fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Ce-am fost si ce-am ajuns

de

Azi, m-am reintalnit cu o draga prietena din copilarie. Prin nametii mofluzi ai unei ierni retardate, am gasit de cuviinta sa-mi vizitez nazdravana mea fosta colega de scoala. In asemenea imprejurari, indiferent cat te-ai opinti sa vorbesti despre chestiuni arzatoare la ordinea zilei, ajungi sa trancanesti numai despre trecut. Mi-a facut o placere pentru care ma simt pe undeva vinovata, abia astept sa recidivam, ma bucur imens ca ne-am regasit.

Dincolo de asta, meditez acum asupra unor lucruri. Din vorba-n vorba si din lacrima-n zambet, am aflat ca:

– Una dintre premiantele clasei, din scoala generala, a ajuns o blazata, a divortat de doua ori si-a incercat de trei ori sa se sinucida.

– Una dintre frumoasele clasei s-a ingrasat o tona jumate si acum nu iese din casa, de teama sa n-o recunoasca cineva si sa-si faca cruce.

– Unul dintre istetii aproape misogini ai promotiei s-a insurat cu o cretina superficiala care-l tine sub, nu-i asa, papuc.

– Unul dintre campionii la atletism din generatia noastra are acum 140 de kile si se gandeste serios sa-si faca o operatie de micsorare a stomacului, insa i-e frica de anestezie.

– Una dintre profesoarele noastre din gimnaziu, care era de-o eleganta inrobitoare, a ajuns sleampata, urata si semi-nebuna.

– Unul dintre profesorii nostri de stiinte exacte s-a apucat de baut dupa ce-a iesit la pensie si acum are ciroza in ultimul stadiu.

– Una dintre cele mai urate colege din generala e maritata cu un baiat bun, pe care l-a cunoscut in clasa a opta si de care nu s-a mai despartit niciodata. El e la fel de urat, dar e altruist ca un medicament. Au impreuna trei copii frumosi foc, culmea.

– Una dintre cele mai talentate colege la literatura a ajuns analist de credite, la o banca.

– Unul dintre cei mai buni elevi la matematica – un geniu, as fi zis eu – e consilier pe la o primarie de provincie.

– Doua gemene, care au fost colege cu noi si care  nu se desparteau nici cand mergeau la toaleta, nu s-au mai vazut de noua ani: una sta in Canada, cealalta in Noua Zeelanda.

– Cea mai frumoasa si curtata fata din promotie, pe care o invidiam toate pana la lesin, a avut un destin sentimental groaznic, n-a luat-o nimeni de nevasta, a suferit ca o condamnata si acum traieste cu antidepresive si mult (dramatic de mult) alcool.

In cele doua ore cat am vorbit cu scumpa mea prietena, am aflat lucruri multe, uluitoare, fabuloase, socante, ciudate, frumoase, lucruri pe care altfel nu stiu cum le-as fi recuperat din trecutul meu.

Dincolo de voluptatea update-ului, un gand nesuferit nu mi-a dat pace toata ziua: oare, daca ar fi sa discute si despre mine niste foste colege, ce-ar alege sa spuna? Ce mai face Simona Catrina? E scriitoare si jurnalista? N-a luat-o nimeni de nevasta nici acum? A publicat trei carti? N-a catadicsit sa faca niciun copil? Are doua cetatenii? N-are masina? Nu s-a schimbat prea mult din liceu? Daca o vedeai acum doi ani, n-o mai recunosteai? E o tipa haioasa? A avut si niste iubiti insurati? E la fel de desteapta cum o stim? Iubitul ei din Canada a lasat-o pentru alta? Acum, de curand, si-a gasit iubirea vietii si s-a logodit?

Sincer, n-am nici cea mai vaga idee ce-ar spune o fosta colega mai intai despre mine. Am impresionat si am contrariat in egala masura, deci e greu de intuit asa ceva. Daca as fi in locul celor care ma analizeaza, as alege, din rautate – sau poate dintr-un amuzament prost inteles – numai picanteriile, meschinariile si ciudateniile. Dar poate ma insel, sunt datoare, totusi, cu prezumtia de clementa.

Ce credeti ca ar spune fostii colegi despre voi, daca s-ar apuca sa va barfeasca?…

PS: Eu sunt in fotografie pe primul rand, a doua din stanga.

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Scuzati pozitia suie a fotografiei, asa mi-a trimis-o o alta colega, care a scanat-o deficitar. :))

    Simona Catrina 25 ianuarie 2012 22:11 Răspunde
  • Multumesc mult, onuntasuperba.ro, ca ai repozitionat frumos poza! 🙂

    Simona Catrina 26 ianuarie 2012 1:11 Răspunde
  • In doua ore, de cand am postat materialul, am 569 de vizualizari si niciun comentariu. Adica am doua – ale mele. Misto de tot! 😀 Ma consolez la gandul ca v-am lasat fara replica. 😀

    Simona Catrina 26 ianuarie 2012 1:16 Răspunde
  • ei, nu chiar fara replica. dar dusa pe ginduri sigur m-ai lasat. incercam un exercitiu de aducere aminte. tu stii mult mai multe decit mine despre colegii de la generala. eu abia stiu despre 2 sau 3… in rest totul e tacere. 🙂

    iana 26 ianuarie 2012 1:30 Răspunde
  • M-a amuzat teribil articolul si m-a amuzat si mai tare faptul ca si eu cunosc un fost misogit care s-a insurat primul,pe la 23 de ani din fosta mea clasa de liceu.Sau un mare spargator de inimi care acum tata de fete fiind…face pe sfantul si se pregateste temeinic sa-si apere onoarea fiicelor:):):),O idealista care a devenit o materialista pana varful unghiutelor…si o fosta materialista care s-a casatorit din dragoste;fosta materialista pretindea ca sotul trebuie sa aibe cutare si cutare si cutare…ca sa-i cucereasca inima,iar fosta idealista jura ca nu s-ar putea vreodata casatori decat din dragoste pura si ca restul nu conteaza catusi de putin,iar sotii lor…corespund perfect descrierilor inversate:).Viata e fascinant de interesanta !

