„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Secunda dintre benign și malign

de

Nu trece zi de la Dumnezeu să nu ne sară țandăra pentru 20 până la 200 de căcățișuri. Totul ni se pare exasperant, de la nesimțiții străzilor la nesimțiții corporațiilor. De la programul tv până la programul tuturor oficiilor de relații cu clienții. De la omul cu care împărțim casa până la omul cu care împărțim biroul. De la vreme la vremuri.
Dar e destul să-ți intre un morcov în cele mai delicate cotloane ca să realizezi că toate astea sunt prostii, că adevăratele necazuri te pălesc în moalele capului fără drept de apel.
Am trecut, în ultimele trei săptămâni, printr-un coșmar – de care, slavă Domnului, am scăpat. Dumnezeu îmi dă voie să trăiesc deocamdată, deși n-am ținut post (de niciun fel) și-am păcătuit asiduu. Pe scurt, ca să nu intru în detalii inutile, am avut suspiciuni majore legate de sănătate, m-au plimbat în teste, ecografii, biopsii, nebunii, până azi… când am aflat, în sfârșit, că e ceva benign!
Mă uitam la privirea doctoriței, fiindcă eu nu pricepusem nimic din rezultatul care, de altfel, conținea inclusiv cuvântul “cancer”, dar nu bungheam sintaxa, nu știam cine pe cine determină. S-a dovedit a fi nu știu ce antigen-cancer-ser, o denumire de test de laborator. A fost cea mai lungă secundă din viața mea. A ridicat ochii și-a spus: “A, e ok! E benign!”.
Am ieșit din clinică și mi s-au topit genunchii, am început să bâzâi silențios pe trotuar, m-am așezat pe o margine de ciment, ca o bordură mai înaltă. Cine mă vedea credea probabil că mi-au spus că mai am patru luni de trăit. Dar eu mă bucuram, îmi trăiam emoția, filosofam lăcrimos despre cât de tâmpiți putem fi atunci când ne tocăm viața cu tot felul de probleme puricoase, stupide, trecătoare, în condițiile în care un verdict medical câinos te poate scoate din circuit într-o secundă.
N-am fost niciodată ipohondră. Dacă am ajuns să merg în zigzag de spaimă în săptămânile astea, înseamnă că aveam motive serioase să mă tem. De altfel, în stilul lor laconic, aproape cinic și foarte criptic, în limbaj care depășea cu mult cunoștințele mele medicale, doctorii nu m-au încurajat deloc, până azi. Vă spun toate astea ca să nu credeți că fac parte din categoria celor care, când văd că le-a apărut un herpes pe bot, urlă că au cancer.
Nu mă mai interesează că plouă și primăria de sector nu face față băltoacelor. Nu mă mai interesează că încă n-am primit salariul pe februarie (de fapt, să fiu sinceră, asta mă interesează un pic). Nu mă mai interesează că, sub articolele pe care le scriu în Adevărul, mă înjură niște retardați degeaba, fără niciun argument care să treacă de nivelul unui urangutan bolnav. Nu mă mai interesează că uneori răcesc și tușesc. Nu mă mai interesează că prind semaforul roșu de patru ori la rând.
De câte ori mă apucă revolta cum că viața e mizerabilă, apăs recunoscătoare pe buzunarul în care am rezultatele medicale de azi. Și niciun antidepresiv nu funcționează mai bine.
Sper să-mi aduc aminte de asta de câte ori cineva va fi mojic cu mine, egoist, trădător sau pur și simplu agasant. Fiindcă dacă nu mă părăsește Dumnezeu, nimeni altcineva nu va fi în stare s-o facă.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Cat adevar, Simona! Te imbratisez si ma bucur ca esti bine.

    Alexandra Bohan 6 aprilie 2012 14:19 Răspunde
  • Hai ca am amutit …. Simona, ma bucur mult ca esti bine si imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva . Off..nu mai zic nimic , slava Domnului ca esti OK !

    Marina 6 aprilie 2012 14:28 Răspunde
  • Ma bucur ca e totul bine…Acum cinci ani am trecut printr-o situatie asemanatoare…La mine verdictul a fost…Malign ! Multumita lui Dumnezeu o duc si azi…Sa fii sanatoasa!

    marius 6 aprilie 2012 14:34 Răspunde
    • Marius, ma bucur ca esti un luptator! A, pai sa nu crezi ca pe mine m-au felicitat ca pe un astronaut clinic perfect sanatos. Mi-au zis „deocamdata nu e malign”, deci e un fel de precursor, numai ca stii si tu, cu precursorii mai poti negocia… Trag de niste mici tratamente, nu se stie niciodata, tot ce vreau e sa invat sa abordez altfel viata. De ce-or avea oamenii nevoie de necazuri ca sa devina intelepti? Iti multumesc ca ai venit, suntem aici cand ai nevoie sa vorbesti, sa asculti, sa visezi!

