Daca esti a doua nevasta a cuiva, vei fi intotdeauna vinovata ca prima a ramas fara sot, chiar daca ei divortasera cu zece ani inainte ca el sa te cunoasca pe tine. Daca esti al doilea sot al unei femei divortate, cel dintai nu-ti va ierta nemernicia ca te culci legal cu fosta lui, desi voi v-ati cunoscut la cativa ani dupa divortul lor.
Cei ramasi pe un peron pustiu al unei casnicii ratate se indeletnicesc, adesea, cu depistarea vinovatilor. Ani de zile, atata timp cat partenerul care a rupt cosmelia e inca singur si umbla teleleu discret, starea e calma ca o balta cu matasea-broastei. Dar cand partenerul separat sau divortat isi regaseste fericirea, incepe sedinta extraordinara a tribunalului moral. Cel ramas inca singur explodeaza: aha!… deci asta era!… stiam eu!
Vine o varsta cand nu mai poti fi primul in viata cuiva. Vei fi al doilea, al treilea… Un trecut ingrat te va pazi din umbre. Nu toata lumea e de principiul ca viata se carpeste, unii si-o petrec gasind alti oameni responsabili de nefericirea lor.
Multe prietene mi se confeseaza ca actualii lor iubiti sau soti au mai fost, fireste, insurati. Asta n-ar deranja pe nimeni ca fason, dar lucrurile nu sunt atat de simple. Vocile nevestelor care se considera tradate au turatie maxima si decibeli pe masura. Scormonesc permanent, prin abilitati ieftine, de mahala, in noua viata a fostului lor sot. Scot de-acolo toate datele spre a-l incrimina, la modul absurd, pe cel de care se despartisera, de fapt, cu ani in urma. Arma vinovatiei este specifica femeilor care sunt incapabile sa-si construiasca o viata independenta, sa se desprinda de un trecut care era, oricum, alterat.
De ce avem tendinta sa ne tinem cu dintii de casnicii care trosnesc din incheieturi? De ce traim in trecut si invocam vesnic problema copiilor, spre a ne masca mai usor neputinta si orgoliile prostesti?
Niciun copil de pe fata pamantului nu va fi mai fericit intr-o casnicie trista si rece, cu doi parinti ostili unul cu celalalt. Da, copiii vor o mama si-un tata, dar dincolo de asta, daca au de ales, prefera linistea, calmul, sinceritatea.
A tine cu dintii de un mariaj ciuruit e un semn de egoism fata de copiii pe care pretinzi ca-i protejezi. Nu vrei binele lor, vrei binele tau, justificat ipocrit cu fericirea pruncilor.
Prima lectie pe care i-o oferi unui copil e onestitatea. Daca il inveti de mic arta compromisului, a rabdatului aiuristic si a trasului de o casnicie cu orice chip, probabil ca il condamni la aceleasi greseli, il inveti ca e mai bine sa indure o viata de mizerie, decat sa traiasca liber si fericit.
Sunt a doua nevasta a unui fost prim sot!
Suntem parinti pentru prima data si eu si el, impreuna, a acelorasi copii.
A fost greu pentru mine la inceput.
N-am cunoscut-o pe prima lui nevasta niciodata, divortase de mult de ea cand l-am cunoscut eu. A mai avut alte relatii intre timp. Dar… i-am simtit prezenta acelei prime neveste aproape vreo 6 ani. I-am suportat bip-urile si facturile. Si toate urarile pe sms. Ca o apucau des!
Poate nici acum nu mi-am lamurit relatia mea cu ea. N-a existat nici una la vedere. M-am simtit vinovata la un moment dat- vazand cat insista- si i-am dat un tel sa-i spun ca-mi pare rau de situatie. Dar chiar daca as pleca eu, el nu s-ar mai intoarce la ea. Complicat, tare complicat.
Daca mai erau si copii la mijloc, nu stiu daca ma descurcam. Sunt mama acum si stiu cum este seara in casa, sau dimineata, stiu cum radem cu copiii, cum ii sorbim atunci cand ne adorm prin pat cu jucariile si papucii aruncati pe jos… cand ne pandesc dupa usa, cand ne fac scene de magie… nu stiu exact cum sa redau ce simt. Dar eu nu cred ca le-ar fi bine daca le-am spune maine ca unul dintre parinti nu mai sta in casa asta. Poate sunt eu limitata, poate nu m-am maturizat, nu cred ca ei n-ar suferi dupa parintele plecat/disparut din viata lor!
Stiu ca nimeni nu apartine nimanui si fiecare are un destin, are de platit sortii, de ispasit nu stiu ce pacate… Dar eu cred ca daca Dumnezeu ne-a binecuvantat cu acesti copii, trebuie sa ne ridicam la asteptarile Lui si sa fim in stare sa creem armonie. Suntem responsabili, vom da socoteala!
Orice ar fi, o relatie cu un „fost” nu este una usoara. Uitandu-ma in urma, dupa un drum destul de greu, imi dau seama ca actualul meu a trait o trauma- a fost parasit de nevasta pentru altul. Socoteala nu s-a potrivit si ea ar fi vrut sa se intoarca insa el n-a mai putut s-a primeasca. Urmarile acestei despartiri, le-am simtit eu.
Actualul meu si fostul ei a inselat tot timpul. In mintea lui, el isi insela nevasta. Titulatura de nevasta. Nu mai conta persoana care purta numele de nevasta. Cumva, la terapie, a facut niste conexiuni. Dar ce folos! Daca il las si eu, pe urmatoarea nu o va mai insela, pentru ca asa se intampla. Se corecteaza. Asta imi tot explica si mie terapeutul.
Fosti parteneri sunt de nerecunoscut in alta relatie. Pentru ca si-au invatat lectia!
mika, vrei sa ne spui ca esti nefericita cu el, dar fericita pentru copiii pe care ii ai cu el??
Da asa este din pacate in prea mare procentaj din totalul casniciilor ratate, cel care ramane asa cum ai descris tu Simonel procedeaza.
Cred ca din prostie si atit. Bine ca mai sunt si cazuri totusi pe deplin rezolvate, prea puitne dar mai sunt.
Dar subiectul ales de tine este foarte actual, corect si real abordat.
Pupici cu mare drag.
