fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

S-au batut cu noi si-acum se bat intre ei

de

Pentru ca oricum n-a uitat nimeni circul asta – desi s-a intamplat acum 14 ani – reiau subiectul, in imprejurari noi. In ’98, inflamati de adevarurile incomode pe care le scriseseram despre ei toata vara, la mare, Talismanii ne-au prins (pe mine si pe Alice) la repetitiile pentru Festivalul Mamaia. Eram ziariste acreditate la eveniment. Au venit dupa noi la Teatrul de Vara si s-au purtat ca doi mitocani ordinari ce sunt. Tavi Colen excela in limbaj de joasa speta, ne injura si ne jignea ca un badaran de suburbie. Iar Alin Oprea ne-a scuipat. Da, cu saliva lui romantica, de angelic trubadur al iubirii, ne-a scuipat de nu ne-am vazut, a trebuit sa ma sterg pe fata, ca sa scap de balele lui scarboase.
Asa au inteles ei sa-si faca dreptate, in conditiile in care noi nu scriseseram nimic, absolut nimic neadevarat despre ei. Suntem jurnalisti si avem dreptul sa exprimam deschis o opinie si o constatare. Printre altele, scriseseram ca Talismanii erau foarte activi in susele ieftine de pe Litoral, ca uneori faceau playback, ca ne-am saturat de “Siiiiingur, atat de siiiingur”. N-am scris nimic din ce-ar fi putut semana a barfa ieftina, a inventie sau a insulta. Cu toate astea, obisnuiti ca presa mondena sa-i pupe-n fund, normal ca erau umflati de oroarea ca doua femei le-au facut cronici caricaturale sau i-au infundat in pamflet.
La ora aia, i-am dat si-n judecata pe Oprea si pe Colen, dar procuratura a decis neinceperea urmaririi penale, fiindca a fost greu (si nici nu ne-am pus mintea, de lehamite) sa dovedim cele afirmate, atata vreme cat ei, ca doi barbati curajosi ce sunt, au facut asta fara martori, sperand sa parem noi nebune.
Cu toate astea, au fost multi care ne-au crezut si chiar talismanoii au recunoscut, involuntar, ca o facusera lata.
Bun, ajungem in zilele noastre. De la o vreme, tabloidele sunt pline de besteleala dintre fostii Talismani, Alin Oprea si Tavi Colen. Azi, fostii Feti-Frumosi ai rock-ului lesinat romanesc se fac albie de porci. Colen spune ca trupa s-a rupt in 2006 fiindca el n-o mai suporta pe madam Larisa, nevasta lui Oprea (care-si baga nasul prea mult in treburile lor “artistice”). Oprea il face pe Colen profitor si il acuza ca, in loc sa doneze castigurile saracilor (cum a facut el, chipurile – mvaaaai!!), ala si-a luat sase case si-un teren la Eforie. Oprea ne crede prosti, “donatiile” inseamna concerte caritabile si mici contributii pe ici, pe colo, cat sa se scoata la impozite. Sa nu-mi spuneti mie ca el e Taica Terezu’, ca sa-si rupa de la gura si sa dea sarmanilor. Apropo de rupt de la gura, Colen il acuza pe Oprea ca umbla numai beat manga, ca-l cara asta in spate inainte si dupa concerte.
Cearta astora e oribila si implica lucruri cu mult mai grave si mai ridicole decat am scris noi vreodata despre ei. Daca noi am fi spus numai pe sfert din ce-si arunca ei azi unul altuia, eram aceste frustrate nebune si rele si urate care n-au ce face si se iau de artistii de geniu ai poporului. Dar asa, uite la ce s-a ajuns. Sa nu le crapi capul amandurora acum, cand ii auzi?
Inainte sa scriem despre ei ca si-au cam penibilizat repertoriul si aparitia scenica, scriseseram de multe ori si lucruri frumoase, i-am incurajat destul la inceput. Niciodata n-au venit sa zica si ei “mersi, fetelor” – sau “mersi, fa”, ca e mai pe limba lor, ma rog. Nu. Dar imediat ce i-am calcat pe coada, au bubuit ca niste butelii defecte.
Azi, trupa Talisman, acesti Modern Talking mai mici, se scuipa intre ei, deci saliva lui Oprea isi continua circuitul in natura. Ca dovada ca situatia statea mult mai rau decat am indraznit noi sa scriem in cronici. Si atunci, cu ce tupeu jegos ne-au asaltat pe noi? Intrebare retorica, porcismul n-are limite.
Fiecare pasare pe limba ei piere. Mai ales alea ragusite.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • ca bine le-ai zis…..deja sunt sufocata de penibiliii astia

