Lumea e impartita in vagoane si locomotive. Imparteala nu-i egala, normal ca exista mai multe vagoane decat locomotive. Eu sunt vagon – si am sa va spun de ce. Nu m-am putut misca niciodata eficient fara locomotiva. I-am spus mereu lui Alice, prietena mea, ca mi-a fost locomotiva si ca m-a dus catre multe destinatii. Dintre noi doua, ea a fost intotdeauna cea cu initiativa, cu energie, cu suflu, cu vointa, cu idei, cu raspundere. Eu am fost, in cel mai bun caz, un inspirat executant, un om devotat, dar cam moale. Daca se opreste locomotiva, ma opresc si eu, scot abur si astept.
Eu vreau vesnic sa ma trimita cineva undeva, nu sa plec de bunavoie. Abia pe urma imi trag o palma-n frunte si realizez ca m-as fi putut gandi si eu la asta, ca nu e normal sa astept ca altcineva sa ia decizii pentru mine, chiar daca sunt minunate.
Intrasem in presa cu vreo patru ani mai devreme decat Alice, dar abia cand mi s-a alaturat ea am inceput sa fac lucruri remarcabile. Am tendinta, in rest, sa ma multumesc cu putin, sa traiesc de la o zi la alta, sa consider ca un lucru mediu e mai bun decat un lucru prost, deci e ok. Ingratul „ok” mi-a mancat viata. M-am complacut in nuantele acestui ok, facandu-ma ca uit: ok nu inseamna perfect, nu e extatic, nu e superlativ, e doar o forma de a inota acolo unde e apa mai mica (dar si mai tulbure, fireste – noroiul si matasea broastei tind sa stea langa mal).
Oamenii sunt fie vagoane, fie locomotive. Aparent, ai zice ca sunt de invidiat locomotivele, dar nu e chiar asa. Locomotivele duc, in general, tot greul, grijile, raspunderea. Ca vagon, stii ca, mai devreme sau mai tarziu, te trage cineva pe sine si mergi, functionezi. Chiar daca esti vagon politicos si curat si nu scartai, vei ramane vesnic un element care depinde de ceva. De cineva.
Ca vagon, am tendinta sa-mi aleg barbati care sunt tot vagoane. Care au nevoie macar de un sut in fund, ca sa se urneasca un pic. Nu e o lege, dar stiu ca am avut la un moment dat o relatie cu un vagon (printre alte relatii cu alte vagoane). Si ma bucur ca relatia aia a deraiat, fiindca altfel ar fi cazut casa pe noi, la propriu. Eram amandoi un monument al amanarilor, al planurilor falimentare, al utopiei. Si luam pasageri clandestini in viata, frecvent. Relatia noastra sentimentala, financiara sau profesionala nu mergea decat daca drumul era in panta si ajungeam la destinatie doar datorita gravitatiei.
Voi cum va simtiti, vagoane sau locomotive? Ca sa fiu sincera, am si eu rare perioade in viata cand ma simt locomotiva, dar simt si provizoratul. Sunt ca un vagon caruia, in zilele de sarbatori, cand se suplimenteaza garniturile, ii pun astia piese mai multe si-l avanseaza in functie, e locomotiva de ocazie. Dar dupa aceea, redevine vagon. Uneori, un vagon trist, de mocanita.
..m-am simtit ca un vagon de dormit de doua ori in viata mea…dupa 12 ore a coborat….si totusi n-am deraiat…am mers mai departe si m-am transformat in vagon restaurant…dar s-au desfiintat si astea..cine are nevoie de o femeie care sa gateasca…nu mai e la moda….si totusi merg inca pe sine….
Clar, sunt o locomotiva … la naiba 🙁
In sfarsit am o definitie la ceea ce sunt :-p
Din pacate, sunt o locomotiva ce trage multe vagoane dupa ea. Mi-as fi dorit sa fiu si eu un vagon atasat pentru eternitate unei locomotive care sa ma duca unde trebuie. Sunt sigura ca nu as fi deraiat niciodata. A fi locomotiva este, uneori, o suferinta, o abdicare fortata de la feminitate. Sau poate gresesc, cine stie?
Simona mea, asa, m-am intristat, cumva. Sunt vagoane bune si vagoane rele. Si locomotive rele si locomotive bune. Tu esti un vagon bun si eu o locomotiva rea. Impreuna facem cel mai mosmondit si plin de suferinte tren, chiar daca prin toate garile ne aplauda cate cineva, uimit, care n-a mai vazut asa ceva. Iti propun sa ne luam o decapotabila si s-o conducem pe rand. Niciodata nu mi-au placut garile. Prefer autostrazile, iar noi doua meritam un drum mai lin prin viata asta.
