Magma vrajbei noastre

Voiam sa scriu altceva in seara asta, dar intre timp m-a sunat o amica (aceeasi care imi relatase episodul nuptial pe care l-am pierdut de pe blog) si mi-a expus stiri de ultima ora despre viata ei cit p-aci conjugala. De altfel, orice emisie verbala de-a sa contine o cantitate de epic direct proportionala cu amplitudinea dracilor de la momentul dat.

Pe scurt (vorba vine, fiindca discutiile noastre telefonice nu sucomba niciodata mai devreme de-o ora), isi daduse sotul afara din casa. Asa. Dupa modelul clasic italian, cu par apretat si ochi cascati, cu ceva cioburi drept preludiu al taraboiului si, evident, cu haine aruncate pe geam, ca asa vazuse ea la Cameron Diaz, intr-un film (eu i-am amintit ca era Cameron Diaz, ea uitase, dar s-a bilbiit concludent si mi-a picat mie fisa). E drept, ultima scena de balet n-a avut efectul scontat, deoarece ea locuieste la parter. Dar si pentru ca, in virtutea politetii canadiene exasperante, intendentul a venit la usa cu rufele-n brate si i le-a redat politicos, a crezut ca ii venise rau si le scapase.

„De ce?” – am profitat eu de-o recreatie, cind a inchis tuturoiul povestii ca sa inghita o gura de snaps. Mi-a spus ca s-a saturat, intrucit el la inceput obisnuia sa bea ca un porc si, in aceste circumstante, ea ii recomandase prieteneste si-n mortii ma-sii sa se lase urgent, altfel zboara din casa. El nu are serviciu si, prin urmare, perpetuarea viciului spirtos depindea de subventiile nevesti-sii. Ok, s-a lasat imediat de baut, ocazie cu care a dovedit, plin de demnitate, ca el nu e alcoolic, ci doar un onest betiv ordinar.

Bun, dar acum ii ramasese deprimant de mult timp liber. Si, ca sa n-o deranjeze pe ea de la serial, s-a apucat de cite ceva prin casa: repara stechere, scarpina motanul, cauta femei pe Internet, chestii de-astea de rutina. In seara asta, cica tocmai se intorsese de undeva unde el sustinea ca fusese ca sa caute un ulei sintetic de masina. Dar mutra lui postorgasmica nu i-a scapat ei, care avea un detector nativ pentru cotele hormonale ale semenilor (cu atit mai mult cu cit, in casa lor, asemenea confruntari fierbinti nu mai avusesera loc din noaptea aceea calda de iunie in care – tot ea, saraca – ii spusese lui ca arata totusi bine per total, chiar daca nu e prea inzestrat anatomic).

Prin urmare, a inceput acest scandal latin in plin cartier anglo-saxon. El fugise mincind betonul, nu neaparat de gura si spray-ul ei paralizant, ci mai ales de frica politiei, vestita-n trei continente ca, in orice altercatie domestica, mai intii aresteaza barbatul, pentru orice eventualitate, si abia pe urma intreaba ce s-a intimplat. Acum, stind cu mine la telefon, dupa ce il trecuse prin razatoare si-l bagase-n toti necuratii, ajunsese la o concluzie amara ca un scobutil: „Mai, Simona, la urma urmei il iubesc fiindca, asa cum e el, idiot la cap, e totusi un om cu suflet bun”. Era sa-i inchid telefonul, noroc ca n-am nimerit butonul si intre timp mi-a mai scazut tensiunea arteriala cu o liniuta.

Ce voiam sa va spun, de fapt: de curind, iubitul meu, cu care am purtat la un moment dat un dialog usor febril, legat de niste suavi fiori de incertitudine, mi-a spus ca am fost „vulcanica” in aceasta intensa imprejurare. Am luat-o ca pe un nemeritat, splendid compliment – fiindca eu, de fapt, nu ma pot ridica la grandoarea definitiei acestui termen. Cind aud ce fac femeile din dragoste si gelozie, ce-arunca si blesteama si improasca patima lor, ma simt ca o papusa de portelan pe care, daca n-o apuca cineva intimplator de picioare ca s-o arunce-n capul unui adulterin, n-are parte de niciun eveniment trepidant.

Dintr-o data, am avut nesanatoasa fantezie a nabadailor, a exploziilor pasionale, a urii rascoapte in dragoste nebuna, a plinsului degenerat in sarut, apoi iar in zbatere inversunata – si-n sarut din nou. Si-a despartirilor impulsive, cind el iese pe usa de nuc si eu strig „Te urasc, te urasc!”, el se intoarce turbat de la lift si-mi spune „Te iubesc, timpito!” si atunci, cu ultimele forte, suspine si guri de vin rosu, facem dragoste furibund.

Probabil ca n-am sa traiesc asa niciodata. Cel mult, asa am sa mor.