Zilele trecute, o amica din Canada m-a invitat la nunta ei – eu fiind acum in Romania. Nu mai vorbisem de foarte mult timp cu logodnica de-a pururi, mireasa-abia acuma. Nu e prima data cand scriu inspaimantata de nuntile nord-americane, mai ales cand ma trezesc pe lista de invitati a unei tipe care nu ma mai are nici in lista din celular, cred. In fine, i-am zis ca nu, evident ca nu-mi permit sa trec oceanul in scop festiv, m-ar costa o mica avere. A spus „nu ma supar” exact pe tonul pe care ar fi spus „sunt foc si para”.
Nuntile nord-americane nu sunt pe gustul meu decat daca protagonistii sunt prieteni adevarati, destepti, haiosi, placuti, caz in care oricum nu fac nunti nord-americane, ci le europenizeaza cat pot.
De exemplu, la nuntile americane, domnisoarele de onoare trebuie sa fie doar oleaca mai frumoase ca dracu. Cu toate ca si acolo lumea (ca sa nu spun barbatii) se insoara din ce in ce mai tarziu si cu buzele din ce in ce mai muscate de indoieli, industria nuntilor plesneste de prosperitate. Cununiile au ajuns un fel de campionate de neutralizat ranchiuna, fiecare mireasa investeste intr-o razbunare de proportii, de fapt. Latura strict sentimentala e indopata-ntr-un ventricul si tinuta acolo, sub cheie. Important e in primul rand praful in ochii rivalelor impuscate-n visuri, cu sufletul dezosat, umilit, invins si facut sclav.
Aproape fiecare mireasa americanca plateste o polita: colegelor care radeau de ea ca era grasa-n liceu (in jumatatea de liceu, ca nu l-a terminat), fostului iubit care-a parasit-o pentru Linda-Big-Cups, prietenelor care s-au maritat inainte si au avut nunti de doi bucksi.
Liniile de credit sunt stoarse pana la cotor, socrii la fel, toata lumea sparge purceii de lut si scoate de-acolo cash-ul care le va chitui iluziile, pana cand moartea sau avocatii ii vor desparti. Nunta trebuie sa arate bestial, labartata pe pajisti, pe terase de hoteluri crescute-n coasta marii, cu luna plina (daca nu-i de la astre, atunci macar de la hologramele din aparatul domnului Johnny, platit cu 125 de dolari pe ora), cu trene, buchetoaie, cocuri erecte si, neaparat, cu un stol extins de domnisoare de onoare.
La inceput, capcana adrenalinei face victime. Cele carora li se propune sa fie domnisoare de onoare topaie isterico-hlizit, ca si cum l-ar fi vazut pe Elvis iesind din wc-ul public. Dar zilele si nadejdile trec. Treptat, apar viciile ascunse. Mireasa decide ce rochii trebuie sa poarte duduile. Cu cat mireasa e mai pocita de karma, cu atat domnisoarele din juru-i vor arata mai stupid. Daca mireasa e grasa (lucru intrat deja in rutina satinata a Americii), domnisoarele de onoare vor fi echipate in rochii-gogosar, cu maneci bufante, fara talie, pline de pliuri pe solduri si verze de dantele pe fund. Daca mireasa n-are toracele opulent, domnisoarele nu pupa decolteu. Prin traditie, aceste fatuci festive trebuie sa arate ca niste toape in comparatie cu mireasa. Pana si coafeza stie asta si, stimulata de un bacsis sexy, efectueaza duzini de rulouri demodate in freza domnisoarelor. Multe clacheaza si, printre bazaitul si mucusorii furiei lor, isi jura fonfait ca, atunci cand vor fi ele mirese la randul lor, vor face ravagii. Asa se perpetueaza deci, pe cale orala, obiceiul stravechi al miresei razbunatoare.
Pentru aceasta ipocrita parada, se cauta fete cuminti, in sensul aberant al termenului. Cateodata, ele nici n-o cunosc prea bine pe mireasa. Numai ca alea care o cunosc bine au sanii cam mari. Iar mirele are un defect congenital, ii fuge muschiul ochiului catre orice proeminenta moale. S-au incercat corectii cu lentile bifocale, dar chirurgii geniali de la clinica din Moscova n-au reusit nimic.
De obicei, nu se gasesc opt virgine in anturaj, ca sa alcatuiasca un alai cast, asa ca in trupa intra orice femeie care nu (mai) e maritata.
In filme, suita de fete roz arata ca un concurs de Miss. Dar viata bate filmul de-l snopeste. Cele mai reusite nunti, din punctul de vedere al miresei made in USA si Canada, sunt alea unde fiecare domnisoara de onoare are cu zece kile mai mult decat cea din spatele ei. Defilarea lor arata ca seturile alea kitschoase de elefanti descrescatori, care cica trebuie sa aiba trompa-n sus, ca altfel aduc ghinion.
Cu trompa-n sus sau in jos, domnisoarele de onoare nu aduc ghinion decat daca, printr-un accident genetic ireparabil, sunt frumoase. Atunci, se poate intampla ca madam monster-in-law sa declare stare de necesitate, iar bautura sa fie servita numai contra cost – o varianta ospatareasca foarte frecventa in America, inclusiv la nunti. Pentru ca altfel – binecuvantati de tequila – generica si golanii lui incep sa aplice tot ce-au vazut pe DVD-urile porno, unde celula de baza a societatii isi formeaza citoplasma pe sub rochiile domnisoarelor care cer inapoi onoarea lor si clondirul cu mastica.
Deci va dati seama ca nu pot accepta invitatia la nunta amicei din Canada. A, uitasem sa va spun: voia sa fiu una dintre domnisoarele ei de onoare.
Va dau cuvantul de onoare ca, desi intotdeauna fac o mie de clici pe zi pe blogurile lui Alice si-i pandesc si coffeechat-ul noapte de noapte, taman aseara, fiind dusa cu treburi prin oras 🙂 n-am vazut postarea asta, iar azi am scris si eu tot despre nunti!!! E drept, de alea nord-americane.
Nu-mi vine sa cred – iar voua nici atat, presupun. De-aia si folosesc expresii atat de solemne si ma jur iarasi si iarasi, n-am regizat si n-am discutat nimic, e o coincidenta pe care ma incapatanez s-o consider nostima, o telepatie. Iarta-ma, Alice… 😀
PS: Am depus aceeasi jelanie si pe blogul lui Alice.
M-am ingrasat citind…:)))
Simona, ne-ai descris mireasa şi suita ei, dar pe „generică şi golanii lui” nu i-ai aprofundat în defilarea lor prin faţa altarului.
M-aş califica oare pentru un cavaler de onoare la o nuntă canadiană?
Că de urât, nu am concurenţă, ce sunt! Aş contrasta cu orice mire. Chiar şi-n Photoshop.
Vai, Simona, cit p-aci a fost sa aduci ghinion deosebitei mirese!