Si, apropo de metafora ta, tu, femeie vagon, ai tendinta sa gasesti tot un barbat vagon. Eu, locomotiva, caut barbati locomotiva si ne luptam groaznic sa nu tragem unul hais si altul cea. Nici nu stii cum e mai bine sau cum e mai rau…
Alice, nu e adevarat ! Individual, sunteti grozave, dar amandoua … sunteti fantastice !
Si sper sa gasiti decapotabila care sa va duca pe acelasi drum, lin si cu popasuri dragi printre noi, cele/cei care n-am incetat niciodata sa va apreciem !
Simona, eu am vazut si vagoane de mocanita vesele…
Dar cred mai degraba ca tu si Alice sunteti ca niste sefi de tren care au misiunea de a tine calatorii ( care mai vin, mai pleaca ) de-o vorba cu har !
Eu ( din pacate pentru mine)sunt locomotiva. Si evident caut barbati locomotiva. Ma enerveaza ingrozitor barbatii vagoane, lipsiti de initiativa, la care trebuie sa le tragi un sut in cur ca sa se miste pe sine. Riscul este, atunci cand esti locomotiva, ca obosesti si trebuie din cand in cand sa te opresti… Am obosit sa fiu locomotiva, dar nu ma pot schimba… Felicitari Simona Catrina, un articol excelent…
Conteaza ce esti, vagon sau locomotiva? Si/sau cum te percep altii? Si daca esti oricare dintre cele doua, esti un vagon/locomotiva de zi, de noapte, de vacanta, solitar sau plin cu lume?
Super articol ! Super Simona !
Mda…locomotiva dintotdeauna…in viata trecuta…in viata asta…si, dupa cum ma vad, si-n vietile viitoare !
Obosesc, ma opresc ( putin, nu mult )si-o iau de la capat .
E greu, dar la final am satisfactia ca iese cum mi-am dorit .
Dar, uneori, vagoanele sunt tare greu de urnit . Uneori te trag inapoi, dar eu, ca locomotiva, merg inainte.
Si, mai grav, e ca uneori deraiaza, si-ti strica toata viata .
Cum mi s-a intamplat mie .
Cat mi-a placut impartirea asta a oamenilor in locomotive si vagoane. Eu, in cea mai mare parte a timpului sunt un vagon ce asteapta ca cineva sa-l traga pe sine pe un drum, presupunand ca acela trebuie sa fie si drumul meu. Se intampla ca, la un momentdat, satula sa tot fiu trasa pe drumuri straine pe care nu ma regasesc, ma revolt si atunci imi iau viata in propriile maini si devin o locomotiva. E mai bine sa iei tu propriile decizii decat sa astepti ca altii sa o faca pentru tine, sperand ca e ceea ce-ti doresti. Si pentru asta e nevoie de incredere in sine si curaj, nimic mai mult poate. Ne-am nascut sa fim lococmotive si asta se invata!
Sunt si vagon si locomotiva,daca ai mai pomenit asa ceva..Depinde de situtie. cateodata mai merg si inapoi. Asta e!
Ce frumos spus!
Uite, m-am desteptat si eu in privinta asta! N-am fost niciodata vagon, ceea ce nu-i prea ok pentru o femeie care ar trebui sa fie delicata, eventual un vagon roz, cu puf, parfumat!
Consoarta mea a fost mereu locomotiva, ca si mine.
Dar nu i-a convenit niciodata sa traga vagoane. NICIODATA. N-a suportat vagoanele. Le-a incuiat usa si a pierdut cheia!
Nu suporta nici sa fie vagon, ca este construit ca o locomotiva.
Si atunci nu-i de mirare ca n-am mers pe aceeasi linie…
DOUA LOCOMOTIVE!!! Mi se pare imposibil!
M-am mai gandit si am senzatia ca am descoperit o anomalie: de ce consoartei mele nu i-a fost la indemana sa traga vagoane daca este locomotiva???
(Nu ma refer la mine. Eu nu puteam sa fiu vagon!!!)
Ce locomotiva este realizata fara scop?
O fi una de aia de colectie 🙂 🙂 🙂
Oricum ceva nu-i clar!
Buna,Simona!Eu am fost si locomotiva si vagon dupa caz.
