Nu mai vreau sa stau in București! Am fost plecata vreo 5 zile la munte, impreuna cu iubitul meu, Doru, si cu prietenii nostri, Mihaela și Ionut Banuta. Si tocmai m-am intors bolnava, aproape incapabila sa ma readaptez la isteria capitalei. Vreau sa stau la munte, sa am cabana, stana si caini, sa am copii, pisici si iezi, sa am iarba, izvoare, brazi, manastiri si restaurante rustice in apropiere.
Dar nu pot. Nu am niciun job care sa ma sustina in timp ce stau pe buza izvorului, cu laptopul in poala. La ora asta, daca nu stii să furi si să faci in asa fel incat sa munceasca altii pentru tine, trebuie sa-ti tii fundul in Bucuresti sau in alte orase nesuferite.
Orasele mari sunt superbe daca le vizitezi doar ocazional, daca le consumi ca pe desert: un teatru, un festival, o reuniune mai luxoasa. Atat cat sa nu uiti gustul civilizatiei, al societatii de consum – care are farmecul ei, orice-ar fi.
Am stat la Sambata de Sus, iar de-acolo ne-am tot abatut asupra unor locuri paradisiace: Fagaras, Sibiu, Transfagarasan. In ultima zi, am facut un picnic adorabil in padure, pe malul unui rau rece, fosnitor.
Cateodata, ii inteleg pe cei care s-au izolat in chilii, la munte, departe de lumea dezlantuita. Tentatia e imensa, acuta, ti se pare o varianta care te salveaza de la nebunie.
Dar pot? Nu pot. Pare un vis la indemana, insa e mult mai greu decat varianta teoretica. Voi reveni, pe blog si pe Facebook, cu poze frumoase si stari de care imi va fi cumplit de dor.
Si eu am aceleasi dorinte, Simona, insa traiul asta simplu, curat si pasnic este- cel putin pentru mine- un lux. E ciudat ca iti poti permite in viata asta sa traiesti intr-un oras ca Chicago insa nu o poti face undeva, pe un deal sau la poalele unui munte romanesc…
te-alinti 😛
bine ai venit …in club .Stii ce spun . atfel… ne-a fost dor de tine!
câtă dreptate ai. am fost la munte și am trecut pe lângă o căsuță mică și frumoasă, ascunsă între copaci și deja am început să-mi imaginez ce bine ar fi să stau pe terasa ei micuță, să beau un ceai, să ascult natura, să respir aer curat și să simt cât de frumoasă e viața.
Te inteleg perfect….rezonez cu tine. Si noi ne-am gandit sa vindem tot si sa ne retragem undeva in munti, dar la fel ca tine ne gandim din ce traim ???? Mai ales cand ai si copil raspunderea e uriasa, nu mai esti doar tu. Iar ceea ce ne dorim noi, desi pare un capriciu tinde spre necesitate de multe ori.
Dragilor, asa e, eu cred ca asta e una dintre cele mai frustrante dileme cu care ne batem zilnic. Multi dintre noi s-ar intoarce la natura, dar cum poti face asta cand ai totusi nevoie de bani, de medicamente, de doctori, de scoli, de magazine, de un minim confort, nu mai spun de cei care au copii?… Imbatranim si nu ne mai putem aventura catre viata la cort, asa cum faceam la 20 de ani. Eu inca mai sper ca gasim o solutie, intr-o zi. Macar una alternativa – trei zile in oras, doua la munte… 🙂
Trecatorule, de la un artist fotograf ca tine ma asteptam la mai multa intelegere. 😀
Oana, ma distrugi! 😀
Laura, exact la asta ma gandeam si eu. Daca noi (cei fara copii) n-avem cum sa facem miscarea asta, voi nici atat… Cel putin deocamdata… Dar eu mai sper intr-o solutie-minune.
Nuami, si noua ne-a fost dor de tine si ne e mereu, stii prea bine!!!
