„Nu suntem muritori, e clar. Dar suntem niste zei prosti, niste nemuritori care ne-am uitat destinul. (Constantin Noica)“

O pacoste

de

Exista o forma de prosteala care a degenerat in patriotism. Nesimtitii sunt foarte atasati de tara lor. Nicaieri in alta parte n-ar putea sa-si umfle mofturile in asa fel, incit sa semene a piept mare sau a portofel plin. Doar acasa la ei o duc bine. In Romania, mirlanii au declansat o streche demografica, sunt din ce in ce mai multi si mai debili. Nu sporesc prin impreunari fecunde, ci printr-o molima care a umilit orice tifos de bun simt.

De cind am plecat din tara, am ramas cu gitul sucit spre chioscul romanesc de ziare si reviste. Internetul mi-a agravat dependenta, nici vorba sa ma dezbar de pofta mea. Trebuie sa stiu, in permanenta, ce se intimpla pe bulevardele tarii mele, in speranta ca, intr-o zi, sedusa de rafinamentul si romantismul protipendadei bucurestene renascute, am sa ma intorc la mine-acasa. Dar ceea ce vad, aud si miros imi face gura punga.

Un experiment de-o cruzime amuzanta ar fi sa insfaci toate catastrofele mondene ale acestei tari si sa le duci undeva in America, de exemplu. Sau la mine, in Canada, unde terenul mi-e si mai familiar. Sa vad cam ce fel de fulgi ar sari din coada fandositilor care, in afara de nulitatea lor maladiva, mai prezinta si pericolul ca fac prozeliti. Aici, pe continentul asta, n-ar fi decit un interesant material didactic la cursurile de psihiatrie moderna, la lectia despre personalitatile narcisice.  

Viata mondena a Romaniei tinde sa se reduca la o compozitie standard, pe care am s-o numesc, la intimplare, Magda Ciumac. N-am nimic (numai) cu femeia asta, atita doar ca, deocamdata, ea exprima cel mai cracanat stadiul moral si artistic al asa-zisului high-life romanesc. Tribuna vipurilor e intesata de porcine cu bani slinosi, de fufe cu pretentii de vedete si – din nefericire – de idioti care-i promoveaza p-astia in prima liga a „celebritatilor”.

Pe locurile unde, cu 70 de ani in urma, scirtiiau trasuri luxoase si scriitorii vremii beau cite-o cinzeaca datatoare de metafore, acum se leagana cite-o fleandura care sfideaza orice ramasita de bun simt. Briganzii care au reusit sa-si spele toata prada la timp (iar acum se numesc, eufemistic, oameni de afaceri) au pus laba pe cite-o toapa care, sastisita de piinea cu parizer si de geanta de musama, a observat intr-o zi, in oglinda, ca are fund competitiv. Se bate astfel palma si se trece la promovarea cucoanei la tv si-n ziare, fiindca asa le-a fost intelegerea. Bogatanul lat e multumit cu paiata lui, iar mimoza zice mersi ca a gasit un bou la timp, cit inca nu i s-a instalat vreo celulita-n destinul ei luminos.

Orasul e plin de berze snoabe, niste strimbe pe catalige, cu cap de paie si buze carnoase, care debiteaza gogomanii antologice la tv. Alaturi de ele, maimutoii cu bani au gurile anesteziate de mindrie si nici nu mai simt cum le curg scuipatii pe costumele scirbos de scumpe. N-am nimic cu parpalacul omului, poate sa aiba si cojoc de aur, cu conditia sa fie un echilibru intre valoarea lui umana si costul toalei aferente. Dar cind vad cite-o ciumafaie toanta ambalata-n cite-o rochie de ‘ouaj’ de mii de euro, realizez in ce tara traiti voi, cei dragi mie, si ma apuca plinsul.

In Romania, exista milioane de oameni valorosi, buni, destepti, competenti, calzi, corecti. Ii stiu, ii vad, ii aud, ma cutremur cind le interceptez modestia patologica, umilinta in care sunt inecati zilnic. Oamenii de bun simt au atit de putine cotloane unde se pot exprima inteligent si relaxat… In rest, este obligatoriu sa le fie rusine de cultura lor, fiindca ea vine la pachet cu haina ieftina si iesita din „trend”. Eruditii cu buget deplorabil sunt sfidati de tilharimea imbuibata. Profesorii universitari, cercetatorii, pictorii, traducatorii, poetii au ajuns sa mearga pe strazi laturalnice, ca sa-si pastreze curata singura pereche de pantaloni de stofa – care, altfel, ar inghiti noroiul distribuit de limuzina codobaturei ajunsa nevasta de mafiot.

Am auzit odata, cu ani in urma, o foanfa birfind oribil o somitate din muzicologie, o doamna care a scris si-a studiat si-a coordonat proiecte culturale minunate, de anvergura, de substanta. Cretina pe care am auzit-o plescaia o cafea cu frisca, la o adunatura mondena, si, cu un crac incolacit pe celalalt, ii povestea unei alte ordinare ce nasol se imbraca madam-aia-din-muzica, draga, ce ghete cu toc patrat avea si ce fusta plisata care nu se mai poarta de pe vremea comunistilor, mmpppfffff. Ea, vaca nebuna a inaltei societati, era inghesuita in haine de mii si mii de euro, evident. Ca sa i se vada toate etichetele de lux, renuntase la o parte din accesorii, in primul rind la creier. Ca era si asta iesit din trend, nu se mai poarta circumvolutiunile, adica in general nu se mai poarta nimic daca nu e intins si dat cu gel.

Ma veti mai vedea de multe ori dind in fiert pe blog cind vine vorba de supliciul Romaniei mele. Ingimfatul grosolan al acestei tari ma scoate din minti, fiindca din cauza cefei lui groase nu se vede sufletul firav si frumos al omului de buna credinta. Va previn ca nervii mei nu s-au ostoit, dar la Toronto e 4.00 dimineata. Va las sa mergeti la vot, iar mie permiteti-mi sa ma scufund intre pernutele mele. Voi reveni curind, cind ies dintre vise si ajung la un liman.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • nici nu stiu ce sa scriu! as vrea sa tip in gura mare necazul meu! Plang intruna, azi am inteles ca trebuie sa pun capat un povesti de 5 ani cu cel ce mi-a fost iubit! Plang, ma uit inapoi , nu mai vreau sa explic nimic, iau totul asupra mea si ar trebui sa merg mai departe! N-am fost casatoriti, n-avem copii, dar am stat impreuna 5 ani in apartamentul lui! Am 24 de ani suna frumoas, am toata viata inainte! Trebuie sa-mi caut gazda, sa-mi caut servici, in februarie termin masterul! Imi e asa greu pt ca sunt si in alt oras si mai mult nici nu vreau sa ma intorc acasa! Aici m-am simtit mai bine, mai linistita! Mi-e greu si mie frica, ma simt cumplit! As vrea sa plec mai departe sa trec granitele sa ma descopar s-o iau iar de la inceput! Dar mie asa greu ca nu stiu unde sa merg, nu stiu ce sa fac sa sa obptin un contract de munca in strainatate! Poate auzi ceva pe acolo pe la tine, stiu ca suna urat si cu nesimtire sa-ti zic asta, dar ma simt ca o frunza in bataia vantului, ma simt dezorientata, debusolata si doare doare atat de tare! Iarta-ma ca-ti scriu tie lucrurile astea n-am simtit mai aproape de tine, pentru ca tu ai reusit, si-as vrea sa ma molpsesti si pe mine!
    Daca ti se pare absurd ce ti-am scris, mai ales ca pe blog se discuta lucruri frumoase, de viata, sa nu-mi raspunzi si eu te inteleg! Aveam nevoie sa-i spun cuiva toate astea, si nu stiu cum TU ai avut ghinionul asta! Iti multumesc si iarta-ma ca te-am ales pe tine!

    claudia 30 noiembrie 2008 19:03 Răspunde
  • Ce descriere trista, dar exacta, a situatiei din Romania! Ca de obicei, apreciez acest „dat in fiert”. Multi oameni cu creier gandim la fel, dar nu are toata lumea talentul asta fabulos la scris. Toata stima,Simona!

