fbpx
„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

Fundul de investitii

de

pippa-middleton-assSe vorbeste maladiv de mult, peste tot, de fundul cumnatei princiare Pippa Middleton. Eu, ca sa fiu sincera, am aflat de fundul acestei fatuci mai intai din texte si abia apoi am cautat-o pe Google Images, ca sa nu mor proasta. Ma rog, un fund ca toate fundurile frumoase. Deci n-am scapat bine de fixatia mondiala cu fundul lui J.Lo, ca a venit alta, cu alt fund-manifest. Macar am scapat de ipocrizia ca fundurile mari sunt mai atractive, asa cum reiesea in epoca Lopez. Acum, reveniram vasazica la fundurile mici (asta ne mai lipsea).

O data cu faima, fundul duduiei Pippa a atras teoriile conspiratiei. Presa a innebunit (mai ales la noi, unde mai era si canicula). „Fundul Pippei Middleton, un fals?” (aluzie ca ar putea fi rascroit prin operatii estetice). Ca mda, ca mnu, in fine, chirurgii s-au abtinut de la verdicte clare. Mai departe: „Fundul Pippei Middleton are 42.000 de fani pe Facebook” (atatia avea la ora inchiderii editiei, acum cred ca are dublu), semn ca pe Facebook se mai petrec si alte fenomene decat vacutele baltate, like-uri, link-uri, bancuri si cauze. „Fundul Pippei face victime: o tanara geloasa i-a vandalizat masina”. Eu cred ca i-a vandalizat-o fiindca avea ceva la cap, dar asa-i cand ai un fund frumos: tot ce ti se intampla e consecinta nefasta a unor fese perfecte. „Fundul Pippei Middleton are serial pe YouTube” (nici nu ma gandeam sa stea un fund pe Facebook si sa nu se lateasca si pe YouTube). Ma intreb daca fundul Pippei Middleton nu e cumva si server de e-mail-uri, ca Yahoo. Sa ai o adresa gen johnsmith@fundulpippei.com. O sa verific.

Mai nou, o revista straina i-a micsorat fundul Pippei in Photoshop, cica fara sa vrea (yeah, right…). Si-au cerut scuze public, fiindca i-au ingustat acest fund care, nu-i asa, era oricum destul de mic. Altii spun ca Pippa purta la nunta sora-sii, de fapt, un chilot-minune, din astea cum se vand pe la teleshopping-uri, facut special ca sa-ti cocoate fesele.

pippabumCert este ca, de cate ori ne place cate ceva la altii, realizam ca mutra, banii sau noroacele lor nu fac decat sa ne traga cate-o palma peste ochii gogonati. Si sa ne aduca aminte ca noi n-avem aceeasi bafta. Si ca lumea nu e dreapta, deci universul n-are forma de cristal, cum zic astia, iar de-aici batem campii, starmocind pe tema soartei ingrate. Lumea a aflat o veste buna (a mai aparut o celebritate cu fund misto) si un milion de vesti proaste (e operat, e trucat, e incorsetat etc). Oamenii isi demonteaza propriile revelatii, fiindca n-au chef sa admita virtutile naturale. N-am zis o data despre Cher ca arata trasnet la varsta ei fara sa mi se raspunda ca din arbaleta: daaa, ma, da-i operata din cap pana-n picioare! Ok, asa era si Michael Jackson, fie-i argila usoara, dar nu plesnea de frumusete, hai s-o soptim p-aia dreapta. As putea sa spun chiar „dimpotriva”, dar nu spun, ca mi-e frica de fanii lui.

Lumea gaseste imediat explicatii pentru „prea frumos sa fie adevarat”. Nu spun ca e ceva rau, cred ca asa facem toti, fiindca perfectiunea (altora) ne deprima, ne aduce in prim plan cusururile noastre. Ceea ce vedem nu-i adevarat, n-are nimeni fund frumos, fundurile frumoase nu sunt reale, nu exista asa ceva. Parafrazand, nu exista funduri urate, exista doar oameni saraci. Cine are bani isi face fundul frumos. Si cu asta ne luam de-o grija, dormim linistiti, razbunati ca toti suntem la fel de sexy, de fapt, chiar daca numai la unii se vede cu ochiul liber.

