„Making money and having fun”

Locuiesc pe continentul despre care Nina Cassian spunea ca se reduce la doua apucaturi: „making money and having fun”. Ma uit bleaga pe Internet, in locul unde, dupa ce-am scotocit in site-ul revistei noastre si-n Google, am dat si eu de Nina Cassian si de Alice Nastase si de Cartile Tango etc, intr-un interviu realizat de TVR, la aeroport. Apoi am palpat fiecare poza pe care Ionut a asezat-o pe blogul lui – si ii multumesc. Hamesita de detalii, am cautat iarasi pe Google si-am gasit tot ce consemna presa din Romania despre sosirea scriitoarei.

Fisa personala a Ninei Cassian s-a plimbat cu Copy/Paste prin toate ziarele si agentiile de stiri, unele pasaje le mai scrisesera, intocmai, si cind domnia-sa a venit cu alte ocazii in tara. Dar am citit cu pofta, dincolo de aceste orbecaieli media prin cultura si istorie. A fost si profilactic, si tamaduitor. Privind la poeta care in 1985 pleca definitiv din Romania, resemnindu-se cu perspectiva unui posibil anonimat pentru restul vietii, mi s-a facut rusine de lamentatiile mele de exilat nauc.

Eu macar am plecat din Romania inainte de a ma considera scriitoare, pe 17 aprilie 2003. Atunci eram jurnalist, editor executiv al Tabu-ului care intre timp a ajuns in gusa cui a fost mai iute de gheara. Stiti povestea. M-am stabilit in Canada, desi „stabilit” este un termen care nu prea incape in viata mea, pe niciun plan, in ciuda intentiilor mele bune. De atunci, am viata impartita in doua coloane paralele, pe care scriu zilnic bunele si relele din tara mea Romania si din tara mea Canada.

Am gasit aici, in Canada, tihna si ordinea dupa care tinjeam acasa, in tara unde harababura, hachitele, mizeria, coruptia, parvenitismul si ifosele faceau parte din traditiile stramosesti, pare-se. Confortul de peste Ocean m-a facut dependenta inclusiv de maruntisuri, mi-e rusine sa recunosc, dar va sint datoare cu aceasta spovedanie. Aici am spatiu sa respir la propriu, m-am legat de strazi, obiecte si servicii pe care in Romania nu le am.

Si m-am legat si de un barbat pe care in Romania nu-l am. Si de artarul pe care acest barbat mi l-a daruit mie, fara sa-i fringa radacinile, ci ducindu-ma pe mine in parcul unde mi-a gasit copacelul, ca sa mi-l puna in brate pentru totdeauna. Stiu ca i-am imbratisat trunchiul, intr-atit am fost de nebuna; si nu mai stiu ce-am sarutat mai intii: coaja artarului sau omul de linga mine.

Dar am alunecat; si nu despre asta vorbeam. Ma uit la cele ce-am scris mai sus si constat ca, de la o vreme, sint plingacioasa, imi aud geamatul in timp ce scriu, iar asta ma face sa ma simt dezgolita in public. Va cer iertare ca eu, care ma angajasem sa rid de imbecilitatile existentei, alaturi de voi toti, iau momentan o gura de otravuri din cele mai fine – nu in ideea de a ma sinucide, ci pentru a ma obisnui cu arsenicul propriilor greseli, in asa fel, incit sa devin imuna.

Revin la Nina Cassian si la continentul lui making money and having fun. Traiesc pe numitul continent si resimt durerea acestei evaluari. Dumneaei locuieste la New York, la doar sapte ore (de mers cu masina) de Toronto, orasul meu de resedinta. Distanta e insuficienta pentru ca abordarea americana a vietii sa sucombe pe drum. Nina Cassian are o dreptate atroce.

Nu stiu sa fac bani din altceva decit din profesia pentru care am fost adusa pe lume. De aceea, in Canada ma simt, uneori, ca un rasad mutat intr-o brazda arida. Mi-am facut prieteni si prietenii mei au prietenii lor. Printr-un sistem ramificat de birfe, aud si stiu tot ce coace fiecare. Majoritatea cunostintelor mele din Canada si America au banul drept creasta de box-office, in conversatie. Lefuri, credite si investitii se calca in picioare in gurile lor pe care incerc adesea sa le astup cu whiskey single malt, dar ei il scuipa politicosi si trec mai departe la taclaua despre parale.

Inutil sa va spun ca eu sint o ciudatenie pe-aici, din punctul de vedere al parvenitului imigrant care in Romania era rapciugos, dar in Canada a ajuns sef si se uita la noi, scriitorii flusturatici, ca la o pubela cu reziduuri existentiale toxice. Citi neica-nimeni adunati de strechea emigratiei n-au ajuns aici in posturi platite opulent?… Iar acum, pasamite, uita ca in Romania au terminat facultatea cu 5.75 si zgiriiau telemeaua patriei, pina-n ziua cind au citit in ziar ca se poate pleca oficial in Canada, tara unde biografiile si foile matricole se curata chimic.

Am alaturi de mine si oameni cu mintea deschisa, data de perete, oameni luminosi, profunzi.

Dar am auzit si atitea nerozii si gijiieli meschine prin tirgul nostru lat… Ca eu n-am casa si masini ca ale lor si nici nu sint asa luptatoare si razbatatoare si a naibii ca ei, ca eu nu sint in stare sa parvin gratios si sa-mi dau ochii peste cap, facind turul casei cu oricine-mi calca pragul, sa le arat kitsch-urile mele preferate si realizarile mele traductibile prin zorzoane de prost gust.

Citesc si ascult ce spune Nina Cassian si ii multumesc si pling, fiindca mi-a ridicat lespedea de pe piept si am inceput sa respir iar – eram vinetie de resemnare, pina acum. Domnia-sa mi-a rascumparat sperantele, de unde le amanetasem in vremuri ciinoase. Si mi-a amintit salutar atotputernicia poeziei din noi. Si o iubesc pe Nina Cassian, fie si pentru ca acum nu ma mai simt asa singura si proasta si sfidata de agramatii bogati, pe continentul lui making money and having fun.