fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Inbox (298 unread messages)

de

Zilnic, ma pomenesc cu citeva zeci de mesaje pe e-mail si – la noua din zece – ridic ochii in tavan, fiindca de obicei astept altceva decit mi se trimite. Asta n-ar fi nimic, dar semnatarii vor raspuns numaidecit, ca si cum eu n-am nimic de facut, stau impaiata in fata computerului si astept sa vina mesaje, ca sa-mi umplu si eu viata cu ceva.

Pe mine, recunosc, nu ma omoara promptitudinea.  Cu toata imaginatia mea bezmetica, am mintile secate cind primesc mesaje de genul „cum mai e in canada si de ce nu mai scrii ce-i cu tine”. Ce sa le spun? In Canada sunt cinci grade (Celsius, deocamdata), Harper  nu recunoaste nici acum ca e criza si nu scriu fiindca sunt ocupata (cu lucrurile care-mi plac cu adevarat). Urmeaza un e-mail psihopat de prompt, de la jignitul corespondent, inca si mai lung decit primul: cum adica esti ocupata, nu poti sa scrii doua rinduri? Si cine-i Harper?

Daca scriu doua rinduri – de ce-am scris asa putin? Daca nu scriu deloc, sunt nesimtita, daca scriu mult, nu mai am viata.

Primesc reprosuri, scene, angoase, flit si raceala, ultimatumuri, vaicareli, crize, panici, resemnari, scandal. Toate pe e-mail. Citeodata, gasesc megamesaje patologice, lungi ca o anaconda grasa, nici nu pot sa citesc asa ceva, poate mi se dezvaluie adevaruri fundamentale despre omenire, dar mi-e imposibil sa inghit 85 de centimetri de mesaj in Inbox. Plus ca, dupa asemenea onoare, nu pot sa raspund in cinci rinduri, fiindca ar fi ca un afront.

N-am avut ce face si m-am inscris anul trecut pe Facebook – website dragalas, initial foarte cuminte si sfios (nu stiu nici acum exact ce caut acolo, dar am vrut sa fiu in rindul lumii). Treptat, cererile de „prietenie” (un termen foarte usor asumat pe Internet) au crescut piramidal si, o data cu ele, invitatiile agasante. Ma cheama unii in tot felul de cluburi si grupuri, sa ma fac fan al Teatrului Balsoi, al rezervatiei de ursi Panda, al celulozei fara frontiere. Nu accept nimic, fiindca m-a pus dracu sa cedez odata rugamintilor unui pusti care ne implora sa facem niste clici pe filmuletul lui, ca sa-l voteze nu stiu cine skateboardistul anului, si dupa aia Inbox-ul meu era bumbacit de mesaje despre ce se mai intimpla sub filmuletul lui, veneau la mine toate comentariile timpite ale tuturor, cind eu asteptam cu sufletul la gura mesaj de la cineva anume si, de cite ori umblam in e-mail, dadeam de scamaraia asta.

Tot pe Facebook, in afara de oamenii simpatici si naturali, primesc cereri de „prietenie” de la tot felul de briantinati, de la cite-un tataie mincinos, de la colectionari de femei (ma uit la lista lor de prieteni si e o decoltatura generala acolo si-o galerie de picioare competitive, de nu stiu daca sa iau cererea ca pe un compliment sau ca pe-o insulta).

Si ma intorc la Inbox-ul unde ma asteapta mesaje pe care trebuie sa le mai trimit la inca zece persoane, altfel cica mor – n-am trimis niciodata si nu mi-a picat nimic in cap. Si mesaje in care cite-un agitat chinuit de talent  imi ataseaza cite-un roman de 500 de pagini si-mi cere parerea. Eu tac si el se supara, ma bombardeaza apoi cu „ce parere aveti?”, eu nu pot sa-i spun ca ziua mea are tot 24 de ore, ca si a lui, si n-am omorit pe nimeni sa citesc tomuri intregi, dupa cum nu pot nici sa i-o trintesc in fata ca m-am straduit si-am citit primele opt rinduri si era sa lesin de plictiseala si de revolta ca atitia romancieri aspiranti scriu „vre-o” si „nostrii”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • 🙂 Te pup.
    E clar ca tre’ sa te concentrezi pe-ale tale si-atat. Care nu pricepe, o sa piarda din start.Discretii sa stea la coada !
    E tarziu rau de tot in Romania si mie nu mi-e somn.Iar maine o sa ma ia toata lumea de odihnita:) Saptamana super sa ai!

    Una 9 noiembrie 2009 2:30 Răspunde
  • Toata lumea o ia personal, asta e ceva ce am invatat de cind am blog. Cind scrii orice, scrii despre toata lumea. Cind nu scrii, nu scrii ca sa le faci lor in ciuda. Cind scrii de bine, o faci ca sa ii faci pe ei sa se simta bine, cind esti suparata si scrii amar, o faci ca sa le reprosezi lor chestii.
    Eu am invatat sa ignor. Injuraturile anonime, supararile prietenesti pe teme legate de blog sint acum doar zgomot de fond… altfel imi pierdeam mintile de tot. hang in there, you are strong!

    ionouka 9 noiembrie 2009 12:13 Răspunde
  • Eu dau link cu postarile mele de pe blogul personal sau de pe cel de tango tuturor celor care ma someaza cu „ce mai faci”. Raspunsul nu mai vine niciodata si inbox-ul intra la apa. Nu garantez ca o sa functioneze si la tine, dar poate merita sa incerci. Dar si datul de click on and on and on iti ia ceva timp, presupune putina organizare. 🙂

    Mie imi este frica sa las emailurile asa in suspensie, fara nimic. Daca intr-o zi, doamne fereste, o sa ma trezesc cu inboxul gol? Daca toata lumea o sa se mute cu arme si bagaje pe alte campuri de lupta si pe mine o sa ma uite ? Parca nici asa nu-mi convine.

    Anemari 9 noiembrie 2009 13:35 Răspunde
  • Buna ziua,
    Cred ca este un fenomen generat de plictiseala si de dorinte ascunse. In plus, recomandarile sunt la mare cinste online, de la filmulete noi pe youtube la ‘uite ce poza faina am gasit’ si ‘nu-i asa ca ce mai faci e cea mai tare intrebare?’. Este un fel de gunoi ascuns sub pres (adica fara titulatura de spam), din care vrei nu vrei trebuie sa triezi ce e util (da, din pacate, unele sunt utile).
    Daca toti oamenii care sunt obligati sa stea 8 ore/zi la servici in fata unui calculator conectat la Internet ar avea treaba 8 ore/zi, Internetul ar fi dat faliment de mult. Dar pentru ca omul se mai si plictiseste, de ce sa nu-si intrebe toti cunoscutii „ce mai e nou?” Daca intr-adevar afla ceva nou?
    Pentru cei care nu vor sa deschida, exista ‘Shift’+click+delete si totul dispare 🙂

    Monica Radulescu 9 noiembrie 2009 14:33 Răspunde
  • Buna sa va fie si ziua de azi, si cea de mine, si toate cele ce au sa vina….

    Stiti melodia Mirabelei Dauer: „E bine, bine, e foarte bine/Asta-i raspunsul cind dai de greu”? Ei, asta fredonez eu acum! Asa ca…E BINE! Sunt sanatoasa tun (mai putin la cap!? acolo nu baga nimeni mina in foc ca am toate surubelele…). A fost din fericire doar un cist (nici nu stiu daca asta e termenul in romaneste) plin cu lichid…
    Nu va mai povestesc cit m-au mai tras astia de tzitze azi, la mamografia aia, si ca apoi a durut punctia aia ca naiba!, ca astea sunt detalii si nu mai conteaza…Nu pot sa spun ca am „simtit” ca va fi bine, imi treceau prin cap diverse ginduri, cind bune, cind mai putin bune si incercam sa imi spun ca nu am voie sa pling, ca am sa bocesc poate vineri dupa-amiaza, ca asa m-a invatat pe mine AncaG, sa-mi las loc si de plins, in viata asta a mea plina ochi de zimbete. Cert este ca, mi-am zis ca daca va fi sa fie de rau si se va recurge la mastectomie, din banii economisiti (ca tot nu vreau sa ma bag la credit pe 30 de ani ca sa imi iau casa) am sa imi trag o investitie in niste implanturi…sa moara toate ciudoasele :-), ca si asa nu sunt eu prea dotata de la natura. Dar uite ca, slava Domnului, nu e cazul de investitii si ramin bucuroasa cu ce mi-a oferit mie mama natura.
    Va multumesc tuturor pentru gindurile bune si incurajari si daca mai puteti, sa imi tineti pumnii si miine dupa-amiaza, caci am un interviu pentru un job nou (nu ma intrebati daca mi-ar mai fi ars de interviu, in cazul unui rezultat nefavorabil azi…), si poate reusesc sa trec cu bine si de el, si sa imi fac o viata asa cum vreau eu!

    Dea Valma 9 noiembrie 2009 16:21 Răspunde
  • Dea Valma, chiar asa va fi… iti tin pumnii strins-strins!
    ma bucur mult de rezultatul investigatiilor. „sint sanatoasa tun, mai putin la cap” … stii ca esti binevenita in club… ia-ti si jobul cel nou mai repede ca sa fii buna de cinste!
    va salut pe toti.

    iana 9 noiembrie 2009 17:07 Răspunde
  • Anul trecut pe vremea asta imi revedeam o fosta colega de liceu, prima data dupa 20 de ani de la absolvire. Si facem schimb de e-mail si numere de telefon. Pe linga tot tirul de spam-uri de la altii se adauga si ale ei … mesaje de-alea unde poti sa vezi toate adresele de e-mail din Romania, redirectionate de milioane de ori, incolore, inodore, insipide si inutile. De sarbatori primesc de la ea SMS-urile alea pe care le trimit toti la toata agenda personala, cu „lumina sfinta …”, „timpul colindelor etc …” care ma scot din papuci de cite ori aud sunetul telefonului in zilele de sarbatoare. Imi si spun „inca unul caruia ii pasa de mine de nu mai poate si m-a selectat si pe mine din agenda lui”. Chestia e ca asta vara ma suna fosta colega (avea ea o nevoie de mine) si ma ia repede la 3 pazeste, zice: „ce faci, draga ? n-ai mai dat nici un semn de viata !!!”. Normal ca o intreb daca ea a dat cumva si ea cica „pai ti-am tot trimis mail-uri, te-am felicitat de sarbatori”. Atunci a fost momentul in care mi-am dat seama ca oamenii care fac chestiile astea chiar cred ca iti acorda o atentie deosebita si chiar iti fac un serviciu pentru ca iti trimit mesajele alea de care te-ai saturat pina-n git si pentru care ai fi in stare sa mai dai si bani ca sa le stirpesti.

    carmen 9 noiembrie 2009 17:22 Răspunde
  • Dea Valma, ce veste buna ne-ai adus !
    Si cu noul job va fi bine.

    Blanca 9 noiembrie 2009 18:20 Răspunde
  • Unde-s vremurile alea cu scrisori si oracole……..
    Nush de ce, inca de cand am adresa de mail o consider ca fiind o chestie telegrafica: fie pentru transmis informatii scurte, stricte si utile, fie pentru trimis poze, documente, etc….
    NU pot sa prind farmecul unul mail lung si tanguitor…mai ales cand exista skype, messenger, sau alte mijoace de comunicare gratis si „alive”…
    Cred ca 90% dintre noi suntem satui de acele minunate mail-uri cu poze, povesti, rugaciuni si superstitii…ceilalti de 10% inca le trimit….
    Cel mai tare ma calca pe nervi cele cu formula finala:” trimite mai departe si ce-i cate-ti raspund sunt prietenii tai adevarati…” nush de ce, eu am cu totul alta definitie despre prietenii adevarati, care nu implica nici pe departe un calculator sau un slide-show!
    De asemenea,am facut greseala sa ma inscriu intr-o campanie umanitara pe net, initiata de un mare post tv……tin minte ca am dat clik unde scria ca doresc sa primesc informatii despre campanie…….dar nu tin minte sa mai fii scris pe-acolo ca le primesc zilnic si au titlul stirilor de la ora 5 sau al celor de noapte……..spre marele meu noroc, multe aterizeaza direct in spam…si saracul internet discerne calitatea informatiilor primite…
    Drept e ca o zi fara internet trece destul de greu…….

    irina 9 noiembrie 2009 19:25 Răspunde
  • dea valma, este asa cum ti-am spus: ne asteapta o iarna cu povesti. in care mana ta si a mea se vor intalni pentru prima oara, inima ta si a mea vor zambi de buna gasire (nu e mai corect de regasire?… am senzatia ca te stiu dintotdeauna! 😀 )
    astept veste buna si de maine… si ma bucur mult inca de astazi…

    despre e-mail si inbox eu va spun ca s-a inventat tasta delete. la birou am mesajele directionate in fisiere separate, speciale, pentru ca am prostul obicei de a nu tresari de emotie de cate ori vad plicul galben in coltul monitorului. verific cand si cand, in functie de ceea ce am de facut, si citesc mesajele intrate in fisierele care m-ar interesa. ceea ce primesc peste zi de la persoane pe care le cunosc ca fiind transmitatori de ineptii, le sterg inainte de plecare. fara sa mai citesc.
    si acasa… cam la fel. mai putin fisierele… dar pastrez numai acele mesaje la care stiu ca voi raspunde candva….
    in principiile unei bune organizari a timpului, o regula este mentinerea inbox-ului curat, gol… o stiu, incerc sa o aplic, nu eu am inventat-o.

    despre mesajele de felicitari, ca tot vine imediat decembrie, am o poveste „simpatica”. aveam o amica. care, zicea ea, ma iubea la disperare. eu, cum ma stiti. putin prea realista pentru efuziuni sentimentale si mai ales cu reprezentantele aceleiasi specii…
    priveam oblic, ca sa nu spun interzis, la elanurile ei. relatia noastra apoteotica s-a stins „cu drag, mimi!” de sarbatori, cand la mesajul meu (intotdeauna imi fac timp sa trimit mesaje personalizate, scrise cu cuvintele mele, cu greselile mele de ortografie, cu gandurile mele mai mult sau mai putin lemnoase) replica a fost ingrozitor de asemanatoare cu a mea.
    moment in care i-am raspuns „iti multumesc, dar as fi preferat sa nu ma feliciti cu propriile mele cuvinte”… si verde-otravite au fost sagetile aruncate inspre mine care, nerecunoscatoare si insensibila si bla, bla, bla…

    pisica 9 noiembrie 2009 19:57 Răspunde
  • Cea mai iubita, cea mai draga, cea mai frumoasa si mai a mea dintre toate locuitoarele planetei, Simona mea scumpa, eu iti scriu si ca sa te sustin, dar si ca sa ma laud!!! Imi pare rau ca nu stiu sa fac in asa fel incat sa atasez prima pagina a mailului meu ca sa vezi ca nu mint: eu am 2242 de mailuri necitite in casuta mea postala. Pe cuvantul meu de onoare. L-am deschis adineauri ca sa scriu numarul exact. Iata cum se face ca 2000 de expeditori trebuie sa se fi suparat deja, iar urmatorii, mai proaspeti, deja sunt la faza in care sunt indignati ca raspunsul meu intarzie, intarzie… De-acum, vorba lui Anemari, o sa trimit un link, dar nu cu o postare de pe blogul meu, ci cu aceasta, de pe blogul tau, in care ma regasesc pe de-a-ntregul. Te iubesc mult, si mi-e dor de tine in fiecare secunda.

