S-au implinit 19 ani de cand a aparut Evenimentul zilei (cel condus si creat de Ion Cristoiu), iar noi, cei care ne-am regasit recent pe Facebook si prin alte filiere, n-am mai avut rabdare sa implinim 20 de ani. Sambata, 4 iunie, ne-am adunat la restaurantul Moments, in Bucuresti, pe o terasa care ne-a fost loc de evocari, zambet, joaca de-a sedinta de sumar, planuri, revelatii. Gratie colegei Simona Ionescu si altor jurnalisti care s-au implicat in organizare, am iscat o seara memorabila.
Evident, ostilitatile au fost conduse de maestrul Cristoiu, alaturi de care au stat (iarasi) oameni intrati in legenda, in anii in care Bulina Rosie era un ziar fabulos, cu un tiraj care a atins la un moment dat milionul de exemplare (lucru ajuns astazi de neconceput, din pacate): Sorin Rosca Stanescu, Mirel Curea, Gabriel Rusu, Dan Andronic, Simona Ionescu, Silviu Ionescu, Adrian Halpert, Adriana Halpert, Iliuta Naghi, Marina Dohi, Adina Mutar, Emil Berdeli, Adina Anghelescu, Alex Revenco, Pusa Halpert, Toni Todosiciuc, Alecu Racoviceanu, Maria Luiza Ostaficiuc (Niculicea), Razvan Ionescu, Maria Timuc, Gabi Dogaru, Liliana Levinta, Arina Avram, Mihaela Popescu (Taulet), Miron Manega, Mircea N. Stoian, Stefan Ionita, Amedeo Vasilescu, Cristi Godinac, Madalin Pribu, Horatiu Tudor, Dan Craciun, Horia Barna, Jacqueline Enache, Bogdana Paun (Balmus), Silvana Patrascanu, Andi Lupu, Rodica Cretu, Florin Manole, Amorena Minculescu, surorile Moroianu, Mihnea Petru-Parvu, CC Otiliu, Constantin Vlad, Valentin Gheorghe Ionescu, Lucian Matachescu, Camelia Ilie, Ioana Tiganescu, Laurentiu Ionescu, Cristian Mucichescu, Magdalena Manea (ea ne-a fost alaturi doar prin webcam, de la Toronto) si multi, multi altii (peste 100), pe care ii rog sa ma ierte ca nu-i amintesc aici, din zapaceala sau din graba – dar la fel de dragi, cu totii.
Mari absenti, dupa umila mea parere, mai mult sau mai putin motivati: Gica Voicu, Bogdan Ionescu, Radu Tudor, Marcela Feraru, Sorin Balan, Daniel Tomescu etc.
Las imaginile sa-mi corecteze si sa-mi completeze entuziasmul.
PS: Am mult mai multe poze de la acest eveniment, le voi pune pe Facebook in curand…
Simona, nu ştiu cine-i Lucian Mătăchescu, dar probabil că te-a marcat foarte puternic prezenţa lui din moment ce l-ai inserat de două ori în text.
Cred că acum jubilează şi le scrie tuturor despre dubla realizată pe lista Simonei. Nu-l şterge! Lasă-l să se mândrească o zi-două.
Şi eu aş face la fel…
Oops, mersi, hahaha!! 😀
Nu de alta, dar daca tot ma sclerozez romantic, se cuvenea sa-l trec pe Emil Berdeli de doua ori. 🙂 N’est-ce pas? (Baspa).
Misto amintiri, cu tot cu pozele aferente!
Domnul in sacou galbior imi pare ravissant, in rest, nu prea-i recunosc eu usor, decat dupa numele din pomelnicul bolduit : ). Oricum, unii dintre ei apar pe la TV cu eticheta de analist bine-nfipta pe cate undeva: P ; n-as judeca felul in care au evoluat versus stilul in care scriau candva incercand sa practice jurnalismul pentru ca e foarte clar ca n-as fi obiectiva.
E de admirat,insa, ca in prezentul asta chinuit, in care atatia agramati si pitipoance fac pe ziaristii si mai sunt si platiti pentru asta, voi, din garda veche, reusiti sa va regasiti cand si cand.
Una, domnul ravisant in sacou galben e colegul meu de Bulina (si colegul nostru de blog) Mirel Curea, asta probabil stiai, voiam doar sa confirm! E un tip deosebit si interesant, asta poate confirma oricine ii sta in preajma!
Simona,
Liliana Levinţă, aşa cum scrie în certificatul ei de naştere dar cum nu se recomandă niciodată, s-a lansat la bulina roşie cu celebrul articol despre şosetele lui Miron Cosma, după ce avusese o aventură cu el. Era studentă.
Mi-a fost colegă de liceu iar în perioada aceea eram încă în contact, de aceea cunosc amănuntul.
Dar mă rog, dincolo de bârfa asta pe care vroiam să o impart cu tine, cred că revederile sunt emoţionante.
Anemari, stim si noi, stie si Levinta, de cate ori ne vedem la gramada, discutam si de-astea. Ea e o tipa fara tabuuri, e foarte transanta! 🙂
anemari, ai reusit sa imparti barfa aia cu toata lumea. multumim.
Bravo voua
Am fost si eu o cititoare de EVENIMENTUL ZILEI mai la inceput, dar nu am pastrat nici un exemplar pe care sa-l am de amintire, si regret acum ca nu am unul in care sa fie si un articol de-al tau Simonel
In pozele de aici esti tu( care mie cel putin imi pari exact asa: nici vesela pe deplin dar nici trista 100% ….nu esti usor de „citit” la momentul respectiv….), dar am vazut o paza de la Timisoara in care erai cel putin ginditoare?!?
Iris, la Timisoara eram visatoare, nu doar ganditoare. M-am simtit foarte bine, doar ca evenimentul timisorean a fost cu totul altceva decat carnavalul Bulinei! Ambele exceptionale, daca e sa ma intrebi… 🙂
frumos tort…
Coco, era si bun tortul, crede-ma, nu doar frumos… 🙂
Simona ma bucur din suflet ca te-am intalnit,esti un om atat de frumos in tot si-n toate ,mi-ai ramas in suflet si am sa astept mereu cu drag revederea cu tine!Te imbratisez cu drag si dor !
Emily, iti multumesc si permite-mi sa-ti intorc un compliment, cat se poate de sincer: esti foarte frumoasa, foarte desteapta, foarte fina. De fapt, spun asta mai mult pentru ceilalti de pe blog! Si ei te pot vedea pe blogul lui Alice! Te pup, Alba ca Zapada! 🙂
nu stiu cum sta treaba cu voi, dar mie mi-e frica de oamenii aia din pozele de mai sus.
