Pe 30 noiembrie, in Canada, la Toronto Centre for the Arts, spectacolul Spirit of Romania (II) – cu Nicu Alifantis, Ducu Bertzi si Gilmaro (cintaret canadian de origine romana) – mi-a amintit de mine, de noi, de curajul nostru. De kilometrii tristi pravaliti peste aventurile noastre geografice. De poezia ascunsa in capilarele noastre, inhibate de prea multa lumina.
Le datoram acest eveniment initiatorilor si realizatorilor acestui proiect cultural vast si remarcabil, prietenilor nostri buni din Toronto, editori ai ziarului canadian de limba romana ACASA: directorul Bogdan Ionescu, redactorul-sef Magdalena Manea, precum si echipa lor incredibila – Florin Pirjol (director sales-marketing), Daniela Minune (director distributie-logistica), Mihai Manolache (redactor-sef adjunct), Laura Nitescu (editor tehnic) si toti ceilalti care le-au fost alaturi, sponsori si parteneri media, deopotriva. Mai multe detalii si fotografii gasiti la www.acasamedia.com.
A fost devastator de bine, admit ca-l consider pe Nicu Alifantis un ucigas care stie sa ma omoare, dar, minutios, stie si sa ma reinvie. Complicele lui intr-ale asasinatelor de inima e Ducu Bertzi, asa cum il stiu dintotdeauna, deschis, cald, familiar cu lacrima si cu blestemul din iubire.
UMBRA (de Adrian Paunescu)
Eu umbra aceasta pe care
O semeni in sufletul meu
Cu mila si trista mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Si-apoi intr-o zi oarecare
In care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o in vechi calendare
Duminica trupului meu
Fiori prin mine umbla
Si nu am trebuinta
Te rog pe tine umbra
Sa redevii fiinta
Flamand de iubirea intreaga
Pe vremi cu amurg mohorat
Cand zodiile noaptea-si dezleaga
Ma satur cu-o umbra si-atat
Si sufletul meu te mai roaga
Magnetic catarg doborat
Tu, umbra tacuta si draga
Aseaza-ti fularul la gat
O umbra se-nchide in mine,
O umbra prin mine trecu.
E-atata de rau ca e bine,
E-atat de mult da ca e nu
Bacovia-si iese din sine
Si rade in „a” si in „u”
O umbra in viata ma tine
Si umbra aceea estï tu.
SUFLET FARA CHEI (de Daniela Crasnaru)
Vantul canta in nestire peste glezna ta subtire
Palma mea in rugaciune peste sanii tai apune
Si visez ca esti aieve vas de aur plin cu seve
Cand de fapt esti amintire, tu si glezna ta subtire
Mana vai, pe strune-mi moare si pe tine nu te doare.
Fara porti si fara ziduri,
Lasi in urma numai riduri.
Din alt timp din alta viata care se destrama-n ceata
Doar la mine in cuvinte doarme coapsa ta fierbinte
Doar in cantec te mai am, mar aprins lucind in ram
Si mi-e dor si mi-e pustiu si ma-ntreb daca sunt viu
Mana vai, pe strune-mi moare si pe tine nu te doare.Vine vara, iarna vine, numai tu nu vii la mine
Trupul tau ca o vapaie nu-mi mai intra in odaie
Steaua-mi bate in fereastra unde-i umbra ta albastra
Unde-s pasii tai cei dragi, sanii mirosind a fragi
Si mi-e frig si mi-e amar si ma chinui in zadar
Mana vai, pe strune-mi moare si pe tine nu te doare.
Prima poezie e a lui Adrian Paunescu, a doua, nu cred sa ma insel, a Danielei Crasnaru.
Mi-e atat de dor de spectacolele la care mergeam amandoua, mi-e dor sa ascultam si sa radem si sa plangem. Mi-e dor sa mergem cu Pasarea Colibri si sa cantam.
Mi-e dor de tine, minunea mea, zeita mea.
Nici un accelerat nu duce la Toronto, din pacate. Dar poate 2009 iti aduce un bilet, macar dus daca nu si intors. Va doresc revedere frumoasa, la loc senin si luminos, cu varstele voastre divine.
