fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

De bunavoie si nesilit de mine

de

Rabd cu vitejie un cliseu. In coltul rosu, o puzderie de prietene maritate se satura galopant de viata de familie in care s-au varat cu faloasa lacomie, acum cativa ani. In coltul albastru, celibatarele platesc acatiste pentru dezlegarea cununiilor.

Am fost nevoita sa tac si sa inghit conferinte intregi despre cat de fericita sunt eu, mi s-a explicat in repetate randuri ca plesnesc de noroc, fiindca n-am familie si fac tot ce-mi trece prin cap, n-am obligatii, urgente casnice, rapoarte de dat, constrangeri matrimoniale.

Nu indraznesc aproape niciodata sa ma lamentez in fata vreunei prietene casatorite (in afara de Alice a mea, care ma intelege orice-ar fi si e miraculos atipica), fiindca primesc in nas o riposta standard despre bafta mea chioara de a dormi pe diagonala patului, de-a ma inveli cu toata plapuma si de-a manca direct din conserva. Nu ca ele, care indura sforaieli, mofturi gastronomice pe tema sosului picant, vizite la soacre si meciuri de fotbal stinse cu bere.

Desi admit ca relatiile neconcubinale sunt cu mult mai aerisite, mai romantice si mai interesante, de fiecare data cand flirtez cu un tip (nu mai vorbim de indragosteli sau relatii), creierii mei mai deschid un window si cateva taburi, iar mintea desira un slide-show penibil. Ma vad mireasa (nu stiu pana la ce varsta venerabila am sa mai delirez ca flutur festiv in rochie bufanta), langa un mire obligatoriu imbracat in costum bleumarin, un barbat care nici macar nu seamana cu cel din viata mea, dar e un prototip pe care il oblig sa danseze valsuri lesinate. Sigur, asta n-are nicio legatura cu planurile mele concrete si rationale, e doar un reflex. Cand scap din betia imaginatiei tembele, reusesc sa traiesc cu voluptate ceea ce am la momentul dat.

Am destule zile cand imi binecuvantez celibatul si compatimesc stolurile de amice care, atunci cand scapa pe poarta firmei, se duc glont acasa – au de mers cu sotu’ la supermarket, au de gatit, au de carat copiii spre si dinspre casa. Dupa ce le urez o seara frumoasa in familie, incep s-o lalai prin oras, sa ma intalnesc, vorba lor, cu cine am eu chef, sa iau decizii impulsive in materie de shopping, fara sa aiba nimeni drept de veto. Ajung acasa placut obosita, cumparata, cheltuita, intalnita, cafelita. Ma trantesc pe ce fotoliu vreau, deschid televizorul pe ce canal imi place, mananc in pat, trancanesc un ceas la telefon, dorm in pijama cu elefantei. Si cu sosete.

Apoi, cand mi-e lumea mai draga, ma loveste in moalele capului cate-o zi cu muguri pe care-i adulmec singura, cu ore in care ma plictisesc de propriile ganduri, cu pofta de dragoste sugrumata de temeri, de tresariri, de adoratie desucheata, de confesiuni domestice si tandreturi salbatice, de mese in doi si vacante in patru, de grija zilei de maine, de pijamaua de matase, de pupaceli prostesti, de plimbari desuet de calme, de cearta indragostita, de gelozie, de hachite conjugale. Si-atunci, simt o dorinta incontrolabila sa-mi complic superb existenta.

PS: Eu si Alice Nastase Buciuta va asteptam joi, 12 mai, la Craiova, la Famous Fashion Lounge, Calea Unirii pietonal, bloc 21 ABC, vizavi de Filarmonica, incepand cu ora 19.00. Am rugamintea, ca de obicei, sa-mi confirmati prezenta aici, pe Facebook sau pe e-mail (simona@revistatango.ro) – mentionand si numarul de persoane. Va pup si abia astept sa ne vedem!invitatie craiova

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona…cit umor ai!!!!!!!…..ioi, cit imi place cum scrii….
    de cite ori am auzit: „ce-i al tau e pus deoparte”…..”fata cauta-ti un potential sot ca de la o anumita virsta nu se mai uita nimeni la tine” (ce incurajare, nu?:))….”arata-te disponibila (i-auzi?)”…ultima le intrece pe toate…dar e nostim….

    as minti daca as spune ca e bine asa, nemaritata…..ca este ideal sa n-ai familie….
    si ce sa fac?…sa-mi pun o pancarta la git: caut sot?….

    traim intr-un sos toxic….in general….dar exista mirodenii in acest sos, cu efect
    anesteziant….

    bunica-fie iertata-imi spune la un moment dat, eu aveam 26 de ani…ca sunt domnisoara batrina…..o spunea in gluma….de-aia ardeleneasca….iar eu o intreb: am pierdut ceva ca nu m-am maritat?…ea, bunica: chiar nimic tu copila!!!

    asta m-a consolat putin….

    pe curind Simona…foarte rar scriu….dar am citit tot ce-ai scris….sunt mai tacuta…
    sau cum sa zic….mai lenesa sau fac „economii” in scris…..cum vrei tu

    o seara faina…la shoping…la film….cu ginduri frumoase……cu o primavara, asa cum o meriti….cu multe flori…

    un zimbet cald
    gabi

    Gabi U. 10 mai 2011 17:36 Răspunde
    • Gabi U., iti multumesc – si sa stii ca bunica ta are dreptate, la 26 de ani poti fi fata batrana, in sensul ca, daca te prinde o atare etate nelogodita, sansele de a mai fi curand maritata scad dramatic. E momentul cand toata lumea termina facultati sau scoli diverse si se astruca pe undeva, intr-o celula de baza. Deci, daca nu esti iute… :)))

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:24 Răspunde
  • Gabi, cred ca fiecare dintre noi avem cate o bunica asa! A mea ma visa maritata de pe la 18 ani si continua si acum, dupa aproape 11 ani. I-a mai scazut entuziasmul intre timp, cred ca si l-a ascuns in mersul la biserica si in acatiste… dar na, nu pot sa o fericesc asa cu de-a sila. A facut-o matusimea la randul ei si dupa 2 ani s-a ales praful. Cu de-a sila s-a maritat, cu de-a sila s-a despartit…

    Simona, ai asa un talent si un dar mai presus de toate de a ne face pe noi muritoarele de rand sa zambim infundat si sa aprobam cu o lacrima in colt de ochi… Trec si eu eu prin aceleasi stari, multumesc pentru linistea si lipsa responsabilitatilor de zi cu zi si visez la imbratisari tarziu in noapte. Pe rand. Ca uneori ma intreb de ce imi doresc sa fiu in doi si alte ori imi pland singuratatile in plimabri prelungi… Si alteori sunt intre cele doua stari si rad a nebunie. Ma aflu acum cu piciorul intr-o noua varsta si ma intreb unde mi s-au dus anii… altele la varsta mea… Ufff! Patetice ganduri, ca vremea asta nehotarata: soare, ploaie, soare, ploaie… ce vrea vremea de fapt? ce vreau eu?

    Te imbratisez cu drag si soare,
    Andres

    andres 10 mai 2011 18:33 Răspunde
    • Andres, ca de obicei, ma emotionezi si te citesc cu mult drag. A, si eu aveam zestre uriasa de la bunica, pe la 23-24 de ani. Intre timp, a ajuns pe la sotia lui frate-meu, cred. 🙂

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:26 Răspunde
  • of Doamne, Simona, zici c-ai scos din capul meu ce-ai scris.
    Gabi U, da’ replica „iesi si tu in lume, nu mai sta in casa” n-ai auzit-o? unde sa ies ca aia din cluburi cauta cel mult un one night stand, iar aia din parc, de la cinema, de la munte, de la mare, de la nuntile rudelor si prietenelor sunt deja luati.
    si sa mai vezi de naucitor e cand ti se spune „iesi in lume”, dar cand pleci de una singura in concediu aproape tot biroul (partea feminina, off course) zice ca esti dusa cu capu’ si sa nu mai faci asa ceva vreodata.
    bunica-mea inca n-a ajuns la concluzii d-astea intelepte, insa a ajuns in punctul in care si-ar dori inclusiv unul fara popa si primar, ea care-i cam bisericoasa de felul ei. 🙂

    ady 10 mai 2011 18:38 Răspunde
    • Ady, tu ai dreptate, dar stiu si fatuci care ies in lume si ies in lume si ies in lume, altceva nu fac, insa norocul matrimonial fuge zbarlit, nu le atinge. 🙂 Acum… depinde si ce faci cand iesi prin lume. 😀

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:27 Răspunde
  • alooo, coltul albastru, putina atentie va rog… nici in coltul rosu nu e veselie si totul roz. e exact asa cum a scris Simona.
    da vreau sa fiu iar singura. (pina mi se face iar de plimbari in doi fie si pina la supermarket). ma sufoc. incet si sigur. vreau sa ma urc in virful patului cu caserola de inghetata, imbracata in „pijamaua cu elefanti” si obligatoriu cu sosete in picioare si sa ma uit la filme si sa pling melancolica si sa nu mute nimeni canalul sau filmul… vreau sa ma duc la mall si stau cu ochii cascati ore in siiirrr… vreau sa fiu singura in casa. macar citeva zile. sa stau sa ma „cosmeticesc” , sa ma bibilesc, sa citesc… vreau, vreau…

    iana 10 mai 2011 18:55 Răspunde
    • Iana, draga mea, tu vrei sa fii singura fiindca o buna (vorba vine) bucata de vreme n-ai fost singura. In general, cele care au inghitit cam mult celibat s-au saturat si de caserola de inghetata din varful patului. Te pup! 🙂

      Crina, e interesant ce spui. Sigur ca o casatorie nu e cea mai mare isprava din viata nimanui, dar ceilalti chibiteaza vesnic in favoarea ei. Ba chiar unii incearca sa te cupleze cu cate cineva, desi nu-i roaga nimeni. Daca ma gandesc bine, nici nu-i o idee rea. Imi place cum scrii.

      Goldeneye, te invidiez fara menajamente, n-are rost sa mint. 🙂 Dar iarta-mi intrebarea, de cand sunteti casatoriti? Ca daca aveti sub doi ani, nu se pune. 🙂 Copii aveti? Eh… asta ca sa calculam mai obiectiv… Oricum, suna splendid ce faceti voi acolo, pareti facuti unul pentru altul, ca de fapt asta e ideea.

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:32 Răspunde
  • Nu pretind nici pe departe ca le stiu pe toate, insa fiind la a doua casatorie cu o pauza de 15 ani ani intre ele, timp in care nu am pierdut timpul degeaba, cum s-ar zice, si am trait si agonia si exatazul vietii, pot spune, ca, aproape ca si in toate aspectele vietii, si cand vorbim de viata unei femei intr-o relatie sau in afara ei, putem spune ca „orice alegere inseamna o pierdere”. Pe mai departe..depinde ce ni se potriveste mai bine, cat de bine ne cunoastem pentru a sti ce ni se potriveste mai bine si intr-un final, evident si de norocul pe care-l avem. E un melanj de lucruri. Nu mi se pare insa corect sa se spune despre o femeie singura ca „saraca, n-are noroc”, de parca cea mai mare realizare din viata unei femei ar fi casatoria, reusita sau nereusita, nu conteaza, casatorie sa fie. Exista oameni pentru care, „calatoria” este mai importanta decat „destinatia” deci, depinde din nou de alegerea fiecaruia, de firea lui, etc. Casatoria trebuie sa fie un gest (dupa mine) pe care-l faci intr-un moment de intensitate maxima a unor sentimente si concluzii dintr-o relatie, nu un gest administrativ, pentru ca „asa da bine”. Tot din experienta mea pot spune ca poti fi foarte nefericita intr-o relatie , daca ea nu este „pe sufletul tau”, si, daca nu fericit, macar poti fi echilibrat, singur…
    Pe urma..ceea ce ti se intampla in viata, cred ca e o chestiune de destin impletita cu alegere. Bine..nu am spus nimic nou 🙂

    Crina 10 mai 2011 19:06 Răspunde
  • si eu Iana…și eu!!! :))

    brumys1 10 mai 2011 19:36 Răspunde
  • iana, te invit… in iunie ma intorc la birou… acum stau si imi ling ranile, iti dau camera si te lasam in plata domnului… numai sa stiu ca iti e bine!