      Simona Catrina 6 aprilie 2012 15:54 Răspunde
  • Doamne ajută!
    Am trecut şi eu prin faze de-astea, am ajuns să gândesc că nimic nu-i mai important decât sănătatea, dar tot îşi mai bagă Neghiniţă coada şi mai uit… Bună idee cu buzunarul. 🙂
    Cât despre Adevărul, abia ce vin de-acolo, de-a dreptul scârbită de comentarii. Mi-e greu să cred că poate cineva turna asemenea inepţii. Dar, dacă ăştia-s cititorii de pe site, fie îi ignori pe viaţă (fără să uiţi că nu merită nici măcar un rictus), fie nu mai scrii acolo, e clar că n-au cu ce să priceapă.
    Să ai (aveţi) un week-end frumos, sărbători minunate şi să ne-auzim cu bine!
    Cu mare drag, Sorana.

    S. 6 aprilie 2012 14:43 Răspunde
    • Sorana, ma crezi ca nu-mi mai pasa, dintr-o data, de oligofrenii care intra pe site-ul Adevarul ca sa comenteze (daca pot folosi acest verb) ca niste frustrati ce sunt? 🙂 Cata vreme sunt sanatoasa, vreau sa-mi promit ca nu ma mai consum pentru idioti… 🙂 Ma bucur ca ai iesit cu bine din impas, daca zici ca ai trecut prin asa ceva – ma refer la partea medicala acum. 🙂

      Simona Catrina 6 aprilie 2012 16:12 Răspunde
  • Sa ne traiesti sanatoasa, draga Simona!Ma bucur ca analizele ti-au fost bune. Am trecut si eu printr-o spaima anul trecut cu un Papanicolau, dupa un ecograf cu semnul intrebarii am avut ceva emotii; cancerul de col are o evolutie diabolica, nu da simptome majore pana cand, de obicei, e prea tarziu.Dar a fost bine si inteleg usurarea pe care ai simtit-o. Sa traiesti multe zile senine alaturi de iubitul tau!

    Aura Balint 6 aprilie 2012 15:13 Răspunde
    • Aura, stiu ce spui… Mie inca nu mi-au sosit rezultatele la Papanicolau, apropo. Doar ca doctorita zicea ca, din ce-a vazut in teancul de analize, spera ca PAP-ul sa nu mai aduca vesti catastrofale. „Spera”, repet. La mine existase suspiciunea de cancer de endometru (peretele uterin), ulterior de cancer ovarian – infirmate amandoua, pentru moment. Dar stati ca astept rezultatul Papanicolau… 🙂 Pana acum, am facut ecografii si niste analize de sange care pot depista celule canceroase.

      Simona Catrina 6 aprilie 2012 16:09 Răspunde
  • Ma bucur Simona , alaturi de tine ca rezultatele au fost bune pentru tine si iti doresc din inima sa te bucuri de viata si sa fii fericita in fiecare secunda a ei!Nimic nu e intmplator in viata noastra si acest episod nefericit trebuie sa iti dea puterea de a trai ce e mai important si mai frumos pentru tine , de acum incolo!Pupici si multa sanatate!!!!

    Doina 6 aprilie 2012 15:21 Răspunde
  • Simona, inteleg perfect. luna trecuta mi-am plimbat si eu aluna aparuta nu stiu cind, nu stiu de unde .. pe la doctori, prin laboratoare… timp in care mogildeata crestea si mai lua si culori ciudate. mi-am petrecut noptile citind despre cancerul de piele… e nasol. si ce usurare cind mi-au zis sa o scoatem de acolo ca nu e cancer…
    ai dreptate nu merita nimeni si nimic toti nervii, toata incordarea, toata zbaterea asta nebuna de fiecare zi.
    sa fii sanatoasa si sa te bucuri de viata!

    iana 6 aprilie 2012 15:28 Răspunde
    • Iana, te inteleg, acum cateva luni mi se nazarise ca o alunita o ia razna. Pe urma, citind pe Internet si vazand poze (stiu, obicei prost, dar irezistibil), am vazut ca mai aveau si altii si era o iritatie oarecare. Pana la urma, a trecut. N-am fost la control, spre rusinea mea. Melanomul e periculos fiindca are o evolutie rapida catre metastaze, n-as vrea sa sperii pe nimeni, dar asta am aflat si, desi cancerul de piele pare (din titulatura) inofensiv pe langa altele, e foarte periculos. Indemn pe toata lumea sa-si cerceteze orice schimbare de forma sau culoare a alunitelor. Intamplator, la mine nu despre asta a fost vorba acum – dar stiu de la altii, mai destepti ca mine.

