fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

PS – Pentru Daniel (si nu numai…)

de

Asta apropo de ceea ce-ti povesteam in raspunsul de la materialul anterior, Daniel: iti ofer si tie (cel incoltit de gindul boemei pribegii) – si le ofer tuturor celor ce se intreaba cam cum isi astimpara dorul de tara romanii din Canada – niste decupaje de la Sarbatoarea Romanilor (de pe 27 septembrie 2008). Evenimentul a fost organizat de Biserica Ortodoxa Sf. Gheorghe din Toronto, sub indrumarea preotului Ioan Bunea, si a avut loc in Mel Lastman Square, Toronto – un perimetru romantic, un fel de piateta etajata, ascunsa duios intre cladiri curajoase, un amestec de tandrete ecologica si robustete arhitecturala.

Vedeti aici cadre generale, dar si ostilitatile savirsite pe scena, de la dans popular la rock alternativ. Apropo, trupa despre care-ti spuneam se numeste Nashpa Sound (cool!) – iar Raul Dudnic (producatorul emisiunii de limba romana de la televiziunea canadiana OMNI TV, co-editor al Jurnalului Romanesc din Toronto, partenerul meu de acte culturale si de business) e cel de la chitara-bass, primul din dreapta. Am sa revin, probabil, cu numele complete ale tuturor membrilor trupei, pe Raul nu l-am gasit momentan la telefon, ca sa-l descos corespunzator, si nu vreau sa risc inexactitati. In orice caz, pe vocalist (Gilmaro) l-am regasit intr-un recital care a deschis concertul recent al lui Ducu Bertzi si-al lui Nicu Alifantis, despre care va scriam deunazi. Am fost prezenti acolo cu ziarul nostru din Toronto (Jurnalul Romanesc), evident cu echipa de la Noi Romanii (emisiunea romaneasca a lui Raul Dudnic) si am oferit, cu dragoste si mindrie, drept premiu, cartile mele si ale lui Alice Nastase. Ne-au fost alaturi, asa cum vedeti, si prietenii nostri de la ziarul Acasa, Magda Manea si Bogdan Ionescu.

Daniel, ia-ti sotia iubita intr-un weekend la munte, izolati-va citeva zile, ginditi-va, hotariti ce e mai bine pentru voi. Romanii din Canada va asteapta – dar, bineinteles, o sa va iertam sfisietor, daca veti decide sa ramineti acolo. Si va implor, incercati s-o ademeniti si pe Alice, poate ca pe planul asta sunteti mult mai persuasivi decit mine. Aici, impreuna, putem darima muntii. STIU asta.




Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Peste 10 zile vom fi la Sinaia unde o sa am de lucru de Revelion. Vom sta 5 zile si vom avea timp sa ne razgandim, ca de gandit ne tot gandim de cativa ani…dar cel mai important lucru pe care-l vom face va fi sa ne gandim cum sa o „furam” pe Alice de aici si sa o (ti-o) aducem acolo. Eu nu sunt sigur ca vom muta muntii, dar macar sa-i remodelam ne-om pricepe noi.

    La inceput pe noi ne batea gandul sa venim in Canada pe coasta de vest, la englezi…

    daniel 15 decembrie 2008 12:49 Răspunde
  • Simona, ma bucur tare mult sa te mai vad. Ma bucur sa mai stiu cate ceva de tine, de-acolo. Mi se pare ca ai fi aici. Ca am un privilegiu. Ca…. „imi scriu cu tine”. Intr-o naivitate pe care lumea din jurul meu nu mi-o cunoaste, nutresc sentimentul unui copil care a fost ridicat pe scena de un artist pe care-l admira. Si-apoi povesteste tuturor vreme de saptamani. Asa si eu…”Corespondez cu Simona Catrina”. Poate suna ridicol. Dar asa simt.
    Nu stiu cum e sa fii departe de casa. Nu stiu cum e sa prinzi crampeie de viata / arta romaneasca. Nu stiu cat ramai legat de „casa” dupa plecare.
    Mai lasa-ne si noua din oamenii acestia. Nu-i lua pe toti.

    Dianet 15 decembrie 2008 18:15 Răspunde
  • Am stat, acum cativa ani, un an departe de tara, in Europa de vest, nu peste ocean. Stiam ca este doar pentru un an, asa ca aveam biletul de intoarcere in poseta si in suflet. Nu am stat intr-un mediu romanesc, de fapt nu am avut nici o legatura cu romanii de acolo (asa s-a intamplat). Mi-a fost cumplit de greu. Primele sase luni am plans intr-una. Aveam asigurat acoperis deasupra capului, primeam bani decenti, munceam decent in specialitatea mea, dar eram cumplit de izolata. Ultimele sase luni au fost imblanzite de speranta reintoarcerii.