Auzi, da’ cre’ ca-i fost la ceva nunti americano-canadiene de te-ai fiert asa puternic pe subiect. Acolo cam pe cit e darul? Sau aia duc la nunta farfurii doldora cu bezele si cratiti pline de mincare, sa aiba mirii ce consuma in luna de miere?
Of, ca mare e gradina lui dumnezeu, mare si grasa, pfuuu…
Simona, nu e buba c-ati scris si tu, si Alice, despre acelasi lucru. In fond, treburile se leaga, exista asemenari si deosebiri (intre nunti, nu intre articole!) care incita curiozitatea cititorilor si care ii face, la final, sa zambeasca amar aproband subiectiv (eu asa am facut). Frumoasa relatare, trista intamplare, dar, Slava Cerului!, aici e Romania unde lucrurile nu se intampla (a se vedea articolul lui Alice) asa… 🙂
Cu drag, o imbratisare! 🙂
Ce articol minunat! Ma face sa rad cu lacrimi! Imi place cum spui „logodnica de-a pururi”. Exact asa e in America. Eu nu inteleg de ce barbatii vor sa fie logoditi ani de zile. Imi place mult mai mult varianta romaneasca, unde esti logodita cateva luni iar apoi te castoresti. De fapt, barbatii care sunt logoditi ani de zile le tin doar in asteptare pe logodnicele lor, cu promisiunea unei nunti care poate ca o sa iba loc, dar poate ca nu…
Simona, simpatica coincidenta, tre sa recunosc. Cu atat mai mult cu cat, atat tu cat si Alice, m-ati facut sa nu-mi doresc cu asa mare graba nunta fiicei mele, oriunde s-ar desfasura ea :))
Despre nunta lui Alice, numai de bine 🙂
Simona, nunta cunostinei tale e probabil peste 6-8 luni ca aici cam as se trimit invitatiile…
Iar daca faci parte din „Wedding Party”… mireasa hotaraste culoarea cu modelul rochiei ( nu conteaza daca tie ti se potriveste sau nu) si toate „miscarile ” iti sunt coordonate de asa numita „wedding planner” minut de minut pana cand incepe masa, discursurile si numai la sfarsit dansul.
In general rochiile donisoarelor sunt de culoarea fetelor de masa din sala cu pricina, a culorilor de pe invitatiile trimise cu plic timbrat pentru raspuns, pentru ca totul sa fie asortat. Asa cum spui, in functie de nationalitate bautura e sau nu pe banii tai. Mai intotdeauna la anglo-saxoni si niciodata la italieni care au/ aveau obiceiul sa mai respecte o regula: parintii fetei platesc nunta, si le cumpara casa, parintii mirelui mobileaza casa si platesc „rehearsal dinner” adica masa din ziua repetitiei generale….
Banii se fac mai putin la nunta si mai mult la” Bridal Shower” ( o petrecere pentru mireasa unde sunt invitate numai femei) si Stag… sau petrecerea burlacilor, organizata pt mire unde invitatii isi cumpara un ” bilet de intrare” si isi platesc bautura.
Ionuka… darul e mult mai mic decat in Romania… regula este „pretul meniului plus 20-30 $ de persoana….
Cat de mult as vrea sa te vad… bine faci ca nu vii la nunta!
Simona, deci…
Dupa o zi ingrozitoare la munca, mi-am reperat onoarea intre peretii conjugali cu un gat de mastica, pe stomacul golit de ţâri (folosesc diacriticele doar pentru a evita confuziile) si vin sa ma bucur ca o nesimtita ce sunt, ca eu nu mi-am postat efuziunile sentimentale legate de ultima nunta la care am participat si care a fost absolut minunata (nu ca vodca, chiar asa a fost)… 🙂
Cred ca circula intre posesoarele de bloguri Tango o unda telepatica, ceea ce nu-i rau…
Articolul tau imi confirma toate banuielile legate de ceea ce vad prin filmele americane, despre care eu cred ca ne manipuleaza groaznic… 🙂
cred ca ai vazut prea multe filme si ai citit prea multe carti despre nuntile nord-americane… realitatea nu este asa decat la televizor si in cartile pe care toate coafezele se inghesuie sa le citeasca in locuri in care si regii se duc singuri… nuntile nu costa niste mari averi si nici nu se inspira din telenovelele europene … mai mult costa o nunta in romania decat una peste ocean. sunt intr-adevar prilej de mare stres pentru toata lumea implicata, iar domnisoarele de onoare se coafeaza in stilul pe care il doresc … ar fi trebuit sa incerci sa vezi cum este, ca numai asa descrierea poate capata tente realiste…
eu am inteles ca ele pentru asta traiesc si asta viseaza de cand se nasc.. asa ca nu ma mira nevolnicia lor… cineva care a studiat 1 an psihologia la ei se intreba de ce exista atatea chestii ciudate. de ex atatea fraternities si surrorities. tot ea a gasit raspunsul in istoria sua, nu prea veche. daca ei nu au avut triburi, nu au trecut prin etapele prin care au trecut celelalte continente -istoric vorbind- simt nevoia sa refaca niste pasi care nu au existat… simt diverse lipse, poatw nu le place prea multa libertate castigata… cineva tb sa le spuna ce si cum sa faca, ritualuri iarasi nu prea au… si CULMEA tot noi, care avem atatea ritualuri si de unde sa ne inspiram, tot noi preluam cele.mai tampite chestii de la ei… in toate domeniile. cu toata lipsa lor de inspiratie, care se vede si in filme. toate la fel.
N-am înteles : stelele se îndoapa cu burgeri ? La ocazii festive cu domnisoare aliniate si împopotonate ? Fenomenul e nordamericano-congenital ?
Cum am mai zis : n-am fost la nicio nunta în viata mea (n-am avut curajul) asa ca o cred pe cuvant pe Simona 🙂
Ca doar auzisem despre traditia cu elefanteii cu trompa-n sus ca ar aduce noroc si împliniri 🙂 Asa ca si celelalte cutume si zicatori ar trebui vazute ca un documentar BBC dar mai multicolor, pt ca-i scris cu penita curcubeu 😀
Vai Simona! Ce-am mai ras! Si am trimis linkul mai departe si la prietenele mele, foste miresici care m-au imbracat care mai de care mai cu tol de printesica. Miresele mele au fost inversul descrierii tale… la una dintre nunti, chiar mireasa mi-a facut rochita, cu manusitele ei, parol! Si e divina, roz-fucsia ca-n filme, dar perfecta ca-n nefilme.
Dar acum, tre’ sa le intelegem si pe miresele din povestea ta, trebuiau si ele sa iasa cumva in evidenta. Cand fundalul e gri, orice mar stricat e colorat.
