fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Generatia cu urechi umplute

de

Am nevoie de ajutorul vostru. Adica as vrea – sablonard, superficial si adorabil – sa ma contraziceti, daca se poate: cred ca sunt o baba scrintita, rigida, care nu intelege generatia tinara.

In jurul meu, la Toronto, pe strazi, circula doar umanoizi carora le ies fire din cap. Daca n-ai sirme care-ti atirna din urechi, esti idiot. Ma simt marginalizata de generatia cu urechi umplute. O generatie surda, in consecinta – asa se si explica faptul ca racnesc atit, practic am constatat ca ei nu mai sunt capabili sa vorbeasca in tarcul unor decibeli decenti.

O generatie cu vocabular buhait de onomatopee, prescurtari si gogomanii contagioase. Va spuneam zilele trecute, am dat cu ochii de stirea recenta care confirma faptul ca, din 1950 si pina azi, lexicul generatiei necoapte s-a redus de la 25.000 de termeni la numai 10.000. Si statistica merge spre catastrofa definitiva.

Anglofonii din Canada, pe care ii aud zilnic pocind nuante si idei, sunt indobitociti de ticuri. Adolescentii citeaza orice cu „I’m like”, timpenie care tine loc si de ghilimele, si de inteligenta in general. Daca stai sa-i asculti, simti cum iti bate inima-n maxilar, de nervi: „I’m like: I love him, and she’s like: what? And I’m like: I’m serious! And she’s like: no waaaay!”. I’m like, oh, my God, she’s like come ooon, he’s like cool, we’re like crazy, you’re like 16 years old.

Intr-o zi, in jurul meu am numarat citeva zeci de capatini cu fire in urechi. Dar ei nu stau sa asculte meditativi muzica din iPod, ca asta ar fi cum ar fi, ai zice ca i-a pocnit contemplatia. Dar nu, poanta nu e sa stai ca un bou sa asculti si sa te gindesti, nuuuu. Trebuie sa butonezi in timp ce asculti, altfel nu esti cool. Ma uitam intr-o zi la un asemenea exemplar masculin, rang de liceu, care sedea si astepta pe cineva pe o bancuta din mall. A stat 40 de minute cu sirmele-n urechi si-a butonat fara pauza, a tacanit in melodiile alea de le-au luat toti dracii, le-a plimbat de la dreapta la stinga si de la stinga la sfirsit si de la sfirsit la dreapta. Asculta 15 secunde un cintec si-l schimba. Imi venea sa-l iau de ciuful explodat: ma-ta a dat bani pe prostia asta ca sa evoluezi tu, ca sa pricepi ceva din muzica asta, ca sa fii in rindul lumii, dar vad ca sinapsele tale nu pot suporta frumusetea mai mult de-un sfert de minut!!!

Si atunci, am realizat: eram o babeta meschina, care se certa (in gind, nici macar cu laringe live) cu un biet tinar depasit de profunzimile contemporane si ros de un mimetism pagubos. Am avut, atunci, curajul nebun sa-mi arunc ochii mintii peste umar, sa-mi aduc aminte de adolescenta mea si sa ma intreb, cu groaza, cu ce i-oi fi enervat si eu pe predecesorii mei. Ca am facut si asta, cu siguranta.

Mi-am adus aminte, stringind din ochi de stinjeneala retroactiva, de furia pandemica a tunsorilor punk, de exemplu, cind m-a gasit mama intr-o seara cu parul ciuntit de mine insami – ca nu mai avusesem rabdare sa ajung la un coafor, era imperios necesar sa arat misto a doua zi, ca ma intilneam, la ora de franceza, cu un potential iubit la fel de timpit ca si mine (tuns cu toporul, cred). Aveam o freza horror, dar ceea ce o ingrijora cu adevarat pe maica-mea nu era atit cataclismul din capul meu, cit mindria cu care defilam prin fata ei si asteptam aprecieri si entuziasmul aferent.

Mi-am mai adus aminte de anii gingasi de scoala, cind trageam de uniforma in sus si-n jos, din cordonul subrezit de atitea miscari de scripeti, in functie de cum aparea sau disparea taica-meu dupa coltul coridorului (era profesor de romana, in liceul unde invatam eu).

Purtam mini desucheat, fiindca aveam picioare frumoase si eram ingrozita sa nu fi ramas cineva in liceu care sa nu fi aflat amanuntul asta. Imi plafonam personalitatea, cautind sa fiu in rind cu ticnelile vremii, eram mindra ca eu si cele cinci prietene din gasca faceam legea vestimentara si culturala, eram lidere de opinie in materie de moda si literatura, ne imbracam la fel de zbanghiu si pacatuiam festiv. Ignoram, cu infatuare, colegele triste, melancolice, speriate, complexate.

E drept, aveam vocabular cu mult peste medie, invatam foarte bine, scriam, pictam, dospeam idei si visuri. Gindeam. Dar am apartinut – si eu – unei generatii la fel de scrintite ca si tinerimea de azi. Fiecare cu infrastructura lui. Noi nu aveam iPod, evident, si nici Internet, si nici tehnica digitala in general, dar aveam patima muzicii la fel de scapata de sub control. Faceam petreceri unde se dansa cu lumina stinsa, oripilam parintii care intrau sa mai aduca un platou cu fursecuri. Nici macar nu comiteam cine stie ce tandreturi, dar ne placea sa mimam o libertate afrodiziaca. Eram virgina si indragostita (vesnic) dulceag, sfisietor, insa ma purtam ca si cum invirteam pe degete sufletul baietilor din jur. La 17 ani, era atit de usor sa te prefaci ca esti puternic…

Am alunecat in ginduri, in timp ce adolescentul din mall, din fata mea, aluneca printre claia lui de melodii din iPod. Dadea din cap ca un catel din ala pe care-l puneau unii in masini, linga parbrizul din spate, si se balanganea la viraje si gropi. Si deodata, privindu-l, m-am simtit vinovata pentru gindurile mele drastice si acre, pentru reflexul cicalitor al judecatii mele mature. Mi-a fost dor de tineretea mea incredibila, de curajul adolescentei mele, si l-am iertat. N-am putut sa-l absolv de tot de greselile lui curente – vezi superficialitatea crasa si prosteala cronica, numai de dragul de a fi si el cool. Dar am inteles ca, poate, singura virtute in plus a generatiei mele – calitate disparuta din lanul junimii actuale – era ca noi nu vorbeam ca niste cretini. 

N-am curaj sa traiesc cu sirme-n urechi, semn ca imbatrinesc poetic, silentios, ca-ntr-un cenaclu ambulant.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona, asa cum am mai scris si pe un blog vecin, pare ca resimtim mai acut si mai rigid „conflictul dintre generatii” acu ca am trecut de partea bosoroaga a ostilitatilor 🙂
    Recomand si aici, pe blogul tau, filmul „Idiocracy” – o viziune comica si totusi inspaimantator de realista a unui viitor nu foarte indepartat…

    AlinaG 6 martie 2009 10:31 Răspunde
  • Draga Simona,

    Aici ,la noi cunosti zicala”” Pe vremea mea”” , totul era mai roz,mai civilizat , etc.
    Si de aici conflictul dintre generatii…care mereu a existat si mereu va exista!
    Dar, asa cum ai spus multi dintre noi, uita cum eram ,noi, in vemurile respective,uita, ca si noi chiuleam, uita, ca si noi mai raspundeam parintilor, uita ca nu ajungeam la timp acasa..etc…
    Si, mereu se omite cred eu ,un lucru f important, lumea a evoluat, si odata cu aceasta evolutie , s-au pierdut multe, la fel cum au aparut f multe…
    Eu cred, ca si la noi exista tineri educati, manierati, care stiu cu siguranta, mult mai multe lucruri ,decat noi la vreamea respectiva…Meritul este in primul rand al parintilor, care in ciuda vremurilor , in ciuda anturajului de care are parte copilul, reuseste sa-i inculeze si alte valori …
    Asa, cum mereu exista o parte plina a paharului ,care trebuie vazuta in orice situatie…
    Nu putem sa-i bagam pe toti in aceasi oala, nu putem generaliza, dar putem sa ne crestem copii frumos si educa…Sa incercam sa facem asta, iar pana la urma este alegerea lor….pt asa trebuie sa fie!
    Va imbratisez pe toti si va doresc o zi superba!

    aimee 6 martie 2009 10:48 Răspunde
  • buna!

    o prietena mi-a dat linku’ la blogul tau, am citit acum doar acest articol, e frumos scris si-mi place, asa simt si eu, cum ai zis, la inceput, si pe urma, cum ai zis la sfarsit, si ceea ce-mi place cel mai mult la aceste amintiri din tineretea „rebela” (asa cum ai descris-o tu, asa a fost si la mine), este avantul, entuziasmul, hormoneala aia juvenila si atoate stiutoare si atoate facatoare, unde nu era decat al si negru si ma luam de gat cu oricine pentru asta.
    acuma, mai subtire, mai potolit, desigur, fiecare varsta cu frumusetea si atributele ei, chiar nu am probleme cu asta, dar,…, parca as mai vrea sa simt oleaca din elanul ala tineresc si nepasator, sa cred ca pot face orice si ca lumea e la picioarele mele

    donna alba 6 martie 2009 13:02 Răspunde
  • Nu cred ca trebuie sa generalizam. Am 20 de ani si consider ca cea mai mare problema a celor mai mari ca noi (sa le spunem asa) este faptul ca generalizeaza. Toti tinerii sunt necivilizati, aiuriti, cu freze ciudate si fara nici un interes fata de literatura, gramatica si alte ocupatii mai mult sau mai putin intelectuale. Nimic mai gresit. Ce e drept, exista si astfel de tineri, au existat mereu, dar nu trebuie sa ne axam pe ei, nu? Bine… sunt convins ca la americani sau canadieni procentul acestor tineri un pic deviati este mai mare, dar in Romania, din punctul meu de vedere, nu e chiar asa. 🙂 Nu cred ca trebuie sa fim chiar asa de blamati, poate pana la urma e doar o parte a evolutiei noastre.

    Respect! Citesc cu mare interes fiecare post!

    Maximum 6 martie 2009 14:25 Răspunde
  • Orice lucru bun realizat/evoluat parca atrage dupa sine si ceva negativ….cam asa se intampla si cu evolutia lumii si regresul pe care-l resimtim la nivel de individ…..pe mine ma inspaimanta mai tare ca poate peste 10-20ani, nici acele 10,000 cuvinte nu vor mai fi folosite de generatiile viitoare, ceea ce e grav 🙁
    Altfel, fiecare generatie trebuie sa experimenteze din teribilismul caracteristic vremii.
    La Multi Ani tuturor femeilor si mai ales mamicilor ! 🙂
    Elena

    Elena 6 martie 2009 15:45 Răspunde
  • Buna Simona! Desi am numai 27 de ani, si am terminat facultatea cu 2 ani in urma mai am si eu momente de perplexitate cand constat cum era „pe vreme mea” in scoala/liceu/facultate…si sincer,mi-a placut mai mult atunci…
    Eu nu am IPod : nu pot sa merg pe strada si sa ascult muzica, inca prefer zgomotele strazii: masini, sirene, discutii…inca imi place sa ascult muzica, nu numai sa aud muzica si inca imi place sa vorbesc folosind toate vocalele si consoanele existente intr-un cuvant..
    Cat despre notiunea de „cool” cel mai bun exemplu este cel din Romania noastra pitoreasca: IPod Apple pe care sunt numai manele, freza facuta cu gel de 3 lei si haine cu marca Dolce&Cabbana .
    E pacat ca notiunea de „modern” se confunda cu cea de „cool” si mai nou o include si pe cea de „kitch”.E si mai pacat ca a fii cool presupune si a avea bani…
    Nu cred ca cineva-copil, parinte, societate poate fii acuzat de „trend-ul” momentului…e doar o chestie de e-volution…..si pentru asta uitati-va la Wall-E sa vedeti cum o sa ajungem intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat…

    irina 6 martie 2009 15:59 Răspunde
  • Ma numesc Anemari, am 38 de ani si am urechile umplute cu Edith Piaf .

    Ma izolez de zgomotul de esapament, de hahaitul grobian, de injuraturi, de tipatul isteric in difuzorul mobilului…..

    Anemari 6 martie 2009 16:53 Răspunde
  • uau!

    am citit postul anterior si multe din multele comentarii si nu-mi vine sa cred ce frumusete de oameni la un loc aici!!!

    adica, voi chiar sunteti adevarati??? si asa multi! chiar ma simt smerita si in suflet am o mare bucurie cand citesc si realizez ca da.

    si blandete, si compasiune, si toleranta, toate sunt aici din belsug.

    cand eu…adica…ziceam ca…si acuma..muta

    multumesc

    donna alba 6 martie 2009 17:10 Răspunde
  • Ma bag si eu in seama, ca n-am mai facut-o de multisor, dar sa vedeti – ca si voi ceilalti – ma pierd in viata ca in vise si din cauza asta rar mai gasesc fericit ragaz de butonat in taste si de ris/ plins cu voi.
    Of, daca ati stii cat de dramatic este, in fapt, acest atit de disecat conflict intre generatii! Simona ne-a descris varianta literara si vazuta oarecum de la distanta, stati sa va spun si eu varianta neaosa si vazuta din …curtea proprie!
    Pentru cei care nu stiu deja, am o fetita de 12 ani, Tania, frumoasa de pica (nu ca e fiica-mea, ma jur! Habar n-am cu cine seamana, eu si tatal ei suntem mediocri, nici prea urati nici prea frumosi dar asta e spectaculoasa – ghinionul ei!), subtire ca o trestie, inteligenta (nativ, ca nu face ABSOLUT nici un efort sa dezvolte asta), dragalasha….si binenteles, cu „urechile umplute”. Stie sa butoneze fara greseala orice model de telefon, ai zice ca s-a nascut cu el in mina, „se da” pe internet mai expert decat mine care am ani de practica (drept e ca eu nici acum nu stiu exact ce va sa zica facebook-ul. Si mai ales la ce foloseste!)…dar daca ma apuc sa o intreb de povestea lui Winnetou (apropos de prima carte citita!), sau de Invitatia la Vals, sau de prea dragul meu „Fiu risipitor” se uita tamp la mine cu ochii ei frumosi si caprui si-mi spune „sigur, mami, lasa, ca-i dau un sarci in gugal” …
    Am facut un efort extraordinar asta vara – de vointa, de logistica, financiar (facandu-mi practic cele 4 zile de concediu praf si pulbere!) caci mi s-a parut ca missy si-ar dori sa vada si ea manastirile din Nordul Moldovei (ca asa tare se extaziase in fata fotografiilor mele si ale iubitului meu de cand fuseseram pe acolo ca am zis „hai, mai….”) si chiar eram bucuroasa ca parea si ea interesata de (alt)ceva, de istorie, de cultura, de religie! Buuuuuun! Si-am zis sa facem turul Manastirilor, dupa care – trecand pasul Prislop – sa mergem si in Maramures, sa vada copilu’ saracu’ si Cimitirul Vesel de la Sapanta, si Manastirile din Maramures si tara asta a noastra…ca Doamne, frumoase meleaguri avem! Si frumoasa limba vorbim, asa e Simona, strigator la cer e faptul ca in loc sa creasca media cuvintelor folosite, in fapt scade dramatic! Asa…ca iar ma fura „peisaju”…Tania mea, inafara de faptul ca a avut un „spleen” teribil pe drum, in ciuda gadgeturilor pe care le tot alterna (iPod, telefon, laptop, bla, bla, bla – ca suntem familie serioasa, sic!) si ne-a facut nervii prastie („mai avem, da’ cat mai avem, da’ daca stiam ca e asa departe mai bine mergeam pe Valea Prahovei” !!!!!!!!!!! – ea era ocupata sa stea latita pe bancheta din spate a masinii in timp ce noi ne-am rupt cocoasa conducand, si iar conducand, si iar conducand (de la Bucuresti la destinatie – un 10 ore!). Si am ajuns prima data la Voronet! Nu stiu cati dintre voi ati apucat sa vedeti bijuteria asta de minastire, inaltata de Stefan cel Mare….minastirea de la care a pornit conceptul de „albastru de Voronet” – o culoare care nu a mai putut fi repetata (tineti minte asta!). Am avut norocul extraordinar sa gasim o maicuta care explica (noua, turistilor – eram un grup de vreo 10 oameni) ce va sa zica istoria minastirii, ce inseamna picturile de pe pereti, cum traieste comunitatea de maicute, etc….lucruri frumoase, impresionante, cu pilde din Biblie! Si povestea cu daruire, si avea si har, si cand si cand, ne privea sfatos cu doi ochi albastri, de zina! Si in timp ce noi o ascultam fascinati, minunata mea de fiica isi tot freca perechea de margele de la gat, cu un sictir evident pe fata, cu iPod-ul in urechi si o privire de soarece fugarit de o haita de mite (adica vezi, draga Doamne, terminam si noi odata cu plictisu’ asta?!?). Si pe cand vorbea femeia mai frumos si mai melodios numa’ ce-i trage Tania mea un cascat de ala cu trosnit de falci de s-a intrerupt pana si biata femeie! Eu – vanata de rusine – am marait printre dinti „Taniaaaaa”….la care ea, senina, imi raspunde „Iarta-ma mami, cred ca m-o fi deochiat cineva”! Am inlemnit, n-am stiut daca sa rid (ca toti ceilalti turisti!) sau sa ma ia plinsu’ de jena si de obida ca fiica-mea nu intelege si nu stie sa cuprinda asa minuni, si asa povesti. Sugrumata de jena, am tras-o deoparte si i-am suflat soptit „Mai, copil prost, casca ochii nu gura ca animalu’, biserica asta e aici de 6-700 de ani, si tot aici o sa fie si cand tu ai sa crapi! Ai invatat de ea la istorie si nu e numa’ asta, dar uite cat e de frumoasa….si uite albastru asta….n-a mai putut fi reprodus, repetat, niciodata, e unic in lume!”……E, si aici vine perla….Tania m-a privit atotstiutoare si mi-a raspuns senina: „E, la naiba, mai mama, unic my ass, eu am un tricou de culoarea asta acasa”
    Recunosc ca am ris, recunosc ca m-a distrat nebuneste si o povestesc de atunci pe post de banc! Concediul nostru s-a dus naibii, Tania nu a vrut sa mearga nici la Cimitirul Vesel din Sapanta („mama, tu te auzi? Esti morbida! Auzi, un cimitir?!?! Doamne iarta-ma”). Da, exact, Doamne iart-o si iarta-ma si pe mine ca se pare ca la fel ca Simona, imbatranesc poetic si silentios!

    Iar tu, Aimee, draga mea draga, da-mi voie sa-ti spun ca n-are legatura cu cresterea! Copila mea a crescut intr-o familie de oameni normali, decenti, cu frica de Dumnezeu si cu iubire mare de carti si de oameni! Mama ei (io, in speta!) a avut tot 9 si 10 in toata scoala, a fost Olimpica in mai multe randuri la limba romana, ii place citi si n-are alta pasiune mai mare decat sa cunoasca, sa vada, sa simta, sa stie…..Si am incercat sa-i insuflu si ei toate cele enumerate mai sus! Doar ca, printr-un mimetism ciudat, Tania mea seamana din zi in zi mai putin cu mine si din ce in ce mai mult cu toate aratarile din generatia ei! Iar eu vreau sa ramana asa! Pentru ca alalta seara am avut de infruntat o criza dramatica de plins din partea ei, in care imi spunea printre sughituri ca ea nu mai stie cine e, ca e o mare contradictie in capsorul ei frumos, ca nu intelege toate fetele alea din scoala, cum se fardeaza ele, si cum se pozeaza ele cu boticul tuguiat si cu pieptul la vedere…ca ea nu mai intelege ce e bine si ce e rau, ca nu vrea sa fie o ciudata, ca ea nu e in nici un (niciun?!?!?) grup la scoala, ca a incercat si a citit ce i-am recomandat eu si degeaba – ca nu are cu cine vorbi despre „Panza de paienjen” ca toti colegii ei i-au ris in nas si i-au zis „ha, ha, n-ai aflat draga, ca se numeste spider man?!?”…..ei dragilor, ei dragelor, si aici intervine tristetea mare, ca ei nu-s diferiti, ei sunt toti o apa s-un pamant – vorba poetului! In generatia mea (si probabil ca si a voastra!) unii eram rockeri, si altii „depeche-isti”, unora le placea Karl May si se contraziceau cu aia carora le placea Sven Hassel! Dar nu ne excludeam unii pe altii, eram prieteni, beam din aceeasi sticla de Brifcor si ulterior de votca si gaseam fir’ar, un numitor comun! Si ce discutii interesante aveam, si ce seri minunate, si nu ne era frica sa mergem pe strada, si nu ne temeam sa fim diferiti (si eu aveam, Simona, picioare frumoase si umblam de berbeaca, cand faceam piata, cu un minijup de le clantaneau dintii flacailor de se baladau printre tarabe dar nu ma pipaia nimeni, nu ma ciupea nimeni nici macar de fusta!) si nu ne temeam sa punem intrebari si sa aflam raspunsurile!

    Ca sa concluzionez, nu cred ca are legatura cu varsta, cred ca are legatura cu scara valorica, cu pierderea credintei, cu faptul ca nowadays totul se intampla pe fast forward! Frumos remarca Irina ca ii place sa „asculte” muzica nu sa „auda” muzica….Si hai sa ne gandim serios cu totii: cand eram mica, imi placea de muream sa stau culcata pe spate in iarba, sau pe bloc si sa privesc ore in sir mersul norilor sau sclipirea enigmatica a stelelor! Am fost asta vara in Moldova cum va spuneam si din 4 zile de concediu n-am avut timp nici macar un sfert de ora sa privesc cum dansau norii…mi-am amintit asta pe drumul plin de praf catre Bucuresti! M-am intristat circa 5 minute si ca sa ma impac mi-am zis in barba „e lasa-i dracu’ de nori, ca am imbatranit”…..
    Am 35 de ani! Nu vi se pare ca exagerez/ exageram?!?
    Cu drag

    Anca G 6 martie 2009 17:23 Răspunde
  • Aiiii, mama mea ce comment am tras! Iertati-ma fratilor!!! 🙂

    Anca G 6 martie 2009 17:26 Răspunde
  • Anca G, te-am apreciat in mod deosebit pentru comentariile anterioare; de la acesta trebuie sa-ti marturisesc „trebuie sa ne luam de mina” si eu am aceleasi probleme, dar ale mele incep a scoate mugurasii de care ne scrii, mi-e mila de mine deja. Bine ca nu aud „eternul” numai in Ro e posibil asa ceva.

    Valin 6 martie 2009 17:58 Răspunde
  • Alina G, ai comentarii pline de substanta, le apreciez in mod deosebit. Am urmat recomandarea ta, privind citirea lui Huan Pablo Domingo Enrique ……..Garcia Marquez. Am inceput cu romanul Cronica unei morti anuntate – executata – dupa care am atacat ” Veacul……..”. Cu rusine iti marturisesc, cutia mea craniana suna inca a gol, neuronul e inca virgin, nicio legatura colaterala; dar nu ma las. Am inceput prin a face curatenie, a sterge praful, a spala si mai ales a calca rufe – motiv pentru care m-am ales cu niste miini super fine – dupa ce tremin, apuc cu mina moarta ” Veacul……..” doar, doar. In fiecare zi imi gasesc de lucru sa fac altceva, doar s-o citi singura; Am gasit si o solutie tehnica suberb de ieftina, simpla si fiabila la o problema veche (fara raspuns pina acum), de unde am realizat ca e bun la ceva Garcia Marquez. Imi rezolva problemele, face curat, repara, spala, calca, etc., numai pe doamna care face menajul a lasat-o fara „cascaval”. Daca mi-ar trimite si o „gagica” , promit ca incep sa-i citesc dinainte de interfon. Pina atunci si gaurile din gard sunt mai interesante. Pina nu-mi da singele pe nas, nu abandonez ” The Veacul…….”.

    Valin 6 martie 2009 18:15 Răspunde
  • Conflictul intre generatii a fost mereu,dar acum s-a acutizat din cauza comportamentului,a lipsei de cultura,a educatiei.bineanteles ca sunt si tineri manierati,culti,inteligenti care vor deveni intelectualii de maine,dar ce te faci cu cei plini de fite,impertinenti,obraznici,cu bani care te sfideaza,rad ca prostii din orice si au impresia ca nu mai exista exemplare atat de reusite ca ei!sunt ingrozita cand in mijloacele de transport in comun,liceenii,isi deschid telefoanele si asculta manele.nu mai spun modul in care vorbesc,suburban de-a dreptul!stiu ca exista teribilismul varstei,dar sa nu stii sa legi o fraza si la fiecare cuvant sa injuri nu mi se pare normal.am fost si eu tanara,am exasperat-o pe mama cu moda,cu muzica in voga,dar n-am vorbit urat,eram politicoasa si atenta cu cei din jur.fiica mea,alta generatie,in afara faptului ca s-a apucat de fumat la liceu,n-a avut teribilisme iesite din comun. dar se observa o degradare a societatii,non valorile sunt promovate si asa cum bine ai spus draga simona,lexicul s-a redus drastic. nu stiu daca esti la curent cu topul care se face de catre revista academia catavencu,topul celor mai sexy intelectuali! trebuie sa votezi din 50 de intelectuali pe cel care ti se pare mai cool! nu-ti spun ce comentarii rautacioase,pline de venin se fac pe seama unor oameni care intradevar au ceva de spus ,au creier! la asta suntem buni:sa denigram,sa descalificam,sa improscam cu noroi! totul este luat in ras,mistocarit. este inadmisibil ca un intelectual sa fie sexy,toti sunt urati,nu conteaza ca au materie cenusie,sa-si vada de cartile lor,de meseriile lor! trist,dar adevarat!ca sa inchei intr-o nota optimista iti urez LA MULTI ANI de ziua femeii si-ti ofer un buchet de frezii,un minunat simbol al sosirii primaverii!

    florentinamurgoci 6 martie 2009 19:10 Răspunde
  • Simona, ma enervezi ! De ce scrii asa de rar ? Tu nu stii cum te astept(am) ? Deschid netu’, iau tigara (una dintre putinele ingaduite, fiindca m-am imbolnavit nasol si trag de mine sa le las), caut „postul” nou si… ioc !
    Ar trebui sa stii tu ca si aici, in Balcani, se sufera de boala marilor orase si pe mine una nu ma mai tenteaza sa-mi fac prieteni noi. Nu mai am radbdare, chef, dorinta si, mai ales, curaj. Dar va am pe voi, de la revista Tango si pe fetele care ne-am adunat aici, in jurul vostru, kindred spirits.
    Ar trebui sa stii ca port un aprins „dialog” cu tine in gand cand citesc blogul, iti dau replica, iti povestesc ce ma face sa-mi amintesc ce scrii tu sau raman cu ochii in monitor fiindca iar mi-ai dat branci pe memory lane.
    Si daca tot am ajuns pe aleea cu pricina, azi m-ai trimis sa fac o excursie in liceu. Da, asa am fost si eu, si noi… Sarafane, rockeri, depeshari, Brifcor, bere, vodca, RMD si RDD si RDV (daca nu stiti, va spun eu… rachiu de mere, de drojdie si de vin…. astea erau otravurile baietilor din liceul meu teoretic si matematic-fizic – nu stiu ce-am cautat acolo)… Era moda flamboaianta a anilor ’80, cu toate excesele ei cromatice si dimensionale… Astea le-am facut si noi…
    Dar, vorba ta, noi (cel putin de aici) n-am fost prosti ! Era o concurenta cine-ce-a-mai-citit, da-si-mie-cartea-aia…
    Si pe mine ma apuca pazmutia cand ii vad si mai ales cand ii aud pe copiii astia. Mai ales cand ii aud, fiindca, de fapt, aud… nimic. Si asta ma intristeaza teribil. Ma doare ca sunt superficiali, ma doare ca e gol la ei in cap si in inima, ma doare ca sunt populati cu imagini prefabricate si stereotipuri. Imi par mereu cu sufletul la gura, cautand ceva, nu stiu nici ei. Simt ca le lipseste ceva, ca ceva nu e in regula, dar nu stiu ce anume si cauta, cauta si se pierd in oceanul submediocritatii.
    De multe ori ma scot din minti, de multe ori as vrea sa-i iau in brate si sa-i alin, sa le spun ca life is a bitch and then you die, care, desi e un truism, e crunta realitate… Ca trebuie sa-si infrumuseteze viata cu fragmentele de dumnezeire pe care ni le-au dat cei mai talentati si mai frumosi decat noi si sa nu-si mai poceasca sufletul si trupul pentru a se incadra in armata.
    Pe urma stau si ma gandesc la realitatea in fata careia a fost pusa adorabila AlinaG (al carei fan sunt)…. Poate copiii astia stiu ceva care noua ne scapa… E clar ca limbaj comun cu ei n-avem. Poate stiu ei mai bine cum sa se pregateasca pentru acest nou stil de viata pe care noi nu-l intelegem si care pe noi ne lasa, cu toate cartile si muzica si visele noastre, de caruta, in urma, ca pe niste dinozauri anacronici.
    Nu stiu… Nu stiu…

    Livia 6 martie 2009 19:35 Răspunde
  • Dea Valma, ce mai faci ?
    Azi e o zi care a inceput cu ploaie, a continuat cu gri, apoi iar un pic de ploaie, si putin vint si o raza mica (da buna) si………..

