Traim intr-o tara in care lucrurile simple si discrete te costa multi nervi si multi bani. Aseara, la concertul lui Jon Bon Jovi, mi s-a mai confirmat asta o data. M-am dus ca un om pasnic, sa vad un artist care chiar imi place, iar la capatul acestei seri, eram coplesita de placeri grandioase, dar si istovita de amaraciuni prozaice.
Mi-am luat bilet in ultima clipa, din motive personale. Asta m-a costat o umblatura disperata prin mall, unde nici unul dintre punctele de vanzare anuntate cu surle si trambite nu mai vindeau bilete. „Ne-au inchis sistemul de vanzare de ieri!”, a recitat un baiat de la Vodafone, desi chiar cu o ora inainte vazusem pe un post reclama cu locurile unde se vand bilete, printre care si susamintitul. Evident, in bataia de joc pe care romanii si-o merita, nu sta nici dracu sa modifice clipul publicitar in ultima zi, numai pentru a evita cateva ore de harababura.
Fiindca organizatorii au tacut chitic in legatura cu perspectiva de a-ti cumpara bilet de la intrare, n-am stiut pana am ajuns acolo daca voi intra sau nu la concert. Sigur, vindea cineva intr-un cort, pitulat in umbra, de zici ca facea contrabanda, tot imi venea sa intreb de patru ori daca erau legale. N-au spus asta dinainte, ca sa nu incurajeze hazardul si achizitiile last-minute, fapt care, nu-i asa, i-ar fi derutat de moarte pe producatori.
Am dat 186 de roni pe un bilet (normal circle, extaz biped), altfel nu mai aveau decat bilete VIP, cu peste 400 de roni bucata – sa nu exageram, trebuie sa mai invat ceva carte ca sa-mi permit asta fara repercusiuni dramatice. La scurt timp dupa plata cash, am patruns in arie, dupa ce mi-au scotocit in geanta, sa n-am arme de foc, arme albe, bautura, mancare, cutite, cacatisuri contondente, medicamente, apa, umbrela, aparat foto, camera video, petarde, artificii, forfecute, pile de unghii. Deci nimic in afara de pudra de nas si rujul de buze.
M-am dus sa-mi iau niste jetoane de-alea, ca sa achizitionez licori si bunatati oferite generos de sponsori (la pret dublu fata de alimentara, dar ma rog). La standul cu Jack Daniel’s din aripa mea, se terminase gheata, asta in conditiile in care soarele ardea cu 40 de grade pe secunda. Zice unul: „Da’ aduce un baiat imediat, doamna, stati asa!”. Am stat asa, dar ala n-a adus niciodata, deci am baut totul la temperatura iadului. Mi-am luat si-o cola care parea mai rece (iluzie…) si-am turnat whisky-ul in ea, ca sa nu mai simt dezastrul.
Mai tarziu, am avut parte de-o scena care mi-a stricat cheful pret de melodii bune, iar pentru asta mi-e ciuda, in primul rand mi-e ciuda ca sunt proasta si ma consum pentru niste porcarii. Deci erau acolo 50.000 de capete, in spatiu perfect deschis, dintre care 40.000 fumau. Urat obicei, veti spune, si nesanatos. Recunosc. Dar, nu stiu de ce – si va rog sa ma iertati – m-am simtit tare umilita si nedreptatita atunci cand, din tot puhoiul ala de lume care tragea de mahoarce, eu am fost apostrofata toparlaneste. Ma bate una pe umar, cand pufaiam o mentolata de-a mea – iar cand spun „bate” e un verb foarte potrivit, ciocanea in omoplatul meu ca politia la usa traficantului. Ma intorc: o insecta de vreun metru jumate, o muierusca uscata si acra, agatata de toarta aschilopata a unui amorez la fel de ridicol ca si ea. Incepe: nu vezi ca fumul dumitale vine in nasul meu? Ia du-te in alta parte, daca ai chef sa fumezi!