PS. Trebuia sa o intrebi de rochie, asa de curiozitate! 😛
Andres
Te iubesc si cu asta, basta – vorba Ilonei.
deunazi, nu era nevoie de prea multe cuvinte pentru ca tribul sa-nteleaga ca aia pe care tocmai ai luat-o de ciuf si-ai aruncat-o la tine in barlog are sa-ti tina de cald in noptile ce vor urma. si unde era rost de ceva neintelegere, invarteai putin bata si se rezolva.
peste timp, prea ocupati cu vanatoarea, am lasat lucrurile sa scape de sub control. intorsi pe inserate acasa, am gasit ca nu mai e de ajuns sa stii tu, pentru tine, ca esti insurat si gata. nope! catzarata pe toba, doamna a declarat public ca e mai sigur ca intentia de a porni procesul de confectionare cuib plus copii – banal, inevitabil si absolut natural dealtfel – e musai sa fie parafata si stampilata, in prealabil, la primarie. apoi, udata indeajuns cu aghiazma si alte licori euforice. iar asta a devenit, in prezentul asta deloc simplu, normal, lifestyle.
lucrurile nu se vor opri insa aici. limita e cerul. daca timpul mai are rabdare cu noi inca vre-o suta de ani, apoi va invit la nunta unor stranepoti. din tortul cu sapte etaje un mic tun cu fascicul de neutroni va tinti catre o nevinovata stea, cumparata de tata socru cu bani grei, la licitatie. dupa obiceiul locului, mireasa si mirele, privindu-se gales in ochi vor apasa sfios butonul rosu, exact in miezul noptii. explozia cosmica, vizibila pe tot globul, va tine loc de foc de artificii nuntasilor incantati …
iar la cateva zile dupa eveniment, la rascrucea dintre iad si rai – pe pamant aicea, bunaoara – va ploua firav cu bucatele mici de stele moarte, spre bucuria copiilor, a nebunilor si a betivilor, singurii pe care dumnezeu va sa-i iubeasca si sa-i ocroteasca, stie el de ce.
@simona, pe bune, sunt si eu siderat!
ce coincidenta fantastica!, adica, doamne fereste!, ce sanse sunt ca doua femei sa vorbeasca/scrie, in acelasi timp, despre nunti?
@OMDLM. zau, mai omule!… nu stau sa-ti povestesc acuma o intamplare recenta, ca pic de somn, dar tu chiar crezi ca nunta e despre ginerica? tu nu vezi cat misto sta in cuvinte? ea e „mireasa”, „printesa”, „regina”, iar el e „ginerica”. ca sa nu-i zica, de-a dreptul, „neica nimeni”, „unu’ de p’acolo” sau „ala”, uneori i se mai spune „mire”. io, spre deosebire de thomas, am tot fost tarat pe la nunti, la diferite varste, ca am neam mare. atata am inteles si cred cu putere – chefliul ala de langa frumoasa doamnisoara in alb strica petrecerea si pozele.
nici acum nu stiu cum se zice corect, in engleza: „the groom” sau „the broom”?
Ai uitat sa mentionezi ca domnisoarele de onoare trebuie sa mai si plateasca din banii lor ororile vestimentare alese de mireasa, orori pe care nu le vor mai putea purta decat de Halloween si care nu sunt chiar ieftine, de obicei!
Eu nu vreau domnisoare si domnisori de onoare, si nici nu vreau sa fiu domnisoara nimanui. Am refuzat deja o astfel de propunere pe motiv ca sunt cam lenesa, neserioasa, nepunctuala , hachitoasa si fara masina, deci n-as putea indeplini cu succes comisioanele miresei. S-a ales praful de logodna aceea, oricum.
vai ce mi-a placut! :))) eu te cred pe cuvant pentru ca am vazut si eu poze de la nunti din State si cam asa erau si mai exista cateva emisiuni la televizor care iti dau dreptate ca si filmul „27 dresses” de altfel.. super simpatica esti ca deobicei..
trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa te cheme ca domnisoara de onoare 🙂 te pup tare
m-am tavalit de ras…ai maaarrree dreptateee…
@McAnick- în câteva fraze, ne-ai dat în format zip, istoria formării celulei de bază a umanităţii şi nu te-ai aşezat să te hodineşti, ba ne-ai mai oferit şi un PPS al nunţii viitorului, cu fragmente stelare gen confetti minerale necunoscute omului, care cad a doua zi pe lângă copii, pe spitalul de nebuni şi în capul beţivilor care, şi peste o sută de ani, vor dormi tot sub stâlpi şi fi-vor strânşi de municipalitate cu un REBU al beţivilor care au un Prigoană al lor.
Hai c-am produs o frază varzone pe care abia am reuşit s-o potolesc!
Şi nu ştiu Doamne cu ce se mai îmbată, că alcoolul a dispărut de mult din cauza accizelor şi a moldovenilor care l-au beut pi tăt.
@McAnick- ţi-am recepţionat mesajul de la 4 dimineaţă (deşi ceasul arata, greşit după opinia GMT, ora 2:51 am), dar aidoma ţie, care eşti pe alt meridian şi la tine era doar 1:00 am, mie mi-era şi mai somn şi am adormit cu un răspuns pe pleoape.
Nu m-am concentrat pe ginerică ca persoană, pentru că nimeni nu se concentrează asupra lui, cu excepţia musettei (cu fundiţă şi atât!) de la bachelor party şi eventual a golanilor când cer recompensă pentru delapidarea miresei.
În rest, mireasa e cea care dansează în başcheţi, se despleteşte şi-şi pune rochia roz decoltată stârnind făţiş pofta lăutarilor şi disimulat a colegilor de serviciu, cea care, spuneam, rămâne trează pentru că cineva trebuie să stea ţanţoş la uşă ca să nu iasă nimeni cu biletul neplătit.
Mai mult mă legam de eroarea de tastare a cuvântului care, după ce că este amintit en passant pe la coadă, este şi pocit în „generică”…
Simona, m-am distrat copios, ma bucur ca nu traiesc in America sau Canada, de unde sunt sigura ca a pornit mitul „mireselor disperate” la propriu. Da, acolo nuntile sunt intr-adevar o industrie in adevaratul sens al cuvantului, deci pana si casatoria, care ar trebui sa fie motiv de bucurie si sa implice oaresce sentimente, devine tot o afacere…
Din pacate, se pare ca si noi luam ce e mai rau la ei, caci si la noi moda nuntilor americane se pare ca prinde…se mai poarta si pe la noi domnisoare de onoare imbracate la fel, saracele de ele, sau cheltuieli peste masura (vezi nunta Columbenilor, care dupa mare tam-tam s-au spurcat in toata media romaneasca…)
Pana la urma, nunta ar trebui sa fie un prilej de bucurie pt. cei doi, nu un stres permanent… si ideea de a economisi cativa ani pt o singura seara plina de opulenta, nu-mi surade deloc…
Ma mai uitam si eu la unele emisiuni dedicate nuntilor si mireselor pe discovery T&L (deh, eram in ton…) si cand vedeam cum se socotesc socrii sa ii cumpere miresei mofturoase o rochie de zeci de mii de dolari, doar pentru ca „in ea se simte ca o adevarata mireasa”, ma umpleam de draci….
ah, si nu iti face griji ca ai scris despre nunti, ca si Alice! vorba aia „special people think alike” (si daca nu exista o asemenea vorba de duh, o inventez eu acum :))) Oricum, tu te referi la nuntile de peste ocean si ea la cele de aici, sunt plusuri si minusuri legate de aceasta ceremonie in toata lumea 🙂
Una-ntralta, prefer o nunta voudou daca tot e sa fie, întro padurice, departe de multimea cu ochi colesterolici si paie de VIP-uri luate pe apucatelea de la socond hand :
http://www.youtube.com/watch?v=U9Uy8vhYEQ4&feature=player_embedded
second, of corse, pls corecteaza-ma Sim 🙂
Simone, dacă tot te-a rugat Thomas să-l corectezi, scrie-i şi corect „într-o pădurice…”
Bag mâna-n foc că este o scăpare.