Domnule Mecanic, cica daca ai vreo frica, trebuie sa te confrunti cu ea, ca sa-ti treaca. Deci trebuie sa te confrunti cu noi, cat de curand! 😀
Simona, este de apreciat ca „bulina rosie”a supravietuit douazeci de ani prin voi.N-am avut ocazia sa traiesc vreun moment din asta evocator cu fosti colegi de scoala sau de serviciu asa ca nu pot decat sa-mi imaginez cat poate fi de emotionant.Astfel de bucurii asa cum le desctrii tu te duc cu mintea la a cere doua vieti pentru a trai din plin mai multe intamplari din astea sau pentru a retrai altele.
Mari, asa e, emotia e cu mult peste cotele normale. A fost superb, recunosc! Si vom recidiva, ca anul viitor facem 20 de ani si avem motive suplimentare de euforie. 😀
@Anemari- să fii convinsă că bârfa asta mică este în deplină siguranţă pe acest blog şi nimeni nu va sufla o vorbă.
Nu-mi imaginam că banalele şosete care se vând cu 4 lei snopul la secăn rămân vii în amintire chiar şi după 20 de ani.
Singurul pericol vine de la Google unde, un search pe ” şosete de miner”, o dă în vileag pe Liliana în toată aventura ei, chiar fără tabuurile toate pe ea.
Da, Simognetto, il recunoscusem: ) N-aveam cum sa nu va remarc zambetele incantate..
Simona iti multumesc pentru compliment si venind de la tine e si mai de pret! Esti asa cum mi-am imaginat o femeie extraordinara si pastrez in suflet clipele petrecute in preajma ta!Imi esti atat de draga si te admir enorm! Te imbratisez!
@simona catrina & co & media : nu va faceti probleme, doamnelor si domnilor, imi sunteti (inevitabil) foarte aproape. in fapt, traiesc cu frica-n san. 🙂
@OMDLM: eu, mai original, am cautat pe google „spalat rufe in public”. curios sau nu, am obtinut acelasi rezultat…
Tocmai ma pregateam sa dau frumos ”buna seara”, sau chiar si un ciuf de noapte buna mergea, da’ uite ca-mi sari neastamparu’ politetii cat colo cand am zarit vaporeanul cel vaporos.semnat: evaporabila : )))))
mai bine ca nu te-ai mai pregatit si ai venit intempestiv. ca o furtuna. pe lac. e@vaporeanul 😛
Observ ca lumea buna s-a dus sub pled, iar lumea nebuna petrece pe la bariere cu gulere de suma in pahar.Sau e pe dupa cortine, ceea ce e un plus de sarm nedeductibil..Cum n-am chef sa ma-nspumez de una singura in aceasta noapte far’ de somn, vise placute va urez! Ne gasim maine, pe lumina.Si vraja ne-straina: )))
Te, sunt semi- inmarmurita.Si aproape intepenita sub v(o)al, ca abia acum vad ca esti prin aceasta zona turcoaz. Frumos ca nu esti inca la dodo: )) Frumos din parte-ti, adica:P
@una: gandul tau de noapte buna l-am primit cum nu se putea mai nimerit – cu laptopul in brate, pe blogul simonei. in deplin acord cu cele 82 de revolutii pe care masina se caznea sa le imprime elicei, peretii au inceput sa tremure incet iar lucrurile sa scartaie familiar. toropeala si usoara ameteala s-au transformat in somn, sub o mare de grad 6, un minimum necesar pentru ca undele mele cerebrale sa treaca in stare alfa. peste toate, gorillaz au venit cu „el manana”, ori „latin simone”, imi aduc aminte precis, iar o oarecine (lavinia, de data asta…) cu ce are ea mai interzis si mai frumos…
asadar, sa fie primit!
@coco: observatia ta m-a lasat cu gura-apa. fain tort, dap! ma intreb a cui e mana care parte-si face… cum nu cred ca a fost ales cel mai bun manuitor al cutitului jurnalistic, atunci e musai sa fie cristoiu. ups! stai! cred ca ma-nsel, fiind vorba despre prajituri, pare a fi mana de femeie la mijloc…
notati, va rog, ca nu mai exista cireasa – dansa a fost luata demult, de pe vremea celor un-milion-de-exemplare-tiraj.
@simona: baietii de la vapor s-au saturat de vorbe si vor poze. asadar, cateva natii de barbati neinsurati sau nu, plus sapte pitici filipinezi, ar dori sa postezi o poza cat de mica cu aceasta minune care umbla prin lumea reala sub numele de Alba ca Zapada. scuze, am vrut sa spun EMILY.
failure to comply with above mentioned request will conduct to mass suicide. (asta a scris-o cadetul indian, cu mana lui…)
hai sa va spun ce mai face masina de facut cafea, poate va amintiti ca avem asa ceva la bord, dintr-o poveste anterioara. nu v-as fi plictisit cu chestia asta daca as fi avut altceva mai bun de facut, insa nu imi mai merge simulatorul de zbor, sunt ceva probleme cu cd-ul, care pare a fi piratat. aveam eu oarecari banuieli, fiindca, in fapt, nu prea am dat bani pe el…
deci, ne aflam pe la orele 14, timp local, tocmai luasem nota de pozitia gps si citisem loch-ul, ca sa pun punctul pe harta. am cerut dulapului spatial danez sa-mi faca o cafea, pe care am si primit-o, neasteptat de prompt…
altfel, liniste si pace, soare si cer senin, fara pic de vant, marea oglinda… singurele fapturi in viata pe lumea asta pareau a fi doua mamifere acvatice, foarte lente, prezentand fiecare cate un cap rotund, o inotatoare dorsala ceva cam boanta si situate, ca marime, intre delfinii cei mari si balenele cele mai mici. prin binoclu, n-am putut sa-mi dau seama decat ca au pielea negru-albastrui-stralucitoare, ca-s foarte civilizate si isi vad, in esenta, de treaba lor, ceea ce nu se poate spune intotdeauna despre noi, oamenii… imi inchipuiam ca au o discutie politicoasa despre vreme ori krill, asta in timp ce se deplasau agale intr-o, probabil, destul de lunga calatorie spre Sud. ori poate ca nu vorbeau nimic, ci doar inotau agale, fiecare pierdut in gandurile proprii, urmand, din reflex, un drum magnetic stiut de generatii…
ei, si-asta a fost momentul in care starea de bine mi-a fost intrerupta brusc de un tip in salopeta, un mecanic aiurit si putin febril, teleportat in raza mea vizuala direct din sala masini, care imi tot cerea, gesticuland enervat, niste …scule. surprins de pretentia asta neobisnuita, i-am oferit un creion, un compas si o rigla, fiindca alte instrumente nu prea tinem pe comanda. oarecum ofensat de oferta mea sincera, a disparut dupa o usa, apoi am auzit un zgomot si l-am vazut cum apare strivit sub greutatea unei cutii metalice de culoare kaki pe care mi-a trantit-o pe masa. „see, you have tools!”. si-a ales de-acolo o surubelnita si s-a apucat sa desfaca automatul de cafea, cica: „this fucking machine is driving me crazy, i always have to fix this shit, and there’s plenty work in the engine room, understand?!”. „ai anderstend”, fac eu, si ma uit la cana pe care o tineam in mana, sa vad daca am cafea in ea, sau doar mi s-a parut, un sfert de ora mai devreme, ca am folosit cu succes automatul ala. aveam cafea, calda inca, dar n-am zis nimic, curios sa vad, in fine, ce se ascunde dupa usa aia pe care sta scris, misterios, „douwe egberts”. „my guess is, if you open it you’ll piss off the troll”, incerc eu o gluma cu mecanicul, care, deloc amuzat, mi-a aruncat incruntat o privire tulbure, gandind probabil ca am ceva la cap. v-am spus, pana la ora aia eram aproape sigur ca inauntrul dulapului isi face veacul un pitic nordic, blestemat sa faca marinarilor cafea pentru tot restul vietii lui. cand colo, atunci cand niscaiva capace s-au dat in laturi, tot ce am putut vedea a fost o complicata retea de fire si conducte care intrau si ieseau dintr-o alta cutie, mai mica, pe care statea scris „CPU – be careful – fire/electrical shock hazard”.
