„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Check mail: nu te cunosc, dar te ador

de

Desi planeta e din ce in ce mai inghesuita, oamenii au din ce in ce mai multe relatii sentimentale de la distanta. Nu se stie prin ce miscare, ca-ntr-o masina de spalat, ajungem sa ne amestecam in asemenea hal, incat sa ne gasim sufletul (ne)pereche la capatul lumii. Tehnologia si retelele de socializare ne pot lungi bratele si lati inimile suficient cat sa ne iubim nebuneste de la 15.000 de km. Mi s-a intamplat si mie, li s-a intamplat – si continua sa li se intample – multora in jurul meu.

Cum-necum, pe forumuri, messenger-uri, Facebook-uri, Twitter-uri, H5-uri – ca sa nu mai vorbim de site-urile declarat amorezoase – lumea tresare cand vede cate-un posibil partener compatibil. Mai scapa el cate-un „vre-o” sau „vei fii”, dar e om bun si afinitatile sar din corespondenta ca fulgii din perna. De-aici si pana la marea dragoste indepartata e rost de-un pas si de-un clic. In 24 pana la 72 de ore, se isca amorul dezlantuit si, din clipa aia, traiesti doar ca sa vezi Inbox-ul strafulgerat de mesajele adorate.

Desi exista o cazuistica destul de trista a dezumflarilor din momentul intalnirilor concrete, lumea continua sa iubeasca prin tastatura si mouse. Si cand spun „iubire”, nu e un eufemism pentru sex virtual, sa ne-ntelegem, acum ma refer chiar la inflacararile sublime, pasiunile care-ti inmoaie genunchii si ti-i uita asa, care te motiveaza, te aprind, te invie, te fac mai destept si mai lucios. Statistica e destul de sontoroaga, stiu si oameni care si-au gasit jumatatile pe Internet, dar marea majoritate nu fac decat sa metabolizeze iluzii. Nu mi se pare un lucru rau, dimpotriva. Nu sunt adepta vietii blegi, ticsita de plicticosenii si indatoriri, deci orice zvacnet de romantism e un fenomen benefic intr-o viata care, altfel, se reduce la automatisme, tabieturi (unele bune, altele proaste), televizor si calcat bluzita pentru a doua zi.

Am niste amice care s-au infectat cu o ineptie contagioasa: sunt convinse ca pe Internet gasesti numai cretini, ca adevaratii domni misuna numai in lumea reala a proximitatii. Ok, si se limiteaza la niste legaturi cu lorzii lumii reale – legaturi care incep prost, continua jalnic si se termina mizerabil. Le-am lasat in pace pret de vreo 4-5 tentative, dar pe urma am facut o sedinta: papusa, nu vrei tu sa-ti labartezi orizontul cunoasterii si sa vezi si cine mai trece pe ulita netului? Ca p-astia de pe bulevardele concrete i-ai mancat. „Nuuuuu”, tuguie ele guritele, scandalizate de naivitatea mea. Nu, pe Internet sunt numai lichele si obsedati – cred ca asa le-a spus mamica lor, care probabil si acum mai crede ca reteaua asta e un fel de bordel ambulant.

Sunt prima care imi manifest scepticismul ca o relatie care se moscaie luni intregi de la distanta va fi un succes fulminant. In usturator de multe cazuri, ajunge sa osteneasca inainte de a-si trai cele mai intense senzatii palpabile. Dar pentru asta nu e de vina Internetul, ci meteahna in sine, adica distanta, conditiile, tocirea (perfect justificabila) a trairilor, a increderii, a rabdarilor. Nu stiu de ce insa, multe singuratice cronic din jurul meu se uita la socializarea pe net ca la congresul dracilor, isi fac cruce si dau cu aghiasma. In sinea mea stufoasa, eu sunt absolut convinsa ca majoritatea ar fi fost indragostite sau chiar maritate daca abdicau la timp de la tampenia ca un barbat adevarat nu sade pe Internet.

Revenind la relatiile de la distanta, ca de-aici plecasem, inca ma intreb cine si unde reuseste sa le faca ferfenita. Am asistat la prea multe asemenea retezari de situatie, in viata mea, ca sa-mi reprim curiozitatea. Probabil fiecare isi dichiseste in cap o anumita imagine a celuilalt (iar prin imagine nu inteleg neaparat ceva fizic), iar coliziunea sentimentala live e socanta, piesele nu se mai potrivesc intre ele. Am chiar acum o prietena care… serios, chiar am o „prietena care”, nu ma exprim asa ca la psiholog, cand n-ai chef sa fii sincer si pretinzi ca ai tu un prieten cu cinci fobii si opt bizarerii, ca sa nu se prinda ala ca e vorba de tine (el oricum se prinde de fiecare data, nimeni nu da 80 de euro pe ora ca sa rezolve maniile prietenilor). Asa, deci am o prietena in Bucuresti care iubeste un tip din Chicago, iar el o divinizeaza, desi, ati intuit corect, nu s-au vazut niciodata decat in poze. Poze mai noi sau mai vechi, mai blurate sau mai norocoase, ma rog. Se vor intalni curand si, sincer, am eu emotii („get a life!”, mi-ar spune canadienii mei, ingrijorati ca particip prea intens la vietile altora), sper sa iasa bine, desi nu-mi pot astampara teama de prabusire. Se adora, eu cred sincer ca ei asta cred sincer, astept sa treaca si de impactul intalnirii ca sa stiu daca se mai poate conta vreodata pe indragostirile transoceanice.

Distanta fizica uriasa este consolata, de multe ori, de rapiditatea cu care se slobozesc vorbe mari pe Internet. Intr-o relatie normala, trec uneori luni de zile pana cand doi oameni isi spun unul altuia „te iubesc”. Vorba asta le iese greu din gatlej, mai degraba ti-ar spune unul toate PIN-urile lui de la banca decat sa-ti recunoasca ceva atat de sentimental. Dar prin mesageria electronica, declaratiile de iubire survin in cateva zile, uneori in cateva ore, cu o superba, desi terifianta convingere. Partea compensatorie si simetrica e ca, la o adica, dupa consumarea febrila a multasteptatei intalniri, si vestile proaste gen „m-am razgandit, nu te iubesc” se trimit tot pe e-mail.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Să te îndrăgosteşti prin poze primite este o utopie. Marele Photoshop te ajustează atât de wrinkle-free de peste ocean şi te aduce bombonel pe monitorul iubitei, că ăsteia i se agaţă cămeşa di noapti di calorifer di vioiciuni ci-i pi dânsa.
    Mi ţi-l scanează pe George Clooney mai în penumbră şi zice „iote-mă-s!”
    Simona, cât mai este timp până a-şi lua americanul bilet, învaţ-o pe prietena ta să folosească Skype sau Messenger şi să vorbească faţă-n faţă prin webcam. Să se expună amândoi lângă un frigider a cărui marcă să fie dezvăluită, căutată pe net cu dimensiunile producătorului, ca să-şi facă o idee de gabarit şi în funcţie de volumul frigiderului să-şi facă fata şi un mic calcul cam cât mănâncă ăsta într-o lună.
    Să-şi pună palma lângă un pachet de ţigări, ca prin comparaţie, la o adică, să ştie prietena să se ferească de ceva ce poate pluti milimetric pe lângă fiinţa-i dacă l-o contra vreodată.
    Să-şi facă timp să şi danseze oleacă, să gătească un ceai, să probeze o rochie sau costum, după sex( în funcţie de sex vreau să zic) să-şi audă un pic şi vocea(poate el are buton pe care trebuie să apese dacă vrea s-o seducă verbal) şi abia apoi „haidi,vino la ai miei di mă şere di soaţâ!”

    Omuldelamunte 26 septembrie 2010 2:50 Răspunde
  • Indragostelile pe internet au si ele farmecul si amuzamentul lor, iar uneori sunt in mod tragic trairi mai intense decat multe relatii „reale” sifonate si blazate din fasa. Canadienii, cel putin in Toronto vor recunoaste ca oricum decat sa hang around la barul din coltul strazii asteptand partenera/partenerul ideal, mai bine hop top pe net. (In paranteza, e insa un aspect de business si in felul in care-si cauta jumatatea, cu screening prealabil printre poze si profiluri si cu interviul la cafea si film dupa, sugrumand orice urma romantism)
    La romani in schimb si chatul este o arta, desi nu pentru cine se alinta cu „iubire” de la a treia conversatie. Interlocutorii sensibili vor pastra aceleasi norme de bun simt pe care le practica fata in fata, cu avantajul posibilitatii de confesiune intima mult mai rapida, uneori mai sincera, mai adanca decat e posibil in afara virtualului. Iar cand tot ce ai sunt cuvintele celuilalt, ajungi chiar sa il asculti – comunici enorm mai mult la inceputul unei relatii virtuale, decat ai face-o in realitate. Daca ecuatia conversatie + web + voce se potriveste…de ce nu?
    Good luck prietenei 🙂

    Ava 26 septembrie 2010 9:09 Răspunde
  • Simona, you made my day!

    Desi abia a inceput ziua pentru mine si eram cu ochii abia mijiti cind am deschis „congresul dracilor”…Dar acum sunt cu ochii mari, mi-am sters lacrimile (de ris, de data asta), am un zimbet lat si-un pachet de amintiri legate cu fundita rosie, pe care ma pregatesc sa-l desfac, ca pe o cutie cu delicioase praline belgiene…
    Eheheeeeeee…anul trecut pe vremea asta…chiar, va mai amintiti de influturata Dea Valma?
    Am gustat si eu din deliciile unei relatii incepute la distanta, ma priveam (destul de nedumerita, marturisesc) cum ma transform si cum imi cresc aripi si nu-mi venea sa cred cum ma invaluie dorul de cineva total necunoscut (facusem totusi testul cu frigiderul si webcamul, asa cum sugereaza ODLM)…Apoi am evoluat la faza de nod in git si emotii cind se apropia momentul coliziunii „face to face”, dar am trecut incredibil de bine de impactul care presupunea implicarea simturilor: vaz, miros, pipait…gust, si am reusit una din cele mai frumoase vacante de iarna.
    Ulterior distanta (in km si in principii de viata) si-a spus cuvintul si am incheiat pasnic si civilizat comunicarea, dar am ramas, asa cum spuneam, cu un pachet de amintiri pe care il pastrez cu drag, legat cu o panglica de matase rosie…

    Dea Valma 26 septembrie 2010 10:14 Răspunde
  • Dar exista o problema. Ce se intampla daca te indragostesti pe net, daca pui baza intr-o poza, intr-un cuvant din marile cuvinte „aruncate” pe biti? Daca iti gasesti un suflet… pereche? Si totusi, relatia ramane mai departe pe net… Merita?

    Adytzu 26 septembrie 2010 12:14 Răspunde
  • Sunt multe amazoance curajoase si multi fetifrumosi impetuosi care incearca marea cu degetul pe tastatura. Problema e ca aproape niciodata marea nu are temperatura pe care o configureaza atomii personali de simtire. Nici culoarea, nici forma, nici dimensiunile 🙂 Deh, modelele mintale individuale nu se suprapun perfect (refren vechi de tragedie greaca confirmat de mii de chestii, de la Platon la Einstein si «dilatarea timpului»), ce presupunem noi despre un nickname bazandu-ne pe cateva vorbe informatice nu-i chiar 100% exact, nu-i asa, dupa cum amprentele degetelor nu se potrivesc la milimicroni si desen.
    Manat/a de hormoni si naivitati, poti incerca senzatii extreme la contactul cu realitatea dupa ce ai avut doar de-a face cu imagini jpeg. Senzatii extreme = adrenalina, buna sau rea. Dar cine nu încearca, nu testeaza 🙂
    Cei care se lanseaza întro astfel de întreprindere, riscanta si excitanta, ar trebui sa aiba darul dublei viziuni :
    3OH!3 – Double Vision
    http://www.youtube.com/watch?v=5iWxD0GZVVk&ob=av2e
    Pragmatism la apogeu în sugestiile ODLM !
    Ava, frumos blog ai (e drept, eu nu ma prea pricep la bloguri si parerea mea e vecina cu zero, din ce-am apucat sa vad e cam mult «garbage» la conationali, generosi cu înjuraturile, greselile de sintaxa si megalomanismul si sangerosi cu grafismul si bunsimtismul).

    Thomas Man 26 septembrie 2010 14:54 Răspunde
  • Omuldelamunte, foarte pitoreasca analiza de caz, desi… e clar ca staruie in jurul fizicului. Cu amaraciune mi se confirma ipoteza ca asta e cea mai mare spaima a indragostitilor de la distanta: daca nu arata celalalt exact ca in poze? Mai putina preocupare se arata pentru alte atribute, dar asta, din pacate, nu e o surpriza pentru mine. Altfel… recunosc, am zambit si am admirat desenul tau.

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 14:55 Răspunde
  • Adytzu, este ca si cum te-ai indragosti de curcubeu. 🙂
    Dispare, insa te bucuri de aparitia lui de fiecare data, fara sa simti nevoia sa-l atingi. 🙂
    Insa asa cum nu poti sa-ti faci planuri de intilnire cu Curcubeul, la fel nu-ti vei opri viata in loc pentru „perechea?” Internetietana. 🙂
    Cred ca merita! 🙂

    Ingrid 26 septembrie 2010 14:55 Răspunde
  • Ava, bine-ai venit! 🙂 De acord, am stat in Toronto mult timp si am niste amice care au cunoscut niste tipi remarcabili (canadieni) pe Internet, si nu oriunde, ci chiar pe site-uri de dating (unul dintre site-uri stiu ca avea chiar un nume frivol, eu eram foarte sceptica atunci cand le auzeam pe unde-si pierd vremea). Una dintre ele a cunoscut chiar un scriitor din lumea advertising-ului, foarte implinit profesional, relatia lor a fost un succes si n-am curaj sa ma interesez care e statusul actual, sper ca inca minunat. Concluzia apartine fiecaruia in parte, nu mai comentez… 🙂 Deci ai dreptate.

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 14:58 Răspunde
  • Dea Valma, cum sa nu-mi amintesc de fluturasii tai care ne scoteau pe toti din rutina? 🙂 Uite, esti un argument superb la dosarul acestor dileme. Imi doresc sa te creada persoanele care se adancesc in insingurari, numai din prejudecata ca Internetul e un teren alunecos. Eu imi vad de incapatanarea mea: nu netul e problema, ci relatiile de la distanta lalaite prea mult si intinse peste cota de suportabilitate a nervilor unor oameni intregi la cap. 🙂 Eu am gresit de multe ori cu chestiunea asta si ma cam resimt. 🙂

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 15:01 Răspunde
  • Adytzu, bine ai venit! 🙂 Nu sunt sigura ca am inteles foarte bine incotro merge pledoaria ta, dar cu siguranta sustin cauza relatiilor care, desi incepute prin corespondenta, au dreptul de a trece foarte repede in plan real. Ori, ori. Altfel, se sufoca inainte de a vedea lumina soarelui.

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 15:03 Răspunde
  • Thomas, detectez si la tine aceeasi anxietate legata de nepotrivirea de contururi, mai abitir decat de fond. 🙂 In fine, cine va poate condamna pe voi, cei ce apreciati frenetic virtutile sculpturale si aveti bizar de multa rabdare, in schimb, cu trasaturile morale eliptice de cate ceva? Tine de eternul masculin. Desi, nu vreau sa fiu nedreapta, cunosc si destule femei care se uita la pozele unora pe Internet si stramba din nasucuri: „Nu-mi place cum arata tipul!”. Si uite-asa, destinul isi taie singur de pe lista ceea ce n-a taiat la timp chirurgul plastic de pe trup.

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 15:12 Răspunde
  • Internetul are caile lui misterioase…hi5-ul si facebook-ul a legat si a dezlegat relatii mai ceva ca si celebrele vrajitoare de la Otv.Cea mai buna prietena si-a intalnit marea dragoste de doua ori pe internet.Prima pe hi5,iar a doua,o cunostea prin intermediul primei iubiri,dar s-au reintalnit pe facebook si de acol a inceput povestea,care continua si in prezent.Frumos decorata cu e-mailuri si mesaje care cer o doza considerabila de insulina(de la atatea dulcegarii),pentru ca evident e o relatie la distanta.Pentru mine relatiile la distanta sunt la fel de reale si de sanatoase ca si prietenii imaginari…

    AndreiAndrei 26 septembrie 2010 15:13 Răspunde
  • Bine ai venit, Ingrid! Si eu cred ca merita. 🙂 Pentru starea nebunesc de frumoasa pe care o capeti, minunata pleasca intr-o existenta prea terna.

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 15:13 Răspunde
  • Andrei, cam asta mormaiam si eu. 🙂 Ai dreptate si, avand in vedere ca am si eu exemple la indemana, cred suta la suta povestile prietenei tale. Vesti bune, deci, si pentru prietena mea. 🙂

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 15:15 Răspunde
  • Simona, cred ca postul meu a lasat un loc solid pt interpretari, confuzii si dat cu capul 🙂 Nu ma refeream strict la contururile fizice, credeam ca marea ascunde si alte dimensiuni, mai lichid-sufletistice.
    Si apoi : trasaturile morale eliptice ma pun pe ganduri rau, ma deceptioneaza grav ! 🙁
    Marturisesc, spasit : prefer «prietenii imaginari» celor „imediati”, prefer realitatea numerica si distantata realitatilor prostituanistice si securistanistice care se însira pe franghia televiziunilor mioritice de dimineata pana noaptea tarziu. Un spectacol tragic si dezgustor ! 🙁
    Pe scurt : cred în fantome, nu în structura lor pamanteneasca.
    Voiosie planetara celor care apreciaza frenetic întalnirile „fizice” post-internetiste !

    Thomas Man 26 septembrie 2010 15:37 Răspunde
  • Si, ca sa nu se nasca prea multe confuzii despre trasaturile mele, mi-am pus o poza din „fatza”, ca la pasaport, pe facebook 🙂

    Thomas Man 26 septembrie 2010 15:54 Răspunde
  • Haha, cea mai interesanta chestie cu blogul asta e ca Simona are subiecte fix pe ce ma preocupa pe mine in perioada respectiva. Sau imi place mie sa cred ca e telepatie…
    Pentru ca ieri la cosmetica am dezbatut cu Elena, cosmeticiana mea de o vulgaritate colorata si pe alocuri digestibila, exact subiectul cu netul. Ea divortase de un an si intre timp, trecusera prin viata ei vreo 5-6 masculi, care mai de care, un canadian, un englez si romani de toate felurile. Vacante, bijuterii ieftine, cate o cafea, cate altele, oricum propovaduia asiduu ca ar trebui sa ma grabesc sa imi fac poze pentru net si sa ma ocup ca lumea de subiect.
    Eu fac parte din categoria lenesilor usor sceptici. Doua prietene bune sunt inca in relatii cu cei gasiti pe net, oameni normali si asemanatori din multe puncte de vedere, deci iata cum se spulbera mitul cu „nenorocitii de pe net care vor doar sex, eventual”.
    Nu stiu insa de ce prefer eBayul, sau as sta 10 ore pe blogul asta decat sa ma ocup de fericirea personala. Ma amuza teribil subiectul, inca mai cred in intamplari romantice care nu au legatura cu profil si filtre de selectie.. Mai vedem. Ma duc sa il caut pe Thomas pe facebook:)
    Intre timp, sentimente.ro ma anunta (zau:) cine mi-a vizitat profilul (fara poza). Ma uit, dar mai tarziu…

    Corina L 26 septembrie 2010 19:00 Răspunde
  • Simona, ai prietene norocoase 🙂
    Ce reuseste sa strice farmecul cuvintelor frumoase sunt aspectele neremarcate, nevazute online – faptul ca amorezul poate poarta ciorapi cu sandale, nu foloseste destul deodorant sau are o bucatarie in care vrei sa intri doar in costum de astronaut…:) True stories. Sigur, se pot modela si lipsurile respective, dar parca te astepti la pachetul complet, prezentabil urgent prietenelor.

    Ava 26 septembrie 2010 19:03 Răspunde
  • Impresia primordială este cum lansează vorbele pe chat, cum nu pune întrebări despre vârstă, despre religie, despre cum arăţi, despre limba maternă. Asta contează la 90% dintre femei. La bărbaţi este invers. Îi iartă instantaneu un ” puiuk mik io zik să ne ved-em lao coffe pe Beller în juma de oră. te rog să fi promt, abea aştept” dacă ea îi trimite o poză îmbrăcată cu nimic.

    Abia după un preludiu lingvistic de două-trei ore, zile, luni vin şi fireştile întrebări din partea ei.

    Am un prieten căruia îi place cum scriu Tania, Una, Ulicica, Ana-fun, Alina,Iana, Dea Valma şi le-ar iubi chiar şi distanţier dacă n-ar fi măritate sau reticente în a-şi trimite poza. L-am auzit că da 30 euro pe ora de chiromanţie ca să le intre în graţii măcar uneia, dacă nu tuturor. Le iubeşte pe toate, iar Simona-i moţul.

    Omuldelamunte 26 septembrie 2010 19:09 Răspunde
  • Simona, iti multumesc pt primire.
    Comentariul tau mi-a adus aminte de o prietena din Toronto care si-a creat o reteta delicioasa pentru inceput de dimineata.
    Nu indrazneste sa uneasca virtualul cu realul si neavind deocamdata nicio intentie de a se intilni cu Feti Frumosi de Internet (FFDI ) si-a postat profilul pe citeva adrese de „dating”, insa nu cu fotografia ei, ci a unei femei foarte frumoase.

    In fiecare dimineata deschide computerul si cu un suc de portocale citeste declaratii de dragoste, versuri dedicate ei, cereri in casatorie. Very uplifting! 🙂
    Pleaca la serviciu plina de self-confidence si optimism.

    De aici concluzia ca Dating pe Internet trebuie luat un pic, ca o joaca, un shotron. Doresti sa cuceresti o casuta cu un numar in ea. Daca reusesti este minunat, daca nu, vei juca alt joc de shotron. 🙂

    Ingrid 26 septembrie 2010 19:19 Răspunde
  • Corina, vorbim acelasi dialect, si pe mine au incercat destui, cateodata, sa ma convinga sa ies la plimbare pe internetul de dating, nu pe site-urile plicticoase, dar scepticismul… nnnttt, lenea, vreau sa zic, m-a tinut pe loc. 🙂 Asta nu inseamna ca sunt de acord cu cei care cred ca internetul e teren minat…

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 19:21 Răspunde
  • Omuldelamunte, Q.E.D. Nimic nou pe niciun front. 🙂

    Ingrid, interesanta metafizica, eu una nu m-as deda la asa ceva, n-ar fi uplifting pentru mine, fiindca as sti ca mesajele si dulcegariile nu-mi sunt destinate, dar ma rog, inteleg tabieturile oricui… 🙂

    Ava 🙂 stiu ca sunt povesti adevarate – dupa cum exista si povesti misto, in aceeasi sfera.

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 19:26 Răspunde
  • Simona, titlul tau mi se potriveste ca o manusa din piele de ectoplasma 🙂
    Desi nu-i/le cunosc, îmi plac colegii/le de pe blogul tau 🙂
    Au contururi interioare atractive 🙂

    Thomas Man 26 septembrie 2010 19:53 Răspunde
  • Chipesa foc comparatia cu curcubeul, Ingrid 🙂 Mi-ar fi placut sa o gasesc eu pe cerul meu ploios 🙂

    Un clip ca de webcam, din alea de tulbura rau masculii aia care-o dau pe tulburel si se conecteaza la situri din alea stiti voi de care 🙂 :
    http://www.youtube.com/watch?v=QRbjOwZU9Wk&NR=1&feature=fvwp

    Astept varianta «opusa»; daca nu o aveti deja în stoc, Tania gaseste un clip cat ai clipi din ochi 🙂

    Thomas Man 26 septembrie 2010 20:21 Răspunde
  • Thomas, wow, that was kinky…recunosc ca nu intru chiar pe toate link-urile, dar asta… de mare exceptie, nu stiu cum le gasesti:)
    Ingrid, ideea cu FFDI e tare interesanta, dar imi amintesc o tentativa de -a mea de acum vreo 7-8 ani: am primit poze de la FFDiul cu care ma conversam de zor si m-a umflat rasul langa lift, nu ma mai opream. I-am spus ca m-am impacat cu prietenul anterior:) n-am gasit alta rima…si nu, nu e pentru ca sunt eu prea pretentioasa, desi mi s-a mai spus asta! Cred ca ne place tuturor uneori sa traim putin in alt spatiu, mai virtual, imponderabil, fantastic si iluzoriu. De ce nu? Acum perorez de la Margarita combinata cu o comedie cu Hugh Grant. Nu e Jude Law, dar….anyway.

    Corina L 26 septembrie 2010 21:32 Răspunde
  • Na bun, eu nu pot sa-mi prea dau cu parerea. Am descoperit chat uitul prea tarziu, inca prefer hartia. Desi…cu posta romana nu e bine sa fii prea intim. Recunosc insa ca ador iubirile epistolare, de la Eugenie a lui Balzac la Cutia neagra a lui Amos Oz. Unele iubiri traiesc mult mai sublim de la distanta. De fapt, marile iubiri traiesc de oriunde, ne supravietuiesc pana si noua. Dar nu am sa intru in analize poetice despre iubire, v-s plictisi teribil. Va spun sincera mea experienta in domeniu. Intr-o vreme de demult ma munceam intr-un birou de resurse umane. Real vorbind, imi terminam treaba in cinci ore dupa care, trei ore frunzaream internetul. Aveam o workaholica de sefa cu mine in birou asa ca era imposibil sa-mi desprind privirea de calculator. In una din acele zile frunzaream anunturile matrimoniale din piata de la a la penibil si radeam in sinea mea cu lacrimi. Era unul ce suna ceva de genul ” caut o femeie pentru care frumosul sta mai presus de util, care traieste de dragul clipei si iubeste din placerea de a iubi”. Si dadea o adresa de mail. No stai zic eu ca si-asa ma plictisesc. Si da-i si spune-i cum ca el de fapt e un suferind de acnee invaziva cu atacuri periodice de ejaculare precoce, cum avea el aparat dentar in adolescenta si acum, cu dinti pusi inestetic are un zambet cabalin, cum e el un introvertit penibil ce roseste de placere la vederea unui san si ca de fapt tot ce-si doreste mai mult in lumea asta e o gura care sa-i ofere placeri nebanuite scutind-ul de efortul supraomenesc de a intretine o relatie sexuala. Va rog sa ma intelegeti, aveam douaj de ani si dispretuiam barbatii pana-n maduva oaselor. A doua zi, dimineata, primesc raspuns de la adresa de mail cu pricina. Tin sa specific ca ma asteptam la urari de bine cu finalizare. Si nenea imi raspunde frumos, poetic si corect gramatical ca a primit sute de raspunsuri la anunt dar a raspuns doar la al meu. Pentru ca am dreptate, si desi deduce ca nu intentionez sa-mi ofer serviciile ma invita la o cafea sa stam de vorba. Sa-i spun unde si el va fi acolo, sa-i las un indiciu sa ma recunoasca. Mama, m-a bagat in sperieti. Zic e clar, e un psihopat, vrea sa-mi arunce ramasitele in vreo groapa de gunoi. Si-i raspund intocmai. El propune sa discutam atunci prin mail uri. Si sa-i povestesc cate ceva despre mine….Eu cu spaima-n glanda, zic nu, mai bine vorbim despre nimicuri, cine stie cum imi urmareste asta ip ul si cu cateva detalii da de inculpata. Si asa s-au nascut vrafuri de discutii pe messenger si de nopti tastate despre carti, filme, oameni care fac pamantul sa se miste pe acorduri de saxofon, si incet incet despre vise, despre realitati…Dupa sase luni am ajuns sa ne cunoastem. L-am iubit, chiar l-am iubit, pentru ceea ce era, dar recunosc mahnita, nu am putut sa inchid ochii si sa ma pierd in bratele lui. Dar eram fericiti, pentru serile in care ne plimbam, radeam, ascultam muzici si fauream vise. Si intr-o zi s-a intalnit cu o femeie ale carei mesaje devenisera interesante pentru amandoi. Sunt casatoriti acum si au doua fiice. Nu am pastrat legatura 🙂 A fost prima si ultima data cand am incercat asa ceva. Cred ca orice, oriunde si oricand este posibil. Conditia sine non qua este sa fii in stare. De care stare, ramane la aprecierea nick name ului de la celalalt capat al fibrei optice. Spirituala, materiala, solida sau mai degraba gazoasa……

    Ulicica 26 septembrie 2010 21:46 Răspunde
  • Trebuie sa fac urmatoarea precizare, eu puteam trai fericita cu el pana la danci batraneti, planul fizic al unei relatii ma intereseaza muult prea putin. In sensul ala ad literam, am mai discutat aprins pe un blog din zona despre iubirea mea cerebrala, atata stiu, atata pot. Daca va intrebati cum am facut un copil, sa va fie rusine 🙂 Asta mi-ar lua vreo 300 de pagini. Nu si el.

    Ulicica 26 septembrie 2010 22:01 Răspunde
  • Thomas, tu esti o fantoma veritabila, verosimila si veridica. Nu inteleg de ce naiba te mai uiti la televizor. Inca mai speri? Omuletule, m-ai dat gata cu comentariul. De unde ti-or veni ideile astea? E clar, cu tine nu merge cu subantelesuri 🙂 Corina, Hugh Grant? Parca sunt unele poze menite sa-ti taie si pofta de mancare. Apropo de ce spunea Ingrid, cred ca e amuzant sa vezi cum se poate fanteza/ aiura/ abera pe marginea unor fantezii 90/60/90. Simona, tu nu crezi nici ce vezi, daramite ce presupui. Ratiunea ta e demna de-o stea pe walk of fame, indeed.

    Ulicica 26 septembrie 2010 22:08 Răspunde
  • Am facut neste aburi cu clabuci, time s up. Bon nuit ,frumoaselor fantome!

    Ulicica 26 septembrie 2010 22:10 Răspunde
  • M-am rusinat brusc, Hugh Grant ca nu e altceva instead, raman fan Jude Law, ok, ai dreptate, Ulici, zau…fantazam cat putem, ce sa facem si noi:) o saptamana buna tuturor, ca sunteti tare draguti….

    Corina L 26 septembrie 2010 22:20 Răspunde
  • Ufff! Ce subiect… Imi tremura nitel mainile pe tastatura acum cand scriu. Vorbesc de cateva luni cu un „amic”, pentru ca asa am decis sa ne spunem, „amici”. L-am cunoscut cu multe luni in urma, poate un an. I-am citit cartea si am vorbit despre ea pe blogul meu. La un moment dat am inceput sa vorbim. Candva in viitor ne vom vedea. Nu imi fac vise, sperante (cu toate ca imi tremura nitel inima la ideea ca poate…) si vorbim, vorbim mult. Intrebarea este daca vom mai vorbi si dupa ce ne vom vedea, daca vom putea ramane amici sau totul va disparea dupa prima cafea bauta impreuna.

    De ce se sperie unii de relatiile nascute pe internet? Tehnologia nu trebuie sa ne depaseasca, sa ne sperie, dimpotriva, trebuie sa ne facem permanent update-urile si sa fim deschisi la nou. Relatii aparute din nimic prin intermediul chat-ului, al webcam-ului? Da, e posibil. Sunt oportunitati, in niciun caz piedici.

    Sa vedeti emotii cand el nu raspunde la mail sau cand iti raspunde asa cum sperai ca o va face…

    Sa fiti iubite!
    Andres

    andres 26 septembrie 2010 22:20 Răspunde
  • Cunosc povesti frumoase infiripate pe internet dar si povesti urate . Dar asa e si in viata reala nu ? Am o prietena care considera retele de socializare de pe net cel mai rau lucru cu putinta , ba mai mult , pe cei care le frecventeaza ii acuza ca nu sint normali . S-a suparat pe o prietena comuna care de vreun an sta lipita de calculator sa vorbeasca cu iubirea ei intalnita pe o astfel de retea , reprosandu-i ca nu e normala , cum poate fi atat de proasta incat sa-si inchipuie ca o astfel de relatie va merge . In timp ce prietena care sta pe net e fericita , ea incheie relatii proaste una dupa alta in viata reala.
    Personal , pot lega prietenii in spatiul virtual , am cativa prieteni buni cu care primele cuvinte le-am schimbat pe net , nu cred ca m-as putea indragosti insa . Sunt mult prea sceptica si conservatoare . Dar , never say never …..