M-am separat de sotul meu acum aproape un an pt ca el isi petrecea timpul liber cu diverse tinere (eu am 26 de ani, dar alea de 17-18 sunt mai interesante). La vreo trei luni dupa separare am plecat din tara si in timp am realizat ca nu ii mai simt lipsa, mai vorbeam din cand in cand, asa, sa mai stim unul de altul. El are o alta relatie, dar in momentul in care i-am pomenit de divort nu a vrut sa auda pt ca, nu-i asa, eu sunt sotia lui. In momentul asta imi pare rau ca m-am casatorit, as fi putut sa nu o fac, dar cand traiesti intr-o societate restransa esti privit cas daca traiesti in concubinaj, nu e moral si atunci esti presat de familie sa te duci la primarie, la biserica, sa faci si tu o nunta ca tot omu’.
Nu sunt nefericita Tania. Am invatat sa am rabdare, sa inteleg, sa iau lucrurile asa cum sunt. N-am stiut multe lucruri la vremea cand s-au intamplat. Le-am descoperit peste ani!!!
Am adus pe lume doi copii, ne-am bucurat de ei, i-am simtit privirile si gesturile. Am crezut ca sunt marea lui dragoste, ca este marea mea dragoste. Dar… viata pentru unii este complicata. Nu stiu de ce. Pur si simplu trebuie sa stai in pielea omului care a gresit si sa intelegi.
Nefericita nu sunt. Viata mea a fost presarata cu tot felul de evenimente mai fericite sau mai triste. Incap multe in viata unui om. Dar in mare parte a timpului eu sunt o persoana multumita. Imi place sa folosofez aici, sa descos problema, pentru ca se pun multe puncte de vedere. As fi vrut si eu sa am o poveste perfecta. E normal sa vreau asta. Dar intre timp, caut ce a fost si ce este perfect intre noi. Si mai gasesc si eu cate ceva….. Mai ales acum, cand el s-a trezit bine de tot!
Sa fiu eu exceptia care intareste regula? Si eu sunt fosta cuiva, eu avand si un copil minunat din acea relatie si da, m-am recasatorit dupa cativa ani cu un barbat….el „fostul sot” al nimanui:), e la prima incercare. Ei bine, relatiile noastre cu fostul meu sunt foarte bune. La modul ca ne vizitam, iesim impreuna, vorbim la telefon frecvent, el si sotul meu devenind buni prieteni. El nu s-a recasatorit in schimb are diverse prietene, pe cele mai serioase le-am cunoscut, e drept ca nu toate au privit cu ochi buni prietenia asta, insa pe parcurs au inteles-o. Cheia succesului din punctul meu de vedere e asumarea esecului acelei relatii, iertarea sincera, mersul mai departe sincer si fara regrete, respectul care trebuie sa ramana intre doi fosti care vor fi intotdeauna legati de un copil. Important e si faptul ca sotul meu e un tip intelegator si nebantuit de gelozii stupide iar fostul respecta casnicia mea actuala. Eu am devenit cea mai buna prietena a fostului meu si asta pt ca ne cunoastem f bine, practic am crescut impreuna, suntem convinsi amandoi ca suntem incompatibili in cuplu si nu mai exista absolut nimic de genul asta intre noi, si atunci ne e usor sa mergem mai departe fara ura, reprosuri, razboaie si alte chestii.Ba mai mult intre copiii nostri(am un copil si cu actualul sot) nu s-au facut niciodata diferente de genul „copilul tau, copilul meu”. Sunt copiii nostri si sunt egali pt fiecare dintre noi. Stiu ca multi privesc cu reticenta chestia asta, multora nici nu le vine sa creada ca se poate dar….se poate.
foarte, foarte adevarat…
eu sunt fosta sotie. am inghitit ani de zile infidelitatile lui ( singura hiba), pina cind am spus STOP. am renuntat la bani, la pozitie sociala, chiar la unul din copii. mi l-a innebunit cu munti de bani si cu ”fara reguli” pina cind a preferat sa locuiasca cu tatal lui. eu am preferat linistea. nu l-am sunat, nu l-am sms-uit, nu i-am trimis facturile mele. pina aici, ok. dar de ce dsoara ( noua doamna… cea cu 7 clase neterminate) m-a terorizat ani de zile cu beep-uri, cu telefoane de amenintare, cu sms-uri delirante? i l-am oferit pe tava. i-am facut bagajul la usa. ca tot lui sa-i fie mai simplu. nu am cerut explicatii. de ce a trebuit sa-mi bata de 2 ori copilul care locuia cu ei – de l-am dus la medicul legist? de ce, si in ziua de astazi, se leaga de mine injurindu-ma in fata copiilor mei? cine i-a dat dreptul acesta? eu stiu ca EL a fost cel ce a gresit lasind-o pe ”…” sa se ia de mine, sa ma jigneasca, etc. dar ea, de ce a facut-o? de ce o face si acum, dupa 7 ani, din cind in cind? o prietena psihiatru imi spune ca ea sufera ca nu are trecutul meu ( 15 ani cu el, 2 copii, etc). eu nu admit asta. si nu voi intelege niciodata.
Aditu, cazul tau e de-a dreptul dramatic si scandalos, esti exceptia care intareste regula din materialul meu. Ai dreptate, situatia e groaznica si va trebui sa te izolezi cat mai frumos in viata ta, sa gasesti resurse doar in tine si sa fii mai egoista, fiindca nimeni nu va aprecia si nu va recunoaste virtutile, toata lumea lumea judeca subiectiv, adesea marlaneste. Imi pare rau ca treci prin mizeriile astea pe care nicio mama nu le merita, asa cum ma bucur ca ai venit alaturi de noi! Iti multumesc!
Eu vorbesc doar ipotetic, nu sunt fosta nimanui si nici sotul meu nu e fostul cuiva. Ne iubim de la 15 ani si avem doi copii. Dar incerc un exercitiu de imaginatie si cred ca daca am avea o alta casatorie in viitor, cu altcineva, nu m-as putea debarasa de senzatia ca „e al meu”, ca eu il cunosc cel mai bine, nu ea. Desigur, stiu ca ar fi gresit. Desigur, visez la situatia ideala descrisa mai sus de Moni. Dar am o banuiala ca nu as fi capabila. Ne-am lipit prea tare ca sa ne desfacem acum fara durere. Si as privi cu scepticism orice femeie ar intra in viata lui. Ce ar cunoaste ea despre el?! 🙂
Eu sunt o fosta sotie care s-a recasatorit. Sunt bine si imi respect enorm fostul sot. Incerc sa pastrez relatia cu el, insa el ma respinge, poate ii este mai usor asa, poate actuala lui iubita nu e de acord… Nu am nimic necurat pentru el, de aceea eu sunt senina si mi-ar placea sa pot vorbi mai des cu el… In orice caz, nu pot sa pricep cum oameni care si-au spus „te iubesc” ani la rand ajung sa se urasca.. E pacat de toate trairile de toate minunile impartite. Viata e pretioasa si frumoasa si trebuie traita.