“Si-o umbra in viata ma tine, si umbra aceea esti tuâ€, Simona… Imi dai puterea sa merg mai departe si sa sper ca intr-o zi ne vom cunoaste mai bine. Dar…rabdare… Te pup! Frumoase versuri, care-mi intra in suflet si-mi fac inima sa vibreze.
Offf,
ce faci Simona??? nu ma omoara Alice destul pe pagina ei? acum si tu?
Nicu Alifantis, Ducu Bertzi…. cita poezie, cit farmec, cit adevar.. ce vremuri minunate.. uite asa mai cad si eu in melancolie si iar pling si iar vreau acasa…
Iubita mea Alice, iti multumesc, in delirul meu visator am omis autorii versurilor, i-am adaugat cu recunostinta si dragoste acum, multumindu-le pentru fiecare respiratie de care am parte.
Nu vom mai merge niciodata cu Pasarea Colibri nicaieri, ca pe vremuri. Am lasat in urma dragoste, vodca buna, muzica sinucigas de frumoasa, iluzie si moarte. Am lasat in urma cei mai frumosi ani, cei mai frumosi oameni. The way we were…
Dar as vrea sa renastem. As vrea.
Leda, draga mea, asa e, niciun accelerat nu duce la Toronto. La Toronto se deschid aripi. De cite ori vad un avion plecind, reflexul meu nu e sa ma agat de el, fiindca ar fi ca si cum as vrea sa-i smulg trecutului miinile din umeri. Nu, cind il vad plecind, il astept sa vina. Iubesc avioanele care vin, masinile care vin, pasii care vin, pe care-i aud pe aleile mele.
Draga Iana, se cuvenea, asadar, sa o numesc „pagina ucigasa” 🙂 Asta ca sa vedeti ce-am trait… Suntem, cu totii, niste kamikadze, pe-aici. In numele iubirii.
Roxana draga, si tu-mi dai mie curaj si motivatie sa merg mai departe, e un schimb fermecator de motivatii. Eu toata viata mea am avut nevoie acuta de impulsuri. Initiativa mea e debila; fara lumini dupa care sa alerg, nu misc un pas. Imi scrii si pe Facebook si-ti multumesc, cindva o sa vorbim, o sa gasim ragaz, poate reusesc sa ies din nebunia cotidiana. 🙂
Merci dragutza mea ca incluzi in „kamikadze” in numele iubirii… only, eu am ajuns pe aici din… de debila ce am fost… 🙂 n-am venit in numele iubirii pe meleagurile astea… m-a dus valul. si astept ca si tine sa-si revina Romania sa ma pot duce inapoi. 🙂
Plec in Romania pe 24 decembrie. 🙂 sa-mi ziceti ce vreti sa va aduc de acolo. 🙂
Doamne, cat de frumos a fost spectacolul…am simtit ca prind aripi..ca-mi iau zborul si ajung undeva atat de sus ca nimeni nu ma mai poate atinge…nici macar dorul…Mi-a placut Ducu Bertzi pana la cer si inapoi…pe Alifantis am vrut sa ma supar pentru 2 vorbulite spuse ,dar cand am auzit cum canta mi-a trecut…Si ma mai mandresc cu ceva,ca am cunoascut-o pe Simona , ca am dat mana cu ea si am privit-o in ochii ei calzi si frumosi!!!! Te pupic, Simona !!!
Aaaa, Leda, mi-a placut povestea ta cu Mos Nicolae… Sotul tau ti-a lasat dragoste in ghetutze, asa parea, pe urma au inceput tacerile, indoielile, suspinele evazive, termenii alunecosi… te inteleg. Daca ai sti cite povesti asijderea am adunat, cu ani in urma… Va veni o zi cind vei intelege ce trebuie sa faci, daca si cum sa mergi inainte. Sa-mi mai scrii.