ODLMV, nicio întro nu ma deranjeaza prea tare, desi configuratia asta nu-i moale, nici oficial transata 🙂 Ca doar daca nici-o e nicio apai nu-i bai pt întro 😀 . Stiu, vei spune ca nu-i totuna adverbu’ cu prepozitia dar îti scot de la saltar înspe motive pt care… Caci exista dintre si cu dintru si mai e si intro (nu-i vreo trimitere erotica între elementele astea 3), asa ca „dintro” greseala subliminala spre lingvistica finala !
Oricum, mersi ca ma ai în bataia ochiometrului 🙂
Ca sa nu mai vorbim de mirifica ”una-n-tr-alta” care ne-a zbarnait ca un cocon motat pe la urechile acelor lui mircica*: ).
Gramatica e o amica suportabila,zic io, de alt calibru decat prietena-lista de unde ne-am alege, in alt film si alt continent, candva, domnisoarele de onoare.
Domnita aia de te-a invitat sa-i inseninezi ziua nuntii in vreo rochita aleasa grijuliu nu va fi citind micile noastre comentarii, oare, Simogneto?: ))
*ariciul din gradina lui Al.
domnisoara de onoare,
eu am fost… la nunta nord-americana. si nu numai la una… Simona a fost o dulce si o fina. a vorbit foarte frumos de nuntile nord-americane. eu as avea multe de adaugat. si de comparat cu nunta mea romanesca… hihihi. 🙂
Adnya,
sa vezi „Say yes to the dress”… cea mai tare emisiune cu si despre cumparatul rochiei de mireasa in US. 🙂
Initial, scrisesem într-un cuvant totul, Una, dar am vrut sa te demarc 🙂
Mirifica voluntara, ofcors.
Ne holbam deocamdata la gramatica nuntilor, la nurii nurorilor si la virgulele ginericii :D.
Akadeao: ) In ce culori te-ai drapat ca donsoara de onoare la nuntile alea americane?? E-adevarat ca se prefera ”roz-bonbon-ul” si galbenul-ca-lamaia?:P
: ) Iti dai seama ca ne-demarcata de eram nu-mi ramanea mare lucru de facut, decat sa stau intr-un colt si sa-mi beau cuminte cucuta: ))
pai cucuta sa bei, Uno, ca alcoolu’ l-au baut moldovenii. pi tat, la nuntile altora, numa’ sa va faca-n ciuda :))
Asa o sa fac, Te : ) Nici nu merit altceva.
Rodii, Una. Suc de. Pentru înflorirea membrelor.
Necuminte, îti sta bine razvatita 🙂
: ) Si tie. Cand mananci din rr-urile rostogolite si nerostibile:P.
Dreaq m-a pus mai devreme sa dau din maus si sa mai citesc cine ce s-a indurat sa mai scrie pe-aici.
Aproape ca mi s-a incretit derma de la punctele de suspensie ale unei domnisoare de onoare ce ne-a dat cu tifla-n mecla si ne-a explicat cum sta treaba cu nunta nord-americana, costurile unui astfel de eveniment in Ro versus unu’ asemanator peste ocean fiind mai mari.. (aici as deschide o intreaga acolada transformata pretentios in plan de afaceri, cu bugetari, obiective si alte indexari, ce ne-ar mai fugari contabilii : )) ); cucoana, nu doar coafezele citesc pe la buda carti, iar fara ele am fi ”moarte” si ne-motzate pe veci, noi astea care ne credem uneori smechere si intelectuale prin interneturi.
Mai vina, sa ne mai delectezi; poti sa’ti iei de fiecare data alt nume, dar nu renunta la aerul pretios-ispititor!
am lesinat de ras …………………..am varsat cafeaua pe 2 foi unde de abia printasem o Quotation , am pus niste servetele peste si am recitit tot ce-ai scris . am stat cu cafeaua pe birou si pe pe jos , am sunat singura prietena romanca de aici , i-am citit la telefon tot ce citisem si pe urma stergandu-mi lacrimile de ras , am chemat pe cineva sa curete tot .
asta a fost efectul postarii tale .
excelent si atat de adevarat …..looool
Azi mi s-au rostogolit literele sub soricel, sry all 🙂
Cand se porneste Una, nimeni nu poate s-o ajunga 🙂
Chestia cu nuntile mi s-a parut dintotdeauna de un prost gust definitiv (propagarea marlaniei/manelelelor/primitivismului/consumerismului pt imbecili, etc.) si am trecut mereu pe trotuarul celalalt cand mi-a iesit în cale. Si acum.
Noroc cu harul/umorul Simonei, ca altfel toata stamba asta e îngrozitor de trista. Fix ca o înmormantare.
Se zice de altfel ca-ti îngropi viata de flacau/domnisoara cu ocazia asta. Dublu deces 🙁 🙁
As întemeia o organizatie fara profit pt stoparea nuntilor.
Draga Simona,
Citesc cu placere tot ce scrii. Mai mult, uneori, in zilele mele timpite, port in geanta cele doua carti ale tale si, daca le deschid la orice pagina si citesc, mi se face „normal” in inima si in minte. Avem aceeasi virsta (eu am in plus experienta unei casnicii de 9 ani, pe care am incheiat-o eu acum 10 ani) si ma regasesc in (ne)cazurile de viata, pe care, scriindu-le, le lasi sa plece in lume. Esti o scumpa si te pretuiesc mult.
Cu drag, Marinela
TRAIASCA DRAGOSTEA !
Sa scoatem verighetele (sa ne bronzam uniform) 🙂 :
http://www.youtube.com/watch?v=PcJipqpSbcs&feature=share
Iana, iti dai seama ca am urmarit si inca urmaresc emisiunea de care zici :))) tare, dar unele mirese prea au multe ifose….
TM
daaa.. buna idee… verighetele jos! e liber la bronzat uniform. si da, TM de acord si cu parerea ta despre nunti, desi nu e general valabila.