Draga Simona,
Imi place cum scrii, tine-o tot asha!!!
De acord ca onestitatea ar trebui sa fie prima lectzie oferita unui copil. Totushi, cum crezi ca un adult barbat – de femei nu pot vorbi, care nu a fost onest cu el insushi, poate oferi o lectzie de onestitate?
Sa ma explic: am decis ca insuratoarea nu e pentru mine pentru ca eu nu am nici tenacitatea nici consecventza de a plati datorii sociale pentru urmatoarele decenii. In plus de asta, Lebensraum-ul meu, alaturi de independentza mea sunt sfinte pentru mine.
Majoritatea barbatilor fac aceasta analiza (hai sa ne gandim de dragul argumentului ca toti o fac in mod onest) si ajung la o concluzie exact opusa celei la care am ajuns eu. Dupa care, multzi dintre ei divortzeaza, semn ca ratzionamentul lor a fost greshit.
Indraznesc sa extrapolez rationamentul si in cazul fostelor neveste care, din orgoliu sau din mai stiu eu ce, reprosheaza fostilor vrute si nevrute.
Asa ca, repet si reformulez intrebarea: cum te asteptzi ca un copil sa fie educat corect de parintzi care rationeaza fundamental greshit?
Multzam ca m-ai citit,
Mihai
Ma felicit in fiecare zi pentru alegerea facuta si pentru lectia de viata data fiicei mele. Viata e frumoasa…la orice varsta.
Aditu, banuiesc ca ei nu-i convine ca are un copil intre picioare si nu poate sa-si traiasca idealul cu noul sot.
Vroiam numai sa spun ca fraza asta e adevarata
„Niciun copil de pe fata pamantului nu va fi mai fericit intr-o casnicie trista si rece, cu doi parinti ostili unul cu celalalt.”
Ce tin minte ca ma durea e ca nu vedeam dragoste intre parinti, desi la varsta aceea nu stiam ce e aceea dragoste. Mai tarziu mama a fost surprinsa cand i-am spus ca sint bucuros ca s-a separat, pentru motivul de mai sus.
Daca nu exista violenta fizica si daca violenta verbala nu e intensa, orice copil prefera doi parinti ostili, reci decat un parinte disparut.
Ca parinti, avem datoria sa ne maturizam, aceasta e cea mai importanta indatorire fata de copiii nostri.
De ce ne putem maturiza cand am fost parasiti?
Parerea mea (sunt specialista in consiliere)este ca trebuie sa survina o separare intre cei doi soti, pana cand fiecare schimba ceea ce e de schimbat si apoi aceleasi doua persoane sa revina in relatie.
Un om care a parasit sot/sotie nu mai poate face nici o declaratie autentica de iubire dupa aceea. Cum mai poti spune: te voi iubi intotdeauna, cand juraminte de iubire pe care le-ai facut candva sub presiunea vietii le-ai calcat?
Eu cred ca civilizat este sa se pastreze o relatie decenta in continuare chiar daca lucrurile nu au mers. Din respect pentru ceea ce au insemnat cei doi unul pentru celalalt la un moment al vietii lor. Din respect pentru propriile experiente si iubiri. Nu poti sti niciodata daca iubirea unuia pentru altul este(sau poate fi?) vesnica, oamenii se schimba iar sentimentele nu se pastreaza cu juraminte.
Imi place mult raspunsul si atitudinea lui Moni in situatia respectiva, denota maturitate si sinceritate fata de propriile sentimente pe care oamenii le-au trait impreuna.
Buna,Simona! si multumesc pt. mangaierea sufleteasca adusă prin fiecare articol scris de tine (si cele 3 riduri apărute pe chip de atâta ras). Buna! si celorlalti care trec pe aici…. Va scriu din postura dubla de divortata si recasatorita cu un om la fel de divortat( rămasi ca sa zic așa ” in fundul gol” amândoi după casnicii de 3 , respectiv 6 ani ). Ca ” fosta” soție si mandra posesoare a unui copil făcut din dragostea mea( ca a lui nici vorba, după cum am constatat in ani) , nu am avut pretenția nici măcar sa împărțim bunurile materiale , ce sa mai vb de pensia alimentara ( noroc cu Tribunalul, ca eu nu- mi toceam flecurile pantofilor sa mă duc sa fac cerere pt ea). Cu facturi si alte obligatii , nici vorba. Am vrut doar patutul copilului si jucariile, din păcate nu le-am mai recuperat. Dar a trecut si perioada asta… Ca sa înceapă cea de soție a unui bărbat deja divortat , dar cu o ” fosta” care știe ce vrea. Deși se pronuntase divortul in urma cu vreo 2 ani si destul de urat , soțul meu avea obligația morala de a-i mai umple frigiderul fostei, lăsat din bunavointa si nu prin sentinta, si a-i cara lazile de apa in fiecare Sâmbăta , (ca, de, saraca , acum e singura). Ca om pasnic si femeie cu mintea la cap, m-am hotărât sa-mi anunț soțul ca deși am divortat si eu de 2 ani, mă simt datoare fata de „fostul” meu sa- i mai calc lenjeriile si camasile(ca , de, saracu, nu o sa o roage pe mă-sa de 78 de ani sa i le calce). De atunci, am mai primit doar eu un telefon de la „fosta” la care mă ruga sa-mi las soțul sa o ajute la montatul unei lustre.
Din păcate a fost refuzata de soțul meu care avea ceva mult mai important de făcut: sa asculte bataile inimii pruncului sau nenascut, eu fiind însărcinată in luna a 6-a. In concluzie, va doresc , fetelor, sa dați de „foste” ca mine,care nu vor si nu cer nimic si sa găsiți solutiile salvatoare in cazul in care dați totuși de una care e mai afurisita. Va imbratisez cu drag.
Sunt doar puncte de vedere. Opinii.