Draga Claudia, ne-am intilnit la spectacol, la Toronto, si as vrea sa-mi ierti timiditatile, coboriseram din blog in lumea navalnica, poetica, dezlantuita. Esti draguta si deschisa, ai suflet cald si-ti multumesc pentru tot, tu m-ai gasit in multime si asta mi-a tamaduit sufletul. MULTUMESC… si-o sa ne mai intilnim, cu siguranta…
Iana, daca te duci in Romania, adu-mi-o pe Alice, cind vii. Si vino impreuna cu ea, sa mergem de nebune pe faleza, unde-om vedea cu ochii. Toti am venit aici (si) dintr-o forma de debilitate emotionala, e clar ca nu ne mai gaseam locul in tara. Interesant destin ai si tu… Visez sa ne intilnim odata toate de pe blog, in Romania sau aici, trebuie sa facem ceva, sa vedem… Presimt ca si Alice se gindeste la asta…
Daca va suride Washington DC sinteti toate invitatele mele!!!
Nu stiu cum e fusul orar,nu stiu ce ora o fi la voi ,peste mari si tari ,dar aici ,in Ardeal,la Deva e dimineata,una cam trista ,obosita si ravasita e drept…dar eu va spun Buna dimineata tuturor!Va pup pe toate ,sunteti minunate!
simonici, iarta-ma ca nu ti-am scris de mult…dar imi petrec toate serile cu tine-n gand, de curand am stat o noapte intrega la taclale, o nopate intreaga te-am visat…
si erai atat de frumoasa, si aveai un par atat de lung pe care ti-l pieptanam incercand sa-ti fac codite impletite….te-am visat atat de fericita….
imparteam nu numai camera de camin , ci si banca de la scoala….tu erai indragostita de un coleg de scoala cu mult mai mare ca noi….doamne ce frumos….in visul meu tu erai simon, iar eu vroiam sa fiu alice…..as fi putut fi monica , dar n-am fost!!!
Am tanjit toata viata dupa prietenia unei femei care sa nu m-ansele niciodata, care sa ma iubeasca asa cum sunt, am tanjit dupa o prietenie ca a voastra a ta si a lui alice ….
poate m-antampinat de cateva ori , poate aveam bratele inclestate si n-am siut s-o primesc cum se cuvine…sau poate nu m-a cautat niciodata….
minunat alifantis, cum la fel de special e si ducu bertzi
In week-end am ascultat albumul paulei seling cu piesele lui nici alifantis (e vechi albumul cred ca are 9-10 ani !!!) – superb albumul….
„umbra” suna demential cantata de paula….toate piesele sunt superbe
si eu visez sa ne vedem candva, insa daca pe alice a mea mai am sperante s-o vad , s-o simt, s-o iubesc de aproape, pe tine draga mea simonici numai in vise mai pot sa te-ating…
te ador simonici a mea….
Daca ar fi sa plec din tara, cred ca singurul motiv ar fi acela al reintoarcerii si al dorului de tot ceea ce reprezinta meleagurile astea…cu bune si cu rele. Romania (si cand spun Romania ma gandesc in primul rand la sufletul oamenilor ei) are un farmec aparte si nu o poti cunoaste cu adevarat decat daca o vezi pe toate fetzele, din afara si din interior…
Ma gindeam azi noapte, printre sughituri, cum as fi cu Alice in avion pe drumul de intoparce din Romania…
Nu cred Simona ca as putea sa stau in fata sensibilei Alice de data asta… ma duc in Romania pentru cea mai timpita chestie posibila… cea mai fara logica chestie pe care am facut-o vreodata… mi-e rusine de mine, cea care am fost pina acum … mi se rupe sufletul in doua .. dar nu prea am de ales. M-am bagat in jugul asta cotidian de dragul de a junge ceva, undeva… si acum platesc.. platesc al naibii…
destinul, cum frumos si artisc zici tu … timpenia si incapatinarea as zice eu, care ma cunosc destul de bine si stiu ca nu-mi trebuiau toate astea…
Iti dedic,cu drag,Those were the days of our lives!-Queen-…when i look and i find i still love you…
Simona, tu stii ca sotul meu se numeste Iulian?!Si ca,fiind balerin,danseaza tango sublim?!When i look….