      Simona Catrina 6 aprilie 2012 16:06 Răspunde
  • Sănătate multă și nenumărate motive de bucurie!

    ioana 6 aprilie 2012 15:45 Răspunde
  • Alexandra, Marina, Sorana, Aura, Doina, Iana, Ioana, am stiut dintotdeauna ca nu sunt singura care fie trece prin asta, fie aude de asa ceva, fie lupta cu fantomele suspiciunilor. Va multumesc mult!…

    Simona Catrina 6 aprilie 2012 15:55 Răspunde
  • Simona, cat de bine am inteles fiecare cuvant al tau. Mai mult ca oricand. Ma bucur cu tot sufletul pentru diagnosticul bun. Si da, daca Dumnezeu este cu noi, nimic nu ne mai poate infrange.
    Sa fii sanatoasa si fericita, draga Simona!

    Moi 6 aprilie 2012 16:02 Răspunde
    • Moi, iti multumesc mai mult decat crezi! Tu si povestile tale de viata mi-ati fost un ghid salvator, intotdeauna! Te imbratisez si mi-e dor de tine!

      Simona Catrina 6 aprilie 2012 16:03 Răspunde
  • Incredibila lectie de viata! O poveste emotionanta dar plina de umor! Felicitari!

    Ana Maria Tocana 6 aprilie 2012 16:19 Răspunde
  • Ma bucur tare mult ca esti bine! Nu gasesc cuvintele potrivite s-o spun mai frumos, sunt convinsa ca pana nu ni se intampla asa ceva nu putem intelege pe deplin ce e in sufletul unui om in astfel de momente.

    Goldeneye 6 aprilie 2012 16:22 Răspunde
  • Doamne Ajuta!sANATATE MULTA SIMONA!

    ELENA MACSIM 6 aprilie 2012 16:43 Răspunde
  • Acum exact 3 ani inca nu stiam daca suspiciunea de cancer la san se va confirma sau nu. Am trait aproape doua luni cu sabia lui Damocles atarnata deasupra capului si nici macar nu mai vreau sa-mi amintesc ce-am simtit, ce-am gandit, ce mi-am inchipuit. Dar pot?Simona, te rog sa ai grija de tine, asa este, totul capata alte forme cand apare o problema cu adevarat importanta. Fii fericita, bucura-te in fiecare zi, canta, danseaza, joaca-te, iubeste, lasa-te iubita, scrie, citeste! Traieste, asa cum fac si eu de atunci, asa cum trebuie sa facem toti in fiecare secunda. Ce coincidenta! Si eu abia incepeam sa fiu fericita cand a cazut peste mine suspiciunea aceea infernala, eram indragostita, ma pregateam sa ma logodesc, sa ma casatoresc…

    Carmen Voinea-Raducanu 6 aprilie 2012 16:47 Răspunde
  • Pfu, ce bine ca vestile-s benigne, sa fie si urmatoarele la fel, iti tin pumnii! In ultima vreme au sosit atitea vesti proaste la oamenii din jur ca am impresia ca cineva incearca sa ne pedepseasca, sa ne curete cu totul…
    Problema cu lectia asta de viata e ca o uitam repede. Cind ne e in pericol viata insasi, intelegem ce e important si ce nu, ne propunem lucruri, le strigam tare, sa ne auda tot universul. Apoi scapam de pericol ca prin urechile acului, si citeva zile, hai saptamini, mai tirziu, ne intoarcem la injurat gropi si oligofreni. Pentru ca sintem niste oameni, nimic mai mult.

    Ioana 6 aprilie 2012 16:51 Răspunde
  • Goldeneye, eu, personal, aș prefera doar să îmi închipui „pe deplin ce e in sufletul unui om in astfel de momente” decât să o simt la propriu prin ochii, lacrimile, teama și nesiguranța persoanei iubite! E devastator când vezi că nicio încurajare nu își face efectul, dar e și mai devastator când, privindu-ți iubita, te întrebi: „Și dacă, totuși?…” Și să nu poți face nimic, absolut nimic!

    Doru 6 aprilie 2012 16:53 Răspunde
  • …un articol pe care ar trb sa il citeasca toata lumea zilele astea…Respect! Citeste Isaia cap. 58…o sa te ajute.