Sorin, pentru crestini exista adevaruri, principii neschimbatoare. Din Biblie.
Pentru ceilalti exista opinii, puncte de vedere, relativisme.
Genevieve, nu cred ca nu ai inteles mesajul meu; de altfel, de fiecare data cand comentez vreun articol al Simonei o fac in aceeasi nota, si tot de fiecare data, am si un mesaj. Ascuns – sau greu de „citit” – este adevarat, dar este un measj in ceea ce scriu. Ca nu toti sunt capabili sa citeasca printre randuri, este, deja, o alta discutie.
Am sa fac, o prima si o ultima exceptie si am sa iti traduc ce am vrut sa spun prin „Sunt doar puncte de vedere. Opinii”.
Nici unul/una dintre voi, nu detine adevarul absolut!!!!
sorin, se intelege ca doar tu esti detinatorul adevarului absolut.
poate ni-l spui si noua.
@Sorin- comentariile tale merg pe aceeaşi sârmă cu: „este mai bine să fii sănătos decât bolnav”.
Umple-ţi panerul cu argumente, fundamentează-ţi critica conştiincios şi lasă-ne şi pe noi, plebea, să pătrundem obscurul alambicului tău cucu vinte.
Dacă tot comiţi o impoliteţe criticând un subiect care pe tine nu te interesează, cel puţin, fă-o tată cu stil!
Te citeşte colegii mei şi ce impresie îşi face ei despre mata?!
„Viermele din cireaşă nu va şti niciodată ce gust are moartea, fiindcă el sfârşeşte extatic în dulceaţa unui compot izbăvitor, care pune capăt, fără dureri, unei vieţi la fel de zăhăroase. Şi tot tu, depăşindu-ţi repulsia, tresari de mila lui, când îl vezi plutind mort în deriva siropului.”
Simona -fantastic!Uimitor!Esti geniala!Superb scris!Adevarata maiestrie!Indraznesc sa spun ca tu esti prea „mare” pentru gazetarie -tu trebuie sa scrii numai literatura pentru ca esti o minunata scriitoare!Unii oameni sunt pur si simplu inzestrati,au sclipirea!
Tania, nu se intelege nimic daca …nu intelegi decat ceea ce vrei sa intelegi! Imi poti arata unde am spus eu ca sunt detinatorul adevarului absolut?!
Nu am atacat pe nimieni si chiar nu inteleg de ce sunt atacat!
De asemenea, nu am spus ca detin adevarul absolut!! De unde ati scos-o?
Pt omuldelamunte: unde este critica in afirmatia „Sunt doar puncte de vedere. Opinii”?! Si ce vrei mai mult decat, deja, am spus? Un desen?
Eu as lansa o alta tema: de ce va atatacati asa de usor? Imediat va sare mustarul! Sunteti prea agitati si nervosi pt a va angaja intr-o discutie, pe cat de serioasa pe atat de subtila si elevata!
Cat despre adavarul absolut, uitati-va la comentariile de mai sus si veti vedea ca fiecare dintre voi stie (el/ea) mai bine cum este!! Da, stie mai bine cum este experinta SA! Atat! Dar, de aici si pana a generaliza si a da sentinte, este cale lunga.
se comenteaza astazi in direct? 😀
@ un trecator: azi nu se comenteaza. Azi doar se chibiteaza. 😀
Ah, sa nu uit: salutare tuturor!
sorin, asta cu intelegi de trei ori mi-a bulversat toate intelegerile.
nu. nu-ti pot arata unde, ca nu ai intelege, si mi-ar sari mustarul, ca tot te-ai opinat deja asupra noastra. esti o aparitie bizara aici in simonaland si am impresia ca ne privesti cam de sus, dar tu tot nu intelegi. ia cauta mai bine si o sa vezi cum ai spus tu ca detii adevarul absolut.
apoi, sa ni-l impartasesti si noua.
dupa cum vezi, chiar insist.
multumesc celor ce m-au incurajat sau au lasat un comentariu vis a vis de povestea mea ( ce nu e poveste). pacat ca au intervenit, si aici, circoteli. nu dau nume ca sa nu lungesc pelteaua. dar vreau sa spun ca NU sunt ”puncte de vedere sau opinii”, sunt lucruri pe care le traim, le simtim. ACESTA e punctul meu de vedere asupra vietii mele fiindca ASA am TRAIT eu, asa am PERCEPUT eu ceea ce s-a ( sau MI s-a) intimplat. zimbiti, oameni buni, viata merge inainte, e frumoasa si trebuie traita !
Va scriu din postura de fosta sotie, recasatorita cu un barbat la prima casatorie, dar dupa o relatie de prietenie de 13 ani.
Am divortat amiabil, dar cu promisiunea din partea fostului sot ca nu vom fi niciodata prieteni. Si imi pare rau… Ne-am dezvoltat impreuna, am trecut prin multe momente, ne-am iubit mult… Dar relatia noastra s-a consumat, ne-am dezvoltat diferit si nu a mai ramas nimic. Ceea ce simt acum pentru el este un sentiment cald de prieteneie, ca pentru un vechi prieten din copilarie…
Oricum, nu au fost intre noi decat telefoane de urari la zile de nastere sau alte sarbatori, care insa au incetat dupa un timp.
Dar nu aceeasi a fost povestea cu fost prietena a sotului meu. Am vazut ca uneori scapi mai greu de o relatie neoficiala decat de una oficiala. Am avut parte de telefoane si SMS-uri pana ne-am casatorit (cam doi ani), si atunci a tinut sa ma blestem…
Acum, eu nu pot decat sa ma rog la Dumnezeu sa ii dea liniste sufleteasca si sa isi gaseasca fericirea, si pe mine sa ma ajute sa iert total.
Am divortat fara a avea un copil, dar am cazuri foarte aproape de mine de familii divortate cu copii.
Ma mira parerea scrisa mai sus de Genevieve, mai ales ca este consilier…
Sunt de acord ca mediul ideal pentru un copil este cel din familie, in care mama si tata se iubesc! Sunt de acord ca fiecare dintre parinti trebuie sa faca eforturi sa regaseasca iubirea si pasiunea, daca da semne ca „se tremina”, dar ce se intampla daca totusi ajung sa nu se mai iubeasca? Daca nu se jignesc si nu se bat e ok? Daca se ignora este ok? In aceasta situatie condamnam acest copil la o viata rece, fara iubire si va creste crezand ca asa este normal intr-o relatie dintre o femeie si un barbat.