    Valin 6 martie 2009 19:37 Răspunde
  • Valin 6 martie 2009 19:43 Răspunde
  • Valin 6 martie 2009 19:46 Răspunde
  • Doream sa-ti scriu la o dedicatie cu Mariah Carey sa o „inaintezi” aproapelui tau !
    E in moderare.

    Valin 6 martie 2009 19:48 Răspunde
  • Multumesc Moderator.

    Valin 6 martie 2009 19:49 Răspunde
  • Cu placere, Valin. Moderatorul sunt eu 🙂 De fiecare data! 🙂

    simona 6 martie 2009 19:52 Răspunde
  • Stii ca e „baba” ta azi !

    Valin 6 martie 2009 19:53 Răspunde
  • Stiu, dar ma gindesc sa nu ne extenuez cu dedicatii si altele

    Valin 6 martie 2009 19:54 Răspunde
  • E groaznic miine, e 007 !

    Valin 6 martie 2009 19:54 Răspunde
  • Am asa multe sa-ti spun Simona.

    Valin 6 martie 2009 19:55 Răspunde
  • Multumesc Anca de apreciere! Ma bucur mult sa aud ca cineva inca se mai duce sa viziteze Moldova si Maramuresul…
    Desi nu am copii, sunt de acord cu tine: oricat de buna e cresterea de acasa ,daca societatea (mai ales la adolescenta)”impune ” un vocabular sau o moda orice tanar „cedeaza’ intr-o masura sau alta….ideea e ca in adancul sufletului sa ramana cu setul de valori primit acasa,caci la un moment dat totul se poate valorifica…

    irina 6 martie 2009 19:57 Răspunde
  • Simona Catrina,
    Am ajuns sa ma enervez ca nu mai stau la rind, asa macar 30-40 de min. Merg la un cabinet medical, cind sa incep si eu sa citesc linistit, sunt poftit inainte, ca e o fereastra. Ma urc pe pereti de nervi. Merg la o institutie de stat, ma asez, deschid sa citesc, suna nr meu, ma i-a disperarea. Merg la un super market, ma asez la cea mai mare coada, citesc 2 rinduri si ma i-a de mina o domnisoara si ma invita primul (fir-ar…..) la casa ei, atunci deschisa. Mi-e frica sa merg acasa sa ma asez pe tron, cu revista in mina, sa nu sune la usa. Simona Catrina, am ajuns sa fur nr mai vechi de TANGO si sa incerc, degeaba, sa citesc articolele tale. Soarta cruda, nu ma lasa; daca ma grabeam era SIGUR invers. Da la hipermarket chiar e de ris, nici acolo, jumatatea mea mica de stat linistit la rind, furata de o domisoara care s-a gindit ca-mi face un bine. Of, ce nedrept sunt. (Incerc nr din Martie 2008, si sunt cu ochii in lacrimi, ca-mi iese pe ochi, ca nu pot zimbi, m-a intrebat asistenta daca mi-e rau…………..).

    Valin 6 martie 2009 20:07 Răspunde
  • Valin, nu te mai chinui, te rog eu mult, ma simt vinovata deja! Lasa-l pe Marquez, daca nu-l simti, daca nu-l gusti, daca nu-ti trece prin toti porii, daca nu soarbe din tine, nu musti din el, nu te lasa transpirat… Nepotrivire de caracter, asta e, pronunt divortul! Cu tristete, recunosc… dar asta e geniul lui Marquez, cartile lui sunt ca ciorba de burta, ori o adori, ori o detesti, cale de mijloc nu exista! Si nici nu trebuie sa existe! (valabil la fel de tare si pt ciorba de burta, pe care, personal, o divinizez) 🙂

    AlinaG 6 martie 2009 20:23 Răspunde
  • seara buna… dragii mei.

    grea poveste cu generatiile si cu tinerii, dar oare nu e ceva… etern? oare daca intrebam generatiile de dinaintea noastra nu ne vor spune ca erau oricum mai isteti, mai citit, mai cuminti decat noi?
    dragilor, ce sa citeasca tinerii cand pana si cartile, in editurile lor primeaza comercialul?
    e plin raftul de autori despre care peste un timp, dureros de scurt, nu se va mai auzi nimic.
    si garcia marques care ne da de furca e ascuns undeva intr-un colt, ca si hesse, ca si dostoievski si tolstoi (mai abitir ostracizati pentru ca sunt rusi si nu e… cool) si toata poezia lumii.
    e plina lumea de reviste, ne arati tu simona in fiecare luna, in paginile carora e… vai mie, ce limba romana!!!
    e plina lumea de muzica… anti-muzica.
    desigur ca si eu am trait vremea lui Brifcor si a lui Verlaine cumparat la pachet cu „cresterea stiintifica a porumbului”, a cartilor citite cu sete si a discutiilor lungi si cuminti prin parcuri. si eu l-am citit pe Kafka pentru ca in afara de cinema nu aveam nimic in jur decat cartile. si acum, continui sa citesc, si am urechile pline de Dire Straits, Eric Clapton si ce-mi mai pica cu tronc.
    dar deodata cu mine au crescut oameni care nici nu stiu cine a fost Dorian Gray, Anna Karenina sau numele muschetarilor. stiu, mi s-a intamplat sa aflu asta, amar.
    nu, eu n-as fi chiar asa de intransigenta.
    tinerii nostri, cei frumosi si buni, exista, in ciuda teribilismelor inevitabile… si noi am fost mai cuminti pentru ca nu existau atatea tentatii, haideti sa recunoastem.

    va imbratisez cu drag.

    valin, de ce e groaznic maine? :)))

    pisica 6 martie 2009 20:32 Răspunde
  • andrei, copilule frumos, ti-am citit commentul pe fuga, revin… revin

    si bun venit celor noi.

    dea valma?
    meninne?

    pisica 6 martie 2009 20:33 Răspunde
  • alinag… perfecta comparatia.
    numai ca mie marques imi place (chiar mi-ati reamintit ca e vremea de recitit) dar ciroba de burta … eu o numesc „stiintific” ciorba de prosoape sau de rame flausate (iertare pentru admiratorii ei)

    pisica 6 martie 2009 20:35 Răspunde
  • sunt si eu pe aici…dar nu mai zic nimic…mi-a pierit glasul…nu mai zic nimic, dar sunt cu voi.

    meninne 6 martie 2009 20:45 Răspunde
  • draga pisica, am scapat de prezentare. multumesc de intrebarea legata de zimbetul meu de 25 de euro. sa-ti spun un secret, dar ramine intre noi, bine? inca il mai am, dar valoreaza mult mai mult, e nepretuit!

    si voua, suflete curate, vreau sa va povestesc, sa ma spovedesc voua.
    nici nu stiu de unde sa imi incep povestirea…nu-mi vine sa cred ca ceea ce traiesc e viata mea si ca mai sunt inca cu mintea intreaga. sau poate ar trebui sa spun: oare mai sunt cu mintea intreaga?
    ce ziceam saptamina trecuta? ca am sa ies in piata si am sa strig: hai la zimbete pe ata?! oricum, nu am fost departe de a-mi prevesti noul job care se contureaza pentru mine. cineva acolo sus…exista?…are grija de toti si de toate?…sau doarme in post?
    dar sa le luam cu inceputul…care o fi ala? ca s-au intimplat atitea intr-o saptamina, pe care nici nu stiu cum as putea-o numi mai bine: saptamina nebuna, saptamina patimilor…poate imi dati voi vreo idee.
    au fost atitea telefoane, atitea lacrimi, atitea declaratii de dragoste, atitea sperante, si intr-un final atitea cioburi de suflet. de simbata pina marti am incarcat si descarcat bateria mobilului de 3 ori…ore in sir de discutii despre trecut, despre un trecut pe care, acum am inteles, l-am inchis definitiv intr-un apartament, si l-am lasat sa-si plinga lacrimile egoului ranit, pe care il confunda cu marea dragoste. imi pare bine ca sunt o persoana cerebrala, o persona care trece totul nu numi prin suflet, dar si prin filtrul creierului. altfel, as fi sfrisit cu totul altfel povestea mea „cu un cap si mai multe cozi”, dar asa, iata, o sfirsesc la coada a doua.
    pe scurt, dupa multe telefoane, emailuri chilometrice continind liste nesfirsite de regrete, planuri, sperante, calitati si defecte…a veni ziua de miercuri, 4 martie. o zi care avea sa se arate pina la final un cosmar! a inceput prost, si s-a sfirsit si mai prost: am pierdut trenul (da-l dracului de trene, vine altul, e un tren, nu o viata! mi-am zis si am continuat sa zimbesc); m-am urcat in urmatorul tren si am constatat ca imi uitasem abonamentul de tren in buzunarul de la haina cu care fusesem imbracata in ziua precedenta; m-am dat jos la prima statie si mi-am luat bilet; mi-a sunat telefonul – „principialul”! si iar a inceput sirul lung de rugaminti din partea mea ca sa nu ma mai sune, sa imi scrie mai bine emailuri, ca am de lucru si vreau sa ma concentrez sa-mi termin prezentarea pentru vineri. normal ca nu s-a potolit si am pus punct conversatiei apasind butonul ala rosu…cum m-am dat jos din tren, a inceput sa ploua; nu-i nimic, am umbrela, mi-am zis, si am continuat sa zimbesc. numai ca batea si vintul, si a inceput sa ma invirta si sa ma suceasca si sa-mi umfle umbrela, de am crezut ca sunt in rolul lui Marry Popins, dar n-a fost sa fie, caci nu m-am trezit zburind, ci cu umbrela rupta. am ajuns la munca la 9.45 dimineata, aratind ca un mascarici (imi cursese rimelul) si deja epuizata. imi venea pur si simplu sa urlu! am incercat sa gindesc rational si sa zimbesc in continuare. am baut o cafea si m-am apucat de lucru, si pentru vreo doua ore am crezut ca gata, lucrurile au reintrat in normal. pina cind a sunat din nou telefonul, si pina cind, o femeie proasta, a raspuns din nou…pincipialului ei sot. si iar a crescut nivelul adrenalinei…si iar se uitau colegii ciudat la nebuna aia de est-europeana, care face din nou crize la telefon, in loc sa puna dracului mina sa lucreze ceva! si iar am apasat butonul rosu, si am continuat sa zimbesc. mi-am terminat intr-un final prezentare pe la ora 18.00 si i-am trimis-o sefului, urmind ca a doua zi sa imi trimita comentariile lui…si am plecat, nu pot spune „acasa” pentru ca temporar (sper) pentru mine nu exista notiunea asta, I am kind of homeless, stau la niste prieteni binevoitori. si am ajuns si le poveseam prietenilor cit de distractiva fusese ziua mea, si ma bucuram ca s-a terminat. dar oare se terminase? am mincat si m-am dus la mine in camera si am intrat pe msg…sa imi intreb principialul ce mai face…cu mai sta la capitolul nevroze…si ce sa aflu? ca ajunsese, ghiciti unde? LA URGENTE! i-a crescut tensiune si i s-a facut rau la lucru, dupa romantica noastra conversatie! si un coleg l-a dus la punctul lor de prim-ajutor de la lucru, si aia il trimisesera acasa, sa se odihneasca, cu trimitere pentru analize a doua zi.
    va dati seama ca n-am mai putut sta, nici nu ma dezbracasem, asa ca la 9.30 seara am taiat-o spre gara, ca sa ajung sa „il alin” cumva…nu stiam exact cum sa fac asta,m-a gindit pur si simplu sa nu il las singur, m-am gindit ca se va bucura sa ma vada, mai ales ca atita ma rugase in ultimele zile sa ne mai dam o sansa…si ma simteam atit de vinovata! atit de vinovata pentru zimbetul pe care ma fortam sa mi-l pastrez pe chip! am ajuns, si normal ca m-a intimpinat rece, intrebindu-ma de ce am venit si reamintidu-mi ca m-a rugat sa il las linistit…i-am spus ca am venit ca asa am simtit eu, ca nu vreau sa il las singur.
    eram deja obosita,epuizata pur si simplu dpa asa o zi…si partea grea abia acum incepea. m-a intrebat inca o data, cu o privire de vita drogata si incercanata, de ce am venit. i-am dat inca o data, pe un ton calm, acelasi raspuns. m-a rugat sa stau pe canapea linga el si a inceput sa imi mingiie parul; esti obosita, dar arati bine, mi-a spus. ti-ai dat cu fixativ? i-am raspuns ca da. de ce? am incercat sa ignor intrebarea…bluza asta cind ti-ai luat-o? pentru mine nici o data nu te imbraci frumos sau nu te machiezi…
    si intrebarile au curs in aceeasi directie; ti-ai schimbat parfumul? pentru cine te aranjezi? te vezi cu cineva? dar de ce ai venit? ti-am mai spus, ii raspundeam…dar mai spune-mi o data…m-am dus in dormitor si m-am schimbat in pijama (inca nu mi-am luat lucrurile de la el) si m-am intins pe pat. i-am spus ca sunt obosita, ca am avut o zi grea, si ca as vrea pur si simplu sa nu mai vorbim, ca am venit doar ca sa nu fie singur, si sa dormim si sa vorbim dimineata. s-a lungit si el pe pat linga mine si a inceput sa imi mingiie parul si sa ma sarute pe git, iar, si iar…iar pe mine ma treceau niste fiori reci, de spaima. i-am spus sa se opreasca, ca ma simt ca si cum cineva incearca sa ma violeze. s-a oprit si s-a uitat surprins la mine. m-am ridicat, mi-am imbracat din nou hainele cu care fusesem la lucru, i-am spus ca intr-adevar a fost o greseala ca am venit, mi-am uat din cuier geaca si geanta si am iesit val-virtej, indreptindu-ma spre gara…nu vedeam, nu auzeam, imi siroiau pur si simplu lacrimile pe obraji. speram sa mai fie trenuri la ora aia, era deja 11.35. am ajuns la gara si m-am bucurat sa vad ca mai erau trenuri. aveam tren la 11.45. mi-am sters lacrimile si am urcat pe peron, sa astept trenul, si ma gindeam cum vor reactiona prietenii mei sa ma vada inapoi la ora aia, ce explicatie le voi da. am auzit niste pasi grabiti urcind scarile spre peron. m-am intors si l-am vazut. am izbucnit din nou in plins. a venit si m-a strins in brate, mi-a spus sa ma linistesc, ca suntem foarte stresati amindoi, ca e normal sa fim confuzi si sa actionam asa. m-a rugat sa ma intorc si sa dorm la el…am crezut si eu ca asa e cel mai bine, ma va scuti oricum de niste explicatii-minciuni. am pornit iar spre aparament. si au reinceput intrebarile: dar de ce ai venit? hai te rog, mai spune-mi o data! am inceput pur si simplu sa pling in hohote. a fost prima data cind am avut senzatia ca cineva se joaca cu mintea mea si ca am sa imi pierd mintile. mi-a fost frica, recunosc. mi-a fost graza! i-am spus ca nu vreau sa merg la el, ca ma simt rau, ca imi e frica, ca nu mai am incredere in el, in mine, in nimeni…cred ca si-a dat seama ca a intrecut masura si ca m-a adus la limita, caci s-a oprit, mi-a spus ca nu o sa ma mai intrebe nimic, ca nu o sa mai scoata vorba.
    am mers tacuti pina acasa, eu cu lacrimile siroindu-mi pe obraji, cu zimbetul pierdut undeva, pe drum…
    am ajuns, m-am schimat din nou in pijama, si m-am bagat in pat. mi-a facut un ceai, mi-a adus un paracetamol, si niste struguri…
    am adormind suspinind. m-am trezit dimineata, ne-am privit ca doi oameni, mult mai straini decit am fost pina cu o seara inainte, si am inteles ca pentru mine ceva s-a rupt definitiv intre noi.
    joi dimineata am plecat mai departe prin viata mea…am inceput sa am frisoane, sa imi curga nasul, ma durea capul, eram umflata de plins, cred ca aratam ca un rahat plouat, caci n-am indraznit sa ma uit in oglinda. m-am dus la lucru caci stiam ca am de primit feedbackul de la sef si de terminat prezentarea. am treminat-o cumva, nu stiu cum, am venit aseara si am facut o baie fierbinte, am baut ceai cu lamiie si miere, am bagat 2 paracetamoale, mi-am mai repetat o data prezentarea si m-am culcat.
    azi, vineri, m-am trezit la 6 dimneata, m-am echipat corespunzator, m-am machiat, mi-am pus masca cu zimbetul si am pornit din nou prin viata. am dat prezentarea, totul a decurs bine, m-am concentrat, m-am decsurcat cu intrebarile, am scapat onorabil, seful multumit, totul intr-o aparenta normalitate.
    mi-am luat o cafea si m-am dus in birou, cu gindul sa deschid blogul si sa ma binedispun citindu-va. m-am bucurat sa vad ca Simona a postat ceva nou si am inceput sa citesc. nu l-am auzti intrind, dar m-am trezit linga mine cu seful cel mare, seful depatamentului, nu seful meu direct. si-a cerut scuze ca a lipsit la prezentarea mea si m-a intrebat daca am un pic de timp, ca vrea sa discute cu mine. despre prezentare? l-am intrebat. mi-a raspuns ca nu, si am stiut ca e de rau, caci el nu apare decit cind cineva e „nominalizat” la vreun premiu, ori cind cineva e realy fucked up. cum nu-mi dadusem intilnire cu dl Nobel, am stiut ca am dat de dracu’. si in camera de discutii de linga secretarial, mi-a dat de veste, adica a pus cartile pe masa, cum s-a expimat el, ca trebuie sa imi gasesc un alt job as soon as possible, ca nu mai sunt bani pentru proiectul pe care lucrez, si ca proiectul se va inchide in viitorul foarte aproiat, in citeva saptamini. nu mai conteaza vorbaria si conversatia care a urmat. am reactionat ok, zic eu, nu am facut nici o scena, nu mi-au dat lacrimile, am zimbit si i-am multumit ca a fost onest si ca mi-a adus la cunostinta cit de repede a putut. a plecat.
    m-am intors in birou si marturisesc ca am trintit usa. aveam impresia ca nu e viata mea, ca nu mi se intimpla mie toate astea, ca saptamina asta a fost o gluma paroasta, dar nu a fost reala. imi vena sa urlu. am pus mina pe telefon si mi-am suant seful direct, i-am spus ca tocmai am primit o veste de la seful cel mare si ca am nevoie de niste explicatii din partea lui. in 10 minute a fost la mine in birou si mi-a explicat ca situatia nu e de fapt asa dramatica, intr-adevar exista o incurcatura, o intirziere in aplicatia de extindere a proiectului, dar ca situatia se va remedia cel mai probabil in 2 saptamini. ca de fapt e vorba de niste oale sparte in capul lui, si de aceea seful de departament a actionat asa impulsiv, ca sa se razbune pe el…dar ca nu are nimeni dreptul sa ma dea afara atita timp cit am contract pina la sfirsitul anului, ca daca situatia e chiar grava, trebuie sa primesc intii un preaviz oficial, cu cel putin 2 luni inainte de data stoparii contractului.
    m-am trezit asadar, astazi, vineri 6 martie 2009 tot intr-o Romania, in Romania de care am fugit, cu razboaie si frecusuri la nivel managerial, rasfrinte asupra angajatului de rind. si zimbesc larg, nu pot sa explic clar de ce, poate pentru ca ma simt mai aproape de casa…

    Dea Valma 6 martie 2009 20:51 Răspunde
  • dea valma… te-am tot strigat si am pus tacerea ta pe seama prezentarii… si constat mult mai mult…of, of… ce furtuni ai dus tu! ce-mi vine sa te sapunesc ca imi pasa si n-am stiut…
    ce-mi vine sa te tin in brate acum… suflete!

    pisica 6 martie 2009 21:08 Răspunde
  • Alina G, te rog, am pretentii de la tine ! Nu prea ma las cind trebuie sa fac ceva, mi-ai dat un sfat bun si vreau sa-l urmez; cu ceva bun tot ramin, te asigur. Te ascult, te respect, dar sa nu dramatizam inca; am fost cu siguranta prea „fardat” cind am scris.
    Citeste asa, mai altfel, un pic aplecat, nu drept, ce am scris. Nu seamana cu o opera bufa ? Nu prea imi place, dar il citesc;
    Pina acaum e ca o lectura asemeni tablourilor naive ale artistilor din secolul trecut; exista o naivitate curata, de bun simt, o neintelegere simulata a prezentului, o provocare a logicii, a simturilor, o asteptare a implinitului, mutat undeva inainte tocmai pentru a intelege; e un fel de inginerie inversa a unui sistem in functiune la care pleci de la rezultat si te duci spre start.
    Sa-mi spui unde mai scrii, vreau sa te citesc Alina G.

    Valin 6 martie 2009 21:22 Răspunde
  • multumesc pisica
    dar sa stii ca sunt bine. nu stiu de unde mai am putere, ma intreb si eu, dar merg inainte si nu oricum, ci zimbind.
    o sa fie bine. si asa ma gindeam eu ca ar fi cazul sa incep sa aplic pentru un nou job…uite ca acum nu mai am indoieli daca e sau nu momentul potrivit. caci e momentul, cu siguranta!

    Valin, ma gindeam sa te intreb cum e cu baba…ca aici chiar a fost o zi de primavara, frumoasa, insorita. dar ma gindeam eu ca se pune baba aia din romania, care vad ca a fost exact asa cu e sufletul meu: zbucimat! dar cite o raza de soare apare exact la timp, cit sa nu ma lase sa inghet.

    cind am plecat de la lucru am intrat un pic prin magazine. am ajuns „acasa” si eram cu doua perne in brate ?! am inceput sa ride de una singura. oare le-am luat ca sa pic pe moale?

    Dea Valma 6 martie 2009 21:25 Răspunde
  • stai ca-ti spun eu cum a fost ziua astazi: a inceput cu un strat de nori. negri. si pe la 8 si un pic a rasarit soarele dintr-o data: exact ca tine. si a tinut-o asa toata ziua.

    nu-mi fac griji ca nu esti cu zambetul pe buza, semanam… :)))… ai puterea pe care ti-o da mintea ta frumoasa… si sunt sigura ca anul tau exact asa va fi: inceput cu nori si dintr-o data soarele incandescent.
    mi-am luat isabel allende, fiica norocului si incerc sa citesc… merge greu, cred ca nu am starea… dar am fericirea ca ieri iar am adus acasa 4 carti. nu ma potolesc.

    pisica 6 martie 2009 21:30 Răspunde
  • Draga Anca G,

    Poti sa imi spui orice..este pararea ta si o respect! Dar , eu cred ca are si cu legatura cu cresterea chiar daca nu am inca copii…Eu stiu cum am fost crescuta de parintii mei, educata..
    Iar, bunul simt il datorez lor, cei ” 7 ani de acasa” , chiar daca nu este in ton cu vremurile uneori..Am ajuns la concluzia ca numai oameni adevarati vor aprecia aceste lucruri….
    Apropo de ce povesteai de Tania..Ce a simtit ea, am simtit si eu…Eram trista ca fetele radeau de mine, ca citesc, ca ma intereaseaza doar sportul care il practicam,ca nu vb doar de baieti…
    Dar, azi eu fata de ele, am vazut toata lumea, am realizari profesioanle iar unele de ele probabil tot la discutiile despre baieti au ramas:)Eu, am o vorba ..ce avem in minte nu ne poate fura nimeni, iar la varsta adolescentei ,nu avem cum sa realizam, ca tot ce acumulam ne poate folosi in viitor! Indiferent de ce va alege ea…tot ei ii va folosi dar tu esti cu constiinta impacata ca ai incercat si ai facut tot posibil!nu?
    Te imbratisez ,o seara frumoasa!

    aimee 6 martie 2009 22:00 Răspunde
  • In Tango ma poti citi, Valin, unde scriu inca de la infiintare, din 2005. Altundeva, in mod oficial, nu vreau, nu-mi trebuie, scriu deja la cea mai buna revista din Romania, nu? 🙂
    Bine, am si eu un blog, ca se poarta acum sa ai, dar nu l-am promovat pe acest site, de fapt nu l-am promovat nicaieri, caci nu ma intereseaza cantitatea vizitatorilor, ci calitatea. Daca vrei, lasa-mi intr-un mesaj o adresa de e-mail si-ti trimit adresa. Multumesc mult pentru aprecieri!

    AlinaG 6 martie 2009 22:01 Răspunde
  • Pentru ca sunt un consumator „industrial” de lapte inca de la fiintarea mea, m-am „prins” de Big T, unde ai fost citita, despicata (gindul), insusita; dar eu ma refeream daca ai scris si altceva-altundeva, sa te citesc. Acum am aflat, multumesc. Iti trimit adresa mea personala, eu am pentru ce sa-ti multumesc.

