femeii care si-a pierdut job-ul peste noapte 🙂 Multumesc pentru cantec, l-am pus frumos in buzunarul de la piept 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 9:26 Răspunde
  • Cautand cu mana clanta, Viorel dadu de Tanta
    El mirat, ea mai mirata
    El sarat, ea piperata
    El dotat cu o sotie, ea cu amagiri o mie
    Sa va povestesc de ei ? E-o poveste cu cercei
    Pentru ca pe inelar, un deget putin amar
    El nu i-a putut lipi, peste nopti si peste-o zi
    Cerc de legaturi celeste sau o taina, precum este
    Sufletul ei de femeie, compartimentat in treie:
    Un sertar pentru iubire, altul pentru fericire
    Ultimul: pentru-amintire
    Ma uitam la ei c-un dor, si ma amageam usor
    Ca decat sa fii copista, prafuita, mereu trista
    Mai bine sa simti cum arzi, cum te pierzi si-apoi cum cazi
    Si-uite am pus in poezie, iubiri netraite-o mie

    Ana-fun 8 octombrie 2010 9:38 Răspunde
  • Simone, lasa-ma sa citez putin din articolul pe care l-ai dansat in octombrie, pentru ca de cate ori il recitesc rad pana la privirile mirate ale celor din jur si inapoi 🙂
    „desi tu stii bine ca esti pe teren minat, mergi inainte ca oaia surda, contand pe miracole”
    Be-he-he ha ha ha, daca Simona Catrina n-ar exista ar trebui inventata (nu de noi, ca nu vreau sa stiu cine ar iesi 🙂 )

    Ana-fun 8 octombrie 2010 9:42 Răspunde
  • ODLM: si mie imi da la fel; dar cred ca eu am o versiune mai avansata, ca mie imi scrie si „femeie foarte sensibila, care stie ca umorul este doar un mod de a ascunde ca ai o inima si n-o folosesti numai pentru buna circulatie sanguina” 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 9:46 Răspunde
  • Ma opresc aici, inainte sa apara Anu-funu si sa scrie mai mult ca mine 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 9:47 Răspunde
  • „posesoarea s-a” ??? da! posesoarea s-a tampit 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 9:56 Răspunde
  • @Ana-fun- tu cam suni clopoţelul în fiecare dimineaţă lucrătoare. În weekend cine ne mai scaoală, Ana-Bell?

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 10:50 Răspunde
  • „…scaoală” sunt eu! Scoală la şcoală!

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 10:52 Răspunde
  • ODLM: in week-end dormim mult, norocosii langa persoana iubita, mamele langa aragazul pe care da laptele in foc 🙂
    Daca ODLM e “…scaoală”, atunci ceilalti 5-1 cine sunt ?

    Ana-fun 8 octombrie 2010 11:12 Răspunde
  • Doar noi doi ne zbenguim pe aici, restul nani.

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 11:34 Răspunde
  • ODLM, nici un ş, nici un ă … ? 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 11:37 Răspunde
  • ş ş ş ş ş, ceilalti dorm, ăăăăă 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 11:37 Răspunde
  • Toamna olandeza

    Septembrie a fost infuriat, alergind nebun si despletit, cu parul ud, ca o fecioara abia imbaiata in apa limpede si calda a unui riu in vara, surprisa insa goala si gonita pe nepregatite prin padurea de pe mal…
    Octombrie a venit cu melancolii, cu citeva zile de toamna blajina, cu soare mingaietor si blind, numai bun de obolijit sufletele convalescente…In unele zile cerul mai are inca puterea albastrului inalt si nediluat de cenusiul care il va acapara in curind…Contrastele sunt puternice intre verdele plopilor, salcimilor ornamentali si castanilor, care se incapatineaza sa se rupa de vara, si galbenul teilor sau amalgamul de nuante rosietice al artarilor, care si-au depus resemnati coroanele la picioarele toamnei…
    Azi cerul nu mai e inalt, l-a doborit plumbul greu si l-a suspendat undeva deasupra celor mai inalte coroane de castani…O draperie deasa de nori filtreaza lumina si transforma soarele intr-un mare disc galbejit, perfect rotund, ca o luna plina, abia rasarita. Si in orele diminetii, din tren, cu somnul inca aninat in gene, nici nu mai stiu daca astept sa se faca lumina sau intuneric, traiesc niste momente confuze si atemporale…Dar ma trezeste curind la realitatea vietii vocea conductorului, amintimindu-mi ca am ajuns la destinatie: Amsterdam Lelylaan…O noua zi de munca…