In acest text, am folosit cuvantul „fund” de 26 de ori. Este cel mai puternic tag pe care il am pe blog, pana acum.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · ·
Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Simona, de la „chilotareala” la „fund” n-a fost nici un pas 🙂
    Sunt unii care nu pot investi decat într-o fesa, deh, meschinariile crizei economice. Altii pe care nu-i doare nici acolo de Pippa, ei fiind din Fundeni Vernesti. Unele mizeaza mai mult, din frica de bisturiu, pe fundul de ten ca sa fie pe val. Altele n-au nici-o greata cu sintagma „cumnata princiara”, ele au o problema cu nasii mici, de ex, sau cu Fundatia pt Tineret..
    Tabloidizarea ne-ngusteaza zarea. Încet încet fundul cutaricilor au înlocuit articole de fond.
    În fond, fundul a fost este si va fi centrul de greutate al existentelor umanoide si în perioadele de deruta si anemizare intelectuala, fundul e împachetat într-o funda si urcat pe un piedestal cu solduri 😀

    Thomas Man 19 august 2011 0:47 Răspunde
  • Cata dreptate puteti avea! 🙂 Imi place!

    Mihaela 19 august 2011 1:22 Răspunde
  • Am vazut nunta transmisa in direct, inclusiv momentul in care sora miresei era filmata din spate intrand in catedrala. Nu mi-am imaginat ca momentul ala o va face celebra. Era o femeie normala, cu un fund normal-nici prea mare, nici prea mic, nici lasat, nici din cale afara de bombat… ideea e ca nu mi-a ramas in minte. Ulterior a trebuit sa caut imagini sa vad pentru ce atata agitatie, poate am eu nevoie de ochelari de n-am vazut minunatia:) Dar nu, in continuare cred ca e mult zgomot pentru nimic. Ca tot vorbeai Simona de mizeriile si imbecilizarea presei din Romania, asta e un exemplu ca si presa internationala are aceleasi metehne:))

    Goldeneye 19 august 2011 8:24 Răspunde
  • În razboiul cald al feselor, o sa fumam pippa pacii atat timp cat Kate se va juca de-a regina noptii cu William Semi-Plesuvul. Dupa, fundul pippei va intra subit în anonimat.

    Thomas Man 19 august 2011 8:52 Răspunde
  • „Capul bate fundul” ?
    Nici vorba, în presa people, capul poarta chiloti tanga si are neuroni sub forma de tatuaj.

    Thomas Man 19 august 2011 8:54 Răspunde
  • :)))
    pai daca nu are fatza prea frumoasa… unii zic ca e ca o iapa.

    Simoniq 19 august 2011 9:15 Răspunde
  • Sincer, pe mine ma deprima discutiile astea despre frumusete. Pentru ca am constientizat (sau am concluzionat, ma rog) ca oricum ai arata, tu, personal, nu esti niciodata multumit de moaca ta (daramite de restul!…). Ca, daca n-ar fi asa, nu ne-am mai sinchisi de vizitele la cosmetica, manichiura, coafor, solar, masaj si altele. Ce e mai ciudat, insa, e ca in loc sa ne pese de cat de bine ne simtim noi in pielea noastra, ne pasa mai tare de ce are si n-ar trebui sa aiba altul mai bun decat noi, in loc sa invatam sa traim, pur si simplu, cu asta.