    DELIA MD 26 ianuarie 2012 2:18 Răspunde
  • Oh ce m-ai facut sa rad. Acum stau si ma gandesc oare ce zic fostii colegi despre mine!

    MMA 26 ianuarie 2012 2:37 Răspunde
  • Cred ca toate ne gandim din cand in cand la scena „reuniunii de clasa”. Cu toate ca acum, cu Facebook-ul, nu mai e nevoie sa asteptam cate zece ani in majoritatea cazurilor, mai sunt si fosti colegi care nu si-au pus vietile online.
    Reuniunea mea de 10 ani de la terminarea liceului e anul asta. Fostii mei colegi s-au casatorit intr-o veselie, doua fete au si divortat… Una din ele s-a maritat cu marea mea iubire din liceu si au divortat dupa vreun an.
    Ce sa zic, nu prea seamana realitatea cu prezicerile noastre de dupa absolvire. Cred ca starea materiala a parintilor a fost un indicator mai bun decat frumusetea sau popularitatea. Cei din familii instarite au ajuns bine, cel putin pe plan profesional.
    Nu voi ajunge la reuniune si nu stiu ce spun colegii despre mine, dar sunt in Canada, unde nu are cum sa-mi fie decat foarte bine, nu-i asa? Nu-i asa? 🙂 Probabil se vor intreba cum arat, ce lucrez, daca m-am maritat. N-au decat sa consulte Facebook-ul, daca ii roade curiozitatea :).

    catintherain 26 ianuarie 2012 4:00 Răspunde
  • Ai dreptate , Simona ! Incerc sa-mi cresc copilul uitandu-ma in trecut si tragand concluzia ca nu cei mai destepti , premianti , frumosi au obtinut ceea ce e mai bun de la viata !

    Aurelia 26 ianuarie 2012 5:38 Răspunde
  • Ce mai conteaza…?Nimeni nu avut
    posibilitatea de a alege si poate fi
    judecat pentru alegerea
    sa…important e sa stai bine cu
    tine insuti si sa gasesti forta si
    resursele de a impinge locomotiva
    vietii pana la capatul traseului
    harazit.Fiecare generatie este
    rezultatul timpurilor si
    conjuncturilor socio-politice
    specifice lor.Ne-am putea lua si
    cere socoteala in primis
    haimanalei de barza care ne-a
    plasat care si pe unde i-a
    venit:care intr-un baldachin
    pompos,care intr-o covata cu un
    tol deasupra.Un singur lucru ne
    mai tine impreuna:condamnarea
    la viata.In rest,lasa lumea sa
    vorbeasca,asta-i rostul ei…Daca
    nu-ti poti ajuta aproapele,nu-l
    judeca;ii sunt indestulatoare
    problemele sale…si cu sigurnta nu
    e bucuros.A invarti cutitul in rana
    deschisa suntem cu totii bravi si
    reusim al dracului de bine…(((

    Tino Pagno 26 ianuarie 2012 6:16 Răspunde
  • sunt toate cazuri izolate ale unor
    tragedii umane individuale.
    Autoarea articolului
    precizeaza:,,Daca as fi in locul
    celor care ma analizeaza, as
    alege, din rautate – sau poate
    dintr-un amuzament prost inteles
    – numai picanteriile,
    meschinariile si
    ciudateniile”,care ,de altfel este
    linia conductoare care
    influienteaza intreaga relatare.
    Scuzati-ma pentru ca am luat
    apararea celor mai putin norocosi
    si nu am reusit sa-mi smulg macar
    un zambet….,,Esperientia docet”.

    Tino Pagno 26 ianuarie 2012 8:26 Răspunde
  • :))) eu m-am intalnit pe strada cu un fost coleg…adica baiatul ala la care se uita tot liceul, minunat, frumos, fotbalist la steaua etc… era acum un nene cu chelie, cara apa pt la fantana, era insurat si avea 3 copii, nevasta-sa nu muncea. mi-a zis ca si-a ratat viata si ca ii pare rau.
    si cand ma gandesc cat ma gandeam la el in liceu… 🙂 eu fiind tocilara aia la care nu se uita nimeni :)))

    laura 26 ianuarie 2012 8:53 Răspunde
  • Super nu am mai ras de mult asa de bine mai ales la o ora atat de matinala si cum se rastoarna valorile….:))!

    luminita 26 ianuarie 2012 9:34 Răspunde
  • Doamne cat m-am speriat am crezut ca este poza facuta de mine cu clasa cand aveam 10 ani . Cred ca toata lumea in acele timpuri ne incadram in poze STAS , pe treptele scolii cu toata clasa si daca lipseai aveai nota scazuta la purtare….. Doamne cate amintiri…

    arashy 26 ianuarie 2012 9:44 Răspunde
  • Destul de superficial tratat subiectul.Ironia a luat locul umorului si invers.Tocmai pentru ca viata-i complexa, drumul pe care-l parcurgem nu poate fi decat unul ironic prin lectia pe care toti o primim, pentru a ne scutura de gargauni proprii si personali.Oricum, atata timp cat ne preocupa desavarsirea persoanei noastre nu avem cum sa nu inflorim, indiferent daca avem ca punct de plecare urata clasei, antisociala sau printesa clasei, afectiv, mental, fizic. Atata vreme cat ne construim permanent, avem grija si la oamenii din jurul nostru si la aspectul nostru fizic si la felul cum iesi dintr-o lupta a vietii pe care, cu siguranta, poti s-o pierzi, dar depinde cum si ce strangi dupa pierderea ei. Sunt lectii frumoase de viata, din care nu ai cum sa iesi sifonat daca nu te lasi acaparat de invidii, rautati, prostii, superficialitati. Atata timp cat ramanem deschisi, dornici sa-nvatam din orice eveniment mai putin placut ne castigam o puritate fenomenala care ne salveaza de urat!