„see?!, it’s electrician job!!! e-lec-tri-cal ha-zard” citeste, luminat, mecanicul. dupa care se aduna fericit de pe jos, baga sculele in cutie, arunca magaoaia verde de unde a scos-o si…dispare. ramas singur cu pacientul deschis pe masa, va marturisesc ca primul gand a fost sa fug si eu, numai ca eram in cart si asa ceva nu e voie. mai grav era ca, pe la ora 15, ca in fiecare zi, pe comanda urma sa se prezinte fara gres jupanul, ca sa ia cafea si sa ma tina de vorba. ce explicatie sa-i dau, pentru dezastru? din fericire, n-au trecut mai mult de 5 minute si pe usa a aparut babu, electricianul, care mi-a luat grijile cu mana. „what’s up?” face el, cu ochii carpiti, cascand… „the coffee machine is broken!” dau eu vina pe mort, fericit nevoie mare ca n-am fost lasat de izbeliste.
„yeap! it is.” zice indianul, dupa ce arunca la modul expert o privire la matzaraia aia pictata cu toate culorile. apoi, calm, scoate si el o surubelnitza si incepe sa desfaca CPU-ul, pe care statea scris… poc! paf! bum! am vazut un fulger si s-a auzit o serie de pocnituri, apoi comanda s-a umplut de fum. am luat un extinctor si am fugit cu el in brate in directie opusa, fara sa mai stiu ce e cu mine. apoi, m-am gandit ca ala zace mort pe undeva prin pacla si trebuie sa-l salvez, asa ca am alergat inapoi, intr-un gest eroic. luati-o cum vreti, dar mi s-a parut, o clipa doar, in toata panica aia, ca ma intersectez cu un troll care fuge urland, cu parul in flacari.
buimacit de viziune, am intepenit si am inchis ochii, cu gand ca totul e un vis ciudat, cu miros de plastic ars, ce se vede nu e adevarat, si ca o sa sune alarma de la ceas, ma voi trezi la mine in pat si totul va fi bine.
„hey! what the f… is happening here?!” m-a trezit tunand comandantul, care, de altfel e un baiat de zahar, un danez la 58 de ani, cladit dintr-o bucata mare de branza, bonom si cumsecade cand nu e incendiu la vapor. si, prins in noianul de explicatii, care mai de care mai constradictorii, oferite cand de mine, cand de indian, omul, obosit, mi-a luat cana din mana, si-a turnat cata cafea mai aveam eu acolo si-a plecat, lasandu-ne sa vorbim singuri.
deci, e oficial – nu exista asa lucru precum trolli care fac cafea. ba, chiar, e posibil sa nu existe trolli deloc, fapt ce arunca o umbra de indoiala asupra existentei hobbiti-lor si a elfilor, dupa parerea mea.
acum am aflat: comandantul a lipit etichete autoadezive pe lucrurile care considera el ca-s importante: „if this shit seems to be working fine, do not try to fix it. captain.”
tocmai ce-am primit un mail:
„many thanks for setting me free.
now you make yourself the damn coffee!
best regards,
mr. egberts,
the troll”.
Sa vedem cum vei primi urarea de somn bun si-n aceasta noapte : ))
Pana atunci, insa, mai avem de bantuit, de cautat comori si de rasfirat maci pe perne, de exemplu..
dupa cart, ghidat doar de luminile panoului de alarma, am gasit rapid patul si-am adormit imbracat, fiindca somnul nu mai avea rabdare. la sase ore dupa, am urcat iar in comanda si, fara explicatie, m-am apucat s-astern pe harti carari de maci, in loc de drum adevarat. mai tarziu am inteles, dupa ce am citit un oarece mesaj, ca si-atunci cand creierul iti doarme, inima nu inceteaza sa-ti mai bata. potolit, ori ca nebUna…
@McAnick- fantastică istorisire, deşi denotă o umbră de tristeţe a unui caşalot sau blue balena cum îi spune pe aici, pe la noi prin Ferentari. Deh, ai uitat, dacă eşti plecat de atâta timp de pe ţărmul Constanţei!
Ori ai văzut pe un DVD piratat „Piraţii din Caraibe”, ori chiar eşti un secund pe un vas grecesc, sub pavilion liberian, cu căpitan danez şi muşi indieni, că prea eşti familiar cu termenii marinăreşti! Consider un avantaj că toţi vorbiţi deodată limba engleză scris şi citit, astfel încât să aveţi noţiuni elementare despre trolls, despre care, nu aţi avea ce le povesti piraţilor nigerieni când o deveni cazul. Ăia-s pliznoţi, nu înţeleg engleza, daneza, hindi, româna…
M-ai făcut curios şi, cu ochii pe textul tău, mi-am desfăcut automatul de cafea. Nici urmă de CPU (central processing unit) ! Pentru că de-abia procesase o ceaşcă, o sită cu cafea, n-am avut încotro şi m-a fript! Cuva cu latte macchiato s-a vărsat pe birou şi s-a prelins pe nesimţitelea pe desk-top.
Noţiunea de CPU mi-era familiară de undeva şi uite că latte a făcut sfrrr pe procesorul computerului. I-a fost de ajuns un strop de latte ca să-şi doneze obştescul sfârşit. Este transmisibilă curiozitatea asta cu ce-i în spatele capacelor, iar simptomele sunt instant.