Foarte interesant este ca am fost in posturi in care mi s-a dat senzatia ca sunt locomotiva dar eram defapt un vagon sau invers,posturi in care eram locomotiva dar mi s-a indus ideea ca sunt doar un vagon.
Si am ajuns pana in zilele noastre cand chiar nu stiu ce sa spun :Sunt locomotiva, sunt vagon?
Recunosc ca am incredere in mine de multe ori ca pot sa fac si sa dreg dar sunt si momente in care simt ca vreau sa ma las dusa de o alta locomotiva la destinatie.
Cred ca cel mai bine este sa fii un vagon pregatit intotdeauna sa poata functiona si ca locomotiva… 🙂
eu nu mai stiu ce sunt. credeam ca s locomotiva, acu s vagon, da nici de vagon nu s buna. ma regasesc cumva in ok ul ala la tau. nu s mandra nici eu de mine dar asta e
Nu-mi mai amintesc exact acum cit de multe, numeroase comparatii ai „nascut” de-a lungul vremii, draga nostra Simona( memorabile sunt totusi citeva) dar cea de azi este foarte foarte exacta pentru mine.
Vesnicul vagon de marfa in care au cărat cei pe care eu i- am lasat, obisnuita marfa a supravieţuirii.Atît de putine ori am avut doar impresia că pot ţine loc, un fragment de drum, de locomotivă!!!!, că nici nu mai ştiu daca sunt pe degete de la o mînă. A, si tot imi astept inca barbatul locomotiva , care sa ma acepte asa, nu sa ma lase in gara asta parasita….
Si eu ma consider vagon.
Dar cateodata, in situatii din alea dificile,in care nimeni nu stie incotro sa o apuce in familia mea, devin locomotiva.
Din motivul asta probabill sotul imi spune ca ne completam, pt ca preiau eu carma atunci cand el cedeaza, si nu mai poate conduce.
Nu se intamppla des dar se intampla…
Si tb sa recunosc ca prefer sa fiu vagon, prefer sa aiba cineva grija de mine…..
Jobul de locomotiva mi se pare atat de masculin….si obositor….
Nu cred ca se pot pune etichete atat de categorice. Eu cred ca fiecare intalnire din viata noastra potenteaza una din aceste laturi. Ca, in unele momente este mai confortabil sa fii una sau alta, da, de acord.Ca avem preferintele noastre, in functie de gradul de comoditate sau de stress, iarasi de acord. Mie insami mi s-a intamplat sa tanjesc dupa cate una din ipostaze, in functie de evenimentele din existenta mea. Nu stiu daca se poate generaliza asa de usor. Dar cred, cu toata convingerea, ca putem alege in fiecare clipa ce suntem. Locomotiva sau vagon este o alegere, nu un dat.Si mai cred ca, in anumite momente grele, cautam un nume nevoii omenesti de consolare.
Ideal mi se pare sa fim vagoane in anumite relatii (cineva stie mai mult si ne indruma) si locomtoive il altele (noi stim mai mult si indrumam).
Eu am asteptat un timp sa gasesc o locomotiva care sa ma impulsioneze, n-am gasit prea des, asa ca am devenit locomotiva. (Decat sa urmez locomotive necorespunzatoare).
Eu sunt autotren de-ala cum sunt sagetile de diverse culori si grade de uzura…imi place sa ma trag pe mine insami in viata, nu-mi plac vagoanele, chiar ma enerveaza… am facut si-o locomotiva mica …:D Am un barbat locomotiva, fireste, iar bataliile pentru puterea in cuplu sunt crancene…pentru mine. El castiga intotdeauna si ma trage, resemnata, dupa el. Din fericire nu se prea opune la ideile mele de destinatii, asa ca, majoritatea timpului tot eu sunt cea care duce greul. El de menajeaza, insa la urcus pune umarul la povara, ca de-aia l-am luat de barbat.
In general, e bine sa fii locomotiva. Vagoanele au o atractie pentru locomotive si in mod sigur se vor gasi destule sa te urmeze pe parcursul vietii. Oricum, locomotive sunt putine, in schimb vagoane gasesti oricand, oriunde.
Ca locomotiva, ai cat de cat o siguranta ca unul sau mai multe vagoane se vor lipi de tine. Ca vagon, e mai greu, nu stii daca gasesti vreo locomotiva care sa te poarte dupa ea, sau te tine o perioada si apoi se gandeste ca ii e mai usor sa mearga singura.