    Bianca 30 noiembrie 2008 23:12 Răspunde
  • Claudia, fata buna si trista, cind aveam virsta ta, m-am despartit de omul cu care urma sa ma casatoresc. Eram impreuna (ironia soartei) de cinci ani. Acum intelegi de ce ai ales (poate fara sa vrei, indemnata de un instinct frisonant) sa-mi spui mai intii mie povestea asta?
    Era, ca si in cazul tau (fiindca am mai gasit detalii si in cele ce ai scris pe blogul lui Alice) primul barbat pentru care desenasem rochii bufante de mireasa, pe caietul studentesc – asta in loc sa casc urechea la profesorul de teoria literaturii, care spunea niste minunatii si, desi batea la portile senectutii – sau, cel putin, asa-l vedeam eu din infatuarea celor 20 de ani ai mei – era un tip marcat de un ravasitor sex-appeal intelectualist.
    Era, asadar, primul barbat caruia ii daruisem tot ceea ce pastrasem, cu furniceasca meticulozitate, ani la rindul: poeziile mele, puritatea mea, sperantele mele. Ne-am iubit cinci ani – desigur, idealizez, insa daca e sa fiu sincera (cu mine, in primul rind), i-am iertat destule cit sa am astazi circei incurabili de regrete.
    Logodna s-a prapadit cu contributia majora a minciunilor si ezitarilor. Dupa ce ne-am terminat facultatile, fiecare a prins a trage in cite-o directie, destinul geografic incepuse sa rinjeasca. Iar eu tocmai ma pregateam sa abdic de la principiile mele profesionale si sa merg ca oaia dupa el, in Ardeal, cind a facut una lata, peste care n-am mai putut trece. Si m-am trezit deodata singura, orbecaind prin viata, la 24 de ani.
    Cu diploma intr-o mina si cianura intr-alta, am bijbiit prin ginduri ramase balta, habar n-aveam incotro s-o iau. Mi-a trecut durerea, in cele din urma, desi credeam ca am sa fac infarct din cauza plinsului cu sughituri, care-mi innodase bronhiile si-mi dezumflase plaminii de tot.
    Claudia, ceea ce incerc sa-ti spun (desi stiu ca asta nu te ajuta prea mult acum) e ca ai sa scapi de tortura asta. Eu am o filosofie de viata atit de simpla, incit mi-e si rusine cu ea: totul trece. Si ceea ce-i oribil, dar si (din pacate) ceea ce-i sublim.
    Draga mea, ia partea buna a partii proaste si retine ca, intr-o zi, dupa ce vei termina de iubit si de urit la el, iti va fi indiferent. Dar de-o indiferenta cumplita, aproape ca te va inspaiminta si te va intrista pasivitatea simturilor tale.
    Stiu, stiu, pina atunci ai de trecut prin purgatoriu, prin autoreprosuri (fiindca asa suntem noi, proastele lumii moderne, ne imaginam ca, daca ne paraseste un barbat, asta se intimpla numai si numai din cauza noastra, fiindca suntem urite, nebune si rele).
    Stiu ca nu ma crezi si ca e groaznic sa faci fata prezentului, asta e unda de soc si ea te trinteste. Cu trecutul si cu viitorul poti negocia, le poti framinta dupa voia inimii, le poti subiectiviza pina la absurd. Dar cu prezentul nu te poti aseza la masa tratativelor, piinea si cutitul sunt la el, conditiile le pune el. Singura ta sansa, ca sa nu te inghita cu fulgi cu tot, e sa te uiti in ochii acestui prezent si sa-i suieri: du-te naibii, miine ai sa fii trecut si ai sa intri in categoria fosilelor de care s-au plictisit si paleontologii.
    Claudia, as da orice sa am anii tai (de cite ori ai auzit asta de la babaciuni de-un leat cu mine?), sa joc in capul maimutoilor din cauza carora ma inrobeam si imi fringeam zilele. Si, mai ales, in capul intimplarilor sentimentale nefaste. Daca ai macar un dram de incredere in mine, ai sa incepi sa te vindeci.
    Omul care te-a parasit (daca despre asta e vorba, din cite deduc) va face intotdeauna parte din amintirile tale si e dreptul tau sa porti doliu dupa dragostea asta, e chiar terapeutic, daca-mi amintesc ce-mi spunea Alice odata – dupa o discutie pe care o avusese cu Aurora Liiceanu, intr-o circumstanta similara. Dar te anunt ca te vei vindeca si vei gasi alte iubiri, alte inceputuri, alte tresariri extatice, alta febra de dragoste.
    Am trecut prin ceea ce treci tu acum – si in tinerete, cum iti spuneam, dar si mai tirziu, la virste cu mult mai necrutatoare decit a ta.
    Te inteleg si te las sa plingi, eu nu-ti poruncesc vitejeste sa-ti stergi lacrimile, fiindca nici eu nu eram in stare de asa ceva, in momentul dezastrului. Eu am vrut doar sa stii ca sunt linga tine, ca stiu foarte bine ce spui si, mai presus de orice, am vrut sa-ti spun ca totul se intimpla cu un rost… Dezvata-te de iubirea asta ca de un viciu, fii tare, esti bulversant de tinara, nemuritor de tinara, Claudia!

    simona 30 noiembrie 2008 23:38 Răspunde
  • Bianca, iti multumesc, stiu ca intelegi si simti si suspini ca si mine, altfel n-as scrie, as inghiti lacrimi si vorbe, de-a valma, si as sta ghem, in discretia mea posaca. Multumesc…

    simona 30 noiembrie 2008 23:43 Răspunde
  • Cat adevar in cele ce-ai scris, draga noastra Simona…. Dar crezi oare ca acesti bogatani snobi, acele berze cu capetele goale sunt fericiti? Eu cred ca nu. Banul nu poate intra in sufletul lor, asa cum intra zilnic iubirea intr-al nostru. Sunt niste oameni goi pe dinauntru, doar inveliti pe-afara de „euroii” lor.
    Asa este, se gasesc cu greu acele cotloane unde omul de calitate sa se poata exprima inteligent si relaxat, dar nu mi-e rusine de haina mea ieftina si iesita din trend, mi-e rusine de intrebarile lor ridicole, gen „cine-i Nina Cassian, tipa aia care a murit la 18 ani?”.
    Dar noi, bietii muritori de rand de-aici, vom ramane cu speranta ca maine va fi mai bine.
    Multumim ca ai ramas cu sufletul alaturi de noi, alaturi de iubirea ta Alice!!!

    Catalina 1 decembrie 2008 1:40 Răspunde
  • Ma aflu in fata unui camp alb asemeni zapezii pure, nestiind ce sa scriu! Am sa las inima sa creioneze ceea ce vreau sa-ti spun. Sa nu crezi ca-s vreo nebuna, doar o melencolica care sta in fata unui baraj mare fisurat si din care vede cum tasneste apa cu putere! Nimeni si nimic nu poate opri apa sa se reverse, nici macar eu care stau in fata lui neputincioasa cu bratele deschise si astept iubirea sa ma invaluie! Mi-a zis cineva odata „Iubirea-i de la Dumnezeu, iar el ne-o da ca s-o impartim cu ceilalti! In fiecare zi, odata cu zorile, Dumnezeu ne pune la dispozitie cel putin o clipa magica, in care putem sa schimbam tot ceea ce ne face nefericiti! De cele mai multe ori ignoram aceeasta clipa, fiindu-ne frica de consecintele sumbre, create aproape instantaneu de subconstientul nostru. Atunci, noi ne ferim de aceste efecte aparent logice, izolandu-ne de exterior, de iubire, si implicit de suferinta”. In dimineata asta tu esti clipa mea magica! Iti multumesc draga mea ca ai acceptat sa-mi dai si mie din iubirea ta! O sa port cuvintele tale ca un talisman, o sa fie electrosocul care ma aduce din nou la linia dreapta! Nici nu merit sa-mi scri atat de frumos, mi-ai dedicat atatea cuvinte numai mie, e mult si sper ca atunci cand o sa ai si tu nevoie, sa fie un ingeras la fel ca tine, aici, acum, si sa-ti ofere alinarea de care poate o sa ai nevoie! E mult, e din inima, si am atat de multa nevoie de cuvintele astea ca-i darul cel mai de pret cel puteam primi! Iti multumesc, si ma rog sa ti se reverse si tie inzecit mai multa bunatate!
    Nu stiu daca valurile astea uriase o sa se calmeze, nu stiu in ce directie o sa ma indrept dar iti multumesc ca ai „conspirat ” si tu la fericirea mea! Iti multumesc!

    claudia 1 decembrie 2008 9:56 Răspunde
  • Buna Simona, am asteptat cu nerabdare sa scrii. Si ai scris. Asa cum stii tu mai bine si mai frumos. Ma gandesc mereu dupa ce scrii doamne…iar fata asta a rupt din sufletele noastre ganduri si le-a asternut pentru noi cei care nu putem sa spunem atat de bine cum spune ea, dar care spune excat ceea ce noi simtim cu totii. Si cei plecati din tara si cei care au ramas acolo. Inca odata ai reamintit ceva ce urasc din suflet , eu cea care nu mi am dorit niciodata sa strang averi, ci doar sa am suficient cat sa ma simt decent. Sa pot sa ofer fetitei mele o educatie decenta. Sa pot sa-i transmit valori normale si sanatoase. Sa inteleaga ca viata este frumoasa si ca trebuie sa o traiasca decent. As muri sa stiu ca fetita mea ar ajunge intr-o zi sa aprecieze toalele scumpe „de firma” si masini printr-un barbat care este gata sa i le ofere contra tineretei ei. Bine…fetita mea este mica, are doar 8 anisori…dar cu siguranta in tara cu asta as fi avut de luptat, pentru ca se propaga la nivel national ca daca esti siliconata si „bine vazuta” de un libidinos, ai succes in viata.

    Te pup si ma bucur ca nu sunt in tara sa merg la vot si sa aleg aceleasi „belele” pt viitorul meu si al copilului meu.

    irina 1 decembrie 2008 12:11 Răspunde
  • Cu ani in urma am cunoscut o tanara. O tot suna mobilul scump, ţârâind in garsoniera ei aranjata cu bun gust. Era o fetita placuta, cu bun simt faţă de mine, chemata sa o ajut sa depaseasca un examen. La telefon – iubitul ei. Deduceam din conversatie elementele normale, caldute, ale unei relatii frumoase, implinite. „Cat mai ai?” „Putin. Dar ma duc apoi la cosmetica. Ne vedem dupa aceea? Maine mergem sa ne luam biletele de concediu?”. Tarziu, cand trecuse un an, examenul ei se sfarsise cu bine si ne beam multumite frappe-ul (facea un frappe extraordinar), mi-a povestit, senina, ca iubitul ei platise si proiectul pe care i-l facusem, si cosmetica, si biletele de concediu in Thailanda si telefonul scump si garsoniera. Si ca… era insurat. M-am oripilat si m-am luptat din rasputeri cu mine sa n-o arat. Nu, el n-avea 80 de ani si nici burta. Era cu cativa ani mai mare decat ea, arata fermecator si, in principiu, n-avea deloc atributele pe care le condamnam cu gura punga. Ea mi-a vazut grimasa. M-a intrebat direct: „Ce sanse as fi avut eu, o fata de la tara, cu liceul, sa patrund in Bucuresti?”. Inchistata in normele mele de educatie sanatoasa, i-am replicat in gand: „Sa pui burta pe carte si sa inveti si sa n-ai nevoie de un barbat! Uita-te la mine!”. M-am trezit ca ma uitam EU la mine: aveam trei servicii si mandria umflata ca o gogoasa ca nu depind de un barbat. Dar ma spalam cu sampon de urzica, pentru ca era cel mai ieftin, ca sa pot pune ban pe ban, sa-mi iau un acoperis deasupra capului. Da, domnule, insa dormeam linistita ca nu imi arunca niciun mascul in fata replici usturatoare („Eu ti-am platit casa!”, „Eu ti-am platit concediile!”). Mergeam Å£anÅ£osă în metrou, mă uitam de sus – eu sunt pe picioarele mele, nu depind de nimeni. Lume, lume, uită-te la mine! Si-am trait asa, cativa ani, luminata de pacea interioara ca eu sunt aia fericita si lipsita de griji si ea o sa plateasca. Am revazut-o mai tarziu. Arata incantator si purta pe deget o verigheta fina. Se casatorise cu un altul, disponibil, la fel de bogat ca cel care ii daruise garsoniera (inchiriata acum pe salariul meu de pe o luna), dar mai frumos decat primul personaj. Radia, terminase facultatea si avea propria ei firma, o casnicie fericita si vacante in insule cu nume pe care eu nu le pot pronunta si pe care le caut fascinata pe google. (Sa nu ma intelegeti gresit: nu mi-a aruncat toate astea in fata. Mi-a raspuns mai mult la intrebari decat sa-mi vanture ostenativ prin dreptul nasului un destin la care eu nici nu visez). Eu ma grabeam de la serviciu la un alt „client”, pentru un alt proiect care sa-mi asigure dreptul la o crema de maini mai buna .
    Am crezut ani la rand ca „bogatii” sunt seci, nefericiti si plang noaptea in pernele scumpe, lipsiti de somn si de liniste. Am mai crezut ca destinul echilibreaza nedreptatile, corectandu-le pe cai nevazute. Am incetat sa ma mai mint ca ar fi adevarat.
    Sunt fericita. Pentru ca ma fac fericita lucruri si oameni ce fac parte din viata mea. Dar am convingerea ca si „ceilalti” sunt fericiti. Si ca, la capatul drumului, si eu, si „ei” ne stingem fericiti.
    Nu discut daca e corect asa. Nu extind subiectul, cautand „root-causes” si propunand metode de-a le starpi, ca sa aduc echilibrul in societate iar truda mea sa fie rasplatita asa cum ar trebui, asa cum as merita. Am descris doar un fapt. Cu riscul de a primi critici. Cu riscul de a nu ma fi incadrat pe de-a-ntregul in subiectul tau, Simona. Nici mie nu mi se pare corect sa fie asa. Dar mi se pare ca-mi consum energie degeaba sa ma lupt cu o ordine, oricat ar fi ea de nedreapta, pe care n-am sanse sa o aduc la normal. Ca mine sunt multi. Si rau fac. Si rau facem. Dar EU sunt mai importanta. Fericirea mea, asa marunta, obtinuta din lucruri minore, neesentiale, este ceea ce ma intereseaza. Poate ca am aceeasi motivatie care te-a facut si pe tine sa pleci – mi-e lehamite sa ma lupt. Prefer sa trag obloanele si sa-mi vad de viata mea.