    Am multi prieteni, plecati ,de ani de zile, in Canada si SUA , si tot ce vorbim pe email este despre „dorul de casa”. Ei imi scriu ce bine le era acasa si ce dor le este, iar eu le scriu despre gropi, bezna, mizerie…Cred ca vorbim unii cu altii dar ne auzim fiecare separat. Dorul lor nu se diminueaza si scarba mea, de tot ce nu functioneaza bine in tara, nu se estompeaza.

    E o decizie grea dar nu trebuie sa fie definitiva. Ma uit la Viorel Gaita si la altii ca el.

    Va doresc tuturor gandul cel bun.

    leda 15 decembrie 2008 22:47 Răspunde
  • Imi pare bine „sa te aud” Simona! Imi era dor de tine. Poate maine seara o sa-ti scriu mai multe, dar acum sunt foarte obosita si am sa ma duc la nani. Noapte buna si tie!

    Roxana A 15 decembrie 2008 23:13 Răspunde
  • Mie cel mai greu mi-a fost primul drum inapoi in Romania. N-am mai simtit asa ceva niciodata si nici n-as mai vrea. M-am dus in Romania in vacanta la un an dupa ce plecasem. vacanta a fost Ok, doar ca trei saptamni au fost prea putine sa fac tot ce imi propusesem, sa vad pe toata lumea, etc…
    In ziua plecarii din Romania am avut un sentiment ciudat, un amestec de sentimente… Nu as fi vrut sa plec inapoi in US fiindca nu ma astepta nimic aici si totul era strain. In acelasi timp simteam ca daca ramin in Romania nu mai am nici un rost acolo, n-as fi stiut cum sa o iau de la capat, n-as mai fi vrut sa traiesc cu tot ce nu functiona bine acolo, ca sa folosesc experia Ledei… Cu alte cuvinte, sentimentul era ca nu mai apartineam niciunde… ca eram a nimanui. A fost cumplit. Nu exagerez deloc, am plins ore in sir in avion.

    Iana 16 decembrie 2008 18:08 Răspunde
  • Simona, tu esti dragostea si lumina mea, pentru tine as merge desculta pana la capatul lumii! Am sa ma gandesc foarte serios, foarte adanc, dintr-o data mi s-a aratat ca poate ar fi si asta o varianta de fericire. Eu am vorbit de multe ori cu Daniel despre plecare, noi suntem mai usor de lovit de toate nedreptatile de aici – Nouria, draga de ea, e la fel de sensibila, dar si-a asumat rolul cel mai greu, ne apara pe noi, frumusetea ei se asaza pavaza in fata tristetilor noastre- si ne-am entuziasmat impreuna la gandul ca, intr-adevar, daca am pleca undeva, cu totii, ar fi ca si cum ne-am oferi o noua viata. Acum, zilele astea, mi s-a intamplat o minune dincolo de care vreau sa ma invat sa nu mai cred in granite, sa nu-mi mai pese de distante, vreau sa fiu mai presus de lucrurile materiale masurate in kilometri, euro, sau grame. Eu sunt un suflet, inainte de toate un suflet, nu un trup, si tanjesc dupa dragostea ta si dupa o iubire fara vama…
    Te iubesc, si sunt a ta, voi ramane a ta mereu. Si stiu, simt ca mai devreme sau mai tarziu vom gasi un rost pentru noi, o tara pentru amandoua.

    Alice 17 decembrie 2008 2:00 Răspunde
  • Stiu ca citesti si blogul lui Alice… nu credeam sa spun asta vreodata, insa… esti unul dintre putinii oameni care ar putea intelege… am nevoie de o vorba de la tine… orice, oricat…

    Iulia M 17 decembrie 2008 11:35 Răspunde
  • IIeeiii

    Ospatar o tara pentru Alice si Simona!
    Vineeeee

    Iana 17 decembrie 2008 16:51 Răspunde
  • simonici a mea nu mi-o lua si pe alice sau primeste-ma si pe mine, dar te avertizez ca nu sunt singura…
    Nu !!!! Nu vreau sa-i simt departarea in toate colturile inimii.,mintii si trupului meu….
    Nu vreau sa invat sa traiesc si fara ea….n-am nici-un drept s-o revendic, asa-i ?!….
    alice e a ta si n-o imparti cu nimeni…..iarta-mi indrazneala….
    Daca ma conving sa ajung pana acolo chiar de-ar fi sa zabovesc doar un anotimp, sa stii ca nu sunt singura….am un pui de om de 19 luni, si un barbat care se-ncapataneaza sa ramanem in tara asta de doi lei, si stii care-i paradoxul ca e un barbat destept….
    Mi-a fost dor de tine….cum esti ?! vad ca si tu trudesti de zor….Si noi asemeni tie, dar fara multumire …asta-i diferenta si e una esentiala…

    monica 17 decembrie 2008 17:26 Răspunde
  • Monica,

    Du-l pe sotul tau intii in vacanta sa vada cum ii place… sa cunoasca oameni care s-au mutat din Romania si cel mai important sa se intereseze cum e scoala prin alte parti – eu consider deosebirea dintre scoala din Romania si cea din America de Nord un motiv solid sa vrei sa te muti din Romania.