Un copil trebuie sa traiacsa intr-un mediu plin de iubire.
cate tampenii pot citi pe siteuri, inca ma mai mir… unii sunt evident frustrati si nu au depasit momentul, fie ca inca plang si-si vor partenerul inapoi, fie ca vor sa se razbune. altii, emit niste pareri scandalos de imbecile, cu atat mai mult cu cat se si pretind specialisti in „consiliere”. genevieve, fiecare fraza pe care ai scris-o este o prostie crancena.
rar am mai vazut astfel de text si cred ca nu mi s-a mai intamplat pana acum sa am o astfel de reactie. fa-ti asigurare de malpraxis urgent si stai in romania, intr-o tara mai vestica ai muri de foame cu sfaturile tale. doar trei lucruri iti spun: 1) eu cel putin, daca as fi copil, as prefera intotdeauna un singur parinte, cald, iubitor si sincer decat doi reci, indiferenti si falsi; 2) oamenii trebuie sa se maturizeze pentru ei insisi, nu pentru altii nici macar pentru copiii lor si 3) sa nu mai poti spune „te iubesc” dupa ce ai fost casatorit, cum scrii tu, indica grave probleme de perceptie a mediului inconjurator. de fapt, in genere doar nebunii si cei cu obsesii compulsive iubesc „pentru totdeauna”.
foarte bine tie moni. esti un caz rar in romania. felicitari 🙂
mika, daca genevieve ar fi fost „specialista in consiliere” (formulare nefericita de altfel), ti-ar fi spus ca traiesti intr-o stare de negare. „nu sunt nefericita” indica exact ca esti nefericita. sau daca vrei, nu esti fericita. desigur ca absenta fericirii mai poate insemna si serenitate de tip zen dar nu cred ca e cazul tau. traieste si pentru tine, nu mai exterioriza si supra-concentra dragostea pe copii pentru ca ai sa-i rasfeti excesiv, cu consecinte negative iar tu nu faci decat sa amani deznodamantul. confrunta prezentul, nu-l ignora, el exista chiar daca tu te faci ca nu este aici.
Gigel
A spune: te iubesc acum, maine nu stiu ce va fi, consider ca nu este suficient pentru a fi o familie, pentru a te simti iubit/iubita intr-adevar.
Pentru a inflori o relatie, a fi implinitoare, profunda, este nevoie de siguranta.
Cum sa ai copii, iti pui pe surdina profesia (femeie fiind)pentru „acum”, „maine nu stiu ce va fi”?!
Genevieve
Cu cat insisti sa vorbesti pe subiectul asta, cu atat ma uluiesti mai mult. Pe rand:
1) ce legatura exista intre „Cum mai poti spune: te voi iubi intotdeauna, cand juraminte de iubire pe care le-ai facut candva sub presiunea vietii le-ai calcat?” din primul tau post si „A spune: te iubesc acum, maine nu stiu ce va fi, consider ca nu este suficient pentru a fi o familie, pentru a te simti iubit/iubita intr-adevar” in ultimul post? Primul tau post este naiv anti-divort si recasatorire iar al doilea probabil ca surprinde o fotografie in timp cand cineva spune altcuiva „te iubesc acum, maine nu stiu ce va fi”. in esenta chiar este adevarat, dincolo de iluzii si ipocrizii dar CE legatura are cu ce vorbeam mai inainte?!
2) „Pentru a inflori o relatie, a fi implinitoare, profunda, este nevoie de siguranta.” Asa, iar, ce legatura are asta cu ce ziceam? ma refeream la presupunerile tale cu aer axiomatic ca un copil mai bine are doi parinti care nu se mai iubesc, reci, insensibili unul fata de celalalt, prefacuti decat un singur parinte. Copilul are nevoie de siguranta ca sa fie mai infloritoare relatia cu parintii? Un singur parinte nu-i in stare de asa ceva, nu? Sau, sa zicem, doi parinti de acelasi sex. Sau copiii care sunt crescuti de un grup de adulti.
Daca te referi la relatiile intre adulti, siguranta vine din increderea unul in celalalt si in tine insuti, nu din legarea partenerului cu o ghiulea de picior. Pe langa faptul ca, consider de-a dreptul o bazaconie ce ai spus. Per a contrario, daca nu e siguranta (nu stiu exact ce intelegi prin asta, probabil certitudinea detinerii celuilalt ca si o proprietate), relatia nu poate fi nici „infloritoare”, nici „implinitoare”, nici „profunda”. Serios?
3) „Cum sa ai copii, iti pui pe surdina profesia (femeie fiind)pentru “acum”, “maine nu stiu ce va fi”?!” – nu inteleg ce vrei sa spui. Logica ori sensul frazei pur si simplu imi scapa.
Eu iti recomand sa gandesti de mai multe ori inainte de a scrie ceva. E valabil in general si pentru fiecare dintre noi. Tu insa ai o responsabilitate in plus, daca esti „experta in consiliere”. Poti contribui direct la nenorocirea unor oameni care vin la tine ca la un specialist bun sa-i indrume. De aceea, nu strica sa te eliberezi din perspectiva fixa in care privesti lucrurile si sa incerci mai multe abordari.
Salutare tuturor!
Asta e doar perspectiva ta, Gigele! Nu mai fi asa vehement in a o apara pe a ta, ca nu suntem la scoala! Fiecare e liber sa-si exprime propriile convingeri, dar asta nu inseamna ca e in regula sa agresezi in acest scop!