    Alice Nastase 9 noiembrie 2009 20:50 Răspunde
  • Dea Valma, m-am gandit toata ziua la tine.
    Ma bucur enorm ca esti ok. Cat despre surubelele lipsa, daca asta te consoleaza afla ca nu esti singura 🙂

    layla 9 noiembrie 2009 21:42 Răspunde
  • Dea Valma, ma bucur ca ai trecut cu bine peste incercarea asta!
    In alta ordine de idei, si mie imi place cantecul acela al Mirabelei (si il am in gand cateodata).

    je 9 noiembrie 2009 22:00 Răspunde
  • Simona, Alice, pe voi, dragelor, va asaltam toti (toate) cu problemele si dorurile si tristetile noastre! Dar voi sa ne iertati, si sa ramaneti mereu minunate!

    je 9 noiembrie 2009 22:06 Răspunde
  • Alice, si daca sunt 2242 de mesaje de dor? Daca sunt 2242 mesaje disperate de ajutor? Daca sunt 2242 de sperante puse la dospit? Daca sunt 2242 de incantatii de iubire?

    Zic si eu asa.

    Anemari 9 noiembrie 2009 23:47 Răspunde
  • parerea mea este ca..cele 298 mesaje sunt 298 si pentru ca le permiteti sa fie 298. de cate ori s-a nimerit sa dau peste cate un cetatean care se gandea cu drag la mine si imi trimitea toate powerpoint-urile din lume, filmuletele si bancurile rasuflate – l-am rugat sa ma scoata din lista lui de distributie. si m-a scos. cu unii am pastrat o relatie in continuare (oameni cu mintea la cap care nu au luat-o drept un afront pentru ca nu doresc fisierele lor); cu unii nu. atata paguba.
    de cate m-am abonat la cate un newsletter pe care ulterior am ajuns sa il gasesc insipid sau enervant sau extrem de repetitiv, m-am dezabonat. de tot. si mi-am sters si adresa de email din acel site.
    iar pe vremea cand aveam ocupatiuni mai artistice si zisesem ca pot sa dau si eu verdicte la propunerile literare, dadeam cele mai acide raspunsuri care probabil ii faceau pe bietii oameni sa se incovoaie sub rautatea cuvintelor mele si sa nu mai incerce sa scrie niciodata. sau, cel putin, asa sper.

    deci, prin urmare, carevasazica: ce va opreste sa va dezabonati, sa va curatati inboxul, sa eliminati parazitii din cutia cu scrisori?!

    juztine 10 noiembrie 2009 11:25 Răspunde
  • Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe Gheorghe Dinica.

    Valin 10 noiembrie 2009 14:27 Răspunde
  • Si eu vin si zic, Dumnezeu sa-l odihneasca ! Si mai adaug ca prietenii se intalnesc, in cele din urma in cer. Acolo l-a asteptat Stefan Iordache… sunt cel putin doi amici…:(.

    Moi 10 noiembrie 2009 16:45 Răspunde
  • Valin, aseara am avut un vis ciudat: se facea ca ne-am intalnit in Canada, in North York, ceva Pharmacy cu Elesmire si erai femeie, insarcinata, adica mai aveai putin pana sa nasti. Si uite, coincidenta te vedem acum pe blog. Ce mica-i lumea! Dumnezeu sa-l odihneasca pe marele maestru Gheorghe Dinica.

    Irina 10 noiembrie 2009 21:12 Răspunde
  • Dea Valma, ti-am trimis un mesaj pe adreasa de mail si s-a intors. Oare de ce? Adresa ta este pe yahoo.com?
    Oricum stai mult mai bine. Te astepta schimbari mari si bune. Respect dorinta ta de a nu scrie aici. Cu drag,

    Monica Andrei 11 noiembrie 2009 11:13 Răspunde
  • Draga Irina, ma sperii! Exista doua posibile explicatii: ori ai capacitati paranormale, ori te cheama, de fapt, Gina! 🙂 Pe scurt, eu am o prietena foarte buna in Toronto, care sta in zona intersectiei Pharmacy cu Ellesmere (care, apropo, deci nu e in cartierul North York, acolo e deja Scarborough…) – si care e insarcinata… si mai are un pic si naste… 🙂 Pe prietena mea o cheama Gina si mi-e dor de ea, fiindca n-am mai vazut-o de mult! Daca nu esti Gina 🙂 inseamna ca unele coincidente sunt cu adevarat frisonante! 🙂 Esti? 🙂

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:19 Răspunde
  • Valin, a-ti spune „bine-ai revenit”, in contextul trist in care ai decis sa comunici iarasi cu noi, ar putea suna cinic – si e departe de mine acest gind. Ma bucur ca nu te-ai instrainat de tot, in orice caz…

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:20 Răspunde
  • Una, ai dreptate – dar nu stiu cum se face ca exact cei vizati nu pricep. De exemplu, a doua zi dupa ce-am scris materialul de mai sus, parca numai in dusmanie mi-a trimis una vreo 12 mesaje pline de timpenii transmisibile. Si n-o cred nici in stare de un sarcasm select. Imi venea sa iau cu copy/paste fragmente din invataturile nestemate transmise prin e-mail, precum si blasfemiile kitchoase ale celor care cred ca rugaciunile se transmit cu amenintari (da-o mai departe, altfel o sa ai zece ani de ghinion). Absurd…

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:23 Răspunde
  • Draga Ionouka, asa e… Si tine minte ceva rudimentar si mat, dar cumplit de concret: niciodata nu vom putea sa-i multumim pe toti. Intr-o vreme, sufeream ca o proasta, indirjita de ambitia de a placea tuturor, pina cind capul meu s-a desteptat si-a ris de fostele mele idealuri nascute moarte. 🙂

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:25 Răspunde
  • Anemari, iti garantez ca o fiinta cu suflet si minte remarcabile, cum esti tu, nu va avea niciodata Inbox-ul gol. Despre suflet nu pot sa-ti garantez ca va fi plin de-a pururi, fiindca nu cunosc prea multa lume indragostita de esente subtile, dar despre Inbox sunt sigura… Ai sa vezi 🙂 Cit despre Alice si miile de mesaje necitite, crede-ma ca stie clar ce contin, Alice nu va lasa niciodata un mesaj abandonat, daca stie ca in el exista o farima de suflet.

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:29 Răspunde
  • Monica Radulescu, ai sintetizat foarte simpatic patima generala a comunicarii eliptice de implicare. Si ne-ai oferit si leacul de forta majora 🙂 Multumesc!

    Dea Valma, norocul meu ca iti scriu si nu sunt nevoita sa-ti spun pe viu cit ma bucur pentru vestea buna… fiindca m-ai fi auzit cu vocea sugrumata de un plins eliberator. Ai vazut ca e bine? Ti-am spus?…

    Je, nici in gluma sa nu mai crezi ca voi, cei dragi mie de pe acest blog, aveti cea mai mica legatura cu categoria vizata in material, nuuuu, te rog sa nu spui asta, altfel voi trai chinul revelatiei ca am scris confuz si n-am reusit sa transmit ce-am vrut… 🙂 Voi imi sunteti dragi, voi veniti in casa mea, aici, si v-as stringe pe toti linga un semineu, la povesti…

    Juztine, n-am avut niciodata curaj sa ma reped la cineva si sa-l rog sa ma scoata din lista de destinatari ai powerpoint-urilor. De citeva ori, ai dreptate, m-a apucat cite-un virtej de nervi circumstantiali, dar mi-au trecut inainte de orice demers. Fiindca am remuscari si ma consider totusi prea rea, ca nu inteleg metehnele unora…

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:38 Răspunde
  • Alice, dragostea mea, o sa vin curind sa ne unim perplexitatile, in fata laptopului tau, sa vedem cum atitea mii de mesaje nu si-au taiat carare, din fericire, catre timpul si viata ta. Alice, mai tii minte cind, in biroul nostru de la ziar, ne incepeam ziua scriind febril si asteptind e-mail-uri, cu respiratia taiata de presupuneri? Atunci, inca ma credeam nefericita. Nu stiam ce va urma. Asteapta-ma, nu le sterge pina vin, n-am sa te las sa astepti mult :)… Te iubesc.

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:42 Răspunde
  • Monica Andrei,

    iti multumesc. poate nu am fost clara cu adresa de email: dea_valma(at)yahoo.com

    Dea Valma 11 noiembrie 2009 11:44 Răspunde
  • Pisica, exceptionala intimplare :), ma atinge cu atit mai mult cu cit am patit-o si eu, adica la un an dupa ce i-am scris cuiva un mesaj (tot asa, unicat si personalizat) de Craciun, desi nu-mi era vreo prietena fara de care nu puteam trai, ci mai degraba o cunostinta insistenta, m-am trezit cu acelasi mesaj adresat mie, hodoronc-tronc. Si n-as fi tinut minte poate ca e al meu, dar scrisesem ceva anume care viza un pasaj din viata mea, plus o aluzie la un film, iar asta m-a facut sa tresar. Si de-atunci am decis sa sterg din start, vorba ta, orice mesaj care provine de la distinsa doamna. Fantastic… 🙂 Am citit cu multa placere ce-ai scris… Ca de obicei! 🙂

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:46 Răspunde
  • Carmen, asta e un alt aspect despre care s-ar putea scrie la nesfirsit, ai mare dreptate… Intr-un an, de Revelion, inclusiv un iubit de-al meu mi-a scris un sms… colectiv, mai erau vreo 200 de andrisanti, vasazica iubire mare. Ulterior, s-a scuzat intr-un puhoi de panici, a zis ca a selectat toata agenda telefonului si n-a realizat ca sunt si eu acolo, ca eu oricum sunt „altceva” pentru el, bla-bla. Si am decis sa ramin „altceva” pentru el si-n ziua de azi, a si contribuit la plecarea mea din tara, de altfel. In coproductie cu alte catastrofe. Zicea: „va dorim un an nou fericit”. Cine, ma, „imi doriti”?!!? Abia astept sa imbatrinesc, vreau sa-mi scriu memoriile sentimentale, neaparat!

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:51 Răspunde
  • Dragelor, Iana, Monica Andrei, Blanca, Moi, Layla, va multumesc fiindca imi sunteti alaturi si mie, dar si oamenilor de pe acest blog care au nevoie de un sfat sau un argument sau o speranta! Si pentru sufletul vostru cald.

    Simona Catrina 11 noiembrie 2009 11:53 Răspunde
  • Draga Simona, ma tulbura moartea lui Dinica. Am scris ceva pe blogul lui Ionut.

    Ma simteam aici in plus, dar eu vin pentru tine. Energia ta ne tine pe langa tine. Imi amintesc mereu, ca atunci cand mi-a fost greu, am citit cartile tale, descoperite intamplator, mi-am adus aminte de tine cu drag, mi-am dorit sa-ti scriu, si am facut-o dupa un an, adica acum.
    Nu vreau sa tulbur nimic. Oamenii au nevoie de speranta, de ceva bun, de aceea energie de care sa se agate ca sa mearga mai departe.

    Stii ce intrebare am primit ieri, ca un pumn in stomac?
    „Pe tine ce te tine in viata?” Am raspuns, ca ma tine Dumnezeu si toate starile frumaose, si mai ales visul… Mi-a fost frica sa intreb persoana daca are din nou ganduri de suicid…

    Cand vine o astfel de intrebare spre mine, nu vine intamplator, si inseamna ca trebuie sa vad prioritatile. Sa fac liniste in mine, sa alcatuiesc liste, sa tai si sa adaug, ceea ce trebuie, sau nu trebuie sa fac, de fapt. Mi-am amintit, ca atunci cand insistam sa stau intr-un mariaj defect, lumina a venit cu o intrebare, in timp ce derulam alene pasii prin ploaia de toamna, si suna asa: „Pe tine ce te bucura mai mult, acum?” , iar rspunsul a venit prompt: „sa fiu libera!”. A fost momenul magic, care m-a facut sa aleg calea spre adevarata fericire. Si am facut-o!
    Ieri, mi-a fost frig, dupa intrebarea aia.