    Luminita Ghinea 30 ianuarie 2012 15:33 Răspunde
  • Luminita… multumesc! Si eu sunt sufocata. Si scarbita.

    Simona Catrina 30 ianuarie 2012 15:58 Răspunde
  • Nu pot să dau „Like” unui text în care se spune cum nişte penibili groteşti au escaladat culmile grobianismului făcând ceea ce au făcut iubitei mele şi celei mai bune prietene ale sale. Aceşti doi indivizi ar fi trebuit demult să ajungă acolo unde le-ar fi fost locul potrivit: în galeria în care odihnesc panourile intitulate „Glume macabre ale naturii”. Simona, lăsând la o parte ceea ce este între noi doi, trebuie să îţi spun: ai fost o lady şi atunci, eşti o lady şi acum când, totuşi, ai tratat subiectul într-un mod enervant de civilizat, comparativ cu faptele celor doi.

    Doru 30 ianuarie 2012 16:03 Răspunde
  • Doru, iti multumesc! Sa stii ca n-am fost niciodata o lady (iti mai impartasesc secrete si pe blog, nu doar acasa)… Si Alice a scris un material frumos, odata, despre dorinta de a fi o doamna in adevaratul sens al termenului. Cu toate astea, n-am asteptat niciodata reverente. Am vrut doar sa se incheie – odata pentru totdeauna – veacul celor pe care realitatea ii baga in streche. Dar, dupa cum vezi, prezentul e ranchiunos si se straduieste sa faca dreptate. 😀

    Simona Catrina 30 ianuarie 2012 16:18 Răspunde
  • Ceea ce fac acum prin a lor cearta, denota lipsa de maturitate si in cele din urma ne prezinta adevarata lor fata!
    Doi indivizi ce nu merita atata atentie din partea noastra, din pacate mass-media promoveaza cu zambetul pe buze astfel de personaje!

    Felicitari pentru articol! Pe curand!

    Florena 30 ianuarie 2012 16:28 Răspunde
  • Simona, ultima propozitie scrisa de tine era ceea ce vroiam sa-ti scriu, nu ca o consolare ci doar ca sa accentuez, daca mai era cazul, da, na eu credeam ca e, ca nesimtirii cu greu ii gasesti leac si ca penibili au reusit sa ne arate ca sunt, doar ca nu stiam si pataniile traite de voi doua. Unul dintre profesorii mei, un domn in cel mai bun inteles al cuvantului, astfel concluziona marlania intalnita in viata lui de pedagog asezat in fata noastra la catedra si mi se parea o insulta meritata. Inteleg insa acum, ca la mojicia la care s-a ajuns aemenea vorbe trec pe langa inculpati ca un vant de primavara fara sa le miste nici macar rarele fire de par ramase pe ici pe colo, in punctele neesentiale ale corpului 🙂

    Moi 30 ianuarie 2012 17:52 Răspunde
  • pace-pace intre doua dobitoace …..mai stii cum ziceam cand eram mici ? eeehhh ei au ramas la fel de mici :))))))))))))))

    roseadria 30 ianuarie 2012 17:56 Răspunde
  • Hahahahaaaa!!!! Simonet, m-ai razbunat!!!!!!!! Brava!!!