    Dea Valma 8 octombrie 2010 11:53 Răspunde
  • Dea Valma, tare frumos 🙂
    Daca cerul nu mai e inalt, asta inseamna ca putem umbla cu capul in nori ?
    N-ai un conducator sa ma trimita si pe mine la munca ? 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 11:55 Răspunde
  • Dea Valma, tare frumos 🙂
    Daca cerul nu mai e inalt, asta inseamna ca putem umbla cu capul in nori ?
    N-ai un conductor sa ma trimita si pe mine la munca ? 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 11:55 Răspunde
  • si cine l-a sabotat pe TM mi-a pus si mie saboti olandezi, ca sa zbor peste litere mai usor 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 11:58 Răspunde
  • Ana-fun, nu vezi ca nu prea tine nici cu semnalul conductorului? ca m-a trimis la noua zi de munca…pe blog 😉

    Dea Valma 8 octombrie 2010 12:02 Răspunde
  • Dea Valma, daca ne pierdem joburile, ne-o angaja cineva conductori ? 🙂 Conductorii au pauza de masa la o masa cu laptop ? 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 12:20 Răspunde
  • cred ca astia din olanda, da 😉

    Dea Valma 8 octombrie 2010 12:25 Răspunde
  • Conductorii sunt buni conducători de energie electrică. Ce să căutaţi voi hălăduind pe sârme?

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 12:28 Răspunde
  • AF, povestea cu Lufthansa si Viorel e surazatoare si daramatoare ! Nici Homer nu le zicea asa de bine desi avea ochii larg deschisi înspre interior si bastonul de vizionar acreditat. Amageala dulce-piperata (cu bataie la clanta blogurilor ? 🙂 ) pt toate sexele si omagiu trilingv sufletului feminin, poezioara de mai sus e un îndemn jucarios-serios spre pierzania închipuirii (hai ca le zic aproape la fel de bine ca în revistele critice de specialitate 🙂 )
    Combinatia „prosteala candida” (nu pari sa te iei în serios) si profunzime atinsa cu aratatorul (da, da, si degetul tau n-are french manucure) si dozajul dintre cele doua te face doctor docent în alchimie versificatoare 🙂 (p-aia cu facilitatea în rimologie nu ti-o mai pun pe perna, m-as repeta 🙂 )

    Thomas Man 8 octombrie 2010 12:29 Răspunde
  • DV, vai vai vai, daca nu-i bai, mai ca-mi vine sa hai, si sa-nham 7 cai la un tramvai, ca sa «trai pe vatrai» întrun coffee shop de rai din Amstel-ul ce-l redai cu nuante de email 🙂

    Thomas Man 8 octombrie 2010 12:30 Răspunde
  • Cine m-a sabotat, m-a motanu-ncaltat, AF 🙂

    Thomas Man 8 octombrie 2010 12:31 Răspunde
  • TM, ce mai pot sa zic!? hai, hai, hai 🙂

    Dea Valma 8 octombrie 2010 12:31 Răspunde
  • Cu AF si DV avem animatoare de vertigiu artistic 🙂
    Exista bauturi mai bune ? 🙂

    Thomas Man 8 octombrie 2010 12:33 Răspunde
  • ODLM: omul e si el bun conducator de energie; tu nu vezi cum trece lumina prin el cand il trazneste ceva ? Noroc cu impamantarea. Lucrez la un paratrasnet emotional 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 12:35 Răspunde
  • Din pacate, fantomele mai si muncesc !
    Si acum vine Liviu sa ne spuna ca munca vine din slavul monken (chin).
    La naluci ma-nchin si ma duc la… pelin 🙁

    Thomas Man 8 octombrie 2010 12:36 Răspunde
  • TM: nu ma iau in serios, mi-e frica de dezamagiri 🙂 Exista centre de dezalcoolizare pentru betia cuvintelor ? Nu stiu sa raspund la complimente, pentru ca unde ajung ele nu sunt vorbe 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 12:38 Răspunde
  • Va las si eu, ne vedem luni, adica eu pe voi, 3 ore, sa recuperez ce o sa scrieti in week-end 🙂
    DV, Iamsterdam, desi nu l-am vizitat 🙂