    Cred ca trebuie sa ne gandim la o tema mare, ca ajutor, pentru toate situatiile de viata prin care trecem. Sa vorbim despre ATITUDINE! Da Simona, despre ce este atitudinea, pana la cum ne manifestam atitudinea in relatiile exterioare, ce inseamna atitudine in interiorul fiintei? Atitudinea este starea pe care daca n-o ai in interioarul fiintei, caderea in prapastia prezentului este eminenta.
    Atitudine, atitudine, atitudine…

    Scriu aici, pentru ca-mi place. Si nu uita ca suntem aici, pentru ca acel ceva din tine care ne lumineaza noua tot din jur.

    Si uite ca, astazi, „Romanţa” vremii cântă trist la „Gala” vieţii, pentru că s-a frânt şi ultima petală din buchetul anilor cu „Numele trandafirului”, anuntand plecarea printre „Lumini şi umbre” a actorului Gheorghe Dinică.

    Nu l-am cunoscut personal si nu l-am vazut niciodata in „spectacole de serviciu”, pentru ca atunci cand intra in scena vrajea locul. Am in mintea mea vie amintirea, cand de ziua UNATC, si ziua de nastere a lui I.L. Caragiale, a primit „Doctor Honoris Causa”, alaturi de Marin Moraru si Victor Rebengiuc, reprezentand fiecare emblema generaţiei de aur în Galaxia Teatrului Românesc.
    Ne-a povestit cum actrita Dina Cocea l-a vazut intr-o trupa de amatori si i-a spus sa vina la examenul de admitere. Ne-a marturisit ca iubeste personajul negativ, pentru ca „da viata intregului, si ramane in mintea publicului mai mult”. L-am vazut cum a privit emotionat scoala varuita in alb, care noua ne dadea mare durere de cap. Am ras, am plans, am aplaudat, i-am admirat tacerea.
    Cand moare un actor dispare si lumea personajelor pe care le-a interpretat intr-un mod unic, iar nou ne lasa un gol imens.

    Dumnezeu sa-l ierte, sa-i fie tecerea usoara prin vamile ceresti, si sa aiba lumina acolo unde va ajunge!

    Monica Andrei 11 noiembrie 2009 12:49 Răspunde
  • De-a Valma, ti-am trimis mesajul din nou, pe mail. L-am copiat pe cel vechi. Revin si cu alte informatii, dar te rog, sa ma astepti, pentru ca o fac printre picaturi, si trebuie sa fiu atenta cu exprimarea, pentru ca nu ne cunoastem, si nu vreau sa-ti starnesc noi stari de suspiciune, disperare, frica sau… stiu eu ce?
    Adica va fi bine, ai incredere ca stelele te ajuta.
    cu drag,

    Monica Andrei 11 noiembrie 2009 13:02 Răspunde
  • Te sarut, Simona…
    Monica Andrei, imi permit sa aduc o rectificare, cred ca te refereai la o cadere iminenenta?sau nu?!

    all blacks 11 noiembrie 2009 13:14 Răspunde
  • Nu ca eu as fi fost eminenta….
    Va salut cu drag si lumina pe toti.Blanca,mi-a fost dor de tine. Meninne,suflete,de tine imi este tare dor in continuare.

    all blacks 11 noiembrie 2009 13:17 Răspunde
  • Scuze, da asa este cadere iminenta (care este gata sa se produca),nu iminenenta. Tu esti eminenta! Multumesc, si scuze din nou. Sunt mioapa si scriu printre treburile de la serviciu.
    cu drag,

    Monica Andrei 11 noiembrie 2009 13:34 Răspunde
  • Multumesc Monica, esti o draguta. Daca nu ar fi serviciile online… si faptul ca ma simt putin flatata , m-as incumeta sa te intreb si de stele. Oare ma ajuta,nu ma ajuta? ramane de vazut.

    all blacks 11 noiembrie 2009 19:27 Răspunde
  • Monica Andrei,
    Grozava tema asta cu atitudinea! Si mai grozava descrierea ta: „Atitudinea este starea pe care daca n-o ai in interiorul fiintei, caderea in prapastia prezentului este iminenta.” Si spun asta pentru ca am inteles ce inseamna sa ai atitudine atunci cind am simtit-o inlauntrul meu, cind am simtit ca faptele si vorbele mele sunt minate de o voce interioara…si atunci cind am simtit asta am fost impresionata eu insami de efectul pe care l-am produs asupra celor din jur, de siguranta pe care am degajat-o si de usurinata cu care i-am convins pe altii ca stiu ce vreau si ce fac! atunci am realizat ca fara atitudinea asta care se contopeste cu simtirea, tot ceea ce invatasem pina atunci (si citisem cu ceva ani in urma cartea lui Jeff Keller: Attitude is everything!) erau vorbe goale, care se loveau parca de pereti si rezonau, ca un ecou, semnalindu-le si altora ca sunt doar vorbe, fara traire, fara simtire…
    Am sa revin asupra temei cind voi avea un pic mai mult timp.

    Dea Valma 11 noiembrie 2009 21:54 Răspunde
  • simona, vestile de la tine au tenta iminenta de glazura vernil si ursuleti! 😀
    sa comandam deci si zapada!!!!

    de-acum gata, maine imi iau zborul, tacerile, cuvintele… dar revin. cum altfel?

    pisica 11 noiembrie 2009 22:39 Răspunde
  • All blacks, ironia ta ma atentioneaza ca nu trebuie sa fiu comoda, ci sa scriu mai clar niste lucruri, pentru ca nu ne cunoastem, iar cuvantul… poate ucide chiar. Cand spun despre stele ca ajuta pe cineva, inseamna ca exista si armonie astrala. Toate scenariile scrise acolo in stele devin filmele vietilor nostre pe pamant.
    Ma straduiesc sa fiu mai atenta, desi comoditatea limbii vorbite ma invinge uneori, pentru ca unoeri sunt in criza de timp.
    De-a Valma, eu mai caut inca ceva, cand este vorba de atitudine, adica ma framanta. Imi place cum gandesti, dar si faptul ca te-ai detasat de cartile scrise de unii despre diverse situatii. Gandeste-te ca acela este un nivel de exprimare, ca exista oameni care nu stiu sa-si explice lor in cuvinte ce se intample cu ei. Cartea aceea este primul nivel pentru ei.
    Cel mai greu este lucrul cu tine, ca sa ma exprim asa. Adica ceea ce faci tu pentru tine ca sa treci bine, adica sa nu te incarci prea mult cu energii negative, cand treci prin tot felul de situatii de viata. Aici intervine atitudinea ta Ha, ha, cat mai am de lucrat cu mine, ca mai mult ma cert decat ma impac….cu mine.
    Si oamenii din jurul tau au grija sa-ti produca…. destule. Dumnezeu este intotdeauna aproape de noi.

    Monica Andrei 12 noiembrie 2009 10:03 Răspunde
  • All Blacks , 🙂

    Blanca 12 noiembrie 2009 11:02 Răspunde
  • Buna, Simona.
    Sunt fosta ta colega de liceu si de facultate, Carmen Ilie( de 18 ani, Suto). M-am bucurat enorm atunci cand Alice mi-a spus ca pot afla mai multe despre tine pe acest site. Stii, eu de 18 ani ani m-am cam rupt de nabadaioasa tinerete, m-am izolat in Brasov si habar n-am ce s-a mai intamplat cu fostii mei colegi. Si de Alice am dat intamplator, pe cand cautam niste informatii despre combaterea cearcanelor pe Avantaje. Bineinteles, o mai vazusem pe la televizor intre timp. De tine, insa, nu mai stiam nimic. Acum cativa ani(de fapt, cred ca vreo 10)m-am intalnit in Buzau cu Tranescu si-mi spunea ca esti pe undeva, prin SUA. Se pare ca s-a inselat, nici el nu le mai stia pe toate, ca-nainte. Am ezitat ceva pana m-am hotarat daca sa-ti scriu sau nu, a trecut atata timp, ne-am schimbat amandoua, tu ai avut succes in viata, un binemeritat succes, esti printre cei mai inteligenti si sclipitori oameni pe care i-am cunoscut. Eu am devenit o casnica, cu un baiat adolescent, care nu prea mai stie ce sa faca cu prea- multul timp liber pe care-l are. Noroc cu internetul. Sunt inca incepatoare dar prind repede. Si, apropo de subiectul postarii tale, cred ca trebuie sa fii fericita ca atata lume iti trimite mailuri, chiar daca unele sunt doar de complezenta. Sa vezi cum este sa primesti numai news-letter-uri si apoi sa vorbesti. Nu te mai bat la cap, sa nu-ti ocup din timpul liber, dar nu scapi de mine asa usor. Daca voi avea ceva de comentat la vreo postare, o voi face.

    Carmen S 14 noiembrie 2009 12:44 Răspunde
  • Monica,

    Am promis sa revin la tema cu atitudinea. Si cum insomnia de azi-noapte si ploaia gri si grea de afara nu ma incurajeaza sa adopt actiuni prea active fizic, mi-am luat laptopul intr-o tandra imbratisare in virful patului si incerc sa ma joc cu gindul si cuvintul…

    Nu stiu daca ceea ce voi scrie se inscrie strict la capitolul Atitudine, dar in orice caz, sunt pe aproape. Nu-mi dau seama daca la anumite concluzii am ajuns pentru ca asa era firesc, ca la asta ne indeamna anii care trec peste noi, sau pentru ca traind de ceva ani in Olanda sunt supusa unui continuu proces de adaptare si compar, voluntar sau involntar, cel putin doua sisteme sociale, sub aspectele vietii de zi cu zi.

    Cred ca notiunea de atitudine se intrepatrunde si cu altele: mentalitate, educatie, cultivarea unor principii, conturarea personalitatii si probabil cu multe altele…Dar cind si de unde porneste!? Oare de la a invata sa iti formulezi si sa iti exprimi o opinie? De la invata sa iei o decizie? Stiu ca am fost foarte surprinsa cind am descoperit cu vreo 8 ani in urma ca, in tara in care traiesc acum, copiii de 3 ani isi aleg singuri meniul la restaurant, hainele prin magazine, filmele de desene animate si sunt apoi capabili sa povesteasca, cu propriile cuvinte, ce-au inteles din ce au vazut. Cind ajung la scoala (de la virsta de 4 ani) fac prezentari si expuneri pe diferite teme si isi sustin cu argumente punctele de vedere…Asta in contrast cu exercitiile de memorie la care eram noi supusi cind memoram comentariile pentru admiterea la liceu. Eu nu imi amintesc atunci ca cineva sa ma fi intrebat ce parere am eu despre opera respectiva, dar imi amintesc cum trebuia sa inghitim niste idei si niste exprimari fabricate de profesorul de romana. Cu siguranta ca si sistemul asta ne-a ajutat sa ne dezvoltam, probabil sub alte aspecte. Dar de pe bancile scolii eu nu am ramas cu ideea ca orice carte as citi trebuie sa o filtrez prin experientele proprii si sa ramin doar cu adevarurile care rezoneaza cu fiinta mea. Mai degraba am ramas cu ideea ca ce e scris in carte e litera de lege…Poate ca am fost eu prea naiva, dar abia dupa ce am terminat facultatea, venind aici, am inceput sa prind intelesul proverbului „nu tot ce zboara se maninca”.

    Apoi viata m-a purtat si ma va mai purta, ca pe orice om, prin diferite experiente, mai mult sau mai putin placute. Si am incept sa inteleg ca am si eu un cuvint de spus si pot alege cu ce ramin din experienta respectiva, cit o las sa ma raneasca, sa ma umbreasca, sa ma ridice sau sa ma coboare. Bineinteles ca astea sunt notiuni relative si totul depinde de intensitatea fiecarei situatii, experiente, etc…Dar in esenta viata e o calatorie, si trebuie sa ajungem la un capat drum, indiferent de obstacolele pe care le intilnim sau de frumusetea unui loc prin care trecem la un moment dat. Indiferent daca e bine sau rau, totul trece. Si cu timpul inveti sa discerni care sunt situatiile alea (95%) al caror final depinde de tine si care sunt cele in care nu ai nimic de spus (5%). Si cind incepi sa le discerni, incepi sa alegi cum le abordezi, incepi sa ai atitune. Sau gresesc? Dar atitudinea are mult de a face cu cit de bine te cunosti si te accepti tu pe tine (am scris azinoapte si la Alina un pic pe tema asta).

    Cu siguranta mai sunt multe de spus pe tema asta.

    Dea Valma 14 noiembrie 2009 13:57 Răspunde
  • Monica Andrei, daca vreo clipire sau vreun zvicnet din ceea ce gindesc si scriu te-a determinat sa-mi fii alaturi, atunci incep sa ma trezesc (am si eu adormirile mele curioase, inocente, in fond). Iti multumesc si as vrea sa stii ca intotdeauna citesc ceea ce scrii cu emotie si amiratie – si nu sunt singura de-aici, tu vezi ca observatiile tale aprind sfesnice.

    Simona Catrina 15 noiembrie 2009 7:51 Răspunde
  • All Blacks, mi-ai cam lipsit, dar cum eu excelez in absente bizare, tac – si iti multumesc macar in gind ca revii de fiecare data 🙂

    Simona Catrina 15 noiembrie 2009 7:54 Răspunde
  • Carmen, draga mea!… Ritmul inimii mele mi-a validat emotia, cind te-am regasit aici! Nici nu-mi vine sa cred! M-am gindit de multe ori la tine in anii astia… N-am reusit sa te gasesc nicaieri, stiam ca plecasesi la Brasov, dar dupa atitia ani, nu mai aveam certitudini. Te sarut si sunt fericita ca ai venit linga noi, aici – si am sa-ti scriu pe e-mail! 🙂

    Simona Catrina 15 noiembrie 2009 7:56 Răspunde
  • Dea Valma, ai dreptate, si mie mi-a fost dat sa observ exercitiul atitudinii, aici unde ma aflu. In Canada si America, nu exista spaima vorbitului in public si a autopromovarii. Tracul adresarii directe, in fata maselor, e stirpit din cea mai frageda pruncie, asa e. Copiii raspund la ore iesind in fata clasei, expunindu-si amplu parerea si cunostintele. Privindu-i pe toti ceilalti in ochi. Invatati sa nu-i priveasca pe unii mai mult decit pe altii. Stiu sa-si mute ochisorii de-a lungul si de-a latul clasei, sa focalizeze in toate directiile, sa fie naturali, sa cuprinda tabloul intreg. Toate exercitiile se bazeaza pe interactiune, pe dialog cu colegii, pe ideea de echipa si de exprimare deschisa. Orice confesiune se debiteaza cu glas tare, ca la un „support group”. Astfel incit, cind ajung maturi, vorbesc toti ca niste presedinti de stat, pe cita vreme noi, timizii romantici ai estului, ne muscam buzele de sfiala, ne sufocam de emotie la orice examen si inca avem reflexul cumplit de a privi in jos.