Una,
ce naiba ma vezi tu pe mine acceptind rolul de onoare? 🙂 nu cred ca ar veni cineva sa ma intrebe sa fac pe don’soara de onoare… la modul serios, daca m-ar cunoaste. eu m-am dus la nuntile respective ca simplu invitat. la una dintre ele nu stiu cine s-a infuriat ca nu ne-au adus bauturile la masa. trebuia sa le luam noi de la bar si pentru fiecare bere, fresh de portocale, martini.. etc… trebuia sa lasam bacsis barmanului… da’ a fost misto ca faceam drumuri pina la bar si inapoi si zicea o co-meseana americanca ca e bun exercitiu.
Dragilor, Iana, Adnya, Thomas, Una, Marinela, Rose-Dubai, Un Trecator, Omuldelamunte, Coco, Andra, Catintherain, Mecanic de locomotiva, Andres, Simoniq, Domnisoara de onoare, Marilena, CristinaC, Moi, Ligia, Rainbow, Ionouka, Alexandra Bohan, ma hraniti cu reactia voastra si va multumesc fiindca ma motivati sa casc ochii mai bine in jur, sa descopar si alte scene care v-ar putea interesa. Sunteti adorabili! 🙂 Domnisoara de onoare, o singura precizare am, eu tind catre pamflet si pornesc de la premisa ca se intelege asta, adica nu generalizez decat cu efect stilistic. Sigur ca nu sunt toate nuntile asa cum le-am descris, ma amuzam si eu, da-mi voie sa trag concluziile astea dupa sapte ani de Canada, nu dupa filme, cum credeai… 🙂 Dar iti multumesc oricum pentru opinie! 🙂
Iano, scuzele mele-s cam tarzii..Asa intelesem io, citind cu topica-nvaluita-n caltzi: )), ca nu te adresai cuiva, ci ca vorbeai despre rolul asta de domnisoara pentru trena miresei :p. Imi pari onorabila chiar de n-ai acceptat un astfel de rol pana acum, dar asta deja stiai.
Asta cu bauturile suportate din propriul buzunar n-o stiam, suna interesant, nu-s asa dusa pe la nunti, iar la d’aia americana chiar n-am avut pana acum ocazia sa ajung.Imi plac petrecerile, dar cu lume cunoscuta si prieteni, dar la nunti evit sa merg si reusesc sa ma fofilez adeseori dintr-un motiv simplut: nu ma dau gata reuniunile astea cu unchi multi..: )))
Simona, fenomenul rochiilor de domnisoara de onoare la nuntile americane au fost didntotdeauna „a baffling mistery” pentru mine — ce naiba e in capul bridezillelor??? 😀
Daca vrei sa vezi ce cred si eu despre acest subiect,
http://fashionstylebeautyandmore.blogspot.com/2010/07/rochiile-de-domnisoara-de-onoare-la.html
Simona,
Sunt in Canada de noua ani si am fost la patru nunti aici. Includ aici nunta mea 🙂
Ce sa zic, cate bordeie atatea obicee.
Una dintre nunti a fost o nunta de chinezi. Desi din cate am inteles atunci, mirii nu proveneau din familii bogate, fastul a fost enorm. Diamantul de pe degetul miresei era de dimensiuni considerabile. Rochia a costat 7000 de dolari. Cred ca erau vreo 500 de invitati. Mancarea un deliciu,in total vreo 15 runde (feluri). O nunta foarte frumoasa, cu obiceiuri specifice, si nu au avut domnisoare de onoare. Cred ca mai platesc si acum la facturi 🙂
O alta nunta a fost de canadieni, si au organizat-o in Caraibe, la un hotel in Jamaica. Vreo 30 de invitati, familie si prientei apropiati. Fiecare si-a platit cazarea si masa, iar cadouirle au fost simbolice. Ceremonia a vut loc pe plaja, iar petrecerea la hotel. Superb. Au fost si doua domnisoare de onoare, imbracatre cu rochii identice, dar frumoase.
A treia nunta la care am fost, a fost organizata pe un vapor in Halifax, Nova Scotia. Familii de Canadieni de origine irlandeza. Muzica populara irlandeza. O corabie veche, stil pirateresc, si in acelasi timp cu sala de petrecere de lux. Vreo 150 de invitati, si domnisoare de onoare cu rochii nu prea frumoase. Mi-a placut foarte mult.
Iar la nunta mea, am avut in total 15 persoane, atat eu cat si sotul fiind relativ noi in Canada. O cununie simpla, si o petrecere la un restaurant select, cu multa veselie si dans.
Din cate am vazut, cadourile in bani nu se prea practica, si in general la nunta mirii cheltuie mult mai mult decat darurile primite.
Acest cliseu „nord-american” de care faci tu haz are in mod sigur o baza reala, dar eu in general din cate am vazut in Canada, multi incearca sa fie mai degraba originali, si sunt atenti la buget.
Iar traditia ca domnisoarele de onoare sa fie mai urate deact mireasa este reala, insa nu se aplica peste tot. Si mireasa e cea care plateste rochiile si coafatul/machiatul domnisoarelor.
In cateva luni urmeza sa mergem la o nunta de italieni, unde am inteles ca se practica plicul pe masa ca in Romania. Abia astept!
Mi-a picat fix pe degetul miresei si pe cuvantul Halifax din proza documentara a Marianei. Un psihiatru ar sti sa-mi interpreteze fixatiile. Sau vaporeanul nostru preferat.
Cat despre plicul pe masa, prefer nunta (neoficiala) din Postasul suna întotdeauna de doua ori.
Ideologia veseliei este bine ancorata în genele dambovitene.
Gaudeamus igitur, pana-n panzele albe (ale rochiei de mireasa) pe banii babachii.
Ar avea treaba psihiatrul cu mine : si cuvantul „mirii” îmi provoaca ceva scarpinaturi. Pronuntati si voi, tare, cu limba bine apropiata de palat „r”-ul si „i”-ul bine iodat, „mirii”, nu-i asa ? E ceva ciudat. Miroase a abator sau mi se pare mie ?
Am nevoie de o galeata de pastile, raman la ideea tampita ca o nunta e un dublu deces. Si doua nunti ? (ca doar avem doua editoriale concomitente de zici ca „Marile spirite se întalnesc” sau „Salonul mariajului si-a deschis portile”.