    Valin 6 martie 2009 22:12 Răspunde
  • pentru ca mi-am cam facut de cap pe blogul Simonei si mi-am vazut de ale mele, fara nici o legatura cu subiectul actual, am zis sa revin si eu de prin pribegii, si sa merg si eu ca tot omul pe drumul principal.

    asa ca imi dau si eu cu parerea despre generatia pro. si eu sunt un pic de alta parere.
    dupa cum toata lumea spune, conflictul dintre generatii exista de cind oul si gaina!? eu cred ca importante nu sunt numai valorile de pe axa nebuniei, la care ajunge fiecare generatie in adolescenta; important este si RAPORTUL dintre valoarea absoluta a nebuniei adolescentilor si valoarea absoluta a nebuniei parintilor acestor adolescenti. si am impresia ca raportul asta cam ramine constant de-a lungul timpului…ce altceva putem sa le cerem „umanoizilor carora le ies fire din cap”, cind parintii acestor umanoizi sunt ei insisi niste conectati la priza, nsite workoholici inraiti care-si compenseaza propria absenta din adolescenta copiilor lor, daruindu-le acestora „firele”?
    eu as descrie un sindrom, prin care am eu trecut eu insami, si l-as numi „sindromul copilului care nu si-a facut damblalele”. am fost o adolescenta timida, poate excesiv de timida sau de rationala, care am inteles poate prea devreme stradania perintilor pentru viata de zi cu zi, si asta nu mi-a mai oferit luxul de a fi rebela. insa am acumulat frustrari, nu mi-am construit un bagaj solid de amintiri, de fapte memorabile, de fapte nebunesti… si ca rezultat, am inceput sa fac toate astea mai tirziu; nu va ginditi la cine stie ce excese, n-as fi in stare de asa ceva. vorbesc de lucruri marunte, care facute cu intirziere se transforma in ridicol, sau in cel mai bun caz iti pun eticheta de „caraghios”.
    pe partea opusa „cenzurii” mele la nebunia adolescentina, sora mea, cu trei ani mai mica, si-a dat friu liber imaginatiei: 7 gauri intr-o ureche, parul tuns periuta si vopsit culoarea morcovului cind avea 14 ani, incuiat in acmera si ascultat tot felul de muzici, fumat de la 14 ani, purtat de bocanci in miezul verii si cite si mai cite. bietilor mei parinti – tata cadru didactic, le era pur si simplu rusine sa-si recunoasca progenitura si incepusera sa se invinuiasca unul pe altul pentru „buna” ei crestere…
    parea ca iresponsabila mea sora n-o sa stie sa aleaga nimic bun in viata. a venit ca o surpriza pentru parintii mei decizia ei din clasa a 12-a de a da la ahitectura. nimeni nu i-a dat vreo sana, dar au lasat-o sa-si faca damblaua. si a venit ca un soc pentru noi toti vestea intrarii ei la arhitectura. si de atunci am inceput sa o privesc cu respect si admiratie. astazi este un arhitect care si-a deschis propria firma, are un sot si un prunc de 2 ani, se descurca pe propriile picioare, nu mai poarta 7 cercei in ureche, nici parul morcoveata, si isi creste fiul in deplin acord cu principiile ei liberale, sau libertine.
    eu unde sunt? bat la usa divortului, n-am fost in stare sa fac un copil, fac cite un shopping sa-mi cupar un zimbet, imi mai trag cite o fusta mini si rid ca o descreierata cind imi spune omul verde in fata ca ma concediaza.
    asa ca, as zice eu, lasati copiii sa-si faca damblalele. iar daca nu au damblale gasiti-le voi, parintii, si incurajati-i sa si le faca!
    ba chiar incurajati-i sa si le faca.

    Dea Valma 6 martie 2009 22:37 Răspunde
  • dea valma nu fii asa intransigenta cu tine.
    trebuie sa ai in firea ta dorinta de a fi asa zapacit.
    daca n-o ai, n-o ai si gata.
    iar realizarile surorii tale de care esti mandra si iti doresc sa te bucuri nu le pune in cumpana cu viata ta. pentru ca viata ta mai are inca multe sa iti ofere. si eu stiu ca le vei primi pe toate si te vei bucura si vei profita de sansele tale.

    inclin insa sa-ti dau dreptate pana la un punct, chiar psihologii au afirmat ca spiritele libere, dezinhibate, care nu acumuleaza frustrari, au rata mare de succes la maturitate… e ca vorba aia ca omul bun din copil nazdravan se naste.

    pisica 6 martie 2009 22:44 Răspunde
  • Yeeeeeah, right Simona, I kind of iti dau dreptate totala. Mai la inceput, cand nu stiam cum e cu firul de telefon capsat in scarita si ciocanelul urechii, credeam cu spaima ca oamenii vorbesc singuri in gara, cand asteapta trenul. Pana m-am marturisit insotitorului meu in soapta grijulie: tu vezi ca ala vorbeste singur? Care, zice el. Ala din dreapta dar nu uita acum ca poate are pistol. Aaaaa, nu, draga, tu nu vezi ca vorbeste la telefon? Nu! Uita-te bine, are un fir. Aaaaaa, gotchaaaa, am zis eu si am respirat iar normal. Ipod-ul nu stiu cum e, ca noi nu ne-am cunoscut oficial. Ba chiar am avut nervul sa ridic mana in semn de da la intrebarea profesoarei de la cursul de psihologie: este cineva care nu are ipod? S-au ridicat doua maini in care s-au infipt absolut toate mirarile concetatenilor. Iar profesoara ne-a spus ca nici ea nu era, ca nu are nevoie. Dar tehnologia acesta umple si ea niste goluri, niste timpi morti sau niste timpi omorati prematur.

    Sa nu mai spun, ca imi tulbur vinerea, de cartile electronice sau de fapt nici nu stiu exact cum sa le spun, un fel de dispozitiv care aduce a carte, dar nu e, si aduce a un fel de vitrina de sticla, dar nu e. Imi pare ca era facut de firma Sony, l-am vazut expus la loc de cinste la Borders-ul meu de cartier. Deci, sa ne intelegem ca sa petrecem week-end-ul intelesi, eu nu cumpar asa ceva.

    amalia 6 martie 2009 23:14 Răspunde
  • nu sunt intransigenta; mi-am adus aminte ca am avut o zi proasta si am actionat ca atare.
    de fapt nu prea era loc pentru min in povestea asta, si comparat cu sora mea. asa ca ignorati paragraful ala cu „eu unde sunt?”; as vrea sa-l sterg, dar nu mai pot 🙂

    despre fiica norocului…si eu am inceput lectura mai greoi. dar apare o rasturnare de situatii si e un mister bine ascuns acolo, cara cind iese la suprafata e foarte frumos. mie mi-a placut, mai ales a doua jumatate a cartii.

    am terminat aseara Murakami/Sputnik sweetheart. DELICIOS! asa m-am incarcat cu energie. poate datorita lui am facut fata zilei de azi.

    Dea Valma 6 martie 2009 23:20 Răspunde
  • apropos Valin.
    stii ca ziceam ca vreau sa deschid o rubrica, ceva de genul „povesti din europa de vest”, sa va spun de fapt ca nici aici nu curge numai lapte si miere, ca se intimpla si aici multe lucruri ne-la locul lor, ca „pilele” din romania sunt aici ascunse sub termenul „networking”…si de-astea voiam sa va spun. si realizez ca totcmai am inaugurat rubrica cu povestea de azi, cu vestirea subita a mortii premature a contractului meu 🙁

    Dea Valma 6 martie 2009 23:28 Răspunde
  • Of, Dea Valma, stiu, imi amintesc; dar nu am vrut sa te mai incarc, sa-ti cer !
    Eu chiar ma gindeam cind vei fi „executata”, noii veniti, mai ales cei din est vor fi primii indepartati. Am avut cu coleg bun, da chiar bun, se tragea de izmene cu profii si a emigrat in Canada, ce mi-a spus ……….a venit dupa 1,8 ani inapoi, era tipul care avea 3,5 slujbe, muncea ca un nebun, da era bun. In Canada, le-a dat lectii la interviu, ca nu era venit cu biscuitele pe conducta si s-a prins de intrebari de detalii de subtilitati, etc. si la angajare l-au angajat pe unul care era nepotul de-al treilea al boss-ului mare;
    Ai grija de tine, te rog. Sa treci pe automat (daca pot spune asa) si sa lupti, asa cum spunem noi ca nu valoram nimic suntem buni; as avea multe sa-ti spun, dar deocamdata nu pot.
    Numai bine.

    Valin 6 martie 2009 23:38 Răspunde
  • multumesc Valin de ginduri si de tot.
    eu sunt pe-aici de 8 ani si Nu, nu am senzatia ca mi s-a intimplat asta din cauza ca sunt din europa de est…aceeasi poveste i se intimpla si unei olandeze care lucreaza pe acelasi proiect cu mine, si care se intoarce luni din vacanta de ski si va afla minunata veste! deci nu ma simt discriminata.
    sunt numai mirata sa descopar si aici „mincatoriile” la nivel de sefi (ei avind oricum pozitii permanente), sa vad cum trage si aici fiecare de ciolan, cum ii apuca turbarea cind vine vorba de bani. sincer, „seful cel mare” a facut o greseala majora in modul in care a procedat cu mine; si pentru ca aici exista legi si protectie sociala si angajatul (adica eu) are si el niste drepturi, s-ar putea sa si-o ia si el peste nas cit de curind. pentru ca eu am semnatura lui pe contractul care e pina la 1 ian 2010. deci s-ar putea ca eu sa fiu frumos „in vacanta”, adica sa nu mai lucrez nimic, iar salariul sa imi mearga, cel putin pe inca 3-4 luni. eu am semnat ca imi voi face treaba ca „researcher”, nu e datoria mea sa imi gasesc finantare pentru proiect. el a semnat pentru partea de finantare.
    m-a surprins sincer ca un om cu experienta lui (are 63 de ani si e seful departamentului de 15 ani) reactioneaza asa impulsiv, si vine si imi pune mie pe masa omleta pe care si-au facut-o el si seful meu direct, aruncindu-si cu oua in cap unul atuia…dar iata ca asta e realitatea. si a mers si el pe politica intimidarii, la adresa mea…
    probabil am sa mai am o discutie cu seful cel mare (as putea sa il numesc „licuriciul cel mare”) saptamina viitoare, si am sa-i spun doar cam asa: pina acum imi era rusine sa strig din toti plaminii ca m-am nascut in romania. acum imi e rusine sa spun ca am lucrat in departamnetul lui. iar democratia, e doar o mare iluzie optica.

    Dea Valma 7 martie 2009 0:06 Răspunde
  • Dea Valma, YYYYYYYYYYYEEEEEEEEEEEEEEESSSSSSSSSSSSSSSSS.
    Asa, da da da, incepi sa vezi ! Crezi ca acelasi regim l-ar avea si olandeza ? In pahare e apa rece, nu vin ? I-a aseaza-te virtual in fotoliul lor si judeca de acolo, te astept……..nu ma culc

    Valin 7 martie 2009 0:34 Răspunde
  • Valin, hai ca mai continuam pe tema asta luni-marti, cind am sa vad cu ochii si am sa aud cu urechile ce o sa fie si cu olandeza…deocamdata le-am dat deja prea multa atentie, si nu merita.
    bine ca sunt sanatoasa, ca o slujba am sa mai gasesc eu. si daca nu, ma fac scriitoare, psiholoaga, poate filozoafa?!
    stii cum se zice: „casatoreste-te ocium; ori devii fericit, ori devii filozofof”
    pare-mi-se ca eu abia mi-am luat atestatul la cea din urm proba 😉

    Dea Valma 7 martie 2009 0:45 Răspunde
  • De ce a venit asa la tine, „neoficial ” ? , de ce doar la tine ? ce ti-a spus, cum ?
    Ce spune legea ? Care e fisa ta de post, atributii ? ai acuzatii, atentionari, ? poate vei descoperii acum ca ti-au aparut si niste bubite de care nu stii si ca datorita izmenelor necalcate pe care le porti e tulburata frecventa in reteaua de distributie, ……..ma enervez eu deja

    Valin 7 martie 2009 0:45 Răspunde
  • Da sigur, tu hotarasti, ai dreptate; vreau insa sa-ti mai spun ca sunt alaturi de tine.
    Partea cea nasoala e suprapunerea fracturii sentimentale peste job, jobul o sa-l faci, cealalta e durerea.

    Valin 7 martie 2009 0:48 Răspunde
  • macar ti-au placut dedicatiile mele ?

    Valin 7 martie 2009 0:48 Răspunde
  • mi-au placut dedicatiile.
    esti un dragut, ca intodeauna. face mult un gind bun la un suflet prfa, asa ca al meu acum.
    dar cum spunea si AncaG, sufletul se reface, creste la loc, il stimt deja cum creste si zboara cu primavara.
    dar sunt bine. si voi si mai bine.

    Dea Valma 7 martie 2009 0:55 Răspunde
  • Simona, n-am plecat nicio clipa.Am citit constiincios, riguros, temeinic!
    In adolescenta, cel mai mult ma enerva expresia” pe vremea mea”, ”a noastra”, dupa caz…Intre timp iritarea mi s-a mai atenuat. Am aruncat un ochi pe mesajele pe care si le transmit cei ce au 12-13 ani acum…”sal, cf, scz, npo vb, poa mai tz ,teme, ce badesha e sorta, plz dami si mie comuri,…zxxxz, mai tz, pa”-reproducere integrala. Imi venea sa plang, dar RAU.Kafka, frate!

    Simona Radoi 7 martie 2009 0:59 Răspunde
  • pisica,
    acum constat ca partcipam impreuna la proba „sincron” la raceala. cu noi e ceva dubios! o simbioza?! sau o alt fel de bioza?…
    insanatosire grabnica. eu am fost cam drogata azi, cu tot ce-am prins: paracetamoale, aspirine, vitamine…dar simt cum ma ia din nou cu frig. si ma doar tare in git, abia pot sa inghit.

    Dea Valma 7 martie 2009 1:38 Răspunde
  • Draga Maximum, iti multumesc pentru revigoranta interventie, voiam doar sa te asigur ca, atunci cind am schitat verbal un portret de adolescent contemporan, n-am afirmat nicio secunda ca asa sunt toti. Doamne fereste, departe de mine aceasta absolutizare.
    Si da-mi voie sa-ti mai spun ceva: nu e adevarat ca tinerii din America de Nord sunt mai superficiali decit cei din Romania. Gresit, e un mit fals, te asigur – traiesc printre ei.
    Da, au carente mai mari in cultura generala, dupa liceu, asta e sistemul de invatamint, ii lasa-n apele lor pina tirziu si nu-i streseaza cu nimic, dar ei aprofundeaza ulterior (asa e specificul societatii nord-americane), se focalizeaza pe anumite materii, stiinte, domenii – si devin specialisti foarte buni! Facultatile se parcurg foarte greu aici, examenele sunt extrem de serioase, nu se pot face manevre obscure de niciun fel.
    Sigur, exista paradoxuri fascinante, adica neurochirurgi de geniu, care salveaza sute de vieti, si care nu au auzit in viata lor de Tolstoi sau Emile Zola. De un Rahmaninov, nici atit. Dar, din nou, nu toti! Unii oameni de stiinta, desi aparent capii si dusi in sferele lor, sunt absolut fermecatori, cultivati, rafinati…
    In plus, te asigur, tinerii din Canada si America nu sunt agresivi cu ceilalti, cu ceea ce numim, generic, „trecatori nevinovati”. Fac galagie, da, striga unii dupa altii intr-o gasca, rid cu decibeli spumosi, au vocabular schematizat la maxim, se plimba prin aglomeratie cu rucsacul in spate, dar sunt politicosi, cedeaza locul batrinilor, deschid usile femeilor, dau prioritate in praguri. Si nu se uita dupa femei straine, nu fac comentarii ofensatoare si nici aluzii vulgare, impertinente. In Romania, daca apare o duduie cu fusta mini, strada se trasnforma intr-un stadion, auzi cum necheaza toti golanii dupa ea. Aici, asa ceva e de neconceput. Poti sa iesi semi-goala pe strada, n-are nimeni curaj sa faca vreo remarca. Bine, admit, la baza acestei conduite sta legea drastica, iar aici chiar se respecta. Orice forma de hartuire e strict interzisa, practic si daca te holbezi la cineva prea mult (fara sa-i faci nimic concret) poti sa ai surpriza sa fii reclamat la politie si saltat pentru „cercetari”.
    Tinerii de aici nu au niciun corespondent de muzica toxica, gen manele. Cea mai rebela forma de exprimare muzicala e curentul hip-hop (foarte popular aici), iar adeptii lui poarta pantaloni cu turul la genunchi, precum stii, si te astepti din clipa-n clipa sa le vezi chilotii – si, nu o data, lucrul asta survine, mai devreme sau mai tirziu. Dar asta e.
    Am recapitulat toate astea si pentru tine, dar si pentru mine, am vrut sa ma conving ca m-am facut inteleasa… Iti multumesc mult pentru rindurile tale, mi-au improspatat perspectiva, te mai astept pe blog! It’s been a pleasure.

    simona 7 martie 2009 9:36 Răspunde
  • Simona, au trecut furtunile? s-au limpezit apele si totul a reintrat in matca? ma bucur ca ai mai mult timp de noi. scrie-ne si bucura-ne.
    calde imbratisari si soare in suflet.

    Dea Valma 7 martie 2009 9:51 Răspunde
  • Draga Donna Alba, multumesc mult, percepi foarte profund relativitatea spiritului rebel. Ai dreptate… Bine-ai venit, esti tonica si draguta!

    Draga Irina, subscriu cu toata inima la starile tale, si eu am aceleasi impulsuri, te rog mult sa ma crezi…

    Annemari, te admir si te respect ca ai forta sa asculti Edith Piaf. Mie imi place atit de mult, incit, printr-un trist paradox, nu mai am curaj s-o ascult, deja imi face rau, imi aminteste cine era cit p-aci sa fiu: o femeie completa. Esti o fata adorabila, crede-ma.

    Alina draga, am sa vad „Idiocracy” neaparat, ma faci curioasa, multumesc, simt ca ma va interesa febril!

    Aimee, scumpo, ai dreptate si, asa cum ii explicam si lui Maximum, mai sus, e departe de mine ideea de a da sentinte absolute… Memoriile tale imi panseaza tresaririle din gind.

    Multumim pentru urari, Elena draga, imi induci o stare de relaxare care ma salveaza, am avut o saptamina destul de grea.

    Draga Anca, tu esti, ca de obicei, extraordinara, am citit cu sufletul la gura povestea ta cu drumul la minastiri, alaturi de copilul cool, esti fenomenala, ador sa-ti absorb relatarile! O sa se schimbe, Tania are nevoie sa se integreze in gasca ei si sa nu fie privita piezis. Trebuie sa „fit in”, cum zic americanii, e obsesia generatiei crude. Dar se va schimba, cind intreaga ei generatie va migra catre oportunitati mai frumoase. Esti adorabila, te inteleg perfect! Ai o seducatoare forta a detaliului, sa nu pleci de-aici, ca vin dupa tine, sa stii, si te gasesc si-n gaura de sarpe! 🙂

    Valin, iti admir in continuare energia spirituala, rabdarile cu care ne alimentezi destinul cu muzica, film, literatura, trasnai poetice, capodopere cromatice. Esti un element sine qua non in cercul nostru, avem nevoie sa ne amintesti ca suntem femei si ca suntem frumoase – tu te pricepi de minune sa ne convingi.

    Draga mea Florentina, imi place si ma doare ceea ce scrii, in acelasi timp. Scrii frumos si cumplit de adevarat. O parte din ceea ce i-am raspuns lui Maximum, mai sus, viza tocmai conduita tinerilor americani, eu m-am luat doar de naravurile lor ridicole, insa pustii astia nu au nimic agresiv din punctul de vedere al civilului inocent care da nas in nas cu ei. La polul opus, gasim ceea ce spui si ma cutremur si pling de ciuda: tinerii impertinenti si meschini nu realizeaza ceva fabulos: ca acel coleg mototol si tocilar de care-si bat ei joc in liceu poate deveni chirurgul care le va salva vietile, peste douazeci de ani.

    Da, draga Livia, ai dreptate, evocarile tale ma bulverseaza. Noua nu ne era jena ca am citit si ca am pictat si ca am ascultat muzica clasica. Alaturi de aceste romantisme adolescentine, faceam si noi destule boroboate si aveam abateri de la virtutile curente, asa cum spuneam. Nu spun ca eram mai buni, per total, decit tinerii de azi. Eram, pur si simplu, altfel. Si ne minunam vesnic de ceea ce nu stim si n-am mai pomenit. Iti promit ca nu mai chiulesc – asa mult. Esti un bombon.

    Pisica draguta, stiu ca tot ceea ce se scrie aici pare circoteala unor babete si hodorogi pe seama tineretului minunat si neinteles. Nu e chiar asa, nimeni n-a zis ca tinerii sunt rai, asta ar fi o prostie din partea noastra si cred ca am depasit stadiul cind ne-am putea banui unii pe altii de asa ceva. Ii inteleg mai mult decit altii si le acord teancuri de circumstante pozitive, atenuante. Sunt draguti, cum am fost si noi, dar (tot asemeni noua) au si ei scrintelile lor si am simtit nevoia sa spun ce observ, ce am pe suflet, cu voi pot vorbi orice. Iti multumesc, m-ai mai trezit din picoteala, draga mea…

    Draga Meninne, regaseste-ti glasul si inima si forta, suntem aici, te asteptam oricit! Tu stii asta…

    Ha, ha, Simona Radoi, mi-ai redat chicoteala terapeutica, esti nostima! Dar ai si frisonant de multa dreptate. Iti multumesc fiindca esti aici, sincer…

    Draga Amalia, si tu imi oferi o schita pitoreasca a reflexelor moderne, nu stiu daca sa ma sperii de ceea ce ne asteapta sau doar sa rid ca de-o realitate colorata. Bine zici!

    simona 7 martie 2009 10:18 Răspunde
  • Draga mea Dea Valma, citeam rindurile tale ca si cum as fi vazut un film. In sensul cel mai frumos al comparatiei… Trenurile, pricipialul, sarutarile induse si impuse, zvircolirile, constatarile si, mai ales, plinsul tau pe care-l simteam, il vedeam in ochii-mi plinsi la rindul lor, toate astea mi-au sfredelit propriile mele zbateri. Ai o viata care merita tesuta in memoria lumii. In plus, seismul de la serviciu pare, intr-adevar, un sarcasm al (dez)ordinii universale. Ai sa vezi ca iesim la lumina cit de curind. Folosesc pluralul nu dintr-o politete mamoasa, ci din motive concrete. Nici eu nu ma simt prea bine, moral vorbind. Dar lupt si voi cistiga. Sau nu. Iti voi spune totul, cind vine vremea… Draga mea, iti multumesc mult, mult…

    simona 7 martie 2009 10:27 Răspunde
  • Simona, si eu iti multumesc mult, mult…pentru ca existi, pentru ca esti exact persoana care esti, pentru ca poate fara voie stii sa ma mingii si sa ma alini atit de frumos, fara compasiune, doar cu intelegere…ca si Pisica, Meninne, AncaG, Valin si toti ceilalti care imi trimit ginduri bune, care ma sting de mina si imi soptesc continuu in urechi: esti puternica, suntem cu tine, mergi mai departe. va mutumesc ca in goana mea nebuna prin agoniile si pribegiile vietii sunteti aici, sa-mi indicati directia si sensul catre drumul mare. au fost momente cu citiva ani in urma cind aveam impresia ca viata mea nu are nici o valoare, ca nici macar eu nu dau doi bani pe ea, au fost momente de ratacire…astazi vreau sa traiesc, lupt sa traiesc, lupt pentru mine, pentru fiinta asta firava din trupul meu, atit de insetata de viata si de libertate. daca m-ar lovi o boala crunta acum, mi-ar parea rau; mi-ar parea rau pentru ca simt ca am inceput sa inteleg, am inceput sa vad, sa ma inteleg, sa ma accept, am gasit un set de chei, cu care pot sa descui usile vietii mele. imi trebuie rabdare si vointa si curiozitate si imaginatie sa potrivesc fiecare cheie in broasca ei…
    vreau sa scriu viata mea, agonia si extazul prin care trec acum, intii in memoria mea si sa nu o uit! cum m-a sfatuit AncaG. si poate, intr-o zi, am sa o ofer si privirii altora.

    citeam acum citeva fragmente din Dan Puric, incercind sa inteleg credinta/religiozitatea lui…eu am zis ca nu sunt religioasa, dar ca am credinta, o credinta care nu poarta neaparat numele de Dumnezeu, credinta in bine si in rau, intr-un echilibru universal, credinta in puterea mea. cind ma gindesc la biserica, mai ales la biserica ortodoxa, o compar inevitabil cu biserica catolica, si vad diferenta imensa de implicare in educatie, caci una propovaduieste inca povestile infricosatoare cu strigoi, iar cealalta a construit universitati…nu vreau sa pornesc o dezbatere pe tema religiei, e un subiect sensibi iar eu sunt inca o novice si o ignoranta in domeniu, si nu am inca argumente suficiente, nici pro, nici contra. nu asta mi-e scopul, si vreau sa va spun ca am fost crescuta intr-un mediu cu credinta, cu biserica aproape, bunicul meu fiind preot. dar nu am fost fortata sa fac nimic ce nu mi-a placut, iar religia nu m-a atras poate pentru ca nu am inteles-o, pentru ca am vazut in ea o forta malefica de manipulare. eu cred ca ceea le lipseste multor preoti ortodocsi este harul de a predica, de a talmaci intelesul bibliei in viata de zi cu zi a omului simplu, de a da un sfat intelepot, de a-si adapta discursul la cerintele societatii. si cred ca Dan Puric si-a inteles rolul de predicator si incepe sa si-l asume. nu stiu cit crede el intr-un Dumnezeu cu chip de om, care sta acolo sus, cu catastiful pe genunchi, si noteaza totul la rubricile BINE si RAU si apoi compeseza totul…cred ca Dan Puric crede si el in bine si in rau, in puterea cuvintului, in puterea fiecaruia dintre noi de a ne ajuta pe noi insine, chiar daca, citeodata, acest ajutor interior e mai simplu inteles ca purtind numele lui Dumnezeu.

    Dea Valma 7 martie 2009 11:16 Răspunde
  • @DeaValma…
    Draga mea… Democratie ?! Good joke ! Democratie o fi fost acolo, la ei, la Atena, unde votau cu scoica alba si scoica neagra. In lumea de azi, cand totul e asa de bine „ordonat” de ierarhiile puterilor asezate in piramida (din pacate nu si piramidal, ca jocul, ca poate mai aveam o sansa si se duceau naibii), numai de democratie nu se poate vorbi. Din antichitate incoace, din acest punct de vedere, omenirea a inregistrat uriasi pasi de melc, daca nu chiar de rac. In loc sa se adopte sistemul atenian, s-a recurs la cel roman: paine si circ. Omu’ e multumit ca are burta plina si ca are minciuni colorate care sa-l ajute sa se anestezieze mintal. Nu stiu de ce toti am crezut (marturisesc, si eu) ca dincolo e mai bine decat aici. Dupa parerea mea de acum, si acolo e la fel, numai ca lor le lipseste spiritul balcanic. In rest, sunt tot oameni, deci avizi de putere si egoisti. Nu mai am iluzii. Poate e mai bine.