Repet, stiu ca fumatul e un obicei prost si dauneaza grav sanatatii, chiar acum am un pachet pe care scrie ca-ti strica dintii, cica (nu putea sa-mi dea si mie unul din ala cu impotenta, vorba bancului?), stiu ca gudronul otraveste (lent, sa nu exageram) si ca nicotina da dependenta (asa cum dau si prajelile agresive de la fast-food-uri, dar ma rog), dar felul in care mi s-a adresat, precum si indaratnicia mitocaneasca (daca chiar ii deranja, puteau sa mearga ei mai incolo, erau si enclave de suflete care nu scoteau fum) m-au dezgustat. Cu atat mai mult, cu cat (chiar daca ea nu stie), eu sunt o pufaitoare de ocazie, nu sunt genul de nesimtita care-si aprinde tigara undeva fara sa ceara voie, in nasul copiilor sau al bolnavilor de astm, care sa scoata rotocoale cu obraznicie si emfaza. In plus, draga cucoana din fericire necunoscuta, te aflai la un concert rock, in fond! Asta singurul ogor eliberat de fandoseli la moda, singurul loc unde mai poti sa bei si sa fumezi fara sa te simti un criminal.
Acum, repet a mia oara, eu inteleg orice legat de vicii, sunt urate, insa nu orice pacat inseamna viciu si e greu sa ma simt ticaloasa atunci cand nu sunt. Dar daca chiar considera ca fumul meu plin de otravuri ii intra pe gat, putea sa faca doi pasi mai la stanga sau la dreapta – ca, am uitat sa va spun, nu eram nici bagati unu-ntr-altul, acolo unde m-am asezat eu, palcurile erau lejere, n-o obliga nimeni sa stea in ceafa mea, va dau cuvantul de onorare, ca asta m-a si enervat, in ultima instanta! In plus, ea era doar cu papitoiul ei, eu eram cu un grup intreg (de fumatori), pe care urma sa-i mut in conformitate cu angoasa doamnei.
Pentru ca a observat si ea, la un moment dat, ca fuma cam toata lumea, a inchis chipurile pliscul. Eu m-am dat totusi ca proasta mai incolo, ca sa protejez plamanul toapei, dar ea tot mutroasa a stat si-am vazut-o cu coada ochiului cum se stramba la toata lumea, din diverse motive.
N-am vrut sa transform seara intr-o mahala, altfel i-as fi spus si eu ca sunt alergica la parfumul ei gretos, vag combinat cu transpiratie pura, si ca o rog sa-si gliseze fizicul mai hacana. Si nici lui barba-su nu i-am spus ca mirosul ieftin de hot-dog plin de grasimi din care molfaia imi facea greata si ca, daca nu se da cu carnatul mai incolo, s-ar putea sa vomit pe pantofii lui culoarea oului de rata. I-am lasat dracului in pace, dar tot mi-au stricat vreo doua melodii, cat m-am certat cu ei in gand.
La plecare, n-a fost chip sa gasim un taxi. Altfel, imi plang toti taximetristii pe umar ca n-au de lucru, ca sunt comenzi putine si sunt prea multe firme concurente, dar cand e cate-un concert din asta si e clar ca zeci de mii de tampiti vor avea nevoie de transport acasa, nu e nimeni la serviciu. Cele cinspe dispecere care au catadicsit sa-mi raspunda, de la tot atatea firme de taximetrie, au latrat „n-avem nimic in zona” si mi-au inchis telefonul.
Vazand ca n-avem sanse sa iesim pe roti din arie, am decis impreuna cu gasca mea sa lancezim vreo ora pe o terasa, la un suc, pana trece cohorta si se elibereaza taximetrele. Dupa inca doua ceasuri, am sunat la alte 40 de firme si, cand nu ma mai asteptam, am primit un taxi cu un sofer mitocan, un nene care mi-a atras atentia ca el are masina curata si sa nu fac noroi pe covorase! Poftim?? De unde noroi, frate, ca ma imbracasem si ma-ncaltasem cu ce-aveam mai bun! Zice: ma rog, va zic asa, ca sa stiti, fin’ca asa zic toti clientii, ca sunt curati, si dimineata gasesc o cocina in spate!