Simona, Hermes a plecat ieri.
thomas, din nefericire, nunta, in sine, nu constituie subiect de sedinta la psiholog. trauma asta ramane in afara manualelor si fiecare pacient trebuie sa se descurce cum poate. poate n-o sa-ti vina crezi, dar, spre deosebire de tine, sunt unii care incerca sa se vindece insurandu-se de mai multe ori! pana una-alta, eu consider atitudinea ta ca fiind de real bun simt: daca ceva iti face rau, atunci te tii departe. e posibil sa ai o problema cu ritualurile trecerii – mergi de-asculta o fanfara, bregovici, clejani, ceva, ca astia le-au vazut pe toate: nunti, botezuri si inmormantari. tzuica aferenta o sa te faca sa-ti ineci amarul…
nu prea aveam chef sa scriu, m-am inchipuit la un moment dat fugind in lume cu „domnisoara de onoare” – ca un soi de „reality check”. asta din cauza ca niste oameni cu facultate de pe-aici, in loc sa dea „ignore” „coafezelor” si sa-si vada de treaba, si-au pus ei insisi parul pe moatze si mainile in solduri, ca sa le vina mai bine nunta personala. aia care, fie ca s-a consumat sau nu, e mai tare decat toate cele ce s-au nascocit vreodata, si-are si frisca deasupra, na!, fiindca altfel nu e chip.
mi-a ramas in minte, normal – tocmai ce-am trecut prin aden, nunta aia cu pirati, hehehe… iti dai seama, la divortul de imediat-dupa ai o scuza beton: „eram beat pluta cand am zis „da!”, your honour, si purtam peticul pe ochiul dinspre mireasa, ma iertati, ca n-am vazut ce fac!”. apoi, undeva spre dimineata, e mai mult ca sigur c-o sa se fure, din greseala, darul si nu fata. la juraminte, pe deasupra capetelor proaspetilor insuratei, in loc de porumbei albi, o sa dea o tura, obosit si la misto, papagalul capitanului. iar peste toate, multimea aghesmuita cu rom, o sa strige in delir, catre mama soacra: „walk the plank!, walk the plank!”.
personal, eu sunt unul dintre cei care crede ca dracul are culoarea negru-deschis: gagicile isi fac singure rau, speriind pe toata lumea si pe ele insele cu privire la eveniment. sunt convins ca mitul urban despre miresele disperate este la fel de adevarat ca si cel despre mamele disperate, ori despre nevestele disperate. sa fim seriosi: nu exista decat femei disperate si-atat!
Pare a fi o poveste de groaza!
si stai linistit, Thomas, ca nu tu esti cu capul. daca mai are timp cineva sa observe, comentariile abunda in acte ratate, de genul: „vreo 150 de invitati, si domnisoare de onoare cu rochii nu prea frumoase. Mi-a placut foarte mult.”
cu exceptia nuntii proprii, o nunta faina e aia la care tortul s-a imprastiat pe jos, mesenii s-au caftit, mancarea a fost pe sponci, ai platit pentru bautura, iar mireasa si domnisoarele de onoare erau imbracate in saci si nu le-a furat nici dracu, fiindca toata lumea se uita la mine, ce frumoasa eram.
mecanic,
nu s-a uitat toata lumea la mine. caci daca ar fi fost asa … incepeam povestea cu ” de frumoasa ce eram…. ”
citesc posturile tale – de data am citit tot, promit – si ma gindesc sintem toate asa de disperate cum ne zugravesti tu? adica traiti voi pe planeta disperatelor care mame, care mirese, care neveste?
Oooo, bonsoar, ca sa zic asa, spre nopticica!
Draga, io cu mana-n sold ori nemotata la timp, cum voi fi fiind, vin cu replica de moment cand ceva imi detaseaza coada spiritului de piatra din caninul filosofal : )
Toate ne vin pe lumea asta cumva, iar asta ”depinde dupa facultati”, vapor-man. Cred ca si nuntile si restu’ evenimentelor margelate se-ntrec adeseori cu gluma. Cine e sa ramana mofluz ramane oricum de caruta.
Disperata maine-i gata! : ))))
Una, te-am citit acum si-am auzit „nino-ninooo”. era Salvarea, pe care scria „va umor pa toti, mah!” iar tu conduceai. detasat.
si eu zic ce-mi trece pe moment prin cap, chit ca am creierul pe bigudiuri la ora sau minutul ala. mai mult, daca se-ntampla sa fie toate curbele bioritmului in acelasi punct, jos, dupa calendar, atunci vaz enorm si simtz monstruos, iar asta, inevitabil, agraveaza comentariul. (uite, asta a fost un soi de scuza, semn ca ma inmoi de cand citesc tango). 🙂
Iana, da, vin sa intaresc cele spuse: noi, barbatii, traim pe planeta nevestelor disperate. iar voi, femeile, traiti pe planeta maimutelor. si se intampla ca filmele astea doua sa ruleze in paralel, pe acelasi ecran, in acelasi timp si fara subtitrare, fiindca asa vrea Dom’ Regizor. de-aia e mai greu sa intelegem ceva, noi, astia, ramasi in sala cu gurile cascate.
@McAnick- dacă noi bărbaţii trăim pe planeta nevestelor disperate, iar femeile pe planeta maimuţelor, cine-i în sală?
OMDLM: si noi, mieii, domnule.
OMDLM. problema ar fi ca (toata) lumea prezenta in sala incearca sa dea sonorul mai tare la filmul propriu. io zic ca ar trebui, drept exercitiu, sa ne uitam si noi, baietii, la filmul lor. si nu de forma, ci cu ochii deschisi. bine, ar ajuta sa aduca si ele niste popcorn si cola…
@McAnick- avantajul sonorului în căşti este că fiecare poate umbla la volum, până la „mute”, dacă este cazul. Eu numai la filmul lor mă uit, al meu, derulându-se de la sine.
Şi-l înţeleg mai bine cu mastică şi măsline cu caşcaval. Pe canapea, alături de ea.
LongShip, mi-e teama ca daca ceri popcorn, te trezesti cu popcoarne.
Deocamdata, asistam la episoade din „Vapoare disperate”. Dar inspirate, sa-i dam capitanului secunda pe care si-o doreste. Sa si-o agate la hublou.
În timp ce noi o luam pe Carari, tu o iei prin Caraibe. De unde si halogenia scrisului si fotogenia monologului.