In viata profesionala, in mod sigur e bine sa fii locomotiva, desi e destul de greu.
In viata personala, nu e chiar bine… mai ales ca femeie. Poate tragi dupa tine un vagon care te urmeaza doar pentru ca tragi tu de el. E greu sa-ti dai seama daca vagonul se tine dupa tine din inertie, sau pentru ca vrea.
Eu am fost o locomotiva, dar am obosit. Am derapat de pe o sina si asta mi-a dat de gandit. Mi-am scos motorul din functiune si ma agat de cate o locomotiva, pana ma decid ce vreau sa fac.
Simona,esti o desavirsita! Te-am citit in revista si atat pot sa-ti spun tu nu ai varsta, nu vei imbatrani niciodata si sclipesti in randurile alea!
Buna, Simona.
Postez aici acest mesaj prin care vreau sa te felicit pentru faptul ca ai reaparut in Adevarul. Sper ca e o chestie de durata.
Faci un lucru extraordinar si acolo si aici. Ai un „pix” fermecat 😉
La final, (cu scuze pentru intarziere) „La multi ani!” pentru vineri 8 Martie.
Dan
Va multumesc mult tuturor, sunteti minunati, elocventi. Va sunt recunoscatoare. Locomotive sau vagoane, sunteti garile mele dragi. V-am citit cu nesat. Sunteti peroanele dilemelor si-ale revelatiilor. Va sarut!
Un articol foarte frumos… felicitari pentru metafora cu vagoanele si cu locomotiva ! 🙂
Misto imparteala. Eu sunt clar locomotiva, desi cateodata ma prefac a fi vagon. Numai ca nu imi iese foarte bine.
Din ce spun altii, cica as fi o locomotiva buna. Eu inca mai am indoieli. 😀
O locomotiva fara vagoane ramane o locomotiva si nu se va putea spune ca face parte dintr-un tren, Simona.
Apoi, ce ar fi o locomotiva fara sa aiba cel putin un vagon?
Un simplu mijloc de deplasare pe calea ferata, dar nu ar avea niciodata grandoarea pe care i-o dau vagoanele, daca acestea nu ar urma-o.
Eu as spune ca oamenii se impart in lideri si in cei care accepta de bunavoie sau de nevoie sa se supuna acestora.Este firesc ca nu pot fi toti lideri.
Liderii ajung in postura respectiva prin sansa pe care le-o ofera, la un moment dat, o anume conjunctura sau pentru ca au acea sclipire de moment intr-o anume situatie si reusesc sa se evidentieze din marea masa.
Si continua sa se mentina in acea postura cu ajutorul celorlalti care le-o confera, caci altfel ar ramane doar niste simpli executanti.
Este firesc ca munca liderilor sa implice un grad mai mare de responsabilitate, dar asta nu inseamna ca ei fac munca, ci ca au doar sansa de a aseza piesele in ordinea corespunzatoare puzzle-ului.
Cumva, vrand-nevrand, locomotiva va trebui sa mearga inainte prin forta pe care i-o dau vagoanele care o urmeaza.
Exista o interdependenta intre cele doua, una de necontestat, asa ca …
Cu simpatie, Rita Drumes
eu sunt avioane.
…mdar tot pot sa spun ca imi place ca, din vreme in vreme, sa vad putina electroputere razbind de sub rochita croita din matasea broastei. si asta nu fiindca e neaparata nevoie ca cineva sa-mpinga sau sa traga, ori sa stea pe sine, drept – viata e mai simpla decat atat – ci fiindca prin firea lucrurilor, daca esti femeie, apoi nu esti garnitura de tren, esti un tramvai numit dorinta.
si asta n-am avut eu puterea sa-nteleg mult timp – de aia m-am facut mecanic de locomotiva.
Eu as zice ca-n viata este bine sa fii multumit, sa te bucuri de fiecare moment. Este fericit cel care se bucura de ceea ce face, de fiecare lucru marunt din jur, sau altfel spus se bucura de drumul pe care merge catre o tinta. Tinta nu este cel mai important lucru, ci frumusetea drumului.
Deci este mai putin important sa fii locomotiva, poti fi orice, dar sa fii multumit cu cea ce faci, de ccea ce ai realizat sau realizesi.