    Livia 7 martie 2009 11:25 Răspunde
  • da Livia, poate e mai bine…

    Dea Valma 7 martie 2009 11:34 Răspunde
  • buna dimineata si noapte buna

    astazi este baba mea… o zi inceputa cu polaie mocaneasca, marunta si deasa… apoi soare,apoi nori negri si soare tasnind dintre ei, acum e un cer senin si nori albi, pufosi si veseli la fereastra mea.
    dea valma impartim aspirine si ceaiuri impreuna?
    citesc fiica norocului si mi se intampla (cum altfel?) ca si tie: inceput greoi, acum mestec de zor, sub paturi. buna si boala, un pretext de pleduri si lectura, de cald si ganduri frumoase, de cuvinte, cuvinte, cuvinte…

    valin… eu sunt pe partea mea a razei de soare… si azi iti sunt mai aproape :)))…

    simona, eu iti multumesc. nu acuz si nu judec, dar cred ca toti am trecut prin faza negarii, asa ca fetita ancaig… apoi frumos, cu varsta, cu anii, cu motivele fiecaruia, am reluat drumul firesc spre bine si inalt. si nu pretuim faptul ca scoala noastra, asa cum este, ne mai impinge spre cultura (desi nu ma pot pronunta acum, despre situatia actuala a scolilor romanesti si nici nu vreau)

    pisica 7 martie 2009 12:26 Răspunde
  • pisica, eu incerc sa ma dreg cu paracetamoale, ceaiuri si bombonele mentolate pentru git…si lectura, si leneveala, si iluzia ca fac ceva doar pentru sufletul meu azi si miine.
    ca de pomiine iar ma arunca viata in carusel. dar mai e pina atunci.
    si il ascult pe Dan Puric. am gasit de dimineata pagina lui si acum il ascult, are multe fisiere audio.
    http://www.danpuric.ro/audio.php

    Dea Valma 7 martie 2009 12:34 Răspunde
  • placut surprins de calitatea blogului; te (va) invit si pe la mine…

    cristian 7 martie 2009 12:39 Răspunde
  • draga mea… eu chiar fac ceva pentru mine si tu la fel… a citi, a petrece timpul cu tine insati, a-ti darui timpul tau tie… nu e putin.
    eu am un egoism de week-end… nu prea imi place sa socializez inutil in zilele astea, asa ca stau in casa mea, cenusaresc putin, vorba lui meninne care imi lipseste de mor, citesc mult, ascult muzica mea de suflet si ma intalnesc cu voi. si scriu. mult.
    incarc bateriile pentru saptamana ce vine… un training de o saptamana necesita multa energie.

    pisica 7 martie 2009 12:47 Răspunde
  • Draga mea Dea Valma,

    Eu am patit ceva asemanator de curand. Dupa ce am trudit din greu, cu multe nopti pierdute, cu drumuri lungi, fara week-enduri libere, mi s-a spus intr-o buna zi ca nu mai sunt bani pentru proiect. Si mi s-a propus o despartire amiabila, in folosul ambelor parti, cica. Si asta dupa ce auzisem tot timpul cat de importante sunt relatiile interumane si cum trebuie sa fim one big happy family, desi in realitate, fiecare incerca sa-l sape pe celalalt si sa-si iubeasca aproapele, aproapele mai sus pozitionat ca era mai safe, si tot felul de astfel de clisee. Si am zis ca nu e cazul sa-mi pun poalele-n cap si sa accept intelegerea. Mi-a parut rau apoi, dar mi-am zis ca Dumnezeu e sus si ca va da fiecaruia dupa suflet.
    Acum, insa, privind inapoi, fara manie, te sfatuiesc sa nu renunti la nici unul din drepturile tale si sa ramai la locul tau chiar daca te va costa mai multi nervi, mai mult consum sufletesc. Si, da, orice sut in fund e un pas inainte, cu siguranta o sa-ti gasesti altceva, poate chiar mai bun si iti vei aduce aminte de acea zi, ca de un vis urat.
    Sunt alaturi de tine si iti doresc mult succes.
    Te imbratisez cu drag

    rose 7 martie 2009 14:36 Răspunde
  • Draga mea Dea Valma,chiar daca nu intervin in discutiile voastre sunt alaturi de voi cu tot sufletul! Imi plac discutiile voastre,sinceritatea ,felul cum va puneti sufletul pe tava cum se spune.V-am indragit pe toate,nu vreau sa numesc pe nimeni pentru ca va iubesc la fel,va citesc cu sufletul la gura,plang,rad ,surad.Imi daruiti clipe pline de nostalgie,de frumos. Imi beau si eu ceaiul cu voi in fiecare seara,va tin de mana,ma rog pt voi asa cum ma rog si pt fiica mea,sa fiti fericite,puternice si independente! Fii desteapta,draga mea,nu arata ca un loc de munca din care ai fost concediata te-a afectat prea tare. nu da satisfactie unui imbecil care are putere de decizie dar creier mai putin! chiar daca acasa plangi ,in fata lui pozeaza in femeia sigura pe ea,pe inteligenta ei,constienta de valoarea ei! si nu gresesti cu nimic,chiar asa esti,asa sunt toate fetele care scriu in blogurile dragelor noastre amfitrioane,destepte,frumoase,independente si cu muuuuuult creier! Nu pot sa nu il numesc pe Valin,care ma uimeste pe zi ce trece prin atasamentul lui fata de noi,femeile care scriem,ne spunem parerile,sporovaim! am crezut ca nu e real,ca semneaza cu nume barbatesc fiind in realitate femeie,a mai intrebat cineva inaintea mea acelasi lucru,si am constatat cu bucurie ca mai exista barbati manierati,stilati,sensibili! va imbratisez pe toate,va daruiesc cate un buchetel de ghiocei,va urez sa nu va schimbati sa ramaneti pline de viata ,optimiste si frumoase!LA MULTI ANI! e ziua femeii nu? fiti fericite suflete dragi!

    florentinamurgoci 7 martie 2009 17:06 Răspunde
  • doamna Murgoci, multumesc mult pentru sfaturi si ginduri. acum imi tineti loc de mama; mi-ati auzit chemarea si ati venit, sa imi dati sfaturile pe care mi le-ar da propria mama, care nu stie prin ce trec, pentru ca nu vreau sa ii tulbur si mai tare viata oricum tulburata. pentru ca stiu ca si-ar face griji foarte multe, ca nu ar mai dormi noaptea, ca ea ar pica poate psihic de atita grija, de atita dragoste…
    puterea pe care o simt acum de la ea am mostenit-o; acum stiu cum s-a simtit mama mea la virsta de 32 de ani (exact virsta pe care o am eu acum), cu doi copii, unul de 4 ani (eu) si unul de 8 luni, cind tatal meu, operat de pancreatita acuta, zacea in moarte clinica in reanimare. stiu si simt taria ei, zbaterea ei, inversunarea, dorinta a razbate, de a merge mai departe prin viata si de a-si creste copiii. si barbatul ei s-a intors din lumea cealalta, si a venit inapoi linga ea, sa-si creasca impreuna pruncii. n-au avut si nu au o viata usoara, dar au o viata. si eu imi amintesc cu bucurie in suflet o copilarie frumoasa alaturi de amindoi parintii si de sora mea, cum imparteam noi cu totii ginduri frumoase si o bucata de piine. si am si astazi doi parinti, inca saraci, dar mindrii de copilele lor. si ei au si astazi doua copile mindre de parintii lor.
    nu am varsat o lacrima nici ieri, nici azi, si stiu ca nici nu am sa vars. ma uit la mine in oglinda si o vad pe mama, puternica, bataioasa. si stiu ca si eu am sa reusesc. pentru ca sunt puternica precum mama, pentru ca vreau sa reusesc.

    Dea Valma 7 martie 2009 18:15 Răspunde
  • pisica, cum mai esti?
    a dat norocul peste tine (adica te-a prins fiica norocului) sau te-a dat gata gripa/raceala?
    eu sunt mai bine; gitul ma deranjeaza, incep sa tusesc sec. dar drac mort de tuse n-am vazut inca.
    hai mai miauna si tu ceva…

    Dea Valma 7 martie 2009 18:20 Răspunde
  • uite ca miaun… am terminat fiica norocului…
    mi-e gatul uscat de la febra, cred… dar am petrecut o zi sub pleduri si mi-e bine.
    vorba ta: ai vazut drac mort? nici eu…

    si cred ca eliza seamana putin cu noi… si tu si eu manam prin viata nebuneste (tu mai mult ca mine, printre olandezi)

    pisica 7 martie 2009 19:02 Răspunde
  • hehe
    deci te-a prins pina la urma…ma bucur.
    eu acum min, min la viteza maxima. dar or sa linisteasca apele in curind si am sa-mi fac si eu cuib, ca pasarile astea calatoare, de se intorc acum 🙂

    Dea Valma 7 martie 2009 19:12 Răspunde
  • stau acum si ma gindesc la ceva ce mi-ai zis acum vreo saptamina, cind ne pierduseram printre amintirile adolescentei, si ajunseseram la medeleni…mi-ai zis ca seaman cu olguta. eu cind citeam cartea ma identificam cu monica. dar cred ca sunt o olguta intirziata (nu retardata ;-)). sper sa-i seaman numai in comportamentul zglobiu si pofta de viata, nu si in destinul tragic.

    Dea Valma 7 martie 2009 19:16 Răspunde
  • stiu, stiu ce goana e in sufletul tau si in viata ta, o simt prin cuvintele pe care nu le spui.
    asa cum stiu si ca va fi bine. de-aceea nu vin cu sfaturi (pe care le consider inutile de altfel). eu stiu ca esti pe piciarele tale, deplin, in viata, fireasca, ca vei da toate luptele care trebuie sa le dai. ca n-o sa cazi.
    si te admir. si imi placi. imi place libertatea fiintei tale, mai ales.

    pisica 7 martie 2009 19:16 Răspunde
  • si tu si eu semanam cu olguta, stiu… ma bucur ca ti-ai amintit. :)))
    de-aceea iubesc medelenii… daca te uiti mai atent la intreaga carte, olguta e centrul de greutate, locul spre care se intorc toate.
    si ti-am mai spus, am citit cartea si ca adolescenta, si ca tanara femeie, si ca adult pe picioarele lui….
    si imi amintesc darul cel mai de pret pe care il am de la tine: ca mi-ai spus, mi-ai confirmat ca semanam…

    pisica 7 martie 2009 19:20 Răspunde
  • se simte, nu? libertatea fiintei mele…suna frumos, dar adevarat.
    cineva a incercat sa-mi incarcereze ani buni spiritul meu liber. m-am mintit si eu ca pot sa stau inchisa, dar nu-i asa. pina la urma am evadat, mi-am luat lumea-n cap, am (re)devenit dorul calator din cintecul lui tudor gheorghe…pentru o vreme am crezut ca „acasa” inseamna casnicia mea. dar m-am inselat; „acasa” inseamna acasa, in romania, linga parintii mei…de acolo tot zbor si acolo ma tot intorc.

    Dea Valma 7 martie 2009 19:23 Răspunde
  • :)))… eu simt asr=ta la tine, poate si pentru ca am acelasi spirit liber, de neinvins… ce mi-a adus probleme mereu. mai intai cu parintii, apoi cu tot ce e in jur… vorba mea, ca nu apartin decat mie insami, mi-a frant de multe ori inceputurile iubirii… si neposesia si neapartenenta si goana asta nebuna sa ma regasesc, sa ma redefinesc pe mine… mie mi-s dragi,dar sunt greu de inteles din afara, nu-i asa?

    eu zic acasa= in sufletul meu
    chiar daca sunt langa sotul meu, langa parintii mei… dea valma, chiar am independenta pisicii… si o ai si tu.

    pisica 7 martie 2009 19:33 Răspunde
  • Draga Simona,
    Apartin generatiei tale, suntem atat de aproape, si totusi de ceva timp ma izolez de lumea din jurul meu, de cuvintele vulgare, de replicile nemeritate, de nervii neprovocati, ma izolez tocmai de cuvintele-interjectii ascultand muzica ce ma relaxeaza, imi umple sufletul, ma implineste. Dar, cum am convingerea ca firele conectate la „creier” sunt numai reprezentarea vizibila a prapastiei in care aluneca multi tineri, nerabdatori nu numai sa schimbe melodia pe iPod ci si sa ajunga „manageri” sau „patroni” de cum ii scuipa liceul pe poarta afara, cu o diploma chinuita in brate, ma disociez de categoria asta. Om fi mai multi cu fire iesind din urechi, dar fiecare isi „instaleaza” firele din alte motive, asa cum fiecare am alunecat in prapastie candva si unii ne-am prins aprig de radacinile gasite in drum, altii au cazut pana la fund.
    La Multi Ani, Simona! La Multi Ani tuturor invitatelor tale!

    Dianet 7 martie 2009 23:43 Răspunde
  • Draga Simona,
    Eu fac parte dintre cei care au trecut de adolescenta fara crize de personalitate. Nu reusesc nici acum sa-i inteleg pe cei care-si baga cercei in toate directiile, se tund si isi vopsesc parul in cele mai neinchipuite moduri si altele asemenea, dar nu ii pot judeca pentru asta. Pot, in schimb, sa-i judec pentru lipsa de interes si de respect fata de scoala.
    Desigur, nu generalizez; nu-mi place nici mie sa fac asta. Dar sunt atat de multi adolescenti care nu stiu sa vorbeasca, nu pot lega doua fraze, isi aleg modele proaste, pe care le urmeaza si, mai rau, isi imagineaza ca ceea ce au facut nulitatile idolatrizate de ei reprezinta calea sigura spre „fericire”, spre a nu deveni un „ratat”.
    Am absolvit un liceu de prestigiu, in care se tine si acum stacheta foarte ridicata si nu-mi pare rau deloc de cultura generala pe care am acumulat-o. Nu prea pot spune ca sunt de acord cu sistemul asta occidental de lejeritate excesiva pana la facultate si specializare maxima universitara. Imi plac oamenii cititi, care au cunostinte vaste din mai multe domenii, care pot vorbi relaxati cu oricine, pentru ca numai asta iti poate da siguranta de sine.
    Mi se pare foarte trist fenomenul asta si nu pot sa ma declar indulgenta, nici macar daca privesc inapoi la anii adolescentei.
    Nu, Simona, nu cred ca esti o „baba scrantita si rigida”; esti doar realista, splendida si talentata. Te imbratisez

    Bianca 8 martie 2009 0:20 Răspunde
  • La multi de 8 Martie! Nu cred ca-ti pot ura ceva mai bun decat sa fii iubita si implinita.

    Bianca 8 martie 2009 0:26 Răspunde
  • La multi ani!

    Bianca 8 martie 2009 0:26 Răspunde
  • ..ganduri bune mi le indrept catre tine..tu care imi bucuri ochii in fiecare zi..multumesc!!! pentru toata emotia din mine..multumesc Simona!!..Se vede cat de iubita esti aici..iti doresc sa fii iubita in continuare nu numai maine, ci in toate zilele vietii tale…

    Sara 8 martie 2009 0:37 Răspunde
  • La multi ani, Simona!
    La multi ani dragele mele…

    pisica 8 martie 2009 1:02 Răspunde
  • http://www.youtube.com/watch?v=mUZoxVrtZGI

    Pentru tine Simona..si pentru toti cei care-si apleaca capul spre gandurile mele pe care le daruiesc din inima..

    Sara 8 martie 2009 1:12 Răspunde
  • La multi ani, femeilor din noi!
    va doresc putere sa puteti trece peste ce e mai putin frumos, ca sa va puteti bucura din plin de frumosul care ne inconjoara.
    sa aveti o primavara senina, ca un vis de copil.

    Dea Valma 8 martie 2009 9:43 Răspunde
  • pisca Olguta, La multi ani pentru tine si spiritul tau calator!

    Dea Valma 8 martie 2009 9:47 Răspunde
  • La multi ani!

    Sa aveti o zi minunta si sa o petreceti asa cum va doriti!

    aimee 8 martie 2009 10:21 Răspunde
  • La multi ani, Dea Valma…. pisica isi face deja bagajele… dar ma intorc eu… :)))

    pisica 8 martie 2009 10:57 Răspunde
  • sa ai drum bun si sufletul linistit. raceala (muceala ;-0) cum e? ca la mine curge nasul, ca la robinet…
    si eu plec joi la „scolarizare”, am un curs de joi pina simbata.
    asa ca ne vom duce dorul saptamina asta…

    Dea Valma 8 martie 2009 11:08 Răspunde
  • De 8 martie, pentru tine, Simona, a great song, a stunning performance:
    http://www.youtube.com/watch?v=wlDmslyGmGI

    AlinaG 8 martie 2009 11:19 Răspunde
  • mie mi-este ok. azi nu mai somnolez. nasul nu curge ca am luat pastile si am respectat indicatiile lui valin (mai putin partea cu tuica, pentru ca eu nu beau alcool)… m-am ridicat si ma ridic… in picioare, ca pisica :)))
    o sa-ti duc dorul, draga mea!
    si tie si simonei si lui meninne si…. tuturor.
    si cand ma gandesc ca acesta este inceputul drumurilor!!!! of!

    pisica 8 martie 2009 11:32 Răspunde
  • La multi ani, femei destepte, frumoase si puternice, la multi ani, prietene dragi!…
    In fiecare zi, invat de la voi ceva frumos.
    Chiar si unei lacrimi reusiti sa-i dati iluzia ca e un reflex euforic.
    Va sarut, la multi ani!…

    simona 8 martie 2009 13:22 Răspunde
  • carry your heart with me by E. E. Cummings

    i carry your heart with me(i carry it in
    my heart)i am never without it(anywhere
    i go you go,my dear; and whatever is done
    by only me is your doing,my darling)
    i fear
    no fate(for you are my fate,my sweet)i want
    no world(for beautiful you are my world,my true)
    and it’s you are whatever a moon has always meant
    and whatever a sun will always sing is you

    here is the deepest secret nobody knows
    (here is the root of the root and the bud of the bud
    and the sky of the sky of a tree called life;which grows
    higher than the soul can hope or mind can hide)
    and this is the wonder that’s keeping the stars apart

    i carry your heart(i carry it in my heart)

    LA MULTI ANI!

    pisica 8 martie 2009 17:27 Răspunde
  • Simona,ti-am trimis un camion de zambile si te imbratisez azi si mereu!

    Simona Radoi 8 martie 2009 19:08 Răspunde
  • un La Multi Ani intarziat…la mine este inca 8 martie…un 8 martie cu bucurie pentru copiii pe care ii am si cu durere pentru tampitul sentiment de abandon cu care m-a lasat decand a plecat…nu inteleg de ce ma doare asa de tare ca nu ii pasa de mine…stiu lucrul asta de multi ani…probabil ca abia acum l-am acceptat.

    meninne 9 martie 2009 4:38 Răspunde
  • La multi ani, azi de ziua celor 44 de pahare! Va zic cu tot sufletul, suntem mai barbati decat multi barbati pe care ii cunosc eu (Valin, tu nu te numeri intre cei in care tocmai dau eu cu vorba! Tu esti „something else” in sensul cel mai drag si mai aproape cu putinta!) si atunci meritam sa ne serbam (si) astazi!

    Am urmarit blogul tot weekendul dar, ca sa fiu sincera, nu m-am indurat sa-mi intrerup leneveala! Si oricum am avut nevoie de timp ca sa procesez informatiile….v-am spus ca I’m not retard..just slower 🙂

    Dea Valma, draga mea draga! Am sa-ti spun acum o platitudine de-o sa se strepezeasca blogul dar daca ai stii cat e de adevarata…Dumnezeu da oamenilor puternici incercari pe masura! Dovada ca toata tevatura asta prin care treci, in loc sa te darame, te motiveaza, te enerveaza, iti descarca o salvatoare si atat de necesara adrenalina! Si-ai sa fii bine, suflete, si desi poate ca acum te gandesti gatuita cat si cum ai sa rezisti eu iti promit (si iata, iti dau si in scris!) ca o sa vina o zi in care ai sa razi privind inapoi! Si-ai sa fi mindra! De tine!
    N-am sa-ti dau sfaturi (Pisica, scumpa de tine! Sfaturile de la prieteni nu sunt niciodata, dar niciodata inutile!!! Nimic venit din suflet nu e inutil! Dar cred ca tu esti asa, si aici pe blog ai asa o eleganta in scris, o atitudine implicata dar ne-invaziva! Imi place mult stilul tau, mi-ar placea sa fiu si eu asa, dar eu sunt nebuna, posesiva, patimasa….ha, ha,ha, Alina G o sa se bucure ca pana si eu ma descriu cu vorbele ei!) dar am sa-ti spun ca intr-o zi ai sa inveti sa nu mai alergi asa cum ai alergat, in miez de noapte si de viata, la primul semn ca „Lui”, „principialului” ii este rau….daca nu ti-a ajuns aventura ta, raceala pe care ai capatat-o…mai iata una! N-a trecut jumatate de an de cand o Anca despletita si ingandurata alerga bezmetica pe culoarele Spitalului Militar. Copilul? Mama personala? Iubitul? …. Nici poveste! Fostul! Sot, adica! Tatal copilului! Un atac rebel de guta, combinat cu oboseala cronica, isi spusesera cuvantul! Cand l-am vazut pe patul de spital, palid, amarat, mi s-au umplut ochii de lacrimi si sufletul de durere. Cand am mai vazut si cum arata salonul in care urmau sa-l interneze, m-a lovit apoplexia! Acuma, nu m-a nascut mama vreo Samantha, doar sa misc din nas si sa aliniez planetele, dar am reusit cumva, manata de disperare si de dragoste (da, de dragoste!) sa-l mut intr-un alt spital, intr-o rezerva privata, unde a fost cautat, ingrijit, alintat, hranit…..ce sa va spun! Era ca un catelus recunoscator, avea o privire vesnic umeda, de caprioara speriata! Si totusi, draga mea DeaValma, bolnav si oropsit, a gasit puterea sa ma intrebe cu cine imi tot dau sms-uri (erau de business, dar el nu stia!), sa-mi spuna ca m-am schimbat, ca ma prinde stilul office, ca uite, cand eram cu el nu aratam asa, si pentru el….no, si aici mi-a sarit mustarul, si i-am spus ca iata, pentru el am reusit sa ma dau ca zmeul peste cap de 3 ori si sa schimb spitalul, si pentru el mi-am murdarit sacoul meu cel british de iod si de medicamente, si pentru el miros a spirt medicinal, nu a „Allure” …si i-am mai spus ca singurul lui merit si principala lui calitate este aceea de tata al copilului meu! Dar ca eu, daca as fi ca el, nu m-as baza asa tare pe asta….In scurt, s-a inzdravenit, a iesit din spital si si-a reluat vechile obiceiuri! Si cand l-am gasit din nou la terasa, cu prietenii, la o bere „mica”…in conditiile in care medicii i-au interzis pana si mirosul de alcool…ei bine, am inteles atunci ca fiecare poarta responsabilitatea propriei vieti! A propriilor alegeri! Ca oamenii pot fi ajutati dar nu fortati sa-si poarte de grija! Ca datoria fiecaruia este in primul rand fata de el! Si ca eu, ca si el, ca si tine, am o singura viata si depinde de mine sa mi-o duc cu mindrie si sa o inchei cu zambetul pe buze! Ma repet, dar avem fiecare ce meritam! Ai sa stii data viitoare ca daca alergi prin statii de tren, plinsa si amarata, nu numai ca nu ai sa rezolvi nimic dar ai sa racesti iarasi! Si daca faci asta pentru puiul tau sau pentru tine, probabil ca este in regula! Dar daca o faci pentru cineva care, in loc sa amuteasca si sa se smereasca in fata sacrificiului tau, gaseste de cuviinta sa-ti faca sufletul praf si vointa pulbere atunci esti singura care porti si vina si dezastrul acestui gest! Nu putem sa abandonam oamenii pe care ii iubim si eu nici nu instig la asta! Dar te rog, va rog, sa va ganditi de 2 ori inainte sa faceti gesturi marete pentru eroi de mucava! E adevarata banalitatea aceea care spune ca „nimeni nu merita lacrimile tale, iar cei care totusi o merita, nu te vor face sa le plangi”….mie imi este crez in viata, vreau ca oamenii mei dragi sa planga langa mine, nu din cauza mea! Si nu vreau sa-mi cer sau sa-si ceara scuze, vreau sa nu ii ranesc dupa cum ma astept sa nu ma raneasca….”In love, you should never say I am sorry”….va mai amintiti?!?

    Iar tu, Mennine, ia-ti aripile si zboara … uita-te in tine, uita-te la tine, si crede-ma ca nu te doare ca lui nu-i pasa! Te doare ca te-ai lasat pe tine sa crezi altceva! Puterea noastra sta in noi, noi ne suntem izvor de fericire si sursa de cumplita deprimare! Experienta mea spune ca nimeni nu reuseste sa ne dezamageasca asa cum o putem face noi! Daca nu invatam din greseli. Daca ne uitam trecutul. Daca privim in urma cu manie in loc sa privim inainte cu speranta….

    Dea Valma, cat despre ce ai patit cu serviciul…draga mea, eu nici macar n-as numi asta „incercare”, nu in sensul propriu al cuvantului! Ghinionul lor ca au dat peste o adevarat profesionista, peste o femeie de si cu caracter, pe care nu au reusit sa o ingenuncheze cu subterfugiile si cu mizeriile lor! Corect, treaba ta nu era sa gasesti surse de finantare ci sa faci research! Chestie care nu numai ca te lasa strong pe pozitii dar iti da si dreptul sa spui ca parerea ta este ca daca trebuie gasit un vinovat hai sa vedem in sarcina cui revenea identificarea surselor de finantare…si odata ce nu ne-am achitat de sarcina de serviciu care ne revenea, nu-i asa….tu mai ai contract pana in 2010, ei ce scuza au?!??! I know how boring and pissing off can be o situatie ca asta….dar viata ta inseamna altceva si este in alta parte!

    Simona, multumesc inca odata pentru cum ma incurajezi tu (si voi toti ceilalti! Multumesc!) si iti promit serios ca nu am sa dispar! Decat atunci cand am sa va deranjez! Imi sunteti bucurie si sursa nesecata de inspiratie si de vise frumoase! Asa ceva nu se abandoneaza…Imi pare rau sa aud ca nu traversezi o primavara frumoasa dar crede-ma Simona, crede-ma, vine vara, toamna, iarna….e frumos sa n-ai chei la suflet 🙂
    Ca sa o citez pe zapacita de fiica-mea: „Ai lov iu” si restul e tacere…
    Va pup

    Anca G 9 martie 2009 12:28 Răspunde
  • Dragelor, am scris iar si pentru ca am pus 2 zambici, e la moderat mastodontul! Ca nu m-am putut abtine, of course, si iar am batut campii! Simona, I am ready when you are!
    Hugs la toata lumea si speciale pentru Dea Valma, Mennine, Pisica, Alina G. Va pupa Anca mult!

    Anca G 9 martie 2009 12:42 Răspunde
  • Dragelor si dragilor cititori si iubitori de Tango. Pe blogul lui Alice, colega noastra Anemari a initiat o petitie prin care fanii revistei noastre sa arate, prin semnaturile lor, ca sunt alaturi de publicatia lor preferata intr-un moment greu pentru acesta, in lupta inegala si, dpdv juridic, incorecta, care se duce cu trustul Intact. Pentru amanunte va rugam sa parcurgeti comentariile postate in acest sens la textul lui Alice “Pentru ca am gandit..” si, daca revolta si durerea sunt si ale voastre, sa va trimiteti cat mai rapid adeziunea pe adresa „anemari28@yahoo.com”

    Va multumim si ne bazam pe ajutorul vostru prompt.

    AlinaG 9 martie 2009 14:52 Răspunde
  • multumesc ancag!
    ai dreptate cu parerea de rau…mi-am facut-o cu mana mea. stai linistita, viata merge mai departe, numai ca sufletul imi este inca rupt in mii de bucatele…si orice ar fi pana la urama am fost abandonata…crede-ma, nu e usor…am stiut de multi ani ca nu suntem bine dar asta nu m-a impiedicat sa merg ininte, sa lupt, sa gesesc solutii. stiu ca tot raul e spre bine…stiu multe teorii, tehnici samd sa imi pun mintea pe drumul cel bun…insa sufletul nu pot sa il mint!

    va sarut pe toate.

    meninne 9 martie 2009 19:55 Răspunde
  • AncaG,
    primeste din nou multumirile mele si te felicit pentru stilul tau incisiv, direct, taios, dar care in cazul meu sparge buboiul si lasa puroiul sa se scurga, ca rana sa se vindece. mare dreptate ai si de mare ajutor imi esti si mare putere ai sa iti pui asa povestile de viata pe tava, ca o Dea Valma virtuala sa bage ceva la cap…
    azi pe motiv de gripa nu m-am dus la lucru si mi-am trimis deja citeva aplicatii de joburi. am sa gasesc ceva in curind, si nu orice, ceva sa-mi placa…acum, daca tot mi se ofere luxul sa frec menta vreo citeva luni, am sa profit si eu din plin! relaxarea psihica pica la fix, in momentele astea de glorioasa independenta pentru mine ;-).
    va mai tin la curent cu datul meu in tiribomba vietii.
    aveti grija de voi.
    va imbratisez pe toate+Valin (ce mi-au mai crescut miinile, sa va pot cuprinde)

    Dea Valma 10 martie 2009 0:25 Răspunde
  • Draga Dea Valma,

    Te imbratisez si iti urez sa ai parte de cat mai multa liniste!
    Stii ca este doar o etapa din viata ta, care va trece, si iti va aduce ceea ce iti doresti!

    http://www.youtube.com/watch?v=Tth-8wA3PdY

    Doar o melodie care sper sa iti placa!

    Toate cele bune sa se adune!

    aimee 10 martie 2009 11:13 Răspunde
  • multumesc aimee,
    e la fix melodia asta!