Simona Radoi… nu vrea sotul tau sa dea lectii de dans? ca eu parca dansez cu stilpul hahahahaha
Simona, eu am ragaz si sunt increzatoare in faptul ca ne vom cunoaste intr-o zi 🙂
Simona draga dupa cum bine stii te-am descoperit cu aproximativ o luna in urma si ma bucur din suflet. Nu am talent intr-ale scrisului , dar Dumnezu ti-a dat harul asta si pentru mine pentru ca deseori am impresia ca imi citesti sufletul si mintea. Cei care iti sunt alaturi se pot numi norocosi ca au o asemenea prietena.Mi-ar face o nespusa placere sa te intalnesc . Cine stie maybe one day…
In asteptarea aparitiei numarului nou din ,,Tango” nu-mi ramane decat sa ascult CD-ul cu Alifantis (de la ,,Jurnal….”) si sa va invidiez pe cele ce ati dat mana cu Simona Catrina…..
Esti o norocoasa,Simona!Sunt atat de putine din pacate astfel de bucurii in viata noastra…Cu cat mai putine ,cu atat le apreciem mai mult.Ca intotdeauna aduci o stare de bine in sufletele noastre,ale „strainilor” de dincolo…
Te pup si multa lumina in suflet!
Cântecele lui Nicu Alifantis şi Ducu Bertzi în priză directă sunt momentan frumuseţi prea puternice pentru mine. Dar mă bucur pentru voi, Simona şi Claudia, că v-aţi întâlnit cu ele şi că v-aţi întâlnit.
Candva un barbat mi-a spus, in deplina neconcordanta cu subiectele dezbatute pana in acel moment la o tigara in holul caminului, „dedic aceasta melodie tuturor femeilor din viata mea”. Am manifestat o nedumerire fara margini, si nu pentru ca nu facusem legatura cu „Suflet fara chei” a lui Ducu Bertzi, ce rasuna din camera unuia din noi si nici pentru ca il credeam capabil de sensibilitate doar in raport cu motocicleta sa. Eram nedumerita pentru ca stiam exact cum fusesera femeile din viata lui si mai ales cat ii daruisera. De-a lungul vietii sale se apropiase (exceptand cazurile generate de circumstante etilice) de femei amabile, deschise, tandre, intelegatoare, iubitoare (printre ele prietena mea care era prezenta si care il privea cu drag sau cu dorinta subita de a-l impusca in picior, nu mi-am dat seama exact) al caror suflet nu avusese chei numai si numai pentru ca poarta fusese permanent larg deschisa pentru el.
Am deliberat rapid ca probabil i s-a parut ceva interesant de spus, chiar si fara vreun suport real, si l-am expediat din minte cu tot cu dramele sale inchipuite. De-a lungul anilor care au trecut de-atunci am fost martor sau destinatar al unor declaratii ipocrite venite din partea unor barbati care povesteau disconfortul, amaraciunea, suferinta sau chiar drama pe care o traiau in raport cu situatii al caror unic artizan fusesera chiar ei. Nu pot spune sigur nici acum daca respectivii barbati minteau senin, daca viata si relatiile sunt un teatru al absurdului in care oricum nimic nu trebuie sa aiba vreun sens sau daca ei chiar ajunsesera sa creada in tampeniile insirate pentru a-si linisti constiinta (admitand ca au asa ceva). Cat despre prietenul amicul meu din facultate, cred ca sufletul femeilor din viata lui nu avuses chei pentru ca niciuna nu manifestase disponibilitatea de a fi inselata, neglijata sistematic si pusa pe primul loc in viata lui, dar dupa motocicleta si cei mai apropiati 30 de prieteni.
Regret ca la atat m-am putut gandi venind vorba de Ducu Bertzi, artist care din punctul meu de vedere are atatea melodii superbe cantate special pentru mine, ca sa nu fie liniste in camera atunci cand plang.
PS: Simona draga, a multa oara spun, dar pentru prima data iti spun, ca esti un reper stabil al vietii mele, la care ma raportez cum ma raportez la cei mai dragi si apropiati oameni. Toate cele bune.
Da, Andrada si eu tot de asta o citesc pe Simona… e imposibil sa nu ma gasesc in ce scrie ea… De multe ori am impresia ca scrie despre mine. Nu cred ca am pierdut vreun articol din Tango scris de ea. Voi cumpara si cartea. De fapt abia astept sa le citesc cartile acestor minunate. Inca ma mir ca ele exista.