    Si da, ai dreptate… din cand in cand vrem singure si ni se pare ca cele „din coltul albastru” sunt libere si privilegiate si …

    CristinaC 10 mai 2011 19:58 Răspunde
  • Si de ce nu puteti face toate astea fetelor? Credeti ca sotii vostri nu v-ar mai iubi? Eu cred ca intr-o casnicie singura solutie impotriva acestui sentiment de sufocare este sa dai celuilalt libertatea de a fi el insusi. Plus ca e mai distractiv sa faci lucrurile in doi. Noua ne place sa facem baie impreuna si sa ne „scrabuim”(asa zice sotul meu cand face ne facem scrub:)), sa ma pieptene si sa ma dea cu crema, imi place sa ma uit cu el la rugby si sa ma agit la eseuri-altceva nu inteleg din jocul asta desi el a jucat multi an rugby:)) iar duminica dupa amiaza ne place sa stam in pat, sa mancam muullteee prajituri si sa ne uitam la comedii-ati putea fi uimite ca si barbatilor li se pare amuzanta Bridget Jones. Casnicia poate fi distractiva, ma doare sufletul sa aud oameni care se simt sufocati de cei pe care i-au iubit atat de mult incat i-au ales sa le fie alaturi toata viata.
    Placerile mici construiesc marile fericiri, nu suntem impreuna cu perechea noastra numai pentru a infrunta viata, ci si pentru a ne bucura de ea, sa ne amintim asta in fiecare zi:) Si sa nu uitam sa zambim in fiecare dimineata, fie ca zambetul se reflecta in oglinda din baie, fie ca se reflecta in oglinda de pe perna alaturata:)

    goldeneye 10 mai 2011 20:09 Răspunde
  • Excelent articolul,Simona.Eu simt ca in curand ai sa-ti complici superba existenta,pentru ca vad ca iti doresti tare mult asta.Atunci insa sa nu apari la noi sa ne spui ca inca nu ai reusit sa prepari budinca,cat tine febra cand iese fiecare dintisor,cate nopti trebuie sa motai cand celmic are colici.Glumesc evident,superb articolul,felicitari inca odata:)

    adrianagianinna 10 mai 2011 20:25 Răspunde
    • Adrianagianinna, ba exact la voi am sa vin ca sa ma plang de toate astea – sau sa ma minunez naiv-prosteste-sublim de fiecare revelatie din viata mea, pe care voi le veti fi parcurs de mult, la ceasul ala, si veti rade de mine, condescendent. 😀

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:34 Răspunde
  • CristinaC,
    multumesc… sint mama full-time pina ce vin bunicii din Romania. Si-au luat concediu si sint …. sufocata! e greu sa fii mama casnica. si nu glumesc…pina in iulie n-avem ce face decit sa rezervam all-inclusive, sa plecam cit mai des prin locuri unde ni se pune masa si ni se face curat in camera.. 🙂

    goldeneye,
    tu scrii asa de frumos, ca din carti… pacat ca realitatea mea nu se pliaza cu cartile nici de-a naibii. uite azi de dimineata m-a trezit fi-mea la 5.00 ca e dimineata si sa ne trezim sa ne jucam putin… si apoi ca sa ma unga pe suflet (eu sint pe modelul autentic romanesc sa moara si capra vecinului) l-a vrut si pe tati si uite asa am inceput ziua… sint cheauna de somn si stiu de pe acum ce gasesc acasa: un copil odihnit gata de joaca. E frumos sa faci baie impreuna cum zici tu acolo dar intre joaca din casa ta si „pijamaua cu elefanti” eu de ce naiba tot pe a doua o vreau???? hahahaha

    iana 10 mai 2011 20:35 Răspunde
  • iana, eu ma urc in virful patului si cu caserola de inghetata si cu sotul , imbracata in pijamaua cu ursi(a mea e cu ursi) cu sosete in picioare si ne uitam la filme impreuna si eu pling melancolica si nu muta nimeni canalul sau filmul… ne ducem la mall si stam cu ochii cascati ore in siiirrr… ma “cosmeticesc” , ma bibilesc, citesc… fac tot ce vreau. si toate astea pt ca am avut norocul sa am un om deosebit langa mine. pt ca inainte de a fi sot, e om in adevaratul sens al cuvantului.

    pe simona o inteleg perfect. am trait situatia scrisa ca la carte.a fost si greu uneori, dar a fost si bine.ca asa e in viata…

    no name 10 mai 2011 20:37 Răspunde
    • No Name, nu cumva esti geamana lui Goldeneye? Fericitelor! 😀

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:36 Răspunde
  • si voi, goldeneye si no name,
    nu va doriti nici un minut sa fiti singure??? in casa? intr-o zi? intr-o ora? voi tot timpul sinteti neseparati… de la ciocolata si inghetata si filme pina la baie…. eu ma duc la doctor… sau mai citesc inca o data pe Crina care pare sa fi prins cel mai bine esenta gindurilor mele.

    iana 10 mai 2011 20:59 Răspunde
  • Sa fie casatoria un compromis? Unul urias? 🙂 Dragilor, n-am descoperit inca adevarul, dar lumea e tot mai nebuna, libertatea e in floare sau matasea schimbarii s-a rupt de-atata emancipare ( a barbatului, a femeii, a oricui).
    Ajung sa cred ca e mai simplu ,pentru inima mea cel putin, sa suferi de singuratate decat de tradare si minciuna . Odaile-s goale da’ calde macar ?! 🙂
    http://www.youtube.com/watch?v=rMbATaj7Il8

    Liniste in suflete va doresc! 🙂

    nico 10 mai 2011 21:26 Răspunde
  • Fetelor, se pare ca sunt pana la urma 3 colturi, nu 2… coltul albastru, coltul rosu si cel violet… in ala violet e Goldeneye! si acolo imi place la nebunie. Indraznesc sa visez la stat la o bere cu iubitu in fata meciului, apoi la baie cu spuma tot cu iubitu, citit povesti la copii – pe rand eu si el (cred ca mai mult eu, nu am eu norocul sa dau peste un el cu pofta de lecturi)…. deja visez. Mai bine imi iau pikamaua roz cu floricele, imi pun sosetele si ma bag la un film… Shameless – asta e filmul 😛

    PS. Imi place la nebunie articolul, fetele scriu superb si e actiune 😀

    andres 10 mai 2011 21:45 Răspunde
  • io unul astept pauza sa vad un verdict intermediar si de la masa arbitrilor. cand or trage trenu’ la depou, cand usorul s-o lasa mai greu, cand mai coboara unii de la munte….

    un trecator 10 mai 2011 22:17 Răspunde
  • ce fain e aici!!!!

    ady…am auzi si replica „iesi in lume”…cred ca nu merg unde trebuie :)…si cum spui si tu sunt toti luati….orice asteptare e provizorie spunea Paler- fie iertat…tu ce zici?

    andres….stii ce este interesant cind vor toti cunoscutii sa te marite….mai demult era enervant…..acum este amuzant…..oare ce-ar zice buni, daca ar stii ca nici dupa 20 de ani, nu mi-am facut si eu un camin….n-am nici macar un semineu….parca trebuia sa pun niste ghilimele….si-acuma ma mut pe fotoliu….beau un vin, imbracata in pijamluta mea roz ….offf si mai are si broderie….:)..nu sunt eu de vina…am primit-o cadou
    si butonez…si butonez…poate mai e ceva „educativ” la tele….

    Gabi U. 10 mai 2011 22:18 Răspunde
  • Hmm… Orice om simte nevoia sa aiba momentele lui in care sa fie doar cu el, dar asta e ceva normal. Recunosc ca nu simt foarte des nevoia unor astfel de momente, ceea ce e oarecum ciudat pt ca eu chiar petrec aproape tot timpul cu sotul meu. Imi place uneori sa stau singura, sa ascult muzica, sa beau vin si sa fumez, doar eu cu gandurile si melancoliile mele, dar el intelege aceasta nevoie a mea si stie ca acele 2-3 ore in care fac asta sunt o placere pe care mi-o poate oferi doar lasandu-ma singura. Imi place sa citesc si atunci ma pierd in actiunea cartii, ma identific cu anumite personaje si traiesc parca aievea senzatiile lor, asa ca as putea sa le consider tot momente traite fara el, chiar daca e langa mine si citeste ceva ce ii place sau lucreaza:)
    Noi nu avem copii inca, ceea ce conteaza foarte mult, sunt constienta ca lucrurile astea se vor schimba cand vor aparea ei.
    Oricum, am observat ca oamenii casatoriti din generatia mea(am 26 de ani) au un alt tip de casnicii, punem accent pe alte lucruri intr-o relatie, suntem mai hedonisti cred, incercam sa extragem placere din orice:)) Voi care aveti mai multa experienta cred ca puteti vedea mai limpede sursa acestor diferente de mentalitate intre generatii in raport cu relatiile. As fi curioasa care e si parerea Simonei in legatura cu asta, de unde diferenta atat de mare de abordare a traiului in 2 intre generatii despartite de doar 5 -7 ani?

    goldeneye 10 mai 2011 22:18 Răspunde
  • simona,lasa viata necomplicata,e mai bine.

    iuliana 10 mai 2011 22:23 Răspunde
  • Eu sunt atunci în colțul al patrulea.
    Nu urmăresc, cu el, meciuri din care nu pricep nimic; nu-l plictisesc cu ecranizări după cărțile colecției ”Chic”. Mâncăm împreună când avem chef. Ne petrecem mare parte din timpul liber împreună, dar uneori avem program separat. Mai mult de atât: câteodată dormim în camere diferite, fără să fim supărați unul pe altul, ci doar pentru a nu ne deranja unul pe altul când avem chef de o lectură prelungită sau o vizionare de film așișderea… El e un animal de exterior; eu, mai mult o plantă de interior… Și asta durează de vreo… nici nu vreau să vă zic câți ani, că s-ar putea ca unele dintre voi să nu aibă cu totul atâția. 🙂
    Nici în cazul ăsta, nu există rețete universal valabile.
    Sau, altfel spus: fiecare, cum îi e norocul. Dar cu o completare, tot din domeniul vorbelor înțelepte: Norocul, însă, și-l mai face și omul.

    silavaracald 10 mai 2011 22:23 Răspunde
  • Gabi, sa stii ca buni a mea ar zice „mare ti-e Imparatia…” si alte d-astea de ma fac mai mereu sa rad ca e draguta tare. I-as aduce eu cu mare drag un „baietel” – ca asa le zice, dar nu a fost vreunul care s-o merite. Da, am scris bine, sa merite sa-mi cunoasta bunica, adica pe mamaie. 🙂

    (Astept sa mi se incarce filmu’ ca merge ca melcu bleg)

    Si mi-ai dat de gandit, lapte sau vin… ufff!

    andres 10 mai 2011 22:29 Răspunde
  • Andres…am revenit ca la tele trebuie sa mai caut…sa butonez…e clar trebuie sa ma duc la nani….n-are cine sa- mi citeasca o poveste….stii ca mi-ar place….

    ce frumos ai scris despre buni a ta….eu nu mai am nici un bunic….au plecat „dincolo”…

    laptic, da, cu miere…..
    da, io zic asa: o brinzica si un vinuletz….merge asa?