Ei, spuneti si voi, cat te poate umili un sistem de ghiolbani, ca sa ramai cu toate doagele la locul lor, sa n-o iei razna? Am facut si eu bot, l-am taxat verbal pentru marlanie, dar – fraiera cum sunt – nu l-am taxat si la cash-ul rotunjit generos, pe care i l-am aruncat in poala, cand am ajuns la destinatie. Sunt o doamna, ce prostia mea!
Nu vreau sa ma ambalez si sa va stric cheful, dar nu simt pe nimeni mai aproape acum, caruia sa-i pot bascula oful meu. Voi ma intelegeti, asta stiu.
Concertul a fost foarte bun si m-a facut fericita, nu vreau sa fiu ingrata. Timp de cateva ore, mi-a fost foarte bine, m-am lasat transportata spre senzatii inegalabile, pentru care sunt recunoscatoare soartei mele. Ascult Bon Jovi de cand eram adolescenta si cumparam discuri de vinil din Bulgaria. Nu-mi imaginam, atunci, ca voi ajunge sa topai, sa strig si sa cant atat de aproape de Jon si de Richie Sambora. Dar, de altfel, fiecare concert la care merg imi daruieste un gen de nemurire. E o metafizica miraculoasa.
Aveti un umor contagios ))))
Pe mine m-a enervat organizarea proasta, am stat cca 30 de minute sa intram, intr-o imbulzeala si un haos de nedescris. Iar caldura a completat de minune ingramadeala, astfel ca atunci cand am reusit sa intram, hainele erau botite si jilave iar apele curgeau pe noi ca si cand facusem sauna.
Am uitat insa repede neplacerea, spectacolul mi s-a parut fabulos, am fost profund impresionata.
Oamenii din jurul meu au fost normali, fumatori, bautori, motiv pentru care nimeni n-a avut nimic de obiectat. La plecare, din nou ingramadeala, alte 30 de minute pierdute intr-o caldura teribila. La 11,40 in sfarsit la Unirea, am luat cu asalt Mc-ul, am baut apa si un suc rasuflat si-am pornit in cautarea unui taxiu. S-a dovedit a fi un lucru imposibil.Pe la 1, am avut noroc si ne-au cules niste prieteni cu masina. Sunt insa fericita fiindca am fost prezenta, iar toate neajunsurile le-am dat uitarii.
Numai mie mi s-a parut aberant ca n-au desfiintat portile alea cu 30 de minute inainte de finalul concertului? 50000 de oameni s-au inghesuit mai ceva ca sardinele pana sa se prinda cineva ca s-a terminat concertul, nu mai poate intra vreun om, fara sa plateasca-Doamne fereste!, deci nu mai sunt necesare portile!! Nu mi-a zis nimeni sa nu fumez, in schimb trebuia sa ma mut tot timpul sa nu cumva sa le stric cadrul zecilor de „fani” care faceau poze de pus pe facebook. Nu cu scena, ci cu ei si cu hot-dog-ii:( Din fericire, nimic nu a reusit sa-mi strice placerea de a-l vedea pe Jon. Daca te mai vedeam si pe tine Simona era deja extaz:)
Bun de prost sau prost de bun… Cam asa… Lipsa ripostei, din pacate, nu este vazuta ca un fel de toleranta… un exemplu… Dadaca fetitei mele…foloseste altfel expresia „Sunt o doamna, in prostia mea!”…;)
Simona,
ce-mi mai place Bon Jovi si ce bine ca ai ajuns la concert. 🙂
am vazut faza aia tare la Oprah (ma uitam doar accidental la show-ul ei dar am nimerit citeva super reusite). Era sa o surprinda pe una dintre impatimitele show-ului. au aflat ca il iubea pe Bon Jovi. Si intr-o seara o prietena se duce la ea, comanda pizza si Bon Jovi vine la usa lor sa le livreze pizza. daca o vedeai cum facea cind l-a vazut. 🙂
Din putul gandirii unui taximetrist: suntem la Piata Romana. Opresc la unul parcat in statia de taxi si intreb daca are aer conditionat ca afara erau 35 de grade. Ma intreaba in doi peri unde merg. Ii spun ca in Berceni si imi face semn sa urc. Plina de nervi il intreb totusi ce legatura avea aerul conditionat cu destinatia. Cica: „pai daca mergeati pana in Piata Romana nu mai dadeam drumul”. Eu fiind deja in Piata Romana. Nici eu nu am avut curajul sa taxez bacsisul de la final.