Si eu sunt de parere ca desi iubirea nu este vesnica, eventualele progenituri care au rezultat din casatorie trebuie sa aiba alaturi ambii parintii si nu prin drept de vizitare, ci zilnic, traind impreuna sub acelasi acoperis suferind si razand impreuna. cei care cred ca a fi casatorit inseamna numai momente roz, e un naiv care se minte singur/a. Traiul in doi este unul greu de cele mai multe ori din cauza vietii si a lipsurilor. Citi va rog, care doriti ce spune Părintele Arhim. Emilian Simonopetritul: ,,Care este, aşadar, rostul căsătoriei? Vă voi spune trei din ţelurile de căpătâi ale acesteia. Mai întâi de toate, căsătoria este o cale a durerii. Tovărăşia dintre bărbat şi femeie se cheamă „împreună-înjugare”, adică lucrarea celor doi cu o sarcină comună. Căsătoria este o împreună-mergere, o porţie comună de durere şi, bineînţeles, de bucurie. Dar, de obicei, şase strune ale vieţii răsună trist şi doar una vesel. Soţul şi soţia beau din acelaşi pahar al lipsurilor, tristeţilor şi căderilor. La slujba cununiei, preotul le dă noilor căsătoriţi să bea din acelaşi pahar, numit „pahar de obşte”, pentru că împreună vor purta poverile căsătoriei. Paharul se mai cheamă şi „unire”, pentru că ei se unesc spre a împărtăşi bucuriile şi necazurile vieţii. Când doi oameni se căsătoresc, e ca şi cum ar zice: Împreună vom merge înainte, mână de mână, prin vremuri bune şi rele. Vom avea ceasuri întunecate, ceasuri de tristeţe, împovărătoare, ceasuri plictisitoare. Însă, în adâncul nopţii, vom crede pe mai departe în soare şi-n lumină. O, dragi prieteni, cine poate spune că viaţa sa n-a cunoscut clipe grele? Dar nu e lucru mic să ştii că în clipele-ţi grele, în griji, în ispite, vei ţine mâna celui iubit ţie. Noul Legământ spune că tot omul va suferi, mai ales cei ce se căsătoresc.
„Dezlegatu-te-ai de femeie?” – adică, eşti necăsătorit? – întreabă Apostolul Pavel. „Nu căuta femeie. Iar de te-ai şi însurat, nu ai greşit, şi de s-a măritat fecioara, nu a greşit; însă asupreală trupului vor avea unii ca aceştia; iară eu cruţ pre voi” (I Cor., VII, 27-28). Ţineţi minte: din clipa în care te căsătoreşti, zice el, vei avea parte de multe dureri, vei suferi, şi viaţa ta va fi o cruce, însă o cruce ce înfloreşte cu flori. Căsătoria va avea bucuriile sale, surâsurile sale, lucrurile sale minunate. Să vă amintiţi, însă, în zilele cu soare că toate aceste flori preafrumoase ascund o cruce, care poate ieşi în orice clipă la lumină.
Viaţa nu e o petrecere, aşa cum cred unii, care, după căsătorie, se prăvălesc din cer pe pământ. Căsătoria este o mare întinsă şi nu ştii când te va arunca pe ţărm. Te însori cu persoana aleasă cu frică şi cutremur şi cu mare grijă, apoi, după un an, doi, cinci, descoperi că te-a tras pe sfoară. Să credem că nunta ar fi un drum spre fericire este o măsluire a căsătoriei, asemenea unei tăgăduiri a crucii.
Bucuria căsătoriei înseamnă pentru bărbat şi femeie împingerea împreună a carului pe drumul urcător al vieţii. „N-ai suferit? Atunci n-ai iubit”, spune un poet. Doar cei ce suferă pot iubi cu adevărat. Şi, de aceea, tristeţea este o însuşire necesară a căsătoriei. „Căsnicia”, zice un filosof din vechime, „e o lume înfrumuseţată de nădejde şi întărită de năpastă”. Aşa cum oţelul se căleşte în furnal, aşa şi omul se întăreşte în căsătorie, în focul greutăţilor. Când vă priviţi căsătoria de la depărtare, toate par minunate. Însă, când vă apropiaţi, veţi vedea ce multe clipe grele are”.
Mai da-le-n nameti reguli , daca nefericirea inseamna compromisuri, atunci nu, multumesc.Cum n-ai decat o viata , incearca sa ti-o faci frumoasa fara sa-ti subjugi partenerul , omul e schimbator…dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l aduci pe celalat pe calea cea „buna” (din punctul tau de vedere)
Daca am trai toti dupa regula, „ce tie nu-ti place, nici altuia nu-i face” n-am mai avea nevoie nici de reguli stupide,scuze si acuze , religie si nici alte bull shituri.
Sunt oameni care raman „blocati” toata viata lor , iar ei asa cred ca stiu cel mai bine ce e de facut in anume situatii (chiar daca e bine sau nu, asta tot dupa niste „reguli”. Experienta PERSONALA a fiecaruia e cea mai buna lectie, s-ar putea ca o modalitate de comportament sau rezolvare sa nu fie la fel de buna pentru toate cuplurile.
De altfel , sta in natura umana sa dramatizeze, ca atare „razboaiele” din relatii vor dura cat omenirea.
Sa fiti sanatosi la cap, faceti cum e mai bine pentru voi, nu pentru ceilalti, ASA se construieste fericirea (cu riscul de a ma repeta, fara a-ti bate joc de celalalt).Pentru ca daca te ocupi de fericirea celuilalt , nu mai ai TU timp sa fii fericit(a).
Nu in toate cazurile ,dar de cele mai multe ori altruismul tau inseamna nefericire (pentru tine) si fericire (pentru ceilalti)
Cristosii vostrii de lemn sa va lumineze mintile.
Mare dreptate Ghiulai, mare dreptate au si ceilalti din punctul fiecaruia de vedere. Din al meu Nu stiu cat de departe sa-mi duc dragostea pentru fostul, singurul om iubit, ca sa nu se mai intoarca la mine….plagiez Holograf.Am fost la randul meu ridicola cu sms-uri de fosta pt un bidon de apa, pentru schimbat un bec, poate pt ca inca mai credeam ca o sa se intoarca. Cred ca au ras amandoi si fostul si actuala lui de cat de neajutorata eram, cu voia mea s-a intamplat asta, dar oricat de demna as fi, mi-e dor dupa douazeci si ceva de ani, ii stiu fiecare fir de par, fiecare obicei, mirosul de dimineata si de seara, stiu orice tic, orice gest chiar daca el nici numele nu mi-l mai rostea demult. Un copil vrea si mama si tata acasa cu el, dar asta nu e un motiv sa fii nefericit daca nu mai simti nimic pentru o femeie si simti fluturi in stomac pentru alta. Dar dorul de el nu trece niciodata, chiar nu trece oricat de departe de el ai pleca.Numai bine tuturor.
Buna Simona!
Sunt noua pe aici,se cade sa salut gazda,nu? Am gasit intamplator acest articol,l-am citit,iar apoi imi place sa dau un ochi si la comentarii.Nu sunt nici fosta nici sotul meu nu e un fost al cuiva,mi s-a parut interesant insa,pentru ca am o prietena in acesta postura,de fosta,ea fiind la prima casnicie.
