fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Nerecomandat celor sub 18 ani

de

Fără nicio legătură cu nimic, azi mi-am adus aminte de un episod derulat cu câțiva ani în urmă. Teoretic, locuiam în Canada, însă eram în vizită în România. A dracului fatalitate – vorba unei scenete predecembriste – am avut nevoie de un consult ginecologic. Am ajuns la Spitalul Elias (cu pile, ca să vă răspund înainte de a mă întreba), la un medic foarte bun, un fel de pom lăudat.

După o discuție preliminară pe coridor, dumnealui m-a poftit în cabinetul pe care asistenta i l-a recomandat drept ”liber”. Era atât de liber, încât emanciparea mergea până-n cote dubioase. Masa de consultații era orientată cu sudul spre ușă. Prin urmare, oricine deschidea portița vedea ceea ce eu însămi n-aveam chef să văd nici cu oglinda, decât de vreo două ori pe an, când eram mai bine dispusă.

Mi-a poruncit să mă dezbrac și să mă așez corespunzător. În timpul investigației, ușa s-a deschis de vreo opt ori. De fiecare dată, săream ca mușcată de căpușe, strângeam genunchii (de parcă ar fi ajutat la ceva) și voiam să mor instantaneu de infarct – mi se pare un sfârșit foarte nobil, o moarte de intelectual rasat.

Ulterior, am dezvoltat o filosofie care părea inițial tocită, dar se pare că mai era ceva loc de speculații. Intimitatea e o noțiune relativă. Știu oameni care nu pot să facă un pipi dacă nu dau mai întâi televizorul tare și se asigură că tot restul casei va măcina ceva în mixer în următoarele zece minute. După cum știu și oameni care, în situații limită, abdică de la orice mofturi.

Când mama mă năștea pe mine (natural, fără epidurală, că acum patruj’ de ani nu exista așa ceva), în sală se foiau, în afară de doctor, vreo zece studenți la medicină care, evident, voiau să afle concret cum iese o căpățână așa de mare printr-un orificiu așa de mic. Explicațiile cu cretă pe tablă, la seminar, pasămite nu erau suficiente. Când mama mi-a spus asta, am întrebat-o cum a reușit să nască în condițiile în care atâția ochi holbați participau la acest moment sublim. Mama mi-a spus așa: ”Simona, în momentele alea, dacă mi-ar fi promis cineva dureri mai mici și-o naștere mai decentă, aș fi acceptat să nasc în piața publică, la un miting cu o sută de mii de oameni! Și, în general, în momentele alea aș fi mâncat cărăbuși vii dacă-mi garanta cineva o reducere cu 10% a contracțiilor”.

Corect. Cred că abia atunci am înțeles mai bine cam ce înseamnă durerile facerii.

Dincolo de asta, revenim la așa-zisa intimitate. Pragul spitalului e granița dintre fandoseală și lucrurile serioase, ca să nu spun grave. Oamenii trec prin experiențe pe care nici în coșmaruri nu le-au dezvoltat complet. Am auzit povești despre controale ginecologice stânjenitor de amănunțite, despre colonoscopii, coproculturi, uroculturi, despre plosca de la reanimare, despre tuburi vârâte-n toate căile de acces, prin care-ți ies toate secrețiile posibile. Dincolo de dramatismul situației, e un training util. Înveți să accepți că, dacă vrei cu adevărat să supraviețuiești, trupul tău trebuie să aparțină științei, medicinei, curiozității de laborator.

Dar sufletul e al tău. Nu uita asta, atunci când, aflat pe o masă de studiu, sub asediu medical delicat, simți că  secretele tale circulă prin tuburi, eprubete și ecrane…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Cu alte cuvinte, nu-i da omului cat poate duce! Am trait doua experiente pe masa cu pricina, si anume doua nasteri. Prima nastere a fost o experienta traumatizanta fiindca am fost lasata sa ma zbat ore in sir , singura, ca pe camp (lasasem plicul la sotul meu, iar el a fost trimis acasa). A doua nastere a fost o noua incercare, dar de data asta, cu plicul in buzunar, i-am chinuit eu pe ei… Am platit si am urlat pana m-au ajutat sa nasc. Asa ca, in spitalele din Romania, bunele maniere nu ajuta, mai bine zbieram si ii deranjam si prima data pe cei care ar trebui sa isi face datoria si fara plic. De respect fata de intimitate nici nu poate fi vorba pe meleagurile noastre.