    P.S am deviat de la subiect….da` numa` o tzira…

    Gabi U. 10 mai 2011 22:44 Răspunde
  • eu sunt coltul violet dar in alta nuanta. 🙂 pentru ca eu am copii. sunt generatia noua, hedonista si niciodata nu m-a coplesit viata in doi. momentele de izolare sunt rare, exista o intelegere tacita, o nevoie subinteleasa, ceva ce vine de la sine, fara programari, fara planificari. in ceea ce priveste copiii… aici se schimba treaba. toata joaca cea draguta cu ei, baita de seara, povestile nemuritoare, schimbul cu sotul meu cand trecem pe la amandoua fetele cu randul… foaaarteee frumos si imagine de reclama la asigurari de viata! dar foooaaaarteee obositor!!! se intampla zilnic, oameni buni! sunt si momente magice aici, nu sunt ipocrita dar nu sunt TOATE magice! abia asteptam unele finaluri de saptamana sa le lasam la parintii mei si sa ne jucam doar noi. 🙂 insa linistea vietii dinainte de copii nu se mai intoarce. se pierde. se castiga o complicitate intre cei doi iubiti, ceva altfel. dar dorul de noi doi si doar noi nu dispare. si femeile care n-au inca copii dar se plang de viata cu sotul sunt de neinteles pentru mine! sunt NEVESTE, in acel sens peiorativ de sleampata cu expresie obosita care invarte oale si atat.
    o noapte frumoasa!

    Ioana 10 mai 2011 22:54 Răspunde
    • Ioana, m-a impresionat franchetea ta, onestitatea ta, detasarea cu care ataci tabuurile. Sa stii ca multa lume se incapataneaza sa vada numai partea diafana a povestilor, ca in reclamele la asigurari, vorba ta! Si, desigur, tabloul e splendid, poate ca n-are rost sa ne aproiem prea mult, sa vedem fiecare puchitel, insa mi-a placut felul in care vezi totul, felul in care accepti reversul. Felul in care admiti ca dragostea nebuna se transforma intr-o altfel de (hai s-o numim tot) dragoste.

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:39 Răspunde
  • Gabi U, sunt de acord cu ce zice dl Paler, da’ stiu si reversul „nimic nu este mai de durata ca provizoratul”. 🙂
    deocamdata ma bucur de placerile acestui „provizorat” si incerc sa nu bag in seama partile neplacute.
    nu stiu de ce, dar eu cred ca abia atunci cand te simt cu adevarat bine cu tine insuti si te placi fix asa cum esti, in situatia in care esti, altcineva te va observa, datorita acelei straluciri pe care o are o persoana care se iubeste si se simte bine cu ea insasi.
    Andres, eu i-as duce bunicii mele aproape pe oricine. numa’ asta mai vrea de la viata si i-as face cea mai mare bucurie. (asta cand nu se indinde la cascaval si vrea si stranepoti :)).

    ady 10 mai 2011 23:18 Răspunde
  • Draga mea,

    As fi putut sa-ti scriu pe e-mail insa prefer sa o spun public: nu te invidiez pentru postura „privilegiata” in care te afli. Cum ti-am mai spus, exista o lege a compensatiei care se aplica in viata. Imi doresc sa e vad mireasa, poate nu in rochie bufanta :), daca asta este ceea ce-ti doresti, dar mai mult decit asta imi doresc sa te vad mamica. Prietenele (cu copii) stiu de ce 🙂

    Te pup

    Ramona 11 mai 2011 1:51 Răspunde
    • Ramona, mi-au dat lacrimile cand te-am regasit aici, draga mea prietena din Toronto, orasul meu la fel de drag! N-am reusit sa-ti raspund imediat, fiindca dupa ce m-am umflat de plans (prietenele stiu de ce, vorba ta), a trebuit sa plec undeva si n-am mai putut sa intru in timp util pe Internet. Te-am revazut pe Facebook, de curand, la botezul lui Steph, si nu mi-a venit sa cred ca a trecut vremea, puiul tau e adorabil!!! Iar tu esti la fel de frumoasa cum te stiu, maternitatea ti-a daruit stralucirea aia, glow-ul de care vorbeau prin filme, in Canada, si noi ne stricam de ras. Uite ca aveau dreptate. Multumesc pentru tot, mi-e foarte dor de tine. Aaa, si sa stii: cu sau fara rochie bufanta, cu sau fara certificat de casatorie, eu ma straduiesc! 😀

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:44 Răspunde
  • servus Ady….ai dreptate…
    si eu ma simt bine cu mine….nu ma plictisesc cu mine…..ma accept asa cum sunt…
    cred in destin…daca ramin in „provizorat” e ok…nu sunt o tragediana care-si plinge de mila

    inca ceva….glumesc acum: tata zice ca e tinar (la 78 de ani) pentru ca n-are nepoti….
    acuma de ce sa-l deprim 🙂

    o zi frumoasa!

    Gabi U. 11 mai 2011 9:21 Răspunde
  • iana, ne-am vorbit? 🙂
    vreau si eu un strop de singuratate, sa-mi fiu mai aproape de mine. apoi o pofta de dragoste sugrumata de tresarire si mai sugrumata de pupaceli prostesti, pe care sa nu mi le… atarn in cui. 🙂

    zice-se ca varianta doi merge mana-n mana.:
    http://www.youtube.com/watch?v=VwoRMAC461A

    tania 11 mai 2011 9:34 Răspunde
    • Tania, cere si, chiar daca nu ti se va da, nu vei putea sa-ti reprosezi vreodata ca n-ai pretins. 😀 Te pupacesc de regasire.

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:45 Răspunde
  • mda….stau si ma intreb daca sa stau langa viitorul meu sot, sa il rasfat,sa ii calc, sa ii spal, sa stau pe un salariu amarat de 800 lei sau sa plec undeva unde am ocazia sa imi fac un viitor mai bun, o cariera de succes….daca plec inseamna despartire….deci?un sfat,ceva?!?!

    iubyta 11 mai 2011 9:42 Răspunde
  • love you, Simona! imi pare rau ca nu sunt din Craiova ca veneam fugind sa va mai vad o data pe amandoua! te pup

    andra 11 mai 2011 10:32 Răspunde
    • Andra, multumesc, si eu te pup si amanam intrevederea, pana cand logistica o va permite. 🙂

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:45 Răspunde
  • Indraznesc sa scriu ca inteleg, ca de fapt il cautam pe „noi” , fie ca suntem singuri sau in „doi”..ne este dor de un „noi” al povestilor din copilarie, al parintilor si bunicilor nostri, al inceputului.
    am fost casatorita cu tatal copilului meu si de buna voie l-am lasat pe „eu”, „de bunavoie si nesilit de mine” la usa casniciei, la 20 de ani, nestiind ca „noi” nu se poate fara „eu”…fara pijama cu ursuleti, fara sosete pentru vise calde …l-am pierdut si pe „eu” si pe „noi” si inca mi-e teama sa le declar nule..
    drumul continua, cu nostalgia vacantei mari si cu speranta unei mangaieri a lui „noi”
    Simona, iti multumesc ca mi-ai scris atata vreme si sa ma ierti, te rog , ca nu ti – am raspuns pana acum.

    Andrea 11 mai 2011 11:06 Răspunde
    • Andrea, ai sa-ti regasesti „eu”-urile si „noi”-urile, ceea ce s-a intamplat cu tine are si antidot. Trebuie sa dai un pic de credit timpului, insa. Miracolele nu se plamadesc instantaneu. Noi suntem aici, oricand ai nevoie de comunicare. Nu putem inlocui ceea ce nu mai ai in viata ta, insa oferim solutii alternative. 🙂 Te pup.

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:55 Răspunde
  • doamnelor, considerati ca m-am intors de pe unde am umblat si-am dat buzna-n sezatoare, ca sa caut stecla cu rachie. ca orice tzaran care se respecta, arunc pe sub sprancene o privire cat sa cantareasca bine care si a cui se afla de fatza… apoi, in loc de „buna seara…” marai un „ce faceti, fa, acilea?…”, oarecum nu foarte interesat de vreun raspuns, ci numai ca sa spun si eu ceva, de sus. la care una, mai rasarita, (de fiecare data, tot aia) va sa raspunda, cu artzag retinut: „iaca, si noi, vorbim d-ale noastre… da’, ce vreai?”. „ni’ca, fa, ni’ca, aia vreau!” o sa zic, asa, ca sa ne-ntelegem. si-0 sa iau un gat zdravan da tarie, o sa zic”mdea…” si-o sa plec, la fel de lamurit de intamplare ca si de felul in care functioneaza telegraful.
    eu zic ca restul, dincolo de poza asta, care se refera la o eterna intalnire de gradul 0, e doar filozofeala, mai ieftina sau invelita-n poleiala….
    imi inchipui ca de-aia barbatii stau acum de-o parte si se sfiesc sa intre.

    mecanic de locomotiva 11 mai 2011 13:03 Răspunde
    • Mecanic de locomotiva, sa stii ca nu mai asteptam de mult sfaturi de la tine (desi le primim), fiindca esti subiectiv si cam baut. 😀 Glumesc, desi urasc sa spun cand glumesc. Iar barbatii nu se sfiesc, ai sa vezi. Ai si vazut, de fapt. 🙂

      Simona Catrina 11 mai 2011 13:59 Răspunde
  • superb articolul! 🙂
    ma inscriu la coltul numarul patru! intelepte vorbe SLVC!

    li 11 mai 2011 13:18 Răspunde
    • Li, iti multumesc frumos! 🙂

      Cezara, si tie iti sunt recunoscatoare. Cat despre rochia alba, cred ca e doar un simbol al unei fixatii pe care o avem toate, fiecare in felul nostru. Sigur ca albul e facultativ, insa momentul impune cugetari insistente. Viata, sosete si ganduri pufoase iti doresc! 🙂

      Simona Catrina 11 mai 2011 14:01 Răspunde
  • Un alt text savuros marca Simona Catrina…

    Simona, eu cred ca fiecare femeie faina si complica.. aaa vrut sa spun complexă, care nu se lasa definita doar de dimensiunea ” nevasta si mama” gandeste cam la fel, si e prinsa intre cele 2 concluzii si dorinte contradictorii. La fel si eu, am si momentele albastre : in care ti-e urat sa fii singura cand te intorci acasa, in care te apuci sa-ti suni amicii si sa le spui vrute si nevrute, in care melodiile romantice te calca pe nervii sufletului, si momentele cand ai chef sa faci dragoste ( eu chiar asa le numesc) dar nu e nimeni dincolo de dorinta ta. Insa am avut multe, mult mai multe momente portocalii: cele in care-mi fac programul cum am chef si tot eu deviez spontan de la el, in care mintea mea umbla aiurea cand intalnesc un tip dragut, again ;D… in care ma simt nemaipomenit la o intalnire intre fete, sau in vacantele sublime de fata care calatoreste singura, clipele cand blestem in gand bezna in care mi-am pierdut capul din dragoste si-mi binecuvantez prietenii…
    Eu cred ca orice femeie (sau barbat) de pe lumea asta trebuie sa aiba intai de toate o relatie cu ea insasi/el insusi, si apoi va fi mult mai OK daca iubirea aia misto ia sfarsit. Si le-as spune tuturor femeilor (dar noi pricepem asta foarte greu) ca nu e NIMIC IN NEREGULA cu tine daca nu ai un partener in acest moment, ca nu-ti lipseste nimic din ceea ce face o femeie eligibila pt o relatie. Dimpotriva, poate ca barbatilor din viata ta le lipsesc calitatile sau care sa te faca vizibila in ochii lor…
    Eu am invatat-o pe propria piele, si poate e ciudat, dar in ultimii ani sunt mult mai greu de „prins in latz” de indragosteala. Este putin anormal dar mi-am fabricat o carapace care, zic eu, sa ma scuteasca de energie si sentimente investite in nimic. Si mi-am inversat un pic prioritatile. Din pacate, si cei interesati de mine simt asta, unii pica din start la prima inspectie tehnica poate nejustificat, iar cu omul de langa mine tre sa ajung la un compromis, la un joc de distanta& apropiere. Nu e usor nici pentru mine.
    Cat despre rochia alba, hm…spre deosebire de multe femei, nu prea am avut fantezia asta. Si ma gandesc serios daca vreau sa-mi schimb numele, cand va fi sa fie…eu mai degraba visez la o familie haioasa, cu copii, cu vacante impreuna si cu dragostea aceea care te sustine si te face mai puternic. Si astept. Macar dintr-un pct de vedere am invatat sa am rabdare 🙂

    Pe de alta parte, eu cred ca ti-ar sta bine in rochie alba oricand viata iti va face acest dar, daca gasesti persoana aia care sa-ti puna licarul de fericire in ochi si sa-ti impaienjeneasca mintea asa cum se cuvine. Si crede-ma, nici n-o sa mai conteze daca are costum bleu marin sau bej…(atata vreme cat e asortat cu pantofii , haha)

    PS: Si mie imi place sa dorm cu sosete, chiar si primavara 🙂

    Cezara 11 mai 2011 13:19 Răspunde
  • @ Mecanic de locomotiva:
    Daca tot ne dai bineţe in mod generic cu „fa”…sau era „fată”? eu iti raspund tot asa generic:
    In afara cazului in care nu esti din Oltenia, n-ai nici o scuza sa folosesti apelativul asta. 😉
    Filozofeala e ieftina sau valoroasa functie de cel care cantareste, dat atata vreme cat e a noastra are ceva greutate, asa sa stii.