    Dea Valma 10 martie 2009 11:48 Răspunde
  • Nu ai pt ce Dea Valma…
    Ma bucur ca te-am nimerit!

    aimee 10 martie 2009 12:37 Răspunde
  • Dragelor, frumoaselor, mi-a fost dor de voi ÅŸi v-am citit cu drag, chiar dacă n-am mai apucat să vă scriu! Adică n-am avut starea necesară. Acum încerc să creionez ceva, printre picături de ploaie ÅŸi frig, printre priviri reci, rele ÅŸi tăioase ale colegilor de serviciu… Mi-am amintit, Simona dragă, citindu-Å£i rândurile, indignarea, de adolescenÅ£a mea, frumoasă cu tot „comunismul” pe care-l traversam! ÃŽmi amintesc de cât de însetaÅ£i ne „trăgeam în venă” muzica folkiÅŸtilor de la Cenaclul Flacăra, cum ne lipeam efectiv urechile de aparatul de radio – deschis permanent pe postul naÅ£ional – în fiecare joi seara, pentru a ne droga cu frumuseÅ£ile alea cântate… Mie, personal, nu mi-au plăcut niciodată zgomotele, discotecile, chefurile, dar aveam prieteni – ÅŸi-i am ÅŸi acum! – pe care nu-i desconsideram pentru că aveau ÅŸi alte preferinÅ£e muzicale sau de altă natură. Eu mă îmbătam cu BZN, Goombay Dance Band, Nana Mouskouri, Demis Roussos, Bad Boys Blue…. Trăiam muzica ÅŸi toÅ£i cei de generaÅ£ia mea, „îmbătrâniÅ£i frumos”, dar mai mult fizic, ÅŸtiu, cu siguranţă, despre ce vorbesc. Fiul meu are doar 4 ani, nu ÅŸtie exact care e succesiunea zilelor săptămânii pentru că nu cred că asta e important să ÅŸtie acum, pe el îl interesează doar când e vacanţă ÅŸi stăm acasă, nu mergem la grădiniţă. Dar ÅŸtie că în fiecare vineri seara ascultăm muzică dintr-aceea „super”, adică folk, pe acelaÅŸi post naÅ£ional de radio, acum România Actualităţi. Adormim, amândoi, vineri seara, ascultând „Omul cu chitara”. Åži, credeÅ£i-mă, în fiecare seară mă întreabă fiul meu: „Mami, astă-seară ascultăm muzică?” ÅŸi se bucură tare mult când îi spun că da… Cred, aÅŸadar, că din minÅ£ile copiilor noÅŸtri recoltăm ceea ce semănăm, ÅŸi nu vreau, Doamne fereÅŸte!, Anca G să te simÅ£i vizată, apropo de reacÅ£iile fiicei tale. Poate n-ai avut timp suficient să fii lângă ea de la început, să-i picuri încet-încet în viaţă, în minte, frumuseÅ£ile vieÅ£ii tale. Cred că ÅŸi tu, ca atâţia alÅ£i părinÅ£i, aÅ£i făcut greÅŸeala de încerca să le oferiÅ£i „totul”, asta incluzând ÅŸi cele mai noi apariÅ£ii în domeniul IT sau electronic. Nu cred că trebuie să cădem în capcana „toÅ£i colegii au, al meu nu poate să nu Å£ină pasul cu ei”. Dacă noi considerăm că mai devreme de o vârstă anume nu au voie să aibă computer, de exemplu, nu o să-l aibă, indiferent de micile sau marile lor ÅŸantajuri, indiferent de cât de „experÅ£i” sunt, la un moment dat, colegii sau prietenii lor în mânuirea mouse-ului. Dacă eu i-am spus copilului meu că Danonino e un iaurt foarte rău, de care noi nu mâncăm, nu-mi cere să i-l cumpăr, chiar dacă reclama îl agreseaza zilnic pe posturile de desene animate; dacă i-am spus copilului meu că, dacă bem Coca-Cola, înnebunim ÅŸi i-am arătat asta chiar în reclama TV în care tipul se urcă pe autobuz ÅŸi cade în apă, copilul meu îi ceartă pe cei pe care-i vede, mai ales vara, pe terasă, că beau coca sau pepsi, spunându-le că vor înnebuni ÅŸi se vor transforma în roboÅ£i, pe care nimeni nu o să-i mai iubească… Nu interzicerea e o soluÅ£ie, ci modul în care-i facem pe copii să înÅ£eleagă de ce unele lucruri sunt bune, iar altele nu. Puterea exemplului, mai întâi de toate. (Revin, că vin colegii peste mine!)

    Camelia 10 martie 2009 14:47 Răspunde
  • acel gen de adolescenti nu va rezista. fie le va trece, fie vor ajunge sa nu conteze. din fericire, cunosc destui din randul celor care (isi) pun intrebari, asa ca un dram de speranta mai este.

    gheghe 10 martie 2009 16:19 Răspunde
  • Dragelor, am inceput sa scriu si a murit Netul (uraaaa, sa traiasca!). Am sa o iau de la capat desi ma tem ca nu mai am tot atata rabdare (sau timp) dar ma bucur ca intre timp a intrat si draga de Camelia si pot sa fac precum croitorul din poveste „sapte dintr-o lovitura”…

    Aimee, cu tine incepusem sa stau de povesti si Camelia, iata ca va fi si pentru tine! Desi realitatea este ca sunt zapacita si zanateca, ca am o fire libera si libertina, atunci cand vine vorba de Tania mea si de educatia ei prezenta si viitoare, sunt un fel de dragon cu foc pe nari, destul de inflexibila si neintelegatoare! Tania a avut dintotdeauna un program fix, este un copil extrem de indeaproape supravegheat (da Camelia, ai dreptate, nu am avut timp prea mult de ea! Nu am in continuare! Dar educatia ei este exclusiv sarcina mea, nu am acceptat si nu am sa accept niciodata amestecuri externe gen bunici, bone, prietene cu copii, etc! Sfaturile sunt toate bine venite dar copilul meu este responsabilitatea mea si cred ca asa simt toate mamele!), eu sunt si intentionez sa fiu in continuare extrem de implicata in tot ce inseamna viata ei, amicitiile ei, lecturile ei, plansul ei, supararile ei…Tania mea este un copil sensibil (desi eu nu mi-as dori-o asa!), dragalas si probabil ca pana la o anumita limita destul de alintat dar in nici un caz nu este genul de copil obisnuit ca e suficient sa ceara ca sa si primeasca. Crede-ma sunt persoana cea mai putin interesata de ce au colegii ei de generatie, daca m-ai cunoaste in real life ai intelege ca I couldn’t care less de tot ce inseamna moda, trend, curente, etc. Am un stil bine delimitat si niste pareri personale pe care mi le respect pana la habotnicie! De exemplu daca eu cred ca imi sta bine imbracata colorat apoi chiar nu ma intereseaza ca toata lumea la birou defileaza pe nuante de negru, gri, bleumarin si combinatii! Costumele mele sunt extrem de business dar gama coloristica….ma explic? Tot cam asa este si educatia Taniei! Este un copil invatat sa-si exprime in gura mare optiunile si credintele (nu am imbracat-o niciodata cum am crezut eu de cuviinta ci asa cum si-a dorit ea!) dar trebuie sa stie ca pana cand va dovedi ca poate sa aleaga constient alegerea imi apartine! Nu m-a dezamagit niciodata! Sigur ca mai face gafe, aia de la Voronet este doar una dintre ele! Dar una peste alta, am avut ocazia sa constant (cu mindrie!) in repetate rinduri, ca desi eu sunt o persoana vulcanica si la nervi vorbesc mai degraba colorat (precum hainele, deh!) ea este un copil foarte constiincios si constient si foloseste exact acele cuvinte pe care un copil de varsta si cu educatia ei are voie sa le foloseasca! Desi a trait intre adulti cea mai mare parte din varsta ei frageda, intelege si stie cu precizie unde si cum are voie sa intervina, ce poate sa spuna si cum. Nu exista sa ceara ceva fara „te rog frumos” si „multumesc” ulterior, are un respect ne-jucat fata de tot ce inseamna oameni in varsta si desi este probabil singurul copil pe care nu l-am auzit dorindu-si frati (ba chiar dimpotriva!) are o atitudine extrem de ocrotitoare si generoasa cu tot ce inseamna copilasi inferiori ca varsta! Pe de alta parte, lumea in care traieste este o lume anapoda, copii de varsta ei nu mai leaga prietenii asa cum le legam noi, ca au Netul – fir’ar de Net! Probabil ca i-ar placea sa citeasca – dovada ca, diferenta de toti cei din generatia ei si multumita pisalogelii mele neobosite, a citit cateva carti, de care omologii ei ca varsta cred ca sunt benzi de desene animate! – dar si placerea asta este foarte afectata de imposibilitatea de a discuta cu altii/ altele…Ori, dupa cum v-am relatat, generatia ei crede ca „Panza de paianjen” e povestea vietii lui Spider Man. Ca idee, din tot ce a citit pana acum cartea ei favorita a fost „Al saselea simt” (si Colt Alb dar aia nu se numara, ca a citit-o pe cand avea vreo 8 anisori!) si oricum am observat ca are asa o preferinta ciudatica pentru toate chestiile astea paranormale…..in tot cazul, e extrem de necajita ca singurele persoane cu care poate comenta aceste carti sunt eu, surorile mele si sora ei mai mare – fata iubitului meu. Iar eu o inteleg!

    Cat despre muzica pe care o asculta?! Pai, cum sa va spun ca pana si eu sunt destul de ciudata in muzicile cu care imi mangai sufletul….Nu am simtit nevoia sa o indrum in nici un fel la acest capitol, asta si pentru ca eu cred muzica se asculta cu sufletul, ori credeti-ma ca daca nu sunt daramata fizic si psihic poa’ sa-mi urle Gloria Gaynor in bucla „I will survive” si n-am sa fac altceva decat sa-i tamburinez inveselita ritmul pe volan…pe cand daca ma aflu intr-o zi dintr-acea de care frumos a descris Dea Valma….pai na! Dupa cum niciodata, dar niciodata nu am sa dansez la nunta mea pe altceva decat pe „Valse de Vienne” a magicianului Francois Feldmann. A??? Si pana si aici mica mea Tania s-a dovedit a avea un bun simt i-as zice elementar: cand e suparata sau cand i-e dor de taica-sau asculta tot muzica italiana, cand e rebela si ia viata in piept are ea niste prostii de-astea zgubilice de dans, cand se gandeste la Sburatorul asculta Vama Veche si Beyonce si am fost de-a dreptul impresionata sa constat ca intelege si cuprinde Metallica si Nirvana….iac-asa!

    Si nu, nu vreau sa ia exemplul meu! Poate ca sunt o fata buna si o femeie de toata isprava dar Tania mea tre’ sa fie Tania mea! Vreau sa aiba parte de experientele ei, vreau sa-si faca propriile alegeri, vreau sa sufere (putin!), vreau sa plinga (si mai putin!), vreau sa iubeasca…dar nu cum as face-o sau as invata-o eu sa o faca! Aici e tot talentul unor parinti buni si may I say I have the best! Eu seman cu mama, dupa cum seman cu bunica dar asemanarea noastra se opreste in liniile fizice si in credinta in Dumnezeu, familie si valori morale! Eu am fost mereu o „pata de culoare”. Tania mea trebuie sa fie o simfonie de culori!

    Va imbratisez si eu!

    Anca G 10 martie 2009 17:03 Răspunde
  • Draga Anca G,

    Este cel mai bine , ca Tania ta sa fie Tania ta…Si este f important ca aveti o relatie apropiata si ca ai incredere in ea etc..As fi vrut sa am si eu o astfel de relatie cu mama mea, as fi vrut sa aiba incredere in mine!Dar indiferent cum este mama mea ..eu o iubesc asa !Sunt convinsa ca esti o femeie deosebita ..din ceea ce scrii si povestesti:)

    Te imbratisez cu drag si te astept la povesti!

    aimee 10 martie 2009 17:16 Răspunde
  • Draga mea,
    Sa-ti spun ca am printat articolul tau si l-am citit in metrou, cind aveam si eu firele in urechi de la Ipod (dar eu nu dau din cap, ca mi-a zis mama ca nu-i frumos si plus imi este cam Greu sa dai din cap, cind pe fire imi este transmis Holograf, in schimb rideam de ce ai scris tu).

    Este adevarat ca traim, ma refer la noi cei de la Polul Nord, intr-o generatie tech, suntem conectati tot tipmul la un device, dace nu este Ipod, atunci telefonul, la Internet, sau mai nou smeuricile (aka beloved blackberry), sau spunem la lumea intreaga unde suntem din 5 in 5 minute pe Facebook.

    Si aceasta constanta contectare are si ea ‘intelesul’ ei, si cred ca adesea ne ascundem in spatele ei sa parem ocupati, bagati in seama…..sa putem da din cap…
    poate ne este frica sa fim singuri, poate unii chiar sunt si asa fiind mereu ocupati butonind, uitam de noi, de altii, de ce nu avem, dece am vrea sa avem…

    Multumesc, ca ai clarificat faptul cu generatia de tineri si sistemul scolar din Canada.
    Tinerii sunt underestimated no matter where, dar sa ducem aminte ca aici, in Toronto, tinerii lucreaza de la 14-15 ani, se duc si la scoala, conduc si sunt involved in mii de activitati caritabile. Da este adevarat prin limajul lor circula des cuvintele: “Like” si “you know”……

    In acelasi timp cred la noi este esti mai putin popular fumatul, goana dupa cei, daca imi perimite Alice, “banosi, blanosi si burtosi”, si mai mult este fuga dupa o cariera, o individualitate, o reusiere in viata, pe propile picioare.

    You are the BEST,
    like you know 🙂 ……

    Ali 10 martie 2009 18:24 Răspunde
  • Mennine,

    This one goes for you! Fata draga si (pentru moment) „abandonata” si trista, n-as stii sa-ti spun prin ce mecanism ciudat, vorbele tale „…stiu multe teorii, tehnici samd sa imi pun mintea pe drumul cel bun…insa sufletul nu pot sa il mint” mi-au facut incisivitatea tandari, mi-au inmuiat tastele si mi-au pus ceata pe ochi! Draga mea draga…nu mintea ta e problema! Nu ea trebuie pusa pe drumul cel bun! Ea este acolo unde ar trebui sa fie, sprijinind tenace procesul de vindecare! Iata unde e buba: „…am stiut de multi ani ca nu suntem bine dar asta nu m-a impiedicat sa merg ininte, sa lupt, sa gesesc solutii” … daca ai „stiut” de multi ani ca nu sunteti bine si totusi ai mers inainte si-ai luptat….daca ai cautat solutii si ai inventat masti si stratageme, ca sa indrepti ceva despre care ratiunea ta iti spunea ca s-a strambat ireversibil….daca ai plins, daca te-ai lamentat, daca ai explicat…in regula, inseamna ca ai facut tot ce a depins de tine! Si atunci concluzia nu este :”si orice ar fi pana la urama am fost abandonata…crede-ma, nu e usor…”. N-ai fost abandonata suflete, ai luptat si ai pierdut! Nu castigam toate bataliile, important e rezultatul razboiului! Nu s-au dat inca toate luptele, cred ca tot tie ti-am mai spus (iar daca-s ga-ga iarta-ma, sunt si io o biata femeie batrana si mai si ploua afara!) ca „at the end everything it’s ok! If it’s not ok, than it’s not the end!”, ai sa stii cand se va pronunta rezultatul final! Si sa mai stii ca nici aia cu „tot raul spre bine” nu e neaparat adevarata, nu intotdeauna! Luand situatia in care iti moare cineva drag, cum poate fi raul acela spre bine?!? Spre care bine?!? Tie ti-a murit iubirea! Doare al naibii, dar mortii se ingroapa, scumpa mea! Si se pling! Si ti-e dor de ei! Si am sa ma opresc aici ca numa’ ce-am construit un tablou morbid dar trebuie sa intelegeti, toate trebuie sa intelegeti (si cu cat mai repede, cu atat mai bine!!!!) ca atunci cand se rupe ceva atat de lent si de dureros cum s-au rupt relatiile voastre (si a mea, timp in urma!) finalul e ala care e! Il iubesti Mennine, asa-i ca (inca) il iubesti?!? Am pus cuvantul in paranteza dar sa stii ca aia e cheia! INCA! Intr-o zi (care la Dea Valma a fost sa fie miercuri, 4 martie anul de gratie 2009!) pe care zi ai sa o tii minte toata viata, ai sa iti intelegi printre lacrimi amare victoria! Nu se compara cu nimic gustul de cenusa pe care ti-l lasa realizarea faptului ca nu puteai face altfel! Eu intotdeauna am crezut ca lucrul cel mai rau care mi se poate intampla este sa ramin cu intrebari! Si atunci am facut tot ce ai facut tu, voi: m-am luptat, am plins, am suferit, am intrebat, am plecat, m-am intors….si cand am avut toate raspunsurile m-am linistit! Acum le ai si tu, Mennine, si tu Dea Valma! Ati facut tot ce a depins omeneste de voi, ati luptat pentru ei, i-ati iubit, i-ati ingrijit, le-ati facut copii (sau nu!), le-ati cantat la multi ani si i-ati injurat barbar cand v-au dezamagit, tare sau in gand…le-ati fost sotii dupa cum le-ati fost amante, v-au dormit in brate si i-ati leganat ca pe prunci! Ei, si ei totusi au plecat (in cazul lui Mennine!)….bun, hai sa le facem o inmormantare frumoasa si sa ne bucuram ca totusi realitatea nu e asa cruda si nu ne-a impovarat cu un deces! Sa-i lasam linistiti in drumul pe care si l-au ales, sa nu-i uram ba chiar sa-i iubim intelept…ca ne-au fost felie de viata! Dar sa-i lasam in urma, sa-i lasam in urma si sa mergem drept si chinuit inainte, spre viata noastra care ne asteapta, in bratele iubitoare ale celui langa care vom impleti cosita alba! Si sa credem ca el exista! Ca daca putem crede in Dumnezeu (si eu cred!) cu siguranta avem resursele si pentru a crede ca exista o iubire intreaga, toata pentru noi. Si lasa-ti-o pe Anca sa va dea o veste buna: EXISTA! Ca eu am gasit-o! Si nu sunt nici pe departe asa speciala, sensibila, frumoasa, devotata ca voi!
    Va pup

    PS – Dea Valma cum merge cu cautatul? Si cauti doar loco, in Olanda? Ca se mai gaseste cate-un job decent si pe aici, prin Bucuresti 🙂
    Nu vrei sa vii acasa sa bem un ceai/ cafea/ whatever impreuna?

    Anca G 10 martie 2009 18:45 Răspunde
  • AncaG, bine ai revenit!
    Spumoasa, incisiva…ca intotdeauna. M-au uns pe suflet postarile tale.
    Mai ales ca si eu sunt in cautari.
    Si sa mai adaug si eu ceva de la domnul Goethe: „niciodată nu merge omul mai departe ca atunci cînd nu ÅŸtie încotro se îndreaptă”.
    Multumesc mult, draga mea.

    felice 10 martie 2009 21:03 Răspunde
  • AncaG

    Apreciez faptul ca te-ai gandit atat de mult la mine si ca mi-ai raspuns. Eu nu ma pricep la exprimat prin cuvinte…dar ma pricep la oameni…si cat de bune sunt intentiile tale permite-mi sa-ti aduc aminte ca suntem diferiti si raspundem diferit in aceleasi situatii. Nu exista o reteta generala de trecut prin viata…ideea e sa iubesti viata si sa o respecti…in rest fiecare trece prin ea cum „poate”. Ceea ce fac eu cand imi strig durerea (si crede-ma numai cand ma doare sufeltul de nu mai stiu ca sa fac imi permit sa scriu ce scriu…) este ceva terapeutic pentru mine. Nu o fac sa te intristez pe tine sau pe oricine altcineva…Trec prin ce se numeste pe romaneste „doliu” dupa iubirea mea ce a murit…A fi TRIST e ceva normal in anumite conditii…a face o depresie e ceva normal in anumite conditii. Habar nu ai prin ce trec eu acum, habar nu ai ce trebuie sa accept eu ca am acceptat…dar iti multumesc de intentii. Sunt sigura ca ai vrut sa ma ajuti, sa imi explici ce si cum…asa ca ma mai „explic” o data: merg inainte, ma bucur de viata, imi e usor sau greu…nu ma simt o victima din contra…din cand in cand ma doare sufletul…a plecat acum 10 zile asa ca totul e relativ recent…am evitat sa dau amanunte „juicy” pe site…daca le-ai afla ai inlemni…asa ca…asta este AncaG. Nu toata lumea se ridica, se scutura de praf si merge mai departe (cel putin nu la aceeasi viteza ca si tine)…altii raman o vreme cu un gust de praf in gura.
    Sa nu te ataci de ce am zis…nu m-am suparat si nici nu am vrut sa te atac inapoi. My point este ca oricum ar parea situatia la alti…pana la urma ea este asa cum o SIMT ei, nu noi.
    Te pup 🙂

    meninne 10 martie 2009 22:54 Răspunde
  • Buna dimineata dragelor, buna dimineata Mennine,

    Multumesc de raspuns, multumesc de perspectiva! Nu m-am suparat, cum m-as putea supara?! Eu am scris ce am simtit si am mai declarat odata ca asta fac, in general! Nu am pretentia sa se ia cineva dupa mine, nu dau retete, dupa cum ma feresc sa ofer experientele mele pe post de „sfaturi”…le relatez ca atare (si apropos de ceea ce spunea Dea Valma, crede-ma, eun act de curaj!) si daca pot fi de folos cuiva…I can only be glad! Tie ti-am scris pentru ca m-a miscat ceea ce mi se parea ca vad dincolo de randurile tale! Si incercand sa fiu de ajutor, incercand sa alin…atat cat imi permite anonimatul, si distanta, si … bunul simt, pana la urma! Toata comunitatea asta de pe blogul Simonei imi este foarte aproape de suflet, e adevarat ca ma gandesc ore lungi din noapte la povestile voastre, e drept ca ma implic si incerc sa vin cu argumente la istoriile voastre! Este iarasi adevarat tot ce ai spus tu: ca nu suntem la fel, ca pana la urma fiecare e singur in fata vietii si a constiintei proprii, ca suntem raspunzatori de deciziile noastre si de felul in care putem (sau nu!) sa ne ridicam atunci cand am cazut! Ai interpretat insa gresit faptul ca eu m-as ridica/ scutura de praf/ merge mai departe cu viteza tunetului! Dorul de Dor (ca sa zic asa) m-a tinut din clasa a 9a, pana intr-a 12a cand am reinnodat povestea si ulterior pana la minunata varsta de 24 de ani cand eram maritata si cu un copil! Asta nu e putin! Esecul relatiei cu fostul meu sot ma haituie si astazi, inca am dubii (desi nu-mi mai pun intrebari, v-am spus!) ca am facut totul „ca la carte”…..am avut parte de niste depresii monstru si am iesit din ele cu o singura concluzie: desi nimeni nu m-a putut ajuta cu adevarat, fiecare mana intinsa a fost o caramida solida in puntea pe care am traversat-o peste prapastia durerii! Si am invatat din asta ca desi la un anumit moment, interventia cuiva din exterior (prieteni, amici, colegi) sau din interior (familie) poate parea useless sau neavenita (a se vedea exemplul nepretuitelor mele prietene care in toate depresiile mele, fara exceptie, mi s-au parut a fi cird de rate macanitoare) in fapt, atunci cand (re)incepi sa urci, toate parerile, sfaturile, indemnurile, experientele, se constituie in puncte de sprijin, in arbusti care iti ajuta ascensiunea sau – dupa caz – iti incetinesc re(caderea). Sigur ca nu esti trista ca sa ma intristezi pe mine sau ca sa aduci inserarea aici pe blog, sigur ca ai ritmul tau, sigur ca ai povestea ta si asa cum spune dragul meu tata „ce ti-e scris….”; dar eu am incercat (si iata, nu reusesc intotdeauna!) sa-ti ofer o alta optica: a mea! Sa-ti spun ce am facut eu, ce am patit eu, ce mi-am dorit eu si cum am reactionat atunci cand nu am obtinut! Se zice ca pentru a uita o poveste de iubire iti trebuie inca odata atata timp cat a durat povestea in sine! Poate ca e adevarat, poate ca nu! Eu cred ca resorturile vindecarii stau in noi! Da, nu am habar prin ce treci tu acum dar am o imaginatie bogata si o experienta de viata macar suficienta…..ca sa raspund la fraza ta „habar nu ai ce trebuie sa accept eu ca am acceptat” – repet, nu am habar, dar daca ai trecut prin incendiu, cicatricea ramasa va avea rana implicita, dedesubt! Data viitoare nu vei mai intinde mana si nu te vei mai juca cu focul!!!!! Te pup si eu, va pup pe toti si ma intorc la viata mea de zi cu zi….mai vin in vizita pe dupa amiaza, ca mi-am amintit o istorioara care ma gandesc ca s-ar putea sa va dea subiect de gandire!
    Hugs

    Anca G 11 martie 2009 10:50 Răspunde
  • Ce frumos mi-ati scris si ce motan rau ma simt, lenevos si nerecunoscator, care se infrupta din deliciile mintii voastre si pe urma toarce intr-un colt. Acum torc un mesaj, dupa placerea de a va fi citit…

    Draga Ali, ce surpriza, am citit cu lacomie ce mi-ai scris, te si vedeam cu urechiusele prada visului muzical, in subway… Ali, draga mea, repet, eu nu generalizez – si tu stii… Dincolo de orice malitiozitate amuzanta, cu rol stilistic, tinerii imi sunt dragi si aproape, fiindca imi pastreaza propria tinerete intr-un conservant de lux. Tu, Ali, esti parte din tineretea mea fantastica. Anii tai cruzi (combinati admirabil cu maturitatea mintii tale) ma conving ca nu vom incheia niciodata ceea ce avem sa ne spunem… Ai sa vezi…

    Camelia, mi-au dat lacrimile cind am citit memoriile tale, eu sunt exact generatia care, joia seara, aseza radioul in toate pozitiile acrobatice, pe caloriferul rece al blocului gri, ca sa prinda cel mai bun unghi de antena, fiindca venea folkul… Cred ca au fost cei mai frumosi ani. „The Way We Were”.

    Va multumesc tuturor, sunteti incredibili, va rog sa ma credeti!

    simona 11 martie 2009 12:05 Răspunde
  • Anca G…scrii povesti foarte frumos…ma ajuta sa citesc povestile tale…lasa-ma e mine in pace 🙂
    te pup
    va pup

    meninne 11 martie 2009 14:11 Răspunde
  • Bine v-am (re)gasit!