    PS: Sor’mea, dintr-o joaca a naturii, a iesit cu ochi superbi, albastri. Si daca pe mine ma remarca lumea pentru munca, efortul si alte rahaturi dintr-astea dobandite de una singura si plimbate indelung prin fata unui auditoriu, pe ea o observa de cand a intrat pe usa. Incerc, totusi, sa ma obisnuiesc cu asta, ca vreau, nu vreau, e sor’mea. Iar eu, chiar dac-as vrea, nu prea pot sa-mi schimb nici culoarea ochilor, nici sora, sa iau alta, din targ, care sa nu ma eclipseze. 🙂

    Alexandra Bohan 19 august 2011 10:14 Răspunde
  • As investi si eu într-un ochi (antideochi 🙂 )
    Pana atunci, se pare ca ar trebui sa ma redimensionez prin partile esentiale (ce nu face omul pentru frumusete), daca ar fi sa ma iau dupa solicitari. Nu stiu de unde au aflat specialistii medicali mondiali dimensiunile mele morfologice intime dar ma tot asalteaza cu propuneri de largire a orizontului personal pt preafericirea egoului meu si a eventualelor mele partenere !
    Cu un curaj de erou de tragedie greaca, n-am dat curs acestor propuneri ; am îndoieli ca astfel de operatii, alifii si bulinute ar avea vreo eficienta la tagma fantomelor din care ma revendic.
    „Omul nou” e pt o alta existenta 🙂
    Sa metempsihozam asadar !

    Thomas Man 19 august 2011 13:14 Răspunde
  • Cred ca frumusetile astea isi pun funduletzele la punct si de teama paparazzilor. 🙂
    cum te uiti in presa britanica, cum vezi poze exclusive cu VIP-uritzele la plaja, in apa, pe iaht etc. si majoritatea sunt pozate cu fatza spatelui, ca, deh, sunt pandite de la distanta. fundul asta de investitii 🙂 mai e si mandria insuratelului. :). cum ar fi ca Pippa sa aiba o moaca nasoala la spate? Va dati seama ce barfe nemernice ar fi in toata Anglia? :)))
    si sunt de acord cu tine, simone. banul te poate face (si) frumos. daca avem bani, spunem ca tipa are un fund aproape perfect. daca nu avem, apare intrebarea: „voi chiar credeti ca asha arata in real?” 🙂

    tania 19 august 2011 13:57 Răspunde
  • Numai stiu tabloidele despre ce sa scrie :)) …Te pup Simona.Sarcasmul si umorul isi au si aici locul, in opera ta. :)))

    Lina 19 august 2011 15:08 Răspunde
  • Dragii mei Thomas, Mihaela, Goldeneye, Simoniq, Alexandra, Tania, Lina, a fost si este un deliciu sa citesc ce scrieti, am ras si v-am dat dreptate, va multumesc tuturor, macar acum stiu ca nu sunt eu intr-o ureche, vedeti cam acelasi lucru, avem lentile asemanatoare. Revin curand! 😀

    Simona Catrina 19 august 2011 18:39 Răspunde
  • In noaptea asta…

    … (pentru cine e intr-o dispozitie obraznic-romantica) ne puteti asculta – pe mine si pe Alice – in emisiunea lui Andrei Partos, la Radio Romania Actualitati, incepand cu miezul noptii (emisiunea „Psihologul muzical”) – suntem acolo timp de cateva ore, cu subiecte incitante si muzica buuuuna!… Andrei va fi conectat permanent si la Internet, deci putem comunica si pe wall-ul lui, pe Facebook, sau cum doriti, eu va ofer link-ul, in caz ca ascultati online:
    http://www.romania-actualitati.ro

    Va multumesc!… 🙂

    Simona Catrina 19 august 2011 18:42 Răspunde
  • Domeniul fundulpippei.com este luat, dar este liber domeniul pippasass.org şi mare minune dacă nu-l ia Harry, dar nu pentru prefix, ci pentru sufix.