Desi nu obisnuiesc…genevieve! sper din tot sufletu ca nu esti de-adevaratelea consilier; citeste cu atentie ce a scris gigel,zice bine.
Orice relatie pe care o incepe un cuplu cu un/o fost/a depinde in primul rand de cum si-a incheiat divortul cel si/sau cea care a divortat. Cazul fericit a lui Moni exista (si pacat ca nu sunt mai multe) pentru ca si-au incheiat relatia de comun acord,nici unul din ei nedorind sa mai continue si ambii fiind de acord sa pastreze o relatie buna.SUPER! BRAVO!
Daca unul din parteneri nu accepta divortul,fie ca o spune sau nu,acel/a nu va suporta ca fosta sau fostul sa-si refaca viata cu altcineva.never
tot timpul ii va baga bete-n roate.
Partenerii care vin din familie unde nu au existat divorturi, nu vor divorta usor,ei asa stiu ca e bine,sa nu divortezi,singurul sfat pe care vreau sa-l recomand este ca atunci cand un cuplu vrea sa divorteze,sa apeleze inainte la psiholog, ATENTIE! unul bun,recomandat,nu orice.
Nu intotdeauna o casnicie merita salvata asa cum nici la un divort nu e bine sa te grabesti;sunt mai multe de luat in calcul,dar cand apare „criza” nu le mai judecam la rece,de aceea avem nevoie de ajutor specializat. Tot asa de bine pot primi ajutor si cuplurile care provin din alte relatii,e greu sa treci „umbra” cuiva anterior,dar pe de alta parte si partenerul traieste o trauma pe care nu o stie gestiona.
Numai bine tuturor!
Buna dragelor,
Eu sunt o fosta, lasata cu 2 baieti mici pentru o persoana mai tanara cu 10 ani decat mine. Trebuie sa recunosc ca mi-a fost ffff greu, dar, dupa 6 luni de plans, agitatie si nopti nedormite am intalnit pe cineva care sa ma respecte si sa ma alinte asa cum nu am fost. Daca eu in cei 10 ani de casnicie eram cea care tragea – servici, munca de acasa, plimbari cu copii, mers in parc in fiecare zi aproape etc – acum sunt cea care a scapat de „munca de acasa” deoarece stau cu parintii mei (care ma si ajuta cu copiii), dar mi-am gasit si un barbat….e ….toate bune si frumoase dar aici este problema mea de care vreau sa va vorbesc si la care astept impresii/pareri din partea voastra.
OMUL cu care sunt a fost casatorit dar, din nustiu ce motiv ei au hotarat fara copii. Timp 10 ani in care EA a fost sotia lui si-a facut facultatea si a stat acasa (el castiga destul de bine pentru acea perioada), s-a ocupat numai de curatenie si cumparaturi (nu stia sa faca mancare(??)), apoi, cand s-a plictisit si a considerat ca este timpul sa-si faca si alti prieteni s-a angajat. EA a fost cea care i-a condus viata, iar el, ca un credul (tipa este si mai mare decat el cu 2-3 ani) i-a acordat tot suportul si s-a lasat pe mana ei pentru tot (am aflat ulterior ca si cu casatoria si divortul lor tot ea a fost cea care s-a ocupat de acte si tot ce trebuie facut), EA a fost cea care a divortat.
Acum, cand am intrat si eu in viata lui, relatia dintre ei continua sa fie de prietenie – eu una nu o vad asa. Sunt zile cand, venind in zona in care locuim noi, suna si-si face invitatia; el, ca un tip cu bun simt, nu o refuza. Mai mult, eu nu pot intelege aceasta relatie: daca mama ei face coliva, ea vine si ii aduce; daca se duce intr-un supermarket si i se pare ca a gasit ceva ce i-ar placea il suna si-l intreaba daca vrea; daca are chef sa iasa la plimbare cu bicileta, il suna si il ia la plimbare….eu nu pot sa inteleg aceasta realtie, sincer! Imi e frica sa fac un pas pentru a-mi reface familia, imi e frica ca ea este prea prezenta in jurul nostru. El, deoarece si parintii lui au divortat si au dus un razbou dur vis a vis de el, nu vrea sa faca acelasi greseli ca si tatal lui ci vrea sa fie prieten cu ea. Eu, totusi nu vad cu ochi buni aceasta relatie dintre ei; uneori imi da impresia ca discuta mai multe cu ea decat cu mine, daca vrea ceva o suna pe EA si vorbeste despre ce are nevoie, daca EA vede ceva ce sigur ii va placea il suna si ne destabilizeaza programul….nu stiu cum sa procedez,.
De ce trebuie sa accept eu acasta relatie dintre ei? Pur si simplu, uneori cand vine la noi si se pun sa discute despre fostii lor prieteni si despre sora ei, am impresia ca discuta ca doi oameni care au probleme in familia lor si ma simt naspa. Cum sa procedez?
El este un tip foarte simptit si foarte sufletist; totusi ea face sa para ca avem un triunghi conjugal.
Am avut o intalnire cu ea si i-am spus ca nu voi avea cum sa-i fiu prietena si ca o accept numai datorita lui, dar ca am nevoie de timp si spatiu in care sa fiu numai cu el. In fata mi-a zis ca ma intelege si ca doreste sa o consider ca si sora lui mai mare (mai ales ca si-a pastrat si numele dupa divort) dar ea stie mai multe despre el, cum si ce ii place, cum sa il atragi, cum sa-i intre pe sub piele in timp ce noi suntem la capitolul HAI SA NE DESCOPERIM. Nu stiu ce sa fac si daca cineva stie, as dori sa-mi spuna.