Simona ma bucur ca exista blogul tau ( si celelalte de pe site)…imi plac povestile si gandurile de aici…nu ma regasesc prin alte site-uri. imi place la nebunie sa rad, accept sa fiu trista atunci cand am motive si sunt mereu uimita de cat de extraodinari pot sa fie oamenii cateodata.
va multumesc la toate ca imi indulciti cafeaua de dimineata.
o sa va spun si eu povesti …chiar ieri v-am scris una dar m-a sunat mama si am inchis din gresala tot ( e clar ca nu vroiam sa vada ca am scris 🙂 )
va pup pe toate.
peace
Nu,nu,nu.Lume,nu pot sa cred.Proletari din toate tarile,uimiti-va!Ma iertati ca va stric bucuria,dar am deschis site-ul de la Tabu.Nu ma scuz cautand “de ceâ€-uri,am facut-o si gata.Lume…oameni buni…in stanga un titlu…â€Ne f…. fiindca iubim si tot restulâ€,iar in dreptul imbecilitatii,in partea dreapta a ecranului…â€Cantareata Anca Parghel a incetat din viataâ€.Nu mai exista bun simt,nu mai exista respect,dar exista revista Tabu.Simona,Simonica,eu propun un sindicat al cititorilor,al oamenilor simpli si nevinovati ca mine.Cineva trebuie sa ne apere.
(iertare ca am intrat sa va stric bucuria amintirilor,dar imi tipa sufletul de revolta)
Miss you Simona!
cora draga, „aici in ardeal, la deva” – esti din Deva?!?! ce mica-i lumea!
simonici, mi-e tare dor de tine ! esti bine?!
Sunt artisti minunati fiindca sunt oameni minunati (inauntru…in adancurile sufletului lor)…
Vorbeam deunazi cu un alt coleg despre un alt coleg…si-mi spunea la un moment dat ca nu se poate ca respectivul sa fie atat de sensibil incat sa scrie el o nu stiu ce melodie…ba da, fiindca pe dinafara semanam cu lumea, doar pe dinauntru suntem noi.
Ma bucur ca te-am cunoscut, Simona, acum la maturitate (altadata…ramane acolo unde-i e locul), si-mi cer scuze ca-ti scriu asa de tarziu… 🙂
Te imbratisez de departe!
Draga Iana, nici n-ai idee cite timpenii (asta ca sa le alint, boiereste) imi monitorizez zilnic. Din pacate, asta nu-mi prea ajuta, fiindca am nevoie de o concluzie, de o decizie, de o revolutie cumva. Si da, Washington DC suna interesant, trebuie sa ne gindim la asta, cu sau fara riscul de a plinge pe drum (la dus sau la intors)…
Cora, iarta-ma, alaturi de toti cei pe care-i astept sa ma ierte pentru evadari, pentru absente. Zilnic se intimpla ceva care imi da tresariri. Iarta-mi asadar egoismul, ai fost necajita si n-am fost aici, sa te ascult… Mereu promit ca nu mai fug – si totusi savirsesc acest pacat.
Monica draga, imi scrii nemeritat de frumos si ma intimidezi, sunt un om relativ usor de anihilat prin vorbe dulcisoare. Dar, dincolo de asta, iti doresc sa visezi ceva mai suav decit pe mine, pentru ca, la stilul meu, am sa ma transform curind in cosmar. 🙂 Esti tare draguta, iti multumesc…
Draga Daniel, bine-ai venit, stiam ca esti prin preajma, te priveam de la distanta, pe blogul lui Alice… Si pe cel al lui Ionut. Si, bineinteles, pe blogul Nouriei. Si m-am simtit o vreme confortabil in activitatea mea de spionaj, pina cind m-am surprins ca asteptam, de fapt, un semn de la tine.
Stiu, au fost vremuri si virste atit de ingrate, cindva… Ne-am cunoscut intr-un context care atunci parea (si poate chiar era) dramatic, iar azi rid – si sunt fericita ca am ajuns in stadiul in care rid. Iti multumesc azi ca ai trecut peste absurdul unor situatii.