    Ana-fun 8 octombrie 2010 12:41 Răspunde
  • spor la treburi si la weekend si la toamna 😉

    Dea Valma 8 octombrie 2010 12:45 Răspunde
  • special cases:

    http://www.youtube.com/watch?v=tVoH6ZTDrD0

    anamaria, buna buna muzica postata de tine.
    TM, multam pt vocea lui joe cocker. 🙂

    tania 8 octombrie 2010 14:11 Răspunde
  • Mai, mie mi-e frig tot timpul. Voua nu va e frig? Cica sunt 30 de grade in birou (ma indoiesc), dar mi-e friiiiiiig.

    Simona Catrina 8 octombrie 2010 14:11 Răspunde
  • simone, si mie. 🙁
    vineri, birou, friiiiiiiig. nu ai dat drumul la centrala? 🙂

    tania 8 octombrie 2010 14:16 Răspunde
  • puloverul meu pe gat are sigur 29, 30 de grade. 🙂

    tania 8 octombrie 2010 14:17 Răspunde
  • (pe eticheta de cumparare) 🙂

    ODML, o statistica a fetelor si garantiilor lor unde-s? 🙂

    tania 8 octombrie 2010 14:25 Răspunde
  • Eu sunt cu o camasa care nu vrea sa stea lipita de mine, nu stiu de ce. Avem incalzirea de la aerul conditionat. 🙂 Dar nu vrea mai mult. Trebuie sa-mi iau si eu pulovere pe gat. 🙂

    Simona Catrina 8 octombrie 2010 14:26 Răspunde
  • Buna Dimneata Simona!

    Ma gindesc ca poate ar ajuta o ceasca cu cacao cu lapte si o felie de piine cu unt si miere de albine. O zi buna de tot. 🙂

    Odille 8 octombrie 2010 14:44 Răspunde
  • tania, aseara am vazut atitea flori in gradina Simonei, incit m-am gindit ca ar fi frumos ca toate domnisoarele si doamnele sa-si asume un nume de floare, pt o zi.
    Insa nu stiam ce sa fac cu domnii de pe blog. Mi-am dat seama ca singurele nume cu nuante masculine ar fi „Bujor” si „Crin”. Nu cred, insa, ca cineva ar dori sa ia numele de „Crin” si atunci am avea prea multi Bujori. 🙂

    Odille 8 octombrie 2010 14:49 Răspunde
  • simone, la iarna ce ne facem? 🙂
    Odille, am avea atunci mai multi baieti imbujorati. 🙂

    tania 8 octombrie 2010 15:04 Răspunde
  • @Odille-Mai sunt băieţi cu nume de flori: Narcis, Gura Leului, Păpădiu, Gura Păcătosului…

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 15:30 Răspunde
  • Unii se distrează astfel:
    Pentru a veni in intampinarea si ajutorul turistilor straini care viziteaza Romania, s-a hotarat sa se procedeze la traducerea in engleza a denumirilor unor localitati din diferite zone ale tarii.

    Primarii sunt solicitati sa instaleze indicatoare rutiere noi la intrarea si iesirea din localitate, avand inseminate numele localitatii lor in ambele limbi: romana si engleza.
    Si iata traducerea in engleza a unor orase din Romania, in ordine alfabetica:

    Adunatii Copaceni – Gathered Tree People
    Afumati – Neversober
    Baicoi – Youball
    Buzau -Really Fat Lip
    Calarasi – Silly-dressed Folks on Horses
    Ciorogarla -Nigger-River
    Dor Marunt – Miniature Melancholy
    Husi – Shoo from here!
    Navodari – Networkers
    Onesti – The Sincere
    Pitesti – Youdohide
    Satu-Mare – The Rather Roomy Rural Community
    Slatina – Slut Tina
    Slobozia – A Very Wrong Local Tradition
    Targu Frumos – The Aesthetically Pleasing Bazaar
    Urlati – Gimme Some Noise
    Voluntari – Town of Unpaid Assistants

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 15:39 Răspunde
  • mai e si ochiu’ boului…

    Dea Valma 8 octombrie 2010 15:39 Răspunde
  • Omuldelamunte, SAVUROASE denumiri in engleza!!!! 🙂 🙂 🙂
    Am ras de nici nu-mi mai e frig!