    No…

    Cezara 11 mai 2011 13:31 Răspunde
  • in fine, fara speranta vreunei revelatii uimitoare care sa schimbe cumva culorile lumii asteia, as putea sa renunt la bunul simt care imi spune ca n-am nimic de spus despre subiect si sa ma lansez, semidoct, intr-un monolog care sa schimbe temperatura cu un sfert de grad.
    asadar, in timp ce citeam cele scrise de simona, am inceput sa clatin din cap. acolo eu am niste oglinzi, care, intocmai cu cele ale unui caleidoscop, rearanjeaza oarece imagini si cateva cuvinte, nu foarte multe si nici foarte variate… dupa scurte tribulatii, m-am trezit spunand cu voce tare: „apoi, treaba asta, catrina, sta agatzata undeva intre Mongol si Kill Bill”. (reclama: pentru cei care n-au urmarit inca pelicula Mongol, am sa zic asa, ca Radio Guerrilla: „du-te, bah, la un film!”. dincolo de istoria devenirii lui gingis-han, care sa va ajute sa pareti destepti fiindca o stiti, o sa mai descoperiti domniile voastre cateva mici daruri pe care regizorul asta, un rus – am uitat cum il cheama,vi le face cu marinimie. prin filmul asta e liniste, nu trec avioane, nu se vorbeste crampei de engleza, metal nu veti gasi decat in sabii, totul e stofa tesuta de mana omului, de aici si pana dincolo de zare e stepa nesfarsita (a! mi-am adus aminte de aitmatov…), etc… )
    Sa rezum, simona: femeia din Mongol, ca sa fie femeia cuiva, trebuie sa aibe picioare puternice. nimic mai mult… femeia din kill bill, ca sa NU mai fie femeia cuiva, trebuie sa fie in stare sa-l omoare pe bill. doar atat… intre definitiile astea extreme nu exista decat inghetata-n pijamale si foarte multa singuratate, de una singura sau in doi.

    mecanic de locomotiva 11 mai 2011 13:34 Răspunde
  • cezara, esti fata desteapta, ai inteles tu ce-am vrut sa zic cu poza aia in care se afla „fa”… daca nu, atunci, poftim: sunt eu de la caracal…

    mecanic de locomotiva 11 mai 2011 13:40 Răspunde
  • Nico, ai dreptate, angoasa solitudinii e mult mai calma decat cea a tradarii, a dezamagirii. Esti inteleapta. 🙂

    Simona Catrina 11 mai 2011 13:48 Răspunde
  • Iubyta, e foarte direct si foarte nelinistitoare dilema ta, nu vreau sa fiu ipocrita si sa-ti vorbesc de valori morale si de frumuseti interioare. E o decizie grea si numai tu poti sa stii ce-i mai bine, tu stii ce simti cu adevarat. Vei avea probabil parte de sfaturi diverse, din ambele tabere, insa dincolo de orice, ai ultimul cuvant. Nimeni nu-si ia raspunderea unui sfat atat de dramatic. Curaj, orice-ai alege! Fiindca ai nevoie.

    Simona Catrina 11 mai 2011 13:50 Răspunde
  • Bine cu dar mai bine cucu ?

    Thomas Man 11 mai 2011 13:59 Răspunde
  • Simonel
    Toate absolut toate medaliile au 2 fete, si noi dam cu banul(medalia) si cind ea pica noi suportam consecintele, dar nu am aflat inca daca mai avem voie sa mai dam cu medalia inca si inca odata pina cind ne va conveni si noua fata medaliei pe care va trebui sa o acceptam.
    Mercic mult pentru toate subiectele si postarile tale, pentru mine sunt dulciurile necesare aproape zilnic.Abia astept si-mi doresc enorm sa veniti si la Ploiesti

    iris 11 mai 2011 14:02 Răspunde
  • Trecatorule, te previn ca arbitrii pe care ii astepti sunt misogini si nemotivati, in nonsalanta absentei lor. 😀

    Simona Catrina 11 mai 2011 14:03 Răspunde
  • Iuliana, sfatul tau transant mi-a dat frisoane, esti foarte persuasiva! 🙂 Multumesc!

    Simona Catrina 11 mai 2011 14:04 Răspunde
  • Silavaracald, eu sper ca norocul sa nu se lase pe mana mea, ca or sa-i mearga fulgii. Nu ma pricep sa cos noroace, nu stiu sa le aleg de neghina. Eu inca mai cred in destinul batut in cuie, ca sa-mi simplifice mie crizele de constiinta. Ai o existenta misto. Bine-ai venit! 🙂

    Simona Catrina 11 mai 2011 14:07 Răspunde
  • Iris, si eu iti multumesc, esti dragalasa, ca de cand te stiu! 🙂

    Simona Catrina 11 mai 2011 14:07 Răspunde
  • CristinaC, Brumys1, Thomas... va multumesc, faceam prezenta. V-am notat. 🙂

    Simona Catrina 11 mai 2011 14:08 Răspunde
  • curaj??cred k am nevoie de tot curajul de pe lumea asta sa iau o decizie….am stat impreuna, in aceeasi casa cu mama lui un an si 2 luni, pana acum 2 saptamani cand m-am intors la mama acasa ca „soacra mea” a avut grija sa ma darame pshihic cu…”astazi nu se spala, azi nu se da cu matura, lunea se da cu matura intr-un anumit fel, lunea nu se spala, miercurea nu stiu ce nu mai faci, vinerea nu se face dragoste” mie imi spunea ceva si logodnicului meu ii spunea pe invers si eu picam mereu „de proasta”, dar ,va rog frumos, ea nu se baga in relatia fiului ei, nu are ea treaba cu cine vorbeste el…..si in astfel de momente nu iti vine sa te duci?eu m-as duce in America daca as putea sa nu mai aud de ea….dar sansa mea e sa plec in Italia pt niste cursuri, apoi am post asigurat cu un salariu de 1800 euro pe luna….merita sa stau la mine acasa cu iubirea in suflet si cu 8oo lei pe luna sau acolo cu un salariu mai mare si o viitoare relatie?

    iubyta 11 mai 2011 14:09 Răspunde
  • Simona am răspuns doar prezent pt că tare mi-e că nu vrei să afli coltul si mai ales culoarea dansului dupa 17 ani de casnicie :)). In rest, roz si pufos iti doresc, cu trecere, evident, prin alb si bufantă 😉

    brumys1 11 mai 2011 14:14 Răspunde
  • Iubyta, as minti sa-ti spun ca am prea multa incredere in viitorul sidefat al iubirii tale cu 800-de-lei-si-soacra-pisaloaga. Cam ai dreptate, Italia viitorului suna mai bine, miroase mai bine, inspira mai bine. Fructifica-ti sansele, pentru ca altfel vei avea, mai tarziu, regrete atroce. Iti tin pumnii, sincer! Tine-ne la curent, povestea ta e interesanta si recunosc ca m-a prins, m-a naucit. Astept…

    Simona Catrina 11 mai 2011 14:14 Răspunde
  • Brumys1, ba as vrea sa aflu. 🙂 Mersi pentru prezenta si prezent.

    Simona Catrina 11 mai 2011 14:15 Răspunde
  • acum sunt pe langa subiect, ca voiam sa-i spun mecanicului de locomotiva ca eu sunt din corabia. 🙂
    simona, ce sa fac cand ies in lume?! fac si eu ce se face de obicei in locul ala de iesit in lume, ma plimb in parc, ma uit la film/scena la cinema/teatru, ma scald in mare/ma plimb pe munte/prin oras prin respectivele destinatii turistice, dansez la nunti, etc. cred ca sunt si nitel mai timida, asa, ca in afara de un afis la gat cu „caut barbat”, cum zicea cineva, nu ma pricep la prea multe (nici nu m-ascund, dar nici nu m-agat de toti barbatii care apar in raza vizuala), iar varianta cu afisul nu intra in viziunea personala.

    ady 11 mai 2011 14:17 Răspunde
    • Ady, stiu ca asa e, inteleg foarte bine. Insa, ca strategie in mare, tot asta functioneaza (pana la urma). Izolarea oricum nu favorizeaza situatia. Intr-o zi, sper sa ne dai vesti concrete, stii ca savuram cu totii noutatile. Si oricum sper sa ramai cu noi, pana atunci. 🙂

      Simona Catrina 11 mai 2011 14:36 Răspunde
  • se pare ca nu ma-nteleg cu voi, daca tot ii dau in pilde…
    si nici baietii nu-s p’aici sa tina partea.
    mai trag un loz, deci, desi e posibil sa iasa tot necastigator.

    pamantul are viteza mai mare zilele astea, nu stiu daca ati observat.
    soarele e mai taios, lumina trece prin prisme fara sa se mai sparga in rogvaiv.
    poate ca daca n-ar fi atata de mult alb, nu ar fi nici atata de mult negru si-am putea sa ne iubim ca la-nceput…
    dintr-o poza sepia ma privesc doi tarani, nascuti si crescuti intr-un sat de la marginea lumii… niciunul dintre ei n-a vazut marea neagra, fiindca n-a fost sa fie, mi-au zis… de alfel, buricul pamantului e musai ca trece pe la ei, prin Chirnogi, asa ca e lesne sa pricepi ca nu e mare nevoie sa pleci aiurea.
    „pe mine, maica” – surade bunica-mea, cu ochii mari, inca albastri, privind departe in urma – „pe mine, Ion m-a furat, cu Roibu”. „cum, bre, te-a furat?!”, intreb eu, fiindca la 8 ani ai voie sa intrebi orice, mai ales cand cureti porumb, sa dai la gaini. „ei, cum! la targ m-a furat, a venit cu Roibu, m-a luat si m-a facut nevasta” zambeste ea – stie ca n-am cum sa pricep ce sade dincolo de cuvantul ala, „nevasta”. „si matale n-ai dat din picioare, nu te-ai zbatut? alde strabunicu’ nu s-a luat de tataie, sa te ia la loc, inapoi?”. camasa canepie a bunica-mii tresare de un ras retinut cu greu. „nu, ca erau vorbiti… pai, tu cum crezi? s-apoi, si mie cam imi placea… Roibu, ca era zdravan si bun de plug” rade ea de-a binelea. am lasat porumbul, aiurit de intamplare, si m-am dus sa o caut pe maica-mea. cosea, in pridvor, la racoare, niste pantaloni de-ai lui tata. „mami, stii ca tataie a furat-o pe mamaie?! tu cum te-ai insurat cu tata?” fac eu, pe nepusa masa. „ei, aveam 19 ani, ce sa-ti zic, eram tanara, eram proasta… mi-a furat inima…” ofteaza maica-mea si ramane cu acul in aer, agatzat de ganduri fara leac. „si, vezi, ca se spune maritat…”.
    … ma uit la sor’mea, care are doar 5 ani si se joaca cu niste frunze, „face mancare”, de-a dreptul in noroi… trage cu ochiul catre drum, pe unde umbla oameni…
    asteapta s-o fure si pe ea cineva, cand o sa vie vremea?