Acum vă scriu de pe laptopul unei studente care era întâmplător on my lap.
Nu mai pot continua…
OMDLM, ca sa-ti risipesc orice urma de dubiu iti pot dezvalui, in termeni marinaresti, cum se spune atunci cand o studenta te lasa sa umbli la laptopul ei.
Altfel, dupa ce fumul s-a mai risipit, am ramas toti cu gura cascata: placa de baza a masinariei care a luat foc e cu nimic mai prejos decat motherboard-ul unui mainframe de la pentagon! circuite integrate, module de memorie programabile, sloturi de RAM, niste microprocesoare cu o mie de picioare… in plus, electricianul a aratat, spre mirarea tuturor celor prezenti, ca „aparatul este echipat, chiar, cu propriul UPS – asta in cazul in care se ia curentul la jumatatea cafelei”. „bine, asta e mai putin probabil sa se intample aici”, a ras, superior si oarecum lezat, seful mecanic. „pentru neinitiati: avem un diesel generator dedicat starilor de de urgenta, cum ar fi, sa zicem, un black-out. si, din cat se poate lesne vedea, masinaria a fost legata, la instalare, inclusiv la magistrala de avarie” – a adaugat el, aratand cu pixul o bara de cupru cu niste conectori pe ea. „daca era ruseasca, nu se strica!” a simtit nevoia sa fie patriot treiarul de la masina, ucrainian. „daca era ruseasca, era pe motorina si facea si placinte”, fac eu, ca sa-i aduc aminte ca insula serpilor e pamant romanesc…
in fine, ca o concluzie, jupanul s-a uitat la mine, cu privirea goala, a oftat si m-a intrebat, nefericit dar, totusi, impacat cu soarta: „sec, ai habar unde dumnezeu unde e cutia aia cu ness?”
Domnu’ vaporean, ai asa un talc in melanjurile astea cu trebi marinaresti intortocheate-n poeme ca ma apuca nostalgiile fix cand nu-i cazu’ sa fiu altfel decat pragmatica: )).
Deja comunicarea ta cu munteanul din piscurile simonesti pare o nunta a slovelor, ce pacat,totusi, ca suflarea feminina de pe blog doar te rasfoieste in tacere si nu se-ncumeta sa te abordeze ”emancipatique”. : )))
@McAnick- ca să-ţi risipesc orice urmă de îndoială, studenta era cea care se afla on my lap. Dă-l, Doamne iartă-mă, de laptop! Totuşi, dacă ai prins ceva hindu de când eşti cu ei, poate îmi explici ce şi cum în termenii lor, pentru că în termeni marinăreşti, de port, ştiu cum se spune.
Acum înţeleg. Fumurile vi s-au risipit şi automatul maţe-fripte stătea inert ca la autopsie. Sfatul meu este să căutaţi placa video. Acolo puteţi vedea cum este programat troll-ul şi ce face el ca să fie caldă cafeaua. S-ar putea să nu vă placă ce vedeţi, dar dacă sunteţi sănătoşi la minte, precum scrieţi, înseamnă că nu sunt motive de îngrijorare.
Mie mi-e mai frică de noi, cei din patrie, pentru că ieri am văzut un castravete cu atâţia e-coli pe el, încât se târa singur pe lângă zid.
Mai e putin si Sindbad fugareste pe retele sociale pe Olive Oil care vrea sa-i faca-n sac lui Popeye cu Vasco da Gama 🙂
Marea ne cheama la ea 😀
Si hormonasii 😛
Calare pe valuri si pe munti, eroii timpurilor noi ne danseaza-n vorbe frumos !
Vrem un lapdance cu ODLMV si MdL 🙂
TM
Exact asta vrem! da’ ti-a luat cam mult timp sa apari si sa ne anunti ce dorinti fierbinti avem. 🙂
@Thomas- eu doar laptop dance pot să execut, numai că nu prea am mai avut iutuburi de la tine, da’ piese dance, nu zbănţuială cu plete.
Nu ştiu Vaporaşul ce tendinţe are, dar eu nu-s în pielea lui, deşi unii mă asimilează, aşa cum talentul tău este asimilabil cu cel puţin 4-5 nume destoinice de pe tăpşanul ăsta însorit şi cam lăsat în voia sorţii de Simona.
Thomas, stii cum se spune: ai grija ce-ti doresti….
OMDLM – fireste ca am inteles din start cum de s-a varsat laptele… si, unde lipseau amanuntele, am mai pus si de la mine, fiindca afara de imaginatie si amintiri, prin locurile astea nu prea umbla femei. drept pentru care, vreau sa te anunt ca, desi, deontologic, sa spunem, te afli in culpa, in rest ai implinit dorintele ascunse a mai mult de jumatate de echipaj. jumatatea cu care am apucat sa stau de vorba pana acum… iar daca esti deja familiar cu termenii marinaresti pentru anume treburi, nu mai ai nevoie de hindi sau tagalog.
daca stau sa ma gandesc bine, orice cuvant ti-ar fi de prisos, din moment ce-ai lasat limba sa treaca la fapte.
Una, fii barbata! numai de-asta n-avem trebuinta acum: orice suflare feminina, cat de palida, mi-ar isca furtuni in suflet, mi-ar rupe velele, m-ar arunca pe stanci! (ei, ce zici de dramatism?).
nu-mi trece prin cap ce-ar putea sa insemne „emancipatique”, dar as vrea sa aflu.
Acadeao, oare mai esti prin zona? ”Dorinti fierbinti” imi suna misto, a manuscris cu personaje ilicite puse la colt de critici neviciabili..
Vaporene, urarea ta imi da tangajele prin scortisoara si nemernicii: ). Nu incercam sa fiu politicoasa, mai degraba empatizam timid, dorindu-ti ceva crochiuri interesante cu domnite ca-n povesti.. Gandeam ca pe yacht-ul ala marinimos esti inconjurat de barbati, pe-aici iti replica mai mult domnul din piscuri, si pana ajungi prin porturile tale preferate nu-i rau sa comunici placut printre bemoli: )) Cat priveste cuvantul ghilimelat, scuze, nu-l pot explica, este precum intraductibilul ”dor” in limba ca o comoara in adancuri infundata:P
@McAnick- nici pe departe nu sunt deontolog ca să mă aflu în culpă.
Sunt doar un simplu privitor la isprăvile tale marinăreşti, deşi descăpăcirea unui automat nu-s chiar aventuri pe mare, ci mai degrabă din pub-ul în care te întâlneşti cu prietenii şi vă împărtăşiţi experienţe de prin abisuri răvăşite şi din Triunghiul Bikinilor.
Un întreg echipaj ar fi bine să aibă dorinţe ascunse, dacă ne referim la ACELE dorinţi, aşa, numai jumătate, mă gândesc că cealaltă jumătate s-ar simţi întrucâtva neprotejată.
