Clientul nostru, prostul nostru

Probabil credeti ca am o dominanta pe scoarta sau ca toate mi se-ntampla numai mie.
Am un telefon mobil cu abonament si mai am unul cu cartela reincarcabila, ambele la Orange. Mi l-am luat si pe cel alimentabil fiindca obisnuiesc sa vorbesc enorm in retea si-mi ajuta. De fapt, doar teoretic imi ajuta, aveam sa aflu.
Alaltaieri, cautand un loc unde sa “incarc” (habar n-aveam cum se face asta), dau de-un magazin pe usa caruia era sleita o fituica (printre altele): Orange Prepay. Intru. Vanzatoarea cantarea niste muschi tiganesc. Pentru de dimineata, vorba reclamei.
In fata mea, inca patru insi au dorit inca patru sortimente de mezeluri, deci nu mica-i fu mirarea cucoanei de la cantar cand m-a auzit ca vreau 7 euro credit pe Orange. Din reflex, s-a uitat in gramada de salamuri, dar cum n-a vazut asa ceva, a chemat-o pe colega ei:
– Miki, de unde iau oringi pripei?
Miki disparuse fara urma. Intr-un final, s-a auzit un mormait infundat. Mi-a sarit inima, am crezut c-a luat-o cineva ostatica, in depozit.
– Stati putin, ca e la veceu! imi traduce colega care nu stia unde e raftul cu oringiuri.
Cred ca draga de colega mancase ceva nepasteurizat, deoarece a aparut de la wc peste 16 minute. Isteata foc, a stiut totusi sa-mi ia 7 euro plus TVA si sa-mi dea un bon lung ca o tenie. Cica alea erau instructiunile, eu doar sa merg frumusel acasa si sa fac ce scrie acolo.
Am ajuns la domiciliu-mi. De la usa am inceput sa butonez, nici nu mi-am scos geaca. Eram transfigurata de emotie. Sun la 222 si cica sa introduc codul unic de incarcare. Tastez cele paispe cifre si astept. Liniste. Vazand ca nu ma baga nimeni in seama, apas pe butonul verde, fie ce-o fi. “Numar invalid, va rugam verificati numarul si formati din nou”. Nu era mai operativ sa-mi zica direct “tampito”?
In fine, o iau de la capat. Sun iar la 222 si bag iar codul, cand mi se porunceste. Nimic. Era liniste ca-ntr-o nuca.
Intr-un final, cand deja iesisem pe balcon ca sa arunc telefonul afara, in zapada, tiuie ceva in urechea mea. Era un sms. Era numai primul, au urmat vreo patru. Bine ati venit, bine ati incarcat, Orange va ofera premii, inscrieti-va la, aveti atata credit, bucurati-va de, avem o oferta, alegeti optiunea, mai poftiti pe la noi, va invitam sa reincarcati etc, etc.
Seara, am vorbit o ora cu cineva. Stiam ca am 2800 de minute in retea, 2800 de sms-uri in retea, 100 de minute nationale si 100 de sms-uri nationale, toate astea in banisorii susmentionati. A doua zi, am dat iar sa sun si-am crezut ca faramitez mobilul si-l torn in supa, sa-l mananc. Cica “inainte de a forma, suna la serviciul cu clientii, pentru reincarcarea cartelei”. Am sunat mai intai la numarul care-mi dezvaluie creditul si mi-a spus, cu pretul micii mele apoplexii, ca mai am in cont 0,006 euro, nici nu stiam ca exista o asemenea subunitate financiara. Cum am ramas cu 6 miimi de cent sau ce-or fi alea, ca nici nu stiu sa le citesc? Ma rog.
Nervoasa ca o ursoaica, am cautat pe bonul cel lung un numar de la Relatia cu clientii Orange. Nu exista asa ceva. Am deschis laptopul si-am cautat pe Google. Am gasit 411. Sun. Piiing-piiing-piiing (ocupat). Ei, cum naiba? Mai caut pe Internet, gasesc 401. Sun, Ma pune sa apas pe treizeci de taste pana ajung la sectiunea de care aveam nevoie, moment la care imi spune ca intre aceste ore trebuie sa formez 410, ca 401 e numai intre 12 noaptea si 12 ziua sau asa ceva. De ce nu mi-a trantit asta de la inceput? Sun la 410, mai apas saizeci de taste si ajung cu chiu, cu vai, la un baiete care ma intreaba cu ce ma poate ajuta. Sa-ti impusti patronii! – am vrut sa-i spun, dar mi-a fost mila de el.
La finalul convorbirii, s-a dovedit ca nu ma poate ajuta cu nimic, deoarece, cand i-am spus ce-am patit si cum e posibil sa fi vorbit intr-o ora 2800 de minute, el mi-a grait asa: “Da, doamna, ati incarcat aseara 7 euro, dar nu ati selectat nicio optiune si ati vorbit pe credit”. L-am rugat sa-mi traduca in romana sau macar in engleza si el mi-a explicat ca la cretini: cand incarcati, primiti un semese si acolo va spune sa tastati si sa alegeti una dintre optiuni. Ca daca nu alegeti optiuni, vorbiti pe credit, adica vorbiti la tarif mare si terminati banii imediat.
Va dau cuvantul ca nici pe roaming nu terminam 44 de lei intr-o ora. Mi se pare jaf la drumul mare si, mai mult de-atat, o manevra sireata de a impinge o cohorta de naivi catre aceeasi greseala. Cum adica sa “selectez optiunea”? Pai cine ar prefera sa vorbeasca cu 10 centi minutul cand poate vorbi 100 de minute cu un leu, cum ofereau ei teoretic? Asta e ca si cum as cumpara un televizor LCD scump si as descoperi ca e alb-negru, iar cand m-as infoia la ei, m-ar mustra ca n-am activat in magazin optiunea “color”. Cine vrea alb-negru in loc de color? Cine vrea alterat in loc de sanatos? Cine vrea scump in loc de ieftin? Exista asemenea fantezii si perversiuni?
Baiatul de la telefon mi-a spus ca de-acum incolo sa-mi cumpar minute, sa nu-mi mai cumpar bani (sic!). Ca atunci nu mai e nevoie sa activez nicio optiune.
Eu inteleg ca sunt cam proasta, ca la mine, la tara, n-am avut chiosc cu prepay, ca de cand ma stiu am avut abonament si nu ma interesau reincarcarile, dar chiar sa-ti bati joc de mine-n halul asta si sa faci pe prostul, asta mi se pare o magarie pe care n-o puteam asocia defel cu o multinationala plina de ifose.
Acest material nu se vrea o instigare la parasirea unei firme (toate fac faze de-astea, am aflat), ci e un avertisment din seria “cine-o mai face ca mine…”. Vreau sa va crut nervii. Iar prietenilor mei din Canada sa le rezolv dilemele.