    Ady 6 aprilie 2012 16:55 Răspunde
  • Simone, pret de cateva secunde, sunt sigura ca nu am mai respirat. Am avut o experienta aproape asemanatoare, cand doar atunci mi s-au revelat si mie sensurile noastre adevarate. Iar „Papanicolau” asta a devenit, oricum, un fel de monstru fantomatic prin zilele noastre. Eu l-am injurat cu ochii si gura inchise, de-mi defilau prin minti toate clipele frumoase de pana la 33. 🙂 eu propun sa-i dedici un manuscris prozaic dur ca sa-si puna pofta-n cui 🙂
    si iti mai propun sa fii foarte bine in fiecare clipa a clipelor tale.

    tania 6 aprilie 2012 16:55 Răspunde
  • M-am speriat un pic cam mult citind, am avut „niste” emotii, dar acum cind am terminat de parcurs tot, m-am linistit.
    Foarte foarte adevarat si emotionant are dreptate si Doru cum pune degetul pe rana din suflet. Dar uite ca si noi si mai ales Bunul Dumnezeu te are in paza Simonel. Sanatatea este primul dar de la Divinitate, de care noi(fiecare) trebuie sa avem grija, de a nostra si de a celor mai dragi noua.
    Dar acum , haide daca te-ai linistit, capul sus si multa putere, rabdare, dragoste pentru toti cei dragi tie si optimism cit cuprinde. Asa cum stiti, puteti si vreti aveti grija de voi si de Iubirea vostra noua ca primavara asta.

    iris40 6 aprilie 2012 17:16 Răspunde
  • Simona, am incremenit cand am citit titlul si inceputul articolului. Recunosc ca ma gandesc prea putin la cei care au astfel de necazuri in lumea mare din jurul meu, insa atunci cand este vorba de cineva prezent si atat de drag in si din viata mea mi se aprind toate beculete, imi suna toate alarmele, ma podidesc toate temerile si toate fricile ca daca cumva iarasi nu pot sa fac eu nimic? Ma bucur foarte mult ca secunda aia a batut catre benign – asa sa ramana pana la adanci batranete, in toate clipele vietii tale! Ca de malign nu are nimeni nevoie in nici un fel de clipa.

    Ioana 6 aprilie 2012 17:19 Răspunde
  • Brrrr, beurkkk, nu-mi plac vorbele care contin „gn” dar în cazul acesta îl binecuvantez pe „benign” ! 🙂
    Un coaching vital care-i va învata pe conationalii cu urechi de auzit sa faca economie de înjuraturi – domeniul în care suntem mai mult ca sigur fruncea pe mapamond.
    Sufletul la gura ! Poveste cu oftat adanc 🙁
    Doctor kiss kiss, cu voia lui Doru si a celor care ne privesc 🙂

    Thomas Man 6 aprilie 2012 18:14 Răspunde
  • Mda… Prin asa ceva am trecut si eu acum ceva ani cand primul diagnostic al mai multor doctori continea cuvantul „cancer”… Si timp de 14 zile pana a venit biopsia…pfff… Si cand imi venea sa strang de gat pe 2 dintre ei care mi-au explicat ca DATORIA lor e sa spuna pacientului „worst case scenario” in primul rand (ma simteam ca intr-un banc „a? vezi ce fericit esti acu cand s-a dovedit ca n-ai???!!”.
    sanatate maxima!

    adicu 6 aprilie 2012 19:05 Răspunde
  • off…imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva,acum mi-a ramas in gand doar finalul…ca esi bine,sanatoasa..si ma bucur mult.Da,nu stim sa pretuim ce avem,nu stim ca putem pierde tot oricand….te imbratisez din toata inima!

    roxana stain 6 aprilie 2012 19:10 Răspunde
  • Acesta este exact modul in care pun si eu problema cu privire la problemele reale din viata, dar nu am trecut printr-un astfel de moment si doar imaginandu-mi cum ar fi daca…… mi-am schimbat cu totul optica, in sensul ca lucrurile pentru care merita sa nu mai zambesc si chiar sunt probleme reale, este exact situatia pe care tu ai descris-o! In rest, oamenii nesimtiti, pretul crescut al oualelor, s.a nu-mi mai provoaca nervi si suparare.

    Andrea 6 aprilie 2012 19:12 Răspunde
  • ai grija de tine pe viitor, Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in straita:)

    Sanda 6 aprilie 2012 19:19 Răspunde
  • sanatate si dragoste sa primesti mai departe simona,ma gandeam ce frumos ai anuntat ca te.ai logodit si acuma asta,mai intai ai trecut si apoi ne anunti.ai atatia prieteni aici care te sustin incat nu poti fi decat bine mai departe.de ce suferinta ne face mai buni?pentru ca durerea este trambita catre dumnezeu,asa am auzit undeva.

    lumi 6 aprilie 2012 19:53 Răspunde
  • Simona, doar te imbratisez si ma bucur pentru rezultatul bun. Sa nu te gandesti niciun moment ca poate sa fie altfel decat bine. N-are cum sa fie altfel! 🙂

    Cami G. 6 aprilie 2012 20:05 Răspunde
  • Multa sanatate iti doresc Simona! Ai grija de tine, te pup.

    Victoria West 6 aprilie 2012 21:04 Răspunde
  • Slava Domnului ca ai primit vestea cea buna! Multa sanatate si fii cu grija!