    Simona Catrina 15 noiembrie 2009 8:07 Răspunde
  • Pisica, esti o scumpa, asa cum te stiu dintotdeauna. Am un pluton de ursuleti, unul mai drag ca altul (si aici te rog s-o iei ad literam, cu adevarat unul anume mi-e mai drag ca altul). Si in curind, renul meu de plus, pe care mi l-a daruit Ramona si pe care il stiti de pe blog, de-aici, se va simti iarasi iubit si pupacit. 🙂 Tu comanda zapezi, ca de restul ma ocup eu, promit. 🙂

    Simona Catrina 15 noiembrie 2009 8:11 Răspunde
  • Draga Carmen iti spun, cu drag, bun venit in gasca brasovenilor (eu, Pisica, Adi_simplu) fani Tango, Simona Catrina, Alice Nastase. La urmatoarea intalnire te vom invita cu drag si pe tine.
    O duminica frumoasa tuturor!

    Cristina Bizu 15 noiembrie 2009 9:26 Răspunde
  • Va multumesc mult pentru calduroasa primire, nu m-am asteptat, n-am stiut ca exista un grup de fani Tango in Brasov. Trebuie sa va marturisesc, spre rusinea mea, ca nu ma pot numara printre fani deocamdata. De-abia cand m-a indrumat Alice sa caut pe acest site informatii despre Simona am accesat prima data aceasta adresa. De-atunci insa am citit foarte multe dintre articole si multe dintre comentariile voastre, ma regasesc in multe dintre opiniile autorilor. Sunt sigura ca voi deveni fan si atunci voi merita primirea de care am avut parte. Si voi participa cu drag la orice intalnire cu niste oameni deosebiti, asa cum sunt cei care scriu pe aceste bloguri.

    Carmen S 15 noiembrie 2009 11:41 Răspunde
  • buna dimineata in miezul zilei va spun si eu intoarsa acasa, putin, scurt ragaz de zambet… pentru noi plecari.
    ieri m-am intalnit cu soso. (cristina si adi, iertare, am fost egoista, stiu, sau nu am avut ragaz sa va chem, sa va sun ca sa impartim impreuna seara de ieri)
    carmen s fii binevenita. si eu astept sa te cunosc, sa ne intalnim. si vor fi in iarna ale carei zapezi le invoc, le astept, le doresc, intalniri fara seaman… stiu. mai mult nu spun. 😀
    duminica buna sa aveti.

    pisica 15 noiembrie 2009 13:50 Răspunde
  • Va salut cu drag si va admir.

    Naty 15 noiembrie 2009 23:43 Răspunde
  • Cristina Bizu, scumpa mea, iti multumesc fiindca ne ajuti asa elegant si cald s-o incurajam pe Carmen sa vina mai des pe la noi, eu o cunosc bine si – credeti-ma, dragelor! – e o fata construita din acelasi aluat sufletesc precum noi, toate zapacitele romantice de-aici! 🙂

    Carmen, inca o data bine-ai venit – si bine-ai rasarit dintre ani! O sa-ti placa aici, cu noi, ai sa vezi! Si stai, ca inca n-au venit Sarbatorile, sa vezi cum ne apuca toate crizele existentiale cu miros de conifere! 🙂

    Naty, iti multumesc frumos, bine-ai venit si tu! 🙂 Aici ne vei gasi, de fiecare data!

    Pisica draga, refrenul secretelor tale este, bag eu de seama, „stiu, dar nu spun”. Mai, mai, ce stii tu si nu spui? 🙂 Daca e ce cred eu, te inteleg si insist, nu spune aici, ha, ha, ai dreptate! 🙂

    Simona Catrina 16 noiembrie 2009 8:52 Răspunde
  • Simona o intrebare: mai esti maritata cu Alexandru Repan?

    Ela 16 noiembrie 2009 10:48 Răspunde
  • Ela, un raspuns: n-am fost maritata niciodata cu Alexandru Repan. E doar o coincidenta de nume.

    Simona Catrina 16 noiembrie 2009 11:04 Răspunde
  • Simona draga, clipirile tale sunt intotdeauna unice. Ma coplesesti, dar tu esti unica pentru noi. Eu sunt mioapa care vede lumea mereu altfel.Ai adunat in jur doamne minunate, si tie trebuie sa-ti multumesc. Ne hranesti cu energie buna prin gandurile tale sa urcam mai mult. Cu drag, Monica

    Monica Andrei 16 noiembrie 2009 12:51 Răspunde
  • Iti multumesc pentru creditul acordat, Simona, dar trebui sa-ti spun ca, din pacate, nu prea ma mai pot numi romantica. Zapacita nici atat. Au fost prea multe nereusite , m-am impiedicat de prea multe ori in bolovanii pe care i-a pus destinul in calea mea, ca sa fi ramas la fel cum eram acum 20 de ani. Au fost atatea taceri, incat nu prea mai stiu sa ma joc cu cuvintele. Au fost atatea tradari, incat nu prea mai am incredere in oameni. Incerc sa revin la viata dar este greu si trebuie sa merg incet, cu grija, sa nu ma impiedic din nou. Incerc sa renunt, incet-incet, la carjele care mi-au fost sprijin (familia mea), sa-i eliberez de povara, sa invat sa merg pe propriile picioare. Inca sunt la inceput de drum si, printr-o intamplare fericita, v-am gasit pe voi. Sper sa nu va impovarez cu tristetile mele existentiale, fiecare are necazurile lui, stiu. Ale mele sunt mai mult metafizice decat materiale. Vreau sa ma regasesc. Daca nu-mi mai suportati prostiile debitate, va rog sa nu va sfiiti s-o spuneti. Nu ma supar.

    Carmen S 16 noiembrie 2009 12:59 Răspunde
  • DeaValma, m-am gandit la ATITUDINE, ca stare interioara. O alta optica in interioarul fiintei, unde lucram cu stari. De acolo spre exterior, adica spre lume si viata. Exista un punct de vedere expus de tine acolo sus, o analiza despre ce ar putea fi. Intai starea constientizata. Atitudinea mea fata de altii. Apoi atitudinea altora fata de mine. Aici avem ceea ce se intampla in exterior si folosim reactia in urma incasarii situatiei. Sa mergem mai departe.
    Un exemplu banal. Dupa ce am divortat nu am mai primit invitatii in anumite cercuri de prieteni casatoriti. O buna prietena, ca asa era atunci, nu ma mai invita la ziua de nastere, desi facea petrecere, dar ma suna de doua ori pe an, cand avea de dat pomana ca era ziua mortilor, iar in blocul unde locuia erau destule cucoane cu pretentii si ajungeau la biserica tot de moft nu din credinta, iar ea aplela la mine, pentru ca eu eram de la tara si stiam ca este pacat sa refuzi. Ma ajuta si biografia, nu? N-am inteles de ce se intampla toate astea, nu vroiam sa pun intrebari, desi nu ma simteam bine. Intr-o zi a vorbit inconstientul ei prin propria-i gura, dupa ce-i dusesem cadou de ziua ei la serviciu: „doar n-o sa vi la mine, ca noi suntem mosi (in jur de 40 de ani, ca varsta) si tu esti singura, n-ai ce face printre oameni casatoriti”. N-am zis nimic, dar nu mi-a picat bine. Intre timp a pierdut telefonul, si uite ca a trecut ziua mortilor, anul acesta, suntem in post, si pe mine m-a scutit sa ma faca sa ma simt jignita. Ai exemplu de atitudine a ei fata de mine. Ma cauta uneori la telefon pentru horoscop, doar, ca trebuia sa spuna cuiva ce nu putea spune prin alte parti, iar eu o ascultam si gaseam un gand bun pentru problemele ei. Stiu ca nu am ce cauta in cercul oamenilor casatoriti, ca probabil le iau barbatul …. (ce n-am facut niciodata).
    Cand incepe atitudinea? Frumoasa intrebare ti-ai pus. Meriti multe raspunsuri, pentru ca esti un om cu o evolutie spirituala si deschidere mare. O cultivi in tine prin modul de a reactiona intr-o situatie de viata. Si nu prea stiu sa dau lectii, dar incerc o explicatie.
    Uneori este de ajuns sa fii tu, iar tacerea ta vorbeste mai mult, decat orice reactie verbala, fizica etc.
    Am facut o scoala unde se lucra cu starile studentului.Ni se spunea mereu ca ceea ce spunem ne reprezinta. Adica scrasnitul din dinti, respiratia, privirea spre cer etc. erau reactii normale si sanatoase, decat in cazul unei reactii verbale. Nu sunt solutii pentru viata reala. Nu le recomand, desi sunt bune uneori, ca salveaza ceva.
    Imi aduc aminte ca eram mereu la limita de a fi bun sau rau, prin modul de a reactiona. Ei vroiau reactie tot timpul.Primesti o palma de la viata, intoarce obrazul pentru ca vezi lumea din alt unghi si vei avea revelatia unica a solutiei favorabile. Daca te-ai coborat, te-ai ars, te incarci cu energie negativa, devii mai rau decat toti oamenii rai. Antrenezi alte stari negative de care nu ai nevoie. Apoi am invatat ceva enorm in scoala aia, ca indiferent de raspuns, ca reactie este mai bine sa nu reactionezi, pentruc a solutia este tot aia. Sa folosesti tacerea, cand ai vrea sa urlii cat poti de tare ca esti nedreptatit. Dar trebuie sa ai o stapanire de sine si sa te poti agata de pilonii interiori, pentru ca altfel intram intr-o zona patologica. Toate emotiile neexteriorizate se depun in ficat, sau se somatizeaza in organul cel mai slab din punct de vedere energetic. Apare boala ca informatie, stare psihica negativa, care antreneaza fixatia ta, nemultumirea, frustrarea etc. Ideea iti umple mintea, se roteste devine obsesiva si te simt si ceilalti, desi tu n-ai spune despre ce este vorba. Mecanismul este foarte simplu in cuvinte, dar urat in corpul fizic transformat intr-o boala. Alergam la medicul alopatcare da o pilula sa anuleze ceva de moment, nu si cauza bolii, pentru ca ea se afla in toate emotiile negative neexteriorizate.
    Atitudinea poate fi tearapie,ca stare cladita in interiorul tau. Adica nu mai exista acel nu cred in cutare … situatie, lucru etc. Exista trairea. Ceva inegalabil! Si ma refer la trairea in sens pozitiv. Dar nu din cartile de unde afli ca este bine sa gandesti pozitiv, si tu esti plina de emotii negative adunate din ce te framanta: e barbatul tau cu alta, nu e nimeni, te supara vecinul si tu ai dreptate, la serviciu ai un sef cretin etc. Sunt situatii banale de multe ori.
    M-am gandit la acea lipsa de reactie, nu nesimtire. M-am impacat cu mine, ca atitudinea mea asta este si eu nu regret. Merg cu fruntea sus mai departe. Accept si uit.

    Ma straduiesc sa nu ejaculez cuvinte… cu multe puncte de vedere. Mai am mult de lucrat cu mine, mai ales in modul de a reactiona, atunci cand esti lucrat pe la spate, original si total nepotrivit in viata, pentru ca pe la spate niciodata nu te poti apara. Ce diferita si interesanta este pozitia asta…. pe la spate, in viata, dar si in pat, nu?

    Monica Andrei 16 noiembrie 2009 13:29 Răspunde
  • Buna regasire, Doamnelor
    Va citesc de azi dimineata, incercand sa recuperez tot timpul in care n-am fost pe-aici. Treaba cu atitudinea imi pare o frumoasa dezbatere, deloc off-topic, pentru ca ne priveste adanc de tot si ne tot lovim in viata de ea; sau de lipsa ei cand ar trebui sa existe, sau de oameni dubiosi in fata carora ni se inchide brusc stomacul de jena ca tre’ sa respiram acelasi aer cu ei; si in fata carora TREBUIE sa avem atitudinea macar amabil-indepartata a unui pomelnic intreg de generatii bine-crescute, din care ne-am extras educatia si dogma si eu-ul..
    Monica Andrei, m-ai facut sa ma gandesc la toate amicele mele singure, in sensul de nemaritate sau divortate deja, pe care nici o clipa nu m-am gandit sa le ocolesc; dar poate am gresit uneori fata de ele, cumva, pe undeva, la un moment dat, stiu si eu?!
    E interesant sa observ in jurul meu cum cuplurile prefera sa-si organizeze petreceri doar in invitatii de cate doi, observasem fenomenul in treacat si la altii, dar nu ma duceam cu gandul ca se face diferentiere pe criteriul asta;
    in grupul nostru de prieteni nu avem asa exemple; suntem destul de putini aia ”anturatii legal si cu veriga pe dest”, de fapt; in rest e plin de divortati si/sau single-ruri pe toata linia. In fine, nu de grija gastii mele voiam io sa nu mai puteti voi azi:)
    Incercam, asadar sa ma exprim cat puteam eu de coerent dupa niste zile crancene ( program incarcat, plecari si veniri in tromba.. ) in care abia incep sa ma regasesc un pic si sa va spun ca e un privilegiu pentru mine sa va parcurg textele. Ca acest blog al Simonei, pe care indraznesc, timid, s-o numesc, nestiut pana acum, prietena mea de suflet, in fine, incepe sa se ridice la standardul pe care eu il cautam din primele citiri/postari anul trecut.
    Stiu ca suna un pic pretios si nu-si au rost perierile pe-aici, dar a fost mai puternic decat mine, credeti-ma!: )
    Revin mai ”fortoasa”, sper, tot azi, ca am cate ceva de zis!