Nu putem fi toti supraoameni si nu stiu daca aceia vor fi mai fericiti. Este nevoie de toti si de cei care-i trag pe altii, dar si de cei trasi de altii. Daca exista armonie si fiecare se bucura de rolul sau… fericirea in viata nu este sa faci ceea ce-ti place, ci sa-ti placa ceea ce faci. Unii spun ca citatul ii apartine lui Tolstoi, altii ca ar fi de la comunitatea Amish. Este mai putin important cine l-a spus prima data, este important sa incercam sa fim fericiti si multumiti de noi insine, sa gandim pozitiv.
Draga Simona Catrina,
Articolul tau „Esti vagon sau locomotiva ?” mi-a mers la suflet.
Ca multe altele pe care am avut placerea sa le citesc in minunata revista Tango.
As dori sa-ti multumesc pentru bucuria, linistea, gandurile si framantarile ce le intrevad printre randuri, pentru senzatia de a accede intr-o lume a literelor, departe de kitsch-ul ce pare sa ne inghita.
Asteptand cu nerabdare un nou numar „Tango”,
o cititoare nu chiar statornica insa -in mod cert- atinsa de „morbul” Tango
Nicoleta Popa
N-as fi crezut niciodata ca tu te consideri un vagon!.Te-am admirat de cand v-am descoperit, intai pe tine, la o alta revista si, mai tarziu, pe Alice.Cumparam in fiecare luna revista Tango si , cand nu o mai avea pe nicaieri, dadeam bacsis vanzatoarei ca sa mi-o opreasca.Acum, de multi ani, sunt in italia si va citesc doar pe internet.Revistele mi-au ramas acasa, frumos ordonate dupa numar, dupa an, in casa pe care am lasat-o fostului.Atat de rau imi pare dupa ele!….Va citesc aici si ma regasesc in multe dintre povestile voastre, ma impresioneaza tot ce scrie Alice si ma binedispune tot ce scrii tu, draga Simona! Sunteti amandoua femei cu care mi-ar placea sa seman, chiar si daca numai la degetul mic de la picior, femei pe care le admir din toata inima mea pentru tot! Eu zic ca sunteti amandoua niste locomotive, doar s-au vazut si trenuri cu 2 locomotive! Va pup si va imbratisez cu toata dragostea!
M-ati ametit de m-a luat fluieratu’, ba locomotiva, ba vagoane, ba sine, ba sosele. Stiti ceva, eu sunt „intre-vagoane”! Fara mine nu se formeaza trenul!
Nu am voie? Nu ma incadrez axiologic?
Treaba voastra, voi ati vrut-o! Atunci sunt Locomotiva!Dar ma atasez la coada trenului!
Trenul vietii…
Stau meditativ printre ganduri si ma intreb, oare ce ar fi fost daca?
Daca te-ai fi nascut in America, spre exemplu, ce s-ar fi intamplat cu tine? Raspunsul nu poate fi simplu, el trebuie sa cuprinda toate etapele din viata: copilaria, adolescenta si maturitatea stilistica. Cine esti si ce ai ajuns in momentul de fata?! Un om printre oameni, negresit! Dar, cum esti privit de cei din jur sau cum te privesti singur in fata oglinzii? Sa revenim la intrebarea initiala, se poate da un raspuns promp si la obiect? Nu stiu, poate doar sa incerci o usoara analiza a starilor tale pe mai multe paliere, o simulare a existentei pe doua continente distincte si cu mentalitati diferite, chiar opuse in manifestare.
Sigur ai fi avut o copilarie si o adolescenta mai bune, fara lipsuri materiale si cu mai multa libertate de exprimare, cu mai multe tentatii si pofte implinite.
In cealalta parte a lumii, in acea capsula a comunismului noi am avut parte de altceva, dar luciditatea ma face sa vad si o alta latura, mai subtila si mai profunda. Am avut in schimb vise si ne-am construit o lume viitoare mai puternica mental, ne-am antrenat intr-un spirit liber fara sa fim contaminati de lichelismul non-valorii si al superficialitatii unei societati fara criterii performante de dezvoltare. Ne-am simtit stigmatizati, dar am devenit mai puternici! Putem sa-l vedem ca pe un experiment prin care trebuia sa trecem, sa ne descoperim adevarata valoare interioara, sa devenim mai adaptabili si mai realisti. Daca te uiti in oglinda ta personala si incerci sa patrunzi dincolo de pelicula de argint care iti reflecta imaginea, atunci vei intelege reprezentarea plastica a infatisarii tale, o alta viziune a eului tau…
Deci, nu stiu daca ma nasteam in alta parte era mai bine, poate nu eram capabil sa ma uit in oglinda si sa vad altceva, sa ma cunosc mai bine…sigur eram mai fals, permanent cu o foame materiala fara sa simt gustul celei spirituale, un fel de robot cu comenzi clare de lucru, intretinere si, eventual, de inlocuire cu un model mai bun dupa expirarea termenului de garantie si functionalitate.