    Dianet 1 decembrie 2008 14:05 Răspunde
  • Se pare ca ,in zilele noastre, creierul este un accesoriu pentru foarte multe persoane. Nu este un necesar absolut pentru ei, ci doar ceva pe care il iau cu ei uneori…Ce sa-si mai ia cu ei creierul daca au deja frumusetea sau viclesugul care trag in capcana pe multi altii, care la fel, isi uita creierul in dulap acasa?!da…ce sa mai zic? nu ma mai mira prostia omeneasca! Trebuie doar sa ne ferim de ea, noi cei care inca avem acele circumvolutiuni…

    Roxana A 1 decembrie 2008 16:47 Răspunde
  • o radiografie exacta a societatii romanesti, din pacate….
    ai dreptate Simona. chiar daca esti la mii de kilometri, perceptia ta este reala.

    mihaella2 1 decembrie 2008 17:40 Răspunde
  • Simona,

    numai adevaruri ai grait. ai descris perfect societatea romaneasca. si atunci cum sa-mi fie dor de Romania? eu nici macar nu citesc ziarele sau nu ma uit pe internet. nu vreau sa stiu nimic despre Romania. nici macar nu am stiut ca se voteaza. ocolesc tot ce tine de Romania…eu vreau sa ramana in mintea si sufletul meu asa cum o stiam…marea, costinesti,chefuri in camin, oameni faini,dragoste,nisip,sesiuni,cheile turzii:)))

    Nela Fisichela 1 decembrie 2008 19:57 Răspunde
  • simonci a mea !!!! desteapta mea !!!!
    ei bine mai intai esti desteapta lui alice si apoi si a mea….
    Dumnezeule, ma obligi sa-mi fac bagajele si sa ma car ….si o sa ma gasesti pe presul tau….
    da, da tocmai acolo in Canada…..o iau si pe alice ….doar n-o s-o las cu marlanii astia….
    ce pot sa zic… ca le-ai zis tu pe toate….e cum zici tu, e crunt si cu toate astea e prea tarziu pentru mine sa ma alung din nenorocita asta de tara, si e prea traziu pentru multi dintre noi sa mai schimbam ceva din mizeria asta care ne cuprinde mai mult sau mai putin pe fiecare dintre noi….
    ti-am scris pe pagina lui alice….sa nu mai taci atunci cand vii ….
    avem nevoie de gura de oxigen cu care te asteptam in fiecare seara , la ceas de taina….avem nevoie de tine…
    ai grija de tine si de iubirea ta

    monica 1 decembrie 2008 20:30 Răspunde
  • Simona,te-as numi, fara ezitare,Rmn-ul Romaniei,cat de exact si precis e,din nefericire,diagnosticul pe care l-ai dat!!!!!!Dureros, cutremurator,ingrozitor de veridic!eE realitatea in care ne curg zilele…

    Simona Radoi 1 decembrie 2008 22:46 Răspunde
  • Scumpa mea,

    Revin dupa o perioada de absenta (te-am citit, dar in tacere) si iti spun, din nou, ca atunci cand citesc ceea ce scrii, simt ca as vorbi cu un alter ego. Ma enervezi ! Pentru ca ai dreptate ( a cata oara?…) si pentru ca descrii atat de obiectiv mocirla asta infecta care se vrea a fi „inalta societate” (?!??!)

    Iti marturisesc ca nu m-a surpins deloc indignarea ta, perfect justificata si pe care mi-o asum si eu, alaturi de tine. De fapt, stii care e problema? Am luat ceea ce ai scris ca pe ceva normal (adica…ce te miri??), aproape ca te-am urechit in gand ca scrii platitudini!!! Aici e buba!

    Am ajuns sa consideram aceste prestatii demne de Circul Globus – ca pe ceva normal. Desi, am intalnit si clovni fericiti, machiati cu mult mai multa iscusinta decat pitzipoancele branduite din cap (al carui rol este sustinerea ochelarilor de soare ) pana in picioare.

    Problema e ca sunt promovate atat de agresiv ca niste modele, ca niste exemple demne de urmat! Fiecare fatuca de 15-16-17 ani isi doreste sa-si gaseasca si ea un Iri al ei, care sa o plimbe cu limuzina, sa o imbrace cu multe litere (D&G, CC, YSL etc) si sa o plimbe la Paris ca sa-si puna poseta in cap pe post de palarie…

    Fiecare epoca, fiecare natie a avut si va avea, cu certitudine, Mitzele si Miticii sai, pitzipoancele si cocalarii aferenti. Ceea ce e patologic pentru societate e faptul ca apar peste tot, pe sticla, in presa, pe autobuze (pardon…prietenii stiu de ce;) ) si ni se vira pe gat drept modele de „personalitate”, de „reusita in viata”, „de reteta a succesului”. Pe scurt: prostesti cheliosul burtos plin de bani, il aburesti sa te si ia de nevasta si …iata fericirea!

    Lichelele ies in fata si emit pretentii de moralitate, iar oamenii valorosi si cu bun simt stau decenti intr-un colt tenebros si se chinuie sa-si achite facturile dintr-un salariu care cuprinde mai putine zerouri decat ….unghiile acrilice.

    Pe de alta parte, nu asa au stat lucrurile dintotdeauna?…..Odata la cateva zeci de ani, se schimba doar distributia… scenariul e cam acelasi….

    Iulia M 2 decembrie 2008 20:28 Răspunde
  • Simona,

    ce-ar face fatucele in State sau in Canada? S-ar intoarce in Romania dupa maxim o luna. 🙂
    Nu vreau sa aiba loc experimentul tau… lasa-le sa stea acolo. 🙂 Am cunoscut o draguta dintre acestea care se plictisise de Romania si a venit in US sa se casatoreasca cu un prieten de-al nostru roman.Se cunoscusera pe mess. Am fost impreuna cu ei la Las Vegas. Acolo am cunoscut-o pe ea. Era frumoasa, era imbracata de ziceai ca a coborit de pe catwalk. Avea cu ea, printre altele, pentru o sedere de 5 zile, o valiza mica speciala plina cu ochelari de soare. Cred ca numai ochelarii aceia valorau citeva mii de dolari. Ne-a povestit ca „fostul ei” nu ii refuza nimic dar ca ea nu mai suporta mizeria din Romania si nici pe el ca o tinea de proasta… A stat in US fix 2 luni, i-a trecut indragosteala si pofta de a se muta aici. S-a intors in Romania vara trecuta.

    Iana 2 decembrie 2008 23:41 Răspunde
  • Draga mea Simona,

    Ai atins cea mai sensibila coarda a sufletului meu cu acest articol.Sa fac o comparatie extrema DIVINITATEA versus DIABIOLIC.In nici o tara din lume unde am fost nu am vazut ca la toate televiziunile,in presa si orice forma media sa fie prezente personaje al caror nume il scriu cu scarba dar il scriu,mahalagioaica de Oana Zavoranu,prefacuta de Andreea Marin ,manelisti ,analfabeti,”politicieni” etc in loc sa vezi un profesor universitar,un medic de succes,un preot cu har oameni de care toti avem nevoie.Emisiunea Garantat 100% este singura poate care mai aduce o raza de lumina in intunericul infricosator.Ne meritam soarta as zice.Pentru ca romanul la asta se uita asa cum au votat persoane gen Elena Udrea pentru parlament.Ma ingrozesc si sufar enorm ca cei dragi mie traiesc acolo.Din pacate eu sau tu nu vom schimba cu nimic situatia existenta prin revolta noastra.Dar pentru toti cei care vad articolele tale sper sa le dea Dumnezeu minte si putere sa nu renunte la cititul unei carti,mersul la o piesa de teatru,un spectacol de opera sau vizitarea unui muzeu.
    Si sa ii incurajeze si pe cei tineri sa faca la fel.Suntem un popor sensibil si inteligent.Nu lasati parazitii acestei societati sa invinga.
    Sarabatori fericite Simona si multa lumina in suflet!

    Joanna 3 decembrie 2008 2:40 Răspunde
  • Draga Catalina, ai terifiant de multa dreptate, citeodata tinjesc dupa o insula pe care sa va chem pe toti cei care ginditi ca mine – nu spun ca suntem specia cea mai fericita, dimpotriva, unii ne vad ca pe niste ilustri inadaptati. 🙂 „LOST”.