    Carmen 30 ianuarie 2012 18:27 Răspunde
  • EU nu i-am ascultat prea mult, nu stau in Romania, locuiesc in Canada de peste 20 de ani, dar sunt cateva emisiuni la care me uit pe internet.
    Chiar duminica trecuta (29 ianuarie) l-am vazut la Danut S.R.L. pe ALin Oprea cantand, si nu intelegeam ce cauta acolo cu o melodie absolut penibila si un joc de scena ridicol. Iar pe Colen l-am vazut tot asa accidental in diverse emisiuni si nu ai nevoie de multe amanunte sa-ti dai seama ca e un tip de joasa speta, de strada.
    Pacat ca a trebuit sa faceti fata unor astfel de golani, eu va admir si va citesc revista cu regularitate, ma relaxeaza si o gasesc de foarte buna calitate.

    Adriana 30 ianuarie 2012 18:27 Răspunde
  • Dumnezeule! Imi amintesc! Am fost la Mamaia atunci si imi aduc aminte – ca prin vis, din pacate – despre ce se vorbea in culise, ce nesimtiti sunt „talismanii”…ce stiu sigur este ca toti artistii de-acolo va credeau pe voi si nu pe mitocanii astia…by the way…de ce mai apare Oprea ala pe la tv? ca l-am vazut – in treacat – pe la protv international!

    gabriela 30 ianuarie 2012 19:31 Răspunde
  • Simona, realitatea e cruda, dar am ras cu lacrimi citindu-te!=))))) Cred ca vor sa re-editeze „Ataaaat de siiiiiiiingur” si sa se asigure ca o sa asculte cineva noua varianta. Ca doar nu se razboiesc ei degeaba, nu? Zic si eu… :))

    Alexandra Bohan 30 ianuarie 2012 20:00 Răspunde
  • Mi-nu-nat scris! Daca toate ipochimenele s-ar demasca singure, ca in cazul de fata, ce senina ar fi lumea…..

    Irene 30 ianuarie 2012 20:38 Răspunde
  • Hihihi Simona …colegi de ai mei …buni, rai inca sunt (doar colegi). Stiam de incidentul din `98 si ca nu au mers atat de departe… degradant sa aflu ca au „ajuns departe” Vorba cantecului interpretat de ei „Singur atat de singur…” au ramas si vor fi. Pacat de lucrurile frumoase pe care le-au facut… seara faina

    Florin Apostol 30 ianuarie 2012 21:24 Răspunde
  • Well, sa mai spun si eu ca aveau obiceiul de a strica nuntile la care mergeau sa cante, cerand mai multi bani decat cereau initial si amenintau ca daca nu vor fi platiti vor strica toata nunta? Si ca duceau tot felul de pisi dubioase cu ei care faceau playback… adica nici playback nu stiau sa faca, parol

    Mary Jane 30 ianuarie 2012 22:02 Răspunde
  • Simona, iti fac si eu marturisiri pe blog, nu doar in viata reala – asa cum faci si tu cu Doru al tau. Nu m-am vindecat niciodata de povestea asta. Nu pot, inca, sa rad. Oare o sa pot vreodata? Istoria asta ingalata si nedreapta ma doare si acum. Sunt niste jigodii. Si stii ce imi mai amintesc? De ceva care ma doare si mai mult. In perioada aceea, cand incidentul asta era inca proaspat si umilitor, casa lor de productie care tocmai le scosese un album a cumparat publicitate in ziarul nostru, cerand ca macheta lor de promovare sa fie amplasata langa rubrica noastra. Noi am protestat, dar patronul nostru a spus ca nu are ce face, nu poate refuza banii… E publicitate platita. Iti amintesti?

    Alice Nastase Buciuta 30 ianuarie 2012 22:11 Răspunde
  • Ma doare sa citesc chestia asta.M-au dezamagit cumplit.Am crescut pe muzica lor.Si azi ascult cu placere multe din melodii.Trebuiau sa taca din gura si sa lase lucrurile cum erau…sau macar sa nu apara in presa.
    Am fi ramas multi dintre noi in naivitate noastra sa-i consideram baieti ok.
    Oricum…ALin Oprea m-a dezamagit cumplit cand a participat la ,Serviti va rog”si a stat beat manga toate zilele.
    Chiar imi pare rau din tot sufletul.
    Iar pt ceea ce v-au facut tie si lui ALice…n-am cuvinte.Mi-e rusine ca doi oameni care erau pe sufletul meu au facut asa ceva.
    Imi cer scuze in numele lor.