    Marina 26 septembrie 2010 22:29 Răspunde
  • Ulicica, as face un film dupa povestea ta, ar fi un „You’ve Got Mail” modern, cu un sfarsit realist, amarui, dar plin de miez… Am citit cu sufletul la gura.

    Andres, cultiva anticiparea asta, e sublima, nu-ti ascund ca, de cele mai multe ori, e mai intensa si mai frumoasa decat intalnirea concreta… 🙂

    Marina, asa e, ai dreptate, relatii proaste sunt cu duiumul si in viata reala, care n-are scuza spatiului virtual! Statistic vorbind, refuz sa cred ca divorturile si despartirile se produc mai abitir in randul celor care s-au cunoscut pe Internet! 🙂

    Simona Catrina 26 septembrie 2010 22:47 Răspunde
  • Predilectia de limba vorbita pe calculator

    Ulici, în ce mai stare avansata esti ! 🙂
    Am citit povestea cu glanda si saxofonul (fiecare retine ce poate) ca pe un mit modern scris de un Gabriel Garcia Marquez din mileniul 3 🙂
    Ce le mai narezi cu limba spontana si curaj de nudista frumos echipata ! 🙂 Pare ironic ce zic dar nu e, promit, e chiar alert si pitoresc textul cu groapa de gunoi 🙂
    Adica ce, fantomele n-au voie la televizor ? Nu stii ca ele nu-si fixeaza interdictii din moment ce se afla pe terenul lor de predilectie ?
    Corina, te cheama si Margarita 🙂 ? Dupa 3 Margarite, în ce limba vorbesti cu Jude Law ? 🙂 Exista «sentimente.ro» ? Ma faci sa halucinez 🙂
    Ava, cf vechilor imagini, ciorapii din sandale ravasesc irecuperabil sentimente si libidouri 🙂 Esti o norocoasa : Marina & The Diamonds, Venice Beach, lecturi si alte acte artistice de tinuta si interes la doar un sfert de norma, e de BINEEEEE !
    ODLM, prietenul tau n-are gusturi rele ! Îti spun ceva dar sa ramana între noi : am ca o vaga banuiala ca prietenul tau esti chiar tu 🙂
    Ingrid, io intelegu limba la dumniavoastra 🙂 FFDI e leit poleit rupt din prescurtarile practicate uzual de sussemnatul 🙂
    Andres, întretine emotia, rascoleste jarul, raspandeste open mind-ul, si, mai ales, sa ai febrilitatea benefica 🙂
    Si bun venit în SW (Simona Wonderland) !
    Ah, Marina, chestia cu dragostea e o groapa cu lei 🙂 Lei noi ! 🙂

    Thomas Man 27 septembrie 2010 0:59 Răspunde
  • Thomas, nu numai ca exista sentimente.ro :), dar e in Top 10 al site-urilor romanesti, aud ca valoreaza vreo 2 milioane de euro, dar proprietarii nu-l vand, ca fac bani cu el, sunt toti milionari! 🙂 Ai sa razi, dar cica dintre toate site-urile de dating din Romania, e cel mai serios. O prietena buna din Toronto si-a gasit marea iubire pe acest site, de la ea stiu multe, sunt informata! 🙂 Ma rog, ideea era ca progresul Internetului ne modifica viata, karma, bafta. 🙂 Noroc ca eu am viata sociala intensa si ma bazez pe asta, deocamdata, dar cine stie, intr-o zi…
    It’s good to know.

    Simona Catrina 27 septembrie 2010 1:20 Răspunde
  • Da, Thomas. Eu sunt cel mai bun prieten al meu pentru că, până la urmă, cu mine rămân…

    Omuldelamunte 27 septembrie 2010 3:55 Răspunde
  • Thomas, pare superficial si suna pueril, dar incet incet am ajuns sa te cunosc mai bine. Adica te inteleg. Nu in modul ala 9595, psihologic aplicat, ci empatic, la nivelul sinapselor. Eu ma bucur cand se gaseste cate un barbat (asta pentru ca am incredere in persoana ta virtuala si te iau drept barbat 🙂 ) care sa foloseasca tastatura pentru chestiuni cu substanta. Daca mai are si exprimare, bagaj lexical, cultura, ortografie, stil si umor….are parte de admiratia mea intreaga si nestirbita. Prefer oricand o carte unui film . Spre deliciul imaginatiei mele, care se poate juca in voie. Omultetule, mi-ai amintit de o autocaracterizare a unui om „eu raman ce-am fost, un romantic ” . Thomas si Omuletul sunt atat de bine echipati, fiecare in parte si in moduri foarte diferite incat acopera toata aria de expectante fantomatice la feminin. Prietenul omuletului, oricine ar fi el, se amageste singur. Realitatea palpabila e daunatoare fantomelor. Au voie Thomas, da n-au nevoie. Dar eu iti apreciez spiritul patriotic. Pacat ca nu e aplicat si de o mai mare anvergura. Va trimit castane pe care le-am transformat in animalute, sa aiba pustiul ce strica, asezate frumos pe un pat de frunza aramii. Le-am facut pana si capita de fan in miniatura, pentru la iarna.

    Ulicica 27 septembrie 2010 9:23 Răspunde
  • TM, ref „Draga jurnalule”, mi-ai furat ideea. 😀 Nu stiam ca fantomele fura. Dar stiu de ce fura: pentru ca nu pot fi prinse. Ma bag la(in) povestea fara sfarsit previzibil, numai sa stabilim pe ce pagina „muncim” la ea 🙂
    Uli, tot ref „Draga jurnalule” (ca poate nu mai citesti acolo): nu-s sigura la ce te referi cu deschisul aripilor; daca implica si ca abia am deschis ochii asupra lumii nu e chiar asa, nu am 19 de ani (desi ma port de parca i-as avea si gandesc de parca inca nu i-am implinit) si aripile mele sunt din ce in ce mai des stranse de teama sa nu-mi frang gatul zburand prea sus, cu ochii inchisi. 🙂
    Acum sa savuram „check mail” 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 9:50 Răspunde
  • Simona, vrei sa te casatoresti cu mine?

    Miriam 27 septembrie 2010 10:43 Răspunde
  • Uli, relatiile cele mai misto sunt cele cu oamenii carora nu incerci sa le placi si, deci, cu care ai curajul sa fii tu insati sau mai rau decat atat 😀 Te joci cu vorbele precum yahoo cu conexiunea, ne tii in aceeasi tensiune alternativa si esti un „messenger” foarte elocvent pentru tot ce e, virtual, in noi.
    Ulicica, la birou, sta pe net cu domnu’ Zet
    Da in el cu verbul scris, clocoteste, dar concis
    Individul, siderat, vrea s-o scoata de pe chat
    Si s-o duca la cafea, habar n-are cine-i ea
    (Nu ca noi avem habar, doar ca stim ca are-un dar)
    Insa vrea sa vada daca, fata-n fata, o sa-i placa
    Sa fie numit „necopt”, „cam fragil” si „semidoct”
    Mai ales ca niciodata, nici o virtuala fata
    Nu l-a mai descris asa, cum a (cam) facut-o ea
    Intalnirea, cum se stie, i-a umplut de poezie
    Mi-as dori sa fiu cu ei, musculita pe cercei
    Sa aud cum ea ii spune, ca sunt altele pe lume
    Mai frumoase ca ecoul si ca el, precum eroul
    Din povesti nu-i bine-a sta, singur, singurel, asa
    Si ca va veni o fata, nu la fel de zulufata
    Ce-l va face fericit, fara sa-l fi zapacit
    Aratandu-i, in oglinda, o faptura aburinda. 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 11:20 Răspunde
  • ODLM, ma tin de frigider si rad. Am rugat o colega sa imi imprumute pachetul de tigari, pentru orice eventualitate cu ip. 🙂
    Ava, le zici tare bine! 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 11:23 Răspunde
  • AF, esti legatara universala a lui Toparceanu 🙂
    Am convulsii de veselie dupa lectura poemului tau fara titlu !!! 🙂 Bravoooooooooooooooooooooooo !

    Thomas Man 27 septembrie 2010 11:37 Răspunde
  • AF, ok, recunosc, ti-am bagat mana-n buzunar întrun moment de concentrare poetica si ti-am subtilizat ideea cu povestea/Draga Jurnal 🙂
    Faptura aburinda în oglinda e cheia muzicala a tuturor interpretarilor pe tema data, pe chat-uri, bloguri si retzele de canalizare „sociala” 🙂 🙂 🙂

    Anamaria, multumesc pt contributie. Mai e cineva în mapamondul asta botzit care ma ia în serios !

    Ulici, tu scoti castanele fierbinti din foc cu mâna ? 🙂

    Thomas Man 27 septembrie 2010 11:44 Răspunde
  • Putina energie rock-electro pt a (pe)trece saptamana în fortza :
    AUDIO BULLYS – ONLY MAN
    http://www.youtube.com/watch?v=9yD0KEi554c

    Thomas Man 27 septembrie 2010 11:49 Răspunde
  • Zdranganeala terapeutica
    Un clip la care dam din cap, o gimnastica utila pt cei cu mintea rigida 🙂
    Un cantecel ca o bauturica Red Bull de vacanta, cu mare si cantarete în… forme de plaja. O particularitate «people» : una dintre ele a amica unui autoras numit Beigbeder :
    LES CHANTEUSES – SECOUE TA TÊTE
    http://www.youtube.com/watch?v=QVG-2avjRaE

    Thomas Man 27 septembrie 2010 11:50 Răspunde
  • Draga Miriam, m-ai luat prin surprindere (parca asa se spune, nu?), promit ca ma gandesc si-ti spun. 🙂 🙂 🙂 Multumesc, bine-ai venit pe blog!

    Simona Catrina 27 septembrie 2010 11:54 Răspunde
  • Casatorie? 🙂

    Viata si-a schimbat complet ritmul, iubirile nu mai sunt plimbari lungi in trasuri, pe alei strajuite de castan infloritii. Intilnirile pe Internet au introdus o doza si mai mare de risc, prin acel factor de deschidere „blind”, parca imprumutat de la un joc de poker. Insa daca la poker, la o miza mica, cu un „blind”, iti administrezi un cocktail adrenalinic benefic , in relatiile ad-hoc de pe Internet, daca sunt urmate de casatorie, riscul este imens si noi nu ne-am dezvoltat antidoturi pe masura.

    Iubesc oamenii si cind aud cuvintul „nunta” ma cuprinde romantismul si parca un norisor roz si fericitc, ma inconjoara, brusc. Nuntile inseamna vise implinite, energii debordante, planuri pentru citeva vieti. In toata euforia nuntii, ideea ca acel cuplu semneaza un act care le va decide soarta pentru restul vietii, ma sperie. O singura semnatura poate insemna o viata superba, linga omul iubit, dar poate fi si o sentinta la o viata de tortura pentru cei mai putini curajosi, pentru care cuvintul „divort” este o imposibilitate.

    Ca urmare as vrea sa propun o lege. 🙂 . Fiecare cuplu sa fie obligat sa voteze la fiecare 4 ani, daca doreste, sau nu, sa ramina in mariaj. Numai daca ambii parteneri voteaza afirmativ, mariajul ramine valabil. 🙂
    In felul acesta as fi sigura si fericita ca partenerul meu, votind „DA”, ma iubeste si doreste cu adevarat sa fie impreuna cu mine. O validare a sentimentelor la fiecare 4 ani nu cred ca ar impiedica pe cei care se iubesc cu adevarat, sa ramina impreuna o viata.

    Ingrid 27 septembrie 2010 12:00 Răspunde
  • Vorbim de relatii sentimentale “la distanta”, pe internet…Pina la urma eu cred ca se reduce (aproape tot) la incredere, onestitate, sinceritate, compatibilitate…Iar astea sunt notiuni/principii pe care ne ghidam in general viata, reala sau virtuala. Depinde de noi unde/cum ne folosim « filtrele » ca sa ne nu ne facem sperante desarte, sa nu ne inaltam prea sus doar ca sa avem de unde sa ne fringem aripile. Un anume grad de scepticism nu cred ca dauneaza. Si cred ca nu gresesc daca extrapolez situatia la virtualitate in general, ca de pilda la relatiile create prin intermediul unui blog…Si aici se descopera afinitati, se leaga prietenii puternice sau animozitati…Si e o altfel de comunicare, care poate scoate mai repede sensibilul sau vulnerabilul dintr-un individ ; ascunsi in spatele unei identiti virtuale, cei care o poseda isi dau mai repede sau mai tirziu arama pe fata…Dar pina la urma, in timp (deci rabdarea e fundamentala !) totul se filtreaza si ramine cine isi gaseste locul…cine se simte ca apartine acestui mediu…

    Cred prin virtualitate avem acces mai rapid la profunzimea celuilalt, la sensibilitate, impartasim cu predilectie altfel de informatii (muzici, vresuri, scrieri…) si putem trai emotii frumoase. In acelasi timp evolutia tehnicii ne da posibilitati multiple…Eu stiu ca mi se parea incredebile de frumos cind seara inainte de culcare ii citeam cu voce tare (sau il ascultam citind), sau uneori adormeam pe ritmurile aceleiasi muzici…

    Dar revenind la relatiile create pe blog, eu mi-am gasit sufletul pereche (cea mai buna prietena) prin intermediul acestui blog, si mi se pare o minune ! Nu am mai intilnit o alta persoana cu care sa vibrez efectiv pe aceleasi acorduri, care sa simt ca ma cunoaste mai bine, ca ma intelege mai bine, si pe care sa simt ca o inteleg si o cunosc si eu la fel, parca de la facerea lumii…Si am invatat prin ea o alta dimensiune a prieteniei, a dragostei fata de un prieten, care poate sa iti umple viata si sufletul atit de frumos ! (nu-i dau numele, dar cred ca se stie déjà…). Si ne-am strins in brate si in realitate, si astept cu nerabdare si emotie sa ni se mai intimple asta. Si nici nu stiu cui sa ii multumesc pentru un asemenea dar… Poate tie, Simona…Iti multumesc !

    Dea Valma 27 septembrie 2010 12:02 Răspunde
  • Spun shi eu, Simone, că, deseori, interlocutorul (oarea) virtual (a) se vrea a răspunde unei proiectzii mentale a ceea ce vrem noi sa fie. Relaţiile umane sau, da, chiar înfiripările care se pot ivi în cadrul acestei realităţi invizibile, cred, sunt demne de un material didactic pentru cunoaşterea potenţei comunicării omului, în situaţii de restrişte. Păi dacă vorbitorului îi lipsesc imaginea fizică, comportamentul şi gestica vizuale ale celuilalt, nu dă el tot ce-i mai rămâne, prin cuvinte shi emoticoane, tocmai pentru a compensa golurile respective? Nu musai că doreşte, ci că-i stă în instinctul emoţional să facă asta, pentru a se plia, într-un fel sau altul, cu rezonanţa «nu te cunosc-ului». Deşi îmi par total neavenite, periculoase şi riscante indrăgostelile virtuale, zic şi eu un «never say never» mare cât curiozitatea feminină. 🙂
    Eu nu vă cunosc, dar vă ADOR pe majoritatea. 🙂
    Îmi place, adică, să cred, că sunteţi oglinda cuvântului exprimat în această pagină.

    Şi mai…. adică: 🙂
    Simone, te ador pentru realismul turnat în paharul rece cu Shweps.
    Iana, te ador pentru vorbele scorţoase şi la obiectul…sentimentului.
    Una, te ador pentru viteza cuvântului ce străbate secunda-lumină.
    LM, te ador pentru toate sensurile gingaşe.
    Odille, te ador pentru sensibilitatea reticento-mirată.
    ODML, te ador pentru expresia dulceţii de la bunica.
    Un trecator, te ador pentru melodia literei simple şi ludice.
    Thomas Man, te ador pentru acurateţea vestimentaţiei.
    Blanca, te ador pentru cuvântul scurt şi sincer.
    Dea-Valma, te ador, fireşte, pentru rândurile înnapirate.
    Marina, te ador pentru momentele bosumflate, primul semn că eşti reală.
    Nico, te ador pentru charisma propoziţiei.
    Ana-fun, te ador pentru entuziasmul versului matinal.
    Corina L, te ador pentru maturitatea predicatului.

    🙂

    tania 27 septembrie 2010 12:12 Răspunde
  • Nu stiu cum am sărit-o pe Justine. Dar ea ştie pentru ce o ador. 🙂

    tania 27 septembrie 2010 12:22 Răspunde
  • Cel mai groaznic e cand cel cu care ai o relatie inceputa la distanta si continuata in real(itate) are in continuare o relatie apropiata cu contul lui de pe whatever dating site.ro.
    Concluzia mea e ca, da, poti cunoaste si oameni interesanti pe acolo, dar pe undeva ceva este putred; s-ar putea sa fie chiar la tine, ca ti se pare mai „safe” sa cunosti pe cineva asa, ai iluzia ca poti controla relatia si daca ti se pare ceva suspect, e destul sa apesi „close account”. Sau la el, mai ales daca-i vreunul care si-a deschis cont in 2004, noi fiind in 2010, stai sa te gandesti ca unul care in 6 ani n-a gasit pe nimeni pe placul lui e fie pus pe agatat, fie are un ideal imposibil de atins de o femeie in carne si oase. Atata timp cat netul este doar o modalitate de a cunoaste oameni noi, da, poate fi ok, dar daca se transforma intr-o platforma pe care se desfasoara toata relatia, nu prea mai e.

    Intr-o anumita masura prietenele tale au dreptate, Simona, dar poate n-ar trebui sa caute nici in proximitatea aia „apropiata”, nici la distanta astronomica a internetului, ci sa fie atente la ce se intampla pe la mijloc. Aseara doi tipi s-au bagat in seama cu mine, unul in aeroport, unul in avion, desi eram cat se poate de unattractive si mai aveam si o capita-n cap ca imi fusese groaznic de frig si nu dormisem doua nopti. In afara de „cautare”, mai exista si intamplarea, dar nimeni nu prea mai da sanse sortii, cumva e desuet in ziua de azi sa crezi ca poti cunoaste pe cineva stand la coada la paine sau in cafeneaua in care te duci sa iti citesti ziarul…

    Justine 27 septembrie 2010 12:32 Răspunde
  • Sunt de acord 100% cu acest articol, Simona (imi place mult blogul tau, dar de-abia acum am indraznit sa-ti las un comentariu). Am avut anul trecut o experienta foarte placuta pe un site de dating. Mi-am facut un profil, am dat un „search” si i-am dat „buzz” unui mascul. Conversatia a curs 2-3 ore… fara siropeli, mult umor, mult ras. Era normal sa ne intalnim a doua zi. A decurs in acelasi mod. Totul a durat vreo 2-3 luni, cand am realizat ca el vibra doar pe planul „intelighentiei”, emotiv era(m) zero. Mai radem si acum cand ne mai auzim la telefon. Cand ne-am vazut ultima data, mi-a daruit o carte „Inteligenta romantica”… cica sa-i fac un rezumat. Nu am citit-o, dar stau in continuare pe acel site.

    Doriana 27 septembrie 2010 12:33 Răspunde
  • si, totushi, nimic nu se compara cu o astfel de dedicatie facuta de catre «un…te cunosc si te ador.» 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=1ZFOAAsxlWQ&feature=related

    🙂

    TM, nu pot deschide linkul, pentru care eu ar fi trebuit sa vin cu «opusul» intr-o clipita.
    ODML, Ilinca ce spune de prietenul tau? 🙂

    tania 27 septembrie 2010 12:35 Răspunde
  • @Ana-fun- tu eşti o făptură mică şi care se culcă devreme. Nu te mai ţine de frigider că dacă, întâmplător, se deschide uşa, te face magnet . Nu-i vorbă, că eu aş vrea să am un magnet micuţ de frigider, care să semene cu tine şi să atârn de el un” to do list”.
    Acum am un pepenaş.

    Omuldelamunte 27 septembrie 2010 12:49 Răspunde
  • TM, buzunareala acceptata fara suparari imaginare 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 13:00 Răspunde
  • ODLM, eu ma sprijin de usa frigidererului 🙂 Nu stiu ce gaina curajoasa poate deschide usa din interior, dar, daca se va intampla asta, cred ca ma voi face lapte praf inainte de a fi magnet pentru cineva. 😀 Salutari pepenasului 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 13:05 Răspunde
  • „I’m just a singer with a song,
    How can I try to right the wrong ?”
    http://www.youtube.com/watch?v=GB4ZwPZByhQ

    Ana-fun 27 septembrie 2010 13:20 Răspunde
  • @Tania- Prietenul meu are câteva năluciri care-i joacă feste până şi celui mai experimentat navigatoar de coastă cu fiorduri, dar el iubeşte femeia cu toate cotloanele ei inseparabile de frumuseţea pură, generatoare de trăiri umane, dar şi trepte noi de cunoaştere ghidate de Alfa, năluca mângâierilor sufleteşti.

    Omuldelamunte 27 septembrie 2010 14:04 Răspunde
  • @Ana-fun- uşa frigiderului nu se poate deschide de la o bocnă de găină, ci de la înclinaţia acestuia către frumoasa care-i reazemă uşa, frumuseţe către care, până şi o statuie ţi-ar face cu ochiul.
    Să te uiţi bine la Mihai Viteazul când treci pe la Universitate!

    Omuldelamunte 27 septembrie 2010 14:12 Răspunde
  • Simone, noi, cei care iti cautam toate articolele si ne scuturam de tristeti inainte de a intra pe usa blogului tau, noi, deci, cred ca suntem un material bun nu pentru incautaredeamoruri.nebune.sifaradesfarsit.ro(coco) ci pentru modul in care oameni care nu se cunosc ajung sa:
    -relationeze
    -simta (unii fata de ceilalti)
    -astepte sa li se raspunda
    -roseasca la complimente
    -se infurie din nimic (si din toate)
    -se simta parte din ceva care le place pana la dependenta 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 14:13 Răspunde
  • ODLM, vrei sa insinuezi ca Mihai Viteazul ar putea avea…a crush on me ? Cate tone are ? 😀

    Ana-fun 27 septembrie 2010 14:14 Răspunde
  • ODLM, sper sa nu fi sunat aiurea, n-am scris cu subintelesuri, ma refeream strict la Mihai Viteazul si la incercarea mea Viteaza de a face o gluma intr-un grup statuar 😀

    Ana-fun 27 septembrie 2010 14:15 Răspunde
  • Dupa poemul,
    🙂
    m-amuz teribil azi cand in sfarsit am acces si eu printre boabe de porumb, la net.( boabele de porumb nu sunteti voi! )
    Centrala de dating-uri sau alocare de venituri intre patru ochi? Greu de ales, greu de gasit ceea ce nu trebuie cautat.
    Concluzie de ultim an: fiecare graunte isi are matasea lui, dar la timpul lui. 🙂

    nico 27 septembrie 2010 14:26 Răspunde
  • Dupa poemul,
    Despic-as-ar marea Mare-n ‘doi’
    Sa ne-nghita un cimpoi. 🙂
    m-amuz teribil azi cand in sfarsit am acces si eu printre boabe de porumb, la net.( boabele de porumb nu sunteti voi! )
    Centrala de dating-uri sau alocare de venituri intre patru ochi? Greu de ales, greu de gasit ceea ce nu trebuie cautat.
    Concluzie de ultim an: fiecare graunte isi are matasea lui, dar la timpul lui. 🙂

    nico 27 septembrie 2010 14:26 Răspunde
  • @Ana-fun- mă refeream la indolenţa crasă a statuilor care sunt martore la accidente de maşină, la vorbe grele aruncate în stradă, la mişmaşuri studenţeşti, la caleşti dispărute, la lupte de stradă.
    Tu dacă treci, să te uiţi fix în ochii lui, cu osebire la pleoapa dreaptă şi cât îi el de Mihai, tot o clipeşte ca o diafragmă de aparat care vrea să surprindă secunda sclipirii tale.

    Omuldelamunte 27 septembrie 2010 14:42 Răspunde
  • ODLM, avem doua probleme:
    1. Domnitorul se uita in sus, deci va trebui sa zbor ca sa ma prinda in diafragma (sper sa nu-mi rup diafragma sau piciorul, ciocanelul sau scarita in acest demers zburatacitor) 😀
    2. Statuia e acum in Parcul Izvor, pe fondul elucrubrant la Palatului Parlamentului, inconjurata de niste lemne care seamana cu tepe si pazita strasnic de minim 2 agenti de paza, care se sprijina amenintator cu spatele de cate o banca din proximitatea statuii, stand cu ochii inchisi, ca sa nu dea de banuit celor care ar vrea sa ridice cele 100 de tone ale statuii si sa fuga cu ele, pe rand sau cu toate o data. 🙂
    Norocul meu e ca secunda trece repede si nu mai e nevoie sa ma las developata 😀

    Ana-fun 27 septembrie 2010 14:54 Răspunde
  • Tania, multumescu-ti pentru caldura, luciditate, atentie la nuante si pasiunea pentru filigran! 🙂 E un rasfat sa citesc ce scrii, ca de obicei…

    Justine, e foarte adevarat, foarte rezonabil ceea ce observi, iar chestiunea conturilor batrane ca site-ul insusi spune ceva! Desi se poate intampla ca unul sa aiba un cont vechi, dar sa nu prea activeze pe el, sa astepte doar sa i se scrie (stiu si persoane din astea), fiindca oricat de singur ai fi, adevarul e ca nu ai chef mereu de harjoana online, trebuie sa astepti sa te apuce „o stare”, cum ne place sa spunem. 🙂

    Ana-Fun, asa e, astia suntem noi, ne sunt necesare bifarile intr-o lista de experimente, de trairi, de revelatii. Sigur ca suntem un material bun pentru „incautaredeamoruri” 🙂 Nici nu stiu alt target mai concludent. 🙂

    Nico, ma bucur ca ai acces (bun), iti dorim sa persisti in accesari placute, prin preajma noastra! 🙂

    Simona Catrina 27 septembrie 2010 15:12 Răspunde
  • Doriana, bine ai venit, ma bucur ca esti aici! 🙂 Frumoasa poveste, chiar daca pana la urma scopul si durata vizitei difera, vezi bine, in functie de bagajul moral al fiecaruia. Eu plec de la principiul ca, decat s-o lalai fara rost, mai bine acumulezi tentative, chiar si cu usturatorul risc de a ramane cu visurile necoapte. Merita, fie si pentru perioada aia de ambalare fulminanta, de nebunie memorabila, de fericire impulsiva. Minunat. 🙂

    Simona Catrina 27 septembrie 2010 15:15 Răspunde
  • Simone, ma gandeam ca noi, pentru tine, suntem un exemplu despre cum comunicarea pe un site, fara a-ti cunoaste interlocutorul, poate stabili niste relatii (si le exclud pe cele amoroase, nu pentru asta „vin” eu aici) care sa ne gadile sentimentele, trezindu-le din amorteli. Eu te citesc si ii citesc pe cei care te iubesc pentru ca „je vous trouve tres beau” de la guler in sus, dincolo de podoaba capilara si ale ei valuri colorate des sau rar, in profunzimile pline de pliuri ale celei mai frumoase nuante de cenusiu. 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 15:27 Răspunde
  • Sau „beaux”, pentru ca sunteti mai multi 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 15:29 Răspunde
  • TM, multumesc, complimentele au greutatea celui care le face 🙂

    Ana-fun 27 septembrie 2010 15:29 Răspunde
  • @Ana-fun- văz că se apropie ora şi tu ar trebui să zbori acasă la cei iubiţi. În zborul tău planat, treci şi prin ochii domnitorului drept fiinţa caldă-fun pe care-o afişezi acoalea pe blog.
    Statuia a fost mutată ieri în Parcul Izvor, dar peste 16 luni va reveni la Universitate, acolo unde a lăsat-o artistul.
    Treci zilele acestea prin faţa Parlamentului şi verifică-mi postulatul. Statuia clipeşte la sclipiri.

    Omuldelamunte 27 septembrie 2010 15:30 Răspunde
  • Se poate, va rog, sa avem un spreadsheet cind, unde si cum este statuia? 🙂

    Ingrid 27 septembrie 2010 16:16 Răspunde
  • Treaba cu iubirile aflate pe internet e discutabila insa neintamplandu-mi-se, nu pot sa imi dau foarte bine cu parerea. Dar de ex, cu iubitul cu care stau acum, am avut initial o poveste care se potriveste subiectului. L-am cunoscut la o petrecere in in Ro si am continuat o relatie la distanta, relatie ce se desfasura pe web cam – e drept ca nu am exagerat, adica vorbeam maxim de doua ori pe saptamana, cate o ora, vorbeam prin SMS si la telefon, iar dupa 8 luni am stabilit ca eu sa vin in tara lui si sa ne continuam relatia de-adevaratelea. Ceea ce vreau sa zic, este faptul ca daca oamenii chiar sunt compatibili si se mai si iubesc, cu conditia sa n-o lalaie prea mult, o relatie desfasurata chiar si in mare parte a timpului intr-o maniera electronica, poate avea un final fericit. Totusi, o data pe luna fara exceptie, insa au fost luni cand s-a intamplat si de doua ori (plus concediile), ne intalneam..el nu este din SUA, ci din Europa, ceea ce permite totusi ca lucrurile sa se desfasoare altfel..ideea este ca eu nu cred ca exista solutii si verdicte clare pentru astfel de situatii. Cand eu am intrat in aceasta relatie, toata familie mi-a sarit in cap..ca asta-mi trebuia la anii mei sa intru in relatii la distanta.. insa acum, se bucura pentru fericirea mea.

    Crina 27 septembrie 2010 16:40 Răspunde
  • AF, fantomele nu atarna greu 🙁

    Thomas Man 27 septembrie 2010 16:52 Răspunde
  • EGREGOR SC
    AF, ai definit în vreo 6 puncte ideea de „fiinta comuna” de pe bloaga.
    Suntem un egregor SC, noi astia de interferam si ne combatem cu amicitie lexicala si muzicala.
    Keep dancing everybody !

    Thomas Man 27 septembrie 2010 16:57 Răspunde
  • Un cadou dintr-un prezent trecut, pt consanghinii din egregor :
    Comeback (Loving Touching Charming) surpriza (de dincolo de voce) cu bunicul Neil Young care ne aminteste ca dragostea se bate cap în cap :
    Neil Young – Love And War
    http://www.youtube.com/watch?v=skJddbSJQjA

    Thomas Man 27 septembrie 2010 17:00 Răspunde
  • voi sinteti niste scumpi… inclusiv TM. 🙂
    eu, cea mai „paminteana” dintre femei mi-am cunoscut barbatul pe internet. acum 9 ani. si sintem impreuna de 8 ani. nu cautam nimic cind l-am intilnit pe un chat la moda pe vremea aceea.. twf.ro. daca mi-ar fi spus cineva ca mi se va intimpla asta l-as fi trimis la doctor. dar asa a fost. nu ma intrebati daca a fost bine sau nu. nu stiu. mi-am dorit mereu iubiri de o eternitate un mic mai lunga – ca sa folosesc expresia Simonei noastre.
    dar daca „eternitatea” va lua sfirsit nu am a ma plinge… am trait frumos si am facut-o pe Ana.
    De-a valma a punctat doarte bine avantajele comunicarii pe internet.
    Justine, tu ai venit cu dusul rece .. 🙂 trebuie sa vedem ambele fete.

    iana 27 septembrie 2010 17:00 Răspunde
    • omG!! am mii (MII) de poze cu cei de pe chatul twf, cu întâlnirile, petrecerile, microrevelioanele:) de fapt şi de drept ne întâlnim şi acum, unii. am rămas fff buni prieteni. încă avem un loc al nostru unde discutăm. nu ştiu ce nickname avea iana… dar sună frumos ce spune:)

      eugenia 19 decembrie 2013 14:38 Răspunde
  • tania ce caracterizare frumoasa le-ai facut tuturor trecatorilor din spatiul Simonei!