    Simona Catrina 8 octombrie 2010 15:43 Răspunde
  • «Dor Marunt» asta pe unde vine, ODML?
    «Bucurestii» nu au traducere?

    tania 8 octombrie 2010 15:50 Răspunde
  • @Tania- numai Youdohide!

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 16:03 Răspunde
  • Dea Valma, ODLM 🙂 🙂
    Eu sunt in dubiu cu „Traista Ciobanului”, nu cred ca este feminin, pt ca nu suna prea frumos. Propun sa-l declaram masculin! 🙂

    Odille 8 octombrie 2010 16:10 Răspunde
  • @Odille-” Traista” este feminin, iar „Ciobanului” genitiv, aşa că îl declar feminin.
    Zambilică este nume de taur, aşa că o declar zodie.

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 16:18 Răspunde
  • @Tania- acum văd că am scăpat Bucureştii- Bucuryouknow

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 16:22 Răspunde
  • @ ODLM/Tania, ori Bucuryouare…

    Dea Valma 8 octombrie 2010 16:32 Răspunde
  • sau Happyyouare, Dea Valma. 🙂

    tania 8 octombrie 2010 17:14 Răspunde
  • @Tania
    I am glad that you are happy :-)..so Gladyouare!?

    Dea Valma 8 octombrie 2010 17:49 Răspunde
  • Gladyouare clar! 🙂

    tania 8 octombrie 2010 17:58 Răspunde
  • Buna seara! 😉 Si se facu aproape sambata… Mai e careva racit? 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=92zk00MoSwQ

    Anamaria 8 octombrie 2010 21:24 Răspunde
  • Ce cuminiti si linistit ati fost azi!

    Va urez un weekend frumos de toamana. In Canada e weekend lung, adica si luni e liber caci e sarbatoarea recunostintei… cea cu curcanul.
    Happy Thanksgiving Day!

    CristinaC 8 octombrie 2010 22:20 Răspunde
  • Simona, ti-am prezis „numa” 499 de comentarii la postul asta, n-am veleitati de Mama Omida! 🙂

    Alina Grozea 8 octombrie 2010 22:49 Răspunde
  • hehe Alina,
    si uite ca se facura 597…hai sa vedem cine rotunjeste la 600?
    dar sa stii ca ne-a mobilizat o persoana f. puternica si determinata (nu spui cine ;-)), care nu s-a lasat cu una cu doua…da’ am inteles pina la urma de ce: voia sa vada 500 de comentarii pe blog! apoi s-a linistit…

    Dea Valma 8 octombrie 2010 22:55 Răspunde
  • era imposibila atata saracie de commenturi, Alina, la cata poezie a fost aici :))

    un trecator 8 octombrie 2010 22:55 Răspunde
  • eu eu eu

    Dea Valma 8 octombrie 2010 22:56 Răspunde
  • tot eu

    Dea Valma 8 octombrie 2010 22:57 Răspunde
  • si-am trecut de 600!!!

    Dea Valma 8 octombrie 2010 22:57 Răspunde
  • si era o vorba pe la sat pe la bunicii mei: „nebunul de la rastoaca, el isi cinta el si joaca”…
    nu ma intrebati cine e nebun(a)ul…si nici ce e „rastoaca”…daca exista asa cuvint…

    Dea Valma 8 octombrie 2010 22:59 Răspunde
  • Eu sunt Tata Omidu. Vor fi 738 comments.

    Omuldelamunte 8 octombrie 2010 23:00 Răspunde
  • ce viteza nebuna ai avut, Dea Valma! daca te-ar vedea „doarunmelc” cred ca ar muri de invidie :))

    un trecator 8 octombrie 2010 23:01 Răspunde
  • 😉

    Dea Valma 8 octombrie 2010 23:01 Răspunde
  • eu am ganduri mari. pt un 606. 🙂

    tania 8 octombrie 2010 23:09 Răspunde
  • de la…101 cred ca vine. 🙂

    tania 8 octombrie 2010 23:11 Răspunde
  • tania 8 octombrie 2010 23:12 Răspunde
  • Poate se gandeste Simona sa dea vreun premiu pentru cifre rotunde! 🙂