    fata care te iubeste 30 ianuarie 2012 22:12 Răspunde
  • Nu mi-au placut niciodata talismanii, iar povestea ta imi intareste ceea ce credeam despre ei. Nu sunt la curent cu ce se intampla in „high-life-ul” romanesc, dar pot sa intuiesc ca e un fel de cearta intre 2 precupete :D. Nici nu poti sa ai pretentii prea mari de la acesti 2 indivizi. Asa cum ai zis si tu 2fiecare pasare pe limba ei piere”, dar astia nu au nici macar decenta de a pieri barbateste, cu demnitate.

    Roxana 30 ianuarie 2012 22:18 Răspunde
  • Simona … Ce penibil. Cred ca sunt batuta in cap rau. Pe mine inca ma surprinde foarte tare latura asta a oamenilor. Nu pozez in vreo sfanta, departe de mine gandul dar parca m-as limita doar la barfe cu prietenele, la diplomatie redusa etc. dar asa ceva… Eu nu inteleg cine naiba i-a crescut pe astia.? Pai pe mine doar un simplu comentariu aiurea ma trimitea in camera pentru a-mi ispasi pedeapsa. Si am o relatie absolut extraordinara cu ai mei. Si da esti fina mult mult multttt prea fina in vorbe. Dureros de fina

    Atena 30 ianuarie 2012 22:49 Răspunde
  • Simona, spui ca la inceput ati scris frumos despre ei si i-ati incurajat. Mie mi-a spus o prietena, o mare artista a acestei tari, ca, tot la inceputurile lor in ale muzicii i-a ajutat in diverse feluri, inclusiv casnice, de ex. spalatul rufelor la masina ei, ca ei n-aveau, iar ulterior, cind erau „mari” artisti nu mai dadeau nici-un telefon. Mi-a spus asta cu prilejul unui episod in care marele Tavi Colen i-a blocat ei masina in parcare, exact cind avea o mare urgenta. Si cind l-a sunat sa-l intrebe daca n-a lasat si el cheile la receptia hotelului, individul era senin ca un cer de vara. Si, evident, nu lasase cheia. Probabil ca asa se parca la Tirgu-Jiu… Nu vrei sa stii in ce spume era femeia…
    Pe scurt, ala e un mare bou, cum singur isi pune stampila cind apare in public. Nici de celalalt nu ma indoiesc ca e la fel, fiindca, nu-i asa?, cine se-aseamana se-aduna.

    Cristina 31 ianuarie 2012 0:18 Răspunde
  • simone, cine sunt astia doi de care vorbesti? 🙂 fac parte din speciile alea cu fumuri, din playback-ul de la intersectie? faza cu publicitatea este mizerabila, dar cum mizerabilul poarta tzoale la tot felul de case, nu mai shocheaza pe nimeni. astia se pupa bine doar pe la capatos, pe unde se preumbla pitzipoancele alea de la clubbing-bordel. (scuzati termenul).
    PS. simone, Marea Dragoste nu se poate repune la locul ei pe vechiul tau blog, ori doar eu imi vad randurile cenushii? 🙂

    tania 31 ianuarie 2012 1:15 Răspunde
  • Simona,vazand ca articolul e despre ,,talismani” am spus ca nu ma intereseaza…dar imi era teama ca ai scris ceva frumos despre ei…doar de asta am citit pana la capat. Nu le-a mai ramas un dram de demnitate in numele prieteniei pe care au avut-o…pacat! oameni slabi, jalnici.
    A’propos de mitocanie: in urma cu ceva ani, intr-un oras din provincie veniti la un concert dl Colen trecea pe rosu, eu fiind prima ,,masina” si el trecea asa caaalm, lent sfadand regulile circulatie ca pe cele ale bunului simt se pare ca le-a incalcat demult… imi pare rau ca nu l-am calcat atunci…din dragoste pentru tine…si pentru Alice…

    elena 31 ianuarie 2012 7:46 Răspunde
  • Tin minte vara aia si articolele voastre! parca in National? In fine, nu tin minte textele in sine , ci ironia, pamfletul, felul altfel de a realiza o cronica de festival! Va tin minte numele voastre de atunci! T o t a fost un lucru bun!
    In alta ordine, mi-e greu sa cred ca doi barbati se „mahalagesc” atat de josnic, cu aspecte legate de baie ,rufe, spalaturi! Urat!