    CristinaC 27 septembrie 2010 17:11 Răspunde
  • Iana, am sa iau mesajul tau si-am sa-l printez, ca sa-l arat amicelor mele (desi ele citesc si blogul) si sa nu le mai aud ca pe Internet sunt numai tampiti. 🙂 Eu stiu ca asa e si povestea ta e proba apararii, in acest caz. Frumos, atat cat a fost sa fie, dar sunt atatea relatii chipurile incepute „natural”, care sfarsesc lamentabil… Si eu am avut o relatie de sapte ani cu un barbat pe care l-am cunoscut pe Internet… Si nu-mi pare rau de nicio secunda din anii astia.

    Simona Catrina 27 septembrie 2010 17:13 Răspunde
  • Crina, bine-ai venit! 🙂 Asa e, in cazul vostru, cheia a fost beneficul obicei de a va vedea macar o data sau de doua ori pe luna, eh, asa da! Asta inseamna enorm, fiindca in absenta prelunga a acestor intrevederi, efectele secundare se manifesta agresiv. Asta in cele mai multe cazuri – desi, asa cum bine spui, nu exista nicio regula.

    Simona Catrina 27 septembrie 2010 17:17 Răspunde
  • Nico, grauntele se marita cu matasea broastei 🙂

    Thomas Man 27 septembrie 2010 17:47 Răspunde
  • Tania, mersi, încerc sa-mi calc slipii la dunga 🙂

    Thomas Man 27 septembrie 2010 17:49 Răspunde
  • @Ingrid- Aveţi mai jos o actualizare a amplasării statuii lui Miha Viteazul:

    http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Operatiunea_-mutarea_statuilor-la_final_0_341966062.html

    Omuldelamunte 27 septembrie 2010 17:52 Răspunde
  • Doriana, petrecere frumoasa la nunta, în Simona Wonderland si în toate lumile tale, închipuite si neînchipuite ! 🙂

    Thomas Man 27 septembrie 2010 17:52 Răspunde
  • Simona,
    tu esti dragutza. dar s-ar putea ca eu sa fiu o timpita. 🙂

    iana 27 septembrie 2010 18:31 Răspunde
  • iana eu nu cred ca s-ar putea sa fii!

    CristinaC 27 septembrie 2010 18:40 Răspunde
  • Tania, si eu te ador ! uite ca si pe blogul Simonei oameni care nu se cunosc isi fac declaratii ! :))
    Iana , povestea ta e frumoasa , sunteti de 8 ani impreuna , o aveti pe Ana . Ai trecut de mult de „relatia pe internet ” , nu are rost sa-ti mai fie teama de ceea ce ar putea fi „dezamagire pentru ca m-am indragostit pe net si nu stiam prea bine de cine”. Va doresc o iubire eterna !

    Marina 27 septembrie 2010 19:55 Răspunde
  • buna simona si buna tuturor de pe blog.e pentru prima data cand scriu dar va citesc de mult.scriu pentru ca m-a amuzat teribil post-ul tau ca multe altele.vroiam sa va impartasesc ca un urma unei relatii de pe net si de la distanta mi-am cunoscut actualul sot.poate eu am fost norocoasa..stiu ca multe relatii se opresc brusc dupa ce se intalnesc..dar mie personal internetul mi-a daruit iubirea de 3 ani de zile..iubesc si sunt iubita si multumesc domnului pt asta.iti multumesc ca mi-ai permis sa scriu aici..si sa stii k te citesc mereu chiar daca nu scriu..esti speciala cu trairi minunate si scris superb..te imbratisez cu drag

    ionela 27 septembrie 2010 20:09 Răspunde
  • Eu scriu pt. prima data aici…insa citesc mereu scrierile si comentariile voastre:)
    Acum scriu pt. ca mie mi s-a intamplat cel mai frumos lucru din viata pe net.
    O poveste f frumoasa de dragoste, care a constat in discutii zilnice pe net, apoi si pe telefon timp de 8 luni (eu fiind din Buc, iar el din Timisoara). Dupa cele 8 luni ne-am intalnit, ne-am vazut la Buc. Nu pot uita nici acum emotiile pe care le-am avut in ziua aceea pana a sosit, si bineanteles si dupa ce ne-am vazut…
    Erm indragostita inainte de-al vedea… iar dupa aceea am simtit si mai intens acest sentiment.
    Dupa 2 saptamani a trebuit sa se intoarca la Tm ( se termina concediul..), si am simtit ca ma topesc de durere… Insa bucuria a fost mare, pt ca am hotarat impreuna, sa nu ne despartim. Drept pt. care el a plecat la Tm si-a facut lichidarea la firma unde lucra, si-a facut bagajul si s-a intors la mine:) pt. totdeauna.
    Acum ne-am casatorit…avem deja 2 luni de casnicie legala:)…si sunt fff fericita.
    Eu am 30 de ani, iar el 36, iar pana la aceasta relatie nu am simntit cu nimeni altcineva ca vreau sa-mi continui viata pt totdeauna …
    Asa ca… se mai pot intampla si lucruri bune de acest gen pe net.

    simona 27 septembrie 2010 20:34 Răspunde
  • Hai sa-mi spun si eu parerea despre un subiect pe care nu-l stapanesc mai deloc. Experiente inaltatoare de acest gen nu am avut, dar sa le condamni?! Nu inteleg incapatanarea unora de a condamna ceea ce nu cunosc, ceea ce nu inteleg…Fiecare om isi are propriile iubiri, vise, dureri si fiecare are dreptul de a-si cauta dragostea (!?), implinirea, viata insasi acolo unde crede el de cuviinta. Imi place sa cred asta…Daca n-as crede-o, ar trebui sa accept ideea ca suntem inconjurati de oameni gata oricand sa acuze, sa judece, sa intineze ceea ce nu inteleg.
    Pana la urma, chiar si simplul fapt de a intra pe bloguri, de a pune pe situri franturi de ganduri, bucati din suflet spune cate ceva despre noi, despre trairile noastre interioare, poate, chiar despre lipsa posibilitatii de a le spune cuiva „asemanator”…
    Probabilistic vorbind, sansa de a intalni pe cineva asemanator (iubit sau cel mai bun prieten) printre cei din jurul nostru este destul de mica. Relatii proaste din strat, dar in care cei mai multi se arunca, prieteni care trebuiau sa stea de la inceput in categoria „amici”, toate nu fac decat sa farame ceva in fiecare suflet pana cand cinismul apare. Si, atunci, care este castigul?!
    Ma intreb retoric…
    Oamenii se cauta pana se gasesc. Si nu este valabil numai pentru iubiri…
    Altfel, ce-am cauta toti pe blogul Simonei? 🙂 Da, pe Simona… si pe altii ca ea, sau nu ne-am mai obosi sa citim poturile celorlalti!!

    Simona draga, abia astept sa ne povestesti ce s-a intamplat cu prietena ta. Sper ca i se implineasca acea „iubire din povesti”!

    TM spunea ca prefera prietenii „imaginari”. Cred ca ai ajuns „expert” 🙂

    Tania, eu te ador pentru ca-ti place Lara! 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=yw02DWF9L28&feature=related

    Anamaria 27 septembrie 2010 20:43 Răspunde
  • Iar v-ati animat si activat azi, dragilor, e clar ca va cam place subiectul:) Cred ca va place si ideea de relatie in spatiul virtual, unde imaginatia e aproape libera sa zburde (mai ales cand nu sunt poze, ca la profilul meu). Da va place si ideea de adapost in relatie, poti sa te ascunzi si sa afli despre celalalt exact cat vrei, apoi sa te retragi dupa ce mai pui o etichetutza.
    Asa suntem si noi, ne place sa intram pe blog si sa mai scriem un pic, dar …nu ne vede nimeni, putem sa ne evaporam fantomatici oricand, cine va sti cine a scris? Nu scriem nici lucruri urate, pentru ca de cele mai multe ori ne e drag de ceilalti care scriu, dar nici nu cutezam sa ne vedem toti la o cafea, de teama ca…se spulbera fumul sau visul.
    Prietenele mele care au avut succes cu dating-ul pe net au perseverat. Mult. Si le-a iesit. Poate ca uneori nu vrem asta? Ne e teama sa nu se chiar intample, si atunci ce ne facem cu visele si dorintele, ca e complicat sa fabricam altele…

    Corina L 27 septembrie 2010 21:20 Răspunde
  • Ana, nu rade! Da zici tu ceva acolo. Daca ma gandesc mai bine, rolul de fantoma imi vine ca o manusa. Eu iti ador poeziile! Dar tu deja stii ca eu am facut o slabiciune pentru tine si mi-e drag tot ce scrii. Apropo de discutiile de prin zona, eu caut de doi ani o unda pe care sa vibrez la dublu. Daca reusesc sa ma fac inteleasa , ma bucur, daca se intampla ca empaticul sa ma si placa, sunt in extaz. Preferabil sa fie o femeie, daca e barbat, sa ramanem la nivelul undelor. Mai sus nu putem ajunge. Ce pacat ca barbatii nu stiu sa priveasca, sa doreasca, sa-si imagineze si sa taca. Abstinenta unui pasional e o adevarata arta. Si un izvor de inspiratie. Eu as lansa o moda, se poarta abstinenta. Sunt curioasa care ar fi rezultatele, la nivel global, dupa un an. Mie una imi place la nebunie sa-mi complic viata. Daca tot nu se ofera nimeni 🙂 Apropo, Ana, de primul mesaj la care ti-am raspuns, candva. Tare mi-e teama ca mi se usuca pana si bietul tei din fata casei. As planta altul, dar ce ma fac pana creste?

    Ulicica 27 septembrie 2010 21:20 Răspunde
  • Corina, foarte interesant ce spui tu. Nu stiu sincer cum ar fi sa ne vedem toti la o cafea. Probabil ar fi un dezastru.

    Ulicica 27 septembrie 2010 21:23 Răspunde
  • CristinaC, m-ai prins scapandu-te! 🙂 🙂
    …. imi dau seama ca mai sunt si alti trecatori (oare), pe care, din motive de viteza, i-am adorat fara a va spune. 🙂 🙂
    acum….nu ma trage atat de tare de urechi. 🙂 vei fi stiut deja simpatiile mele catre persoana-ti adorabila. 🙂 si, fii atenta, nici nu te cunosc. 🙂

    Anamaria, unu plus doi egal macar o gashca? 🙂
    TM, tu ai fost sigur contaminat. 🙂
    marina, astazi, da, am picat in… vraful de coli declarative. 🙂

    tania 27 septembrie 2010 21:36 Răspunde
  • Simona, stii tu de cand iti dau tarcoale ?
    De mult, de foarte mult 🙂
    Nu ma intreba de ce abia acum iti scriu pentru ca nu am un raspuns.

    Relatii pe internet ?
    Eu sunt pro. Fara a le respinge pe cele fata in fata.
    Depinde.

    Nu cred ca spatiul virtual e mai plin de ” nemernici” decat cel de zi cu zi. Si in aceeasi masura, n-am deloc convingerea ca in acest spatiu sunt mai multi Zani decat cei pe care i-as putea intalni ipotetic atunci cand merg sa-mi iau fructe si tigari.

    Pentru a ma indragosti, am nevoie ca barbatul ce ma adulmeca, sa -mi zgaltie mintea si sufletul. Ori acest lucru e imposibil daca ne intalnim intr-un parc, eu hranind porumbeii iar el plimbandu-si cainele. E adevarat, ma uit la un barbat frumos, il admir. Dar nu mi-e destul.

    Corina, mi-ai dat de gandit. Stau acum sa-mi caut visele de a caror implinire ma tem. Si din cauza carora, uneori rup vraja cu un simplu delet.
    ..

    lotusul 27 septembrie 2010 21:51 Răspunde
  • Am o amica ce s-a incumetat , dupa o casatorie esuata , sa faca cercetari pe internet , cam care site i-ar putea aduce procentual vorbind , seriozitatea unei relatii. A cautat fata mea ceva timp si s-a lansat si ea in virtual cu o traista plina de cerinte la adresa potentialului . Cel mai mult si-a dorit seriozitate si i-a cam fost frica de posibila implicare a tipilor pe care-i intalnea pe net , in alte paralele relatii. A cunoscut un tip , dentist de cai , ( cat misto a mai mancat saraca pe tema asta 🙂 ) cu care de vreo 2 ani isi traieste mai mult sau mai putin povestea . Dar ce sansa are relatia , cand chiar ea se indoieste ?

    Grace 27 septembrie 2010 21:55 Răspunde
  • Grace,

    meseria asta-dentist de cai-exista numai virtual?!
    scuza-mi interventia prosteasca, dar mi-ai facut o seara frumoasa…

    Dea Valma 27 septembrie 2010 22:10 Răspunde
  • Grace, Dea Valma, dentistul de cai nu se cauta la dinti. 🙂

    tania 27 septembrie 2010 22:15 Răspunde
  • 🙂 e cat se poate de reala ! dar nu la noi .
    Vorbesc serios ! La ora actuala , nici ea saraca nu cred ca s-ar mai expune mistoului si ar gasi un alt job iubitului ei.

    Grace 27 septembrie 2010 22:16 Răspunde
  • Grace, imi cerc scuze ca ingros si eu rindurile celor care cel putin au zimbit la dresa prietenei tale cind au auzit partea cu „dentist de cai”…Am avut un w/e destul de amar, in care mi-a lacrimat sufletul, si azi am cautat cu disperare motive sa zimbesc. Si cred ca am cam facut exces de zel…

    Dea Valma 27 septembrie 2010 22:18 Răspunde
  • stai linistita , DV , ca nu-i spun… 🙂

    Grace 27 septembrie 2010 22:20 Răspunde
  • ma bucur ca ti-m stors un zambet si sper ca si sufletul tau sa zambeasca curand 🙂

    Grace 27 septembrie 2010 22:21 Răspunde
  • na, ca mai bine suna ” curand sa zambeasca ”

    Grace 27 septembrie 2010 22:22 Răspunde
  • Spumoasa conversatie !

    Marina 27 septembrie 2010 22:24 Răspunde
  • multumesc
    sunt bine, si chiar zimbesc :-). am invatat cu greu ca problemele ne maninca din viata atita timp cit le alocam noi. si de data asta un w/e a fost de ajuns.

    Dea Valma 27 septembrie 2010 22:25 Răspunde
  • Dea Valma, daca ai spus «a fost», asta-i chiar semn long-voinicios. 🙂

    tania 27 septembrie 2010 22:28 Răspunde
  • ODML, de ce ai cuvintele cu cele mai multe diacritice?
    Simone, cum filigranul nu prea mai e la moda inelara, m-am pufoshit compl.i.mentar. 🙂

    iana, acum te-am citit. eu sunt curioasa de cum a fost prima intalnire cu sotul tau.

    tania 27 septembrie 2010 22:34 Răspunde
  • Ulicica, intalnirea noastra la cafea are tot atatea sanse sa fie dezastruoasa cat un flirt pe internet. De aceea si spuneam ca e mai bine asa (virtual), desi nici nu se stie cati dintre noi se chiar cunosc in viata reala, fara sa stie de fapt:) Multi filologi cam sentimentali si poetici oricum suntem pe aici…restul sunt atrasi automat!

    Corina L 27 septembrie 2010 22:36 Răspunde
  • Distantele nu au si n-ar trebui sa aiba legatura cu loialitatea,verticalitatea sau bunul simt,caci de toate acestea este vorba atunci cand e la mijlod vreo intelegere(de orice naatura).Poti sa te afi la cativa tanti de cineva si sa ai comportament de mojic sa nu-ti respecti cuvantul.Asta este lucrul grav,nu distantele.

    adrianagianinna 27 septembrie 2010 22:39 Răspunde
  • tania sa stii ca nu am avut nici cea mai mica intentie sa „te prind”. Mi-a placut pur si simplu ce frumos ai punctat caracterele si pentru ca nu am prea multe cunostinte in legatura cu acest subiect am vrut doar sa stiti ca sunt pe aproape si va citesc

    CristinaC 27 septembrie 2010 22:40 Răspunde
  • Corina L, asta mi-a placut la nebunie:
    «desi nici nu se stie cati dintre noi se chiar cunosc in viata reala, fara sa stie de fapt:)»- absolut senzationala opinia ta. 🙂
    cristinaC, uite, vezi?, (shi) de asta te ador. 🙂

    tania 27 septembrie 2010 22:43 Răspunde
  • Bonsoir! Te pup, DeaValmo, ce bine c-ai reaparut.
    Bai, dar de aia care au tot felu’ de nick-name-uri intinse pe fata, cooru sau lateralul aferent nu spune nimeni nimic?? Si posteaza prin chaturi si bloguri dandu-se cand scufite rosii, cand scoboratori din osul sfant al lui Decebal, nu are nimeni nicio vorba de duh de spus pe-aici?
    E tot o relatie cu virtualul si asta, mai ales daca devenim onirici pentru noi insine, mai ales daca ne da de gol stilul alambicat, sau cliseele (copiate de pe la altii), sau prostia aia pur-sange care se poate stropsi gladiolic..
    Ma bucur sa va regasesc, tot frumosi, tot fulminant de atenti si dragalasi, cei (ofcors!) proverbial cotati: ))

    Una 27 septembrie 2010 22:49 Răspunde
  • Uno, pupaturi inapoi…
    da’ eu am ramas tot cu ideea mea…si ma framint acum daca impricinatii cai au asigurare medicala…si daca da, le acopera integral vreo detartrare, vreo coroana, placa sau un implant?!

    Dea Valma 27 septembrie 2010 22:52 Răspunde
  • prima intilnire? nu mai stiu. vorbeam acolo pe chatul ala romanesc cu prietena mea proaspat maritata in US. si se baga si el in seama sa ma intrebe una si alta. eu cind raspundeam, cind nu. ca nu voiam sa vorbesc cu maniacii si cu obsedatii care circula pe internet. 🙂 mai ales ca avusese proasta inspiratie sa-si ia drept nick-name numele latinesc al unui parazit, care parazit facea obiectul tezei lui de doctorat. el intra pe chat cit facea experimente in laborator pentru teza. observase ca intram on-line la un timp anume pe la 10PM (cind era prietena mea in pauza de prinz si putea sa stea cu mine pe chat).

    iana 27 septembrie 2010 22:58 Răspunde
  • DeaValmo, nu ma pun io de-a curmezisu’ setarilor tale pe noaptea asta: )
    Cu sau fara asigurare, prefer poneii, nu neaparat cei roz (”bonboni”) cu care mai defilam prin lume sa ne dam masteratele-n culturi de creveti sau prunisoare !

    Una 27 septembrie 2010 22:59 Răspunde
  • … sau prin culturi 🙂

    Grace 27 septembrie 2010 23:08 Răspunde
  • Iana, te-am citit cu sufletul la gura. 🙂
    te intrebasem de…prima intalnire din afara virtualului sau…cum ii spune, din miezul face-to-face-ului. 🙂

    tania 27 septembrie 2010 23:09 Răspunde
  • ma duc sa astup o gurita flamanda si ma intorc imediat

    Grace 27 septembrie 2010 23:10 Răspunde
  • tania,
    tu ai pe cineva pe internet si vrei sa stii cum e prima intilnire? ce-i cu tine? 🙂

    iana 27 septembrie 2010 23:22 Răspunde
  • ia-ti inima in dinti si du-te la prima intilnire! nu te mai codi atit!

    iana 27 septembrie 2010 23:23 Răspunde
  • promit ca ai sa te descurci mai bine decit mine. 🙂

    iana 27 septembrie 2010 23:24 Răspunde
  • iana, iti inteleg secretele. 🙂 si, totushi…curiozitatea mea fata de Acea intalnire a omului tau din virtual care urma sa-ti devina sot este maxima. crezi ca doar eu ash vrea sa citesc asta, ha? 🙂 era fain de povestit despre…deklick…sau cum ii zice cuvantului asta la moda? 🙂

    tania 27 septembrie 2010 23:27 Răspunde
  • ce declick vrei tu tania de la mine? e comedie. nu declick.
    eu nu m-am dus la aeroport, asa cum convenisem. fiindca, na… maniacii, obsedatii, mincinosii de pe net. ce naiba? alea erau vrajeli… 🙂
    si el a avut proasta, foarte proasta inspiratie sa vina in Romania si sa-l ia si pe tatal lui cu el. ca veneau in vizita la rudele din Ro. si l-am facut de ris in fata socrului meu.
    dar tot nu s-a lasat si m-a sunat. si m-am dus intr-un final la Universitate sa ma intilnesc cu el. si a fost o bilbiiala si o mosmondeala, daca au fost niste fluturi nu mai stiu dar teama mea de ridicol si rusinea de a nu ma fi dus la aeroport au fost cu mine toata seara aceea.

    eu nu sint cazul tipic de indragostita… simtind vibratii si gasint intotdeauna cuvintele potrivite pentru descrierea lor.

    si nici macar nu cred ca te-am dezamagit cu povestea mea. fiindca tu stii sa „citesti” bine oamenii. corect?

    iana 27 septembrie 2010 23:39 Răspunde
  • iana 🙂 🙂

    vrei tu sa spui ca asta nu-i deklick? 🙂 🙂 balbaiala? mosmondeala? mai cu seama si rushine? 🙂 pfuuu, love, love, love, love, era sa spun printre… sto-luri de fluturi. 🙂
    imi suna suspansic shi suficient de vibrant, pentru a va spune, ani intregi, «asha a fost sa fie». asta imi e impresia citita. 🙂 🙂

    tania 27 septembrie 2010 23:48 Răspunde
  • tu esti indragostita… si ma bucur pentru tine.

    iana 27 septembrie 2010 23:53 Răspunde
  • si uite pe unde mi-a fost aeropurtat gandul:

    http://www.youtube.com/watch?v=lU4a3-4fMz0

    pt tine.

    tania 27 septembrie 2010 23:53 Răspunde
  • Love is in the air 🙂
    Ce de idile cu dinti 🙂
    Curat dezastru, Ulici 🙂
    Cum spune Corina, în spatele calculatorului, suntem la adapost.
    Cand fetele vor dating, obtin dating, no problemo 🙂 (doar rareori big trouble 🙁 ).
    Sa te gasesti înconjurat de doamne asa de dotate, sensibile si imaginative precum colegele de blog poate fi very dangerous si riscul de sfasiere intra în calcul 🙂

    Thomas Man 27 septembrie 2010 23:55 Răspunde
  • Uneori, putina buna dispozitie imbecilizanta e un remediu eficace împotriva profundelor probleme sentimentale care ne framanta :
    http://www.youtube.com/watch?v=kXtO1qE3b78&feature=player_embedded#

    Thomas Man 27 septembrie 2010 23:56 Răspunde
  • Ce preferati, noul sau vechiul ? Gerontofilii dagnosticati nu sunt solicitati 🙂
    Vi l-am propus mai devreme pe noul Neil Young cu „Love & War”.
    Noul Neal Young face si autostop :
    Neil Young – Hitchhiker
    http://www.youtube.com/watch?v=uOq93UqN9vU
    Dar sa ne amintim de vechiul Neil Young, din 1971 :
    Neil Young – Heart Of Gold
    http://www.youtube.com/watch?v=Eh44QPT1mPE&feature=related

    Thomas Man 27 septembrie 2010 23:57 Răspunde
  • Playboy la tine-n pat ! 🙂
    Ultimele cuvinte, pt vise placute : sa dormim cu o fata cu urechi de iepuras si cu un domn care canta la chitara cu o sticla de sampanie :
    Tiguana Bibles – Lost Words
    http://www.youtube.com/watch?v=uesIFDs7Rq8&feature=related

    Thomas Man 27 septembrie 2010 23:58 Răspunde
  • iana, da, de cate ori is in stare sa-mi pot simti caldura sufletului in inima friguroasa si netemperata a toamnei par o vesnica si vashnica indragostita. inadoranta, mai bine zis. 🙂 parca suna de…context, desi ma cunosc. 🙂

    TM, tu parca faci reclama la aripi. Nici chiar asha. 🙂

    tania 28 septembrie 2010 0:04 Răspunde
  • Uneori, pe sub nick, nu purtam…mai nimic
    Mi s-a intamplat si mie
    (Azi port doar o poezie) 😀

    Ana-fun 28 septembrie 2010 9:40 Răspunde
  • Minim patru zari (Nu sunt de piatra)
    (TM, am pus titlu poeziei; ba chiar doua titluri, sa compensez pentru cele care n-au avut 🙂 )

    Fundal de toamna, maturat de soare
    Casa Toporului e inca in picioare
    Mihai Viteazul sta pe loc, eu trec
    Am fluturi in stomac, inghit in sec
    L-aud cum spune, ma apropii, dar
    Si vorbe sparg statuia, in afar’

    „Nu sunt de piatra, ma parcurge-un rau
    Si bratele din codri-mi sunt facute
    In par mi-am pus coroana – spic de grau
    Si inima imi bate pe tacute
    Pe buze-am vorbe reci, de-atat amar
    In inim’-am tristeti adanc infipte
    Dar ochii, ochii mei sclipesc, macar
    Cand fete trec, si par sa ma sarute.”
    🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 10:00 Răspunde
  • TM, fantomele nu respecta legile fizicii. Asta pentru ca ele nu au fizic 😀 Deci, for the record si impotriva a tot ce mi-a notat (maxim, a spus 😀 ) profesorul de fizica la scoala ca fiind lectie bine invatata, sa stii ca fantomele au greutatea complimentele lor, reciproca de mai sus fiind, de asemenea, valabila. In plus, fantomele nu pot avea fata trista, obrajii de hartie nu le-o permit. Raman la parerea mea, raman la complimentul tau, virtual existent, nu neaparat real 🙂 L-am pus in buzunar si sper sa ma lasi sa il pastrez 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 10:04 Răspunde
  • Si acum despre amor fara pedea, dar cu monitor: am un prieten bun si drag care si-a gasit jumatatea (dupa divortul de prima jumatate, de unde rezulta ca intregul poate fi format dintr-o jumatate fixa si cateva mobile) pe Internet. Am cunoscut-o si mi-am dat seama ca oameni frumosi sunt peste tot si ca, daca din nefericire au cont pe vreun site de dating sau o poza care le arata profilul nepermis de avantajos, asta nu inseamna nici ca sunt disperati dupa vreo relatie, nici ca miros urat dupa trei bai consecutive, nici ca au platit pentru diploma din sertar dar ei nu stiu nici macar la limba romana nu se scrie cu 2 de r…, inseamna, pur si simplu, ca suntem atat de multi pe lumea asta si, din cei multi, atat de …multi cred in teoria jumatatii care te intregeste (si indrageste), incat trebuie sa iei toti taurii de coarne, toti operatorii de Internet de cablu si sa consideri toate profilurile care nu se semneaza „Darth Wader”, „Obi Wan Kenobi” sau „Mascul potent la creier” ca fiind posibili parteneri pentru o zi, o luna, un an sau o viata. 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 10:16 Răspunde
  • Tania, eu in aeroport m-as putea indragosti pe: http://www.youtube.com/watch?v=mwvDon1_iKs

    Ana-fun 28 septembrie 2010 10:34 Răspunde
  • Una, ce bine ca esti prin zona! Mierea curgea valuri-valuri, noi le luam pe suflet saluri-saluri si ne impodobeam cu cele mai frumoase trasaturi, sa nu ne recunoasca cineva pe sub nickuri. Si vii tu, cu stropitoarea si lopatica, ne stropesti valurile si ne dai cu lopatica peste mana tocmai cand spuneam ce 90/60/90 suntem la trup si ce nemarginiti suntem la minte 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 10:37 Răspunde
  • De fapt, sa nu uitam si de cei care n-au tupeu suficient sa-si traiasca viata pe care si-o doresc in realul propriu si personal, asa ca se destrabaleaza pe net : )
    Au, cu aceasta mirifica si dragalasa ocazie, posibilitatea sa se imbrace existential cu mai multe vieti. Pe rand, sau deodata..Vad usor oportunitatile si posibile suflete pereche, iar ambalarea asta nu-i costa mare lucru decat la inceput, pana se obisnuiesc sa-si asume experimentarile de gen.
    Dupa cum am zis si noaptea trecuta si sper ca nu am deranjat nefiresc, alunecarile in propriul oniric pot deveni la un moment dat parghii esentiale intr-un echilibru precar, ala de moment, de conjuctura, sau de ce-o mai fi.
    Asa ca inteleg de ce unora ideea de fantoma le poate parea mai frecventabila versus realitatea din terenul personal.
    Mai avem si cazuri particulare, asa cum se spunea la un moment dat, ale exact celor care au alimentat povestile cu ”nenorocitii de pe internet” de care anumite domnite se pot feri ca de traznet. Iar astia intra in segmentul trist, dar autentic: abandonatii.
    Dar va plictisesc mai tarziu cu asta, acum va zambesc amical tuturor.
    Buna dimineata!: )

    Una 28 septembrie 2010 10:42 Răspunde
  • Ana-fun(a) ma bucur si eu ca, uite, ne-am nimerit (con)textual pe acelasi interval oral(r) : )
    Pot rima si io cand si cand, pfui!
    Nu luasem in calcul faza cu lebedele date-n parg si etalate online, din gena 90/60(9)/90!
    Ma gandeam ca asta e mai simpla si mai umana, cei ce vor sa-si construiasca un profil mai atragator fizico-psihico-atitudinal imi par cu gargarite mai domestice la mental, decat cei care
    sunt propria lor experienta de viata cu online in opinci. Scriu de pe IP-uri diferite, cu alte nume , cu povestioare inga(l)nate, dar cu aceleasi cuvinte din lexicul ponosit si promotii de oftaturi.
    Sunt niste tristi, de acord, dar au si ei categoria lor la care ne putem referi, daca tot am incerca la un moment dat un studiu de caz..

    Una 28 septembrie 2010 10:50 Răspunde
  • Una, eu m-as putea nimeri, si in scris, dac-ai dori, pe acelasi interval, cazual 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 11:01 Răspunde
  • Si, de plecare, ca ma duc, intr-un papuc 🙂 : http://www.youtube.com/watch?v=qX6NuEvNtOM&feature=related

    Ana-fun 28 septembrie 2010 11:04 Răspunde
  • Eu imi traiesc povestea dincolo de orice inchipuire cu un om extraordinar care traieste in USA de 23 de ani. Ne-am cunoscut pe net in urma cu sase luni si dupa patru luni a venit in tara. Peste alte doua luni ne vom intalni in Mexic. Realitatea este infinit mai plina de farmec decat virtualul!
    Am avut o relatie de 10 ani in care am dormit pe aceeasi perna, am mancat din aceeasi farfurie cu celalat si am asteptat sa ma vada, sa ma simta…10 ani!!
    Iar acum vine un OM de pe alt continent si pronuntam aceleasi cuvinte in acelasi timp, nu ne saturam sa ne privim in ochi, sa ne mirosim, sa ne atingem!
    El ma intreaba cum vad viitorul, iar eu ii raspund ca sper ca viitorul va fi bun cu noi! Nu vreau sa fac planuri pentru ca nu sunt o femeie disperata, chitita sa se marite si sa emigreze. Nu asta vreau! Il vreau pe el, nu conteaza unde, cand sau cum. Vreau sa iubesc asa cum nu am crezut ca pot iubi, iar daca ma simt iubita fericirea mea este deplina!
    El imi spune ca a fost menit sa ne intalnim si ca este foarte fericit ca m-a gasit in toata lumea asta mare…eu cred ca de mult timp m-am indreptat catre el si el catre mine…in tot acesti ani lungi cat niste vieti intregi noi ne-am apropiat unul de celalalt…iar cautarile mele au luat sfarsit! Am gasit ceea ce credeam ca exista numai in carti si filme: puritate, noblete, sentimente inalte, fericire intreaga, comunicare verbala si senzoriala nemaintalnita, caldura umana desavarsita, si, sunt sigura ca nu gresesc,iubire eterna!
    Ce va fi vom afla…sa fim sanatosi! Avem o viata in fata. Simt ca viata mea abia a inceput, iar de acum inainte va fi luminata!

    sasha 28 septembrie 2010 11:05 Răspunde
  • Se scurg siruri de cuvinte si nu pot decat accepta diversitatea cazurilor ce ne inconjoara ori ne intregesc, ori ne dizolva. Fiecarei persoane pare a i se potrivi o anumita situatie cu aspecte de tolerat sau nu pentru ceilalti, dar toti cautam ceea ce nu pare a fi o alternativa pentru modul nostru de viata.
    Unii cauta puterea, altii se lasa condusi. 🙂

    nico 28 septembrie 2010 11:10 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=F1yhczZDfQk
    Multumesc Simona si Tania. 🙂
    Thomas, raia se prinde oare de matasea broastei? 🙂

    nico 28 septembrie 2010 11:19 Răspunde
  • Iana – frumos. Dar povestea voastra e mai degraba din categoria „ne-am cunoscut intamplator”, atata doar ca mediul a fost diferit, v-ati intalnit pe net. Eu chiar cred ca iubirile ar trebui sa nu fie cautate, ci sa le oferi sansa sa se intample. Sigur ca mie nu prea imi iese chestia asta, eu caut mereu sa „fac” lucrurile sa se intample, lucru care nu e recomandabil in toate situatiile.