    AndreeaB 1 aprilie 2012 7:07 Răspunde
  • Siomona, cand am vazut poza am crezut ca ne anunti o veste mare…
    Poate alta data.
    Tocmai am dat nas in nas cu sistemu’;cred ca este mult mai rau decat ai scris tu aici. Ar fi principalul motiv de emigrare.

    camellia 1 aprilie 2012 8:01 Răspunde
  • Simona,are dreptate Camellia, este mult mai rau.Modul indulgent si ironic in care ai descris un sistem gaunos ma face sa zambesc amar, amintindu-mi de cata umilinta am vazut la oameni de-a lungul anilor si cat de dureros a fost. Cu umilinta aceasta a lor, dincolo de durerea fizica, de dramele existentiale, nu m-am putut impaca nicicum.

    AndreeaB, sunt convinsa ca stii articolul lui Alice despre nasteri…http://www.revistatango.ro/body-soul/reportaj/reportaj-realizat-in-maternitatea-giulesti-maternitatea-casa-de-nebuni-510.html.

    Monica V 1 aprilie 2012 8:37 Răspunde
  • Simona,ai mare dreptate… sufletul,doar sufletul este cel pe care poti sa il dezvalui cit doresti,cui doresti …

    Ar fi interesant de aflat cum functioneaza, in Canada, sistemul despre care ai povestit.

    Lili 1 aprilie 2012 8:40 Răspunde
  • Mă uit la fetele astea care comentează şi văd că nu au înţeles nimic! Din păcate spitalul este unul dintre puţinele locuri unde te poţi lepăda de nişte pudori uneori exagerate. E o şcoală a oamenilor mari care au ajuns la credinţa că hainele îi mai apără şi de altceva decât de frig.

    Ana 1 aprilie 2012 9:44 Răspunde
  • si eu patii rusinea asta :), si pe cuvant ca a fost cel mai penibil moment din viata mea.Voia cineva sa stie cum e in strainatate:pai tot asa ,cum sa fie, ca doar nu te controleaza in nas;singura parte buna e ca instrumentele de tortura sunt mai fine, deci nu mai esicsta-cum ar zice bunica- discomfort.Dar sa va povestesc cu rusinea:ma programez la o super doctorita si, pentru ca e super,am avut de asteptat o luna pana la intalnirea cu ea.Taman ziua aia era o zi total, dar Total nepotrivita pentru astfel de intalniri.Am refuzat controlul, am stat la discutii si draga de ea m-a programat ptr o ecografie ziua urmatoare, care tot nepotrvita era, dar era musai sa facem asta in ziua a 3a.Cu inima indoita si cu vaicareli care mai de care mai penibile, ma pregatesc intr-o camaruta, ca o debara, pentru intalnirea cu ecograful.Cand am intrat mi-am dat seama ca nu eram deloc pregatita pentru intalnirea cu un nene chipes, cu ochi albastri, care vorbea la fel de funny ca si mine limba tarii in care ne aflam.As fi vrut sa am macar o masca de carnaval,daca nu chiar niste chiloti…

    maria 1 aprilie 2012 11:16 Răspunde
  • Haideti sa va spun eu cum functioneaza sistemul in Canada.
    Poate masa ginecologica nu este orientata cu fata la usa, dar sistemul este un fel de selectie naturala.Nu vorbesc de gravide, ci in general.Este o lipsa acuta de medici, iar numarul lor este tinut sub control de sistemul de asigurari. Logic, daca sint mai multi medici, aceeasi bani de impart la mai multe persoane asa ca…poti astepta si un an pina ajungi sa te vada un medic specialist. E o provocare sa iti gasesti un medic de familie, iar cind ajungi sa ai unul regula este sa ii spui ce vrei in 3 minute. Unii nu accepta decit un subiect/vizita. Asa ca daca te doare capul si piciorul trebuie sa vii de doua ori.
    Se fac multe erori medicale, chiar se publica o statistica in care se spunea ca erorile medicale au omorit 24.000persoane intr-un an.
    Sint o multime de medici din alte tari care lucreaza ca distribuitori sau ca soferi de taxi pentru ca ghici ce? Cu toata lipsa acuta de medici, echivalarea studiilor dureaza 6-8 ani, uneori si 9…iar rezidentiatul in Canada e aproape imposibil, asa ca multi aleg sa se duca in State pentru rezidentiat si apoi sa revina aici.
    In romania, macar rezolvi problema cu plicul, aici asa ceva nu exista.
    Interesant, nu?

    Gina 1 aprilie 2012 15:49 Răspunde
  • Chestie de mentalitate si de cat de open mind esti vis-a-vis de aceste situatii. Nu este vina nimanui ca sexul, inca, este un subiect tabu.

    sorin 1 aprilie 2012 18:08 Răspunde
  • Dacă un peek simţiţi o consolare, mă confesez vouă, că şi bărbaţii trec prin aceleaşi traume de pudoare, cu privire la acelaşi aparat, dar de sex opus.
    Dacă masa de consultaţii este orientată cu sudul spre fereastră, este de prisos să strângi genunchii pentru că efectul este catastrofal şi nici n-ai putea ţine ritmul cu frecvenţa trecătoarelor curioase.
    Epidurala pacifică genunchii şi-i lasă numai minţii caznele ruşinii.