    Am constatat cu placere prezenta gazdei noastre, Simona, nu esti deloc un motan rau si lenevos, toarce mesajul respectiv si desira-ne ghemul aici, sa ne mai bucuram putin…
    Drumul meu catre serviciu, dimineata, este o aventura palpitanta si recunosc ca am cel putin 5 (da, da, 5!) variante de rezerva pentru cazul in care se aglomereaza un traseu. Ei bine, una dintre aceste variante trece exact prin coltul unui bloc in care am locuit o vreme (scurta, dar multumesc lui Dumnezeu ca a fost asa!). Iar azi dimineata, conducand cam agale caci am reusit performanta nesperata sa plec de acasa la timp, mi-am lasat apa mintii sa curga inapoi, catre anul de gratie 1993! O Anca incrancenata, inspaimantator de tinara, o Anca deprimata, studenta, proaspat angajata! O Anca revoltata, revendicativa….care se vroia independenta si nu intelegea cum poate sa faca asta mai bine decat plecand de acasa si incercand marea cu degetul: stand pe picioarele ei!
    Am inchiriat o camera, intr-un apartament de 4, al unui cuplu care divortase de curand si instanta de judecata le impartise apartamentul exact in 2, bucataria ramanand comuna. Domnul se mutase la noua iubire, doamna ramasese in cele 2 camere ale ei, eu inchiriasem de la domnul! Nu aveam voie sa folosesc telefonul (si nu existau mobile), nu aveam voie sa folosesc bucataria decat cu program fix (care se termina inainte sa ma adun eu de pe drumuri, de la serviciu, de la facultate) iar cand o foloseam trebuia sa o las bec (asta ar fi fost o conditie decenta daca doamna si fiica nu ar fi lasat dezastru, pe care trebuia sa-l domolesc eu!), nu aveam voie sa invit pe nimeni in casa, nici macar cand erau ele acolo, nu aveam voie….o lista lunga de nu aveam voie! Banii imi ajungeau strict de chirie, de transport (abonament RATB pe toate liniile, da?) si de mancare – cam pe sponci, asa. Rideam azi dimineata gandindu-ma ca la 5 dimineata eram singura fata tinara (copila, ce mai?!) intre toti pensionarii care stateau la coada la celebrul iaurt de 0,25 bani…aparuse Danone dar eu inca mai coboram scarile blocului, odata la 2 zile, in varful picioarelor , sa nu se auda zdranganitul borcanelor! Si ma certam ca o precupeata cu toate babele si mosii care incercau sa-mi intre in fata, la coada….of, of, of! Daca mi-ar fi spus cineva, la vremea aia, ca am sa ajung sa conduc o masina buna (de fapt, foarte buna, dar mi-e tare jena sa ma laud!), sa mananc tot fructe de mare si somoni, sa ma imbrac de la magazine cu staif si sa schimb pantofii cu frecventa cu care imi pieptan parul, l-as fi rugat respectuos sa se duca la control! Dar de visat, visam mult! Nu aveam televizor si putinele hainute cu care „fugisem” de acasa le aveam depozitate intr-o cutie imensa de carton (n-aveam sifonier, binenteles). Cand ajungeam seara acasa, obosita, dupa scoala, dupa serviciu, ma tranteam intr-o rina pe pat si citeam la lumina lanternei (costa al dracu’ curentul!) pana ma lua somnul ca un fel de lesin! Eram singura si-mi doream teribil pe cineva, mi-era dor de ai mei, dar vroiam sa vad daca sunt in stare sa merg pana la capat! Erau zile in care mi-era foame, erau zile in care mi-era jale, erau zile carora nu le mai vedeam finalul…..Si erau seri in care mi-era teama sa ma duc „acasa”, in locul acela, pe langa care trece astazi traseul meu!
    O sa va intrebati de ce bat campii, de fapt n-am spus nimic interesant pana acum!
    Ei bine, sunt convinsa ca partea aia a mea de viata, incrancenata, infrigurata, infometata, haituita de-a dreptul; partea aia a mea de viata, pe langa care trec astazi intr-o masina de lux, imbracata intr-un taior scump si impecabil croit, m-a transformat in proportie de 90% in omul care sunt astazi. Aceea a fost perioada cea mai grea si mai plina de responsabilitati din toata viata mea! Aceea a fost perioada in care am fost si copil, si adolescenta, si om matur! Invatam cot la cot cu colegii mei studentii, dar cand ei se duceau dupa cursuri in vreun bar, eu alergam sa prind administratorul, sa platesc intretinerea; cand colegele mele isi cheltuiau banii de buzunar de la parintii pe nimicuri de moda (apropos de cele 80 de perechi de cercei ai tai, Simona 🙂 !) eu calculam daca pot sa fac risipa extraordinara de a-mi mai lua si o merdenea pe langa traditionalul covrig de Brasov; trebuia sa ajung la program, trebuia sa-mi respect sefii (colegii mei aveau probleme in a-si respecta parintii si profesorii!), aveam responsabilitati mari la job (eram casiera – toate incasarile treceau prin minuta mea subtirica, fara podoabe) si totusi, uneori seara, saream sotronul mergand catre casa! Ma mai intalneam cu dragele mele prietene, mai insiram cate o sueta…fratii mei mai mici erau prea mici, parintii mei erau cumva in „tabara adversa”…..stiu ca suna anapoda si daca ati stii cat ii iubesc…dar lor trebuia sa le dovedesc ca pot sa fiu om mare, asa cum ma laudam. Am reusit! N-am fost om mare atunci dar acum sunt! Acum stiu ca depresiile pot fi depasite daca iti impingi limitele! Acum stiu ca depresiile pot fi depasite daca te arunci in viata ca in valuri! Sa stai sa te gandesti la tine, la suferinta ta e un lux…si credeti-ma ca stiu ce spun! Cand ma apuca amocul cel mai mare si mai mare, ma gandeam ca a doua zi trebuie sa apuc sa cumpar iaurt de 0,25 de bani, ca Danone nu-mi permit si asta ar insemna sa fac foamea; ca trebuie sa predau referatul la engleza, ca e al naibii asistentul si nu o sa ma bage in examen daca ratez asta; ca trebuie sa mai verific odata casa, ca vine CFI (pentru cei care nu stiu – Controlul Financiar Intern, un fel de Internal Audit de astazi) si n-am chef sa platesc eventuale oale sparte de capul meu tinar si de pleata mea in vant! Ca trebuie sa…..si trebuie sa…..Si tot facand liste si listute, n-am mai avut timp sa ma gandesc ca vreau un iubit, sa ma tina in brate si sa-mi cumpere flori; ca mi-e dor de crap si ma desfac de numitul Doru Bogdan, care se va face „manager” si va turna 3 plozi cu urata aia pe care si-a programat-o de sotie; ca am vazut o rochita galbena in vitrina la Romarta (da, da, inca mai exista Romarta, in centru, la cercul Militar!) si numai daca fac foamea 3 saptamani mi-o pot permite – dar n-am sa fac foamea, ca trebuie sa fiu „mare”, „adulta” si trebuie sa fac alegeri rezonabile, si serioase; ca vreau si eu sa stiu cum e sa n-ai griji, sa fluieri, sa pierzi nopti, sa canti la chitara si sa te deprimi ca X-ulescu de la Grupa II ii poarta sambetele lu’ blonda din grupa ta in loc sa vada ce fata frumoasa, destoinica si devreme acasa esti tu…..
    Conduc mult pe drumul catre serviciu, in fiecare zi! Si in fiecare seara! Dar in loc sa injur traficul bucurestean si viata mea trista – ma bucur ca trec pe langa tineretea mea si pot sa-i zambesc, si sa o mangai pe cap, ca pe un copil drag! M-am facut mare!
    Voi?
    Va imbratisez cu drag

    Anca G 11 martie 2009 15:03 Răspunde
  • Draga Anca G,

    Da, Anca, ma regasesc in ceea ce ai scris…si cu siguranta incercarile de pana acum ne-au facut ,pe fiecare ceea ce suntem,sa apreciem ceea ce avem, sa fim recunoscatori pt tot ce primim. Mereu, daca vom obtine ceva greu, mereu pt ce vom lupta mai mult , ne vom bucura inzecit si savura altfel momentul…
    Si eu am trecut prin diferite faze,cand aveam banii numai de eugenii:)cand imi chibzuiam banii pt chirie, intretinere, etc cand faceam mai multe sa am bani..dar am ramas aceasi!
    Si ma bucur ca indiferent cat de grea va fi viata..ca acum imi permit multe, nu voi criza ca nu ma pot duce la coafor, ca nu ies nu stiu unde…Tot lucrurile marunte ma bucura, tot lucrurile care nu costa ma implinesc!
    Si eu, imi amintesc cu placere de toate si chiar daca ,a fost greu sau f greu uneori, stiu, ca aceea a fost o etapa din viata mea care m-a facut mai puternica.
    O zi minunata pt toti, plina de soare si caldura!

    aimee 11 martie 2009 16:29 Răspunde
  • AncaG merci de poveste, de amintire…asa ma ajuti tu pe mine, cu povestile tale prin care ne regasim…

    meninne 11 martie 2009 16:36 Răspunde
  • AncaG, si eu vreau sa vad daca m-am facut mare.
    pe 1 aprilie am sa ma mut in cuibul meu, yupiii! de una singura, si sper ca nu am sa stau cu ochii pe pereti (glumeam, stiu ca va am pe voi si in cel mai rau caz am sa stau cu ochii pe blog). dar nu voi avea timp sa ma gindesc prea mult, sa-mi pling simbetele, caci trebuie sa-mi gasesc un job, sa arat ca pot sta piciorele mele. cui sa arat? pai mie, parintilor, tie, Anca…caci si tu si mama ma imbiati acum cu formula: „hai mama acasa, ca s-o gasi ceva si pentru tine”…si mama nu stie ca inca de jobul pierdut, crede ca din punctul asta de vedere sunt ok. daca ar afla, ori m-as trezi cu ea aici, ori imi va trimite din banutii ei (strinsi cu truda) prin WesternUnion ;-), desi eu ii explic ca financiar sunt bine, nu am probleme, nici daca ramin un an intreg fara job, poate chiar mai mult… dar asa e mama mea, asa e ea…ar face orice sa le fie bine progeniturilor ei, cu toate ca eu cred ca mie acum, cel mai bine imi face tratamentul pe care mi-l prescrie viata.
    dar eu vreu sa fiu mare, vreau sa fiu femeia independenta care mi s-a „umflat” in trup…
    ma gindeam cit de diferit primesc eu comentariile tale AncaG, fata de meninne…si ma intrebam de ce? pai pentru ca eu sunt aia care a parasit, nu am fost parasita…pentru ca am rumegat cel putin un an pina sa-mi iau lumea in cap (din nou! stiu ca am mai facut-o si nu m-a tinut mult), pentru ca nu am copii, nu am ipoteca, nu am de impartit nimic cu nimeni…pentru ca eu mi-am dorit sa zbor, si iata, zbor, si ma zboara si altii de pe unde pot :-).

    Dea Valma 11 martie 2009 16:41 Răspunde
  • dea valma 🙂 cum am mai zis…suntem diferiti draga mea…de aia primesc eu comentariile (pentru mine decat…celelalte le apreciez si au efect benefic) altfel decat tine.

    eu personal am fost „mare”, am fost pe picioarele mele…eu am regresat ca si independenta.din nefericire se poate si asa. acum invat din nou sa fiu „mare”.
    nu ma doare neaparat dintr-un motiv…motive gasesc eu ca sa dau o explicatie durerii…dar cum am zis…stig numai cand nu stiu ce sa fac…in rest imi vad de treba mea, ma fac ca ploua, nu am timp de dureri!

    in fine…sa aveti pace

    meninne 11 martie 2009 18:40 Răspunde
  • draga meninne,

    poate ca iti datorez niste scuze. acum cind recitesc ultimul meu coment, imi dau seama ca suna cam deplasat si cam aiurea. in nici un caz nu am vrut sa spun ce se intelege de acolo, ca eu primesc diferit fata de tine ce scrie Anca, pentru ca eu sunt asa si tu altfel…si eu as in vreo situatie „superioara” celei in care esti tu. asa cum spui si tu suntem diferite, fiecare cu viata ei, cu bucuriile si dezamagirile ei, cu propriile frustrari si noduri in git, si fiecare ne plingem durerea in felul nostru. eu recunosc, sunt lupul care urla, dar teama sa nu-si dea ceilalti lupi seama ca eu de fapt pling adinc, e mereu cu mine…
    eu sunt cam „varza a la cluj”, ca sa nu spun vai de capul meu, incerc sa fac haz de necaz, sa nu ma gindesc prea mult la ce mi se intimpla, sa trec cumva prin perioada asta critica si cind ma voi fi obisnuit un pic cu prezentul, sa pot reflecta asupra trecutului. inca sunt optimista, pentru ca visez ca imi voi un job bun repede, dar daca ma voi trezi la alta realitate?! ei, atunci am sa vad eu ce-i de facut, solutii exista, si atita timp cit de foame n-am sa mor si sunt sanatoasa, am sa ma bat in continuare cu morile de vint (ca tot sunt in tara cu mori:-)).
    asa ca te rog sa ma ierti. in nici un caz n-am intentionat sa te ranesc sau sa iti mai picur niste acid pe rana.

    Dea Valma 12 martie 2009 11:25 Răspunde
  • dea valma sincera sa fiu habar n-am de ce te scuzi…sincer…nu am vazut nimic deplasat in ceea ce (mi-)ai scris.
    nu fac aici comparatii de duresi alte cele…si eu sunt optimista (faptul ca am 2 copii e cu doua taisuri…ma ajuta enorm dar in acelasi timp cand e de freak out…atunci agraveaza pentru ca nu sunt responsabila numai de mine si de inca doi oameni!)
    SI EU SUNT OPTIMISTA…dar sunt si realista…optimistmul meu, dorinta mea de a imi fi bine, puterea mea de a lupta…la un moment dat toate astea pot si apa de ploaie…you never know what you get …de la viata.insa pana atunci ii multusc la doamne doamen ca putea sa fie si mai rau…de fapt…cred ca e destul de bine(comparativ cu cat de rau poate fi as spune ca e excelent)…trebuie sa mai rezolv si cu durerea aia de suflet…care vina atunci cand imi e lumea mai draga…poate faptul ca am fost „abandonata” si din nefericire chiar daca am pus intre ghilimele asta e realitatea, poate de asta simt eu asa si altii altfel. cred ca am „inteles” si „acceptat” multe care mi s-au intamplat…dar faptul ca na a mai fost „cu mine” „pentru mine” de asa mult timp…faptul ca de exemplu un hobby al lui a fost mult mult mai important decat mine, decat familia lui…asta ma doare…de ani de zile am trait singura intr-o relatie, cu omul de care eram indragostita (si da…pt cine se intreaba…cu iubire din aia de-adevaratelea…care tine atat de fluturasii din burta cat si de compasiune, intelegere, acceptare etc).te pup dea valma

    va pup pe tpate zeitelor
    si ma repet…daca mie nu mi-a iesit…asta nu inseamna ca nu „exista”. ma consolez cu ideea sa cunt tanara (33) asa ca o sa am timp sa fac tot ce mi-am dorit in viata asta si poate o sa am si noroc sa gasesc pe cineva (nu sper nimic in viitorul aporopiat) care sa ma accepte, sa ma placa as cum sunt.

    meninne 12 martie 2009 14:26 Răspunde
  • Este pentru prima oara cand scriu pe un blog si nu as fi facut-o niciodata daca nu m-ar fi impins dorul. Nu dorul de scris,de femei, nici cel de conversatie ci dorul de o EA , o EA care este mai mica cu 3 ani ca Meninne dar care, spre deosebire de ea se considera foarte batrana.Am fost parasit de EA fara nici o explicatie si incerc sa imi alin dorul cufundandu-ma in lucrurile care ii placeau ei,unul din acestea fiind lecturatul textelor Simonei Catrina.Probabil sunt din randul generatiilor cu urechi umplute,avand doar 25 de ani pentru ca nu am inteles de ce am fost parasit dupa ce mi s-a jurat iubire totala dar probabil ,voi femeile sunteti facute numai pentru a fi iubite ,nu si intelese si eu am iubit la maxim si inca o iubesc…pe pisica.

    U.R.S.U. 12 martie 2009 15:21 Răspunde
  • meninne, succes in toate, succes in viata si sa ne fie tuturor bine.

    eu am sa plec intr-o jumatate de ora spre un curs, care tine pina simbata, asa ca am sa absentez motivat de la intilnire cu voi. imi pare rau ca nu am timp sa va povestesc mai multe despre cum decug lucrurile aici, cu situatia jobului meu. am sa o fac duminica probabil.
    doar vreau sa ii spun lui Valin ca am avut dreptate, ca nu sunt disciminata, olandezei care e cu mine pe proiect i se intimpla acelasi cosmar, ba mai rau decit mie, caci ea avea chipurile contract „permanent” si are si un prunc de doi ani acasa, si o ipoteca de platit…ma rog. ideea e ca si ea si eu avem niste drepturi, pe care „licuriciul cel mare” vrea sa ni le incalce, si ca el se poarta cu noi si cu cei 400 de angajati carora le e sef, de parca am fi niste sclavi pe mosia lui…
    luni la 14.30 sunt convocata iar la o discutie cu acest moshier…am dat din coate azi cit am putut sa-mi aranjez un meeting cu sefa departamentului personal inainte sa am discutia cu marele urs, macar sa stiu ce drepturi am si pe ce pozitie sunt…am reusit sa obtin o intrevedere cu ea luni la ora 10.00. asa ca luni ma asteapta o zi incarcata.
    aveti grija de voi, si sa scrieti aici povesti frumoase, sa am si eu cu ce ma hrani duminica.

    Dea Valma 12 martie 2009 16:17 Răspunde
  • ganduri bune va trimite pisica cea reintoarsa in matca.
    nu am apucat sa citesc chiar tot ce ati spus, o voi face mai tarziu…
    doar atat: anca g… nici macar prietenilor mei nu imi permit sa le dau sfaturi, daca nu mi le cer.

    meninne, pisica te-a purtat in gand in fiecare zi si te roaga sa-i ierti absenta.

    dea valma, iti doresc un curs bun si… imbratisari, imbratisari, imbratisari… mi-ai lipsit.

    simona… reiau vorba lui meninne… un camion de zambile pentru tine.

    pisica 12 martie 2009 17:40 Răspunde
  • pisica…”camionul” nu e vorba mea 🙂 dar te iert ca imi esti draga. asa ma bucur ca ai venit…la cat sunt de aiurita am uitat sa te intreb cand vii (sau daca mi-ai spus imi cer scuze)…daca ai stii cat dau din coada de fericire…ca esti si mai si dai semne de viata!

    dea valma…succes si tie in toate draga mea…ne auzim…chiar daca nu o sa se intample nimic extraordinar aici fara tine…vorbim, ne tinem de mana, radeam.

    ancag…eu nu sunt inca in stare sa spun oamenilor sa stea in banca lor…asa cum face pisica mea draga (da , este a mea!) tu ai un talent extraordinar in a ne spune povesti. ne plac povestile tale…stiu ca ai avut cele mai bune intentii cand mi-ai scris mie si mi-ai spus ce si cum…dar (in primul rand nestiin situatia mea, sunt convinsa) ai nimerit un pic pe langa…te rog din suflet continua sa ne spui povesti (ma rog…) 🙂

    simona …toate bune. ne lipsesti stii bine.

    meninne 12 martie 2009 18:03 Răspunde
  • Pisica draga, bine aia (re)venit!

    Doar atat (ca sa te citez): in care parte, din toate comenturile mele adunate, am lasat impresia ca mi-as permite sa dau oricui, orice fel de sfat?!?
    Imi cer scuze ca intervin asa abrupt, imi cer mai ales scuze ca asta nu e casa mea….dar mie, tendentiozitatea si tonul acid imi fac mai rau decat mi-ar face un pic de vitriol aruncat in fata! Repet: NU AM DAT NICIODATA sfaturi! Am incercat sa ofer suport, am incercat sa comentez SUBIECTIV situatiile de viata descrise de ceilalti invitati in aceasta distinsa sufragerie, dupa cum mi-am asternut sufletul pe tava! Diferenta de toata lumea prezenta pe acest blog, care vorbeste oarecum codat, oarecum voalat, povestile mele contin nume proprii, date exacte si nu am negat niciodata asemanarea cu persoane reale! De aceea, iertata sa-mi fie sinceritatea si stilul direct care iata, s-a dovedit a fi mult prea direct, astfel incat a fost interpretat personal! For all of you, nu dau sfaturi, dupa cum nu judec oameni sau fapte de viata…pentru sfaturi s-au inventat parintii, partenerii de viata si prietenii de suflet! De judecat, ne judeca pe toti o instanta suprema, careia fiecare ne adresam cum si cand simtim!
    Eu insa te apreciez enorm pentru felul in care ii iei apararea Menninei…de data asta insa, doar TI S-A PARUT ca ar fi atacata, fie si cu niste sfaturi! Nu a fost cazul!
    Cu drag

    Anca G 12 martie 2009 18:22 Răspunde
  • Anca G, nu ai dat sfaturi. Tu doar ai povestit intimplari adevarate. Nu ai lasat impresia ca ai da sfaturi.
    Meninne daca nu a vrut atentia ta ti-a spus direct, frumos, asa cum ii sta bine unui om integru, unui om care se respecta. Meninne este, asa cum arata, asa cum scrie, un om direct si perfect capabil sa spuna ce o doare, cind o doare, ce o deranjeza, etc..
    Pentru ca de fapt tu asta ai facut… ai acordat ceva atentie unor mesaje de aici care au facut „click” cu intimplari din viata ta.
    N-as vrea ca intentiile „bune” ale pisicii sa ne lipseaca de scrisul tau aici. stiu exact ce spui despre tonul acid. cui nu ii place ce scrii tu sa nu te citeasca.

    Iana 12 martie 2009 18:35 Răspunde
  • draga ancag nu ma refeream la discutia ta cu meninne, iertare, era un comment mai vechi in care mi te adresai direct. si sincer, mie imi placi exact asa cum esti… ti-am mai spus ca te apreciez. 🙂

    relatia mea cu meninne este cu totul si cu totul speciala si se desfasoara in alte coordonate, nu aici pe blog.

    si iana, nu am intentii cu ghilimele… oricat de greu iti vine sa crezi.

    pisica 12 martie 2009 18:48 Răspunde
  • Dragelor,

    Haideti sa nu ne burzuluim fara rost. E pacat. E adevarat ca aici s-au legat prietenii frumoase, ne-am atasat mai mult de anumite persoane, dar cred ca toti venim aici cu ganduri bune, fara sa ne propunem sa dam sfaturi sau lectii de viata.
    Mie-mi place AncaG. Este spumoasa, vie, franca si imi place tare sa o citesc.
    Cum imi place Pisica pentru delicatetea si sensibilitatea ei.
    Suntem frumosi pentru ca suntem atat de diferiti.
    AncaG si eu am fost mare, am pierdut si acum o iau de la capat si vreau sa cred ca o sa ma fac mare din nou. Mai povesteste-ne.

    felice 12 martie 2009 19:10 Răspunde
  • Bine ai revenit,Pisica draga!Mi -a fost tare dor de tine,dar te-am purtat in gandul meu ca pe toate celalalte de altfel,doar ca am avut parte de zile triste si nu am vrut sa incarc pe nimeni negativ…Ganduri bune la toata lumea.Meninne,mult,mult noroc….Sa-ti fie bine,fiindca meriti.

    pisi.ro 12 martie 2009 19:23 Răspunde
  • Dragelor, si io, si AlinaG, si cred ca si alte doamne de pe aici v-am atras atentia ca Anca G e nebuna si … patimasa! Pentru ca ultimele mele comenturi ii erau qvasi adresate Menninei am presupus in mod usuratic ….. si sincera sa fiu, ma gandeam eu in „minea” mea ca sa zic asa, ca va cunoasteti si din alt context, decat de aici! Admirabil! Eu sunt singura, dragelor, si nici nu am un nickname foarte pricopsit, Anca G ma cheama si in buletin, si in viata reala, si in semnatura electronica….si daca vreti sa stiti de ce, din cauza ca pe fosta, draga mea sefa o chema – cum v-am mai spus – tot Anca! Pentru a ne separa cumva, cunoscutii i-au spus ei Anca I si mie Anca G ….asa, si singura fiind pe aici, tre’ sa ma apar singura cand mi se arata in chip de zina ca sunt trasa de urechi (nu neaparat cu gingasie, a?!?) de diverse feline :-). Multumesc Pisica, de clarificare, insa chiar daca te refereai la un comment adresat tie tot cred ca nu m-am hazardat sa ofer nici un sfat! Probabil insa ca mi-am spus parerea cu patos…aici ma recunosc guilty as charged!

    Iana, multumesc din suflet! Si sa nu va fie teama niciodata ca as pleca! Nu sunt genul de persoana care sa se ofenseze, nu asa usor, nu pe/ cu prietenii ei! Cam asa va simt pe toate, toti (Valin, dear!)… dar recunosc ca randuri si incurajari ca ale tale, inafara de faptul ca aluneca pe suflet ca mierea ma si fac sa ma bombez in piept mai ceva ca detasamentul de artilerie 😉
    Seara frumoasa si calda, ma duc sa-mi vad o prietena sa desiram povesti….ca de cand va am pe voi le neglijez ,prapaditele, si mi-s draaaaaaagiiiii
    Va pupa Anca mult

    Anca G 12 martie 2009 19:34 Răspunde
  • Ramai asa cum esti anca g… mie imi placi, nu patimasa, eu spun efervescenta, solara (daca nu te deranjeaza). iar daca nick-ul meu nu-ti place port un nume deja existent pe blog, Camelia, poti sa-mi spui asa, daca iti place mai mult.
    spor la desirat povesti sa ai!

    pisi ro chiar ma intrebam de tine. nu lasa zilele triste sa se lipeasca de tine. nu e bine.
    eu abia ce m-am intors acasa si vorba aceea…”cand pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa”… nu stiu daca mai am job pentru multa vreme. dar nu, nu sunt trista.
    dea valma, iti calc pe urme, razand.

    pisica 12 martie 2009 19:43 Răspunde
  • Distractie placuta,Anca G,te pup si eu.Numele meu este Stefana,iar nickname-ul recunosc si am spus parca e din lipsa de timp si har de a scrie,asa ca au scris altele pt mine,cu mult mai frumos,povestea vietii lor.Si imi aduc aminte ca si pisica a dat o „nota explicativa” in ceea ce priveste nickname-ul ei.

    pisi.ro 12 martie 2009 19:54 Răspunde
  • pisi… eu tot nu-ti stiu povestea si nici nu imi permit sa-ti spun sa ne zici mai mult. simt ca o vei face daca poti, atunci cand poti. ce vreau sa-ti spui este ca ai nume superb… chiar superb… pe vremea cand imi visam pruncul, imi doream o fetita cu numele tau.
    te imbratisez, draga mea.

    pisica 12 martie 2009 19:57 Răspunde
  • Incerc si cu ajutorul tau,al vostru,chiar reusesc,chiar daca nu mi-a iesit din prima.Imi pare rau,pisica draga,dar sunt convinsa ca veti gasi si tu si dea valmaceva cu mult mai bun,daca e sa se intample.Tin inima stransa.

    pisi.ro 12 martie 2009 20:00 Răspunde
  • Eu am nacut in 27 decembrie o fetita si voiam sa o cheme ca si pe mine,parca se impunea…Dar am nascut-o moarta,din pacate …Intelegi,pisica draga,cat de mult te inteleg si ma regasesc in tine.Apropo,duminica seara a fost parca pe antena 1″Infidela” …Revin

    pisi.ro 12 martie 2009 20:10 Răspunde
  • pisi… ma doare sufletul de ce imi spui…. si nu stiu daca exista cuvinte care sa te linisteasca, sa te aline… de-ai fi aproape te-as lua in brate, suflete… pentru ca da, stiu durerea, stiu…
    iarta-ma, mai bine taceam, suflet bun. ma simt ca si cum as fi umblat pe ranile tale.

    pisica 12 martie 2009 20:20 Răspunde
  • pisi.ro, stefana mea draga…imi pare sincer sa aud de ingerul tau…asa cum imi pare rau de toate mamele si femeile care au trebuit sa treaca prin nenorocul vostru. eu am avut simplul noroc sa am parte de copii pe care mi i-am dorit, pe care mi i-am visat, de care am avut nevoie. din respect pentru durerea ta care este destul de recenta, din respect pentru durerea tuturor ce au trecut si o sa treaca prin ce treci tu…din respect pentru voi imi am grija de copiii mai mult decat de ochii din cap. cuvintele mele nu isi au sensul…asa ca nu iti mai spun nimic. multumesc de urari de bine…nu numai eu ci si toata lumea merita sa ii fie bine…nu tine tot timpul de noi…mai tine si de viata asta care acum zici ca stii ce si cum si in urmatoarea secunda ia o intorsatura de iti sta mintea si sufeltul in loc.

    va multumesc la toate ca existati.

    si da ancag…intre mine si pisica mea draga e ceva special…am gasit-o aici. e sora mea geamana (si mai mare cu 7 ani decat mine 🙂 ) nu credeam ca o sa pot SIMTI pe cineva prin internet…dupa cum vedeti cateodata e destul de greu de comunicat…cuvintele au mai multe sensuri. asteptam povestile tale reale.