    ANASTASIA 26 ianuarie 2012 9:49 Răspunde
  • Ai mei colegi ar zice „Iote-l, mă, a dreac’ chelea pă el! I-a pus Dumnezeu mâna-n cap cu aşa o fată!”
    PS: Nu e un exerciţiu de imaginaţie, ci realitate pură 😉

    Doru 26 ianuarie 2012 9:51 Răspunde
  • la mine comentariul de dupa 10 ani de liceu a fost simplu…nu m-am maritat, nu am facut avere, nu am urmasi, nu am emigrat, nu am facut multe lucruri bine, dar sunt fericita asa cu nu in brate. nu spun cati din fostii colegi la 3j de ani deja sunt divortati, au intre 1 si 4 urmasi si asa mai departe…probabil o sa raman sa sting lumina in toate domeniile…dar e rau asa bine 🙂

    dush 26 ianuarie 2012 9:51 Răspunde
  • la intalnirea de 10 ani a liceului, care a fost acum 5 ani, aproape toate erau maritate sau nu, evident cu plozi, unul sau doi, iar eu eram ciudatenia grupului…adica divortata. una s-a casatorit cu proful de engleza, era o sleampata in liceu, la fel era si la 10 ani dupa, si rautatile ar putea continua. in schimb, m-a cuplat cu fostul prof de engleza din liceu, altul decat cel insurat, asta divortase….dar n-a prea mers, dar era foarte bun in pat, pacat ca nu-l incercaserm in liceu…numai ca am fi devenit amandoi vedete…in sensul rau al cuvantului

    Anna 26 ianuarie 2012 9:56 Răspunde
  • incurcate sunt caile vietii…

    coco 26 ianuarie 2012 9:58 Răspunde
  • E uimitor cat de bine ai descris latura surprinzatoare a vietii, e asa de adevarat ! cred ca noi toti aveam astfel de exemple din anturajul nostru, e interesant , nu-i asa ?
    cred ca trebuie sa traducem asta prin „never say never/you never know…”, si sa-i apreciem partea pozitiva : putem toti sa speram ca visurile noastre se vor realiza chiar daca initial pare imposibil (indiferent daca visul tau de balbait e sa ajungi actor la hollywood sau ….doar ca a ta colega de banca superba sa ajunga o grasa hahaha)

    irina horj 26 ianuarie 2012 10:00 Răspunde
  • noi prin clasa a 5-a am fost avertizati ca asa se va intampla de catre profesorul de mate. era moda ca un elev foarte bun sa stea in banca alaturi de un coleg cu rezultate foarte slabe, pentru a-l ajuta. Profu de mate ne-a zis la un moment dat ca o sa fim surprinsi, dar elevul slab se va realiza mai bine in viata. mie mi s-a parut ca a avut dreptate (sunt acum prietena pe facebook cu amandoi)

    ioana 26 ianuarie 2012 10:05 Răspunde
  • Simona, ca să îţi spun sincer, am citit de 3 ori ce au fost şi ce au ajuns foştii tăi colegi şi încercam să identific pe unde m-aş încadra. Doar că, din păcate, ştiu doar cine-am fost (şi trecutul pare să arate bine), aşa că mă îngrozeşte viitorul (care, la tine, acolo unde trecutul arată bine, e cam… nepromiţător, să-i zicem aşa, delicat!). Bine, măcar, că tiparele alea nu-s bătute în cuie. Şi totuşi… :))

    Alexandra Bohan 26 ianuarie 2012 10:17 Răspunde
  • off-topic: cu placere, Simona! 🙂

    vero 26 ianuarie 2012 10:56 Răspunde
  • Bravo, draga Simona! Eu m-am intalnit uneori cu fostii colegi insa, tinand cont de faptul ca m-am considerat mereu ratusca cea urata nu am fost f.curioasa in privinta parerilor lor. Dar stiu un lucru: colegii(baieti) oriunde ne-am intalnit, m-au imbratisat si sarutat pe obraz (de fata cu sotul meu). Fetele, mai putin. Am aflat apoi si motivul: ratusca era, de fapt, lebada. Sincer, nu-mi pasa de parerea oamenilor. Nici fostele colege de serviciu n-au fost „colege”.: furam privirile barbatilor. Insa nu-mi pasa. Tu nu esti fericita asa? Eu am o vorba: nu te baga in troaca ca te mananca porcii”. Noi sa fim sanatoase, ca invidia isi face culcus in sufletele meschine incapabile de iubire, de bunatate. Te imbratisez cu drag,

    daniela 26 ianuarie 2012 11:15 Răspunde
  • pedagogic….

    ionut 26 ianuarie 2012 11:15 Răspunde
  • Ha, Ha, Ha…chiar, oare ce zic despre mine fostii colegi de scoala sau liceu? Este o intrebare provocatoare deoarece acum cu paginile astea de facebook ar avea ocazia sa zica …in direct. Si promit sa ii iau in serios 🙂

    ioana 26 ianuarie 2012 12:04 Răspunde
  • Voluptatea barfelor….Normal ca nu ne convine niciunuia sa stim ca din generatia noastra cutare a ajuns foarte bine, mare scofala pe undeva…Ne place ideea ca X sau Y a esuat lamentabil mai ales daca acestia erau cei mai promitatori vlastari din clasa noastra.Eu nu ma pot lauda cu relatii cordiale avute nici in generala si nici la liceu de parca „bisericutele alea” la care nazuiam sa ma cheme si pe mine intr-o zi pentru vreun secret stupid de genul-Fata,fata stii ca lu’ Gigel ii place de Ramona-erau un fel de acceptare a mea in societate.Iar acum ma bucur ca n-am facut parte din mediocritatea aia, ma bucur pt marginalizarea de atunci,ma bucur ca n-am avut un destin comun si ma bucur cand aflu ca X sau Y a ajuns prost:)What can i say…”i’m a bitch”