Simona, Hermes face vreo saptamana sa ajunga în Olimp. Independent de misiunea lui, zeii se pot reuni la o cafea 🙂
Simona: Drăguţ articol; în urma sa nu pot decât să mă căinez: eu, săracul de mine, care îmi făceam iluzii să joc vre-odată o sârbă la nunta ta, sunt nevoit acum să concluzionez că: a) nu vei face nuntă deloc, b) nu vei face nuntă în Canada, c) la nunta ta veţi fi doar tu şi ginerică, din motive subînţelese. Oricum ar fi, tot de izbelişte rămân…
McNick: „Deunăzi, nu era nevoie de prea multe cuvinte pentru ca tribul să-nţeleagă că aia pe care tocmai ai luat-o de ciuf şi-ai aruncat-o la tine în bârlog are să-ţi tina de cald în nopţile ce vor urma. …”
Mai zilele trecute tocmai săpam de zor în curtea conacului meu, să plantez un pom. Deodată, când eram în groapă până la genunchi, hârleţul zice: „hârsst”. Cu mare grijă scot din pământ, ce crezi, o ditamai plăcuţa de piatră. A durat o vreme, până ce am descifrat că e vorba de un „jurnal de zi” al unei fete de acum un milion de ani, pe care o chema Jenica:
„Tribul meu, care bântuie ca apucat, s-a aşezat azi aci. Cică ie iepuri mulţi în zonă, o să avem ce ronţăi până la toamnă. Eu nu fac nimic, că sunt prea tânără. Cică nu are cine să mă strunească. O să culeg totuşi nişte rădăcini, să mai dăm gust la ciorba din iepurii pe care o să-i aducă azi boştorogul de tata şi tâmpiţii de fraţii mei mai mari. Că iei vânează, de, stă toată ziua pitiţi prin tufişuri. Asta-i muncă, la ei! Ieri am văzut nişte frunze faine de brusture, vârstate, trebuie să merg să le adun. Să vezi ce rochie drăcoasă-mi fac, să-i iasă ochii lu boul ăla de Marghilică, de nu ie-n stare să mă ia de ciuf să mă arunce odată-n bârlogul lui. Stau ca proasta să tremur noaptea de frig, în bârlogul babacilor. Uite, neisprăvitul ăla de Cioroflan, de-i atârnă laţele pe piept, se tot înghesuie să mă ia de moţ, că cică el are bârlog cu vedere panoramică, din vârful copacului. Îl bat mereu, dar am grijă să nu-l buşesc de tot, că dacă blegul de Marghilică nu se trezeşte până fac 16 ani, măcar să am cine să mă ia de ciuf înainte să mă stafidesc! Uite, cutra de Mărăcinica din bârlogul vecinilor, pusă gheara pe Mocofan al Mocirleştilor, şi o ţine ăla numai cu peşti şi berze! Şi-a făcut, haimanaua, perne cu fulgi. Io din ce-o să-mi fac? Din blăni de iepuri? Dar ce se-aude: vine Marghilică, mă duc să-mi aranjez ciuful, să fie uşor de prins, poate-poate se hotărăşte odată…”
Deh, am redat doar o mică parte din jurnalul Jenicăi, dar la cerere (şi dacă timpu-mi permite), mai pot publica nişte fragmente.
Nicuşor,
arheolog amator
Nicusor,
da’ de nunta scrie ceva? 🙂
@nicusor: ceva straniu se-ntampla, stiam eu… ori visez ca citesc ce scrii tu despre o placuta, ori am visat inainte ca placuta aia exista si tu acum doar scrii, (intamplator si cutremurator!) despre acest inscris vechi pe care, in fapt, l-am citat cand am facut referire la „barlog” si „femeie”. ori: e vis in vis, iar realitatea este ca stau cu fanus neagu la un pahar cu vin, pe terasa unui conac, cu vedere la o livada de meri. acolo unde sute de nicusori leiti-poleiti sapa, sincronizati, gropi pan’ la genunchi…
in fine, nu mai stau sa aleg, e bine oricum ar fi, atata vreme cat gropile astea ne aduc , centimetru cu centimetru, mai aproape de veriga lipsa dintre genuri. fiindca asta ne trebuie, mai, oamenilor: ceva adevarat, iscat din adancurile uitarii, cu care sa inlocuim surogata verigheta, careia i-am dat aur si i-am luat sensul.
sa ne suflecam manecile, asadar, sa scuipam in palme si sa sarim in groapa, sa-l ajutam pe nicusor, mai doamnelor!
si domnilor…
Doamna Catrina, ma faceti sa rad la fiecare scrie, o spun in sens pozitiv…scrieti cu adevarat deosebit..
Cu ocazia noului post, vreau sa punctez doua lucruri…In primul rand, regret enorm ca nu am putut sosi la Timisoara, la intalnirea iubirii, am visat la poza cu dvs ai dna Alice de mult timp, noi trei fericite si apoi in rama pe birou 🙂 sa arat respectul, iubirea 🙂 dar din pacate a intervenit ceva (motivul a fost mami care a plecat la munca in strainatate in data cand ati venit si am plecat cu ea sa o conduc la autocar, ma intelegeti asa-i?!)..Apoi, daca nu mie cu tupeu, cum s-ar zice, as vrea sa va trimit ceva pe email, obisnuiesc sa scriu lucruri si am scris doua mini eseuri sau proze sau cum vreti sa le spuneti 🙂 si mi-ati face o mara onoare daca le-ati citi, cand aveti timp bineinteles, as vrea sa stiu o parere sincera de specialist 🙂 se accepta si critici sa stiti :))…sunt open-mind..In rest numai scrieri de acest fel, deosebit intr-adevar..Salutari revistei Tango si dnei Alice si familiei…Iar dvs imbratisari calduroase si numai ganduri de bine..
Va imbratisez cu drag,
Lina.
Lina, big up, big fun ! O spun în sens pozitiv. Nu poti sa te adresezi unei reviste cu un asa elan fara sa ai simtul umorului. În afara personificarii Tangoului, „scrisul deosebit” si repetitia îmbratisarilor sunt figuri de zicere impresionante.
Bine ai venit în jungla lianelor.
Eu as pune pe email si niste branzoaice cu stafide si cornulete cu nuca 🙂
Te rog, nu lua în nume de rau glumele mele încaltate-n slapi si dezbracate-n tanga !
Chiar cred ca se pot ascunde pepite în mini eseurile tale.
Iubirea-n rama face bine la rana.
@Thomas, am inteles :)) .. dar nu am ce face, uneori pentru persoane care merita, mai sunt stangace in show me the feelings, daca se intelege:)) …Acum „savurez” branzoaicele c stafide si cornulete cu nuca sau mai bine zis ma gandesc sau le visez in noaptea asta si poate maine dimineata le am langa laptop :)) .. oricum revista Tango&Stuff sunt chiar deosebiti trebuie sa recunoastem 🙂
Simona e super articolul si m-ai binedispus maxim cu el!Ador felul in care scrii…si da si eu am o problema cu nuntile astea ..si probabil ca deasta sunt si nemaritata:))! Te imbratisez draga mea,draga!
ups! – this is a terrible situation- :
mireasa zice ca s-a ingrasat din…plesneala. 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=BECA2lFgaYQ
ha ha ha ….tocmai am venit d ela o nunta unde mireasa a avuto rochie simpla, un banal buchet de trandafiri..si cam atit1iar domnisoarele erau frumoase …mireasa era fericita, mirele la fel …dupa ce am citit artiolul tau m-am simtit asa bine …!astept eu nunta ta…!
mai stie careva ceva de jenica si marghilica? ca simt cum ii trece fetei timpul, e deja pe la jumatatea vietii… i-o fi pus blegul ala broboada pe motz?
…stau ca pe ace.
p.s. se putea mai nimerit?!! hehehe: „jenica” si „marghilica”! intre X si Y, diferenta de niscai diacritice. ma-nclin, domnu’ nicusor – nu degeaba am zis ca dati cu harletzul in livada de cuvinte.
mai stie careva ceva de jenica si marghilica? ca simt cum ii trece fetei timpul, e deja pe la jumatatea vietii… i-o fi pus blegul ala broboada pe motz?
…stau ca pe ace.
p.s. se putea mai nimerit?!! hehehe: „jenica” si „marghilica”! intre X si Y, diferenta de niscai diacritice. ma-nclin, domnu’ nicusor – nu degeaba am zis ca dati cu harletzul in livada de cuvinte.