    Omuldelamunte 19 august 2011 22:13 Răspunde
  • Simona,bine ai spus ca nu exista funduri urate,ci oameni saraci…
    io zic ca si de cel mai aratos om tot se satura cineva,nu?! sa vedem ce facem noi pt spiritul nostru.
    pe mine ma ajuta lectura dar,nu orice,mai nou,citesc jurnale.si cel mai tare jurnal pe care l-a citit este mihail sebastian.
    imi place foarte mult cum scrii si ramane sa te citesc in continuare.

    dana 19 august 2011 23:52 Răspunde
  • Referitor la ce a spus Dana, stiti vorba aia, „oricat de frumoasa ar fi o femeie, exista un barbat care s-a plictisit sa faca sex cu ea”. O fi adevarat? :))

    goldeneye 20 august 2011 1:37 Răspunde
  • Mai dragut a fost aceasta spusa comedie a realitatii de azi :)))…Numai realitati reale 🙂 >:D<

    Lina 20 august 2011 23:06 Răspunde
  • Unele fete au si un fel de ghinion :
    http://www.youtube.com/watch?v=4Gg8pZYjCTM

    Thomas Man 21 august 2011 23:11 Răspunde
  • Altele au noroacele cu spartura de fond asortata cu gratia de a ne popula ambientul indiferent de fusul orar. Cred ca in foile astea colorate, agramate in general si barfitoare in special, saptamanale ori zilnice, fiecare dos ce-si gaseste locul sau de frunte este generos rasplatit la un moment dat: contracte diverse, cereri de mana cu diamante sau inconjurul planetar macar prin youtube: )
    Precum ”verisorul” nostru din film, de exemplu:

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=OMFRZn6HpyA

    Una 22 august 2011 11:51 Răspunde
  • Nice couple, Una 🙂
    Suflecata pan’ la brau, ducea rufele la rau 😀
    La asa dosuri, asa contracte 🙂 (ofertantii-s din aia imbogatitii de la noi, niste dragalasi fini ca mocirla)
    Vai de fundul dosurilor !

    Thomas Man 22 august 2011 15:16 Răspunde
  • Ar putea sa-si trimita lady asta poza la „tratati-ne cu fundul” – publicatia Playboy -ca sa dea putina clasa participantelor 😉
    Nu, nu citesc eu asa ceva, am descoperit imtamplator la sala niste numere :)))
    Una peste alta, eu as vrea sa am fundul ei. Numai eu stiu cate geno si cate aerobice inventez ca sa il mentin la standarde…….

    hapi2233 22 august 2011 20:11 Răspunde
  • Haide, hapi, recunoaste ca doar nu ne aude nimeni : sorbi Playboy-ul din priviri, de cate ori pui mana pe el, si sunteti doar voi doi 🙂 Pff, „am descoperit imtamplator la sala niste numere”, spune-i lui Mutu :), din „întamplare”.
    Din ce povestesti, esti deja aerobica, ceea ce-i o calitate funambulica mult peste circumferintele obisnuite 😀 Oricum, bine ai (re)venit pe la noi, prin arena cu vorbe.
    Repet refrenul pt cele care viseaza la „contracte” : Vai de fundul dosurilor alora !
    Vise rotunde 🙂 Si coapse dupa buget 🙁

    Thomas Man 22 august 2011 20:41 Răspunde
  • Revin la cestiunea hamletiana a postului : Merita sa investesti într-un fund ?
    Hmm, pff, tss, e de reflectat serios, bag sama, dupa reactiile sumare, cam dezbracate (de inhibitii). Eu o sa ma mai gandesc.
    Deocamdata, o fata care a investit în buze :
    http://www.youtube.com/watch?v=HO1OV5B_JDw&feature=player_embedded
    Sa investim si noi ?
    Statul roman creeaza conditii pentru investitori. Ramane sa vedem ce investim si unde. Voi cogita la intromisiunile astea materiale ; pe timp de criza, facem sacrificii personale, nu ?

    Thomas Man 23 august 2011 13:19 Răspunde
  • Da, AL, fireste ca merita ; ). Investiti in ce vreti voi!