    hanna 26 ianuarie 2012 13:45 Răspunde
  • Eu stiu (si nu de pe FB, ca mi-am inchis demult contul, nu am apucat sa caut pe nimeni) ca majoritatea colegilor mei de liceu sunt foarte bine. Nu prea se verifica in cazul lor destinul invers aparentelor initiale, e ca si cum am mers toti pe aceeasi linie. Eu am fost frumusica, vorbareata si indragostita lulea de colegul meu de banca, am ramas frumusica, vorbareata si indragostita de acelasi coleg si impreuna am avut o evolutie frumoasa, atat profesional si financiar cat si familial. Avem doua fetite superbe si am ramas prieteni cu unii colegi de clasa. Ambitioasa eleganta si materialista a clasei, din cate stiu, e tot eleganta si cu o cariera in afaceri, undeva la Madrid. Tocilarele clasei au continuat sa invete asiduu si au ajuns profesoare dedicate meseriei. Cei ratati care isi petreceau tot timpul in baruri si miroseau uneori a bautura chiar si la scoala… cam asta fac si acum, poate doar cu o singura exceptie…Excentricul clasei lucreaza la o renumita firma de publicitate, ceea ce mi se parea de atunci ca i se potriveste manusa.
    Banalii au ramas banali, sau poate aici gresesc pentru ca nici o viata nu poate fi banala pentru cel care o traieste. Poate e vorba doar despre cat de putin stiu eu despre ei.
    Mai cred ca evolutia unui om depinde foarte mult si de perechea pe care o are. O sleampata se va elegantisi repede alaturi de un barbat pretentios iar un lenes burtos va dezvolta patratele pe abdomen alaturi de o doamna pretioasa. In acelasi timp desteapta se prosteste atunci cand din disperare sufleteasca ajunge langa un tampit, frumoasa se urateste sub povara vietii cu un trantor iar cei efervescenti si fascinanti, sufletul petrecerilor vor ajunge niste ciudati cu tabieturi insuportabile atunci cand singuratatea ii va apasa mai greu ca oricand.

    Ioana 26 ianuarie 2012 14:19 Răspunde
  • Pe mine m-ar barfi asa: ca m-am ingrasat, ca n-am facut copii nici pana acum (imaginati-va oroarea), ca n-am ajuns mare judecatoare asa cum ar fi crezut majoritatea. Macar m-am maritat recent, saraca de mine, sa mai sterg din rusine. In sfarsit s-a gasit unul sa ma ia, cum ar veni.

    Andrada 26 ianuarie 2012 15:21 Răspunde
  • Din generala nu prea stiu de multi, cu exceptia a doi colegi cu care s-a intamplat sa ma nimeresc in aceeasi clasa si in liceu. A, si inca o colega cu care m-am inntalnit intamplator, dupa 30 ani, eu immi plateam factura de tel. iar ea era casiera. M-a recunoscut imediat, m-a lasat paf! Cica nu m-as fi schimbat prea mult, hmmmm….am preferat sa cred ca are ea o foarte,foarte,foarte buna memorie:). In schimb liceul a fost una dintre perioadele superbe din viata mea, colegi grozavi cu care tin legatura si acum, in marea lor majoritate. Ce-ar zice nu stiu, cred ca au fost mai toti surprinsi, pt ca si eu am fost tipul ratusca cea urata, plus mai timida, asa. Imi sunt mai toti aproape de suflet, prietena mea cea mai buna, cunoscuta in prima zi de liceu si nedespartite de atunci (mai putin in fapt, ca sa zic asa, ca pe mine viata m-a cam purtat pe multe coclauri), mi-a devenit si nasa copiilor si vorbim/barfim/radem/pangem/ne confesam aproape zilnic pe retea. La intalnirea de 20 ani am facut o conferinta pe net, ne-am revazut live si-am „participat” la chef si noi cei care, din diverse mmotive, n-am putut fi prezenti. A fost super!

    Andreea 26 ianuarie 2012 15:52 Răspunde
  • Articolul mi s-a parut scris intr-o nota amuzanta, desi evident ce scria in el nu era tocmai de ras. Eu nu am stralucit la nimic, nici la invatat, nici frumoasa nu eram, nici bani nu aveam, nici parinti care sa vina pe la scoala preocupati, nici nici nimic. Am suferit teribil din cauza diferentelor pe care le facea invatatoarea pe baza criteriilor de mai sus.
    Am constatat cu amaraciune ca fete care mi se pareau geniale pe vremea aia, care aveau planuri marete, citeau mult, erau dragute, avea de toate acum sunt niste oameni normali, unii mai jos de normal. Vorbesc cu unii din ei si ma frapeaza detalii mici, care ii coboara de pe culmile admiratiei mele. Nu vorbesc de ce au reusit fiecare profesional sau personal, nu conteaza daca lucrezi la banca ca un sclav sau daca ai avut norocul sa faci ce iti place, nu conteaza daca te-ai maritat sau nu, daca ai sau nu copii, ci conteaza daca ti-ai pastrat ascutimea mintii, frumusetea sufletului.
    Faptul ca ti se pare ca unul sau altul se uita ciudat ca nu ai copii sau nu te-ai maritat ca majoritatea, inseamna decat ca tu insuti nu esti impacat cu asta, ca te gandesti la ce zic oamenii despre tine. Si daca cu adevarat esti multumit ca nu ai barbat sau copii si asta e ce iti doresti de la viata, atunci ce cred altii nu ar conta si nici judecat nu te-ai simti.

    Valen 26 ianuarie 2012 16:18 Răspunde
  • Frumos, am vrut sa scriu ieri, dar n-am putut. M-a apucat o nostalgie teribila. Si eu am poze alb-negru, din care imi zambesc, sau se incrunta copii care nu se gandeau la viitor… Am cautat acum cativa ani colegi de gimnaziu prin google- FB inca nu aparuse – si am dat peste un grup de pocaiti…culmea. Am avut o senzatie foarte neplacuta si am renuntat . Urat din partea mea, dar asta e. Prefer sa ma gandesc cu drag la copiii de atunci, decat cu neplacere la adultii de azi. Nu ma intereseaza care cu cine a fost, cum si-au ratat viata si alte alea
    Oricum sunt mai usor de gasit baietii, ca daca fetele s-au maritat nu mai ai cum sa dai de ele.