Esti un om extraordinar si asta mi-a accentuat vinovatia, retroactiv. Sunt zece ani de la primul impact, iar acest interval de timp ne da dreptul sa reevaluam totul, asa cred.
Ma bulverseaza (in cunostinta de cauza, totusi) povestea Nouriei despre blestemul mediului artistic romanesc, vezi, astea sunt momentele cind ma simt in siguranta (egoista, dar protejata) peste Ocean.
Promite-mi ca lupti, fiindca esti capabil de o lupta eleganta, spectaculoasa, care se lasa cu victime demne, dar si cu revendicari benefice definitive. Promite-mi asadar ca lupti, ca nu renunti la traseul tau, ca nu te abati prin paduri dese, ca sa faci loc trufiei si nemerniciei unor profitori. Ai un suflet mare, o minte coplesitor de creativa, un talent pe care n-o sa-ti dam voie sa-l sacrifici. Ne esti dator, fiindca te iubim, Daniel.
Anamnesys, si eu exersez dorul de tara. Iar experimentul ma ajuta sa-mi monitorizez presimtirile, proiectiile ezoterice. Inteleg, crede-ma… Multumesc.
Simona, vezi ce frumos se inchide cerc… aaa, nu, nu asta voiam sa spun, reformulez: vezi ce frumos se cabreaza arcurile de cerc? Sotul tau, Iulian, danseaza tango pentru tine, Simona, iar noi, in sublima fixatie onomastica a iubirii, parcurgem acelasi Tango, cu Simone, Iuliani si, mai presus de orice, plutire, dans, dorinta…
Roxana, draga mea, iarta-ma, stiu ca am lipsit nemotivat, stiu, am avut zile pline si zile goale, ginduri moi si ginduri dure, ore extatice si ore nebune. M-am intors, nu mai plec, nu mai vreau sa plec…
Zumzetta, Larisa, Joanna, Amalia, Meninne, dragele mele, la Toronto se lasa seara, dar uit de timp, de ceasuri, de agenda curenta, ati reusit sa ma sustrageti din lumea asta si sa-mi deschideti niste ferestre. Si va multumesc – si va mai astept…
Draga Andrada, asta ma inspaiminta si pe mine, uneori: ca muzica de genul celei evocate ne proiecteaza in lumi si povesti care fie s-au atrofiat, fie s-au ascuns, pierite-n claia de ani. Scrii frumos si curajos si limpede, imi place sa-ti citesc mesajele, ai un verb flexibil, marcat de emotie reprimata elegant. Si cit te inteleg… asta n-ai idee, deocamdata… Crede-ma…
Draga Lara, e o sarbatoare a mintii si sufletului toata aceasta inversunare a ta, care ne maguleste. Iti multumesc pentru ca ne aperi prin vorba si inspiratie. Si decenta, mai presus de orice. Si iarta-ma ca nu am moderat prompt cele ce-mi scriai, eram ocupata cu ceva si nu am reusit sa plutesc pe blog in orele critice. Dar apreciez si recunosc generozitatea si bunul simt cu care m-ai obisnuit. Iti multumesc, te mai astept…
Vrei sa ma cocosezi definitiv ?…Si asa ma trage in jos burta asta de care tot incerc sa scap… 🙂
Gata cu complimentele, tu „nu ai voie” sa faci complimente, tu trebuie sa critici…cineva TREBUIE sa se ocupe si de asta, iar tu ti-ai asumat aceasta responsabilitate si o faci foarte bine…asadar…sunt gras, chelios, aproape batran, in curand o sa trebuiasca sa-mi pun si ochelari, DAR sunt destept, talentat si cu suflet mare…
Na c-am zis eu tot, in mare, hai sa trecem mai departe… 🙂
Ma gandesc din ce in ce mai serios de cativa ani incoace sa venim in Canada definitiv…parca ti-am mai spus asta…cum e viata acolo, in afara acestor concerte superbe…?