    Abigail 7 aprilie 2012 1:06 Răspunde
  • Multa sanatate ! Fie sa nu mai treci prin astfel de emotii !

    Blanca 7 aprilie 2012 7:25 Răspunde
  • Eu chiar acum trec prin asa ceva.De o sapt de cand mi s-a spus ca exista suspiciunea de malignitate traiesc in infern.Nu imi mai este foame,nu imi mai este sete si plang de 4-5 ori pe zi in hohote.Si va mai dura o luna pana sa stiu despre ce este vorba.MI-e teama doar ca pana atunci starea mea psihica de acum va face ravagii.

    Maria 7 aprilie 2012 10:07 Răspunde
    • Maria, ma rog pentru tine… Nu stiu despre ce e vorba exact, dar sa stii ca multi medici spun „suspiciune de malignitate”, chiar daca statistica nu arata asa rau, insa ei sunt invatati sa ia in calcul cea mai rea varianta. Asa mi-au facut si mie! Am eu o presimtire ca o sa fie bine – sau, oricum, macar tratabil! Daca era ceva chiar rau, nu dura atat sa-si dea seama, cand e dezastru se cam vede de la inceput. Nu stiu, nu sunt medic… Insa am multi prieteni doctori, care mi-au confirmat ca sunt obligati profesional sa ia toate masurile, sa se asigure ca am inlaturat suspiciunile. Orice s-ar intampla, noi suntem aici, te asigur ca in ziua de azi exista nenumarate metode de tratament, fatalitatile nu se mai produc ca pe vremuri. Dar, repet, ceva imi spune ca e benign… Te imbratisam cu totii, incearca sa nu mai plangi si sa te distragi cu ceva, cu filme, carti, orice. Sau intra pe forumuri cu oameni aflati in aceeasi situatie (cred ca multi asteapta verdicte), ajuta mult sa te incurajezi cu cineva, sa faci schimb de pareri…

      Simona Catrina 7 aprilie 2012 21:35 Răspunde
  • Simona, iti sunt alaturi cu inima si gandul, cu atat mai mult cu cat si eu am experimentat spaima prin care ai trecut (am auzit doctorul in doua momente diferite, pana acum, confirmand adjectivul benign, langa substantivul tumora, care a fost si scos literalmente din propozitie si nu numai…). Dar, intr-adevar, viata inseamna si altceva, in afara de bani, loc de munca, orgolii ranite si nervi in trafic.
    Alaturi de grija pentru sanatate si controalele minim necesare si obligatorii la medic, ar trebui sa invatam sa pretuim, in fiece clipa, viata pe care o avem si dragostea pe care o primim, neconditionat, din partea celor dragi.

    Laura Petcu 7 aprilie 2012 10:41 Răspunde
  • Sa fii sanatoasa, Simona! Sa fim sanatosi si sa incercam sa nu uitam sa NU mai luam in seama toate „cacatisurile” zilnice. Numai bine!

    Oana 7 aprilie 2012 10:51 Răspunde
  • Simona, să ai parte de sănătate multă şi să trăieşti viaţa pe care ţi-o doreşti. (Ştiu, e un truism nenorocit, spus în prea multe pps-uri, dar fericirea de la o vârstă încolo se învaţă.)

    Belle d”Imagination 7 aprilie 2012 11:08 Răspunde
  • In urma cu opt ani am avut o astfel de experienta. La mine era malign. Asa cum spunea Ioana mai sus, aceste lectii de viata se uita. De fapt… nu se uita, dar este imposibil sa ramai neatins de toate lucrurile, de fapt, neimportante. Dar nu pentru asta postez aici. As vrea sa te ajut cu un nume si un numar de telefon al celui pe care Dumnezeu l-a cu salvarea mea si caruia ii voi fi recunoscatoare toata viata. Profeseaza la 1200 km de Romania, dar este un mare Roman!

    MI 7 aprilie 2012 18:09 Răspunde
    • MI, iti multumesc frumos, sper sa nu ajung in starea sa am nevoie de ajutor extrem, dar imi poti scrie oricand pe adresa de e-mail, daca vrei – simona@revistatango.ro

      Simona Catrina 7 aprilie 2012 21:27 Răspunde
  • In mesajul anterior, era asa: Dumnezeu l-a insarcinat cu salvarea mea. Asta dupa ce l-a calauzit pe sotul meu ca sa il gaseasca pe acel om!
    Sanatate multa !

    MI 7 aprilie 2012 18:43 Răspunde
    • Buna ziua, Doamna MI, puteti sa imi dati va rog si mie datele de contact ale acelei personae care v-a salvat viata? Sunt si eu in cautari pentru sotul meu… multumesc mult! Emailul meu este flavia.susnoschi@yahoo.com.