Multuemsc,
ALLA, eu am doar 24 de ani, poate nu am experienta de viata mare, dar mie imi suna ca si cum aceasta fosta sotie a sotului tau incearca in continuare sa fie prezenta in viata lui, in eventualitatea in care se razgandeste si il vrea inapoi. Gandeste-te ca ea a divortat de el, ea l-a invartit pana acum cum a vrut. Si daca il va vrea iar inapoi, ea si-l va lua inapoi. E genul de femeie care taie si spanzura si se preface prietena cu oricine ca sa obtina ce vrea. Eu zic ca, mai ales ca nu au copii, trebuie sa opresti aceasta relatie dintre ei cat mai repede! Poate poti vorbi si cu ea sa il lase in pace (desi e evident ca nu vrea si e posibil sa faca urat!) dar si cu el, spunandu-i ca nu accepti asa ceva! Daca ea l-a parasit, de ce il mai invita, de ce ii mai face vizite, de ce se plimba impreuna?! A ales o viata fara el, sa stea fara el! Sa nu mai intervina intre voi! Ea face asta ca sa fie in continuare prezenta in viata lui, ca el sa nu o poata uita. Poate ca e o persoana posesiva, vezi ca si-a pastrat si numele…Sa o consideri sora lui mai mare, auzi! Cata ipocrizie! Asa fac surorile mai mari, se culca cu „fratii” 10 ani de zile? 🙂 Incearca sa ii spui clar lui ca NU accepti, ca relatia voastra trebuie sa fie exclusiva si ca tu nu meriti ca cineva sa tot intervina in relatia ta, pune-l chiar sa aleaga daca esti sigura pe tine si crezi ca te alege pe tine (Daca nu te-ar alege pe tine e oricum grav, inseamna ca inca tzine la ea si la tine nu tzine!). Daca nu merge asa, cu discutie directa si interdictie, incearca sa o faci pe ea sa se simta incomod de fiecare daca cand vine la voi: saruta-l pasional, mangaie-l, vorbeste-i dragostos, fa aluzii la cat de bine v-ati simtit azi-noapte etc. Fa-o pe ea sa se simta in plus, nu te simti TU in plus cand vine ea! Si apropo, cum vine asta, sa se autoinvite?! Cat tupeu! Ia tu telefonul cand suna ea si spune-i tu „Draga, acum nu putem sa te primim, avem lucruri mai importante de facut, dar asteapta, caci cand e cazul, te voi invita eu!”. Si niciodata nu ar trebui sa fii de acord sa iasa ei la plimbare singuri, nici cu bicicleta si nici altfel! Daca nu se poate ca el sa refuze, autoinvita-te si tu cu ei! Si acolo, iar, fa-o pe ea sa se simta in plus! Parerea mea sincera e ca prietenia lor, asa de stransa, nu e a buna si trebuie sa inceteze numaidecat! Femeia aia e o scorpie posesiva deghizata in haine de miel! (Dar si barbatul tau, de ce se lasa asa de usor manevrat, nu te supara…?) Succes!
Ilinca ma numesc si citind pe acest sitegasindu-ma in unele din mesaje m-am gandit sa las un comment.
EUam 35 de ani si am un minunat baietel de 4 ani jumatate si am trait o poveste extraordinara timp de 13 ani cu singurul si unicul barbat din viata mea ,cunoscandul la 21 de ani si el 19.Ne-am iubit foarte mult si am trait fericiti pana dupa venirea pe lume a baietelului nostru cand au inceput cerurile, reprosurile si problemele.Se pare ca nu am facut fata venirii unui copil si psihologi spun ca venirea unui copil este u rascruce pentru un cuplu si se pare ca pentru noi a fost.Dupa ce am nascut ,eu eram stresata cum este orce mamica ,el nu evea rabdare si asa au inceput certurile aproape zilnice ,iar el fiind o fire reclcitranta incepea cu jignirile iar eu ma suparam foarte tare si mereu ii spuneam sa nu ma mai jigneasca.Eu dapa 3 ani de stres ,pentru-ca numai vedeam iubre si casa decat stres i-am spus sa se schimbe caci numai putem asa,lucru care il infuria si mai tare.Can am vazut ca se ajunge la violenta am hotara sa divortet desi am tarat situatia sperand ca se schimpa ,ata eu cat si maam lui ii spuneam sa fie mai calm si sa se gandeasca la copil , la familie ,la ce insemnam noi.Intr-o relatie sunt doi si deaceea fiecare are partea lui de vina , insa ceea ce nu am inteless eu la el , au fost jignirile lui si faptul ca nu a luptat pentru mine si imediat si-a gasit pe altcineva.L-am iubit foarte mult si inca il iubesc dupa un an jumatate de la divort insa viata merge inainte.Nu vreau pe nimeni momentan caci vreau sa inchei sufleteste tot ce insemana el ,nu vreau sa fac pe cineva sa sufere c ganduk=l la mine cand eu ma gandesc la fostul meu sot.Sunt o persoana foarte familista si ma asteptam ca si el sa fie la fel,credeam ca-l cunosc insa tot timpul mi s-a spus de catre cei „mai mari” sa nu te astepti sa primesti ceea ce dai de multe ori in viata.Imi pare rau pentru baietelu meu cel mai tare insa asa cum am spus viata merge mai departe si ca prim plan vreau sa ma mut intr-un oras ,eu locuind la tara si sa imi gasesc fericirea alaturi de baiatul meu prin calatorii, scoala, citind ,vizite si multe alte lucruri insa nu persoane caci se pare ca persoanlele te dezamagesc si te fac sa itit pierzi increderea.Sunt o persoane cu un super simt al umorului dar pragmatica si realistapriveste viata personala de aceea mi-a facut placere sa scriu un comment aici caci este ca si cum scri unui [prieten imaginar .Astept parerile voastre .Multumesc !
Am fost zdrobit când iubitul meu de trei ani, a plecat pentru a fi cu o altă femeie. Am plâns și plâns în fiecare zi, până când a ajuns așa de rău că am ajuns la Internet pentru ajutor. Am pierdut atât de mult timp și efort încercând să-l înapoi, până când l-am lovit pe un lucru real. Și că este de tine, vraja final. Ai fost diferit de toate celelalte – sunteți diamant în stare brută. Vă mulțumim din adâncul sufletului meu! Sunt extrem de fericit acum. Sper Dumnezeu binecuvântează ai la fel de mult ca tine trebuie să mă ajute să obțineți dragostea mea înapoi, vizitati-l pe (Alimanduspiritualtemple@yahoo.com), el poate fi un mare ajutor pentru tine toate.
Draga Simona,
De multa vreme citesc ce scrii si astept cu nerabdare articolele tale! Iubesc felul in care scrii si mi-e tare drag sa citesc scrierile tale pline de umor fin! Esti geniala!!!
Uitati-va in sufletul vostru mai intai, iubiti, citit mult, iesiti din tara, cunoasteti straini, acceptati pareri opuse, fiti toleranti.
Si eu sunt casatorita de 2 ori si sunt foarte fericita