    (lucrurile astea s-au ispravit acum 29 de ani… pe nesimtite, pamantul a prins sa se roteasca mai rapid. timpul nu mai are rabdare cu noi. si e foarte mult alb, din cauza unui alt soi de soare, care ne omoara culorile. pe andreea n-a furat-o nimeni inca, e in siguranta,:))

    mecanic de locomotiva 11 mai 2011 14:21 Răspunde
    • Mecanic de locomotiva, cred ca perceptiile mele literare sunt meteodependente. Am cam plans cand am citit ce-ai scris. Caut si alte explicatii, intre timp.

      Simona Catrina 11 mai 2011 14:38 Răspunde
  • aaa….si vrei sa iti mai spun ceva?am biletul cumparat pentru 26 iunie,dar inca sunt nehotarata….sau poate nu stiu cum sa ii spun lui ca plec si nu ma mai intorc decat peste vreo 2 ani….habar nu am ce e in capul meu…..

    iubyta 11 mai 2011 14:23 Răspunde
    • Iubyta, asta cred si eu, ca mai grea decat decizia in sine de a pleca e incercarea de a fi sincera cu omul de langa tine. Recunosc, e un moment intens si dificil. Nu te invidiez. Dar e taxa pe care o platesti ca sa-ti recuperezi sansele. Bea un whisky inainte, ca sa-ti faci curaj, si spune-i adevarul. Ferm si eficient, ca o extractie. Te-as minti sa-ti spun ca va fi confortabil, dar depasesti un moment cheie…

      Simona Catrina 11 mai 2011 14:40 Răspunde
  • multumesc pentru sfaturi si pareri….la salariu promit sa cumpar sticla de whisky!

    iubyta 11 mai 2011 14:46 Răspunde
    • Iubyta, vezi ca aia cu scotch-ul Red Bowler au oferte tare misto! 🙂 Vorbim…

      Simona Catrina 11 mai 2011 15:13 Răspunde
  • Simona…multumesc pentru raspuns…..eu sunt inceata:)….
    daca eram mai iute… eheeee:)…ai vazut tu melc care sa faca, tisti?….ma festinesc lent in „provizoratul” meu.

    Ady….mai bine timid (scuza-ma ca-mi bag nasul) decit prea indraznet….si nu cred ca ai vreun afis atirnat de git….iti plac filmele, natura….nu cred ca mergi undeva cu un anumit scop….

    imi place mult subiectul…sper ca nu v-am suparat cu ceva.

    Gabi U. 11 mai 2011 15:12 Răspunde
  • of, tare mult mi-ar placea sa stau la taclale pe aici, dar, din pacate, abia am timp sa va citesc… dar tot zic ceva…
    eu cred ca toata treaba asta cu alergatul de colo-colo (mai mult sau mai putin necesar) al „familistelor” e o chestie de organizare. eu fac curatenie generala si cumparaturi doar sambata pana la amiaza (daca nu suntem plecati pe undeva) si asta cu o viteza uluitoare, de obicei gatesc mai multe feluri de mancare de-odata (daca tot ma apuc de treaba) si avem 2-3 zile… singura chestie obligatorie zilnica este preluarea piticului de la gradi si asta este intotdeauna o placere…
    in general (99%) ne petrecem timpul liber impreuna, dar fiecare e liber sa iasa sa-si cumpere ce vrea (in limitele admise de buget 🙂 ), sa se uite la tv la ce vrea, sa doarma cat de latit si unde vrea, dar musai acasa 🙂 (pentru asta am investit intr-o canapea extensibila comoda si un tv mic de rezerva).
    trebuie sa avem si norocul de-a avea cu cine face toate astea, dar daca e asa, depinde numai de noi sa ne facem viata mai frumoasa, usoara si linistita…

    li 11 mai 2011 16:08 Răspunde
  • ady, eu sunt PE o corabie, ceea ce ne face, habar n-am cum, ca n-are nicio logica, sa semanam. altfel, m-am nascut in bucuresti, prima generatie, cu peronul pe partea dreapta. asta imi da dreptul la „figuri in cap”, dupa cum zice nevasta-mea, care e, asa, mai …provinciala.

    va plac povestile, copii?
    ia, auzi una aici: el si ea s-au intalnit la mare, pe un aerodrom. faceau amandoi parasutism, un soi de sport, la ora aia, din care nu castiga nimeni nimic, afara de distractie si libertate. el isi dorea ca lumea sa mearga numai pe biciclete cu panze. ea se minuna de pietre si scoici, voia 11 copii si-o caravana cu coviltir. el studia mecanica, pentru ca ar fi vrut sa inlocuiasca masinariile cu ganduri bune care sa ne duca pe toti unde vrem si sa lase planeta sa respire. in anul 3 de facultate, el a ramas repetent, fireste. de suparare, s-a dus la ea, la mare. „vrei sa fii nevasta mea?” si s-au casatorit, au avut un copil, o fata ce le-a tinut si le tine loc de intelepciune. in schimb, ei au incercat sa-i tina fetitei de foame. drept pentru care el si ea s-au angajat pe te miri unde, pe te miri ce. si au devenit, pe rand, „baiatul ala”, agentul de vanzari si „fata aia”, invatatoarea, „domnul” area sales manager si „doamna” invatatoare, „ofiterul punte” si „doamna profesoara”…
    acum, ne stim de 15 ani, fetita are 10 deja…
    prin natura lucrurilor, stau acasa 4 luni de zile dintr-un an. asta in anii buni… de trei ani nu le-am vazut pe fete de craciun sau de anul nou… n-a fost sa fie… sunt 2 treimi din timp departe de casa, viata mea e „mai multa” aici, intre tarmuri.
    nevasta-mea, satula de invatamant, a demisionat. peste noi au trecut crize, asta fiindca la un moment dat eu am fost prea aproape de altcineva, care dadea gratios din cap, cum ca m-ar intelege. apoi, fiindca ea a inteles sa omoare alea 10000 de mile dintre noi cu ajutorul altcuiva. s-au spart farfurii, s-au distrus masini, ne-am cunoscut in toata splendoarea raului din noi…
    la 100 de ani de la ultimul zbor, bicicletele cu panze au ruginit, ca proiect neviabil. caravana o poarta, mai nou, pe cristina, in dubai. in cautarea unei „cariere”, unui sens, in cautare de rima la „mall”, care mie-mi suna a gol…
    si suntem, in continuare, familia s. cum facem asta? „cu eleganta”, spune ea, enigmatic, „si in ciuda tuturor lucrurilor”. navigam fiecare liber, dar cu nordul schimbat. pe busola mea, ea e nordul. in cautarile ei, eu am ramas „acasa”. nu stiu cu cine doarme ea acum, imi face rau sa ma gandesc. habar nu am cu cine voi stinge eu maine vreun dor, si unde. suntem fara de stapan, si asta ne face sa alegem corect.
    caci a ramas intre noi un legamant simplu, de la inceputuri:
    „n-ai unde sa te ascunzi, nu scapi de mine pe pamant”
    „n-ai unde sa te duci, te am in gand”.
    …………

    ca sa revin la subect: nu inteleg ce vreti, voi, jumatatea cealalta. nici voi nu stiti foarte bine ce vreti…
    DAR, intuitiv, cred ca fiecare dintre voi are nevoie ca barbatul de langa ea „sa fie acolo”. e o propozitie, sau, ma rog, o constructie lexicala ce poarta un echivoc egal doar cu misterul feminin. insa e singurul lucru pe care ma bazez in relatia mea cu femeia cu care (incerc sa) traiesc.
    „sa fii acolo” pentru o femeie inseamna altceva de fiecare data, la fiecare varsta, in fiecare anotimp. poate insemna altceva la ceasuri diferite ale zilei… poate insemna, in oarece instante, sa nu fii, de fapt, acolo, sa degajezi, sa-ti vezi de ale tale…
    e un joc, domnilor, care nu cere decat putina… atentie. fiindca probabil ca ati fost acuzati de nenumarate ori ca „nu acordati suficienta atentie”… si-acum, daca tot v-ati inhamat la treaba asta, jucati-va cu eleganta sau demisionati onest.
    daca noi am fi femei ale secolului astuia, care numai religios nu pare a fi, am fi fericite cu barbati ca noi? hehehehe…..
    so, asta trebuie inteles: doamnele trec printr-o schimbare radicala si au nevoie de ajutor. singurele repere cat de cat feminine, dar care, culmea!, le bulverseaza si mai tare, in lumea asta pe care ne-am decis sa o schimbam de dragul schimbarii, sunt oarece referinte la ciclul lunar si la posibilitatea de a purta in pantece o noua viata. aici, dumnezeu inca ramane surd la rugaminti, va mai trece timp pana cand vom putea NOI naste pui vii…
    ceva a sarit de pe sine, locomotiva omenirii a luat-o pe campii. nu zic ca asta nu poate deschide un alt drum, catre vreun neasteptat si inimaginabil progres, bunaoara. numai ca cineva trebuie construiasaca inainte linia ferata. ori, pentru asa lucru, trebe mana de barbat.

    mecanic de locomotiva 11 mai 2011 16:08 Răspunde
    • Da, domnule Mecanic, vrem ca un barbat sa fie acolo. Nu de rezerva, nu de garda si nu degeaba, ci intr-o simbioza care sa-i fie in primul rand lui pufoasa – ca stii ce mamoase suntem noi, femeile, pe langa alte atribute care ne bantuie. Talcul povestilor dumitale e terapeutic. Sper ca nu e placebo.

      Simona Catrina 11 mai 2011 19:33 Răspunde
  • si ar mai fi multe de spus, dar va salut din mers.
    plecata dupa pitic…

    li 11 mai 2011 16:10 Răspunde
  • mecanic de locomotiva, da, nu stiu cum, da’ ai dreptate. nici noi nu stim ce vrem, sau vrem uneori, in acelasi timp chestii contradictorii. si da, avem nevoie de cineva „care sa fie acolo” pentru noi, iar acest „sa fie acolo” difera si de la ora la ora. nu credeam ca exista barbati care chiar sa inteleaga ce e in capu’ nostru. 🙂

    Gabi, stiam eu ca am instincte bune. 🙂

    ady 11 mai 2011 16:36 Răspunde
  • Buna, Simona!
    Da-mi voie in primul rand sa te salut in calitate de buzoianca si de absolventa a liceului Mihai Eminescu promotia 1997-pentru ca ai fost exemplu pentru generatia mea atunci si in continuare reprezinti un exemplu pentru generatiile urmatoare de absolventi traitori intr-o lume destramata de criza morala.Sper ca pana acum n-am strecurat nici o greseala de exprimare sau de alta natura pentru ca stiu ca ai un radar pentru ele si nu as vrea sa ma fac de ras chiar de la prima mea postare.In legatura cu subiectul articolului o sa precizez cateva aspecte.tTeoria mea pleaca de la prieteni/prietene care se plang de partenerii lor probabil intemeiat de cele mai multe ori -nu am de unde sa stiu dar m-am intrebat cum se leaga relatiile astea, ce inseamna iubirea pentru ei.Nu pot sa inteleg afirmatii de genul „ne simtim bine impreuna si atat „sau „asta nu are nici un gand sa ma ia”etc. De cele mai multe ori afirmatiile astea denota oameni instrainati, oameni care nu rezoneaza la un nivel subtil, oameni goi sufleteste. Iubirea e pe buzele tuturor dar la nivelul constiintei e mai mult un deziderat nu un fapt in sine. Eu personal cred intr-o relatie unica, profunda, predestinata si binecuvantata de Dumnezeu -restul este doar risipa emotionala cu consecinte daunatoare pe suflet.Orice om trebuie sa vada in relatia pe care o are acel pentru totdeauna.Cei care afirma ca intai trebuie sa experimentezi sau sa te distrezi in viata pana”sa te legi la cap” ma obosesc cu lipsa oricarui dram de intelepciune.Raspunsul este atat de simplu si marea majoritate traieste o drama pentru ca nu stie unde il poate gasi.Nu vrea nimeni sa auda:”Asteapta”sau „Mai ai rabdare”.Primul venit este primul servit nici nu mai conteaza daca exista compatibilitate, daca se leaga ceva sufleteste -ne place mult prea mult ideea e de a fi indragostit, de a avea companie pana la urma cu orice pret.Cauta absolutul in iubire chiar daca pare ca nu vine deloc.Pana la urma aceasta framantare sufleteasca, acest dor de dragoste inspira frumos. Cred ca ai scris poate cele mai frumoase si cele mai haioase lucruri din prea mult dor de „EL”. Si o sa vezi ca-l vei recunoaste intr-o zi poate nu acum sau maine dar intr-o zi… Cam atat cred….imi vine sa sterg tot-nu de alta.