Simona, am venit aici, pe blogul tau, pentru ca am facut-o lata pe blogul lui Alice cu poezia mea de 1000 de ani :((( Sunt trista si plang. Era o poezia nevinovata, o poezie nepoezie… Mi-e dor de tine!
Iti multumesc,Simona.Eu sunt tare emotionata cand vin aici, si vorbim cu voi…cu voi care scrieti,care stiti…iar eu ma simt de parca sunt la scoala si stau in fata cancelariei ori bate politia la usa in camin sa verifice daca avem viza de flotant.Nu te gandi ca fac vreo analogie intre politia batand la usa si…voi,fereasca Dumnezeu.Ziceam de senzatie.Cand tu stii ca esti in regula,dar ti-e teama de critici,oricum.Nu ma simt libera nici aici,ce-i drept,iar cand indraznesc mai mult (asa cum am facut-o la tine),mi-e si frica sa revin…
E mai bine ca am spus adevarul,nu?
Simona, iti doresc o duminica minunata, caci la tine e pe cale sa se deschida in timp ce la noi s-a irosit pe jumatate. Iti doresc ragaz pentru tine, dincolo de termene si alte indatoriri; iti doresc ganduri capabile sa aline toate dorurile stiute si nestiute. Iti doresc drum drept inainte, caci inapoi nu te mai vrem (pentru ca te iubim si iti vrem binele, de aceea te lasam sa iti urmezi calea). Iti doresc sa te mai iubeasca si azi (pentru ziua de maine am sa fac o alta urare), iti doresc sa il mai iubesti si tu astazi si pentru aceleasi motive. Iti doresc ca toate scrierile tale sa gaseasca lumina si carti noi sa se nasca.
Draga Daniel, in mod reflex, de cite ori oamenilor dragi mie le bubuie ideea pitoresc-nebuna de a veni definitiv in Canada, imi vine sa topai si sa tip „HAI!”.
Pe urma, realizez ca imigratia este o optiune cumplit de personala, daca-mi permiti acest grad de comparatie. E greu sa ofer un sfat decent. Pentru cei cu meserii liberale, cum suntem noi, exilul e un purgatoriu care, daca nu e trist, e macar interesant.
Nu-ti pot promite ca aici lumea artistica e de-o onestitate fara seaman si ca-ti ofera drepturi egale cu orice diletant canadian, macar. Dar stiu ca, daca esti genul luptator si, MAI ALES, daca esti motivat de prezenta cuiva drag (iar tu esti!), care sa te sustina, sa te incurajeze, sa nu te ironizeze sau sa te trimita sa-ti cauti o meserie „serioasa” – atunci da, reusesti pina la urma.
Stiu citiva artisti (muzicieni) aici, de exemplu partenerul meu de la ziarul romanesc pe care-l editam de vreo patru ani la Toronto – Raul Dudnic, ex-Cargo – are si aici o trupa, are un network destul de interesant in lumea muzicala, iar unul dintre membrii trupei lui, Sashi Vuscan, tot roman, are o scoala de muzica – iata, business plus arta, deci 🙂 .
Se pot gasi, asadar, destule maniere prin care sa-ti faci si meseria, sa traiesti si linistit, intr-o tara care te va scuti de multe dintre inconvenientele din Romania – aici scapi cel putin de o infractionalitate mare, scapi de mica si obositoarea coruptie, de birocratie, de traficul odios, de mizeriile urii si invidiei, de sfidarea bogatiei, de mojicii si topirlania la nivel inalt. E cu totul alta lume.
Mereu mi-am propus sa scriu ceva pe blog despre Canada, asa cum o vad eu, fiindca merita. Iar daca unii romani sunt nefericiti aici, nu e pentru ca tara in sine ar fi arida social, dimpotriva. Ci pentru ca exista si imigranti care nu-si realizeaza conditia si pretind ca valoarea sa le fie recunoscuta instantaneu, de cind coboara din avion aici, fara sa lupte, fara sa caute, fara sa astepte. Nu ma exclud din aceasta categorie, din pacate, dar ma straduiesc sa repar.
In fine, sunt multe de spus, ma rezerv pentru un material mai amplu, pe acest blog.