    DianaM 27 ianuarie 2012 8:33 Răspunde
  • Traiesc aceeasi teama si prefer sa nu ma intreb ca ar gandi colegii despre mine. Nu am motive de lauda si nici mari deznadejdi. Am o viata echilibrata, nu sunt implinita profesional si nici material. Mama mea a murit cu doua zile inainte de intalnirea de 25 de ani, asa ca nu am putut participa. Nici nu am regretat, avand in vedere ca ma simt cea mai nerealizata dintre toti fostii colegi de liceu. Mergem inainte, Simona !

    AndreeaB 27 ianuarie 2012 8:46 Răspunde
  • Ce ma bucur pentru tine, Simona! Iarta-ma, eu tot nu mi-am revenit dupa vestea cu logodna. Si nici nu anticipez sa-mi revin prea curand. De-abia astept sa te vad, sa va vad :).

    Cu referire la noi cei de altadata, cred ca cel mai important este sa putem afirma, vorba lui Frank Sinatra, faptul ca we did it our way. M-am impiedicat de zeci de ori in destinul meu de pana acum, dar m-am luptat cu toate neplacerile, cu toate dramele. („The record shows/ I took the blows/ And did it my way”.)
    Nu stiu ce ar spune fostii mei colegi, dar sunt atat de indragostita si atat de supla, incat sa nu-mi pese :).

    @Andrada: Din punctul meu de vedere (subiectiv, de avocat:P), e o realizare ca nu esti judecator. Si o confirmare a faptului ca esti extrem de desteapta :D.

    Andrada Damian 27 ianuarie 2012 11:58 Răspunde
  • Groaznic articol si tratare superficiala a realitatii. Toata lumea isi doreste in jur doar oameni frumosi,sanatosi,destepti,plini de viata, zambitori si care sa nu aiba cumva esecuri in cariera sau viata personala.
    Daca ne-am permite mai putin sa judecam pe altii si sa avem grija de gandurile si motivatiile noastre probabil ca am reusi sa fim mai buni.
    Nu inteleg cum poti oare sa judeci niste oameni dupa infatisarea fizica (asta in special), eu nu cunosc acesti oameni, dar totusi pentru ca ai petrecut ceva timp cu ei in scoala generala, un pic de respect ar fi binevenit.
    Sau e vorba de self-esteem, prin comparatie cu altii iti dai seama ca esti deosebita si chiar ai o zi buna!
    Singura scuza pentru acest articol ar fi ca e un pamflet.Daca e asa, imi cer scuze pentru randurile mele.
    In ziua de azi toata lumea scrie articole, sa fii om e mai greu, e adevarat.
    Din pacate ai postat un articol care intretine barfa legat de aspectul fizic si de esecurile altora in viata de zi cu zi si probabil ca va fi luat ca si model. Asta se face pe blog, asta facem si noi in viata reala!
    Iti urez succes in continuare!

    Oti 28 ianuarie 2012 11:34 Răspunde
    • Draga Oti, sigur ca era un pamflet. Nu e nevoie sa-ti ceri scuze, fiindca, desi esti foarte vehementa, ai totusi un ton civilizat si iti multumesc pentru asta.
      Daca te uiti mai cu atentie la text, ai sa vezi ca nu specific numele colegilor. Multe dintre exemple nu sunt intru totul reale, ci sunt doar posibile situatii. Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare. Cum crezi ca mi-as permite sa dau exemple absolut reale? Sa stii s-au intamplat lucruri dramatice cu colegii mei, de-a lungul timpului, dar nu le mentionez, din respect pentru familiile lor.
      Dincolo de asta, sper ca nu ai impresia ca eu ma cred realizata, frumoasa si superioara. Daca reiei pasajul in care ma intrebam ce-ar spune altii despre mine, ai sa vezi ca nici nu ma laud ca sunt splendida, nici ca am inventat ceva care a schimbat fata lumii. Insir posibile laude si posibile barfe la adresa mea. Iar alea sunt aprecieri reale, nu inventii.
      Eu nu judec oamenii dupa infatisare, desi intotdeauna eu am fost judecata dupa infatisare, ceea ce, de foarte multe ori, nu mi-a convenit deloc. Dar nu ma razbun. Tocmai pentru ca stiu cum e. Ceea ce insiram era un scenariu de conversatie care are loc oriunde in lume.
      A face abstractie de niste tare sociale si a nu vorbi despre ele nu inseamna a le inlatura, ci dimpotriva, inseamna a le tolera si a le lasa sa se impuieze. Ceea ce detest. Eu nu am tabuuri de-astea. Ridendo castigat mores.
      Iti multumesc pentru opinie si sinceritate, sa ai un weekend frumos!

      Simona Catrina 28 ianuarie 2012 12:00 Răspunde
  • Probabil ca sunt eu naiva si iau cuvintele asa cum sunt.
    Atata vreme cat exista o poza reala este greu sa distingi intre realitate si pamflet.Doar daca e specificat: „Acest articol este un pamflet.” In unele tari ironia e la mare pret. Cred ca noi, romanii, nu suntem pregatiti inca sa folosim ironia intr-un mod pozitiv.

    Mi-e greu sa gandesc cele scrise de tine chiar si fictiune fiind. Departe de a fi hilar.

    Eu nu am un scop in a denigra ceva, in cazul acesta, un articol.
    Am incercat sa atrag atentia asupra faptului ca multa lume citeste blogul tau si, voluntar sau involuntar, poti deveni un exemplu (probabil ca esti deja un exemplu pentru multi).
    Sper ca acest articol sa nu te reprezinte.
    Suna foarte rau! E drept, ca autor, doar te joci cu cuvinte, dar pe raspunderea ta. Dar cine sunt eu, sa judec. Doar mi-am dat cu parerea.
    Apreciez ca ai citit mesajul meu.
    Iti urez numai bine.