    Mari 11 mai 2011 16:55 Răspunde
    • Mari, draga mea, ma bucur mult ca te regasesc aici, nu ne-am cunoscut personal, dar originile comune ma emotioneaza din start. Si ne apropie. Aproape toti mergem pe ideea de „unicul si irepetabilul amor”, dar de multe ori destinul unei relatii nu depinde de noi, ci de toanele si perceptiile celuilalt, precum si de factori externi, care ne depasesc. Si atunci cand vezi ca logodna de la 20 de ani se face praf la 25 inainte de a ajunge la altar (cum a fost in cazul meu), recurgi la refugiul standard: viata e facuta din bucati, nu mai mizez pe vesnicii discutabile. In rest, admit ca am ramas idealista si visez cai verzi, visez cu ochii cascati. Bine-ai venit! 🙂

      Simona Catrina 11 mai 2011 19:26 Răspunde
  • unde esti TU Simona, sa pui condeiul pe ei…sa-i transformi de-ndata….in niste mielusei….

    mai am o varianta ca sa fie armonie: si vino Simona….sa curga cuvinte….invaluie lumea in ale tale vesminte….
    si vino Simona cu alai de ingeri…in seara asta…cu multe plingeri….

    no, imi vine sa ma pup acuma…am un moment de self suficience…momentul suficientei, femeii care nu sunt…ma duc sa pling…sa ma pling…ca asa cred unii…ca noi aici ne miorlaim….”curat murdar”

    simona…am un tullamore…stau cam departe dar…poate o data ne vedem la ocosheala…
    sunt la 1 ora juma´ de avion…

    salutari provinciale domnului mc anick

    Gabi U. 11 mai 2011 17:05 Răspunde
    • Gabi U., distantele sunt, ai ghicit, relative. Sigur, mie nu-mi place cum suna asta, am senzatia ca vesnic e in defavoarea mea, dar unii spun ca e ceva de bine. Ne vom vedea candva, sunt cam sigura. 🙂 Cu mult, mult drag!

      Simona Catrina 11 mai 2011 19:31 Răspunde
  • pardon…cineva crede ca ne miorlaim…
    gata ca scriu cam mult, nu?

    Gabi U. 11 mai 2011 17:28 Răspunde
  • Mr. MecaNick,
    Vorba Simonei, când nu eşti băut povesteşti bine. La mine e invers… 😉
    Poate te mai ia valul şi ne mai desfeţi cu amintiri din Chirnogi… Hai, că fac eu cinste cu o steclă de rachie… 🙂

    Nicuşor,
    încă treaz

    Nicuşor 11 mai 2011 17:40 Răspunde
    • Nicusor, ia pune mana si bea ceva, deci, intrucat eu nu adorm si nu zambesc fara povesti. 🙂

      Simona Catrina 11 mai 2011 19:22 Răspunde
  • Simona, ca de obicei, imi amintesti de ce te iubesc. Ma faci sa rad, ma faci sa plang si, totodata, ma faci sa plec de-aici cu un nod in gat si-un ghem de emotii in suflet pe care nu mai pot sa-l descalcesc decat prin procese complicate de… ce-or fi ele. Pana dataviitoare, cand desfac ce-am aici, ca sa-ncalcesc din nou, altfel. Te imbratisez pufos!

    Alexandra Bohan 11 mai 2011 19:24 Răspunde
  • ady, sa stii ca bunica mea s-ar intinde si la stanepoti… ca asa ma tine de cand eram in scoala… sa termina fata liceul, sa termina fata facultatea, sa lucreze fata, sa isi ia fata masina… dupa fiecare expresie urma „pot sa mor linistita”. E o scumpa! Nu vreau sa o amagesc cu vreun fals, ca ma gandisem eu si la varianta aia… va trece repede la „sa te vad mireasa” si alte alea… 😀

    andres 11 mai 2011 19:28 Răspunde
  • Simona, eu cred ca inca am acolo o plapuma facuta de mamaie si perne… le tine bine la naftalina! Vai ce dor mi s-a facut de ea! Maine o sun… ca acusi cred ca e deja la somn… 😀

    andres 11 mai 2011 19:35 Răspunde
  • Andres, acus e la somn, ca si bunica mea, nici eu n-o sun dupa 7.00 seara. 🙂 Te-ai gandit bine, maine sun-o… 🙂 Eu mi-am luat plapuma de zestre de la bunica inca de-acum 15 ani, mi-era frig la bloc si-am inhatat-o. Am dat-o cuiva cand am plecat in Canada, nu mai stiu cui. Era o plapuma de matase roz.

    Simona Catrina 11 mai 2011 19:37 Răspunde
  • Alexandra, multumesc, si eu te imbratisez, si noi te imbratisam, as vrea sa stie si ceilalti ce fiinta dulce esti. 🙂

    Simona Catrina 11 mai 2011 19:38 Răspunde
  • :)) Ai sa razi, dar eu am una asa acasa, e cu fata roz si dosul mov inchis… e dichisita rau. Nicio pilota din lume nu face ce face plapuma asta! 😀

    Imi pare rau pentru pierderea ta! 😛

    andres 11 mai 2011 19:50 Răspunde
  • draga iana, fireste ca fiecare mai doreste momente de unul singur. ceva absolut normal. dar, cand traiesti mult timp in celibat si iti gasesti mai greu perechea, momentele in care esti doar tu cu tine nu fac altceva decat sa iti reaminteasca prea plinul singuratatii traite.

    simona, eu si goldeneye , probabil suntem exceptii fericite. desi noi suntem la o diferenta de un deceniu , tind sa cred ca povestile care sunt scrise pt doi se pot trai intradevar doar in doi.

    si acum, as indrazni sa spun si eu ceva pentru iubyta. intr-o relatie adevarata care se vrea implinita printr-o viitoare casatorie, cred ca lucrurile ar fi foarte simple: adica, daca mie mi se ofera in acest moment sansa de a pleca in italia pt salar de 1800 euro, pt o perioada oarecare, e absolut firesc si normal ca partenerul de viata m-ar sustine si incuraja in acest pas, ba chiar m-ar insoti, primordial fiind sa ma pot implini si eu profesional, dar sa si ramanem impreuna. e ca un fel de sacrificiu matur al partenerului pt binele meu, implicit al amadurora. se poate intampla si invers, sa aiba el aceasta sansa si sa trebuiasca sa il urmez eu. sunt si oportunitati profesionale care in ziua de azi nu trebuie refuzate. intr-o relatie cu implicare maxima, aceste lucruri se vorbesc si se hotarasc impreuna. balanta trebuie sa se incline favorabil pt binele fiecaruia in parte dar si pt binele lui ”noi”.
    chestiile astea cu ”daca pleci ne despartim” sunt copilaresti si atunci intradevar mai bine ”ne despartim” ca nu avem in comun nimic, nici dragoste, nici altceva. acum ce sa zic…e doar parerea mea, cu tot respectul, iarta daca te-am ranit cumva sau m-am trezit ca musca in lapte.:)

    no name 11 mai 2011 20:32 Răspunde
  • hmm,cred ca toate bunicile au asemenea plapumi – jumate roz, jumate mov inchis.am si eu una… 🙂

    no name 11 mai 2011 20:38 Răspunde
  • Simona esti adorabila… in fiecare dimineata verific blogul, facebook-ul si site-ul Tango poate, poate mai scrii ceva. Si asta nu de putin timp… Esti incredibil de profunda si amuzanta, n-as fi crezut ca aceste trasaturi pot coexista atat de armonios intr-o persoana, ne inseninezi ziua prin cuvintele tale. Stiu ca ai mai auzit lucrurile astea de mii de ori, dar simteam nevoia sa ti le spun si eu. Iti doresc multa fericire si o dragoste nebuna, iar daca nu va fi sa imbraci curand rochia alba si bufanta:)) gandeste-te ca e mai bine, poate trebuie sa alegi alt model-de barbat sau de rochie:))
    Iubyta, eu cred ca tu stii deja ce vrei sa faci, vrei doar ca noi sa iti dam impulsul sa actionezi. Lasand asta la o parte, profita de sansa ta, te vei simti puternica si increzatoare cand vei realiza ca munca ta e apreciata, nu ca in Romania-sa ti se dea 800 de lei salariu. Oricum, intr-un cuplu lucrurile deciziile de genul asta se iau impreuna. Stati amandoi intr-o seara si vedeti cum trebuie facute lucrurile, normal ar fi ca el sa te incurajeze sa pleci, sa te sustina pentru a te implini pe plan profesional. Poate ca veti gasi o modalitate sa faceti lucrurile sa mearga. Nici sa ii spui ca pleci, sa-l pui in fata faptului implinit nu e drept, gandeste-te cum te-ai simti tu daca ti-ar spune el ca pleaca, pur si simplu. Discutati, banuiesc ca din moment ce sunteti logoditi aveti incredere unul in celalalt si ca puteti comunica deschis despre orice. Urmeaza-ti visul, dar da-i si lui oportunitatea de a fi langa tine. Daca el nu va vrea, inseamna ca in viitor ar fi fost mai rau si ca ai avut noroc sa scapi la timp:) Bafta multa!

    goldeneye 11 mai 2011 20:44 Răspunde
  • Astăzi am lipsit motivat. Am lăsat scutirea la secretariat.
    Mă descopăr prin săltarea unui colţ de plapumă şi mă voi aduna la colţul roşu ca pilitura de fier pe magnetul căsniciei. Mai încolo puţin. Mai am de citit nişte comentarii ca să evit riscul de a repeta ceva ce s-a mai spus.

    Omuldelamunte 11 mai 2011 20:50 Răspunde
  • superb articol,imi place cum scrii la nebunie.trebuie sa recunosc ca mie imi place sa fiu maritata,poate suna ciudat dar urasc singuratatea!nu m-am vazut niciodata singura cu pijama si sosete,imi doream o familie de cand aveam 5 ani.cred ca e o alegere in viata daca suntem singure sau nu,daca facem pasul sau mai asteptam.eu am si divortat candva,am avut puterea sa schimb,merita intotdeauna! am stat si 3 ani la distanta de 2000km,am avut si timpul necesar sa vad daca e bine sau nu,mie mi-a fost greu chiar daca sunt puternica.ok,numai bine

    lumi 11 mai 2011 21:35 Răspunde
  • no name, ar trebui sa ne facem club, in onoare buni’urilor noastre 😀

    Iubyta, eu cred ca tu te-ai decis de fapt… in sufletul tau ai ales deja calea… mult succes si sa-ti mearga nu bine, ci extraodinar de bine!

    andres 11 mai 2011 22:01 Răspunde
  • Construcţia sufletească, lupta genelor care se vor călca în picioare toată viaţa îmbrâncindu-se cine să domine, ale lui sau ale ei, dau alegerea modului cum îţi duci destinul singur, sau îl împleteşti cu alesul sau cu te-miri-cine.
    Ai exemplul părinţilor tăi dacă au rezistat când de mână, când ocazional de ciuf, sau te-au chemat separat şi ţi-au spus : „puiule, tatăl tău te iubeşte şi o să vină să te vadă în fiecare săptămână, dar acum trebuie să plec pentru că tu mai ai încă un frăţior mic cu o altă mămică şi trebuie să am grijă şi de el. Hai pa, uite aici un euro să-ţi cumperi tu ce vrei cu el”.
    Este alegerea ta dacă-ţi place să intri binişor în bucătărie ca nu cumva să se işte vreo boare care să dărâme muntele de vase nespălate, colacul să rămână pe vecie ridicat, aşternutul să-ţi vină de la Nufărul cu cute care produc prurit de burlac, sarmalele să fie de la „Gospodina” ghidată de o bucătăreasă şefă care fierbe varza şi iese un torcălău fără crustă, să-ţi ţii singur contabilitatea şi că linoleumul verde este tot ce ai realizat mai de preţ după ani de muncă în care berea se servea cu butoiul şi cheltuielile se hrăneau din împrumuturi.
    Sau să-ţi priveşti cu duioşie jumătatea cum alunecă în pijamaua cu oiţe şi tu, stăpânul telecomenzii, să-i dezvălui tainele ascunse ale pijamalei tale cu berbecuţi.
    Nu vă luaţi după cel ce spune că o căsnicie este ca o masă cu amicii la restaurant: toate felurile celorlalţi sunt apetisante, numai ţie ţi-au adus friptura arsă. Poţi s-o comanzi de la început medium-well sau raw, în funcţie de cum te ţine placa.