    Claudia, n-ai pentru ce sa-mi multumesti. Daca n-as fi trecut niciodata prin ceea ce treci tu acum, poate as fi patinat mai usor peste rindurile tale, ti-as fi raspuns mai conventional. Dar STIU… O sa fie bine, iti promit.

    simona 3 decembrie 2008 9:34 Răspunde
  • Draga Irina, esti calauzita, din fericire, de o lumina atotputernica: propriul tau copil. Pentru fetita ta, iei cu asalt redutele – si te inteleg si te admir mai mult decit iti imaginezi. In rest, asta e si unul dintre reperele panicii mele: faptul ca prostul gust gaseste adepti urgent. La ora asta, in Romania, zeci de mii de fete aspira la oportunitatea de a se vinde (negociabil) si, implicit, la a-si amaneta visurile – pe care, asta stim doar noi, nu si le vor putea rascumpara niciodata.

    simona 3 decembrie 2008 9:42 Răspunde
  • Dianet, am sa recomand tuturor, acum, sa citeasca atent ceea ce ai scris mai sus. Pe de o parte, fiindca e o poveste cu un tilc robust, iar pe de alta parte, fiindca scrii foarte bine. Asa e, bogatii sunt fericiti (iar cind spun „bogati”, nu intentionez sa-i dau neaparat un sens peiorativ, pentru ca as suna ca un Che Guevara mai mic, ci ma refer la parveniti). Nici eu nu mai cred de mult in faimosul „echilibru universal”, o scorneala de care ne agatam toti cind plesnim de furie, in speranta ca va veni si rindul nostru. Si nici nu mai lupt cu nimeni, aaa, ba da, lupt cu mine (foarte neprincipial si fara fair-play, de altfel).

    simona 3 decembrie 2008 9:52 Răspunde
  • Roxana, zimbesc citind ce-ai scris, mi-am amintit de o scena dintr-o comedie unde o fetita dragalasa, de vreo doi anisori, nu dadea semne ca dospeste vreo urma de inteligenta intr-ale culorilor, formelor si ciocolatei pe care si-o sleise prin bucle. Iar maica-sa, exasperata si dezolata de IQ-ul odraslei care nu prevestea nimic bun, a oftat si i-a spus: „It’s ok, Amy dear, maybe you’ll be pretty and you won’t need any of these skills…”. Am ris, desi admit ca e de plins…

    simona 3 decembrie 2008 9:56 Răspunde
  • Mihaella2, iti multumesc, ma bucur ca simti rezonanta acestei realitati… E trist, dar ne adaptam la situatie, macar din orgoliu 🙂

    Nela, draga mea, mie mi-ar cam fi dor de tara mea, dar probabil ca, asa cum faceam eu si-n dragoste uneori, acum stau confortabil, la 10.000 de kilometri de radacinile mele, si inventez valori si calitati, ca sa-mi anesteziez sufletul…

    Monicule, m-ai amuzat, dar ma faci si responsabila de instrainarea ta, ma vor uri, cindva, toti cei care te iubesc si te vor in Romania… dar nu, nu e prea tirziu pentru nimic de genul asta, Monica, atita vreme cit asta vrei, de fapt „prea tirziu”-ul asta e o valoare inventata de oameni, deci are limite destule… Esti o scumpa si ma coplesesti. Bine-ai venit!

    Iti multumesc pentru incredere, Simona draga, cu toate ca, te rog sa ma crezi, n-am facut nicio isprava, adica sa pun diagnosticul a fost usor, simptomele erau prea evidente ca sa complice chestiunea. Cu tratamentul e mai dificil, insa. Testul a iesit pozitiv, boala tarii noastre pare cronica, medicamentele sunt scumpe.

    simona 3 decembrie 2008 10:04 Răspunde
  • Draga mea Iulia, de fapt, tu mi-ai mai facut un pic de lumina-n cap, ai ridicat jaluzelele, multumesc. Pai, de fapt asta e urgenta, sa scoatem oamenii de valoare din ungherele saraciei si uitarii – si, implicit, ale umilintei de neiertat – si nu sa tragem cu prastia in pitipoancele nocive si-n libidinosii aferenti (misiune care trece la punctul doi pe ordinea de zi) 🙂

    simona 3 decembrie 2008 10:12 Răspunde
  • Misto poveste, draga Iana. Cunosc destule cazuri similare, circumstante sarcastice in care fete cucuiete credeau ca America are o rezerva strategica de miliardari suficient de cretini, incit sa creada ca ii iubesc niste matracuci profitoare si, de altfel, sexy. Bogatia nord-americana e cu mult mai discreta si cu mai mult simt al masurii mondene, poate am sa va povestesc despre asta cindva…

    simona 3 decembrie 2008 10:16 Răspunde
  • Draga Joanna, iti inteleg inversunarea, multumesc pentru ca subscrii la viziunea mea. In ceea ce ma priveste, am evitat exemplele concrete, fiindca n-am vrut sa se spuna ca mi-am deschis blog ca sa ma pot repezi la gitul oricui fara sa o iau pe cocoasa. Si-apoi, mi-as face griji ca as omite pe careva si ar iesi discutii penibile-n tirg. Ar fi o lista prea lunga si prea ciudata, oricum. Si nici nu cred ca am avut prea multe nume mari in cap, ci ma refeream mai degraba la tabloul general, plin de celebritati oxidate, dar si de paiate anonime, frumoase, alterate de oportunism.

    simona 3 decembrie 2008 10:20 Răspunde
  • Simona,

    indraznesc sa propun ceva … tu care stii sa scrii asa de misto ca ne regasim cu totul in ce scrii tu. Citeam ce i-ai raspuns Monicai… „prea tirziu”… asta este si problema prietenelor mele din Romania… virsta, prea tirziu…variatiuni pe aceeasi tema. Asta am invatat eu aici printre americani: nu esti batrin la 40 de ani, nu e prea tirziu sa te apuci de ceva nou la 40 de ani sau peste 40 de ani. In Romania la 35 sau 40 esti „expirata” daca nu esti Mihaela Radulescu. 🙂

    Multumesc mult ca iti faci timp sa scrii pentru noi.

    Iana 3 decembrie 2008 16:30 Răspunde
  • Draga fata de la capatul lumii…iti multumesc ca ai venit atata drum pana in portul sufletului meu si ai adus cu tine tocmai pentru mine atatea cuvinte frumoase.Ti-am citit povestea aceea de dragoste si ai dreptate,e exact filozofia mea de viata: toate trec ,cu bune cu rele…Iubirile …la fel.Cel pentru care credeam ca am sa mor iubindu-l,candva la 20 de ani e pentru mine azi chiar nimeni,chiar nimic.

    Cora 3 decembrie 2008 22:16 Răspunde
  • Simona, e de plans pentru noi, pentru omenire, pentru cei care inteleg si pe cei care are ce sa-i doara. Iti multumesc pentru comentarii 🙂

    Roxana A 3 decembrie 2008 23:47 Răspunde
  • Dragostea e o mincuna pe care o aud in fiecare zi din “gura unora” si o realitate pe care o simt in sufletul sincer si devotat al altora, cu adeavarat oameni. Deci, dragostea se simte nu se spune. Cuvintele sunt doar niste anexe ale dragostei, niste captuseli care intaresc si mai mult adevarata simtire. Dar adevarata valoare a acestor cuvinte nu o gasesti decat in sufletul cald al cuiva, in ochii lui care-i tradeaza sentimente.
    Dragostea e minunata atunci cand o simti. Iar daca o simti nu spune prea des, ca sa nu dispara farmecul…si nu spune ca iubesti atunci cand nu simti cu adevarat acest lucru. Nu poti minti pe nimeni, singura persoana pe care o minti esti chiar tu.

    Roxana A 3 decembrie 2008 23:55 Răspunde
  • CLAUDIA, sunt alaturi de tine si nu pot decat sa intaresc decat ce a spus Simona. Si eu am trecut prin suferinte din dragoste si numai eu stiu ce e in sufletul meu pentru ca inca mai traiesc in trecut. Am avut momente cand credeam ca viata mea se va sfarsi, in care vroiam sa-mi smulg inima din piept, clipe in care am plans cu lacrimi de sange (daca „sangele” reprezinta durerea), dar am trecut peste. O sa-ti fie mai greu la inceput, dar o sa te obisnuiesti cu noua ta viata. Trebuie doar sa ai incredere in tine (vei reusi!) si sa-ti gasesti de lucru, alte preocupari, ceva care sa te tina ocupata. Stii bine ca asta e viata si nu avem ce face in astfel de situatii. Si sincer nu mai avem ce face atunci cand cineva moare, Moartea e cea mai crunta (ma gandesc la bunicul meu… :((

    Roxana A 4 decembrie 2008 0:54 Răspunde
  • Simona, mie scrisul tău îmi dă senzaÅ£ia de deget lipit de pulsul venei… Uneori mă întreb dacă eÅŸti adevărată sau te-am inventat noi, în dorinÅ£a de a fi aproape de cineva care să spună lucrurilor pe nume. „celulita-n destinul ei luminos” ? EÅŸti o oglindă ornată cu cel mai gustos har.

    amalia 4 decembrie 2008 7:56 Răspunde
  • Dianet, tu mi-ai stricat parte din somnul acestei nopÅ£i! Dacă bogaÅ£ii sunt fericiÅ£i, fericiÅ£i de-a binelea, iar mie tocmai mi-a înÅ£epenit mâna pe oblonul pe care mă pregăteam să-l trag peste realităţi, atunci ce mă fac?

    amalia 4 decembrie 2008 8:00 Răspunde
  • Simona, vreau să mă ÅŸtiu înscrisă pe lista insulei unde o să ne chemi!

    amalia 4 decembrie 2008 8:08 Răspunde
  • Buna dimineata,Simona sau….somn lin.Tu dormi acum.Sau,cel putin,asa ar trebui.Oamenii de aici scriu atat de frumos,incat nu cred ca sunt in stare sa adun cuvinte la fel.E decembrie,aici unde sunt eu nu exista luna cadourilor,nu exista Mos Nicolae,nu exista Mos Craciun.Copilul meu invata la scoala despre Hanuka,Purim si alte lucruri.Chiar m-a intrebat zilele trecute de ce nu vine Mos Craciun si aici.Anul trecut si acum doi ani am fost in Romania si Mosul a venit.A venit,nu doar a lasat cadourile.A tinut-o in brate,ea a fost mai emotionata decat am fost eu cand am adus-o in lumea asta prost facuta si taina a ramas.Exact cand ea incepuse sa inteleaga,el a venit.Anul asta va veni si va lasa cadourile,iar ea ma va intreba de ce nu a mai vorbit cu ea.Nu stiu ce-i voi spune,poate ca voi inventa ceva…cum ca a fost obosit,cum ca pierdea avionul…cu sania n-are cum sa vina intr-o tara fara zapada,nu?Nici renilor nu le-ar conveni.Plus ca nu stiu daca are pasaport destul de diplomatic pentru trecerea dintr-o tara in alta.Am indraznit sa fiu ironica intr-o problema care nu e nici a mea,nici a ta,e doar o problema.
    Nu vin aici ca sa vad ca exista si alti oameni tristi si cu neputinte,vin aici pentru ca imi sunteti dragi si pentru ca atunci cand va citesc randurile,incerc sa va situez intr-un spatiu si sa fiu cu voi,iar de azi sau de ieri…sa fiti si voi cu mine.