    De-a valma, sunt curioasa, cine e prietena ta? 🙂 Eu am cunoscut „in realitate” 2-3 persoane de pe blogurile Tango, se stiu ele 🙂

    Justine 28 septembrie 2010 11:19 Răspunde
  • @Justine: AncaG, si imi face o placere nebuna sa o strig in gura mare 🙂

    Dea Valma 28 septembrie 2010 11:33 Răspunde
  • Ei, bravo, chiar ma bucur sa aud asta 🙂

    Justine 28 septembrie 2010 11:41 Răspunde
  • Salut candid versatelor umblatoare pe chats/bloguri.
    Uite cum e cand inocentii de noi, astia neumblati pe la biserici – nimerim pe un site de dating cu harbuzu-n mana* :
    http://www.youtube.com/watch?v=x43vK0k6A2I&feature=fvw
    *Mersi, Nico, mi-am amintit de clipul asta gratie lui Dub FX si «Ma iubeste-Nu ma iubeste» 🙂
    Pt. raia, matasea broastei e un picior de rai 🙂

    Thomas Man 28 septembrie 2010 12:10 Răspunde
  • AF, mi se pare mie sau jucausul tau catren e un apel de faruri ? 🙂
    „Uneori, pe sub nick,
    nu purtam…mai nimic
    Mi s-a intamplat si mie
    (Azi port doar o poezie)”

    Thomas Man 28 septembrie 2010 12:12 Răspunde
  • Dating with a ship
    În loc sa ratacim în parcurile galben-rosiatice ale toamnei, ne zbenguim ca niste oitze fara busola pe tapsanele necunoscute ale net-ului 🙂

    Thomas Man 28 septembrie 2010 12:15 Răspunde
  • ODLM, asa e, statuia e acolo de Sambata (cum zice articolul); am verificat informatia din 3 surse (asa se face, cred): paznicul statuii, prietena paznicului (care statea in „cabina” lui) si statuia. Dintre toti, cea mai elocventa a fost statuia. 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 12:17 Răspunde
  • TM, orice ti se pare poate fi adevarat. Numai sa ti se para de bine 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 12:18 Răspunde
  • Imaterialitate delicioasa, în perspectiva meliorativa
    Repet : sunt aici fiinte imateriale demne de toata splendoarea mintii ! Nu reiau nicknames-urile, se stiu ele 🙂
    Cum am mai spus, eu am o gogoritza :(. Nu vreau sa sparg oglinda si sa trec dincolo, mi-e teama de cioburi 🙁
    Ma bucur ORICUM sa le adaug trasaturi, sa le juxtapun coloraturi, sa atribui valente si intentii unor „voci”, calitati la care poate ele nici nu s-au gandit, e o încantare aproape senzuala sa îmbogatesti portrete întrezarite cu linii pastelate, imaginarul va fi mereu cu o mana de imagini curcubeistice în plus peste real.
    Cri cri cri, nu mi-ar prii sa pun tonuri gri pe fiinte vii !

    Thomas Man 28 septembrie 2010 12:25 Răspunde
  • Cum vezi, AF, în manifestul meu de ora pranzului, un credo modest de fantoma cu idei fixe, mi se nazareste NUMAI de BINE ! 🙂

    Thomas Man 28 septembrie 2010 12:28 Răspunde
  • TM, stai ca ma uitam ectoplasmatic la definitia egregorului. Cred ca ar fi putut gasi un cuvant mai sugestiv pentru asa o semnificatie. Si ar fi putut scoate partea cu fluidele 😀

    Ana-fun 28 septembrie 2010 12:32 Răspunde
  • BTW, TM, stiu ca poezica, mica, suna cam dezgolitor, dar intentiile mi-au fost absolut poetice, desi m-am impiedicat pana la poalele ei (ale poeziei 🙂 )

    Ana-fun 28 septembrie 2010 12:35 Răspunde
  • Ionela, Simona, Sasha, bine ati venit! Am citit cu sufletul la gura povestile voastre si, sincer, cand vad asa ceva, imi vine sa ma apuc sa-mi fac conturi pe site-urile de dating, suna superb ce vi se intampla voua! Si sunt sigura ca, asemeni voua, sunt alti oameni care au gasit intr-un spatiu aparent virtual ceea ce nu reuseau sa gaseasca intr-o existenta concreta, cotidiana. Mi-nu-nat, ma bucur enorm pentru voi! 🙂

    Simona Catrina 28 septembrie 2010 12:53 Răspunde
  • Anamaria, asa e, nu e obligatoriu sa ne raportam la site-urile de prietenii/matrimoniale, spatiul Internetului ofera si alte ocazii de a cunoaste oameni interesanti. In fond, care e deosebirea cazuistica dintre a cunoaste un om intamplator la o petrecere si a-l cunoaste, la fel de intamplator, pe un forum sau blog sau ceva asemanator, care nu pleaca neaparat de la premisa dating-ului? 🙂 Drept graiesti.

    Simona Catrina 28 septembrie 2010 12:56 Răspunde
  • Ulicica (scrii asa captivant…), eu cred ca barbatii stiu sa priveasca, sa doreasca, sa-si imagineze si sa taca. 🙂 Mi s-a intamplat si mi se intampla sa detectez asemenea vibratii, desi uneori (ironia soartei), asta se intampla atunci cand mi-as fi dorit ca ei sa priveasca, sa doreasca, sa-si imagineze si… sa spuna. Cu orice risc moral.

    Simona Catrina 28 septembrie 2010 12:59 Răspunde
  • Una, ai dreptate, admit ca exista multe disimulari neonorabile in spatiul virtual, multe nicknames tampite si duplicitare, dar – pe de alta parte – asemenea lichelism exista din plin di printre „oamenii vii”. Cunosti oameni in cele mai serioase (aparent) locuri, la serviciu sau la biserica sau la spital, si constati, dupa o perioada anume, ca ai dat de un infam. Pe scurt, nu exista reguli, asta si constatam. 🙂

    Simona Catrina 28 septembrie 2010 13:03 Răspunde
  • Ana-Fun, am citit si povestea prietenilor tai care s-au cunoscut pe Internet si, iarasi, nu ma mir. Cine ma aude crede ca fac reclama vreunui site specializat in romantism indus, dar nu e asa si nici macar nu am cont pe asemenea site-uri (desi am cont pe un site cu colegi care a fost inghitit de un site complex, inclusiv de dating, asa se face ca ma trezesc cu cate-un mesaj dulceag din cand in cand). Remarc si eu insa, ca oricine, ca din ce in ce mai multe relatii importante, frumoase si lungi se nasc pe Internet, intr-un fel sau altul.

    Simona Catrina 28 septembrie 2010 13:08 Răspunde
  • @Ana-fun- A deveni jumătatea culeasă de pe net nu înseamnă să ai 45/30/45 şi să-i întregeşti lui imaginea când apari în plenitudinea ta.
    Mintea! Mintea este cea care estompează dimensiunile, oricum degradabile în timp, prin capacitatea organismului de a crea adipozităţi, care la rândul lor generează animozităţi.
    Când mintea lui trece peste aspectul fizic şi colaţionează numai potrivirile de caracter, matrimonial vorbind, eşti împlinită!

    Omuldelamunte 28 septembrie 2010 13:54 Răspunde
  • Simone, asta pentru ca stam din ce in ce mai mult in fata computerului si din ce in ce mai putin fata in fata. Sau pentru ca, fara a te vedea de la bun (!) inceput, intrand in relatie mai intai putin, cu cate o ocheada pe fereastra, apoi sarind pe geam in camera (apoi intrat pe usa din fata, la intalnirea cu socrii, si fugit pe scara de incediu, cu focul inimii mai potolit 🙂 ), cu intrebari la care primesti si dai mereu raspunsuri (pe care le poti judeca la rece) si posibilitatea asociata de a cunoaste omul inainte de a-i pipai conturul, adica in lipsa unei „prime impresii” live (care e intotdeauna „corporala”) si, mai ales, cu posibilitate sa ii dai „delete” inainte ca el sa te urmareasca pe la toate scarile de bloc cu flori si lacrimi din piele de crocodil, reiau…intrand in relatie putin cate putin poti:
    1. selecta cu cine treci de faza nickname / cui ii spui ca esti travestit in cautare de cupluri kinky
    2. cine se potriveste mai bine cu tine pe dinauntru si e pasibil sa ramana asa si dupa ce crema antirid nu-si va mai face efectul decat in buzunar. 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 13:58 Răspunde
  • ODLM: cu conditia ca si tu sa ii iubesti mintea la fel de mult. Si sa stii ca si ea se va degrada in timp, dar ca sufletul e pe cat de imponderabil pe atat de durabil 🙂

    Ana-fun 28 septembrie 2010 14:00 Răspunde
  • ODLM: nu m-ai laudat ca mi-am facut tema. Data viitoare cand imi mai ceri sa zbor peste statui care au chestii ascutite (potential periculoase) in mana am sa cer laudele in avans si garantia ca statuia e in locatia verificata 😀

    Ana-fun 28 septembrie 2010 14:02 Răspunde
  • Va las cu drag, cu niste draguti de-ai mei 😀
    http://www.youtube.com/watch?v=TfEoVxy7VDQ&ob=av2e

    Ana-fun 28 septembrie 2010 14:03 Răspunde
  • @Ana-fun- Am constatat că ţi-ai făcut tema. Azi, la birou erai zgâriată-n cot. Puţin ţi-a păsat că Mihai însuşi Viteazul ţi-a făcut din ochi.
    Îmi pare rău că pleci acasă aşa devreme. Mai stai şi tu over-time şi mai veseleşte-ne!

    Omuldelamunte 28 septembrie 2010 14:18 Răspunde
  • Poate intereseaza vreo fantoma :
    http://idc.adlittera.com/

    Thomas Man 28 septembrie 2010 15:29 Răspunde
  • Buna dimineata!

    justine,
    crede-ma sau nu, lucrurile se intimpla asa cum trebuie sa se intimple. am enorm de multe dovezi ca, chiar si atunci cind am crezut ca am facut eu sa se intimple lucruri, influenta mea asupra intimplarilor a fost minima.
    eu obosisem sa tot fac lucrurile sa se intimple. Ajunsesem la concluzia ca vrabia care cinta pe gardul vecinului odata ajunsa pe gardul meu incepea sa falseze.
    am citit zilele trecute pe blogul la Alice pe una dintre voi (Ana sau Ulicica? sa ma scuzati ca nu-mi amintesc) si m-am cutremurat. Parca era scris despre mine. Da, si toate iubirile mele au fost pasionale pina mi-au fost impartasite. Am facut o alegere proasta dupa alta alegere proasta, dupa alta alegere… pina am obosit si nu mi-a mai pasat si nici n-am mai avut putere sa vreau sa influentez un lucru sau altul. si, ca printr-o minune totul a inceput sa capete sens. viata mea, cariera mea si mai apoi familia mea.
    Daca in momentele mele de maxima tensiune, in perioadele dificile si incordate pe care le treversez cind si cind as putea sa ma gindesc la trecut, la cum de usor si de lin se rezolva citeodata problemele doar cu rabdare si cu incredere, as considera ca am pasit intr-o etapa noua.

    iana 28 septembrie 2010 16:09 Răspunde
  • Simona draga, multumesc! 🙂 Cat sunt de inteleapta! Pe ziua de azi, cel putin! 🙂

    Tania, unu plus doi fac sigur o gashca! 🙂

    Anamaria 28 septembrie 2010 16:11 Răspunde
  • Buna Simona,

    Citesc cu placere blogul tau, desi nu l-am descoperit de foarte mul timp…
    Iubirea pe chat…subiect ce naste controverse. Am o fosta colega de facultate care si-a intalnit iubirea pe net…sunt impreuna de 4 ani, locuiesc impreuna de tot atatia…planuiesc nunta peste 2 ani…si se potrivesc de minune…
    Eu? am incercat…ba chiar m-am si intalnit cu cineva cunoscut pe net…si de ce sa mint…vederea lui nu mi-a provocat nimic…nici o tresarire, nimic nimic…am continuat sa ne intalnim insa, am descoperit curand ca putea comunica foarte bine…dar tot nu simteam nimic, asa ca ne-am despartit…
    Nu stiu daca ati vazut emisiunea „Intalnire pe intuneric”….unde concurentii se cunosc timp de 3 zile pe intuneric, apoi urmeaza sa se vada….foarte putini raman impreuna…e ciudat cand imaginea pe care o ai in minte nu coincide cu realitatea, ceva se zdruncina, iar daca nu mai ramane nimic de care sa te agati, renunti…
    Deci e imaginea atat de importanta? Nu conteaza deloc comuniunea sufleteasca pe care o simtim cand discutam cu cineva?

    cristina 28 septembrie 2010 17:17 Răspunde
  • Sunt multe idei preconcepute referitoare la site-urile de prietenii/matrimoniale.
    Mi nu-mi plac generalizarile. Aceste site-uri pot fi comparate cu o strada/un trotuar, un loc pe unde trec zilnic o multime de oameni. Daca pe acolo trec si prostituate/violatori nu inseamna ca toata lumea care trece e la fel!

    Anca 28 septembrie 2010 17:26 Răspunde
  • Hei, unde sunteti, doarme toata lumea? E abia marti seara, sunteti toti adormiti? V-am dat deja chipuri, pentru ca nu ne cunoastem, si va simt zambetele, dar nu va aud vorbele…Un pic de youtube, ceva, Thomas?
    Si eu sunt impotriva generalizarilor, Anca, asa incat cred ca unele povesti tesute pe internet ies, altele nu, si nu e nimic rau sau nefiresc in asta. Noi toti avem o poveste comuna pe net, care se tot contureaza, ca un balon de sapun care isi tot schimba forma in aer. Depinde cati si care suntem in el, si cat de tare sufla Simona:)

    Corina L 28 septembrie 2010 22:13 Răspunde
  • Hello, Corina L 🙂
    Hai sa normalizez si eu pe tema data în felul meu generalizant :
    Contabilizez emotionante împliniri feminine datorate chaturilor, blogurilor, retelelor de socializare. Woaw! Felicitari fericitelor ! Spiritul de initiativa este (ras)platit, pana la urma 🙂
    Keep chating, keep blogging, keep facebooking, keep sentimente.ro, cine stie din ce material (minunat) e facut alesul ? 🙂
    Daca stai singur(a) în coltul tau, nu-ti pica para malaiata 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2010 0:34 Răspunde
  • Hai sa iutubesc, Cori 🙂
    Tahicardii stimulante ca-n amor ? 🙂
    Inima da rateuri în fatza nickname-ului* în fatza caruia fantasmezi. Cam asa ne zice*-n fatza, o fatza noua. Noua Zeelandeza.
    Zowie – Broken Machine
    http://www.youtube.com/watch?v=aQMcEMbhack
    *Nu ne zice chiar asa, e o licenta de traducere 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2010 0:36 Răspunde
  • Am propus Egregor SC, dar doar AF a reactionat, cu mana pe dictionar.
    Let’s make it simple : facem o „Familia SC”, adica devenim niste rude mai rudimentare ale Simonei ?
    Am avea atunci, nepoata Ulicica, varul Un Trecator, matusa Tania, unchiul ODLM, sora Una, tanti Ana F, samd. 🙂
    Eu-s mai greu de prins în hora ca doar stiti, fantomele se lasa greu prinse si atunci cand pui mana pe ele, vezi ca au structura vantului 🙂 dar ideea de famile SC mi se pare „cute”.

    Thomas Man 29 septembrie 2010 0:42 Răspunde
  • Zumzaie netul de cautari omonimice, de întalniri climaxistice, de schimburi calduroase asteptand mai mult si mai aproape 🙂
    Sunteti toti plecati dupa fantoma-pereche ? 🙂
    În timpul asta, lumea-i manioasa :
    Neil Young – Angry World
    http://www.youtube.com/watch?v=4uDwvJK0YdI&feature=related

    Thomas Man 29 septembrie 2010 0:46 Răspunde
  • Ma amuza un cantecel cu pantofi rosii prafuiti, cu un italiano vero.
    Nu-i vorba de un clip spectaculos, ci de o filmare-n „bucatarie”. Lipsesc doar macaroanele si cearsafurile atarnate-n geamuri 🙂
    Poate va distreaza si pe voi :
    Peppe Voltarelli – Scarpe rosse impolverate
    http://www.youtube.com/watch?v=sJWHZTmuXc0&feature=related

    Thomas Man 29 septembrie 2010 0:50 Răspunde
  • Am fost singur în schimbul de noapte 🙁
    Contez pe AF sa ne redea un pic de moral peste zi din borcanul de la jobul ei !
    http://www.youtube.com/watch?v=FrkEDe6Ljqs

    Thomas Man 29 septembrie 2010 0:53 Răspunde
  • Eram si eu pe-aici, dar mi s-a facut somn intre timp! 😉 Si eram tare ocupata:
    http://www.youtube.com/watch?v=W4XmqLH1DpQ

    TM, nu stiu de ce te-ai intristat, te descurcai de minune in schimbul de noapte! 😉

    Anamaria 29 septembrie 2010 1:30 Răspunde
  • Tanti Ana F va pupa pe crestet si deschide borcanul cu job-jam in care, in mod aproape chatismatic, se afla un concentrat de fericire, care se consuma cu apa si, obligatoriu, cu lingurita. Ups, am scapat-o (fericirea, nu borcana 🙂 . Ce poate face o tanti cu un borcan gol, cu urme de fericire si capac ruginit de proximitatea continutului si asteptarea nepotilor? Poate face totul sau/din nimic.

    Poezie cu titlu (asta e titlul poeziei)
    Din borcanul cu dulceata, sterpelit azi-dimineata
    De pe raftul cu povesti, romanesti si arabesti
    Ea a luat la intamplare, o cireasa si o floare
    Nu va mire continutul, nici petala si nici fructul
    Mire-va ca in borcan, pregatit acum un an
    Inca mai gasesti ceva, fiecare cam ce vrea
    (Unii spun: „ba, doar ce poate”; nu ii asculta, nepoate!)
    Unii spun ca sub capac, au vazut plutind un mac
    Altii ca dupa dulceata, au baut o dimineata
    Eu stiu una si e buna (si-mpreuna 🙂
    In borcanul dintre carti, luat direct sau luat din parti
    Sunt povesti fara sfarsit, la care m-am „indulcit”
    Va poftesc cu lingurita, linguroiul sau canita
    La Simona in odaie (spalati mainile la baie)
    Luati fantomele cu voi, sa se sperie de noi
    Lasati pelinul acasa, asezati-va la masa
    Dati naframa de pe gene, sa facem concurs de lene 🙂

    PS (sau PP, de la post poezie 🙂 ) : o sa raresc poeziile, nu cred ca scopul blogului Simonei e sa ma dau eu cu versul pe campi 🙂

    Ana-fun 29 septembrie 2010 9:44 Răspunde
  • Uli, sa nu crezi ca n-am citit. Si am sa recitesc. Si am sa iti scriu.

    Ana-fun 29 septembrie 2010 9:46 Răspunde
  • Nu stiu cum m-am trezit eu «vashnica» in loc de «vajnica»…o fi din cauza cuvintelor empatice, inca nu stiu…:( cert este ca acest «sh» imi sta, undeva, atarnat in varf de tastatura pansata si rivanolata.
    good morning, anyway. 🙂 azi imi iau shapca, bicicleta de la bunici si gheata roshie, fix in aceasta ordine. :). oi face si eu niscaiva impresii bunicele around. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=0zQ_DtW_tQc&feature=related

    tania 29 septembrie 2010 9:48 Răspunde
  • Anamaria, ce bine, ce relaxant. daca-i p-asha, suntem nemuritoare sa stii. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=1yrR3qOmN04

    TM, matusha Tania? Oi fi imbatranit eu, dar nici sa devina asha oficial…
    sau…de la cati ani incoace, poti deveni, totushi, matusha cu acte in regula? 🙂

    tania 29 septembrie 2010 9:52 Răspunde
  • Anamaria: respect ! O iubesc pe Janis Joplin din varful capului pana in strafundul inimii ! Si aproape ca uitasem ca exista. Iubirea are nevoie de legaturi, cum bine zice Simona si repet eu din memorie 🙂

    Ana-fun 29 septembrie 2010 9:52 Răspunde
  • ODLM: in cot ma zgariasem singura, din dorinta de a … ma durea si pe mine in cot. Ma straduiesc de mult timp, dar nu-mi iese. Pe mine nu ma doare niciodata in cot, iar ranile in locuri mai putin tari decat mult prea mentionatul cot dor mai tare decat cele mai adanci rani…la cot 🙂 Eu pot, eu cot… 😀

    Ana-fun 29 septembrie 2010 9:56 Răspunde
  • TM, am moral-metrul pitit sub birou, cand esti gata pentru masuratori anunta-ma 😀

    Ana-fun 29 septembrie 2010 9:58 Răspunde
  • Tania, „vashnica” vine de la „vash za feis uit greis” 😀 Mie imi place, de azi o sa scriu cu si mai multa vashnicie 🙂

    Ana-fun 29 septembrie 2010 10:04 Răspunde
  • adicaaaaa….wash the face with grace?????? 🙂 🙂

    tania 29 septembrie 2010 10:08 Răspunde
  • Anamaria, mi-ai amintit de niste vremuri frumoase:
    http://www.youtube.com/watch?v=JPPBAIjq2lk&feature=related

    Ana-fun 29 septembrie 2010 10:08 Răspunde
  • da, Tania, you’re absolutelly right (and perfectly washed 🙂 )

    Ana-fun 29 septembrie 2010 10:09 Răspunde
  • Ma bantuie muzici care mi-au zgandaritul sufletul cand nici nu stiam ca am unul:
    http://www.youtube.com/watch?v=IXdNnw99-Ic

    Ana-fun 29 septembrie 2010 10:11 Răspunde
  • Hello, vad ca albinutza AF si-a regasit borcanul cu miere 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2010 10:11 Răspunde
  • Ma descurcam din itze, Anamaria 🙂
    Pt dezaburire, putzina gimnastica de dimineata :
    OMD – If You Want It
    http://www.youtube.com/watch?v=hcKIiRgUyXg

    Thomas Man 29 septembrie 2010 10:12 Răspunde
  • zgandaritul (zapacitul) = zgandarit (zapacit) 😀

    Ana-fun 29 septembrie 2010 10:12 Răspunde
  • Azi noapte v-am prezentat o fatza noua. Zeelandeza. Acum, alta fatza noua, «mai daneza» 🙂 :
    Oh Land – Sun of A Gun
    http://www.youtube.com/watch?v=LnJm6QUSwAQ&ob=av2e

    Thomas Man 29 septembrie 2010 10:13 Răspunde
  • Tania, esti cea mai „young & charming” matusica over the blogs din cate stiu 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2010 10:33 Răspunde
  • AF, keep „batting the champs” 🙂 o faci cu atata gratie ! 🙂
    Ai rime mai bogate decat Cresus în borcanelul tau 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2010 10:34 Răspunde
  • Sunt si eu fan Ana-Fun 🙂
    Jocul meu de cuvinte e, evident, mai putin reusit decat al Unei care a zis la un moment ca e fan Thomas (Fantomas) 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2010 10:36 Răspunde
  • TM, esti Fun-damen-tal ! 🙂

    Ana-fun 29 septembrie 2010 11:25 Răspunde
  • TM, corectura: esti Fun-da’-mental 🙂

    Ana-fun 29 septembrie 2010 12:06 Răspunde
  • Nu stiu voi ce faceti, dar eu topai cu „succesuri” (!! 🙂 ) intre serviciu si doua controale periodice! Sunt atat de fericita… 🙂

    Ana-fun, The Doors? 🙂 iti dai seama ca imi place mult de tine, nu? 🙂 Niste vremuri frumoase imi bantuie si mie prin memorie acum… Ah, mi-ai inseninat ziua cu Poezia fara titlu! Multumiri:
    http://www.youtube.com/watch?v=hrmDQy69lJI&feature=related

    Tania, pour toi:
    http://www.youtube.com/watch?v=gMwrKwZa6vU&feature=related

    Sa levitati prin ziua aceasta fara sa va acidentati sufletele!

    Anamaria 29 septembrie 2010 12:35 Răspunde
  • „accidentati”! vai de capul meu! imi e foame!! si-o cafea ar merge… 🙁

    Anamaria 29 septembrie 2010 12:53 Răspunde
  • Ana-fun-
    Eu socot că mai pot,
    Ziua să mă doară-n cot.
    Iară noaptea, ce să fac?
    Îl aştept pe cot-codac.
    Să mă scoale decuziuă
    Şi să batem apa-n piuă.

    Piua! Eu primul!

    Omuldelamunte 29 septembrie 2010 13:31 Răspunde
  • ODLM: Si eu pot, cot la cot, sa iau piua, de cu ziua, sa pun apa, sa iau sapa, si sa dau cu mare sete, toata marea de perete, sa o beau cu lingurita si de vie sa iau viţa 😀
    Pana vin (tot vie, fie), sa ne otravim putin:
    http://www.youtube.com/watch?v=Qq4j1LtCdww

    Ana-fun 29 septembrie 2010 13:48 Răspunde
  • @Ana-fun Tre’ să faci ceva cu linguriţa aia! Ne-ai dedulcit şi ne dai fun porţionat, ca la dependenţi.
    Schimbă măsura! Ia ciubărul!

    Omuldelamunte 29 septembrie 2010 14:21 Răspunde
  • Draga Simona,
    Eu si prietenul meu ne am cunoscut pe internet.Mai exact pe hi5 caci atunci inca postam poze pe care le consideram eu „interesante” neaparat modficate cu cel putin un sepia, ceva.Insa sa revenim la poveste.Am conversat de cateva ori pe messenger si am decis sa ne cunoastem.Eu cu ideea ca nu strica daca e un om de treaba foarte bine,uite mi am mai facut un amic, daca nu asta e,o sa ajunga la spam. Si de cand ne am cunoscut,ieri s-au implinit 3 ani de relatie frumoasa.Speram sa fie tot asa si de acum incolo.Asa ca din partea mea sa traiasca internetul!

    Andreea Voicu 29 septembrie 2010 14:43 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=y2m47JxbK-0
    Ciocniri de fantome legate cu siret brodat in X-uri de ceara ne contopesc viersul si ne aduna pe tapsanul animat de stelute .
    http://www.youtube.com/watch?v=s3qDnPzHFuo 🙂

    nico 29 septembrie 2010 16:35 Răspunde
  • nico, mi-a placut pledoaria ta. 🙂
    completez eu cu…ciocniri de paradise, legate cu siret de pasiune tivat in simtiri, ce ne aduna pentru un casting simonofilo-hedonist. 🙂
    asadar, dedicatie de la matusha Tania: 🙂 (vai, vai, vai ce futurist imi suna pentru prezentul meu, TM) 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=HxTd8pkxYLc&feature=related

    tania 29 septembrie 2010 16:55 Răspunde
  • Ana, nu ma gandeam ca m-ai lasat de izbeliste.Sunt pe aici, prin zona. Din cand in cand fur cateva minutele si trag cu ochiul. Imi cam fuge timpul de sub picioare, asa ca nu pot decat sa-ti trimit cate-o privire admirativa si un zambet . Coc ceva in capsor, da nu-ti spun nimic, pana vad ce iese 🙂 Thomas, ce mai scrie pe chipu-ti de portelan? Iana, stiu la ce te referi. Inca nu m-am refacut complet dupa oboseala dar incep sa ma simt usoara ca un fulg. Ma bucur foarte tare pentru tine. Eu inca invat sa stau pe tusa si sa nu mai fac pe tavalugul. Imi zvacnesc tamplele, imi scanteieaza ochii si mi-o ia gandul la galop, dar ma strunesc din toate incheieturile ratiunii mele si astept locul si momentul potrivit. Spre marea mea surprindere, incep sa accept o viziune pe care mult timp am combatut-o, cum ca exista un supraunivers, un ideal, iar noi suntem copiile perfecte ale unor idei geniale. Cata vreme nu denaturam ideile ne apropiem cu pasi mici de locul ce ne-a fost harazit. Avand in vedere ca tot ce mi-am harazit de la mine putere s-a dovedit o copie palida a unui vis incomplet finisat, astept cu nemasurata ravna sa vad incotro imi sufla vantul in panze.

    Ulicica 29 septembrie 2010 17:43 Răspunde
  • @Ulicica- Toate năzuinţele care depăşesc posibilităţile intelectuale, fizice, morale, financiare, sunt catalogate vise, iar cele care se suprapun întocmai lor sunt deja realitatea.
    Să ai de grijă ca tot ce coci în căpşor să stea pe bazalt, nu pe pat de frunze!

    Omuldelamunte 29 septembrie 2010 18:08 Răspunde
  • Tania, nu pot sa nu te aprob! Ai mereu o zbarnaiala-n vorbe ce ma face ,cu multa verva si mult stil, incropite dintr-un pistil, sa flutur din gene si sprancene.
    Eu sunt tare departe de amalgamul asta de cuvinte ce vi-l afisez, dar voi aveti parca sapate-n crestetul simtului, crezuri si noianuri de vise. 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=XrhaZLcKXLg

    nico 29 septembrie 2010 18:10 Răspunde
  • Omuletule, nazuintele mele nu se numara in premii, nici in ani, nu cauta nizi aprobari nici remuneratie. Ia gandeste-te ca ai fi un olar si ai vrea prin presiunea pe care o exerciti asupra lutului ce-ti joaca pe sub degete, sa modelezi un chip aievea unui vis din care te-ai trezit, cumplit nefericit. Si pentru ca nu-l mai poti visa la fel a doua oara tot ce poti face e sa incerci sa-i dai viata. In mod surprinzator vei afla ca lutul, in biata lui stare nenorocit materiala, are propria miscare de-a lungul mainilor tale si nu este vreo stiinta exacta care sa-ti garanteze materializarea visului tau, ce-ti strabate febril pupila, facand-o sa se dilate peste masura si sa plasmuiasca halucinant. S-ar putea ca acel chip de lut sa fie copia fidela a patimasului vis, dar cine iti poate garanta luciditatea cu care iti amintesti fiecare linie de contur prefigurata printre umbrele grele ale noptii? Asa ca, nu-ti ramane decat sa incerci. Si sa te simti fericit ca strangi in maini un vis, fie el si o naluca.