    Una 16 noiembrie 2009 15:25 Răspunde
  • Carmen S, ma bucur sa te cunosc, sper sa-ti placa sa fii printre noi. Nimeni pe-aici nu cred sa detina un secret absolut pentru rezolvarea ”metafizicii” problemelor, incercam doar sa fim o comunitate deschisa, fara ipocrizii si/sau pretinse declaratii de iubire unii pentru altii, fara YES-mani sau fitze ingerate ad-hoc.
    Te salut si sper sa te intalnesc prin zona cat de mult se poate:)

    Una 16 noiembrie 2009 15:43 Răspunde
  • sa stiti ca, citesc, citesc… a fost un week-end prolific pe blog. Eu am profitat de vremea calda si de soare si am stat cu puiul pe afara, prin parcuri. N-am citit inca tot… dar e super… sinteti si destepte pe linga ca sinteti frumoase! va multumesc. si astept pauza de prinz sa rumeg mai bine „atitudinea”…

    iana 16 noiembrie 2009 17:07 Răspunde
  • da, simona, este exact ceea ce gandesti tu si nu trebuie sa insisti, chiar n-o sa spun.
    si… mai este ceva. ceva ce n-o sa-ti spun tie, dar o sa te bucure. 😀
    doamne, e teribil de secretos, iertare fetelor… va promit doar ca veti afla, veti afla, la momentul oportun.
    deocamdata va spun ca imi schimb job-ul in luna care vine. nu cautam nimic, dar s-a ivit.
    carmens eu spun depsre tradari ca sunt un rau necesar. ca este nevoie ca oamenii sa te loveasca si sa te raneasca, pentru ca atunic cand cei speciali, deosebiti vin, apar… sa te uimeasca cu adevarat.
    monica andrei imi place mult ce ai scris despre atitudine. ma pui pe ganduri.

    pisica 16 noiembrie 2009 21:11 Răspunde
  • iertare, sunt obosita… am inversat la litere!

    pisica 16 noiembrie 2009 21:11 Răspunde
  • Neata.Pupaturi pisi drag, tin pumnii sa iasa treaba cu noul job aparut intamplator in cale-ti:)
    Azi am o non-atitudine, (sau cum sa-i spun ca sa formulez delicat?!), intr-un oras paralizat de o greva politica la metrou, greva care-i afecteaza pe absolut toti aia care au inca job-uri si nu-s obisnuiti sa ridice non-stop pretentii, si-si vad de treaba..
    Scuzati-ma, nu aveam de gand sa-mi vars nervii pe-aici, simt doar o panza grosiera si nevralgica de frustrari indelung scrasnite-n dinti, toate ale mele, si ma-ntreb care ar trebui sa fie atitudinea, ca sa fiu in ton cu topicul de-aici, in fata unor astfel de intamplari care ne marcheaza social.Si indezirabil.Va imbratisez, sa aveti o zi mai buna decat a mea!

    Una 17 noiembrie 2009 10:30 Răspunde
  • Una draga, stiai de ieri ca va fi greva, si trebuia sa te inarmezi cu rabdare, sa te progrmezi mental ca indiferent ce va fi, tu ajungi la tinta! Lasa lucrurile sa curga si vei vedea cum tinta, scopul, modelul vine spre tine.
    Coboara mai mult in tine si priveste lumea de acolo, apoi mergi inainte.Nu trebuie sa fi in ton cu niciun topic, ci cauta sa-ti fie tie mai usor. Si trebuia sa privesti cu umor, ca sa nu te marcheze situatia.
    Si mie mi-a spus dimineata in masina, unul care arata ca un cioban, ca sunt o pacoste la casa omului, asa din senin. Eu am urcat in masina in fata lui. Nu i-am facut nimic, si nu avea dreptul sa se razbune pe mine. Nu am reactionat, ci am ras in sinea mea de ceea ce mi-a spus. Daca eu dadeam o replica, iesea scandal pana coboram. Pentru ca el asta astepta. M-am facut ca nu aud. Nu i-am facut jocul. Mi-e mila de barbatul care urla la femeie. Este tare complexat.
    Calmul tau interior este solutia. Cine din tine s-a simtit lezat? Scriu la genul masculin, pentru ca este doar o fasie din personalitatea ta acolo, care vrea sa spuna ceva si a rabufnit azi, cand este greva la metrou. Fa liniste in tine si vei vedea ca si in jurul tau va fi altfel. Nu lasa sa te doboare orice banalitate din exterior.Nu sunt sfaturi, sunt trairile mele. Am vrut sa te ajut doar. Nu lasa gandurile negre sa-ti invadeze mintea ca sa-ti strice ziua. Poti mai mult decat crezi. De tine depinde sa vrei. Si respira adanc de cateva ori, in fata ferestrei si sa vezi ce bine iti iriga creierul si dispozitia ta este alta, prin calmul care se instaleaza. Sa ai o zi frumoasa macar de acum. Cu drag,

    Multumesc pisica, de gandurile tale bine, dar mie mi-e frica sa mai raman aici, pentru ca am starnit destule reactii.
    Iana, nu rumega atitudinea asa ca pe o obsesie, ci ca o stare benefica care urmeaza sa se intample permanent in tine. Te ajuti mai mult.
    Ramane Simona noastra draga, cea care ne tine aici cu energia si gandurile ei bune pentru toata lumea, mereu unica, si mi-e mi-e dor de ea. Toate doamnele si domnisoarele care scriu aici au sensibilitate si frumusete. Se simte din scriitura.

    Monica Andrei 17 noiembrie 2009 12:14 Răspunde
  • Multumesc mult, Monica, pentru gandul tau frumos menit sa ma aduca la o linie rezonabila de plutire . Intre timp m-am angrenat in cotidian si am fumat o tigara, sunt mai putin torpilata de negativisme acum, sunt asternuta toata pe job si m-am linistit:)
    Ai mare dreptate, resursele de baza sunt in noi, dar sunt si momente cand eu personal uit toate invataturile parcurse vreodata in scoala sau viata, de la Budha la Murphy, de exemplu..Si ma dezlantui aiurea, mi se pare ca ma pandeste la tot pasu’ o teorie a conspiratiei pe care NU ARE CUM sa n-o remarce si altii, dar.. nu reactioneaza prompt!:)
    Apoi ma gandesc la multe lucruri frumoase de care sunt inconjurata zi de zi.Si incet-incet, ies la un liman numit munca, nu ma plictisesc niciodata de asta, si nici de mine si de viata mea.
    Cand si cand mai trag un ochi spre voi sa vad de ”sunteti cuminti”.Glumesc, desigur. Imi lipseste mult si mie prezenta tonica a Simonei, dar trag nadejde ca e ocupata cu rezervarea biletului de avion spre Bucuresti: )

    Una 17 noiembrie 2009 13:06 Răspunde
  • una, iti multumesc de sprijin. iese treaba, pentru ca ieri am si spus ca da, accept oferta. si ma bucur ca ai reusit sa te desprinzi din starea de inceput a zilei. di fericire, urbea noastra mai permite deplasai pe jos la birou si in ciuda frigului, mie imi place sa merg prin zapada spre „fabrica”.
    monica andrei, eu te-as ruga sa nu pleci. reactii starnesc oamenii care au ceva de spus si tu ai ceva de spus. decizia iti apartine, dar eu te voi astepta (impropriu spus, pentru ca eu sunt hoinara acum 🙂 )
    salut pe toata lumea de seara buna… si trag un ochi pe-aici. poate imi zambesc brasovenii…

    pisica 17 noiembrie 2009 19:07 Răspunde
  • pisica, felicitari pentru job.
    asa e cel mai frumos, sa vina cind nu il cauti, ca atunci esti relaxata si poti avea si o prestatie buna la interviu si judeca „la rece” avantajele si dezavantajele. iti doresc sa iti placa mult si munca in sine, si colectivul in care vei intra.
    la brasov e deja zapada?

    Dea Valma 17 noiembrie 2009 20:53 Răspunde
  • Monica Andrei,
    Rumegam ieri ce s-a scris cu privire la formarea „atitudinii”… cum in tari mai „dezoltate” mai „civilizate” (folosesc ghilimele fiindca eu am indoielile mele despre dezvoltare, civilizatie, democratie si alte fandosiri de-astea moderne…) inveti de mic sa ai opinii, sa dezvolti pareri si inveti sa le si spui celorlalti. sa ai curajul sa-ti spui parerea, sa stii sa ti-o sustii. E adevarat ca eu nu am avut asa ceva. Eu sint din generatia comentariilor invatate pe de rost. si am ajuns in tari straine, m-am dus la scoala si declar clasa de „vorbit in public” cea mai grea din toate clasele pe care le-am luat eu in viata mea. Fiindca eu nu stiam sa ma uit in ochii audientei si imi era teama sa scot o vorba (foarte bine argumentata dealtfel) in fata colegilor mei.
    Si ma gindesc ca da, educatia e foarte importanta in formarea „atitudinii” fata de orice si oricine.
    In alta ordine de idei, neinvitatul pe la amicele (ca prietene nu pot fi numite) maritate inaintea mea mi-a dat intotdeauna de inteles nesiguranta pe care ele saracele o traiau in casnicia pe care o visasera si o dorisera si o strigasera pina la epuizare. Mi-a fost tot timpul mila de ele.
    Ma uit cum prietenele mele se marita rind pe rind si mie imi vor lipsi burlacele. Si ma voi simti batrina fara ele. Fiindca femeile necasatorite (stiu sigur asta ca am fost in tagma respectiva mai mult decit admite societatea) au un „ce” aparte. Ele emana acel ceva care ma face pe mine sa vreau sa fiu ca ele… Eu le iubesc pe burlacele mele pentru nebunia lor de a face in ciuda lumii si de a ramine tinere si frumoase si destepte.
    si mi-a placut mult ce ai spus despre insusirea starii de bine, ca atitudine. asta pentru ca mie nu mi-au placut niciodata cartile care ne invata cum sa gindim pozitiv, cum sa avem energii benefice. fiindca ele, cartile acelea, nu ne spun nimic nou. totul este in noi.

    iana 17 noiembrie 2009 21:11 Răspunde
  • una, cu dedicatie iti spun ca si maine e metroul tras pe dreapta. am auzit accidental la televizorul pe car enu il privesc.
    da, dea valma, cand nu cauti, dar gasesti e minunat. pentru ca poti sa refuzi sau poti sa accepti judecand fara presiuni. in domeniul meu, asigurarile, ti se duce repede vestea daca esti putin mai rasarit. directorii se cunosc intre ei, plecarile se fac cu echipa cu tot, cu portofolii. au mai fost refuzuri de-ale mele in timp. oferta a venit de la cineva pe care il cunosc foarte bine, cineva care ma cunoaste. colegi vom fi doar noi doi. si vom munci cot la cot, pentru noi… sa termin cursurile astea, ca apoi o sa le duc dorul…

    pisica 17 noiembrie 2009 21:50 Răspunde
  • Eu am o intrebare mai la subiect, ca sa zic asa: pana la urma, cum faci cu mesajele pe care nu le doresti, cu spam-urile? Le sortezi si „dilitezi” manual de una singura (lucru care ia o gramada de timp, parerea mea…) sau folosesti vreun programel special? Si daca da, care anume?

    tequila_cu_varza 17 noiembrie 2009 22:15 Răspunde
  • tequila,
    eu le sortez manual dar am observat ca, dupa o vreme, daca tot dai delete fara sa citesti, yahoo incepe sa le considere spam si le duce direct in „spam”…
    acum eu nici nu am 298 de necitite… dar se aduna 20-25 pe zi. pentru mine si acelea sint mult…

    iana 18 noiembrie 2009 16:54 Răspunde
  • Pisi, mersi pentru ”dedicatie” 🙂 e clar ca greva cu pricina se va prelungi pana cand va fi considerata in mod oficial ilegala si se vor lua ceva masuri in directia asta. Nu se poate sa ramana la nesfarsit blocat un oras si-asa gatuit de-atat trafic si cu o infrastructura la pamant, e clar…
    tequila varzuita, nu cred sa existe vreun program de sters spam-uri, ele de regula zac acolo in inbox; si eu am facut greseala sa ma abonez la cateva reviste online care imi umplu cutia virtuala cu mesaje, dar deja m-am obisnuit sa le sterg/ignor, iar dezabonarea, nu e mereu functionabila, ca dovada ca mi se trimit si mai cu foc fel si fel de mesaje cu ”enlargement” si alte bunaciuni de factura famaceutica la limita legalitatii, probabil.
    Noi sa fim sanatosi, ca oricum lucrurile au mersul lor sigur si netulburabil prin viata.
    Seara buna tuturor!

