Iubitii mei cu digestie proasta

Logodnicul meu din facultate avea un inceput de ulcer si macar avea o scuza. Urmatorii n-au mai avut atatea argumente medicale, dar aveau explicatii alambicate pentru faptul ca mancau doar 5% din produsele alimentare de pe piata. Asta a fost soarta mea. La inceput, am zis: la barza chioara face Dumnezeu cuib. Nu gateam nimic prin tinerete, iar mofturile iubitilor mei mi se pareau providentiale. Ulterior, desi pentru mine n-am chef sa fierb nici un ou si prefer sa mananc o conserva de sardine decat sa toc o salata, pentru barbatii pe care i-am iubit am gatit glorios. Am facut ciorbe multicolore, sarmale, cordon bleu, musaca, ardei umpluti, piftie de curcan, salata de boeuf, lasagna, tocanita, pilaf, placinta cu branza si cu mere, clatite, tort, zeci de feluri de salate si de carnite asezonate cu tot atatea sosuri, garnituri, zorzoane. Majoritatea abia au gustat din toate astea, au decretat ca le-au facut rau si ca le-au cam venit inapoi pe gat, lucru care ma umplea de duiosie si compasiune, va dati seama.

Poate gatesti prost, logic! – imi veti spune. Nu gatesc prost, gatesc bine, si asta spun toate femeile care au mancat vreodata ceva preparat de mine. N-am inclus in statistica mimozele ipocrite, am ignorat linguseala si aprecierile strategice, le-am pus la socoteala doar pe cele care, fiind la randul lor bune gospodine, aveau meteahna de a-mi tranti fara menajamente parerea lor despre opera mea. Am primit ovatii de multe ori si, intr-o vreme, chiar aveam vaga banuiala ca multe prietene ma vizitau mai degraba pentru tortul sau clatitele mele decat pentru aleasa mea capacitate de conversatie.

Toate astea nu m-au ajutat la nimic. M-am nascut cu vreo 50 de ani prea tarziu, astazi niciun barbat nu se mai insoara dupa o orgie cu ostropel si checuri. Azi, in loc sa titirisesti trei ore la o piftie cu decoratiuni interioare de morcovi sculptati, mai bine stai doua ore la epilat brazilian, coafor romanesc si oarece fitness cosmopolit, fiindca obtii rezultate amoroase mult mai bune si mai condimentate.

Pe vremuri, eu stiam ca barbatii mananca orice, ca sunt lacomi, intaratati de aburii sarmalutelor, ademeniti de crema de ciocolata, inrobiti de aroma placintei. Dar barbatii de azi – cel putin astia care au trecut prin viata mea – au tot felul de complicatii clinice care nu le permit sa aprecieze arta mea culinara.

Deci primul avea ulcer, iar urmatorul nu manca decat organic, desi pe vremea aia nici nu stiam ce inseamna organic, eu credeam ca mananca benzeni si tolueni. Manca oua de tara, gaini de tara, mere de tara. Urmatorul era supraponderal si vesnic tinea regim, desi nu slabea niciodata, doar ca avea un pretext grozav sa refuze meniul meu: scumpa mea, uite ce burta am, trebuie sa tin regim! – sifona el nasucul, dezolat. Si, dupa ce refuza politicos musacaua mea supraetajata, tinea el o dieta cu salam, rosii, branza topita si-o pizza (vegetariana, ce-i drept).

Altui iubit de-al meu ii gasisera in stomac, la o endoscopie, un cuib de helicobacter pylori, bacterie care iti da greturi, arsuri, dureri si, in cele din urma, ulcer, daca nu cumva mai rau de-atat. Tratamentul e lung si greu, nu exista un regim clar, ca la diabetici, iar doctorii spun sa te bazezi pe propriile criterii de toleranta gastrica. Si atunci, minunatul meu iubit avea scuza perfecta sa ma refuze, cand ii plimbam prin fata platouri cu bunatati. Dupa ani de zile in care ne-am luptat amandoi cu helicobacter pylori (desi numai el o avea in stomac), a recunoscut, la un whisky – asta nu-i facea rau, nu stiu cum – ca de fapt are si niscaiva prejudecati: ca nu crede in mine ca bucatareasa, ca am trait prea artistic toata viata, ca nu am experienta la cratita si ca e practic imposibil sa gatesc corect si gustos cu un atare CV.

Alti iubiti de-ai mei aveau colecistul scos chirurgical. Sau n-aveau colecistul scos, dar il aveau stramb. Sau nu-l aveau stramb, dar aveau ficatul cu steatoza. Sau aveau colon iritabil. Sau aveau foarte des stomatite aftoase. Sau diverticuli esofagieni Zenker. Sau esofagita de reflux. In orice caz, toata arhiva de gastroenterologie si hepatologie a trecut prin viata mea, mie asa mi se pare. Ca sa nu va mai spun ca majoritatea nu pun gura pe alcool, desi lumea spune ca barbatii sunt betivi si afemeiati. V-as confirma si ca barbatii nu mai sunt la fel de afemeiati si de libidinosi ca pe vremuri, au inceput sa ne respecte cam mult cateodata, dar cu asta intram in alta zona si nu e momentul.

Am facut revelioane cu barbati care au dat noroc cu apa plata la miezul noptii, deci credeti-ma ca sunt greu incercata. Altii, mai domni, isi turnau totusi o cinzeaca, sa scape de gura mea, dar nu beau, simulau la un mod cabotin, i-ar fi concediat un regizor si din echipa de figuranti din planul sase. Isi inmuiau botul in pahar si mai roteau si ochii in tavan, chipurile vaaaai, ce deliciu, cand eu vedeam ca nu s-a petrecut nicio deglutitie.

Barbatii din viata mea nu mananca mai nimic, desi nici unul n-a fost slab mort, iata un paradox care ma innebuneste. Nu fumeaza, dar racesc des si tusesc. Nu beau, dar au probleme cu stomacul si ficatul. Nu inghit nimic seara tarziu, dar noaptea au greturi. Nu sar niciodata peste micul dejun, dar dupa-amiaza ii doare bila. Nu uita niciodata sa-si ia pumnul de medicamente naturiste, dar au crampe in fiecare zi. N-am nimic cu ei, saracii, eu doar imi inventariez bafta chioara: mananc toate prostiile si, chiar si pe vremea cand aveam pietre la bila, ma simteam mai bine ca ei. Ei au ghinion, eu plesnesc de noroc.

In cele doua imagini, sunt modestele mele productii culinare – o ciorbita de vacuta si o salata. Imi pare rau ca n-am altele, mai spectaculoase, dar din pacate ideea de a le poza mi-a venit abia in Canada, abia cand ma cam lasasem de gatit, fiindca iubitul meu ma parasise pentru o femeie care, mai mult ca sigur, gateste genial si dietetic.