D Mihaela, paradoxurile imbobocesc! Chicago e „much more affordable” decat un munte romanesc, iata drama… Doar ca viitorul are planurile lui. 🙂
Ha, ha, ha, tocmai am remarcat ca am pus doua poze in care imi tin mana dreapta la falca dreapta! 😀 Mai am si altele, veti vedea.
cu alta falca, sau alta mana? :))
Simona, te inteleg perfect, cu atat mai mult azi intr-o zi nespus de torida in Timisoara. Pentru ca este atat de cald si pentu ca am cateva zile de concediu am evadat la tara, la casa frumoasa a unei foste colege de liceu. Ea a renuntat la viata din oras, la nebunia urbei si si-a cumparat o casa la periferia orasului, o localitate la cativa km. Desi nu este departe, desi arealul geografic, evident, nu s-a schimbat atmosfera este cu totul alta. o casa mult mai incapatoare ca un apartament anost de bloc ( din acelea vechi, acum s-au construit si unele deosebit de cochete, recunosc), o curte, nu prea mare dar suficienta ca sa te bucure cu florile si pomii plantati de proprietari. In mijlocul curtii, un foisor umbros unde am stat si am savurat pe indelete o cafea si o prajitura pregatita de mainile gazdei. pentru cateva ore am uitat de tumultul orasului, de vacarmul si praful pe care le-am reintalnit la intoarcere. Sigur, nu putem toti sa ne mutam la casa, nu putem toti sa plecam definitiv la munte. Insa in astfel de locuri viata este mai frumoasa. Pentru ca am locuit mereu in oras si pentru ca eu chiar ma simt o apartinatoare a vietii urbane, muntele si tot ce tine de natura asociez mereu unei vacante. Si cum inca nu am ajuns la lunga vacanta, numita pensie, ma mutumesc sa ma bucur de clipele cand sunt in mijlocul naturii, sa ma incarc pozitiv si sa vin bucuroasa acasa, unde, totusi, ma simt cel mai bine. Cu siguranta imposibilitati materiale sunt principala cauza pentru care e bine si cu ceea ce am deja, asa cum se spune, obisnuinta este a doua natura. si eu chiar sunt obisnuita la oras, in orasul meu, insa 🙂
Simona, sunt faine pozele, mai vrem 🙂
Erai foarte ganditoare de aceea esti in aceasta pozitie in ambele poze 😉
Simona, de mirare ca pot posta pe blogul tau, pe altele nu mai reusesc. Aici inca nu m-au dibuit… :))
Moi, scumpa mea, nu stiu de ce ai probleme cu postarile pe bloguri, chiar nu-mi dau seama. Sa-mi spui de ce, sa vorbesc cu Alice… In rest, ma simt aproape de gandurile tale si de planurile care vor avea (sau nu) oglinda in vietile noastre. Asa cum spuneam mai sus, eu inca mai sper. Te imbratisez si mi-e dor de tine.
Simona, lasa-o pe Alice, are si asa destule probleme, nu cred ca ii lipsesc eu cu frustrarile mele legate de acceptarea sau nu a comentariilor mele. M-am bucurat ca la tine am reusit sa postez, sincer nu mai credeam. Pe blogul Marilenei. al lui Alice, al Ioanei, Zinazen si mai pot aduaga persoane, nu mai reusesc. Ma gandesc ca ar trebui sa scriu ceva mai mult si mai serios, altfel.
Te imbratisez si eu cu mult drag si ma bucur, din suflet, pentru fericirea ce inteleg, cu fiecare poza noua, ca o traiesti. Iti doresc doar fericirea pe care am convingerea ca o meriti! Daca ea se numeste Doru, cu atat mai bine, pentru ca ai aflat-o.
Prima fotografie e facuta pe Transfagarasan, Simona avand in spate cascada Bâlea, iar a doua este facuta in curtea Palatului de vara al baronului Brukenthal, palat situat in Avrig, la cativa kilometri de Sibiu. 🙂
Ceea ce nu vreti sa recunoasteti voi, toti cei care ati spus ca Simona e prea ganditoare in cele doua fotografii, este ca in ambele e si zambitoare. Na! V-am zis-o! 😀
Simona draga, eu sunt din Fagaras. Te invit cu drag (si serios) la mine, cu logodnicul tau, chiar si cu inca 2 prieteni, parintii mei sunt de-a dreptul fascinati de musafiri 🙂 si mama gateste cu o pasiune inegelabila. Poate veniti la iarna, sa savurati si peisajul cu zapada :).
Liliana, esti tare draguta! 🙂
Simona, sa va fie de bine si de racoare vacanta la munte! Si te inteleg perfect, si NE tarii fierbe sub canicula, pana la cote greu suportabile, daramite Bucurestiul :). Eu am un dor nestapanit de mare, ca in fiecare an, dar anul asta o sa ma tratez de dor cu …un concediu la munte. Te imbratisez.