      Flavia 10 iunie 2015 9:47 Răspunde
  • ce experienta!! acum vreo doi ani am trecut prin ceva mai mic in anvergura, dar care mi-a lasat aceeasi senzatie ca uite, s-a mai aratat o aminare, inca un semn de carte, si nu cuprinsul… Ma bucur ca s-a incheiat cu bine si aici – Doamne ajuta!

    Crina 7 aprilie 2012 19:20 Răspunde
  • Din pacate acum o luna am trecut si eu printr-o experienta asemanatoare ! Dar poate ca uneori ne mai trebuie si o asemenea ” palma ” ca sa ne dam seama ca viata este una singura si ca trebuie traita si ca sanatatea este cea mai importanta pentru fiecare dintre noi . Multa sanatate !

    Camy 7 aprilie 2012 20:01 Răspunde
  • eu iti urez binele pe care mi-l doresc insami . hugs

    roseadria 7 aprilie 2012 20:40 Răspunde
    • Dragilor, am parcurs povestile si urarile voastre si va multumesc mult, fiecare experienta de-a voastra ii ajuta pe cei care inca stau cu amenintarea deasupra capului si asteapta verdicte…

      Maria, sa-ti mai spun ceva: ar fi bine sa vezi povestile spuse mai sus de Carmen Voinea-Raducanu si de Adicu, pentru inceput, sunt sigura ca morala acelor stari te ajuta sa speri!

      Curaj si multumiri din toata inima, tuturor!

      Simona Catrina 7 aprilie 2012 21:40 Răspunde
  • Simona, aştept rezultatul unei ecografii la care animaţia are ca producător o inimioară 3D.
    Dac-o mai fi şi dulce şi sclipitoare ca tine, nepoţii mei or avea cu ce se delecta.

    Omuldelamunte 7 aprilie 2012 23:06 Răspunde
    • Omuldelamunte, as minti sa-ti spun ca vei fi primul care afla, dar cam al treilea vei fi! 😀

      Simona Catrina 11 aprilie 2012 0:51 Răspunde
  • Cat de mult adevar ai grait … nimic nu trebuie sa ne tulbure, trebuie sa traim senini, sa ignoram micile „cacatisuri” pentru ca nu stim niciodata cand suntem „scosi din circuit intr-o secunda” si de fapt nu am avut timp sa traim…

    Anamaria 7 aprilie 2012 23:47 Răspunde
  • Ma bucur ca esti bine.
    Esti preferata mea din toata presa care exista la noi, cumpar „Tango”-ul 99 % pentru articolele tale. Si evident ca am citit si cartile aparute.
    Sa ai Sarbatori Fericite cu multa sanatate si bucurii !

    Oana 8 aprilie 2012 10:16 Răspunde
  • MULTA, MULTA SANATATE, LINISTE IN SUFLET
    ANALIZE PERIODICE UN TIMP

    ANGI FLOREA 8 aprilie 2012 14:33 Răspunde
  • Dumnezeule, mare! Si eu sunt ultima care afla! Bine ca e bine! Si stiu bine prin ce ai trecut ! Noi am avut probleme cu fetita noastra acum 2ani… uffff. Te pup si sa aud doar de bine.

    gabriela Voinea 8 aprilie 2012 17:06 Răspunde
    • Gabriela, n-aveai cum sa afli mai devreme, ai fost plecata, stiu… Nici nu voiam sa afli, am menajat pe toata lumea cat am putut, am preferat sa aflu verdictul si sa-l gestionez, fie ce-o fi. Slava Domnului, deocamdata sunt foarte bine! Te pup, draga mea viitoare cumnata! 🙂

      Simona Catrina 11 aprilie 2012 0:53 Răspunde
  • Okay, m-am umflat de plans. Dar a fost un plans „bun”, cu lacrimi de eliberare si de recunostinta. Te imbratisez si deja mi-e dor de tine.

    Andrada Damian 8 aprilie 2012 18:33 Răspunde
  • PS: Doru, esti un barbat minunat, imi pare nespus de rau ca a trebuit sa treci prin asta.

    Andrada Damian 8 aprilie 2012 18:36 Răspunde
  • ma bucur ca esti bine, asta conteaza! 🙂

    un trecator 8 aprilie 2012 21:06 Răspunde
  • Nu stiu ce sa zic, toata lumea te sustine, si eu la fel.
    Este momentul cand, poate, trebuie sa te apleci catre lucrurile mai putin materiale, poate ai fugit de partea spirituala a vietii, poate ai nevoie sa iei o pauza in care sa fi numai cu tine insuti si sa te regasesti, poate nu ne pricepem cu totii sa tecem prin ce ai trecut tu sau poate…

    sorin 9 aprilie 2012 4:42 Răspunde
  • Draga Simona,ma bucur mult pentru tine!!!
    Si te rog,dar te rog sa fii bine de tot!

    simfo 9 aprilie 2012 8:44 Răspunde
  • Draga noastra,

    Ma bucur din tot sufletul ca esti bine!
    Un OM asemeni tie.. un om catre care se indreapta constant atatea ganduri sincere, profunde de iubire si apreciere este (fara urma de tagata) un om cat o mare de dragoste.
    Din dragoste mare se nasc minuni.
    Si cel mai sceptic medic va observa ecografic o minune ca avand activitate cardiaca inca din primele clipe de viata.