    Ulicica 29 septembrie 2010 19:42 Răspunde
  • Ulicica, ce frumos scrii, ne faci sa vibram si pe noi, parca simteam lutul si eu sub maini, ma simteam ca-n Ghost:) Si uite ca iar ajungem la fantome, desi era vorba de altceva!Eu ma delectez cu voi dupa alta zi de 12 ore, plina de nervi si cu mai putine impliniri. Pe scurt, o zi obisnuita.Noroc ca a plouat si nu ma tenta sa ies pe campii..e buna si ploaia la ceva. Si muzica lui Thomas:)

    Corina L 29 septembrie 2010 21:05 Răspunde
  • ulicica, iti garantez eu ca shi luciditatea ramane sigur amprenta in acelashi lut creat din vis. daca ea nu exista in forma lui, a lutului, atunci ea nu a existat nici in timpul creatiei. 🙂

    tania 29 septembrie 2010 21:24 Răspunde
  • Cu riscul de a stirbi din simpatie (dac-o fi, ca admiratia-i o vorba prea mare) pana la faza de proteza, vin cu un cantec grav, cantecul de lebada al intelectualitatii curate romanesti*. Iata diferenta dintre filozofii nostri de estrada, pliicenii si o persoana libera :
    http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/dialogul-herta-muller-gabriel-liiceanu-moment-istoric-pentru-cultura-romana-200986.html
    *Observ cu tristete absoluta ca si azi, oameni de cultura, socotiti intelectuali, se vand pe la mediile aservite intereselor de casa, televiziunilor vomitive (care deverseaza abjectii cat îi ziulica de mare si incita la violenta si huliganism), etc 🙁
    Chipul de portelan e de lut, Ulici. Lut ars la lumina otravita a stirilor de pe sticla 🙁

    Thomas Man 29 septembrie 2010 21:55 Răspunde
  • Scuze pt nota asta de fanfara pe ultimul drum. Au si fantomele momentele lor de slabiciune 🙁
    Salutari familiare tinerei nepoate Tania, cocotzate pe pantofi rosii cu toc mediu 🙂
    Sry, nu iutubesc, Corina. În seara asta voi asculta doar cerul 🙂
    Va doresc nopti minunate cu untdelemn ! Adica nopti cu oameni ca ODLM, romantici, sensibili, politicosi, prevenitori si mai ales formidabili povestitori ! 🙂

    Thomas Man 29 septembrie 2010 22:19 Răspunde
  • Thomas Man, multumesc de articol, suplineste pe alocuri povestile de noapte buna ale unui „om ca ODLM”… 🙂

    Dea Valma 29 septembrie 2010 23:07 Răspunde
  • Bun gasit tuturor !
    Tania, am tresarit cu placuta surprindere gasindu-ma printre cei simpatizati de tine 🙂
    Daca e sa fac o legatura cu tema discutiei, atunci pot spune ca eu ma prezint aici asa cum sunt si in realitate. ( poate de aceea ai spus despre mine ca sunt sincera).
    Si Tania, mie imi esti draga pentru pasiunea ta pentru tango , pentru obiectivitate si pentru sentimentele de siguranta si statornicie ce le simt transmise de cuvintele tale.

    Blanca 29 septembrie 2010 23:14 Răspunde
  • Ooof, Thomas, m-ai intristat, poate ca i-ar fi fost bine sa nu citesc articolul. Suntem complet parazitati de sistem, dezbaterea cu ce ar fi trebuit sa se intample in loc de aplauze e lunga si foarte dureroasa. La fel de complicata e tema cu ce ar trebui sa faca intelectualii de acum, unde sa fie si cum sa formeze. Cu comunismul macar stiai ca lupti, indiferent cum si cat de vocal, acum e cam bezna. Aceeasi criza de role models, si in companii, si in politica, si in viata sociala. Tot mai multe multe socluri goale pentru ca nu are cine sta pe ele. Sau…lut.
    Bine, deci sa ascultam cerul cum ploua (sau incearca) si sa visam alte fantome. Aveti dreptate, noapte buna!

    Corina L 29 septembrie 2010 23:22 Răspunde
  • TM, nepoata, matusha….tanie, eu zic sa te hotarasti. pentru pantofi si toace roshii nu am drepturi la replica. 🙂

    Blanca, 🙂 tango ai spus? dar tango-blues? 🙂
    cred ca merge de SUshor. era sa spun Ujor. 🙂 de la vashnic cred ca mi se (re)trage.:)
    http://www.youtube.com/watch?v=rEBYYCa0gMc

    Noapte Buna, simone and sim-family, whereblogger u are. 🙂

    tania 30 septembrie 2010 0:05 Răspunde
  • Toata lumea s-a extaziat in fata discursului Hertei Muller, pe facebook, bloguri, etc, nu ca ar fi ceva foarte rau in asta, dar chiar trebuia sa vina cineva care a plecat de ani buni din tara sa ne spuna ca suntem niste oameni de carton?!? Chestia asta mi se pare foarte grava si spune foarte multe despre societatea in care traim. Iar Liiceanu face parte dintre elite, ce poti sa mai astepti de la unul ca tipul de azi dimineata care a urlat la o femeie care se bagase in fatza masinii lui scumpe si lucioase, in timp ce afara ploua, „du-te-n mortii matii!”, la care ea i-a raspuns „du-te tu”.
    Da’ poate sunt eu anormala ca nu mai suport „normalitatea” asta…

    Justine 30 septembrie 2010 0:34 Răspunde
  • Thomas- sunt încântat de alesele cuvinte, ţintă directă către imboldul de a povesti, de a privi cu o anormală îngăduinţă către toţi posesorii de ADN.
    Uşa sufletului meu este batantă din construcţie; intră şi iese cine vrea, dar fiecare are o statuie ca în Hall of Fame şi nu preget a-i face o reverenţă la fiecare inspecţie de dimineaţă. Şi celor plecaţi şi celor veniţi.
    Mai am piedestale goale, dar cei urcaţi acolo dintru începuturi sunt de neclintit. N-ar fi firesc să se reverse obida peste cei care au căpătat deja încrustaţii de fildeş.

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 1:13 Răspunde
  • Buna dimineata! Thomas, sper ca cerul ti-a asezat pe frunte-o sarutare si-n roua diminetii, picurand pe-o frunza, ti se vor oglindi noi vise, idealuri, iluzii. Nu stii tu ca visul e frumos cata vreme nu tanjim sa nu ne mai trezim din el? Tania, de fiecare data cand te citesc am impresia ca imi spal fata intr-un rau de munte. Rece, proaspat, inviorator si jucaus. Tu ai o forta a crezului care mie-mi cam lipseste. Al meu e cam zdrentuit pe la margini. Dar eu te cred pe cuvant, cu tipica-mi retinere. Si nu pot decat sa ma bucur de forta si seninatatea din gandurile tale. As vrea sa cred ca demersurile mele interioare nu sunt lipsite de luciditate, dar, tare mi-e teama ca uneori ma ia valul. Dar, desigur, dupa cateva guri zdravene de apa sarata, imi revin in simtiri. Corina, stiu prea bine cum sunt multele ore sub asediul tensiunii nervoase. Intr-o vreme ma inchideam in depozit, cate 15-20 minute si ascultam in casti ceva frumos, sau citeam. Erau momentele alea de-mi venea sa le frang unora gatul si era musai sa echilibrez energiile. Depozitul poate fi si virtual. De fapt, dupa cativa ani in care mergeam seara acasa si plangeam de mama focului, am inteles ca printre lupi, cel mai bine e sa fii cioban. Altfel, ma calcau in picioare cu delicatetea mea cu tot. Dar si asa am obosit. Mie nu-mi place sa ma iau la tranta. Decat in plan intelectual. Am renuntat intr-un final, cu genunchii usor zdreliti si un munte de deziluzii. Stiu ca ei au pierdut un om care punea mult suflet in ceea ce facea, dar sufletul nu prea mai intereseaza pe nimeni. Eu am pierdut mai mult. Fiul meu are aproape un an. Realizez ca veniturile noastre sunt insuficiente si trebuie sa ma gandesc la solutii. Inca refuz sa iau contact cu potentialele solutii. Stiu senzatia de greata la interviuri, ma consoleaza ca e o chestie de moment, dar parca nu ma mai tine stomacul. E cazul sa-mi upgradez depozitul. Zicea cineva de Scarlett, cam asa e, am sa ma gandesc maine la asta. Astazi ma delectez cu Faulkner si http://www.youtube.com/watch?v=7-41xQ8ki1Y sau http://www.youtube.com/watch?v=rzpW7P83sb4&feature=related Iti doresc o zi minunata!

    Ulicica 30 septembrie 2010 9:13 Răspunde
  • Justine, daca asa o fi, atunci mi-as dori cat mai multi anormali.

    Ulicica 30 septembrie 2010 9:19 Răspunde
  • Trebuia, Justine. Si ca acel cineva e o femeie, o femeie care sta drept si te priveste în ochi si-ti zice verde-n fata adevaruri gri, chiar daca îi esti editorul (potential) cel mai cel, mie îmi vorbeste ca o muzica înaltatoare. Pana la urma, la noi, conform traditiilor multiseculare, femeile au suferit calvaruri, umilinte înzecite fata de omologi, mai cocolositi de cutume. Un simbol, o pilda, o stralucire de stea în tavanul plumburiu al lasitatilor noastre. Si sa nu mi-o zici p-aia cu salam de soia ca-i rasuflata si aici nu se potriveste nici cu mana.
    La noi, la romani, salvarea este justificat un substantiv feminin.
    Eu votez cu voi, cele care bantuiti cu fraze frumoase castelul Simonei 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 10:28 Răspunde
  • Te-am invocat, DV, si-mi pare bine ca ai revenit 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 10:30 Răspunde
  • Mersi la fel de ganduri, Ulici 🙂
    Poate te mangaie pe frunte doamne doamne si ne torni povestioare atat de frumoase încat sa fie remarcate si solicitate pt un volum vandut în multe mii de exemplare !
    N-as vrea sa fac ierarhizari sau clasamente dar am constatat recent ca persoane cu mai putine seva în toc au fost cooptate prin diverse redactii 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 10:34 Răspunde
  • Tania, eu ma gandeam la o matusha de 28 de ani, frumoasa si generoasa :), un cadou de sus si de nespus.
    Te-am retrecut la capitolul nepoate cu riscul sa fiu banuit de nepotism 🙂 pt ca mi s-a parut ca-ti traiai cu amaraciune de cougar conditia de tushica 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 10:37 Răspunde
  • Corina, îti recomand deseara, la cina, un pahar de vin rosu, proaspat, cu aromele însorite ale toamnei 🙂 Cu gust de fruct interzis 🙂
    E tonic, e miezos, e medicamentos 🙂 E tulburator 🙂
    Atentie, am spus UN pahar, nu mai multe 🙂
    Glumesc, desigur, cu mintea la povestile tale 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 10:42 Răspunde
  • AF, zana shotiilor si curcubitaceelor ne-a sedus si ne-a abandonat ? 🙂
    E ora la care curgeau fluvii de alexandrini tzopaitori ! 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 10:48 Răspunde
  • Vad ca Una se face tot mai rara 🙁 Vrea sa-si onoreze supranumele de Unica ? 🙂
    Copilul teribil cu dictionarul desfasurat larg în poseta trendy mai apare doar „trecator” ? 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 10:52 Răspunde
  • „Sclavi pe plantatie” ?
    O alta femeie demna, echilibrata, talentata, cu cantare juste/criterii etice, e jurnalista Ioana Ene care le zice pe ziare.com. (parca barbatii sunt mai discreti în luari de atitudini transante 🙁 ceea ce confirma ce am sugerat mai sus) Apropo de presa si legea care ar urma sa fie votata, azi :
    „Starea celei mai mari parti a presei din Romania a ajuns jalnica: deontologia este istorie, interesul public este tradat zilnic, subiectele importante sunt eludate, constiintele necumparate pot fi numarate pe degete, iar manipularea a devenit regula numarul 1. Dar toate aceste tare nu pot fi combatute de o lege a presei care sufoca libertatea de exprimare.

    La legislatia in vigoare ar fi suficient sa adaugam legea antitrust, menita sa destrame imperiile media care controleaza piata si in care jurnalistii devin sclavi pe plantatie. Si, cel putin la fel de important, ar fi necesara aparitia unei organizatii puternice de breasla care sa faca ordine pe criterii deontologice aplicate la sange. Altfel vom vedea in continuare cum personaje rusinoase, dar fara rusine, precum Sorin Rosca Stanescu, excluse formal din profesie de un CRP complet emasculat, continua sa peroreze si sa manipuleze de pe ecranele trusturilor atotputernice.”

    Thomas Man 30 septembrie 2010 11:10 Răspunde
  • TM, poate v-am abandonat, dar sa ma acuzi ca v-am sedus ? 😀

    Poezie nesedusa
    Sa inspiram impreuna
    Sa expiram separat
    Caci intre mine si tine
    E cel putin un pacat

    Ana-fun 30 septembrie 2010 11:37 Răspunde
  • Ce te face sa crezi ca sunt „tare”
    Si ca-n suflet am aur curat ?
    Vizitatu-mi-ai inima, oare ?
    Daca da, zi-mi de ce ai plecat…

    Ana-fun 30 septembrie 2010 11:39 Răspunde
  • Sunt sub impresia articolului Marilenei si a propriilor mele inegalitati cu mine… 🙂

    Ana-fun 30 septembrie 2010 11:40 Răspunde
  • Ana, eu nu-s prea fan de alte bloguri dar din solidaritate versificatoare mi-am bagat creasta în articolul incriminat. Doar 2-3 învatzaminte de la o fantoma fara minte :
    Daca frica pazeste pepenii, fetele sunt condamnate (genetic ?) sa aibe bostanarii 🙂
    Daca fetele sunt buburuze si baietii buburuji, fetele sunt condamnate sa iubeasca hurbuji 🙂
    Caprioara Bambi e o bibilica pitica în poala magica a lui Nica far’de frica 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 12:12 Răspunde
  • AF,
    Poezia ta de joi
    Merge doar din doi în doi
    Si descanta în cuvinte
    O iubire cam fierbinte 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 12:27 Răspunde
  • Despre bostani, numai cu creasta

    Sunt curioasa, curajoasa
    Am fost o data, cand visam
    Dar m-a trezit o libelula
    Cand demonii macelaream
    De-atunci incerc sa dorm, adesea
    Dar ochii mari ii tin, deschisi
    Caci viata asta ma-nvarteste
    Precum pe fuste un dervis
    Si nu-mi mai ies la socoteala
    Cand degetele tin in fata
    Si numar cu privirea goala
    Imaginara-s…sau reala ?

    🙂

    Ana-fun 30 septembrie 2010 12:31 Răspunde
  • Corectura ca sa iasa rimele la socoteala si bostanii pe masa:
    „Imaginara-s … sau in viata ?”
    😀

    Ana-fun 30 septembrie 2010 12:32 Răspunde
  • TM
    Poezia mea de joi
    Se imparte: 2 la 2
    Matematica egala
    Rece, nesentimentala 😀

    Ana-fun 30 septembrie 2010 12:34 Răspunde
  • Nice game, AF, cu tropi si izotopi 🙂
    Un vers dublu feminin, repetat de masculini 🙂 :
    Barbra Streisand
    http://www.youtube.com/watch?v=wWhtcU4-xAM

    Thomas Man 30 septembrie 2010 12:39 Răspunde
  • mai, voi va iubiti! 🙂
    ash veni si eu printre voi, dar mi-am scrantit o glezna profesional-intelectuala shi-mi ia ceva timp sa o repar. 🙂

    am tras cu ochiul al versuri shi, constat, mi-ati pornit motorul de rezerva pentru o zi mai acatari. 🙂

    tania 30 septembrie 2010 12:58 Răspunde
  • tania, mi-ai luat vorba din gura cu prima ta afirmatie 🙂

    Dea Valma 30 septembrie 2010 13:05 Răspunde
  • Ba mai pardon! Pe Ana-fun eu o iubesc mai abitir, pentru că eu am botezat-o şi am ţinut-o-n braţe de când era mică, pe blogul ăsta.
    Am fost martor la primul ei „uaaa”.

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 13:18 Răspunde
  • Tania, Dea Valma, vedeti ?, de-aia n-am mai vrut eu sa scriu nimic (eram hotarata de dimineata sa va citesc fara sa ma mai rimelez pe la vorbe deja conturate 🙂 ), dar nu pot rezista cand sunt acuzata de seducere si abandonare si m-am trezit la barajul pus in calea fluviului de alexandrini, carpind cu silabe crapaturile, sa nu ne ude vreo rima mai spalata 🙂
    Stiam eu ca asa ceva se va intampla la un moment dat, dar ma asteptam sa „combinati” pe altcineva cu altcineva 🙂

    Ana-fun 30 septembrie 2010 13:19 Răspunde
  • ODLM, iti multumesc 🙂 Mai presus de orice, imi place sa am incredere in cel care ma tine in brate. Te-ai descurcat de minune (botezul e, oricum, o minune). Vezi?, inca de mica nu eram in stare sa spun mai mult de doua vocale. Dar, citindu-va pe voi, am invatat sa le combin si a iesit uau ! Sunteti frumosi si ma simt asa de bine aici, ca o sa ma simt groaznic cand n-o sa mai pot veni.

    Ana-fun 30 septembrie 2010 13:22 Răspunde
  • Ana-fun , noroc ca esti reala si ne incanti cu poeziile tale !

    Marina 30 septembrie 2010 13:32 Răspunde
  • ODML, deci esti mosshul Anei? Haaaa! 🙂
    Dea Valma, imi statea pe crestet de limba, pana s-au unit silabele, ca TM parca venise cu niste mode noi de… iutubire, auzi. 🙂 Mi-a placut la nebunie congregatia asta combinativa de la…iutubesc. 🙂
    prin urmare, azi eu trilurilesc si sunt simone-catrinita pana peste cap. 🙂
    Una, Un trecator, voi cand chiulitzi, chiulitzi nu gluma. shi nici macar nu fluieratzi. 🙂

    tania 30 septembrie 2010 13:44 Răspunde
  • Am postat pe blogul meu un clip ieşit din comun: Castagniete cu Lucero Tena, interpretând La Boda de Gimenez. Excepţional!
    Simona, îmi cer scuze! Nu-ţi răpesc cititorii, îi aduc înapoi mai frumoşi.
    De fapt, vin ei singuri mânaţi de ineditul şi prea-frumosul cuvintelor tale, aşa cum apar şi eu, ca limba mică de la ceas, care nu mai pregetă a trece în fiecare zi, prin acelaşi loc.

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 13:48 Răspunde
  • @Tania- sunt naş ! Moşul, încă, nu-i de nasul meu!
    De fapt, şi pe tine te iubesc!

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 13:56 Răspunde
  • Omuldelamunte 30 septembrie 2010 14:16 Răspunde
  • ODLM, cine e limba mare de la ceas ? 🙂

    Ana-fun 30 septembrie 2010 14:42 Răspunde
  • Cumva limba materna ? 😀

    Ana-fun 30 septembrie 2010 14:43 Răspunde
  • Ana-fun- Limba mare de la ceas îmi arată pe unde să calc şi arată foarte bine.

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 14:46 Răspunde
  • ca si simona zic si eu : sunt prima care nu crede ca pe net se intampla ceva nemaipomenit DAR SE POATE INTAMPLA. eu si sotul meu ne-am cunoscut pe net , pe un site de dating , m-a invitat „la mama” , si acum rad de el si de guturile lui in materie de restaurante, eu insa l-am dus la un restaurant chic cu meniu italian, si de aici incepe saga . si ar fi bine sa crezi , se mai intampla….

    hoinara 30 septembrie 2010 14:58 Răspunde
  • ODLM merge ca ceasul
    Si-ascute pana, apoi si glasul
    Ia o faptura, de cusatura
    O da prin note, prin contranote
    La do de sus, o dat’ ajuns
    Se uita-n jos, ce timp a scos !
    Ma uit la ceas, mi-a mai ramas
    Asa putin, mai dati un plin
    De suflet bun, de om nebun
    Sa imi ajunga, chiar si-ntr-o dunga
    Pan’ la final, ies…din real 🙂

    Ana-fun 30 septembrie 2010 15:02 Răspunde
  • Tania, ei cand vor sa fluiere, fluiera, nu scriu 🙂

    Ana-fun 30 septembrie 2010 15:06 Răspunde
  • Marina, sunteti toti tare buni cu mine. O astept pe Simona sa imi dea acces gratuit la un dus rece, poate imi mai trece 🙂

    Ana-fun 30 septembrie 2010 15:07 Răspunde
  • Ana-fun 30 septembrie 2010 15:10 Răspunde
  • Simona, dupa cum ti-am spus in e-mail, iata-ma-s aici sa-mi cer scuze in public. Gasesti detalii in scrisorica mentionata, aici, in public ma recunosc a fi o persoana pasionala, patimasa si cer iertare pentru ca am aruncat cu niste cuvinte rautacioase. Totusi, la manie se vede cel mai bine sufletul omului iar tu ai dat dovada de noblete. Trebuie sa recunosti ca ti-am aratat si ganduri (mintea) si suflet nu doar poze, ca sa-ti poti face o imagine de ansamblu, autentica. Asta pentru ca eu nu ma tem de adevarul gol-golut si intreg ci ma tem de jumatatile de masura, de lucruri intelese pe jumatate, de jumatati de adevaruri. Ti-am explicat de ce, sau cel putin am incercat sa-ti explic. In viata asta cel mai mult rau mi l-au facut persoanele care ar fi trebuit sa ma cunoasca sa ma-nteleaga si sa ma ocroteasca. Si totusi am supravietuit si totusi am curaj sa-mi expun si ganduri si suflet si corp. Nu sunt nici de invidiat nici de compatimit, nici de laudat dar nici de aruncat cu pietre. Sunt un om autentic care poate servi drept exemplu bun sau rau in functie de cel ce compara…atat pot spune: eu sunt, iar eu-l este de prisos si tare-as renunta la el, asadar sunt!
    Am citit articolul despre schimbul de replici dintre Herta Muller si Gabriel Liiceanu si mi-a placut, intre doi oameni care nu se ascund dupa deget si doi oameni adevarati, care gandesc. Mi-a starnit o amintire, singura amintire clara din timpul regimului: aveam opt ani si in timp ce asteptam sa vina bunica mea ca sa-mi dea drumul in casa m-am adapostit la vecina, o batranica simpatica. Nu stiu ce-a fost in capul meu, dar am iesit pe balcon la ea si am strigat in gura mare: Ceausescu cu carnati!! Seara tata a aflat de la bunica patania povestita de vecina si mi-a dat o mama de bataie cu cureaua la fundu-gol de-o tin minte pana azi. Si in timp ce ma batea m-a scos pe palier si a sunat la vecina ca sa-i cer scuze, vecina a fost socata, a doua zi mama i-a aratat bunicii trupul meu plin de vanatai si i-a zis ca e vina ei…eu incercasem sa-i explic tatei ca n-am avut intentii rele, ca voiam sa spun ca Ceausescu e bun pentru ca ne da carnati, dar tata n-a tinut cont. Dupa ani si ani de zile mi-a spus ca m-a batut de frica securistilor, care stateau la panda sa bage oameni la canal. Tata era inginer agronom si mama era economist, ambii avand studii superioare fusesera facuti fortat membri de partid si ambii aveau idei anti-partid de care sperau sa nu se afle. La doar cateva luni dupa povestea asta a izbucnit revolutia si tot atunci s-a pronuntat si divortul lor, ceea ce face ca pe vremea comunismului familia mea sa fi fost infloritoare si prospera, dupa revolutie s-a ales praful de familie dar a fost o simpla si nefericita coincidenta. Exact in iarna aceea eu am schimbat casa, scoala…

    Livia 30 septembrie 2010 15:42 Răspunde
  • Ana-fun, tu imi esti draga si m-ai inspirat:
    Criticilor mei

    Dragilor, eu am de toate
    Am si bune si pacate
    Nimeni nu e bun mereu
    Nici chiar bunul Dumnezeu

    Dumnezeu a creat luna
    Tot el da si matraguna,
    A facut microbi si negi
    Ce fac oamenii betegi.

    Fie lumea cat de rea
    E raspunzator de ea
    Si pe mine ma iubeste
    Si pe voi va ocroteste.

    El m-a facut dupa chip
    Voi v-ati suparat un pic
    Insa nu-i lauda mea
    Cat e maiestria sa.

    Este deci o datorie
    Sa-l laud cu bucurie
    Si sa am grija si eu
    De trupul ce-i templul sau.

    Il hranesc si-l ingrijesc
    Silueta-i ocrotesc
    Rotunjimea si latimea
    Sa consfinteasca treimea.

    Stiu ca-i doar o locuinta
    Insa eu cred de cuviinta
    Sa-l pastram curat, frumos
    Pentru suflet luminos.

    Caci de-i trupul greu si lat
    Pentru spirit e pacat
    Se simte trist si pustiu
    Incuiat ca-ntr-un sicriu.

    Livia 30 septembrie 2010 15:43 Răspunde
  • Nu voi zabovi printre blog, nu simt ca imi gasesc vreun loc si nu mai vreau sa imi fac cuib, dar o sa onorez din cand in cand invitatia dragei gazde.
    Thomas Man, si de tine imi place si mi-e greu sa-ti vorbesc la gramada, dar sa stii ca mai mult de dragul tau nu m-am mai plans de situatia mea de mama casnica si am ajuns sa spun povestioare cu tenta erotica…pentru ca (parca) tu ai spus ca prea a devenit blogul prilej de tanguire si sfaturi pentru mamici racite de copii raciti…deci unde dai si unde crapa…asa e la gramada

    Livia 30 septembrie 2010 15:48 Răspunde
  • TM,
    ce aveti frati barbati cu Bambi? e cerb! semnul exclamarii!
    Ana zice aseara: Tati e ceb! 🙂 la incercarea lui a se baga peste filmul ei.

    iana 30 septembrie 2010 16:01 Răspunde
  • @Iana- Cerbul era cu cerboaica, de s-a supălat ecoul?

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 17:46 Răspunde
  • Buna seara, blogaritelor !
    Scuze ca dau buzna asa, Simona, dar urmaresc de ceva vreme blogul tau asa de frumos garnisit si zau ca ma stimuleaza scrierile tale afrodiziace si fetele din jurul tau, din zona frontala pana în zona dorsala ! Si sunt în acord global cu ideea ca pe net îti gasesti jubilatii extrasenzoriale ! Si le felicit pe domnisoarele care si-au gasit jumatatile sau niste ceasuri de paradis pe vreun site ! Si cum eu-mi asum paternitatile, voiam s-o spun în gura mare : EEEIIIOOOO ! Nu ca închipuitul ala de-si zice Thomas Man care ne-o tot tine pe aria fantomei din opereta de 2 parale. Fantome-n sus, fantome-n jos, ia mai lasa-ne cu refrenele astea, badita, ca noi ce vina avem sa nu înflorim si noi ? Pe de-a bunelea, asa ca la noi în Carpati ? Nu-mi spune mie ca nu visezi la doamne sau la « femei slave disponibile » ca nu te cred. Daca nu, oi fi avand vreo conducta ruginita si-ti trebuie o reparatie capitala. Ce atata ipocrizie, ce te tot ascunzi dupa degetul mic, oricum ti se vede nasoiul ! Sau e asta o noua metoda sa salti de pe situri, te dai fantoma lovita si vezi ce dama pica ! Ti-ai croit loc cu paranormalu’ pt ca aici chiar sunt fete de fete si acuma stai la cotitura, poate pica mura-n gura !
    Io cam atat am avut de spus. De vreti mai mult, ce mai tura vura, va las numarul de la celular.
    Buna sa va fie inima, dragalaselor !

    Thomas Man 30 septembrie 2010 18:09 Răspunde
  • Bad joke, of corse.
    Ratat complet, de altfel, pusesem un alt nickname si la validare a iesit vechiul 🙁 !!!!!
    M-a pedepsit Zeul Informaticii 🙁
    Dupa post-ul asta nu-mi ramane, ca autoflagelare, decat sa creez bazele Ligii pentru Drepturile Fantomelor !

    Thomas Man 30 septembrie 2010 18:13 Răspunde
  • Iana, era o licenta pseudo-kinegetika 🙂
    Si Bambi e un grup de fete 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 18:16 Răspunde
  • Va doresc o seara de odlm (de unt de lemn pt cunoscatori) ! 🙂

    Thomas Man 30 septembrie 2010 18:18 Răspunde
  • Thomas… cate nicknames ai tu de fapt?

    CristinaC 30 septembrie 2010 18:32 Răspunde
  • TM
    rid de mmooorrr!!!
    cum ai putut sa pierzi cerneala vegetala? nu-mi vine sa cred!!!

    si puteai sa o faci asa de frumos!!!

    iana 30 septembrie 2010 18:37 Răspunde
  • Nu stiu, zau, Iana, pedeapsa de sus 🙁
    Nu-mi iese nimic cum ar trebui 🙁
    Am ceva scuze digitale dar nu le însir aici 🙁
    Cristina C, ce e sigur e ca nu sunt Dea Valma 🙂 În rest, nu promit nimic. (Glumesc !!!)
    Un clip bombay pt fete si mai ales baieti :
    http://www.youtube.com/watch?v=eb7vkzpXwAc
    Acum nu-mi ramane decat sa ma duc sa-mi pitesc creasta-n nisip de rusine 🙁

    Thomas Man 30 septembrie 2010 18:52 Răspunde
  • Thomas pentru mine e sigur si ca nu esti CristinaC …. cu gandurile Dea Valma suntem cu totii in uneori si asta ne face speciali nu-i asa?

    CristinaC 30 septembrie 2010 18:56 Răspunde
  • Thomas, tu ai fi bun de stand up comedy! Esti foarte haios, si cand nu spui nimic.

    Ulicica 30 septembrie 2010 19:03 Răspunde
  • Sotul meu se uita la stiri si eu sunt uluita de ce le mai da realizatorilor de stiri prin capatana. Ne demonstreaza un accident printr-o foarte penibila reconstituire. Astia au impresia ca suntem noi asa, mai grei de cap?

    Ulicica 30 septembrie 2010 19:06 Răspunde
  • Daca mai urmarim mult stirile acelea s-ar putea sa devenim mult mai grei de cap…

    CristinaC 30 septembrie 2010 20:13 Răspunde
  • Urmaresc cu mare incantare The bridges of Madison…. datorita Simonei. Ma asteapta pe cd Sweet November si Ask the dust. E saptamana filmelor mele de suflet. Naluciri frumoase….frumoase naluciri!

    Ulicica 30 septembrie 2010 21:18 Răspunde
  • Ulicica, frumoasa noastra niverneza ! Daca vreodata ai sa publici , o sa fiu in primul rand pentru un autograf… Pana atunci , te citesc si ma amagesc ( inca ) cu aroma placintei cu varza 🙂 Dar in cateva zile sunt acasa si daca nu o sa fie placinta cu varza, or sa fie cu siguranta niste papanasi uriasi la Roata Norocului 🙂

    Grace 30 septembrie 2010 21:47 Răspunde
  • TM,
    eu inca rid…
    Unaaa??? vino sa-l vezi pe Al!

    iana 30 septembrie 2010 21:58 Răspunde
  • Grace La Roata Norocului in Brasov?

    CristinaC 30 septembrie 2010 22:11 Răspunde
  • Ulicica… Serendipity ai vazut?

    CristinaC 30 septembrie 2010 22:11 Răspunde
  • TM, imi satisfaci si mie o curiozitate? de ce te-ai putea identifica cu celelalte blogarite, da’ cu mine bash? n-am prea baut lapte cam de multisor, in consecinta…nu m-am prins 🙁

    Dea Valma 30 septembrie 2010 22:17 Răspunde
  • CristinaC, eu vazut Serendipity, placut mult…:-)

    Dea Valma 30 septembrie 2010 22:21 Răspunde
  • Cristina , daaaaaa 🙂

    Grace 30 septembrie 2010 22:27 Răspunde
  • ..si la mine placut 🙂

    Grace 30 septembrie 2010 22:28 Răspunde
  • Grace, e superb Brasovul… si mititeii sunt grozavi la Roata Norocului. Cat stai?

