„Cu feti-frumosi culcati pe iarba izbindu-se cu portocale”

Dupa cum deduceti din titlu, eu visez deja la „Noaptea de mai”, desi abia s-a crapat de martie. Pe vremea mea, la 1 martie era deja o primavara onorabila, dar tineretul din ziua de azi nu mai stie ce-i politetea si nici cind vine echinoctiul. Ma rog, sa revenim la oile noastre de bumbac, legate cu snur alb-rosu. Voiam de fapt sa va urez martisor placut sau macar fara surprize-n plex.

Fetii-deosebit-de-frumosi din viata mea s-au simtit intotdeauna si mi-au adus, ce-i drept, martisoare. Din punctul asta de vedere, am stat linistita. Nu acelasi lucru pot spune despre forma si continutul ornamentului. Multe iubiri de-ale mele, din tineretile nezbuciumate, se terminau subit la 1 martie, atunci cind constatam ca martisorul imi transmitea prea multa prietenie si prea putina dragoste.

Prin clasa a zecea, un baiat mi-a adus o garoafa rosie, creata, si l-am iubit pina dupa bacalaureat. Si el m-a iubit, pina intr-o zi, cind a bagat el de seama ca ne tot pupam de trei ani si ca nu facuseram dragoste niciodata. A ridicat problema, la una dintre intrunirile noastre din parc, iar eu, emotionata si imbujorata, am spus un „nu” cristalin. Lovit in orgoliul lui de colectionar de virgine, m-a parasit pentru o fata care nu-si pazea incinta cu atita indirjire. (Si am aflat mai tirziu ca nu si-a pazit nici ovulatia, eroare de calcul din care a rezultat un copil dorit de ma-sa si nedorit de ta-su, in stil clasic. Ma rog, povestea lor a fost parafata de un blestem verbal matern, coroborat cu o pensie alimentara, dar nu despre ei voiam sa vorbesc, nu stiu ce m-a apucat. De fapt stiu ce m-a apucat, mi-am adus aminte de garoafa creata. O am si azi, turtita intr-un caiet studentesc).

Iubitul meu din facultate mi-a adus un martisor-buburuza in anul I si, timp de cinci ani, i-am zis eu lui Bubu si el mie tot Bubu. Intrebati-o pe Alice, daca nu ma credeti. Cind mi l-a adus, am topait ca Geoana, fiindca stiam ca buburuza e insecta amorului si gata, deja desenam rochii de mireasa la cursul de slava veche, care nu ma interesa deloc. Important era ca profesorul ma vedea carcalind in caiet si credea ca iau notite.

Bubu a sters-o de mult din viata mea, acum e insurat, Dumnezeu sa-l ierte, fericit, chibzuit, linistit. Toate martisoarele care au urmat in viata-mi au iscat tot atitea intrebari in mintile mele disperate cronic. Inima asta de carton lucios inseamna „te iubesc” sau „tin la tine si nu vreau sa te calce masina”? Mi-a luat zambile fiindca sunt parfumate sau ca sa evite florile rosii? Mi-a dat un cosar de tabla ca sa-mi poarte noroc sau fiindca asa e el, idiot fara imaginatie? De cind ma stiu, am purtat in piept incertitudini cu snur.

Anul asta, surprinsa si topita, am primit de la un barbat foarte drag un martisor si mai drag. Mi-a trimis flori si mi-a spus ca, daca ar fi sa-mi dea cite-o floare pentru fiecare clipa frumoasa pe care i-am oferit-o, nu i-ar ajunge toate florile din lume ca sa se achite… Am incremenit si am plins si, in mod fatal-inevitabil, am inceput din nou sa sper.