    Alina Grozea 8 octombrie 2010 23:12 Răspunde
  • @tania: ti-e cam frica de 666, asa-i 😉

    Dea Valma 8 octombrie 2010 23:13 Răspunde
  • si eu dupa tania.
    sa aveti un week-end frumos. sa veniti duminica sa culegem dovlecii aia de care va spuneam zilele trecute.

    iana 8 octombrie 2010 23:14 Răspunde
  • @ Alina: da, Doamne…adica, da Simona 😉

    Dea Valma 8 octombrie 2010 23:14 Răspunde
  • tania, weekend cu dovleci frumosi
    sa faci un felinar din doveac si din partea mea 😉

    Dea Valma 8 octombrie 2010 23:16 Răspunde
  • Dea Valma, Iana, trick or treat? 🙂

    tania 8 octombrie 2010 23:22 Răspunde
  • Asta cu trick or traete numai in 31… acum mancam pumpkin pie… si cei care raman ii scobim si ii asezam la ferestre.

    CristinaC 8 octombrie 2010 23:25 Răspunde
  • pe post de lamapa

    Asta ca sa ajung eu la 616

    CristinaC 8 octombrie 2010 23:26 Răspunde
  • CristinaC, ai cumparat curcanul?

    Dea Valma 8 octombrie 2010 23:30 Răspunde
  • Aaaaaaaa, in Canada la mine e Thanksgiving si eu imi petrec weekend-ul in Bucuresti, acasa, in puf?! 🙂 Nnnnn, maine ma duc la mall, sa intru-n randul protipendadei.

    Simona Catrina 8 octombrie 2010 23:34 Răspunde
  • Alina, si eu credeam ca ma supraapreciezi cu atatea comentarii, cine s-ar fi gandit… 🙂 Cum de nu esti tu in pat cu plapuma peste cap, la ora asta?

    Simona Catrina 8 octombrie 2010 23:35 Răspunde
  • Simona, dar tu ce Fervex ai luat de ti-ai revenit asa miraculos?
    mai am eu o colega de birou pe care o tine gripa/raceala doar o zi; si e asa devotata muncii, ca vine cu mucii curgind si cu ochii sticlind, si stranutind la foc continuu, de ne imbolnaveste pe toti ceilalti. ea vine a doua zi in continuare la munca, bine-mersi, noi zacem cite-o saptamina…

    Dea Valma 8 octombrie 2010 23:38 Răspunde
  • Cine-a zis ca mi-am revenit? 🙂 Nuuuu, eu tusesc regeste, Dea Valma! Maine merg sa-mi cumpar Paxeladine si Tantum Verde, asa am fost sfatuita. 🙂 Ce credeai ca o sa fac in mall, o sa-mi cumpar haine, cumva?! 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 9 octombrie 2010 0:13 Răspunde
  • Odille, cu ce-ai umplut curcanul? 🙂 Cu umplutura cumparata (cranberry sauce included) sau cu home-made cooking miracle? 🙂 Ce m-as teleporta „acasa”… 🙂

    Simona Catrina 9 octombrie 2010 0:15 Răspunde
  • Simona, eu credeam ca umbli dupa dovleci si curcani 😉

    Dea Valma 9 octombrie 2010 0:28 Răspunde
  • N-am cumparat inca. Acum ma duc ca e vineri dupamasa si toata lumea a dat buzna in magazine. Eu duminca am 14 persoane la masa, god help me!
    Simona eu fac umplutura separat ca e mai estetic si da fac sos de cranberry cu portocale si te invit.
    Mai ai timp maine sa urci in avion, ajungi taman bine la thanksgiving dinner. Promit sa te iau de la aeroport si sa iti dau si o camera cu PC si telefon in dotare. Si daca vrei, voi call in sick marti ca sa stam de povesti.