    Una 23 august 2011 14:49 Răspunde
  • Da, Una, ramana sa studiem la microscop cazurile 🙂
    O pasarica îmi sopteste sa investim în uichendul asta în pasarele :
    http://www.youtube.com/watch?v=wCaZznXphMw
    Eu as investi mai degraba într-un roman al Simonei. Aia da placere ! 🙂
    Somn rotunjor tuturor !
    Si :
    Funduletze pt fetze ! 😀

    Thomas Man 23 august 2011 22:07 Răspunde
  • Pai, si tu, Simona ??
    Indiferent de site-ul pe care intru, peste tot dau de fundul fetei. ( nu fetzei !)
    E un fund ca oricare altul, nici prea-prea, nici foarte foarte, nici prea mare dar nici mic, nici prea plat dar nici bombat. Pai s-atunci ??? De ce tocmai fundul ? Coatele, degetele de la picioare de ce n-au putut fi sursa de inspiratie publicista pentru sutele de metri de articole scrise ?
    Va spun un secret : al meu e mai frumos !
    Ca tot nu se mai poarta modestia….

    gabi 24 august 2011 12:04 Răspunde
  • :))) Super text!
    Am vazut si eu o data chiloti-minune la TJMax in State (o singura data!!! cred ca aveau o vanzare dementiala!) tare mi-as fi luat, dar eram cu o prietena care ii observase prima si lesina de ras. M-am intors a doua zi, am dat magazinul cu susul in jos. Nimic. Apoi mi-am amintit de „Cat e halatu’? si am zis sa imi vad de ale mele!

    Mira 24 august 2011 12:43 Răspunde
  • Ce-i aia funambulica ?E papa chinezeasca?
    Bine, recunosc, cand sunt acasa, dau fuga la ghereta de cate ori imi zice google ca a doua zi apare Playboy la ghereta. Doua recenzii gasesti la mine pe blog la sectiunea „show-bizzz”just in case.
    I love Playboy

    Daca merita sa investesti intr-un fund? Daca esti barbat d-ala care scapa sapunul des, o fi meritand….
    Daca esti femeie si barbatul tau pune pret pe partile dorsale ale altor surate….si asa merita 😀
    Si la final – daca te respecti si-ti place sa vezi forme frumoase in oglinda…..atunci la geno cu tine…..

    hapi2233 24 august 2011 14:50 Răspunde
  • Hapilica, nu stii ce-i aia funambulism si scrii „recenzii” pe bloguri ? 🙂 Wuhuhu, cata splendida inocenta 😀 (wuhuhu, e în chineza dupa zid, of corse, special gift for your smile)
    Tu vorbesti despre sapun de rufe, nu-i asa ? „A scapa sapunul des” e o expresie care mi-a cam scapat pana acum, multumesc de reciclare, e ca un impuls de igienizare 🙂 Dar fantomele sunt curate ca cearsaful ^^.
    Eu vad forme frumoase si printre cuvinte 🙂 Poate chiar mai amforice decat fundul Pippei 🙂
    „Just in case” am fost si… Don’t worry, be hapi2233 😀

    Thomas Man 24 august 2011 15:24 Răspunde
  • Thomas…..sunt o fiinta simpla….chiar daca mi-am pus 2233 in coada.
    Nu merit ironiile tale 😉

    hapi2233 24 august 2011 18:14 Răspunde
  • „Fiinta simpla” suna deeply touching în gurita ta 🙂
    Si 2233 în coada suna ca un funduletz aranjat de un bisturiu cu cifre vesele 😀
    Am asa, ca o impresie fericita, ca numerele astea ne poarta noroc 🙂 Y & I is winning loto ? 🙂
    Pace tie si prietenie între popoarele noastre pt binele nostru si al urmasilor nostri vacaresti 🙂
    Spune-mi, nu fuge toata lumea dupa tine (adica dupa fericirea din tine) ? 🙂

    Thomas Man 24 august 2011 18:23 Răspunde
  • Ti-am spus ca imi place la nebunie sa te citesc?! M-am amuzat teribil de fundul Pippei… de care habar nu aveam. Si eu care ma credeam informata… Nu spumega inca toate mediile de fundu’ asta ca sigur ajungea si la mine. Desi, acum daca stau bine sa ma gandesc…….. a ajuns. 😛