    Iana 17 decembrie 2008 19:32 Răspunde
  • stii draga mea Iana, am un barbat destept insa crede ca a imbatranit prea devreme si nu mai are motivatia unui nou inceput…chiar daca asta ar insemna mai bine pentru noi…crede-ma, lucrez la ai schimba viziunea despre acest lucru, nadajduiesc sa-mi iasa „miscarea”- mizez pe faptul ca e un om inteligent…
    mai vorbim si despre scoli si despre copii, cum sunteti dupa vaccin ?!

    monica 17 decembrie 2008 23:18 Răspunde
  • hi !!! am gresit si acum vad …corect era „a-i schimba” bine ca nu m-a amendat simonici pana acum….scuze

    monica 18 decembrie 2008 9:35 Răspunde
  • Simona, please!

    Iar e vorba si mentalitatea aceea de virsta… a doua oara intr-o saptamina. Scrie ceva te rog.. numai tu poti, fiindca stii, nu se poate sa nu stii ca nu conteaza virsta…

    Iana 18 decembrie 2008 16:02 Răspunde
  • Monica, merci de intrebare… sintem bine. De fapt problema sint doar eu, nu micuta. Nu suport sa plinga si sa se uite la mine ca sa fac ceva sa o ajut si eu sa nu pot sa o string de git pe asistenta.. 🙂

    Iana 18 decembrie 2008 16:03 Răspunde
  • fa-o Iana, strange-o de gat draga, ca eu le-am disperat pe ale mele…am vreo trei medici , vreo 5 asistente…toate disperate…dar saracele pentru bani suporta si-o nebuna ca mine….
    Pana consulta copilul pe care nu-l duc niciodata la dispensar tot timpul trebuie sa vina acasa…eu deja am diagnosticul…em studiat simtomatologia, am pus diagnosticul am si tratamentul…ei vin numai cu parafa…
    Sunt cam nebuna e-adevarat…sa vezi ce instructie le-am facut la toti trei (pe rand evident) …ce zici Iana nici unul nu se spala pe maini inainte sa-mi consulte copilul…prima data mi-am inghitit limba…a doua oara am batut un apropo subtil, a treia oara i-am asteptat cu prosopul curat si i-am invitat la baie spunandu-le ca nu fac conmie de apa si sapun…S-au cam strambat…., dar la final le-am platit mai mult decat tariful normal ca sa le mai indulcesc amarul…dupa aceea s-au conformat….
    tu ce zici de asta ?! nu-i normal sa te speli pe maini, ca vii din spital , vii de afara unde pui mana pe lift, pe atatea mizerii pe bani…
    hi, trebuie sa ma opresc…am luat-o razna si pe pagina simonei, nu-mi ajunge ceam facut ieri la alice si daca draga de ea nu mi-a „tras-o” inca , simonici s-ar putea sa mi-o dea si pentru ea….asa ca tac

    monica 19 decembrie 2008 0:47 Răspunde
  • „ce-am facut” era corect…
    cred ca laptopul asta imi joaca feste…stiu sigur ca tastez cratima , ca pun toate literele , si ?!

    monica 19 decembrie 2008 0:51 Răspunde
  • Simona, unde ai plecat? Ne e dor de tine!

    Roxana A 19 decembrie 2008 22:35 Răspunde
  • simonici !!!!!!!!!!!!
    esti bine draga mea ?!!!?!

    monica 20 decembrie 2008 21:01 Răspunde
  • simonici, si mie mi-e tare dor de tine!si ma gandesc ca esti bine, dar foarte ocupata! te pup!