    CristinaC 9 octombrie 2010 0:40 Răspunde
  • N-am curcan dar am dovleac 🙂 Tare 🙂
    Un singur semn de existenta (muzicala), în chip de bilant-buchet-noapte buna !
    Oferind flori frumoasei colectii de fantomete, culegem ce semanam :
    Fran Healy – Buttercups
    http://www.youtube.com/watch?v=gSRpATc0lz0

    Thomas Man 9 octombrie 2010 0:40 Răspunde
  • 626, eu! 🙂 N-am somn, fervexul meu a functionat binisor 🙂 si pana maine dimineata s-ar putea sa-mi scriu singura de nu ma vad! 🙂 Cum eu nu-s narcisa, cred ca ma apuc de citit sau de privit peretii… inca nu m-am hotarat.
    CristinaC, saraca de tine! Iti tin pumnii! Cand te-apuci de gatit, sa stii ca eu te incurajez de pe margine! 🙂

    Anamaria 9 octombrie 2010 1:28 Răspunde
  • Simona, imi pare rau ca abia acum am putut raspunde, cind voi sunteti deja in puf.

    Cranberry sauce mie mi se pare delicios si totusi, sunt singura din familie cu aceasta slabiciune.

    Sotul meu si-a asumat rolul de preparator al curcanului, dupa o incercare foarte nereusita a mea. In dorinta de a excela, am combinat, cu mult entuziasm, mai multe retete de umplutura si am pazit curcanul peste 6 ore. Actiunea s-a sfirsit cu intreg curcanul aruncat la gunoi si cu tinutul geamurilor deschise citeva ore. 🙂

    Odille 9 octombrie 2010 3:10 Răspunde
  • Eu nu stiu ce este Fervex, poate este ceva nou?

    Cind ma intorc din Romania, aduc pungi pline cu medicamente si pt raceala folosesc cu succes „Trachisan”, un antibiotic facut in Germania (pt inflamatii ale faringelui) si Coldrex cu Vitamina C.

    Sanatate si sa scapati de raceala imediat, precum colega Dea Valmei. 😉

    Odille 9 octombrie 2010 3:14 Răspunde
  • Odille , ferfex este echivalentul lui NeoCitron de pe aici. Anamaria eu adorm instantaneu dupa ce iau asa ceva si dorm atat de adanc si mult ca se sperie lumea prin casa.

    De gatit ma apuc maine dar curcanul intra in cuptor duminca maine fac altele, placina cu mere, strudel cu bostan, supa crema de cartofi dulci cu pere si limete…

    noapte buna

    CristinaC 9 octombrie 2010 4:21 Răspunde
  • Apropo de curcan umplut, voi, astea, canadiencele (Simona included), cum puteti sa mancati carne cu gem? 🙂 🙂 :).
    Eu am cumparat in Londra, din greseala, un sendvis cu friptura si „cranberry sauce ” (am dat si 7 lire pe el!), si dupa ce am gustat nu mai nimeream tomberonul sa-l arunc cat colo! 🙂 🙂

    Alina Grozea 9 octombrie 2010 10:55 Răspunde
  • WE luminos/dragastos, dragi colegi/e de ghidusii lexicale/muzicale !
    Si eu am citit peretii o buna parte din noapte : ce thriller abracadabrant ! Era sa nu-i mai las din ochi. Finalul a fost cam mototolit si inevitabil 🙁
    La revista presei VIP-ustilor de la noi, de dimineata, am aflat : 1, ca Mihaela Radulescu si Andrea Marin-Banica se dueleaza în reclame la mezeluri (nu stiu cum fac dar raman ff glamour doamnele astea, în toate ipostazele 🙂 ) ca 2, Iri Columbeanu ar fi facut orgii la Izvorani cu doua pitzi de închiriat chestie care a lasat-o rece pe Moni si 3 ca West Nile de Dambovita aka MB canta ! Intrigat de atatea talente pe corpusul unui singur om, am dat o tura pe net si am vazut fenomenul (ca în gluma cu proful de chimie care spune elevilor, cu eprubeta în mana «daca vreti sa vedeti fenomenul, priviti-ma») : rar mi-a fost dat sa vad ceva mai ridicol ! În maiou, cu muschii umflati de atatea exercitii mintale anabolizante, cu o foaie-n mana ca sa nu uite cuvintele desi nu rupea decat Bu Bu Bu-uri, falsand ca un serial killer, MB era un «fatuc» fatal ! Cateva minute mai tarziu, aflu din Ev Zilei ca blogul lui e pe locul 2 în Romania la accesari ! Nu mai înteleg nimic din lumea asta, este cu tartitza-n sus ! Ce-i asta, mazochism ? Premiem penibilul ?
    Din ce-am apucat eu sa citesc (e drept, sunt destul de novice în materie), blogul Simonei ar fi cel mai bine scris, cel mai civilizat, cel mai frumos frecventat. Alaturi de Simona, Marchiza Vorbelor, sunt atatea stilouri reglate în mecanica de precizie a scrisului si cu cerneala poetica pe portativul asta. Dar se pare ca asta nu motiveaza suficient lumea de azi, mai interesata sa vada cum canta, gandeste si danseaza un salam de vara 🙁