    CristinaC 30 septembrie 2010 22:31 Răspunde
  • o, da , Cristina !!! 🙂 stau 2 saptamani acasa si o voi lua la picior pe Rep , in sus si-n jos 🙂

    Grace 30 septembrie 2010 22:45 Răspunde
  • TM, de ai fi semnat cu alt nick, macar un Vegetal Ink acolo, tot ar fi ieshit de-o razmeritza copioasa. 🙂 dar, asha…deliciul a murit nenascut pe la 6.13. 🙂 sigur tu ai fost? adica, tu, thomas man, mai putin vestimentat in pensula barocca shi fara dunga perfecta a fierului de calcat aburi sau fantome (totuna)?

    tania 30 septembrie 2010 22:47 Răspunde
  • grace daca vrei poze … un pps adresa mea e cristinacentea@yahoo.com

    CristinaC 30 septembrie 2010 22:49 Răspunde
  • generoasa fiind, time to time, asta e pt TM: 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=-Nr3bgk13uo&feature=related

    tania 30 septembrie 2010 22:52 Răspunde
  • grace, de vrei sa vii in gashca mea si a anamariei, iti aduc aici ce am ascultat de-a lungul zilei. 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=Kjqa_Csf29Q

    cristinaC, de-a latul zilei, am rererereplayed pe cristina:

    http://www.youtube.com/watch?v=WOKI_tIBWVI

    deshi e mironositza de felul ei, in aceasta melodie mi se pare mult prea in…feeeling, deci…aproape perfectissima.

    tania 30 septembrie 2010 23:00 Răspunde
  • Ce mi se intampla daca nu pot sa intru ziua, ooof, prea multe blogarite il revendica pe Thomas si sunt geloasa:) Si acum sunt la paharul (unic, promit) alb (nu beau rosu, sorry) recomandat. ma delectez cu gandurile voastre de peste zi, ma plimb prin Brasov cu Cristina si Grace, si ma bucur ca iar e vineri maine. Apoi ma intristez ca mi-a mai trecut o saptamana din viata si ca am mai facut multe lucruri inutile saptamana asta, si am trait…dar tare putin…
    Ma fantomizez acum si imi pare rau ca mi se inchid ochii si n-as vrea sa atipesc pe tastatura.

    Corina L 30 septembrie 2010 23:04 Răspunde
  • Corina LF (Fantoma), trezeste-te! 🙂 nu esti singura cu saptamani partial inutile. 🙁
    zic asta, intrucat stiu ca weekend-urile le astept, unoeri, frenetic shi pofticioasa.
    Thomas, de cand starnesti tu gelozii? 🙂

    tania 30 septembrie 2010 23:16 Răspunde
  • Tania, gaska ta e gascosa si haioasa , asa ca ma declar si Tania-gaska -fun . De-a latul… iar mi te-au cenzurat ! 🙂

    Grace 30 septembrie 2010 23:28 Răspunde
  • @Tania- O fi Christina Aguilera mironosiţă, dar este una dintre cele mai bune voci de pe Pământ.

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 23:36 Răspunde
  • Omul a dezlegat misterul 🙂

    Grace 30 septembrie 2010 23:38 Răspunde
  • @Thomas- puteai să alegi orice nick, stilu-ţi caracteristic te trădează!

    Omuldelamunte 30 septembrie 2010 23:47 Răspunde
  • detectivi, aici? 😛

    un trecator 30 septembrie 2010 23:49 Răspunde
  • grace, bine ai venit in gaska! 🙂 iar cenzura? pfu! 🙁
    Omule, nu m-ash fi prins ca-i TM. A scris mult mai lejer si deloc seif-ermetistic. 🙂
    Da, cristina e ok. are voce de inegalat. cu toate acestea, multe dintre melodii sunt..inegale, dispropotionate prin triluri prea discordante. parerea mea, ODML.

    tania 30 septembrie 2010 23:52 Răspunde
  • acesta este un trecator? eu nu is sigura.
    test:
    Un trecator, ce shi-au uitat nemuritorii, in general? 🙂

    tania 30 septembrie 2010 23:55 Răspunde
  • tania, tu crezi ca destinul meu e pe-aici ? :)))

    un trecator 1 octombrie 2010 0:07 Răspunde
  • un trecator, raspuns corect. 🙂 diploma lui Noica face cat 1000 de destine, citim 1000 de nemuritori 🙂
    faceam pe detectivii, da, pentru ca eu inca nu cred ca TM de la 6.09 e TM pe care il stim noi. 🙂

    tania 1 octombrie 2010 0:12 Răspunde
  • e unul din ei, in orice caz 🙂

    un trecator 1 octombrie 2010 0:19 Răspunde
  • Am facut o boacana de nivelul lui Bula 🙁
    Am încercat sa schimb doar putin, ai observat bine, Tania, discursul, unghiul, etc. Lasand totusi loc de ghicire a redactorului, ai vazut bine ODLM.
    Ma duc sa-mi bag creasta sub perna de rusine. Nu mi-a trecut 🙁
    Noapte odlm !

    Thomas Man 1 octombrie 2010 0:30 Răspunde
  • Thomas- tu eşti cocoş sau fantomă? N-am întâlnit fantomă cu creastă.
    Şi tot n-ai spus cui i-ai lăsat celularul? Şi tot n-ai spus de ce te-ai auto persiflat.
    Chiar daca-i intenţionat să fii bădărănel şi ignorant, nu ţi-a ieşit ! Tu ai sufixe şi prefixe cu ştampila ta şi nu te dezbari nici dacă cu o mână tastezi şi cu una dormi.

    Omuldelamunte 1 octombrie 2010 2:01 Răspunde
  • Am un salariat care conduce o maşină a firmei. Soţia lui conduce maşina lor personală.
    Astăzi au ieşit din parcarea blocului, îndreptându-se fiecare spre serviciu. Pe o alee, mai încolo, a ţâşnit o femeie cu sacoşe în mâini. Soţia a pus o frână cum numai soţiile pun.
    El a intrat cu bara din faţă în bara ei din spate. Primul ei imbold a fost să iasă cu gura mare şi să-şi consume repertoriul, dar când a văzut că-i bărbată-su, a sărit de gâtul lui şi l-a sărutat.
    Toate astea sub privirile uimite ale femeii cu sacoşele, pe care le-a lăsat jos, ca să-şi facă cruce cu ambele mâini.
    Seara asta mi-au dat telefon să-mi spună că şi-au întocmit proces verbal. Mâine nu vin ca să poată să-şi consume amenda. Abia au terminat luna de miere.

    Omuldelamunte 1 octombrie 2010 2:26 Răspunde
  • ODML.. nice. Imi place de ei!

    CristinaC 1 octombrie 2010 6:18 Răspunde
  • am prins o fereastra, pana se dezmeticeste pustiul de-a binelea si realizeaza ca se joaca singurel si m-am napustit sa desert sacul cu ale mele ganduri nocturne.
    ANEI – Fun: nu mi-ai vorbit mai defel saptamana asta, nu-mi vine greu a crede ca te-am plictisit, mi se intampla sa ma plictisesc pana si pe mine, dar mi-ai lipsit tare. Am simtit pe alocuri si cate o nota de nu stiu ce, un fel de ceva, altceva, am citit undeva ca s-ar putea, din motive obiective, sa nu mai dai pe blog, la un moment dat si m-am pomenit foarte panicata la gandul. In calitatea ta de persoana virtuala te gasesc incantatoare, motiv pentru care, cum ti-am mai spus, as fi onorata sa-ti aloc un spatiu in viata mea reala. Am creat pentru noi o adresa de mail, te invit cu mare emotie sa o accesezi, scopul e simplu si dezinteresat. Desene, noianuri de cuvinte, si whatever iti trece prin capsor si n-ai unde sa indosariezi. Si mai ales, un numar de telefon, in speranta ca ne-om amuza uitandu-ne una in pupila celeilalte, intr-o zi din multele ce ne fug de sub picioare, haotic si vertiginos, de cele mai multe ori nemaitinand seama de noi. Daca nu vine Ana la munte, vine muntele la Ana. Intr-un mult visat periplu printre munti si o incursiune in orasul sufletului meu, Brasov, cu mare drag imi flutur pletele prin praful Bucurestiului pentru a-ti face o ampla reverenta si a te invita sa ma onorezi cu prezenta ta la o ceasca aromata de cafea, prin ai carei aburi sa depanam voios un fuior de ganduri. Poti desigur sa ma refuzi delicat sau sa ma ignori nonsalant, nu am implicat nici un orgoliu in discutie iar sufletul meu e foarte calit in naivitatea-i si idealitatea-i, daca nu ai nevoie de inca un prieten, nu te simti incomod sa-mi dai de inteles intocmai. E o cerere de prietenie, in stil adolescentin, pe principiul, am senzatia ca ar fi pacat sa nu te cunosc, de putine ori in viata mi se intampla sa-mi doresc sa ma apropiu. Si desi sunt o sceptica si o autoironica, imi vine mai greu sa fac cuiva semna cu mana sa se apropie decat mi-ar veni sa stau goala in centrul orasului, cu riscul de a fi penibila, ciudata sau inoportuna, am zis ce-am simtit de zis.

    Ulicica 1 octombrie 2010 7:52 Răspunde
  • Am luat o gura de cafea, am tras aer in piept, adresa cu pricina ulicica.november@yahoo.com

    Ulicica 1 octombrie 2010 7:53 Răspunde
  • CristinaC, nu. Garantez recuperare. Am multe filme de vazut , primesc oricand sugestii de soi. Grace, da, te asigur cu mana pe (singurul element in care am incredere din dotarea-mi) cap. Te invidiez, mi-e tare dor de stradutele Brasovului, orasul in care m-am simtit mai acasa decat in oricare altul. Pe langa Cluj, mai pastrez pe harta animozitatilor Sibiu, Sighisoara. Si cand ma gandesc cum frunzele aramii impanzesc aleile si cum miroase-a toamna, miros de muschi umed, castane, gutui si struguri negrii….e cazul sa beau cateva guri bune de cafea si sa ma scutur de aburii ademenitori ai noptii. Si-am incalecat pe ceasca si-am purces cu toate panzele sus intr-o nemaitraita zi de vineri. Fie-va inima usoara si gandul temerar, trupul voinicesc si zambetul de copil.

    Ulicica 1 octombrie 2010 8:10 Răspunde
  • Uli, cum ai putea, oare, sa crezi ca nu am nevoie de inca un prieten ? Cum putini se uita cu adevarat la ceilalti si cum si mai putini ii vad cu adevarat, prietenii mei sunt numarabili pe degetele cu care il tastez de obicei pe 1. Mi-s dragi prietenii aparuti in zile in care in jurul meu norii aduceau numai furtuna si sufletul meu apa de ploaie in cadere sub vant. Cine afla mai intai cum arati pe sub faldurile inselatoare si multe ale aparentelor cu care traim pana la identificare si te indrageste pentru ce esti si nu pentru cate ceva din ce esti…te va indragi si in vremuri bune, cand, in lipsa norilor, ochii iti vor straluci si vei iubi lumea intreaga, nu doar pe cea care te-a iubit la randul ei pana atunci.
    Nu ti-am mai scris pentru ca n-am stiu ce (si cum). Chiar si nebunilor li se termina, uneori, cuvintele, si atunci se uita disperati in gura altora, incercand sa smulga pentru ei cateva vorbe pe care sa le (re)foloseasca. Dar ieri ma gandeam (si, mai sus, parca Tania a fost gand la gand) ca, daca vei scrie si publica, voi fi prima care sa cumpere cartea si sa o citeasca. Si ma mai gandeam sa iti spun sa ne scrii o poveste, dar apoi mi s-a parut ca ar fi deplasat sa ma trezesc initiind ceva pe blogul Simonei, nu suntem (sunt) aici ca sa aprindem focul, ci doar ca sa ii desenam flacarile si sa spunem cat de tare ne ard. Sau nu ? Deci, uite, am spus-o.
    Iti voi scrie. Te astept la Bucuresti, la o cafea cu rom. Cafeaua e ca sa imi tina treaza amintirile, romul e ca sa imi amintesc ce am uitat despre mine.
    N-am ignorat niciodata pe nimeni, poate am tipat, am suferit, poate m-am purtat urat, poate am iubit sau poate am urat, dar sa ignor nu stiu ce e. Chiar daca asta nu se vede intotdeauna.
    Din pacate, persoana mea virtuala s-ar putea sa fie mult mai interesanta decat mine. Si mult mai tangibila, contrar legilor fizicii. Cati din ce care scriu aici isi publica intregul nume ? Cati vor sa fie recunoscuti ? Cati sunt pregatiti sa suporte consecintele ? Ma tot intreb…

    Ana-fun 1 octombrie 2010 9:44 Răspunde
  • Ana-fun şi Ulicica- Să rog guvernul să termine odată autostrada Bechtel, Bucureşti- Cluj Napoca şi retur?

    Omuldelamunte 1 octombrie 2010 10:10 Răspunde
  • Poezie de scris pe usile metroului

    Indecent de urata, nepermis de destept
    Ei fac cupluri, vreo suta, jur cu mana pe piept
    Indecedent de frumoasa, nepermis de bogat
    Ei fac masa si casa, si un pat nesarat
    Invelite in voaluri, dezbracati de primar
    Rumegand idealuri, asta vedem mai rar 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 10:11 Răspunde
  • ODLM, sa rogi Guvernul sa ma puna Premier. In Little League. Si sa redenumeasca autostrada, sa se numeasca Miorita mesterului Manole cu 300 de oi 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 10:12 Răspunde
  • Godfather, azi am nevoie de protectie. M-au inconjurat dead(!)line-urile si cu mainile goale (si aproape curate) nu le pot dovedi (existenta). Trimite tu un musculos grazios, sa traga putin de timp, sa-l faca mai lat, mai lung si mai inalt, iar mie trimite-mi intelepciune, eficienta si lipsa de conexiune la Internet, ca altfel Luni nu o sa aiba cine sa va mai scrie. Somerii nu isi permit abonament la Exploreri 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 10:16 Răspunde
  • Da, speciali, chiar fantomatic de speciali, Cristina C 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:16 Răspunde
  • Ulici, mai degraba sunt stand down tragedy 🙁 O catastrofa umanitara 🙁
    O mini reusita spectrala, cel mult ?

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:17 Răspunde
  • Tania, multumesc pt confratii ectoplasmatici ! Vezi, nu suntem singuri 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:18 Răspunde
  • Era doar un joc, ODLM. De schimbat profilul. În macazul meu, sa fii prea previzibil devine o injurie. Asa ca daca m-as îmbraca fix ca o fantoma n-ar mai avea niciun farmec. Un accesoriu, o mica fantezie acolo, sa ies din norma. Daca preferi, o sa vorbesc de ciuf de acum încolo, nu de creasta 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:24 Răspunde
  • Dea Valma, pentru ca tu esti tu si eu sunt eu ! În fata acestei logici scaparatoare (care-mi scapa printre degete 🙂 ) te înclini 🙂
    De fapt, nu stiu de ce am ales Dea Valma ! Generatiile viitoare de psihologi vor analiza (ma)cazul si vor determina procentajele infective subliminale care ma vor fi dus în directia ta 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:27 Răspunde
  • Un articol din vecinatatea subiectului tratat de Simona :
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/iubirea-pe-net-gasita-cu-prudenta-si-rabdare-907619.html

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:29 Răspunde
  • @Thomas- ciuf, da! Sau mai curând, moţ?

    Omuldelamunte 1 octombrie 2010 10:30 Răspunde
  • Bizar, Simona a dansat Ultimul Tango, imprimat deja si chiar dus prin chioscuri, si totusi ne-a lasat singuri !
    O mangaiere pe ceafa, Simona, pt noi, daca ne-am jucat pufos, sau mai degraba o nuielusa la spate pt mine ca am facut boroboate ?

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:33 Răspunde
  • TM, ma bantuie aceeasi problema. Unde e Simona si de ce nu m-a certat pana acum ? 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 10:34 Răspunde
  • Una si cu Unu fac doi. Daca Una e deja Doi, nu mai vine pe la noi ? 🙁
    Si unde-i poezia fina de pe buzele Pacai ? 🙁

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:35 Răspunde
  • ODLM, mot(z)ul poate avea conotatii rosiatice 🙂
    Nu din alea cu Rosia Montana 🙂
    Ca doar n-o sa vorbesc despre mot(z)ul meu ! Cine stie ce-ar mai iesi pe urma, un bulism pe saptamana e arhisuficient ! 🙁

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:39 Răspunde
  • Ana-fun- Cade-ţi-ar internetul azi, ca să te vedem şi de luni încolo!
    Un click-net, micuţ ,acasă? Se poate?
    Înţelepciune? De unde Fata-Moşului? Mai am niţică, pe fundul sacului, pentru zilele de pensie. Ţi-am dat-o la botez aproape pe toată şi văz c-o utilizezi intens.
    Vezi de la Simona! Ea are tolba plină.

    Omuldelamunte 1 octombrie 2010 10:39 Răspunde
  • ODLM, parca mi-ai urat sa-mi cada parul 😀 Clucutu-dragutu nu se poate acasa. Am motivele mele. Nickoase. Se zice Fata-Nasului 😀
    Simona are in tolba si nuieluse. Mi-e teama sa cer, ca nu stiu pe ce pune mana mai intai 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 10:42 Răspunde
  • AF, watch your back !
    Vorba ODLM, luni e o noua zi si ce ne facem fara pozia de luni ? 🙂
    Egoism de casta !

    Thomas Man 1 octombrie 2010 10:54 Răspunde
  • Imi cer scuze gazdei si utilizatorilor care vor simti sa pufneasca ironic la vederea unor desertari personale. Nu ma deranjeaza sa fiu judecata, sper doar sa nu deranjez, mai ales pe Simona, careia ii revine meritul de a fi deschis, cu mult talent si fara voie Cutia Pandorei. Ana, am inceput de doua saptamani ceea ce va fi primul meu roman, e greu sa asez gandurile in pagina, printre personaje, dialoguri si pereti. Dar ai sa sti ca e al meu, te asigur. Cat despre publicare, nu asta ma ingrijoreaza pe mine ci neputinta mea de a fi coerenta, de a deschide usi, uneori chiar de a gasi cheile.
    Cine sunt eu din spatele ecranului nu suscita nici un interes, decat, poate, pentru putinii oameni ce m-au cunoscut altfel decat ceilalti ar crede ca sunt. Nu intra in discutie curajul, care nu mi-a lipsit niciodata, catusi de putin. Stiu atat de lucid si aprofundat cine sunt, ce gandesc si ce simt incat sunt foarte in masura sa-mi cunosc neconcordantele. Prima lectie pe care o invatam, in frageda copilarie, e cea a identitatii. Raspunsuri pe care cei din jur ni le ofera, jocul aprobarii sau respingerii…asa ca inainte sa intelegi ce inseamna aflii ca, spre deosebire de alti copii, tu nu ai ambii parinti, sau parinti impreuna, bani pentru un ghiozdan frumos sau sandalute de lac. Si mai de neanteles aflii ca tu nu esti ca ceilalti copii, pentru ca ei au voie sa se joace impreuna in vreme ce pentru tine s-au faurit planuri mai mari si trebuie sa inveti. Mai tarziu aflii ca destinul ti-a fost deja trasat si de bunavoie sau silita de familie, te vei conforma, plia si adapta. Poveste:
    In vara in care implinisem deja 16 ani, ca in multe altele, am mers in vacanta la matusa. Pentru ca ea nu are copii si si-a facut o indatorire morala si sufleteasca din participarea activa la cresterea si educatia noastra. De altfel, dupa ce tata a murit, mama, pre tanara si slaba de inger, s-a refulat in orice nu avea legatura cu copiii ei. Poate ne iubea, nu stiu, nu reusesc nici acum sa-mi dau seama, dar i-a lipsit cu desavarsire instinctul matern si responsabilitatea aferenta. Familia tatalui meu, familie de invatati, doctori si ingineri, a incercat din rasputeri sa ne scoata din cercul vicios care era viata mamei mele. Dar noi, intr-o solidaritate tacita si mai ales nefasta, am iubit-o asa cum ea nu avea niciodata sa fie in stare sa se iubeasca. Noi eram cele care ne dadeam peste cap, sa-i facem surprize, sa luam note mari si premii, sa facem curatenie luna si o asteptam cu sufletul la gura si cu bratele deschise, seara de seara. Dar ea venea tarziu, obosita, nervoasa si ne certa zdravan ca nu dormim la ora aia, apoi ne expedia in camera noastra, inchidea cu cheia usa de la camera ei iar dimineata, cand noi mergeam la scoala, inca dormea. Dar noi o iubeam, era mama noastra, cea mai frumoasa femeie din lume, tanjeam dupa privirile ei, dupa zambetul ei, care se arata atat de rar. Tarziu am inteles, cand, intr-o rabufnire, mi-a spus ca nu, nu l-a iubit pe tata, dar ar fi facut orice sa scape de saracia lucie si bataile de acasa. Ca eu seman atat de bine cu el, incat nu suporta sa ma uit in ochii ei. Stiam ca sora mea are un loc mai aproape de sufletul ei, dar nu-mi pasa, le iubeam pe amandoua si desi eram cea mai mica, simteam ca trebuie sa le protejez, sa am grija de ele. N-a fost sa fie, sora mea nici pe departe nu era in asentimentul meu, mereu m-a respins, m-a dat la o parte. Mult mai tarziu, cand deja eram doua straine, ne-am plans una alteia in brate, neputinta si nefericirea au fost cele care ne-au adus aproape. Familia tatalui meu a fost mereu intr-un fel de antecamera a vietii noastre. Dar tatal meu are doar frati, iar barbatii nu inteleg prea bine cum sa se apropie de sufletul fragil al unei femei. Nu, ei nu ma alintau, erau niste inchizitori ai gandurilor mele, facandu-ma mereu sa ma rusinez ca sunt, ca simt. Mereu am fost persiflata, obligata sa ma trezesc la mult trambitata realitate, mereu mi se spunea cum sa fiu, cum sa ma port. Dorinta mea de a scrie a fost combatuta din toate directiile, iar incercarea mea de a avea o viata a mea, de a incerca sa ma bucur de ce-a ramas intreg, si mai si. In acea vacanta am mers la un lac din apropiere, cu matusa, sora mea si o verisoara. Prima mea infatisare in lume, in costum de baie. Printre sute de chipuri, unul doar l-am vazut cu ochii mintii, ai sufletului si ai trupului. Eu, care credeam ca nici macar nu as putea sa tresar la vederea unui barbat. Matusa imi potrivea pe fund o esarfa, sa ma acopere iar verisoara mea scotea din sacosa snitele si prajitura cu mar. Grupul de alaturi, cateva fete fara sutien, cativa baieti tatuati, fumau si beau bere. Fetele radeau in barba de noi si merindele noastre, in vreme ce matusa se bucura ca are in fata exemplul perfect al discipolilor diavolului, in carne si oase, de ei trebuie sa ne ferim, da, acuma rad si se veselesc, dar maine vor arde in flacarile iadului. Calin (cum am aflat ceva mai tarziu ca il chema) s-a uitat fix in ochii mei, nu razand, nu poftind, pur si simplu cautand. De fapt, a lui a fost prima privire care s-a intrebat vreodata, despre mine. La un moment dat, multumita veselelor fete, matusa a realizat schimbul de priviri si cu vorbe aspre si priviri dojenitoare ne-a luat pe toate trei de toarta tarandu-ne langa un grup de batranei. „Nu ti-e rusine, porcule, uraciunea pustiirii! „ Fetele radeau de mama focului iar eu speram sa ma inghita pamantul cu obrajii mei aprinsi cu tot. In vreme ce inotam incercand sa-mi spal gandurile care mi-o luasera la sanatoasa, i-am vazut trupul plutind alaturi de al meu. Si acea privire care ma facea sa ma simt in siguranta, ca o imbratisare calda, asa cum prea rar imi era dat sa ma simt. Desigur, la scurt timp, agera matusa a sesizat chestiunea si ne-a tarat printre invective inapoi acasa. Nici nu stiam de ce imi tasnisera lacrimile, apoi, de pe bancheta din spate, la ceva distanta, am vazut o motocicleta si instinctiv, tacit, cu inima stransa sa nu cumva sa observe matusa, am stiut ca e el. In acea noapte am auzit un fluierat usor, l-am auzit pentru ca stateam in dreptul geamului asteptand. Am iesit in gradina si am stat amandoi pe trunchiul imbatranit si chircit al unui mar, pana in zori. Ne-am iubit doi ani, ne-am scris scrisori, mi-a pictat bucati din fiinta lui si mi-a cantat cu cea mai frumoasa voce ce s-a apropiat de urechea mea. Avea orice talent, o inteligenta fascinanta, dar ii lipsea cu desavarsire cel mai important instinct, al supravietuirii. A murit inainte ca eu sa implinesc 18 ani, intr-un cumplit accident de motocicleta. Am aflat dupa o luna, cand, nemaiprimind nici un raspuns, cu teama si groaza ca a intalnit o alta femeie, i-am batut la usa casei. Si-am stat trei zile in camera lui, pe care nu o vazusem niciodata, in vreme ce mama lui ma mangaia pe frunte si-mi aducea cate un ceai. Nu mi-a mai pasat atunci si tot atunci s-a rupt ceva in mine si am plecat de acasa. Nu m-am intors niciodata si vreme de patru ani am refuzat sa le vorbesc si am refuzat sa pun piciorul in vreo biserica. Nici macar nu facusem dragoste niciodata, imi spunea ca nu poate sa franga inocenta mea, mai tarziu, avem tot timpul din lume. Dar nu l-am mai avut. Nu, nu regret din viata asta decat lucrurile pe care nu le-am facut. Nu mi-e frica decat ca nu voi trai indeajuns, sa mai iubesc, inca o data. Am trait mereu printre straini, singura printre gandurile mele, printre durerile si frangerile mele. Imi privesc sotul si sunt atat de perfect constienta ca nu ma cunoaste catusi de putin. Doi straini impartind o viata, nu a mea, ci a fiului nostru, pe care il iubim amandoi cu toata dragostea. Mie nu mi-e frica de adevar, dar stiu ca cei de langa mine nu sunt dispusi sa-l accepte. Nu au fost niciodata dispusi. Am fost mereu atrasa, ca un fluture de lampa, de tot ce poarta durere, de tot ce-i stigmatizat, respins si reprimat. Am vrut mereu sa ard pe altarul unor iubiri deznadajduite, am fost uneori foarte saraca de dragul de a simti ce gust are viata, cand nu e asezonata cu nimic. Nici cu confort, nici cu siguranta, nici macar cu caldura. N-am vrut sa-mi fie viata usoara, n-am vrut sa-mi fie bine. Abia intr-un tarziu, de dragul fiintei ce crestea in mine, am depus armele si m-am lasat inseuata, ca un cal naravas, care capata incredere in mana ce-i asaza zabala. Alerg purtandu-mi pe spate responsabilitatile, alegerile. Fara vreun regret, doar cu teama si atat de constienta, ca sunt si raman un spirit liber, teama de ziua in care voi rupe zabala. Nu, nu cu fapta, ci cu gandul. Stiu, inima mea nu poate fi strunita, gandul meu nu poate fi tinut captiv. Asa ca tot ce-mi ramane sunt cuvintele. In care ma infasor, prin care respir, printre ele ma caut si ma regasesc. Pentru ca tacerea mea ma sperie. Trebuie sa scriu, sa ma aud, sa nu cumva sa ma iau prin surprindere.

    Ulicica 1 octombrie 2010 11:05 Răspunde
  • TM, o clipa am crezut ca esti suparat pe mine. O clipa foarte lunga.
    Fara poezia de luni…va faceti bine ?
    Simona…cred ca stiu ce are:

    Simone, iti dau o-mbratisare
    Pe frunte-ti pun o man’-usor
    Si-ti spun cu drag ca fiecare
    Are in el minuni ce dor
    Si-atunci cand vorba nu ajunge
    Si serile-au parfumuri grele
    S-arunci la cos cu verbu-„a plange”
    Sa dai in noi cu micsunele
    Si sa te bucuri cu mirare
    Ca te iubim fara popas
    Stai, vine viata cu o floare
    Tristetii spune-i bun ramas 🙂

    Ana-fun 1 octombrie 2010 11:06 Răspunde
  • Ulici 🙁 🙂 🙁 🙂 🙁 🙂 🙁 🙂 🙁 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 11:24 Răspunde
  • AF, esti nesuparabilizanta ! 🙂
    Cosi versuri, dai tighele la rime, calci la aburi sentimente jucause, rasucesti pe degete vorbe, fara degetar dar cu ce digitatie, torci ca un motanel ganduri bune, cum am putea sa ne suparam ? 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 11:28 Răspunde
  • Ulicica,
    Iti doresc sa iti implinesti dorinta de a-ti vedea cartea scrisa, de a-ti vedea viata ordonata pe niste pagini pentru ca apoi sa o poti accepta si iubi asa cum e si sa poti rupe zabala…Iti inteleg perfect dorinta de a scrie (si sunt convinsa ca numai eu), si pe mine ma mistuie acelasi foc, si eu vreau sa-mi vad durerile si framintarile asternute pe niste pagini, ca si cum le-as putea materializa, ca apoi sa le cuprind intr-o imbratisare patimasa si sa le jelesc dupa pofta inimii, de cite ori am sa simt nevoia…sa recitesc capitolele tristetii pina cind voi intelege sa le accept, sau pina cind ma voi fi plictisit de atita recitit, si de plins, si de suspine…Si apoi sa merg inainte fara a mai privi inapoi si a ma mai intreba „dar daca”…
    Imi place mult stilul tau de a scrie, cuvintul simplu si puternic, simplificat de metafore, brodat doar cu firul sinceritatii…Emotia razbate dintre rindurile tale. Te citesc cu mult drag.

    Dea Valma 1 octombrie 2010 11:38 Răspunde
  • TM, cati sunteti voi acolo, mai precis ? 😀 Miauuu, mi-au, auu 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 11:38 Răspunde
  • Uli, spunea un om destept ca o poveste are valoare atunci cand trezeste ceva in tine, cand te rascoleste, cand te cauta de emotii si le gaseste… Povestea ta a ajuns la mine si a trecut de suprafata. Esti un manz frumos si ai toata pajistea in fata ta, sa zburzi. O sa ai o viata foarte frumoasa, stiu eu! 🙂

    Ana-fun 1 octombrie 2010 11:42 Răspunde
  • TM, pisica a cersit laude, pisica a primit laude. Pisica se duce sa manance smantana si sa dea vina pe catel.

    Ana-fun 1 octombrie 2010 11:43 Răspunde
  • Vecinuta mea s-a indragostit de un american pe net. Dragoste mare, primeste viza, merge la el, se lasa cu nunta in the future. Ala o bate la cap sa-si vanda garsoniera, asta o vinde, ii trimite lui juma de bani, cand sa mearga la el sa se marite o trimit aia inapoi de la granita ca cica are prea multe acte la ea si e pobisl sa se marite. Vine fata inapoi, ala face pe inabordabilul, nu mai intra pe mess, in romania nu vine sa se insoare cu ea, ca cica e mai ok in america, acolo ea nu mai poate merge…si a ramas cu casa vanduta , banii dati.,..si e distrusa forever.

    Anna 1 octombrie 2010 12:23 Răspunde
  • Anna, noi vrem sa credem în basme (cu happy end) !
    Nu vrei sa modifici finalul povestii ?

    Thomas Man 1 octombrie 2010 12:32 Răspunde
  • Tania, nu era Vegetal Ink, o sa deconspir pt tine (ca ai detectivizat atat 🙂 ) personajul care trebuia sa mai intervina aici daca-i permitea Simona : Fane 4X4 era nickname-ul. 4X4 pt ca avea un SUV din 98 cumparat în 2008 dar atentie, avea roti noi ! 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 12:34 Răspunde
  • De ce nu vii ? 🙂
    Cori, vinul alb e pt ghosts !
    Moleculele rosii cu gust de fructe rosii sunt pt cei vii !

