Cel mai sexy fund de ochi

Pentru ca simt ca nu v-a ajuns cat am scris despre funduri cu alta ocazie, azi am sa va povestesc despre fundul de ochi, printre altele. Am fost la un eveniment organizat de Centrofarm si de Spitalul Oftalmologic European Eye, iar dupa conferinta de presa, prajituri si antren, am primit cadou un consult. Un fund de ochi, ni s-a spus, mai pe intelesul nostru.

Singurele teste oftalmologice din viata mea fusesera alea in care ma puneau sa citesc litere pe panoul de carton. In Canada, inainte sa-mi iau carnetul de conducere, mi-au testat vederea, nu m-au crezut pe cuvant. M-au pus sa ma uit in ceva ce semana cu un microscop de jucarie si mi-au zis: please, read! Am citit cu intonatie, iar ei micsorau scrisul din ce in ce. Pe masura ce bateam campii si nimic din ce citeam nu mai avea legatura cu ce era scris acolo, s-au oprit. Mi-au dat unda verde pentru carnet, altceva nu i-a interesat. Cum nu dau in gropi la propriu, am mers intotdeauna pe ideea ca n-am nimic la ochi. Dar azi, daca tot era un test inclus in program, gratis ca pasarea cerului, am zis ca ar fi distractiv sa vad ce-mi gaseste.

Pe aceasta cale, va asigur ca oftalmologii ii vor gasi dioptrii aiurea si vulturului cel tanar, deci nu va faceti iluzii. Nu ca as fi vreo acvila supersonica la cei aproape 44 de anisori ai mei, dar atata vreme cat ochesc numarul autobuzului de la 300 de metri, umilind cate-o statie intreaga de chiori, credeam ca vad senzational. Ei, bine, ascultati aici…

Am intrat in cabinet. Doctorita – tanara, frumoasa si amabila – m-a intampinat cu traditionalul „luati loc”. Am luat loc pe un scaunel intr-un colt, fiindca mama m-a invatat sa fiu modesta si sa nu ma urc niciodata in varful gramezii. Doctorita a zambit cu intelegere. Ghiceam ca e a catralioana oara cand spune ce mi-a spus si mie: nu acolo, va rog, poftiti aici, pe scaunul de la aparat. Normal, la aparat, cum de nu mi-a trecut prin cap?

Am sarit ca arsa, scuzandu-ma pentru neghiobie, si m-am trantit pe scaunul de examinare. In stanga mea, era un OZN pe care urma sa mi-l bage in ochi, credeam eu. Dar m-a luat incet. Mi-a dat o lopatica de plastic, mi-a zis sa-mi acopar cu ea ochisorul stang (la clinicile private, toate organele sunt invocate sub forma de diminutiv) si sa citesc ce scrie pe tabelul sleit pe peretele din fata. Erau cam 3-4 metri pana acolo, cale lunga, aveam sa constat. Cu doi ochi deschisi, vedeam ca telescopul Hubble, dar cu unul acoperit, am prins a ma legana nervos pe scaun. Am inceput sa recit: a, p, cred ca y, t, cred ca x, d, h, cred ca m. La primul rand de sus, ce-am crezut eu a crezut si doctorita, la fel si la randul doi. La al treilea, parerea mea nu coincidea decat pe alocuri cu a ei: cred ca g, cred ca b, pe-a treia n-o vad, poate e k, cred ca s, cred ca z. Cu celalalt ochi, aveam si mai putine certitudini, totul era o ghiceala fastuoasa. Se pare totusi ca am ghicit destule, nu suficient sa ies pe zero, insa.