Tot mai bine-i pe uscat! Ascultă-mă şi mergi în port! Sunt şanse numeroase să dai de vreo secundă, chiar dacă toate-s trecătoare
OMDLM/Una, nu stiu cum se face, problema este inca subiect de introspectie, dar, oarecum satul de strepezeala lasata pe dinti dupa ce mai musc cate-o secunda, ici si colo, la nimereala, imi doresc din ce in ce mai tare o invitatie la un ceai, cu tangaje tavalite-n scortisoara alaturi, unde sa-ncerc sa salvez cuvantul „dor” de la ingropaciune.
povestile marinaresti mor cu zile aici, pe mare, unde le-ar fi locul. azi, e prea mult fier in corabii si prea putin curaj in mateloti. vapoarele umbla regulat, dupa ceasul garii. un instrument ieftin, din plastic, in forma de dolar.
ultimul cuvant, descrie, aparent, si motivul meu pentru fiecare urmatoare imbarcare.
in fapt, gonit de-acasa, sunt pe-aici ca sa-mi gasesc o insula…
Buna dimineata, margaretelor : ) Herr Läufer suna a placinta cu ravase dorul Dvs. deloc marunt de invitatie la ceai. Intamplator, in zona aceasta erau mai mult masute de cafia si se luau intens masuri pentru alungarea monotoniei.
@McAnick- Popeye rădea câte o conservă de spanac când simţea că-i scade fierul din matelot. Corăbiile au curajul unui ciobănesc german. Se urcă pe recife ca mana pe vie.
@McAnick- ceasul de aici este cu Una oră şi şapte minute în urmă. Judecând după ultimul tău comment de la 5:35 am, asta înseamnă că pe la 4:28 am, ora locală, nu dormeai.
Deducem că ori n-ai somn aici, pe ora locală, ori eşti de cart pe vreun meridian apropiat şi n-ai voie să dormi în post, ori eşti prin mările Japoniei sau Caraibe care au un fus orar decalat faţă de cele 8 ore de somn ale noastre.
Mai citeşte-ne din jurnalul de bord şi din goana de acasă!
ODLMV, n-o sa-ti vand tie castraveti pe timpurile astea contaminante cu piesa clasica „you can leave your hat on” pt o întamplare coregrafica de genul masculin „laptop dance” dar am un înlocuitor :
http://www.youtube.com/watch?v=zYXjLbMZFmo
Poti sa te dezechipezi ca la Balshoi, ca tot asa se vede printre pixeli 🙂 Doar ca, atentie, imaginatia Ianei e fierbinte.
Cat despre mari si tzari, toata lumea la catarg, cum zicea Ulise, manat de gandul Penelopei.
si cu imaginatia nu e de joaca, nu-i asa? sau e?
iana, e! 😀
Simona,
cum e site-urile astea dragutzo ca ma zapacesc de tot (stiu, nu e greu la cei citiva neuroni ai mei)? care e Tango, care e Marea Dragoste? si ce e „Marea Dragoste” ca „Tango” am pretentia ca stiu ce e si de unde vine…. 🙂
Numa’ coneseuri p’aci : )) Bine v-am regasit ! Daca n-ati demontat deja cortul, ”campez” si io un pic prin zona. Asadar, dansez pentru tine ” pa carcasa da titan” am putea boteza prima runda!
Aici avem o acadea pretentioasa cu neuroni fierbinti: ))) Suntem, ca sa zic asa, in direct!:P Ne despart cateva minute.Internaute si postatoare.
da, Una… constructia „dorinti fierbinti” mi-a venit asa de usor… si ma bucur ca ai remarcat-o . 🙂 speram sa o vada si tania.
Taman ce ma pregateam sa comentez singura pe-aici ca ai si tulit-o inapoi in tufele cu trebi: ) Te remarc pe tine, draga mea, sintagmele bine alese sunt marcate la fix mai ales de Al, asa ca stau pe marginea sertaru;ui cu aplauze :P.
Vanzoleala teribila pe Realitatea Tv cu subjectu’ serii impartit intre suveranitati, scantei politice si posibile demiteri..
si subiectu cine e?
Vad ca nici Te nu pare dispus a mai arunca ocheade pe-aici. El e un fel de veni-vidi-vici al acestei rezervatii de neingradit cu bonsai si batai din gene: )))
”Romania aparata de strainasi”
Subiectu pare centrat pe Ministerul de Interne si s-a inaintat varianta ca vor veni politisti straini sa ”apere”granita de est a Romaniei.E un soi de talk-show cu niste stimabili care se vad frecvent pe sticla si-si dau cu parerea facand pe analistii.Nu pierzi nimic, akadico: ))
si io care credeam ca e cu iri si cu moni. ca ala da subiect fierbinte (sau fierbinti?).
nu, dico, mai sunt si alti sticlosi p’aici (iana, adica, da’ am vazut ca ti-a zis Una ca esti aka dico, d’aia mi-am permis 😛 )
P e tine, strict ce soir, pot sa te strig ”akadianule”, de exemplu: )) Am pastra radacina si ne-am netezi, de rest, sulfina: ))) De unde, ulterior, am reusi sa ne-mpaunam cu ideea ca esti un fel de zeita a vanatorii cu itari: ))))
mercic akadeule ca pentru info… si pentru radacina plus sulfina. 🙂
Iano, nu, astia doi numiti de tine n-au intrat decat la tentative de stiri de senzatie, inca nu s-a facut sezatoare cu analisti care sa ”formateze” opinia publica. Adica s-a discutat intens acum cateva saptamani (poate chiar luni), cu psihologi prin studiouri diverse, da’ cam atat. Adica atat stiu eu, mai corect ar fi sa spun: )
va sa zica sulfina are barba. mediu. rectific, mediu a avut, acu’ probabil o are medie. in medie, pe caldura asta, vanatorii cu itari sunt putin mai la nord. dupa foci, iar cu aia nu te joci 😛
..pai ce-astepti?sa’tz fac io programare la barbier, sa dai barba aia jos?? : )))
Rectifici cam de multe ori, ma pui pe ganduri, te pomenesti ca esti politician si prestezi la comisia de rectificari bugetare :P. Vezi ca Dianu’ e un nume dragutel, totusi.
