Azi sunt suparata

Duminica mea a inceput cu un telefon care mi-a adus o veste proasta, apoi a continuat in acelasi ton inecacios, absurd, impiedicat. Nu mi-am mai gasit locul (nu ca as avea vreun loc potrivit cu ce-mi trece prin minte acum). La Toronto, incepuse sa ninga si, in mod normal, manifest un simulacru de bucurie la prima zapada din an. Azi, nu. Zapada-mi mai lipsea.

Am vrut sa ma apuc de scris, ca sa uit de incurcaturi, dar m-am apucat de gindit, ca sa uit de scris. Citeva persoane s-au suparat pe mine fiindca nu le-am raspuns la e-mail-uri si altele fiindca le-am inclus pe o lista comuna, atunci cind le-am trimis un mesaj (important) tuturor. Inbox-ul meu din Yahoo e doldora de „ce dracu faci de nu raspunzi” sau eternul „te-ai suparat cumva pe mine?”. Nu m-am suparat pe nimeni, doar pe mine si pe hazardul pe care incerc sa-l descilcesc de o buna bucata de vreme, dar algebra si logica din existenta mea nu sunt destul de virile.

Am avut o duminica timpita (acum e deja luni, tehnic, fiindca e trecut de miezul noptii). Toata ziua am zacut in diverse stari de agregare morala. Citesc intr-un ziar, pe Internet, ca romanii dau cei mai multi bani pe tigari si bautura. Si, cu ocazia asta, realizez ca, in Canada, lumea nu bea si nu fumeaza suficient. Luati partea poetica a asertiunii, nu indemn pe nimeni la mahoarce. Ma pregatesc de ziua de luni, probabil (si) de-aia sunt asa de simpatica acum. Iarna zgirie la usa, ca o pisica rea.

Acum stau cu grija cuiva care a avut un accident si, desi lucrurile merg spre bine clinic vorbind, sunt crispata si nemultumita de felul in care decodific viata. Cred ca sunt pe o pista gresita. Am crezut ani la rind, pe vremea cind tineretea imi permitea orice divagatie utopica, in echilibrul universal (suna asa convingator, ca mi se parea imposibil sa nu existe). Cind inca mai credeam in Mos Craciun, am incetat sa mai cred in acest echilibru cosmic. E o prostie, de vreo 30 de ani astept ca balanta sa termine de balanganit si sa se aseze frumos, cu talerele pe aceeasi linie. Dar ea sta schioapa si-i tine pe talerul de sus pe niste nepricopsiti de cursa lunga.

N-am mai scris de mult pe blog si m-am apucat tocmai azi, cind se savirsesc urmatoarele fapte in viata mea: pling de grija, ninge, bate spre luni, iubesc, beau cafea slaba, astept, muncesc, ma doare un picior. Revin miine, azi sunt de nesuportat. Poate va explic intr-o zi si de ce scriu „sunt”, dar continuu cu „i” in loc de „a” de la Romania. Motivul e de-o simplitate caraghioasa. Pe miine, deci. Acum merg sa beau un gin (sec) si sa uit ceva. Neaparat trebuie sa uit ceva.