    laura raportaru 31 ianuarie 2012 8:17 Răspunde
  • Am ras copios la citirea articolului. Am ras de ironicul situatiei si de felul in care ne-ai povestit. Nu stiam de acest incident neplacut cu trupa Talisman, dar nu ma mira sa aud asta.

    Oricum, concluzia e ca adevararul a scos la iveala fata adevarata a celor doi cantareti. Sau ma rog, siiinguratici.

    Flavia 31 ianuarie 2012 11:54 Răspunde
  • Bravo,Simona!Excelent punctat,argumentat si satirizat!Bravo pentru taria de caracter(nu mi se pare deloc usor sa faci jurnalism serios in spatiul public romanesc) pentru ca risti in orice moment sa fii improscat cu mizeria unor astfel de personaje sinistre.Asa, ca o alta paranteza, apropo de mahnirea lui Alice, banuiesc ca sfatul ala cu „nu pune la inima”l-ati primit si voi de nenumarate ori,si mie mi s-a dat si n-am inteles nici pana in zilele noastre cum se face. Dar ma rog poate veti avea ca topic intr-o zi si ideea asta”cum procedezi sa nu te mai afecteze mitocaniile din jur,nesimtirea unor oameni.In exemplele de viata din jurul meu am constatat cu stupoare un patern.Cei care au staruit in bun simt si onestitate au trecut extrem de complicat prin viata,in schimb cei „je m’en fichisti”au dus-o netulburati in traiectoria lor si au ajuns si repere de „realizare profesionala”.Purtam o discutie la un moment dat despre asa zisa „inteligenta emotionala”.Eu merg pe ideea ca acest concept presupune o stapanire de sine deosebita, eventual un ragaz de gandire inainte de a scoate pe gura o scandalosenie (asta nu prea imi iese recunosc!)Interlocutorul meu sustinea ca este vorba despre un management al trairilor,o tratare a acestora cu argumente rationale.Indata ce realizezi provenienta lor, le poti atenua dupa caz.Eu inca as vrea sa gasesc butonul de unde dai trairea mai incet sau mai tare dupa caz:))Va doresc sa-l gasiti ori de cate ori aveti nevoie.

    hanna 31 ianuarie 2012 12:09 Răspunde
  • Da, gestul lor a fost unul foarte urat. Dar, mai ganditi-va si ca, daca in exterior s-au manifestat asa, in interior cred ca e dezastru total. Sa ajungi in situatia de a nu mai putea sa te abtii, si atunci sa injuri, sa scupi, cred ca e groaznic. Mai degraba sa va fie mila de ei.

    Cristina 31 ianuarie 2012 13:22 Răspunde
  • „Barbatii” secolului!? Nu putea sa-si rezolve probleme in particular? Atat „deosebiti” sunt ca se cearta la TV? Oricum nu-si vorbeau de vreo 5-6 ani, ce rost isi mai aveau discutiile astea? Ei consider ca si televiziunile le dau prea multa importanta. Bine, poate creste ratingul cand e „mare scandal” la TV.
    Nu ma mir; oameni integri vedem din ce in ce mai rar la TV. Hahalere insa, fara numar. Pacat ca ignoram adevaratele valori ale romanilor si promovam idiotenia!

    Julia 31 ianuarie 2012 14:02 Răspunde
  • Cristina, milă de ei? În nici un caz! Mai degrabă milă de părinţii lor pentru că nu li s-a aprobat sterilizarea la timp…

    Doru 31 ianuarie 2012 15:26 Răspunde
  • oribil gest descris teribi de misto de tine.

    Georgiana E. 31 ianuarie 2012 15:28 Răspunde
  • cum asa ? bunica-mea o sa fie dezamagita sa afle ca romanticii anilor ’90 se scuipa si se spurca intre ei.
    intr-o alta ordine de idei, urat din partea unor domni sa se comporte ca niste baieti de cartier. isi merita cu varf si indesat toate criticile !