    Oti 28 ianuarie 2012 19:55 Răspunde
  • Oti ? Fa-ti mea culpa de 5 ori în fata oglinzii, scuipa-ti în sanii 90B si da-te de doua ori peste cap. Haida de ! Pai nu te-ai prins ca „tema” era un soi de Midday Gossip pe poze la drum de seara dupa 20 de ani ? Scrie acolo : „barfeala”, deci nu-s pretentii de eseu filozofic. E o jucareala, sa plonjam si noi prin amintiri si colege. Prea esti, tanti Oti, si matale, zau asa, la primul grad de pricepere.
    Îmi place tare chestia aia cu lumea multa care citeste blogul tau involuntar ! ! ! 🙂
    Pai în loc sa pritocesti semantica la tine pe prispa tu vii sa dai cu moralizarea în Simona ?
    Mai bine atrage-mi mie atentia, daca ai cu ce.
    Apreciez ca ai citit mesajul meu.
    Îti urez numai bine.

    Thomas Man 28 ianuarie 2012 21:53 Răspunde
  • Mesaj pentru Thomas Man
    Voluntar sau involuntar Simona poate deveni un exemplu. Ca sa intelegi si tu.
    Nu am cu ce sa iti atrag atentia. Posibil sa fiu grasa, urata si frustrata.
    Eventual injura-ma un pic, ca doar ce naiba, suntem intre barfe, si esti barbat!!! Nu era cazul sa fii avocat.

    Oti 28 ianuarie 2012 22:19 Răspunde
  • Thomas, mărgăritarele …

    Doru 28 ianuarie 2012 23:35 Răspunde
  • Oti, tu reiterezi, iar o iei pe campia primului nivel de pricepere. Acum am înteles: esti din Voluntari!
    Tu distribui note, roluri si criterii de judecata. Esti si distribuitoare si judecatoare pe deasupra?
    Poti sa fii frumoasa de pica, dar pe softul tau din fire par a se iti oarece problemute. Cool, baby, ca-ti strici onomastica daca mai combati asa cu exemplificari. Cum-necum, ai ajuns pe pozitia delete. Revino cu sentimente mai bune si fara judecati si va fi OK. Nu detii mataluta cheile moralei absolute.
    Doru, margaritarele îngrasa 🙂

    Thomas Man 28 ianuarie 2012 23:53 Răspunde
  • Scuze, Doamne, poate i-ai dat o misie divina Otitei, sa vina sa randuiasca lucrurile în Simonaland si mie nu mi s-a transmis mesajul asta înaltator 🙂
    Atunci cand esti musafir si treci pragul unei case, ai, în general, o sfiala politicoasa, nu te apuci sa spui ca nu-ti place zugraveala sau tablourile atarnate. O ai sau nu o ai. Otita n-o are. A intrat cu saboti de general (acoperita de o „naivitate” retorica ce nu pacaleste pe nimeni) si agita valori fixiste, rigide care nu tin cont de circumstantele gazdei, de uzante, de niste coduri curente. Cel putin daca mai astepta un pic, sa ne cunoastem, sa ne îmblanzim. Colac peste pupaza :), mai are si impresia ca detine valorile definitive în seifu-i de alama 🙂
    Oti, auziiiiii ??????

    Thomas Man 29 ianuarie 2012 0:20 Răspunde
  • M-ai pus al dracului de rău pe gânduri. Am şi eu pe feisbuci o poză d-asta. Am fost şi am rămas ciudăţenia clasei. Singura consolare e că deşi au trecut 22 de ani de când am terminat generala, m-am conservat cel mai bine.
    În rest?

    Ştii ceva? Revăzui azi ultimul episod din Preţul Succesului/ Emma Harte. Şi o replică genială la finalul filmului: secretul vieţii? to endure. (Mi-i lene să caut traducerea)
    Am irosit ş-am adunat atâtea în anii ăştia, mi-am schimbat de atâtea ori nordul ca să fie bine şi nu mi-a fost încât refuz să trag o linie, fie ea şi temporară.
    M-am reinventat din Mira cea mult prea cuminte şi ascultătoare în Belle cea rebelă. Şi-s gata să mai umplu o pagină.

    Belle d”Imagination 29 ianuarie 2012 3:21 Răspunde
  • Blogul nu e casa, e public si poate fi citit de oricine. Simona a postat un articol cu scopul de a fi citit de altii. Daca vroia sa isi tina gandurile pentru ea nu exista acest articol. Exista optiunea de a lasa un comentariu, ceea ce inseamna ca a dat dreptul la opinie.
    Din pacate nu exista doar felicitari ca si feedback.
    Nu detin valori absolute si nici nu spun ca am dreptate in ceea ce am scris. Mi-am dat cu parerea dar vad ca tu nu o inghiti. Si incerci sa ma intimidezi dar fara succes;e mult mai simplu sa faci misto de cineva decat sa vii cu replici sanatoase.

    Oti 29 ianuarie 2012 9:26 Răspunde
  • Oti, chiar si acum, în ceasul 13, pui lucrurile la punct, distribui valorile TALE ! Chiar nu întelegi ca ce-i sanatos pentru tine nu e neaparat si pentru ceilalti ? Nu vezi ca este si ALTCEVA dincolo de randurile de litere ? Avem un frumos buchet de doamne mioritice si traseiste care, devenind familiste solid instalate pe bogatii parvenite (si pe educatia care decurge din ele) vin de ne dau lectii de prin tembelizoare ! Tupeul tau – sa vii pe blogul cuiva, oricine ar fi el, daramite la Simona, si sa-l interpelezi ASA, si sa te mentii pe pozitii chiar si dupa ce gazda ti-a explicat mult prea politicos ce si cum – ma duce inevitabil cu gandul la Moni, Zanica & cie. Poti sa iei asocierea asta drept un compliment, e dreptul tau la sanatate, dar eu îi dau conotatia lui Banciu.
    Poti citi orice, desigur, pe orice blog, dar blogul lui Simona nu e orice blog ! Si dreptul tau la opinie e sfant – ca doar pari în misie divina – dar poti «s-o faci» mai civilizat (în sensul vechi, academic al cuvantului). Putem incrimina „barfa” – la prima vedere, desigur, mereu neeleganta, dar în context, cu nuante (care vizibil, îti scapa). Vii aici moralizandu-ne, folosind preteritii de doua copeici ?
    Dupa tot ce-au vazut la viata lor, damele Moni si Zanica nu pot fi intimidate usor. Nici tu. Dar intimidarea nu era scopul scrierii mele catre tine.
    Ti-am raspuns în ideea, desarta, ca o sa-ti revezi un pic certitudinile. N-ai cum, esti prea plina de «manere» postdecembriste.