    Hugs!
    Andres

    andres 24 august 2011 21:39 Răspunde
  • Gabi, lauda de sine, limba cu masline 🙂
    Zici ca funduletu’ tau e mai mai decat al Pippei… Pai vino cu el pe interval, sa comparam, sa cantarim, sa ne minunam, sa te ridicam în slavi. Atentie, n-am spus sa-l pui la bataie, ci doar sa-l fluturi ca pe o Fata Morgana în fata ochilor nostri ametiti 🙂
    Esti sigura ca nu ai iluzii oftice ? 😀

    Thomas Man 25 august 2011 9:56 Răspunde
  • Simona, o sa te citesc in continuare cu mare placere.
    Numai ca o sa tac , sa nu tulbur ape 🙂

    hapi2233 25 august 2011 11:20 Răspunde
  • Hapi,
    M-ai tulburat : eu credeam ca daca te exprimi raspicat si precis poti sa mai limpezesti din valurile vorbelor.
    Pump up the volume 🙂

    Thomas Man 25 august 2011 14:52 Răspunde
  • Ei, si prin tacerea fara de cortine, Al pare tulburator spre abisal, determinant faptuitor de viitoare absente.
    Eu vad in acest nou material simonescian un soi de continuare pentru cel scris acum 2 saptamani despre trogloditi si tabloide, asa ca iesitu’ la interval suna apetisant, chiar daca morgana-tic: ).
    Acadeao, mai dai si tu un semn pe-aici, o scuturatura de prun, ceva?! : ) Pe Smith n-as indrazni sa-l deranjez nici macar cu o sepala, vine el de-o vrea, iar vaporeanul pare intr-un refugiu olimpian..

    Una 25 august 2011 18:29 Răspunde
  • SOS, bamporeanu’ a abandonat bamporu’ !
    N-ar fi fost rau sa ne scrie niste „Funduri vesele si triste” de pe Titanicul lui cu rubine si refrene toparcenesti…
    Abisal cat Groapa Marianelor, Una ? 🙂 (Care esti Mariana, un pas înainte 🙂 )
    Toti într-o barca mangaioasa de weekend nemaisocotind trogloditii.

    Thomas Man 26 august 2011 11:52 Răspunde
  • „Va salut pe-ntreg land-ul
    Si v-aduc linkul :
    http://www.locomotivathomas.ro/
    Lipsa-n timp de lecturare,
    Dar va strig la hora mare ,
    Sau la dansul gainii:
    http://www.youtube.com/watch?v=lVdJn15jTOY
    Resurectia e oare? :)) „

    Nazuroasa 26 august 2011 16:57 Răspunde
  • Resurectie o fi, boboaco, dar sa stim si noi 🙂
    Aia cu locomotiva Thomas e cu aburi si biftecuri:)
    Io-s doar vagon de marfar (transport balize lexicale) ; care o fi femininul (singular, desigur) de la vagon ?
    N-am înteles aluziunea cu gaina. Adica vrei sa ne horim ? Ca deghizati suntem, nu mai umblam cu gaina vopsita.
    Oricum, salutul global si încercarea de bairam galinaceistic te fac simpatica, Nazuroaso 🙂

    Thomas Man 26 august 2011 17:33 Răspunde
  • Hapi, pt ca vorbii ceva mai sus de „winning loto”, iata si numerele de la tragerea de maneca :
    http://www.youtube.com/watch_popup?v=fER-WhFUzoA
    Verisoara indiana va doresc la toti cei din Simona Land !

    Thomas Man 26 august 2011 22:02 Răspunde
  • Don’t worsty 🙂 be hapilica :
    http://www.youtube.com/watch?v=ZjsbbdsFOOU

    Thomas Man 27 august 2011 8:18 Răspunde
  • Din întelepciunea nordamericana de azi, ar avea de învatat si carpato-dambovitenii :
    „If your apartment is hit by a dolphin, DO NOT GO OUT TO SEE IF THE DOLPHIN IS OKAY. That’s how the hurricane tricks you into coming outside.”