Simona, imi pare rau pentru mitocanii intalniti. Stiu precis ca nu meriti asa ceva si desi ai scris cu oarece umor, cum scrii tu, tot m-am suparat pe ce ai patit, in ansamblul zilei. Regret si iti sunt aproape in supararea ta. Sper sa uiti cat mai curand si sa te bucuri doar ca ai ascultat muzica live. 🙂
:))))
Simona,nu-mi place trupa asta dar,daca ascult ocazional,nu ma enervez:)
Mi s-a intamplat si mie la ac/dc sa imi spuna unu’ ca-l enerveaza fumul de la tigara mea:)))
i-am zis si io ca tre’ sa mearga in spatiul pt nefumatori.am zis bine?:))
simona,se intimpla cu frecventa ingrijoratoare ca oamenii sa fie agresati,sictiriti si nu mai zic cum sa se simta din cauza unor ..si creste numarul agresiunilor parca logaritmic nu alta.
asta cu prietenul e poate o problema.sa te stie singura in multimea aceea ,nu stiu,nu-mi pare a bine.aveati de impartit o experienta comuna.mai lasa omul faptul ca nu-i plac concertele sau ce o avea ,macar odata la Bon Jovi cu o tipa ca tine,mergea.asta mie nu-mi place.
Simona,
Concertul a fost frumos, foarte frumos: cu multe amintiri din adolescenta, cu gandul la chipul drag din acea epoca si cu versuri pe care le credeam aproape uitate, cu voce sparta de dimineata, cu sentimentul ca aceasta trupa a fost putin „altfel” fata de celelalte pe care le-am vazut eu. Sau e doar parerea mea?
Nu stiu, dar eu m-am mai scuturat din ale mele.
In rest, am observat si eu cate ceva din ce-ai vazut tu, dar nu am realizat pana nu le-am citit aici.
Asa roz era totul in capul meu…
Restul face parte din decorul numit Romania. Se gasesc si regasesc oriunde, indiferent de locatia concertelor, de tipul de muzica, de oras. Doar la Opera este diferit.
Asa ca mi-am propus sa nu am in minte decat muzica si zambetele lor. Prea zambeau frumos!
Daca mitocania ar fi taxata mai des si noi am lasa la o parte macar din cand in cand „ignoratul”, poate s-ar mai schimba ceva si in societatea noastra. Aceste comportamente supravietuiesc pentru ca nu sunt taxate. Iar cand extrem de rar se trezeste cineva sa isi ceara drepturile sau sa faca observatie este catalogat drept isteric. Simona empatizez cu tine si imi place sa vad ca nu sunt singura nebuna de pe lumea asta care se isterizeaza in fata lipsei de educatie.