Am aflat azi, dupa patru decenii jumate de viata, ca am astigmatism miopic simplu din nastere, deci nu bat la distanta perfect, mai pe romaneste. Sigur, asimetriile au farmecul lor, eu am minus 1 la un ochi si minus 1.25 la altul. Mi-a dat apoi un cartonas in brate si m-a pus sa citesc scrisul marunt, pe care l-am turuit fara cusur. Dar doctorita a insistat si mi-a pus niste lentile la ochi, intrebandu-ma: acum e mai bine? Pai evident ca era mai bine, fiindca oricui ii dai o lupa iti va spune ca vede mai bine cu ea decat fara ea. Dar eu vedeam perfect si fara lentile. Nu m-a crezut suta la suta, probabil ma banuia ca invatasem cartonasul pe dinafara cat stateam sa astept consultul, asa ca, pentru orice eventualitate, mi-a prescris ochelari cu 0.25, de citit. Dar mi-a dat voie sa nu-i port, cat inca vad sa citesc. N-am inteles mare lucru din aceasta filosofie clinica, dar domnita doctor era asa draguta, ca n-aveam inima s-o necajesc. A, ba nu, am atacat-o cu o intrebare, am prevenit-o ca e prosteasca: dar daca nu port ochelarii de distanta, are ceva? A zis ca n-are nimic, atata vreme cat nu dau cu capu-n stalp, fiindca oricum astigmatismul meu e din nastere si nu creste, nu scade, nu face nimic, sta. Pai si-atunci… ? – am vrut sa intreb deodata, insa am renuntat.

Pe urma, a inceput distractia. Pentru tensiunea intraoculara, a trebuit sa stau cu barbia pe un suport si cu fruntea lipita de aparat, sa ma uit fix in niste vizoare de unde mi-a pufnit niste aer in ochi. Stii cum e sa-ti sufle cineva-n ochi si sa-ti vina sa-i tragi un pumn in nas? Asa e. M-am cam speriat, dar am tacut, nu era catusi de putin dureros, n-avea sens sa ma vaicaresc.

A urmat fundul de ochi (cu tensiunea intraoculara stau bine, mi-a zis). Am intrebat-o daca-mi pune atropina si cata vreme am sa umblu oarba. Mi-a zis ca mai intai se uita cu un aparat cu un beculet, si daca i se pare ceva suspect, imi pune si atropina, daca nu, nu. Nu i s-a parut nimic bulbucat, deci am scapat de picaturile care dilata pupila. M-am interesat, daca-ti pune atropina, nu vezi sa citesti vreo trei ore, nici in ziar, nici pe computer, nici nimic. Te uiti cu ochii tulburi si cu pupilele cat mura, ca un drogat.

Aveam un fund frumos de ochi, asa mi-a zis, am fost incantata, cu atat mai mult cu cat era de fata si-o echipa de la Kanal D. Mi-au cerut voie sa filmeze circul cu examinarea ochisorilor mei. La sfarsit, mi-au luat si un interviu in care aproape ca ma certau fiindca n-am venit mai repede la control. Doctorita le-a explicat dupa aia ca, si daca veneam mai devreme, tot aia era, ca la mine e din nastere si nu e ceva grav. Dar stiu si eu, ca doar lucrez in presa: nevoia de senzational e imperioasa, trebuia sa aduca un material suculent in redactie, ma tot provocau sa-mi pun cenusa-n cap ca vin prea rar la control. Cred ca daca le-as fi spus ca sunt oarba de-un ochi si semi-chioara de altul, ar fi fost multumiti, dar din pacate pentru audienta lor, diagnosticul meu era de-o banalitate ingrozitoare.

Mi-am luat reteta de ochelari (pe care n-am sa-i port mult si bine, fiindca nu sunt obligatorii, cica) si-am plecat iar la cafeneaua spitalului, unde erau inca 30 de ziaristi, dintre care numai patru au vrut control oftalmologic, ceilalti 26 se jurau ca au in fundul ochiului membrana reflectorizanta, ca pisicile, si vad si ce n-ar trebui sa vada. Cu ideea asta vietuisem si eu, pana cu zece minute in urma, dar nu mi-am mai racit gura de pomana, era clar ca nu pot sa-i scot din cocile, fantele si patiseriile pe care le insfacasera.

Pe scurt, ca sa nu va mai retin, ascultati un sfat: chiar daca vedeti ca soimul ziua si ca bufnita noaptea, mai dati din cand in cand pe la cate-un cabinet oftalmologic, o sa ramaneti cu ochiul gogonat si cu gura cascata de cele ce-o sa aflati.