    Omuldelamunte 1 aprilie 2012 20:07 Răspunde
  • ei da. bine ca stau in US. totul este asa de „acoperit”. deschizi usa cabinetului si te lovesti de o perdea pe care o dai la o parte sa intri in cabinet. masa e undeva dupa usa si perdea. vine asistenta iti explica ce va face doctorul. iti lasa halat de hirtie si iti da timp sa te schimbi. doctorul bate la usa, intreaba daca poate sa intre. iti explica inca o data ce va „performa”. inainte de orice atingere iti spune ce se va intimpla si ce vei simti si iti mai spune si sa anunti orice „deranj”, durere, etc… nasterea e o alta poveste. ingrijirea in spital e super. acasa nu ai conditiile pe care le ai la spital dupa ce nasti.

    iana 2 aprilie 2012 16:07 Răspunde
  • vad ca fiecare povesteste aventura din tara unde traieste.eu am nascut si am facut controalele de rigoare in germania.am ales un medic femeie,am eu o problema sa merg la un barbat.nu am fost traumatizata deloc,este curat si discret totul.auzeam pe mama si cumnata mea povestind de ce se intampla la noi si eram f speriata.lipsa de respect a personalui este deja arhicunoscuta iar medicul este imparat pe tura lui.sanatate multa.

    lumi 2 aprilie 2012 19:14 Răspunde
  • Ma alatur si eu celor care povestesc „orori” despre sistemul de sanatate din strainatati. In cazul meu este Scandinavia, respectiv Norvegia. Considerata una dintre tarile cu cel mai ridicat si cel mai ridicat nivel din lume, este de-a dreptul dezastruoasa cind vine vorba de sistemul de sanatate. Si aici medicii sint putini, nu vor sa accepte pe altii straini (medici excelenti din estul europei, Iran, Egipt lucreaza ca soferi de taxi sau ca infirmieri in casele de batrini). De aceea, cind ai o problema indiferent in care parte a corpului, trebuie sa astepti intre o luna si trei luni pina cind doctorul are timp sa te vada. Daca intre timp organul respectiv te mai doare, bine, daca nu, bucuria medicului. Nu trebuie sa te mai vada inca o data! Si eu am avut nevoie de o vizita la medicul ginecolog si cum nu puteam astepta 3 luni, am decis sa merg la un medic din sectorul „privat”. E rapid, faci programare de pe o zi pe alta. O consultatie in sistemul privat costa insa aprox. 300 Euro asa ca eu m-am asteptat la un tratament „regesc”. Spre marea mea surpriza m-a intimpinat un doctor batrin, ca sa nu zic senil, care dupa controlul de rigoare a declarat atoatestiutor ca vaginul meu e stresat. Cum eu nu mai auzisem niciodata despre un asmemenea diagnostic, am pufnit in ris. Eu stiam ca stresul e un element cotidian pentru noi toti, dar ca vaginul cu precadere era stresat mi-a fost foarte dificil sa inteleg. OK, mi-am spus, ce face o femeie cu un astfel de diagnostisc? Am asteptat, cu o mutra cit se poate de serioasa medicatia. Ce parere aveti? Paracetamol si Codeina.(PS codeina nu se mai foloseste cam de mult intrucit este opioid)insa medicul se pare ca nu mai citise un articol de specialitate de multa vreme. In Norvegia se iese la pensie la 67 de ani si daca vrei poti sa mai lucrezi inca trei ani, adica pina la 70. La 70 de ani e obligatoriu sa iesi la pensie, insa poti continua si dupa aceasta virsta in sectorul privat. Astfel incit, de cite ori am o problema medicala prefer sa vin in Romania, unde e posibil ca medicii sint interesati si lucreaza pentru bani, dar macar nu sint senili 🙂

    Silvia 2 aprilie 2012 19:22 Răspunde
  • Eu am locuit o perioadă în Franța și m-am bucurat de profesionalismul doctorilor de acolo. Oricum, nu e unul din momentele mele preferate, nici în cele mai bune condiții de ingrijire. Când ieșeam victorioasă pe ușa cabinetului, simțeam că lumea e a mea, că totul e sub control…cel puțin, până la următoarea vizită, când mă întrebam iar : e musai să trec prin asta ? 🙂