Draga Simona, eu nu am putut ajunge la concert din motive de sarcina avansata, dar l-am delegat pe sotul meu sa mearga asa ca iti pot spune impresiile lui:))) Organizarea i s-a parut jalnica, aproape ca i s-a facut rau la coada pana sa ajunga sa intre, desi era deja ora 6 cand s-a prezentant la intrare. La toaleta mi-a zis ca nu a fost chip sa ajunga pentru ca erau niste cozi interminabile si un miros pe msaura, iar la final i-a luat o ora pt a iesi din ,,incinta,, pt ca pe langa puhoiul de oameni a trebuit sa faca slalom si printre gunoaie ( mi-a zis ca nu a vazut niciun cos de gunoi amplasat in zona). Si el si-a luat bilet in ultimul moment, adica duminica dimineata, doar ca a gasit din prima la Carturesti ( 186 lei biletul), ce-i drept vorbim de magazinul din Constanta, nu stiu in Bucuresti care era situatia. Concertul in sine si prestiatia trupei l-au facut insa sa uite prin ce a trecut. Sincer la GNR a fost mult mai rau ( acolo am fost si eu). Mai rau este ca aveam si termen de comparatie, pentru ca anul trecut, ca fani ce suntem, am facut un efort fantastic si ne-am dus sa il vedem in concert la Paris. Evident ca ne-am dus ca disperatii ( obisnuiti de la noi) cu vreo 2 ore inainte, ne gandeam ca vom sta la o coada infernala. Ne-am plicitist de moarte, pentru ca de intrat am intrat in 10 minute ( erau fff multe porti) te lasa sa intri cu sticla ta de apa ( ne-au scos doar dopul de la sticla), cu aparat foto de care voiai, cu ce camera de filmat voiai etc. Cu alte cuvinte nu te simteai ca ultimul infractor. Despre sala de concert nu mai are rost sa comentez, sonorizarea a fost impevabila, aveai impresia ca face playback, iar sub fiecare scaun aveam un soi de aer conditonat, deci oricat te agitai nu transpirai si nu riscai sa sucombezi. Am avut un mic soc, fiind primul concert la care merg in afara, eu obisnuita fiind cu calcatul in picioare si cu tigania de la noi ( nu pot sa uit nici acum cum sfaraiau gratarele cu mici si cum curgea berea la concert la GNR si cum in incercarea de a folosi acele insalubre toalete ecologice am facut practic pe pantaloni). La BJ m-am ofticat rau pt ca in mod normal, in conditii decente de organizare, as fi putut veni si eu, asa gravida cum sunt si mult timp am oscilat daca sa ma avant sau nu, se pare ca am luat o decizie inteleapta in final:)))
Descrierea ta Simona e atat de sincera si obiectiva ca te-as strange in brate cu drag si ti-as da dreptate cu carul. Dar asta nu ajuta la rezolvarea „problemelor” – ca sunt multe si sunt mereu. Acum depinde daca esti tu in centrul atentiei lor sau altcineva. Am de multe ori norocul sa fie altii in centru porblemelor si eu doar sa privesc sau aud. Dar mi s-a intamplat si mie sa dau peste fufe cu nasul in vant precum le erau coacele din par si care sa nu dea doi bani pe tine, pe degetele tale incaltate sau nu in pantofi, pe mai stiu eu ce limite ale bunului simt.
La ultmul concert la care am fost a avut parte de o zuza care dansa. Toate bune. Nu mai deranja cu nimic. M-am dat mai in spate sa ii fac loc (pe principiul al’ din trafic, daca te lovesc eu din spate e vina mea). Si ma dadeam eu un pas, venea ea mai in spate doi… Se facuse loc in fata ei si nu se simtea. Am stat pe loc apoi sa vad ce face. Se lovea de mine si nu ii pasa, aproape ca se freca de mine si se hlizea. Deja ma enervasem si pierdeam minunatii de mixuri ale lu’ nenea Tiesto. Plina de nervi am trecut in fata ei… sa mai continui? Nu situ cum naiba tot in fata mea s-a bagat la un moment dat si m-am lasat dusa departe, pe arene, mi-am luat un scaun si am stat cuminte pana la final.
Si cred ca avem cu totii experente de acest gen care reusesc sa ne fure momente pretioase de relaxare si incantare. Poate ar trebui sa fim mai nesimtiti…
Zic si eu,
Andres
ce sa zic ? am ris si tare mila mi-a fost de tine …am patit-o si eu cam peste tot -inclusiv la niste concerte de la Sala Palatului unde niste babe m-au pus la punct ..era o sala moarta , oameniii aia isi dadeau duhul in concert si ei morti si scortosi …zici ca venisera sa mai bifeze o prezenta …lumea e needucata si topirlanii aia doi vor trai jumate de an povestind cum au ajuns ei la concert ..cu cirnat cu tot ..citodata asta e un motiv pt care nu-mi mai car batrinetile la concerte …in aer liber ..si la 1, 55 ai mei risc sa vad doar capatina mirlanului …iti doresc sa-ti ramina fericirea de la concert si intr-o zi poate cine stie ? mergem dupa el ..in alt loc ..