    lara 4 decembrie 2008 10:14 Răspunde
  • „Dacă duci în mână pietre crezând că sunt diamante, eu n-am să-Å£i spun să renunÅ£i la acele pietre, ci am să-Å£i spun doar: „Fii atent ÅŸi mai uită-te o dată!”. Dacă vezi singur că nu sunt diamante, mai e nevoie să renunÅ£i la ele? ÃŽÅ£i vor cădea din mână de la sine. De fapt, dacă mai vrei totuÅŸi să le cari, va trebui să faci un efort mare, îţi va trebui o mare voinţă să le mai cari. ÃŽnsă nu poÅ£i să le mai cari mult. O dată ce ai văzut că sunt inutile, fără rost, nu se poate să nu le arunci. Åži o dată ce ai mâinile goale, cauÅ£i adevăratele comori. Iar adevăratele comori nu se află în viitor. Adevăratele comori se află aici ÅŸi acum.”
    Iti multumesc Roxana A. pentru cuvintele tale, iti multumesc ca-mi esti alaturi! Eu inca ma mai uit la diamantele mele, mi-e foarte greu sa le vad altfel.

    Claudia 4 decembrie 2008 10:42 Răspunde
  • „monicule” – si mama imi spune la fel….mi-e drag alintul tau….si stiu ca vine din sufletul tau frumos , si delicat, si special….. si nu cred ca e o forma care sa cadreze cu , complezenta….mai ales ca din cat am citit despre tine, iti repugna tot ce poate fi asociat cu termenul de mai sus…
    „bine-ai venit ” ?! – sunt de multa vreme cu tine, ti-am mai scris de cateva ori, mi-ai si raspuns, chiar daca virtual nu-ti astern cuvinte , veghez de-aprope ….
    M-am rugat pentru tine in zilele de grea cumpana pentru aproapele tau, aflat in suferinta sper ca totul este in regula….
    Ne regasim adesea tarziu in noapte, la locul de taina al sufletelor noastre , in „casa” bunei noastre alice pe care o iubesc de mor, la fel de mult ca si tine , insa altfel…..
    Unicitatea relatiei voastre va face atat de speciale, iar „palpabilitatea” (daca ma pot exprima astfel) relatiei voastre, m-a facut sa-mi schimb oarecum perceptia despre prieteniile – dintre femei – cu femei – intre femei……despre prietenie, si iubire necondtionata si daruire extrema si ……..TOT ce poate fi mai frumos si mai special intre oameni cu suflet pereche….
    ai grija de tine simonici, sunt cu tine chiar daca tac

    monica 4 decembrie 2008 20:05 Răspunde
  • Amalia, e important ce gasesti in spatele obloanelor trase! Nu ce e dincolo de ele.

    Dianet 4 decembrie 2008 23:03 Răspunde
  • ESTI MINUNATA!!!
    iti multumesc ca existi si ii multumesc si prietenei mele, Alexandra, ca mi-a intins revoltator sub nas revista Tango…de atunci, te citesc nesatula pana la ultimul punct si acum….acum, povestea acelei fete mi-a dat curajul sa-ti scriu si culmea! intamplarea face ca „individul meu” sa ma apeleze triumfator pe mess cu replica „sper ca nu pt mine e statusul”, incerc sa-l fac sa ma lase si ajungem aici „vezi ca iar faci pe superioara si nu e cazul parerea mea”, parerea lui binenteles, dar cand omul bubuie de prostie si eu de idiotzenie ca l-am iubit la puterea a 9 a (adica mai aveam putin si ajungeam la nr.9 pt cate principii imi terfeleam pt el) desi face parte din „patura” cu care nu m-as inveli nici daca mi-ar degera picioarele s-a aciuit de sufletul meu fara ca macar sa simt vreo piscatura….incep sa ma vindec … dar … e mult prea dimineata si noaptea sarita de nesomn isi spune cuvantul, nu mai stiu cum sa continuu, oricum sunt mandra de mine ca nici macar nedumerirea lui nu mi-a clintit vreun sentiment „si tu tot o jucarie ai fost sau…? ca sunt derutat total”…nu pot sa cred decat ca acest om este derutat de insasi existenta sa pe aceasta lume si…am devenit imuna la universul lui barat, am o viata minunata, am oameni care ma iubesc in preajma si un inger pazitor trimis de tatal meu din ceruri, incep sa recuperez bucuria pe care am pierdut-o pt lucrurile marunte care-mi fac viata grandioasa, incep sa cresc…si am doar 22 de ani!

    Lidia 5 decembrie 2008 6:44 Răspunde
  • sunt bucuroasa sa te gasesc Lidia, admir dorinta ta de a iesi din mrejele si valtorile unei iubiri care nu-ti faceau cinste, care te preschimbau in suferinta! stiu cum e sa atingi culmile suferintei, disperarii, cum vrei sa te intorci si sa uiti ca ai fost acolo, cum nu-ti gasesti linistea in nici o pozitie, cum vrei sa iesi la suprafata dar nu mai poti sa te misti!
    Iti doresc sa te eliberezi, sa mergi pe stada mandra de tine si in armonie cu tot ce te inconjoara, sa te bucuri de flori, de fluturi, sa vorbesti cu Dumnezeu, sa vorbesti cu tine, sa fi inteleapta si la tot ce se dovedeste ati tulbura linistea, armonia intr-un mod negativ, sa poti sa zici:”ati gresit adrisantul!”

    Claudia 5 decembrie 2008 10:41 Răspunde
  • Claudia draga noastra… uite ce frumos ne scrie Lidia. Bravo Lidia.

    Iana 5 decembrie 2008 16:54 Răspunde
  • Simona si toatele fetele .. La Multi Ani de Mos Nicolae! si tot ce va doriti voi.

    Citeam acum pe un site din Romania niste nominalizari la „Femeia Anului”. Toate numele pe care ram aproape sigura ca le voi vedea sint acolo. Lista e mare dar are si o surpriza neasteptatata pentru mine, semn ca se face progres in Romania: pe lista nu e columbica si nici senzuala. 🙂

    Simona si Alice voi sinteti femeile anului… pe primul loc la egalitate de puncte. 🙂 ale anului trecut, ale acestui an si ai anilor viitori…

    Iana 5 decembrie 2008 21:06 Răspunde
  • of doamne, totul pare asa de complicat ( si este atunci cand te doare sufletul) …dar, revenind la subiectul tau simona…noi, femeile cu cap, nu o sa fim multumite niciodata alaturi de un barbat si nu o sa fim multumite nici cand o sa fim fara barbat…si asta din cauza ca vrem sufeltul din ei, vrem comuniuni astrale…si acum nu vreau sa fiu rea…dar ei saracii nu sunt in stare sa duca…multi pot sa inceapa magia dar nu o pot duce pana la sfarsit.
    in fine…am zis si eu cava ca sa ma bag in seama…sunt departe de tara (mai la vale de tine pe continentu american) si imi e dor de oamenii care gandesc la fel ca mine. e rau la noi in romania dar nu e „bine” pe niciunde…aici unde stau eu acum (o padure in care vad mai mute veverite decat oameni pe care ii cunosc) am parte de civilizatie, sunt intrega la cap dar e asa de greu (aproape imposibil) sa gasesc oameni care au suflet. sincer. au minte (unii), au educatie (altii) dar sunt goi in suflet.
    si pentru ca iti scriu prima data nu ma pot abtine sa iti spun ca apreciez talentul tau 🙂 stilul tau imi merge direct la „inima”.
    peace

    meninne 5 decembrie 2008 21:09 Răspunde
  • cam am zis ca am zis de barbati am incurcat blog-u…dar imi suntin parerea 🙂
    la blogul asta pot sa fac variatiuni pe aceeasi tema: vesnica noastra nemultumire ( a oamanenilor cu ceva cap – a se citi „bun simt”) fata de marlanii care defileaza prin fata noastra. am tendinta de a explica lucrurile si incerc sa ma abtin…stiu ca nu e cinstit ca oamenii astia falsi, fara nicio valoare sunt peste tot mai usor de vazut…dar putem cu atata usurinta sa nu ii vedem…sa ne uitam prin ei ca si cum ar fi de sticla…e drept ca un geam murdar se vede mai repede decat unul curat…dar ce nu poate omu cand vrea. sa fie clar: oamenii „prosti” au existat de cand lumea si pamantul si nu or sa dispara niciodata…asa ca va sfatuies cu dragoste…sa ii ignoram, si poate ca in povestea aia cu vrajitorul merlin…poate cand nu o sa ne mai gandim la ei or sa dispara :))

    meninne 5 decembrie 2008 21:34 Răspunde
  • Simona, deseara vine Mos Nicolae. Ziua a inceput tulbure, cu vesti proaste. Nouria a scris deja despre asta. Si imi e greu sa ma mai bucur de ceva. Dar nu pot sa nu-mi doresc pentru cei care suntem aici, pentru tine, pentru Alice, pentru cei pe care-i citesc, sa nu gaseasca nimic in cizmulite, insa sa se trezeasca sanatosi, cu cat mai putine griji si cu cei dragi alaturi.
    Si sa-i tina Doamne Doamne asa!
    Sa va tina Doamne Doamne asa!

    Dianet 5 decembrie 2008 21:53 Răspunde
  • Claudia, e minunat ce ai scris si e foarte real. Poate chiar au fost diamante, dar cand iti vei da seama ca si-au pierdut stralucirea ai sa renuntinti a le privi. Bafta! Mi-ar placea sa mai vbim.