    Omuldelamunte 11 mai 2011 23:20 Răspunde
  • McAnick- percepţia mea este răsturnată, chiar credeam că ai o trăire rectilinie şi că eşti în vacanţă prin Danemarca.
    Ofiţer de punte cu o profesoară în Dubai, cu altcineva care ţi-a oferit alinare şi cu alt altcineva care doarme dus cu soţia? Fetiţă în vârstă de 10 ani, fără Crăciun, fără Paşte? Este o dramă şi chiar m-ai impresionat cât de profund simţi şi o scrii ca pe-o deznădejde strigată.
    Spune-mi că nu este adevărată şi că este o plăsmuire!

    Omuldelamunte 11 mai 2011 23:39 Răspunde
  • Lumi, iti multumesc si pentru cuvintele care imi sunt direct destinate, si pentru ca impartasesti o stare, o speranta… 🙂

    Simona Catrina 11 mai 2011 23:47 Răspunde
  • Omuldelamunte, ai pus un punct greu pe un „i” vulnerabil, ne doare si ne lumineaza pe toti, in fond de-acolo pleaca totul, de la scindarea singurei formule care, in mintea ta de copil, era invincibila: casatoria parintilor. Eu fac parte din categoria celor care-si datoreaza scepticismul in materie de casnicie legalizata unei rupturi in propria familie, in adolescenta.

    Simona Catrina 11 mai 2011 23:51 Răspunde
  • Iubyta, cred ca Andres are dreptate, si eu sunt sigura ca inima ta a decis, ca sa nu mai vorbim de ratiune. Vezi ca ti-a raspuns multa lume, urmareste atenta comentariile, paragraf cu paragraf. 🙂 Eu ma bucur mult.

    Simona Catrina 11 mai 2011 23:52 Răspunde
  • Simona, am impresia că în dashboard, ceasul blogului este defazat. Ora acum este 1:45

    Omuldelamunte 12 mai 2011 0:39 Răspunde
  • Deci ceasul blogului tău este pe ora de iarnă din care mai şi lipsesc 6 minute.
    În General Settings, la Timezone, caută Bucharest şi dacă dai click pe el, se va schimba automat ora de vară sau de iarnă. Şi nu uita să dai click şi pe Save changes, altfel mi-am răcit tastatura şi eşti printre puţinele fiinţe la care nu vreau să-mi strănute tastele.

    Omuldelamunte 12 mai 2011 0:49 Răspunde
  • Omuldelamunte, regret, la mine in dashboard nu mai exista settings, probabil administratorul de site mi le-a ascuns. Da-o incolo de ora, o setez eu altadata. Mersi frumos, oricum, imi pare rau ca te stresez mereu cu ora mea defazata… 🙂

    Simona Catrina 12 mai 2011 1:15 Răspunde
  • omdlm, nu e drama si probabil ca am gresit pe undeva, oi fi pus cuvinte aiurea intre subiect si predicat, ca mi se-ntampla des, de-amorul artei sau din intamplare. ce am scris este viata, asa cum vine ea, rectiliniu in adevar, caci n-am reusit sa sar niciodata vreo secunda inainte ori vreun metru-n lateralul vreunei axe din sistemul ala cartezian. cascadele astea se lasa cu dureri si neintelegere pentru pamanteni, ele fiind posibile numai lui dumnezeu, ori dumnezeilor nostri…
    nu imi inchipui ce ar fi putut sa mearga mai bine cu mine, la ce inzestrare genetica am… uneori, ma minunez de cate imi gasesc bagate prin traista, de catre al de sus, fara ca eu sa fi facut macar efortul sa-ntind mana.
    am convingerea ca linia pe care mergem fiecare e trasata de niste aparate avansate, de care noi n-am auzit inca si pe care oricum ne-ar fi greu sa le pricepem. omenirea e la stadiul de circuite integrate, pe siliciu, asta in vreme ce creierele care inzestreaza fiinte cat unghia proceseaza informatia electrochimic, avand stiinta de a transforma materia in energii si invers. nu mai incerc demult sa dau vreun sens lucrurilor, ci doar incerc sa le ordonez. cu grija, totusi, sa nu stric ceva. exista echilibre mai presus de vointa bruta. incerc sa fiu atent la cum se misca norii, de exemplu, si sa ma sincronizez. asa e si cu femeia mea, una dintre plasmuirile lui dumnezeu, in care regasesc aceleasi vesnice legaturi pe baza de carbon. e vreun sens sa judec eu drumul ce i-a fost dat? sunt aici sa pun stavile, sau sa ajut?

    mecanic de locomotiva 12 mai 2011 9:58 Răspunde
  • atunci cand sufletul, traieste starea androginala,atunci cand, esti si nu mai esti,,singur,,antunci cand traiesti-cu tine insuti-viata este minunata si doar cel care,nu stie sa daruiasca,cere…cand eternitatea salasluieste in toti…

    dumitrescu radu 12 mai 2011 10:10 Răspunde
    • Radu, asa e, asta e esenta, avem cu totii in sange globule de eternitate.

      Simona Catrina 12 mai 2011 11:36 Răspunde
  • @McAnick- sigur eşti ofiţer de punte? Ceea ce ai scris nu este un jurnal de bord searbăd, cu latitudini şi longitudini.
    E cam serioasă trecerea anilor pe la tine prin port. Ţi s-au zdruncinat stabilopozii, iar valurile transformă în nisip scoicile care odată adăposteau perle naturale.
    Acum eşti în ălea două treimi când nu eşti acasă, stai pe punte şi navighezi pe mare şi pe net?

    Omuldelamunte 12 mai 2011 10:49 Răspunde
    • Dragilor, mi-am facut bagajul, plec spre Craiova, cum va amenintam in textul de mai sus. Ii astept pe Craioveni la fata locului, iar cu ceilalti ma revad in weekend! Va imbratisez cu parul electrizat de graba. 🙂 Paaaa!!

      Simona Catrina 12 mai 2011 11:38 Răspunde
  • La Amalia pe blog : “Dragostea nu e suficienta pentru ca doi oameni sa imparta cu succes o intreaga viata — ei trebuie sa fie compatibili si sa se intalnesca la momentul potrivit”.

    CristinaC 12 mai 2011 15:55 Răspunde
  • Thomas Man 12 mai 2011 19:49 Răspunde
  • cristinaC, adevar bine grait.
    sa zicem ca daca ei sunt compatibili si se intalnesc la momentul potrivit, atunci apare dragostea. 🙂

    tania 12 mai 2011 20:42 Răspunde
  • @nicusor: nici nu beau, nici treaz nu sunt. e o stare in care ma aflu vorbind singur, asta fiindca nici nu prea are cine sa ma asculte pe-aici, pe la vapor. iar ce apare pe bloguri ca si comentariu, semnat MdL, e dicteu automat… si eu astept sa vad cu ce-mi mai vin Chirnogii, din trecut. am zis „vin”?! hai, noroc!

    @omuldelamunte: uite, iar mi-ai limpezit vederea! intrebat asa, direct, am gasit niste raspunsuri pe care le cautam de ceva vreme… ceea ce am tot scris pana acum, pe foi volante, ar putea sa fie un jurnal de bord. tot ce ii mai trebuie sunt niste latitudini si niste longitudini. si-n chip de sfoara, o viata, sa le lege. la asta inca mai lucrez, cu voia domnului, hehehe…

    mecanic de locomotiva 12 mai 2011 22:56 Răspunde
  • Superb articol :))…si trairi atat de asemanatoare. Imi place sa te citesc…imi aduci un zambet pe fata, si inca un strop de optimism…:)), si face atat de bine sufletului.

    Crys 13 mai 2011 9:09 Răspunde
  • hai k a mers….oarecum….am incercat cu putin vin si i-am spus k as pleca…k m-as duce….k nu imi ajunge pt nimic salariul….si mi-a spus k pot pleca 2-3 luni….ramane k saptamana asta sa ii spun si de bilet….azi-nopate pe la 3 ne-au luat „sentimentalismele si sinceritatzurile”…mi-a zis k ii e frica k plec si nu ma mai intorc….offf…..;) dupa ce ii voi spune de bilet sa vedem cum reactioneaza….pooop

    iubyta 14 mai 2011 8:06 Răspunde
  • @Iubyta- încearcă cu puţin vin la tine, mai mult la el şi pune-l să semneze că te crede. Dacă mâine te întreabă unde-i biletul de retur, să-i arăţi înscrisul !
    Nu cumva pe bilet este trecută şi data emiterii? Dacă da, să ştii că iese cu sughiţuri pe toată perioada sejurului.
    Ai ceva aranjat acolo, sau te duci pe promisiunea unei prietene?

    Omuldelamunte 14 mai 2011 9:03 Răspunde
  • Draga,Simona
    Iti multumesc pentru ca existi.
    Multe zile mi-ai fost singura bucurie, fara sa stii, fara sa ma cunosti, fara sa-ti fi scris vreodata. Te-am simtit prietena in prea multi ani de singuratate…
    Dupa 15 ani de „divortata” in care mi-am facut multe frumoase vacante de una singura , dar mi-am plans si toate lacrimile, destinul acela batut in cuie mi-a adus, de la 2997 km ,un om , perechea mea.
    Acum mi-e bine, suntem doi ca unul 🙂 Ce-i mai frumos iti spun acum : am 52 de ani si sunt indragostita si iubita .
    Simona ,imi esti draga tu si prietenii tai de aici.

    Ana-Gabriela 14 mai 2011 13:02 Răspunde
  • omuldelamunte, am totul aranjat de sora mea (stau la ea), biletul deja l-am modificat sa apara cu data de marti….(nu sunt blonda)iar biletul de retur mi-l iau singura peste doua sau 3 luni….depinde ce salariu am si cand imi convine sa plec.locuri de munca am gasit la alegere ce imi convine…

    iubyta 14 mai 2011 14:22 Răspunde
  • @Iubyta- odată dedulcită la bineţuri, două-trei luni o să ţi se pară crâmpee.
    Amu, ce-i drept, te-o răzbate-un dor de ţarina strămoşească, dar huzurul triumfă şi-ţi va cotigi vrerea nesăbuită de degrabă întoarcere.
    Cei avuţi te vor ispiti mai dihai decât dorul, dar te-oi lăsa vrăjită de-un trai îndestulat, c-aşa-i datul firii omului.
    Ş-am încălicat pe-o şa…

    Omuldelamunte 14 mai 2011 14:41 Răspunde
  • eu vreau sa stiu daca imi fac floricele, imi pregatesc castile si telecomanda pe tvr1 sa tocam maruntel ca anul trecut, in direct :))

    un trecator 14 mai 2011 19:16 Răspunde
  • @Star Trek- fă-ţi floricele, dar Simona nu cred că va fi cu noi.
    Putem toca noi, dacă vrei.