    Thomas Man 29 ianuarie 2012 12:25 Răspunde
  • Dupa ce am crezut ca tu insuti esti un pamflet prin stilul tau (vezi mesajele, si nici macar nu esti real, esti de undeva din trecut), imi spui mie ca nu am un ton civilizat. Imi acorzi prea multa atentie. Esti cumva platit? Ca asta ar explica excesul tau de zel, you do your best pe toate caile, facand referinte la Moni si altele.
    Daca nu esti platit, iti sugerez sa citesti articolul si sa iti dai cu parerea,lasa-ma pe mine in pace, nu e blogul meu. Nu esti pe subiect! Vad ca acorzi mai multa atentie comentariilor mele decat articolului in sine.
    Blogul este PUBLIC. Nu exista nici un test de inteligenta la intrare, de ar fi existat asa ceva atunci erau mai putine comentarii la articolul acesta.
    Nu trebuie sa imi spui tu mie ce imi permit si ce nu. Respectul se castiga, nu se impune, nu e cazul sa imi spui ca nu e un blog oarecare.
    Vad ca nu intelegi ca oamenii sunt diferiti si ce iti place tie nu imi place mie (slava domnului!).
    Nu am jignit pe nimeni, nu am catalogat-o pe Simona, nu am exprimat ceva legat de ea ca persoana. Am fost pe subiect. Am citit articolul. Este O PARERE!
    Persoana ta nu ma intereseaza.
    Iti doresc o seara excelenta!

    Oti 29 ianuarie 2012 17:49 Răspunde
  • Mda, confirmi prin toti porii egoului si dermei încercate în aspre batalii tot ce am spus mai sus. Te dai de gol, Zanico, da esti obisnuita sa umbli asa. „Manere” 🙂
    Margaritare si orz.

    Thomas Man 29 ianuarie 2012 18:08 Răspunde
  • You’re a role model of open-mindedness and exuberance. Thankfully the ups and downs of life haven’t altered that.
    I miss seeing you on Noi Romanii and I swear Toronto got less bearable after you left (which was such a sad shock). Now, I need the courage to pack my heart and mind into a suitcase and leave. May your new found happiness always follow you and inspire others.

    alien 29 ianuarie 2012 22:20 Răspunde
  • Banciu avea dreptate…
    Na, ca prinsei pe final-se aude zgomot de margaritate picate pe asfalt?
    Reusit articolul, Simona, felicitari pentru felul in care ne incanti.
    La mine , la sat, stiu ca daca intri in casa omului, dai binete si lasi opincile cu balegar in tinda..

    Adriana Gianinna 29 ianuarie 2012 23:00 Răspunde
  • pt. ce felicitari? pt ca a barfit toti colegii?

    mia 30 ianuarie 2012 10:08 Răspunde
    • Mia, ai fost cumva colega cu mine? Te-ai recunoscut in vreo poveste? Am spus si mai sus (dar evident ca n-ai catadicsit sa citesti) cat e real si cat nu din ideile din material. Si nici textul nu l-ai parcurs integral, altfel ai fi bagat de seama ca m-am barfit in primul rand pe mine. Imi dai voie sa fac asta, avand in vedere ca e blogul meu, nu? Multumesc!

      Simona Catrina 30 ianuarie 2012 14:15 Răspunde
  • M-am abţinut -din motive evidente- să intervin până acum. Observ însă că încep să apară persoane care nu au nicio treabă cu cititul şi receptarea ca atare a unui pamflet, buchisesc două-trei rânduri, apoi obosesc din cauza imensului efort intelectual depus şi trec repede, în diagonală, peste restul textului (dacă o mai fac). În final îşi freacă mâinile satisfăcute că au „descoperit” imoralitatea, incorectitudinea, bârfa şi, în general, toate relele de pe lume, de care se face vinovată -nu-i aşa?- Simona.
    Dragilor, ce anume din frazele care încep cu „unul dintre/ una dintre” vi se pare bârfă? Ori vă refereaţi la cele două gemene care acum stau în Canada, respectiv Noua Zeelandă?

    Doru 30 ianuarie 2012 14:48 Răspunde
  • Citindu-va pe toti imi vine sa rad…Doamne, cate pasiune puneti in lucruri marunte ! Tara ar avea nevoie altfel de energia asta a voastra ! Adevarul este ca Simona a atins fara sa vrea zone delicate ale ego-ului fiecaruia dintre noi…si adevarul doare !
    Ati fost k.o. la chimie dar ati excelat la literatura, ati fost ratusca cea urata in generala dar ati inflorit in liceu, ati fost niste tampitei ai clasei, dar astazi iata-va-s,chipesi si realizati sau ati fost vedetele clasei dar nu stiti nici azi cat de usor ati pierdut ritmul si ati incurcat pasul…Dragilor, tuturor ni s-au intamplat macar odata si macar una din enumerarile suculente ale gazdei noastre…am fost si sus si jos, suntem si astazi cand sus cand jos…Noi sa fim sanatosi si mai ales sa avem inteligenta de a nu ne lua prea tare in serios !