Ce tot vorbim noi de mitocani nu stiu 🙂 Mitocan poti fi, cred eu, doar prin comparatie, cu unul elegant si bine crescut. Ce, stramosii nostri din pesteri care vanau cu arcul, nu se spalau seara pe dinti si nu purtau ciorapi erau mitocani? Nicidecum, cred eu, nu erau la vremea aia domni cu palarie pe calea Victoriei ca sa ii compari.
Asa ca orice asemanare a romanilor stransi in turme cu personaje din lumea reala (a se citi Europa civilizata in care, cel putin administrativ, am fost primiti si noi) este o pura coincidenta. Astia suntem ca natie, douazeci de ani nu ne-am schimbat, din contra, ne-am cizelat staiful balcanic si l-am dus pe trepte noi, acolo unde grecii si turcii iata ca nu au ajuns.
Asadar Simona, ma mir ca te mai miri. Cu ocazia acestui concert, sau galei de box de cu o seara inainte, orasul asta mai da sa traiasca, sau mai bine zis se face ca traieste si el pe la genunchiul altor metropole de le zice capitale. Traim insa asa cum stim noi, tzoparlaneste si bagandu-ne noi pe noi in seama.
Si eu am ras dar si m-am si enervat alaturi de tine- pentru faza cu tigara. Exact asa sunt si eu – m-as fi certat in gand cu ea pret de 3 melodii darrrr daca Jackul ala avea gheata si destule grade ii suflam fumul in coc pret de o tigara ca sa ma racoresc
Stii care-i chestia trista? Daca in locul tau ( o domnita civilizata cu tigari usoare) era un rocker galagios cu parul impletit care tragea din Havane, nu zicea aia nici MIC
Si daca taximetristu prindea pe langa masina 3 (fosti) adolescenti care si-au picat bacul si care il trimiteau nitel in locuri umede si lipicioase , s-ar fi gandit de doua ori data viitoare inainte sa scoata porumbelul.
Caci….nu pricep de ce se facu taximetrist daca i se rupe inima de mila covoraselor din masina
Iete, na………tupeu de cartier
cat de mult ma bucur sa aflu ca nu sunt eu diferita si ,de fapt, multi altii gandesc la fel.
u rule 🙂
Apropo de mitocanie. Mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu confundata in diferite magazine cu una dintre vanzatoare. Motivul mi l-am explicat ca fiind faptul ca, indiferent de anotimp eram imbracata simplu ( adica fara genti, plase, geci atarnate sau alte accesorii ), intrucat mai tot timpul sunt in mare graba, sar din masina si nu-mi iau nimic cu mine decat cheia de la masina, telefonul si niste bani pe care ii tin in buzunar. Intr-o zi intru la Carrefour sa caut niste rechizite pentru copil. Ajungand la raionul care ma interesa, ma holbam la raft, la preturi, la caiete, etc. Aud un domn langa mine interband : ”Unde gasesc….. ( nu stiu ce )…. ?”Eu mi-am dat seama ca ma confunda cu o angajata a magazinului si am incercat sa ma port prin gesturi ca o clienta si sa-l fac sa deduca faptul ca nu l-am observat si ca sunt o clienta ca si el si sa se duca mai incolo si sa ma lase in pace. Dar idiotul sti ce zice ? ”N-auzi? Esti surda?” La care eu m-am intors la el cu o privire sictirita si i-am raspuns ca nu sunt surda, sunt o clienta ca si el. Auzi raspuns : ”Pai daca esti imracat asa?”
In momentul respectiv, imi venea sa iau ceva de pe raft si sa-i crap capul.
Mentionez ca aveam pe mine o pereche de blugi albastri Levis si un tricou albastru inchis cu verde deschis La Martina. Nu vreau sa ma laud ca avem haine de firma pe mine, dar m-am simtit jignita fara sa fac rau nimanui.
Dar scria cumva undeva „Fumatul Interzis?”
Nu, absolut nicaieri 🙂