Dupa ”fierbinti” uite inca un cuvant care-mi infoaie fotele in aceasta seara senina: ”foci”: )
chiar asa s-a esprimat aia, mai?! „strainasi”!?
nu stiu cum s-o iau: propozitia respectiva ori a alunecat pe derdelusul patriotard, ori suntem, ca natie, extrem de sensibili cu micutii nostri prieteni licurici de dinafara granitelor. (si-acuma, fara misto, mie imi umbla prin cap alte subiecte: cat de colocviali avem voie sa fim atunci cand aparem „pe sticla”? cat e talk si cat e show? de unde libertatea asta de a-ti arata muschii tai, crescuti prin te miri ce suburbie, cu titlu de valoare nationala, la ora de varf? si de ce, Una, ai dat drumul la televizor pe blog?)
hehehe, inca ma amuz… pai, cine, mai oamenilor, e mai nimerit sa apere granitele tarisoarei noastre de barbari (sic!), decat militianul roman, care cu-n ochi doarme si cu unul rade la bancnota de 100? strainasii? v-ati smintit cu totii? pai, e mai bine sa vamuiasca ai lor sau ai nostri? io zic ca tot ai nostri, ca macar ne-am invatat cum e!
Hai Herr Läufer, nu ma mai certa, ca vorbeam cu Iana despre ce-mi era dat sa vad si sa aud, nu tineam sa va inoportunez cu amanunte televizuistice: ) Nu cred ca era ea asa curioasa, cat eram io dornica sa barfesc.Da, strainasi scria pe monitor, strainasi am citit si transmis, ce, de la departare te deranjeaza diminutivele, mai nou?
ei, Una, hai sa facem pace! am scris si eu ce mi-a trecut atunci prin minte, dar fara vreo intentie serioasa, ci numai ca sa pot sa zic, la o adica, „et in akadia, ego!”.
pana intr-acolo m-a dus lipsa de ocupatie…
Pai io-s de cand ma stiu un pisc al impaciuirii : ))))
si se-ajunge greu, acolo, sus?
@Mc Anick- cu vaporul, foarte greu!
si? cum a fost la concert? 🙂
Trecatorule, a fost superb la concert! Mai ales Klaus Meine si Jack Daniels! 😀
Te, ti’as povesti io cum fu la Scorpions, da’ pariez ca m’ar paste un ignor mic,de m’as intromite in conversatia oamenilor mari :p
”acolo sus” nu’s prea sigura ca ma viza intrebarea, dar nu tac si raspund fara sa fiu in tendinte :p %4ed ca se ajunge uricand niste trepte,adunand niste trese.. ( ale Diotimei; de amiral : ) )
ce ca un dreaq s’a tastat : / deci: erata: %4ed =cred; uricand = urcand
ufff, noroc cu erata aia, Una, ca ma pierdusem. asa, dupa corectura, sunt doar putin ratacit.
problema e ca nu stiu daca raspunsul ma viza…
bag de seama ca Jack asta canta la toate concertele :)))))
Simona, esti superba in pozele de la Chisnau! Ma bucur mult pentru oamenii pe care i-ati intalnit in Basarabia noastra 🙂
confirm: jack e un tip de viatza!
am cantat si eu cu el si cu red bull. ies niste jam-session-uri pe cinste. ar merita amintiti si johnnie, mr. glenfiddich, jim…
e duminica si la vapor, din cand in cand.
ieri am iesit din malacca strait, nu fara oarecare peripetii. mergem acasa, spre europa. adica: eu merg acasa, fiindca asiaticii de-aici cred cu putere ca europa este alta planeta, ori un satelit unde e fain sa iesi prin orase, ca sa agati fete albe, de-alea extraterestre. ca sa ma dumiresc cum sta treaba, l-am cercetat mai pe-ndelete pe marinarul meu, in cart, ca si-asa n-aveam ce face, si-am zis sa stam la o barfa. dap, e convins ca buricul pamantului e situat undeva pe langa filipine, daca nu chiar la el pe insula. de acolo a inceput totul, cu foarte mult timp in urma, poate mai mult de o suta de ani, zice el… si acolo se nasc si cele mai mari si mai tari produse de export ale insulelor filipine: uraganele. deci, n-are cum sa fie altfel. „cum zici ca te cheama?”, il intreb eu, la misto. naiv, imi raspunde senin, desi ne stim de vreo 2 luni: „rolando sobre mirasol ramirez, junior!”. ei, ca sa vezi! – stie careva vreun nume mai aborigen decat asta?!
la iesire din malacca, pe la 1 noaptea, ne-a lovit, din senin, una dintre acele „sumatras”, o furtuna iscata din nimic, ca o cearta intre draci. pana sa pricep eu ce se intampla, nava a luat banda tribord, undeva pe la 5 grade, lovita din stanga de un amestec solid de vant si apa, un berbece hotarat sa ne rastoarne, ori macar sa moara incercand. un cor de alarme a raspuns prompt, semn ca batrana doamna nu era chiar confortabila cu situatia de fapt. la doua minute dupa, pilotul automat a renuntat la calcule si-a pus carma 10 grade in babord, ca sa vada, acu, ce mai fac?! l-am decuplat, am trecut pe manual si l-am sunat pe jupan, ca sa-l anunt ca nu e chiar de bine – macar sa aiba o explicatie de ce doarme pe jos, desi s-a culcat in pat. n-am inteles ce a incercat sa-mi spuna, dar m-a chemat sub un nume ciudat: „ok, helle, bring some water for the plants”. „ok, sir!”, am apucat sa zic, din reflex, cu gand ca apa aia despre care vorbea e menita sa mearga in tancurile de heeling din babord, pentru compesare. ceea ce deja se intampla, fiindca pornisem pompa ceva zeci de secunde in urma, iar vaporul dadea semne ca-si vine, usor, in fire. am comutat pe celalat pilot, lucrurile au mai mers aiurea ceva timp, apoi s-au linistit, alarmele s-au redus la doar cateva beculete aprinse, rosii, despre care niciodata nu am avut habar la ce sunt bune.
dracii s-au mai sfadit vreo 40 de minute, apoi s-au dus in lume, sa chinuie si pe altii. iar totul ar fi revenit la normal daca n-as fi dat cu ochii, pe nepusa masa, de babu, electricianul, aflat in toiul noptii in intunericul din comanda pentru nu se stie care motiv. inima mi-a sarit in gat, brusc am ramas fara aer, mi s-au taiat picioarele. omul e negru-negru, ceea ce-a facut ca ochii si dintii sai sa se vada foarte clar in lumina aia difuza. inca ravasit dupa evenimentul cu furtuna, nervii mei au luat-o razna: „what the fuck?! you want me to kick your butt?! you scared me to death, asshole!”. zambind cu toata gura, cum face de vreo 5 zile incoa’, omul mi-a explicat ca reeferele, containerele refrigerate, se deconecteaza automat la heel peste 5 grade – si ca era la film cand si-a pus problema ca eu ma joc de-a alarmele pe sus, din lipsa de ocupatie. a venit, simplu, sa vada ce mai fac. „aham, buna dimineata!, atunci”, m-am lamurit eu, iar gandurile de razboi mi s-au calmat.