    Thomas Man 27 august 2011 9:21 Răspunde
  • @Thomas- my apartment was hit by a mermaid and I’m still not getting outside, as she’s got in through the window.
    I’m having fun pen’că nu ştiu de ce parte se trage…

    Omuldelamunte 27 august 2011 14:06 Răspunde
  • Toate sirenele trag la Munte (la OmuldelaMunte) 🙂 Si Muntele se mai si distreaza pe socoteala lor 🙂

    Thomas Man 27 august 2011 15:27 Răspunde
  • ati ramas singurii investitori? 😀

    un trecator 28 august 2011 10:45 Răspunde
  • Suntem bolnavi de utopie cronica, Un Trecator, de aceea investim înca, dupa toate crash-urile încasate.
    Important e sa-ti bagi elementele în viata pan’ la gat, sa participi, cum zicea un pinguin cu particula aristocratica. Singuri ? Nu, simt priviri ce vin din cer chiar pe coala de hartie din blogul Simonei pe care astern acum octeti razleti.
    Or fi doamnele mai timide la scris în WE asta ? Tematica fundului le timoreaza/complexeaza ? Vara le-a supt energiile redactionale ?
    Sa ne duminicim cu spori !

    Thomas Man 28 august 2011 13:50 Răspunde
  • @Un Trek- sunt până acum 2695 de vizite la acest post şi numai 45 de comentarii, ceea ce indică o reticenţă assiatico-contemplativă la tematica expusă de cumnata viitorului rege.
    O aşteptăm pe Simona să se întoarcă din Barbados pentru o nouă postare incitantă.

    Omuldelamunte 28 august 2011 14:31 Răspunde
    • Va multumesc din suflet tuturor fiindca imi tineti blogul viu si mintea captiva in revelatii de care nici nu mai stiam ca sunt capabila. 🙂 Acum ma duc sa scriu altceva pe acest blog, am fost scandalizata de o realitate a zilelor noastre (ce surpriza!)…

      Simona Catrina 28 august 2011 15:15 Răspunde
  • Nu reusesc sa inteleg, din comentariile voastre de pana acum, cateva lucruri:
    1.De ce faceti exces de englezisme si emoticon-uri, inteligenta voastra a depasit nivelul vocabularului autohton?Nu faceti altceva decat sa subscrieti la moda lansata de tabloide…
    2.Desi ridiculizati importanta data unui subiect de duzina, iata ca ati reusit sa umpleti aproape o carte de comentarii…Sa inteleg ca va place subiectul, dar,cum nu ajunegti la struguri, nu v-ati decis nici daca sunt acri?
    3.As dori ca, daca d-na Simona va considera util, sa mai vad comentarii si despre alte organe anatomice,consider aceasta un semnificativ progres intelectual.
    Altfel, va multumesc tuturor pentru inteligenta si talent-fara nici o aluzie sarcastica- si voi citi in continuare cu pasiune ” micile voastre randulete”
    Va multumesc

    adulter 11 septembrie 2011 10:31 Răspunde
    • Adulter, sunt singura care iti raspunde, cred, fiindca ma indoiesc ca mai cerceteaza cineva in acest moment pagina de fata (au aparut postari noi si, din experienta mea, comentatorii se muta la postarea curenta). Iti inteleg punctul de vedere, dar ceea ce spui seamana putin cu nodul din papura, adica ma indoiesc ca nu intelegi rostul acestui material. Asta e ca atunci cand unii spun ca televiziunile n-ar trebui sa informeze nimic despre criminalii periculosi, fiindca le fac reclama si pot face prozeliti infractori! Lucrurile, dupa modesta mea opinie, nu stau asa. Daca un grup satiric va imita in mod repetat un politician care ti-e antipatic, ai sa vezi ca-ti prieste demersul! Respectand proportiile, asta se intampla si cu fundul Pippei. Repetarea termenului care constituie tema acestui post este tocmai un mod de a atrage atentia ca s-a intrecut masura, un fel de: uite cum suna sa spui intruna „fundul nu stiu cui”, e cazul sa incetam. Dar sunt sigura ca nu era nevoie sa-ti explic toate astea, de fapt. Multumesc pentru prezenta pe blog!

      Simona Catrina 11 septembrie 2011 10:40 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title