    meninne 12 martie 2009 20:27 Răspunde
  • meninne, meninne… te strig numai, restul sunt cuvinte care trec prin lume ca un zvon… nimeni nu intelege dar sufletul tau le aude…

    si iti multumesc simona pentru meninne
    si voua tuturor pentru ca imi sunteti dragi si mi-e atat de bine cu voi

    pisica 12 martie 2009 20:42 Răspunde
  • pisica 🙂 stii bine ca uneori cuvintele nu isi au rostul. chiar daca e asa frumos inainte si inapoi…asa cum imi iei tu sufeltelul meu in palme si il incalzesti si ii pui miere pe rani…cu cuvinte si mai ales fara…imi era asa de dor sa simt asta.
    ti-am vorbit o data de iubirea neconditionata si mi-ai amintit de copilele mele…ce imi dau copiii mei e ceva magic. nu as putea trai fara ele…insa ele sunt sangele meu…asa ca e un fel de iubire de sine…ele sunt eu si eu sunt ele…imi era dor de iubirea neconditionata intre doi oameni…iubirea dintre doua suflete…care nu e pamanteana. integi sufelte? intrebare retorica bineinteles…

    meninne 12 martie 2009 20:56 Răspunde
  • da meninne, sufletul pisicii intelege. si mi se umezesc ochii de drag. si de bine. si de gandul ca peste cateva luni vom privi acelasi soare impreuna.

    pisica 12 martie 2009 21:41 Răspunde
  • Bonjurica:)
    Eu sunt ”rara” pe’aici cu scrisul, dar am zile cand va citesc si ma regasesc printre voi.Initial vin sa citesc cate’un gand nou de’al Simonei Catrina care mi’e draga de morr.
    Sunt incantata sa gasesc lume buna, care nu (se) plictiseste, care nu e disonanta si nici cu fitze, lume d’aia de pe vremuri, cand chaturile romanesti erau niste locuri sarmante, full de oameni straluciti carora tastandu’le in orice colt de lume s’ar fi aflat, ii simteai acasa la tine, in suflet.(vorbesc de ”zorii”internetului pentru mine:2000-2001)
    Nu e genul meu sa postez pe blogg-uri, nu din aroganta sau lene, o sa explic alt’data… E clar ca voi deveni o prezenta quasi-prezenta, pentru moment ma mai delectez citindu’va, imi par deja create aliante, prietenii, lucruri frumoase.
    Weekend super sa aveti, Simono Catrino, vino cat de des, ”a.s.a.p” iti permite cotidianul!:)

    una 13 martie 2009 17:07 Răspunde
  • simona… iata ce vreau sa-ti spun: azi am anut o zi cu drumuri si cu trenuri.
    trecem peste faza ca mi-a nins si mi-a plouat si mi-a ras soarele in fata.
    pe drumul de intoarcere ceva amuzant: in compartimentul aferent 4 posesori de casti in urechi: eu, vecinul de alaturi si doi tineri in fata noastra… 🙂
    da, Simona, noi astia mai batranii ascultam muzici in surdina si tinerii butonau e sareau muzicantii in jucariile alea…
    oare am imbatranit?

    pisica 13 martie 2009 23:23 Răspunde
  • simona ti-am trimis niste prostii din gresala pe F……k scuze draga mea. am prmit o intrebare…am inceput sa raspund…habarn-aveam ca se posteaza la voi…sincer scuze. eu nu suport prostiile astea dar am reusit sa o fac in stil mare.

    una…merci ca ai scris…de multe ori ne impotmolim pt ca nu suntem prea muti care scriem aici…asa ca mai scrie draga mea, mai scrie. (valabil pt toata lumea ce citeste) cat de prietenii…e putin spus. vibram pe aceeasi unda si ne ajutam enorm unii pe altii…cat depre aliante…asta e din cauza ca avem vieti si personalitari diferite, chiar daca sufletele ne rezoneaza la fel…am zis asta asa…ca sa nu tac…nu e nimic ce nu se poate vedea cu ochiul liber.

    cand o sa incepeti sa vorbiti eu o sa dorm dusa…un somn binemeritat va asigur 🙂

    sa aveti pace oameni buni. va sarut.

    meninne 14 martie 2009 4:29 Răspunde
  • somn usor sa aveti cele care dormiti.
    zi buna sa aveti cele care traiti in acelasi timp ca si al meu.
    va trimit flori de zapada din orasul meu care mai traieste in iarna… o zapada moale, apoasa, fragila…
    dar voi pleca sa-mi cumpar flori, sa-mi umplu casa de flori… si de carti…

    valin ma gandesc la tine, te tin de mana, as vrea sa poti sa imparti cumpana ta cu mine, sa iti fie mai usor…

    http://www.youtube.com/watch?v=JVdZ0Rdm8zI&feature=related

    pisica 14 martie 2009 12:44 Răspunde
  • simona e atat de liniste in casa ta!
    absentei tale, motivate si intelese de noi, ii raspund cu zgomot de cuvinte lovindu-se de sticla. ma simt ca sub un clopot de sticla. si tac.
    pisi ro, stefana mea draga unde esti?
    dar tu, dea valma mea?
    si efervescenta noastra anca g?
    si andrei pe care il rugasem sa treaca in povestea de aici?
    si aimee? si alina? si tiza mea, camelia? si amalia?
    si livia? si oana? si toti cei pe care nu-i numesc, dar ii stiu sau as vrea sa-i stiu?
    de meninne nu intreb, pentru ca stiu. e miros de soare pe genele ei inchise a somn.
    sa va fie duminica inflorita si inverzita de bucurie si lumina.

    pisica 15 martie 2009 13:13 Răspunde
  • Sunt aici si va imbratisez de Buna diminrata,Buna ziua si Buna seara.Avem si un urs printre noi,bine ai venit!Pisica,vin si eu la intalnirea cu Alice,incerc…Va sarut si revin spre seara daca imi permit conexiunile,isi cam fac de cap in ultima vreme.

    pisi.ro 15 martie 2009 19:12 Răspunde
  • acum vad ce am scris,dar sper ca ma iertati…Viteza,bat-o vina.

    pisi.ro 15 martie 2009 19:15 Răspunde
  • pisica draga,

    iata ca am aparut si eu. m-am intors aseara de la curs, rupta de oboseala. azi dimineata am hibernat la caldurica pina pe la 10 in pat. apoi m-am apucat de desfacut bagaje, spalat, un pic de curatenie, am fost sa-mi cumpar mincare…si uite asa a trecut ziua.
    si acum sunt cam rupta de oboseala. in plus, miine ma asteapta o zi dificila, iar am intilnire cu „tartorele”, si pur si simplu nu mai am chef de explicatiile si ineptiile nimanui. dar va trebui sa fiu acolo, si va trebui sa fiu pregatita pentru ceea ce ma asteapta.

    Dea Valma 15 martie 2009 19:26 Răspunde
  • stefana mea pisica mea, te astept, te astept… spune-mi numai unde vii, cum vii, as vrea sa mergem impreuna acolo, spre Alice. vor mai fi si lisa de la cluj si simonaioana… inca nu stiu unde ma vad cu ele, dar vorbim… ce ma bucur!!! abia astept!

    dea valma, intalnirea mea cu tartorele s-a desfasurat vineri… am ajuns acasa din ploiesti la 10 seara. si nu-s deloc trista. se pare ca totul merge spre visele mele…. si daca e pe-asa… atunci inainte suflete, cu toata viteza… sa le ramana lor jobul asta in gat! 🙂

    pisica 15 martie 2009 19:34 Răspunde
  • stefana, te rog, cand ma citesti sa-mi dai adresa ca sa iti pot scrie pentru sambata, cum ne vedem si toate detaliile. ar fi neplacut pentru toata lumea sa ne insiram aici.

    noapte buna tuturor si inca o zi buna celor care s-au trezit mai tarziu ca noi.
    da, simona, ne vedem cu alice si as fi vrut sa fii si tu acolo.

    pisica 16 martie 2009 0:14 Răspunde
  • Buna dimineata,

    Sa aveti o saptamana minunata , sa fiti iubite de cine va doriti voi ,si sa reusiti in tot ceea ce v-ati propus!

    Dea Valma,

    Iti tin pumniii azi si sunt convinsa ca o sa reusesti !

    aimee 16 martie 2009 9:30 Răspunde
  • Dea Valma, cum esti ?

    Valin 16 martie 2009 17:48 Răspunde
  • Buna sa va fie saptamana,…., viata!Pisicuta draga, adresa mea este:sbstefana@gmail.com.
    Dea Valma,cum a fost…?V-am purtat in gand,pe toate,pe toti.Sunt inca la birou,incercand sa-mi termin treaba si sa trag sforile in asa fel incat sa pot ajunge sambata,la intalnirea cu Alice,cu voi.
    Simona,un gand drag si luminos pentru tine,si poate intr-o zi,vom avea norocul sa ne vedem si cu tine.Eu imi doresc cat mai curand,si sunt sigura ca nu sunt singura.

    pisi.ro 16 martie 2009 18:13 Răspunde
  • DEÅžI

    „DeÅŸi inima mea este
    Ascunsă între coaste,
    Să vezi tu ce poveste:
    Mi-e foarte dor de tine.
    Deşi şchiopăt puţin şi mă doare
    Creanga cea groasa ÅŸi cea mare
    De care s-a spânzurat altul,
    Să vezi şi tu ce poveste,
    Ah, ce poveste:
    Mi-e foarte dor de tine.
    Cred că a trecut timpul,
    Cred că a apus luna,
    Pe câmp au ieşit la întuneric
    Åžoarecele de câmp ÅŸi inorogul feeric, –
    Să vezi şi tu ce poveste,
    Ah, ce poveste:
    Mi-e foarte dor de tine.
    Deşi ai inimă înlăuntrul tău
    Şi ascunsă sub coastă,
    Mi-e foarte dor de tine”

    Asta este o poezie a copilului meu cel mare, fata iubitului meu! De care sunt, de asemenea, extrem de mindra! Si v-am aratat-o si voua, pentru ca realitatea asta este: mi-e foarte dor de voi! Dar jobul asta….
    Revin maine, va spun o poveste despre prietenie…. o poveste despre noi 🙂
    Va pupa Anca si va doreste o seara cu miros de cirese si cu luna noua!

    Anca G 16 martie 2009 18:53 Răspunde
  • Stefana, draga mea, draga noastra! Vreau sa-ti spun doar ca nu mi se vor usca niciodata lacrimile, dupa comentul tau de saptamana trecuta….ma inclin smerita in fata ta, si a celor care isi duc viata cu atita frumusete si demnitate dupa ce (viata!) le-a rupt – ireversibil – aripile. Te sarut!

    Anca G 16 martie 2009 18:56 Răspunde
  • Dea Valma, Mennine, Pisica, Aimee, Iana, Valin dear….

    Am avut asa o dispozitie prapadita astazi….a se vedea din linkul de mai jos

    http://www.youtube.com/watch?v=BxcjDWjvTv4

    Iar tu Simona, suflet drag, pastrez gama si voila

    http://www.youtube.com/watch?v=RCihGE2cc_w

    I ain’t as beautiful as you! As all of you!

    Anca G 16 martie 2009 19:11 Răspunde
  • Si eu va sarut Anca G,Meninne,si va multumesc pentru cuvintele voastre.Si va simt pure,apropiate de inima mea.Cami pisica, si pe tine,se intelege, cum ti-a fost ziua?Din respect si prietenie,promit sa-mi gasesc timp,in zilele care urmeaza sa va povestesc mai mult…

    pisi.ro 16 martie 2009 19:38 Răspunde
  • sa aveti pace dragii mei.
    ma gandesc la voi.

    meninne 16 martie 2009 21:11 Răspunde
  • va salut si eu… cu ganduri bune si dor de zile senine.
    sunt aici, pe-aici, doar un pic racita (iar… se pare ca m-a intors ) si ma lupt sa fie ok sambata.
    stefana nu trebuie sa spui nimic… eu stiu cum este. ani de zile mi-am purtat tacerea si vina… o vina care nu imi apartine dar pe care mi-am asumat-o orbeste atunci.
    eu inteleg.. si te tin de mana.

    ancag multumesc de daruri…
    dea valma?

    meninne… dorm sub paturi, iertare geamana mea.

    pisica 16 martie 2009 23:17 Răspunde
  • suflete dragi,

    sunt aici, o supravietuitoare a tzunamiului ce ma inconjoara…
    cum sa fie? cum ma asteptam! am sa primesc „three months notice”, incepind cu 1 aprilie…asa ca imi fac de cap cu cromozomii prin lab, pina la 1 iulie. sper sa apara un job pentru mine pina atunci.
    intre timp, sa vedeti ce nebuna sunt…cred ca daca ii mai povestesc si asta psihiatrului, clar ma trece pe pastile, poate ma si baga in camasa e forta si imi aplica tratamentul necesar, cit va fi de cuviinta…
    tartorele normal ca isi face in continuare de cap cum vrea, mai mult sau mai putin, ma rog, pe de o parte ii inteleg pozitia, ca de fapt vina o poarta seful meu direct, care nu si-a trimis la timp toate hirtoagele pentru extinderea proiectului. dar asta nu ii ofera „licuriciului cel mare” vreo scuza pentru modul in care se poarta…
    deci ce am facut: i-am spus ca exista o probabilitate f mare sa fiu gravida! (asta in conditiile in care aici, o femeie gravida are cit de cit protectie, si teoretic nu poate fi concediata atita timp cit e gravida!). nu stiu daca asta va schimba cu ceva situatia, dar sper ca am creat ceva insomnii, cel putin pentru noaptea asta. normal ca nu voi ptea continua cu minciuna asta, nu asta mi-a fost intentia, nu vreau sa obtin nimic, pur si simplu mi-e lehamite de ei…dar am si eu nevoie de niste supape prin care sa imi eliberez frustrarile si supararile. in fond, asta sunt eu: fac haz de necaz, inep sa rid isteric pina cind dau intr-un plins isteric!
    pentru ca la mine, totul se intimpla de-a valma!

    Dea Valma 16 martie 2009 23:49 Răspunde
  • e bine dea valma, si n-are nimic de-a face cu camasa de forta… mie mi se pare o reactie normala, sa mai tremure si altii… nu? chiar daca numai o noapte.

    pisica 16 martie 2009 23:57 Răspunde
  • Buna dimineata,

    Dea Valma , ma bucur ca rezisti….
    Anca G multumesc pt melodie , esti o scumpa!
    Pisica iti doresc sa iasa soarele si sa ai parte de acele zilele senine pe care ti le doresti…si binenteles ca le doresc tuturor!

    O zi minunata , dragii mei si poate ne bem cafeau impreuna:)

    aimee 17 martie 2009 9:21 Răspunde
  • Sunt aici si va sarut si va iubesc pentru virtutea voastra esentiala: rabdarea. Si, nu in ultimul rind, pentru intelepciunea voastra pitoreasca.
    Bun venit din toata inima celor care ni s-au alaturat mai tirziu si milioane de multumiri celor care-mi spalati onoarea si tineti acest blog viu si frumos! Sunteti minunati si va invidiez cald ca va intilniti cu Alice – ne vom intilni cu totii, odata, cind voi veni in tara. Iarasi va scriu din fuga gindului acum, dar revin miine, sper cu povesti mai zbuciumate 🙂
    Va sarut, buna dimineata!

    simona 17 martie 2009 9:44 Răspunde
  • Buna dimineata! Pana ma apuc de insirat margele de poveste vreau sa va intreb – si iertata fie-mi ignoranta – deci: ce se face sambata si eu de ce nu pot sa particip?!? 🙂
    Revin

    Anca G 17 martie 2009 10:16 Răspunde
  • V-am promis o poveste despre prietenie, o poveste care – sunt convinsa – o veti intelege toti si fiecare dintre voi! Ma bucur ca am ales sa o postez tocmai astazi, o sa sune si ca (un altfel) de replica la comentul lui DeaValma (bravo, dear, that’s my girl! Sincer, in perioada asta agitata pe care o traversezi, parerea mea personala e ca o sarcina ar fi fost inca un challenge in plus – si inca unul dificil, crede-ma! Dar daca e doar asa, cat sa-i sperii …..bra-voooo!)

    Anul de gratie 1997, luna aprilie (parca)….mica Tania G in varsta de 9 luni! Mica Anca G, in varsta de 24 de ani, proaspata mamica, inca alaptand. Dar nevoita sa renunte la statul acasa, langa bebelus, pentru ca se afla in postura de cap de familie. Sotul nu rezolvase inca problema cu actele, era mai simplu sa faca el babysitting si eu sa ma angajez…..buuun!

    Trecem peste aspectul nefericit al faptului ca nu prea mai aveam ce imbraca deoarece nu dadusem inca jos toate kg acumulate in sarcina si oricum alaptam, deci se excludea orice cura de slabire; trecem si peste faptul ca dupa 9 luni de stat acasa eram oarecum salbaticita, mai stiam doar sa ganguresc si sa sterg praful performant; trecem si peste faptul ca toata noua tehnologie imi dadea batai dramatice de cap, nu apucasem sa fac nici un curs de calculatoare (or something!) si ma uitam la masinariile alea ca la unealta diavolului….m-am prezentat la primul interviu la care am fost solicitata! Un birou impozant (asa mi se parea atunci, de fapt era doar un apartament de 3 camere, situat, ce-i drept, in buricul Bucurestiului!), o doamna director intolita, parfumata, fardata impecabil…o fosta frumusete, acum cam scuturata! Actuala posesoare de firma, fosta fiica de securist, actuala posesoare de sot legitim, frumos ca o cadra, prost pe masura si intretinut asijderea, fosta amanta a diversilor babalaci din sistem, care veneau zilnic pe la “birou”, prin rotatie, spre a se intretine la un pahar de “citirica” (ce vulgar!) cu doamna patroana (tineti minte asta ca e importanta!)

    Singurul merit pe care il recunosc si azi acestui loc de munca, este faptul ca acolo am cunoscut-o pe Angi! Un inger de femeie, o fata frumoasa si extrem de inteligenta! Ramasa o prietena iubita si in zilele noastre, cand viata ne-a separat, eu am ramas in Bucuresti, ea locuieste in Constanta (m-as fi putut muta si eu cu ea la Constanta, printr-o coincidenta a soartei lucram tot impreuna la momentul acela, chiar daca nu la aceeasi “doamna” patroana! Dar eu atunci rafuiam iubiri, transam divorturi si …am ramas aici!).

    In fine….Angela a fost singurul om care m-a ajutat in firma aia, in care am apucat sa lucrez o luna! Da, da….ati citit bine…O LUNA! Angela m-a invatat pana si cum se porneste calculatorul, m-a invatat ce inseamna Word-ul, Excell-ul si cum se calculeaza o suma intr-un tabel pivot! Angela imi aducea cate un sandvich de la ea de acasa, Angela ma mangaia pe cap cand ma descurajam si imi zicea “o sa fie bine, puisorule” (este basarabeanca Gigel al meu drag – si eu mare stima am pentru oamenii de dincolo de Prut ever since!)….M-am straduit extraordinar de tare sa fac fata programului cumplit (incepeam la 8.30 si la 8 seara trebuia sa cer voie sa plec!!!!! Si alaptam, dragelor, alaptam! Cu toata bunavointa, asta sotul meu nu o putea face!), program care era asa doar pentru ca seara, se statea la sprituri lungi si se punea tara la cale! Si eu trebuia sa fac si cafele, sa iau si notite, sa comand si adevarate festinuri ……. Cert e, ca erau anumiti “domni” care imi zambeau cu inteles, mai pe fata sau mai cu perdea, imi aduceau flori si imi aduc aminte ca unul era deosebit de impertinent, ca ma tot pipaia cand imi vorbea, pasamite aveam un dialog “interactiv”…ba unul s-a oferit sa ma conduca si acasa intr-o seara! Acasa la el…

    Brief, cand s-a terminat luna, am gasit dimineata cand am venit la birou un plic cu retributia mea si pe directorul financiar tolanit pe scaunul de oaspeti din secretariat. Nu am inteles ce se intampla dar mi-a explicat el ca le pare rau dar nu mai au nevoie de serviciile mele! Motivul? Pai, in primul rand, nu ma imbrac corespunzator si sunt de-a dreptul dizgratioasa cu pieptul acela opulent (asta era o mitocanie incalificabila, daca mi s-ar mai spune azi asa ceva, cred ca as fi in stare pana si de crima! Alaptam, Dumnezeule!!! Si daca nu m-ar fi tinut pana la 8 seara de seara, pieptul nu mi s-ar mai fi facut “opulent”!)…pe urma, nu sunt deloc amabila si draguta cu clientii importanti ai firmei, care s-au plins in repetate randuri ca nu stiu sa car tava, ca nu servesc whisky-ul cu gratie, ca sunt “neprietenoasa”…Nimic de performanta mea profesionala! Doamne, cum le-as fi spus ca m-au angajat secretara nu picolita, ca acei “clienti importanti” sunt niste jegosi, blanosi, burtosi (multumesc, Alice!)si libidinosi, care nu stiu lega 2 cuvinte in engleza (nici in romana, nu-i vorba!), betivi de taverna, nu oameni de afaceri! Ca asta e firma lor, o crasma de lux! In fapt, m-am dus plingand la madam Popescu (merita indiscretia asta, credeti-ma!) si am rugat-o, umil si frumos, sa ma mai lase o luna, sa-mi caut altceva de lucru, ca am copil mic acasa si sotul e somer….ca am sa ma stradui, ca am sa ma imbrac mai bine (a se intelege mai decoltat!) …ca am sa fac orice (ma rog!) dar sa nu ma lase fara slujba, ca nu-mi permit! Credeti ca s-a induiosat?! Ca, poate, i s-a facut jena?! M-a dat afara cu racnete din biroul ei, m-a umilit, mi-as spus ca nu trebuia sa “plodesc” daca nu sunt in stare sa-mi intretin “progenitura”….ai, nu mai pot sa-mi amintesc, ca si acum vad rosu de furie!!!! Am plecat…

    Angela mea, ingerul asta de femeie (of Angi, cum ti se potriveste pana si numele!) a fost cea care m-a sprijinit, m-a ajutat, m-a imprumutat cu bani, mi-a facut piata ….ce n-a facut, draga de Angi, atunci! Natural, fara aerul ca face nici cel mai mic efort, fara apropouri, fara asteptari … nu stiu daca i-am multumit vreodata, sau i-am multumit, e oricum dincolo de cuvinte! Mi-a dat o lectie frumoasa si uneori dureroasa Angi, despre ce inseamna prietenia! Si a dezvoltat aceasta lectie, cu explicatii, cu momente de suflet, cu amintiri inegalabile….cu duiosie, cu forta de caracter, cu o abnegatie demna de o cauza mai buna! A facut punte peste ani si peste sufletele noastre, mi-a fost alaturi, m-a tras de ciuf si m-a facut sa gresesc mai putin! Nu s-a sfiit niciodata sa ma certe atunci cand greseam, Angi este o persoana foarte verticala! Si foarte radicala! Un profesionist de exceptie, o mama dedicata si extrem de iubitoare, o sotie ..perfecta, da, asta e cuvantul: perfecta! Si este prietena mea!

    De ce v-am spus toate astea?! Weekendul acesta mi-am invins lenea proverbiala, mi-am lasat balta obligatiile de tot felul si m-am dus la Constanta, sa o vad pe Angi a mea. N-o mai vedeam de 3 ani! A fost un w/e perfect, o combinatie sublima de sueta de calitate, de ris spumos, de canasta cu pietre insirata pe jumatate de noapte! Am fost cu familiile la un restaurant superb, pe undeva pe plaja de la Vama Veche, am facut niste fotografii “de colectie” cu Tania, mi-am retrait, in povestiri si-n amintiri de suflet, iubirea pentru partenerul meu (Angi mi-a fost confidenta si sprijin nemijlocit in povestea noastra de iubire!)
    M-am intors pe celebra (déjà!) Autostrada a Soarelui cu un zambet care nu m-a parasit nici astazi, desi e marti! M-am intors cu soare in privire, cu miros de scoici in nari, cu marea toata rasfirata in suflet! Si mindra, mindra, mindra pana la lacrimi ca Angela e prietena mea!

    Prietenii mei sunt cea mai mare calitate a mea! Uitati-va numai la voi, si o sa ma credeti cand spun asta 🙂

    Anca G 17 martie 2009 13:24 Răspunde
  • Ahh….si Dea Valma si tu Pisica draga!

    Povestea cu firma s-a incheiat asa: dupa circa 4 ani, cand eram cu toate aproximativ puse la punct, cand aveam un job coerent, o viata coerenta, cand nu mai eram nici asa plina, nici asa „opulenta”….intr-o seara, aflandu-ma in supermarket (da, e povestea vietii mele asta cu supermarketul :-)! Acolo imi vindec eu ranile!) m-am lovit in sensul cel mai strict al cuvantului de o femeie! Batrana si nu prea, cu un aspect neingrijit, cu o fetita de vreo 13 ani dupa ea…cu o privire trista, trista, trista si parca haituita asa! Mi-a fost greu, in primele momente, sa o recunosc in ea pe „Popeasca” de alta data; parea imposibil! Si totusi….dupa ce in primul moment s-a uitat la mine prapadita, parca dand sa-si ceara scuze (de altfel era vina ei!) la un moment dat m-a recunoscut si ea. A incercat sa ma priveasca de sus si mi-a spus printre dinti: tot neghioaba ai ramas, uita-te pe unde mergi! Am vrut sa fac scandal, am vrut sa o jignesc dar cu o inspiratie de ultim moment, i-am replicat asa (pe un ton cam saltat, ce-i drept!): Vezi ca ma confunzi, madam! Si apropos, vezi ca „progenitura” matale si-a scuipat ciunga pe jos! Asta apropos de neghiobie! Daca nu esti in stare sa ti-o educi, nu era cazul sa „plodesti” !
    A ramas ca la dentist, cu cosul spanzurat intr-o mina, cu ochii holbati….
    Am aflat ulterior ca i-a ars toata sandramaua, ca nu a avut asigurare, ca e falita, ca a parasit-o playboy-ul de sot si ca o duce rau..cu adevarat rau! As fi vrut sa nu ma bucur cand am auzit asta! N-am reusit….

    Anca G 17 martie 2009 13:56 Răspunde
  • Buna ziua

    Multumesc AncaiG pentru toate aceste povesti care pe mine m-a impresioneaza
    Sunt doar o provinciala (prahovenca) care citeste tot de pe blogurile autorilor revistei Tango, si care SPERA DIN TOT SULETUL SA AIBA ONOAREA , sa cunoasca macar pe citiva dintre alesii de aici!!!

    O zi buna, spor la scris si la treaba si TE ROG MULT, STIMATA SIMONA, promite ca ma vei chema si pe mine la proxima intilnire a scriitorilor de povesti minunate de aici.Te rog!!!!!!!!

    iris 17 martie 2009 14:53 Răspunde
  • AncaG, sambata 21 martie ora 14.30 iubita noastra Alice va fi prezenta la Targul de carte din Brasov. O asteptam cu emotie si drag.
    Te asteptam si pe tine, la Aula Universitatii Transilvania din Brasov.

    Cristina Bizu 17 martie 2009 14:55 Răspunde
  • Felice, scumpa mea!

    Eu sunt femeie batrina si inceata in reactii! Recitind postarile de pe blog am vazut ca mi-ai scris in mai multe randuri, dupa cum mi-ai (si) sustinut scriitura…vroiam atat, sa-mi cer scuze ca o fac atat de tarziu si sa-ti multumesc umil si din tot sufletul! Pentru voi scriu tot ce scriu, pentru voi imi impartasesc gandurile, experientele, emotiile! Si ma simt extrem de fericita cand randurile mele rezoneaza!
    Te imbratisez cu drag

    Anca G 17 martie 2009 16:28 Răspunde
  • Cristina, iti multumesc pentru clarificare! Ma gandesc deja cum sa fac sa o tulesc si w/e asta din Bucuresti, ma gandesc serios, ma gandesc cu drag…..si zambesc

    Anca G 17 martie 2009 16:29 Răspunde
  • Te asteptam AncaG. Si eu si Pisica si alte zeite de aici.