cu babu, s-a intamplat eveniment: in yantian, china, a parasit nava baiat si s-a intors, cateva ore mai tarziu, barbat. unii dintre voi, probabil, o sa intelegeti despre ce vorbesc. pentru ceilalti … cum sa spun asta fara sa fie ofensator ori vulgar?… sa zicem ca am iesit cu totii in oras la un „tsingtao” si ca, inafara de berea locala, babu a mai dat banii si pe lucruri fine. cum ar fi… o blana de samur. asadar, stiti acum de ce zambeste omul fara incetare, chiar si in situatii de urgenta…
in fine, la masa, jupanul m-a intrebat, incruntat, daca eu am fost ala care l-a trezit in crucea noptii cu telefoanele. „negative, sir!!! why would I?” raspund si eu, cu o intrebare, pentru ca misterul sa ramana adanc, ingropat laolata cu dracii.
tre sa v-o zic si p’asta, ca ma macina:
dupa cart, am coborat la bucatarie. duminica, de regula, primim prajituri – nu e mare lucru, dar macar stim si noi ca e duminica. de regula, in zilele bune sunt niste chec-uri sau rulade cumparate din hong kong si tinute la rece, cu saptamanile. langa astea, pe masa stau , invariabil, niste cutii de metal pe care scrie „danish butter cookies”. in zilele mai putin bune, avem doar cutiile alea de metal cu care musai ca e captusita o intreaga magazie de la bord, fiindca n-au dat vreodata semne ca ar fi pe terminate. pana si danezii le urasc. azi, in schimb, am ramas uimit. m-am aflat fata in fata cu un soi de tort ornat cu milioane de pastilute multicolore, facut din blat adevarat de prajituri, cu fructe si frisca! m-am frecat la ochi, sa vad daca e adevarat. era! si mi-am adus aminte ca, la ultimul schimb de echipaj, ne-a fost livrat un lucru delicat, sub forma de ajutor de bucatar, o filipineza pe nume cristina, ratacita in scriptele companiei asteia prin nu stiu ce minune. deci, ea trebuie ca a infaptuit o prajitura de casa, adevarata! sa mancam, asadar! si mi-am taiat o felioaie generoasa, am pus-o pe servetel si m-am rasucit, in drum spre cabina, caci nu se poate sa ai asa prajitura fara film. si, surpriza si mai mare! cand ma-ntorc, dau cu ochii fix de ea, de cristina-care-face-prajituri-si-e-femeie. a urmat o tacere stranie, secundele incepeau sa curga clar in defavoarea mea, era momentul sa spun ceva, orice. si-am iesit cu…..””hi, hello, is this homemeade pussy?”. taram! am realizat o fractiune de secunda DUPA ce-am scapat propozitia blestemata, ca am comis un imens act ratat. in ochii caprui s-a produs un scurt-circuit, fata s-a intors imbufnata pe calcaie si a disparut.
„cookie!, fuck!, cooookiieee”, am strigat, cu gand ca asta mai poate sa repare ceva….
cred ca stiu cum e, cookie, pussy, fuck, apare confuzia de cele mai multe ori……..
noroc de Simona, ca a pus „Bulina rosie” exact la inceputul articolului, suntem salvati! :))
Şi „fac o prăjiturică pentru pisicuţă” sună atât de nevinovat în română…
O deriva lirica ne paste, pare-se. Meniul e stiut însa valurile bat în geam. Si malul e departe.
Totul porneste, ca de obicei, de la o furtuna într-un pahar cu dracusori si se termina cu desert la pisicute. Dar, dupa cum se stie, pisicutele nu se dau în vant dupa prajituri.
Oricum, mecanicul are o busola lexicala fiabila. Si binoclu cu bataie lunga, sa-i ajunga. Si limbi externe la purtator. Eu m-am lasat îmbarcat în povestile lui marinaresti. Problema-i ca nu-s deloc sigur ca musca vreo sirena din undita lui. Desi unduieste gratios, de parca-i o balena nervoasa la capatul celalalt.
Sa navigati bine si saptamana care vine !
@OMDLM: uneori, anume cuvinte se traduc mai bine in fapte.
@Thomas: ai un punct de vedere (logic) valabil, dar lavabil, totodata. evident, saptamanile adunate pe mare fac ca busola lexicala s-o ia razna in preajma anumitor concepte pline de magnetism, precum „frisca”, „fusta”, „savarina”. aici observatia a fost corecta. dau si eu vina pe fierul moale, din care suntem facuti.
la partea cu pescuitul as avea insa de dat o amenda: oi fi argonaut si internaut dar, mai presus de toate sunt precaut. arunc navodul doar prin ape limpezi, unde pot sa vad ce pescuiesc. nu complic existenta sirenelor decat daca stiu ca sunt in stare sa ascult cantecul pana la sfarsit.
la liman or sa ne scoata tot cuvintele, traduse dupa ureche, ca sa sune din coada de peste. sa spunem ca mi-a placut „deriva”, din ce-ai scris tu. sa zicem ca pun oarece egal intre „divert „(engl.) si „divertisment”. apoi, trag linie si adun nebunia asta. ca sa vezi! imi da fix, cu zecimale, intentia (iar nu pretentia!) mea: sa torn povesti de viata fara sens, insa cu sensuri.
inainte sa adorm, imi trec prin cap logo-uri imprimate pe tricouri. uite, unul: „reality bites. keep away!”.
@McAnick- numele „Cristina” scris fără „h”, te duce cu gândul la: „cookie” are ceva românesc şi atunci, decât s-o plimbi pe la proră, pe la babord sau tribord, nu mai bine-i dezvălui semnificaţia cuvântului „pupa” şi-l traduci în faptă? Dacă tot eşti pus pe fapte mari…
However, dacă aveţi o singură Cristina la tot echipajul, fii precaut şi aruncă năvodul în apă sărată, unde sirenele se conservă mult mai bine, coenzima Q10 fiind în cantităţi suficiente încât să le menţină fragede o bună bucată. Măcar aia de femeie…
Să nu tragi însă de ea, ca Vasile Roaită!
OMDLM, intai si intai, trebuie „pupat piata-ndependentii”, cazut la pace, explicat misanderstendigul povestit anterior, construit un pod intercultural, ceva. cu sarea-n bucate, mai vedem dup-aia – sa gust lucruri exotice iese deocamdata din discutie, mie imi trebuie mancare adevarata, fiindca de la incident incoa’ mananc numai noaptea, ce ramane prin frigidere…
si-acum ma uit, cu ciuda, la cum a pus Thomas cuvintele alea doua impreuna: „deriva lirica”.
delirica….