    Gabrielle 30 ianuarie 2012 15:42 Răspunde
  • Simona draga, in cazul in care fosta ta colega e si prietena mea (plus fosta colega de liceu) ;), pe unde ar fi in poza? 🙂

    Magda 31 ianuarie 2012 20:25 Răspunde
    • Draga Magda, despre ea e vorba, dar nu e in poza asta, pe ea o am in pozele din gimnaziu, ca atunci ne-am adunat noi doua intr-o clasa. 🙂 Special n-am pus aici poze din clasele V-VIII, ca sa nu par ca dezvalui ce nu se cuvine – desi ai vazut ca mi-am luat-o de la niste persoane care n-au inteles nimic si au avut impresia ca eu ma cred vreo zana si improsc critici si barfe in dreapta si-n stanga… Bine ai venit aici! 😀

      Simona Catrina 31 ianuarie 2012 20:34 Răspunde
  • 🙂
    M-ai facut sa ma gandesc la fostii colegi……Dar pana atunci hai sa spun si eu cum m-ar barfi pe mine. Sau mai bine nu :))) poate ma trezesc cu troli pe blog
    Unul dintre colegii de generala, timic, uratel si ciudat (in opinia noastra de copii) este un cetatean model, cu o sotie frumoasa , nu au copii dar se potrivesc foarte bine
    Una dintre fostele colege (printre frumoasele clase) este fericita mamica a doi copii si nefericita sotie a unui alcoolic ….foarte tanar e adevarat dar nu cred ca o sa il vedem intr-un centru de reabilitare ce pe DR House………

    Si….de restul poate spun altadata

    Dincolo de asta, nu inteleg de ce s-au ofticat unii asa. Simona e sincera si faptul ca impartaseste cu noi aceasta sinceritate (care da, se simte si nu gadila urechile tuturor) este de admirat. Ar putea foarte bine sa scrie despre dragoste in general, si despre viata – plictisitor si simetric. Tocmai faptul ca are curaj sa spuna lucrurilor pe nume -cu bun simt – o diferentiaza de altii. Nu am sesizat nicaieri bucurie pentru dramele altora. Doar le-a amintit. Care e problema? Life is up and down – pentru toti. Asta nu inseamna ca trebuie sa citim doar prelegeri despre dezvoltarea personalitatii

    Hapi2233 8 februarie 2012 11:18 Răspunde
  • dupa muuult timp vizitez Siona’s wonderland….m-am mutat pe feisbuk (mai am nevoie pentru mine de o perioada sa bantui) am citit comentariile pana la un punct si .

    Simona, eu am inteles ce nu ai exprimat 🙂 si mie mi-e drag sa ma intalnesc cu foste colege de socala si sa „barfim” sa analizam…situatii…mai stii pe x?, mai stii pe y?, profu ala mistooo? uite cum a fost , cum e… m-ai dus in timp cu gandul si mi-am cautat poza cu costum de pioniera, cand eram o zgatie de slaba….ce naivi eram, unde e inocenta noastra? 🙂 ador felul in care transmiti si ma transpui in anume stari sufletesti 🙂

    windy 10 februarie 2012 11:54 Răspunde
  • coretare text : Simona’s ….

    windy 10 februarie 2012 11:54 Răspunde
  • Of , Doamne! Cu ce texte de scuze si explicatii a trebuit sa-ti pierzi vremea, Simona draga! Peste tot se intampla ce ai scris tu si e ca si cum ne-am lua la tranta cu toti poetii si scriitori care ar fi facut aluzie la soarta noastra crunta (sic!) si s-au apucat sa scrie despre tradari, razboaie, infrangeri, iubiri neimplinite, despre boli sau mai stiu eu ce!
    Nu cumva eu sunt aia din pamfletul numarul 143 care si-a inselat barbatul, iubitul, amantul, vecinul, seful si postasul si a stricat si casa presedintelui ? :)))

    C’mon folks!

    Magda 10 februarie 2012 11:59 Răspunde
  • people, relax…umorul si autoironia ajuta mult in viata. trebuie folosite din plin…cel putin dupa o varsta:)

    ana 16 martie 2012 22:28 Răspunde
    • Iubitii mei, va multumesc mult tuturor, va sunt recunoscatoare ca mi-ati daruit atata timp, ca ati scris retete lungi si ademenitoare, ca mi-ati dat idei care ma ispitesc. Indiferent ce gatesc azi sau maine, notez tot ce-ati spus si voi experimenta cu mare drag de-a lungul timpului. Va tin la curent. Nici nu stiu ce-i mai delicios, meniul sau voi! 😀

      Simona Catrina 16 martie 2012 22:39 Răspunde
  • Ceva lasa impresia ca tu nu vrei sa te legi de nimic. Ca nu stii sigur daca ziua de maine nu aduce ceva mai bun decat ceea ce ai azi.
    Daca ne-am raporta mereu la ceilalti cand am mai avea timp si tihna sa ne vedem de ale noastre? Eu fac ce-i bun pentru mine. Eu sunt asa ca mi-am dorit sa fiu si am muncit pentru asta, nu sunt asa ca o alta colega era mai buna sau mai rea.
    Meseria asta de ziarist te obliga sa vezi numai senzationalul. N-ai timp sa stai prea mult pe ganduri ca vine urmatoarea informatie, si urmatoarea, si trebuie sa le prinzi pe toate.
    Am citit si articolul cu cardul si pe cel cu cartela. Oare ti se intampla numai tie? Nu, dar tu ai timp sa le observi. Pentru ca tu, atunci cand ai luat cartela n-ai avut rabdare sa te documentezi despre oferta, sa verifici 3 oferte si sa decizi singura care conditii sunt mai bune.
    Dar tu esti Simona Catrina si ai muncit pentru acest nume si-ti expui toata intimitatea pentru ca stii ca asa este normal. Nu oricine poate faca asta si nu oricine poate aduna atatea pareri la editoriale.
    Si, pe undeva, involuntar, cititorul vrea sa-ti copieze stilul si sa faca si el un comentariu acid, ca prea le spui tu atat de bine…

    mika 17 martie 2012 11:32 Răspunde

Lasă un răspuns la irina horj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title