    Thomas Man 1 octombrie 2010 12:38 Răspunde
  • Dragilor, am disparut nejustificat si nemeritat, iertare…
    De doua zile, am un gen de deznadejde in vene, asa, nu stiu exact de unde mi se trage – de fapt, presupun ca stiu, dar nu recunosc nici in fata mea, ma mint cu sange rece (si inima calda, paradoxal).
    Le multumesc tuturor celor care au ramas aici, au venit sau au revenit, am citit ce-ati scris, dar am zacut intr-o tacere suspecta, stiu, sunt cam ciudata uneori, am incredere in voi ca ma veti intelege. Au fost niste zile atipice. Am lipsit, m-am intors, probabil am sa mai lipsesc, sigur ca voi reintoarce.

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 12:46 Răspunde
  • Atentie, dragi colege si colegi, cum vorbim, cum scriem,
    Mi se spune chiar acum la casti, pe surse 🙂 , ca muuuulte priviri sunt atintite pe zicerile noastre.
    Am avea la blogospectatori cu sutele, poate chiar cu miile !
    Si eu care scriam în fuga martoagei, in functie de secundele de disponibilitate, imprastiat în cele paispe vanturi !
    Va trebui sa ma Adunatii Copaceni ca nu-i de gluma cu periscoapele astea banuite deasupra capului 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 12:48 Răspunde
  • Simona, e întai octombrie, o noua luna de încercat cu visul pt noi toti !
    Curaj, atipismul are si parti bune, eu supravietuiesc cu el 🙂

    Thomas Man 1 octombrie 2010 12:50 Răspunde
  • Ulicica, din povestea ce tocmai am citit constat ca noi doua avem foarte multe lucruri in comun. Imi place cum scrii, esti talentata. Si eu provin dintr-o familie cu tata mort si mama care n-a stiut niciodata sa-si iubeasca puii, ba inca mereu ne-a invrajbit, mereu a bagat zanzanie intre noi iar acum nici eu si nici fratele meu nu vrem sa mai avem de-a face cu dansa pentru ca amandoi i-am dat zeci si sute de sanse sa ne arate ca macar nu ne vrea raul si mereu ne-a facut sa suferim. Singurul merit al mamei mele este ca arata bine, are gene bune, in schimb pe ce pune ea mana se transforma in rahat, m-a facut sa ma simt de rahat de prea multe ori, l-a distrus pe tata care a divinizat-o si l-a facut pe fratele meu sa ma ia la bataie si sa ma dea afara din casa parinteasca unde locuia cu ea, dupa care sa ma dea in judecata ca sa-mi ceara jumatate din alta casa, cea in care am locuit eu cu tata.
    Ulicica, sa nu ma invidiezi nici pentru ca arat bine nici pentru ca am o relatie armonioasa cu sotul meu, pentru ca nu stii de cate ori m-am dat peste cap si cate piei am naparlit ca sa ajung cat de cat sa functionez si sa scot ceva bun, sa ies din rahat.
    Am sa incerc sa te ajut. in primul rand, ca sa ai cat de cat sansa de a arata bine trebuie sa te simti bine in propria-ti piele, trebuie sa te accepti asa cum esti pentru a putea schimba ceea ce este de schimbat. Iisus spune: ,,iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”. Asta inseamna ca mai intai trebuie sa te iubesti pe tine insuti. Daca te vezi grasa poti incerca sa slabesti cu ceai Zein si capsule Zein, care din cate stiu detoxifiaza organismul si abia apoi topesc grasimile echilibrand metabolismul…nu l-am incercat, eu arat bine pentru ca mananc echilibrat, putin si sanatos: multe salate, multe fructe…alimentatia echilibrata este de baza, dar si pentru a avea grija ce mananci trebuie ca mai intai sa te accepti si sa te iubesti. Trebuie sa pornesti de la tine insati si apoi treptat or sa te iubeasca si ceilalti, respectiv sotul tau, care zici ca nu te cunoaste…ajuta-l sa te cunoasca. Sotul meu ma iubeste cu toate defectele pe care le am, le cunoaste pe toate, imi stie si mintea si sufletul, nu in intregime ci atat cat este el capabil sa patrunda, insa eu nu-i pun niciun fel de opreliste, eu m-am straduit mereu sa-i facilitez sotului meu dezvoltarea personala si cea mai buna metoda este sa il las sa se priveasca in mine ca intr-o oglina.
    In acest fel crestem, ne dezvoltam: oglindindu-ne mereu in ceilalti:

    Daca am fi preaplini de iubire…

    Dac-am fi preaplini de iubire
    Ne-am revarsa ca Nilu-n campiile egiptene
    Facand sa germineze semintele
    Sadite in noi de bunul Dumnezeu
    Inca de la inceput.

    Daca ne-am oglindi iubirea in ceilalti
    Ne-am vedea in ochii lor frumosi
    Asa cum numai Dumnezeu putea sa ne faca
    Dupa chipul si asemanarea sa.

    Daca am fi capabili sa impartasim iubirea
    Invaluind in ea si lasandu-ne invaluiti
    Increzatori in vulnerabilitatile noastre
    Dumnezeu ar fi gasit.

    Livia 1 octombrie 2010 12:54 Răspunde
  • Simone, ma gandesc ca banuiesc despre ce momente vorbesti. Sunt halucinant de enervante, tacute, opace, neasigurand niciun fel de pace intre instinct si ratiune. Asha imi suna dupa cum ni le-ai prezentat. 🙁
    Un trecator, ai avut dreptate. TM era unul dintre TM. 🙂
    Thomas, daca tot ai schimbat rotile, unde-s ele schimbate? 🙂

    tania 1 octombrie 2010 13:19 Răspunde
  • Ulicica, scrii foarte frumos, m-ai tulburat. Tu si povestea ta. Te rog mult sa-ti canalizezi energia catre roman, sa nu te inhibe niciodata scepticismul celorlalti! Ar fi pacat! Te rog mult sa te gandesti…

    Livia, ti-as spune acelasi lucru, aduna-ti gandurile intr-o carte, iar dupa aceea incearca sa patrunzi intr-o editura, cred ca ti-ar face bine si moral, si ti-ar da o motivatie suplimentara. Voi aveti, cu adevarat, ce povesti… Stilul vostru cere un volum, e de anvergura, nu se poate limita la pasaje mici, in aria publicistica periodica.

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 13:37 Răspunde
  • Tania, iti multumesc… Tu ma cunosti deja bine, intuiesti fiecare schimbare din barometrul ideilor mele. Incerc sa-mi revin la un oarece normal, nu-mi va lua mult. Sunt mai inofensiva decat par. Si mai retinuta. Azi ma zgribulesc si in birou, si in propriul gand.

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 13:39 Răspunde
  • Thomas, intr-adevar, e octombrie, luna cu „galbena gutuie, dulce amaruie” (desi n-am mancat niciodata gutuie amaruie, insa ma las iarasi sedusa de imagine). Imi place, desi mi-e ciudat, mi-e insuficient, mi-e nerabdare, mi-e teama de ceva si nu stiu de ce. Mi-e teama de mine, cred. „Lampa la fereastra toata iarna noastra”…

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 13:43 Răspunde
  • Simona, parca ti-ar fi si melancolie…sau o dulce-amara ameteala prevestitoare de zbor de fluturi?!

    Dea Valma 1 octombrie 2010 14:02 Răspunde
  • Dea Valma… 🙂 Cam asa, intuitivo, doar ca fluturii mei au karma proasta. (:

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 14:04 Răspunde
  • Hai s-o rugam pe zina fluturilor sa-i atinga cu bagheta magica si sa le transforme karma ;-)…eu ti-am pus o vorba buna, sa stii.

    Dea Valma 1 octombrie 2010 14:08 Răspunde
  • Simona, eu deja am incercat sa-mi adun gandurile intr-o carte si ti-am trimis-o s-o citesti si astept cu drag si nerabdare parerea ta. Am nevoie de un mentor pentru ca n-am studiat niciodata arta scrisului si e prea tarziu si nu am rabdare si timp sa merg acum la facultatea de litere. Am scris vreo zece povesti pentru copii si ai cateva de mostra ca sa-ti dai cu parerea. Si ti-am trimis nuvela romantica ,,Mireasa Marii” care s-a vrut a fi roman dar nu m-a dus nici mintea nici muza asa departe. Din punctul meu de vedere coroborat cu al altora (vreo 10 oameni care au citit) povestile ar merita publicate, dar nu vad cum, intrucat trebuie ilustrate si apoi trebuie campanie de promovare si cate si mai cate si deci nu stiu si nu vad cum tinand cont ca eu nu am niciun ban, nu iau indemnizatie, sunt doar o mama casnica fara niciun venit si traiesc si eu impreuna cu copiii din salariul sotului care e destul de azi pe maine dar nu mai mult. Iar tu n-ai vrut sa-mi spui ce parere ai desi ai zis ca ai citit…eu nu cunosc piata, imi cunosc cat de cat propria minte dar atat…Nuvela cred ca e doar o elucubratie, o incercare…

    Livia 1 octombrie 2010 14:19 Răspunde
  • Ana, eu te cred. Si acum visez numai cafele cu rom. Iti doresc mare spor la termene limita. Simona, deja stiam, dar inca o data, iti apreciez generozitatea si delicatetea. Cat despre starile tale, ma bucur ca le ai. Poate suna aiurea, dar ele sunt cele mai frumoase momente din viata unui om. Momentele de cumpana, de cautari, de intrebari, de dialog interior si zbateri fara seaman. Dea Valma, multumesc! Si cred foarte tare ca e bine in viata asta sa facem ceea ce simtim. Ceea ce credem poate fi inselator, iar ceea ce stim devine obositor la un moment dat. Desigur, ma refer la acele faceri inofensive, frumoase, timide. Poate, vorba lui Thomas cu ochii atintiti, citeste oarece strabatut de tendinte criminale si imi urmeaza sfatul 🙂 Sa deducem ca esti operator radio? Sau pilot de avion? Ori o fi vorba de casca de la coafor? Livia, apreciez timpul si daruirea pe care mi le-ai alocat si sfaturile aferente. Sunt intr-adevar laturi ale experientelor din viata noastra, care se aseamana. Dar, asa cum trebuie si fapt ce face lumea interesanta, in multe chestiuni, suntem foarte diferite. Nu sunt insa cel mai sarguincios elev. Nu ma dau in vant sa fiu slaba, eu percep trupul meu in alt mod. Grija si timpul alocat sunt direct proportionale cu rolul pe care i-l atribui. Prefer sa nu discutam despre Biblie, nu vreau sa influentez pe nimeni. Ma plac in limite rezonabile, cateodata destul, cateodata deloc, si uneori, datorita altora, mult. Armonia inseamna altceva pentru fiecare in parte. Mai intai ar trebui sa fiu eu armonioasa, aspect cu care nu prea ma pot lauda. Noi (eu si sora mea) o iubim la fel de mult pe mama si acum. Ea e o structura mai slaba, vulnerabila. E frumoasa, inteligenta si plina de viata. Nu e obligata sa ma iubeasca, nici nu o judec pentru alegerile pe care le-a facut in viata. Pana la un punct, le-am suportat consecintele. De la acel punct toate conscintele mi se datoreaza. Am avut si am o viata frumoasa, pentru ca am iubit si iubesc viata. Cu toate fatetele ei, turnurile si farsele. Daca as vrea sa schimb ceva, nu ar fi mama, ci incapacitatea mea de a o intelege mai devreme. Stiu, eram copil. Dar crede-ma, nimeni nu e rau in mod gratuit. In spatele oricarui gest urat se ascunde o mare durere. Ma bucur ca ai ajuns la un echilibru si sper sa-l poti mentine pana la adanci batraneti.
    Mi-ajunge, inapoi la treaba. Acum pot sa dorm linistita, am recuperat-o pe Ana. Cafea cu rom,povesti cu zane si feti frumosi, poezioare sprintare, ma simt mult mai bine. Mi-am suflecat manecile si va doresc un sfarsit de saptamana simonesc, adica superb, spumos, consistent, interesant, amuzant….si iata, chiar si nostalgic.

    Ulicica 1 octombrie 2010 14:37 Răspunde
  • Motivul pentru care ma vedeti narcisista il constituie ca dupa ani si ani de sfortari, de ura de mine insami de parinti pana la radacina noseasca si stramoseascaun si un pumn de somnifere cu speranta somnului de veci, am reusit sa nu-mi mai fie frica de mine insami. Dar asta nu inseamna ca nu sunt fragila si vulnerabila, in ciuda curajului de a ma expune. Pe piata scrisului mie mi se pare ca patrund doar cei ce au ghiare si dinti ascutiti mana lunga si buzunare adanci, nume de rezonanta si pile si relatii…
    Iar voi vreti sa fiu mai delicata cand eu simt ca sunt atat de delicata incat ma frang…trandafirii si pisicile nu va plac? Mai delicata de atat nu cred ca pot fi si inca sa supravietuiesc in lumea asta.

    Livia 1 octombrie 2010 14:41 Răspunde
  • Simona, toamna aduce stari multe si confuze . Dar, stiu ca octombrie iti va fi o luna buna, blanda, vesela si cu multe surprize! 🙂

    Anca 1 octombrie 2010 14:48 Răspunde
  • Livia, faci ce faci si-mi reprosezi cate ceva, printre randuri… 🙂 Pai daca ti-am recomandat sa-ti aduni scrierile in carti, inseamna ca am o parere foarte buna despre ceea ce scrii… Credeam ca se intelege, scuze. Si sa stii ca primesc multe manuscrise (vorba vine) pe e-mail, toata lumea imi cere parerea, desi nu sunt critic literar si nici nu am pretentia ca sunt obiectiva, parerile mele sunt foarte personale si subiective. Intr-adevar, drumul catre edituri nu e asfaltat, nu-ti ramane decat sa trimiti catre toate si sa astepti raspuns, eu nu m-am ocupat nici de propriile mele carti, de altfel… Revenind, primesc zeci de PDF-uri cu texte lungi, nu citesc decat o parte si nu-mi spun parerea decat foarte rar. Asta partial din lipsa de timp si energie, dar MAI ALES fiindca nu ma consider competenta in aprecieri critice. Pe ale tale le-am citit.
    A, si inca o chestiune: nu trai cu ideea ca pentru a fi scriitor sau ziarist e nevoie musai de Facultatea de Filologie. La mine, faptul ca sunt filolog si scriitor e o pura intamplare. Dar asa cum exista si muzicieni buni fara Conservator, exista si scriitori exceptionali care au, de felul lor, o structura si-o specializare tehnica sau economica, ma rog.
    Iti doresc succes si nu-ti ascund: sansa e perseverenta, arta de a insista la edituri.

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 14:53 Răspunde
  • Simone, zi 22 🙂

    Ana-fun 1 octombrie 2010 15:01 Răspunde
  • Da, asa este, nimeni nu este rau in mod gratuit, asta voiam si eu sa punctez. Cat despre Biblie si credinta, motivul pentru care supravietuiesc se datoreaza in mare masura intelegerii scrierilor sfinte. Am citit din mai toate credintele lumii (Uphanisadele, Coranul, Buddismul) si am fost capabila sa vad cu ajutorul catorva maestri spirituali tot cititi: Anthony de Mello, Omraam Mikhael Aivanhov, Osho, niste linii clare comune tuturor credintelor religioase, linii care ma ghideaza in viata constituind niste principii solide, adevarate pietre de temelie. Si totusi inca ma clatin, am ajuns si tot ajung la echilibru dar este un echilibru dinamic, instabil, fragil…
    Am facut si cateva cursuri de radiestezie si am aflat si acolo cateva lucruri interesante pe care le-am regasit si in intelegerea maestrilor spirituali, iar unul din aceste lucruri, (o piatra de temelie) il constituie motivul treimii, sfanta treime biblica care nu este numai biblica tatal fiul si duhul sfant in credinta hindusa Brahman, Shiva si Vishu, au drept corespondenta omul cu cele trei structuri ale sale: spirit, minte si structura fizica adica trup. in acest fel suntem facuti dupa chipul si asemanarea domnului: spirit / suflet, minte si corp si pentru functionarea armonioasa a intregului toate cele trei structuri trebuie armonizate, integrate, intelese, acceptate, iubite…
    Si am mai inteles ca tot ceea ce ni se intampla are scopul de a ne indrepta pe cale, de a ne arata drumul in viata pentru a ne indeplini menirea pe acest pamant, in aceasta lume, trebuie sa luam ce este mai bun din fiecare experienta pentru ca viata este un soi de universitate unde avem mereu de invatat si de dat examene. Scopul este sa devenim mai buni, sa ajungem asemeni lui Iisus, Buddha, Kabir si ceilalti iluminati care au ajuns la adevarul ultim. Ei au ajuns mai intai invatand sa foloseasca liberul arbitru care ne diferentiaza de animale (mintea umana) si apoi renuntand la el pentru a lasa Spiritul universal sa lucreze prin ei, cu totii au spus pana la urma faca-se voia Domnului.
    Domnul ne vorbeste prin intuitie, mintea trebuie sa invatam singuri sa o folosim, mintea, liberul arbitru este ca o mitraliera pusa in mana unui copil…omenirea in general este inca in fasa…de-asta e atata rau in lume…si totusi, cum se spune si in Antigona: in lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s

    Livia 1 octombrie 2010 15:07 Răspunde
  • Doi militari au murit in Afganistan, zice rece un newsletter gratuit, dar in care citesc stiri care ma costa noptile… Noi, nemilitarii ramasi, ar trebui sa ne somam reciproc sa traim frumos.

    Ana-fun 1 octombrie 2010 15:17 Răspunde
  • pana la urma exista doua modalitati in care ne putem trai viata: una orientata catre frica si alta orientata catre iubire.
    Frica mutileaza si ne face sa actionam meschin si animalic. Poate fi frica de a nu fi acceptat de ceilalti, teama ca e altul mai destept, mai frumos si mai si care iti va lua felia ta de cer, desi este o temere nefondata pentru ca cerul este nesfarsit…fricile sunt deghizate si din pricina lor oamenii nu mai stiu cine sunt si incotro se-ndreapta pentru ca nu-si permit sa mai fie autentici si isi uita fatza originara…
    Am trait cu frica si nu mi-a fost deloc bine, asa ca am decis sa adopt al doilea mod de viata, cel orientat catre iubire, care inseamna sa te cunosti intai pe tine insuti, sa te accepti si sa te iubesti pentru a putea deschide larg portile inimii tuturor celor care vor sa te cunoasca si sa impartaseasca cu tine ceea ce ai…intai trebuie sa devii constient de comoara ta launtrica, de minunea ta, iar apoi trebuie sa impartasesti, sa imparti…este singurul mod de a trai vesnic si de a fi impacat cu tine insuti si integrat in Existenta infinita care este Dumnezeu, intregul din care ne-am desprins si in care trebuie sa ne intoarcem, intregul care are multiple infatisari dintre care si noi suntem fiecare cate una
    Va doresc weekend placut tuturor, trebuie sa ma ocup de treburi, de copii, de viata mea pe care incerc sa o tin laolalta sa nu se sfarame cum am reusit sa-mi pun laolalta fiinta inainte de a se dezintegra de tot…

    Livia 1 octombrie 2010 15:18 Răspunde
  • Se potriveste aici poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii a lui Blaga”…trebuie sa invatam sa lasam minunile sa se manifeste si sa devenim martori ai intregii corole

    Livia 1 octombrie 2010 15:20 Răspunde
  • Anca, iti multumesc pentru speranta. Depinde de surprize, ca surprize am mereu 🙂 Esti draguta…

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 16:01 Răspunde
  • Ana-fun… zic, ce sa fac 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 16:02 Răspunde
  • ia uite, simone, niste versuri care, pe negandite, intr-o toamna intrata devreme in sufletul meu tarziu, imi strafulgerau atentia spiritului, in vremea in care statea cocotzat in ghetzari:

    Dacă nu cer prea mult

    – Ce-ai lua cu tine,
    Dacă s-ar pune problema
    Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
    Ca să ţii nişte cursuri?
    – O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
    Dacă nu-ţi cer prea mult.
    – Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
    Te-ar ţine de vorbă,
    Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
    Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
    – Te implor, taie-mi cartea,
    O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
    O sticlă de vin şi-o femeie.
    Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
    – Ceri prea mult.
    Ce-ai dori să iei cu tine,
    Dacă s-ar pune problema
    Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
    Ca să ţii nişte cursuri?
    – O sticlă de vin şi-o femeie,
    Dacă nu cer prea mult.
    – Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
    E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
    – Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
    Mai bine tăiaţi-mi vinul,
    Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
    Inspirându-mă din ochii iubitei.
    Tăcere, minute lungi,
    Poate chiar veşnicii,
    Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
    – Ce-ai dori să iei cu tine,
    Dacă s-ar pune problema
    Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
    Ca să ţii nişte cursuri?
    – O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
    – Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
    – Atunci taie-mi mai bine cursurile,
    Taie-mi iadul şi raiul,
    Ori totul, ori nimic.
    Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
    Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
    Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
    Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
    Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
    Cum să suport eu drumul şi diferenţele
    De temperatură, luminozitate şi presiune
    Dintre rai şi iad,
    Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

    🙂

    tania 1 octombrie 2010 16:09 Răspunde
  • Hello, dupa o mica pauza respiratorie, trec inainte de weekend, dupa ce v-am citit cand am apucat. Sincer, printre personajele noi ale cartii ma regasesc mai greu, dar nu-i asa
    dramolant ; )
    Probabil vin cam la desert si cafia, am ratat platoul cu fructe si branzeturi, dar ma pot exprima un pic pe tema simonesca despre ideea de internet din viata noastra si personajele ce ne-o pot popula, in masura in care le lasam sa ne faca revizii existentiale.
    In mare este vorba despre acelasi gen de baiat rau pe care l-am identificat mereu cu personajul preferat in povestile copilariei ; si ei sunt multi, noi si mai multe, lool, va rog, si nu ne putem abtine sa ne fluturam iile pe dealuri dupa ei: )
    In mic e vorba de un protagonist de-al lui Marquez, oglindit, cu toate cele 622 de muieri gustate, mai mult ca un beta hammer decit un alpha male, fofilator prin definitie, dar si un mare trist, ontologic vorbind.
    Sim, sper ca e doar o tristete de-o zi asta cu gutuia versus muscata din fereastra, versus chiar lampa..
    Generalizand si mai dand un sut in calimara scanteinda pot spune ca la urma urmei daca vezi in jur doar floricele movulii si inimioare zburdalnice e mai intelept sa n-o pui pe seama iubirii ca exista sansa sa fie vorba doar de schimbarea tapetului de pe pereti.
    Cum e indicat sa nu acceptam pelinul dupa sirop de-artzar si nici sa ne agatam in momente congelate si erori trecute, mai misto ne sta sa ne rupem la timp de lozurile astea secunde care trec din frenezie, in (ire)futabil si dupa aia direct in futil.
    Probabil par cu sfatosenia la zi, dar mesajul meu se adreseaza tuturor doamnelor care s-au
    increzut candva intr-un ceva si-au mers la sigur (si, sincer, nu ma refer acum numai si numai la relatiile internaute). Adica stand io hamangian la gandire in timp ce fumez 1-5 tigari, maxim 14, reflextez confucian ca e greu sa gasesti o pisica neagra, intr-o incapere neagra, mai ales daca pisica nu-i acolo!
    Va pupez, revin.Plecasem numai un pic.

    Una 1 octombrie 2010 16:09 Răspunde
  • Simone, suna tare bine… 🙂

    Ana-fun 1 octombrie 2010 16:09 Răspunde
  • Una, am ras cu 10 lacrimi, maxim 1000. Foarte tare ! Traiasca pisica – program in 0 si 1 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 16:23 Răspunde
  • Tania, deci daca ma apuc de scris cursuri o sa am nevoie de o sticla de vin si de un barbat ? E bine de stiut. 🙂 🙂

    Ana-fun 1 octombrie 2010 16:24 Răspunde
  • Tania, tot tie: eu as putea lua lectii din Rai si sa le predau in Iad. Invers, n-as mai avea nevoie de training 😀

    Ana-fun 1 octombrie 2010 16:25 Răspunde
  • Simona, scuze, nu aparuse textul tau pana sa-mi iau la revedere, am reintrat o clipa sa vad daca am vreun raspuns…Acum este totul clar si iti foarte multumesc si n-am vrut sa iti reprosez, dar din punctul meu de vedere tu ai putea fi critic literar. In fond ce e acela critic literar? Cine este in masura sa judece la nivel absolut? Toate parerile sunt subiective, nu cred sa existe om pe lume care sa poata fi 100% obiectiv. Fiecare judeca prin prizma propriei minti, a propriei experiente de viata…eu te consider pe tine demna si capabila de a fi critic literar…te investesc in mod onorific in functie. Si te iubesc sincer, fara rautati. De cinci ani de cand citesc Tango articolele tale le citesc cu intaietate. Imi place cum gandesti si atata cat transpare din texte ca esti tu cu adevarat de asemenea imi place.

    Livia 1 octombrie 2010 17:10 Răspunde
  • Ana-fun, dupa ce ash termina de predat cursurile pe pamant, m-ash muta un pic in Rai, dar nu pt totdeauna, ca Rai-ul, zice-se, vine si aici, suficient de vizibil shi simtit cat sa nu mori cand tzi se va fi sfarsit o viata. marin sorescu era timid in rai shi curajos in iad, de avea nevoie de vin. cat despre femeie…aici e cu dus si-ntors, cam cat de la rai la iad si inapoi. 🙂 🙂 zic. 🙂 cred ca faza-i valabila si in cazul barbatului, dar de marina sorescu nu am auzit inca. 🙂 🙂

    tania 1 octombrie 2010 17:10 Răspunde
  • Una, mi-am tinut respiratia cat am citit ce-ai scris, fiindca m-a captivat culoarul asta de scene, de stari, de arome. Eu m-am cafelit excesiv azi, dar nu ma resimt. Nu mai incerc sa identific sursa angoasei, adevarul e ca am identificat-o de mult, dar nu-mi place deloc ce-am descoperit. 🙂 Bine-ai revenit, mai sezi prin preajma, ti se simte lipsa. :0

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 17:13 Răspunde
  • Tania, NU-MI VINE SA CRED, tu ai fost cumva in redactie la mine azi?? Acum 15 minute eram la Alice in birou si am gasit pe masa ei un volum de Marin Sorescu (Poezii alese) si l-am rasfoit si l-am tot citit pe ici, pe colo, mi-era dor de el – fiindca il iubesc.
    Sa mai aud eu vreunul ca telepatia e o prostie! Incredibil……….

    Simona Catrina 1 octombrie 2010 17:16 Răspunde
  • Vai, Tania, ma duc sa imi ingrop capul in nisip, la 5 m underground (sau ma duc sa citesc toate poeziile lui Sorescu, da’ ce ma fac daca data viitoare citezi din Cincinat Pavelescu, ca nici pe el nu l-am prea sorbit ca pe vin si nici citit ca pe cursuri… !); au, au, au, mi-e groaznic de rusine. Poate daca nu postez asta nu se prinde chiar toata lumea de ce anume nu m-am prins eu… ? Nici nu stiu ce emoticon sa pun, exista unul in culorile penibilului ?

    Ana-fun 1 octombrie 2010 17:20 Răspunde
  • Tania, for the record, poezia imi parea vag cunoscuta. Da’ nu-mi aminteam de Tania ca parte din programa scolara… acum o mie de scuze nu fac cat o poezie necitita…

    Ana-fun 1 octombrie 2010 17:22 Răspunde
  • Haaaaaa, Simone, nu pot sa cred. Eu am deschis Sorescu de vreo trei ori in rastimp de o ora. 🙂 Deci…m-am tot preumblat prin redactia lui. 🙂

    Ana-fun, lasa nisipul in pace. 🙂 Cum ai spus? «Tania ca parte din programa scolara?» Rad cu lacrimi. Mai ai, totushi, nisip? 🙂 🙂 🙂

    tania 1 octombrie 2010 17:31 Răspunde
  • Ana-fun 1 octombrie 2010 17:32 Răspunde
  • Tania, mai am nisip in locuri in care numai creierul meu mai incape fara sfortari… 🙂

    Ana-fun 1 octombrie 2010 17:33 Răspunde
  • Bine, bine, Ana-fun, eu ti-ash spune ca Marin Sorescu facea parte din programa de…viata mai degraba. 🙂

    Ana, iti spun eu, de la Fun ti se trage tie faza cu Tania. 🙂

    tania 1 octombrie 2010 17:35 Răspunde
  • Uli, ma gandeam ca fiecare suflet are cel putin o lipitura… pe undeva, prin drumul prin viata, fiecare s-a ales cu cel putin o fisura. Insa, de cele mai multe ori, lipiturile strambe si neindemanatice acopera minuni numite suflete frumoase. Tu ai unul. Te imbratisez. Atat.

    Anamaria 1 octombrie 2010 18:11 Răspunde
  • Simona draga, e frig si pe-aici, cu tot cu sange fierbinte! 🙂 Incurajare pentru tine: uite ce gradinita botanica frumoasa ai tu pe-aici, pe blog! 🙂 Ai cate-o floare din fiecare fel!!! 🙂

    Tania, din vasta-mi memorie apar: Lana, Sade, Eric si, acum, Marin Sorescu. Asta-i prea de tot! 🙂 Care gashca?! Deja ar fi timpul pt analizele de sange! 🙂 🙂

    Anamaria 1 octombrie 2010 18:57 Răspunde
  • Cum adica«prea de tot», Anamaria?

    tania 1 octombrie 2010 21:36 Răspunde
  • pai e prea de tot ca-i dat cu nume si prenume, tania, nu vezi ?:P

    un trecator 1 octombrie 2010 21:50 Răspunde
  • deci:
    nume: trecator
    prenume: un

    : ))))

    Una 1 octombrie 2010 22:05 Răspunde
  • asta-i prea de tot, Uno :))

    un trecator 1 octombrie 2010 22:07 Răspunde
  • adicaaa….atunci cand e prea de tot, trebuie sa trecem la analize de sange??? Anamaria, ce spui aici? 🙂

    Un trecator, de tot n-am inteles. 🙂

    tania 1 octombrie 2010 22:18 Răspunde
  • Gata?
    Ati fugit sub brad?Sub poala lui Mos Craciun? Dejaaa?: ))

    Una 1 octombrie 2010 22:20 Răspunde
  • Tania, cam greu functionezi vineri seara! 🙂 „Prea de tot” pt ca eu nu cunosc pe nimeni cu care sa am atat de multe „gusturi” in comun! 🙂 Si de-as da cu parul si tot nu gasesc o persoana, una singura, careia sa-i placa macar 2 dintre cei enumerati! 🙂 Da’ te-am gasit pe tine, care batui pe aici si asculti aceeasi muzica. Mai pune si niste Marin Sorescu si deja nu vreau sa stiu ce-ti mai place pt ca, aproape sigur, imi place si mie! 🙂 Analizele de sange erau pentru testarea oricaror eventuale si improbabile (?) aproprieri genetice! 🙂 Daca sunt eu matusa ta??? 🙂 🙂

    Anamaria 1 octombrie 2010 22:39 Răspunde
  • Anamaria, nu ti-ar mai ramane, in situatia de mai sus, decat sa strigi „nepoataaa!!!!” :))))

    un trecator 1 octombrie 2010 22:40 Răspunde
  • Te, si io te-am gasit pe tine, sa te controlez daca ai carnetul de note la tine!
    Nu, nu pe ala de bal, celalalt, pliz, cu coperti ultra_marine a la janine: ))

    Una 1 octombrie 2010 22:45 Răspunde
  • ..ce monorime cu jalnicii repetitive mi-au plecat dintre taste.Pfui.
    Bine ca n-am aspirat niciodata la statut de poetesa in ”raftul Denisei” : ))

    Una 1 octombrie 2010 22:47 Răspunde
  • aoleu, anamaria. 🙂 🙂
    stai ca ma adun si revin negresit. 🙂 🙂 🙂 Haaaaaaaa! 🙂

    tania 1 octombrie 2010 22:49 Răspunde
  • Una, excelent! 🙂

    Un trecator, daca prenumele tau este Un si numele este Trecator, te anunt ca eu am urmatoarele variante de „strigare”:
    a) Un (in dialoguri amicale), cu varinatele de alint Unul, Unu’ .. si cam atat; 🙂
    b) dl Trecator, in discutii serioase (cu subiect la libera-ti alegere);
    c) „Un trecator, iesi la tabla!” 🙂 si scrie pe-aici, eventual;
    d) si, in cazuri exceptionale, DOI trecatori, atunci cand trebuie musai sa ne numaram si sa vedem cati suntem ca sa stie Simona ce sa treaca in catalog! Asa iesim sigur blogul cu cei mai multi vizitatori!
    🙂

    Anamaria 1 octombrie 2010 22:51 Răspunde
  • Deci…:) Anamaria, de vii acum cu o melodie strong, imi voi da seama, scurt, daca eu iti vin matusha sau…nepoata. 🙂 Trecator, iti spun eu ca este posibila si varianta in care eu sunt matusha anamariei, da? deshi, ash prefera postul de nepoata, sa-mi mai dau jos macar cat ar ramane din sfert in sfert de deceniu. 🙂

    tania 1 octombrie 2010 22:55 Răspunde
  • Anamaria, Una, cine ar boteza, totushi, un «Un»? 🙂

    tania 1 octombrie 2010 22:56 Răspunde
  • Anamaria, mai merge UnT, daca ma vezi mai moale :))

    un trecator 1 octombrie 2010 22:57 Răspunde
  • S-a botezat singur. Sunt aproape sigura! 🙂
    Mai merge si TUn, daca pleci la razbel. 🙂

    Anamaria 1 octombrie 2010 23:02 Răspunde
  • Tania, fii atenta aici:
    http://www.youtube.com/watch?v=fE3ZIXFe1QA&p=CF9252A283C93C34&playnext=1&index=79
    🙂 🙂
    Sunt buna de matusa, nu? 🙂
    Daca vrei sa fii nepoata, ia sa vedem. 🙂

    Anamaria 1 octombrie 2010 23:05 Răspunde
  • Ce animatie, imi plaaaace….Uli, ne-ai scris atat de frumos ca am ramas pe ganduri, m-am simtit langa tine la cafea si eu, insa cam melancolica, recunosc. Sa ne spui cand apare cartea, abia astept. Blogul asta e incredibil, chiar s-a creat un fel de cerc, nevicios, care se deschide din cand in cand sa mai intre cineva, si inauntru plutesc vorbe si sentimente.
    Seara asta e fara vin, Thomas, doar cu voi, ma imbat oricum asadar:)Imi completati o parte care lipsea, nu pot s-o definesc, dar imi place mult.
    Dupa Sorescu nu m-am prea topit (imi place totusi), dar un pic de Nichita mi-ar cam trebui…Si ce bine ca am trecut la italiana secundar inainte sa apuc sa ajung la contemporani, asa ca am ramas cu toceala pre-facultate (multa de tot).