Dar subiectiv, sentimental si prieteneste, IMI DORESC sa veniti – Alice, iubita mea, te implor sa nu ma urasti ca incerc sa ti-i iau! Pe tine nu te pot smulge de-acolo si poate nici n-am dreptul s-o fac, dar incerc cu disperare sa scap de izolarile profesionale in care ma complac, uneori!
Draga Daniel, dragii mei, ginditi-va!…
Draga Roxana, nu te necaji, am vazut, de altfel, ca v-ati impacat frumos 🙂 Ti-am scris si pe Facebook… Sa nu fii suparata, lasa, odata am sa-ti arat ce poezii scriam eu la 13 ani, ha, ha, ha, ha, bine ca nu le mai am! Si aveam si bulimie grafica, draga, scriam cite 25 de strofe, de altfel singura mea abilitate era faptul ca gaseam rime rapid, iar asta ma fascina si pe mine, si pe membrii familiei mele (in majoritate, filologi), edificati, subit, asupra faptului ca n-o sa am niciodata o meserie rationala 🙂 Roxana, te mai astept.
Draga Lara, daca te simti libera aici, e o garantie ca n-ai sa pleci. Libertatea e un drog agresiv, stiu, iti pot garanta ca aici vorbim despre orice, nu prea avem secrete, poate si pentru faptul ca nu suntem in stare sa le pastram 🙂 Suntem ca intr-un serial american, „Brothers and Sisters”, in care un clan destul de amplu colporteaza mistere personale de la un individ la altul, astfel incit nimeni din familie nu e in stare sa-ti tina gura mai mult de cinci minute. Si nu e o comedie, poate de-aia e asa interesant…
Simona, tu esti un munte de ambitie si traire,esti de neclintit, .hotarata,definitiva,sigura…ai profilul ,,exilatului,,de succes si te felicit cu toata fiinta mea ca ai avut aceasta initiativa!Am spus-o de multe ori,regret poate,dar cred cu certitudine ca tara ta e acolo unde ti-e bine…noi,saracii,ramanem aici sa admiram flegmele de pe fata sau de pe strada…Trist.Sfasietor .Ingrozitor de adevarat .
Leda, draga mea, iti multumesc, ma faci sa pling… La mine, intr-adevar, duminica abia imboboceste. E frig, zapada a inghetat, fiecare pas suna ca si cum ar cadea pe sticla zdrobita. Dar am sa ma gindesc la iubire – ai dreptate… Se topesc zapezile. Sau halucinez.
Draga Simona, nu sunt deloc un munte de ambitie, dimpotriva… Dar, in alta ordine de idei, in ceea ce te priveste, daca simti ca acolo nu mai ai nimic de cistigat si, in consecinta, nu mai ai nimic de pierdut daca pleci, indrazneste! Incearca! E greu sa traiesti sub asediul dilemelor, dar daca ai curaj, ajungi oricunde, lumea a devenit extrem de mobila. Sa stii ca exilul nu e un experiment metafizic devastator, e doar un act prelungit de turism, de explorare. E o chestiune de perceptie. Multumesc, in orice caz…
Draga Simona, apuc, in sfarsit, sa iti trimit cateva randuri de multumire pentru ceea ce asterni in carticele si in diverse articole pe care le urmaresc cu o uimire continua (singurul domeniu in care sunt consecventa este profesia mea).Mail mult, iti multumesc pentru ca hohotele de ras de care am parte cu mama atunci cand citim articolele despre ,,romana” revistelor de soi.Si apoi cum sa scrie doamnele/domnisoarele respective bine? Castile antenutelor de radio sau mp3urile sunt pentru mine un calvar.In biroul in care lucrez, e o liniste crunta, nu pentru ca ar deborda toti de constiinciozitate.(..sa fim seriosi….suntem romani), ci pentru ca sunt toti mufati la tot felul de muzichii sau youtubeee.Ehe, ce dor imi este de stimabilii de mai sus…aproape ca uitasem de alintul corzilor de mangaierea versurilor lui Alifantis si Bertzi.Multumesc
Si te-ai dus dulce minune
Si-a murit opera noastra,
Totu-i acum trist in lume,
Simona noastra, Simona noastra…