    Una 18 noiembrie 2009 18:17 Răspunde
  • am venit acasa. am desfacut bagaje, voi reface bagaje. va zambesc obosit, cu bateriile puse la incarcat. am fost sa votez. nu pentru cineva, ci impotriva cuiva.

    miroase a toamna la poarta sufletului meu. si a zapada.
    strang in palme cenusa tacerilor si mirosul de frunze ude se striveste de tampla.
    e liniste. sunt atatea necuvinte pe marginea zilei!
    o vom lua de la capat cu un nou suras si o cana de ceai in palme.
    cand vine iarna?

    pisica 22 noiembrie 2009 15:46 Răspunde
  • pisica draga, la unii se pare ca vine primavara…in suflet.
    te imbratisez cu drag

    Dea Valma 22 noiembrie 2009 17:18 Răspunde
  • M-am plimbat prin toamna. Am fost la vot.M-am bagat in pat si citesc cu nesat ultimele pagini din „Codul nebunelor maniere” si simt un mare regret ca nu urmeaza volumul II, III…Astept de la voi, dragele mele, recomandari de carte…Astept Jurnalul personal al Simonei. M-am gandit permanent la acest jurnal, de cand am citit „Noi suntem zeite” de Alice Nastase, jurnal ce contine scrisori adresate Simonei. Ma intreb cum as putea vorbi in privat cu voi, admiratoarele Simonei, daca aveti timp, daca aveti placere…Cum va pot contacta, fara sa fie nevoie sa ne transmitem datele de contact in masa. Va pup

    Naty 22 noiembrie 2009 19:34 Răspunde
  • carmen, mi-as dori din tot sufletul sa vorbesc cu tine….daca stii cum se procedeaza, contacteaza-ma….Ai scris despre tine, de parca ai fi scris despre mine!Te astept

    Naty 22 noiembrie 2009 19:44 Răspunde
  • Va multumesc iarasi ca m-ati rabdat, dragilor. Am avut o saptamina infernala, s-a dus, simt ca respir un pic. Am avut de facut ziarul meu de-aici, din Toronto, si de scris la Tango (unde am cam intirziat, ca de obicei) si multe alte lucruri de rezolvat printre picaturi. Voi ati fost buni si m-ati inteles…

    Una, draga mea, sunt onorata si fericita ca ma consideri prietena ta de suflet, eu citesc cu drag si curiozitate intensa tot ce scrii si nu mi-e greu sa intuiesc natura ta frumoasa, dincolo de acest blog. Nu ne plictiseai deloc cu povestile despre gasca ta fara verigheta :), dimpotriva, cred ca aceste confesiuni s-ar putea amplifica, segmentul e bine reprezentat in cercul nostru! 🙂

    Iana, ce draga mi-e imaginea ta in parc, cu puiul tau… Ai redat secventa asa frumos, ca aveam senzatia ca te vad pe un ecran. Color. Si fericita.

    Carmen, draga mea, daca ai avea idee de cite ori am zis in viata asta ca nu mai am incredere in oameni… Si atunci, fie si pentru a mi se da peste nasul filosof, apare cite-o persoana deosebita in existenta mea, care-mi anihileaza generalizarile deprimante. E drept, nu de putine ori, benefica aparitie a devenit, peste saptamini, luni sau ani, o entitate chinuitoare si ciudata, adesea ingrata si nociva. Dar macar am ramas cu bucatica aia de viata si amintire si iluzie frumoasa. Viata e facuta din bucati, asta am inteles de mult, e inutil sa ne mai agatam de o formula pe termen lung. Cu atit mai mult mi-am plecat fruntea, cu respect, in fata casniciei tale care rezista de 18 ani… Frumos… Desigur, sunt multe alte capitole umane care trebuie parcurse, o casnicie care rezista oficial nu presupune o fericire garantata, dar ceea ce vreau sa spun e ca toti (sau mai degraba toate cele de aici, din cercul nostru de pe blog) avem tot felul de zvircoliri, de intrebari, de (nefericite) raspunsuri. Noi suntem ca-n formula clasica: „fericirea e pauza dintre doua nenorociri”.

    Pisica draga, si eu m-am trezit azi cu sufletul mirosind a zapada. La inceput, mi-a fost frig si m-am zgribulit in ginduri ciudate, rasucindu-ma in jurul axei si-n jurul dilemelor. Pe urma, mi-am dat seama ca zapada miroase frumos. Si se suprapune splendid cu mirosul parfumului meu preferat, pe care tocmai l-am primit de la cineva foarte drag… Si m-am hotarit sa zimbesc. Inca nu stiu de ce. Dar asa am simtit… (Gradina mea e plina de frunze care aduc taceri si nelinisti).
    Dar tu ai zis ca ai un secret care o sa ma bucure. 🙂 Vai, ce poti sa ma chinui cu asta, tu stii ce copil rau sunt eu? Daca aflu ca exista un secret, ma agit pina-l dezamorsez, eu sunt groaznica, sa stii, de mica rupeam coltul ambalajelor inca din Ajunul Craciunului, scotoceam si ma uitam sa vad ce iese de-acolo, altfel nu puteam sa dorm. Ce pui la cale? 🙂 (Nu-mi spune, leaga-te de catarg si pune-ti dopuri in urechi, vezi ca eu sunt o sirena obraznica, fii tu mai inteleapta si mai tare ca mine!!!!) 🙂

    Tequila, o citez pe Iana – eu triez anumite mesaje manual – si completez: pentru spam-uri probabil ca exista un program special, e clar ca nu eu le sterg, asta pot sa-ti spun, se sterg automat cumva – dar ma depaseste problema, fiindca de partea asta a blogurilor se ocupa un om care stie mult mai multe decit mine, eu nu ma amestec, eu moderez numai mesajele care vin de la persoane fizice.

    Dea Valma, draga mea, pe cei care au primavara in suflet azi ii astept si eu sa faca un pas in fata, sa ne invete si pe noi – ceilalti – sa functionam rezonabil si frumos! 🙂

    Monica Andrei, iti sunt recunoscatoare ca povestesti atitea lucruri interesante si subtile si neasteptat de pline de intelesuri placute, reusesti sa ne tii pe toti aproape de prezent, ca si cum ne-am fi adunat in jurul focului, la munte. Acum, cind spun asta, parca si aud trosnetul ramurilor uscate, in flacari. Si ma vad acum 20 de ani, cu o gasca si-o chitara si-o sticla de vin bun intre noi. Si-un foc urias, curajos. Va trebui sa ne adunam odata in jurul unui foc, cred ca meritam. Toate. 🙂 Toti. 🙂 Povestile noastre de viata merita.

    Simona Catrina 22 noiembrie 2009 20:02 Răspunde
  • Draga mea Naty, am scris simultan pe blog 🙂 si exact cind ferchezuiam eu textul de mai sus, tu ai postat ceva frumos si-ti multumesc intimidata. Lenea si capriciile mele nu merita atita toleranta, dar tu esti asa buna si draguta si ma rabzi. Sunt fericita ca ai revenit si sper sa-ti auda si Carmen chemarea – nu stiu ce e cu ea, sper ca e bine… (Caaaaarmmeeeeen!!!) 🙂

    Simona Catrina 22 noiembrie 2009 20:09 Răspunde
  • simona, nicio grija. sunt legata de catarg si am dopuri mari, maaaaaaaaaari. 😉
    deci nu voi spune nimic. in parte, pentru ca sunt copilul care adora sa nu stie ce ascund darurile puse de mama sub bradut. (oare ma crezi ca fac crize sa n-o vad pe mama cum pune darurile sub brad? 😀 , ca in toti anii de cand danu mi-e sot si sprijin si reazem- si nu-s putini- l-am educat cu egoism sa colinde magazine si sa pastreze taceri?)
    poti sa imi spui care e parfumul tau favorit? ca tot sunt pusa pe descrieri si povesti olfactive…

    dea valma, zvonul de primavara ce vine de la tine ma bucura si ma infioara ca o atingere calda, blanda. sa fie primavara la tine, deci. sa fie bucurie. eu stau pe marginea iernii si mai cred nebuneste in mos craciun.

    pisica 22 noiembrie 2009 22:22 Răspunde
  • Bine, Pisica scumpa, m-am intimidat cind am vazut ce copil cuminte esti tu – eu sunt prelucrabila prin puterea exemplului. 🙂 Am rabdare. 🙂 Parfumul meu preferat, de ani buni incoace (cred ca de vreo 15!) e Anais-Anais (de la Cacharel). Dar imi plac multe altele, folosesc mai multe, tocmai fiindca mi-e groaza sa nu ma plictisesc de el. Il pastrez, de obicei, pentru contexte speciale. 🙂 🙂 🙂

    Simona Catrina 22 noiembrie 2009 22:29 Răspunde
  • cacharel? anais? 😀 banui ca stii ca numele ii vine de la Anais Nin dar si de la zeita persana a dragostei, Anaitis.
    ceva comun avem in preferinte: parfumul meu favorit este cu lemn de cedru, componenta si a parfumului tau, ador florile de crin si imi place floarea de ylang-ylang, flori care se regasesc in buchetul lui anais…se spune ca parfumul tau este un omagiu adus femeilor romantice sentimentale, pornit de la floarea de crin pe care arhanghelul Gabriel ar fi daruit-o Fecioarei Maria. 😉

    pisica 22 noiembrie 2009 23:15 Răspunde
  • v-ati intins la joaca bag de seama…
    pisica, zvonul de primavara de la mine se lasa cu fluturi (sper sa nu se transforme in molii :-0). nu stiu ce-o sa fac cu fluturii pe care ii cresc pe pagina Alinei, pina una alta ii privesc mirata si nu inteleg cum au prins ei viata acolo (apropo, ma framinta si pe mine o curiozitate pe care mereu imi promit sa o investighez, dar uit pina sa imi termin ideea: cum prinde viata musculita aia de otet -drosophila melanogaster- cind ti-e lumea mai draga!?). sincera sa fiu, cred ca nici nu stiu prea bine pentru cine sunt…fluturii…suna cam ciudat cred, dar asta e! poate ca sunt doar pentru mine, aripi de dor de zbor…
    si mi-e asa de dor de Craciunul intilnirii noastre, care se apropie…e cel mai visat, cel mai imaginat, mai plin de frumos si de intilniri cu oameni dragi!

    Dea Valma 23 noiembrie 2009 0:42 Răspunde
  • Simona,
    nu stiu a te invata sa aduci in suflet primavara, eu pur si simplu m-am trezit cu ea acolo si sunt inca ametita. la poarta iernii eu sufar de astenie de primavara ;-). as vrea sa invat si eu cum am reusit asta si sa notez repede reteta pentru a o avea la indemina cind vor veni din nou ingheturile ascutite sa-mi paralizeze sufletul si sa mi-l sparga fara mila in cioburi reci si taioase…
    deocamdata calatoresc pe spinari de fluturi…parca as fi dorul calator din cintecul lui Tudor Gheorghe.

    Dea Valma 23 noiembrie 2009 1:07 Răspunde
  • Sunt din nou trista, Simona, tocmai cand speram si incercam sa-mi revin, tocmai cand mi se parea ca a rasarit soarele si pe strada mea. Ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu loviturile dar se pare ca niciodata nu ne putem obisnui sa tot fim infranti. De data asta lovitura nu a venit din partea semenilor, am reusit sa ma izolez de ei atat de bine incat nu ma mai ajung rautatile si nu mai simt nicio dezamagire in aceasta privinta. De data asta este o lovitura de undeva, de sus, ca sa-mi amintasca ca nu trebuie sa nu ma bucur prea devreme, sa nu cumva sa cred ca am scapat de pedeapsa pentru toate prostiile pe care le-am facut in viata.
    Imi pare rau ca nu am mai scris aici, am o problema de sanatate, un lucru pe care l-am neglijat ani intregi si care acum a inceput sa ma ingrijoreze de-a binelea. Nu am mers la medic de prea multe ori in viata mea, enervata fiind de mica de multimea de personaje ipohondre care se perindau prin casa noastra. Am devenit nepasatoare cu sanatatea mea, probabil din spirit de fronda, intotdeauna am vrut sa fiu” altfel”. Acum destinul se razbuna. Iti voi spune mai multe cand si daca va fi cazul. N-amvrut sa-ti mai trimit e-mail-uri pentru ca nu voiam sa devin una dintre persoanele la care se refera postarea ta de pe blog, dar sa stii ca astept cu nerabdare sa-mi mai scrii. Te sarut de mii de ori si mi-e dor de tine.

    Carmen S 23 noiembrie 2009 6:42 Răspunde
  • Naty,
    Ma bucur ca vrei sa vorbim. Sunt donica de prieteni, mai ales in lumea virtuala. In cea reala, mi-e mai greu. Daca vrei sa-mi scrii, adresa mea este: kaamys@yahoo.com.

    Scuzati-mi greselile din comentariul anterior. Este dimineata, de-abia m-am trezit si, in plus, voi avea cateva zile foarte grele, de care depinde viata mea. Tineti-mi pumnii.

    Carmen S 23 noiembrie 2009 6:55 Răspunde
  • Carmen, draga mea, sa fii puternica, asa cum te stiu dintotdeauna! Cineva m-a invatat ca orice problema are cel putin doua solutii. Stiu, e dificil sa traduci asta in limbaj clinic, dar sunt sigura ca vei invata sa invingi. Inca nu stiu despre ce e vorba si probabil ca o sa vorbim pe e-mail curind, dar eu iti sunt alaturi (si nu numai eu, sunt sigura ca toate cele care venim aici si scriem si citim si stim sa ascultam o voce ne rugam pentru tine si poti conta pe gindul nostru bun si pe orice ajutor am putea oferi).
    Carmen, sa nu mai spui niciodata ca nu-mi scrii ca sa nu fii unul dintre personajele la care fac aluzie in materialul de mai sus. Fetelor scumpe (a mai zis cineva asta), ma faceti sa sterg materialul si sa-mi para rau ca l-am scris… VOI sunteti prietenele mele si va citesc cu drag si abia astept sa scrieti ceva aici. In zilele mai tacute, cind nu vine nimeni, vad si eu cum e sa te lasi asteptat. Si inteleg, a mia oara, ce ingrata sunt.
    Carmen, te rog sa speri, orice-ar fi! Am sa-ti scriu curind, am fost strivita de atitea treburi urgente, acum parca toata lumea a capiat pe-aici si timpul se deruleaza in ritm halucinant, dar incerc sa ma scutur de alte lucruri care nu merita atita atentie cit sanatatea unui om. Unui prieten. Te sarut si ai incredere!