    claudia 21 decembrie 2008 17:58 Răspunde
  • Dragilor, scumpilor Daniel, Dianet, Leda, Roxana, Iana, Monica, Iulia, Claudia, va cer iertare pentru chiulul meu senzational. As vrea sa stiti ca, fie si daca uneori mai dispar de pe orbita, plutesc in continuare, citesc cu nesat ceea ce-mi scrieti, va astept cu dor si incintare aici, doar ca uneori sunt atacata de tot felul de evenimente pe care nu le pot evita, desi, asa cum presupuneti, de cind ma stiu ma feresc de activitati anoste, cronofage sau nocive. Dar, din pacate, ai nevoie si de proza ca sa-ti poti debita poezia. Pe scurt, ca sa nu mai ambalez chestiunea in staniol, am avut treaba, am scos o editie speciala a ziarului, plus alte alergaturi inevitabile. Am dormit pe apucate si-am trait intr-un ritm ciudat. In curind, voi avea niste zile libere si sper sa revin la bunul simt.

    simona 22 decembrie 2008 20:16 Răspunde
  • Iubitii mei Alice, Nouria, Daniel, aici, la Toronto, am organizat deja o celula de baza, alaturi de buna mea prietena Ramona, avem niste planuri grandioase, va asteptam sa va umpleti doua valize si, impreuna cu copiii vostri care vor trai intr-o lume mai putin toxica si mai salvator-idealista, sa veniti la noi, sa schimbam totul, sa traim frumos si sa cladim ceva. Oh, dragilor, iertati-mi exaltarea, dar asta simt, asta visez, asta mi se arata a fi solutia pentru noi… Va iubesc, frumosii mei, puternicii mei…

    simona 22 decembrie 2008 20:20 Răspunde
  • Sarut mana!
    Va rog sa imi permiteti sa ne tutuim in primul rand, deoarece va simt foarte aproape ca si stil! Personal si eu sunt foarte direct si la obiect! Nu pot sa spun ca sunt tocmai un cititor foarte impatimit de beletristica dar din momentul in care am inceput sa citesc cateva randuri din cartea „Sexul in (per)versiune” clasica pot sa spun ca radeam de unul singur in Diverta si se uitau toti la mine crezand probabil ca nu dus nitel…Stilul e foarte accesibil si farmecul personal in care povestesti nu poate sa nu te farmece… In cazul meu a fost un soi de dragoste la prima degustare. Nu sunt un expert in materie de sex dar cam tot soiul de intamplari pe care le descrii legate de subiect sunt intr-adevar cel putin inrudite cu realitatea. Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa citeasca aceasta carte si nu exagerez! Daca nu pentru cultura generala macar pentru buna dispozitie!
    Cu consideratie,
    Al dvs.
    Robert

    Robert 5 aprilie 2009 11:50 Răspunde
  • Iti multumesc frumos, Robert, insusi faptul ca un barbat imi scrie asta imi daruieste senzatia confortabila ca problemele de cuplu sunt privite obiectiv, din ambele unghiuri. Ma temeam sa nu par feminista, desi am avertizat mereu ca, dimpotriva, uneori sunt mai rea cu femeile decit cu barbatii. Fiindca savirsim si noi greseli nenumarate, pe care le ignoram, inainte de a imprastia reprosuri. Stiu… Multumesc inca o data, esti foarte dragut!…

    simona 5 aprilie 2009 21:20 Răspunde
  • Am citit cartea pe nerasuflate si cred ca o s-o mai citesc o data ca sa imi iau si ceva notite eventual. M-a fermecat si nu fac asta din politete! Ce e bun e bun si ce nu-mi place spun in fata! Sunt ca un copil de fel: daca-mi este sete cer de baut si asa mai departe. Te-as provoca la altceva…De ce nu scrii si ceva legat de variante de abordare din partea tipilor. Aici cred ca eu unul sunt deficitar…Imi vine greu sa ma introduc in conversatie ca dupa aia cred ca sunt un partener agreabil, poate sunt lipsit de modestie. Dar as fi interesat ce apreciaza damele, ce repere isi iau etc. Ca in bancul ala: ce-o fi in capul femeii…la urma urmei. Asadar manusa este aruncata…ramane doar sa raspunzi provocarii. Pe mine oricum m-ai castigat deja ca fan. La cat mai multe impliniri si nu numai in plan profesional.

    Cu amicitie as dori sa spun,
    Robert

    Robert 7 aprilie 2009 14:40 Răspunde
  • Am impresia ca dorul de locul unde te-ai nascut e atat de nesemnificativ pe langa dorul de singurul om care face ca acel loc sa fie tara unde ai vrea sa fii.
    Plec in curand cu gandul ca doar langa Ana voi fi mereu acasa. N-o pot lua cu mine decat in suflet. Pentru mine Romania e doar un meleag, stiu ca n-am sa plang dupa nimic de aici, imi va lipsi doar ea, care a fost vesnic o parte din mine. Amandurora ne va fi greu, mai ales la inceput, dar poate, ca si voi, pot spera ca va veni vreodata vremea cand vom gasi o tara a noastra.

    Evelina 20 decembrie 2009 13:39 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title