    Cristina Bizu 17 martie 2009 16:41 Răspunde
  • cit va invidiez! cit as vrea sa fiu si eu alaturi de voi la brasov in weekend!
    va voi fi alaturi cu sufletul, cu gindul…

    Dea Valma 17 martie 2009 17:11 Răspunde
  • da, anca g prietenia e exact asa (multumesc mult, frumoasa povestea, sau nu, nu frumoasa, cat din viata)… si da, asa cum spunea si cristina bizu, te asteptam si pe tine, bineinteles. cu drag.
    si simona, vom fi si cu tine, cand vii.
    dea valma, o sa te iau cu mine in gand acolo.
    aimee multumesc de soare, el exista in mine, cu mine, pentru ca stiu ce vreau tot timpul si incerc sa nu abdic de la asta.

    va imbratisez pe toti/toate.

    pisica 17 martie 2009 18:12 Răspunde
  • Bun gasit tuturor.
    Camelia Pisica, ce mai faci, cum esti ?
    Tu nu ma intreba, te rog.

    Valin 17 martie 2009 21:22 Răspunde
  • (pentru ca, daca incerc sa mint ma prinzi)

    Valin 17 martie 2009 21:24 Răspunde
  • da, valin, as putea sa simt… chiar si de departe… 🙂
    eu ma lupt iar cu raceala. dar o dau deoparte pentru ca ma gandesc la ziua de sambata.
    la job deocamdata e liniste (nu stiu daca e linistea de dinaintea disponibilizarilor) dar nici de asta nu am griji. am o viata de cladit, o lume de ridicat, un suflet de bucurat… mi-e bine.
    da, valin, mi-e bine… orice ar insemna asta: lucrurile acelea simple care se numesc versuri, o muzica draga, o vorba buna, un gand, prietenie, imbratisare, cald, dor.
    ce-as putea sa-ti dau din tot ca sa simt un zambet la tine?

    pisica 17 martie 2009 21:38 Răspunde
  • valin, azi m-a batut gandul sa-ti scriu pe mail… si n-am facut-o pentru ca orice pisica stie sa fie discreta, nu numai calina.

    pisica 17 martie 2009 21:39 Răspunde
  • pisica 17 martie 2009 22:26 Răspunde
  • E ciudat cum ma regasesc printre cuvintele tale, desi nu as zice ca is asa de batrana la 27.
    E clar ca fiecare generatie impune un nou stil, diferit si jucat dupa alte reguli, dar cumva technologia, a schimbat prea repede cursul lucrurilor.

    wlfp 17 martie 2009 23:27 Răspunde
  • Sunt dezamagita sa vad ca toata lumea e ocupata si furata de viata si eu sunt da’ mi-era dor! Si nus’ cum am facut ca am dat in utube peste un moment memorabil! Si am zis sa-l impartasesc cu voi si am zis sa va doresc ca viata voastra sa fie asa: un dans perfect!
    Apropos, il iubesc pe dl Swayze inca din frageda adolescenta, ce-i drept nu asa mult si asa profund ca pe Sir Hopkins! Yet again…..
    Va pupa Anca mult!

    http://www.youtube.com/watch?v=7Y0TWOttkVo&feature=related

    Anca G 18 martie 2009 15:07 Răspunde
  • Draga Anca,

    Imi permiti sa-ti scriu pe adresa personala din tabel?
    As vrea sa te intreb ceva si n-as vrea sa plictisesc pe cei de aici cu intrebarile mele care nu au legatura cu ce se discuta aici?
    Multam.

    felice 18 martie 2009 17:52 Răspunde
  • Draga Felice, chiar te rog frumos!

    Si multumesc!
    Si voi unde-mi sunteti dragelor, fetele mele?!?

    Anca G 18 martie 2009 18:43 Răspunde
  • uite-ma ancuta-anca… ne vedem peste 2 zile???
    si vin cu vesti super bune… se pare ca am sanse sa-mi schimb job-ul mai repede decat vor astia sa-mi spuna sa caut de lucru. dupa primele zvonuri s-a auzit ceva asa ca o tacere, dar eu n-am stat sa gandesc de doua ori…
    vesti bune astazi care duc pana si raceala pe care o tarai dupa mine, tot mai departe.
    si ancag l-am vazut pe swayze deunazi intr-o poza… bolnav, imbatranit, cu ochii lui frumosi in care se lupta viata… era o fotografie atat de umana, m-am cutremurat…

    valin, nu te intreb ce faci, dar uite ca ti-am spus ce fac eu. si stiu ca te-ai gandit la mine. 🙂 altfel, de unde asa vesti bune si atat de repede?

    pisica 18 martie 2009 20:03 Răspunde
  • dea valma… nu-mi place deloc tacerea ta. esti bine?

    pisica 18 martie 2009 20:28 Răspunde
  • Bun gasit dragilor. Cum sunte-ti ? Pe ce drum ?
    Se spune ca in viata e un drum bun, unul rau si cel pe care ajungi.
    Noi ce facem ? Ce ne-am propus si am realizat, nu am realizat. Ca si voi si eu ma intreb unde am facut bine, unde am facut mai putin bine sau rau. In euforia succesului de cele mai multe ori uit sa-l analizez si pe acesta, doar esecurile, doar infringerile. Vor urma zile mai grele, ne vom intoarce cu fata mai mult spre credinta, ne vom mai odihni trupul, dar sufletul va fi framintat; ce am facut bine odata, disecat acum, poate ne-ar face bine sa mai facem iar. Ma gindesc dese ori la fiecare din voi, la faptul ca aceasta lume e si dupa asemanarea voastra si mi-e mai usor, pentru ca eu nu ma resemnez sa nu o face-ti nici voi; Poate vom avea timp sa vedem toti Ultimul samurai si sa discutam acest film, cu permisiunea Simonei. Si sa nu credem ca numai asiaticii sunt in stare de asa ceva. Va rog sa ma iertati, nu dau teme nimanui, vreau doar sa discutam, sa ne schinbam impresii si de ce nu sa ne intarim comunitatea.

    Valin 18 martie 2009 22:28 Răspunde
  • Draga Simona, apuc, in sfarsit, sa iti trimit cateva randuri de multumire pentru ceea ce asterni in carticele si in diverse articole pe care le urmaresc cu o uimire continua (singurul domeniu in care sunt consecventa este profesia mea).Mail mult, iti multumesc pentru ca hohotele de ras de care am parte cu mama atunci cand citim articolele despre ,,romana” revistelor de soi.Si apoi cum sa scrie doamnele/domnisoarele respective bine? Castile antenutelor de radio sau mp3urile sunt pentru mine un calvar.In biroul in care lucrez, e o liniste crunta, nu pentru ca ar deborda toti de constiinciozitate.(..sa fim seriosi….suntem romani), ci pentru ca sunt toti mufati la tot felul de muzichii sau youtubeee.E destul de nostim cum toti mimeaza efortul maxim ….

    Miruna 18 martie 2009 22:45 Răspunde
  • Valin, iertare, parerea mea despre ultimul samurai este ca are o doza puternica de masculinitate. stiu, o sa-mi spui de poezia generalului, acel hai-ku, despre echilibrul fragil si karma, acceptare si destin, zapezile, toate acele simboluri. am vazut filmul de doua sau trei ori. am idei preconcepute cum ca nu-mi place Tom Cruise (asa cum nu-mi place nici Brad Pitt, dar asta-i alta ciorba).
    dar daca tu imi spui ca am vazut filmul cu ochii inchisi si de aceea nu l-am inteles, nu te contrazic.
    si o sa-l mai vad o data.
    apoi o sa-l vorbim.
    si apoi o sa te rog sa vezi Infidela si o sa-ti arat un suflet de femeie sangerand.

    pisica 18 martie 2009 23:04 Răspunde
  • Buna, Miruna. Se mai spune ca „…….mimeaza gindirea”.
    Si eu apreciez (eram sa spun ador) expunerea Simonei Catrina, pentru ca sunt generate mai multe planuri, se reflecta unele in altele, trebuie sa inaintezi dar si sa te intorci, e ceva natural nu fortat, pare o idee dar sunt mai multe, sunt clare dar reverbereaza.
    Deseori ma simt ca un „paduche” care cu postarile lui, tulbura un creator; sper sa nu-i fie o povara blogul.

    Valin 18 martie 2009 23:05 Răspunde
  • Bine.
    Eu doream sa analizam niste scene, potrivite pentru atitudine si moral. Dar le voi spune doar daca mi-e permis.
    Multumesc de binete, Camelia Pisica.
    Anca G, sunt foarte impresionat de istoria ta si mindru de tine, in acelasi timp.
    Dea Valma, ce mai faci ?

    Valin 18 martie 2009 23:13 Răspunde
  • Va intilniti curind si acum chiar am un frison de gelozie in sufletul meu devenit destul de vulnerabil dupa o (alta) zi pliiiiinnnaaaaaa. Miine vin la voi, acum doar va pup, am sa ma gindesc la o razbunare, la ziua cind ne vom vedea cu totii… Vin miine, credeti-ma (desi eu, in locul vostru, n-as mai crede una ca mine) 🙂

    simona 19 martie 2009 9:17 Răspunde
  • sunt si eu pe-aici….
    mi-am cam facut de cap in ultimele seri, am iesit in oras doua seri la rind…
    asa ca de-aia am ajuns tirziu acasa, cu energie doar sa va citesc, nu sa va si scriu. iertareeeeeeee!
    si in plus, o port pe Simona cu mine (Codul (ne)bunelor maniere) si asa imi umple sufletul de bucurie si fata de zimbete…ba uneori chiar rid de-a binelea, pe tren, va dati seama ce mai zimbesc cu subinteles cei din jur…dar e asa frumos, asa bine ma simt…
    mulztumesc mult, Simona.

    Dea Valma 19 martie 2009 11:58 Răspunde
  • Buna dimineata catre buna ziua deja,

    Dragelor si dragule,

    Pisicuta, pis ,pis, te-am visat azi noapte in vis…Cami, scumpa, ma stradui tare sa ajung sambata, singurul impediment pare sa fie jobul (makes me crazy but need it badly!)…exista posibilitatea sa trebuiasca sa lucrez caz in care….dar nu vreau sa ma gandesc la acest caz! Insa daca nu am sa lucrez … am sa fiu ca Ana lui Manole! Nici o furtuna, nici o apa dezlantuita nu ma vor putea opri din drum! Si ma bucur de mai ca as mieuna festiv, ca ai atatea vesti bune..si atat de repede! Bravo, fata noastra draga!

    Valin, dragule (extraordinar ce prenume frumos ai tu, incredibil!)..Ultimul Samurai…inafara de faptul ca se constituie intr-unul din filmele mele de suflet, este totodata unul care mi-a ridicat o gramada de probleme, o multime de intrebari, un intreg labirint de stari! Alaturi de Memoriile unei gheise! Mi-ar placea mult sa vorbim despre el, dar cred ca ar trebui sa-l mai revad, ca sa am imaginea improspatata! Si ma bucur sa aud ca ti-a placut povestea mea si a Angelei! O sa rideti, i-am dat linkul sa citeasca si ea cum o „barfesc” si parerea ei a fost ca am „idealizat-o” putin! Va spun cu mana pe inima ca e incredibil de modesta iar eu pot fi acuzata de orice dar nu de faptul ca mi-ar lipsi simtul realitatii. Dar asa e Angi a mea…

    Cami Pisica, nici mie nu-mi place de Tom Cruise dar hai sa recunoastem ca aici a facut un rol at least bun…iar Ken Watanabe…ei bine, Ken Watanabe este cel care – parerea mea – duce tot filmul, combina toata intriga! Iar despre aia cu nu-ti place Brad Pitt – sunt ingrozita de-a dreptul! Nu e vorba de fizic (nici ala nu e de aruncat, intre noi fie vorba!) dar barbatul acesta are atata magnetism, atata forta…..si e talentat, mai mult talentat decat frumos! Numai daca ne gandim in ce fel impresionant i-a dat replica lui Anthony Hopkins..in 2 filme, ca daca era numai 1 ziceam ca a fost intamplare! Dar atat Legendele Toamnei cat si(mai ales) Meet Joe Black sunt 2 partituri magistrale, magistrale! Felul in care a stiut sa-si foloseasca fiecare modulatie a vocii, registrul privirilor, forta interpretarii….in Meet Joe Black nu „a jucat” Moartea …a fost Moartea! Ca sa nu mai vorbim de Babel, ca sa nu pomenim rolul Benjamin Button….ce mi se pare mie cu adevarat fantastic la el, este felul in care reuseste sa faca atat filme usurele, comerciale (gen „Mexicanul” si seria cu „Ocean”) cat si roluri de compozitie, grele, de nuanta (despre care vorbeam above) si chestia asta sa arate totusi natural, ca si cand nu i-ar cere nici un efort! Citeam undeva ca a fost traumatizat prima data cand a trebuit sa-i dea replica lui Hopkins (ordinea mi se pare ca a „Legendele toamnei” si apoi „Meet Joe Black”) … credea ca nu o sa faca niciodata fata si se apucase sa-i studieze filmele, gestica, intonatia si incercand sa-si „asorteze” personalitatea dupa a marelui actor! Mie asta mi se pare un exemplu de mare responsabilitate profesionala si de totala lipsa de „star syndrome” Si accept orice fel de contra replica … argumentata!

    Dea Valma draga mea draga, ce ma bucur sa aud ca iesi in oras, ca ai energie, ca esti as happy as can be in situatia data! Te imbratisez cu drag de departe si vreau sa te intreb daca imi iese ce mi-am propus, si anume sa vizitez in jurul Pastelor Amsterdamul, pe o scara de la 1 la 10, ce sanse am sa te scot din anonimat?! 🙂

    Mennine? Stefana? Miss you, dragelor…

    Iar tu Simona….stii melodia aia a Corinei Chiriac cu „Sa o poftiti, va rog frumos la masa mea/ Cand va-ntalniti cu fericirea/ Casa cu flori, strada Sperantei, la parter/ Eu o astept si …mai sper”….fredonez incet si zambesc: eu te astept si …mai sper! Si te pup cu drag, dupa cum va pup pe toti

    Anca G 19 martie 2009 13:14 Răspunde
  • Anca G,
    saru’ mina conitza! voiam sa (re)vad ceva bun, ceva de suflet… si mi-ai sugerat Legendele Toamnei… acesta este filmul pe care il voi revedea duminica. Pina la Legendele Toamnei mie Pitt mi se pare un mascarici sexos. Dar dupa ce am vazut filmul am inceput sa ma gindesc altfel la el. si dupa Meet Joe Black deja imi parea rau de gindurile mele rautacioase la adresa lui. Este un actor talentat leave aside viata lui personala care imparte fanii pro si contra..

    Simona astept sa mai scrii…

    Iana 19 martie 2009 15:34 Răspunde
  • AncaG, ce veste frumoasa!
    te astept cu bratele deschise, numai sa-mi spui de care paste vii, cel catolic sau cel ortodox :-). banuiesc ca in weekendul ala cu 19 aprilie. trebuie sa imi verific „agenda”…ia sa vedem: slujba n-am, sot n-am, copil n-am…mai sa fie, ce norocoasa esti, uite cit de ocupata sunt si cum s-a nimerit ca am agenda libera tocmai in weekendul ala.

    Dea Valma 19 martie 2009 16:04 Răspunde
  • Iana, draga mea, ma bucur sa vad ca imi impartasesti (si de data asta) opinia si preferintele!
    Da, Legendele Toamnei este un film superb, cu o distributie extrem de reusita! Aidan Quinn, altfel un actor mai degraba spre mediocru (parerea mea si cer scuze public daca am atins pe cineva!) e ridicat de replica partenerilor sai! Pana si Julia Ormond reuseste sa fie profunda, desi eu cred despre ea ca e doar extrem de gingasa si feminina…nu stiu, sunt filme in care charisma, perfectionismul si uriasul talent al unora dintre actori reusesc sa traga in sus toata distributia…sa influenteze prestatia tuturor celorlalti! Am nu stiu cate exemple in sensul asta, nu numai pe cel al lui Brad Pitt (care insa, raman la parerea mea, este un mare actor!)…..doar unul, la intamplare: in Masca lui Zoro, prestatia aceluiasi Hopkins ii salta atat pe Banderas cat si pe Catherine Zeta Jones. In „Brave heart” inegalabilul Mel Gibson da substanta unor Catherine MacCormack si Sophie Marceau….si ca tot m-am trezit vorbind de Catherine McCormack – a jucat femeia asta in Frumoasa Venetiana (Dangerous Beauty – in original) intr-un fel care merita nu Oscarizat…pus in rama de-a dreptul!
    Mda…eu daca ma pornesc la comentat filme doar Dunarea mi-ar mai putea inchide gura! Si sefu’…..dar acum e in sedinta 🙂

    Ca sa inchei filozofic (rid si eu ca n-am, de aia!) dar nu mai putin realist si in tot cazul adevarat: oamenii de calitate ne influenteaza! In bine! in sensul ca ne trag in sus, ne arata piscuri pe care ne simtim parca datori sa le escaladam, ne forteaza sa ne impingem limitele! Personal, am cautat intotdeauna din instinct genul asta de oameni! Si cand am avut noroc … am intalnit-o pe Angi! Pe Malina! Pe Camelia! Pe Simona! Pe voi!
    Cu drag

    Anca G 19 martie 2009 16:23 Răspunde
  • Dea Valma esti o scumpa! Vezi, cand ziceam eu ca atunci cand ne inconjuram de oameni de calitate asta ne face si pe noi mai frumosi?!?!? Sper din suflet sa-mi iasa, sincer acum nu stiu cat imi mai doresc sa vad Amsterdam-ul, dar pe tine….pe cuvint si crede-ma ca nu spun vorbe mari!!!
    Aoleu, si enjoy this special status: „slujba n-am, sot n-am, copil n-am”….habar n-ai cat de repede se va schimba! 🙂
    Copilareste cat mai poti ca vine viata peste tine, vorba Cameliei, care nici ea n-a mai fost demult pe aici cu povestile ei!
    Te pup

    Anca G 19 martie 2009 16:29 Răspunde
  • Uite-ma AncaG…e a doua oara cand intrebi de mine (singura care intrebi de mine…bine Pisica stie unde ce si cum…) asa ca fac efortul sa iti scriu 🙂
    ma ascund si eu in viata. va citesc…dar nu mai am ce sa scriu…voi scrieti asa frumos…sunt obosita AncaG, fizic si psihic…si incerc sa rezolv „problema” asta.
    Si subscriu…Brad Pitt are talent inainte de orice…nu am fost atenta la el multi ani…zicand ca un barbat asa frumos nu poate sa aiba ceva de capul lui…dar pana la urma am renuntat la pozitia mea tampita si …sunt mandra de el!

    Va pup pe toate. Sunt bine…dar se poate si mai bine 🙂
    Simona…eu te cred ca o sa revii…te astept.
    Iana…eu am bilete…tu?
    Dea Valma…Amsterdam 🙂 Mi-au placut multe orase din Europa…dar mi-a placut cel mai mult ce am simtit (ma refer la atmosfera) in Amsterdam…asa ca dpmdv esti o norocoasa.
    Pisicuta…imi cer scuze ca te-am speriat degeaba azi…nu cad 🙂 cel putin nu pana deseara!

    meninne 19 martie 2009 18:08 Răspunde
  • Dumnezeu sa o odihneasca pe Natasha Richardson, mi-a placut. O actrita cu mult bun simt, cu roluri bune, decente, nu extravagante, mie mi-a placut.

    Valin 19 martie 2009 19:06 Răspunde
  • vVa salut pe fuga.
    doar cat sa va spun ca sunt.
    eu abia acum incep sa exist, cand ajung in ciubul meu.
    am avut o zi ciudata, incarcata de prostie (si suport greu prostia in jur) si neputinta de a demonta nepasarea, indiferenta … dar conteaza?
    ma simt pustiita de maruntisuri cand ar trebui sa ma bucur de lucrurile frumoase.
    ei.. o imbratisare… maine e vineri.
    ancag eu am cu totul alte preferinte de actori decat tine, se pare. dar tin ochii deschisi.
    si uite, uneori suntem de acord: Ken Watanabe duce intreg Ultimul samurai.
    si tot tin speranta sus ca ne vom intalni.
    astazi s-a deschis targul de carte de la noi si s-a inghesuit lumea ca la circ. nu pot sa va spun… mi-era amara privirea. nu intra cu anii in librarii si acum era foarte trendy sa-si cumpere ultimele fitze…
    da, se pare ca azi n-am dispozitie buna. prea ma dor toate.
    simona nu trebuie sa promiti, tu vino numai, ne gasesti aici. stii. 🙂

    pisica 19 martie 2009 19:06 Răspunde
  • valin, m-ai lovit unde ma doare, nici nu stiam decat ca este in coma, chiar a murit???
    of… dumnezeu sa o odihneasca.

    pisica 19 martie 2009 19:08 Răspunde
  • si hai sa ne-o amintim in Nelle unde dadea replica sotului ei si inegalabilei Jodie Foster… rolul ei nu era substantial acolo, dar cat de luminoasa era… nu, nu pot sa inteleg de ce viata e asa, uneori 🙁

    pisica 19 martie 2009 19:09 Răspunde
  • Ma bucur ca vorbim de cultura. Am propus film, filme, poate ajungem si la carti, apoi teatru, de ce nu opera, scriitori. Va rog sa ma iertati daca deplasez poate subiectele, eu sunt mai ofensiv si daca un subiect se stinge, cit stam, sa mai aflam si alte ceva-uri, din aceasta minunatie a lumii.

    Valin 19 martie 2009 19:09 Răspunde
  • Eu am citit ca a murit, acum sper sa ma insel, nu am facut decit sa reproduc.

    Valin 19 martie 2009 19:10 Răspunde
  • a fost de la inceput in moarte cerebrala. au dus-o din canda in new york ca sa isi ia ramas bun de la ea fii ei…nu mai este de ieri. vesti morbide…

    v-am scris dragi mei dar e la moderat…am 4 smily faces!!!!!!!!!!!!!

    meninne 19 martie 2009 19:26 Răspunde
  • Dea Valma, si eu citesc „……..lor maniere” in public si o fac din placere dar si din dorinta de a impartasii altora o lectura buna, la rindul meu am cumparat carti pe care le-am vazut la altii (nu doar in biblioteci).
    In Ultimul Samurai sunt 3-4 scene pe care doream sa le discutam intii, ca aplicatie pt zilele noastre, tot filmul e bun, mi-a placut.
    Si eu sunt impresionat de filmele despre care ati scris.
    Toate cele bune, tuturor.

    Valin 19 martie 2009 19:42 Răspunde
  • meninne,
    am luat biletele de cind ti-am scris daca ai nevoie de agent… am si locuri rezervate. tu ai?
    a trebuit sa sun sa rezerv si locurile caci la intoarcere sintem cu Ana si cu bunicii si vrem sa fim toti impreuna in avion sa punem face fata Anei. 🙂

    Iana 19 martie 2009 20:15 Răspunde
  • aaa uitam sa-ti zic,
    pretul nu difera foarte mult… ai gasit un deal bun. 🙂

    Iana 19 martie 2009 20:18 Răspunde
  • da iana, am si locuri…eu am reusit sa le iau mai ieftin pe internet decat prin angentie.

    meninne 19 martie 2009 22:33 Răspunde
  • stiu, ca mi-ai scris ce ai gasit pe internet..

    Iana 19 martie 2009 22:58 Răspunde
  • noapte buna tuturor… ma duc sa dorm, voi gasi prostia la locul ei si maine, la mine la birou. la fel de intensa. si o sa trec si maine de ea pentru ca urmeaza sambata.
    dea valma?
    ancag ceva vesti pentru sambata? eu tin pumnii. si voi fi acolo.
    meninne… tu stii.
    valin?
    pisi ro, ce face puiul tau? ce faci tu? ati iesit din spital? ma rog pentru tine.
    simona, o imbratisare.

    pisica 19 martie 2009 23:32 Răspunde
  • Ne rugam pentru voi Pisi.ro, multa sanatate si putere.
    Camelia Pisica, eu ? mimez !

    Valin 20 martie 2009 0:29 Răspunde
  • Va sarut pe toti si va multumesc pt ganduri si rugaciuni.Am „fugit „acasa pana luni,dar oricum e spre bine…Sper.
    Anca G esti o scumpa,te-am citit cu drag , mi-ai luminat zilele in spital…Cami Pisica, ma bate gandul in continuare sa-ti spun, sa vb cu sora ta geamana, sa ma ia si pe mine…
    Mi-am notat si eu, zilele de nastere,de la Alice de pe blog…Anca G?Valin?(parca am citit intr-un comment de-al tau ca esti nascut primavara…
    Revin spre dupa-masa,ca prea mi-am facut de cap…

    pisi.ro 20 martie 2009 13:34 Răspunde
  • pisi.ro, stefana draga…eu sunt in ceatza…nu stiu ce e cu tine dar NORMAL ca iti tin pumnii si sunt alaturi de tine…poate imi spune si mie sora mea geamana pe mail ce se intampla…sincer…nu situ cumne-am adunat noi aici…toti o furtuna, toti cu furtuni in suflet sau in viata.

    va inbratisez pe toti. sa aveti pace, sa aveti lumina.

    meninne 20 martie 2009 15:35 Răspunde
  • va imbratisez 🙂

    meninne 20 martie 2009 15:36 Răspunde
  • stefana iti dau datele pe e-mail. daca te hotarasti in seara asta si pruncul tau e mai bine, esti binevenita.

    valin… nu pot sa-ti spun cum simt mima ta… dar nu-mi place. te pot ajuta?
    meninne… iti povesteste sora ta, stai linistita. promit.

    pisica 20 martie 2009 19:43 Răspunde
  • Pisica draga,l-am primit in timp ce iti scriam.Multumesc.Ma mai gandesc sa stii…

    pisi.ro 20 martie 2009 20:24 Răspunde
  • ok draga mea. am inteles ce era de inteles… e aceeasi poveste traita de doua ori sau acelasi suflet impartit in doua? nu stiu.
    vorbim.
    promit.

    pisica 20 martie 2009 20:49 Răspunde
  • va doresc o intilnire asa cum v-o doriti voi, sa va intreaca asteptarile.
    va imbratisez cu drag si va astept cu povesti.

    Dea Valma 21 martie 2009 0:39 Răspunde
  • buna dimineata.
    imi sorb emotiile din ceasca de cafea. astept zeite pornite pe drum inca din zori, in aburul unui soare primavaratic.
    deschid usa, sufletul, fereastra, viata pentru ce va fi sa fie.
    simona, dea valma, meninne, voi cele de departe si totusi atat de aproape, am ganduri calde pentru voi.
    meninne… tu stii.
    valin… aceeasi mana intinsa spre tacerile tale. nu trebuie sa spui nimic, stiu. priveste spre soare, te rog.
    ancag esti pe drum?

    pisica 21 martie 2009 10:21 Răspunde
  • Buna dimineata.Sa aveti o zi memorabila,imi pare nespus de rau, ca nu pot fi si eu partasa la sectiunea Brasov.
    Pentru cele care sunt pe drum,ma rog sa ajunga cu bine.
    Astept cu emotie mare povesti si poze.
    Va sarut.

    pisi.ro 21 martie 2009 10:58 Răspunde
  • astept vesti de la voi zeite 🙂

    imbratisari calde pentru celelalte care sunt mai departe sau mai aproape de sufletele care o sa radieze in jurul lui alice azi.

    simona?

    meninne 21 martie 2009 16:56 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title