    Simona Catrina 23 noiembrie 2009 7:25 Răspunde
  • Pisica, draga de tine, iti multumesc, acum iubesc parfumul si mai mult… 🙂

    Dea Valma, draga mea, uite, parca simt miros de primavara – si chiar daca mi se pare, in fond e acelasi lucru, totul e o chestiune de perceptie…

    Simona Catrina 23 noiembrie 2009 7:27 Răspunde
  • Carmen draga, daca vrei o prietena in lumea reala, care stie mai mult sa asculte decat sa vorbeasca, care simte si traieste multe din ceea ce prietenele scriu aici pe blog, pentru care Brasovul este un oras cu oameni necunoscuti, eu sunt aici, cu bratele deschise spre o noua prietenie Tango.
    Oamenii cunoscuti aici si intalniti in viata reala NU m-au dezamagit. Prieteniea lor este pentru mine inestimabila.
    Mi-e dor de voi Pisica, Adi, Alice.
    Vin sarbatorile, incep tristetile.

    Adresa mea: angelo19999_it@yahoo.com

    Cristina Bizu 23 noiembrie 2009 9:10 Răspunde
  • Oh, Simona draga, tu-mi dai energia de a fi aici, ceva magic din tine ma atrage, si nici nu stii cat ma bucur, si astept intalnirea la care visezi, cu noi toate, cu noi toti. Si-mi imaginez cat de frumos o sa fie. Pana atunci ne scriem, bine?
    Si parfumurile sunt viata mea. Mi le cumpar in functie de starea psihica la care vreau sa ajung, evident ca este una benefica, in functie de anotimp, toane. Cele pe care le primesc le suspectez pe moment, si greu imi vine sa ma dau. Stiu eu ce toana e?
    N-am disparut intentionat, ci treburile de la serviciu m-au rapit, si in aceasta saptamana voi lipsi ceva zile, tot din cauza unei plecari.

    Pisica, iti multumesc pentru ca citesti, si vrei sa ma tii aici. Ador plecarile tale, si starile transmise prin cuvinte. N-am terminat de scris tot despre atitudine.

    Una, trairea este o experienta unica, si as vrea sa nu-ti dau teme de gandire ci de traire.Si vei vedea tu de ce…

    Carmen, suntem aici si te putem ajuta, sa nu uiti acest lucru.

    Iana, si tu m-ai pus pe ganduri cand ai scris cuvantul „rumegam ieri…”. Si eu invat de la tine, de la voi toate enorm. Uite, cuvantul acesta, „rumegam”, m-a facut sa ma gandesc la ceva ce voi dezvolta mai jos, in ceea ce priveste formarea atitudinii ca stare interioara.

    Pentru ca gandul deghizeaza mereu realitatea, prin asocierile pe care le face creierul uman, la vederea si citirea acestor randuri scrise de mine despre atitudine, pentru a nu distorsiona mesajul prin cuvintele pe care le folosesc ca sa ma fac inteleasa, m-am gandit la o „reteta” contra nefericirii, dar si un instrument exercitat ca solutie in starea de atitudine (a voastra in fata situtatiilor in care va pune viata, sau cei din jur). Este vorba de o rugaciune scrisa de un prelat catolic pe nume New Pawer, pe care am primit-o de la un prieten drag. O scriu aici, pentru ca de la un anumit nivel in mintea noastra cuvantul devine pacat, iar viata se deruleaza intre Eros si Thanatos…

    Rugaciunea seninatatii

    Da-mi Doamne seninatatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba
    curajul de a schimba ceea ce pot sa schimb
    si intelepciunea de a cunoaste diferenta.

    Traind fiecare zi la vremea ei;
    Bucurandu-ma de fiecare clipa la vremea ei;
    Acceptand vitregiile sortii ca pe o cale spre pace;
    Acceptand, ca si EL, lumea aceasta pacatoasa asa cum este nu asa cum as vrea-o eu;
    Avand incredere ca tot EL va indrepta lucrurile daca ma las in voia LUI.

    Ca pot fi suficient de fericit in viata asta
    Si ca pot trai fericirea suprema cu EL
    Pe veci in viata viitoare.
    Amin!

    Monica Andrei 23 noiembrie 2009 10:36 Răspunde
  • Si inca ceva…
    Omul fiind parte din Univers, rostul lui, nu este acela de a tulbura echilibrul existent prin initiativele lui egoiste, ci de a se incadra in el. Echilibru este dat de armonia yin – yang.
    Yangul exprima o directie centrifuga, se orienteaza spre cer, arata un spatiu degajat lipsit de denistate, unde miscarea specifica este „la ea acasa”. Aceasta miscare are nevoie de legi care sa o orienteze, altfel intra intr-un apogeu dezordonat transformandu-se in caldura, respectiv foc, care este forma maxima a yangului. Forma stabila a acestei tip de energie este un ritual sarac in substanta, monoton si steril.
    Yinul e centripet, poarta cu el capacitatea de a condensa substanta, fiind un adversar al formei, iar manifestarile acestei energii raman legate de elementul pamant, adica de realitatea concreta, de starea intima si ascunsa favorizand aparitia acelei trairi, care este o ATITUDINE.
    Dupa cum yangul (masculin) modeleaza yinul (feminin), tot astfel functia modeleaza organul si spiritul trupul. Este natural sa cautam solutiile sanatatii, longevitatii in universul moral, in domeniul bunastarii psihice, in igiena mentala sau curatenia sufleteasca. Trupul este viu si are nevoie de ceva viu, ca sa se vindece.
    Solutia vine prin intelegerea destinului uman. In aceasta acceptare se gaseste in conflict major cu instinctele. Aici se incadreaza si viata intre Eros si Thanatos ( las pe altadata subiectul).
    Se stie ca fiecarei planete ii corespune un element ca orientare (punct cardinal), tip de energie (vant, cald, rece), anotimp, organ, culoare, gust, animal, cereale, faza evolutiva etc. Acolo in stele scrie tot scenariul derulat intre unghiurile care se formeaza intre planete in momentul nasterii, si ce faci sau nu poti face in viata asta.

    Nu pot domina toate elementele, desi femeia prin structura ei vrea sa domine si sa controleze tot, are intuitie si plateste pentru asta, mai are si tot felul de curiozitati, atragand foarte usor energiile negative din jur. Ce ne facem, daca asa a lasat Dumnezeu in viata femeia?

    Nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, atunci cand atrag atentia ca un dezechilibru de tip yin-yang duce la banala gripa provocata de virusul de la porc, si se instaleaza pe o imunitate scazuta. Animalul nu are nicio vina ca i se atribuie un virus mai rezistent, si nu are gura sa se apere. Tata la tara are porci si acolo nimeni nu s-a imbolnavit de nimic, n-a luat nimeni nicio boala de la vreun animal, niciodata, mai ales gripa.
    Nu ma vaccinez impotriva cancerului de col nici a gripei porcine, ca tot se face campanie si publicitate, pentru ca nu stiu ce reactie va avea substanta aia in mine. Din ceva tot voi muri, dar mie mi-e frica ca nu voi putrezi in tarana de cate e-uri am mancat, iar dupa sapte ani ma vor declara o sfanta, si eu sunt o pacatoasa.
    O alimentatie cat de cat sanatoasa si o ATITUDINE corespunzatoare in orice situatie de viata, care ajuta psihicul sa fie mai puternic si sunt forme de rezistenta.

    Si vino aici, unde Simona, draguta de ea ne primeste cu tot dragul, pentru ca vei gasi prin noi energia de a merge mai departe! Nu uita ca nu esti singura. Esti cu Dumnezeu, cu tine, apoi cu noi cei de aici. Singuratatea, uneori poate di o cale. Am trait toate formele ei, iar in momentul, cand m-am infundat mai mult in ea, am constatat ca nu sunt singura, a dsparut pur si simplu. (Singuratatea este alta tema).

    Putem traversa viata si merge frumos mai departe indiferent cata panica este in jurul nostru, prin relaxare (alt subiect pe care nu-l dezvolt inca).
    Sunt solutii banale la indemana oricui. Trebuie sa vrem, pentru ca inainte de vointa este bunavointa ca manifestare.

    Lasa-l pe Dumnezeu sa vrea pentru tine, si nu te incrancena in orgoliu si vei vedea cum plansul tau devine bucuria lumii!
    Nu uita ca ATITUDINE este arhetipul zodiei tale in tine si reactia ei in lume.
    O situatie astrala grea o treci prin atitudinea ta in fata ei, golindu-te de orgoliu fara sa te umilesti, acceptand ca asa este voia LUI, cum scrie in rugaciunea de sus. Sa fim deschisi, sa acceptam, sa iertam!
    De tine si de psihicul tau depinde sa fi o femeie fericita sau nefericita. Pentru scame pe creier nu s-a inventat nimic, inca, care sa le anuleze. Nici pentru suferintele din dragoste.

    Nu uita ca o femeie nefericita e cea care nu are griji, nu-i lipseste bucuria de a cumpara tampenii cu bani multi, de a-si dori neaparat un barbat cu bani foarte multi, de a rade ca o infantila in public, si care se plange tot timpul ca n-are ce-i trebuie etc.
    O femeie fericita este cea care are puterea de a se salva din nimic şi forta de a merge mai departe.
    Ce alegi?

    Monica Andrei 23 noiembrie 2009 15:06 Răspunde
  • scriu pe fuga dar vreau sa povestesc Simonei ceva…
    Am o prietena relativ noua – am descoperit acum un an ca sintem vecine – Sanda. Acum o luna i-am imprumutat cartile Tango. Ieri cind am fost pe la ea i-am zis sa-mi dea cartile inapoi daca le-a terminat de citit. „Pot sa mai pastrez un pic astea doua de Simona Catrina?”
    Stii Simona care va fi darul de Craciun pentru Sanda, da? Noroc ca am inca „relatii” in Romania si pot sa trimit sa mi se cumpere inca niste exemplare.
    Tu trebuie, trebuie sa mai scrii niste carti… te rog!!!

    iana 23 noiembrie 2009 16:33 Răspunde
  • monica adnrei, doamne ce-mi place ce spui! candva, demult, am inteles si eu ca Tatal Nostru este poarta spre lumina si cred, cu toata fiinta cred ca „faca-se Voia Ta”, a Ta, Doamne si nu a mea, care sunt un pacatos orb cautand lumina, este centrul de greutate al rugii.
    aproape ca imi vine sa te rog sa imi faci horoscopul (am vazut si la alina discutia ta cu dea valma). ti-am spus eu ca nu trebuie sa pleci. ne aduci atat de mult!
    carmens si eu sunt aici… oricand ai nevoie striga. o pisica neagra o sa vina.

    pisica 23 noiembrie 2009 19:40 Răspunde
  • cristina, draga mea, ma iarta. si eu port dorul de voi cu mine, pe unde umblu. dar tot sper ca o sa-mi trag sufletul si ne vom revedea. curand. am intrat in linie dreapta.
    herr doktor, stiu ca citesti! vai de camila ta ce ti-oi face pentru ca taci! apari tu in prefata ochelarilor mei, apari tu! 😉

    pisica 23 noiembrie 2009 21:38 Răspunde
  • Cristina, ti-am scris un e-mail la adresa pe care ai publicat-o pe blog, dar nu cred ca a ajuns la tine. Mi s-a raspuns ca nu exista aceasta adresa pe Yahoo. Daca stii ce s-a intamplat, te rog sa-mi spui.

    Carmen S 24 noiembrie 2009 10:24 Răspunde
  • Va pup, cucoanelor dragi, scuze de pauza asta in care am umblat, ca de obicei, bezmetica prin social, lasand virtualizarea-mi in asteptare.
    Carmen S, sper din tot sufletul ca vei fi bine. Din pacate si eu m-am cam ignorat niste ani, fiind convinsa ca viata si, mai ales, Dumnezeu, vor fi blanzi cu mine. Uneori e bine sa nu confundam ipohondria cu posibile probleme reale de sanatate.Bineinteles ca-mi poti scrie oricand ce-ti sta pe suflet, nu am pretentii de intelepciune, in schimb am rezerve serioase de intelegere si, in ciuda stilului meu, nu extrem de duios afisat aici, pot asculta si vorbi cu oricine dintre amicele de pe acest forum,care vrea sa-mi spuna ceva; adresa mea este aritmata@yahoo.com.Si nu doar tu, fireste, imi poti scrie, pisicuto, arunca-mi-te-ncoa, poate ne gasim la o praji in Brasov.Este orasul meu drag si intentionam, eu si iubitul meu, sa mergem cat mai curand sa-l revedem.
    Monica Andrei, te citesc incantata oricat de mult(e) ai posta aici, in curtea Simonei, si nu numai. Mai merg si prin vecini, stiti doar ca pagina lui Tango e budoarul meu preferat:)
    Simona draga, nu spun mai mult decat ca abia astept sa stiu ca vii aici, macar intr-o mica vacanta! Nu stiu daca vom reusi sa ne intalnim, eu mi-as dori mult, dar de vei fi, asa cum banuiesc, in perioada sarbatorilor si nu stai inca o saptamana macar, din Ianuarie, eu n-o sa am cum sa te vad, chiar daca organizati ceva cu dragutele doamne forumiste. Voi avea o vacanta usor exotica, un fel de a doua, meritata, luna de miere .
    Deja suspin ca s-ar putea sa ratez intalnirea cu tine,cu voi, dar am si un puiut de speranta ca poate vei sta mai mult de doua saptamani pe mandrul picior de rai si brava gura de rai:)

    Una 24 noiembrie 2009 11:38 Răspunde
  • Simona draga, te asteptam tot timpul. Unde esti? Apropo, am fost la salonul unde ma coafez si acolo se citeste „Tango”. Am vazut in nenumarate randuri revista, incepand cu anul trecut, alaturi de revistele lor de coafat si alte ziare nesemnificative. Doamnele cat stau cu smacul in cap (si eu printre ele), trebuie sa faca ceva,ca timpul sa treaca mai usor.
    Pisica, ma faci sa ma simt prost,ca saptmana asta sunt tare ocupata, din cauza treburilor de la serviciu, dar vorbim, nu-i asa?
    Una, Tango-ul nu e budoar ci dansul nostru spre mai bine, nu? Budoar este un cuvant care mie nu-mi pica bine. Sa nu te superi, te rog.