    Carmen 31 ianuarie 2012 16:04 Răspunde
  • O inteleg pe Alice. Nu pot sa rad, nu pot sa nu ma consum, nu pot sa(-i) ignor. Ma sufoca revolta pe care o simt fata de ei si fata de altii ca ei. Te admir pentru gratia si detasarea cu care abordezi subiectul (dar sper ca undeva, in adancul sufletului tau, tanjesti a-i vede impuscati in genunchi).

    @Doru – Inteleg de ce te iubeste Simona atat. Si-ti admir sarcasmul si ironiile taioase.

    PS: Inca o data, felicitari, ma bucur din tot sufletul. E al treilea post in care va felicit :).

    Andrada Damian 31 ianuarie 2012 18:52 Răspunde
  • Andrada, mulţumesc şi mulţumim!
    Să nu crezi că nu vedem felicitările. Ba chiar le şi contabilizăm. 🙂
    Cât despre cei doi -numai de bine. Soarta şi-a făcut datoria cu brio, le dă ceea ce merită cu adevărat, nu trebuie să le mai dorească şi Simona ceva vătămări corporale (că pe alea neuronale se vede de la o poştă că le au).
    Nu pot să nu constat însă că nu am auzit niciodată ca vreunul dintre ei să fi fost la fel de „erou” faţă de un bărbat, deşi sunt convins că au fost destui ziarişti care au scris mult mai multe decât au relatat Simona şi Alice.

    Doru 31 ianuarie 2012 19:59 Răspunde
  • ooo pieeeeerd
    din ooooochi
    deee draaagăăăăăăă..!

    Cougar 31 ianuarie 2012 20:25 Răspunde
    • Va multumesc tuturor pentru argumentari si sustinere, ma simt rasfatata, sunteti tare dragi! 🙂 Voi reveni 🙂

      Simona Catrina 31 ianuarie 2012 20:34 Răspunde
    • Alice, scumpa mea, uitasem de faza asta, dar acum mi-am amintit-o dureros, nervos si ciudos! Nu stiam ca vor veni vremuri si mai ingrate pentru presa scrisa!…

      Simona Catrina 31 ianuarie 2012 20:35 Răspunde
    • Cougar, Doru a zis-o mai bine ca mine. Deci Like pentru comment-ul tau si, daca vrei, te fac si administrator :)) Ca noi avem vechime in atare colaborare. 😀

      Simona Catrina 31 ianuarie 2012 22:27 Răspunde
  • Hahaha! Simonica, cineva vrea să confirme statutul de troll oficial? :))
    Cougar, salutare! 😀

    Doru 31 ianuarie 2012 20:55 Răspunde
  • 1)Multumesc. Asta e pentru tine si pentru felul tau de-a scrie, pe care, fel, ni-l impartasesti si noua.
    2) :)) Asta e pentru „marile personalitati” la care te referi in articol. Nu stiu prea multe despre ei, m-ai ajutat sa-mi improspatez memoria cu „siiiiingur, atat de siiiiingur”… Ii multumesc Cerului pentru ca a facut in asa fel incat sa ma nasc in ’73, sa fiu suficient de mare sa inteleg cat de important e sa aflu ce e cu „fostii componenti ai trupei Talisman”, saracii si, tre’ sa spun, tre’ sa spun – sunt fericita ca sunt contemporana cu ei. Ha! Ha! Ha!
    Si 3) Da’ voi v-ati intrebat ce faceti (tu si Alice), incotro o luati, daca astia doi se impaca „datorita” articolului tau si-apoi isi vor indrepta toata furia in directia voastra?! Intreb, nu dau cu paru’.
    Inca o data: multumesc. 🙂

    olga 31 ianuarie 2012 22:46 Răspunde
  • aş accepta, pe bani. şi să-l subcontractez pe m3bis, pe mai puţini bani.
    să vă întâmpin, pe alde doru şi tine, cu „bine aţi venit”, când scrieţi aici.