    Roxana A 5 decembrie 2008 22:25 Răspunde
  • 05.12.2008 A fugit inca un an din panoplia noastra.A mai trecut o zi nationala cu mult fast,tehnica militara demodata si avariata de mila altora si o zi cu multa ceata cum este si viata noastra din ultimii ani.Am crezut ca Ceausescu va lua in mormant toate relele si toti nenorcitii cu care ne lasase Stalin,Brejnev si toti de la rasarit dar se pare ca daca natalitatea in Romania a ajuns o problema Putin si acolitii au fecundat tara noastra mai abitir decat milioane de Ciocioline ce odinioara erau regine porno,iar acum sunt deputati pe viata in unele parlamente democratice.Alegeri in Romania? Cianura sau glont ? Alegerea apartine celor putini care au ramas sa slugareasca pe cei multi.Parlamentari si alti emancipati cu cefe groase,buzunare fara fund, ca ei au slava domnului.De ce trebuia sa mergem la vot ca oricum rusii au cumparat Romania cum au cumparat si Franta si Canada si multe alte democratii. Cine trebuia sa iasa a iesit si daca vroiam si daca nu. Romanii sunt usor de manipulat, o dovedeste numarul mare de banci rasarite la fiecare colt de strada peste drum de acelasi numar mare de farmacii si cat de curand de lipsa spatiilor de inmormantare. La noi ies cei ce sunt fara creier dar cu bani, cei ce pentru o semnatura pentru care sunt platiti de noi iau spagi ce depasesc venitul a 10 familii pe ani de zile…lumina. De ce trebuia sa le facem jocul cand altii conduc tara din umbra? Votam marionete pentru ca pentru cei ramasi nu fac nimic decat sa ne puna biruri pe aerul respirat. Asculta ceva ce este o vorba spusa de mine de 10 ani Simona. Am sa ma mut cu catel si purcel, plus cei patru copii ai mei, in Canada cand prostii ce ne batjocoresc pe fata vor pune impozit si pe hartia igienica care o folosim. Acele timpuri sunt foarte aproape.Momentan esti fericita. Sa dea domnul sa te tina ca recesiunea nu loveste doar unde vrea muschii lui unu sau lui altul. Aici e din ce in ce mai nasol si cei ce au muncit cinstit ani de zile se vad in pericol de a pierde tot, iar cei ce au furat si fura atat statul cat si oamenii cinstiti stau bine mersi in frunte, unde mai pui ca au iesit deputati si senatori. Ti-am aratat o milisecunda din frustrarile mele cotitiene si a celor ce vad, simt si gandesc, cat ne-om mai putea permite luxul asta.

    SANDY 5 decembrie 2008 23:00 Răspunde
  • Iana ai dreptate, chiar si pe mine cuvintele Lidiei m-au bucurat fapt pentru care am si reactionat! M-am cam saturat sa-mi plang de mila, sa nu vad decat diperare si lumi triste (ieri am facut exceptie, Anca Parghel a tacut pentru totdeauna), dar sa stii ca de multe ori am vazut moartea oamenilor dragi ca pe o eliberare, ma gandesc ca in sfarsit isi gasesc linistea. Poate sunt condamnata dar mai bine prefer sa sufar eu aici pe Pamant, dar ei cei dragi mie sa fie acolo aproape de Dumnezeu! Da, si cum spuneam incerc sa am ridic, si sa nu mai condamn sau sa dau verdicte celor care poate din „n ” motive nu sunt pe aceeasi lungime de unde cu mine! Imi spun: „poate au avut o zi grea, poate au facut-o fara sa gandeasca, sau poate pur si simplu sunt altfel decat maine”. Iti multumesc si tie frumos ca esti buna, si vrei sa-mi faci bine!
    Acum de Mos Niculaie, va doresc aceeasi bucurie pe care am simtit-o si eu acum cativa ani! Aveam 18, iar mama incerca din rasputeri sa am desprinda de fusta ei (eu inca mai vroiam sa „sug” la san) si se purta cu mine ca cu un om mare, nimic din ce era obisnuit intre noi, acum nu mai trebuie sa se intample, dar… in dimineata de Mos Niculaie am gasit in cizmulite o gumita! Atat, doar de o guma a fost nevoie ca sa ma simt cea mai fericita!
    Va pup, pe toate, si inca inca iti port in suflet mana pe care mi-ai intins-o Simonici, si iti doresc multe bucurii!

    Claudia 6 decembrie 2008 11:56 Răspunde
  • Roxana A., a fost un citat din Osho in care m-am regasit, si-am vrut ca el sa exprime exact ce simt! Da sigur ca vreau sa vorbim, incerc sa fiu aici aproape zilnic! Acum citesc o carte foarte frumoasa, si relista, se numeste „Cartea despre femei” de Osho.
    „Prima lectie a iubirii consta in a nu solicita iubire, ci in a o darui. Fiti dumneavoastra cel care daruieste. De regula oamenii fac invers. chiar si atunci cand o daruiesc, o fac numai cu speranta ca iubirea lor le va fi returnata. Ei nu daruiesc de buna voie ci doar conditionat. Ei daruiesc, dar privesc cu coada ochilor sa vada daca primesc ceva inapoi. Ei nu cunosc legea naturala de functionare a iubirii. Este suficient sa turnati, sa va revarsati, iar iubirea va veni.
    Si chiar daca nu vine, nu este nevoie sa va ingrijorati, caci adevaratul indragostit stie ca a iubi inseamna a fi fericit. Daca iubirea vine inapoi, foarte bine; atunci fericirea va fi cu atat mai mare. Dar chiar daca ea nu se intoarce inapoi, actul iubirii v-a facut fericiti, de-a dreptul extatici; atunci, de ce sa mai fiti ingrijorati in legatura cu intoarcerea ei?”
    Incerc si eu sa inteleg, iar daca nu reusesc tot timpul sa inteleg ce mi se intampla, macar sa nu mai sufar atat!

    Claudia 6 decembrie 2008 12:13 Răspunde
  • draga simona,iubesc revista,va iubesc pe toti cei care scrieti in ea,insa primul lucru pe care il fac cand cumpar revista este sa citesc articolele scrise de alice,dupa care tu esti preferata mea!ma enervezi cata dreptate poti sa ai!tot ce spui,argumentat cu exemple din propria-ti viata ma uimesc si ma bucura in acelasi timp.experienta de viata capatata si in mediul in care te-ai invartit este un bun castigat pe care trebuie sa-l pretuiesti!nimeni nu te poate prosti,ii mirosi pe toti parvenitii si ipocritii de la o posta.asta poate fi si in defavoarea ta,pt. ca nu-i poti suporta si ii executi imediat .sa stii draga simona,ca prostii au creierul odihnit,dar sunt periculosi cand sunt atacati!durera cea mare este ca ne-au invadat!!trebuie sa nu ne pierdem speranta,exista si oameni destepti,dar sunt discreti,nu-si ridica poalele in cap.asta este speranta mea simona,ca cei decenti,inteligenti,vor scoate capul afara din cartile lor,si vor spune:gata,pana aici!!eu am speranta ca se va face dreptate in lumea asta si prostia va fi taxata si eliminata!iti doresc tot binele din lume si astept un nou gand in blogul tau.cu toata dragostea,de la o mama care are o fiica de 26 de ani si care doreste sa te infiieze,spiritual vorbind si pe tine si pe alice!va iubesc si va respect!

    florentinamurgoci 6 decembrie 2008 18:13 Răspunde
  • Claudia, mi-am dat seama ca e un citat. si eu citesc Osho. Imi place. sincera sa fiu, in ultimile luni nu prea am mai avut timp sa citesc. Am trei carti scrise de el: „Inteligenta”, „Intuitia” si „Constientizarea”. El spune: „Cu cat stii mai multe, cu atat distanta e mai mare; cu cat stii mai putine cu atat distanta e mai mica. te indragostesti; in ziua in care te indragostesti nu exista distanta. Exista mirare, emotie, extaz_ dar nu cunostere. Nu stii cine e cel de langa tine. fara cunostere nu exista nimic care sa va desparta; de aici frumusetea acelor prime momente de iubire. O data ce ai trait cu acel om, chiar si pentru 24 de ore, a aparut cunoasterea…” Asa este. Imi place sa citesc chestii de viata, imi place sa filosofez, numai ca realitatea e cruda si cand ma trezesc ma doare.

    Roxana A 7 decembrie 2008 0:49 Răspunde
  • „Iubirea este doar un strat de zahar pe o pilula amara, te ajuta doar s-o inghiti. N-o tine prea mult in gura caci n-ai s-o mai poti inghiti; stratul subtire de zahar se va topi curand, si ai sa scuipi pilula amara”

    Roxana A 7 decembrie 2008 1:21 Răspunde
  • Sunt multe „legi”, multe citate, multe feluri de a privi iubirea, dar noi facem tot cum ne dicteaza inima, cum simtim si cum consideram ca e bine in acel moment, chiar daca mai tarziu regretam. Important este sa fim destul de puternici sa ne ridicam atunci cand „viata” ne tranteste jos. Iubirea e atat de simpla, dar noi o coplicam…

    Roxana A 7 decembrie 2008 1:28 Răspunde
  • Simona, unde esti? Ne este dor de tine!

    Roxana A 7 decembrie 2008 1:30 Răspunde
  • „Iubirea e atat de simpla, dar noi o complicam…” cred ca ai foarte mare dreptate Roxana, asa e rumegam iubirea atat de mult ca uitam in cele din urma de noi, de ei, de ea… .

    Claudia 7 decembrie 2008 9:37 Răspunde
  • Da , ar trebui sa luam iubirea ca atare si sa o simtim, nu sa o subestimam sau supraestimam, pentru ca nu facem decat sa o complicam. Stim foarte multa teorie despre acest sentiment minunat „iubirea”, dar cand e sa o punem in practica, sa spun asa, clacam, ne emotionam, ne luam lumea-n cap si uitam sa o traim. O fardam si o rujam atat de mult incat la un moment dat e de nerecunoscut, prin urmare se tranforma in altceva…

    Roxana A 7 decembrie 2008 15:41 Răspunde
  • Citeam ce am scris eu odata despre iubire: Iubirea…Ce poate fi iubirea? un sentiment profund, o radacina cu care si din care ne nastem toti, un parfum cu miros de lacramioare… Din iubire ne nastem, in iubire traim si murim tot cu gandul la ea.Viata insasi e IUBIRE… Traim pentru ca iubim si iubim pentru ca traim. cat de minunat e sa te stii iubit, dar mai ales sa iubesti. Te simti cel mai fericit om de pe pamant si cel mai norocos. e un sentiment de implinere!
    Oare aveam dreptate? Imi vine sa continui acum: Da, te simti cel mai fericit, dar pacat ca dureaza prea putin sentimentul acesta.

