Despre prosti si desteptaciunile lor accidentale

Aici, in Canada, prostii mei preferati sunt cei care – dupa ce mimeaza cabotin ca uita limba romana – ii corecteaza arogant pe romanii care vorbesc engleza. Exista o specie bine vascularizata de romani care au venit in Canada, sa zicem (exemplu la intimplare), pe la 30 de ani. Pina atunci, au vietuit in patria lor, transpirati de atita cafteala cu gramatica de clasa a sasea. Cind n-au mai facut fata intepaturilor de cratime si virgule alandala, au emigrat intr-o tara unde nu mai face lumea misto de ei ca nu stiu cu citi de „e” se scrie „creeaza”.

Prostii mei preferati au aterizat la Toronto cu senzatia de libertate totala: cel putin acum nu-i mai plesneste nimeni peste miini cind scriu „nostrii”, „albastrii” sau „vre-o”. Aici e deja o moda sa scrii romaneste ca un timpit, dupa care te iei de subjonctivul omului, la engleza – desi daca-i intreb acum cind si cum se foloseste, or sa deschida botul ca un calcan si il inchid la loc, fara sonor si fara neuroni disponibili.

Sunt romani care, din zapaceala sau emotie sau alte incidente conectate la ESL (English as a Second Language), luxeaza cite-o vorba, citeodata.  Mi s-a intimplat si mie, si altora – si ni se va mai intimpla. Ia ghiciti cine sare de fund in sus sa rida de boacana noastra: romanul care scria intr-un e-mail, mai deunazi: „A-ti primit mesajul meu? Sa-mi scrie-ti daca v-a mai trebuie ceva”. Strict autentic. Mda, dar lui nu-i crapa obrazul ca nu stie ortografia ma-sii, el are grija in schimb sa necheze spontan si dispretuitor, cind prinde cite-o forma verbala turtita-n tastatura obsteasca.

Sunt din astia care, cind au ajuns in Canada, stiau zece cuvinte englezesti, dintre care cinci incepeau cu Mc. Intre timp, i-a dat guvernul la scoala si-au mai vazut si ei niste filme la televizor, deci sa zicem ca li s-a mai latit vocabularul. Habar n-au cu citi de „l” si cu citi de „c” se scriu neologismele, dar sa dea naiba sa greseasca vreunul ceva in jurul lor, ca nu mai ai loc de ochi dati peste cap, ca un topirlan parvenit.

Culmea ironiei, cind noi, astia cretini, mergeam la olimpiade nationale de engleza si mai luam si cite-un premiu, asa, in Romania, anglofonii inraiti din diaspora actuala ramineau corigenti la romana, fiindca tot nu pricepeau care-i diferenta dintre pronumele si adjectivul relativ, lua-o-ar dracu de morfologie, cu tot neamu’ ei.

In Canada, e o moda trista sa scrii romaneste in asa fel, incit sa creada toata lumea ca ti-ai falsificat diploma de bacalaureat. Cratime si litere duble altoite aiurea, dezacorduri nesimtite, pleonasme tolanite-n toate mesajele. In ciuda acestei ignorante criminale, acesti oameni iau la misto engleza unora – si, culmea, a unora care le sunt superiori inclusiv in aria de acuratete lingvistica.

Zilele trecute, o distinsa doamna care scrie miau ca pisica hahaia zdroncanitor catre un roman imigrant fiindca, in loc de „were”, zisese „was”, din goana trenului. Oh, my God, this is unacceptable! – haulea madam, care obisnuieste sa trimita-n comunitate mesaje cu deficit de virgule si excedent de cratime.

Dar, dar lor nu le mai trebuie limba romana, s-au mutat in Canada, au trecut la fandoseala cu noul idiom, si-au cracanat radacinile in alt ghiveci si li s-a luat un bolovan de pe suflet: de-acum incolo, nimeni, niciodata n-o sa mai aiba atita indrazneala sa le corecteze ineptiile la limba romana. Numai cind or vedea luxul lor, pfffaaaaoleo, or sa inghete toti si n-or sa aiba curajul nebun de-a le sopti, in ilustra lor ureche, ca sunt idioti.

In ciuda acestui tir, nu planific nicio rafuiala cu romanii care scriu gresit romaneste. Chiar deloc. Ci doar cu aia care ascund greseala sub covor si pe urma ies in tirg sa corecteze, ridicol, engleza comunitara. Nu prostia in sine imi creeaza repulsie, ci tragica ei exhibare.