@McAnick- nefiind foarte familiarizat cu treburi marinăreşti, cum ar fi frecatul punţii, mă gândesc că un pod intercultural îl poţi obţine numai şi prin simplul fapt că o poţi ruga să facă podul. Uneori ajută…
Sirenele nu-s neaparat exotice. Sunt şi româneşti. De Dunăre.
Aşa-s toate filipinezele. Sunt iceberguri până le guşti prăjiturica, după care te lasă să mănânci şi ziua. De fapt, toată ziua!
Bulina alba. Primii mei colegi de blog.
ODLMV, Un Trecator si, mai nou, Un Mecanic.
Ridic steagul alb de fantoma ce se asuma si ma predau 🙂
Aloha, MdL, ai ochiul mai ascutit decat spada Graalului si cetesti perspicac printre litere cum rar mai vazut-am dar trebuie sa-ti amintesc : ectoplasmele nu graiesc f. serios, never, din cauza heliumului 😀
Teama mi-e ca am ocupat toata puntea, noi, colegii, si secundele nu mai au loc !
Sa pofteasca !
McAnick- iată un clip cu o traducere din hindi în engleză, pe care ar trebui să i-l arăţi musului indian din subsolul vasului:
http://www.youtube.com/watch?v=hOgALTFzFbQ&feature=player_embedded#at=257
OMDLM, asa m-am gandit si eu, cu podul – sa gasesc partea mai flexibila din dansa, ca doar n-o fi de piatra! Si daca nici asta nu merge, fac pod de flori, tocmesc vaslas, dau podarului un zlot. Nu! Mai bine trec Oltu’-inot… Sunt confuz, ca materialul din care se croiesc fantome.
tricou: „coenzima Q10 – sarea din bucata”
Bonsoir, ce sezatoare cu nepoti de’ai lui Rameau in prim plan : ) Prajituricile par destoinic pitite, ce misto ca tre’ sa le cautati pentru a va delecta uneori papilele! Sigur ca raspunsul meu, si cu, si fara de erata pricinoasa viza intrebarea lasata orfelina’ntre ferigi, domnule carmaci :p
Vesti dorsale de la Simona :
http://www.dailycotcodac.ro/2011/06/sa-vorbim-deschis-despre-cartile-dorsale/
Thomas, am fost de-am citit unde canta gaina, s-am ramas cu mintea tot pe pereti. m-am incurcat inca de la inceput, intre „despre barbati” si „pentru barbati”… ca sa aflu ca este tot o statistica despre femei. ori, cu femei. in fine, la 37 de ani de cand fac umbra si cam atat, am inceput sa-mi imaginez cam cum sta treaba cu ELE. dap, am zis bine, „imaginez”.
de exemplu: fiindca Una mi-a rasucit potentiometrul care regleaza tensiunea, m-am dus printre ferigi, sa mai vad odata intrebarea – poate-nteleg raspunsul.
erau urzici!
: ) rasucirile de fraza, ca si cele de glezna, pot provoca,pe rand,cand rataciri, cand alte migrene. Spusesem ferigi ca sa nu dau vreun elan cu scandurica’n scarpinici. De fapt!
vezi!? ce spuneam, mai devreme?! apoi, dac’ am apucat-o prin padure fara sa stiu cararea, ce-a-nceput ca adunat de fragi si mure, ori cautat casute de turta dulce, mi-e ca se sfarseste, rau, la masa lupului.
desi, poate se serveste iepuras, mai stii…
Io cred ca n-ai nici rataciri, nici peisaj alaturi de carare, aveam doar sentimentul ca ne cataram prin vorbe si nimeni nu-i suparacios din fire; tu pari mai degraba poznas, ca sa rimeze cu ce ti-ai pofti la masa..
Nu conteaza asa de mult sirul indian cu idei,cat monotoniile scoase din sarite ce pot da un sut in freza monomaniilor: )))
O ilustrata cu tocuri
Si-o înghetata cu focuri :
http://www.youtube.com/watch?v=9PnOG67flRA
semiintunericul din cap mi-a jucat din nou feste. grabit fara tinta, am dat sa ies iar din rand, ca un baietel cu adhd. am citit: ” sut in freza monogamiilor”…
pentru buna randuiala, totusi, am mai dat o sansa lucrurilor si mi-am pus ochelarii aia cu lentile groase. limpezit, am impachetat frumos ouletzul de ciocolata-n staniol si-am aprins fitilul. n-a facut bum, mai degraba fum… o fi luat foc jucaria dinauntru?
e bine ca ne-am inteles, deci: e de joaca si din asta nu se moare. responsabile cu virtualul, cuvintele ne poarta ici si colo. acum, spre exemplu, eu merg spre vest. pe masura ce m-apropii, zilele devin mai lungi cu cate-o ora. si bat cu nerabdare pasul pe loc, ca s-ajung la vorba ta. 🙂
acum am realizat de ce sunt nelinistit: sirurile monotone si marginite!!! Una, tu esti profa de mate?
: ))))))) nici adhd-ul nu mai pare asa usor o amenintare cand e vorba de cum ni se pare si ni se pot suprapune silabele nepotrivite in unele cuvinte; ca sa nu mai vorbim de semantica cea rasfatica, de regula ea fura si scatoalcele si spagaturile prin dex-uri.. Ce sa zic acum, nha: pacat ca nu ti-a bubuit glazura, am o speranta pe post de liana ca nici jucaria,nic staniolul nu s-au lasat invinse de trauma cu bum; fitilul era o holograma:P
„jos silabele de pe cuvinte!” mi-am spus, speriat (dar si fericit) de speranta cuiva ca explozia e holograma, iar oul ala incert sta inca intreg. Una, sunt la capat cu contradictiile, adica sunt in zona in care orice miscare declanseaza focul – amic, ori inamic. daca si tu esti tot in no man’s land (asta a sunat tare! hehehe…), hai sa dam pagina, sa vedem ce mai scrie simona. am nevoie de ragaz, sa ma clarific, sa mai trag un fum, sa beau o cafea, sa-mi fac o introspectie cu raze X. apoi, normal, m-apuc din nou de artizanat cu explozibil, parca vad!
(ce inseamna: „sa-ti bubuie glazura”?)
Vaporene, hai sa-ti raspund aici, ca in pagina asta ai intrebat: nu, nu-s deloc profa de mate, alea-s fete cuminti, nu scriu pe bloguri:P
@anemari, si eu o stiu pe Levinta din liceu… Cine n-o stie? Ca pe toti ne inebunise cu iubitul ei Laurentiu, pe care mai tarziu a reusit sa-l desparta de nevasta-sa, ca sa-l traduca cu Minerul nr. 1 al tarii… Bleah!!!…
@simons, de cate ori v-o fi plans levinta si voua pe umeri, de cate de cruda a fost viata cu ea! O stie si ea, o stim cu totii…