Este usor sa dai vina pe altcineva si pe altceva, sa nu-ti asumi raspunderea faptelor si sa te excluzi din ecuatie ca sa-ti albesti trecutul ca un cearsaf apretat in bataia vantului.
Cand acumulezi multa furie in tine si ai uitat sa dai drumul la supapa de presiune interioara, atunci esti precum cazanul unei locomotive. Folosesti presiunea ca sa mergi cu mare viteza pe sinele vietii intr-o directie impusa de paralelismul existential, dualismul bine-rau. Ce este omul??
O locomotiva care trebuie sa mearga mereu inainte, rar merge cu spatele, numai cand intra in triaj, cand se descompune si se recompune pentru o alta destinatie…
Important in viata este sa fii constient ce garnitura tragi dupa tine, faptele tale sunt multe si la fel de grele ca si incarcatura trenului. Faptele bune cantaresc mai mult si trenul va trage din greu pe panta urcusului existential, dar la destinatie, toti se vor bucura si vor rasplati efortul depus. Dar, pana acolo te asteapta multe pericole , unele independente de vointa ta, altele doar de amuzament pentru cei care se hranesc cu rau si „nimicul de temut”, un macaz se poate strica oricand si-ti schimba traseul in viata.Este riscul asumat cand pleci in calatoria vietii! Oricum, ai mai multe sanse sa reusesti in viata pe drumul de fier, decat sa ramai in casa pe saltaua din paie umede si roasa de timp invariabil.Te imbolnavesti de lancezeala mizeriei si de putregaiul sufletului chinuit de prea multe asteptari!
Fiecare dintre noi trebuie sa fie un model pentru cei din jurul nostru. Modelul la care ma refer este luminos, emite o unda pe intelesul tuturor si ii capaciteaza intr-un fel, le ofera o cale de patrundere in tainele vremurilor si o rezolvare a unor imperfectiuni de moment.Serendipitatea isi spune cuvantul cand doi oameni pleaca la drum, sigur vor descoperi ceva interesant…
Imi aduc aminte de cineva drag care se remarca prin modestie si profesionalism.Dorinta lui de cunoastere este arzatoare, insufla si transmite idei mai fierbinti decat caldura otelului topit, este intr-o permanenta cautare si receptiv la tot ce apare in aceasta lume.
El are o vorba in care se sintetizeaza o latura a noastra, ne divide la nivel molecular si ne sudeaza la loc printr-un laser chirurgical de metafizica pura pe axa reala a valorii, a axiologiei.
Are o rugaminte fara sa fie auzit prea bine de catre noi, din cauza unei usoare surzenii interioare usor contagioasa care se manifesta involuntar! Parca il aud: „lasa-ti specialistul sa vorbeasca!”
Lucian Ciuchita
Voi, ca femei, sunteti vagoane. Nu este o jignire asa cum nu este o jignire daca ii spui unui copac ca este pom. Nu ar trebui sa va simtiti jignite de afirmatia mea, asa cum nici un copac nu s-ar jigni daca l-as numi pom.
Sa va explic si de ce: va nasteti sunteti trase de parinti (locomotive), mai apoi va traiti viata in incercarea de a gasi o „locomotiva” care sa va usureze drumul prin viata. Uneori aveti norocul sa gasiti o locomotiva, alteori nu.
Iti apreciez enorm de mult onestitatea. Din pacate, foarte multe femei nu ar recunoaste nici in ruptul capului ca sunt „vagoane”, dar sunt „vagoane” inca de la varsta de 12 ani, de cand viseaza sa se casatoreasca cu tip dragut (nu ca ar avea mare importanta cum arata tipul respectiv, important sa fie locomotiva) si cu bani, adica cu o locomotiva.
De cealalta parte sunt barbatii, majoritatea dintre ei vagoane. Din pacate acestia doresc sa fie locomotive crezandu-se astfel, dar nu sunt pentru ca nu au capacitatea de a avea grija de ei insisi, dar sa mai aiba grija si de vagoane.
Un om intelept pe care il respect mult (o locomotiva) a spus odata „Prea multe locomotive si prea putine vagoane”.
O seara placuta va doresc!
Un fost vagon de dormit, un actual vagon care face tranzitia catre locomotiva!