    Te imbratisez cu drag,
    Ela

    Ela 9 aprilie 2012 10:04 Răspunde
  • sa nu te scape Doamne-Doamne din palmele sale si multa sanatate sa ai de acum incolo;
    sunt o necunoscuta, te citesc cum te „prind” pe vreun blog/revista, m-a ferit Cel de Sus pana acuma; m-a strans angina un pic cand am realizat cata dreptate ai;
    iti multumesc ca mi-ai adus aminte pe ziua de azi de cea mai importanta chestie

    Letitzia 9 aprilie 2012 10:40 Răspunde
  • NU TE CUNOSC DAR MI-A PLACUT CUM AI SCRIS SECUNDA DINTRE MALIGN SI BENIGN,AM FACUT SI EU O BIOPSIE LA SIN SI AIESIT BENIGN STIU PRIN CE AI TRECUT SI DE ASTA I-TI DORESC NUMAI SANATATE.

    KATI 9 aprilie 2012 11:01 Răspunde
  • Sanatate si Sarbatori fericite! cu drag Carmen

    Carmen 9 aprilie 2012 16:42 Răspunde
  • Doamne …femeie…ce te iubeam eu pana acum..da’ acum, cand stau aici cu toata pielea asta de gaina pe mine si ma uit la tine ce om frumos esti simt ca my Faith in humanity has restored.
    si daca vreodata te ia iar amocul si depresia:)priveste cerul:)
    ca suntem multi care ne uitam inspre acolo..

    Ioana 10 aprilie 2012 9:06 Răspunde
  • Eu ,secunda aia ,n-am trecut-o,n-am avut norocul sa mi-o daruiasaca Dumnezeu.Dar am trait cosmarul unei zile in care totul s-a prabusit si viitorul s-a sters.Era malign. Dar am avut timpul de partea mea si o echipa minunata de medici care au implinit vrerea lui Dumnezeu.

    EL nu ma vroia inca acolo.Mi-a mai dat un ragaz….Asa ca fiecare zi e o minune…

    Viviana 10 aprilie 2012 10:26 Răspunde
    • Viviana, ma bucur ca lupti, ca vezi lumina unei sanse uriase! Sa stii ca deja si eu anticipam ce-i mai rau si incercam sa-mi recompun viata, viitorul, fericirea, totul. Daca te ajuta, sa stii ca am doua matusi care au fost diagnosticate cu cancer acum 20 de ani, fara nicio exagerare, iar azi sunt bine-mersi (si nu erau in faza chiar incipienta, sa ne intelegem). De atunci, am invatat ca seninatatea ne poate darui nemurirea. ma rog pentru tine si sunt aici! Iti multumesc din suflet ca ai venit!

      Simona Catrina 11 aprilie 2012 0:58 Răspunde
  • Draga Simona,
    Iti doresc din tot sufletul ca asta sa fi fost cel mai nasol moment al vietii tale, si sa nu mai treci niciodata prin ceva asemanator.
    Cititoarelor tale de asemenea le doresc sanatate si vieti senine.
    Noi, „admiratorii frumosului feminin” avem nevoie de voi AICI, langa noi, vii si intregi.
    Sarbatori fericite tuturor!
    Dan

    dan 10 aprilie 2012 16:24 Răspunde
  • Am crezut, cum credem toti, ca mie sau celor dragi nu li se poate intampla. In urma cu o luna, s-a intamplat. Nu mie, ci mamei mele. Ne-am dus la control sa descoperim cauza unei banale dureri de spate; s-au facut analize si la rezulat mi s-a taiat respiratia. Nu am dorimit zile intregi, am plans cu o durere greu de descris, apoi am inceput sa prind curaj. Pot spune cu mana pe inima ca o boala iti schimba radical viata. Te face sa-ti reevaluezi valorile, sa te gandesti ca, totusi, moartea nu iarta pe nimeni, ca, mai devreme sau mai tarziu, asta ne asteapta pe toti si ca trebuie sa fim pregatiti oricand.
    Abia acum am inteles ca nici banii, nici hainele, nici bijuteriile, nici cochetaria, nici job-ul nu mai au niciun rost. Sau, daca il au, e prea mic in comparatia cu sanatatea. Reusesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa ajung in fiecare duminica la Biserica si stiu ca nu suntem facuti pentru lumea asta, ca suntem doar intr-o trecere extrem de scurta, dar cand am aflat nu am putut accepta. Am totusi nadajde ca Dumnezeu o va ajuta si pe mama sa se faca bine.
    Sanatate multa, Simona si, daca poti, roaga-te…