    Roxana A 7 decembrie 2008 15:50 Răspunde
  • CITITI!!! Vreau sa va scriu si voua cateva raduri pe care le-am scris eu cand eram mai mica si care sunt desul de comice. Se intituleaza chiar asa:
    „Lucrare comica”.
    Stau si ma tot gandesc cine a dat denumirea fiecarui lucru. De ce cartea se numeste asa si bibeloul e bibelou, darde ce atunci cand tii mult la cineva, cand prinzi aripi si simti ca plutesti, de ce acest sentiment se numeste dragoste si nu altfel?? Pai cum ar fi sa spunem in loc de „M-am indragostit de cineva”,”M-am capsunit de cineva”. Hi, hi,hi. Suna comic. Si stiti de ce? Pentru ca noine-am obisnuit sa asociem fiecarui lucru o denumire. Dar daca s-ar fi spus in loc de dragoste , capsunica, poate ni s-ar fi parut ca suna ciudat cuvantul „dragoste”, nu? dar de ce nu se spune in loc de pisica , catel si in loc de cascaval, soricel? Va dati seama, pisica ar fugari catelul si cascavalul soricelul. ”

    Da, asta este tot, Ca sa vedeti si voi cum gandeste un copil. acum mi-a crescut mintea 😀

    Roxana A 7 decembrie 2008 16:05 Răspunde
  • Simona, asta se întâmplă când ajungi să ai în loc să fii. Am dat ÅŸi eu în clocot pe tema orânduirii ăsteia a lumii pe care o cuosc. Apoi mi-am căutat CapÅŸa mea ÅŸi i-am lăsat cu…Ciumecii lor. :))

    innuenda 7 decembrie 2008 19:56 Răspunde
  • Salut! Mai bine decat a descris Simona Catrina imaginea parvenitilor si a…………individelor cu care acestia umbla, nu putea s-o faca nimeni! Subscriu si ma revolta si pe mine, nu vacile care apar, agramate si despuiate, pe la televizor, ci televiziunea si oamenii care urmaresc emisiunile in care sunt expuse si sustinute nulitatile astea. Nu ma intereseaza fericirea sau iubirea care leaga nevertebratele astea, dar macar sa stea in banca lor , sa nu sfideze oamenii cu bun simt! Si vorba reclamei:,,Romania va creste prin bun simt si responsabilitate”.
    Hai ca m-am enervat!!!!!!!!!!!!! Toata admiratia si dragostea pentru tine, Simona!

    larisa 7 decembrie 2008 23:08 Răspunde
  • Iana, Cora, Roxana, Amalia, Lara, Claudia, Monica, Dianet, Lidia, Menninne, Sandy, Florentina, Innuenda, Larisa, va multumesc!!! Pentru voi scriu, pentru voi supravietuiesc, voi mi-ati deschis ochii, inima, lacatele gindurilor discrete. Citesc cu pofta si placere si recunostinta, sunteti oamenii harnici care-si gasesc vreme si idei sa le impartaseasca aici, pe blogul unde sper sa ne reunim de fiecare data, cu gustul romantic al unei complicitati definitive.
    Iertati-ma ca de data asta nu va raspund fiecaruia in parte, am avut niste zile pline si minutele numarate, citeodata simt ca ametesc, prada urgentelor si alergaturilor, dar sper sa-mi revin la lenea mea… productiva in plan literar, care-mi place atit de mult.
    Promit curind si niste poze frumoase de la concertul pe care Nicu Alifantis si Ducu Bertzi l-au sustinut la Toronto, plus citeva detalii de la fata locului, dar asta in citeva ore, cind reusesc sa-mi repar un pic odihna si mintile. Va sarut pe toti, imi sunteti atit de dragi, va astept intotdeauna cu placere si drag AICI!

    simona 8 decembrie 2008 10:27 Răspunde
  • Draga mea,

    Fii buna si lumineaza-ma, te rog. Ce inseamna „a la une” ? Mi-e ciuda ca nu am cu cine sa exersez franceza si incep sa uit ca o baba :(( Deja incepe sa ma obsedeze intrebarea asta…

    Cand ai timp, chef si energie, poate ma ajuti putin.

    Te imbratisez cu drag,

    Iulia

    Iulia M 8 decembrie 2008 15:47 Răspunde
  • Aa… si mi-e tare dor de tine, sa stii!

    Iulia M 8 decembrie 2008 15:48 Răspunde
  • Ati vazut? Am avut dreptate!!! Mosul nu sta degeaba… 🙂 uite ce vesele sintem… exact cum imi place mie… gashca vesela si gata sa petreaca sarbatorile!!!
    Ma bucur ca ati avut un week-end bun si eu la fel…. am pus poarta la scari sa nu ii vina Anei (are 9 luni) vreo idee nastrusnica… 🙂 In rest bomboane, ciocolata, inghetata (promit sa stau mai mult la gym saptamina asta)… am primit un set de filme : „Romance”…. mmm
    Mindrie si Prejudecata, Emma, Jane Eyre… si inca vreo 3-4 … sa vina iarna!!! sa vina viscolul… sint pregatita!
    Surpriza a fost si mai mare din cauza ca darul vine de la sotul meu care se straduieste fetelor!! stiti voi ce am primit eu cadou de Craciun acum 5 ani (primul an al casatoriei noastre)? o lanterna!! da, da… una germana si performanta cu care cica poti sa te duci in pesteri. Daca vreuna dintre fete ar fi putut mima placere in momentul despachetarii unui asa cadou … o invidiez, eu n-am putut!! 🙂 dar ca omul daca vrea invata… 🙂

    Iana 8 decembrie 2008 16:49 Răspunde
  • Simona, e prima data cand intru pe blogul revistei( pe care o cumpar de ceva vreme) si trebuie sa marturisesc ca m-am uitat intai dupa articolele si marturisirile tale pentru ca ai un dar extraodinar de a binedispune prin cuvintele pe care le asterni pe hartie.
    Articolele lui Alice sunt extraordinare, profunde, adevarate, dar ale tale mai au un lucru in plus…o farama de ironie,de haz, de subtilitate care iti lumineaza ziua care pana atunci se incadra in tipicul unui inceput de saptamana(sefi nervosi, subordonati lenti, pacienti(sunt medic rezident) necomplianti).
    Imi place felul in care abordezi „viata mondena si moderna ” a Romaniei….de la articolele din sfera „relatii &co” si pana la acel minunat „tango degeaba” care m-a facut sa-mi dau seama ca multi ani am cumparat maculatura cu foi si coperti lucioase…(sport de care m-am lasat evident cand am inceput sa CITESC „tango” -pentru ca , pana la voi, nu stiam ca o revista poate fii citita…credeam ca numai verbul ” a rasfoi” se potriveste unei astfel de publicatii…
    Serios acum….imi ia cel putin o ora sa citesc revista…..adik pot sa zic linistita ca daca imi iau „tango” cu mine nu am sa ma plictisec pe tren pana acasa(7 ore)….si am sa si rad pe deasupra…
    Revenind la toate textele de mai sus..imi pare rau ca nu am timp sa le citesc pe toate, dar din ce am prins pe ici , pe colo, mi-am dat seama ca tot ce se scrie e sincer, e din sufletul si din mintea unor oameni care zambesc , iubesc, gandesc, plang cu 100% din fiinta lor…ceea ce-mi place.. ..caci zi de zi, sunt satula de ipocrizie, de prefacatorie , de acea ” minunata Romanie ” pe care, Simona, o descrii asa de bine…

    irina 8 decembrie 2008 19:14 Răspunde
  • Draga Iulia, ma maguleste increderea ta in cunostintele mele de limba franceza. Eu, din nefericire, locuiesc in partea anglofona a Canadei, ha, ha, asa ca vorbesc doar franceza pe care o datorez mamei mele (care acum e jurnalist, dar inainte era profesoara de franceza), precum si profesorilor mei buni. Asa ca, dupa modesta mea amintire, „a la une” se refera la o stire sau un fapt de prima importanta, „top story”, daca vrei, ceva unic si interesant – dar acum probabil ca extind sensul. Nu sunt suta la suta (nici macar 50 la suta, ha, ha), dar cred ca mai bine ti-ar raspunde fetele de-aici, care stau in Montréal, de exemplu, sunt citeva francofone dragute pe blogul asta, asa ca le rog, in numele tau, sa retuseze eventuala gogomanie pe care ti-am spus-o. Si sa ma ierti… 🙂

    simona 8 decembrie 2008 20:34 Răspunde
  • Draga Iana, ai umor, mi-ai completat cafeaua turceasca de dimineata (la mine e inca zi, lumina, zapada…), esti nostima!! Mi-ai amintit de un fost iubit de-al meu, care mi-a daruit de ziua mea, acum citiva ani, o bricheta de firma, foarte fitzoasa de altfel – a mai dat si-o cana de bani pe ea… Si eu nici macar nu fumez, n-am fumat niciodata (cu adevarat), doar am pufait artistic niste menthol tobacco, impreuna cu Alice, dar ma mai prostesc si-n ziua de azi, in Canada, cu prietena mea, Ramona.
    Asa, ce spuneam? Aaaaa, de ala care mi-a dat o bricheta. Cool, huh? Poanta e ca, spre deosebire de sotul tau, ala al meu n-a mai avut ocazia sa se metamorfozeze intr-un barbat cu gusturi fine, fiindca relatia s-a rupt artistic. Ha, ha, ce-as mai ride acum – si ce-am mai plins atunci! Ultima remarca e o dedicatie speciala pentru Claudia… 🙂

    simona 8 decembrie 2008 20:41 Răspunde
  • Draga Irina, iti multumesc si ma bucur ca simti aceasta briza de sinceritate, de confesiune desteapta, care se practica aici. Toti cei care ati venit in jurul meu ma tineti in viata, ma faceti sa rid, sa pling constructiv si, mai ales, sa gindesc – asta e salvator. Bine-ai venit…

    simona 8 decembrie 2008 20:48 Răspunde
  • Simona, stiu faza cu bricheta din Tango… hihihihi si eu m-am amuzat teribil cind am citit articolul fiindca.. na… mi-am zis ca nu sint singura. hihihi ca pina sa citesc articolul acela mi-era rusine sa povestesc lumii ce cadou super am primit eu. 🙂
    Acuma, ca sa merg cu confesiunea pina la capat daca nu eram maritata nici asta al meu nu ar fi putut sa se transforme fiindca nu i-as fi lasat eu timpul necesar. Norocul lui sau poate al nostru ca doar ce venisem in US si eram tare dezorientata si ma simteam tare a nimanui … apropos lanterna se poate tine si pe cap… dupa modelul celor purtate de mineri… hihihihi cadoul a venit exact la timp. Epuizasem toate motivele de plins si suspin… a fost exact picatura care sa ma faca sa pling cu sughituri. hahahahahaha