    Thomas Man 9 octombrie 2010 11:23 Răspunde
  • Alina, nici eu animale/pasaroi cu gem ! 🙁
    Ideea ma da afara din casa ! 🙂

    Thomas Man 9 octombrie 2010 11:24 Răspunde
  • În motzul noptii am propus o piesa cu bataie fantasmagorica. Mai bine ziceam (si filolog eram) «semanam ce culegem» chiar daca ramaneam în domeniul criptogramelor.
    Acum, 3 minute 21 de cinemuzica :
    http://www.youtube.com/watch?v=AFlREop_Ufw

    Thomas Man 9 octombrie 2010 11:26 Răspunde
  • Tata Omidu, unde umbla ielele noastre ?
    Una si prietena ei Paca ?
    Ulicica ?
    AF, ca doar le stii pe toate ?

    Thomas Man 9 octombrie 2010 11:30 Răspunde
  • 635 🙂
    Simona, un vasodilatator pt încalzirea de dimineata ? 🙂
    Simtirea periferica-mi spune ca la Tata Omidu ca un post nou se apropie cu pasi de brontozaur 🙂
    Raceala inspirativa si caduca !

    Thomas Man 9 octombrie 2010 11:32 Răspunde
  • Thomas, multumesc pentru innobilarea blogului meu, nu stiu daca merit, sunt cam neatenta, las usile deschise si fac destul curent… 🙂
    Unul dintre cei care frecventeaza (pasiv) blogul lui Mircea Badea sunt chiar eu (ce dezamagire iti produc, hm?) 🙂
    Cat despre raceala, ea e din ce in ce mai bine, doar eu ma simt rau. Merg acum la farmacie sa-mi iau de-ale gurii si de-ale plamanilor. 🙂
    Multumesc iarasi. 🙂

    Simona Catrina 9 octombrie 2010 11:40 Răspunde
  • Alina, eu nu mananc cranberry sauce nici batuta, ce-ti veni? 🙂 Tot asa, fiindca mi se pare un fel de dulceata si mie nu-mi place mancarea dulce.

    Uite, Odille mananca, draga de ea! 🙂 Doar ca nu are suportul familiei, asa cum se intampla cu orice minoritate!

    Si acum imi pare rau ca nu i-am oferit si lui Alice a mea acest meniu, cand a venit la mine in Canada, fiindca ei ii place foarte mult mancarea dulce (adorata pe scara larga in Europa occidentala si in America de Nord). Dar atunci eram doar de sase luni in Toronto si inca nu stiam toate canadienismele zonei. 🙂

    Simona Catrina 9 octombrie 2010 11:44 Răspunde
  • Cristinaaaaaa, ce de bunanati de la noi de-acasa! 🙂 🙂 🙂 Era cat p-aci sa dau curs invitatiei, la un mod superb-impulsiv.

    Simona Catrina 9 octombrie 2010 11:45 Răspunde
  • @Thomas- Una a spus că ne va frecventa mai rar, cel puţin o perioadă. Paca citeşte la Schiller şi mai aruncă câte un ochi aici.
    Ulicica creşte băiatul şi este la cules de jucării.
    Ana- Bell nu clopoţeşte în weekend pentru că nu are net acasă sau în parc.
    Livia este bombată deocamdată.

    Omuldelamunte 9 octombrie 2010 12:07 Răspunde
  • TM, eu am studiat peretii mult si bine, m-am trezit si am luat-o de la capat! 🙂 Din lipsa de fraternizare cu o cana cu cafea, inca nu-s capabila de nimic… Dar, asa necofeinizata cum sunt, tot stiu ca Simona a mai spus ca ei ii place MB. 🙂 🙂 O s-o incurci! 🙂 Intre noi fie vorba, nici eu n-am nimic cu el. 🙂
    N-am intrat pe blogul lui, dar ma duc acu’ sa ma documentez. Tot nu inteleg cum de tu crezi ca Simona si blogul ei ar prinde la juma’ de Romanie?? O fi ea racita ca toate valorile, dar comerciala? 🙂 🙂

    Odille, Fervexul e foooooaaaarte bun! 🙂 Eu mi-am revenit, dar nu se ia decat seara, inainte de culcare si NICIODATA inainte de a te urca la volan! Are concentratie mare de paracetamol.