    Cougar 31 ianuarie 2012 23:17 Răspunde
  • Eu nu înţeleg de ce, dacă erau doi, se numeau „Talisman”?
    De ce nu se numeau „Talizmene”?

    Omuldelamunte 1 februarie 2012 3:20 Răspunde
    • Omuldelamunte… 😀 😀 😀

      Simona Catrina 1 februarie 2012 15:18 Răspunde
  • Cougar: mă, tu vrei să ne bagi pe mine şi pe Simona la moderare, aşa-i? Că dacă apare şi M3bis cu filtrele lui… 😀

    Doru 1 februarie 2012 9:47 Răspunde
  • oribil… felicitari pentru verticalitatea ta,,,, si ignora astfel de specimene care se cred ARTISTI….

    otilia 1 februarie 2012 10:24 Răspunde
  • doi dobitoci….m-as bucura sa citeasca articolul tau si comentariile noastre…sa-si dea seama ca sunt la subsolul scarii valorice si doar daca zdrangani la chitara si te jelesti in public nu inseamana ca esti artist….sunt atatia talentati in tara asta si atat de anonimi!!

    dani 1 februarie 2012 12:15 Răspunde
  • Felicitari pt logodna, Simona&Doru, sa fie cu dragoste!

    o abonata :) 1 februarie 2012 15:40 Răspunde
  • @omuldelamunte Foarte adevarat/simpatic ai zis: TalIZMENE :)) dar nici macar de alea nu sunt acoperiti, sunt in f… gol, capul gol, etc vai de steaua lor!

    o abonata :) 1 februarie 2012 15:47 Răspunde
  • La fel de trist e ca exista si specimene carora le place ”productia” celor doi…Oribilitatea aia cu ”ataaaaaaat de singuuuuuur” poate candida la titlul de cea mai proasta ”melodie” din istorie…

    edy 1 februarie 2012 22:10 Răspunde
  • Simona, esti tareee ! Sa poti sa vorbesti despre astfel de calamitati cu suras dureros si sa binedispui cititorii cu neispravitii aia mi se pare o performanta antologica 🙂
    Ca bine le-a gasit ODLMV pluralul 😀 , niste izmeniti cu iz de izmeneala 🙂
    Te bagi în taratze, te mananca grobienii 🙁
    Nu-s antropolog, dar colesterolul de pe figurile lor nu ma inspira la poezie sau romantism.
    Asta nu-i o judecata dupa facies, doamne fereste, e doar un suras dureros în plina iarna.
    Stau si ma întreb, chiar si în subcarpatii de curbura, cum naiba astfel de personaje au reusit sa devina idolii cuiva ?
    Nu poti sa fredonezi maimutica nici daca o asculti la melodia perforata de ‘nspe ori pe zi.

    Thomas Man 2 februarie 2012 12:15 Răspunde
  • ce sa mai comentam? doi penibili disperati……

    teodora 2 februarie 2012 21:54 Răspunde
  • Ce penibil e sa scuipi pe cineva in fata. E gestul unui om prost crescut, prost educat si slab intelectual. A scuipa pe cineva e un gest cel il injoseste doar pe cel care il face. E lipsa suprema de argument, cand stii ca nu ai dreptate si recurgi la ultimul lucru ticalos pe care il poti face, doar pentru a jigni si rani, din rautate.
    Oricum, intamplarea cu toate neplacerile ei nu face decat sa va inalte pe voi si sa ii injosesca pe ei.

    wlfp 3 februarie 2012 0:13 Răspunde
  • Am citit sloganul şi am rămas blocat. Nu ştiam că Noica era scientologist. Sau cum s-o fi spunând în româneşte? Şi mormonii sunt pe aproape.

    ”Scientology teaches that people are immortal beings who have forgotten their true nature.” http://en.wikipedia.org/wiki/Scientology. ”

    Când a scris Noica chestia asta?

    Te-ai gândit vreodată că numele lui se poate anagrama ca Nicoa? Aproape Nicola.

    Oare ce surprize mai avem noi, românii?