E bine ca repeti, MdL, am o banana în ureche si nu prea aud bine 🙂
E bine c-o luasi asa, Lina 🙂 , sa-ti fie branzoaicele de bine !
Cine taie tortura miresei ?
Thomas, ma repet ca sa fiu credibil. asta-i marea mea frica: sa nu devin incredibil.
am incercat faza cu banana. al dracu filipinez, tot aude!
N-ai ce face MdL, tu oricum esti incredibil 😀
N-ai gresit urechea filipinezului ?
Veveritele sunt triste luni în Cismigiu ?
incredibil= adiq,oare, greu de crezut?! Sau de ucis la oniric?! :p. Buna dimineata,dulceticilor : ). Veveritele de Cismigiu duc dorul patinoarului. Artistic.
Vaporene, tu de ce oare sezi ca pe ace? Esti prieten cu ariciul ratacit prin livada fara visine? :)))
Tania, ce surpriza placuta sa revii prin odaia noastra cu retrovizoare lipsa! : )
ok. Sunteti prea ocupati pentru o zi atat de categorica de Luni. La bUna revedere si multe recitiri : P
yep! bUna, sorry for the late reply, ca sa zic, asa, mai lemn… nu stiam ca e luni… am crezut ca e inca sambata aia scurta, de dinainte de luni, in care facem si noi dus si ne barbierim, ca oamenii. vezi, de-aia e bine sa ai femeie pe langa casa, mai intoarce cineva filele din calendar. fiindca dac-ar fi numai dupe noi, astia uitati de Companie prin desertul de ape, apoi am ramane numai la „miss july”, ca le are mai mari.
(sorry, da’ voi ati inceput – cu: „veverite”)
una, multzam de primire, desi eu sunt prin zona de ceva timp, asteptand sa va citesc din pana acum. 🙂
simone, cand deschid nebuloasa asta de mirese grasune si grasunici nord-americane, mie imi vine sa-mi comand niscaiva dulciuri. 🙂
un schiller fain, ca-i cu… mireasa. fara donshoare de onoare de data asta: 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=u7lq9Y7au8w&feature=related
sau o varianta prelungita dupa min 4.52 pt cine este cu shiller, cashti si alte cele melomanii de gen:
http://www.youtube.com/watch?v=n2_V8NWdr7U&feature=related
fiindca s-a ajuns la comentariu 78 si n-are curaj nimeni s-o zica. fiindca nu exista o persoana cu asa nume in certificate, precum MdL. si, fiindca daca prajitura n-are frisca e doar blat… permiteti-mi, dragi telespectatori, sa va spun ca, da! miresele alea 8 din poza de mai sus sunt frumoaseeee de-a dreptul si le iubesc si le-as manca cu fulgi cu tot, tocma fiindca-s numa si numa bine facute.
iaca: vine si „l”-ul.
Mi-a placut mult postarea dumneavoastra. Aveti un umor rafinat si inteligent:)
Aveam nevoie de un pic de haz în viaţa mea fada…Intodeauna ma binedispune ceea ce scrii…apropo, printr-o surpriza a sortii am dat intr-o librarie peste „Andiamo” si n-am mai plecat fara ea…Absolut fantastic. Va iubesc de mor. pupici
io n-am dat in librarie peste nimic. finca nu m-am dus. am ramas priponit tot la jenica si marghilica… o sa ma repet, stiu, dar nu contenesc sa ma mir, ba, copiilor: nebunii care cauta diferenta intre sexe printre complicate spirale chimice, numind cromozomii cu ce-a mai ramas din alfabet, apoi: nicusor care unde sapa sapa locu’ sare din pamant norocul si, peste toti: Tatal nostru carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele tau au dreptate laolalta (insa fiecare dupa puteri): intre marghilica si jenica e diferenta de diacritice!
si-al dracu’ drac, fix aicea si-o bagat dansul coada si nu lasa sa ne-ntelegem, si ne face sa ne uitam printre XX si XY unul la celalalt, pana divortam de mult ce ne iubim.
uite baiul: noi, barbatii astia de pe-aici, ca os domnesc ce ne aflam, creat dupa chipul si asemanarea, stam la taclale pe subiect de sezatoare si-mpletit ciorapi de zestre, in loc sa mergem si sa crestem si sa ne-nmultim pe unde le prindem!
caci, facute din ce-a mai ramas pe masa Olarului, suflate cu ce-a mai ramas din duh, e firesc ca dansele sa se simta vesnic mai putin iubite, ca un copil de-al doilea la parinti. iar golul asta din suflet si din pantec cere mai cu seama cineva sa-l umple, si nu doar la un ceas de seara, pe lumina putina si miros de trandafir, ci pentru toata viata, cate-un pic si mai mereu.
eu zic c-avem o misiune, domnilor!
Thomas: te-ai prins, randurile de mai sus sunt certarea celor mari, carele frica fara de temeiu au de nunti.
daca mai era nevoie, tin sa va atrag atentia asupra „impletit ciorapi de zestre”, care este, prin definitie, un obicei marinaresc stravechi. nu foarte onorabil, dealtfel.
Herr Läufer, imi dai asaa,momentan, sentimentul ca esti greu incercat de excesul de lipsa, daca mi se permite o ciresica-oximoron in tendinte far’ de feromon: )).
Una, cred ca e valid ce zici tu acolo, cu cirese. de, mai a trecut, iunie sta sa plece, in iulie sunt cu picioarele pe pamant. si-am sa reconsider, probabil, gandul ca m-as insura pe loc cu toate acele 8 gratii din poza. o sa „subtiez” lista la 7. plus una. daca mi se permite aceasta nazbatie matematica…
domnisoare de onoare!
http://smilepanic.com/pic-of-the-day-both-of-them-are-not-comfortable-with-the-dress
Varul meu emigrat in SUA s-a insurat. Nu-l inghit, asa ca nu eram in pericol sa fiu invitata, dar ma-sa , de jena ( de fapt sa ne oftice pe noi astia care nu traim visu’ american),a trimis poze. Big misteke! Varul meu parca era modificat genetic, o mutra tampa ( cica era bursier…), cu saiba-n dest, mireasa – noua dna…Popescu sa zicem- o neaosa fiica a Americii…de vreo 123 de kile. Varul era in smoking alb, ea in rochie SIRENA, cu spate gol…cu brate cat burlanu’ de la casa…nas ascuns intre obraji, nadusita si cu grasimea care iesea din pantofii cu toc…Probabil ca unchi-miu era singurul jenat, ca nu e in nici o poza…Var-miu avea niste zorzoane pe camasa, parca era ornat cu frisca vegetala. 3 dre de onoare…in ciclamen, tul, paiete si volane ca un circ falimentar. Acu’ cateva luni, mama vorbea cu matusa mea care era trista ca cei doi nu procreeaza. Motivul? Miss America nu vrea sa isi strice silueta.