    Cristina 10 aprilie 2012 17:29 Răspunde
    • Cristina, asa e, dintr-o data, orice moft teluric e inutil, ridicol, trist. Imi pare rau pentru starea mamei tale, pe mine ma terifiaza faza asta cu controlul de rutina care se transofrma in dezastru, dar pe de alta parte, cum spuneam si mai sus, orice zi, anotimp, an sau vesnicie merita speranta. Iti doresc tot binele, norocul si sanatatea din lume, mai ales pentru mamica ta! Incurajeaz-o cu orice pret, mi-au spus niste doctori buni ca o stare pozitiva iti poate darui ani de zile in plus fata de cati ti-ar fi dat un destin frust. Te imbratisez, curaj1

      Simona Catrina 11 aprilie 2012 1:01 Răspunde
    • Anamaria, Oana, Angi Florea, Andrada, Un Trecator, Sorin, Simfo, Ela, Letitzia, Kati, Carmen, Ioana, Dan, cuvintele voastre ar trebui sa fie incluse in manualul de terapie psihologica pentru bolnavii disperati, sunteti minunati si terapeutici, va multumesc mult!…

      Simona Catrina 11 aprilie 2012 1:04 Răspunde
  • mona draga, Dumnezeu e in noi si il purtam cu noi in fiece clipa; chiar daca ai senzatia ca te paraseste nu e decat o impresie, caci de fapt ceea ce iti ofera e o noua provocare a vietii, a Lui – ai grija de tine si de voi – cu drag

    mona popa 11 aprilie 2012 4:14 Răspunde
  • Mi s-a facut rau citind titlul si m- am bucurat enorm ca totul e bine.
    Din pacate sau din fericire momentele astea ne trezesc la realitate si ne fac sa ne bucuram de ceea ce uitasem ca avem.
    O imbratisare cat oceanul care ne desparte, dela mine pentru tine!

    CristinaC 12 aprilie 2012 7:12 Răspunde
  • Mona, cand vii in tara? Mi-e dor de tine! Iti multumesc mult!…

    Simona Catrina 12 aprilie 2012 22:11 Răspunde
  • Cristina, draga mea, fii linistita, deocamdata am biruit. Eh, de fapt astept si Papanicolau dupa Paste, insa din ceea ce se vede pe restul analizelor, sper sa nu fie vreun dezastru. Te imbratisez cu drag!

    Simona Catrina 12 aprilie 2012 22:12 Răspunde
  • Simona draga si voi ceilalti dragi,

    Ma grabesc sa va urez zile senine si cu adevarat fericite,pline de energia si dragostea vietii !

    🙂

    simfo 13 aprilie 2012 7:25 Răspunde
  • Ma bucur ca esti bine. Numai cine a trecut printr-o astfel de situatie poate intelege ce a fost in sufletul tau. Citindu-ti postarea mi-a venit in minte melodia lui Sting, How fragile we are.

    Bijuterii 13 aprilie 2012 10:38 Răspunde
    • Multumesc frumos, Bijuterii si Simfo!!

      Simona Catrina 15 aprilie 2012 0:58 Răspunde
  • Draga Simona,

    Iti doresc din suflet sa fii sanatoasa si sa scrii in continuare la fel de frumos, iar noi sa te citim cu drag!
    Sarbatori fericite cu multa iubire!

    danaB 15 aprilie 2012 21:32 Răspunde
  • Sunt in asteptarea unui astfel de rezultat. Tot ce scrii, am gandit deja – desi nu am inca rezultatele!- dar nu as fi fost capabila sa astern pe hartie, atat de bine, ceea ce se traieste. Du-te la biserica si nuita „eu nu voi spune nicicui taina Ta!”.

    Ana 17 aprilie 2012 13:09 Răspunde
  • Te inteleg perfect! Si ma bucur ca ai trait momentul sa ti se spuna ca e benign…
    Nu am mai scris de mult aici dar te citesc cu respiratia taiata de fiecare data.
    Iti tin pumnii pentru Paps!

    Dianet 2 mai 2012 18:47 Răspunde
  • 5 ani…

    nella arama 7 aprilie 2017 7:36 Răspunde
  • Te iubesc și te pup nu numai pentru faptul ca ai asa de mare dreptate, din nefericire, în tot ceea ce spui și faci.

    Claudia 9 aprilie 2017 18:23 Răspunde
  • Multa sanatate si credinta in Dumnezeu!

    Dascalu Mihaela 22 aprilie 2017 15:48 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title