    George 3 februarie 2012 7:59 Răspunde
  • Naşpa e foarte incomod de scris pe gri deschis, abia văd ce scriu, poate ar trebui să schimbi culoarea la forma de comentarii.

    George 3 februarie 2012 8:01 Răspunde
  • Am găsit, 1934 – Mathesis sau bucuriile simple pagina 47, paragraful 2. Ia să citesc eu cartea. http://www.scribd.com/doc/2490641/Constantin-Noica-Mathesis-sau-bucuriile-simple

    George 3 februarie 2012 19:31 Răspunde
    • George, iti multumesc! Marturisesc, eu n-am luat citatul din lucrarea originala, l-am gasit intr-o selectie si, citind ce mi-ai scris mai devreme, chiar ma luase un fior: daca sursa mea nu era de incredere? Acum m-ai linistit. In ceea ce priveste scientologia, eu sunt destul de ignoranta in domeniu, insa ceea ce spui tu e foarte interesant, intr-adevar… Asta arunca o lumina noua (sau, ma rog, altfel colorata) asupra operei unui inegalabil spirit.

      Simona Catrina 3 februarie 2012 20:04 Răspunde
  • Fiorul acela ar trebui să te ţină fiindcă scientologia este big deal în America. Nu ai citit articolul din Wikipedia, să vezi cum a apărut, în ce an şi cine sunt membri marcanţi. Prima mea întrebare a fost care a fost tata cui, şi dacă Noica a scris fraza aia în 34, şi scientologia a început în 51-52 e clar. (Ştii că ăştia mai agită ideea protosincronismului (ce naşpa de scris cuvânt) prin presă din când în când.)

    Da ori e neinteligibil ori se scria altfel pe vremea aceea ori sunt eu prea obosit şi nu pot să citesc, mă oboseşte prea mult şi toate mi se par aşa nişte paragrafe aruncate pe hărtie/monitor fără legătură prea mare unul cu altul, cu titlul cu matematica şi în general fără ceea ce suntem noi obişnuiţi să numim logică intuitivă.

    Noi românii prea ne-am obişnuit să numim un autor mare, după cum am auzit de la alţii, şi să ne închinăm numelui lui fără să avem timpul să-l citim iar dacă totuşi mergem până acolo, dăm din cap şi ne facem să înţelegem.

    Normal şi nici prea nu poţi să negi o adunătură de cuvinte puse în paragrafe într-o carte, cu capitole, un talmeş-balmeş din care răsar din când în când idei trăsnite.

    Naşpa cu şcoala de la Păltiniş, ce şcoala mai e şi aia cu 2 elevi, şi aceia Păunescu şi Pleşu? Care mi-a fost vecin lângă Bacău atâţia ani şi nu am ştiut.

    Dar unele din ideile astea le mai găseşti şi la mormoni, şi ăştia au fost înaintea lui Noica. Şi iar intrăm, fără să vrem, în politica momentului.

    Ca Decebal sau alt rege trac zi-i tu cine e care s-a băgat în nu ştiu ce război de succesiune la romani.

    George 3 februarie 2012 21:21 Răspunde
  • Butelii defecte? hahahaha, buna comparatie, am ras una buna simona, bravo voua

    Name 6 februarie 2012 17:43 Răspunde
  • Simonel mi-e dor de tine, asa cu te regasim aici cu subiecte mai mult sau mai putin la ordinea zilei; este ca si cum eu personal astept ceva de la tine, da-mi ceva, arunca-mi de „mancare” ca sa pot rumega linistita pe vremea asta la orice poate fi incalzitor pe dinlauntru.
    Si sa ne raspunda si perechea ta Doru.
    Nu te supara te rog , dar chiar am scris ce simt acum.

    iris40 7 februarie 2012 12:56 Răspunde
  • Eu simt ca mi-e frig.

    simfo 9 februarie 2012 10:13 Răspunde
  • Pingback: Cum s-a facut de n-am ajuns la Oscar | Alice Nastase Buciuta

  • Simona, in orice tara civilizata, mascaricii astia doi nu ajungeau …erau cel mult sefi de sala la vreun restaurant dintr-o halta uitata in ro.

    sorin 9 martie 2012 5:11 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title