    CristinaC, n-am decat o exprimare plastica si culta: valeu, mama! 🙂 🙂 Tu chiar stii sa gatesti!

    Anamaria 9 octombrie 2010 12:20 Răspunde
  • CristinaC îndoapă curcanul cu dulciuri doar-doar o închide 14 guri ( la cât este de gospodină, precis reuşeşte).
    Iana aleargă un bostan pentru a-i face mintea luminată cu lumânarea.
    Alina a aruncat un sandwich cu tort de curcan la tomberonul Londrei.
    Simona este într-un continuu Fervex.
    Dea Valma se pisiceşte la Amsterdam şi se dă de-a dura printre perne pufoase.
    Despre Marina, search me!

    Omuldelamunte 9 octombrie 2010 12:26 Răspunde
  • ODLM, sa stii ca in privinta mea menirea de Tata Omidu ti se adevereste 😉
    am deschis si eu un ochi chior (de somn) pe la 8, ca vezica isi cerea drepturile, si dupa ce i-am satisfacut pofta ce-a poftit, am zis ca mai stau si eu 5 minute sub paturica…si m-am intors pe partea ailalta si-am si-am deschis 2 ochi cind batea de-un 11…
    iar acum indop si eu curca(nul) de mine; dar cramberry jam-ul l-am inlocuit cu unul aromat de fragute, de la doamna mama, sa-mi traiasca si sa ma mai potcoveasca cu asa delicatse 😉

    Dea Valma 9 octombrie 2010 12:48 Răspunde
  • brunch-ul meu e asozenat si cu niste litere…nu stiam eu ce-mi ramasese printre dinti…

    Dea Valma 9 octombrie 2010 12:50 Răspunde
  • asezonat…pfuiiiiii
    oare inca vreo 3 ore de somn m-or drege?!

    Dea Valma 9 octombrie 2010 12:51 Răspunde
  • ce liniste…
    cred ca toata lumea citeste blogul lui MB

    Dea Valma 9 octombrie 2010 13:05 Răspunde
  • Va urmaresc discret, printre Malraux, Cretien, Shakespeare, chestionare auto, mancare la barbati mari si mici…..Omulet, baiatu creste singur, in somn, eu doar il asist, jucariile-s bine mersi pe jos, impanzesc casa. Curcani si delicatese….hmmm, mai iau cate o gura de veselie de pe la voi, iana o fi cules merele si dovlecii?

    Ulicica 9 octombrie 2010 13:22 Răspunde
  • apropo, eu il vad pe MB un specimen foarte hilar, prostia cizelata o induce ea in eroare, da tot prostie se cheama si in forme de fondante de cacao. Sper ca macar unii se mai si distreaza!

    Ulicica 9 octombrie 2010 13:25 Răspunde
  • Simona, deschid in dimineata aceasta blogul tau si este asa o verva, cu atitea voci placute incit parca am deschis usa si am intrat in primavara.
    Deodata, ma simt minunat.

    Recunosc ca am fost curioasa sa arunc o privire pe blogul considerat ca ocupa locul cel mai de vaza din Romania. Nici vorba de pene aurite, sau macar argintate, este un blog de reclame si contine si citeva comentarii cu subiecte de genul „Irinel si peripetiile lui”.

    Sunt convinsa ca site-ul care afiseaza „Mersului Trenurilor” in Romania, are mai multi vizitatori si este si mai util. Cred ca aceasta clasificare a blogurilor nu este fair.

    Alina, m-a amuzat comentariul tau despre cranberry sauce, : ) te inteleg, insa eu maninc aproape tot ce este dulce. In schimb, salata, pt a o inghiti trebuie sa ma uit la TV, pt a-mi distrage atentia. Mi se pare o pura pierdere de timp, dar de frica mai iau cite o doza la doua luni. 🙂

    Odille 9 octombrie 2010 16:48 Răspunde