    Omuldelamunte 14 mai 2011 19:58 Răspunde
  • am citit o parte din mesaje si pot spune doar: fericirea nu e data de un barbat. e data de o multime de lucruri. e calea usoara de a atinge franturi din fericire, insa nu e musai. am avut o relatie de 14 ani, 10 de casnicie, am un copil, incerc sa ies din relatie si ma uit uimita la societatea in care sunt uimita. trebuie sa justific de ce nu il mai iubesc, desi cand l-am luat nu am bifat lista cu ” de ce il iubesti?”. poti ajunge la destinatie cu mai multe mijloace de transport sau cu unul singur. renunta la sablonul asta indus inca din copilarie. e greu dar cred ca se poate. ne nastem singuri, murim singuri. asadar si fericirea e doar o notiune personala.
    te iubesc si in tine o vad pe evelina mea. aproape ca stiu mai multe decat spui in orice articol.

    ana 14 mai 2011 21:44 Răspunde
  • Pănă acum m-am căznit să salvez planeta împreună cu boys and girls, să am grijă de copiii nevoiaşi, să ţopăi pe Rockefeller Street, să nu mă dau cu lipstick şi nici să nu mă joc la priză netuns.
    Piesele grele stau încă în culise

    Omuldelamunte 14 mai 2011 21:48 Răspunde
  • De când poate Tom Cruise să schimbe lumea?

    Omuldelamunte 14 mai 2011 22:15 Răspunde
  • Italia şi Austria se bat în capul meu.

    Omuldelamunte 14 mai 2011 22:21 Răspunde
  • Slovenia a bătut la uşă.

    Omuldelamunte 14 mai 2011 22:34 Răspunde
  • Si i-ai deschis ? 🙂

    Thomas Man 14 mai 2011 22:55 Răspunde
  • Slovena te poate face fericit, ODLMV :
    William Sheller Un Homme Heureux
    http://www.youtube.com/watch?v=ZJ1qL7C_3MM&feature=share

    Thomas Man 14 mai 2011 22:57 Răspunde
  • Daca nu-ti convine slovena, ODLMV, ti- o trimit pe Jennifer Charles, are o voce ce ar tr. interzisa minorilor 🙂 :
    Elysian Fields – Black Acres
    http://www.youtube.com/watch?v=kkgdo2o5x7M
    Elysian Fields – Church Of The Holy Family
    http://www.youtube.com/watch?v=SsiceorDUDA

    Thomas Man 14 mai 2011 23:02 Răspunde
  • Era sa spun WC back, ana, dar ana nu e ana, AcZ.
    Star Trek, ti s-au terminat floricelele ?

    Thomas Man 14 mai 2011 23:04 Răspunde
  • La ora asta de Eroziune, o recomandare cinecologica :
    http://www.youtube.com/watch?v=5Fxa5NuVrqU

    Thomas Man 14 mai 2011 23:05 Răspunde
  • La ora asta, merge si:
    http://www.youtube.com/watch?v=FC9aHY3bej4
    de NB.

    tania 14 mai 2011 23:14 Răspunde
  • Thomas, mi-a deschis ucrainianca…

    Omuldelamunte 14 mai 2011 23:20 Răspunde
  • Ana-Gabriela, miracolul tau e terapia noastra, speranta noastra. Iti multumesc pentru poveste!

    Ana, tot incerc sa realizez cine e Evelina ta. Am o banuiala. 🙂 Multumesc!

    Trecatorule :D, sa stii ca aseara ma agitam de neastampar, fiindca am fost undeva in oras si, desi vedeam razant ce se intampla la TVR (Eurovision), n-aveam la indemana blogul, ca sa comentez. Si chiar i-am spus cuiva din anturajul de-aseara ca anul trecut i-am facut pe toti KO live, alaturi de voi, si-a fost grozav! Anul asta ar fi fost si mai incitant. Uf, mai bine nu-mi mai spuneai ca…

    Simona Catrina 15 mai 2011 17:01 Răspunde
  • If you’ve ever had a broken heart…
    http://www.youtube.com/watch?v=qemWRToNYJY

    Simona Catrina 15 mai 2011 22:10 Răspunde
  • Ca de obicei, voturile au fost pe popoare înrudite şi anul ăsta au câştigat slavii.
    Mare păcat de Italia, Ukraina, Slovenia, Austria!
    Azerbaidjan a avut un şlăgărel de cântat la o nuntă mai cu ştaif, dar nu la o festa europea.

    Omuldelamunte 15 mai 2011 22:12 Răspunde
  • @Simona- Adele cântă superb şi melodia compusă de ea, „Someone like you”, de pe albumul „21” este tare de suflet blue.
    M-a dărâmat totuşi cât de naturală a fost în farsa pe care i-a jucat-o Ushi de la televiziunea olandeză:

    http://www.youtube.com/watch?v=sCa7Xif3pXg&feature=related

    Dar partea a doua este demenţială. Râzi odată cu ea:
    http://www.youtube.com/watch?v=FTFl0qR8AIo&feature=related

    Omuldelamunte 15 mai 2011 22:40 Răspunde
  • Omuldelamunte, m-am amuzat… Mi-ai salvat noaptea, tindea sa se complice (inutil). 🙂 Multumesc!

    Simona Catrina 15 mai 2011 22:49 Răspunde
  • Belgia a picat la preselecţie, dar personajele acestea ştiu multă muzică, mai ales că nu au folosit niciun instrument muzical:
    http://www.youtube.com/watch?v=ioWp2BVPCMo&feature=related

    Omuldelamunte 15 mai 2011 23:13 Răspunde
  • Salutare tuturor!

    Simona esti o incantare!
    Fiecare lectura din scrisul tau este o bucurie pentru mine. Iti multumesc pentru ca ne permiti cu atata delicatete sa fim partasii trairilor tale.

    In week-end am intalnit (intr-un grup de cunoscuti) o doamna eleganta, puternica, culta…va admira atat pe tine cat si pe Alice..pe langa aprecierile noastre comune…am concluzionat ca „de-am fi avut fiecare cate un frate, ne-am fi „luptat in lupta dreapta”:)) si pe castigator l-am fi exclus din sanul familiei de n-ar fi reusit sa-ti rapeasca macar cateva ceasuri la o cafea, macar cateva randuri ca marturie ca merita.
    Iti marturisesc ca ma macar pentru cateva momente..ma si imaginam cu un frate castigator al „disputei sus-mentionate”:))…..eu… sora mai mica a Simonei, eu sora mai mare a Oanei (jumatatea mea mai buna)…super vis!

    Sa aveti o saptamana frumoasa!

    Cu drag,
    mami de Iris

    Ela 16 mai 2011 10:52 Răspunde
    • Ela, tu mereu ma vezi mai buna decat sunt, sa-mi spui prin ce fel de lentile ma privesti, ca sa ma adaptez si eu la optica benefica. Te sarut si-ti multumesc, acum imi esti cu atat mai draga, cu cat ne-am si cunoscut…

      Simona Catrina 16 mai 2011 11:39 Răspunde
  • „… sa-ti rapeasca macar cateva ceasuri la o cafea…”
    Ela, nu prea o invidiez pe Simona cea din gândurile tale: să stea, săraca, ore întregi să pritocească o cafea… dacă între timp moare de foame, se usucă de sete?! Mai adaugă şi tu măcar o prăjitură, un whisiky, un suc… Zău aşa, care flăcău demn de atenţie ar avea inima să o ţină pe Simona ore-ntregi numai pe-o cafea ? 🙂

    Nicuşor,
    care n-are fraţi

    Nicuşor 16 mai 2011 11:36 Răspunde
    • Nicusor, uite cum stii tu cu ce-mi umplu eu ore intregi… Prajituri nu mai pot sa mananc, asta de ceva vreme, dar whisky a ramas pacatul meu preferat. Al doilea pacat preferat, ma rog. Multumesc pentru desfasuratorul tentant. 😀

      Simona Catrina 16 mai 2011 11:43 Răspunde
  • Simona,

    Cu siguranta ca eu vad doar o particica din ceea ce esti ..si este normal sa fie asa…iar ceea ce simt imi garanteaza ca esti un OM minunat.
    „Indoiate-te ca stelele’s vapaie
    Indoaie-te de Soarele ceresc
    De insusi adevarul sfant de-ndoaie
    Dar nu te indoi ca ….” asta simt

    ….minunate versuri..cu ingaduinta ta, mi-am permis sa le reproduc din memorie

    Cat ma bucur ca ti-ai amintit de mine, de intalnirea noastra. Pentru mine a fost si ..ramane un moment deosebit.

    @ Nicusor – cred ca raspunsul este chiar „un flacau demn de atentie” 🙂 restul sunt deja detalii..nu lipsite de importanta ..pot face diferenta…dar tot detalii sunt..:)

    Numai bine!

    Cu drag,
    Mami de Iris

    Ela 16 mai 2011 14:03 Răspunde
  • Nu am citit comentariile, dar din articolul tau trag concluzia ca fiecare viseaza ce nu are. Un pic trist mi se pare sa ai familie si copii si sa fii satul de toate astea, relatia cu sotul o mai poti rupe, dar copilul e al tau pe veci si nu merita sa fie nefericit.

    Oana 17 mai 2011 17:22 Răspunde
  • …ce ar mai fi de zis? Ca mai exista si soarta, norocul, propriile experiente si trairi interioare… 🙂
    Si mai constat ca, odata cu inaintarea in varsta, unii din acei baieti tineri simpatici se mai si transforma in niste barbatoi antipatici… 😀

    hot-varza 17 mai 2011 18:28 Răspunde
  • @andreas…ai dreptate…eu deja am ales pt k stiu k asa e mai bn pt mine….aici nu am niciun viitor, decat sa traiesc de pe o zi pe alta….si nu asta imi doresc!vreau mai mult!

    @no name…nu -ai ranit absolut deloc si nici nu te-ai trezit k musca in lapte….e adevarat ce ai spus…am vorbit amandoi si m-a inteles…oarecum….mi-a spus k vrea sa ma intorc mai repede decat speram eu sa stau acolo sau daca nu…poate ii gasesc si lui ceva pe acolo peste 2 -3 luni….

    @goldeneye…de ce crezi k ma batea stresul pe mine??k nu stiam cum sa ii spun k imi era teama de reactia lui, in niciun caz sa il pun in fata faptului implinit pt k sunt corecta si nici mie nu mi-ar lace sa imi faca asa….am vorbit amandoi despre asta si a avut o reactie cum nu ma asteptam….am vorbit amandoi calm si frumos, mi-a spus sa ma duc,dar sa ma intorc sau daca ii gasesc serviciu vine el la mine.mi-a spus k o sa ii fie f greu sa doarma singur k mereu dormeam amandoi(si knd eram de serviciu venea noaptea la mine si stateam amandoi,iar knd ajungeam aks ma astepta cu cafeaua gata si apoi ne bagam amanoi la somn….)adik niste lucruri cu care sunt obisnuita si rasfatata si acolo knd o sa ma trezesc singura…pana ma voi obisnui probabil va fi un soc din care o sa ies treptat….oricum va voi tine la curent!

    va multumesc pt sfaturi!!!va pooop dulce pe toti!si pe simona!!!

    iubyta 17 mai 2011 19:30 Răspunde
  • spuneam ca am stat de vorba si a fost totul bine???pe naiba!aseara mi-a zis k daca stau mai mult de 3 luni in italia nu ma va astepta….a zis k mai bine ne despartim k el nu poate sa stea sa ma astepte pe mine mai mult de 3 luni….deci…???

    iubyta 20 mai 2011 9:06 Răspunde
  • Simona, am vorbit si cu prietena mea despre tine. Frumoasa esti, spumoasa esti, gospodina esti daca-ti pui in cap, dar esti prea desteapta! Putini barbati – chiar si aia destepti rau – fac fata unei femei foarte destepte. Stiu, stiu ca nu poti fi altfel…off..nici n-am vrea sa fii altfel. Asa ca e clar, nu e vina ta, e vina lor!

    Uchi 28 mai 2011 11:50 Răspunde
    • Uchi, bine ai venit! 🙂 Si multumesc frumos, ma coplesesti… Fug acum intr-o vizita, ma intorc la voi mai tarziu, va doresc TUTUROR un weekend (ati ghicit) PUFOS. 😀

      Simona Catrina 28 mai 2011 15:36 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title