    Alexandra 2 aprilie 2012 22:16 Răspunde
  • Noi am avut sansa sa il nasc pe puiul nostru in tara mea de adoptie, Marea Britanie. Aici e mare lupta sa lase mama natura sa lucreze, doctorii sunt la usa de e nevoie de ei, dar moasele par a face legea. Din acest motiv eu m avut parte de o cezariana de urgenta dupa 20 de ore de monitorizare. Sotul meu fost in permanenta cu noi si spune ca erau 16 profesionisti in sala de operatie, pentru mamica si pentru bebe. Chiar cu fosta mea slujba onorabila, probabil ca nu mi-s fi permis nici un sfert din cei profesionisti de era sa nasc in Romania. Pentru ca in tara esti prost de nu ai plic la purtator cand te apropii de un asezamant medical. Si inca un detaliu…pacientul conteaza si e respectat…in alte tari…dar de ce va spun eu asta? Mentalitatea de Romnia nu se va schimba curand…

    Iuliana 2 aprilie 2012 22:42 Răspunde
  • Inainte sa nasc, am avut rar de a face cu masa ginecologica (care mi se pare inca o piesa de tortura dintr-un film de groaza). Asa ca aveam strangeri de inima si dileme pudice. O prietena, care trecuse deja prin experienta facerii, m-a linistit: ”n-o sa-ti pese de nimic atunci, asa de rau o sa te doara; o sa intelegi ce vrea sa zica sintagma nesimtita ca o vaca”. Si am inteles. Faptul ca 6 rezidenti se holbau de la sud (iar al saptelea se sprijinea cu barbia de piciorul meu aflat pe capra la inaltimea optima) comentau etapele spiritual si detasat a fost chiar agreabil. Medicul a improvizat ad-hoc un concurs cine stie castiga pe tema lectiei practice in curs si i-a avertizat pe invatacei ca s-ar putea ca doamna aflata in plin proces de multiplicare (adica eu) ar putea fi un concurent redutabil, chiar daca nu are vedere la show. Trupul meu a fost obiect de studiu, sufletul meu a participat si a acceptat. Iar ratiunea a castigat concursul!

    Patricia 3 aprilie 2012 9:49 Răspunde
  • Deocamdata nu pot sa povestesc si eu cum a fost cand am nascut. Sau cand mi-am oferit centrul existentei privirii nesate a ginecoloagei. Deja mi-e greu sa scot limba la generalist, gestul e de-a dreptul intimist sau prea sfidator, daramite sa mai si.
    Am trecut prin zona pt ca, fireste, nu ma pot lipsi de scrierile Simonei 🙂
    Povestiti, fetelor, doamnelor, povestiti ! Ne uitam si noi, fantomele, ca la dentist 🙂

    Pt ca suntem sub patronimul Tango si în amintirea unor dansuri de vorbe vertiginoase pana hau în noapte, o dedicatie celor care (se stiu ele si ei) :
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Rb4lgOiHBZo

    Thomas Man 3 aprilie 2012 15:35 Răspunde
  • doamne un vagin stressat…………..am ras bine de povestea doamnei din scandinavia.spune multe despre medicii din alta parte,am uitat sa mentionez ca doamna dr era din iasi si avea un cabinet super in munchen.si da,toti medici romani sunt f apreciati in lume si ma bucur f tare.in cluj am medici buni pentru toate situatiile si mai tineri si domni profesori in varsta.numai bine

    lumi 3 aprilie 2012 17:04 Răspunde
  • Meredith din Anatomia lui Grey mai avea un vagin stresat, poate ca doctorul cu pricina era fan……..
    Ce poti sa-i faci….programare la psiholog?

    Cunosc si eu experiente „macabre” din spitalele din Ro,singurul lucru care m.a ferit de asa ceva este ca am un prieten ginecolog si de obicei ma duc la el

    Hapi2233 4 aprilie 2012 11:31 Răspunde
  • Finalul articolului tau m-a pus pe ganduri. Carcasa noastra e lipsita de secrete pentru doctori. Cu mici variatiuni toti suntem la fel si nu le trezim nicio cuuriozitate. Spiritual, insa, suntem infinit de diferiti. Poate ar trebui sa ne simtim stanjeniti la psiholog sau la preot, si nu la ginecolog.

    Bijuterii 4 aprilie 2012 12:07 Răspunde
  • Si ca veni vorba de experiente de (ne)uitat, am si eu una! Merg in stare de urgenta fizica (si psihica… tocmai pierdeam o sarcina) la spital…. Iar asistenta, fara sa se intereseze de tensiune arteriala, puls, hemoragie, etc… avvea un singur scop: Doamna dati-va <> jos ca sa va consulte domnul doctor! Nu trebuie sa va spun ca (la cei 38 de ani care ii aveam atunci) nu aveam nevoie de infantilisme… Dar, doctorul (dupa ce m-a recuperat dupa hol, m-a calmat, mi-a ascultat groaza, mi-a anuntat vestea cumplita…. ) s-a comportant exemplar (oare pentru ce stia ca vin de peste mari si tari….)

    diem 4 aprilie 2012 21:08 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Patricia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title