    Corina L 1 octombrie 2010 23:05 Răspunde
  • Va urez un weekend frumos, insorit, colorat de frunzele de octombrie, vesel, pufos si oricum vi-l mai doriti voi.

    CristinaC 1 octombrie 2010 23:13 Răspunde
  • Corina L, sunt de acord cu tine in privinta atmosferii incredibile de pe blog…emaotie, talent, cuvinte frumoase, prietenie…Eu cred ca asta e o forma contemporana si autentica de cenaclu (literar?!)…

    Dea Valma 1 octombrie 2010 23:15 Răspunde
  • Asa e, DV, pare un cenaclu literar cu accente muzicale, cu poezii presarate, si cu multe povesti frumoase, vesele sau mai putin. Imi si place ca se mai contrazice lumea, fara exagerari, avem gusturi si idei diferite, din fericire. Si nu-ti poate fi niciodata prea jena sa vorbesti de ele, pentru ca esti totusi fantoma, nu? Cine va sti?

    Corina L 1 octombrie 2010 23:23 Răspunde
  • Anamaria. 🙂 🙂

    la ce versuri, cred ca-i era dedicata Unt Recatorului. 🙂

    iote aici: 🙂 :), ca prea m-ai amuzat: 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=i4tuwmCC01s

    tania 1 octombrie 2010 23:24 Răspunde
  • Tania, puteam sa cad din pat, zau asa!! 🙂 🙂 🙂 🙂
    Stai ca mi-am revenit, m-am amuzat si eu si iote si tu:
    http://www.youtube.com/watch?v=KQVyk0mqUeE&feature=related

    Nu stiu a cui e fereasta insa! 🙂 Cristian Vasile pt Unu’? Trebuie sa-i spunem Baby Unu atunci! 🙂

    Tania, in curand ne dau afara din cenaclul literar! 🙂

    Anamaria 1 octombrie 2010 23:34 Răspunde
  • «Nu uita ca-n viata, totu-i trecator.», zice-se de la Vasile citire. 🙂
    la versuri ma refeream, anamaria, nu la (aoleu) baby din titlu, adica ce sa caute copiii pe aici? De-o fi Unu, de-or fi doi. 🙂 🙂 🙂

    tania 1 octombrie 2010 23:53 Răspunde
  • bine, mai tanti Tania, chiar asa, ce sa caute copiii p’aici? 😛

    un trecator 1 octombrie 2010 23:57 Răspunde
  • Anamaria, frumos, tare frumos Semnalul. 🙂 hai ca devin nostalgica pana aici:

    http://www.youtube.com/watch?v=rUBkq9Uxgns&p=1D0081F26181A066&playnext=1&index=15

    Un trecator, daca nu ai pana-n 18, eu propun sa-ti dai demisia. 🙂 De onoare. 🙂

    tania 2 octombrie 2010 0:01 Răspunde
  • adica, daca ai pana in 18, fir-ar ea de matematica!! 🙂

    tania 2 octombrie 2010 0:02 Răspunde
  • tania, e trecut deja de 24, e tarziu de-acum :)) bine ca trecut si luna

    http://www.youtube.com/watch?v=0PuwlsRutwg&feature=related

    un trecator 2 octombrie 2010 0:05 Răspunde
  • Si eu intelesesem ca te referi la partea cu „Nu mai plange”…Ma si gandeam ca plange Unu’ pe-aici! 🙂 Vad ca nu mai functionez cum trebuie! De la muzica ta mi se trage! 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=2wpvRPPZi4A

    🙂 🙂

    Anamaria 2 octombrie 2010 0:11 Răspunde
  • Tania, stiu. Si eu iubesc Semnalul…
    Mii de ganduri pentru cel de aici…
    http://www.youtube.com/watch?v=tX9fsQRoviQ&feature=related

    Sa nu te intristezi prea tare.

    Anamaria 2 octombrie 2010 0:19 Răspunde
  • Anamaria, Trek, m-ati intrat in melancolii. 🙁
    Frumos Igor, dar trist clip, precum o alta melodie de- a lui… Sad Angel…cred.

    mai bine:

    http://www.youtube.com/watch?v=xgRuBL1nOcM&feature=related
    de la min 3 – superb-

    tania 2 octombrie 2010 0:20 Răspunde
  • Doamnelor, a fost o placere sa va fiu paj.
    Bonne nuit : ))

    Una 2 octombrie 2010 0:21 Răspunde
  • Noapte buna, Una!
    Noapte buna, Tania! Maine ma trezesc la 7, beau o cafea (sau mai multe!), imi fac curaj, imi caut cuvintele, imi caut zambetele si plec sa stau jumatate de zi cu batrani care nu mai au pe lumea asta decat tristeti, singuratati si povesti … Iau cu mine putin din veselia voastra pe post de combustibil.
    Tania, sa iesi din melancolii pana maine, da? 🙂

    Anamaria 2 octombrie 2010 0:30 Răspunde
  • @Tania- Ai mai postat „You’re in my September” şi de atunci mă obsedează melodia şi buzele superbe ale fotografei zgubilitice şi romantice.

    Omuldelamunte 2 octombrie 2010 1:45 Răspunde
  • Va citesc , imi place , ma bucur ca existati ! In ultima vreme ori am fost prea prinsa cu probleme ori cuvintele mele mi-au parut prea sarace comparativ cu ale voastre si n-am postat nimic dar vreau sa stiti ca sunt aici cu voi .
    Ana-fun ma topesc dupa poeziile tale !
    Ulicica , povestea ta m-a emotionat profund ! Te admir !
    Simona , starea asta a ta eu o am cand simt ca ma indragostesc si nu sunt sigura daca e bine , daca e rau si cat timp inima se ia la tranta cu mintea astept cu infrigurare sa vad care iese invingatoare 🙂
    Tuturor , fara exceptie , va doresc un weekend frumos si armonios !

    Marina 2 octombrie 2010 2:22 Răspunde
  • Sunt aici texte cu accente autobiografice atat de patrunzatoare încat chiar si fantomele cele mai îndaratnice au nevoie de vesta antiglont cand le citesc.

    Thomas Man 2 octombrie 2010 11:03 Răspunde
  • cumplita neconcordanta dintre imagine si sunet, videoclip in tendinte versus o voce a la Angela Similea. Cvasi artistul si femeia cvasi tanara, in prima faza m-as gandi ca e o dedicatie de la mama la fiu. Ma rog, maieul ala nu se potriveste cu asazisele tablouri si cu atat mai putin cu mingea de baschet. O fi vreun cliseu despre goana dupa tineretea ce s-a dus, cat despre versuri….imi place cum se mint frumos femeile, pacalindu-se ca barbatii vor suferi cumplit fara ele. Or suferi ei cumplit, dar se consoleaza repede si unde nu te-ai astepta. Bine, nu ma bagati in seama. Am o zi proasta. Thomas, sper ca aveai vesta pusa. Dar tot nu mi-ai zis ce era cu castile.

    Ulicica 2 octombrie 2010 12:21 Răspunde
  • Mi-am permis sa trisez si in loc sa invat, ca baietii sunt la o plimbare, ascult muzici. Nu am ascultat Igor pana acum, dar e superb. Si videoclipul de la You are in my september mi-a tinut rasuflarea. Acum inteleg ce spunea omuletul despre buze, da nici ochii nu se lasa mai prejos.

    Ulicica 2 octombrie 2010 12:32 Răspunde
  • Al, tu ai nevoie mai ales de o pelerina, sa te pierzi invizibil cand amocul iti devine insuportabil de caznit. Ca la platose inteleg deja ca nu-s probleme de inhibitie, iar cu geam antiglont te-ai tratat de cand erai tu mic : ))
    Buna dimineata voioasa tuturor!
    Acum, gata dedulcita la Krutoy, va surad complic/e(at) si ia sa ne prelungim vara cat ne tin fraiele! Sau macar franele?!: )
    Soy nada sin tu amor!

    Una 2 octombrie 2010 12:38 Răspunde
  • Ana, eu like tare Placebo, am un crash la „Passive Aggressive” .
    Una, a mea nu e nici buna nici voioasa, e rece si ploioasa. Ne cam tin fraiele, asta e problema (unora) . Am avut onoarea unei vizite matinale si inopinate de-a scumpei mele soacre. Femeie buna, plina de ravna si suflet. Numai ca s-a nimerit taman cand se culcase clopotelu si eu incercam sa savurez o ceasca de cafea si Tangou cel proaspat si aburind. Si da-i si-mi povesteste cu multa gesticulatie si si mai multi decibeli, reteta miraculoasa de zacusca, sfaturile de mare soi cu iz medicinal de la otv…intre timp a venit si cumnata, cu sotu din dotare. Cafeaua s-a racit, revista si mai si iar eu m-am ales cu un car de draci impielitati. No nu-i bai, am facut o diversiune si i-am trimis pe toti la mall ca nu mai are pustiulica pampersi. Pana vin recuperez asiduu. O dimineata varatica si tie!

    Ulicica 2 octombrie 2010 12:50 Răspunde
  • Astazi ii sunt profund recunoscatoare Taniei, muzicile postate de ea mi-au adus o stare extrem de placuta. Sarumana! Uuups, s-a intors pisica.

    Ulicica 2 octombrie 2010 12:56 Răspunde
  • Ulicica, imi pare rau pentru ziua ta cea proasta. Soacra mea ma iubeste si nu ma deranjeaza, dar probabil sunt o norocoasa printre multe altele.: )
    Fraiele. cel putin teoretic, ar trebui sa ne fie cort antiglont prin viata.Dar cand devin o problema misto e s’alunecam intr-o frana de motor dibace si sa evitam momentele rapace!

    Una 2 octombrie 2010 12:58 Răspunde
  • @Ulicica -Toată splendoarea ei începe de la minutul 2.20 şi continuă şi astăzi. Nu este trup de top-model, dar aşa mignonă cum este, are o feminitate pe care nu trebuie s-o bâjbâi cu ochii minţii. Chiar dacă priveşti fix la o statuie ca a lui Mihai Viteazul ( pe unde trece Ana-fun în zbor planat) este imposibil să nu-ţi sară-n ochi graţia pur feminină a acestei femei de ce naţie o fi ea.
    Recunoşte cineva locurile unde s-a filmat clipul? Eu recunosc doar luna.
    Septembrie.
    Şi-mi mai cunosc Ilinca mea.

    Omuldelamunte 2 octombrie 2010 14:09 Răspunde
  • Hei girls! Interesant subiect.
    Concluzie: ne putem gasi jumatatea pe internet( Iana si Sasha ne-au confirmat). !!!!
    Cum iti gasesti partenerul?? Simplu! Nu trebuie sa-l cauti! Trebuie sa se intample , doar! Asa zice Iana , si are dreptate :” nu cautam nimic cind l-am intilnit pe un chat la moda pe vremea aceea.. twf.ro. daca mi-ar fi spus cineva ca mi se va intimpla asta l-as fi trimis la doctor. dar asa a fost. nu ma intrebati daca a fost bine sau nu. nu stiu. ” Eu as zice… asa a fost sa fie!
    Am avut si eu o relatie cu un tip pe care l-am cunoscut pe un forum al unei reviste. Si tot asa, nu cautam nimic, nici nu stiam cum functioneaza site-ul respectiv, eram ingrozita de ferestrele care apareau pe monitor. M-a abordat intrebandu-ma daca nu vreau sa citesc un banc.I-am raspuns ca daca e cu prostii, nu. Mi-a scris bancul fara prostii, bineinteles, apoi am vorbit despre una despre alta, apoi chiar m-a corectat ca am scris ”v-a” si ” vre-un” . Sincer nu mi-a picat bine, dar…de atunci am fost mereu atenta cum scriu. Cred ca am vorbit pe chat vreo 2 luni! Vorbeam cate in luna si in stele, despre muzica, arta, filme, locuri frumoase din tara, vedete, facultati, familie, prieteni…Eu eram avida de informatie pt ca eram plecata de 10 ani din tara, iar el era dornic sa povesteasca. La un moment dat am inteles ca au inceput sa apara sentimentele. Desi stiam amandoi ca nu e bine ce se intampla si ca o relatie nu va duce nicaieri, inevitabilul s-a produs, eu am venit in tara la familie, ne-am vazut la o cafea, la o plimbare…
    Simteam exact cum scria Sasha:” pronuntam aceleasi cuvinte in acelasi timp, nu ne saturam sa ne privim in ochi, sa ne mirosim, sa ne atingem.El imi spune ca a fost menit sa ne intalnim si ca este foarte fericit ca m-a gasit in toata lumea asta mare.Am gasit ceea ce credeam ca exista numai in carti si filme: puritate, noblete, sentimente inalte, fericire intreaga, comunicare verbala si senzoriala nemaintalnita, caldura umana desavarsita….”
    Relatia a durat cativa ani, desi la departare, ne vedeam de 2-3 ori pe an. Si totusi…a trebuit sa ne despartim.De ce? Pentru ca era o relatie aproape imposibila si ar fi suferit prea multi oameni dragi noua, pentru ca noi doi sa fim fericiti impreuna.
    A fost bine ? A fost rau? Nu stiu…
    A fost frumos, a fost greu. Macar stim ca am incercat si ca nu s-a putut… Si nu au ramas intrebari fara raspuns. Fiecare dintre noi si-a adunat amintirile care ne leagau unul de celalat( mici cadouri, cd-uri, scrisori, fotografii, carti postale, trandafiri, etc) intr-o cutie pe care fiecare si-a pus-o pe un raft in debara.Si( cu greu) ne-am vazut de vietile noastre…
    Deci! Cred ca se poate sa iti intalnesti jumatatea pe internet, la fel cum cred ca poti da peste vreun neserios sau in cel mai rau caz peste vreun psihopat! Fiecare cu norocul lui…

    Pitica 2 octombrie 2010 18:16 Răspunde
  • Buna Simona.Sunt nou venita pe blogul tau,imi place felul in care dezbati problemele,felul in care vezi viata si cred ca am sa te citesc mereu de acum incolo.O seara frumoasa!

    albertinaa 2 octombrie 2010 19:36 Răspunde
  • Anamaria, da, am iesit din melancolii. Nu mai stiu cat era ceasul. 🙂 Lucru mare, iti spun eu, pe timp de octombrie. 🙂
    Ce mai furori a starnit insa «You are in my september» 🙂
    Trec un episod doi, tot cu luna trecuta, de aceasta data in ambientul «Autumn in New York».
    Gere- Winona. ce mai cuplu de vis. romantici pana la drama:

    http://www.youtube.com/watch?v=z8DmtM7KO44&feature=related

    tania 2 octombrie 2010 20:16 Răspunde
  • Tania, acum e randul meu sa fiu in melancolii pana peste crestetul capului. Si inca nu m-am uitat la ce-ai postat. Iubeam filmul acesta…

    Anamaria 2 octombrie 2010 20:22 Răspunde
  • Pentru noi toti si pentru Simona:
    http://www.youtube.com/watch?v=-MzrAGZHDvo
    (s-ar putea sa nu ne-ajute prea mult!) 🙂

    Anamaria 2 octombrie 2010 20:27 Răspunde
  • Anamaria, eu fugisem sa vad filmul macar de dragul celor doi, apoi de dragul toamnei.
    Desi am o aplecare spre drame, «Autumn in New York» mi-a biciuit cea mai aspra dintre melancolii, gandindu-ma, apoi, la iarna.

    Deci…nu ai voie in melancolii. 🙂 Iesi de-acolo! 🙂

    tania 2 octombrie 2010 20:30 Răspunde
  • Anamaria, cum scapam? 🙂 🙂

    Pe Chopen il vad bine pliat, lecturand-0 mai degraba pe Alice Nastase (deshi nu stiu cat ii place)

    Langa Simone, punem un:

    http://www.youtube.com/watch?v=LKbkpokQ-hE&feature=channel

    🙂 🙂

    tania 2 octombrie 2010 20:44 Răspunde
  • Dea Valma 2 octombrie 2010 20:45 Răspunde
  • Tania, incerc sa ies… Gandul la iarna nu prea ajuta. Eram ocupata cu toamna, iar iarna era ce-mi lipsea! 🙂 Acum as vrea sa revad filmul si nu-l gasesc deloc.
    Am cotrobait bine pana am dat peste „Dragoste in vremea holerei”… hm… Fix din melancolii voi iesi!

    Anamaria 2 octombrie 2010 20:55 Răspunde
  • Tania, buna idee! Exact ce i se potriveste Simonei! 🙂

    Anamaria 2 octombrie 2010 20:56 Răspunde
  • Dea Valma, tocmai ma cocotasem si eu pe marginea butoiului… 🙁 Si cat muncise Tania cu mine! 🙁

    Anamaria 2 octombrie 2010 21:02 Răspunde
  • eu nu prea am sanse sa ies din butoi in seara asta:

    http://www.monicaposse.com/

    Dea Valma 2 octombrie 2010 21:05 Răspunde
  • Tania!!! Am topait cu telecomanda cu succes, se pare! 🙂 Am gasit ce cautam! 🙂

    Anamaria 2 octombrie 2010 21:11 Răspunde
  • Anamaria, am vazut «Dragoste in vremea holerei». deshi pare depashit si mult prea facil, spre final de film sunt niste replici neiertatoare. de l-ai vazut, cu siguranta stii ce spun. 🙂
    Dea Valma, si tu, Brutus? 🙂

    Monica Posse mergea shnur la «revonarile» postate de simone, cu luni bune in urma. 🙂

    tania 2 octombrie 2010 21:16 Răspunde
  • Dea Valma, daca vrei sa ramai in butoi (si te voi banui de melancolie posesiva 🙂 :

    http://www.youtube.com/watch?v=4WA2jBMk-Pk (apa pare mai rece) 🙂

    daca vrei sa iesi, ca sa mai lashi shi altora: 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=rIKOK8zmbco&feature=channel 🙂

    Anamaria, ce ai gasit?

    tania 2 octombrie 2010 21:32 Răspunde
  • autumn in new york pe un canal romanesc…:) acum e pauza de publicitate. ca sa vezi! 🙂

    Anamaria 2 octombrie 2010 21:37 Răspunde
  • Dupa, trec la „Dragoste in vremea holerei”. N-am vazut filmul, am citit cartea. Sa vedem ce-a iesit. Am incredere in ce mi-ai spus.:)

    Anamaria 2 octombrie 2010 21:38 Răspunde
  • pe ce canal? eu a trebuit sa descarc toamna asta…

    tania 2 octombrie 2010 21:39 Răspunde
  • avem voie sa spunem canale pe-aici? 🙂 acasa tv

    Anamaria 2 octombrie 2010 21:40 Răspunde
  • belissim. frumos septembrie in doua zile de octombrie. 🙂
    enjoy, anamaria!

    tania 2 octombrie 2010 21:50 Răspunde
  • Aproape il uitasem… Multumiri pentru reamintire. 🙂

    Anamaria 2 octombrie 2010 22:01 Răspunde
  • Am vazut filmul, m-am intristat si mi-am revenit. Curios…
    La inceput de toamna, am gasit un sfat bun de urmat pentru noi, toti cei din butoaie si pentru ceilalti, orice ar face:

    http://www.youtube.com/watch?v=qiJtdjxFDrU

    P.S. cred ca-i tocmai bun pentru Ana 🙂 si pentru Simona?! 🙂
    O duminica linistita! Si levitatii lente fantomelor plimbarete.

    Anamaria 2 octombrie 2010 22:50 Răspunde
  • Pitica… superb! Imi vine sa ma apuc sa intru pe forumurile de la reviste… 🙂 Iarasi, ca si in alte povesti de-aici, am avut senzatia de scenariu bun… Nu in sensul ca e fictiune, ci in sensul ca meritam sa ni se intample ceva minunat. Realizez insa si drama inevitabila, din categoria „Podurile din Madison County”. Bine ai venit, draga mea!

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 0:58 Răspunde
  • Bine-ai venit, Albertina, si tie iti doresc o sambata/duminica asa cum iti visezi…

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 0:59 Răspunde
  • Marina… iti multumesc! La randul nostru, cu totii, si tot fara exceptie, iti dorim cel mai pufos weekend! 🙂

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 1:00 Răspunde
  • Andreea Voicu, bine ai venit, sper sa-ti multiplici miraculos si seducator cei trei ani de relatie frumoasa… 🙂

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 1:05 Răspunde
  • Tania, Anamaria, Dea Valma (chiar si din butoiasul pe care il cunosc atat de bine, atat de amarui, draga mea), Una, Ulicica, Lm, Thomas, Omuldelamunte, Marina, Corina, Ana-fun, Trecatorule, CristinaC… va sunt recunoscatoare pentru dialogul asta de-un magnetism salvator!

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 1:10 Răspunde
  • Vorbele tale ne magnetizeaza, Simona 🙂
    Si tachinam, apoi 🙂
    Doamnele au „salutari calduroase” de la Fane 4×4 !

    Thomas Man 3 octombrie 2010 1:25 Răspunde
  • Aseara, Fane 4×4 era ca de obicei la Internet Flirt Café, cu ochii cat cepele, lipit aproape de ecranul unui site deocheat. Cum m-a vazut, a sarit în sus ca ars si s-a repezit la mine sa-mi ceara socoteala pt «tampenia» de acum 2 zile. Ca doar îmi ceruse sa fiu atent, ca stia el ca sunt «cu capu-n nori», ca el îmi zisese clar sa zic «ce bune sunt la scris doamnele alea», ca «de ce ai adaugat de la tine bazaconiile alea naspa», ca sucita ca învartita, ca «esti un fraier cu F mare» si «ai fluturi în capul ala fara materie» si «ai stricat tot farmecul si potenta relatiilor», ca «poate iesea ceva extraplat» din deverul asta, etc.
    L-am lasat cu ochii lui mari si imaginile alea incendiare, rasturnat pe scaun, dupa ce i-am promis ca n-o sa mai schimb nicio virgula si o sa va transmit exact asa cum a dorit el : «salutari calduroase».

    Thomas Man 3 octombrie 2010 1:33 Răspunde
  • Ulici, era acolo un indiciu care punea castile pe capul unui (fel de) reporter (expresia «pe surse» e din limba de lemn mediatica ; vrea sa spuna dupa cum stie tot mapamondu’ ca «sursa» nu poate fi dezvaluita – caci protejata, nu-i asa, sau ca sursa e pur si simplu o inventie gogonata, pt manipulari grosolane, ceea ce se cam întampla prea des din pacate pe televiziunile de stiri private de la noi)

    Thomas Man 3 octombrie 2010 1:35 Răspunde
  • Noapte de untdelemn si vis de matase naturala (fara viermisori 🙂 tuturor !
    Simona, luna-i înca aproape plina (suntem aproape-n 3), în fiecare zi o buna rezolutie si… daca ne asternem asa nu putem decat sa dormim dusi cu pumnuletii stransi si îngerasii încolaciti pe gandurile noastre 🙂

    Thomas Man 3 octombrie 2010 1:38 Răspunde
  • Fane 16, numai doamnele?

    Omuldelamunte 3 octombrie 2010 1:53 Răspunde
  • ODLM, se vede ca nu ai urmarit de aproape serialul 🙂
    Fane 4×4 e un tip cu SUV si hetero-disponibilitati afective 🙂

    Thomas Man 3 octombrie 2010 2:21 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=u4Ux6nK_C_4

    ieri am gustat ploaia si am dus pe umeri o bucata de cer plumburiu. m-am conversat cu propriile picioare in pantofii uzi…fleop-fleop, tot ziceau…n-am inteles prea bine la ce se refereau 😉

    acum ma duc sa iau o gura de toamna aurie si-un ultim colt de cer albastru…sper sa gasesc artari care sa ma-nvete arta imbinarii culorilor pentru vesmintele de sezon.

    Dea Valma 3 octombrie 2010 10:14 Răspunde
  • E o toamna frumoasa, daca vrem noi sa o vedem asa. Mie imi prieste cafeaua sorbita cu incetinitorul, gandul ca dau o fuga sa imi cumpar ceva dragut, apoi ma duc la Mogosoaia, unde o prietena de-a mea din alta tara o sa cante dumnezeieste la pian dupa amiaza. Pare o duminica perfecta. Sunteti toti cu mine, cumva:)

    Corina L 3 octombrie 2010 10:54 Răspunde
  • Corina, mi-ai facut pofta de cafea…

    Dea Valma, mi-ai facut pofta de toamna…

    Simona Catrina 3 octombrie 2010 12:30 Răspunde
  • Targ de octombrie la MTR. Plec in vizita…dupa o cafea, fireste!:)

    Anamaria 3 octombrie 2010 12:44 Răspunde
  • @Anamaria- Ce înseamnă MTR ?

    Omuldelamunte 3 octombrie 2010 14:45 Răspunde
  • Am baut astazi niste pahare zdravene de un Molotov ce mi-a inseninat luni bune. 🙂
    Anamaria, spuneai ca esti din gashca, ok? 🙂
    Un trecator, magnetismul lui Igor Krutoi face cat un dostoievsky optimist. 🙂

    La combinatia asta letala nu m-as fi asteptat nici in ruptul celei mai acerbe cautari muzicale pentru niste imbinari perfecte de talente:

    Asta este pentru Un trecator, in mod special:
    http://www.youtube.com/watch?v=ukD455tvtn4&feature=related
    Asta este pentru Anamaria, in mod special:
    http://www.youtube.com/watch?v=NfR8nCKUR_4&feature=related
    (prezentarea este in armeneasca. melodia se numeste «Ascolta la voce»)

    …pentru voi si pentru simone, in moduri directe, ca va ador. 🙂

    tania 3 octombrie 2010 14:48 Răspunde
  • Unde esti tu Humphrey Bogart ?
    Nu-i frumos sa razi de oameni (cu organe microfonistice). Sa faci ironii facile pe socoteala cantaretilor. Si totusi, LM*, hai sa stric romantismul si sa spun ca Bertie Higgins mi se pare comic ! Iata-l în perioada de glorie (1982), cu camasi înflorate (doar suntem în «Keys»-urile floridiene), superb depilat pe piept si cu aurul la vedere 🙂 :
    Bertie Higgins – Key Largo
    http://www.youtube.com/watch?v=Ru2tsT32pHA
    Si dupa un sfert de secol, Bertie Higgins se arata la fel de preocupat de look, moda si bun gust 🙂 :
    Casablanca, cu el în prim plan, e glamour-elite-umoristic :
    http://www.youtube.com/watch?v=JNL337qKC5s
    *Îmi pare bine ca esti în zona 🙂

    Thomas Man 3 octombrie 2010 17:15 Răspunde
  • Ce fel de planete sunteti voi ?
    SHORT STACK – Planets

    http://www.youtube.com/watch?v=Pckfw_8cEc4

    Thomas Man 3 octombrie 2010 17:17 Răspunde
  • Flip-flap, puf-paf*, flip-flap, puf-paf, flip-flap, puf-paf, flip-flap, puf-paf, încerc sa maresc perimetrul plimbarii în ariile cromatice ale toamnei si în pasul armonios al nalucilor 🙂
    * DV, eu am învatat pantoafa fara profesor 🙁

    Thomas Man 3 octombrie 2010 17:17 Răspunde
  • Viata de cuplu are si ea farmecul ei. Dac-o mai si blagoslovim cu mirodenii :
    Due Di Picche – Fare A Meno Di Te
    http://www.youtube.com/watch?v=BvSqHmFnQKI
    Losers: Flush
    http://vimeo.com/10179130

    Thomas Man 3 octombrie 2010 17:19 Răspunde
  • Cand esti „copilita pagana” si visezi la un frumos tenebros (care sa-ti intre pe fereastra) mai apar si surprize gen Psycho (inimile sensibile sa nu se uite) :
    Grinderman – Heathen Child
    http://vimeo.com/15219255

    Thomas Man 3 octombrie 2010 17:20 Răspunde
  • Subversivitate «Fara Zahar» din peninsula cu spaghetti :
    Fabri Fibra – Vip In Trip
    http://www.youtube.com/watch?v=U9jpUOSWx28

    Thomas Man 3 octombrie 2010 17:21 Răspunde
  • nu ma prind defel

    Ulicica 3 octombrie 2010 18:14 Răspunde
  • *TM sunt mai mereu in zona, ca fantoma -ti indaratnica.
    http://www.youtube.com/watch?v=ZoEwR9_Sy_M
    imi pare bine ca iti pare bine 🙂

    va trimit tuturor salutari din toamna mea de sperante.

    Lm 3 octombrie 2010 18:17 Răspunde
  • SI eu mi-am cunoscut sotul pe internet si e si el de pe un alt continent. In cazul meu nu am avut de ales, ca aici in romania barbatii sunt crestini.

    MarMar 7 octombrie 2010 19:42 Răspunde
  • Simona, cum s-a terminat povestea prietenei tale care se iubea cu cel din Chicago?! Sunt curioasa daca s-au placut si dupa ce s-au vazut…

    Cristina 11 noiembrie 2010 16:57 Răspunde
  • Inca nu s-a terminat, nici n-a inceput, inca nu s-au intalnit. 🙂 Continua pasiunea prin corespondenta si sunt foarte optimisti, nu stiu de ce.

    Simona Catrina 11 noiembrie 2010 17:27 Răspunde
  • Check mail: nu te cunosc, dar te ador chiar ca
    merita inclus in cele mai bune saituri din Romania.

    ora pe glob 26 februarie 2014 6:33 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title