    Iana 8 decembrie 2008 21:19 Răspunde
  • Eu dupa cinci ani nu am mai primit nimic. Mi-am asezat cuminti si curate 6 perechi de ghete la cuier. El a venit acasa, s-a asezat la masa, si nu a spus nimic. Pentru ca ma omora suspansul l-am luat de mana frumusel si l-am dus la cuier, am aprins lumina si i-am aratat ghetutele mele. El a zambit gol si mi-a spus :”Da, am vazut”, adica vroia el sa spuna „si ce-i cu asta?”. I-am dezlegat atunci misterul „Mos Nicolae!”. El a dat din umeri stingher si mi-a spus „Am uitat, imi pare rau, te iubesc”. Ma iubeste foarte mult 🙂 , mi- o spune de cel putin trei ori pe zi si mai ales dupa ce ma face sa plang (parca din ce in ce mai des se intampla in ultima vreme ). Nu ma insala (sau asa cred eu), nu ma bate, imi da toti banii in casa (ca sa ii toc eu ), imi spune mereu ca ma iubeste, nu face mai nimic dar cica nici rau nu face, eu plang doar de proasta.

    leda 8 decembrie 2008 22:03 Răspunde
  • Iti multumesc din suflet! Se pare ca intuitia mea a functionat perfect! Eram disperata…nimeni nu stia sa-mi spuna ce inseamna „a la une”, iar piticul batea step pe scoarta mea cerebrala cu un sadism demn de o cauza mai buna!
    Pana cand mi-am zis: „stiu eu o fata desteapta care ma poate lumina” 😉
    Merci, ma chere! >:D<

    Iulia M 9 decembrie 2008 12:13 Răspunde
  • Bine v-am gasit..! Credeti in presimtiri/vise/coincidente? eu incep sa zic ca da….azi noapte am visat ca ma impacam cu fostul….am uitat,am plecat la servici si la un moment dat am coborat la farmacia din fata clinicii(sunt medic rezident) sa-mi cumpar un termometru pentru ca m-am saturat sa ma tot cersesc la asistente sa-mi termometrizeze pacientii…..si cine era…fostul…cu actuala lui….mi-am cules fatza de jos, am arborat un zambet de om ocupat si grabit si l-am intrebat de sanatate(ca asa m-a invatat mama ca-i frumos, sa saluti si sa mai si faci conversatie daca ai cu cine) Dupa bineturi , politeturi si urari de bine pentru tot restul vietii, si imensa mea usurare sufleteasca ca e numai in trecere prin Cluj, am inceput sa ma gandesc….noroc ca nu am avut prea mult timp ca incepea vizita pe salon si eu inca nu aveam termometru in mana…Si trece vizita si vine ingratul moment in care mintea(sau sufletul?) incepe sa dea semne….Initial am crezut ca ma ia depresia bine cunoscuta de altfel-ca el e cu aia , si ca eu nu am pe nimeni, etc, etc…dar, surprinsa imi dau seama ca sunt mai putin afectata de „intalnirea de gradul III” decat credeam…hmmm…si gandindu-ma si mai bine realizez ca de fapt arata chiar rau…si nefericit , si ca nu am simtit in mare parte decat mila…
    Bun! Dupa cateva telefoane, ca nimic nu merge mai la suflet ca o destainuire si un sfat pe cost suplimentar imi dau seama ca mai am treba de facut…(foile d eobservatie nu se scriu singure…) si ma trezesc la un momet data vesela ca plec acasa…si atunci ma intreb…oare…daca tot am uitat asa repede(ca eu asteptam depresia cu pachetul de servetele in buzunar si telefoane de avertizare pe la prieteni) nu e momentul sa merg mai departe…dar, imi e frica..poate ca o sa-mi fie mai bine?De ce ne temem de bine? de ce ne complacem in suferinta, depresie si vesnicul” pe mine nu ma vrea/iubeste/place nimeni”?Help me…

    irina 9 decembrie 2008 17:09 Răspunde
  • Leda,

    nu, nu primesc surprize din acestea tot timpul sau in fiecare an. Daca era asa as fi fost obisnuita cu asta si nu mi se parea nemaipomenit. Intr-un fel e bine asa fiindca uite eu de exemplu nu stiu ce sa-l surprind. Si nici nu vreau sa-l fac sa traiasca ceva asemanator cu ce am trait eu la dezvelirea lanternei. Anul acesta l-am intrebat ce vrea si cred ca stia ce vrea inca din iulie :). Si-a comandat si acum asteapta fericit sa primeasca pachetul. 🙂

    Iana 9 decembrie 2008 23:54 Răspunde
  • Am vazut ca mai este aici o Claudia care s-a intalnit cu Simona, ma bucur pentru ea ca a avut prilejul asta, si de aceea simt nevoia sa ma redefinesc ca sa nu ne suprapunem, deci de acum ma cheama Claudelu!
    „ce-as mai ride acum – si ce-am mai plins atunci!” – da Simona am luat aminte si sa stii ca acolo undeva in departare un suras cam timid se intrezareste! Iti multumesc, in aceea dimineata te-ai uitat spre mine cu blandete si m-ai ajutat sa ma ridic!

    Claudelu 10 decembrie 2008 12:32 Răspunde
  • Excelent! Scrii, gandesti si traiesti cu un nesat rar!
    Bravo! Scrie in continuare! Sa sorbim si sa ne imbatam in cuvinte!

    Madelaine 10 decembrie 2008 15:16 Răspunde
  • Draga Irina, terapiile dure dau rezultate mai rapid, asta tu stii mai bine in perimetrul medicinei, eu presupun, prudenta, in aria sufletului. Mi-ai relatat o scena care nu mi-e straina, am trait-o si eu cindva, intr-un context similar, dar acum, cind rememorez circul de rigoare, tinjesc dupa vremea cind sfirsitul unei povesti venea brusc (ma crispam de durere si voiam sa mor, dar chinul trecea repede, timpul e un analgezic marinimos).
    Aveam parte de o eutanasiere decenta a sperantei. Astazi, sunt captiva in lumea celor care nu te lasa nici sa mori, nici sa traiesti.
    Stiu, Irina, draga mea, ca intilnirea de gradul trei a fost un soc si-o nedreptate strigatoare la cer, dar varianta si mai ingrata a acestui final de poveste ar fi ca distinsul ex-partener sa nu stie ce vrea, sa penduleze, sa-ti hraneasca iluzii fara acoperire. Ar fi fost inceputul unui lung cosmar ambulant, fara antidot. Iti multumesc pentru incredere, pentru sufletul tau deschis. Mai scrie-mi…

    simona 13 decembrie 2008 2:24 Răspunde
  • Madelaine si Claudelu, bine ati venit, fetelor, in cercul nostru se va gasi intotdeauna ceva de ris, ceva de plins, ceva de amintit. Si ceva de tainuit, de conservat prin adincuri racoroase de suflet. MULTUMESC! Sa nu plecati…

    simona 13 decembrie 2008 2:25 Răspunde
  • Desi barbat, te citesc in Tango pentru, asa cum spunea cineva mult mai sus printre raspunsurile de aici, claritatea cu care ne pui gandurile in fraza.
    Ma uit la mitocania din jurul meu in Bucuresti, cea pe care o descrii, si o judec un pic altfel. La cei aproape 43 de ani ai mei cand ceva ma doare, ma rascoleste, imi innegreste zilele si imi albeste noptile, imi pun, mai inainte de orice, intrebarea daca nu am si eu partea mea de vina in acest sumbru peisaj care este cel uman din Romania zilei de azi.
    Raspunsul este da. Da, pentru ca accept, desi nu am solutii sa contracarez. Da, pentru ca am ramas aici desi trebuia sa imi iau inima in dinti si curajul la spinare si sa inteleg la timp ca nu sunt asa si sa plec de aici. Da, pentru ca nu am inteles de la inceput ca specimenele si comportamentele astea nu vor disparea din Romania in scurta vreme care e viata mea. Au fost printre si peste noi si in anii lui Ceausescu. Oare Kentul fumat ostentativ, unghia degetului mic lasata mare si burta ca semn al bunastarii si iesirii din anonimatul gloatei ce altceva decat semne ale neamprostiei inradacinate erau? Da, pentru ca imi gasesc cu greu, daca le mai gasesc, resursele pentru a-mi creste copiii cu alte valori in bombardamentul de neamprostie de pe strazi.
    Nu este o autoculpabilizare. E doar puterea de a accepta ca am partea mea de vina.

    Mihai 24 ianuarie 2009 6:42 Răspunde
  • Mihai, e o tresarire placuta sa te gasesc aici, nu atit fiindca esti barbat (fiindca, asa cum spui, in ciuda faptului ca scriu intr-o revista dedicata in principiu femeilor, ma adresez indirect barbatilor…), ci pentru ca subscrii interesant la zbaterile mele.
    Am ajuns la treapta pe care nu stim daca sa facem popas sau daca sa ne fortam respiratia si sa mai escaladam un pic. Sau s-o pornim in jos, intr-o resemnare care ne poate salva trupul, dar ne poate pierde sufletul.
    Am plecat din tara nu numai fiindca Romania n-a putut face mai mult pentru mine, ci si pentru ca eu n-am putut face mai mult pentru ea. Sunt raspunzatoare de exilul meu, cel putin in egala masura cu sociatatea care m-a alungat.
    Si apoi, contextul national s-a suprapus fatalmente cu perimetrul meu personal, emotional, sentimental, daca vrei.
    As fi capabila sa ma intorc in Romania numai si numai pentru o mare iubire. De fapt, pentru asta, as putea trai si in Guatemala sau la Polul Sud sau in cea mai arsa tara ecuatoriala.
    Dar cum, o data cu scepticismul aferent, virsta ma pedepseste injectindu-mi cam prea multa luciditate, mi-e din ce in ce mai greu sa presupun, sa visez ca o iubire ma va chema in tara mea.
    Dincolo de acest delir inestimabil, iti dau dreptate si te respect pentru felul in care vezi lucrurile. Asa cum iti respect si suferinta zilnica, travaliul acceptarii unei lumi nedrepte, al luptei oarbe dintre dragostea pentru pamintul tau si reflexul de a fugi, pentru a-ti salva familia de compromisuri si nori amarui.
    Iti multumesc mult ca mi-ai scris si sper sa ramii in preajma acestui blog…

    simona 26 ianuarie 2009 10:11 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title