    Monica Andrei 24 noiembrie 2009 15:13 Răspunde
  • am un 9 in plus la adresa de mail Carmen draga.
    Scuze.

    Cristina Bizu 24 noiembrie 2009 20:45 Răspunde
  • Monica draga, nu am de ce sa ma supar, ma refeream doar la mine in ecuatia Tango-budoar.Poate n-am formulat destul de clar, n-ar fi prima oara.In ceea ce ne priveste pe noi, cele de-aici, sigur ca subscriu incantata la ”dansul nostru spre mai bine”:)
    Ati apucat sa va uitati azi pe pagina la Alice?Au aparut de nicaieri niste oameni care au inceput sa-si exprime dezamagirile pe-acolo si sa se-arate ofensati din motive politice..
    V-am pupat, ma duc sa-ncerc sa gatesc ceva in seara asta.

    Una 24 noiembrie 2009 21:55 Răspunde
  • cat stai sa gatesti una, io iti scriu pe mail, ca o pisica cuminte… nu ca as fi. adica pisica sunt, se stie. da, am citit la Alice cum sar unii cu arme si bagaje, de parca nu ne-ar ajunge felia din tv, asa ca imi pun iarasi castile pe urechi si purced in lumea trainerilor, dupa jocuri si concursuri, filmulete si alte de acestea.
    banui ca stii, esti oricand binevenita si cu drag asteptata in urbea noastra.
    sa speram ca raspunde si herr doktor chemarilor noastre… asa vom fi mai multe care sa-l tragem de urechi.
    seara buna tuturor, monica completez aici si astept curioasa: locul nasterii mele este Rupea-Brasov.

    pisica 24 noiembrie 2009 22:18 Răspunde
  • Simona, mi-e dor de tine! Unde esti? Ne prelungesti asteptatea cu ceva nou?
    Plec la treaba. Va pupicesc pe toate, doar virtual. Ganduri multe sa aveti in mintea voastra, si multa lumina in suflet de dimineata! Cu mult drag. M

    Monica Andrei 25 noiembrie 2009 10:28 Răspunde
  • Buna seara, lume draga! va intreb si eu ca cetateanul turmentat : Eu ce sa mai inteleg? Ca doamna care iubeste si se roaga frumos, se bucura azi ca a facut rau unei angajate care isi sunase copilul, probabil sa vada ce face… si nu a sarit in pozitie de „drepti”. O.k. si mie mi s-a intamplat de nenumarate ori sa ma confrunt cu bugetari impertinenti, dar asta-i tara ,stiti voi vb aceea ‘frumoasa tara avem, pacat ca-i locuita”. Si cum stiti ca eu ma documentez mult pana sa pricep , va dau un copy din comentariile mai vechi….
    ste luni,ora 13 si sunt intr-0 cafenea…..
    Calculatorul meu e virusat,Cris drag nu a avut timp pt el,motiv pt care nu v-am avut aproape cateva zile….
    Azi insa,pt ca de la mine de la birou nu va pot accesa,am hotarat sa ma opresc si sa va regasesc de pe drum,dintr-o cafenea cu acces la internet….
    Maine merg sa-mi configurez si eu tel mobil pt a putea comunica mai usor …

    Vă pup ÅŸi eu,aÅŸteptând miercuri pe delicata Rosanne,sâmbătă pe frumoasa Corina ,duminica întâlnirea cu restul zeiÅ£elor.Vă scriu de pe telefon.L-am configurat,să vă am mereu aproape.Am chiulit 2 ore de la muncă pt asta…(rămâne secretul nostru !)…
    Ma intreb oare din ce bani e platita doamna?!
    Dar cateodata e mai usor sa vezi greselile altora,stiu eu prea bine….

    all blacks 26 noiembrie 2009 0:03 Răspunde
  • Ciao all blacks:)
    Io nu mai stiu de multa vreme,tare multa, ce sa mai inteleg..
    Cine-i doamna care iubeste? Si io iubesc, sa stii:)
    Dar uneori nu prea ma port ca o doamna!
    Pupaturi la toata lumea din zona, dupa cum vedeti, bantui pe net, insomniaca!

    Una 26 noiembrie 2009 1:44 Răspunde
  • Una draga, nici eu nu ma port ca o doamna intotdeauna:) si apoi imi pare rau. Dar pur si simplu nu ma pot abtine…Va pup

    all blacks 26 noiembrie 2009 9:39 Răspunde
  • Doamna e „moftangioaica rromana” a lui I. L Caragiale, doar personaj de lectura.

    Cristina Bizu 26 noiembrie 2009 11:03 Răspunde
  • Bonjourica:)
    Daa, moftangioaica la mare pret! Cristina Bizu, eu intalnesc personaje de genul asta zilnic, rar scot de la mine reactii, cuvinte si mai putin. Da, sunt personaje de lectura, dar au realitatea lor insatiabil de lejer croita prin lumea reala. Eu, va spun drept, habar n-am de ce intr-o singura zi cu noapte cu tot, a trebuit sa dau explicatii pentru niste chestii scrise aici. Sau am vagi banuieli, dar o sa mi le pastrez o vreme, sa vedem daca se califica ”la eligibilitate”:)
    Intamplarea face ca eu sa nu privesc oamenii cu care ma intersectez aici in scris ca pe niste membri ai unei anumite caste; mai elitista sau mai ermetica sau mai putin pragmatica, una decat alta, cum se intampla in viata de zi cu zi.. Mi se ofera, in schimb, la tot pasul mostre de ipocrizie si intentii de refrazari (in cuvinte, atitudini) si lume usor de uluit cu reactii diverse la ce spun/scriu aici. Am mai spus eu, pe la inceputurile mele forumiste: atentia care mi se da ma onoreaza.
    Nu retrag nici acum, doar ca exact persoanele care-si clameaza dreptul la opinie liber exprimabila, agatandu-se de un cuvant sau fraza ce le pare indoielnica, vin sa ridice degetul a gest moralizator.
    Am remarcat situatiunea asta in cazul pisicii, care este de la ”descalecat” aici cu postari si o cunoaste lumea din blog, a lui Mirel Curea care a decis sa plece dintr-un spatiu in care putea sta de vorba despre orice avea chef, si vor fi mai fost cazuri..
    Monica Andrei, tu ne-ai cam lasat singuri pe-aici si ne-am luat-o-n cap!:)
    Zi senina sa aveti, pana la regasire.

    Una 26 noiembrie 2009 12:35 Răspunde
  • All Balcks, ma uimesti !
    Tu nu vrei sa ne spui multe despre tine, dar cum de stii atatea despre fiecare?
    Si nu oricum, cu argumente vizuale !

    Blanca 26 noiembrie 2009 13:08 Răspunde
  • Una draga, eu nu prea obisnuiesc sa le spun nimic celor care ma baga „in seama”, cum spui tu, adica isi mai exprima cite o parerea asupra postarilor mele… dar si pe mine faptul ca sunt bagata in seama ma onoreaza.
    Si poate e cazul sa iti spun acum ca atunci cind ai raspuns comentariilor mele si mi-ai spus ca „ma citeai” in primavara, cind postam aici la Simona, m-ai facut sa ma simt foarte bine. Si eu citesc ceea ce scrii si imi place. Si am urmarit si „dezbaterea” de pe pagina de la Alice si mi se pare un pic…irosire de energie.
    Eu cind am ceva de spus, spun, indiferent ca se refera la subiectul initiat de gazda sa nu; daca am de crescut fluturi, ii cresc, daca am o opinie mi-o exprim, si daca cineva ma convinge cu argumenta ca parerea mea e gresita, pot sa renunt la orgolii si sa accept altceva.
    Una peste alta imi place foarte mult „colectivitatea” care s-a adunat pe pagina Simonei si din care se mai transfera cite ceva si la Alina, am ce citi, am la ce ma gindi, am ce invata, am la ce visa. Si uneori „selectia naturala” functioneaza si cei care apar asa, „de nicaieri” si incearca sa tulbure apele, cind realizeaza ca nu apartin comunitatii de aici sau din alta parte, se intorc la „nicaieri” al lor…
    Asa ca haideti sa ne bucuram impreuna de cuvintele frumoase…

    Dea Valma 26 noiembrie 2009 13:34 Răspunde
  • te salut Blanca:) nu stiu ce ai vrea tu sa stii despre mine, mai mult decat faptul ca iubesc si citesc TANGOUL…”In ritmul si pasiunea acestui dans nu exista supunere….” ,iar in lumea tangoului nu ar trebui sa existe ipocrizenie de niciun fel! daca urasc pe lumea asta cu adevarat ceva, urasc oamenii cu tupeu …,poate fiindca nu-l am si nici nu-mi doresc sa-l dobandesc,sincer!
    In ceea ce te priveste pe tine, mi-ai placut din prima clipa, se citeste romantismul tau printre randuri, si am vrut sa te cunosc mai bine.
    Cum (fara nicio urma de ironie, jur) o citesc si pe monica, ma amuza pov ei cu „tanarul” domn si incep sa o indragesc. Spor sa ai, Monica! Pupici

    all blacks 26 noiembrie 2009 13:54 Răspunde
  • Atunci , All Blacks cum sa facem sa ne cunostem mai bine? 🙂 , pentru ca si eu te-am placut, ai un aer misterios , romantic…

    Blanca 26 noiembrie 2009 13:57 Răspunde
  • All Blacks, stiu raspunsul l-ai dat chiar tu mai sus : „te salut Blanca:) nu stiu ce ai vrea tu sa stii despre mine, mai mult decat faptul ca iubesc si citesc TANGOUL…”In ritmul si pasiunea acestui dans nu exista supunere ”
    da , e cum spui tu e sufient sa stiu ca iubesti TANGOUL.

    Blanca 26 noiembrie 2009 15:39 Răspunde
  • Dea Valma, cred ca ai dreptate. Am risipit inutil energie, neavand de demonstrat nimanui, de fapt, nimic:)
    Sunt franta, vreau acasa.Sunt inca la job.
    Va imbratisez, poate ne mai gasim la noapte pe-aici..

    Una 26 noiembrie 2009 19:30 Răspunde
  • „In ritmul si pasiunea acestui dans, nu exista supunere. trupurile se infrunta si se imbratiseaza, se inrobesc si se dezmiarda, asa cum ar trebui sa fie si in iubire.” Sper sa-l fi redat corect. Am vrut sa fac o paralela intre cat de frumos a descris Alice ce este Tangoul si cat de minunat ar fi sa-l aplice si cei care „iubesc frumos” (uitand sa se comporte la fel). Sunt putin prinsa, dar promit sa vorbim mai mult, Blanca draga. Poate imi lasi tu o adresa de mail, daca nu o fac eu … Fug, ca deja se uita cineva urat la mine.

    all blacks 26 noiembrie 2009 19:54 Răspunde
  • Dragelor, ce bine-mi prinde sa va gasesc aici, dupa o scurta amorteala generala (incepind cu mine, care am tot procesat dileme si planuri zilele astea)!! Sunteti la fel de tonice si ingenioase ca de cind va stiu… Si intr-adevar, unii au venit si-au plecat, altii au ramas aici fiindca au gasit intotdeauna un culoar de libertate si idei – si uite, la mai mult de un an de cind tot vorbim, am mai invatat fiecare cite ceva.
    Hai ca promit sa scriu azi altceva, deja s-a asezat praful pe titlul actual, poate uita lumea de materialul curent si nu ma mai cearta toti ca am facut aluzii – apropo, stiti citi prieteni m-au intrebat daca nu cumva la ei ma refeream cind m-am lamentat ca primesc prea multe e-mail-uri? 🙂 Dragii de ei, dragii de voi, cum puteati sa credeti asa ceva? 🙂 Va sarut pe toti.

    Simona Catrina 26 noiembrie 2009 21:34 Răspunde
  • Blanca draga, iti las eu adresa mea allblacks91@yahoo.com. Simona, te sarut, o zi frumoasa sa ai. Va pup pe toate…o noapte linistita sa aveti!

    all blacks 27 noiembrie 2009 1:06 Răspunde
  • Ce calda esti Simona. Pe bune ca ma simt mai bine dupa ce citesc ceea ce postezi pe aici. Aproape ca ajung sa ma simt importanta,la modul „vedeti voi dragi colege, trecatoatoare, Simona ma baga in seama si pe mine….Si cand scrie ceva pentru noi, sunt si eu pe acolo”. Va pup si as sta de vorba cu fiecare in parte, numai sa aveti timp de mine…Anuntati-ma, care vreti si puteti! va pup

    Naty 1 decembrie 2009 21:19 Răspunde
  • Naty, draga mea, tu vezi ca stam de vorba toate aici si spunem tot ce ne trece prin minte si inima. Si esti binevenita oricind, vom avea ocazia sa comunicam despre orice, mai ales daca vei comenta la materialul curent, acolo unde ne ingramadim noi la taclale… 🙂 Esti draguta, te sarut, te asteptam mai „la zi”, mai sus…

    Simona Catrina 2 decembrie 2009 5:27 Răspunde
  • am o solutie fff simpla pentru tine: selectezi mesajele si apesi delete 😛

    LittleCaty 13 decembrie 2009 1:11 Răspunde
  • Atat timp cat dai adresa de email altora sau atat timp cat o inscrii pe la diverse site-uri de socializare sau newsletters, trebuie sa iti asumi raspunderea atat in ce priveste zeci/sute/mii de mailuri, dar mai ales in ce priveste bunul simt de a folosi optiunea „mark as read”.Nu ai vrea sa fii in pielea celor carora le dai delete sau o mostra de ignoranta.
    Mai ales cand esti o persoana publica care se vrea formator de opinii….
    Noroc ca este o discutie mai veche,ca altfel as risca sa va suparati pe mine, stimata doamna Catrina…..

    adulter 6 noiembrie 2011 17:17 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title