Draga Simona,m-am facut ‘pielea gainii’ cand am auzit ca ai fost in Fagaras…..m-as bucura sa te intalnesc,imi inseninezi ziua cu postarile tale unice.Ma bucur ca ti-a placut la noi in zona….anunta-ne din timp daca te mai aventurezi!O zi buna, plina de racoare iti doresc!pa pa
Medeea, iti multumesc mult, retin!… 🙂
Simona, ati putea in timp sa va construiti o cabana pe o bucatica de pamant undeva la munte 🙂 Si cine stie, poate gasesti un job online si ai semnal sus la munte inconjurata de miorite
Sau….de ce nu cauti un post la Brasov? 😀 Nu cred ca tu n-ai gasi ceva care sa-ti placa .
Sper sa nu se supere logodnicul tau ca vin cu asa sugestii ….stiu ca e „usor de zis” 🙂
Sper ca oarecum o sareusesti sa-ti implinesti si dorinta asta. Macar pe jumatate
Daca spui ca vrei ceva si ramai la stadiul asta …. o sa famai ca mine in gara asteptand trenul perfect ….
Eugen, nu raman la stadiul asta. Insa uneori nu am de ales. Trebuie sa aman. De murit, am sa mor in Canada. 🙂 La munte sau nu.
Iar mi-a disparut comentariul 🙁
Hapi, scuze, ti-am scos comentariul din Spam, sa stii ca nu am nicio vina, intra automat, e ceva cu adresa ta de e-mail sau asa ceva… Chiar te rog sa-mi atragi atentia de fiecare data cand se intampla asta! Weekend minunat! 🙂
Simona, eu am toate astea si nu as indrazni sa schimb asta cu nimic.In rest, exista varianta sa pui banii sa munceasca pentru tine, multi, putini, pentru ca , nu-i asa ,ideal e sa folosim lucrurile si sa iubim oamenii. Nu invers! E regula de aur dupa care ma gidez eu si multi altii de ceva vreme:plateste-te intai pe tine…
Simona, pana nu demult vroiai sa pleci din Canada…
:-)))))))))))
Simona, hai in Oradea.
E un oras linistit, cu multa verdeata, oameni civilizati drumuri bune, institutii publice functionand ok, spitale bune, mall-uri cu firme straine destule, Baile Felix, 1 mai la 10 minute de oras.
In 4 ore ajungi la Budapesta, 6 ore la Viena pe autostrada.
In 20 de minute cu masina traversezi orasul dintr-un capat intr-altul.
Noi avem o cabana la munte la 70 de km de Oradea, distanta pe care chiar o parcurgi intr-o ora si in week-end. Unde te invit.
Ei, eu nu ma las, te „notific” atunci cand imi dispare munca 🙂
Citeam zilele trecute un blog al unei tipe care s-a mutat la tara cu toata familia, catel , purcel . Brusc toate au devenit bune si frumoase: inmormantarile, patrunjelul care crestea in spatele casei avea alt gust,mersul la biserica, pana si credinta devenise…”reala” 🙂
Cateodata imi vine si mie sa-mi”iau campii” dar apoi ma gandesc ca o solutie drastica de mutare a cuibului intr-o miriste insorita ar ajunge sa ma plictiseasca la un moment dat
Doar daca miristea aia n-ar fi pe coastele Spaniei…….
Draga Simona,
Fara legatutra cu subiectul tau, imi pare rau.
Asa cum spuneam odata, am publicat romanul meu de debut, TATUAJ PE GLEZNA STANGA,la editura RAO, lansare la BOOKFEST, pe 1 iunie, in care apareti si voi, un personaj numit ALICESISIMONA.
nu stiu cum sa fac sa vi-l trimit.
Cu drag, Carmen, Brasov
Ahhh, Simona, cred ca tu iubesti muntele asa cum eu iubesc marea… 😀
Nu m-as satura niciodata sa privesc marea de la fereastra mea…
Dar te inteleg perfect ca ai vrea sa te „evacuezi” la munte in natura, departe de agitatie si poluare de tot felul…
Pai schimba GTA pe Alberta… :))
Si eu iubesc Busteniul, muntele, poienile largi si linistite, tacerea aia a naturii care te face sa-ti spui „eu nu mai plec niciodata de aici”…dar imi revin repede
Eu deja am facut pasul spre munte.am construit o casa cu tot comfortul.cine intradevar doreste sa traiasca la munte ,se poate.aici in sat este scoala buna ,spital iar la 25 km orasul Curtea de arges,o sa mi fac si o seta pt legume si am chiar totul.sunt la poalele lui moldoveanu,pe valea valsanului.cine doreste sa mi se alature sa traim intradevar bine si in liniste,sa ma contacteze. gino.sicily@yahoo.com
P.sAa din ce traim? din produse naturale,si din cei ce doresc cateva zile la munte.